Managementul problemelor disciplinare şi al relaţiilor interpersonale în

colectivul de elevi
- REFERAT –

W. Weber definea managementul clasei astfel: „Setul de activităţi prin intermediul

cărora profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului şi elimină comportamentul
inadecvat, dezvoltă relaţii interpersonale bune şi un climat socio-emoţional pozitiv în clasă,
stabileşte şi menţine o organizare eficientă şi productivă a clasei”.
Managementul clasei de elevi cuprinde trei componente primordiale: managementul
conţinuturilor, managementul problemelor disciplinare şi managementul relaţiilor
interpersonale.
Studiile de specialitate demonstrează că problemele disciplinare în clasă (în timpul orelor mai
ales) au un impact semnificativ asupra eficienţei şi calităţii predării şi învăţării. În aceste
condiţii, profesorii care se confruntă cu o indisciplină crescută nu sunt capabili să planifice
activităţi educaţionale de calitate.
Fiecare cadru didactic preocupat de organizarea eficientă a conţinuturilor în cadrul
orelor de specialitate va şti să managerieze cu succes problemele disciplinare prin adoptarea
unor metode şi atitudini corecte bazate pe relaţii interpersonale corecte.
Fiecare cadru didactic are un stil propriu, bazat pe personalitatea sa, la care se adaugă
experienţa dobândită la catedră. Acest stil poate varia de la unul foarte autoritar până la cel
mai participativ sau unul foarte permisiv.
Ca diriginte al unei clase de elevi, profesorul trebuie să fie capabil să schimbe
colectivul de elevi, mentalităţile acestora prin abordarea unor activităţi moderne prin care să
asigure reuşita demersului său managerial.
Încă de la preluarea unui colectiv nou, dirigintele (managerul clasei de elevi) trebuie
să dovedească abilităţi de comunicare, de concentrare şi gândire logică. Trebuie să înţeleagă
foarte bine sarcinile, obiectivele, greutăţile, potenţialul întregului grup în ansamblul lui, dar şi
potenţialul fiecărui elev în parte, să-i motiveze  pentru a-şi dezvolta personalitatea,
creativitatea, disponibilitatea de a participa la orice gen de acţiune desfăşurată la nivelul
colectivului şi nu numai.
Munca profesorului diriginte este complexă din acest punct de vedere. La ora de
specialitate, profesorul îşi creează mediul propice desfăşurării activităţilor ( pe grupe, frontal
sau individual) fără a ţine cont tot timpul de afinităţi, simpatii, antipatii, etnie, convingeri
religioase. În timp ce dirigintele trebuie să ia în calcul toate aceste variabile, tocmai pentru a
închega colectivul, ştiut fiind faptul că un colectiv unit, închegat, în care climatul este unul de
respect, de colaborare, de comunicare, bună înţelegere îşi pune amprenta pe bunul mers al
activităţilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare.
Îmbunătăţirea calităţii managementului clasei presupune o serie de acţiuni şi
manifestări prin intermediul cărora cele 2 părţi (diriginte – elev) capătă încredere unul în
celălalt, presupune cunoaşterea opiniilor, nevoilor şi intereselor pe care fiecare elev le
manifestă. De asemenea, presupune găsirea acelor metode şi mijloace  prin care o sumă de
individualităţi în formare să devină un tot unitar (grupul clasei) fără însă a anula individul ca
personalitate.
 Relaţia diriginte – elev trebuie să fie una democratică. Dirigintele joacă rol de
îndrumător, consilier, organizator, participant şi manager al procesului educaţional la nivelul
unei clase de elevi, din această perspectivă putând înlesni apariţia unor relaţii de comunicare,
de colaborare în interiorul colectivului.
            Managementul problemelor disciplinare se axează pe natura umană şi
relaţiile/acţiunile pe care le dezvoltă. Odată conştiente de rolul pe care îl poate juca integrarea
diversităţii umane în demersul educaţional, cadrele didactice pot îmbunătăţi managementul
clasei. Astfel au posibilitatea de a opta pentru un anumit stil de management al clasei.
