reprezintă, practic, cea mai utilizată

metodă de diagnostic prenatal neinvaziv şi

profilaxie secundară a bolilor genetice, la
care se recurge în scopul:
• determinării exacte a termenului sarcinii,
• evaluării stării fătului,
(corelând datele obţinute în mai
multe etape de examinare).
• diagnosticării anomaliilor de dezvoltare,
• depistării unor markeri ecografici specifici
pentru malformaţii şi aberaţii
cromozomiale (îngroşarea pliului nucal,
defectele de tub neural, spina bifida,
anencefalia - sunt doar unele semne
ecografice care pot suspecta patologii
fetale grave).
 Ecografia fetală de rutină
• Ecografia fetală:
• metodă neinvazivă,
• screening-ul ecografic 11-
13s+6z. săptămâni
gestaţie
• Apoi: la 20-21 de s. g.
o echipament
performant,
o multă experienţă.
 Ecografia fetală de rutină
• Ecografia fetală:
• metoda poate eşua în detectarea unor anomalii
datorită:
o timpului limitat
o rezoluţiei reduse a aparatului,
• în cazul sarcinilor cu risc crescut pentru
anomalii congenitale sau boli genetice este
importantă recomadarea ecografiei de nivel II.
Ecografia
fetală
 Ecografia fetală detailată (de
nivelul II)
• Reprezintă o analiză de fineţe

• Indicată când există riscul unei anomalii specifice

• Se efectuează de către medici specialişti în

medicină fetală

• Perioada optimă:
• între săptămâna 16-18 şi 20-21de sarcină
 Ecografia fetală detailată
(de nivelul II)

• Necesită:
• aparatură de înaltă
performanţă
(focalizată pe un
anumit organ, ecografie
Doppler sau imagini
tridimensionale)
 Trăsături fetale asociate cu risc crescut
de anomalii cromozomiale

• îngroşarea pliului nucal este sugestivă pentru:

• sdr. Down (se evidenţiază în trimestrul I de sarcină)

• excesul de piele pe ceafă apare în:

• sdr. Down
• sdr. Turner

• întârzierea precoce a creşterii este semnalată în:

• trisomii,
• triploidii,
Trăsături fetale asociate cu risc crescut
de anomalii cromozomiale
• placenta mare apare în:
• triploidii
• poate fi prezentă şi în talasemii sau în hidrops fetal

• despicăturile labio-palatine sunt observate la:

• fetuşii cu trisomii sau triploidii,
• în trisomia 13 se însoţesc de hipoplazie facială

❑degete permanent flectate apar în:

• trisomia 18
• artrogripoze
 Trăsături fetale asociate cu risc crescut
de anomalii cromozomiale
– hidropsul fetal sau higroma chistică apare în:
• sdr. Turner
• trisomii autozomale,

– omfalocel:
• trisomia 13
• trisomia 18

– atrezia duodenală apare în:

• sdr. Down

– călcâiul proeminent (în piolet) este sugetiv pentru:

• trisomia 18
 Diagnosticul prenatal (DP)
• act medical complex,
• înalt informativ,
• permite depistarea a numeroase anomalii congenitale
şi boli genetice în perioada vieţii fetale,
• se realizează prin colaborare multidisciplinară din
care fac parte:
• obstetricieni,
• ultrasonografişti,
• biochimişti
• geneticieni.
 Indicaţiile majore ale DP
• vârstă reproductivă avansată a părinţilor:
• femei > 35 de ani
• bărbaţi > 55 de ani

• screening-ul serului matern pozitiv /anomalii suspecte la

ecografia de nivel I,

• prezenţa unei anomalii cromozomiale structurale la unul din

părinţi,

• naşterea în familie a unui copil cu o anomalie cromozomială

de novo,

• istoric familial de boală monogenică care poate fi

diagnosticată la făt prin analize biochimice sau ale ADN-ului,
 Indicaţiile majore ale DP
• determinarea sexului fetal în cazul unui istoric familial
pentru o boală legată de X dar care nu beneficiază de un
test specific,

• rudele de gradul I ale pacienţilor cu:

• defecte de tub neural,
• malformaţie unică (în special de cord)
• sindrom plurimalformativ,

• agresiuni teratogene în cursul sarcinii,

• avorturi spontane recurente şi/sau nou-născuţi morţi,

• alţi factori de risc:

• consangvinitatea,
• DZ I matern prost echilibrat,
• epilepsie la mamă tratată cu anticonvulsionante cu acţiune anti-
folică.
 Tehnici de diagnostic prenatal
• investigaţii, de regulă invazive,

• trebuie efectuate cât mai precoce

• prin metode neinvazive (ecografia de nivel II) :

➢ identificate malformaţiile şi anomaliile structurale caracteristice
unor boli genetice

