Sunteți pe pagina 1din 73

Imi cos singură o IE - Tutorial, cum croiesc

Bine ați venit la șezătoare! Dacă vă aflați aici înseamnă că v-ați hotărât să vă
coaseți o ie cu propriile mânuțe. Faină treabă! Aveți admirația și sprijinul meu. Eu
o să cos o ie cu mânecă scurtă, de mici dimensiuni, ca pentru o fetita de trei-patru
anisori (ca să nu dure prea mult până o finalizez) și o să descriu aici ce și cum am
făcut.  E bine, da? Atunci să-i dăm bătaie, zic!

De ce am nevoie?

1. Pânză topită. Știu că e greu de găsit, a dispărut de prin magazine, se găsea într-
o vreme pe net sau poate aveți noroc cu vreo bunică păstrătoare ce-și deschide
cufărul pentru voi :) Eu am in cuponel de inisor sau asa ceva, ramas de la o alta...
cusatura
2. Ața de cusut: mouline, se găsește la mercerie. Vă recomand să luați unul de
calitate și eventual înainte de a începe lucrul să lăsați un capăt de ață pentru
câteva minute în apă. Dacă apa se coloreză, procurați-vă alt mouline. Eu n-am
făcut asta și după prima spălare ia mea albă s-a făcut roz :(
3. Mătase, dacă modelul implică. Cea pe care o folosesc eu se găsește tot la
mercerii sub formă de scul. Firul este format din mai multe fire ce se pot despărți. 
4. Ace. Unul obișnuit și altul mare. De ultimul avem nevoie pentru a băga șnurul pe
tivul de la gât și de la mâneci.

Cum croim

Croiala iilor este foarte simplă, este lejeră, dreaptă pe talie, mânecile sunt  largi.
Iile sunt versatile,  ia ce o port eu poate fi purtată și de fiica mea cea mică,
ajustarea lățimii la umeri si a lungimii mânecilor se face prin șnurul de la gât și cel
de la mănecă, ultimul nefiind obligatoriu.

Pentru piept și spate se croiesc două bucăți dreptunghiulare identice. Pentru


lungime și lățime vă ghidați după o bluză mai lungă și mai largă pe care o purtați
peste blugi spre exemplu. Trebuie să țineți cont că la tiv mai intră aproximativ
câte 2 cm pe  toate laturile.

Pentru mâneci se croiesc de asemenea două dreptunghiuri identice. Mânecile


trebuie să fie mai largi. 

Adug aici schemele a doua tipare, le-am luat de pe net, dar sunt doar cu titlu
informativ, doar pentru a vedea asezarea pe material a celor 4 bucati.
Dimensiunile trebuie musai adaptate la dimensiunile fiecareia. Spre exemplu,
pentru mine o lungime a pieptului/spatelui de 80 cm este mult prea mare, iar ca
latime 50 cm este cam putin (mai intra si la tivuri) mie imi place putin mai
larguta. 

Pentru ca tăietura să fie dreaptă se scoate un fir după ce s-au făcut măsurătorile
pe cuponul de pânză. Mergem cu tăietura foarfecii după firul scos. Mai trebuie
ținut cont ca lungimea fiecărei bucăți în parte, piept, spate, mânecă, să fie croită
pe lungimea cuponului, altfel modelul cusut va apărea, în unele cazuri, turtit.

Eu mă voi folosi pentru piept și spate de două bucăți de material care mi-au rămas
de la alt... proiect (că așa-mi place mie să-i zic), sunt deja tivite, deci voi croi
doar mânecuțele.

După ce s-au tăiat bucățile de material se înseilează tivurile astfel: 

* se scoate câte un fir cam la 2 sau 3 cm de fiecare margine, in functie si de


grosimea materialului. Materialul meu est gros deci am scos firul la 3 cm de
margine. Pentru ca am pieptul deja tivit, ramas de la un alt proiect, atunci o sa am
grija ca si tivurile de la spate si maneci sa aiba aceeasi latime. Voi puteti face
tivurile mai inguste, mai delicate far nici foarte foarte inguste nu e bine sa fie, cel
putin la gat, pentru ca trebuie sa intre cu lejeritate snurul.
 * se îndoaie marginile de două ori (se poate folosi fierul de călcat dar nu e
obligatoriu)

Se înseilează marginile îndoite astfel încât să nu se acopere marcajul făcut prin


firul tras. (Pe acolo vom coase faimoasele găurele :))
Aici trebuie avut grijă ca tivul din partea de sus a fiecărei bucăți, deci cea care
vine la gât, să arate ca în poza de mai jos. Partea orizontală să vină peste cea
verticală și nu invers. De ce e asta important? Pentru că pe acolo trebuie să intre
snurul de la gât când încheiem.

