Ovidiu Cristian Dinică

Colecţia Editura
POESIS ECREATOR
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DINICĂ, OVIDIU CRISTIAN
Unsprezece septembrie / Ovidiu Cristian Dinică. - Baia
Mare : Ecreator, 2020
ISBN 978-606-9719-00-8
821.135.1
Tehnoredactare: Adalbert Solticzki

Coperta: Florin Dochia
Editura ECREATOR - sediu

Maramureş, Baia Mare
Str. Transilvaniei bl. 14 ap. 20
Cod poştal 430251
Str. Gh. Şincai, bl 31, sc B, ap 15
- punct de lucru
Editura ECREATOR este înscrisă în

Registrul Internaţional al Editorilor
(The Global Register of Publishers)
rosiianu@yahoo.com
tel./fax +40 262 225 251
0723 245 297
Colecţia Editura
POESIS ECREATOR
OVIDIU CRISTIAN DINICĂ
UNSPREZECE
SEPTEMBRIE
Baia Mare, 2020

Unsprezece septembrie
Ovidiu Cristian Dinică

Formări şi deformări – interioare
şi exterioare
Inegale contururi impresionează substanţa

nelămurită, sunt provocate geometrii despre care s-ar
crede că nu există. Dacă chiar se trăieşte în locuri ca
acestea, cu răbufniri incontrolabile, înseamnă că se
întâmplă paradoxuri, minuni.
Întreagă această carte a lui Ovidiu Cristian
Dinică se află sub semnul exploziv al tragediei americane,
care a schimbat lumea. „Unsprezece septembrie”, sau
despre realitatea chircită într-un con de umbră care încă
multă vreme va zăbovi în conştientul colectiv.
Crâncenă imagistică ce pare rătăcită în viaţa
noastră, altfel spus, o apocalipsă secvenţială: „Bem”:
„pasărea fără aripi/ se aşază la masă cu noi;/ are ciocul
îmbibat în sângele scurs,/ uimitor,/ peste timpul rănit pe
care îl cercetăm/ prin ecranul cu peşti toxici, alături/ de
halba cu bere sortită/ să aducă aerul bolnav al/ raţiei de
viaţă./ Liniştita prăbuşire ne inundă venele/ la New York
se moare./ Mâine este ziua mea.”
Impactul ce a spulberat o mulţime de vieţi şi a
risipit liniştea tuturor celorlalte. Pare că s-ar fi interzis
dreptul la timp, după ce s-au fi fost topit cele câteva
incredibile secunde: „turnați în cenușă”: „Ciocul păsării
se înfige în trupul de sticlă/ în zbor dezarticulat cu aripi
risipite./ Bolnav pasărea sapă în/ cercul înfierbântat al
5
aerului otrăvit,/ se rup cuvintele pământului care frânge/

cerul rănit în compasul incandescent./ Inimi planează și se
strivesc de betonul încins/ tremură carnea lăsată să curgă/
cu izvor tăcut se împlinește destinul/ plecării din trup./ Cei
ce devin zi rup groaza în silabe/ sunt fiii neajunși ai tăcerii/
se nasc în oceanul de ochi/ cu brațe desprinse, turnați în
cenușă/ vocile lor hașurate/ traversează versetul topirii
întru ființă.”
Întreg eşafodajul lui ’ninth eleven’ este parcurs în
ritm alert dar şi spasmodic, însă autorul găseşte refugiul
în eteric, în acel nedesluşit care trebuie totuşi să existe în
eventualitatea unor regăsiri ulterioare... „Sânul tău gust al
piersicii plânge/ în epava unui vis răstignit/ expus zborului
neterminat/ nu-ți fie frică,/ norii poartă chipul nostru/ vom
avea aripi/ din tencuială trupurile captive/ se vor desface
în lumină/ ușile deschise/ vor lăsa iarna în toamnă/ este
timpul/ să abdicăm/ din visul care decora altădată cerul/
în căutarea primăverii./ Nu-ți alunga zâmbetul/ vreau să-l
păstrez/ în ființa care se zămislește/ din foc și cuvinte/ în
liniștea așternută/ vom avea aripi” (Aripile noastre).
Cu adevărat-poemul care să-l reprezinte pe Ovidiu
Cristian Dincă, un melanj de sensibilitate şi tehnică a
expresiei: „De astăzi mama va împleti așteptarea/ în părul
păpușilor din geam/ cu cârlionți de mătase din pletele
lunii/ pe buze le va pune ruj din praful de stele/ își va dori
la masă fiul/ dar acesta nu va mai avea suficientă lumină
să/ învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă./
în mod permanent/ ea va locui în salonul dimineților
albastre,/ căluții de mare și berzele o vor însoți./ Din coșul
6
lui cu rufe purtate/ va scoate cântecul de patefon pe care