Cadrele didactice ar trebui să folosească un stil asertiv de comunicare şi de comportament, ba
mai mult, ar trebui să conştientizeze în ce măsură îşi doresc să integreze elevii într-o anumită
activitate de învăţare,  într-un anumit context de învăţare (formal sau non-formal) în deplină
concordanţă cu regulamentele de ordine interioară din şcoală sau regulamentul clasei(care  de
regulă se stabileşte împreună cu colectivul de elevi la începutul anului şcolar). Disciplina nu
se referă numai la atitudinea şi comportamentul pe care le au  elevii în timpul orelor, ci şi la
manifestările şi comportamentele din timpul pauzelor, din timpul unor activităţi extraşcolare
şi extracurriculare care nu sunt atât de stricte în privinţa disciplinei.
Managementul eficient al problemelor disciplinare se referă şi la controlul
profesorului asupra consecințelor demersului didactic în cadrul orelor de specialitate, dar şi la
controlul profesorului diriginte în timpul programului şcolar. După opiniile specialiştilor
componentele unui plan de manager al problemelor disciplinare ar fi printre altele:
recompensarea comportamentului responsabil, corectarea comportamentului iresponsabil şi
inadecvat, ignorarea, controlul consecvent, mustrări verbale uşoare, aşezarea preferenţială în
bănci etc. Personal, consider ca toate acestea se pot realiza doar prin intermediul comunicării.
Problemele de disciplină şcolară pot fi rezolvate fie individual ( discuţii profesor-elev), fie în
grup, în funcţie de natura problemei ce trebuie soluţionată. Pentru asemenea demers este
nevoie în primul rând de încredere reciprocă, de un climat deschis. Cu cât încrederea  
reciprocă este mai puternică, cu atât elevii vor deveni indivizi mai responsabili, îşi vor
dezvolta o personalitate puternică.
Până la urmă, managementul problemelor disciplinare se referă la tehnicile necesare
rezolvării problemelor de disciplină a clasei.
Managementul relaţiilor interpersonale are ca obiect relaţia profesor-elev din
perspectiva  aptitudinile manageriale ale adultului de a gestiona relaţiilor interpersonale pe
care conducătorul de grup (profesorul diriginte, în acest caz)  le exercită în raport cu elevii
care alcătuiesc colectivul clasei.
Relaţia profesor - elev este extrem de complexă şi are o importanţă mult mai mare
decât i se acordă în câmpul educaţional. Un contact pozitiv cu elevii favorizează procesul
instructiv – educativ, în timp ce o relaţie negativă profesor - elev poate reprezenta un
permanent factor de stres şi nemulţumire, poate provoca traume unor elevi mai sensibili din 
punctul de vedere al echilibrului lor moral şi psihic. Într-un mediu ostil, instabil, ei vin cu
teamă la şcoală, simţindu-se ameninţaţi.
Lipsa unui contact direct şi afectiv între profesor şi colectivul de elev poate duce la o
insuficientă cunoaştere a personalităţii elevilor, în timp ce indiferenţa faţă de personalitatea
elevului ameninţă nevoile şi trebuinţele spirituale ale acestuia, respectul faţă de sine, nevoia
de răspuns afectiv a celor din jur.
În urmă cu doi ani am preluat o clasă a V-a care avea elevi proveniţi din cinci sate
diferite, de la cinci învăţători diferiţi, cadre didactice pe care le cunoşteam foarte bine, al
căror stil de educaţie îl cunoşteam îndeajuns încât să am încredere că voi reuşi să formez un
colectiv unit, închegat, pe care să mă bazez în activitatea de zi cu zi. Încă de la  prima
întâlnire, la care au participat şi părinţii, le-am prezentat elevilor regulamentul intern al şcolii,
i-am invitat să mediteze la un regulament al clasei, pe care să-l stabilim împreună şi le-am
prezentat „regulile” mele personale după care să se ghideze: grupul clasei este un tot unitar,
suntem toţi pentru unu şi unul pentru toţi; nu trăim într-o cocină, ci într-o încăpere care
pentru câteva ore pe zi devine „casa” noastră şi implicit cartea noastră de vizită; ce stricăm -
reparăm, plătim şi înlocuim; utilizăm un vocabular civilizat fără să apelăm la regnul animal
pentru a face diverse comparaţii şi nici nu imităm animalele, atunci când ne simţim liberi şi
nesupravegheaţi. Părinţii au fost extrem de mulțumiți, ba mai mult fiecare a încercat să-şi
prezinte deschis propriul copil, cu bunele şi cu relele personalităţii acestuia. Totul părea să fie
„floare la ureche”. După plecarea părinţilor, cum era prima zi de şcoală, i-am invitat să se
cunoască, apoi să aleagă cu cine să stea în bancă, lucru ce părea să fie extrem de uşor,
datorită faptului că era un număr par de elevi.
Prima zi de şcoală a însemnat şi prima problemă, deoarece din clasă făcea parte şi un elev de
etnie rromă, B., provenit dintr-o familie extrem de săracă, ce-şi câştiga existenţa cerşind pe la
casele oamenilor din satul de origine. Elevul era destul de tăcut şi din obişnuinţă, probabil, s-
a aşezat în ultima bancă. Nici un elev nu s-a aşezat cu el, astfel încât am hotărât ca elevul
rămas în picioare să se aşeze pe locul liber.
Următoarele două zile au fost oarecum liniştite, până când mămica elevului „victimă”
a cerut ca fiul ei să fie mutat cu un alt elev, pe motiv că era prieten cu acesta din clasele mici
şi că oricum a stat în bancă cu elevul B. în clasele primare. Im momentul în care am pus
problema schimbării, unii elevi au sărit că nu vor să stea cu el, invocând diverse motive
printre care şi faptul că nu prea era prieten cu parfumurile şi că hainele îi miroseau urât.
Atunci am avut prima discuţie serioasă, ca de la adult la adult cu elevii., stabilind ca primă
regulă a convieţuirii împreună: comunicarea şi dialogul sincer şi deschis. În urma discuţiilor
purtate împreună, elevii au conştientizat faptul că un copil este victima acţiunilor adulţilor, că
nu este vinovat pentru mediul în care creşte şi se dezvoltă, că familia nu ne-o alegem şi mai
ales că stă în puterea noastră să ne influenţăm viitorul pentru a depăşi condiţia socială a
părinţilor, fără însă a ne ruşina de aceştia. Astfel că, apelând la diverse tehnici de „negociere”
am stabilit că fiecare elev să stea cu elevul rrom în bancă. Ba mai mult, am creat un fel de
regulă – joc prin care fiecare să stea cu fiecare până când se vor închega legăturile dintre ei şi
vor hotărî singuri cum să se stabilească în bancă, lucru care s-a perfectat cam pe la jumătatea
semestrului I. Elevul B. a reuşit să se integreze perfect în colectiv, era respectuos cu
profesorii, nu lipsea de la şcoală şi chiar a reuşit să se comporte civilizat cu elevii din clasă,
pe care l-a început, datoriră atitudinii lor de respingere, îi înjura folosind cuvinte şi expresii
ce nu erau tocmai potrivite cu climatul educaţional. La trecerea în clasa aVI-a, elevul B. nu a
mai făcut parte din colectiv, fiind declarat repetent. Cu toate că noul colectiv de elevi l-a
adoptat imediat şi fără rezerve, elevul rrom a abandonat şcoala tocmai pentru că nu mai era
cu foştii lui colegi.
Pe lângă activităţile planificate în cadrul orelor de dirigenţie, i-am invitat pe elevi să
facă propuneri cu privire la problemele pe care vor să le discutăm la sfârşitul fiecărei ore, i-
am încurajat să apeleze oricând au o problemă de suflet şi nu au cui să se confeseze.
Deşi pare greu de crezut, încă din prima zi au ştiut să respecte regulile pe care singuri
le-au hotărât, să păstreze o curăţenie impecabilă în clasă( se luptă să păstreze statutul de cea
mai curată sală de clasă), să comunice între ei şi cu ceilalţi profesori. Au devenit mai ordonaţi
în clasă, în lucrul la clasă, în spaţiul propriu de acasă (lucru confirmat de către părinţi).
Colectivul de elevi al cărui diriginte sunt este unul relativ mic, dar cu probleme
diverse, cu elevi proveniţi din acelaşi mediu social, doar climatul familial fiind cel care îi
diferenţiază.
Două dintre elevele cele mai bune din clasă provin din familii dezmembrate, una
dintre ele fiind abandonată de mamă la o vârstă foarte fragedă. Tatăl a încercat să suplinească
rolul mamei timp de un an de zile, după care s-a mutat din oraşul în care locuiau în satul de
baştină. Eleva a schimbat colectivul de prieteni, casa,  însă stabilirea la casa bunicilor a fost
un câștig pentru elevă, ca şi dragostea de care este înconjurată. Acest fapt a maturizat-o
înainte de vreme şi deşi este o făptură mică de statură, a reuşit să se impună în faţa clasei,
devenind liderul de opinie al clasei.
Fiind un grup dinamic, poate fi cooptat cu uşurinţă în orice gen de activitate şcolară,
extraşcolară sau extracurriculară. Astfel la nivelul clasei am dezvoltat numeroase proiecte:
excursii, serbări şcolare, proiecte tematice (orice eveniment intern sau internaţional devine
subiect de activitate ce poate dezvolta abilităţi, poate stimula creativitatea), cerc de quilling
(cu produsele de la acest cerc participăm la diverse concursuri). Anul acesta ne-am propus să
adunăm cât mai multe pet-uri care urâţesc mediul înconjurător într-un proiect intitulat 
„Colectăm, Pământul ajutăm!”, de asemenea să ajutăm din puţinul nostru sufletele chinuite
ale unor copii instituţionalizaţi prin donarea de jucării, rechizite, dulciuri în cadrul campaniei
„Voluntar de Crăciun” (organizat de o asociaţie umanitară din Vatra Moldoviţei, Suceava).
La toate aceste activităţi participăm împreună, elevi şi diriginte, tocmai pentru că puterea
exemplului este importantă. 
            Aş minţi dacă aş afirma că este un colectiv perfect, mai ales că mi-am propus să
dezvolt caractere, să formez personalităţi, nu roboţei. Dar faptul că ne consultăm de fiecare
dată când organizăm o activitate, faptul că discutăm deschis, că încercăm să rezolvăm cu
calm orice situaţie conflictuală, derapaj sau problemă de natură disciplinară, faptul că avem
încredere unii în ceilalţi, că elevii înţeleg să recunoască faptul că nu şi-au pregătit temele în
loc să încerce să-şi fure singuri căciula,  este un plus ce se observă în primul rând în cadrul
activităţilor de predare – învăţare, pe care elevii le tratează cu respect şi implicare.
Este destul de dificil să organizezi şi  să conduci întreaga activitate pe care o
presupune managementul colectivului de elevi, dar prin muncă şi dăruire poţi să cultivi la
elevi sentimentele şi virtuţile cele mai alese, poţi să deschizi cale libera potenţialului creator
al elevilor, sporind încrederea în forţele lor. La vârsta dificilă a preadolescenţei este
momentul prielnic pentru modelarea lor în disciplina severă şi eficientă a muncii, prin
formarea la elevi a trăsăturilor de voinţă şi de caracter necesare vieţii viitoare.