Sunteți pe pagina 1din 2

Hidrocelul

Diagnostic clinic și paraclinic

 Tablou clinic
Bolnavul se prezintă pentru creșterea în volum a unui hemiscrot, ce devine dureros. Debutul
este de regulă cu mult timp în urmă, iar bolnavul neavând dureri nu s-a prezentat la medic
decât în momentul în care deformitatea regiunii genitale a devenit evidentă.
Pe parcursul bolii pot apărea dureri mai ales la efort și tulburări sexuale legate de mărimea
hidrocelului.
Examenul clinic se efectuează în ortostatism și se observă mărimea volumului scrotal cu
ștergerea pliurilor scrotale. Se va verifica eventuala coexistență a herniei inghinale. Prin
palparea în clinostatism se va examina consistența lichidiană și dimensiunea hidrocelului.
Testicolul cu anexele sale se poate palpa dacă conținutul lichidian este redus.
Tumefacția nu își modifică volumul prin schimbarea poziției sau la efort, cu excepția
hidrocelului comunicant. La copii hidrocelul poate fi asociat cu criptorhidia și hernia inghinală.
În hidrocelele foarte voluminoase penisul poate fi laterodeviat și ombilicat. Tușeul rectal este
normal.
Diagnosticul diferențial se face cu hernia inghino-scrotală, tumorile testiculare, afecțiuni
inflamatorii ale scrotului, chiste de cordon spermatic.

 Examinări paraclinice
Procedeul transiluminației a fost utilizat multă vreme oferind date diagnostice utile.
Ecografia decelează imagine transonică, fără ecogenități în interior, de natură lichidiană.
Hematocelul organizat și calcificările vaginalei pot pune probleme de diagnostic. Ecografia este
foarte utilă în diagnosticul hidrocelului, mai ales în colecțiile lichidiene mari ce fac imposibilă
palparea testicolului și epididimului, ajutând la diferențierea hidrocelului primitiv de cel
secundar.
Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical al hidrocelului depinde de mărimea, caracterul primar sau secundar,
suferința clinică și perspectiva evolutivă. Hidrocelul asimptomatic, cu lichid puțin, va fi
supravegheat clinic și ecografic, nefiind necesar tratamentul chirurgical.
Principalele metode de tratament sunt:
 Puncția evacuatorie – urmată de injectarea unor soluții în ideea prevenirii recidivei;
evacuarea trebuie repetată de 3-4 ori; se însoțește de recidivă frecventă și risc mare de
infecție; s-au utilizat numeroase tipuri de soluții în vederea „uscării” cavității vaginalei
testiculare;
 Puncția aspirativă – calmează durerea și suprimă senzația de tracțiune; rezultatul nu
este durabil, recidiva apare după câteva săptămâni sau luni; riscul de infecție este
crescut; se realizează sub anestezie locală; lichidul extras se trimite la analiză biochimică,
citologică și bacteriologică; după evacuare se poate palpa testicolul și epididimul pentru
a depista o eventuală patologie asociată; nu este curativă, este o metodă de confirmare
a diagnosticului și paleativă;
 Tratamentul chirurgical clasic – singura metodă curativă acceptată; calea de abord este
inghinală sau scrotală anterioară, incizia fiind în funcție de mărimea hidrocelului; se
deschide vaginala, se evacuează lichidul și se desființează cavitatea vaginală pentru a
preveni recidiva;
a. Procedeul Jaboulay – eversia vaginalei și fixarea ei în jurul funiculului spermatic
cu puncte separate de sutură
b. Procedeul Lord – plicatura vaginalei
c. Rezecția simplă a vaginalei