Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marimi Vectoriale
Marimi Vectoriale
Clasa: a VII-a A
Școala gimnazială ”Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea, Vâlcea
Profesor îndrumător: Daniela Danciu
Cuvântul “fizicã” provine din
grecescul “PHYSIS” care înseamnã
„naturã” şi desemnează ştiinţa naturii
consacrată studiului structurii materiei,
proprietăţilor generale, legilor de
mişcare ale materiei şi transformărilor
acestor forme de mişcare.
FIZICA, cea mai complexă şi mai
profundă ştiinţă a naturii, se ocupă cu
studiul sistemelor fizice şi al proceselor
caracteristice acestora. Fiind una din
ştiinţele fundamentale ale naturii,
studiază cele mai simple dar, în acelaşi
timp, şi cele mai generale forme de
mişcare sau de transformare ale
materiei.
Această definiţie este foarte largă şi trebuie precizat că materia vie este, în general,
exclusă din domeniul tradiţional al fizicii. Scopul fizicii este acela de a descoperi şi aplica legile care
guvernează interacţiunile dintre corpurile materiale sau dintre corpurile materiale şi diferite câmpuri
de forţe.
Amurg… Cerul devine roşu ca focul şi parcă mustrarea lui îmi zvâcneşte în obraji. Sunt frapată de metamorfozarea
culorilor evanescente care conturează cu linii ondulate marginile rupte ale norilor. Acea particulă din macrocosm care
înconjoară planeta noastră –cerul– pare, în momentul înserării, o frescă de nuanţe impregnate în curcubeu.
Cerneala albastră a nopţii absoarbe văpaia trandafirie a asfinţitului, într-un farmec neşoptit. Deasupra savanei mele
se aşterne o perdea violetă, mată, pură. Ultimele reflexe ale soarelui se sting într-un imn de culori strălucitoare. Toţi
adorm îmbrăţişând speranţa de mâine.
Noapte. Noapte viorie de vară. Picură tăcere… Timpul îşi aşterne leneş clipele pe ghimpii ascuţiţi ai trandafirilor
sălbatici, de unde vor răsări muguri de vis. Stropii abisului curg, transformându-se într-o floare inocentă ce-mi aruncă
câte un suspin naiv. Magic…
Privesc, cuprinsă de o fascinaţie rară, luna… Mă învăluie într-o aură a misterului,
îmi împărtăşeşte cele mai ascunse secrete, taine pe care le păstrează
cu sfinţenie, mă ameţeşte cu prezenţa sa stranie, ireală, mă hipnotizează, mă cheamă cu o strigare mută, plină de
dorinţă.
Am zgâriat pe nisip formula unei alte ordini, care conţine chipul
tainic al lucrurilor. Am prins rotirea stelelor în spaţiu într-un inel
concentric –magic Cerc– şi străluceşte acum peren în amfora
corolelor de crin.
Mă aşez pe o catetă congruentă cu un vis uitat sau risipit, alb, negru
ori multicolor. Multe povestiri ţesute cu vraja gândului
mi se perindă prin minte, într-un onirism de nestăpânit.
În cenuşiul cerului, zăresc singura pată de culoare:
o floare de cireş. Aceasta îşi face numărul de dans pe aripi
de miresme neştiute, care îmi răsfaţă simţurile.
Privesc valurile mării ce se rostogolesc lent,
spărgându-se la ţărm în miliarde de molecule
–amintiri efemere.
Sub stele târzii, culcându-mă, strâng pe lângă
mine compasul, inginer de armonii şi cocostârc
al zborurilor line. Copacii s-au făcut aurii
ca mierea, dar crocanţi, foşnitori.
Stau cu pleoapele închise şi ascult şoaptele
Timpului – Demiurg al Absolutului,
al Universului finit, al uitării.
Departe de suprafata Pamantului, dincolo de ceea ce pare o cupola uriasa presarata cu stele, se intinde
nemarginitul Univers, realitate ce pare izvorata din cele mai fantastice si tulburatoare visuri.
Universul reprezintă lumea în totalitatea ei, probabil că nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată în
ceea ce privește formele pe care le iau materia, energia și informația în procesul dezvoltării lor perpetue.
Universul contine tot ceea ce exista, de la cele mai mari galaxii, la cele mai mici particule subatomice.
Majoritatea masei de materie observabila vine de la stele din cauza luminii pe care o raspandesc.
Obiectele pe care nu le putem observa pot fi detectate daca emit diferite tipuri de radiatii. Chiar daca
contine multe corpuri, Universul este un spatiu cu un vast volum de "nimic". O singura parte a Universului
este cunoscuta ca avand viata: planeta noastra.