îl ascultau împreună,/ apoi meticuloasă îl va înveli în
straie/ de duminică./ După amiaza va pregăti cina pentru
timpul/ Șchiop” (Gândul fiului).
O carte pentru neuitare, retrăirea lirică în tentă
plastică, a coşmarului ce va avea să devasteze memoriile
recente.
Daniel Marian
7
1
Bem
pasărea fără aripi

se aşază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu peşti toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
raţiei de viaţă.
Liniştita prăbuşire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
8
1
We drink
the wingless bird

sits at our table
it's beat imbued spilled blood
amazing,
over the wourded time the scour
through the screen with toxic fish, near
the beer pint doomed
to bring the ill air of
ration of life.
The peaceful collapse full our veins
there is death in New York.
Tomorrow is my birthday.
9
Aripi/Wings
10
Contratimp/Contretemps
11
2
Turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă

în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
12
2
Drenaje in ashes
Birds beak digs the glass body

Disjointed flight with wasted wings
sick the bird digs in
the schorched circle of the poisoned air
words of the earth formed a part, break
the wourded sky in the incadescent compass
Hearts fly and smash the fiery concrete
shevering flesh floming away
silent creek fulfils the destiny
of leaving the body
Those who become day break the terror in syllables
The shertcoming sos of silence
borned in an ocean of eyos
Torned arms, casted in ash
Their hachured voices
Crossing the verse of mitting into being
13
3
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie

în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
14
3
The first hours…
Into the whirling blood the panic haunts

in infusions
the ether swallows the breath
silence falls over the trees
over the forbidden water is snows
the shadow of live smells of stench
continous run from suffering time
tu carols of winter
the wumter call from the bugle
deers cross the city
in a deserted setting
Rouge of love
stir its colour
the first sirens are heard
grass will rise through the cement
15
Dispersare/Dispersal
16
Zbor/Fly
17
4
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge

în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
18
4
Our wings
Your breast tasting of peach cries

in the wreak of a crucifical dream
exposed to endless flight
don 't worry
cleuds wertlog our face
we shall have wings
from the mortar of trapped bodies
in light will come apart
the open doors
we leave winter into autumn
it is time
for us to quit
the dream that once decorated the sky
in search of spring
don't cast your smile away
i wan't to keep it
in the being that conceives
from fire and words
in the spread silence
we shall have wings
19
5
Gândul fiului
De astăzi mama va împleti așteptarea

în părul păpușilor din geam
cu cârlionți de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
își va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineților albastre,
căluții de mare și berzele o vor însoți.
Din coșul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau
împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
Șchiop
20
5
Son's thought
From today my mother will braid the wait

in the hair of the dolls in the window
with silk ringlets from the folds of the moon
on the lips will put lipstick from the stars s dust
He will wants his son at the table
but it will no longer have enough light to
because he learns counting seconds on the way home.
permanently
she will live in salonof the blue mornings
sea horses and storks will accompany her.
From his basket with worn clothes
it will take out away the song of the gramophone they
were listening to together
then meticulously he will wrap it in his robe
on Sundays.
In the afternoon he will prepare dinner for the time
lame
21
Foc/Fire
22
Împietrire/Callousness
23
6
Telefonul
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
24
6
Phone
At the end of the thread

there are seconds that time frames
the fear of not losing the rich smile of autumn
detaches syllables from the flesh of words
the winter cry of the fear master of the blood is born
darkness casts vowels on the forehead of the voice
the metal bell clamps the only call
extinguished in the sea of fire of the flight
25
7
Pompierul
sângele se preschimbă în durere

aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbeşte
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă în care berzele
îşi au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoşa grea de nerespirat
striveşte numele tău Doamne
26
7
Fireman
blood is exchanged in pain

the toxic air wraps you ready
cover the siren that blinds you
with her sound
at the first are the rows
they look like autumn when the storks
they have their nest in words
everything sounds so weird
that the echo is lost
under the slabsof hot water
i have the chest tightened for search
the breastplate non-breathing pad
crush your name Lord
27
Îndurerare/Desolation
28
Neputinţe/ Powerlessness
29
8
Arhitecţii Morţii
cuvintele lor aspre

chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparți imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecţi ai morţii,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigaşilor fără simbrie
30
8
The architects of Death
their harsh words

faces in black ziggurats
I close the air by loading it
with feverish gestures
unnecessary that can separate the images
after the color black
I rest the facts
covering with darkly the faces
by architects of death,
the shadows gather to sing
in the chorus of murderers without a heart
31
9
Țipete hâde
țipete sfâșie spațiul

pătrunde prin vertebrele aerului
cu neuronii vătuiți
acoperă vuietul lacrimilor
arșița topește orice cuvânt
afișează alfabetul tăcerii
albastră moartea
străbate carlinga inimii
strigătele în chemarea
genunii
ard neputința respirației
32
9
Screams hideous
screams tear the space

penetrates through the vertebrae of the air
with padding neurons
it covers the roar of tears
the fire melts every word
displays the silence alphabet
death blue
crosses the cockpit of the heart
the cries in the call
of the abyss
burn helplessness of the breathlessness
33
Secunde/Seconds
34
Sfidare/Defiance
35
10
Soțul
în încăpere din care-ți scriu

cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
36
10
Husband
in the room from which I write you

words burn,
the silence is hot,
the air bites inside me,
wings of fire beat me on the shoulders,
the looks of the pilots that broke the wall
like a toy
they me follow insistently,
the memory screams to bring your smile
in the body arising from fear.
37
11
Liftul
între etaje închis în fierul contorsionat

liftul îmi este sicriu,
nu pot să privesc cerul,
fierul mă strivește,
nu-i drept
nu sunt demn de sacrificiu,
ce să înțeleg?
când cerul nu mai este,
tălpile se descompun de durere,
nu mai am țipăt,
acum cu mine moare copilul din suflet
imatur rămân în față durerii.
38
11
The lift
between floors closed in contorted iron

the elevator is my coffin,
I can't look at the sky,
iron is crushing me,
It's not fair
I am not worthy of sacrifice,
what to understand?
when the sky is gone,
the my soles are broken down by pain,
I didn't scream anymore
now the child in my soul dies with me
i am immature in the face of pain
39
Transparențe/Transparency
40
Spaimă/Fear
41
12
Praf
orizontul pângărit sub cupola toamnei

se acoperă de tăcere,
egoistă este zarea,
din mormane de moloz
se ridică praful,
pompierii nu mai sunt
s-au înecat să-și ceară nemurirea,
strada este învăluită în armonia
dezechilibrului,
moartea suverană domină așteptarea,
ironic și cinic mușc din culoarea gri a armistițiului.
42
12
Dust
the horizon polluted beneath the autumn dome

is covered in silence,
selfish is the horizon,
from debris piles
the dust rises,
the firemen are gone
they drowned to demand their immortality,
the street is wrapped in harmony
of imbalance,
sovereign death dominates expectation,
ironic and cynical i bite of the gray color of the truce.
43
Destine în al doisprezecelea ceas
Într-un univers în care oamenii sunt numai niște

