ARTEFACTELE

o scenetă într-un act

PERSOANELE:

COLECȚIONARUL, VÂNZĂTORUL, CUMPĂRĂTORUL, HOȚUL, POLIȚISTUL,

AGENTUL

Într-un magazin de amanet obișnuit pentru colecționarea de artefacte.

(Un magazin de amanet. În el se găsesc pe rafturi vaze de aur Ming, tăblițe antice egiptene. În
vitrine se găsesc cărți vechi din secolul al XIX-lea.)

SCENA I

VÂNZĂTORUL este așezat pe scaunul din spatele tejghelei, calm. Îmbrăcat în haine de
lucru, citește o carte.

CUMPĂRĂTORUL intră din stânga în haine de plimbare. Se uită un pic la vitrine și rafturi,
ochind o vază Ming. Se îndreaptă spre VÂNZĂTOR.

CUMPĂRĂTORUL - Bună ziua. Aș vrea să cumpăr o vază.

VÂNZĂTORUL – (scoțând vaza din vitrină și punând-o pe tejghea) Desigur. Costă 2700 de
lei.

C – (se gândește) Bugetul meu este de doar 2000 de lei. Așa că, ce zici de 1700 de lei?

V – Nu, nu. Trebuie să fac și eu profit. Ce zici să ne întânim la mijloc cu prețul de 2200 de
lei?

C – Sigur, de ce nu? Batem palma! (dă noroc cu VÂNZĂTORUL.)

CUMPĂRĂTORUL dă banii VÂNZĂTORULUI și ia vaza. O ia la subraț, spune „la

revedere!” și iese prin stânga. VÂNZĂTORUL se lasă pe scaun și începe să doarmă.

SCENA II
VÂNZĂTORUL, COLECȚIONARUL

COLECȚIONARUL – (intră grăbit prin stânga, în haine elegante, purtând o valiză plină de
foi și obiecte, vorbește tare) Bună ziua! Sunteți liber și deschis?

VÂNZĂTORUL – (tresărind, buimac de somn, îndreptându-se) P-poftim? (cască).

CL – Am zis (apropiindu-se de VÂNZĂTOR), dacă sunteți liber și deschis?

V – (curios) Da, sunt liber și deschis. Dar pentru ce? Oare sunteți interesat de una din
numeroasele noastre vaze?

CL – (categoric) Nu! Nu vreau să cumpăr sau să amanetez!

V – Atunci, de ce m-ați trezit din somnul meu de frumusețe? Doar nu ca să socializezi, nu?

CL – Nu, ca să vând!

V – Ce să vinzi?! Valiza din mână poate?

CL – Nu valiza... ce e în ea! În ea am cele mai bune oferte, cele mai tari artefacte, cele mai
șmechere obiecte văzute de om! (agitat, cu respirația întretăiată) Și sigur, sigur nu sunt falsuri!
Sunt foarte valoroase, vă asigur!

V – Bine, deși îmi pari un om foarte suspicios și mi-ai stricat somnul meu de voie, îmi voi
face treaba și te voi asculta.

CL – Perfect! Nu o sa fii dezamăgit! (COLECȚIONARUL începe să se uite prin valiză

agitat, aruncând foi pe jos) Stai un pic...

V – (nerăbdător) Haide, grăbește-te! Timpul înseamnă bani!

CL – (cu zâmbetul pe buze) Am găsit! Prima ofertă! Și se potrivește obiectelor din magazin!
(pune niște poze pe tejghea, cu ochii sclipind) Ei, ce zici?

V – Sunt niște poze.

CL – Da, sunt poze cu artefacte egiptene. Costă o avere!

V – Ce valoare au pozele astea? Cu siguranță, sunt doar niște memorii ale unor artefacte. Nu
sunt valoroase!

CL – Stai un pic! Aceste poze sunt foarte valoroase! Ele sunt dovada indubitabilă că au
existat civilizații mai vechi decât cea egipteană care o știm noi! Fiecare sculptură reprezintă
un conducător din 22 care sunt denumiți Atu care...

V – (ridică o mână) Am să te opresc aici. De unde știu eu că nu minți?

CL – De ce aș minți? (dă din sprâncene, zâmbind)

V – Daaa... nu m-ai convins. Dacă te întorci cu una din statuile astea egiptene, deși cred că
sunt sculptate de vreun artizan local, o să mai iau în considerare oferta. Altă ofertă mai ai?

