Sunteți pe pagina 1din 9

CURS NR.

PATOLOGIA CARDIO-VASCULARĂ ÎN PEDIATRIE

Particularităţile morfo-funcţionale ale aparatului cardio-vascular la sugar şi copilul mic


 Poziţia cordului:
La sugar este orizontală, datorită toracelui scurt şi a cupolei diafragmatice înalte, cu şocul
apexian în spaţiul IV intercostal stâng (i.c.stg.) în afara liniei medioclaviculare. La vârsta de 2
ani cordul se verticalizează, şocul apexian ajungând în spaţiul V intercostal stâng pe linia
medioclaviculară.
 Cordul:
Este globulos, cu atriile mari şi diametrul transversal mărit.
Cântăreşte aproximativ 70 g la vârsta de 1 an; 100 g la vârsta de 5 ani; 400 g la pubertate.
 Bătăile cardiace:
Sunt puternice, cu zgomotul I mai puternic decât zgomotul II.
 Frecvenţa cardiacă:
Variază cu starea de veghe/somn a copilului. Scade odată cu creşterea copilului: 120-140 b/min.
la nou-născut; 100 b/min. la vârsta de 1 an; 90 b/min. la vârsta de 5 ani; aproximativ 70 b/min. la
vârsta de 16 ani.
 Electrocardiograma (E.K.G.):
Are predominanţă dreaptă.
 Calibrul vaselor mari:
Este mai mare faţă de adult.
Calibrul mai larg al arterelor la copil este favorabil activităţii inimii şi circulaţiei sangvine
Raportul de mărime între vena cavă superioară şi cea inferioară se schimbă în funcţie de
creşterea copilului: la naştere vena cavă superioară are dimensiuni mai mari faţă de vena cavă
inferioară, deoarece extremitatea cefalică este mai mare; ulterior, cu creşterea în vârstă a
copilului, situaţia se inversează, calibrul venei cave inferioare ajungând mai mare decât cel al
venei cave superioare.
 Tensiunea arterială (T.A.):
Datorită elasticităţii crescute a vaselor şi calibrului lor mai mare, tensiunea arterială este
mai mică la copil faţă de adult.
Formula de calcul pentru T.A. = 2 „x” + 80 ± 10 (unde „x” reprezintă vârsta în ani).
MALFORMAŢIILE CONGENITALE DE CORD (M.C.C.)
Sunt malformaţii instalate în timpul dezvoltării intrauterine a cordului. Apar în
săptămânile 5-8 de viaţă intauterină. Cu cât tulburarea de dezvoltare apare la o vârstă mai mică
de sarcină, cu atât deficitul este mai mare, sau se pot produce combinaţii ale mai multor tipuri de
malformaţii.
Etiologie: cosangvinitatea (căsătoria între veri); rubeola (în luna a II-a de sarcină);
diverse tratamente medicamentoase ale gravidei în primele luni de gestaţie; metroragii ale
gravidei în primele luni de sarcină; boli genetice (sindromul Down); persistenţa, după naştere, a
unor elemente din circulaţia fetală.
Incidenţa malformaţiilor congenitale de cord este de 5-80 la 100000 de născuţi vii. La prematuri
şi în momentul naşterii incidenţa este mult mai mare, însă o parte a malformaţiilor congenitale de
cord se pot închide spontan (exemplu: persistenţa canalului arterial; defectul septal
interventricular).
Metode de evaluare şi explorare a malformaţiilor congenitale de cord:
o anamneza;
o examenul clinic;
o investigaţia radiologică standard;
o electrocardiograma;
o angiografia selectivă;
o aortografia;
o cateterismul cardiac;
o echografia cardiacă;
o fonocardiograma.
Clasificarea malformaţiilor congenitale de cord se poate face astfel:
1. Malformaţii congenitale de cord cu şunturi:
Şuntul reprezintă o scurt circuitare între mica şi marea circulaţie.
a. Malformaţii congenitale de cord cianogene:
În acest caz există un şunt dreapta/stânga dominant.
Entităţi clinice: tetralogia Fallot; transpoziţia marilor vase; atrezia valvelor tricuspide dreapta,
ventriculul drept fiind nefuncţional (atrezie înseamnă lipsă).

b. Malformaţii congenitale de cord necianogene:


În acest caz există un şunt stânga/dreapta dominant.
Entităţi clinice: defect septal interatrial (D.S.A.); defect septal interventricular (D.S.V.);
persistenţa canalului arterial.
2. Malformaţii congenitale de cord fără şunturi:
Exemplu: coarctaţia de aortă (îngustarea aortei la un moment dat).
MALFORMAŢIILE CONGENITALE DE CORD CIANOGENE