Materia este una din componentele Universului. Materia, ca realitate obiectivă, ni se dezvăluie în bună
parte direct, prin simțuri. Ea se găsește sub trei forme:
substanță - caracterizată prin masă;
câmp (de forțe) - caracterizat prin energie;
timp - caracterizat prin direcția bine definită de scurgere (deși la nivelul microuniversului s-ar putea
ca timpul să curgă în ambele direcții).
Ascuns de barierele timpului si spatiului, Universul a fost in cea mai mare parte a vremii necunoscut,
neexplorat, ramanand dincolo de posibilitatile de cunoastere ale omului.
Dar aceste bariere ale imposibilului au
inceput sa se deschida in fata realizarilor
omului. Prin geniul sau creator, el a reusit sa
ridice putin cate putin valul ce acoperea
enigmele Cosmosului, privind uimit la noile
cai ce se deschideau in fata. A trebuit sa
modifice multe din ideile pe care le avea
asupra energiei si raspandirii substantei din
Univers, dar cea mai importanta cucerire a
fost intarirea convingerii ca nu exista lucruri
imposibil de cunoscut.
Din cele mai vechi timpuri omul a
contemplat bolta instelata, intrebandu-se: ce
este cerul? Ce legi ii guverneaza miscarea?
Dar singurul lucru pe care il putea face era sa observe cele circa 6000 de stele vizibile cu ochiul liber si sa le
noteze pozitiile in asa numitele constelatii. El nu avea de unde sa stie ca Soarele este o stea si ca stelele isi
datoreaza neobosita stralucire focului termonuclear care arde in adancul lor. Nu avea de unde sa stie ca
planetele - asa a numit el aceste stele ratacitoare pe bolta cereasca - cu toata stralucirea lor nu erau stele, ci
corpuri intunecate a caror lumina era reflectarea, ca intr-o oglinda, a celei primite de la Soare.
Pana acum cateva secole, dintr-o mandrie explicabila prin nivelul de atunci al conostintelor sale, omul si-a
plasat planeta, Pamantul, in centrul Universului, considerand-o inconjurata de toate celelalte corpuri ceresti.
Abia in anul 1543, astronomul polonez Nicolas Copernic a "indraznit" sa rastoarne aceasta imagine. El a
demonstrat ca Pamantul se misca in jurul Soarelui si nu invers, punand bazele a ceea ce numim noi azi
Sistemul Solar .
Organizarea Sistemului Solar propusa de Copernic (sistem care se
numeste si heliocentric, adica cu Soarele in centru) a fost o idee
revolutionara pentru timpul sau. Dar sistemul heliocentric propus de
Copernic a fost aspru criticat de Biserica Catolica, institutie care, din
considerente religioase adoptase sistemul geocentric, adica cel care avea
in centrul sau Pamantul. Pentru ca au sustinut si dezvoltat ideea
heliocentrica, nu putini invatati au avut de suferit din ordinul Bisericii.
Totusi ideea lui Copernic era inca departe de realitate, deoarece el
considera ca Soarele este centrul intregului Univers. Modelul lui a
predominat insa pana in epoca moderna, pana la inventarea fotografiei si
a marilor telescoape. Abia in prima jumatate a secolului XX marile
intrumente astronomice au aratat ca unele "stele neclare", numite de
astronomi "nebuloase", nu sunt doar niste nori de gaz in apropierea
noastra, in Sistemul Solar, ci reprezinta galaxii, vaste aglomerari de
stele, aflate la distante uriase de Pamant.
Soarele, Pamantul si planetele celelalte, impreuna cu stelele vizibile si inca multe altele ce nu pot fi vazute
de ochiul liber, fac si ele parte dintr-o astfel de galaxie, galaxia noastra. Vazuta de undeva, din mare
departare, ea are forma de disc, cu o usoara umflatura in centru. Deoarece Sistemul Solar este situat in planul
de simetrie al discului, acesta poate fi vazut in serile senine sub forma unei benzi luminoase care brazdeaza
cerul, banda numita Calea Lactee.
In zilele noastre, instrumentele perfectionate si sondele spatiale au largit enorm orizontul cunoasterii.
Imaginile obtinute cu ajutorul telescoapelor au atins frontiere de nebanuit ale Universului, de miliarde de ani
lumina, iar analiza lor atenta arata o densitate neinchipuit de mare de galaxii. De pilda, numai in regiunea de
pe cer delimitata de cele patru stele ce formeaza constelatia Carul Mare, cu ajutorul unui telescop pot fi vazute
(pe cliseele fotografice) ... un milion de galaxii!