CL – Desigur! Mă crezi un amator? (își bagă mâna în buzunarul de la costum și scoate niște
mărunțiș) Ăștia sunt banii mei de rezervă...

V – Asta să înțeleg că este următoarea ta ofertă? Mărunțiș?

CL – Nu, nu! Normal că nu e! (își bagă mâna din nou în buzunar și scoate o găină de plastic)

V – (uitându-se ciudat) Ăăăă...

CL – Ignoră asta. Este... ăăă... jucăria câinelui meu! (își bagă încă o dată mâna în buzunar,
deja e panicat, în final scoate o bucată de scoarță de copac de acolo și o pune pe tejghea,
relaxându-se) Asta e. Veritabila mea scoarță de copac mov! Este unică și foarte valoroasă!

V – (luând scoarța în mână) Cred că glumești...

CL – Nu glumesc deloc, prietenul meu! Am luat-o ca mostră în timp ce călatoream în

Paraguay pentru vară. (îndreptându-se) Este scoarță de copac al speciei Arbol suenos. Am
pus-o în buzunar chiar în timpul unei bătălii dintre băștinași și guvern. Asta explică, apropo,
bucățile de metal înfipte în ea.

V – În primul rând, este o scoarță de copac. Pot să decojesc oricând scoarță din fața
amanetului si să o pun în vitrină, nu că ar cumpăra cineva așa ceva.

CL – Dar este foarte ra...

V – (zborșit) Te rog să nu mă întrerupi! Iar în al doilea rând, de unde știu că nu ai vopsit tu
bucata aceea de scoarță?

CL – (serios) Gust-o!

V - Poftim? Mai repetă odată, cred că urechile mele nu au perceput cum trebuie...

CL – (zâmbind, aproape glumind) Gust-o! Gust-o dacă vrei să afli!

V – Da... (gânditor, întoarce bucata de scoarță pe toate părțile) Cred că aș vrea să-ți dau
această „ofertă” înapoi. (o pune pe tejghea) Uite, aș vrea sa fii serios si să-mi dai o ofertă bună
că altfel te dau afară!

CL – Bine, bine! Se pare că nu apreciezi obiectele rarisime. Lasă-mă să mă gândesc la o altă

ofertă. (începe să se uite prin magazin, se pune pe jos ca să se uite prin vitrine, se pune pe
vârfuri să vadă ce e pe rafturi, în fine, se comportă ca un clovn, în final oprindu-se) Evrika!
Am găsit!

V – (batjocoritor) Ce ai găsit? Oferta bună pentru mine? Prinde-o, să nu fugă că-mi sparge
vazele si vitrinele!

CL – Oferta este foarte bună! Văd că-ți plac cărțile vechi...

V – Păi... le vând, îmi dau bani, deci îmi plac.

CL – Perfect! Atunci, îți prezint cea mai rarisimă și mai veche carte din lume! Tobele, vă rog!
(bate toba pe tejghea și scoate din valiză o carte mare) Aceasta este veritabila „Carte H”! Ea
nu este numai cea mai veche carte, dar am scris în ea și toate ofertele mele! Este de nepierdut!

V – Te superi dacă mă uit prin ea?

CL – Nu, chiar deloc. (misterios) O să te convingi și mai mult...

V – (deschide cartea, dă paginile, la început calm, dar apoi mai confuz) Dar, unde ți-ai scris
ofertele?

CL – Pe muchii, normal. De ce?

V – Te-am întrebat pentru că... nu știu cum să-ți spun... (se scarpină în cap, dar apoi se
luminează) Dar de ce mă îngrijorez cum să-ți spun că oricum ofertele au fost foarte
neinspirate?! Mai pe românește, cartea este goală! Complet goală!

CL – Nu se poate! Nu cred! E imposibil!

V – Uită-te si convinge-te! Nu e pic de cerneală pe ea! (îi dă COLECȚIONARULUI cartea)

CL – (se uită pe carte, foarte agitat, transpirat) Aoleu, poate nu mi-or fi scăpat ofertele pe jos,
dar mi-au fugit literele!

V – Ți-au fugit literele?!