• metode invazive (biopsia de vilozităţi corionice,

amniocenteza sau cordocenteza) se folosesc în bolile al
căror diagnostic necesită analize:
➢ citogenetice (bolile cromozomiale),
➢ biochimice (bolile metabolice)
➢ moleculare
Diagnosticul prenatal invaziv are o însemnătate
excepţională pentru consultul medico-genetic,
deoarece permite trecerea de la probabilitate la
prognosticul concret al sănătăţii copilului în
grupele cu risc genetic înalt pentru boli genetice -
anomalii cromozomiale şi boli monogenice.
Amniocenteza cu studiul cariotipului
fetal efectuată la a 16 – 18 s. a.
permite diagnosticarea celor mai
frecvente anomalii cromozomiale
numerice şi structurale.
Amniocenteza este procedura de obţinere a unei
probe de lichid amniotic prin puncţie
transabdominală, ghidată ecografic în scopul
examinării genomului fetal.
LA conţine celule de origine fetală, care pot fi supuse
investigaţiilor citogenetice şi moleculargenetice,
testelor ADN pentru depistarea mutaţiilor sau
cultivate pentru a efectua analiza cromozomilor.
* la 16-18 săpt. de gestaţie
• complicaţia majoră a amniocentezei
comportă un risc de 0, 5 – 0,7 %
de avort spontan.
• alte complicaţii rare sunt: infecţiile,
scurgerile de LA – în cca 0,3 % de cazuri.
 Selecţia gravidelor pentru diagnosticul prenatal
citogenetic este efectuată de medicii geneticieni
conform indicaţiilor clinice:
• vârsta avansată a genitorilor,
• sarcini cu anamneza obstetricală agravată
(avorturi spontane, sarcini stopate în evoluţie,
anembrionie, infertilitate etc.
• părinţi purtători de aberaţii cromozomiale
echilibrate sau mozaici,
• markeri ecografici pentru patologie cromozomială,
• naşterea anterioară a copiilor cu malformaţii
congenitale unice sau multiple, nou născuţi morţi,
boli cromozomiale.
• acţiunea factorilor mutageni şi teratogeni în
perioada precoce a sarcinii, periconcepţional, per.
organogeneză etc.
 Amniocenteza
• Implică aspirarea a 10-20
ml de lichid amniotic prin
puncţie transabdominală,
ghidată ecografic,

• Efectuată între
săptămînile 16-18 de
sarcină,

• Amniocenteza precoce, la
12-14 săptămîni de
sarcină.
 Amniocenteza
• Lichidul amniotic obţinut:
➢conţine celule fetale
✓din descuamaţiile pielii/mucoaselor tractului urinar
sau digestiv

➢poate fi supus următoarelor analize:

✓dozări enzimatice:
• AFP, şi acetilcolinesteraza (DTN)
• fosfataza alcalină intestinală (fibroza chistică)
✓teste ADN pentru detectarea mutaţiilor,
✓analiza cromozomială după cultivarea celulelor.
 Amniocenteza
• Complicaţiile:

➢sunt rare

➢constau în principal în:

▪ inducerea avortului (risc de 0,5-1%)
▪ eşecul aspirării prin contracţia reflexă a uterului
▪ scurgeri mici de lichid amniotic
▪ infecţii
▪ lezarea fătului.
 Amniocenteza precoce
• Are o rată de avort mai ridicată (2,5%)

• Risc mai mare de:

• detresă respiratorie
• deformări benigne ortopedice (picior strâmb).

• Dezavantajul metodei:
• durata de prelucrare şi obţinere al rezultatelor
>2-4 săptămâni
Amniocenteza
 Biopsia vilozităţilor coriale
• Se obţin fragmente de vilozităţi coriale:
➢ recoltare sub ghidaj ecografic pe cale :
o transcervicală (cu ajutorul unui cateter
flexibil)
o transabdominală
 Biopsia vilozităţilor coriale
• Analiza citogentică:
➢ se poate realiza direct
➢ permite diagnostic provizoriu în 24-36 de ore sau după o
cultură prealabilă.
• Avantajul:
➢ efectuarea ei în trimestrul I, săptămânile 9 -12 de gestaţie
• Complicaţii:
➢ sângerări (40%)
➢ avort (1-2%)
➢ malformaţii ale membrelor (anomalii transverse) şi feţei
mai ales în cazul practicării biopsiei înainte de 10
săptămâni.
 Biopsia vilozităţilor coriale
• Dificultăţiile de diagnostic apar în momentul
decelării unui mozaicism cromozomial, apărut în
urma:
➢ contaminării celulelor fetale cu celule materne
➢ altor artefacte legate de condiţiiile de cultură.

• Detectarea unui mozaicism impune:

➢ monitorizarea sarcinii
➢ repetarea cariotipului prin amniocenteză.
 Cordonocenteza

Se efectuează de obicei la
saptamana 18-21 de gestație
Indicații:
• boli cromozomiale,
hemoglobinopatii, hemofilie
• rubeola, virus citomegalic
• incompatibilitate de grup
sangvin
• deficite imunologice
Riscul -5-15%. Se folosește
rar.
 Cordocenteza

• prelevarea a 2-3 ml de
sânge fetal,

• prin puncţie ghidată

ecografic, la rădăcina
cordonului ombilical
 Cordocenteza
• Indicaţii:
• pacienta s-a prezentat prea târziu la diagnosticul
prenatal,
• amniocenteza a dat rezultate ambigue sau
neinterpretabile,
• diagnosticul bolii se face prin teste biochimice ale
plasmei sau celulelor fetale (infecţii congenitale, boli
hematologice sau deficite imune ereditare).

