Minunea de la Techirghiol!

Preotul dormea
în cadă! O poveste cu adevărat fascinantă

Toamna la Techirghiol nu înseamnă doar evantaiul de raze

galbene coborât din cer fără grabă, razant cu obrazul
încrețit de timp al ghiolului. Nu înseamnă doar plecăciunile
solemne ale pelerinilor în fața osemintelor duhovnicului
Arsenie Papacioc sau cruciulițele discrete ale măicuțelor
insinuate printre lujeri de trandafiri ciupiți de frig și mușcate
roșii ca sângele. Nu înseamnă exclusiv tratamentul cu
nămol sapropelic, în căutarea căruia s-au urnit oameni de
peste mări și țări. Toamna aceasta la Techirghiol nu
înseamnă, așadar, doar o perseverentă vânătoare de
minuni, demonstrate științific sau închipuite. Toamna pe
malul ghiolului, pe Strada Victoriei numărul 17, mai precis,
înseamnă și vise și visuri trăite, muncite și în mare parte
îndeplinite. Povestim, mai jos, minunea de vis a preotului
Claudiu Banu, care, în doar patru ani, a reușit să-i unească
pe români în hora uitată a solidarității și a milei pentru a
ridica, mână de la mână, un adăpost pentru orfanii și
femeile abuzate din Dobrogea.
De-a lungul țărmurilor limanului scuturat acum, slavă
Domnului!, de ciorchinii inestetici de burtoși unși cu nămol din
creștet până-n tălpi e liniște. Aproape că-ți poți auzi gândurile și
urma aspirațiile. Prind, cu coada ochiului, ultima zbatere a liniei
ghiolului înainte să urc, stânga, pe „Victoriei”, sens unic spre
cer. Drumeagul împleticit, cu răni ondulate în sus, respiră, după
două, trei sute de metri, pe margini, unde au răsărit viluțe
cochete cu grădini îngrijite, făcând uitate bordeiele tătărești de
acum o sută de ani și fumul lor acru de balegă arsă.
Năluca din tăria văzduhului
Opresc în fața unei scene tulburătoare: pe o clădire înaltă,
zdravănă, crescută din tone de fier-beton, chiar în vârful ei, văd
fluturând, seniorial, un vestmânt lung, profilat pe albastrul de
deasupra noastră, al tuturora, ca o poruncă. „E preotul pe care
trebuie să-l întâlnesc, sigur e el”, îmi spun tare, în timp ce
opresc motorul mașinii. Apoi, în gând: „Ce popă nebun! Îmi
place!”. N-apuc să-l fotografiez, că dispare și, cât-ai zice de
douăzeci de ori „pește”, apare jos, pe treptele așezământului
pentru prunci și femei abandonate – cum îl numește el -, „Visul
Victoriei 17”, cum l-am numit eu. „La fix, aici este”, mă
întâmpină preotul Claudiu Banu, întinzându-mi, bărbătește,
mâna. „Atenție la scări! Haideți sus!” Și-mi întoarce spatele. E
hotărât omul. Își ridică poalele reverendei și începe să urce
treptele zgrunțuroase ale imobilului. Ajuns sus, șuieră
precipitat: „Să vedeți ce frumos se vede de aici! Nu mai fac
acoperiș, ci terase, să putem admira priveliștea”. Aleg o
scândură de pe jos, o fixez (cu cuiul turtit în jos) pe o bucată
crăpată de BCA și, cu stiloul strâns în pumn și colile albe pe
genunchi, îl anunț ceremonios: „Sunt gata, părinte. Începem?”

800 de copilași abandonați, 800 de metri pătrați de teren

„În urmă cu patru ani, am avut un vis. M-am visat înconjurat de

copii mulți, mulți. Roiau în jurul meu. M-am trezit tulburat. «Ce-
o mai însemna și asta?», mi-am spus. Vizitasem cu ceva vreme
înainte – e adevărat – toți copiii abandonați din județul
Constanța, vreo opt sute. Și bătrânii! Mi-a luat șase luni, dar am
fost pe la toți copilașii abandonați prin spitale. Le-am dus
daruri, le-am zâmbit, i-am încurajat”. Părintele Claudiu e iute la
vorbă și-și deschide inima sărind peste măști și fandoseli: „Eh,
pe acest fond am avut acel vis. Mă și vedeam binefăcătorul a
sute de micuți. Da’ de unde! Eu, la rândul meu, locuiam cu soția
și cu feciorii noștri, doi, într-un apartament cu două camere,
aici, în Techirghiol”. Întinde brațul stâng spre un mănunchi de
blocuri: „Acolo”. Preotul Banu își pipăie gândurile râzând, cu
ochii înălțați spre vilele din jur: „Se construiește, se ridică ziduri
multe, pentru odihnă. Știți ce-mi spun mie răutăcioșii din jur,
anumiți vecini, când văd, mirați, c-am mai ridicat câte un etaj?”
Îmi ridic nasul din foi: „Ce?”. „Părinte, părinte, când vă
terminați conacul?”. Zâmbește, mestecând cuvinte sfinte:
„Dumnezeu lucrează, Dumnezeu le vede pe toate”.