CL – Da, da, nu râde! Din fericire, mi se întâmplă foarte des. (rugător) Dacă m-ai lăsa să...

V – Poftim?! După ce vroiai să-mi vinzi aceste obiecte nefolositoare, mai îndrăznești să-mi
spui această nebunie? Te aștepți să te cred?!

CL – Da. Mă aștept să mă crezi.

V – Atunci, o să te rog să ieși afară! Să nu mai vii pe aici!

CL – Dar...

V – Niciun dar! Afară!

CL – (trist, cu capul plecat) Bine, am înțeles... o să plec acum. (COLECȚIONARUL începe

să își bage obiectele înapoi în valiză până când dă de un cub de sticlă) De fapt, aș mai vrea să
mai încerc încă odată. Dacă nu iei oferta aceasta, chiar că plec!

V – Promiți?

CL – Promit solemn și sigur că ce o să-ți arăt acum o să-ți placă și că poți la rândul tău să o
vinzi.

V – Bine, arată-mi.

CL – Perfect! (ridică cubul de sticlă) Acesta este un cub din sticlă securizată! După cum vezi,
nu pare să fie atât de rar ca celelalte oferte ale mele. (COLECȚIONARUL ridică cubul în
dreptul ferestrei) Dar dacă îl ridici așa în dreptul luminii... (cubul începe să emane luminile
curcubeului) Va lumina camera și va fi printre cele mai frumoase lucruri din cameră!

V – (uimit, cu gura căscată) Uau, chiar că e o ofertă bună! Cât costă?

CL – (fericit, îi sclipesc ochii) Costă numai 20 lei! Un chilipir veritabil!

V – Pot să mă uit și eu la el? Nu de alta, dar vreau să experimentez și eu cu cubul acesta.

CL – Desigur! Să vezi ce ușor e să îl ții. (COLECȚIONARUL îi dă VÂNZĂTORULUI

cubul, imediat ce cubul atinge mâna VÂNZĂTORULUI, sticla se sparge și devine pulbere în
mâinile lui) ...Ups, nu am prevăzut asta...

V – Aaaaaaah! (furios) Ești printre cei mai incompetenți clienți care i-am avut vreodată din
ultimii 30 de ani! (se calmează dintrodată, cu zâmbetul pe buze) Bine, să zicem că acest...
incident e vina mea. Te pot ajuta să-mi găsesti o ofertă normală?

CL – Sigur, de ce nu?

V – Ai vreo bijuterie la tine? Un colier, o brățară, un diamant?

CL – Știi ceva? Cred că am și așa ceva. (COLECȚIONARUL începe să scotocească prin

valiză și scoate o nestemată galbenă) Am găsit-o! Veritabila mea nestemată sud-americană!
Cred că valorează o căruță de bani!

V – Da? Dă-mi-o să o analizez. (COLECȚIONARUL îi dă VÂNZĂTORULUI nestemata,

iar el scoate un mini-telescop ca să se uite la nestemată)

SCENA III

ACEIAȘI – HOȚUL

HOȚUL – (intră prin stânga, are o glugă pe cap, cu capul în jos) Bună ziua, aș vrea să vă
întreb ceva urgent!

V – Un moment vă rog, am un client important care ar vrea să vândă o nestemată și trebuie să

o analizez.
H – (zâmbind, își dă gluga jos și scoate un pistol) În acest caz, aș vrea să vă rog să ridicați
mâinile sus și să-mi dați toate lucrurile voastre valoroase!

V – (pune nestemata pe tejghea și ridică mâinile sus, în acest timp începe să deschidă casa de
marcat) Uite, nu vreau să am probleme, așa că o să mă complac, contrar convingerilor mele...

CL – Stai un pic, vânzătorule! Eu nu vreau să mă complac, doar am atâtea lucruri valoroase în

valiză...

H – Atunci, dă-mi valiza...

CL – Ia uite, un hoț care întrerupe oamenii! Păi nu e profesional domnule! Un hoț nu face așa
ceva!

H – Nu?

CL – Nuuu! Uite, hai să-ți dau un sfat, tu trebuie să...

V – Ce faci?! Fraternizezi cu hoțul?! Ai înnebunit?!

CL – Nu, nu am înnebunit, te rog lasă-mă să termin! (acum, spre HOȚ) Deci, după cum
spuneam, nu trebuie să ne ameninți cu arma, sunt de ajuns doi pumni.