particule, fire de nisip legănate de vânt, însuflețite de
lumină, autorul volumului „Unsprezece septembrie”,
(apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare), Ovidiu
Cristian Dinică susține într-un discurs liric de excepție
crezul lui Lucian Blaga, din „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”: „dar eu / eu, cu lumina mea sporesc a
lumii taină - // și tot ce-i neînțeles / se schimbă-n ne-
nțelesuri și mai mari / sub ochii mei - / căci eu iubesc / și
flori și ochi și buze și morminte”.
Urmăriți de destin, trăind în „cercul... strâmt” în
care „norocul vă petrece” (M. Eminescu), nimic nu este
întâmplător.
Apariția, ființarea, dispariția sunt piese într-un joc
neștiut de om.
A învăța să trăiești e mai greu decât a trăi.
Destine dominate de cifre simbolice generează
situații pe care oamenii nu prea le pot percepe.
Cifre, încifrare... descifrare, dăruite numai
anumitor oameni.
Sfântul Augustin spunea: „Necunoașterea științei
numerelor împiedică înțelegerea multor pasaje metaforice
și mistice ale scripturilor”.
Poate dacă am fi mai atenți la aceste lucruri, am
învăța să ne înțelegem pe noi înșine, raportându-ne la
Univers, nu raportând Universul la noi. Autocunoașterea
înseamnă în primul rând apropierea de cunoaștere.
44
Privind titlul volumului de față un fior străbate

ființa.
Mulți cititori au fost martorii neputincioși ai
nenorocirii ce s-a abătut asupra oamenilor, la 11
septembrie 2001.
Realitatea și tragismul de nedescris al acestor
evenimente nefaste fac subiectul acestei cărți.
O durere surdă răzbate din fiecare vers, într-o
simbolistică aparte care te cutremură.
Retrăiești cu groază acele transmisii în direct, în
care vedeai destrămarea și neputința omului.
Aleasă deloc întâmplător data de 11 a celei de-a
noua luni a anului, cei care au săvârșit atacurile de la
World Trade Center au transmis un semnal de alarmă
lumii întregi. 11 este numărul puterii, conform Cabalei.
Întrucât înseamnă 1 lângă 1, puterea se amplifică.
Omul modern suferă de cel mai mare păcat, trufia.
Vrea să stăpânească totul, iar de cele mai multe ori
natura îi dă lecții.
Ovidiu Cristian Dinică a ales acest titlu care dă
contur celor douăsprezece poeme îndoliate ale cărții.
Mergând în mod crescător, aduce în fața cititorului
poeme de forță, pline de imagini cu răsunet de clopot.
De ce 12? Poate pentru că numărul 12 are multiple
valențe.
În pofida misterelor și a puterilor sale străvechi,
este un număr pozitiv care sprijină și susține o mulțime de
teorii universale.
Nu întâmplător a fost atribuit puterii divine.
45
Se crede că 12 este suma celor patru virtuți

creștine: smerenia, cumpătarea, dreptatea, curajul.
Autorul se vede că le posedă pe toate și îndeamnă
către o profundă introspecție.
Se știe că la Cina Cea de Taină au participat 13
oameni, poetul acestui volum este cel care a scris cele 12
poeme.
Înzestrat cu acea virtute, curajul, el deschide o
cutie a Pandorei în colțișorul căreia zace tremurând
speranța („Mâine este ziua mea.”, „iarba va răsări prin
ciment”).
Imaginile vizuale surmontează până la sufocare
sentimentul.
Moartea („pasărea fără aripi”, „pești toxici”, „aer
bolnav”, „văzduhul înghite suflarea”, „se așterne tăcerea
în copaci”, „umbra vieții miroase a duhoare”, „decor
pustiit”, „epava unui vis răstignit”, „întunericul iscălește
vocale pe diapazonul vocii”, „marea de foc”, „Arhitecții
Morții”, „liftul îmi este sicriu”, „moartea suverană
domină așteptarea”) dă lovitură după lovitură, sacadat,
ucigând suflete, speranțe și doruri, trupuri, vieți care
curgeau într-un anumit ritm („acum cu mine moare
copilul din suflet / imatur rămân în fața durerii – Liftul).
Auditiv, vizual, olfactiv, dinamic, umbra morții se
întinde până la granița imposibilului devenit posibil.
„Arhitecții Morții” devin atotstăpânitori, creatori ai
cuvântului („umbrele li se adună să cânte / în corul
ucigașilor fără simbrie”), strivind numele lui Dumnezeu
(„am pieptul încordat de căutare / platoșa grea de
nerespirat / strivește numele tău Doamne”).
46
Timpul se dovedește „rănit”, „bolnav”, „șchiop”,

