Una dintre problemele cu care s-a confruntat şi se confruntă societatea din cele mai vechi timpuri este

fenomenul corupției. Legislația Republicii Moldova nu conține expres noțiunea de corupție, cu toate că
despre acest fenomen se vorbește în toate sferele de activitate. Cuvântul corupție derivă de la latinescul
coruptio, -onis, ceea ce înseamnă stare de abatere de la moralitate de la cinste, de la datorie şi, de asemenea,
desfrânare, depravare. Prin corupție înțelegem un abuz de putere în scopul obținerii de avantaje materiale sau
alte foloase (onoruri, titluri, publicitate, exonerare de răspundere). De cele mai multe ori ea nu este decât
un ,banal contract" (este drept ilicit) care acționează în baza principiului din dreptul roman do ut des (îți dau
ca să-mi dai) și care negociază și se desfășoară în condiții de clandestinitate și confidențialitate. Unii autori
consideră că fenomenului de corupție nu i se poate da o definiție universal valabilă pentru toate societățile,
specialiştii dreptului penal fiind de acord că acest concept este, de cele mai multe ori, evaziv, ambiguu,
reducționist. Astfel, pentru majoritatea sistemelor penale, corupția este un concept prioritar normativ,
desemnând încălcarea sau transgresiunea ilegală şi imorală a normelor referitoare la îndatoririle
funcționarului public, agenților economici, persoanelor care efectuează diferite operații financiare sau
bancare. Incriminarea actelor de corupție în legislația Republicii Moldova s-a făcut prin intermediul
dreptului penal, astfel fiind introduse unele componențe de infracțiuni, care au luat ulterior denumirea de
infracțiuni de corupție.
Prin infracțiuni de corupție înțelegem acele fapte ale unor funcționari publici sau funcționari angajați în
sectorul privat care constă în traficarea atribuțiilor specifice funcției deținute în schimbul unor foloase sau
specularea în aceleași scopuri a influenței pe lângă funcționari, fapte prevăzute de legea penală. Potrivit
Codului penal al Republicii Moldova din 24 martie 1961 (Veştile RSSM, 1961, nr.10, art.41), infracțiuni de
corupție sunt: luarea de mită (art. 187), mijlocirea mituirii (art.187'), darea de mită (art.188), traficul de
influență (art.1881), primirea de către funcționari a recompensei nelegitime (art. 1893), nerespectarea de
persoanele cu funcții de răspundere a prevederilor legii cu privire la combaterea corupției și
protecționismului (art. 189*). Aceste infracțiuni erau incluse în Capitolul VIII al Părții Speciale a Codului
penal, intitulat „Infracțiuni săvârşite de persoane cu funcții de răspundere".
Majoritatea savanților - jurişti, sociologi, criminologi, practicieni - din diferite țări ale lumii identifică
unanim ca acte de corupție acele fapte care sunt comise în legătură cu exercitarea unor funcții, îndatoriri de
serviciu și care constau din încălcări ale atribuțiilor lor, urmărind în toate cazurile obținerea de profit. Tema
corupției și anticorupției este în atenția diferitelor întruniri internaționale- simpozioane, conferințe etc.,
inclusiv în cadrul ONU și al Consiliului Europei. La 15 decembrie 1975, Adunarea Generală a ONUa
abordat pentru prima dată fenomenul corupției, și anume: răspândirea ei alarmantă în sfera tranzacțiilor
comerciale internaționale. Rezoluția nr.3514 adoptată de acest forum conține numeroase inițiative,
recomandări privind combaterea corupției.
Convenția Uniunii Europene privind lupta împotriva corupției, care implică funcționarii Comunității
Europene sau funcționarii statelor membre ale Uniunii Europene (Actul Consiliului din 26 mai 1997),
definește corupția activă ca faptă intenționată a unei persoane de a promite sau de a oferi direct sau prin
intermediul unui tert un avantaj de orice natură unui funcționar pentru el însuşi sau pentru un tert, pentru ca
el să efectueze sau să se abțină, contrar obligațiilor sale oficiale, de la efectuarea unui act conform datoriei
sale sau a unui act în exercițiul funcției sale. Prin corupție pasivă în sensul acestei Convenții se înțelege
acțiunea deliberată a unui oficial care, direct sau printr-un intermediar, solicită sau primește avantaje de orice
fel, pentru el insuşi sau pentru o terță persoană sau acceptă promisiunea unui atare avantaj, pentru a acționa
sau a se abține de a acționa în conformitate cu îndatoririle sale, în exercitarea funcțiilor sale, contravenind
astfel atribuțiilor sale oficiale.
La art.2 al Convenției corupția activă este definită ca act comis intenționat de persoană ce constă în faptul
de a propune, de a oferi sau a da, direct sau indirect, orice avantaj necuvenit unuia dintre agenții săi publici,
pentru ea însăși sau pentru altcineva, pentru ca el să efectueze sau să se abțină de la efectuarea unui act în
exercițiul funcției sale. Conform art. 3 al aceleiași Convenții, prin corupție pasivă înțelegem faptul unuia
dintre agenții publici de a solicita sau a primi, direct sau indirect, orice avantaj necuvenit pentru el însuți sau
pentru oricine altcineva, sau de a accepta o ofertă sau o promisiune a unui avantaj pentru a efectua sau a se
abține de la efectuarea uni act în exercițiul funcțiuni lui.
Potrivit altei definiții, corupția este:
1) neîndeplinirea corespunzătoare de către funcționarii publici a mandatelor politice sau a funcțiilor în
industrie şi comert;
2) faptă comisă în avantajul altor persoane;
3) faptă comisă la propunerea unor astfel de persoane sau la inițiativă proprie a funcționarilor publici;
4) faptă comisă cu intenția de a trage foloase pentru sine sau pentru alte persoane;
5) având ca rezultat pagube pecuniare sau alte pagube aduse societății
Analizând multitudinea de acte adoptate pe plan internațional privind combaterea corupției, putem spune că
definirea ei este similară la acest nivel, accentul punându-se pe aceleași elemente. Faptul că comunitatea
internațională este preocupată, la scară largă, de problema combaterii fenomenului corupției ne face să
credem că Republica Moldova ar trebui să-i urmeze exemplul, deoarece flagelul corupției este periculos și pe
plan intern. Importanța luptei cu corupția este indiscutabilă, dată fiind necesitatea protecției relațiilor de
serviciu, desfășurării şi asigurării normale a activităților în diferite sectoare. Nu putem nega faptul că
iradicarea totală a corupției este imposibilă, dar putem crea careva mecanisme care ar contribui la
combaterea ei - atât în sectorul public cât şi în cel privat.
Actualmente, atât la nivel național, cât și internațional se încearcă incriminarea penală a diferitelor acte de
corupție, definirea tot mai clară a acestora și extinderea lor şi asupra sectorului privat, ceea ce ar putea
contribui la aducerea legislațiilor naționale în concordanță cu actele și necesitățile internaționale în această
materie şi la colaborarea dintre diferite state la combaterea corupției.