Ca să concluzionăm: iisoara mea va lua naștere din 4 dreptunghiuri identice două


câte două. Simplu, nu? :)
Sper că nu v-ați plictisit și nici n-ați obosit. Vă aștept și mâne să învățăm  să facem
găurele. 
Spor în toate să aveți!

Imi cos singură o ie - Tutorial, cum tivesc

Bună dimineața! Ce-ați mai făcut, ce-ați mai cusut? Nimic? Nu-i bai, coasem
imediat, tivim bucățile de material pe care le-am croit și înseilat ieri, cu alte
cuvinte... facem găureleeee!

 Pentru cine a venit mai târziu la șezătoarea noastră, noi aici facem o IE! 

Eu am folosit mouline alb pus intr-una fir și acul normal, cel cu urechi mici.
Din șase în șase fire până... dăm roată peticului.

Așa arată mânecuța mea tivită

Sper că nu vi s-a părut greu până acum. Vă aștept și mâine la șezătoarea noastră
unde vom învăța să facem găurele duble.
Tutorial, găurele duble

Bine v-am găsit! Sper că v-am găsit cu acul în mână, dacă nu, aveți timp să-l luați
cât timp mai iau eu o gură de cafea. Ne pregătim să dublăm găurelele ce le-am
făcut ieri, o să vedeți, e mai simplu decât pare.
Trebuie să precizez că în mod tradițional nu se fac găurele duble sau ajur cu
găurele la poalele unei ii, cel puțin eu nu am văzut, dar pentru că la acest...
experiment să-i zicem, eu folosesc pentru piept și spate două eșantioane pe care le
aveam deja cusute în felul acesta, o să fac și mânecuțele în același fel, pentru
simetrie. Și în felul acesta o să afle și cele care m-au întrebat în mod expres despre
acest ajur, cum se face. Deci putem spune că este în folosul științei :)

Începem cu un mic feston. Eu folosesc ața pusă în două, cu buclă, ca să evit nodul
inestetic. Am uitat să vă spun, acum lucrăm pe fața materialului.
După ce am terminat festonul scoatem un fir ca să delimităm lățimea rândului de
găurele duble, dar trebuie avut grijă ca festonul să iasa cam cu 3-4 fire înafara
lățimii alese. Cu o forfecuță tăiem firele verticale ce pornesc din feston. Ce am
făcut până aici se repetă la ambele capete ale rândului de găurele simple. 

Scoatem firele tăiate dintre festoane și începem să coasem.


Dacă se termină firul înainte de a termina rândul, nu e nicio problemă.
Întoarcem materialul și facem o întăritură a cusăturii introducând ața prin spatele
firelor lucrate.

Apoi tăiem.
Reluăm lucrul cu fir nou, tot cu buclă bineînțeles, că nouă nu ne plac nodurile! :)

  
Așa arată mânecuța căreia i-am făcut noi azi găurele duble. 
Nu vă grăbiți să spuneți că arată banal...

... ia priviți în ce se va transforma, mânca-o-ar mama de Cenușăreasă! :)


Sper că explicațiile au fost pe înțelesul tuturor, că v-am stârnit curiozitatea pentru
ce urmează și vă aștept în continuare la șezătoarea noastră virtuală.

Tutorial "ajur cu găurele duble"

A sosit vremea să ne complicăm un pic. Doar un pic. Vom transforma banalele


găurele duble în ajur. Ajur e un termen mai larg, se referă la cam tot ce se
realizează prin scoaterea firelor. Sunt foarte multe feluri de ajur, dar azi ne
ocupăm doar de unul, nu e cel mai simplu dar nici imposibil de realizat nu e.
Avem nevoie de acul normal și de mătase. 