agonizând către sfârșitul grăbit și iminent.
Stingerea ar putea însemna un nou început, un
zbor de pasăre Phoenix („în ființa care se zămislește / din
foc și cuvinte / în liniștea așternută / vom avea aripi” –
Aripile noastre).
Poemele plasate în spațiu și timp cunoscute,
intensifică durerea ce le străbate.
O zi de toamnă care nu prevestea nimic, vine să
zguduie din temelii o întreagă lume și așa aflată în impas.
Păsări de foc schimbă cursurile multor vieți.
Părinți rămași fără copii („De astăzi mama va
împleti așteptarea / în părul păpușilor din geam // își va
dori la masă fiul / dar acesta nu va mai avea suficientă
lumină să / învețe numărătoarea secundelor în drumul spre
casă. – Gândul fiului), la fel ca în „Surâsul Hiroshimei”
lui Eugen Jebeleanu („Ce ceață, vai, ce ceață deasă / Nu
mai cunoaștem drumul către casă!”), iubiri rămase fără
iubiri („Sânul tău gust al piersicii plânge / în epava unui
vis răstignit / expus zborului neterminat” - Aripile
noastre), aripi ucise în „zborul neterminat” reprezintă
coșmarul sufletului.
Starea de groază este fin sugerată de folosirea
majusculei în cazul obiectelor ce devin arme ajutătoare ale
morții (Primele Ore, Telefonul, Pompierul, Arhitecții
Morții, Liftul, Praf), pe când condiția umană este
minimalizată, schimbând rolurile în mod involuntar.
Moartea ia locul vieții, iar elementele sale devin
substantive proprii, luând locul numelor, al oamenilor.
47
Inversiunea de roluri suprimă umanul și iubirea,

tensiunea generată este apocaliptică.
Te cutremuri citind, înțelegând că lumea e doar
„praf”, așa cum spunea și Veronica Micle: „Și pulbere,
țărână din tine se alege / Căci asta e a lumii nestrămutată
lege / Nimicu-n ea te-aduce, nimicul te reia / Nimic din
tine-n urmă, nu va mai rămânea”.
Ovidiu Cristian Dinică folosește un registru bogat
în a-și exprima sentimentele, asociind într-o manieră
proprie și originală sintagme cu rol covârșitor de răsunet
în suflet.
Expresii oximoronice, metafore fine, simboluri se
asociază într-un lirism narativ (cu unde reflexive), având
drept premisă ipostaze ale omului modern care nu mai este
contemplativul romantic, izolat orgolios în himerica sferă
a visului, ci o prezență esențial activă, dinamică,
traversând experiențe existențiale, evenimente cotidiene,
confruntându-se cu sine sau cu ceilalți, cu timpul, cu
iubirea, cu moartea.
Un volum cu greutate în cuvânt ne oferă cu
generozitate Ovidiu Cristian Dinică, transfigurând o
realitate crudă într-un nivel al cunoașterii, al reflecției,
îndemnând cititorul la deschiderea ochilor minții, dar și ai
sufletului.
Petronela Apopei
48
Niciodată nu va mai fi cum a fost
Scriitorul Ovidiu Cristian Dinică și Editura

„eCreator”, din Baia Mare ne prezintă volumul de poeme
„Unsprezece septembrie”.
Autorul tipărește a cincea carte de poeme, după
debutul din 2012, o carte scrisă în două limbi, română și
engleză. O caracteristică inedită la tehnoredactarea cărții
este faptul că pe aceeași pagină se găsesc poemele
bilingve.
Niciodată nu va mai fi cum a fost după atacul
terorism de la 11 septembrie 2001. Drama este surprinsă
chiar de la primul poem și când „la New York se moare”,
loc unde până și timpul e rănit. Și întreaga tragedie se
extinde la scară planetară și devine „aerul bolnav al /
rației de viață”.
Și continua, autorul descriind un peisaj apocaliptic
și ne obligă să ne reamintim acea zi fatidică. Modul cum
descrie, evident poetic, avioanele care pur și simplu s-au
înfipt în cele două zgârie-nori te cutremură: „Ciocul
păsării se înfige în trupul de sticlă”, iar talentul autorului
amplifică această dramă trăită și prin acest poem retrăită
și din asta deducem că principalul mesaj este protestul față
de o acțiune inumană nedemnă de mileniul al III-lea.
O descriere poetică, sistematică și plină de
amănunte ne dezlănțuie imaginea de groază dintr-o zi ce
părea obișnuită și care a devenit un vârf al acțiunilor
teroriste. Această grozăvie este privită și prin ochii celor
care erau în avioane și își vedeau ultimile clipe din
49
momentul coliziunii cu turnurile gemene, iar această

