1

BASMUL, SCHIŢA, NUVELA – PLAN DE ARGUMENTARE A APARTENENŢEI LA SPECIA LITERARĂ

A – argument principal; a – argument secundar;
BASMUL – plan de argumentare SCHIŢA – plan de argumentare NUVELA – plan de argumentare
BASMUL este o specie literară a genului epic în proză, în care SCHIŢA este o specie genului epic în proză, de NUVELA este o specie genului epic în proză, de dimensiuni medii
întâmplările reale, obişnuite se împletesc cu cele neobişnuite, dimensiuni reduse, cu o acţiune simplă, limitată în (mai amplă decât schiţa, mai redusă decât romanul), cu o acţiune
fantastice, fiind puse pe seama unor personaje cu puteri spaţiu şi timp, care relatează un singur episod, complexă, organizată riguros, cronologic şi gradat, pe momentele
supranaturale care reprezintă binele şi răul şi se află într-un semnificativ, din viaţa unui număr mic de personaje. subiectului şi pe un fir narativ central, cu un conflict puternic şi
conflict finalizat întotdeauna cu victoria binelui. concentrat care implică un număr mediu de personaje.
AI – ACŢIUNEA ÎMBINĂ ÎNTÂMPLĂRI REALE CU AI – ACTIUNE SIMPLĂ, RESTRÂNSĂ LA UN AI – ACŢIUNE COMPLEXĂ, CU FIR NARATIV CENTRAL ŞI O
ÎNTÂMPLĂRI FANTASTICE: acţiunea cuprinde întâmplări SINGUR EPISOD: acţiune centrată pe o temă, CONSTRUCŢIE EPICĂ RIGUROASĂ A SUBIECTULUI, CU UN
reale, obişnuite care se împletesc cu cele neobişnuite, simplă, redusă în dimensiuni care relatează un CONFLICT PUTERNIC ŞI CONCENTRAT: acţiune complicată,
fantastice – rezumă acţiunea în idei principale; singur episod, semnificativ, din viaţa unui personaj, organizată riguros, cronologic şi gradat, pe momentele subiectului
aI – SPAŢIUL ŞI TIMPUL IMAGINARE: spaţiul acţiunii este organizată logic, pe momentele subiectului – rezumă – rezumă acţiunea în idei principale; conflictul este puternic şi
organizat pe două dimensiuni: împărăţia/tărâmul acesta şi acţiunea în idei principale; conflictul este redus în concentrat, organizat pe două planuri: exterior şi interior, iar
tărâmul celălalt, construit după alte legi decât cele înţelese de intensitate şi se rezumă la cel exterior; intriga bine construită.
raţiunea omului comun; timpul acţiunii este nedeterminat, vag aI – SPAŢIUL ŞI TIMPUL LIMITATE: acţiunea este aI – SPAŢIUL ŞI TIMPUL CLAR DELIMITATE, AMPLE: acţiunea
delimitat, imaginar, trecut, fabulos, fixat prin formula iniţială a fixată în spaţiu şi timp, dar acestea sunt limitate, este fixată în spaţiu şi timp care au limite mai extinse – precizează
basmului: “a fost odată ca niciodată” – precizează indicii restrâse – precizează indicii spaţiali şi temporali şi indicii spaţiali şi temporali şi ilustrează-i cu citate;
spaţiali şi temporali şi ilustrează-i cu citate; ilustrează-i cu citate;
AII – PERSONAJE CU PUTERI SUPRANATURALE CARE AII – PERSONAJE PUŢINE, CARACTERIZATE AII – NR. RELATIV MEDIU DE PERSONAJE, CARACTERIZATE
REPREZINTĂ BINELE ŞI RĂUL: personajele basmului SUMAR ŞI CONSTRUITE PE O TRĂSĂTURĂ COMPLEX ŞI URMĂRITE ÎN EVOLUŢIE: personaje principale /
întruchipează binele şi răul şi au atât trăsături obişnuite, cât şi DOMINANTĂ: personaje principale / secundare / secundare / episodice / figurante;
puteri supraomeneşti. Lupta dintre bine şi rău se încheie episodice; aII – Personajul principal este complex, apare în diferite ipostaze,
întotdeauna cu victoria binelui. Protagosnistul basmului se află aII – Personajul principal este caracterizat sumar, fiind urmărit în evoluţie (personaj dinamic). El este prezentat în
în conflict cu antagonistul, parcurge un drum iniţiatic şi este atât direct, cât şi indirect, fiind construit pe contrastul mediul său de viaţă, portretul său cuprinde atât trăsături fizice, cât
supus, de obicei, la diverse probe, pentru a-şi dovedi virtuţile dintre aparenţă şi esenţă. El este prezentat din şi trăsături morale, cele morale fiind mai numeroase, iar în
fizice şi morale necesare atingerii condiţiei de împărat. În perspectiva unei singure trăsături dominante de conturarea profilului său se folosesc mijloace directe şi indirecte de
urma parcurgerii traseului iniţiatic, protagonistul îşi confirmă caracter, fiind urmărit într-o singură secvenţă caracterizare – precizează câteva trăsături semnificative ale
maturitatea. Personajul principal, protagonistul, este complex, semnificativă din viaţa sa, nu în evoluţie – precizează personajului principal şi ilustrează-le cu citate. Accentul cade pe
apare în diferite ipostaze, fiind urmărit în evoluţie; el câteva trăsături semnificative ale personajului personaj, pe trăirile şi evoluţia personajului, nu pe acţiune.
întruchipează binele şi este caracterizat atât direct, cât şi principal şi ilustrează-le cu citate. Accentul cade pe
indirect – precizează câteva trăsături semnificative ale acţiune, nu pe personaj.
personajului principal şi ilustrează-le cu citate.
aII – Se remarcă, de asemenea, prezenţa “ajutoarelor”
(obiecte magice şi fiinţe necuvântătoare) care intervin în lupta
cu răul şi sprijină protagonistul în situaţiile dificile. Mai mult,
prezenţa cifrelor magice (3 şi multipli de 3) constituie şi ea o

caracteristică a basmului.
AIII – SCHEMA EPICĂ SPECIFICĂ BASMULUI: Basmul este
structurat după o schemă tipică care presupune existenţa unor
formule tipice: iniţială (indică intrarea în timpul imaginar în
care este plasată acţiunea), mediană (arată continuitatea în
spaţiu şi timp a acţiunii) şi finală (indică ieşirea din timpul şi
spaţiul imaginar al acţiunii).
AIV – MODURI DE EXPUNERE: Naraţiunea este modul
principal de expunere prin care se prezintă întâmplările în
ordinea desfăşurării lor. Ea se îmbină cu descrierea şi
dialogul. Prin descriere se prezintă cadrul acţiunii (spaţiul şi
timpul întâmplărilor) şi sunt caracterizate în mod direct
personajele, iar dialogul dinamizează ritmul acţiunii şi
reprezintă un mijloc indirect de caracterizare a personajelor.
NOTĂ!!! În realizarea compunerilor se vor utiliza structura şi conectorii specifici tipului de text argumentativ!
2
AIII – NARATORUL: naratorul este implicat, intervine
cu aprecieri, comentarii la adresa personajelor,
relatează întâmplările la pers. I sau a III-a –
ilustrează cu citate din text.
AIV – MODURI DE EXPUNERE: dialogul este modul
de expunere principal care asigură ritmul rapid al
succesiunii întâmplărilor (schiţa are caracter scenic)
precum şi în caracterizarea indirectă personajelor,
evidenţiind diferenţa dintre esenţă si aparenţă. El se
imbină cu naraţiunea succintă şi cu pasaje
descriptive de dimensiuni reduse.
AIII – NARATORUL: naratorul este detasat, obiectiv, impersonal,
de persoana a III-a, deşi uneori intervine şi îşi exprimă direct
simpatia sau dezacordul vizavi de faptele sau de comportamentul
personajelor – ilustrează cu citate din text.
AIV – MODURI DE EXPUNERE: naraţiunea este modul principal
de expunere prin care se prezintă întâmplările în ordinea
desfăşurării lor. Ea se îmbină cu descrierea şi dialogul. Prin
descriere se prezintă cadrul acţiunii (spaţiul şi timpul întâmplărilor)
şi sunt caracterizate în mod direct personajele, iar dialogul
dinamizează ritmul acţiunii şi reprezintă un mijloc indirect de
caracterizare a personajelor. Apare monologul interior prin care
sunt dezvăluite stările sufleteşti ale personajelor şi modul de a
gândi al acestora.

SCHEMA COMPUNERII ARGUMENTATIVE cuprinde urmăroarele etape:

I. Definirea speciei literare – definiţia: basm / schiţă / nuvelă conform tabelului;
II. Ipoteza – este un enunţ cu caracter general, formulat asupra unor aspecte ale operei literare: Opera X de autorul Y este un basm / o schiţă / o nuvelă, având toate trăsăturile
caracteristice acestei specii literare a genului epic.
III. Demonstraţia – cuprinde argumentele propriu-zise principale (AI, AII, AIII; AIV) şi secundare (aI, aII, aIII, aIV) ilustrate cu exemple / citate din text şi susţinute clar, coerent.
Argumentele trebuie formulate concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai „tari" sau invers. Argumentul principal se formulează în termeni de: pe de o parte, … pe de
alta parte, în primul rând, în al doilea rănd, în continuare, în sfârşit ... în primul rând, nu în ultimul rănd etc.
Exprimarea legăturii logice între argumente se realizează prin conectorii care indică diferite tipuri de raţionamente:
Enumerare –t ip de raţionament folosit în numirea argumentelor; operator specific: în primul rând, în al doilea rănd, în continuare, în sfârşit ...
Adunare – tip de raţionament folosit în numirea argumentelor, dar şi în susţinerea acestora prin dovezi: în plus, mai mult, încă, în afară de, pe lângă...
Explicare – tip de raţionament folosit în susţinerea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor. Explicarea cauzelor: fiindcă, datorită, pentru că; explicarea consecinţelor:
deoarece, din cauză că, întrucât, astfel, în consecinţă, prin urmare...
Alternativă – tip de raţionament folosit în producerea de contraargumente : sau... sau..., fie... fie..., pe de-o parte... pe de altă parte...
Comparaţie – tip de raţionament folosit în susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor: cum, ca şi cum, de parcă, la fel ca, diferit de ...
Opoziţie sau restricţie – tip de raţionament folosit în producerea contraargumentelor: din contră, totuşi, deşi, este contrar cu, dimpotrivă, totuşi,de altfel, de altminteri....
IV.Concluzia - reia ipoteza şi argumentele pe scurt, le enumeră şi încheie eseul argumentativ. Concluzia este o propoziţie declarativă cu valoare de adevăr. Fiecare element al
concluziei trebuie susţinut de premise. În formularea concluziilor se utilizează diverse cuvinte/formule persuasive: deci, aşadar, în concluzie, prin urmare, în consecinţă etc.
OBS! Legătura dintre segmentele discursului se realizează  prin conectori constituind mijloace de realizare a coeziunii textului.Timpul verbelor este prezentul etern, neutru, timp al
reprezentarii actualizatoare, al înscrierii particularului in general.
 3
În concluzie, prin prezenţa naratorului..., a acţiunii ... şi a personajelor..., textul X de autorul Y este un basm / o schiţă / o nuvelă.