Cap I.

COMUNICAREA ORGANIZAȚIONALĂ

Primul capitol reprezintă un demers istoric bazat pe studiul literaturii de specialitate

care prezintă principalele teorii ale comunicării cu accent pe teoriile de comunicare
organizaţională şi modele propuse de specialişti în domeniu.
Particularitatile comunicarii organizaționale relativ la alte feluri de comunicare sunt
generate de scopul, obiectivele si rolurile acestei comunicari, de cadrul si structura
organizatiei si de contextul culturii organizationale. Comunicarea face parte din
"infrastructura" organizatiei. Orice efort de dezvoltare a unei organizatii trebuie sa aiba in
vedere cu prioritate latura umana a dezvoltarii ei, iar comunicarea eficace si eficienta este
singura cale prin care oamenii isi pot corela in mod sinergetic eforturile.
Comunicarea rationala poate convinge mintile oamenilor sa se schimbe, dar pentru a
schimba si "inimile" oamenilor trebuie folosit limbajul emotiilor. Orice schimbare structurala
presupune o schimbare radicala de atitudine si aceasta este cel mai dificil de realizat. Fara o
comunicare deschisa, permanenta, precisa si suportiva, rezultata dintr-o gandire strategica,
respectiva schimbare de atitudine este imposibil de realizat.
Comunicarea organizațională reprezinta o forma a comunicarii interumane, un
instrument de conducere cu ajutorul caruia managerul isi poate exercita atributiile specifice:
previziune, antrenare, organizare, coordonare, control, evaluare. Comunicarea organizațională
este un proces fundamental de interactiune reciproca bazata pe feed-back, in care managerii
de la orice nivel transmit idei, sentimente, decizii subordonatilor cu posibilitatea verificarii
manierei de receptare a mesajului de catre acestia.
Este un sistem complex de raporturi mutuale ce apar intre membrii organizatiei,
presupune cunoasterea reciproca a acestora, confruntarea, concilierea si armonizarea opiniilor
lor.
Este un important instrument de implementare a schimbarilor, a strategiilor, avand implicatii
majore asupra calitatii si eficientei managementului.
Comunicarea internă se referă la schimbul de mesaje ce se realizează în interiorul
organizaţiei, atât pe verticală cât şi pe orizontală.

Comunicarea este formală atunci când mesajele sunt transmise pe canale prestabilite.
Atunci când informaţiile circulă prin canale ce nu înscriu în sfera relaţiilor de subordonare,
este vorba de comunicare informală. Deasemenea, comunicarea internă poate lua forma
scrisă sau orală.
Comunicarea externă îmbracă şi alte forme, diferite de comunicarea de tip managerial,
existând trei tipuri de comunicare externă:
·Comunicarea externă operaţională, realizată între membrii organizaţiei cu interlocutori din
exteriorul organizaţiei,
·Comunicarea externă strategică, care constă în construirea sau extinderea unei reţele de
comunicare,
·Comunicarea externă de promovare (publicitate, relaţii publice).