H – (lasă pistolul în jos) Pe bune? Poți să mă înveți?

CL – Sigur că da!

V – (pentru el însuși) Cred că glumești...

CL – Așa, în primul rând, trebuie să înveți cum să te miști ca un boxer. Așa că, te rog, lasă
pistolul pe podea.

H – Ok, am încredere în tine. (HOȚUL pune pistolul pe podea) Acum ce fac?

CL – Trebuie să înveți cum să stai în gardă. Mâinile sus, picioarele în lateral, pumnii strânși.

H – (HOȚUL face întocmai) Ok, și acum?

CL – Acum, o să folosesc această oportunitate ca să-i arăt vânzătorului o altă ofertă de a mea!
(bagă mâna în valiză și scoate o armură din zale roșii) Armura mea făcută din cupru! Am luat-
o dintr-un magazin de antichități din Turcia! Deobicei, aș fi încercat să o vând, dar acum o să
fac o excepție și o să o port. (COLECȚIONARUL își pune zalele) Acum, o să te învăț cum
să te bați!

H – Pe bune?!

CL – Pe bune! Hai aici! (HOȚUL se duce spre COLECȚIONAR, iar COLECȚIONARUL

îl ia de guler) Așa! Și acum, hai în spate să-ți arăt niște scheme! (COLECȚIONARUL îl
târăște astfel pe HOȚ, ieșind amândoi prin dreapta)

SCENA IV

VÂNZĂTORUL

V – (rămas singur, monolog) Nu-mi vine să cred! După ce că mi-a oferit toate ofertele acelea
neinspirate, mai și fraternizează cu un hoț! Cred că acest client este cel mai ciudat om posibil!
Totuși, are o nestemată... Dacă tot a plecat cu hoțul, ia să studiez eu nestemata.
(VÂNZĂTORUL ia nestemata în mână, o analizează un pic, are o față șocată și uimită) Dar,
această nestemată este fină! Cred că costă... peste 100 000 de lei! Trebuie să o am! De fapt,
(el vede valiza) ia să mă uit eu prin valiză. (se uită el prin valiză, dând lucruri deoparte, agitat)
Nu, nu, nu! Toate aceste lucruri sunt nevaloroase, sunt niște gunoaie! Nu e niciun lucru bun în
această valiză! Până și acest cearșaf în care sunt împăturite este un nimic! Totuși trebuie să fiu
calm... Dacă clientul se întoarce, poate pot să-l iscodesc despre lucrurile lui mai mult. În plus,
am deja nestemata, sigur pot să o cumpar!

SCENA V

VÂNZĂTORUL, COLECȚIONARUL, HOȚUL

CL – (intră cu HOȚUL ținut de guler din dreapta, HOȚUL este bătut, cu un ochi vânăt) Și
uite așa bați un om. Ai înțeles acum?

H – Da, sigur că da, mulțumesc foarte mult!

V – Tu chiar l-ai învățat să se bată?!

CL – Normal că da! Apropo, am invitat pe cineva pe care trebuie ca tu, dragul meu hoț, să-l
bați.

H – Serios?

CL – Desigur, uite că intră chiar acum.

SCENA VI

ACEIAȘI – POLIȚISTUL

POLIȚISTUL – Am primit un telefon cum că aici se petrece un jaf! Am venit să-l opresc!

CL – Da, domnule polițist, acesta din mâna mea este hoțul! A încercat să ne jefuiască dar l-
am oprit eu, făcându-l să creadă că m-am împrietenit cu el.

H – Poftim?! M-ai trădat! O să plătești pentru asta! (HOȚUL se repedă la COLECȚIONAR,

dar POLIȚISTUL îl ia și-l încătușează) Nu! Dă-mi drumul! Nu este corect!

P – Ba da, este foarte corect! Tu ai încercat să-i jefuiești pe acest minunat colecționar care
încerca să-și vândă obiecte acestui vânzator. Te voi duce la secție! Domnule vânzător, îmi cer
scuze pentru deranj și sper să aveți o zi bună!

V – Mulțumesc, la fel!

P – (dă să iasă, dar se oprește și se întoarce) A da, acest criminal cumva a atins ceva?

V – Doar această nestemată... De ce?

P – O să vă rog să mi-o dați pentru probe...

V – De ce?!

P – Pentru că așa cere protocolul, de aceea! Haideți mai repede!

V – (deprimat) Sigur, poftiți domnule ofițer. (VÂNZĂTORUL îi dă POLIȚISTULUI

nestemata) Sper să vă folosească!
P – Sigur o să-mi folosească! O zi bună! (POLIȚISTUL iese prin stânga, grăbit, cu HOȚUL
încătușat)

SCENA VII

VÂNZĂTORUL, COLECȚIONARUL

CL – Totul e bine și frumos acum. Sper că te-ai convins că sunt de încredere.

V – (deprimat) Am pierdut nestemata...

CL – Știu, știu, ai pierdut o nestemată care probabil valora mai mult decât magazinul tău. Dar
uite-te pe partea plină a paharului, tu...

V – (furios) Niciun tu! Nu mă cunoști, ai zis și tu să vii să-ți vinzi obiectele, dar uite ce s-a
ales, praful! Toate obiectele tale sunt niște gunoaie, până și zalele pe care le porți! Dacă nu
mai ai și alte nestemate prin cine știe ce miracol?!

CL – Sigur că da! Uite! (scoate de la guler un colier) Acest colier este singurul lucru cu
nestemate. Din câte vezi, este o bucată de piatră, nu cu una, nu cu două, ci cu șase nestemate
prinse în el. Original, avea opt, dar le-am pierdut pe drum... uită-te pe el.

V – (se uită pe colier, îl analizeaza iar fața i se luminează) Dar, este minunat, poate până la
urmă nu ești chiar așa de inutil. Cât costă?

CL – Nu e de vânzare.

V – Poftim!!!

CL – Ai auzit bine... Îmi pare rău, dar e moștenire de familie și nu pot să o vând, nu am zis
niciodată că e o ofertă!

V – Ești cel mai inutil om care a intrat în magazinul meu! Ești... ești... ești...

CL – Ce sunt?

V – Un șarlatan! Asta ești!

SCENA VIII

ACEIAȘI – AGENTUL

AGENTUL – (intră prin stânga, are un costum negru cu cravată) Bună ziua, sunteți liber?
Sunt un agent de vânzări și vreau să cumpăr o antichitate.

V – (calmându-se) Da, sunt liber. Doar mă certam cu un fost client de-al meu. Cu ce vă pot
ajuta?

A – Aș vrea să știu dacă pot să mă uit prin valiza de pe tejghea, cred că conține multe
artefacte.

V – Nu mă întreba pe mine, întreabă-l pe fostul meu client aici de față.

CL – Adică eu, cu ce vă pot ajuta?

A – Poți să-mi arăți valiza?

CL – Sigur că da.

A – (AGENTUL ia valiza, se uită prin ea câteva momente, apoi o închide) Da... îți dau 10
000 000 de lei pe ea.

V – (buimac și uimit) Poftim?!

CL – Serios?!

A – Da. În această valiză se găsesc cele mai uimitoare artefacte de pe lume, este extraordinar.

V – Dar, sunt numai gunoaie acolo. Am văzut cu ochii mei...

A – Nimic nu este un gunoi, căci totul a fost creat cu un scop. Nu poți să pui valoare pe astfel
de lucruri cum sunt în valiza aceasta. Așa că, zicând toate acestea... (AGENTUL își pune
valiza la subsuori și scoate un teanc de bani pe care îi dă COLECȚIONARULUI) Poftim
banii. Ce-ar fi să plecăm de aici și să discutăm despre artefactele acestea. Ce zici?
CL – Sigur că da. La revedere, vânzătorule! Sper să ai o viață fericită și să fii la fel de „liber
și deschis”. (COLECȚIONARUL pleacă vorbind la braț cu AGENTUL prin stânga)

SCENA IX

VÂNZĂTORUL

V – (plictisit, monolog scurt) E, asta e. Am pierdut câștigul vieții mele. Poate dacă mă uitam
la valoarea emoțională a artefactelor acelea poate reușeam să iau câte ceva. Da... acum e prea
târziu. Știi ce se spune, „Domnul dă și Domnul ia”. (VÂNZĂTORUL se lasă pe spate și
adoarme)