ultimă zvâcnire a vieții e accentuată în versurile: „Sânul
tău gust al piersicii plânge / în epava unui vis răstignit /
expus zborului neterminat / nu-ți fie frică, / norii poartă
chipul nostru / vom avea aripi / din tencuială trupurile
captive / se vor desface în lumină”.
Metaforele au rolul să dramatizeze fenomenul
spaimei: „De astăzi mama va împleti așteptarea / în părul
păpușilor din geam / cu cârlionți de mătase din pletele
lunii” și iubirea mamei care continuă același ritual: „își
va dori la masă fiul / dar acesta nu va mai avea suficientă
lumină să / învețe numărătoarea secundelor în drumul
spre casă”. În finalul poemului „Gândul fiului”, un vers
care ne tulbură „După amiaza va pregăti cina pentru
timpul / șchiop” și care ne arată o realitate tulbure, când
războaiele nu se mai duc între armate pe câmpuri de luptă
și au coborât în stradă și mor oameni nevinovați, care nici
nu știu că pe neașteptate au ajuns carne de tun.
Poemul „Telefonul” pare un film vizionat cu
încetinitorul și se menține pe aceleeași coordonate ale
ororii și terorii „La capătul firului / sunt secunde pe care
timpul le înrămează / spaima de a nu pierde zâmbetul
bogat al toamnei / desprinde silabe din carnea cuvintelor
/ se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge /
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii /
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare /
stinsă în marea de foc a zborului”.
Din această tristă narațiune poetică, dedicată
efectiv acțiunii teroriste de la 11 septembrie 2001, nu
putea să treacă cu vederea eroismul pompierilor. Mulți au
50
pierit în timp ce încercau să salveze vieți omenești.

Imaginea eroului pompier care fără să ezite s-a aruncat
printre dărâmături cu speranța că vor mai putea salva pe
cineva „sângele se preschimbă în durere / aerul toxic te
învăluie gata / să acopere sirena ce te orbeşte / cu sunetul
ei” și această tragedie văzută prin ochii unui pompier te
înfioară „sub lespezi de apă fierbinte /
am pieptul încordat de căutare / platoşa grea de
nerespirat / striveşte numele tău Doamne”.
O definiție a teroriștilor, „Arhitecții Morții”,
sugerează faptul că acțiunile acestora au fost elaborate și
gândite cu mult timp înainte fără ca serviciile secrete să fi
putut descoperi pe cei care s-au implicat și aceasta
demonstrează ineficiența acestor servicii cărora li se alocă
sume imense și logistică tocmai pentru a preveni
asemenea acțiuni împotriva oamenilor de rând. Imaginea
acestor teroriști capătă, în câteva versuri, dimensiunea
unui rău absolut „după culoarea neagră / odihnesc
faptele / acoperind cu beznă chipurile / de arhitecţi ai
morţii, / umbrele li se adună să cânte / în corul ucigaşilor
fără simbrie”.
Cei aflați în turnurile gemene în momentul
impactului au încercat să scape cu lifturile și au murit
striviți sub fierul contorsionat. Un scenariu de film de
groază și modul cum e prezentat te înfioară „între etaje
închis în fierul contorsionat / liftul îmi este sicriu, / nu pot
să privesc cerul, / fierul mă strivește, / nu-i drept / nu sunt
demn de sacrificiu, / ce să înțeleg?”.
Autorul reușește să se transpună în structura
personajelor și alături de ele retrăim un moment de rușine
51
pentru umanitate „când cerul nu mai este, / tălpile se