Mătasea de la mercerii este un pic mai groasă, e posibil să fie suficient să folosiți
firul în două. Eu am mătase din aceea cu care se coase în mod curent pe ii, e mai
subțirică, deci o pun în trei. Deși nouă nu ne plac nodurile :) în cazul acesta nu
prea ne putem fofila, trebuie să le folosim.
Pentru început ținem materialul pe dos, trecem acul cu mătasea prin spatele
festonului de la găurelele duble și facem câteva mici cusături de întărire a nodului.
Nodurile de la mătase se desfac cel mai ușor la spălat, cusătura se deșiră și devine
inestetică, noi nu vrem asta!
După ce am realizat întăritura facem în așa fel ca firul să pornească de la
jumătatea festonului, întoarcem lucrul pe față și luăm primele trei "snopuri" de fire
(că nu știu cum să le zic mai exact :)), așa ca în poza de mai jos.

Facem o întăritură și apoi începem să  realizăm ca un fel de împletitură în spirală,


exact ca în pozele de mai jos.
Ce ziceți de transformare? Poate Cenușăreasa noastră să plece la bal?
 Eu cred că poate sta și după miezul nopții :)

În curând o să începem să coasem efectiv modelul de pe pieptul iei. Încă nu m-am


hotărât care să fie acela. Cred că ar trebui să aleg ceva mai ușurel, ca să țină toată
lumea pasul, nu? 

Tutorial punct de cusătură

Bună dragilor! Sper că nu v-ați plictisit de șezătoarea noastră. Promit celor ce


intrau pe aici din alte motive decât pentru a învăța să coasă, că atunci când o să
ies din "faza" asta o să postez și altceva. Că da, pasiunile la mine vin ca fazele la
lună. Când sunt în faza "mărgele" fac numai mărgele, de ajung să am lut și pe
ceașca de cafea și pe telefon, când sunt în faza "reciclat cutii de conserve" , aș
mânca numai mâncare la cutie doar așa ca să am material de lucru, nu mai zic de
faza "mașină de cusut", din care tocmai am ieșit, și mai sunt multe alte faze, dar să
nu ne întindem la vorbă,  ia ne așteaptă! Acum, se vede cu ochiul liber, sunt în
faza "cos o ie" și nu știu cât o dura. Sper însă ca la sfârșit să mai fie cineva pe-aici
prin preajmă :)
Ieri am făcut ajurul cu găurele duble. A ieșit frumos, nu? Chiar dacă vi se pare
perfect azi o să-l facem și mai... perfect (bine că nu sunt fetele prin zonă să-mi
dea nota 2 la gramatică  :))

Lucrul nostru de astăzi se execută în totalitate pe spatele pânzei. Știu, și eu m-am


mirat prima dată, ba chiar am vrut eu să demonstrez că toată lumea se înșală, că e
mult mai ușor pe față și mă întrebam cum de nu și-a dat nimeni seama. După ce am
lucrat o bucățică i-am arătat mamei, care a zis ceva de genul, bine, dacă ție ți-e
mai ușor așa, fă așa, numai că am pus lucrul meu pe lângă al ei și am observat că la
ea se vedea mai frumos, era mai bombat, mai uniform. Deci, dacă vreți, puteți
încerca să lucrați pe față lucrului, e posibil și așa.

Firul de mătase se pune în două sau în trei în funcție de grosimea firului, nodul se
întărește pe spatele festonului de la găurelele duble.
 Apoi la distanță de cateva fire, la mine 4, față de găurelele duble se iau 8 fire pe
ac, ca în poza de mai jos.
La distanța de 2 fire lateral dreapta, se iau alte 8 fire, începând cu jumătatea
primelor 8 luate.
  
Mai repetăm o dată tot spre dreapta.

Si apoi facem același lucru dar spre stânga.


 Și iar spre dreapta. 
Și tot așa...
Și pe fața lucrului arată așa:

Pânza mea este foarte deasă, mi-e foarte greu să respect cele  4, 2 sau 8 fire pe
care le-am menționat mai sus, dar pânza topită este mult mai rară și deci mai
"prietenoasă", n-ar trebui să creeze nimănui probleme .

Ajurul nostru este finalizat, înfrumusețat, acum putem trece la ceva mai colorat,
dar... la întâlnirea viitoare. 
Tutorial "musculițe" și "buștenei"

După câteva zile de pauză revenim la oile/iile noastre.


Ați terminat găurelele, ajurul, a fost greu? Dacă nu ați terminat nu-i niciun bai, noi
aici nu facem întrecere.

Vă spuneam că am ales modelul ce-l voi coase pe iișoară. Acesta este un model
ușurel, specific zonei Muntenia, dar nu-i obligatoriu să facă toată lumea la fel.
Puteți alege alt model dacă simțiți că acesta nu vă reprezintă.