Lasand la o parte incercarile de explicatii, mai mult sau mai putin fundamentate stiintific, care au fost date
pentru intelegerea Universului, de-a lungul unei istorii zbuciumate, in prezent cucerirea treptata a legilor
obiective ale naturii a permis oamenilor de stiinta sa
elaboreze un scenariu al modelului lumii in care traim,
reusind sa fixeze in timp si in spatiu originea si evolutia
Universului. A Universului din care face parte
imensitatea de galaxii, printre care si galaxia noastra, din
care face parte Sistemul Solar si Pamantul.
In incercarile sale de a explora trecutul Universului,
care se estimeaza la miliarde de ani, omul este foarte
aproape de situatia unui fluture cu viata de o zi care,
traind in padure, nu are cum sa observe cresterea
copacilor. Oricum insa, omul are cum sa deduca evolutia
unui copac din padure, de pilda. El poate gasi semintele
copacilor, lastari, copaci maturi, cat si ramasitele
copacilor batrani si uscati. In felul acesta, prin imaginatie
si rationament el poate deduce cum apare, creste si
moare un copac.
Acelasi lucru este valabil si cu ciclurile din natura,
care sunt insa mult mai mari si mult mai lente. De pilda, chiar si steaua cu viata cea mai scurta - caci si stelele
se nasc si mor - dureaza cat milioane de vieti omenesti. Examinand insa un mare numar de stele in diferite
stadii ale dezvoltarii lor, se poate intelege usor ciclul nasterii si mortii stelelor. Acest proces din Univers este
continuu si zilnic deschis observatiilor.
v-simbolul vitezei
[v] S.I. = m/s
vitezometrul –instrumentul de măsură
Vectori liberi sunt vectorii la care punctul de aplicatie poate fi deplasat oriunde in spatiu,
suportul lor ramanand paralel cu aceeasi dreapta; au originile diferite.
Vectori rotitori sunt vectorii a caror punct de aplicatie este fix dar orientarea se modifica.
REGULA POLIGONULUI (se aplica in special pentru vectorii liberi):~ prin miscarea de translatie
• Regula poligonului este folosita pentru a aduna 3 sau mai multi vectori.
Regula poligonului are urmatorarele etape:
1)Se translateaza vectorul b cu originea in varful vectorului a,apoi se translateaza vectorul c cu originea in
varful vectorului b si mai departe.
2)Vectorul suma s uneste originea primului vector cu varful ultimului vector.
F1
R
F2
Vectorul suma c are urmatoarele caracteristici:
Originea comuna cu originile celor 2 vectori a si b
Directia de-a lungul diagonalei paralelogramului.
Sensul dat de sageata
Modulul egal cu lungimea diagonalei paralelogramului.
Caz particular
Cei doi vectori au directii perpendiculare
• In acest caz paralelogramul devine un dreptunghi si putem calcula modulul c aplicand teorema lui
Pitagora.
REGULA TRIUNGHIULUI (se aplică vectorilor liberi şi concurenţi):
Cazuri particulare
a)Cei doi vectori au directie perpendiculara. Se poate calcula modulul c cu teorema lui Pitagora.
b)Vectorii au aceeasi orientare(aceeasi directie si acelasi sens)
Modulul c este egal cu suma modululi a si b.
c)Cei doi vectori au aceeasi directie si au sensuri opuse
Modulul c este egal cu diferenta dintre modulele a si b.
F1
F2
F1 F2 R
F1 F2 R R
0
F1 F2 R
F1 F1 F2 R
F2
R
180
F1 F2 R
R F1 F2 R
F1 F2
F1
R
F2
F1
R
F2
R
F1
F2
F1
: forţa tangenţială
F1 = R x sin<
F2
: forţa normală
F2 = R x cos<
PRINCIPIU:
Daca un corp actioneaza asupra altui corp cu o forta numita actiune,
atunci cel de-al doilea corp reactioneaza asupra primului cu o forta
egala si de sens contrar, numita reactiune.
Caracteristici:
1. sunt forte egale ca marime
2. au aceeasi valoare
3. actioneaza pe aceeasi directie
4. sunt de sensuri opuse
5. actioneaza asupra a doua corpuri diferite
Exemple:
La interactiunea de contact, cand corpurile aluneca unul pe suprafata celuilalt apare o forta
rezistenta, numita forta de frecare.
Cacteristici:
Frecarea este fenomenul ce apare la contactul dintre doua corpuri datoritaintrepatrunderii aspiritatilor si
neregularitatilor microscopice ale corpurilor aflate incontact.
Forta de frecare la alunecare apare la suprafata de contact dintre doua corpuri care aluneca unul
peste celalalt.
2. Coeficientul de frecare la alunecare depinde de natura materialului din care este confectionat
corpul.
Reactiunea planului(N)
N este forta cu care planul actioneazza asupra corpului si se
numeste reactiune saunormala la plan.Greutatea si normala
sunt exemple de actiune si reactiune.