Orfelinat, nu casă pentru popă

Și a lucrat bine. La scurt timp după visul preotului, un
binefăcător care a ținut să-i fie protejată identitatea l-a chemat
pe slujitorul Domnului și i-a spus: „Padre, uite, ai doi copii deja,
îl aștepți pe al treilea și tot în apartamentul ăla înghesuit locuiți.
Îți donez un teren de 800 de metri pătrați aici, în Techirghiol,
să-ți ridici casă, să aibă și copiii pe unde umbla”. „Da, așa mi-a
spus”, își confirmă în barbă preotul. „Dar eu ce-am făcut? Am
primit terenul, l-am luat și i-am povestit omului de afaceri visul
meu. Apoi, i-am explicat că vreau să fac un orfelinat pentru toți
copilașii abandonați, părăsiți de părinți prin spitale. Așa m-am
liniștit, iar visul, tulburarea aceea, mi-a dat pace”.

Mama, tata și patru băieți într-o garsonieră! Preotul dormea în cadă!

Claudiu Banu povestește cu dezinvoltură amintiri prețioase din

tinerețea sa zbuciumată: „În 2013, am primit parohie la
Constanța, pe Lacul Tăbăcăriei, la Biserica Sfântul Mina. O
bijuterie din lemn, construită în cel mai pur stil românesc în
perioada 1995-1997. Acolo slujesc și acum. Eh, am hotărât cu
soția mea să ne mutăm din apartamentul cu două camere din
Techirghiol, să ne luăm unul nou la Constanța”. Ușor de zis,
greu de făcut. „Exact”, urmează preotul. „Am vândut noi căsuța
din Techirghiol, am achitat avansul pentru cea din Constanța și
ce-am chibzuit? Până e gata blocul nou – atunci se construia –
să stăm într-o garsonieră, cu chirie, să mai economisim niște
bani. Așa am făcut, doar că termenul de finalizare a blocului
nou s-a tot amânat, iar noi ne-a înmulțit. A venit al treilea copil,
apoi al patrulea. Patru băieți!”

Micuții îi jucau tontoroiul pe piept, el sforăia

Bărbatul de 38 de ani din fața mea are vervă, povestea lui te
prinde. Îți vine să-i donezi un teren pe loc. Ia, să vedem! „Când
aveam slujbe noaptea și stăteam până târziu la biserică,
ajungeam acasă mort de oboseală. Ca să fac față îndatoririlor,
mă încuiam în baie și dormeam o oră în cadă! N-aveam altă
soluție. În acea perioadă am reușit performanța de a adormi cu
copiii pe piept. Ei se jucau, iar eu sforăiam. A fost, însă, cea mai
frumoasă etapă din viața mea”. Familia Banu s-a mutat, până la
urmă, în apartamentul cel nou, cu patru camere, unde locuiește
și în prezent.