Simptomatologia caracteristică:
- Cianoza (coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor, apărută în cazul în care cantitatea
de hemoglobină redusă din sângele capilar este mai mare de 5 g %).
- Aspectul general al sugarului: foarte frecvent este florid (sugarul „arată bine”).
- După câţiva ani, în lipsa unui tratament etiologic adecvat, apare hipotrofia staturo-ponderală
(chiar până la nanism cardiac).
- În timp, datorită hipoxiei cronice, se asociază următoarele modificări morfologice şi tulburări
funcţionale: bose frontale proeminente; conjunctive „injectate” (datorită proliferării anselor
capilare); hipertrofii regionale (hipocratism digital, gingivită hipertrofică) apărute adaptativ;
toracele poate proemina în regiunea precordială; cefalee (la copilul mai mare); somnolenţă;
tahipnee; lentoare în ideaţie (la copilul mai mare).

TETRALOGIA FALLOT

Reprezintă 75% din malformaţiile congenitale de cord cianogene.


Sunt asociate patru anomalii: defect septal interventricular, stenoză pulmonară (stenoza căii de
evacuare a VD); dextropoziţie a aortei (aortă călare); hipertrofie ventriculară dreaptă.

Esenţiale sunt comunicarea interventriculară şi stenoza căii de evacuare a VD, presiunea


în ventriculul drept creşte foarte mult, astfel încât sângele trece în ventriculul stâng (sângele fiind
venos, apare cianoza).
Simptomatologie:
- Cianoză sub formă de accese hipoxice (datorită caracterului muscular al stenozei pulmonare).
Este variabilă ca intensitate şi moment de apariţie de la un copil la alt copil, dar chiar şi la acelaşi
copil, în diferite momente ale zilei. Dacă apare de la naştere este semn de gravitate. În formele
medii, apare la vârsta de 1-11/2 ani.
- Hipocratism digital.
- Copilul, după vârsta de 2 ani şi după efort, adoptă o poziţie ghemuită („squatting”). Efectele
acestei poziţii sunt de scădere a întoarcerii venoase şi de creştere a rezistenţei arteriale sistemice,
ducând la reducerea şunturilor dreapta/stânga, astfel încât starea copilului se ameliorează.
- Dispnee şi polipnee.
- Tulburări de creştere (hipotrofie staturo-ponderală).
- La auscultaţia cordului se percepe un suflu sistolic de intensitate mare, în spaţiul III i.c.stg.
Tratament:
 Tratament medicamentos
 Tratament chirurgical
 Kinetoterapie:
Preoperatorie şi postoperatorie.

Evoluţia după intervenţia chirurgicală, în general este bună. Fără tratament chirurgical, copiii
decedează până la vârsta de 10 ani.

MALFORMAŢIILE CONGENITALE DE CORD NECIANOGENE

 Defectul septal interatrial (D.S.A.)


Este cea mai frecventă malformaţie congenitală de cord necianogenă. Este o comunicare
interatrială, deci presiunea din atriul stâng este mai mare decât cea din atriul drept, astfel sângele
curge din atriul stâng în atriul drept.
Simptomatologie:
- Dispnee.
- Hipotrofie staturo-ponderală.
- În timp, pe măsură ce copilul creşte în vârstă, apare încărcarea circulaţiei pulmonare, cu
hipertensiune arterială pulmonară secundară.
- Aceşti copii fac frecvente infecţii pulmonare.
Este mai frecventă la fete şi în sindromul Down.
Evoluţia este bună până la adolescenţă, deoarece la copilul cu defect septal interatrial
patul vascular acceptă, prin distensie, fluxul sangvin crescut şi deci, presiunea arterială
pulmonară este normală sau puţin crescută.
Complicaţiile apărute la adolescenţă sunt reprezentate de hipertensiunea arterială pulmonară şi
tulburările de ritm cardiac.

Tratament:
 Tratament chirurgical
 Kinetoterapie:
- Pre şi postoperatorie.
- Kinetoterapie cardio-vasculară pentru complicaţii.

KINETOTERAPIA ÎN MALFORMAŢIILE CONGENITALE DE CORD

Obiectivele kinetoterapiei în malformaţiile congenitale de cord sunt următoarele:


 asigurarea unei dezvoltări cât mai apropiată de cea normală;
 obţinerea adaptării la efort şi stabilirea capacităţii de efort;
 dezvoltarea coordonării neuromotorii corespunzătoare vârstei;
 încadrarea copilului într-un mod de viaţă cât mai normal.
Kinetoterapia în malformaţiile congenitale de cord se face diferenţiat în funcţie de
gravitatea afecţiunii şi vârsta copilului.
 Copiii care prezintă afecţiuni uşoare fără cianoză, fără hipertensiune arterială pulmonară
şi cu un volum cardiac normal. Aceşti copii au cea mai bună capacitate de efort în cadrul
malformaţiilor congenitale de cord.
- Se recomandă încadrarea în programul normal de şcoală. Efortul fizic permis este cel tolerat de
copil, deci în cadrul orelor de educaţie fizică din şcoală trebuie evitate eforturile fizice maxime
(aceşti copii nu au voie să dea norme şi să participe la competiţii sportive).
- Lecţia de educaţie fizică aplicabilă acestor copii cu afecţiuni cardiace poate cuprinde: exerciţii
din decubit dorsal, decubit ventral, patrupedie (în special pentru muşchiul transvers abdominal),
pe genunchi, aşezat. Exerciţii de balansare ritmică a membrelor superioare. Aruncări uşoare,
sărituri mici şi jocuri cu mingea. Mers şi alergare uşoară folosind mici obstacole. Exerciţii de
relaxare (în timpul acestora trebuie controlate tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă).
- Pe tot parcursul lecţiei de educaţie fizică trebuie executate exerciţii de respiraţie, mai ales de tip
expirator, cu ritm şi frecvenţă normale.
- La finalul orei de educaţie fizică trebuie să existe, obligatoriu, o perioadă de refacere în poziţie
de decubit dorsal, cu controlarea frecvenţei cardiace.
- Aceşti copii pot învăţa să înoate, dar numai în apă caldă (piscină).
Sunt contraindicate pentru aceşti copii poziţia atârnat şi scufundările.
 Pentru copiii care prezintă cianoză uşoară sau început de hipertensiune arterială
pulmonară: aceşti copii au o capacitate de efort mai mică faţă de categoria precedentă.
- Se recomandă organizarea unor ore de kinetoterapie (în locul orelor de educaţie fizică) în
grupuri formate din maxim patru copii (se lucrează în grup datorită implicaţiilor de ordin psihic).
- În cadrul acestor şedinţe de kinetoterapie se urmăresc: educarea respiraţiei, corectarea staticii
coloanei vertebrale, formarea reflexului corect de postură.
- Exerciţiile se vor efectua în faţa oglinzii, într-un ritm de 3-4 mişcări.
- În pauze se vor efectua exerciţii de respiraţie, cu accent pe expir.
- La sfârşitul orei se controlează pulsul (acesta trebuie să revină la valoarea normală în 2 minute).
- Se va întrerupe lecţia în cazul apariţiei palorii sau a accentuării cianozei.
 Pentru copiii cu afecţiuni grave, care necesită intervenţie chirurgicală (tetralogia Fallot):
În aceste cazuri se foloseşte kinetoterapia preoperatorie şi cea postoperatorie:

 Kinetoterapia preoperatorie:
- Gimnastică respiratorie, cu accent pe învăţarea respiraţiei diafragmatice din poziţia semişezând.
- Educarea tusei.
- Învăţarea poziţiilor de drenaj bronşic.
- Învăţarea poziţiilor necesare în perioada postoperatorie.
- Pregătirea psihologică a copilului.
 Kinetoterapia postoperatorie:
- În perioada imediat postoperatorie kinetoterapeutul trebuie să se asigure că pacientul adoptă o
poziţie corectă în pat, pentru prevenirea poziţiilor antalgice generatoare de retracţii musculare şi
atitudini vicioase ulterioare.
- În perioada următoare, kinetoterapia are ca scop formarea unui reflex corect de postură; de
asemenea, foarte importantă este reeducarea funcţiei respiratorii, cu accent pe respiraţia
diafragmatică, prin tonifierea musculaturii abdominale.
- În toracotomiile anterioare drepte şi în sternotomii poate fi lezat nervul frenic (în acest caz apar
mişcări paradoxale ale diafragmului) – acestea se recuperează prin exerciţii pe muşchiul
transvers abdominal.
- Psihoterapie.
HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ (HTA)

Hipertensiunea arterială reprezintă creşterea tensiunii arteriale în mod constant, peste


valorile normale. Valorile crescute ale tensiunii arteriale trebuie obţinute la trei determinări
separate, succesive.
Tensiunea arterială reflexă este dată de activitatea cardiacă, rezistenţa vasculară
periferică, volumul sangvin circulant, elasticitatea arterelor. Tensiunea arterială normală are
valori mai mici dimineaţa şi mai mari seara. Valoarea tensiunii arteriale creşte cu vârsta,
greutatea, efortul fizic depus şi componenta psihică (frică, anxietate, agitaţie psihică).
În mod obişnuit tensiunea arterială se măsoară la copil după vârsta de 3 ani, însă există
situaţii patologice când trebuie măsurată încâ de la vârsta de nou-născut.
La copil există două forme clinice de hipertensiune arterială: hipertensiunea arterială esenţială
(sau primară) şi hipertensiunea arterială secundară.
Etiologia hipertensiunii arteriale: pentru hipertensiunea arterială esenţială, care reprezintă
majoritatea cazurilor de hipertensiune arterială la copil, cauza care o provoacă este necunoscută.
Pentru hipertensiunea arterială secundară cele mai frecvente cauze sunt următoarele: afecţiuni
renale în care sunt prezente modificări în structura parenchimului renal, care determină retenţie
de sodiu fiind favorizate creşterea volumului sangvin circulant şi scăderea secreţiei de
prostaglandină (aceasta are acţiune vasodilatatoare); anomalii congenitale ale arterei renale;
afecţiuni ale glandelor suprarenale; obezitatea; ereditatea.
Simptomatologie:
 cefalee persistentă;
 ameţeli;
 tulburări de vedere;
 senzaţie de greaţă;
 slăbiciune musculară;
 edeme;
 dispnee;
 paloare.
Tratament:
 Tratament medicamentos.
 Tratament igieno-dietetic: regim alimentar bogat în potasiu (K) şi sărac în sodiu (Na);
scăderea în greutate.
 Kinetoterapie:
- Efort fizic gradat, în care să predomine mişcarea voluntară, alternativ cu exerciţii de relaxare.
- Exerciţii de respiraţie.

INFLAMAŢII ALE ŢESUTURILOR CARDIACE

În acest grup de patologie sunt cuprinse endocarditele, miocarditele şi pericarditele.


► Endocarditele sunt date de grefarea inflamatorie a endocardului printr-o infecţie
bacteriană la distanţă. Astfel se produce o inflamaţie a endocardului şi la locul de maximă frecare
(pe marginea valvelor) se produc ulceraţii ale acestuia, cu apariţia unor franjuri (acestea se pot
rupe, fiind posibilă declanşarea unei embolii – cel mai frecvent la nivelul circulaţiei renale,
splenice, cerebrale; embolia sistemică este foarte rară la copil). Endocarditele apar la copii după
vârsta de 3 ani.
Simptomatologie: după aproximativ o săptămână de la o infecţie amigdaliană reapare
febra şi se instalează: stare de astenie, paloare, purpură (mici hemoragii tegumentare). Valvele
ulcerate se pot cicatriza între ele, astfel instalându-se sechele sub forma valvulopatiilor.
Tratament:
 Tratament medicamentos: antiinflamator; antiinfecţios (antibiotice).
 Tratament igienic: repaus la pat.
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară în cazul sechelelor.
► Miocarditele se datorează grefării inflamatorii a miocardului printr-o infecţie la
distanţă (dentară; amigdaliană). Există trei forme clinice: miocardita acută; miocardita subacută;
miocardita cronică.
Simptomatologie: dureri precordiale; astenie marcată; hipotensiune arterială.
Tratament:
 Tratament medicamentos: simptomatic; antiinflamator.
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară în cazul sechelelor.
► Pericarditele sunt inflamaţii ale pericardului datorită unei infecţii la distanţă (cel mai
frecvent la nivel amigdalian).
Simptomatologie: disfagie (durere în gât); durere în regiunea cervicală stângă; paloare; zgomote
cardiace diminuate; frecătură pericardică (percepută la palparea zonei precordiale).
Tratament:
 Tratament medicamentos: antiinfecţios (antibiotice); antiinflamator.
 Tratament igienic: repaus la pat.
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară în cazul sechelelor.

VALVULOPATII

Valvulopatiile sunt sechele la nivelul valvelor cardiace (aortice sau mitrale), datorate unei
endocardite sau unui tratament incorect al unei infecţii streptococice.
STENOZA MITRALĂ
Cel mai frecvent stenoza mitrală este o sechelă a reumatismului articular acut (R.A.A).
Este mai frecventă la fete. În majoritatea cazurilor este necesară o perioadă de timp (denumită
perioada latentă) cu o durată de 10-12 ani până când diminuarea orificiului valvei mitrale atinge
dimensiuni critice pentru a determina apariţia simptomatologiei. Orificiul mitral se micşorează
(se stenozează) datorită fibrozării valvulare, retracţiei cordajelor tendinoase sau formării
aderenţelor comisurale. Astfel, ventricului stâng (VS) are dimensiuni normale, însă atriul stâng
(AS) este mărit de volum şi are pereţii îngroşaţi.
Simptomatologia este diferită în funcţie de dimensiunea stenozei:
- diametrul orificiului mitral de 2,5-2 cm2: simptomatologia este prezentă numai la eforturi mari;
apare un suflu sistolic (decelat la examenul clinic);
- diametrul orificiului mitral de 2-1,5 cm2: simptomatologia este prezentă la eforturi moderate;
apar dispneea la efort şi cianoza periorală;
- diametrul orificiului mitral de 1 cm2: simptomatologia este prezentă în orice activitate uşoară;
apar tuse, ortopnee (dispnee la trecerea în decubit dorsal), dispnee paroxistică nocturnă,
hemoptizie, edem pulmonar acut, cianoză periferică, coloraţie roşu-violacee a regiunii malare
(„facies mitral”), creştere deficitară în greutate, uruitură diastolică (depistată la auscultaţia
cordului).
Tratament:
 Tratament medicamentos: simptomatic; antiinfecţios; antiinflamator.
 Tratament chirurgical.
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară.
- Gimnastică respiratorie.
- Kinetoterapie pre şi postoperatorie.

INSUFICIENŢA MITRALĂ

Insuficienţa mitrală este cea mai frecventă valvulopatie cronică de etiologie reumatismală
la copii şi adolescenţi. Este mai frecventă la băieţi. Apare datorită retracţiei (scurtării) valvei
mitrale, deci aceasta nu se mai închide normal. Atriul stâng (AS) se dilată progresiv.
Simptomatologie:
 primul semn care apare este oboseala la efort;
 suflu sistolic (depistat la auscultaţia cordului);
 dispnee la efort, până la ortopnee;
 creştere deficitară în greutate;
 în cazurile grave se asociază edeme periferice.
Tratament:
 Tratament medicamentos.
 Tratament chirurgical.
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară.
- Gimnastică respiratorie.
- Kinetoterapie pre şi postoperatorie.

STENOZA AORTICĂ

În majoritatea cazurilor stenoza aortică este o leziune congenitală, însă poate fi şi o


sechelă a unei boli reumatismale. Este mai frecventă la băieţi.
Valva aortică este mult îngroşată. Ventriculul stâng (VS) este hipertrofiat, cu îngroşarea
accentuată a pereţilor ventriculari şi dilatarea poststenotică a aortei ascendente.
Există trei forme clinice de stenoză aortică: uşoară, moderată şi severă.
Simptomatologie:
 durere retrosternală;
 dispnee de efort;
 lipotimie la efort.

În stenoza aortică severă simptomatologia apare în copilărie; în stenoza aortică uşoară şi


moderată simptomele apar târziu, la vârsta de adult.
Tratament:
 Tratament medicamentos.
 Tratament chirurgical (în cazurile severe congenitale).
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară.
- Gimnastică respiratorie.
- Kinetoterapie pre şi postoperatorie.

INSUFICIENŢA AORTICĂ

În majoritatea cazurilor insuficienţa aortică are etiologie reumatismală, dar poate apare şi
ca o complicaţie a unei hipertensiuni arteriale severe, endocardite infecţioase.
Valva aortică este cicatriceală, îngroşată şi retractată, neputându-se închide în timpul
diastolei. Ventriculul stâng (VS) este mărit de volum. Este necesară o perioadă evolutivă de
aproximativ 10 ani pentru ca leziunile să progreseze până la un stadiu sever.
Simptomatologie: foarte mult timp copiii cu insuficienţă aortică sunt asimptomatici, însă
prezintă o incapacitate funcţională la efort. Caracteristică este diferenţa mare între valoarea
sistolică şi cea diastolică a tensiunii arteriale. Alte semne prezente sunt: cefalee în timpul
efortului; dispnee la efort; durere precordială (de obicei aceasta se instalează la 2-3 ani după
apariţia dispneei).
Tratament:
 Tratament medicamentos.
 Tratament chirurgical.
 Kinetoterapie:
- Kinetoterapie cardio-vasculară.
- Gimnastică respiratorie.
- Kinetoterapie pre şi postoperatorie
- Efort fizic moderat (la jumătate din capacitatea maximă).

S-ar putea să vă placă și