Materia

la Criminologie e doar o foarte lungă subclasificare

Sensul comun
(infracțiune intenționată contra vieții)
– Octavian M. (2020)
Crima
Sensul penal
Realitatea
(infracțiune mai gravă decât delictul)
individuală

Criminalul
Sensul criminologic
(faptă penală sau cu
Fenomenul justificată aparență penală)
criminal

Clasificarea
subiectivă
Realitatea
Criminalitatea
Obiectul colectivă
criminologiei
Clasificarea reală

Conținutul
– metode juridice
– metode empirice

Practica
anticriminală
Domeniile principale
– dr. penal și aplicării lui
– tratamentul delicvenților
– prevenirii criminalității

Volum

Cunoaștere
descriptivă Structură

Cunoașterea Dinamică
cauzală – tendinte pe termen lung
Modalități – variații sezoniere
de cunoaștere – mișcările accidentale
Cunoașterea
dinamică
Cercetarea Statistici
criminologică – tipuri: oficiale/private
Cunoașterea – factori:
axiologică – obiectivi (modificări legislative/în sistemele
de înregistrare, erori de calcul, activitatea
organelor)
Modalitati – subiectivi (falsificarea datelor, prezentarea
de cunoaștere, Metode (generale) trunchiată, campanii anti-x infracțiune)
procedee, finalitate – inductivă
– deductivă
Criminologia – empirică
Tehnici de evaluare a cifrei negre
T. macrocriminologice – anchete de auto-confesiune
Procedee
– anchete de victimizare

Tehnici
Estimările privind costul crimei

Scopul
– imediat Examenul clinic
– mediat

Finalitatea
Funcțiile Biografii criminale
– descriptivă
– explicativă T. microcriminologice
– predictivă Studii de urmărire
– profilactică

Studii prin cohorte

Domeniul
C. = Criminologie
– dr. penal și criminologia
C.T.= Criminologie teoretică
– practica anticriminală și
C.Ap. = Criminologie aplicativă
criminologia
F.C. = Fenomen criminal
– controlul fen. criminal
I1, I2 = Circuite informaţionale
P.Ac. = Politică anticriminală
Pr.Ac = Practică anticriminală
  D1 = Domeniul dreptului penal
D2 = Domeniul tratamentului delincvenţilor
D3 = Domeniul prevenirii criminalităţii
S.P.Ac. = Ştiinţa politicii anticriminale
Definirea D.P.Ac. = Decizia de politică anticriminală
criminologiei R1, R2, R3 = Răspunsuri specifice
T.C. = Traseu comun

După abordarea domeniului

– restrictivă (doar etiologie)
– extensivă (și profilaxie)

