Comportamentul este un fenomen complex studiat de un ansamblu de domenii denumite generic

științele comportamentului. Contribuțiile importante:

-elucidarea conceptului de comportament,

-identificarea factorilor care contribuie la modelarea comportamentului uman,

-varietatea comportamentului,

-definirea lui în limitele dihotomiei normalitate/anormalitate.

Psihologul american și întemeietorul bihaviorismului John Broadus Watson (1878 – 1958), definește
comportamentul drept totalitate a acțiunilor (reacțiilor) observabile întreprinse de organism ca rezultat
al expunerii acestuia la excitanții din mediu.

B.F. Skinner (1904–1990) „Comportamentul nu poate fi înțeles fără de gândure, emoții, reprezentări
etc.” Skinner demonstrează că rolul de cauză în declanșarea unui reacții observabile a organismului
poate să-l aibă și o stare internă a organismului, numește acest lucru un fenomen „cultivat-controlat”
sau învățat.

Factori de influență a comportamentului uman

Comportamentul uman reprezintă un fenomen în care se îmbină componenta biologică, psihologică și

socioculturală. Omul reacționează la stimulii exteriori prin prisma sistemului de valori socio-culturale
introiectate și consolidate în convingeri și idealuri personale fondate pe necesități individuale și
structuri particulare native.

Factorii biologici

Printre factorii biologici intensiv studiați în epoca contemporană sânt cei ereditari (genetici) și cei
neurologici.

Ereditatea presupune transmiterea caracterelor psio-fizice de la părinți la descendenții

lor, ea presupune dezvoltare a unei trăsături comportamentale înnăscute, dar nu garantează atingerea
acesteia. Legătura dintre comportament și ereditate a fost evidențiată pentru prima dată în sec. XIX de
către Sir Francis Galton (1822 - 1911), care lansează celebra sintagmă ”nature or nurture” (natura sau
educația) cu referire la relația ereditate - mediu în modelarea comportamentului uman.

O legătură determinativă indubitabilă există între comportament și sistemul nervos. Cu cât structura
anatomică și chimică a sistemului nervos este mai complicată cu atât mai complexe sânt reacțiile
comportamentale ale organismului. Sistemul nervos este baza comportamentului.

Factorii psiho-individuali

procese psihice care contribuie la modelarea comportamentului uman:

1. procesele cognitive,

2. afective

3. motivațional – voliționale
Procesele cognitive:

1. percepția

2. memoria

3. gândirea

Percepția este un proces psihic primar ce asigură sinteza informațiilor ce vin de la simțuri, printr-o
comparație continuă cu experiența subiectivă anterioară.

Memoria reprezentă ansamblu proceselor de întipărire, păstrare, recunoaștere și reproducere a

experienței anterioare (cognitive, afective sau volitive).

Gândirea este reflectarea generalizată și mijlocită a obiectelor, fenomenelor și a relațiilor dintre ele;
este o cunoaștere reconstructivă a ceea ce ne oferă percepția. Din punct de vedere operațional gândirea
constă dintr-un șir de operații: analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare, înțelegere etc.

Procesele afective reprezintă ansamblu manifestărilor psihice, a căror trăsătură definitorie este
reflectarea realității exteriore prin trăiri pozitive sau negative, printre care afectele, emoțiile,
sentimentele.

Afectivitatea influențează în mod determinant procesele cognitive (percepția și reprezentarea realității)

cât și cele motivaționale (orientarea către scop și persistența în atingerea acestuia).

Procesele motivațional-voliționale reprezintă ansamblu manifestărilor psihice ce determină un subiect

să acționeze.

Psihologul american H. Maslow

(1908- 1970)

Piramida Trebuinţelor

1. trebuinţe biologice;

2. trebuinţe de securitate;

3. trebuinţe de afiliere;

4. trebuinţe de statut;

5. trebuinţe de autorealizare

Nevoile biologice:

 de dobândire a hranei,

 găsire a partenerului sexual,

 de autoconservare sau autoapărare.

Trebuințele de securitate:

 de depozitare de resurse materiale,

  elaborarea măsurilor de prevenție,

 prevenție medicală.

Trebuințele de afiliere inițiază:

 comportamente de comunicare,

 de stabilire a relațiilor de prietenie,

 colegialitate sau intime.

Trebuințele de statut sau de recunoaștere

determină:

 activități orientate spre obținerea

 consolidarea unei poziției sociale (constituirea carieri profesionale)

Trebuințele de autorealizare presupun:

 activități creative,

 critice,

 căutare de sens etc.

Factorii socio – culturali:

 familia

 religia

 Familia este grupul social care transformă prin socializare un organism biologic în ființă umană.

 Prin religie oamenii își definesc relația sa cu natura, cu absolutul.

După calitatea proceselor psihice implicate în reacția comportamentală comportamentul poate fi:

 inconștient când reprezintă materializarea unui algoritm înnăscut sau este involuntar

 conștient când are la origine un proces psihic voluntar, adică presupune o activitate dirijată cu
scop, scopul fiind cel, care in mare parte reglează aceasta dirijare.

În dependență de gradul de socializare comportamentul este clasificat:

Comportamentul adaptativ: ansamblu de conduite compatibile cu sistemul de norme și modelul cultural

al societății.

Comportamentul dezadaptativ (deviant) este acel ce consta in punerea in pericol a valorilor

fundamentale ale societății prin îndepărtarea semnificativa a de la normele sociale, morale si legale ale
societății, reflectând o stare conflictuala a individului cu mediul social.

În dependență de influența asupra sănătății comportamentul poate fi:

  Comportament sanogen este reprezentat de cunoștințe, valori, convingeri, idealuri, acţiuni
legate de menţinerea, restabilirea sau îmbunătăţirea stării de sănătate.

 Comportamentul cu risc pentru sănătate este reprezentat de acele acțiuni și activități care cresc
probabilitatea de îmbolnăvire, după cum ar fi fumatul, consumul de droguri, sedentarismul,
alimentația neechilibrată etc.

Normalitate și anormalitate

Conceptul de anormalitate este definit ca deviere de la normă, însă când trebuie să stabilim ce este
norma însăși folosim mai multe criterii și explicații. Așa putem vorbi despre norma statistică, norma
socio - culturală, norma subiectiv-individuală, norma ca adaptativitate, norma medicală etc.

Norma statistică se referă la media (frecvența) statistică. Un comportament frecvent întâlnit va fi

etichetat ca unul normal și viceversa unul rar practicat – ca unul anormal. Este de menționat că abaterea
de la norma statistică poate fi pozitivă ( de exemplu abilitatea de a face în minte calcule foarte
sofisticate) cât și negativă (de ex. delicvența).

Norma socio - culturală

se referă la anumite standarde de comportament acceptabil stabilite de fiecare cultură sau

societate.

Norma individual - subiectivă

se referă la nivelul constant de funcționare al unui individ de-a lungul timpului.

Norma ca adaptativitate

se referă la comportamente ce nu au efecte adverse asupra individului ce-l practică sau asupra
comunității din care individul face parte.

Norma medicală

este raportată la echilibrul complex și dinamic al organismului, într-un ansamblu de interferențe

active cu ambianța.

Norma și normalitatea

este o noțiune relativă și variabilă de la o societate la alta, de la o epocă la alta, și chiar de la un

individ la altul.

Trăsături unei persoane normale ar fi:

Perceperea corectă a realității.

Persoanele normale pot stăpâni mediului și face față cerințelor vieții.

Aptitudinea de control voluntar asupra comportamentului.

Persoanele normale se pot comporta ocazional impulsiv , dar sânt capabile să-și limiteze
impulsurile atunci când este necesar.
Capacitatea de conștientizare și acceptare a propriei persoane.

Persoanele normale sânt conștiente de propriile limite și pot face față lor.

Aptitudinea de a crea relații încărcate afectiv. Indivizii normali sânt capabili să creeze relații
strânse și satisfăcătoare cu alte persoane, sânt sensibili la sentimentele altora și nu cer prea mult de la
ceilalți pentru satisfacerea propriilor nevoi.

Productivitatea și creativitatea.

Persoanele bine adaptate sânt capabile să-și canalizeze efortul spre activități productive, să-și
păstreze entuziasmul în privința vieții, și să-și conserve energiile fără a ajunge la epuizare.

Autonomia, integritatea și unitatea personalității.

O persoană normală tinde întreaga viață spre autogestiune și autoperfecționare.