Sunteți pe pagina 1din 5

Poluarea reprezintă o modificare a factorilor mediului biotic şi abiotic,

sub acţiunea poluanţilor, care reprezintă deşeuri ale activităţii umane.Poluanţii


sunt substanţe chimice, factori fizici sau biologici .Fiind o consecinţă a activităţii
umane, poluarea s-a amplificat pe măsura creşterii numerice a omenirii. Poluarea,
sub toate formele ei ,afectează ecosistemele în ansamblu şi toate organismele vii.
Se cunosc două tipuri de poluanți și anume:
 poluanții biodegradabili -substanțe care se descompun rapid prin procese
naturale;
 poluanții nedegradabili - substanțe care nu se descompun, sau care se
descompun foarte lent în mediul natural.

POLUAREA SOLULUI
Solul este reprezentat de stratul de la suprafața scoarței terestre Poluarea solului –
orice activitate ce produce dereglarea funcționării normale a solului ca suport și mediu de
viață în cadrul eosistemelor.
Solul este locul unde se întâlnesc toți poluanții, pulberile din aer, gazele toxice
transformate de ploaie în atmosferă, astfel că solul este cel mai expus efectelor negative
ale acestor substanțe.

POLUAREA APELOR
Deşi acoperă trei pătrimi din suprafaţa globului şi constituie 75% din ţesuturile
vii, apa constituie totuşi o resursă naturală limitată. Poluarea apelor este definită ca acea
schimbare a compoziţiei apelor care le face dăunătoare pentru sănătatea oamenilor,
neadecvate pentru întrebuinţarea economică şi care duce la deteriorarea florei şi faunei din
mediul acvatic; se manifestă ca un fenomen complex, care exprimă atât unitatea dintre
apele dulci şi de mare,cât şi dintre uscat şi mediul acvatic.
POLUAREA AERULUI
Poluarea atmosferei afectează calitatea vieții la scară planetară și, în general, ea
reprezintă consecința unor activități umane fiind un fenomen actual al vieții urbane.
Majoritatea poluanlilor atmosferici pornesc de la arderi generatoare de energie. Poluarea
atmosferei are urmări neplăcute, adesea grave, asupra omului și mediului sauinconjurator,
sub diferite forme : împiedică creșterea plantelor, diminuează valoare produselor agricole,
reduce vizibilitatea și adaugă mirosuri neplăcute mediului ambiant și cel mai important,
afectează sănătatea omului. Prevenirea și combaterea poluării atmosferei este o sarcină
primordială a tuturor țărilor și guvernelor din lumea întreagă.
Aerul atmosferic reprezintă un amestec de gaze, particule, vapori de
apă,microorganisme. Există, în principal, două grupe de surse generatoare de praf, cenuşă
şi fum în atmosferă:
 surse artificiale( arderea combustibililor, traficul, fabricile, agricultura)
 surse naturale( erupții vulcanice, furtuni de praf și nisip, incendii naturale)
CONCLUZIE
Mediul inconjurător ne asigură condițiile necesare vieții, însă depinde de noi dacă
dorim să folosim aceste elemente esențiale cât mai util sau dacă vrem să ocolim acest
aspect al vieții noastre. Poluarea planetei se agravează pe zi ce trece și se pare că populația
nu acordă interes acestui proces nociv. Ocrotirea planetei este o problemă mondială, și,
tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-și asume această responsabilitate.

S-ar putea să vă placă și