Modelul acesta este chiar simplu, e făcut din musculițe și buștenei. Știu că ați
zâmbit, și eu am zâmbit...
Am spus și o repet, nu am învățat să cos din cărți, am învățat de la femeile din
satul natal (în special de la mama). Poate că multe denumiri sunt regionalisme,
poate nici nu sunt recunoscute prin alte zone ale țării dar nu-mi bat capul, eu o să
le spun exact așa cum le-am aflat de la mama, pentru că noi aici avem o treabă
importantă de făcut, avem de terminat o ie! :)

Acum o să mă adresez doar începătoarelor... Sper  să se înțeleagă din fotografiile


de mai jos cum se coase o musculiță.

Musculițele sunt ușor de făcut, din patru în patru fire le fac eu, dar nu e obligatoriu
asa, depinde si de grosimea panzei. Pânza mea este in fel de inisor mai des  de
aceea e greu să iau câte patru fire (dar azi am găsit pânză topită, iuhuuu, abia
aștept să încep noile "proiecte") Pânza topită nu-mi creează astfel de probleme.
Când avem mai multe musculițe pe verticală, este clar, le facem una câte una,
așa:

Când sunt însă mai multe pe orizontală, să vedeți lucru interesant, nu se mai fac
una cate una, se fac ca în pozele de mai jos, așa numiții buștenei. 

Atât pentru astăzi, sper să vă fi fost de folos vizita la șezătoarea noastră virtuală și
până data viitoare vă urez spor în toate, dar mai ales la cusut!

Tutorial, model cu negru

Azi m-am apucat sa cos modelul pe pieptul iisoarei. Pentru inceput am indoit


pieptul pe lungimea lui si am marcat cu un ac pana unde ar trebui sa tai "gura",
stiti voi, la gat e o mica despicatura acolo unde se leaga snurul (in foto, acul din
stanga). Cam 5-6 cm se taie pentru o iisoara de copilas, dar nici pentru femei nu se
lasa cu mult mai mult (pana ajungem la "capitolul" asta cu siguranta o sa fiu mai
bine informata). Si cu acul din dreapta am marcat locul de unde as vrea sa inceapa
modelul (e un marcaj provizoriu).
Apoi am masurat modelul de pe esantionul ce l-am cusut ieri sa vad cam ce lungime
are un model complet. Eu am considerat un model complet doua crengute din
acelea, deci modelul care cuprinde 4 buline rosii. Pe panza mea deasa asta
inseamna 5.5 cm. Am facut eu o integrala, am scos un radical (glumesc, mai!) si
mi-a dat ca daca vreau de cate patru ori cele doua crengute asta inseamna 22 de
cm.
Cum modelul nu trebuie sa depaseasca gura aceea ce o vom taia dupa ce coasem
modelul si nici sa se opreasca chiar in taietura, am masurat cei 22 cm incepand de
sus, cam la doua degete mai jos de unde se va termina taietura. Unde s-au
terminat cei 22 de cm va incepe cusatura mea. Da, pare mai greu de explicat decat
de facut, pe cuvant!

Modelul meu pe esantion are cam 2 cm in latime. Avand in vedere ca exact pe


mijlocul pieptului o sa fie un ajur, eu am pozitionat cele doua inceputuri de model
la 6,5 cm fata de jumatate. Asta pentru ca dimensiunile panzei mele sunt mici, la o
ie de femeie altele vor fi distantele, nu ingramadim modelul in partea centrala.
Pentru inceput coasem lujereii cu negru. Aici, daca aveti modelul in fata (poza este
ceva mai sus) nu trebuie decat sa identificati musculilitele (cruciulitele) si
busteneii pe care i-am invatat aici: musculite si bustenei
Si m-am dat de trei ori peste cap, am facut o vraja si am cusut la patru maini
modelul si din stanga si din dreapta, asa:

Sper ca v-ati obisnuit deja cu glumele mele, bineinteles ca n-am cusut la patru
maini. Desi in mod obisnuit nu incep si randul al doilea pana nu-l termin pe primul,
acum am facut o exceptie ca sa fie foarte clar ca lujereii i-am asezat in oglinda. 
Ce-i mai greu a trecut, asta cu calcule, masuratori, de-acum e floare la ureche :)

Tutorial, bobocei rosii


Hai ca sunt chiar harnicuta... Si modesta... Ei, nu ma luati in seama, ma alint si eu... dar uite
ce am facut eu aseara (si azi-noapte). Am terminat lujereii cu negru de pe pieptul iisoarei.