descompun de durere, / nu mai am țipăt, / acum cu mine
moare copilul din suflet / imatur rămân în fața durerii”.
Poemele prin versurile scurte capătă dinamică și
imaginile care sunt construite cu ajutorul cuvintelor ne
arată că autorul protestează, în felul său, împotriva unui
act terorist inuman. Citind poemele am revăzut cu ochii
mei drama pe care au trăit-o cei care au pierit în această
luptă inegală dintre bine și rău și revolta pe care o
stârnește în inimile noastre împotriva celor care ne
schimbă viața pentru totdeauna.
O carte frumoasă cu imagini sugestive și cu poeme
scrise de un poet matur, care știe ce spune și ce mesaj
transmite.
Nu pot decât să-i doresc succes și că aștept cu
mare nerăbdare și alte cărți.
Nicolae TOMA
52
Cuprins
Ovidiu Cristian Dinică. Formări şi deformări –

interioare şi exterioare .............................................. 5
1 Bem ........................................................................ 8
1 We drink .............................................................. 9
2 Turnați în cenușă .................................................. 12
2 Drenaje in ashes ................................................. 13
3 Primele Ore .......................................................... 14
3 The first hours… ................................................ 15
4 Aripile noastre ...................................................... 18
4 Our wings .......................................................... 19
5 Gândul fiului ........................................................ 20
5 Son's thought ..................................................... 21
6 Telefonul .............................................................. 24
6 Phone................................................................. 25
7 Pompierul ............................................................. 26
7 Fireman ............................................................. 27
8 Arhitecţii Morţii.................................................... 30
8 The architects of Death ...................................... 31
9 Țipete hâde ........................................................... 32
9 Screams hideous ................................................ 33
10 Soțul ................................................................... 36
10 Husband........................................................... 37
11 Liftul .................................................................. 38
11 The lift ............................................................. 39
53
12 Praf ..................................................................... 42
12 Dust ................................................................. 43
Destine în al doisprezecelea ceas ............................. 44

Niciodată nu va mai fi cum a fost............................. 49
Cuprins .................................................................... 53
54
55
56

Ovidiu Cristian Dinică - Unsprezece Septembrie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Ovidiu Cristian Dinică - Unsprezece Septembrie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Colecţia Editura

Tehnoredactare: Adalbert Solticzki

Editura ECREATOR - sediu

Editura ECREATOR este înscrisă în

Baia Mare, 2020

Inegale contururi impresionează substanţa

aerului otrăvit,/ se rup cuvintele pământului care frânge/

lui cu rufe purtate/ va scoate cântecul de patefon pe care

pasărea fără aripi

the wingless bird

Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă

Birds beak digs the glass body

În sângele învolburat frica bântuie

Into the whirling blood the panic haunts

Sânul tău gust al piersicii plânge

Your breast tasting of peach cries

De astăzi mama va împleti așteptarea

From today my mother will braid the wait

At the end of the thread

sângele se preschimbă în durere

blood is exchanged in pain

cuvintele lor aspre

their harsh words

țipete sfâșie spațiul

screams tear the space

în încăpere din care-ți scriu

in the room from which I write you

între etaje închis în fierul contorsionat

between floors closed in contorted iron

orizontul pângărit sub cupola toamnei

the horizon polluted beneath the autumn dome

Destine în al doisprezecelea ceas

Într-un univers în care oamenii sunt numai niște

Privind titlul volumului de față un fior străbate

Se crede că 12 este suma celor patru virtuți

Timpul se dovedește „rănit”, „bolnav”, „șchiop”,

Inversiunea de roluri suprimă umanul și iubirea,

Niciodată nu va mai fi cum a fost

Scriitorul Ovidiu Cristian Dinică și Editura

momentul coliziunii cu turnurile gemene, iar această

pierit în timp ce încercau să salveze vieți omenești.

pentru umanitate „când cerul nu mai este, / tălpile se

Ovidiu Cristian Dinică. Formări şi deformări –

Destine în al doisprezecelea ceas ............................. 44

S-ar putea să vă placă și