CURS VII

SISTEMUL MUSCULAR

Muşchii voluntari pot fi priviţi ca o serie de fascicule paralele de fibre adunate împreună
pentru a forma o unitate completă. Cele mai mici dintre ele - unităţile de bază ale activitaţii
musculare - sunt filamente de actină şi miozină, atât de fine încat pot fi obserate numai la
microscopul electronic. Ele sunt proteine cunoscute sub numele de proteine contractile.
Aceste filamente fascicule sunt denumite miofibrile. Printre miofibrile se află depozitele
energetice ale muşchiului sub formă de glicogen, şi furnizori normali de energie, mitocondriile,
în care oxigenul şi substratul energetic sunt metabolizate pentru a produce energie.
Miofibrilele sunt grupate în fascicule mai mari numite fibre musculare. Acestea sunt de
fapt celulele musculare cu nucleii celulari dispuşi la periferie sub membrană. Fiecare fibră
musculară vine în contact cu o fibră nervoasă care îi declanşează acţiunea ori de câte ori este
necesar. Fibrele musculare sunt grupate în fascicule, cu un înveliş de ţesut conjunctiv.
Un muşchi de dimensiuni mici este alcătuit din puţine fascicule de fibre, în timp ce un
muşchi de dimensiuni mari, cum ar fi gluteus maximus, poate fi alcătuit din sute de fascicule.
Întregul muşchi este învelit într-un ţesut fibros. Are un corp muscular gros care se
îngustează la capete, formând tendoanele, fiecare din acestea înserându-se pe un os.
Structura muşchiului neted nu prezintă acelaşi aranjament geometric ordonat al
filamentelor şi fibrelor; ea este constituită din celule fusiforme dispuse neomogen, deşi are o
contracţie dependentă de acţiunea filamentelor de miozină şi actină.
Observată la microscop, structura muşchiului cardiac este totuşi aceeaşi ca a muşchiului
voluntar, cu excepţia faptului că fibrele formează o reţea.
După poziţia în organism, muşchii somatici se împart în: muşchii capului, gâtului,
trunchiului şi membrelor.
Muşchii capului sunt: muşchii mimicii, muşchii cutanaţi grupaţi în jurul orificiilor
orbitale, nazale şi orificiului bucal (orbicularul buzelor), muşchii masticatori (maseteri şi
temporali), muşchii limbii şi muşchii extrinseci ai globului ocular.
Muşchii gâtului sunt: pielosul gâtului, sternocleidomastoidieni şi hiodieni.
CURS VII

Muşchii trunchiului sunt: muşchii spatelui şi ai cefei (trapez, marele dorsal), muşchii
toracelui (pectorali, dinţaţi, intercostali, diafragma) şi muşchii abdomenului (drept abdominal,
oblici).
Muşchii membrului superior sunt:
_ muşchii umărului (deltoid),
_ muşchii braţului (biceps şi triceps brahial),
_ muşchii antebraţului (pronatori şi supinatori ai antebraţului, flexori şi extensori ai
degetelor)
_ muşchii mâinii.
Muşchii membrului inferior sunt:
_muşchii fesieri,
_ muşchii coapsei (croitor, cvadriceps femural, biceps femural, adductori ai coapsei)
_ muşchii gambei (gastrocnemian, pronatori şi supinatori ai piciorului, flexori şi extensori)
_muşchii piciorului (extensori ai degetelor şi plantari).
După acţiunea lor principală, muşchii pot fi clasificaţi în: flexori şi extensori, abductori şi
adductori, supinatori şi pronatori, circulari (sfinctere) etc. Acelaşi muşchi poate determina una
sau mai multe mişcări ale unor segmente corporale (exemplu: tricepsul brahial poate determina
adducţia, rotaţia şi extensia braţului).

FIZIOLOGIA MUSCHILOR

Proprietăţile fundamentale ale muşchilor sunt: elasticitatea, plasticitatea, excitabilitatea şi

contractibilitatea.
Elasticitatea. Reprezintă proprietatea muşchiului striat scheletic de a reveni la forma
iniţială după începerea acţiunii forţei care a determinat extensia sa.
Plasticitatea. Reprezintă proprietatea muşchilor netezi vicerali de a-şi menţine constantă
tensiunea la diferite grade de distensie.
Excitabilitatea. În repaus, sarcolema fibrei muculare este polarizată. Potenţialul de
membrană al fibrei este de -80 la -100 mV. Acţiunea unui stimul fizic, chimic, electric sau "in
situ" numai a influxului nervos produce depolarizarea sarcolemei.
CURS VII

Între stimularea fibrei muculare sau a muşchiului în totalitate şi apariţia contracţiei există
un interval de timp de 1 ms, numit periodă de lantenţă. Influxul nervos, venit prin fibrele motorii,
este transmis fiecărei celule musculare din cadrul unităţilor motorii prin intermediul plăcii
motorii.
Placa motorie sau sinapsa neuro musculară are ca mediator chimc acetilona. Mediatorul
determină depolarizarea sarcolemie şi producerea potenţalului de placă, ce se răspândeşte prin
sistemul tubulr de membrane şi apoi prin reticulul sarcoplasmic al celulei musculare.
Durata de propagare a undei de depolazizare de-a lungul fibrei este de 2-5 ms la viteza de
12 m/s. Înacest interval de timp, fibra se află în perioada refractară, ceea ce însamnă că, dacă
frecvenţa stimulilor este ridicată, fibra nu va putea răspunde la fiecare dintre aceşti stimuli.
În cazul muşchilor viscerali, excitantul nu mai este influxul nervos, ci depolarizarea
spointană a unora dintre fibre. Plăcile motorii lipsesc. Transmiterea influxului de la o celulă la
alta lipsesc prin punţile existente între celule.
Contractibilitatea. Reprezintă proprietatea muşchiului de a răspunde prin contracţie la
acţiunea unui stimul. Contracţia se desfăşoară în mai multe faze:
- eliberarea Ca din reticulul sarcoplasmic datorită depolarizării membranei acestuia şi
ceştereii permeabilităţii ei. Această fază reprezintă cuplarea excitaţiei cu contracţia;
- cuplarea actinei cu miozina şi formarea actomiozinei, proces de activare favorizat de
Ca;
- scindarea ATP-ului produs prin oxidare aerobă în ciclul Krebs, datorită acţiunii
enzimatice a complexului actomiozinic;
- faza de contracţie constă în scurtarea formaţiunilor contractile ale sarcomerelor, prin
alunecarea filamentelor de actină printre cele de miozină, mecanism glisant de apropierre a
discurilor întunecate, cu consum energetic. Durează între 10 şi 40 ms;
- faza de relaxare constă în repolarizarea membranelor şi reintroducerea, cu consum
energetic, a Ca în RE, deci reinstalarea stării de repaus.
La o excitaţie, muşchiul răspunde printr-o contracţie simplă, secusa muculară. Aceasta se
întâlneşte rar în organism. Durata acesteia diferă în funcţie de tipul de muşchi.
Contracţiile unice sau repetate de scurtă durată utilizează energia produsă în repaus prin
oxidarea celulară a substanţelor energetice şi acumulată sub formă de ATP şi CP (creatinfosfat).
Creatinfosfatul asigură, pe termen scurt, refacerea ATP.
CURS VII

Stimularea repetată a muşchiului în faza de relaxare determină apariţia contracţiilor

tetanice: tetanos incomplet sau complet, în funcţie de frecvenţa stimulilor. Aceasta predomină în
activitate motorie a organismului. Efortul muscular de lungă durată (peste un minut) epuizează
rezervele de ATP şi CP, duă care se intesifică respiraţia celulară mitocondrială, care asigură energia
necesară. În acest caz, oxigenul este insuficient, motiv pentru care oxidrea glucozei se realizează în cea
mai mare parte anaerob; se crează o "datorie de oxigen" şi o acumulare de acid lactic, toxic
pentru muşchi.
Perioada de refacere. După efort, procesele oxidative se mai păstrează intense o perioadă
necesară refacerii rezervelor de ATP şi Cp şi metabolitării acidului lactic. Acum plămânii pot
asigura necesarul de O2, deci repiraţia celulelor musculare este integral aerobă. Spunem că în
această periodă se achită "datoria de oxigen".

Contracţiile musculare
Forţa contracţiei. Fibra musculară se supune legii "totul sau nimic", dar muşchiul "in
situ" are contracţie gradată. Gradarea se realizeză prin creşterea numărului unităţilor motorii
activate, în funcţie de intensitatea şi frecvenţa stimulilor. Forţa de contracţie este maximă când
intră în activitate toate fibrele muşchiului respectiv şi varază între 3,6 - 10 kg/cm2.
Muşchii netezi se contractă mai lent, deoarece lipseşte sistemul transversal de tuburi, iar
reticulul sarcoplasmic este slab dezvoltat. Ionii de Ca, necesari cuplării proteinelor contractile,
pătrund din mediul extracelular prin sarcolemă în urma depolarizării şi sunt expulzaţi după
refacerea potenţialului de substanţe energetice, deci prezintă o dependenţă mi mare faţă de
degradările aerobe.
Muşchii netezi, neavând inserţie pe oase, au o libertate de contracţie şi extensie mai mare,
putând fi supuşi unor deformări mult mai importante.
Contracţia izometrică modifică tensiunea muşchiului, dar lungimea rămâne constantă.
Caracterizează musculatura posturală. Nu produce lucru mecanic, ci căldură.
Contracţia izotonică este aceea în care tensiunea rămâne constantă, dar variază lungimea.
Este caracteristică majorităţii muşchilor scheletici. Realizează lucru mecanic şi produce mişcare.
În activitatea obişnuită, muşchiul trece prin faze de contracţie izometrică şi izotonică,
iniţierea oricărei contracţii fiind, de obicei, izometrică.
CURS VII