Definiția După obiect

Posibilă definiție
criminologia reprezintă ansamblul cercetărilor cu caracter
ştiinţific ce se ocupă: pe de o parte, cu studierea fenomenului
criminal, urmărind cunoaşterea complexă a acestuia, iar, pe
de altă parte, cu evaluarea practicii anticriminale, în scopul
Criminalitatea optimizării acesteia. 1
etiologică
Criminologia
Școala geografică (cartografică)
– Quetlet & Guerry
– crim. e determinată nu de sărăcie, ci de Dimensiunea criminologică
discrepanța dintre posibilități și nevoi
– fen. naturale ≈ comportament uman
Principalele școli – Legea termică a criminalității
criminologice
Școala lyoneză – A. Lacassagne
– Lombroso is my secret boo
Școala socialistă – Marx & Engels
– inegalitate economică → criminalitate
Școala interpsihologică – G. Tarde
– imitație; raporturi interindividuale
Școala sociologică – E. Durkheim
– crima e o normalitate socială, analizată
relativ la ansamblul structurii sociale
– anomie = slăbirea rolului normelor soc.
Teoria bio-tipologică – E. Kretschmer
– corelație act. criminală – biotop
– tipuri de indivizi: picnicomorf,
leptomorf, atletomorf, displastic
Teoria inadaptării bio-psihice – O. Kinberg
– analizăm personalitatea individului
– nucleul constituțional: capacitate,
validitate, stabilitate, soliditate
– funcția morală: cunosc regulile, dar fără
element emoțional; capabili să reacționeze la
stimuli; au suferit modificări patologice;
cunosc reguli și răspund la stimuli, dar
percep greșit
Teoria constituției criminale – B. di Tullio
– personalitate criminală
– condiții ereditare, organice, psihice
Teoria genetică
– anomalii cromozomiale
– 47xxy: diverse, cu tendință sexuală
– 47xyy: infracțiuni cu violență
– caută să explice doar parțial
Criminologia
etiologică
Teoria strategică – M. Cusson
Teoria reținerii – W. Reckless
– comportamentul: > personalitatea
– cică e noncauzală; structură socială
– rezultatele: ≠ scop (ce îi aduce crim.?)
externă de reținere și un tampon interior
– raționalitatea: poate lua decizii eficace
– e un ornitorinc, nu face prea multe
– conflictele: cu victima și pedepsitorii
Teoriile dinamice
Criminologia
dinamică
Trecerea la act ca prelungire a
explicațiilor etiologice
Modelul general (arborele) – A. Cohen Modele particulare
– secvență de etape când actorul poate – Modelul E. de Greeff
alege mereu direcția criminală/noncriminală 1. etapa asentimentului ineficace (apare Teoria instinctelor – E. de Greeff
– un traseu deviant și multe trasee ideea dispariției victimei)
nondeviante 2. etapa asentimentului formulat (de ezitări)
3. criza (dispariția și implicarea, decise)
– crima poate fi oricând oprită, prin acțiunea
forțelor interioare, eventual stimulate exterior
– Modelul J. Pinatel
– obiectiv, din persp. unui observator
– cele 4 trăsături, indiferență afectivă
– Modelul H. Becker
– nu toți factorii acționează simultan
Despre delicte și pedepse
Precursorul Beccaria
Actualitatea ideilor Principalele idei
– rolul certitudinii 1. Pp. legalității vs. inflația legislativă 1. Codificare legislativă pt. claritate
– caracterul criminogen al 2. Caracterul retributiv, nu resocializant 2. Caracterul retributiv descurajează
unor practici/instituții jur. 3. Certitudinea > severitatea pedepsei 3. Pedepse moderate, dar sigure
4. Abolirea pedepsei capitale în Europa 4. Abolirea pedepsei capitale
5. Sistemul acuzatorial vs. inchizitorial 5. Sistem acuzatorial; probe/jud. publice
6. Tortura – ilegală, dar practicată 6. Desființarea torturii
7. Prevenirea este esențială 7. Necesitatea prevenirii delictelor
Teoria anormalității biologice – C. Lombroso Teoria anormalității morale – R. Garofalo
Premisele pozitivismului
– natura avatică a criminalului – delicte naturale vs. convenționale
– semieșecul școlii clasice
– raportul degenerescență – criminalitate – crimă = vătămarea simțului moral prin
– aplicarea inducției pozitive
– epilepsia → criminalitate rănirea milei sau a probității
– F. J. Gall: localizarea în
Importanța: Importanța:
cortex a tendințelor (criminale)
– baza teoriilor psiho-biologice moderne – baza teoriilor psiho-morale moderne
– B. A. Morel: degenerescența
– precursor al biotipologiei – noțiunea de periculozitate (temibilita)
ca maladie ereditară
– neagă liberul arbitru – pionier al criminologiei clinice
– explicațiile anterioare
Pozitivismul italian
Caracteristicile școlii pozitiviste Teoria anormalității bio-psiho-sociale
– studiază criminalitatea ca realitate – E. Ferri
umană, nu abstract – teoria multifactorială a delictului
– inducția pozitivă, nu deducția apriorică – categorii de criminali: nebuni, născuți,
– determinismul în locul liberului arbitru din obișnuință, de ocazie, din pasiune
– răspunderea socială, nu morală – factori crim.: antropologici, fizici, sociali
– justifică represiunea prin apărarea soc. – echivalenți ai pedepselor
Teoriile psiho-biologice Importanța:
– crima ca fenomen individual are bază – baza teoriilor psiho-sociale moderne
biologică, ceilalți factori fiind secundari – teoria pozitivistă a răspunderii (sociale)
Teoria conflictului de culturi – T. Stellin
Teoria asociațiilor diferențiate
– conduita socialmente cerută într-un
– E. Sutherland
grup nu e apreciată în alt grup
– comportamentul criminal se învață în
– conflicte: doua conduite morale, dar
contact cu alte persoane, în grupuri restrânse
bazate pe valori diferite; legi arbitrare vs.
– nu e doar imitație
concepții sănătoase; legi conforme vs.
– interpret. defavorabilă a legii → crim.
morală particulară diferită
Teorii etiologice moderne
– fenomenul criminal e multifactorial Teoriile psiho-sociale
– componenta psihologică comună
Teoria angajamentului – H. Becker
Teoria anomiei – R. K. Merton
– legea se respectă pentru a nu pierde
– slăbirea normei → lipsă de coeziune
avantajele vieții sociale în care e angajat
– decalaj scopuri – mijloace legitime
– tehnici de neutralizare
Contribuția lui Freud
Teoria criminalului nevrotic
– structura și funcționarea psihicului:
– Fr. Alexander & H. Staub
inconștientul, preconștientul, conștientul
– crim. imaginară, crim. ocazională,
Teoriile psiho-morale (sinele, eul și supraeul)
crim. obișnuită
– etiologia și tratamentul nevrozelor:
– criminali organici (nesănătoși)
predispoziții ereditare, influența din prima
– criminali normali (sănătoși anormali)
copilărie, renunțarea reală
– criminali nevrotici (după mobiluri
– fenomenul criminal: crima = instinct
inconștiente; sine > eu; ca la Freud)
sexual greșit canalizat / instinctul morții
Teoriile de factură psihanalitică
Teoria personalității antisociale
– K. Friedlander
– copilul e o ființă instinctivă dominată de
plăcere; se adaptează prin modificarea ori
– personalitatea e determinată de instincte
sublimarea instinctelor
– structura afectivă: instincte de apărare
– etape: faza primelor relații copil-părinte,
(apără eul) și instincte de simpatie (apără
faza formării supraeului, faza relațiilor de
specia)
grup în familie
– conflictul dintre cele doua → crim.
Teoriile autonome
Teoria personalității criminale – J. Pinatel
– nu există dif. de natură între oameni
– unii sunt mai predispuși la a trece la act
– nucleul pers. criminale: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea, indiferența afectivă
2
Realizată pentru scop strict educativ, cu informații și ilustrații din Manual de criminologie, V. Cioclei, ed. 7, 2018.