Eu tot zic iisoara pentru ca este chiar mica, de copil, de bebelus, de papusa daca vreti. O fac
special pentru a realiza tutoriale aici pe blog. Am ales varianta asta pentru ca o ie de adult ar fi
durat cu mult mai mult si noi nu ne dorim asta, nu?

Bun, ce urmeaza? Urmeaza  sa facem boboceii rosii pe aceste ramurele negre. Mie partea asta
imi place de mor. Este extrem de simplu, dupa ce ai facut doi bobocei nu mai e nevoie sa te
uiti la model, bulinutele rosii pot fi facute numai si numai intr-un anumit loc, la un moment
dat o sa ajungi sa le poti face cu ochii inchisi (ei, n-o luati chiar motamo), sau cum zicea
mama "te conduce modelul".

E bine sa fim un pic atente cand incepem sa coasem, sa intarim nodul pe spatele modelului, ca
sa nu avem surpriza ca dupa spalat toate nodurile sa apara pe fata sau si mai rau, sa se
descoasa modelul.
Bobocelul e  format din patru bustenei, doi de doi si doi de patru, nimic mai simplu.
Cand trecem de la un bobocel la altul pasim prin spatele materialului dar avem
grija sa trecem discret si prin cusaturile deja efectuate. Asta pentru ca vrem sa
arata frumos si pe spate dar si pentru ca nu vrem sa se agate varful masinii de
calcat in atele lasate  ca pe miriste :) atunci cand calcam ia pe dosul materialului.
Cam asa arata ce am facut eu pana acum.

Daca nu v-am facut pofta de cusut pana acum, nu-i nimic, eu voi fi in continuare
aici si sper, de fapt sunt sigura ca atunci cand veti vedea rezultatul final nu o sa
mai stati pe ganduri... Deja stiti ca vreti o ie, ce nu stiti e ca v-o puteti face
singura!

Tutorial, ajur in zig-zag


Buna dimineata! V-ati baut cafeau? Nici eu, o bem impreuna, da? V-am spus ieri ca mie-mi
plac mult boboceii rosii si ca drept dovada i-am si terminat!

Intre cele doua randuri de model vine intercalat un rand de ajur. In mod normal ar
trebui sa facem ajurul pe care l-am facut la poale, sa nu incarcam ia cu mai multe
ajururi. Ajurul de la poale, am spus si o repet, nu e un lucru obisnuit sa se faca
acolo, dar eu asa am avut materialul deja cusut si mi s-a parut interesant sa
continui asa, pentru a face tutorial si pentru acel ajur – 01. 
Intre cele doua randuri de model o sa facem ajurul in zig-zag, sau gaurele duble in
zig-zag, sau gaurele strambe, asa cum le-am pomenit eu denumite la mine acasa. 

Ajurul asta in zig-zag seamana foarte mult cu găurele duble  pe care le-am facut
acum ceva zile, sunt doar putin-putin diferite. Sper sa se inteleaga din poze.
Asa arata la final

Eu acum am fugit, ca am lucruri importante de facut :)


Spor in toate sa aveti dar mai ales la cusut!

Spatele

Buna dimineata si bine ati venit la sezatoare! Pentru cine a ajuns mai tarziu...  mi-
am propus sa fac aici tutoriale pentru ceea ce cred ca ma pricep in materie de
cusatura manuala. Nu am pretentia ca sunt vreo experta, nu am studiat din carti,
nici pe net nu pot sa spun ca mi-am pierdut vremea  prea mult, vreau sa redau aici
ce stiu din ce m-a invatat mama incepand cu varsata de 5 ani. Toata copilaria am
vazut-o pe mama si am si ajutat-o la cusut ii. Acum am aflat ca sunt ii si ii, cele pe
care le facea mama se pare ca erau de artizanat. Eu despre acelea stiu cate ceva,
despre acelea scriu aici, fara a avea pretentia ca detin vreun adevar absolut. Daca
exista tutoriale mai bune, dati-mi de veste, sunt prima care vrea sa le vada :)
Doar ca material didactic, pentru a face tutoriale si a le posta aici, cos o ie de
fetita (2-3 anisori). Eu am definitivat pieptul...

... si spatele, pe care am cusut cativa puisori, asa le zicea mama modelaselor
mititele "azvarlite" pe spate. 

Observati ca pe spate sunt boboceii pe care i-am cusut pe lujerul negru de pe


piept.

De maine spre sa va pot arata toate cele patru bucati terminate, piept, spate si
manecute, ca sa facem un tutorial despre croitul si incheiatul final, asa cum il stiu
eu.

Tutorial, manecutele
Bun venit la sezatoare! La manecute avem putin (inspre deloc) de explicat. 

Asa cum am masurat pe piept masuram si pe manecute, din centru catre exterior
punem semne si incepem sa coasem lujereii negri. Trebuie sa avem un picut grija
cum ne pozitionam astfel incat sa facem model intreg, sa nu terminam cu juma' de
bobocel spre exemplu si nici sa nu ne ducem prea aproape de tivul de sus, sa avem
loc si pentru cret (burta vacii, sau piele de gaina cum am auzit ca se mai spune
prin unele locuri).

Ajurul este acelasi ca si pe piept, ajurul in zig-zag, pozitionat la jumatatea


distantei dintre lujerei. 
Dupa ce am facut toate operatiile astea si la piept, acum e floare la ureche, nu?

Maine ne intalnim sa croim manecile si sa taiem gura la piept (habar n-am daca
asta e termenul corect,  asa se spunea la mine acasa la despicatura de la piept, pe
unde intra capul).

Tutorial, pregatirea pieptului pentru incheiat

Bine ne-am reintalnit! Sper ca nu v-ati plictisit la sezatoarea noastra. De fapt aici
nici nu e loc de plictiseala printre atatea  panze, ace, fire, foarfeci, femei
frumoase si harnice, unde sa mai incapa si plictiseala? Si chiar de-ar vrea sa se
aciueze, am o matura dupa usa, special pentru alungat plictiseala :)
Dar vorba lunga saracia omului, sa trecem la oile/iile noastre.

Am terminat de cusut modelul pe cele patru bucati de panza, a iesit simpatic, nu?
Nu mai sunt decat doi pasi pana la a finalizare.
Acum ne ocupam de piept. Vom face o taietura mica verticala fix pe mijlocul
pieptului, taiem gura iei cum se spune la mine la tara. Nu va pot spune o
dimensiune exacta, se adapteaza in functie de cat de larga e ia (daca cumva e prea
stramta trebuie sa intre si capul pe undeva, nu?:)), si pana unde am urcat cu
modelul.

 La iisoara mea de copil am facut taietura de vreo 6 cm. 


 Am inseilat-o

Si am tivit-o. Am invatat sa tivim aici: cum tivesc o ie (găurele)


Va vand un pot :) Cand tiviti la partea de sus, la partile care se suprapun peste
tivul orizontal nu apucati decat din materialul de deasupra, pentru ca prin tivul
acela va trece snurul si va veti chinui sa treceti cu snurul prin gaurelele ce le faceti
acum. 
Ce vreau eu sa zic e ca  din fata, in zona pe care eu am trasat liniutele verzi, nu se
vede cusatura pentru ca nu am strapuns cand am facut gaurele pe spate.

Vi s-a parut greu? Daca va e teama sa taiati direct materialul cusut puteti face o
incercare pe un alt esantion. Il taiati, inseilati si faceti gaurele. O sa iasa perfect,
va zic eu!

Tutorial, pregatirea manecilor pentru incheiat

Inainte sa ne apucam de treaba vreau sa spun doua vorbe despre croiala asta a
manecii. Am aflat, recent, ca nu este absolut necesar ca manecile iei sa se croiasca
la subrat. Asta pentru mine a fost o MAAARE surpriza. Am vazut-o pe mama din
frageda copilarie cum isi facea sablon din hartie si-l punea pe material si croia
manecile. Am cautat pe net si nu am gasit nimic despre aceasta croiala, nu este
specificata in nicio zona a tarii, dar am facut si un drum la tara, la batranele din
sat sa ma lamureasca, facea numai mama asa sau faceau toate femeile din sat?
Tanti R. (care face anul asta 80 de ani) mi-a zis: "Cum sa nu croiesti, pai nu-ti dai
seama, toata largimea aia a manecii se inghesuie la subrat daca nu mai tai din ea.
Si daca e prea larga si n-are croiala, aici la umeri arata ca un gogosar." Deci da, in
zona mea se croieste, sau s-a croit maneca la subrat si cum mamei i-ar fi placut sa-
si invete nepoatele sa coasa, ar fi fost chiar fericita sa aiba cui sa mai spuna din
secretele ei, eu am datoria fata de mama si fetele mele sa fac exact cum am vazut
in copilarie. Daca in zona in care locuiti nu se face asa, si vreti sa respectati
specificul locului va sfatuiesc sa intrebati pe cineva din zona, oricum eu nu stiu
altfel decat veti vedea aici.

Cand am intrebat-o de dimensiunile croiului, tanti R. mi le-a recitat imediat: 19 cu


6 la ia cu maneca lunga si 17 cu 6 la ia cu maneca scurta (astia erau centimetri).
Mi-a scos si o ie din casa mare si eu bineinteles ca am masurat-o. Dimensiunile,
stiti, sunt orientative, fiecare femeie isi ia masurile ei, dar asta-mi place mie la ie,
e foarte "prietenoasa". Ia pe care mi-a aratat-o tanti R era buna si de mine care
sunt o slabanoaga, dar si de verisoara-mea care... nu seamana cu mine. Bine, pe
mine flutura asa cand batea vantul dar nu-mi sedea rau :)

Astea-s dimensiunile iei ce-am probat la tanti R. Cu verde - ce croim la manecuta.

Si acum sa-i dam bataie! Mi-am facut si eu sablon cum facea mama. Nu va zic
dimensiuni ca ia mea e mica mica si oricum nu sunt relevante, pentru ie de adult
va puteti ghida dupa dimensiunile din desenul de mai sus.

Am taiat.
 Am inseilat

Am tivit (cum tivesc)


Din doua bucatele de material ramase in urma croirii am decupat 2 dreptunghiuri,
le-am tivit si am obtinut 2 patratele (pave) care vor fi cusute la subrat.
Pentru azi cred ca ajunge, ne mai intalnim si zilele urmatoare sa invatam sa
incheiem o ie.

Spor in toate sa aveti, dar mai ales la cusut!

Tutorial, cum inchei manecile

Buna dimineata! Nu-i asa ca e buna? A fost un week-end atat de frumos, sunt
convinsa ca toata lumea si-a incarcat bateriile si acum ne putem aseza binisor la
treaba. 
La ultima sezatoare terminasem de croit manecile si de tivit pavele (clinisorii de la
subrat), doua la numar. Astazi o sa incheiem manecile. La iisoara mea de copil, va
spun drept nu prea aveam nevoie de clinisorii astia. Iisoara este destul de larga, am
croit si manecile, materialul este destul de batos, pavele sunt mici mici si destul de
rigide. Asta nu se intampla la iile de adult, pe panza topita care este moale, iar
pavele sunt de dimensiuni mai mari, v-am zis, la mine in zona, patratel cu latura
intre 4 sau 5 cm. As renunta la pavele mele, pentru ca mai am ii de copil fara
clinisor, dar o sa inchei iisoara cu pave ca sa va arat cum se pun, dupa aceea vad
eu daca le scot sau nu. 
Asezam clinisorul ca in poza de mai jos

si incepem sa incheiem ca in pozele de mai jos


Dupa ce am terminat cu o latura a patratelului indoim maneca astfel

Si coasem partile pe care le-am marcat eu cu verde

Apoi coasem si in jos pe maneca (la mine maneca este foarte foarte scurta, dar la
maneca lunga aceasta ar fi cusatura pe lungimea manecii)
 Asa arata manecuta incheiata

 Asa se va coase ea de piept (si de spate)


Cam asta a fost tot legat de incheiatul manecii, sper ca se intelege din fotografii si
din explicatii. Mai avem foarte putin pana finalizam ia, saptamana asta deja vreau
sa incep alt... "proiect". Dar la acela nu vor mai fi tutoriale, fiecare isi va alege
modelul si va lucra dupa tutorialele existente.

Mi-ar placea sa primesc fotografii cu ce aveti in lucru daca cumva v-a inspirat
blogul meu si sa fac la un moment dat un "panou" cu aceste cusaturi. Poate facem
pofta si altora, ce ziceti? Chiar daca nu vi se par perfecte cusaturile voastre, nu va
fie teama, nu comenteaza si nu rade nimeni, pentru ca aici la mine este o regula:
cine rade, TAIEM NAS! :)

Tutorial, cum inchei o ie

Buna de dimineata! De cate ori trecem la ora de vara imi zic: vai de mine, sa vezi
cat de greu o sa ma trezesc! Dar de unde, ma trezesc si mai devreme decat
inainte, im beau cafeaua si mai de noapte, dar asta s-ar putea sa fie din cauza
iisoarei pe care vreau neaparat s-o termin cat mai curand.
Ieri am incheiat manecutele iisoarei,  acum o sa coasem manecutele de piept si
spate.
Folosim firul de mouline pus in 3 sau in 4, in functie de grosimea lui. Mai trebuie
avut grija la noduri, stiti voi, se face o oarecare intaritura la inceputul cusaturii.
Iar cand se termina firul, se intoarce lucrul pe dos si iarasi se fac intarituri trecand
acul prin cusaturile existente, cat mai discret, sa nu se vada pe fata.

Cum incheiem am invatat ieri, dar...


Eu mai tin lucrul si asa...

Imi place chiar mai mult asa, cusaturile ies mai uniforme, atata doar ca trebuie sa
am grija sa nu cos prea strans.

Aici am terminat de cusut manecuta de piept.


Cealalta "latura" a manecutei o coasem de spatele iei.

Aici suntem fix in zona in care se termina maneca, am cusut-o deja si de piept si de
spate, in continuare coasem spatele de piept. 
Si bineinteles facem acelasi lucru si cu manecuta a doua :)
Nu va grabiti sa spuneti ca arata ciudat...

Dupa ce rasucim un snur mai lung din acelasi mouline cu care am cusut, vom folosi
in sfarsit si acul cu urechi mari de care va spuneam pe la inceputuri.
Ei, acum cum mai arata? Parca incepe sa semene a iisoara...

Mai avem foarte foarte putin. V-am promis eu ca saptamana asta terminam... Dar
sa nu zicem hop, pana n-am sarit :)

Spor in toate sa aveti, dar mai ales la cusut!

Ultimul Tutorial (ciucuri, cret )

Buna dragilor! Suntem pe ultima suta de metri cu iisoara si cu sezatorile noastre....


Ar trebui sa facem un banchet, ceva? Glumesc, hai la treaba!
Ieri am terminat de incheiat iisoara, i-am pus si snurulet la gat, nu mai ramasese
de facut decat cretul (sau burta vacii sau pielea de gaina, cum se spune prin
diferite zone) Fiindca am adus vorba de snurulet, ma gandeam ca toata lumea a
invatat prin scoala generala la lucru manual cum se rasuceste un snur. Se pare ca
nu toata lumea. Pentru cei care mai au nevoie de lamuriri, va rog cititi ultimul
comentariu de la postarea precedenta.

Nu ne apucam direct de cret pentru ca snuruletul nostru are nevoie de ciucurei.

 Rasucim pe degete un fir de mouline si...

 Aici ma declar un pic depasita de situatie, adica eu fac ciucureii, imi ies ei in cele
din urma (la a doua sau la a noua incercare) dar n-as putea sa explic foarte exact
cum fac. Daca are cineva o tehnica ce nu da gres si e explicata pe undeva, va rog,
ajutati-ma si pe mine. Hai, ca si eu v-am aratat atatea, nu pastrati secret! :)
 Uraaaa.... a iesit cumva....

 Acum il taiem si-l ciufulim :)


Gata, iisoara are si snur si ciucurei, putem sa-i facem cret.

Tutorialul pentru burta vacii, varianta pe care am folosit-o eu aici: cret ie- burta vacii 02
Sau poate va place mai mult cealalta varianta cret ie– burta vacii 01. Amandoua variantele au
si filmulet. Ce completari am la filmulete? Acolo am lucrat cu distanta cam mare intre
impunsaturi, Camera statea intre mine si cusatura, sau chiar pe umarul meu si ma incurca
ingrozitor. Deci, pasul dintre impunsaturi trebuie sa fie mai mic!
La iisoara aceasta am ales sa fac burta vacii cu alb pentru ca nu voiam ca modelul de pe piept
si manecute sa fie eclipsat de cret, care ar fi atras toti ochii.
 Si gata iisoara!!!!

Sper ca sezatorile noastre v-au placut tot atat cat mi-au placut si mie si cine stie,
poate ne mai vedem (citim) si la alte sezatori. 

S-ar putea să vă placă și