Foamea din studenție și coliva bisericii

Claudiu Banu a absolvit Facultatea de Teologie din Constanța.
Acum este înscris la un master, la ASE, dar anii studenției i-au
rămas aninați de suflet: „În Postul Mare, în facultate – când
eram deja împreună cu soția mea -, nu prea aveam bani de
mâncare. Și, cum ne era mai mereu foame, mâncam din colacii
și coliva bisericii! Cu asta trăiam, ce să facem?”
17 camere, 19 băi și 50 de copii
Așezământul din „Victoriei 17” nu este și nici nu va fi o cușcă
pentru viitorii ei locuitori. Casa are 17 camere, fiecare dotată cu
baie proprie, sală de mese, terase pentru relaxare, cameră de
oaspeți etc. „Am gândit totul în așa fel încât micuții să aibă
intimitate, să aibă propria baie, să nu stea mai mult de doi într-
o cameră. Mai sunt două grupuri sanitare jos, 19 în total. Vor fi
instalate camere video, senzori pentru incendiu, instalații
moderne de electricitate. Nu mă joc cu astfel de lucruri. Câți
copilași putem primi? Păi, după estimările mele, între 30 și 50”.
Femeile abuzate vor avea grijă de micuții orfani
Părintele Claudiu Banu a avut și o idee strălucită: „M-am gândit
să primesc și femei abuzate aici pentru că ele ar putea avea
grijă de copiii abandonați. Bine, ele pot veni și cu propriii copii.
Doar nu le-om da afară dacă vin cu ei în brațe… Totul se va face
legal, în cooperare cu Protecția Copilului, cu autoritățile”.
O nemaipomenită horă a solidarității
Întrebat ce se va întâmpla cu acești copilași crescuți aici, în
leagănul de la Techirghiol, după ce vor împlini 18 ani, preotul
Caludiu Banu m-a surprins: „Vor rămâne tot aici. Vor merge la
școală, la facultate, vor avea serviciu, vor câștiga propriii bani.
În plus, vor fi alături de frații și surorile lor, se vor ajuta. Când
vor face la rândul lor copii, vom construi alte case, și altele…”.
Părintele Claudiu vede o horă a solidarității nemaipomenite,
așa că nu îndrăznesc să-l contrazic. Și de ce aș face-o? Aș avea
ce pune în locul acestui vis?

Ferma, următorul pas

Părintele Claudiu nu și-a folosit toți așii din mânecă. Face
calcule complicate, realizabile însă: „Ne vom descurca, veți
vedea. Mai avem un teren, mai mare, la marginea orașului.
Acolo vom face o fermă. Vom crește animale și vom planta
legume, pomi fructiferi. Vom avea ce mânca. Vom munci și va fi
bine”. Așa să fie!

De unde ia banii?
Când a sfințit terenul pe care avea să fie ridicat așezământul,
părintele Claudiu Banu a fost iscodit de un reporter: „Finanțare
aveți?” Preotul i-a răspuns privind în sus, spre cer: „Ce dă
Dumnezeu!” Și a dat. „Bani s-au strâns. De ici, de colo, de la
unul, de la altul. Majoritatea vrea să rămână anonime donațiile.
Într-un moment greu, de cumpănă chiar, ne-a ajutat domnul
Gigi Becali. Un miliard ne-a dat! Cu banii dânsului am zidit trei
etaje”.
Alt plan: o casă pentru bătrâni
Preotul are capul doldora de prețuri, cifre și numere: „În jur de
40.000 de lei ne-a costat să turnăm o placă de beton, 14.000 de
lei e fierul, între 10.000 și 12.000 e mâna de lucru… Acum am
trecut la «interioare». Bine, am achitat deja jumătate din prețul
lor. Am și banii pentru cealaltă jumătate, dar îi voi da la final, să
văd cum a ieșit treaba”. Se descurcă părintele, nu încape vorbă.
N-apuc să-mi rumeg gândul, că revine: „Arhitectul, o doamnă,
ne-a făcut proiectul fără să emită pretenții financiare. Și
diriginta de șantier s-a implicat tot voluntar. Oameni deosebiți.
Vă spu eu, copiii aceștia vor fi norocoși, vor avea mai mult de
doi părinți, vor avea zeci, chiar sute. În plus, căminul lor va fi
cea mai frumoasă construcție din Techirghiol”. E limpede,
„Victoriei 17” e un vis frumos. Aproape împlinit. „Într-un an
vreau să termin leagănul pentru copii. Și-am să-l termin. Apoi,
din toamna viitoare mai exact, voi începe munca la un azil
pentru bătrâni”.
600 de copii abandonați (potrivit datelor preotului Claudiu
Banu) se găsesc în județul Constanța, număr aflat în scădere
„Rețineți acest mesaj: românul e încă altruist! Ieri am primit un
cuptor. N-am unde să-l pun acum, dar îl păstrez. Când vor fi
gata lucrările la interior, l-am și instalat. Vom face, astfel,
propria noastră pâine. Va fi minunat!”, Claudiu Banu, preot
„Eu mi-am adus copiii aici, să vadă cum construiesc acest
așezământ. Vor veni și când vor ajunge copilașii aceia amărâți,
se vor juca alături de ei, vor forma o mare și frumoasă familie”,
Claudiu Banu, preot