Sunteți pe pagina 1din 18

POVESTEA NARCISEI

Narcisa era o zână mică şi frumoasă, cu părul auriu şi ochii albaştri ca cerul senin de
primăvară. Era tare veselă şi vioaie. Pasiunea Narcisei era să vopsească flori. Avea o
găleată cu vopsele şi o pensulă fermecată. La căderea nopţii, când toţi se duceau la
culcare, ea zbura pe cer în toate părţile. Îşi petrecea toată noaptea vopsind flori Florile
stăteau în sus drepte şi aşteptau cu nerăbdare până venea Narcisa, să le îmbrace în
culorile curcubeului. Nimeni nu ştia că ea era cea care, în cursul nopţii, le dădea florilor
culori aşa de frumoase. Într-o noapte, după ce vopsise florile sălbatice din centrul
pădurii, ajunse la o grădină spălăcită, înconjurată cu un gard gigantic. Nu se vedea nici
o floare. Zări o cabană stranie în mijlocul grădinii. Nevăzând nici o floare pe care să o
vopsească, Narcisa zbură mai departe. Se opri însă mirată:
- Parcă a suspinat cineva! spuse ea şi se uită printre gard.
- Nu, Narcisa, nu intra! strigară florile sălbatice din afara grădinii. Aici locuieşte o
vrăjitoare căreia nu-i plac florile şi nu lasă pe nimeni să intre Dar suspinul se auzi din
nou. Privind iar printre gard, Narcisa zări o floricică
mică şi gingaşă dar care nu avea nici o culoare.
- Mă simt aşa de singură! spuse aceasta plângând. Albinele şi fluturii nu vin şi
pe la mine pentru că nu sunt frumoasă. N-am nici un fel de culoare!
- Nu mai plânge, îţi voi dărui eu culori frumoase! spuse Narcisa.
Păşi dincolo de gard în timp ce florile, o implorau să nu intre în grădină.
- Florilor, vreau s-o ajut pe această micuţă floare. E aşa de tristă! Vreau să-i dau
puţină culoare, s-o fac fericită, spuse Narcisa.
- Repede, vrăjitoarea încă mai doarme! Du-te şi vopseşte floarea înainte de a se trezi
din somn! zise o pasăre ce stătea pe ramura unui copac.
Narcisa a îngenuncheat lângă floarea cea urâţică şi a început s-o vopsească.
Numai ce atinse floarea, când… cineva o trase de picioare.
- Ce faci aici? mormăi vrăjitoarea ameninţător.
Biata Narcisa încercă să-i spună vrăjitoarei că a vrut doar s-o vopsească pe floricica
cea micuţă.
- Ce? S O apucă de aripi şi o aruncă departe de floare. Apoi luă găleata cu vopsele
din mâna Narcisei şi i le răsturnă pe cap.
- O, nu! Vopselele mele! strigă zâna îngrozită.
ă vopseşti o floare? O să-ţi dau eu vopsele
Tocmai atunci se întâmplă o minune: din acei stropi de vopsea ce căzură pe pământ,
răsăriră flori aurii. Toată grădina fu în curând acoperită cu flori galbene. Câteva picături
ce ajunseseră pe nasul vrăjitoarei, s- au transformat şi ele în nişte flori aurii.
Vrăjitoarea care ura florile, se supără tare rău. Ea nu putea să oprească
florile să înflorească şi nu-i plăcea nici parfumul lor. Alergă furioasă spre căsuţa ei, îşi
împachetă lucrurile şi plecă departe să caute altă pădure în care să se mute.
Narcisa era nespus de fericită. Râdea şi trecea repede printre flori,
cântând de bucurie. Florile, albinele şi fluturii cântau împreună cu ea.
După ce soarele a răsărit, micuţa zână plecă înapoi în lumea basmelor.
Briza dimineţii a luat parfumul florilor aurii şi l-a răspândit în toată pădurea. Ele erau tot
aşa de frumoase ca şi Narcisa.
De atunci frumoasele flori aurii se cheamă NARCISE (narcissus pseudonarcissus).
Aşa au apărut narcisele pe lumea
aceasta!

S-ar putea să vă placă și