Astfel, modulul fortei de frecare este dat de relatia:
FORŢA ELASTICĂ
O forță elastică acționează în direcția aducerii unui resort la lungimea sa inițială. Un resort ideal este
considerat fără masă, fără frecări, nu se rupe, și se poate întinde oricât de mult. Aceste resorturi exercită forțe
ce se opun contractării și întinderii resortului, proporțional cu distanța pe care este deplasat față de poziția de
echilibru.[42] Această relație linară a fost descrisă de Robert Hooke în 1676, după care afost denumită legea lui
Hooke. Dacă Δx este deplasarea resortului, forța exercitată de un resort ideal este:
unde k este constanta resortului. Semnul minus explică tendința forței elastice de a acționa în opoziție față de
forța aplicată.
Fig.1 Fig.2
Observatie:
l1 resortul.
l2
resort, datorita intinderii acestuia.
Cand forta 2G (deformatoare) dispare, G 2Fe
ramane doar forta 2Fe care face ca
resortul sa revina la forma initiala.
2G
– l0 = lungimea initiala
– l1 , l2 = lungimi finale
– G = forta deformatoare
– Fe = forta elastica
– ∆l1 = l1-l0
– ∆l2 = l2-l0
∆l1, ∆l2 ~ alungiri
∆l2 = 2∆l1
╾▷ Forţa gravitaţională
Dintre toate interactiunile mecanice, cea care ne este cea mai familiara si careia ne este cel mai greu sa ne
sustragem este greutatea.Manifestarile ei sunt numeroase.
Gravitația este fenomenul fizic natural prin care corpurile fizice se atrag reciproc, cu o forță a cărei intensitate
depinde de masele acestora și de distanța dintre ele. Este una din cele patru interacțiuni fundamentale din natură
cunoscute, alături de interacțiunea electromagnetică,interacțiunea nucleară tare și interacțiunea nucleară slabă.
Marele fizician Galilei a ajuns primul la concluzia ca "daca efectele frecarilor sunt neglijate, orice obiect care cade
liber in vecinatatea suprafetei Pamantului se misca accelerat in jos cu aceeasi acceleratie, indiferent de masa
obiectului.
Masuratorile efectuate in tara noastra si in apropierea nivelului marii au aratat ca viteza caderii libere a unui obiect
creste cu 9.81 m/s in fiecare secunda; spunem ca acceleratia in cadere libera, numita si acceleratie gravitationala, are
aici valoarea de 9.81 ( sau N/kg).
Newton a fost primul care a afirmat ca miscarea accelerata de cadere libera este efectul dinamic al interactiunii
oricarui obiect cu Pamantul, numitainteractiune gravitationala.
Natura și motivul existenței forței gravitaționale nu sunt teoretic încă deplin
elucidate.
Interacțiunea gravitațională est produsă (generată) de întâlnirea (interferența) câmpurilor gravitaționale ale
corpurilor (maselor) cosmice. Câmpul gravitațional (gravific) este generat de anumite particule din substanța corpului și
se manifestă prin câmpul de accelerație normală (perpendiculară) la suprafața corpului. Poate fi măsurat de exemplu
direct la suprafața Pământului sau a Lunii.
Directia si sensul de manifestare ale efectului static sau al celui dinamic al greutatii dau directiasi sensul de
actiune ale acesteia : vertical de sus in jos.Verticalele diferitelor locuri de pe suprafata Pamantului sunt directii
radiale (in lungul razei Pamantului dusa din locul respectiv) care se intersecteaza in centrul Pamanutului (fig.1).
Greutatea este o marime vectoriala orientată vertical spre centrul Pământului. Intensitatea sa este proportionala
cu masa corpului : . Ea se exprima in newtoni (N) si se poate determina cu un dinamometru. Punctul de
aplicaţie al greutăţii se numeşte centru de greutate (C) al corpului.
Forta gravitationala de atractie din partea Pamantului se micsoreaza pe masura ce distanta dintre corp si Pamant
creste. In concluzie forta de atractie gravitationala (greutatea corpului ) nu este marime constanta, ci depinde de pozitia
corpului fata de Pamant. Atractia Pamantului asupra corpului va fi mai intensa acolo unde corpul se afla mai aproape de
centrul Pamantului (la poli), decat acolo unde este mai indepartat de acesta (la ecuator).
Interactiunea gravitationala care determina caderea libera a corpurilor este o interactiune de la distanta, ce se
exercita prin intermediul campului gravitational creat de Pamant in jurul sau si care se manifesta prin forte de
atractie aplicate oricarui corp aflat in vecinatatea sa.
G-simbolul; [G] S.I.= N; G=mxg=▶g=G/m; [g] S.I. = [G] S.I. /[m] S.I. = N/Kg
Instrumentul de măsură-dinamometrul