• Complicaţii:
• risc de avort 2-3%,
• sângerare fetală,
• bradicardia secundară spasmului vascular.
 Fetoscopia
• Se realizează prin introducerea în uter, pe cale
transabdominală a fetoscopului

• Permite:
• vizualizarea fătului,
• colectarea de ţesuturi de la acesta (piele, muşchi, ţesut
hepatic),
• detectarea unor defecte şi boli de obicei limitate
(genoderamtoze, distrofii musculare, tulburări metabolice
ce interesează ficatul), imposibil de detectat prin alte
metode.
 Fetoscopia
• Este utilizată numai în:

• trimestrul II de sarcină (> săptămâna 20),

• centre de diagnostic prenatal specializate,

pentru tratamentul intrauterin al unor afecţiuni
fetale.
 Diagnosticul molecular-genetic prenatal

• FISH - precizie de 99% cu

5.7% probe fals-pozitive si
fals-negative
• QF-PCR
- mai puțin material
- elimină contaminarea cu
materialul mamei
- mai ieftină
- aproape complet
automatizată.
 Viitorul diagnosticii prenatale

aCGH – determină erori

submicroscopice
cromozomiale cu o
rezoluţie de pînă la o bază
azotată.
Ar putea evalua
cariotiparea moleculară a
materialuiui genetic al
fătului prelevat din singele
matern.
 Diagnosticul genetic
preimplantatoriu
• Accesibilă numai în centrele de fertilizare in vitro.

• Embrionul rezultat este crescut pînă la stadiul de 8

celule (blastomere)

• Înainte de implantare, la 3 zile de la fecundare, se

obţin prin biopsie 1-2 blastomere ce vor fi supuse
analizelor genetice.

• Embrionii neafectaţi sunt transferaţi în uterul

femeii, excizia celulelor neavând efecte
detrimentale asupra dezvoltării ulterioare.
 Diagnosticul genetic
preimplantatoriu
• Indicaţii:
• selecţia sexului la embrionii cu mutaţii ale
cromozomului X,
• diagnosticul unor boli monogenice (fibroza
chistică, distrofia miotonică),
• la purtătorii de anomalii cromozomiale
echilibrate.
• Se confruntă cu:
• numeroase limite tehnice
• probleme etice
 Rolul hotărâtor în ansamblul de măsuri
profilactice în grupele de risc revine
diagnosticului prenatal invaziv (DPI), ce
permite aprecierea cariotipului fetal până la a
20-21 s.a., şi preîntâmpinarea naşterii copiilor
cu aberaţii cromozomiale şi anomalii de
dezvoltare incompatibile cu viaţa, în acest mod,
micşorând riscului genetic în populaţie.
În situaţiile când sunt diagnosticate patologii
grave la făt incompatibile cu viaţa, avortul
terapeutic poate şi trebuie să devină o
soluţie salvatoare, deoarece mai important
este să trăieşti, dar să trăieşti sănătos.
Aceste aspecte sunt analizate din toate punctele
de vedere, în cadrul consultului medico-
genetic, luându-se în consideraţie
pronosticul vital, calitatea vieţii, iar decizia
de a păstra sau nu sarcina revine cuplului,
părinţilor şi/sau viitoarei mame.
1. DP în grupele de risc, utilizând tot arsenalul de
biotehnologii moderne, se indică în perioada
prenatală la termeni informativi de depistare a
patologiilor fetale.

2. Cunoaşterea şi efectuarea testărilor prenatale la

gavide în I şi al II- lea trimestru de sarcină
determină diminuarea frecvenţei naşterii
copiilor cu boli genetice.
3. DP contribuie, în mod direct, la micşorarea
riscului genetic la populaţia Republicii
Moldova.
4. DP trebuie să devină preocuparea nu doar a
specialiştilor din domeniul Geneticii Medicale,
sau a medicilor fie obstetricieni-ginecologi,
neonatologi, pediatri, neurologi, cardiologi,
ecografişti sau biologi, ci, de asemenea, să-şi
facă loc printre priorităţile de investigaţie a
întregului spectru al universului ştiinţific.
1. Covic M., Ştefănescu D., Sandovici I. Genetica Medicală, 2011
2. Gorduza E. V. Compendiu de genetică umană şi medicală.
Iaşi, 2007
3. Bănescu C. Noţiuni de genetică în asistenţă medicală, Tîrgu-
Mureş, 2013
4. Sprincean M. Bolile genetice. Elaborare metodică. Chişinău,
2013
5. Бочков, Н.П. Клиническая генетика / Н.П. Бочков.
Мocквa, 2006
6. Джонс К. Наследственные синдромы по Дэвиду Смиту.
Атлас-справочник. Пер с англ. Москва, 2011
7. Козлова C., Демикова Н. Наследственные синдромы и
медико-генетическое консультирование. Атлас-
справочник. Изд. 3-е дополн. Москва, 2007
 VĂ MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIE !