BOR | Decăderea din har, apostazia

generală
Astăzi, fiind în plină mișcare ecumenistă, nimeni nu mai
spune clar ce înseamnă continuitate apostolică, cine
poate săvârși Sfintele Taine pentru care Hristos s-a
jertfit și ce înseamnă acestea.

Deși mulți cred că urmează învățăturile lui Hristos, nu știu de Pidalion, de

canoanele lăsate de către Sfinții Apostoli dar și de către Sfinții Părinți ai
creștinismului curat, adevărat, Ortodox.
În primul rând, trebuie să știm care sunt cele șapte taine:

1. Sfânta Taină a Botezului

Este cheia spre mântuirea sufletului. Fără Botez curat, adevărat, fără să ne
“Naștem din apă și din Duh”, nu vom “intra în Împărăţia Cerurilor” (Ioan
3M5). Cuvântul naștere indică săvârșirea lui unică, o singură dată în viață unui
om, așa cum este și nașterea. Iar apa trebuie sfințită prin rugăciunea
preotului care invocă pe Duhul Sfânt ca cel ce se botează să primească
Harul Dumnezeiesc căci și din Duh purcede nașterea, nu doar din apă și să
devină parte din mădularele Bisericii lui Hristos.

2. Sfânta Taină Mirungerii

Este pecetluirea celui Botezat întru Duhul Sfânt: “Pecetea darului Sfântului
Duh, Amin”, “îmbrăcând cu putere de sus” Luca 24M49 pe cel ce o
primește.

3. Sfânta Taină a Pocaintei sau Spovedania

Este actul de pocăința, părerea de rău față de păcatele săvârșite care se

mărturisesc preotului; acesta va decide dacă cel ce s-a mărturisit este
vrednic de a primi dezlegare sau va trebui să săvârșească anumite canoane
de pocăință: rugăciuni, post, milostenie, înainte de a primi dezlegarea. Însuși
Psaltirea vorbește de importanța Tainei Pocăinței: “Mărturisi-voi
fărădelegea mea Domnului” Psalmul 31M6, iar Sfânta Evanghelie spune:
“Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega
pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” Matei 18M18

4. Sfânta Taină a Impartasaniei

Se oferă celui vrednic de iertare, care a împlinit faptele de pocăința primite

de la preot, primind iertarea prin isusi Trupul și Sângele lui Hristos : “Iar pe
când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând
ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi
mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele
Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”
Matei 26M26-28

5. Sfânta Taină a Preotiei (Hirotonia)

Este a cincea sfântă Taină a Bisericii. Sfintii Apostoli, cum aflăm din Sfânta
Scriptură, au săvârsit Sfânta Taină a Preoţiei prin punerea mâinilor, adică:
“hirotonându-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au
încredintat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Fapte 14: 23), dar având
grijă “să nu pună prea degrabă mâinile peste nimeni” (1 Tim. 5: 22), să fie
cu multă grijă, pentru că Preotia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte 5M28).
Preotul curat, cu succesiune apostolică, este singurul capabil să
săvârșească celelalte Sfinte Taine. Însă, hirotonia este săvârșită doar de
către episcop.

6. Sfânta Taină a Cununiei

Este a șasea Taină a Bisericii prin care, după făgăduinta mirelui și a miresei
dată în mod liber în față preotului, li se împărtășește acestora harul
dumnezeiesc, care sfințește însoțirea lor după fire, prefăcand-o într-o
desăvarsită și curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viață, după
chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos și Sfântă Sa Biserică.

7. Taina Sfântului Maslu

Prin care, prin rugăciunile preoților și ungerea cu untdelemn sfințit a părților
însemnate ale trupului, credincioșii dobândesc vindecarea de bolile trupești
și sufletești. Această Taină a fost instituită de însuși Mântuitorul când a
trimis pe Sfiintii Apostoli la propovăduire, zicându-le: “Celor ce vor crede,
aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei
bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi” (Marcu 16M17,18). Sfintii
Apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor
propovaduire : “scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi
bolnavi si-i vindecau” (Marcu 6: 13).

Doar învățând despre Sfintele Taine, înțelegem că preotul poate săvârși șase
taine din totalul celor șapte, iar episcopul este singurul care poate săvârși și
Taina Hirotoniei. Astfel, episcopul are puterea să săvârșească toate Sfintele
Taine și toate slujbele bisericești, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot
și, împreună cu incă doi sau trei Arhierei întru Arhiereu, conform
Apostolescului Canon 1: “Episcopul să se hirotonească de către doi sau
trei episcopi.” si de a sfinți într-un sobor de Arhierei, Sfântul Mir.

“Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care
Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui
Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” Fapte 20:28

Episcopii curați, care au păstrat Legea curată, fără încălcare, sunt cei care
vor asigura cu luare aminte Succesiunea Apostolică sau mai bine spus,
întocmai Harul Dumnezeiesc pe care Sfinții Apostoli l-au primit în ziua
Cincizecimii și pe care mai apoi, s-au asigurat să îl transmită mai departe
popoarelor, având mare grijă cui dau lucrarea Duhului Sfânt și alegând preoți
și Arhierei după vrednicia lor. Modelul lucrării Sfinților Apostoli s-a păstrat
până azi, însă datorită ereziilor (încălcării Legii celei noi pentru care Hristos
și-a vărsat Sângele), numărul episcopilor și al preoților curați s-a îngrădit
foarte mult, azi fiind foarte greu să se deosebească, după cum și Sfântă
Evanghlelie spune: proorocii miniciosi de cei adevărați.

Ca să înțelegem mai bine acest aspect, haideți să cităm unul din scriitorii
creștini latini din secolul al-lea, Tertulian din Cartagina¹:
 “De altfel, dacă unele (erezii) încearcă să se ataşeze la epoca
apostolică, pentru a insinua că sunt transmise de apostoli, sub pretext
că ele existau în vremea apostolilor, noi suntem în drept să le
răspundem : <<Dovediţi originea Bisericilor voastre, prezentaţi ordinea
episcopilor voştri care se succed de la origine, în aşa fel ca cel dintâi
episcop să il fi avut ca garant şi predecesor pe unul din apostoli sau
unul din bărbaţii apostolici care au rămas până la capăt în comuniune
cu Apostolii>>”.

Asa deci, aflăm că “bărbaţii apostolici care au rămas până la capăt în

comuniune cu Apostolii” trebuie săindeplinească doua condiţii:

Astăzi avem multe culte care se numesc pe ele însele “adevărate”. Catolicii
se numesc ei însuși “Succesorii Sfântului Apostol Petru”, Ortodocșii își spun
și ei Apostoleasca Biserică, mai sunt și protestanți, evangheliști, șamd. Însă
cine oare are dreptate, cine păstrează deci învățătura curată și își are
originea hirotoniilor de la Sfinții Apostoli?
E foarte greu de ales când toți se pripesc să spună “Hristos este aici” și
“Hristos este acolo” (vezi Marcu 13M21 și Luca 22M5).
Că să aflăm originea fiecărei Biserici și să dovedim care este cea în Lege,
care are succesiunea și învățătura curată trebuie să ne întoarcem în trecut și
să cercetăm istoria fiecăreia.

Așadar, din punct de vedere istoric, primul Sobor a fost Soborul celor
Doisprezece Apostoli aleși de Însuși Hristos care au primit Harul Duhului
Sfânt în ziua Cincizecimii (Fapte 2M1-13).
Însă, din cauza căderii lui Iuda Iscarioteanul, a fost ales un alt Apostol:
Matias (Fapte 1M23-26). Apoi, prin chemare directă de la Iisus cel Înviat îl
avem pe Sfântul Apostol Pavel (Fapte 9M1-22; 26M18), inițial fiind Saul, cel
care prigonea creștinii. Arătându-i-se Matuitorul în vis a priceput chemarea
și urmându-L, a primit Botezul devenind Pavel. Apoi Soborul celor
Doisprăzece s-a extins până la 72 de Apostoli care au propovăduit câte doi
în fiecare cetate din lume credința întru Hristos (Luca 10M1-24, vezi și
Canonul 1 Apostolic). Și în fiecare cetate s-au făcut preoți, episcopi, cum s-a
întâmplat în însuși Legea veche în care Moise a primit darul de a-l hirotoni
pe Aron:

“Și nimeni nu-și ia sieși cinstea aceasta, ci dacă este chemat de

Dumnezeu, după cum și Aaron.” (Evrei 5:4; Fapte 20:28; I Corinteni
12:28)

Și mergând ei mai departe, au umplut cetățile de creștini și de păstori cu

învățătura dreaptă. Însă, chiar dacă erau direct învățați de Sfinții Apostoli,
căzând în ispită unii dintre păstori, fie încercau să îi defăimeze, fie ei însuși
erau vrednici de osânda. Pentru aceasta, lui Timotei, i se atrăgea atenția de
Sfîntul Pavel: “Pâră împotriva preotului să nu primești, decît numai din gura
a doi sau trei martori” (I Timotei V, 19; cf. Matei 18, 16, vezi si Canonul 75
Apostolic).

Și propovăduind si învățând Soborul Sfinților Apostoli au lăsat cele 85 de

Canoane Apostolice, fiind învățături scurte și ușor de înțeles, constituind
baza Legii creștine. Fiecare din ele sunt scrise și leguite și în Sfântă
Scriptură, căci Sfintele Canoane odinioară erau ținute la un loc cu Sfânta
Scriptură.
Cu timpul, extinzându-se Dreapta Învățătură, au început să apară și ereziile.
Cele mai frecvente erau cele legate de natura Sfintei Treimi. Așa se face că,
în anul 325, se adună primul Sobor de episcopi și preoți pentru a combate
Învățătura lui Arie²: Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325. Ca să apere
credința, s-a scris Crezul de la Niceea, care este numit și Simbolul
credinței creștine. Apoi, acest decret de credință a fost folosit și de al II-lea
Sinod Ecumenic pentru a combate și alte diferite erezii privitoare la natura
Sfintei Treimi: în special arianismul, apolinarianismul, macedonianismul
(erezie pnevmatomahă) și hiliasmul.
Fiecare Sinod a adăugat o suită de canoane care să întărească și să mențină
credința și Învățătura Sfinților Apostoli curată. Așa se face că, istoric, mereu
s-au adunat mari Soboare de Episcopi și preoți pentru a nu lăsa cumva
ereziile să întineze învățătura pe care ei însuși au primit-o.
În total au fost șapte Sinoade Ecumenice, la care se mai adaugă și alte
Sinoade locale dar și Sfinți (de exemplu există și Canoanele Sfântului Vasile
Cel Mare), fiecare scriind și dând canoane sau chiar repetându-le pe cele
exitente deja inspirați prin lucrarea Duhului Sfânt, alungând erezia și ajutând
poporul să rămână împreună cu Dumnezeu.
Ei au fost prigoniți, schinguiți și au dus vieți foarte curate, pe mulți slăvindu-i
azi pentru dârzenia și întărirea lor în credință, ca Sfinți. Așa, culegând toate
aceste canoane și învățături Sinodale, s-a alcătuit Pidalionul care este
considerat Cârma Ortodoxiei, sau constituția Legii creștine, acesta fiind
tradus din limba greacă și în română. O versiune bună este Pidalionul
Original de la 1844.

Din nefericire, Diavolul nu poate suporta nicidecum unitatea întru credința

adevărată și omul curat, care stă împreună cu Dumnezeu și care va primi
mântuirea sufletului. Astfel, după îndelungi probleme și discuții, se va
întâmplă Marea Schismă din 1054. Prin urmare, se va creea “Biserica”
Catolică și Biserica Ortodoxă.
După cum am văzut, mereu au fost Sinoade care să îndrepte ereziile. De
data aceasta, fiind un număr mare de adepți în ambele părți, ruptura a fost
după cum îi spune și numele, de mare amploare și nu s-a mai putut salva
numerosul popor de erezie.

Cine a încălcat dogma creștină?

Iată, din nou, natura Sfintei Treimi a fost denaturată și, contrar învățăturilor
Sfinților Apostoli, dar și ale Sinodelor I și II ecumenice, catolicii au adoptat
erezia lui filioque: ei spun că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și de la Fiul
schimbând implicit și Simbolul Credinței Creștine. Această greșeală
dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evanghelist Ioan spune că Duhul Sfânt
purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.
Astfel, ei s-au dezis de Harul primit și au pornit într-o direcție care le va
aduce nu doar despărțirea de Dumnezeu, dar și mândria absolută pe care
însuși Lucifer a avut-o când a căzut din Cer, crezându-se mai presus că
Dumnezeu. Iată de ce amintim acest aspect:

Mai sunt și alte erezii pe care le aduc in fața oamenilor, pe lângă denaturarea
Sfintei Treimi și a mândriei absolute. Acestea sunt foarte grave:

Fiind atât de îndepărtați de Dumnezeu și de Legea lui Hristos, cu totul s-au

umplut de urâciunea urii și a sabiei, vărsând sângele propriului popor în
timpul inchiziției, aplicând tot felul de toruturi, care mai de care mai grele și
mai greu de imaginat chiar în zilele noastre, și au pornit cruciadele vărsând
sânge de Sfinți.
Apoi, curvinduse cu totul, doar pentru a supune popoarele, au inventat
unaniția, adică greco-catolicismul a cărei doctrine eretice hibride am fost și
noi victime ca popor. Căci nu le-a păsat mai mult de învățătura lor care spun
că este dreapta, ci au schimbat-o ca să supună. Din sânurile lor s-au născut
parcticile oculte, azi cunoscute ca masonice. Și au convertit simbolurile
creștine în simboluri antihristice.

Papa stă pe un tron cu crucea-n-jos și poartă haina stacojie, însăși

haina care i-a fost pusă lui Hristos ca batjocură înainte de Răstignire:
“Și dezbrăcându-l pe El, L-au îmbrăcat cu halamida stacojie.” (Matei
27Z28).

Amfiteatrul Papei. Sursă: Colective Evolution

Papa promovează chiar și indulgențele față de homsexualitate, are o

puternică misiune ecumenistă și se vede și în denumirea lor: Catolic =
Universal contrar canonului 45 Apostolic dar și a Sfintei Scripturi. Ce spune
despre ei Sfânta Scriptură?

“Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a
grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei
 mari, care şade pe ape multe, Cu care s-au desfrânat împăraţii
pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul
desfrânării ei. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie
şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi
zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie
şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în
mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile
desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare,
mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. Şi am văzut o
femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui
Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.” Apocalipsa 17:1-6

Astfel, cu timpul, sesizând greșelile aduse de catolici, unii s-au răzvrătit, dar
odată fiind rupți, nu au reușit să aducă înapoi slava cea dintâi pentru că, în
loc să se unească din nou cu Biserica mama, cea Ortodoxă, au continuat în
rătăcire, astfel au apărut celelalte culte: protestante, neo-protestante,
evangheliste, lutherane, iehoviste, șamd.

În timp, lucrările desfranatei de care ne spune și Apocalipsa nu s-au oprit

aici. La 1584, Papa Gregorius al XIII-lea inveteaza calendarul Gregorian și
aduce o nouă hula lui Hristos, punând data Paștilor odată cu cea a iudeilor
care nu recunosc Învierea Sa (vezi canonul 7 Apostolic și canonul 1 al
Sinodului din Antohia).
De acest flagel murdar au fost lovite toate Bisericile Ortodoxe de Răsărit.
Însuși Sfântul Pariarh și Martir Tihon al Rusei cade în această capcană.
Dar, înțelegând greșeala, s-a întors repede la rânduiala calendarului Iulian.
Împotriva Calendarului Gregorian s-au dat trei anateme³ de-a lungul
timpului:

La noi în țară, în anul 1866, Alexandru Ioan Cuza (mason de grad 33 -cel
mai înalt grad) a convocat un Sinod Bisericesc, unde a recomandat
schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian.
La Sinod a fost prezent şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. El a mărturisit
fără frică pentru biruinţa adevărului şi păstrarea adevăratei credinţe. S-a
opus categoric acestei inovaţii, şi, părăsind sala Sinodului, a spus: „Iară eu,
cu cei fărădelege nu mă voi socoti!”. În acest fel, domnitorul n-a reuşit
atunci să introducă această recomandare impusă de francmasoni.
Despre Sfântul Ierarh Calinic, credincioşii români cunosc aproape totul, însă
mai puţin faptul că a fost un neînfricat apărător al credinţei străbune. Totuși,
mai târziu, în 1924 acest plan diabolic va fi împlinit prin Miron Cristea, și el
mason, înscăunat pentru a distruge ierarhia românească și pentru a despărți
poporul de dreapta credință. Și au trădat ierarhii români pe Hristos și au dus
la pierzare oile Lui, și nu s-au oprit doar în a prelua această inovație
batjocoritoare, prăznuind Pastile cu iudeii (in primii ani de la schimbare, apoi
au revenit, dar a fost suficientă o singură încălcare), scurtând semnificativ
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și schimbând cu totul Tipicul
Bisericesc din cauza ei. Dar au și slujit cu ei, implinidu-se profeția: “s-au
desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat
de vinul desfrânării ei”. Iată ce spun Sfinții Apostoli despre aceste fapte:

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat

împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora
să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se
caterisească.

Anul 1924 este tragic nu doar pentru România, dar și pentru Grecia și Rusia,
deopotrivă. Grecii au acceptat și ei inovația calendarului și comuniunea cu
catolicii, iar credincioșii ruși au fost invadați de bolșevici, aceștia ucigând pe
toți care nu voiau să se supună noului stat dictator, eradicând toți preoții și
episcopii curați care nu au vrut să asculte comandamentelor lor, inclusiv pe
Patriarhul țării: Tihon. Astfel, au căzut toți din slava preoțească, fiind sub
“trăsnetul strașnic al anatemii care omoară trupul și sufletul” (Sfântul Ioan
Gură de Aur) deoarece această lucrare este lipsită de comuniunea cu Duhul
Sfânt:

CANONUL 62 apostolic (APOSTAZIA CLERULUI)

Dacă pentru frica omenească fie a vreunui iudeu, fie a vreunui elin, sau
a vreunui eretic, vreun cleric cumva leapădă numele lui Hristos, să se
în​depărteze din Biserică (să se dea anatemei); iar dacă leapădă
numele de cleric, să se caterisească; dar pocăindu-se să fie primit ca
laic (mirean).

Ei prin faptele lor s-au lepădat și orice taină pe care au făcut-o din cele
șapte taine începând cu 1924 nu este valabilă:

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit

(ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de
împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are
credinciosul cu ne​credinciosul? (II Cor. 6,15).

II Corinteni, Capitolul 6M14-17

“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are

dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu
întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un
credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui
Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu,
precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi
Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: “Ieşiţi din mijlocul
lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi
Eu vă voi primi pe voi.18. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice
Domnul Atotţiitorul.”

BOR autocefală, de la care Dumnezeu si-a întors Fața fiind lepădați de

Adevăr, cu masonul Miron Cristea in frunte, urmează acelasi drum decadent
ca si catolicii in 1054, ridicând sabie impotriva celor care nu vor sa se lepede
de credința lor.
Un exemplu clar este atacul de la Mănăstirea Cucova unde au au ucis 5
oameni şi au rănit grav 28 de persoane, iar un număr de 40 de persoane au
fost deţinute timp de 4-5 luni de zile, fiind închişi în închisori împreună cu
criminalii de rând şi torturaţi zilnic pentru a mărturisi lepădarea de credinţa
lor.
Au batjocorit forma botezului, au început să primească bani pentru hirotonii
(simonie în termeni Apostolici), astăzi nemaifiind vreunul ales pentru
vrednicia sa iar preoția a devenit o meserie ca oricare alta, pentru care se
plateste un salar.
Lasă “clericii” lor necaterisiți în ciuda faptelor lor corupte, se implică direct în
predici care au legatură cu politica, unii au și dregătorii lumești, se tund și
leapădă barba – deci Chipul și Asemanarea lui Hristos pe care ar trebui să îl
poarte și fără de care nu au voie sa slujească, precum fac și catolicii. Fără
teamă, se supun de aproape 100 de ani patriarhilor masoni celor asemenea
lui Miron Cristea. În zilele noastre, pseudo-călugării lor care s-au trezit puțin
la realitate și își dau seama cât de gravă este mișcarea ecumenistă din care
BOR face parte, fiind înscrisă în Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt prigoniți
sau alungați din chiliile lor.

Miron Cristea se însoțește cu catolicii, antihristi

Au schimbat și sensurile cuvintelor din Sfânta Scriptură: în 2010, au decis să

reediteze Biblia astfel încât să reducă diferențele dintre diferitele culte
creștine, aliniindu-se la standardele Societății Biblice Unite, căzând în cea
mai grea anatemă posibilă.

Astăzi, deși mai sunt oameni care poartă oarecum stigmatul de “stiliști”
pentru că încă țin la sărbătorile creștine după calendarul Iulian, Pascala și
praznicele fiind stabilite de Sinodul I Ecumenic, chiar dacă doresc o
oarecare apropiere de Hristos, totuși sunt în ierarhii cu succesiunea
apostolică a noilor calendaristi, deci sunt lipsiți și ei de lucrarea Harului
Duhului Sfânt.
Aici intră și Mitropolia Slătioara din România și toate sinoadele grecești care
se străduiesc fiecare să spună despre sine că “sunt cei mai adevărați”.
Aceste grupări au fațada calendarului dar primesc botezurile blasfemitoare
ale grupărilor nou calendariste ecumentiste, unificatoare, jucadu-se alba-
neagra cu mărturisiri de credință cum că cei de pe nou au-n-au har. Însă, în
practică, nu se deosebesc cu nimic unii de ceilalți, fiecare căutând să atragă
oamenii că pe niște muște în lapte pentru foloasele lor personale. Toți ignoră:

CANONUL 47 (BOTEZUL VALID NU SE REPETĂ):

“Episcopul sau presbiterul, dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu
adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici (cei
fără credinţă adevărată), să se caterisească, ca unul care ia în râs
crucea şi moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de
preoţii mincinoşi.“

Se folosesc de canoane false [Canonul 7, Sinod II Ecumenic – vezi nota de

subsol nr. 4], făcând “iconomii” la botez, adică mirungere fără Sfântul Botez,
despre care Sfântul Vasile, explică în primul său canon că totuși mai bine nu
se făcea: “iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului
Sfânt peste, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii. Căci cei
dintâi care s-au depărtat aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea
mâinilor peste ei aveau harul duhovnicesc; dar cei ce s-au rupt, devenind
mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da
altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut; pentru aceasta Părinţii au
hotărât ca cei botezaţi de dânşii ca de nişte mireni, venind la biserică, să se
curăţească din nou cu adevăratul botez al Bisericii.”
Și toți sunt recunoscuți ca “biserici” de statul în care se află, dar să fim cu
luare aminte: “Orice alcătuire care va fi recunoscută oficial drept biserică,
trădând puţin câte puţin comorile credinţei, va fi asimilată de bălmăjeala de
nedescris, unificatoare (ecumenistă), care cu o iscusinţă diabolică va păstra
mai multe dintre semnele exterioare ale Bisericii. ” Această previziune este
tocmai demonstrată de faptele lor, căci “pomul după roadă se cunoaște”.

Și unde mai este atunci Biserica, dacă toți au căzut?

Biserica este acolo unde este Adevărul. Credincioșii sunt aceia care
continuă Tradiţia neintreruptă a Ortodoxiei, acea lucrare a Duhului Sfânt.
Preoţii adevărati sunt aceia care gândesc, trăiesc și propovăduiesc așa
cum au făcut-o Părintii și Sfinţii Bisericii sau cel puţin nu-i tăgăduiesc în
invătătura lor. Acolo unde această unitate de gândire și de viată nu există,
este o amăgire să vorbim despre Biserică, chiar dacă toate semnele
exterioare ar mărturisi aceasta.

Fiindcă am primit îndemul și am fost avertizați în nenumărate versete

Biblice, avem datoria să căutăm adevărul și să îl păzim:

“Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe

dinăuntru sunt lupi răpitori.” Matei 7Z15

Deși cuvintele par dure, sunt spuse așa încât să ne aducă trezirea conștiinței
pentru că, altfel, ne riscăm mântuirea urmând învățături care nu a pornit de
la Sfinții Apostoli și implicit de la Dumnezeu și care sunt mari urâciuni și
blasfemii.
Diavolul, fiind iscusit în viclenie, a adus mereu sminteală și gânduri pline de
fărădelege oamenilor. În nenumărate rânduri între creștini s-au întâmplat
schisme din cauza ereziilor pe care unii le-au propăvăduit și le
propăvăduiesc, nu petru că doreau să ajute la mântuirea oamenilor, ci pentru
slava deșartă a lumii și pentru tot felul de bunuri și foloase, aceștia devenind
exact lupii răpitori de care suntem avertizați să ne ferim.

Și totuși cum putem spune că sunt decăzuți din Duhul Lui Dumnezeu,
căci oameni se însănătoșesc și se întâmplă mari minuni? Iată, am fost
avertizați:

Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau iată acolo, să nu
credeţi. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face
semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi
seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. Marcu 13M21-23

Ca încheiere oferim învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur:

“Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe

moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credinţa cea
adevărată, acel care va schimba chiar cît de puţîn in ea, o vatămă pe
toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de ar
fi, să nu-l credeţi.

Nimic nu folosește viața virtuoasă, dacă credința nu este

sănătoasă!

Referințe:

q. Sfaturi Ortodoxe: http://www.sfaturiortodoxe.ro

t. Orthodox Wiki in limba Romana: https://ro.orthodoxwiki.org
w. Pidalion Original 1841
x. Sfanta Scriptura, editia 1914
y. Traditia ortodoxa https://traditiaortodoxa.wordpress.com
z. Biservica in vremurile de pe urma de Alexander
Kalomiros https://dogmacurata.wordpress.com/2017/03/15/biserica-
in-vremurile-din-urma/

Note de subsol:

¹Tertulian din Cartagina este primul care foloseşte cuvântul ,,Treime” în

literatura patristică latină: arată că la Facere 3,26 – Tatăl era împreună cu
Fiul-persoana a II a şi Duhul Sfânt- persoana a III a. De remarcat că Tertulian
este primul autor la care sunt numite persoane, nu esenţe, spre a fi distincte
şi nu împărţite. Admite astfel o singură esenţă sau natură sau substanţă în
trei unităţi. Mai multe detalii aici: https://ro.orthodoxwiki.org/Tertulian
²Invatura lui Arie: Dacă Tatăl s-a făcut Fiu, el care a fost făcut are un
început al existenței. Din aceasta rezultă că a fost un timp când Fiul nu
exista. Așadar, se deduce singura posibilitate că el și-a luat esența din nimic.
Deci: Fiul lui Dumnezeu nu a fost din veșnicie, ci că Fiul a fost o ființă creată
și subordonată lui Dumnezeu Tatăl. Vezi si Palma Sfantului Nicolae data lui
Arie.

³Cele trei anateme:

q. 1583 “Oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe

strămoşeşti, după cum au aşezat şi cele şapte Sfinte Soboare
Ecumenice, care au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru Calendar şi
care bine le-au legiuit să le urmăm, şi va voi să urmeze după pascalia şi
după calendarul cel născocit de ateii lui papa sau se va împotrivi la
toate acestea şi va voi să strice dogmele şi tradiţiile, pe care ni le-au
predat Sfinţii Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, să fie dat
anatemii şi scos afară din rândul creştinilor Sfintei noastre Biserici
cârmuite de Domnul nostru Iisus Hristos. (…) Şi când va sosi vremea,
însuşi sângele vostru să-l vărsaţi, ca să păstraţi credinţa care ne-au
lăsat-o Sf. Părinţi; şi mărturisirea voastră să o păstraţi şi să vă feriţi de
aceştia. Să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos şi smeritele noastre
rugăciuni să fie cu voi cu toţi. Amin.”
t. 1756 ,,Noi, pre care ne-a învrednicit Dumnezeu sfântul, să ne aflăm în
fața acestui tron apostolesc și patriarhicesc, canonicește și
apostolește, prentru ca să păzim cu credință fierbinte și evlavie Sfânta
Credință Ortodoxă, pre cari am primit-o de la Sfinții Apostoli și de la
cele VII Sfinte soboare a totă lumea, împreună cu Dogma celor VII Taine
ale Sfintei noastre Biserici, Apostolească și Sobornicească de Răsărit,
și acestea să le ținem curate și nepătate, dupre cum Apostolească și
Sobornicească de Răsărit, și acestea să le ținem curate și nepătate,
dupre cum de sus și de la început, Biserica Lui dumnezeu le-a primit de
la Sfinții Apostoli, neclintite, fără de adăugire sau să scoată niciun
cuvânt, până astăzi, și nici până la sfârșitul veacului
acestuia, le păstrează curate ca pre Mireasa Domnului nostru, Iisus
Hristos. Mai întâi, să păzim apostoleștile și soborniceștile Canoane,
 nemișcate și neștirbite, după cum le-am apucat. Al doilea ca, luând
toate armele Duhului Sfânt, să ridicăm și să ștergem cu desăvârșire, cu
înfricoșat blestem și veșnică anatemă, împotriva acelora cari ar îndrăzni
să facă pogorământ, ca să primească orice adăugire ori scoatere – cât
suntem în viață și dupre moartea noastră -, până la sfârșit. Deci, cu
puterea și darul Prea sfântului Duh, cel dătător de viață, disprețuim și
aruncăm, cu desăvârșire, cea spurcată și necurată și hulitoare și
neaprobată, cea întru fărădelege alcătuire scrisoare ereticească, și
mergem dupre Sfântul Apostol Pavel, cari zice:,,Oricari ar adăuga ori ar
șterge un cuvânt, acela să fie anatema de șapte ori!” Și așa neam
hotărât cu tot sfințitul cler, cari este cu noi și cu adunarea, creștinească,
să dăm anatema de trei ori, fie că sun din rândul clericilor, fie al
mirenilor, despărțiți sunt de la Domnul Dmnezeu Atotțiitorul, blestemați
și neiertați și, dupre moarte să nu putrezească. Să putrezească pietrele
și fierul, dar ei niciodată. Să moștenească lepra lui Ghiezi și să se
spânzure ca Iuda, că fie suspinând și tremurând pe pământ ca și Cain,
mânia Lui Dumnezeu pe
capetele lor, să fie la un loc cu Iuda și cu iudeii cei luptători de
Dumnezeu, să crape pământul și să-i înghită ca pre Datan și Aviron,
îngerul Lui Dumnezeu să-i gonească pe ei în toate zilele vieții lor și
toate blestemele Patriarhilor și ale Soboarelor să cadă pre dânși, să fie
veșnic sub anatema și focul veșnic. Amin!”
w. 1848 ,,Ţinem mărturisirea curată, după cum ne-a predat-o Sf. Părinţi,
respingând orice înnoire (reformă) ca o născocire a diavolului. Cel care
primeşte înnoire nu mai predică curată şi întreagă credinţa Ortodoxă,
care este asigurată şi păstrată din vechime şi care nu primeşte nici
adăugare, nici micşorare, nici schimbare. Dacă cineva ar îndrăzni să
schimbe, să sfătuiască sau să gândească una ca aceasta, singur s-a
lepădat de credinţa lui Hristos şi singur a căzut în veşnica anatemă,
pentru că a hulit împotriva Sf. Duh, zicând că nu s-a grăit adevărat în
cărţi şi la Sf. Soboare a toată lumea. Toţi care au primit înnoiri (reforme)
… de bunăvoie s-au îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină, fie că sunt
papi, ori patriarhi, ori clerici, ori laici, ori înger din Cer” (Sursa: «Scrieri
Duhovniceşti» ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, vol. 2, editura
 Gordian, Timişoara, 1996).

4 Despre canonul 7 sinod 2:

“La aceasta trebuie adăugat că vechea Biserică greacă – istoricii, vorbind

despre lucrarea celui de-al doilea Sinod Ecumenic, menționează doar acele
puncte care figurează în primele patru canoane, și nu spune nimic despre
ceea ce, conform celui de-al cincilea, al saselea și al șaptelea canoanele, au
fost de asemenea stabilite la Constantinopol. Cel puțin, al șaptelea canon nu
poate să fi emanat din acest Sinod, deoarece în al șaselea secol, Ioan
Scolaticul nu a primit-o în colecția sa, deși a adoptat al cincilea și al șaselea.
În multe cazuri lipsește din alte colecții; și în tratarea în mod special a
acestui canon mai departe, ne vom strădui să arătăm timpul și modul de
origine. Cu exceptia al cincilea și al șaselea canon aparțin probabil Sinodului
de la Constantinopol în anul următor, cum au conjectat Beveridge, Ballerini
și alții. Scholiarii greci, Zonaras și Balsamon, și mai târziu
Tillemont, Beveridge, Van Espen și Herbst, au dat mai mult sau mai puțin
detaliate comentarii asupra tuturor acestor canoane.”

Extras si tradus de aici: