LTAMG

ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

Romanitatea este elementul esențial al identităţii lingvistice si culturale a poporului român. Asemenea altor popoare ale Europei - italieni,
francezi, spanioli, portughezi - românii vorbesc o limbă romanică sau neolatină, formată pe baza latinei vorbite în Imperiul Roman.
1. Romanizarea daco-geților
ROMANIZAREA = un proces complex prin care daco-geții și-au însușit cultura, limba, tradițiile, obiceiurile și religia
cuceritorilor romani
- romanizarea a fost un proces ireversibil iar elementul fundamental în cadrul acestui proces a fost însușirea limbii latine
- limba română face parte din ansamblul limbilor romanice sau neolatine alături de italiană, franceză, spaniolă, portugheză
- structura lexicului de bază al limbii române este următoarea:
-60% cuv. de origine latină
-20% cuv. de origine slavă
-10% cuv. de origine daco-getică
- 10% = alte influențe
Principalii factori ai romanizării sunt: armata, veteranii, coloniștii, viața urbană, viața economică, justiția, administrația, viața
religioasă etc.
Procesul de romanizare lingvistică şi culturală din secolele II-III d.H. a avut o mare intensitate, astfel că limba latină a pătruns
foarte repede nu numai în zonele urbane, ci şi la sate, în viaţa comunităților de agricultori şi de păstori care ocupau cea mai mare
parte a teritoriului. Un mic număr de cuvinte (mai puțin de 200 – mal, barză, moș, brânză, brad, prunc, gard etc.) din limba traco-
dacă s-au transmis, formând substratul limbii române. Gramatica latină reprezintă structura fundamentală a limbii române:
declinăm şi conjugăm ca în latină, alcătuim propoziţii şi fraze în felul în care o făceau vorbitorii de limbă latină. Aproximativ 60%
din fondul principal de cuvinte al limbii române, inclusiv vocabularul creştin de bază (cruce, creștin, biserică, Dumnezeu, a boteza,
înger etc.) provin din latina vorbită.

2 ETNOGENEZA românească (= formarea poporului român și a limbii române)

- cele mai importante etape ale procesului de etnogeneză au fost:
1)Existența unei civilizații daco-getice
2)Contactele premergătoare stăpânirii romane între civilizația dacică și cea romană
3)Cucerirea Daciei de către romani
4)Continuitatea dacică în provincia romană Dacia
5)Continuitatea daco-romană după retragerea aureliană
6)Rezistența autohtonilor în fața diferitelor populații migratoare

- stăpânirea romană efectivă a durat din 106 până în anul 271 (165 de ani!)
- în sec. III Imperiul roman a cunoscut o perioada de criză care s-a manifestat în toate domeniile => împăratul Aurelian a luat
hotărârea de a abandona provincia Dacia => ”retragerea aureliană” din anul 271!
- armata, administraţia şi o parte a populaţiei civile au fost retrase la S de Dunăre
- la N de Dunăre a rămas cea mai mare parte a populaţiei romanizate (daco-romanii)
- există numeroase dovezi care atestă CONTINUITATEA daco-romanilor la N de Dunăre în sec. ulterioare retragerii aureliene
- procesul de romanizare s-a extins după sec III şi asupra triburilor de daci liberi care au pătruns în fosta provincie Dacia.
- de asemenea daco-romanii au menţinut permanente legături cu romanitatea din S Dunării
Creştinismul a reprezentat un factor important al romanizării înainte şi după sec III.
- cuv. de baza ale creştinismului în limba română sunt de origine latină (cruce, biserică, înger, a boteza)
- acest lucru demonstrează că creștinismul s-a răspândit la N de Dunăre în limba latină în rândul unei populații care cunoștea această limbă
În timpul marilor migraţii pop. autohtonă şi-a menţinut identitatea etnică, cultura, limba, obiceiurile şi tradiţiile
- influenţa diferitelor populaţii migratoare asupra autohtonilor s-a realizat mai ales în domeniul civilizaţiei materiale
- în sec VI în Moldova de astăzi au pătruns slavii
- la începutul sec VII, în anul 602, slavii au trecut la S de Dunăre fiind urmaţi apoi de bulgari.
Acest eveniment a dislocat romanitatea orientală (acest fapt a avut ca urmare retragerea populaţiei romanice spre centrul
Peninsulei Balcanice, în locuri în care în secolele următoare au apărut vlahii sud-dunăreni sau aromânii)
- în sec VII se poate vorbi de existenţa unei limbi şi a unei civilizaţii proto-româneşti
- influenţele slave s-au realizat mai ales în vocabular sau lexic
- structura gramaticală, sintaxa şi morfologia limbii române au rămas în esenţă de origine latină
- în sec VIII-IX procesul de etnogeneză românească poate fi considerat încheiat. Locul de formare a limbii române şi a
poporului român este spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Călătorii străini care ajung în Ţările Române în secolele XV-XVII notează că românii sunt urmaşi ai romanilor, atât prin numele pe care și-l
dau lor înşile, romani, cât și observând asemănările dintre limba vorbită de ei şi lb. latină. La rândul lor, primii umanişti originari din ţinuturile
româneşti, ca transilvanul Nicolaus, care îşi ia numele savant de Olachus (Valahul), apoi curteni şi învăţaţi din Ţările Române, formaţi la şcolile
din Polonia (Miron Costin) sau Italia (Stolnicul Constantin Cantacuzino),descoperă noi argumente care confirmă, în cuvintele cronicarului
moldav, că „de la Râm (ROMA) ne tragem". În fine, învăţaţii germani din ţinuturile săseşti (Johannes Honterus) descriu monumente şi publică
inscripţii latine - surse importante pentru istoria provinciei romane Dacia .
3 O problema politică
Atunci când, spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi în secolul XVIII primele semne ale unei conştiinţe naţionale moderne apar în
întreaga Europă, problema originii popoarelor se transformă pretutindeni din problemă istorică în problemă politică. Conflictul
acut între „Europa imperiilor" şi „Europa naţiunilor" se complică în Transilvania din cauza tensiunii între interesele dominaţiei
austriece şi revendicările naţionale maghiare, ambele în contradicţie cu aspiraţiile de emancipare ale românilor. Românii luptau
pentru recunoașterea lor ca națiune oficială în Transilvania, pentru drepturi și libertăți similare cu ale maghiarilor, sașilor și
secuilor.
Mulți “erudiți” din secolul al XVIII-lea (Sulzer, Engel, Eder) s-au străduit să dovedească întregii lumi savante și politice a vremii

1
 LTAMG
că este cu neputință ca românii din Transilvania să fie urmașii direcți ai populației romane și romanizate din provincia Dacia. Unirea cu
Roma dă, în schimb, un nou imbold aspiraţiei românilor pentru drepturi egale cu celelalte naţiuni şi confesiuni creştine din ţinuturile
transcarpatice. Începută de episcopul Inocenţiu Micu-Klein şi continuată de grupul de intelectuali din Școala Ardeleană - Gheorghe
Șincai, Petru Maior, Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu - lupta de emancipare a românilor ardeleni are drept principală direcţie
afirmarea legitimităţii revendicărilor populaţiei româneşti (egalitatea în drepturi, recunoașterea ca națiune oficială,
recunoașterea bisericii ortodoxe, dreptul de a participa la viața politică etc.) din imperiu în calitatea sa de moştenitoare directă
a Romei antice. Savanţii din Şcoala Ardeleană au dovedit latinitatea limbii române şi a poporului român, ceea ce argumenta existenţa
sa neîntreruptă ca populaţie autohtonă în Transilvania, ca şi în celelalte ţinuturi locuite de români. Argumentele acestor revendicări au
fost sintetizate într-un lung memoriu, Supplex Libellus Valachorum, adresat în 1791 Curţii de la Viena.

4 Teoria lui Roesler (teoria imigraționistă sau teoria roesleriană)

Formularea categorică a teoriei false despre etnogeneza românilor s-a datorat unui istoric austriac din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea, Robert Roesler. Folosind izvoare istorice trunchiate și argumente false, el a susţinut următoarele teze:
1. Daco-geţii au fost exterminaţi în urma războaielor daco-romane
2. Daco-geţii au trăit separat de coloniştii romani în Provinvia romană Dacia
3. 165 de ani au fost prea puţini pentru romanizarea Daciei
4. În anul 271 întreaga provincie a fost golită de populaţie
5. Etnogeneza românească s-a realizat la sud de Dunăre

5. Teoria continuităţii
Istoricii şi lingviştii români din secolul al XlX-lea (M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu) au adunat un
mare număr de dovezi referitoare atât la vechile populaţii getice şi dacice din spaţiul carpato-danubian, cât şi la continuitatea
populaţiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia şi Moesia, demonstrând şubrezenia argumentelor invocate de
istoriografia oficială maghiară. Au folosit cu maximă obiectivitate atât argumente și izvoare arheologice, lingvistice, istorice,
cât și metoda comparatismului istoric pentru a demonstra falsitatea teoriei imigraționiste.
Câteva opere istorice importante în acest sens sunt: Getica lui Vasile Pârvan, primele volume ale monumentalei Istorii a românilor a
lui Nicolae Iorga, Istoria limbii române de Al. Rosetti sau cartea lui Gh. I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric: poporul român.

6 Istoriografia comunistă
După al Doilea Război Mondial, când atât Ungaria, cât şi România au devenit state-satelit ale URSS, teoriile staliniste despre
caracterul „imperialist" al stăpânirii sclavagiste romane şi despre importanţa civilizatoare a slavilor (”curentul slavist” – M.
Roller) în istoria Europei au modificat dramatic întregul context istoriografic. În acţiunea sa de consolidare a puterii obţinute în 1965,
N. Ceauşescu a declanşat o mare operaţie de reînviere a sentimentului naţional al românilor. În acest context, a putut fi reevaluată
şi contribuţia limbii latine şi a civilizaţiei romane la cristalizarea civilizaţiei vechi româneşti. Numai că, destul de repede, ideologia
şi istoriografia oficială au ajuns să fie dominate de teorii care minimalizau aportul factorului roman, din nou denunţat ca asupritor,
de astă dată în favoarea civilizaţiei locale a geto-dacilor (”curentul dacist” – azi sunt numiți dacopați!). Continuitatea şi unitatea
acestei civilizaţii erau obsesiv afirmate, trecându-se sub tăcere particularităţile locale; diferiţi diletanţi susţineau că limba dacă, nu
latina, reprezintă matricea limbii române; lucrări oficiale se străduiau să probeze că românii erau deja formaţi ca popor cu mult înainte
de cucerirea romană, deosebindu-se astfel de toate celelalte popoare romanice.
Privind retrospectiv, putem constata că afirmarea romanităţii românilor a depăşit mereu cadrul strict ştiinţific atunci când
problema a fost folosită în scopuri politice. În condiţiile actuale, când România, ca şi statele vecine, Ungaria şi Bulgaria, fac parte
din Uniunea Europeană, argumentul întâietăţii istorice nu mai are valoare politică, iar reconstituirea trecutului nu mai are
consecinţe pentru drepturile inalienabile ale cetăţenilor şi comunităţilor acestei regiuni. Romanitatea românilor nu mai are a fi
demonstrată şi cu atât mai puţin contestată; poate fi acum recunoscută ca fapt istoric cert.

Cerințe
Ideea romanitatii romanilor în viziunea istoricilor
1. -precizarea unei epoci istorice/secol în care a fost abordatã ideea romanitãţii românilor;
2. -numirea a doi istorici/autori care au abordat problema romanitãţii românilor;
3. -menţionarea a douã idei prin care istoricii au susţinut romanitatea românilor;
4. -formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitãţii românilor şi susţinerea acestuia printr -un
argument istoric.
5. -formularea unui punct de vedere referitor la romanitatea românilor şi susţinerea acestuia prin 2 argumente istorice
6. -formularea unui punct de vedere referitor la rolul ideii romanitãţii românilor în scrierile istoricilor şi susţinerea acestui a
printr-un argument istoric.
7. menționarea a două cauze ale abordării romanității românilor de către istorici și precizarea unei asemănări între acestea;
8. - menționarea a doi istorici și prezentarea viziunii referitoare la romanitatea românilor a unuia dintre aceștia;
9. - formularea unui punct de vedere referitor la existența constantelor în abordarea romanității românilor de către istorici si
susținerea acestuia printr-un argument istoric.
Exemplu - SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre preocuparea istoricilor pentru romanitatea românilor, având în vedere:
- menționarea a două cauze ale abordării romanității românilor de către istorici și precizarea unei asemănări între acestea;
- menționarea a doi istorici și prezentarea viziunii referitoare la romanitatea românilor a unuia dintre aceștia;
- formularea unui punct de vedere referitor la existența constantelor în abordarea romanității românilor de către istorici si sus_inerea acestuia
printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează si utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidențierea relației cauză-efect, elaborarea argumentului istoric
(prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
istorice si încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.

2
 LTAMG
Formarea statelor medievale româneşti
Formarea voievodatului Transilvaniei
- începând cu sec. VII încep să apară o serie de informaţii despre români în diferite izvoare istorice scrise
- în sec IX maghiarii s-au aşezat în Câmpia Panonică. De aici au organizat mai multe expediţii atât înspre E cat şi V
- în incursiunile lor înspre E au intrat în contact cu românii din Transilvania
- în sec IX în Transilvania sunt amintite 3 formaţiuni politice prestatale româneşti (autonomii locale):
1)Voievodatul lui Gelu - localizat în interiorul arcului Carpatic cu reşedinţa la Dăbâca
2)Voievodatul lui Menumorut - localizat în Crişana cu reşedinţa la Biharea
3)Voievodatul lui Glad - localizat în Banat cu reşedinţa la Keve
Voievodatul condus de Gelu a intrat în conflict cu maghiarii conduşi de Tuhutum. Gelu a fost înfrânt şi ucis, iar Tuhutum
i-a luat locul în fruntea voievodatului.
În Câmpia Panonică, maghiarii şi-au întemeiat un stat şi au evoluat pe calea relaţiilor feudale suferind influenţe din Europa
Occidentală - în anul 1000 regele păgân Vajk s-a creştinat preluând numele de Ştefan
- în a doua jumătate a sec XI a început cucerirea sistematică şi organizată a Transilvaniei iniţiată de regele Geza I
- în sec XI în Transilvania se constată o evoluţie de la formaţiunile prestatale mici, la formaţiuni prestatale mai mari şi mai
puternice:
1)Voievodatul condus de un urmaş a lui Tuhutum numit Geula (Gyla) în interiorul arcului Carpatic
2)Voievodatul condus de Ahtum localizat în Banat
- ambii conducători au intrat în conflict cu regalitatea maghiară
Cucerirea Transilvaniei s-a realizat treptat de la V spre E, iar maghiarii au luat o serie de măsuri pentru consolidarea dominației
în Transilvania.
a) teritoriile cucerite erau organizate sub forma comitatelor. Comitat = unitate administrativ teritorială introdusă de maghiari în
Transilvania, în timpul cuceririi Transilvaniei. Comitatele aveau în frunte un comite ajutat de un vicecomite.
- în 1111 în Transilvania este amintit Mercurius care avea titlul de principe
- în 1176 la conducerea Transilvaniei se afla Leustachius cu titlul de voievod (revenirea la titlul de voievod semnifică faptul ca în
Transilvania exista o populaţie românească)
b) pentru a-şi consolida stăpânirea, maghiarii au colonizat în Transilvania mai multe categorii de populaţii
- în schimbul unor obligaţii militare, aceste populaţii aveau o serie de privilegii (menţinerea propriilor instituţii, o largă autonomie
şi menţinerea propriilor forme de organizare)
1)Secuii - au fost colonizaţi în E Transilvaniei (Harghita, Covasna)
2)Saşii - erau de origine germanică şi au fost colonizaţi în centrul şi mai ales în S Transilvaniei (Braşov, Sibiu)
3)Cavalerii teutoni - în 1211 regele maghiarilor le-a acordat dreptul de a se aşeza în Ţara Bârsei (S-E Trans., Braşovul de azi)
- în 1216 au intrat în conflict cu regalitatea maghiară, conflict aplanat de către papă. În 1225 conflictul a reizbucnit iar cavalerii
teutoni au fost alungaţi din Transilvania (s-au stabilit ulterior în N Europei pe ţărmurile Mării Baltice).
Colonizarea acestor populaţii a schimbat structura etnică şi demografică a Transilvaniei. Românii au continuat să fie majoritari
mai ales în zonele de graniţă. Ei şi-au păstrat formele de organizare în aşa-numitele "ţări": Ţara Zărandului, Ţara Făgăraşului, Ţara
Maramureşului etc.
Transilvania s-a constituit ca stat feudal sub forma voievodatului aflat sub dominaţie maghiară. Voievodul Trans. erau numit
direct de regele Ungariei căruia îi era subordonat. La sfârşitul sec XIII şi începutul sec XIV pe fondul unei crize interne în regatul
maghiar, voievozii Ladislau Kan şi Roland Borş au manifestat tendinţe de autonomie sau chiar de independenţă faţă de regatul
maghiar (conflictul intern în regatul maghiar s-a datorat luptei pentru putere care s-a desfăşurat după stingerea dinastiei arpadiene şi
până la venirea dinastiei angevine (d'Anjou).
- instaurarea dinastiei d'Anjou a însemnat şi revenirea Transilvaniei sub dominaţia regatului maghiar
Autonomie - o formă de existenţă a unui stat care pe plan intern îşi păstrează instituţiile şi formele de organizare, însă pe plan
extern depinde de o altă putere sau se află sub dominaţia acestuia.
Independenţa - formă de existenţă a unui stat care atât pe plan intern cât şi pe plan extern nu depinde de nimeni, statul respectiv
conducându-şi atât politica internă cât şi politica externă.

Formarea Ţării Româneşti

Factorii interni şi externi au favorizat procesul de întemeiere a Ţării Rom.
Regatul Maghiar a urmărit în permanenţă să-şi extindă influenţa în zonele extracarpatice (urmărea să controleze drumurile
comerciale spre Marea Neagră)
- cel mai important izvor istoric pentru teritoriile de la S de Carpaţi a fost Diploma Cavalerilor Ioaniţi. În 1247 diploma a fost
acordată de regele Bela al IV-lea conducătorului ordinului ioanit Rembaldus. Documentul conţine informaţii cu caracter social,
economic, militar şi politic despre civilizaţia românească de la S de Carpaţi la jumătatea sec al XIII-lea
- în Diplomă sunt amintite 5 autonomii locale sau formaţiuni politice prestatale româneşti:
1)Ţara Severinului 2)Voievodatul lui Litovoi 3)Voievodatul lui Seneslau 4)Cnezatul lui Farcaş 5)Cnezatul lui Ioan
De la aceste formaţiuni prestatale a pornit procesul întemeierii Ţarii Românești care s-a realizat în mai multe etape:
1)1277-1279 - Litovoi a intrat în conflict cu regalitatea maghiară
- cauza conflictului a fost dorinţa voievodului român de a ieşi de sub suzeranitatea maghiară
- Litovoi a fost înfrânt şi ucis, iar locul sau a fost luat de fratele lui numit Bărbat
2)La sfârşitul sec XIII tătaro-mongolii au ameninţat din nou regatul maghiar
- în acest context regele Andrei al III-lea şi-a consolidat stăpânirea în Transilvania şi a anulat autonomia "ţărilor româneşti" din
zonele de margine
- tradiţia istorică vorbeşte despre "descălecatul" lui Negru-Vodă din Făgăraş în zona oraşului Câmpulung care va fi nucleul
viitorului stat feudal. Mai presus de legendă este dovedit faptul că la sfârşitul sec XIII, în diferite etape, românii din Transilvania au
trecut la S de Carpaţi (aceştia au avut cel puţin un aport demografic în întemeierea noului stat feudal).

3
 LTAMG
3)La începutul sec XIV în izvoare istorice apare statul feudal Ţara Românească, având în frunte pe Basarab (1310-1352)
- acesta a unificat formaţiunile pol. prestatale de la S de Carpaţi
- încă de la începutul domniei a intrat în conflict cu regele maghiar Carol Robert d'Anjou. Acesta urmărea să îşi extindă dominaţia
asupra Ţării Românești. Basarab a încercat să rezolve conflictul pe cale diplomatică propunându-i regelui maghiar suma de 7000 de
mărci de argint. Carol Robert a refuzat oferta şi a pornit cu o armată împotriva lui Basarab. Bătălia decisivă s-a dat într-un loc numit
Posada (loc strâmt în zona muntoasa sau subcarpatică) 9-12 noiembrie 1330
- cel mai important izvor istoric pentru acest eveniment este "Cronica pictată de la Viena"
- Bătălia de la Posada s-a încheiat cu victoria lui Basarab; aceasta victorie a avut o dubla semnificaţie
1) A anulat pretenţiile de dominaţie maghiară, Ţara Românească afirmându-se ca un stat independent
2) Marchează etapa finală a procesului de întemeiere a Ţara Românească
Noul stat şi-a menţinut independenţa şi s-a consolidat sub urmaşii lui Basarab: Nicolae Alexandru şi Vladislav Vlaicu:
- ţara s-a dezvoltat din punct de vedere economic, în 1359 s-a înfiinţat prima mitropolie dependenta de Constantinopol, s-au bătut
primele monede, s-au creat şi consolidat instituţiile statului, în 1370 s-a înfiinţat o altă mitropolie cu sediul la Severin.

Formarea Dobrogei
- ţinutul dintre Dunăre şi Mare a evoluat pe calea întemeierii unui stat feudal.
- în 943, conform unei inscripţii descoperite la Mircea-Vodă, în Dobrogea era o formaţiune prestatală condusă de Jupan Dimitrie
- de la sfârşitul sec. X până la începutul sec. XIII în Dobrogea a funcţionat o unitate administrativă şi militară formată de Imperiul Bizantin
numita „thema Paristrion” (Paradunavon).
- în sec. XI sunt atestaţi alţi 2 conducători locali: Pudilă şi Gheorghe.
- în lucrarea „Alexiada” scrisa de Ana Comnena sunt amintite 3 formaţiuni pol. prestatale în Dobrogea conduse de Tatos, Seslav şi Satza care
aveau ca reşedinţă cetăţile Dârstor, Vicina şi Preslav.
- în 1230 în izvoare este amintită „Ţara Cavarnei”, viitorul nucleu al formarii statului feudal Dobrogea.
La începutul sec. XIV în Dobrogea este amintit ca şi conducător Balica care s-a amestecat în lupta pentru putere din Imperiul Bizantin
dintre Paleologi şi Cantacuzini.
- ulterior Ioan Cantacuzino a organizat o expediţie împotriva lui Balica.
- urmaşul lui Balica a fost Dobrotici care a unificat întreaga Dobroge.
- el a primit din partea Imperiul Bizantin titlul de despot (=stăpân absolut ).
La sfârşitul sec. XIV Dobrogea era condusă de Ivanco. În condiţiile pericolului otoman, Dobrogea a fost integrata Ţării Româneşti care era
condusă în acea vreme de Mircea cel Bătrân.

Formarea Moldovei
- teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru a evoluat pe calea întemeierii statului feudal. Între sec. XI-XIII se fac tot mai multe referiri la acest
teritoriu şi la locuitorii săi. Autohtoni apar în izvoarele medievale sub denumirea de volohi, blachi, valahi. În Cronica lui Nestor apare
denumirea de volohi, iar într-o cronică turcească este amintită o formaţiune prestatală numita Valahia, localizata undeva în N Moldovei.
- alte formaţiuni prestatale (autonomii locale) la răsărit de Carpaţi poartă diferite denumiri:
1„Ţări”: Ţara Sipenţiului 2 „Codrii”: C. Cosminului, C. Herţei 3 „Câmpuri”: C. lui Dragoş
4 „Cobâle” şi „Ocoale”: În zona Câmpulung, Dorohoi, Bacău, Neamţ, Vaslui
-tot în N Moldovei s-au descoperit ruinele unei cetăţi medievale la Bâtca Doamnei care a fost reşedinţa unui cneaz în sec. 11-13
În diferite perioade de timp la răsărit de Carpaţi şi-au exercitat autoritatea, diverse populaţii migratoare: pecenegii, cumanii şi
tătarii. Teritoriile aflate sub controlul acestora au diferite denumiri în izvoarele istorice: Patzinakia, Cumania şi Tartaria.
- în Cumania a existat la un moment dat o episcopie catolică la Civitas Milcoviae (lângă Focşani de azi )
- într-un izvor papal care face referire la aceasta episcopie sunt amintiţi românii şi religia lor ortodoxă.
Moldova s-a întemeiat în condiţiile unor factori externi favorizanţi. Pe la E de Carpaţi treceau importante drumuri comerciale care legau N
Europei de Marea Neagră. Ungaria şi Polonia s-au aflat într-o permanenta concurenţă în a controla teritoriile de la răsărit de Carpaţi.
- în acest context Ungaria a organizat în N Moldovei marca de apărare (=unitate administrativ teritorială şi militară), nucleul
viitorului stat Moldova, cu reşedinţa la Baia (în jurul anului 1352). Aceasta marcă a fost pusă sub comanda unui voievod român din
Transilvania numit Dragoş („descălecatul” lui Dragoş).
În Maramureş voievodul român Bogdan se afla de mai mulţi ani în conflict cu regele maghiar Ludovic d’Anjou.
- Bogdan stăpânea 22 state şi avea o reşedinţă fortificată la Cuhea.
- profitând de o răscoală împotriva urmaşilor lui Dragoş, Bogdan cu o parte a supuşilor săi a trecut de la răsărit de Carpaţi şi i-a
înlăturat pe urmaşii lui Dragoş (în jurul anului 1359 „descălecatul” lui Bogdan).
- conform cronicii lui Ioan de Târnave, Bogdan a întemeiat un nou stat care cuprindea teritoriile din jumătatea de N a Moldovei.
Sub urmaşii lui Bogdan statul s-a consolidat:
1.Lațcu –a trecut de la catolicism ca să-i fie recunoscută stăpânirea (ulterior sub presiunea supuşilor a revenit la ortodoxism)
2.Petru Muşat - s-au creat primele instituţii, ţara s-a dezvoltat din punct de vedere economic, s-a mutat capitala la Suceava, s-a
înfiinţat mitropolia ortodoxă, a pus bazele primelor relaţii cu Polonia.
3.Roman I – la sfârşitul sec. XIV acesta a reuşit să unifice şi teritoriile din S Moldovei punând bazele Moldovei Mari.
ASEMĂNĂRI în procesul de constituire a statelor feudale românești:
- s-a pornit de la autonomii locale/formaţiuni politice prestatale anterioare
- statele au apărut prin unificarea acestor formaţiuni prestatale; procesul de formare a statului s-a realizat în mai multe etape
- elementul etnic îl constituie românii (religia lor era creştin ortodoxă); formarea statelor s-a realizat într-un context intern și extern favorabil
- după formare statele au parcurs un proces de consolidare politico-instituţională
- teoria „descălecatului” (pt. Ţara Românească şi Moldova, dar doar in sensul aportului demografic și instituțional al românilor din Trans. la
formarea statelor feudale extracarpatice)
DEOSEBIRI:
- Transilvania s-a format în sec. XI-XIII ca voievodat sub dominaţie maghiară, Ţara Românească şi Moldova s-au format în sec XIV
ca state independente
- în Transilvania au fost colonizate populaţii străine
- românii din Transilvania au fost excluşi din viaţa politică, iar religia ortodoxă nu era recunoscută oficial
- organizarea administrativă era diferită
- raportul legendă-realitate - În Moldova „descălecatul” poate fi demonstrat, în Ţara Românească NU.
4
 LTAMG
Cerințe
1. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale au contribuit la constituirea statului în
spaţiul medieval românesc. (Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
2. Precizarea unei autonomii locale din spațiul românesc din secolele al IX-lea – al XIV-lea și menționarea a două caracteristici ale acesteia;
3. Menționarea a câte două autonomii locale din spaţiul românesc intracarpatic, respectiv din spațiul românesc extracarpatic,
atestate în secolele al IX-lea – al XIII-lea;
4. Menţionaţi o asemănare între două autonomii locale din secolele al XI-lea – al XIII-lea.

Instituţiile medievale româneşti

- instituțiile au apărut ca o necesitate a consolidării statelor feudale nou formate, pentru o mai bună organizare internă, pentru
stabilirea atribuțiilor domniei și a celorlalte instituții specifice statului medieval
Instituţii şi structuri etnice în Transilvania
- din punct de vedere etnic şi instituţional situaţia în Transilvania cunoaşte 2 etape distincte:
1.Înainte de cucerirea maghiară majoritatea populaţiei era formată din români alături de care convieţuiau slavii
- din punct de vedere instituţional românii erau organizaţi în cnezate şi voievodate conduse de cnezi şi voievozi
- un termen sinonim pentru cnezi este cel de jude care provine din limba latină
2.După cucerirea maghiară situaţia în Transilvania s-a schimbat foarte mult
- structura etnică a fost modificată prin colonizarea diferitelor populaţii maghiari, saşi, secui
- în Transilvania au fost organizate comitatele conduse de câte un comite numit de regele maghiar
- în fruntea Transilvaniei se afla un voievod dependent de coroana maghiară
- secuii şi-au păstrat autonomia şi erau organizaţi în scaune (scaun de judecată - unitate adm.-teritorială). Fiecare scaun avea în frunte un
căpitan cu atribuţii militare, administrative şi judecătoreşti
- saşii erau organizaţi tot în scaune însă aveau şi doua districte
- românii au continuat să reprezinte majoritatea populaţiei mai ales în zonele de margine aceştia erau organizaţi în ţări, cnezate, voievodate şi districte
- cu timpul românii au fost excluşi din viaţa politică a Transilvaniei şi au fost supuşi unui proces de aservire (subordonare)

Instituţii în Ţara Românească şi Moldova

- în statele medievale româneşti au existat instituţii similare cu cele din alte state din jur sau din vestul Europei
1. Domnia – a fost cea mai importantă instituţie politică centrală din statul medieval
- conducătorul Tarilor Române purta titlul de ”IO… Mare Voievod… şi Domn….”
IO = Ioannes = ”cel iubit de Dumnezeu”/ Mare voievod = şeful suprem al armatei/ Domn = stăpân peste pământul ţării şi peste
toţi supuşii
- domnitorul avea atribuţii politice, juridice, fiscale, administrative şi militare – EXEMPLIFICĂM!
- succesiunea la tron se realiza pe cale electiv-ereditară
- caracteristici ale domniei = viageritatea, masculinitatea, integritatea fizică
- Transilvania era condusă de un voievod (subordonat regalității maghiare) ajutat de un vice-voievod
2. Sfatul domnesc – a fost format din marii boieri care îl ajutau pe domnitor în activitatea de conducere a ţării
- cu timpul în Sfatul domnesc au intrat doar boierii cu dregătorie (funcție)
- principalele dregătorii erau: - logofăt = şeful cancelariei domneşti; comis = şeful grajdurilor domnești; spătar = comandant
militar; postelnic = şeful dormitoarelor domneşti; paharnic = responsabil cu băuturile la curtea domnească; vistier = responsabil cu
finanţele etc.
- ”Portarul Sucevei” (Moldova) și ”Banul Olteniei (Țara Românească) erau cele mai importante dregătorii laice după domnitor
3. Marea Adunare a Ţării – aceasta era convocata doar în momente speciale: la înscăunarea unui nou domnitor, pornirea unui
război, impunerea unor noi taxe şi impozite, încheierea unor tratate. La marea adunare a ţării participau reprezentanţi ai tuturor
categorii sociale mai puţin ai ţărănimii dependente.
4. Organizarea administrativă şi judecătorească
- din punct de vedere administrativ Moldova era împărţită în ţinuturi, Ţara Românească în judeţe, iar Transilvania în comitate,
scaune şi districte.
Din punct de vedere juridic Tarile Române a funcţionat multa vreme dreptul cutumiar (cutumă = lege nescrisă) cu timpul au apărut şi în Tarile
Române primele colecţii de legi scrise după model occidental sau bizantin.
- în evul mediu existau instanţe de judecata la diferite nivele:
- instanţa nobiliară sau boierească; instanţa unităţii administrative; instanţa voievodală sau domnească
5. Biserica – a fost una din cele mai importante instituţii. Mitropolitul din Moldova şi Ţara Românească ocupa a doua funcţie în
stat după domnitor (ținea locul domnitorului în unele cazuri). Biserica <=> Domnia = relație strânsă, sprijin reciproc
- la ceremonia de înscăunare, participa întotdeauna şi mitropolitul. Sintagma ”din mila lui Dumnezeu” o regăsim în titulatura
domnească. În Transilvania religia ortodoxă nu era recunoscută ca religie oficială.
6. Armata – a fost cea mai importantă instituţie cu rol de apărare în faţa pericolelor externe
- „oastea cea mică” era formată din curteni şi slujitori ai domnitorului şi avea rolul de a păstra ordinea pe plan intern.
- „oastea cea mare” era convocata în caz de atac extern, la ea participau toţi cei care puteau să poarte arme
Sistemul de apărare a Ţărilor Române a fost completat de numeroase cetăţi aflate atât în interiorul ţării cat şi la graniţă.
Cerințe
1. Numiți/prezentați 2 instituții medievale/politice din spațiul românesc.
2. Prezentaţi 2/3 instituţii centrale din spaţiul românesc în secolele al XIV-lea - al XVIII-lea.
3. precizarea unei instituții centrale din spațiul românesc în secolul al XV-lea și menționarea a două caracteristici ale acesteia;
4. menționarea a două cauze ale înfiinţării instituţiilor medievale şi precizarea unei instituţii centrale din spaţiul românesc;
5. Formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei instituții centrale din spațiul românesc în relațiile internaționale din
secolul al XVI-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

5
 LTAMG
Politica externă/Politica de cruciadă a Ţărilor Române în sec. XIV-XVI

- a fost influenţată de contextul mai larg al raporturilor dintre marile puteri (Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman) din centrul şi
răsăritul Europei. După formarea lor ca state independente, Moldova şi Ţara Românească se lovesc de tendinţele expansioniste ale
Ungariei şi Poloniei.
- principalul obiectiv de pol. externă a ţărilor române a fost menţinerea şi consolidarea independenței
- mijloacele folosite în atingerea acestui obiectiv au fost încheierea unor tratate cu alte state (= mijloace diplomatice), dar și
conflictul direct cu statele ce atentau la independenţa ţării (= mijloace militare). Acțiunile diplomatice și militare ale domnitorilor
români erau în interesul statului și se integrează în relațiile internaționale ale secolelor XIV-XVI, care aveau la bază ideea
solidarității creștine în fața pericolului otoman. Țările române – Imp. Otoman = CONFLICT ASIMETRIC
La sfârşitul secolului XIV Imperiul Otoman devine o ameninţare directă pentru Ţările Române cucerind Peninsula Balcanică şi
apropiindu-se de linia Dunării. (În 1369 a avut loc prima incursiune otomană în Ţara Românească.) Atunci când domnitorii români
nu au mai putut continua lupta antiotomană au acceptat plata unui tribut care avea mai mult sensul de răscumpărare a păcii.
Între secolele XIV-XVI Ţările Române vor juca un rol important în lupta antiotomană. Rezistenţa creștinilor împotriva otomanilor
este desemnată cu numele de cruciadă târzie. Acțiunile militare ale domnitorilor/voievozilor români erau preponderent defensive,
iar principala tactică de luptă a fost cea a ”pământului pârjolit” (incendierea ogoarelor, hărțuirea dușmanului, otrăvirea fântânilor,
atragerea inamicului în locuri nefavorabile desfășurării armatelor sale superioare din punct de vedere numeric).

Mircea cel Bătrân (1386-1418)

Începutul domniei; politica internă
Mircea cel Bătrân a fost domnitor în Ţara Românească, urcă pe tron în anul 1386, fiind urmaşul lui Radu I. Se ocupă de buna o rganizare a ţării
încercând să o consolideze. În timpul lui s-au stabilit: sistemul proprietăţii (prin actele emise de cancelariile domneşti) şi dregătoriile. A întărit
sistemul de cetăţi de la Dunăre şi a organizat oastea cea mare, iar Dobrogea a fost integrată Ţării Româneşti. Din titulatura lui Mircea cel Bătrân
reiese faptul că era conducătorul suprem al armatei (mare voievod), conducătorul asupra întregii ţări (domn) şi cel ales de Dumnezeu (IO).
Politica externă
Încă din primii ani ai domniei a avut o orientare moldo-polonă pentru a contracara presiunea maghiară. Mircea stabileşte relaţii
bune cu Moldova lui Petru Muşat, prin intermediul căruia încheie o alianţă cu Polonia în 1389 la Radom. Cei doi suverani se
angajau să-şi acorde ajutor, în primul rând, în cazul unui atac ungar.
Ţara Românească în timpul lui Mircea Cel Bătrân se afla în prima linie a frontului antiotoman. Deoarece Mircea Cel Bătrân duce o
politică antiotomană, încheie alianţe cu statele creştine şi participă împreună cu forţele sârbeşti conduse de cneazul Lazăr la lupta de la
Câmpia Mierlei în 1389 şi obţine o victorie împotriva turcilor care în 1391 au organizat o campanie militară la nord de Dunăre.
Ofensiva otomană se îndreaptă din 1393 spre cetăţile conduse de Mircea la sud de Dunăre. În 1394 sultanul turc Baiazid trece
Dunărea împreună cu 40.000 de ostaşi pentru a cuceri Ţara Românească. Mircea Cel Bătrân cu doar 10.000 de oameni adoptă o
tactică de hărţuire retrăgându-se spre un loc mlăştinos. Puterea turcilor slăbeşte treptat bătălia decisivă se dă la Rovine, Mircea cel
Bătrân ieşind învingător. După această victorie o parte a boierilor, nemulţumiţi de creşterea puterii domnitorului au sprijinit un alt
pretendent la tron, Vlad Uzurpatorul. În aceste condiţii în 1395, la Brașov, Mircea cel Bătrân încheie un tratat de alianţă antiotomană
cu regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, primul tratat de acest fel din sud-estul Europei.
În anul 1396 Mircea cel Bătrân cu sprijinul lui Ştibor, voievodul Transilvaniei participă la o cruciadă antiotomană împreună cu
alte state creştine din Europa. Aceasta avea rolul de a-i alunga pe otomani din Europa. În vara anului 1396 aliaţii sunt înfrânţi de către
turci la Nicopole (în Bulgaria de azi). Odată cu creşterea pericolului transformării ţării în paşalâc s-a produs o regrupare de forţe în
jurul lui Mircea cel Bătrân, Vlad Uzurpatorul fiind înlăturat.
Victoria mongolilor în 1402 în Ankara şi luarea în captivitate a lui Baiazid au prelungit luptele pentru tron între fiii acestuia.
Mircea cel Bătrân s-a amestecat în politica internă a imperiului otoman sprijinind diferiţi candidaţi la tron, a întărit relaţiile cu
cneazul sârb Ştefan Lazarovici şi cu regele Sigismund al Ungariei. Încoronarea în Imperiul Otoman al lui Mahomed în 1413 şi
înlăturarea pretendentului ajutat de Mircea cel Bătrân, Musa, a fost o lovitură grea pentru domnul Ţării Româneşti. Părăsit de foştii
aliaţi Ungaria şi Polonia, Mircea a fost nevoit să facă pace cu Mahomed şi să plătească un tribut Imperiului Otoman, dar păstra
independenţa Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân moare în 1418 dar lasă Ţara Românească liberă faţă de Imperiul Otoman.

Iancu de Hunedoara (1441-1456) (voievod al Transilvaniei)

Cneaz român din ţara Haţegului trecut la catolicism, Iancu a îmbrăţişat de tânăr cariera armelor ajungând în 1441
voievod al Transilvaniei, iar în 1446 guvernator al Ungariei. Provenea dintr-o veche familie cnezială, cu rosturi militare, tatăl său
Voicu fiind dăruit în 1409 cu castelul şi domeniul la Hunedoara.
După moartea regelui în 1440, Iancu expune situaţia politică din ţară, gravitatea pericolului turcesc şi susţine candidatura
regelui polon Vladislav al III-lea la tronul Ungariei. În 1441 e numit voievod al Transilvaniei. El s-a preocupat de întărirea puterii politice
şi militare, de întărirea bazei economice a voievodatului, întărindu-şi relaţiile cu mica nobilime.
Lupta comună a românilor împotriva otomanilor
În 1441 Iancu reuşeşte să înfrângă o oaste a turcilor în Serbia. Imperiul otoman plănuia transformarea Ţării Româneşti în paşalâc. În
1442 turcii pătrund în Transilvania şi înfrâng oastea lui Iancu la Sântimbru. (Alba Iulia). Atunci a proclamat ridicarea generală a
maselor la oaste, învingând turcii între Alba Iulia şi Sibiu urmărindu-i apoi până în Ţara Românească unde l-a instalat ca domn pe
Basarab al II-lea. Prin alianţa cu Ţara Românească, Iancu îşi exprimă dorinţa de a întări frontul antiotoman comun al ţărilor române.
În septembrie 1442 Iancu trece pe munţi şi, pe Ialomiţa îi zdrobeşte pe turci, fapt care a renăscut speranţa de a-i alunga pe turci
din Europa. Astfel, s-a constituit o coaliţie antiotomană condusă de Iancu. În 1443 a condus ,,campania cea lungă,, şi a obţinut mai
multe victorii (Niș, Sofia). În iulie 1444 s-a încheiat pace la Seghedin pe o durată de 10 ani.
Cruciada de la Varna (Bulgaria):
Insistenţele papale şi plecarea flotei veneţiene spre Bosfor & Dardanele determină ruperea păcii. La această campanie participă
trupe regale conduse de Iancu şi Vlad Dracul. Trupele creştine au fost învinse în 10 nov. 1444 la Varna. Această înfrângere nu a
însemnat renunţarea la lupta antiotomană. Devenit guvernator al Ungariei în 1446 se aliază cu Ţara Românească şi Moldova. În 1448
are loc lupta de la Kossovopolje în care turcii înving datorită trădării lui Gh. Brancovici.

6
 LTAMG
Victoria de la Belgrad 1456.
Înfrângerea de la Kossovopolje a slăbit puterea internă şi a fost un prilej pentru slăbirea alianţei. Totuşi în Moldova l-a impus pe
Bogdan al II-lea, iar Ţara Românească a rămas şi ea sub ascultarea lui Iancu. În 1453 armata lui Mahomed II cucereşte
Constantinopolul. După acest an turcii urmăreau să cucerească oraşul Belgrad „cheia Europei Centrale”. În preajma luptei de la
Belgrad dorea să refacă vechiul sistem de alianţe cu celelalte ţări române (în 1456 îi instalează pe Vlad Ţepeş în Ţ. Rom. şi pe Ştefan
cel Mare în Moldova). El ridică oastea la 30.000 de luptători, învingându-i pe turci la Belgrad. Prin această victorie expansiunea
otomană înspre Europa Centrală a fost întârziată vreme de câteva decenii. Vestea victoriei străbate Europa, iar papa Calixt al III-lea
l-a numit „cel mai puternic atlet al lui Hristos” (Athleta Christi).
În 11 august 1456 Iancu a murit de ciumă la tabăra de lângă Zemun şi a fost înmormântat la Alba Iulia. Iancu de Hunedoara a fost un
apărător al Europei faţă de otomani, un bun comandant militar, fiind primul care a creat un front antiotoman comun al ţărilor române.

Vlad Ţepeş ( 1448, 1456-1462, 1476)

Supranumit şi Dracula, domnitorul Ţ. Rom. e cunoscut astăzi şi peste hotare. A dus o politică antiboierească, iar în plan economic
a sprijinit comerţul. Diverse izvoare străine precum şi „Povestirile germane” au răspândit imaginea unui domn crud, necruţător, pentru
a justifica atitudinea lui Matei Corvin, care nu a dus la bun sfârşit campania de sprijinire a domnitorului din 1462. Aceste povestiri
reflectă exclusiv părţile negative ale domnului.
Începuturile domniei. Politica internă.
Cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara se reînscăunează în 1456. A încercat încă de la început să pună capăt abuzurilor boiereşti.
Această măsură a dus la întărirea autorităţii domneşti. A încurajat comerţul, iar hoţilor le-a administrat pedepse crunte. A controlat
sfatul domnesc şi a organizat armata.
Din vremea lui Ţepeş datează şi prima atestare a oraşului Bucureşti, aici se construieşte curtea domnească.
Politica Externă:
Vlad Ţepeş a promovat de la început o politică antiotomană. El a refuzat plata tributului; a rupt relaţiile cu turcii. S-a bazat pe
sprijinul lui Matei Corvin, aliindu-se cu ţările creştine. A evitat capcana lui Hamza-beg de la Giurgiu.
În 1462 Mahomed al II-lea a trecut Dunărea, pentru a-l învinge pe Ţepeş. În noaptea de 16/17 iunie 1462 a organizat celebrul atac de
noapte de la Târgovişte. El a pătruns împreună cu 7000 de călăreţi în tabăra otomană. Turcii au ajuns să se măcelărească între ei.
Boierii au trecut de partea lui Radu cel Frumos (pretendentul la tron din partea lui Mahomed al II –lea). Matei Corvin şi-a retras
ajutorul dat lui Ţepeş, din interes politic în S-E european, fapt ce nu-i permitea un conflict cu turcii.
Au apărut scrisori compromiţătoare pentru a justifica comportamentul lui Matei Corvin din timpul luptelor cu turcii. Acestea
aveau să-l compromită pe domn în faţa opiniei publice străine. Matei Corvin l-a închis pe Ţepeş timp de peste un deceniu la Buda. În
1476 a fost eliberat la îndemnul lui Ştefan cel Mare. N-a domnit decât o lună, fiind ucis în urma uneltirilor lui Laiotă Basarab şi ale
turcilor. Prin lupta lui Ţepeş împotriva turcilor, el le-a stăvilit intenţiile de a transforma ţara în paşalâc şi a contribuit la consolidarea
politică a ţării.

Ştefan cel Mare (1457-1504)

Contextul extern; Începutul domniei
Ştefan cel Mare a domnit aproape 50 de ani, iar de-a lungul domniei sale, a făcut din Moldova un factor important în relaţiile internaţionale,
în această parte a Europei. Numele său a fost rostit cu admiraţie şi teamă timp aproape de un sfert de secol. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a
desfăşurat, în condiţiile rivalităţii dintre cele trei mari puteri, Ungaria, Polonia şi Imperiul Otoman, care deopotrivă aspirau la dominaţia Moldovei.
În vremea lui Petru Aron, 1456, când Moldova intră sub suzeranitate otomană plătind tribut, dificultăţile sporesc, deoarece Ungaria şi Polonia
încercau să o menţină în sfera politicii lor şi chiar să-şi exercite dominaţia asupra ei. În aceste împrejurări politice îşi începe Ştefan cel Mare
domnia.
În aprilie1457 Ştefan cel Mare intră în Moldova având sprijinul domnului Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, dar şi ajutorul forţelor sociale, mai
ales din Ţara de Jos, nemulţumite de politica lui Petru Aron. Confruntarea cu Petru Aron a avut loc la Doljeşti, pe Siret, în Ţara de Sus, şi a sfârşit
cu victoria tânărului domnitor. Ştefan a fost proclamat domnitor pe locul numit simbolic „Direptate”.
Politica internă
După neîntrerupte lupte, Moldova, a avut de suferit consecinţele politicii marii boierimi, care sfârşise în 1456, prin a o închina sultanului.
Marea boierime a reuşit să ajungă forţă socială care domina, prin averile importante, viaţa politică. Aşadar, prima grijă a noii domnii, a fost
întărirea puterii centrale, şi deci, slăbirea puterii pe care o deţinea boierimea. Prin tratativele pe care le poartă cu boierimea care sprijină pe Petru
Aron, Ştefan caută să elimine orice motiv de nemulţumire. El a luat măsuri împotriva boierilor trădători după lupta de la Baia. A intervenit cu
măsuri înţelepte în reorganizarea organelor de guvernare: a întărit sfatul domnesc, a acordat un loc important pârcălabilor (reprezentanţi ai
domniei în oraşe) în sfat. De la început, el şi-a dat seama de importanţa orăşenimii în viaţa ţării, creând condiţii necesare prosperităţii economice.
Un rol deosebit în politica internă, l-a avut armata şi sistemul de apărare al ţării. Armata a constituit una din principalele preocupări ale
domniei, ea se baza pe forţele sociale ale politicii de centralizare: boierimea mică, orăşenimea, ţărănimea liberă (răzeşii). Izvoarele străine
subliniază rolul ţărănimii în obţinerea victoriilor.
În timpul domniei lui Ştefan, viaţa economică se dezvoltă mult deoarece el a controlat marile drumuri comerciale şi oraşele care s-au dezvoltat
de-a lungul lor. Astfel, marele comerţ care se îndreaptă spre Chilia şi Cetatea Albă, face din oraşele moldovene, centre internaţionale ale
schimburilor de produse. Domnia a continuat vechea politică a lui Alexandru cel Bun, reînnoind vechiul privilegiu al negustorilor braşoveni şi cel
al negustorilor polonezi, liovenii. Măsurile lui Ştefan oferă posibilităţi de participare al negustorilor moldoveni la comerţul internaţional, astfel că
Moldova va cunoaşte o intensă viaţă economică care duce la dezvoltarea şi prosperitatea o raşelor.
Politica externă
În timpul lui Ştefan, politica externă se desfăşoară în directă legătură cu relaţiile dintre Marile Puteri.
O primă etapă a politicii externe moldovene are în vedere emanciparea de sub suzeranitatea Ungariei şi Poloniei. Ştefan reuşeşte să
îl îndepărteze pe Petru Aron din Polonia şi încheie în 1459 o convenţie stabilind pacea, domnul fiind obligat pe moment să accepte
suzeranitatea polonă (Cazimir IV) – Tratatul de la Overchelăuți. Prin această înţelegere, Moldova se apără de Ungaria, aflată sub comanda
lui Matei Corvin. Ştefan atacă în 1462 Chilia, care aparţinea Ungariei, însă o cucereşte abia în 1465 şi drept urmare are loc campania lui
Matei Corvin din 1467, în Moldova şi înfrângerea sa, la Baia. Ştefan continuă după această reuşită întărirea legăturii cu Polonia.
O a doua etapă a politicii externe a lui Ştefan cel Mare o constituie luptele cu otomanii. Încercarea Imperiului Otoman de a pune
stăpânire pe Caffa (posesiune a Genovei la Marea Neagră), pe Mangop şi pe hanatul Crimeei, pe Chilia şi pe Cetatea Albă, creează
pentru Moldova o situaţie periculoasă. Ştefan a încheiat un sistem de alianţă cu forţele antiotomane, cu Veneţia, care purta, din 1463
un lung război cu otomanii pentru stăpânirea Marii Egee.
7
 LTAMG
Acţiunea antiotomană, o începe în Ţara Românească. După înfrângerea lui Radu cel Frumos la Soci (1471), Ştefan impune apoi
în 1473 un domnitor credincios politicii antiotomane, pe Laiotă Basarab. El rupe legăturile cu Imperiul Otoman şi încetează să mai
plătească tribut. Prin acesta se deschide lupta cea mare, Ştefan integrându-se ferm sistemului de alianţe antiotomane, fapt ce plasează
Moldova în avangarda politicii europene, ca factor esenţial al luptei împotriva Imperiului Otoman.
Refuzul tributului şi încercarea de a scoate din Ţara Românească sistemul otoman, determină campania din 1475. Sultanul trimite
împotriva Moldovei pe Soliman paşa, în fruntea unei armate covârşitoare ca număr. Armatei i s-a alăturat şi Laiotă Basarab, domnul
Ţării Româneşti trecut de partea otomanilor. Ştefan aplică tactica devenită clasică, a terenului pustiit, lăsându-l pe duşman fără provizii,
moldovenii s-au retras spre nord. Locul ales de Ştefan pentru bătălie a fost în faţa Vasluiului, şi nu îngăduia desfăşurarea numeroasei
armate otomane. În dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475 otomanii au fost lăsaţi să înainteze după care s-a trecut la atac. Un detaşament
moldovenesc i-a atacat frontal, al doilea din flanc, iar al treilea a acţionat puternic din spate, zdrobindu-i pe otomani. Victoria
moldovenilor la Vaslui a fost cea mai importantă biruinţă al lui Ştefan împotriva otomanilor. Pe 25 ianuarie 1475 Ştefan cel Mare,
domnul Moldovei, îi anunţă printr-o scrisoare circulară pe principii creştini din Europa despre victoria pe care a reputat-o asupra
turcilor în apropierea oraşului Vaslui (lângă “Podul Înalt”). Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevărată
pagina de antologie, în care – consemnând victoria ţării sale pe care o considera ca “o poartă a creştinătăţii”- cerea ajutor militar în
eventualitatea unei noi expediţii otomane.
Domnul îşi dă seama că sultanul nu va renunţa la gândul ocupării Moldovei şi de aceea încearcă să obţină sprijin în cazul unui
nou atac. La 12 iulie 1475 a încheiat un tratat de alianţă împotriva otomanilor cu Matei Corvin. Imediat după marile victorii, Veneţia
trimite la Suceava o misiune diplomată permanentă, prima de acest fel în Ţările Române, cu scopul de a strânge legătura cu Moldova.
Între timp, sultanul cucereşte Crimeea, Caffa, Mangopul şi Hanatul tătarilor şi face pregătiri pentru a înfrânge Moldova şi a o scoate
din sistemul de alianţă antiotomană.
În vara anului1476, sultanul porneşte spre Moldova poruncind şi tătarilor să atace din răsărit. Ştefan aplică aceeaşi tactică, a
pustiirii, iar în iulie 1476 la Războieni îi întâmpină pe otomani. Însă copleşiţi de numărul mare al invadatorilor, moldovenii au fost
nevoiţi să se retragă. Otomanii au ars oraşe şi s-au răspândit în ţară după jaf. Domnul a format o nouă oştire care i-a atacat pe otomani,
înfrângându-i. Alături de Matei Corvin, Ştefan pătrunde în Ţara Românească, care se afla sub dominaţie otomană şi l-au instalat pe
Vlad Ţepeş ca domn în locul lui Laiotă Basarab. După victorie Ştefan trimite o ambasadă la Veneţia şi Roma pentru a relua ofensiva
împotriva otomanilor. În această vreme Imperiul Otoman încheie însă pace cu Veneţia (1479) şi cu Ungaria (1483), iar Polonia
rămâne neutră. În 1484 otomanii invadează Moldova ocupând Chilia şi Cetatea Albă. Văzându-se singur în faţa Imperiului Otoman,
Ştefan se aliază cu Polonia. Dar în loc să-l ajute, aceasta încheie pace, în 1487 cu sultanul. Pentru a apăra libertatea Moldovei, Ştefan
a fost nevoit să plătească Porţii suma de 5000 de ducaţi (răscumpărarea păcii).
Astfel Moldova îşi păstrează independenţa faţă de Imperiul Otoman. Ştefan văzând ineficienţa alianţei cu Polonia, întăreşte
legăturile cu Ungaria (1489) şi obţine cetăţile Ciceu şi Cetatea de Baltă în Transilvania. În 1497 luptă împotriva regelui polon Ioan
Albert care încearcă o invazie în Moldova învingându-l la Codrii Cosminului. Ulterior, în iulie 1499, Ştefan consemnează independenţa
Moldovei prin semnarea Tratatului de la Hârlau cu regele Poloniei, independenţă recunoscută şi de regele Ungariei. În istoria ţării
noastre, domnia lui Ştefan cel Mare a fost una dintre cele mai strălucite, care a asigurat independenţa Moldovei în faţa Marilor Puteri.
La 2 iulie 1504 - Ştefan cel Mare a decedat, fiind înmormântat la mănăstirea Putna.
Asemănări între domnitorii din sec. XIV-XV: - au promovat o luptă antiotomană, au avut o tactică similară
- au evitat transformarea ţărilor în paşalâc
- au încercat să pună bazele unui front comun al ţărilor române în lupta antiotomană
- au apărat civilizaţia europeană de pericolul otoman
- au avut alianţe între ei
- au avut alianţe cu puterile creştine
- au ajuns să plătească tribut turcilor, acesta având semnificaţia de răscumpărare a păcii

MIHAI VITEAZUL (1593-1601)

Situaţia internaţionala în secolul XVI s-a concretizat prin politica expansionista a celor trei Mari Puteri: Polonia, Imperiul
Habsburgic şi Imperiul Otoman. În 1521, turcii conduşi de Soliman Magnificul au cucerit Belgradul şi în anul 1526 au învins armata
maghiara la Mohacs. În 1541, partea de răsărit a Ungariei a devenit paşalâc, provincie turceasca, guvernată de un paşa. Capitala
paşalâcului era la Buda. În acest context, Transilvania a devenit Principat autonom sub suzeranitate otomană, recunoscând autoritatea
Porţii. Pentru prima dată toate cele trei ţări române se aflau sub dominaţia Porţii. Apoi după moarte a sultanului Soliman cel Mare, în
Imperiul Otoman au apărut fenomene de criză care au slăbit forţa turcilor. Dar totuşi, aceştia inca mai aveau suficientă putere pentru
a-şi menţine dominaţia în sud-estul Europei sau pentru a încerca noi cuceriri. Regatul polon nu mai avea alta cale de expansiune
decât spre Ţările Române, iar expansiunea habsburgilor era mărginita în vest şi est. Singura cale de expansiune a habsburgilor era în
sud-est, unde intra în conflict cu Poarta.
În acelaşi timp, situaţia Ţărilor Române s-au agravat continuu. Dependenţa lor fată de Poarta a crescut. În sec. XVI au existat
puţini domnitori care au mai ridicat „steagul luptei antiotomane”(Ex. Radu de la Afumaţi-Ţ. Rom. şi Petru Rareş- Moldova)
Regimul tributar a fost înlocuit cu regimul vasalic. Asta înseamnă ca s-a trecut de la raporturi ale Ţărilor Române cu Poarta,
prin care acestea isi răscumpărau pacea prin tribut, menţinându-şi structurile politice independente şi obligându-se să nu întreprindă
acţiuni ostile împotriva acestuia, la raporturi în care ţările erau practic dependente de Poarta şi se obligau să fie loiale turcilor, dându-
le ajutor militar şi o contribuţie băneasca plus alte obligaţii a.î. dependenţa politică era dublată de cea economică. Datorita crizelor
Imperiului Otoman, cerinţele lor fată de Ţările Române au sporit; tributul plătit de ţări turcilor ajunsese la sf. sec. XVI la 155000 de
galbeni-Ţara Românească şi 65.000 de galbeni-Moldova. În acest context extern nefavorabil, singura soluţie a Ţărilor Române era o
angajare alături de puterile creştine intr-o lupta antiotomană.
În aceste condiții, se inițiază de către Imperiul Habsburgic în 1584 o coaliție antiotomană, numită Liga Creștină, la care mai
participa Spania, Veneția, Statul papal şi ducatele italiene Mantova, Toscana şi Ferrara.

8
 LTAMG
Începutul domniei
În Tara Româneasca, o parte a boierimii pregătea înscăunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601). Acesta a câștigat o vasta
experiență, el parcurgând toate treptele dregătoriilor, ajungând ban al Craiovei. Sprijinit de boierime, de familia Buzeștilor şi de
Cantacuzinii de la Constantinopol, cu acordul sultanului, Mihai a urcat în 1593 pe tronul Țării Românești. De asemenea, el a fost
sprijinit şi de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory. Apoi, confruntat cu puternica agresiune otomană, Mihai a aderat din
proprie inițiativă la Liga Creștină (1595). Înainte, din indemnul lui Rudolf al II-lea, împăratul Austriei, la Liga au aderat şi Sigismund
Báthory precum şi Aron Vodă, aflat pe tronul Moldovei.
Declanșarea luptei antiotomane are loc la 13 noiembrie 1594: Mihai a ucis creditorii levantini, a zdrobit o unitate otomană din
Capitală, a atacat cetățile Giurgiu, Brăila, Nicopole, a învins la Putinei şi Stănești (Ilfov) o oaste tătăreasca ce venea din Ungaria, a
învins la Serpătești (Ilfov) o armată otomană, cucerind toate cetățile din stânga Dunării cu excepția Giurgiului, unde turcii au rezistat.
(Giurgiu era raia turcească din 1420). Otomanii se pregăteau să contraatace şi in aceste condiții Mihai a trimis o delegație la Sigismund
Báthory pentru a strânge alianța antiotomană, dar, depășind instrucțiunile domnului, delegația de boieri şi clerici condusă de
mitropolitul Eftimie a încheiat la Alba Iulia, la 20 mai 1595, un tratat nefavorabil, recunoscându-l pe Sigismund suzeran. În acel
tratat, Mihai era socotit locțiitorul principelui Sigismund în Tara Românească.
Sigismund a intervenit apoi în Moldova, l-a înlocuit pe Aron Vodă cu Stefan Răzvan. După semnarea altui tratat impus de către
Sigismund lui Stefan Răzvan, la 3 iuie, principele Transilvaniei a devenit suzeranul celor două Țări Românești.
Sprijinit de către boieri, Mihai şi-a organizat o armată proprie formată din mercenari, unități de călărași, “roșii”, unități de
“dărăbanţi” şi voluntari din sudul Dunării. Dușmanul otoman a încercat sa treacă fluviul în repetate rânduri, nereușind. Insuccesele l-
au determinat pe sultan să încredințeze comanda trupelor Semilunii, bătrânului vizir Sinan-paşa. La 23 august 1595, Mihai, în fruntea
unei armate de 15.000 de oameni şi ajutat de o oaste condusă de Albert Király, a obținut o importantă şi răsunătoare victorie la
Călugăreni. Armata înfrântă retrasă spre Giurgiu se reorganiza. Mihai s-a îndreptat spre munți, în timp ce Sinan-paşa a încercat sa
organizeze un pașalâc la București. Acest lucru a provocat o răscoala a maselor țărănești din zonă. În luna septembrie, 20000 de ostași
trimiși de Sigismund se reunesc cu oastea refăcuta a lui Mihai şi îi urmăresc pe otomani până la Dunăre, unde un număr mare de turci
şi-au pierdut viața.
În următorii ani, datorita opoziției boierești, a uneltirilor de la Istanbul pentru a aduce un alt domnitor, dorinţa Poloniei de a-l
pune pe Simion Movila în fruntea Ţării Româneşti, şi datorită năvălirilor tătarilor, Mihai încheie pacea cu otomanii în 1597. Această
pace a fost determinată de politica nehotărâtă a Imp. habsburgic, de renunţarea lui Sigismund la tronul Trans. şi de înscăunarea lui
Ieremia Movilă în Moldova cu ajutorul Poloniei.
Mihai a urmărit în acesta perioada dificilă întărirea puterii centrale (a semnat un tratat cu Imp. habsburgic în 1598 la mănăstirea
Dealu, prin care erau anulate pretenţiile de suzeranitate ale principelui Transilvaniei asupra Ţării Româneşti.), asigurarea de venituri
boierimii („legătura lui Mihai”) şi domniei în vederea susţinerii politicii de independenţă.
În scurt timp, Sigismund revine pe tron pentru scurtă vreme, cedează apoi tronul Transilvaniei vărului său cardinalul Andrei
Bathory, un sprijinitor al politicii poloneze ( în acea vreme Polonia urmărea să încheie pace separată cu turcii). Acesta a adoptat o
politică duşmănoasă față de Mihai şi Simion Movilă se apropia tot mai mult de tronul Ţării Româneşti. O soluţie imediată trebuia
luată pentru menţinerea independenţei şi pentru menţinerea coaliţiei antiotomane. Mihai, ca şi împăratul Rudolf, dorea îndepărtarea
lui Andrei Bathory de pe tron. Astfel trupele lui Mihai au pătruns în Transilvania şi bătălia împotriva trupelor lui Andrei Bathory s-
a dat la 28 octombrie 1599 la Şelimbăr, unde Mihai a obţinut încă o victorie glorioasă. După ce Dieta l-a recunoscut ca principe în
Transilvania, Mihai a luat o serie de măsuri pentru consolidarea unirii celor două ţări…..
Pentru refacerea frontului antiotoman trebuia înlăturat Ieremia Movilă supus polonilor şi adversar al lui Mihai. Mihai a intrat în
1600 cu o armată prin pasul Oituz, în timp ce alta condusă de Baba Novac a intrat în Moldova prin pasul Rodna. Fiul lui Mihai,
Nicolae Pătraşcu a intrat conducând alta armată din sud. Nu a durat mult până când ostile au obţinut victoria suprema şi pentru prima
dată toate cele trei Ţări Româneşti erau unite sub aceeaşi cârmuire.
Dar acesta unire nu a durat mult. În Transilvania nobilimea maghiară s-a răsculat nemulţumită de politica lui Mihai care le-a
limitat privilegiile. În Moldova polonezii l-au reinstaurat pe Ieremia Movila pe tron. În Tara Româneasca, boierii nu i-au mai acordat
sprijin lui Mihai Viteazul şi au acceptat venirea pe tron a lui Simion Movilă. Nobilimea din Transilvania a trecut de partea generalului
imperial Gheorghe Basta. Mihai înfruntă oastea nobilimii şi a lui Basta la Mirăslău, lângă Aiud la 18 Septembrie 1600. Înfrânt, Mihai
se retrage spre Făgăraş şi apoi încearcă să treacă munţii, fiind din nou înfrânt. În Moldova polonezii l-au reînscăunat pe Ieremia
Movilă, iar în Ţara Românească l-au instalat pe Simion Movilă.
Astfel, Mihai cere ajutor împăratului cu care ajunge repede la o înţelegere, deoarece nobilimea se răsculase în Transilvania
împotriva reprezentanţilor împărăteşti, proclamându-l din nou pe Sigismund Bathory ca principe. Lupta lui Mihai, avându-l ca aliat
pe Basta împotriva lui Sigismund s-a dat la Guruslău la 3 august 1601. După cucerirea Transilvaniei, Mihai avea de gând să refacă
Unirea, dar a fost asasinat la 19 august 1601, lângă Turda, din ordinul lui Basta.
Domnia lui Mihai Viteazul a fost foarte importantă deoarece a dat speranţă generaţiilor următoare şi Unirea Ţărilor Române într-
un singur stat a rămas un ideal al veacurilor următoare.

Cerințe
1. Prezentaţi două acţiuni diplomatice/ 2 tratate din Evul Mediu şi/ sau de la începutul modernităţii, care vizau spaţiul
românesc.
2. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia domnitorilor români, la începutul
modernităţii, contribuie la apărarea interesului statului.
3. precizarea unui cauze a implicării spațiului românesc în diplomația secolului al XIV-lea;
4. menţionarea a două acțiuni diplomatice referitoare la spațiul românesc din secolul al XV-lea;
5. Menţionaţi o asemănare între două acțiuni diplomatice la care participă românii în secolul al XVI-lea.
6. menţionarea a două acțiuni diplomatice în care este implicat reprezentantul unei instituții centrale din spațiul românesc în
secolele al XVI-lea – al XVII-lea;
7. formularea unui punct de vedere referitor la implicarea spațiului românesc în diplomația din secolele al XVI -lea – al
XVII-lea și susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
8. Prezentaţi două confruntări militare desfăşurate în spaţiul medieval românesc.
9
 LTAMG
9. Menționați o asemănare între două acțiuni militare la care participă românii în secolele al XIV-lea–al XV-lea.
10. Menționați o caracteristică a acțiunilor militare/ a acțiunilor diplomatice desfăşurate de români în Evul Mediu.
11. menţionarea a două conflicte militare desfășurate în spațiul românesc în secolul al XIV/XV/XVI-lea;
12. prezentarea unui fapt istoric referitor la conflictele militare desfășurate în spațiul românesc în secolul al XV-lea;
13. prezentarea unui fapt istoric referitor la implicarea unei instituții centrale din spațiul românesc în conflicte militare din
secolul al XVI-lea;
14. menţionarea a două cauze ale implicării spațiului românesc în acțiunile militare desfășurate în secolul al XIV-lea;
15. menţionarea a două acțiuni militare la care participă românii în secolul al XV-lea și precizarea unei consecințe în plan
diplomatic a uneia dintre acestea;
16. prezentarea unui fapt istoric referitor la acțiunile militare desfășurate în spațiul românesc în secolul al XVI-lea
17. formularea unui punct de vedere referitor la acţiunile militare desfăşurate în spaţiul românesc, în secolul al XVI-lea şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric
18. formularea unui punct de vedere referitor la implicarea spațiului românesc în relațiile internaționale de la sfârșitul
Evului Mediu și începuturile modernității şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric
19. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia participarea românilor la confruntări militare/ la acțiuni
diplomatice este o componentă a relaţiilor internaţionale în Evul Mediu.
20. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia reprezentantul unei instituții centrale din spaţiul
românesc se implică, prin diplomaţie/prin acțiunile militare, în relaţiile internaţionale din secolul al XV -lea.
21. formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea reprezentantului unei instituții centrale din spațiul românesc față de
relațiile internaționale din secolul al XVI-lea si sus_inerea acestuia printr-un argument istoric.
22. precizarea unui stat care a influenţat participarea românilor la relațiile internaționale din secolul al XIV-lea;
23. formularea unui punct de vedere referitor la participarea românilor prin acțiuni diplomatice în relaţiile internaţionale din
secolul al XVI-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
TEST
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„După mărturia adversarilor, care aveau tot interesul să exagereze cifra celor învinşi, Ştefan [cel Mare] a avut «circa 20 000 de
oameni». Totuşi, el a fost cel care a atacat primul, în după-amiaza zilei de 26 iulie izbutind, la un moment dat, să respingă avangarda
condusă de Soliman […]. A urmat apoi atacul turcilor condus de însuşi [sultanul] Mahomed […] şi siliră pe Ştefan să se retragă. Au
căzut, cu spada în mână, în acest loc, care de atunci s-a numit Războieni, mulți dintre dregătorii și curtenii Moldovei. […] După
biruinţă, sultanul se îndreptă spre Suceava. Oraşul fu ars, dar cetatea […] a rezistat. Nici Hotinul […] nici Neamţul […] n-au putut fi
luate. […] Cât despre Chilia şi Cetatea Albă, se pare că turcii nici n-au mai îndrăznit un asediu, deoarece puternica flotă pregătită în
acest scop a fost distrusă de o furtună pe Marea Neagră. Prin urmare niciuna din cetăţile însemnate ale Moldovei nu putuseră fi
cucerite. […] Sultanul, fără să fi realizat unul măcar din scopurile ce-şi fixase, adică înlăturarea [domnitorului], supunerea ţării şi
anexarea Chiliei şi Cetăţii Albe, fu nevoit să dea semnul retragerii. Care retragere a semănat mai mult cu o fugă, deoarece distanţa
până la Dunăre a fost parcursă în trei zile, iar o sumă de tunuri au fost abandonate, după cum ne arată o mărturie contemporană. O
altă mărturie - cronica moldo-germană - afirma că Ştefan a izbutit, după Războieni, să-şi refacă oastea «cam la 16 000 de oameni»
şi că armata lui Mahomed a pierdut, în timpul retragerii, «mulţi luptători».
[…] După retragerea armatei turceşti, Ştefan, pe de o parte, oastea ungară, care ajunsese prea târziu spre a se mai lupta cu Mahomed,
pe de alta, intrară în Muntenia şi izgoniră pe Laiotă, punând în locul lui pe Vlad Ţepeş (16 noiembrie 1476).”
(C. C. Giurescu, D. C. Giurescu, Istoria Românilor)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi domnitorul Moldovei precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la acțiunile domnitorului în bătălia de la Războieni. 2 puncte
3. Menţionaţi două cetăţi ale Moldovei la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la situația din Muntenia. 6 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursă precizând rolul fiecăreia dintre
aceste informații (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acțiunile desfășurate de otomani, după bătălia de la Războieni,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia reprezentantul unei instituții centrale din spaţiul românesc
se implică, prin diplomaţie, în relaţiile internaţionale din secolul al XV-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin
utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc în secolele al IX-lea
– al XVI-lea, având în vedere:
- menționarea a câte două autonomii locale din spaţiul românesc intracarpatic, respectiv din spațiul românesc extracarpatic, atestate
în secolele al IX-lea – al XIII-lea;
- precizarea unei instituții centrale înființate în spațiul românesc în secolul al XIV-lea;
- prezentarea unui fapt istoric la care participă reprezentantul unei instituții politice centrale din spațiul românesc extracarpatic în
secolul al XV-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei instituții centrale din spațiul românesc în relațiile internaționale din secolul
al XVI-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea
argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

10
 LTAMG
SECOLUL FANARIOT
A) Contextul internaţional în sec. 18 şi la începutul sec. 19
- la sfârşitul sec. 17 Imperiul Otoman intra într-o perioada de criză – 1683 turcii sunt înfrânți la Viena! = debutul CRIZEI
ORIENTALE!
- în centrul şi răsăritul Europei alte 2 imperii, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist s-au afirmat ca mari puteri
- rivalităţile dintre cele 3 imperii au influenţat evoluţia popoarelor şi ţărilor din centrul şi SE Europei
- Pe fondul crizei Imperiului otoman la sf. sec XVII și înc. sec. XVIII Șerban Cantacuzino + Constantin Brâncoveanu (Țara
Românească), respectiv Dimitrie Cantemir (Moldova) au încercat prin acțiuni diplomatice și/sau militare să înlăture dominația
otomană. Tentativele de alianță cu Imperiul habsburgic (Brâncoveanu a inițiat tratative secrete cu Imperiul Habsburgic), respectiv
cu Imperiul Țarist (Tratatul de la Luțk - 1711 dintre Dimitrie Cantemir și țarul Petru cel Mare) s-au încheiat fără succes astfel că
dominația otomană asupra celor 2 țări române s-a agravat o dată cu instaurarea regimului fanariot.
- în sec. 18 s-a redeschis „Chestiunea Orientală” (aceasta se referea la succesiunea stăpânirii unor teritorii din SE Europei aflate
sub dominaţie turcă). Chestiunea Orientală este o perioadă în istoria Europei caracterizată prin încercările de rezolvare a problemelor
diplomatice și politice generate de decăderea Imperiului Otoman. „Chestiunea/Criza/Problema Orientală” a generat mai multe
războaie ruso-austro-turce în sec. 18 şi la începutul sec. 19. Imperiul Ţarist, sub pretextul apărării ortodocşilor şi slavilor din S.
Dunării, urmărea să îşi extindă dominaţia în SE Europei, iar Imperiul Habsburgic, după ce şi-a instaurat stăpânirea asupra
Transilvaniei, urmărea de asemenea să-şi extindă influenţa în Balcani.
- în aceste împrejurări a fost reglementat statutul politico-juridic al ţărilor române:
1. Transilvania ajunge sub dominaţie austriacă
2. Ţara Românească şi Moldova rămân sub dominaţie otomană însă acest regim s-a agravat odată cu introducerea domniilor
fanariote
În cei peste 100 de ani de regim fanariot boierii români din „partida naţională” au urmărit în permanenţă şi au luptat pentru
lărgirea autonomiei şi respectarea vechilor drepturi şi libertăţi în baza vechilor Capitulaţii încheiate cu Poarta (Imperiul Otoman)
Capitulaţii = vechi tratate încheiate între Tarile Române şi Poarta în care după stabilirea cuantumului tributului erau reglementate
diferitele raporturi între cele 2 părţi.
În sec. 18 şi la începutul sec 19 au fost alcătuite sute de memorii revendicative (memorii cu cereri) care au fost înaintate
reprezentanţilor marilor puteri cu ocazia diferitelor conferinţe de pace ce au urmat războaielor ruso -austro-turce – Memoriul
de la Focșani 1772 și Memoriul de la Șistov 1791.
Principalele revendicări sau cereri care se regăsesc în aceste memorii (proiecte politice) - sunt:
- respectarea sau lărgirea autonomiei în baza vechilor tratate sau capitulaţii
- reducerea tributului, desfiinţarea monopolului comercial otoman
- înlăturarea domnitorilor fanarioţi și restabilirea domniilor pământene
- răscumpărarea/cucerirea independenţei
- unirea Moldovei cu Ţara Românească sub garanţia politică a marilor puteri
- libertatea comerţului, desfiinţarea raialelor turceşti
- înlăturarea fanarioţilor din funcţii de conducere
B)Trăsăurile regimului fanariot
- regimul fanariot a debutat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească, (primul domnitor a fost în ambele țări Nicolae
Mavrocordat) și a durat în ambele ţări până la revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821.
Instituția politică centrală – DOMNIA – s-a degradat foarte mult:
- domnitorii proveneau din cartierul Fanar al Istanbulului şi erau în marea majoritate de origine greacă
- domnitorii erau numiţi direct de către sultan
- a existat practica cumpărării domniilor
- de multe ori domnitorii erau mutaţi dintr-o ţară în alta
- domniile erau în general de scurtă durată (au existat 40 de domnii în Moldova şi 36 în Ţara Românească) => Din punct de
vedere politic în epoca fanariotă a existat o mare instabilitate:
- pe plan intern a existat o permanenta rivalitate între boierimea română şi boierimea de origine greacă care deţinea principalele
funcţii în stat.
Ţările Române au pierdut o serie de teritorii în timpul regimului fanariot în urma războaielor ruso-austro-turce:
1)Oltenia-între 1718-1739 s-a aflat sub regim de dominaţie austriacă.
2)Bucovina-între 1775-1918 s-a aflat tot sub regim de dominaţie austriacă.
3)Basarabia -între 1812-1918 s-a aflat sub regim de dominaţie rusă.
În rândul boierimii a existat o ierarhie strictă astfel erau mai multe categorii:
1)Protipendada - era alcătuită din marii boieri cu dregătorie care formau "Divanul cel Mare"(format din 5 mari boieri).
2)"Fraţii" - constituia marea boierime. 3)"Mazilii"- formată din boierimea mică de la ţară.
În "Secolul fanariot"(110 ani Moldova; 105 ani Ţara Românească) s-a agravat dependenţa economică faţa de Imperiul Otoman.
1)S-a menţinut monopolul comercial otoman asupra unor produse româneşti.
2)Tributul sau haraciul au crescut continuu.
3)S-a introdus darea de mucarer (era o suma de bani pe care domnitorii trebuiau să o plătească sultanului pentru a fi reconfirmaţi pe tron.
4)Peşcheşurile au atins valori nemaiîntâlnite (daruri şi sume de bani pe care domnitorii fanarioţi le dădeau sultanilor cu ocazia
diferitelor sărbători şi evenimente).
5) Fiscalitatea (taxe şi impozite) a atins cote maxime.
Cu toate aceste neajunsuri în epoca fanariotă s-au realizat unele transformări şi s-au înfăptuit reforme care au contribuit la
modernizarea societăţii, a statului şi a instituţiilor sale. Cel mai important domnitor reformator a fost Constantin Mavrocordat care
a inițiat un adevărat proiect politic de modernizare a celor 2 principate. Între 1730-1769 acesta a domnit de 10 ori în cele 2 ţări.
Preconizarea viitoarelor reforme s-a făcut într-un articol intitulat "Constituţie" publicat în 1741 în ziarul "Mercure de France".

11
 LTAMG
Principalele reforme înfăptuite au fost:
1) Reforma socială - s-a înfăptuit în 1746 în ŢARA ROMÂNEASCĂ şi 1749 în Moldova.
- a fost cea mai importantă reformă.
Prevederi - s-a desfiinţat categoria ţăranilor dependenţi (rumâni în ŢARA ROMÂNEASCĂ şi vecini în Moldova (aceştia îşi
puteau răscumpăra libertatea contra sumei de 10 taleri).
- ţăranii dependenţi au devenit ţărani clăcaşi (aceştia erau liberi din punct de vedere juridic însă din punct de vedere economic
continuau să depindă de boieri).
- ţăranii clăcaşi erau obligaţi să presteze 12 zile de clacă pe an pe moşiile boiereşti în Ţara Românească şi 24 de zile de clacă în Moldova.
- reforma a adus nou faptul că statul a intervenit cu reglementarea raporturilor dintre boieri şi ţărani.
2) Reforma fiscală - Prevederi - s-au desfiinţat dările şi taxele multiple.
- s-a introdus o dare unică pe an ce trebuia plătită în 4 rate.
- s-a desfiinţat răspunderea colectivă a satelor în caz de neachitare a obligaţiilor fiscale.
3) Reforma administrativă - s-a introdus principiul modern al remunerării funcţionarilor pentru funcţia exercitată.
- s-a încercat cel puţin în teorie promovarea funcţionarilor după merit
4) Reforma judecătorească - s-au înfiinţat instanţe de judecată în reşedinţele de judeţ şi ţinuturi.
Alţi domnitori fanarioţi de la începutul secolului XIX care au înfăptuit unele reforme au fost: Gheorghe Caragea şi Scarlat
Calimachi (în timpul lor s-au adoptat coduri de legi în domeniul civil şi penal după modelul francez şi austriac);
Al. Ipsilanti: - a modernizat sistemul judecătoresc.
- a împărţit Bucureştiul d.p.v. administrativ.
- a înfiinţat serviciul poştelor.
- a introdus primele cişmele în Bucureşti
Cerințe
1. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o instituţie centrală este necesară pentru funcţionarea
unui stat român, în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea. (Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea
unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
2. Menționați o caracteristică a unei instituții centrale din spațiul românesc în secolul al XVIII-lea.
3. Formularea unui punct de vedere referitor la consecințele implicării spațiului românesc în relațiile internaționale din secolele
al XVI-lea – al XVIII-lea asupra unei instituții centrale şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
4. Prezentaţi două acţiuni diplomatice prin care spațiul românesc se implică în relațiile internaționale din secolele al XVI-lea
- al XVIII-lea.
5. Menţionaţi o caracteristică a proiectelor politice din secolul al XVIII-lea referitoare la statul român modern.
6. Formularea unui punct de vedere referitor la evoluția unei instituții centrale din spațiul românesc în prima jumătate a secolului
al XVIII-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
7. formularea unui punct de vedere referitor la politica promovată de români în relațiile diplomatice de la începuturile modernității
şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

CONŞTIINŢA NAŢIONALĂ ŞI EMANCIPARE POLITICĂ

A)Activitatea episcopului greco-catolic Ioan Inochentie Micu Klein
- a fost cel mai important episcop al românilor greco-catolici în sec. 18.S-a născut în localitatea Sadu lângă Sibiu. În 1728 a fost numit episcop,
iar funcţia a preluat-o efectiv în 1732. Întreaga sa activitate a pus-o în slujba intereselor românilor din Transilvania, fie că erau greco-catolici sau
ortodocşi. El a subordonat interesele Bisericii din care făcea parte, intereselor mai largi ale naţiunii române în ansamblul ei.
- cel mai important memoriu a fost cel din 1743 intitulat semnificativ Supplex Libellus(cărticica cu cereri).
Inochentie Micu Klein a cerut în memoriile sale următoarele:- recunoaşterea naţiunii române; - egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte
naţiuni; - dreptul românilor de a participa la viaţa politică şi de a avea reprezentanţi în organismele de conducere ale Transilvaniei.
- dreptul fiilor de iobagi de a urma şcoli de meserii; - reducerea sarcinilor feudale la care erau obligaţi românii.
Argumentele în sprijinul acestor cereri au fost de natură istorică şi demografică:- originea latină şi vechimea românilor din Transilvania; -
ponderea populaţiei române care era majoritară; - rolul românilor în dezvoltarea economică a Transilvaniei.
Memoriul a fost trimis autorităţilor centrale care la rândul lor l-au trimis Dietei de la Cluj (parlamentul local). Dieta de la Cluj nu a acceptat
aceste revendicări, iar Inochentie Micu a fost chemat la Viena iar apoi a fost exilat la Roma. Inochentie Micu Klein a fost primul care a pus bazele
unui program politic de emancipare naţională a românilor din Transilvania.
B)Supplex Libellus Valachorum = (proiect politic)
- la sfârşitul sec. 18 mişcarea de emancipare naţională a intrat într-o nouă etapă.
- aceasta a fost cauzată şi de faptul că autorităţile imperiale au anulat reformele înfăptuite după răscoală lui Horea, Cloşca şi Crişan.
În 1791 a fost alcătuit un nou memoriu numit Supplex Libellus Valachorum.
- acesta va avea la baza vechiul program a lui I. Micu Klein care era însă mai bine argumentat
- memoriul a fost o operă colectivă a clerului greco-catolic şi ortodox, a intelectualilor iluminişti din Transilvania.
- personalităţi care au contribuit la redactarea memoriului au fost: Ioan Para, Iosif Meheşi, Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Ioan
Bob, Ignatie Darabant.
Memoriul a fost înaintat în 1791 autorităţilor imperiale de la Viena. Cererile românilor nu au fost luate în considerare nici de
această dată. La sfârşitul sec. 18 şi începutul sec. 19 au fost alcătuite alte memorii revendicative care au avut acelaşi rezultat.
C)Şcoala Ardeleană
- a fost o mişcare culturală ideologică şi politică care s-a dezvoltat în Transilvania în ultimele decenii ale sec. 18 sub influenţa
ideilor iluministe.
Reprezentanţii Şcolii ardelene au fost: Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu.
- aceştia s-au implicat în lupta de emancipare naţională a românilor din Transilvania.
- în scrierile lor istorice au exagerat pe alocuri ideea originii pur romane şi latine a poporului român şi a limbii române.
- prin aceasta au urmărit să contrabalanseze ideile false referitoare la etnogeneza românilor şi să le folosească ca argumente în revendicările
legitime ale poporului român.
În sec. 19 s-au folosit din ce în ce mai mult mijloacele culturale în lupta de emancipare naţională a românilor din Transilvania.

12
 LTAMG
REVOLUŢIA DIN 1821
(proiect politic de modernizare)

La sf. sec. 18 şi înc. sec.19 ideile revoluţiei franceze despre libertate, dreptate şi egalitate s-au răspândit şi în S-E Europei
- sârbii şi grecii au declanşat adevărate mişcări de eliberare de sub dominaţia otomană.
În 1814 la Odessa (în S Ucrainei) trei negustori greci E. Xantos, N. Scufas, A. Tsacalof au pus bazele societăţii numite ETERIA. Aceasta îşi
propunea să ridice poporul grec la lupta împotriva stăpânirii otomane. ETERIA a avut filiale în tot SE Europei şi s-a bucurat iniţial de sprijinul
ţarului Rusiei. Acesta a fost contextul în care s-a desfăşurat revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu.
Cauzele revoluţiei au fost toate neajunsurile create de regimul fanariot. Mişcarea s-a declanşat în condiţiile în care ultimul
domn fanariot Al. Şuţu a decedat:
- la Bucureşti s-a constituit un Comitet de Oblăduire alcătuit din boieri români.
- la 23 ianuarie 1821 prin Proclamaţia de la Padeş, Tudor a făcut un apel către toţi locuitorii ţării de a se ridica la luptă împotriva
fanarioţilor.
La revoluţie au participat pandurii, ţărănimea şi mica boierime.
- Tudor a organizat "Adunarea norodului" după modelul adunării naţionale din timpul revoluţiei franceze. Cel mai important
document programatic al revoluţiei a fost "Cererile norodului românesc".
Revendicările erau: - desfiinţarea vămilor interne.
- introducerea unui impozit fix pe cap de familie.
- promovarea în funcţii să se facă după merite.
- desfiinţarea unor categorii de ţărani care erau scutite de dări.
Tudor şi-a organizat o armată în Oltenia cu care s-a îndreptat spre capitala ţării, Bucureşti. În paralel eteriştii conduşi de Al.
Ipsilanti au plecat din Rusia şi au intrat în Moldova îndreptându-se spre S Dunării.
- în martie 1821 a avut loc întâlnirea între Tudor Vladimirescu şi conducătorul Eteriei care nu a adus la nici un rezultat (Ipsilanti
ar fi dorit să subordoneze mişcarea lui Tudor interesele Eteriei).
În cele din urmă s-a ajuns la un compromis: eteriştii au primit dreptul de a rămâne în Ţara Românească, de a organiza o armată şi
de a controla judeţele de munte. Tudor rămânea în Bucureşti şi controla judeţele de câmpie + întreaga Oltenie.
Situaţia s-a schimbat după ce ţarul Rusiei a dezavuat mişcarea eteristă. O armată otomană a fost trimisă împotriva lui Tudor.
Acesta plănuia să se retragă în Oltenia şi să organizeze o rezistenţă armată.
- pe drum însă Tudor Vladimirescu a fost capturat de eterişti care l-au ucis acuzându-l de trădare.
- ulterior pandurii lui Tudor şi trupele eteriste au fost înfrânte de armata otomană, punându-se astfel capăt revoluţiei din 1821.
Urmările revoluţiei: 1)Înlăturarea domnitorilor fanarioţi
2)Restabilirea domniilor pământene
3)Internaţionalizarea problemei Principatelor Române

ÎN CĂUTAREA UNOR NOI SOLUŢII POLITICE

În prima jumătate a sec. 19 se impunea găsirea unor noi soluţii politice pentru reorganizarea pe plan intern şi reglementarea
statutului extern al principatelor (Moldova şi Ţara Românească.) Aceste idei au preocupat în principal elita românească formată din
boierimea liberală care şi-a făcut studiile în occident şi a intrat în contact cu ideile moderne apusene.
A) Mişcarea naţională în Moldova şi Ţara Românească
- după 1774 pe lângă memoriile înaintate marilor puteri au apărut proiecte de reforma care vizau organizarea internă, puterea
domnitorului, forma de guvernământ, schimbări în administraţie, economie şi justiţie.
1)1802 - ''Plan sau formă de oblăduire republicească aristo-democraticească"
- redactat de boierul Dimitrie Sturza.
- forma de guvernământ urma să fie republica.
- trebuia să funcţioneze principiul separării puterilor în stat: Divanul cel Mare cu rol executiv, Divanul pravilnicesc(pravilă =lege) cu rol
legislativ, Divanul de Jos cu rol financiar.
2)1822 ,,Constituţia cărvunară"
- a fost redactată de Ionică Tăutul
- avea 77 de puncte
- statul avea să fie condus de un domn cu puteri limitate
- domnitorul trebuia ales de o Adunare obştească formată din boieri
- domnitorul era ajutat de un Sfat obştesc cu atribuţii mai mari ca ale sale
- trebuiau reorganizate: administraţia, armata, justiţia, finanţele, egalitatea în faţa legilor; libertatea tiparului, libertatea personală.
B) Regulamentele Organice = proiect politic
- încă în 1826 prin Convenţia de la Akkerman s-a vorbit de necesitatea introducerii unor regulamente de funcţionare în Moldova
şi Ţara Românească.
În 1829 prin Tratatul de la Adrianopol pe lângă dominaţia otomană s-a instituit regimul Protectoratului ţarist asupra Moldovei
şi Ţării Româneşti.
- în urma războiului ruso-turc cele 2 ţări au ajuns sub regim de ocupaţie militară rusă.
- ce mai importanţi guvernatori ruşi au fost: Contele Pahlen, generalul Jeltuhin şi generalul Kisseleff.
- redactarea Regulamentelor Organice s-a făcut sub supravegherea consulului general rus Minciaki.
Regulamentele organice au fost colecţii de legi care au ţinut loc de constituţie în cele 2 ţări. Fiindcă erau aproape identice putem
vorbi de un singur regulamentului organic.
La baza Regulamentului Organic au stat următoarele:
1) Memoriile boiereşti şi proiectele de reforma din perioada anterioară
2)Rapoartele comisiilor de redactare din cele 2 ţări
3) Instrucţiunile venite de la curtea ţarului Rusiei.
Reg. Org. s-a aplicat din iulie 1831 în Ţara Românească şi din ianuarie 1832 în Moldova. Reg. organic avea un caracter contradictoriu:
pe de o parte a favorizat modernizarea statului şi a instituţiilor sale iar pe de altă parte a menţinut privilegiile marii boierimi.

13
 LTAMG
Prevederi:
SEPARAREA PUTERILOR ÎN STAT
1. Executivă: Domnul
- Era ales pe viaţa, de o Adunare Obştească Extraordinară
- Avea drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor
- Era ajutat de un Sfat compus din 6 miniştri
2. Legislativă: Adunarea Obştească
- era compusă în majoritate din boieri şi înalţi funcţionari
- adopta legile şi prezenta Domnului rapoarte despre starea ţării, numite anaforale
3. Judecătorească: Organele de judecată
- Înaltul Divan Domnesc reprezenta instanţa supremă
- erau organizate corpul de avocaţi şi serviciul procuraturii.
SISTEMUL FISCAL
- Impozitele erau unificate într-unul singur: ,,capitaţia”
- burghezia plătea ,,patenta” calculată pe venit
- erau desfiinţate vămile interne
- era adoptat principiul bugetului

C) Acţiuni împotriva Regulamentului Organic; societăţi secrete prerevoluţionare

- începând cu 1835 în Adunarea obştească din Ţara Românească s-au pus bazele "Partidei naţionale" sub conducerea boierului Ion
Câmpineanu. Aceasta a luptat împotriva introducerii unui articol adiţional la regulamentul organic care ar fi însemnat îngrădirea
autonomiei.
- în 1837-1838 au fost redactate 2 documente:
1) Act de unire şi independenţă
2) Osebitul act de numire a suveranului
- acestea cuprindeau şi un proiect de constituţie de inspiraţie liberală.
Prevederi:
- Unirea Moldovei cu Ţara Românească
- forma de guvernământ să fie monarhia constituţională sub garanţia marilor puteri
- egalitatea în faţa legilor
- libertatea presei
- introducerea votului universal
- separarea puterilor în stat
- organizarea economiei pe principii liberale
Câteva societăţi secrete care au activat înaintea revoluţiei de la 1848 au fost:
1) 1839 "Conjuraţia confederativă"
- a fost condusă de Leonte Radu
- urmărea organizarea unei confederaţii formate din Moldova, Ţara Românească şi Serbia
- statul urma să rămână sub suzeranitatea Porţii şi să fie condus de un domn ereditar aflat sub tutela marii boierimi.
2) 1840-l848 Societatea secreta condusă de Dimitrie Filipescu
- cereau libertate, egalitate şi o republică democratică
3) 1843 Societatea Frăţia
- a activat în Ţara Românească, a fost condusă de N. Bălcescu, Ion Ghica, Cristian Tell
Toate acestea au arătat necesitatea înfăptuirii unor reforme pentru modernizarea societăţii şi a instituţiilor statului.

14
 LTAMG

Revoluţia română din l848-1849

(proiectul politic pașoptist)
A. Context european. Cauze. Obiective. Forte participante.
- anul l848 a fost un an revoluţionar care a cuprins majoritatea statelor Europei
- tonul mişcării revoluţionare a fost dat de Franţa unde revoluţia a început în feb.1848
- aceste mişcări cunoscute în istorie sub denumirea de" primăvara popoarelor" au cuprins şi tarile române
Cauzele revoluţiei române au fost:
- îngrădirea continua a autonomiei
- menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale
- necesitatea înfăptuirii unor reforme
- situaţia grea a ţărănimii
- nerecunoaşterea naţiunii române şi a bisericii ortodoxe în Transilvania
- lipsa drepturilor politice pentru românii aflaţi sub dominaţia habsburgică
În timpul revoluţiei au fost redactate numeroase documente programatice care au stat la baza fixării mai multor categorii de obiective:
l. Obiective naţionale
- afirmarea autonomiei
- crearea unui stat naţional
- recunoaşterea naţiunii române şi egalitatea ei în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania
2. Obiective politice
- egalitatea în drepturi
- drepturi şi libertăţi individuale
- regimuri politice reprezentative
- necesitatea adoptării unei constituţii
3. Obiective social-economice
- desfiinţarea relaţiilor feudale
- libertatea comerţului şi a industriei
- desfiinţarea privilegiilor de orice fel
- emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea lor
Prin modul de desfăşurare, forte participante, revendicări formulate şi prin permanentele legături între revoluţionarii din cele 3 ţări
române putem spune ca revoluţia de la "48 a avut un caracter unitar.
- forţele participante au fost: intelectualitatea, boierimea liberală, clerul, ţărănimea, categorii ale orăşenimii.
Revoluţiile în cele 3 ţări au debutat prin organizarea unor adunări populare în cadrul cărora s-au adoptat diferite documente programatice.

B. Revoluţia în Moldova
- domnitorul Mihail Sturza a fost un domnitor conservator şi autoritar
- mişcarea revoluţionară a pornit prin organizarea unei adunări la Hotelul Petersburg din Iaşi
- printre cei 1000 de participanţi s-au aflat V. Alecsandri şi Grigore Cuza
- la 27 martie l848 s-a adoptat documentul programatic numit "Petiţia proclamaţie"
- acesta avea un caracter moderat şi conţinea 35 de articole:
- sfânta păzire a Regulamentului organic
- îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor
- reforma sistemului de învăţământ
- desfiinţarea cenzurii
- armata naţională
Chiar şi aşa domnitorul a luat masuri împotriva revoluţionarilor; unii au fost arestaţi şi închişi, iar alţii s-au refugiat în celelalte
ţări române de unde au continuat activitatea rvoluţionară.
Moldovenii aflaţi în Transilvania au redactat în mai l848 la Braşov documentul "Principiile noastre pentru reformarea
patriei".
- a fost cel mai radical document programatic
- cererile erau:- unirea Moldovei cu Ţara Românească
- eliberarea ţăranilor clacaşi şi împroprietărirea lor fără despăgubire
- drepturi şi libertăţi cu caracter burghezo-democratic
Moldovenii aflaţi în exil în Bucovina au redactat în august l848 la Cernăuţi un document similar numit "Dorinţele partidei
naţionale din Moldova" (redactat de M. Kogălniceanu).

C. Revoluţia din Ţara Românească

- a fost pregătită de societatea secretă "Frăţia". Reprezentanți = Nicolae Bălcescu, Gheorge Magheru, Ion Ghica, Christian Tell.
- revoluţia urma să înceapă prin organizarea unor adunări populare la Bucureşti, Ocnele Mari, Telega şi Islaz.
- din cauza măsurilor luate de autorităţi s-a organizat doar adunarea de la Islaz.
- aici s-a adoptat "Proclamaţia de la Islaz" 9 iunie l848, care a fost documentul programatic al revoluţiei.
Cereri: - respectarea autonomiei
- eliberarea clăcaşilor şi împroprietărirea lor prin despăgubire
- desfiinţarea privilegiilor feudale
- libertatea presei
- instituirea unui regim democratic
- domn ales pe 5 ani
Tot la Islaz s-a hotărât formarea unui guvern revoluţionar. Ulterior domnitorul Gh. Bibescu a părăsit tronul iar proclamaţia a
ţinut loc de constituţie în Ţara Românească.

15
 LTAMG
- guvernul provizoriu a încercat să pună în aplicare prevederile Proclamației: s-au trimis reprezentanţi diplomatici la cancelariile
marilor puteri
- s-a format Comisia de propagandă condusă de N. Bălcescu care trebuia să popularizeze programul revoluţiei
- s-a format "Comisia proprietăţii" condusă de Ion Ionescu de la Brad care trebuia să rezolve problema agrară (după 9 şedinţe
această comisie s-a desfiinţat fără a rezolva raporturile dintre ţărani şi proprietari).
La cererea Rusiei, imperiul Otoman a trimis o armată în Ţara Românească condusă de Soliman paşa.
- ulterior a fost trimis Fuad paşa care a înfrânt mişcarea revoluţionară în urma bătăliei de la Dealul Spirii în 13 septembrie l848.

D. Revoluţia în Transilvania, Banat şi Bucovina.

În Transilvania, revoluţia română s-a desfăşurat în strânsă legătură cu revoluţia maghiară. Reprezentanți = Avram Iancu, George
Barițiu, Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu etc.
- la 15 martie 1848 Dieta maghiară de la Pojon (Bratislava)a hotărât anexarea Transilvaniei la Ungaria.
- românii au protestat prin publicarea unor articole în presa şi prin organizarea unor adunări populare la Blaj:-18 aprilie a avut loc
prima adunare a conducătorilor revoluţiei române care au hotărât convocarea unei adunări populare.
- 3-5 mai a avut loc a 2-a Adunare la Blaj la care au participat cca. 40000 de români. Aici s-a adoptat documentul programatic
numit ,,Petiţia naţională". În cele 16 puncte se cereau următoarele: - drepturi politice pentru români
- egalitate în drepturi
- recunoaşterea Bisericii Ortodoxe
- desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire
- şcoli şi publicaţii în limba română
- libertatea comerţului şi a industriei
- românii au protestat faţa de anexarea Transilvaniei la Ungaria
În vara lui 1848 au avut loc conflicte între români şi maghiari. În septembrie 1848 s-a organizat a 3-a adunare de la Blaj la care
au participat 60000 de români. Aici s-a hotărât organizarea Transilvaniei în 15 prefecturi conduse de către un prefect. Fiecare
prefectura avea cate o legiune (unitate militară) condusă de către un tribun.
Zona Munţilor Apuseni controlată de Avram Iancu a devenit centrul rezistenţei revoluţionare româneşti.
- în vara lui 1849 N. Bălcescu a încercat să medieze o înţelegere între re voluţionarii maghiari conduşi de L. Kossuth şi cei români
conduşi de Avram Iancu.
- astfel la 2 iulie 1849 s-a semnat,,Proiectul de pacificaţie" de la Szeged.
- înţelegerea a intervenit însă prea târziu deoarece armata revoluţionară maghiară a fost înfrântă de armata imperială la 13 august
1849 lângă Şiria.
În Bucovina s-a organizat o adunare populară sub conducerea fraţilor Hurmuzaki.
- în mai 1848 s-a adoptat documentul numit ,,Petiţia Ţării''. Cereri: - autonomia Bucovinei
- autonomia Bisericii Ortodoxe
- desfiinţarea clăcii
- egalitatea în drepturi
În Banat organizat tot o adunare populară la Lugoj sub conducerea lui Eftimie Murgu.
- cei 10000 de participanţi au adoptat prin plebiscit, documentul numit ''Petiţia Neamului Românesc".
Cereri: - recunoaşterea autonomiei
- transformarea Banatului într-un căpitănat românesc
- înarmarea poporului
- autonomia Bisericii Ortodoxe, şcoli şi publicaţii în limba română

Prin amploare, desfășurare, forțe participante și revendicări în spirit modern PROIECTUL POLITIC PAȘOPTIST a fost cel
mai complex proiect politic de modernizare a statului român în prima jumătate a secolului XIX. Practic toate revendicările majore
formulate în 1848 și-au găsit rezolvarea in deceniile care au urmat (Unirea Moldovei cu Țara Românească – 1859, reforma agrară –
1864, adoptarea unei Constituții – 1866, Proclamarea independenței – 1877, unirea tuturor românilor – 1918.)

Cerințe
1. Prezentaţi un proiect politic intern referitor la modernizarea statului roman redactat in sec XIX si 2 idei inscrise in acesta
2. Prezentați un proiect politic elaborat de romani în sec XVIII si/sau în prima jumatate a sec XIX si a două prevederi care vizau
constituirea statului modern
3. -2 proiecte politice elaborate in spatiul romanesc si prezentarea unui fapt istoric care reflecta aplicarea acestuia
4. -secolul in care au fost elaborate proiecte politice in spatial romanesc
5. Formulați un punct de vedere cu privire la contributia proiectelor politice la faurirea statului roman modern /un argument istoric
6. Formulați un punct de vedere cu privire la importanta proiectelor politice in evolutia statului roman in epoca moderna /un
argument istoric
7. Menționați 2 actiuni desfasurate in spatial romanesc in prima jumatate a sec XIX
8. Precizarea unui obiectiv înscris în proiectele politice din secolul al XIX-lea, referitor la statul român modern;
9. Prezentarea unui proiect politic din secolul al XIX-lea, care a contribuit la formarea statului român modern;
10. Menţionaţi o caracteristică/ o asemănare a proiectelor politice referitoare la statul român modern, elaborate în prima jumătate
a secolului al XIX-lea
11. menţionarea a două proiecte politice referitoare la statul român modern elaborate în secolul al XIX-lea și a câte unei
caracteristici a fiecăruia dintre acestea;

16
 LTAMG
UNIREA MOLDOVEI CU ŢARA ROMÂNEASCĂ ÎN TIMPUL LUI A. I. CUZA
A)Context intern şi extern
- după înfrângerea revoluţiei, în aprilie 1849 s-a semnat convenţia de la Balta-Liman prin care s-a reglementat statul celor 2 principate s-a
menţinut suzeranitatea otomană şi protectoratul ţarist
- în cele 2 ţări urmau să fie numiţi domnitori pe o perioada de 7 ani. În Ţara Românească a fost numit Barbu Ştirbei iar în Moldova Grigore
Ghica.
Principalul obiectiv după 1848 a fost realizarea unirii celor doua ţări. Centrul luptei pentru unire a fost până la 1856 în exil (o serie de foşti
revoluţionari au activat în străinătate, au publicat articole favorabile unirii în diferite ziare europene şi au făcut parte din unele organizaţii cu
caracter revoluţionar).
În 1853 a început războiul Crimeii (S. Ucrainei.) care a opus Rusia celorlalte mari puteri europene. Războiul s-a încheiat în 1856
prin înfrângerea Rusiei. Ulterior s-a ţinut un Congres de pace la Paris unde s-a luat în discuţie şi problema principatelor. Războiul
Crimeii = un nou episod al crizei/chestiunii/problemei orientale!!!
- în preajma congresului românii au înaintat unele memorii unor personalităţi politice (ministrului de externe francez, contele
Walewski şi premierului britanic Palmerston) şi au încercat sã atragă unele personalităţi culturale fatã de cauza româneascã.
P Cele 7 mari puteri şi-au conturat poziţia fatã de unirea principatelor în funcţie de propriile interese şi obiective. Franţa, Rusia,
Sardinia şi Prusia au susţinut unirea celor 2 ţări; Anglia, Imp. Otoman şi Imperiul Habsburgic s-au pronunţat împotriva unirii.
R Hotărârile referitoare la principate luate prin Tratatul de la Paris (=docum. juridic extern!) au fost:
1. S-a menţinut suzeranitatea otomană.
O 2. S-a înlăturat protectoratul ţarist
3. S-a introdus garanţia colectivă a celor 7 mari puteri.
4. Urmau să fie convocate adunările ad-hoc prin care românii să se pronunţe în problema unirii.
I 5. Rusia ceda Moldovei 3 judeţe din S. Basarabiei: Cahul, Ismail, Bolgrad.
6. S-a instituit regimul liberei navigaţii pe Dunăre.
E
B. Adunările ad-hoc
În cele 2 ţări a fost numit câte un caimacam (locţiitor pentru domn) care trebuia să pregătească alegerile pentru adunările ad-hoc.
C - caimacamul Moldovei, N. Vogoride a falsificat listele electorale. Urmări:
1. Pârcălabul de Galaţi Al. I. Cuza şi-a dat demisia în semn de protest
T 2. Marile puteri au ameninţat că rup relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman dacã nu se vor organiza noi alegeri în Moldova
(conflictul a fost rezolvat prin compromisul de la Osborne dintre Anglia şi Franţa).
Noile alegeri s-au desfăşurat fãrã nici un fel de incidente. În toamna lui 1857, s-au întrunit cele 2 adunări ad-hoc.
U -adunările ad-hoc aveau un caracter reprezentativ (erau reprezentate toate categoriile sociale) şi un caracter consultativ (puteau
sã facă propuneri dar nu puteau lua hotărâri).
L Cererile formulate în cele 2 adunări au fost similare:
1. Unirea Moldovei cu Ţara Româneascã sub numele de România.
2. Respectarea autonomiei în baza vechilor tratate încheiate cu Poarta.
3. Aducerea pe tron a unui prinţ străin dintr-o familie domnitoare în Europa ai cărui urmaşi sã fie crescuţi în religia ţãrii.
4. Formarea unor adunări obşteşti reprezentative.
5. Neutralitatea pământului românesc.
(toate acestea urmau sã se realizeze sub garanţia colectivă a marilor puteri).
U
C. Convenţia de la Paris. Unirea Moldovei cu Ţara Româneascã:
-în august 1858 marile puteri au organizat o conferinţã la Paris în care s-a luat în discuţie problema principatelor.
N -la terminarea conferinţei s-a redactat Convenţia de la Paris (a ţinut loc de constituţie în principate). Prevederile au fost:
1. Unirea celor 2 ţări sub numele de "Principatele unite ale Moldovei şi Valahiei".
I 2. Urma sã fie ales câte un domnitor separat la Iaşi şi la Bucureşti.
3. Urmau sã funcţioneze guverne şi adunări separate la Iaşi şi Bucureşti.
O 4. Singurele instituţii comune au fost:
a. Înalta curte de justiţie şi casaţie (puterea judecătoreasca).
b. Comisia centralã de la Focşani (urma sã redacteze legile de interes comun).(16 boieri-8 munteni şi 8 moldoveni).
N c. Armata
5. Alte prevederi:
I - separarea puterilor în stat
- desfiinţarea privilegiilor boiereşti.
S - egalitatea în faţa legilor.
În ambele ţări s-a organizat câte o căimăcămie alcătuită din 3 persoane, care urma să organizeze alegerile pentru adunările
elective (adunare care urma să aleagă domnitorul).
T În adunarea electivă de la Iaşi, la 5 ian. 1859 a fost ales ca domnitor Al. I. Cuza. Adunarea electivă de la Bucureşti era
dominată de conservatori care urmăreau să-l impună ca domn pe Gh. Bibescu. Cu ajutorul maselor populare, boierii din partida
naţionalã au reuşit sã impună candidatura lui Cuza. La 24 ian. 1859, Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi domnitor şi la
Bucureşti => astfel s-au pus bazele Statului Român Modern.
Franţa, Rusia, Sardinia, Prusia şi Anglia au recunoscut de la început dubla alegere, iar Imperiul Otoman şi Imperiul
Habsburgic au recunoscut mai târziu dubla alegere.
În etapa următoare urmau sã fie luate o serie de mãsuri pentru unificarea deplinã (măsuri MODERNE!) a celor 2 tãri:
- s-a unificat administraţia. - s-a unificat serviciul sanitar şi telegrafic.
- s-au unificat vămile şi cursul monetar. - Bucureşti a devenit capitală unică a ţării.
-zimbrul şi vulturul au devenit însemne pe drapelul naţional.
-în ian. 1862 şi-au început lucrările primul guvern unic (22 ian.) şi prima adunare unicã (24 ian.).
-în actele oficiale s-a folosit tot mai mult denumirea de România.

17
 LTAMG
Marile puteri (5) au recunoscut mãsurile de unificare deplinã iar celelalte 2 (Imp. otoman și Imp. Habsburgic) au recunoscut aceste
mãsuri însã numai pe timpul vieţii lui Cuza.
Pe plan intern se impunea înfăptuirea unor reforme fundamentale: reforma agrarã şi reforma electoralã = Proiect de modernizare!
Primul guvern unic format în ian. 1862 şi condus de Barbu Catargiu a fost dominat de conservatori. Acest guvern s-a opus adoptării
unei reforme agrare. În vara lui 1863 primul ministru B. Catargiu a fost asasinat. Ulterior s -a format un guvern condus de N.
Kretzulescu. Acesta a asigurat guvernarea ţãrii până în toamna lui 1863 când s-a format un nou guvern în frunte cu M. Kogălniceanu.
(Kogălniceanu a fost unul din cei mai apropiaţi colaboratori a lui Cuza.)
În 1863 una din primele mãsuri luate de noul guvern a fost secularizarea averilor mănăstireşti (au fost trecute în proprietatea
statului terenurile aparţinând mănăstirilor închinate, dependente de centrul religios de la muntele Athos.)
Noul guvern a propus un proiect de lege ruralã care a fost însã respins de Adunare. În aceste condiţii la 2 mai 1864, printr-o
loviturã de stat, Cuza a dizolvat Adunarea.
Ulterior prim plebiscit (vot popular) a fost adoptat Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Acesta a devenit în fapt
constituţia tãrii.
Prin prevederile sale, Statutul a consfinţit instaurarea unui regim autoritar:
-au sporit puterile domnitorului.
-Adunarea a devenit bicameralã prin înfiinţarea unui Corp Ponderator (un fel de senat), membrii acestuia erau numiţi de către
Cuza.
-au sporit atribuţiile executive ale domnitorului care putea sã guverneze prin decrete-legi.
-s-a înfiinţat Consiliul de stat care avea rolul de a elabora legile. A intrat în vigoare şi o nouã lege electoralã:
-s-a menţinut votul cenzitar (vot bazat pe avere).
-a crescut numărul alegãtorilor stabilindu-se un cens mai mic.
-alegãtorii au fost împãrtiţi în 2 categorii:
a. alegãtori primari care votau prin intermediul delegaţilor (un delegat la 100 de alegãtori).
b. alegãtori direcţi, care votau în mod direct

În noile condiţii, în august 1864 a fost votatã legea ruralã sau agrarã.
Prevederi:
-au fost împroprietărite cca. 465.000 de familii ţărăneşti cu 1,8 milioane hectare de pământ
-ţăranii au primit pământ în funcţie de puterea economicã, adică în funcţie de numărul de vite deţinut
-astfel au rezultat 3 categorii de ţărani:
a. tãrani fruntaşi cu 4 vite/boi.
b. ţãrani mijlocaşi cu 2 vite.
c. ţãrani pălmaşi cu nici o vitã.
Pentru pământul primit, ţăranii trebuiau sã plătească despăgubiri eşalonate pe 15 ani, iar vreme de 30 de ani nu aveau voie sã
înstrăineze pământul primit
Limite ale reformei agrare:
-pământurile s-au împărţit greu
-unii ţãrani n-au respectat prevederile legii şi au vândut pământul primit
-sute de mii de hectare au rămas necultivate în primii ani după reformã
-unii ţãrani n-au avut nici mijloacele şi nici resursele necesare cultivării pământului primit
O altã reformã importantã a fost cea a învăţământului:
-învăţământul primar de 4 clase a devenit gratuit şi obligatoriu.
-s-a dezvoltat învăţământul gimnazial, şcolile de meserii şi învăţământul liceal.
-s-au făcut programe unitare.
-după Universitatea din Iaşi, s-a înfiinţat Universitatea din Bucureşti.
Alte reforme:
-în justiţie (s-a adoptat un Cod civil şi un Cod penal, după model francez).
-în comerţ (s-au înfiinţat camerele de comerţ).

Politica externă în timpul lui Cuza au urmărit întărirea autonomiei tãrii.

-s-a înfiinţat un minister de externe.
-s-au deschis noi reprezentante diplomatice ale României în diferite ţãri.
-a sprijint lupta de emancipare a românilor din Transilvania.
-a sprijinit lupta de eliberare a unor popoare din Peninsula Balcanicã.

Înlăturarea lui Cuza

-în 10-11 februarie 1866,în urma unui complot Cuza a fost nevoit sã abdice. Cauzele înlăturării lui Cuza au fost:
-situaţia grea a ţãrii din punct de vedere financiar
-activitatea "Monstruoasei Coaliţii" (alianţă a liberalilor cu conservatorii, care avea ca unic scop înlăturarea lui Cuza)
-Cuza a devenit nepopular pe plan intern
-a pierdut sprijinul pe plan extern
-s-a depărtat de unii din principalii colaboratori.
După abdicare, Cuza a trăit în exil, iar în România s-au făcut demersuri pentru aducerea unui prinţ străin.
1857- 24 ian. 1859 = CONSTITUIREA/FORMAREA/CREAREA Statului român modern!
După 24 ian. 1859 = CONSOLIDAREA Statului român modern!

18
 LTAMG
Cerințe
1. -secolul in care conducătorii români abordeaza problema modernizarii statului
2. -secolul in care s-a realizat statul roman modern
3. -un document juridic international care a favorizat modernizarea in spatiul romanesc si prezentarea unei actiuni prin care
romanii si-au construit statul modern
4. -2 documente juridice internationale elaborate pe fondul “Crizei orientale” care cuprind prevederi referitoare si la Tarile
romane în sec XIX
5. - menționarea a două fapte/evenimente istorice din politica internă, prin care s-a format statul român modern şi precizarea
atitudinii unei puteri din „concertul european” față de unul dintre ele;
6. -2 actiuni desfăș. pe plan intern care au dus la realizarea statului roman modern si a cate unei consecinte a fiecareia (sec XIX)
7. - menţionarea a două fapte istorice desfăşurate în sec. XIX, care au dus la formarea statului român modern;
8. -un motiv al realizarii statului roman modern
9. -o actiune prin care romanii isi modernizeaza statul in a 2 jumatate a secolului XIX
10. -precizarea unei actiuni desfasurate de statul modern roman pe plan intern in a 2-a jumatate a sec XIX
11. - menționarea a două fapte istorice desfăşurate în statul român pentru modernizarea acestuia, în sec. XIX;
12. prezentarea unui fapt istoric, din politica internă, prin care s-a consolidat statul român modern în a doua jum. a sec. XIX;
13. Menţionaţi o asemănare între două măsuri de politică internă adoptate în statul român modern, în primul deceniu după
constituirea acestuia.
14. Formularea unui punct de vedere referitor la modalitatea de înființare a statului român în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

CONSTITUŢIA DIN 1866 = consolidarea statului român modern!!!

CONSTITUȚIE = LEGE FUNDAMENTALĂ!!
După abdicarea lui Cuza, în România au avut loc 2 evenimente importante:
1. Aducerea unui prinţ străin.
2. Adoptarea unei Constituţii.
Problema prinţului străin a fost reluatã după înlăturarea lui Cuza. Atât liberalii cât şi conservatorii au fost de acord cu aducerea
unui prinţ străin pe tronul României. Se urmãrea astfel:
-menţinerea unirii.
-consolidarea autonomiei.
-înlăturarea disputelor politice interne.
Iniţial, tronul i-a fost propus prinţului Filip de Flandra, care era frate cu regele Belgiei (propunere refuzatã de acesta). Ulterior,
tronul a fost propus prinţului Carol de Hohenzollern Sigmaringen, care era fiul principelui Carol Anton, frate cu regele Prusiei.
-prinţul Carol a acceptat oferta şi la 8 mai 1866 a venit în România.
-la 10 mai 1866, a depus jurământul de credinţă faţã de noul stat şi noul popor.
În noul context se impunea adoptarea unei Constituţii care sã reflecte transformările petrecute în România. La 29 iunie, proiectul
de constituţie a fost votat în Adunare.
La 1 iulie, constituţia a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial.
Constituţia era inspiratã din constituţia Belgianã din 1831. Ea a rămas în vigoare până în 1923, suferind pe parcurs mai mult e
modificări (în 1879, 1884, 1917).
Constituţia avea la bazã o serie de principii moderne inspirate din revoluţia francezã:
- separarea puterilor în stat
- responsabilitatea ministerialã
- drepturile şi libertăţile fundamentale
- suveranitatea naţională.
Constituţia avea 8 titluri împărţite în capitole referitoare la teritoriul României, puterile în stat, drepturile românilor, atribuţiile
domnitorului, organizarea administrativã, finanţele statului, puterea judecătorească, etc.
Conform Constituţiei, România era ca formă de guvernământ un stat monarhic constituţional ereditar. Domnitorul era capul
statului român şi reprezenta suveranitatea naţională.
Atribuţiile domnitorului:
-era inviolabil.
-convoca corpurile legiuitoare (camera deputaţilor + senat = parlament)
-putea sã amâne sau sã dizolve corpurile legiuitoare
-avea drept de iniţiativã legislativã, -avea drept de veto, sancţiona şi promulga legile, numea şi revoca miniştrii, era şeful armatei
-conferea gradele militare, avea dreptul de a numi magistraţii şi funcţionarii superiori în stat
-avea dreptul de a încheia tratate şi convenţii cu alte state, putea sã încheie tratate de pace
-avea dreptul de amnistiere şi graţiere.
Puterea executivã:
-era exercitatã de guvern şi domnitor.
Puterea legislativã:
-era exercitatã de Adunarea deputaţilor şi Senat
-un mandat dura 4 ani.
-lucrările celor 2 adunări se făceau în sesiuni ordinare care durau 3 luni începând cu 15 noiembrie.
Atribuţiile puterii legislative erau:
-discutarea şi aprobarea legilor.
-votarea bugetului de stat
-verificarea şi validarea mandatelor, interpelarea miniştrilor
-în cazuri speciale, cele 2 adunări erau convocate în sesiuni extraordinare.

19
 LTAMG
Puterea judecătorească:
-era exercitatã de instanţele de judecatã care pronunţau sentinţa în virtutea legii.
Alte prevederi:
-drepturi şi libertăţi fundamentale.
-proprietatea era declaratã sacrã şi inviolabilă.

Constituţia conţinea o serie de articole cu privire la sistemul electoral, acestea au fost ulterior dezvoltate într-o lege electoralã separatã.
Pentru camera deputaţilor, corpul electoral era împărţit în 4 categorii:
a. Colegiul I-din el făceau parte marii proprietari cu un venit funciar de la 300 de galbeni în sus.
b. Colegiul II -proprietarii mijlocii cu un venit între 100 şi 300 de galbeni. c. Colegiul III-comercianţi, industriaşi, profesori şi pensionari ai
statului. d. Colegiul IV- ţăranii şi muncitorii.
În colegiile I, II, III votul se exercita în mod direct iar în colegiul IV, în mod indirect (50 de alegãtori desemnau un delegat,
iar delegaţii dintr-un judeţ alegeau un deputat).
Pentru alegerea senatorilor – 2 colegii: Colegiul I format din proprietari de fonduri rurale, Colegiul II format din
proprietari de imobile din oraşe şi judeţe.
Deputaţii erau aleşi pe 4 ani iar senatorii pe 8 ani (jumătate din numărul senatorilor erau reînnoiţi prin tra gere la sorţi, la fiecare 4 ani, cei
ieşiţi putând fi realeşi).

Cerințe - Constitutiile
1. -anul/secolul/epoca istorică în care s-a adoptat o constitutie
2. -cauza/contextul adoptarii unei Constitutii
3. -2 asemanari si 2 deosebiri dintre prevederile a 2 constitutii si o consecinta a adoptarii fiecareia dintre cele 2 constitutii
4. -mentionarea anilor in care s-au adoptat 2 constitutii si prezentarea unui element de continuitate
5. -2 consecinte ale aplicarii uneia dintre constitutii
6. -fapt istoric care a facut necesara adoptarea si elaborarea unei constitutii, 2 principii prevazute in ambele constitutii
7. -un punct de vedere cu privire la necesitatea adoptarii unor legi fundamentale /un argument istoric
8. -un punct de vedere pt importanta constitutiilor pt Romania /un argument istoric
9. -cauza adoptarii constitutiilor in epoca moderna si rolul legilor pt statul roman /un argument istoric
10. prezentarea unui fapt istoric, desfăşurat pe plan intern, care contribuie la consolidarea statului român modern, în sec XIX;
11. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia consolidarea statului român modern s-a realizat în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea şi prin adoptarea unei constituţii.
12. precizarea unei cauze a adoptării constituţiei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și menționarea a două trăsături ale
acestei constituții;

Subiectul I
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„La 11/23 februarie 1866, în urma loviturii de stat, [Alexandru Ioan] Cuza este obligat să abdice şi să plece în exil. Se constituie o
locotenenţă domnească, formată din trei persoane, generalul Nicolae Golescu, Lascăr Catargiu şi colonelul Nicolae Haralambie, care
reia vechea doleanţă a Adunărilor Ad-Hoc de a aduce pe tron un prinţ străin dintr-o dinastie domnitoare din Europa apuseană.[...]
După validarea mandatelor deputaţilor, în şedinţa din 1 Mai 1866, Adunarea Constituantă proclamă, cu 109 voturi pentru şi 6
abţineri, pe principele Carol Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen principe ereditar al României sub numele de Carol I şi, ca răspuns
la obiecţiile puterilor garante, exprimă totodată voinţa nestrămutată a naţiunii de a rămâne pururi unită, sub acest principe străin şi
cu o monarhie ereditară [...].
La mai puţin de două luni de la depunerea jurământului noului domn, la 29 iunie/11 iulie 1866, Adunarea Constituantă votează şi
adoptă o nouă constituţie, inspirată din Constituţia belgiană din 7 februarie 1831, una din cele mai liberale din Europa, adaptată de
însăşi naţiunea română, prin reprezentanţii ei aleşi prin vot liber şi secret, la realităţile vieţii româneşti.”
(E. Focşeneanu, Istoria constituţională a României (1859-1991))

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi 2 instituții precizată în sursă. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursă, o informaţie referitoare la puterile garante. 2 puncte
3. Menţionaţi 2 spaţii istorice din sursă. 6 puncte
4. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursă, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii
(cauză, respectiv efect). 7 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la Adunarea Constituantă, susţinându-l cu două informaţii
selectate din sursă. 10 puncte
6. Prezentaţi alte două fapte istorice care au contribuit la dezvoltarea statului român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, în afara celor din sursele date. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a proiectelor politice elaborate în spațiul românesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea. 4 puncte

20
 LTAMG

ROMÂNIA SUB SEMNUL INDEPENDENŢEI

(România și Criza orientală în a doua jumătate a sec. XIX)

A.)Contextul intern şi extern

- după 1866 principalul obiectiv era obţinerea independenţei.
- factorii care făceau necesar acest lucru au fost:
-menţinerea monopolului comercial otoman
-îngrădirea continuă a autonomiei
-imposibilitatea încheierii unor tratate internaţionale în nume propriu
Între 1859-1875 au loc mai multe acţiuni ale României prin care s-au manifestat tendinţe de independenţă:
-înfiinţarea unor misiuni diplomatice române în diferite capitale europene
-lovitura de stat şi adoptarea statutului lui Cuza în 1864
-aducerea prinţului străin în 1866
-adoptarea Constituţiei din 1866
-încheierea unui tratat comercial între România şi Austro-Ungaria – 1875
Contextul extern care a favorizat lupta de independenţă a fost revolta popoarelor din Balcani (bulgari, bosnieci, sârbi) împotriva
stăpânirii otomane. Pe fondul crizei Imperiului Otoman 1875 s-a redeschis “Chestiunea Orientală“ (Imperiul Ţarist şi Imperiul
Austro-ungar urmăreau să îşi extindă influenţa şi în Balcani în defavoarea Imperiul Otoman) declanșându-se un război ruso-turc.
Pe plan intern în România s-au conturat două orientări în ceea ce priveşte obţinerea independenţei:
1.) Liberalii doreau obţinerea independenţei printr-un conflict direct cu Imperiul Otoman şi printr-o alianţă cu Rusia
2.) Conservatorii doreau să urmeze calea diplomatică printr-o alianţă cu Germania şi Austro-Ungaria.
În toamna lui 1876 guvernul liberal a iniţiat primele tratative cu Rusia. La 4 apr. 1877 s-a semnat la Bucureşti o Convenţie
româno-rusă.
Prevederi :
1.) Armata Rusă avea dreptul să traverseze România în drumul ei spre S. Dunării.
2.) Cheltuielile de deplasare erau suportate de partea rusă.
3.)Traversarea României se făcea pe un traseu stabilit dinainte cu ocolirea Bucureştiului.
4.)Rusia se angaja să respecte integritatea teritorială a României.
La 12 aprilie a intervenit starea de război dintre Rusia şi Imperiul Otoman.
- în România s-a decretat mobilizare generală deşi ţara îşi proclamase neutralitatea faţă de război (armata avea cca. 100.000 de
oameni dintre care 58.000 reprezentau forţa operativă)
- la sfârşitul lunii aprilie a intervenit starea de război dintre România şi Turcia în urma bombardării reciproce a unor obiective pe
linia Dunării.
B.)Proclamarea şi cucerirea independenţei:
În noile condiţii pe plan intern tot mai mulţi oameni politici au cerut proclamarea independenţei.
- la 9 mai 1877 în urma unei interpelări în parlament Mihail Kogălniceanu a rostit un discurs prin care a proclamat independenţa
României
- a doua zi independenţa a fost votată în senat iar cu ocazia zilei monarhiei a fost sărbătorită în întreaga ţară.
- în iunie, trupele ruse au trecut la S. de Dunăre, refuzând iniţial colaborarea cu armata română.
- cheia succesului în Balcani a fost considerată cetatea Plevna fortificată cu un ansamblu de redute dispuse circular
- după mai multe tentative nereuşite de a cuceri Plevna, Marele Duce Nicolae, comandantul trupelor ruse a trimis o telegramă
cifrată domnitorului Carol, prin care îi solicita sprijinul.
- după ce Carol a primit comanda frontului în Balcani, trupele române au trecut la S. de Dunăre
- la 30 aug. 1877 s-a organizat un nou asalt general asupra Plevnei (fără nici un rezultat)
- în sept. 1877 Plevna a fost supusă unui asediu
- în nov. 1877 comandantul Osman Paşa şi cetatea Plevna au capitulat
- în lunile următoare, trupele române au participat la alte confruntări în Balcani la : Rahova, Vidin, Smârdan
- la 19 ian. 1878 s-a semnat armistiţiul dintre Rusia şi Turcia Peste o lună s-a semnat tratatul de pace de la San-Stefano
Prevederi : - s-a recunoscut independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului
- Bosnia şi Herţegovina au devenit autonome
- s-a creat Marele Principat al Bulgariei pus sub autoritatea Rusiei
- Rusia primea de la Imperiul Otoman Dobrogea, în contul unei părţi din despăgubirea de război (încălcând prevederile
convenţiei româno-ruse referitoare la respectarea integrităţii teritoriale, Rusia îşi rezervă dreptul de a schimba Dobrogea cu cele trei
judeţe din S. Basarabiei: Cahul, Ismail, Bolgrad)
Marile puteri nemulţumite de creşterea influenţei Rusiei în S-E Europei au convocat un Congres de pace la Berlin.
Prevederi :
- s-a recunoscut independenţa Serbiei şi Muntenegrului
- s-a recunoscut independenţa României cu două condiţii :
1.)Acceptarea schimbului propus de Rusia (Dobrogea contra celor trei judeţe)
2.)Modificarea articolului 7 din Constituţie în sensul posibilităţii acordări cetăţeniei române şi pentru necreştini
- Bosnia şi Herţegovina intrau sub dominaţie austro-ungară
- principatul Bulgariei a fost redus teritorial
- Anglia lua în stăpânire insula Cipru
Congresul de la Berlin a adus României recunoaştere internaţională a independenţei proclamată la 9 mai 1877 şi cucerită efectiv
pe câmpul de luptă pe frontul din Balcani.

21
 LTAMG
Cerințe
Criza orientală (România sec XIX-XX)
1. -secolul in care se desfasoara criza orientala
2. -o actiune desfasurata pe plan intern in statul roman in sec XIX si precizarea unei consecinte
3. -mentionarea a 2 actiuni desfasurate de Romania pe plan extern in epoca moderna
4. Prezentaţi două fapte istorice/două acțiuni din cadrul „crizei orientale“ referitoare la România.
5. menționarea a două acțiuni la care participă România în planul relațiilor internaționale din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea şi a câte unei consecințe a fiecăreia;
6. menționarea a două acțiuni desfăşurate de România în relațiile internaționale din secolul al XIX-lea şi precizarea unei
asemănări între acestea;
7 -un fapt istoric care ilustreaza implicarea Romaniei in “Criza orientala” in a 2-a jumatate/sf. a sec XIX si a 2 cauze/consecinte ale
acestuia
8. -o actiune prin care statul roman modern s-a afirmat in relatiile internationale
9. -2 fapte istorice in sec XIX care ilustreaza raporturile statului roman modern cu marile puteri din Europa si o consecinta a
unuia dintre aceste fapte
10. -o consecinta pe plan extern a implicarii Romaniei in “Criza orientală”
11. -precizarea a 2 mari puteri internationale care se implica in “Criza orientală”
12. -2 documente juridice internationale elaborate pe fondul “Crizei orientale” care cuprind prevederi referitoare si la Tarile
romane /Romania sec XIX
13. -un punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale in sec XIX-XX /un argument istoric
14. -un punct de vedere referitor la rolul/ implicatiile/ consecintele “Crizei orientale” in istoria Romaniei /un argument istoric
15. -un punct de vedere cu privire la realizarea si evolutia statului roman modern /un argument istoric
16. -un punct de vedere cu privirie la procesul si rolul de/in modernizare a societatii /un argument istoric
17. precizarea unei cauze a implicării României în „criza orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
18. formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele acţiunilor întreprinse de România în „criza orientală” din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea pentru evoluţia statului modern şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
19. Menţionaţi o caracteristică a politicii desfășurate de România în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea.
20. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România s-a implicat în „criza orientală” din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea.
21. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România se implică în relațiile internaționale din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea prin acțiuni militare sau diplomatice.
22. Menţionaţi o caracteristică a acțiunilor desfășurate de statul român modern în „criza orientală‟ din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.
23. Prezentaţi câte o acţiune din politica internă, respectiv din relațiile internaționale desfășurate în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea pentru dezvoltarea statului român modern.
24. Menţionaţi o caracteristică a politicii promovate de România în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, după evenimentele la care se referă sursa B- 1877.
25. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia implicarea românilor în „criza orientală”, după
evenimentele la care se referă sursa (1877!), a avut consecințe favorabile pentru statul român modern.

PRINCIPALELE INSTITUŢII ALE ROMÂNIEI MODERNE

Viaţa politică în România s-a desfăşurat în cadrul prevederilor constituţionale adoptate în 1866.
A.) Monarhia:
- România era un stat monarhic constituţional
- principele (domnitorul) Carol s-a adaptat destul de greu la realităţile politice din România în primi ani de domnie
- în 1870-1871 au loc mai multe mişcări antimonarhice împotriva lui Carol
- după acest eveniment instituţia monarhică s-a consolidat continuu, de numele ei legându-se principalele evenimente ale României moderne
(independenţa, transformarea României în regat, Marea unire)
- Carol era căsătorit cu Elisabeta de Wied cunoscută şi sub pseudonimul literar Carmen Sylva.
- în 1878 parlamentul a votat folosirea titlului de alteţe regală pentru Carol.
- în 1881 s-a votat transformarea României în regat
- la 10 mai 1881 Carol a fost încoronat ca primul rege al României
- tot în 1881 a fost adoptat „Pactul de familie ” (acesta era un act prin care se stabilea succesiunea la tronul României; în condiţiile
în care Carol nu avea urmaşi succesorul său a fost numit Ferdinand care îi era nepot de frate)
- în planul vieţii politice interne Carol a fost un adevărat arbitru colaborând atât cu liberalii cât şi cu conservatorii
B.) Parlamentul:
- a fost instituţia legislativă fundamentală
- atribuţiile şi rolul parlamentului au fost reglementate în constituţia din 1866
- legile adoptate de Parlament au contribuit la modernizarea statului şi a instituţiilor sale şi la consolidarea independenţei României
- alegerile pentru Camera deputaţilor şi pentru Senat se făceau pe baza votului cenzitar
-sesiunea parlamentară începea cu „mesajul tronului” şi se încheia după 3-6 luni cu „un răspuns al camerelor legiuitoare la „mesajul tronului”
- pe lângă votarea bugetului, discutarea şi abordarea legilor, membrii parlamentului aveau şi dreptul de interpelare a miniştrilor din guvern
- în planul politici externe atât monarhia cât şi parlamentul s-au implicat şi au susţinut lupta de emancipare a românilor din teritoriile aflate
sub dominaţie străină.
C.) Partidele politice :
Partid politic = o organizaţie care grupează oameni cu aceleaşi interese şi obiective şi care pe baza unui program şi a unei strategii politice
urmăreşte să ajungă la guvernare. Orice partid politic are la baza o doctrină în conformitate cu care se stabilesc principalele căi de acţiune
şi de luptă politică.

22
 LTAMG
1.)Partidul Liberal:
- s-a constituit în 1875
- susţinătorii proveneau din rândul diferitelor categorii ale burgheziei şi ale intelectualităţii
- principalii lideri ai partidului au fost : I.C.Brătianu, I.I.C.Brătianu, M. Kogălniceanu, C.A.Rossetti
- partidul a promovat o politică cu caracter liberal caracterizată prin sintagma „prin noi înşine” Cu timpul în cadrul Partidului Liberal
au apărut mai multe disidenţe (grupări cu alte interese) :
1.) P. liberal - radical în frunte cu C.A.Rossetti
2.) P. liberal – moderat
3.) „Gruparea drapelistă” condusă de P. S. Aurelian şi formată în jurul publicaţiei „Drapelul”
2.)Partidul Conservator :
- s-a înfiinţat în 1880
- reprezentanţii proveneau din rândul marilor proprietari funciari
- lideri Titu Maiorescu, Petre Carp, Dimitrie Filipescu, Al. Marghiloman
- disidenţe – Partidul Conservator Democrat condus de Take Ionescu
- Partidul Conservator progresist condus de Al. Marghiloman
Cele două partide au dominat viaţa politică în România la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX
- În 1895 s-a introdus după model britanic principiul „rotativei guvernamentale” (cele două partide îşi succedau unul altuia la
guvernarea după câte un moment de criză politică)
La sfârşitul sec. al XIX-lea s-a dezvoltat şi mişcarea socialistă, lider era Constantin Dobrogeanu-Gherea
- în 1893 s-a înfiinţat Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România( PSDMR desfiinţat în 1899)
- în 1910 s-a constituit Partidul Social Democrat
Constantin Dobrescu-Argeş a încercat la sfârşitul sec. XIX să formeze un partid ţărănesc
- tentativa a fost reluată la începutul sec. XX când învăţătorul Ion Mihalache a pus bazele Partidului Ţărănesc

PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 1914-1918

În 1912 șiu 1913 s-au desfășurat cele 2 războaie balcanice (= evenimete din cadrul Crizei orientale la începutul sec. XX),
România participând la războiul din 1913 încheiat cu Pacea de la București (Bulgaria a fost înfrântă, România a primit
Cadrilaterul). Acest război marchează începutul reorientării politicii externe românești în preajma primului război mondial în
sensul depărtării față de Austro-Ungaria și de Tripla Alianță.
A)Contextul extern; România în anii neutralităţii (1914-1916).
La sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20 s-au pus bazele celor doua blocuri politice militare care s-au confruntat în
Primul Război Mondial.
1)Tripla Alianţă formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia (în 1883 din motive de securitate și pentru consolidarea
statutului de independență, a aderat şi România la această alianță printr-un tratat secret)
2)Antanta formată din Franţa, Anglia şi Rusia
Cauza războiului: -rivalităţile dintre marile puteri în lupta pentru împărţirea şi reîmpărţirea zonelor de influenţa pe glob
Pretextul războiului: -asasinarea prinţului moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand în 15 iunie 1914 la Sarajevo (Bosnia).
-Austro-Ungaria a impus Serbiei condiţii inacceptabile cu statutul de ţară independentă. La 15 iulie 1914 Austro-Ungaria a atacat
Serbia (data marchează începutul războiului).
Alianţele politico-militare s-au pus în mişcare şi s-au format cele două tabere:
1. Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria) + Bulgaria, Turcia
2.Antanta (Franta, Anglia, Rusia) + Italia, Grecia, România, SUA, Japonia, Australia…
Principalul obiectiv al României pe plan extern era întregirea teritoriului naţional (Basarabia se afla sub dominaţie rusă, iar
Transilvania, Banat şi Bucovina sub dominaţie austro-ungară)
Poziţia României faţă de război s-a dezbătut în Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 (Sinaia)
La Consiliu au participat regele, prinţul Ferdinand şi principalii oameni politici. Aici s-au conturat doua orientări:
1.Intrarea României în război alături de Germania (Regele Carol şi principalii lideri conservatori)
2.Neutralitatea temporară şi situarea România intr-o poziţie de expectativă (liberalii); intrarea în război intr-un moment ulterior
favorabil.
Consiliul de Coroană a ales soluţia neutralităţii.
Anii neutralităţii (1914-1916)
-ambele tabere au făcut presiuni pentru atragerea României în război
-pe plan intern s-au conturat doua orientări: antantofilii şi germanofilii (în cei doi ani curentul antantofil a avut din ce în ce mai
mulţi aderenţi)
-pe 27 septembrie 1914 Carol a decedat, locul său fiind luat de Ferdinand (acesta nu era la fel de hotărât în a susţine o alianţă cu
Germania)
-în cei doi ani guvernul liberal a iniţiat mai multe tratative cu statele Antantei. În vara lui 1916 Antanta a cerut României intrarea
în război "acum ori niciodată". La 4 august 1916 s-a semnat Convenţia politică şi militară dintre România şi Antanta. Prevederi:
1 S-a recunoscut legitimitatea dorinţei de unire a României cu teritoriile aflate sub dominaţie austro-ungară
2 România urma să participe cu drepturi depline la Conferinţa de pace
3 În termen de 10 zile România se angaja să declare război Austro-Ungariei (Convenţia politică).
4 Antanta se obliga să trimită României zilnic 300 de tone de armament şi tehnică militară
5 Antanta se obliga să declanşeze operaţiuni militare pe frontul din Galiţia (Polonia) şi la Salonic (N Greciei)
6 Antanta s-a angajat să trimită trupe în ajutorul României pe frontul de sud în Dobrogea (Prevederi din Convenţia militară)
B)Campaniile 1916-1917; România în anul 1918
-la 14 august s-a întrunit un nou Consiliu de Coroană în care s-a hotărât intrarea României în război
-trupele româneşti erau împărţite în patru mari corpuri de armata (3 se aflau de-a lungul Carpaţilor, iar una în Dobrogea)
-în noaptea de 14-15 august trupele române au trecut Carpaţii eliberând unele teritorii şi oraşe din Transilvania
-în paralel, armata română din Dobrogea a suferit o înfrângere în faţa trupelor germano-bulgare la Turtucaia (24 august 1916)
23
 LTAMG
-în Transilvania trupele germano-austro-ungare au organizat o contraofensivă, iar dinspre sud o armata germană condusă de
generalul Mackensen a intrat în România pe la Zimnicea.
-armata română din Transilvania s-a retras la sud de Carpaţi şi a organizat apărarea în faţa Bucureştiului pe linia Neajlov-Argeş
-românii au fost înfrânţi, iar la 23 noiembrie, trupele germane conduse de generalul Mackensen au ocupat Bucureştiul
Campania din anul 1916 s-a încheiat dezastruos pentru români
Urmări: - capitala a fost ocupată de germani
- 2/3 din teritoriul ţării au ajuns sub regim de ocupaţie militară germană
- guvernul, monarhia, parlamentul, armata şi o parte a populaţiei civile s-au retras în Moldova
- în teritoriile ocupate, germanii au declanşat o adevărată politică de răzbunare şi au rechiziţionat bunuri de la populaţia română
- tezaurul României a fost mutat la Iaşi, iar apoi a fost dus la Moscova
În nordul Moldovei armata română s-a refăcut cu ajutorul direct al Misiunii militare franceze condusă de generalul Henri Berthelot.
-trupele româneşti numărau circa 460.000 de soldaţi alături de care se aflau aproape 1.000.000 de soldaţi ruşi
-pentru a ridica moralul armatei, regele Ferdinand a promis înfăptuirea a două reforme importante: reforma agrară şi reforma
electorală
În vara lui 1917 Germania urmărea să ocupe întreaga Moldovă. Armata română condusă de generalul Al. Averescu a obţinut
importante victorii la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.
În toamna lui 1917 situaţia pe frontul de est s-a schimbat radical :
-în Rusia a izbucnit revoluţia bolşevică, ţarul a fost înlăturat, iar comuniştii au preluat puterea
-noile autorităţi comuniste urmăreau încheierea unei păci separate cu Germania (pacea s-a semnat la începutul lui 1918 la Brest-
Litovsk)
-trupele ruse aflate în Moldova au provocat numeroase dezordini
-măsurile luate de autorităţile române au dus la ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia care a declarat confiscarea tezaurului aflat
la Moscova
Situaţia României a devenit deosebit de grea, conturându-se 3 posibilităţi :
1 – retragerea armatei şi a autorităţilor în Ucraina
2 – organizarea unei rezistenţe în nordul Moldovei cu posibilitatea înfrângerii şi ocupării întregii ţări de către germani
3 – încheierea unei păci separate cu Germania care să asigure menţinerea României ca stat
Guvernul condus de Al. Marghiloman a ales soluţia încheierii unei păci :
- în aprilie 1918 s-a semnat Pacea de la Buftea - Bucureşti
Prevederi: - teritoriile cucerite deja rămâneau sub regim de ocupaţie militară germană
- Germania prelua surplusul de petrol şi cereale
- unele terenuri petroliere erau concesionate(a închiria pe o perioada limitată cu drept de folosinţă) pe 90 de ani
- România ceda Austro-Ungariei 5600 km pătraţi de zona montană
- Dobrogea intra sub dominaţie germano-bulgară (România avea dreptul la un culoar de trecere spre portul Constanţa).
În vara şi toamna lui 1918 Antanta şi aliaţii săi au obţinut victorii pe toate fronturile. În octombrie 1918 România a declarat
(din nou) război Germaniei, decretându-se mobilizarea generală.
Sfârşitul I Război Mondial a găsit România în tabăra statelor învingătoare (Antanta).
Cerințe
1. -2 documente internationale din sec XIX si prima jumatate a sec XX si a cate unei prevederi a fiecaruia dintre acestea
referitoare la Romania
2. -2 aliante internationale din prima jumatate a sec XX si prezentarea atitudini Romaniei fata de una dintre acestea
3. -o alianta la care participa Romania in sec. XX si o consecinta a acestui fapt istoric
4. - un punct de vedere referitor la atitudinea/relatia/raportul Romaniei cu marile puteri din Europa in sec XIX-XX /un argument
istoric
5. -2 mari puteri din Europa in prima jumatate a sec XX
6. -o actiune la inceputul secolului XX la care participa statul roman modern
7. -un punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale in sec XIX/sec XX, un argument istoric
8. -2 evenimente internationale la care Romania participa in sec. XX, precizarea unei consecinte a fiecareia dintre ele
9. -un fapt istoric din sec XX in care Romania se alatură marilor puteri, 2 consecinte ale acestuia pt Romania
10. - un fapt istoric din sec XX care a contribuit la formarea Romaniei Mari
11. -menţionarea a două acţiuni referitoare la atitudinea României faţă de una dintre marile alianţe de la începutul sec. XX;
12. Menţionaţi o asemănare între două acțiuni la care participă România alături de mari alianțe din secolul al XX-lea.
13. Prezentaţi două acţiuni desfăşurate de România în relația cu o mare alianță, la începutul secolului al XX-lea.
14. Menţionaţi o constantă în desfășurarea faptelor istorice la care participă România la începutul secolului al XX-lea, în cadrul
relațiilor internaționale.

24
 LTAMG
MAREA UNIRE DIN 1918
(STATUL NAȚIONAL UNITAR!!!)
Principalul obiectiv al României în I Război Mondial a fost întregirea teritoriului naţional. Etapele în realizarea marii unirii au
fost: unirea din 1859 şi independenţa din 1877-1878. Factori care au favorizat lupta pentru unire: 1)Factori externi = revoluţia
bolşevică din Rusia; destrămarea Imperiului multinaţional Austro-Ungar; afirmarea principiului autodeterminării popoarelor pe plan
internaţional
2)Factori interni = -organizarea politică a românilor aflaţi sub dominaţie străină; -sprijinul acordat de România luptei naţionale
a românilor din afara graniţelor ţării
Marea unire din 1918 a avut loc în condiţii şi etape diferite de la o regiune la alta.
A) Basarabia
-în martie 1917 s-a format Partidul Naţional Moldovenesc
-în contextul revoluţiei bolşevice din Rusia, românii din Basarabia s-au organizat politic
-în octombrie 1917 la Chişinău a avut loc Congresul Ostaşilor Moldoveni - aici s-a hotărât constituirea unui organism politic
reprezentativ numit Sfatul Ţării (avea 125 membri) şi un Consiliu director în frunte cu Ion Inculeţ.
Sfatul Ţării a proclamat autonomia provinciei iar în decembrie 1917 a proclamat Republica Democrată Moldovenească
-trupele ruse din Basarabia au provocat numeroase dezordini, la cererea Sfatului Ţării, armata română a intervenit restabilind ordinea
-după ce Ucraina a devenit independentă, Rep. Dem. Moldovenească şi-a proclamat la rându-i independenţa la 24 ianuarie 1918
-la 27 martie 1918 prin votul majorităţii membrilor din Sf. Ţării s-a hotărât unirea Basarabiei cu România (86-da, 3-nu, 36-abţineri)
B) Bucovina
-românii din Bucovina au sprijinit ideea intrării României în război alături de Antanta
-în toamna lui 1918 deputaţii români în parlamentul de la Viena au format un Consiliu Naţional Român
-bucovinenii au respins ideea anexării provinciei la Galiţia
-în paralel, Ucraina a emis pretenţii de stăpânire asupra părţii de nord a Bucovinei (armata română a acordat sprijin Bucovinei)
-la iniţiativa lui Sextil Puşcariu în Bucovina s-a format o Adunare Constituantă (aceasta a proclamat autonomia provinciei şi avea
în frunte un Birou Executiv condus de Iancu Flondor)
-în 15/28 noiembrie 1918, un Congres reprezentativ al Bucovinei a hotărât unirea acestui teritoriu în România
C) Transilvania
-a fost cel mai important teritoriu românesc aflat sub dominaţie străină
-în timpul războiului s-au accentuat măsurile represive luate contra românilor
-numeroşi românii au fost obligaţi să lupte în armata Austro-Ungariei pentru interesele străine (foarte mulţi au dezertat din armata A-U)
-în toamna lui 1918 s-a reluat activitatea politică a românilor din Transilvania
-la 12 octombrie 1918 la congresul PNR de la Oradea s-a adoptat Declaraţia de autodeterminarea românilor din Transilvania
(ulterior a fost citită în parlamentul de la Budapesta de către deputatul român Alexandru Vaida Voievod)
-la 30-31 octombrie la hotelul Jagerhorn din Budapesta 6 reprezentanţi ai PSD (social-democrat) şi 6 reprezentanţi ai PNR au
format Consiliul Naţional Român Central: PSD- Iosif Jumanca, Ion Flueraş
PNR- Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ion Suciu
-preşedinte a CNRC a fost avocatul arădean Şt. Cicio Pop (sediul CNRC s-a aflat în casa lui)
-oraşul Arad a devenit centrul politic al luptei pentru unire
-în întreaga Transilvanie s-au organizat consilii naţionale judeţene şi locale
-pe lângă acestea s-au format şi gărzile naţionale (= unităţi înarmate formate din voluntari care aveau rolul de a menţine ordinea
şi liniştea, de a asigura paza instituţiilor, şcolilor, drumurilor)
-la 9 noiembrie 1918 printr-o notă ultimativă adresată Ungariei, CNRC a hotărât preluarea puterii în Transilvania
-în 13-14 noiembrie în sala Prefecturii din Arad au avut loc tratative între români şi o delegaţie maghiară condusă de Oszkar
Jaszi (fără nici un rezultat). Ulterior s-a hotărât convocarea unei Mari Adunări Naţionale pe data de 1 decembrie la Alba-Iulia:
-au participat 1228 de delegaţi oficiali (123 din Arad) și cca 100.000 de voluntari (cca 10000 din Arad)
-Vasile Goldiş a citit Rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România
Până la unirea efectivă, Transilvania urma să fie condusă de:
1)Marele Sfat Naţional (un parlament condus de G. Pop de Băseşti)
2)Consiliul Dirigent (un guvern format din 15 membri, 3 din Arad, în frunte cu Iuliu Maniu)
Recunoaşterea internaţională a Marii Unirii a venit în urma Conferinţei de Pace de la Paris din 1919-1920
-Principiul de autodeterminare = principiul formulat de preşedintele american Wilson care urma să stea la baza organizării lumii
postbelice. Autodeterminare = dreptul unui popor de a-şi hotărî singur soarta.
Cerințe
1. -menţionarea unui eveniment internaţional, de la începutul secolului al XX-lea care favorizeazã realizarea României Mari,
respectiv, prezentarea unui fapt istoric desfãşurat de români pentru înfãptuirea acestui obiectiv;
2. -formularea unui punct de vedere referitor la implicaţiile evenimentelor internaţionale asupra României, la sfârşitul secolulu i
al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
3. -2 consecinte ale constituirii Romaniei Mari
4. -2 actiuni politice prin care s-a infaptuit Romania Mare si o consecinta a acestui fapt istoric
5. - formularea unui punct de vedere referitor la importanţa constituirii României Mari pentru evoluţia democrației în statul
român şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
6. - menţionarea a trei acţiuni prin care s-a constituit România Mare la începutul secolului al XX-lea;
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia realizarea României Mari a fost favorizată și de politica
de alianțe dusă de statul român la începutul secolului al XX-lea.
8. -un obiectiv al Romaniei in prima jumatate a sec XX si prezentarea unei actiuni desfasurata pe plan intern pt atingerea acestuia
9. o actiune desfășurată pe plan intern în statul roman în sec XIX si prima jumatate a sec XX si precizarea unei consecinte
10. Menţionaţi o constantă în desfășurarea acțiunilor la care participă românii la începutul secolului al XX-lea pentru realizarea
României Mari.

25
 LTAMG
UNIFICAREA POLITICĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ
A)Urmările/consecințele Marii Uniri
-suprafaţa ţării a crescut de la 137000 km pătraţi la 295000 km pătraţi
-a crescut potenţialul agricol şi industrial
-populaţia ţării s-a dublat
-în 1919 s-a ales primul parlament al României Mari
-la 29 decembrie 1919 s-au ratificat legile de unificare a provinciilor istorice cu România
-în aprilie au fost desfiinţate organele provizorii de conducere din Basarabia, Bucovina şi Transilvania
-principala problema a noului stat a fost crearea unei legislaţii unitare şi a unui cadru unitar de dezvoltare a ţării
B) Legislaţia economică
- Banca naţională a României a ştampilat bancnotele care circulau în paralel în ţară (rubla Romanov, rubla Lvov şi coroanele
austro-ungare). În 1920 s-a adoptat o lege de unificare monetară, iar ministerul de finanţe a adoptat un sistem unitar de impozitare (s-a stabilit
o suma minimă impozabilă, iar impozitul era diferenţiat în funcţie de venituri)
-cea mai importantă problema era cea legata de înfăptuirea unei reforme agrare => -între 1917-1920 s-au adoptat mai multe legi în care
s-au stabilit principiile înfăptuirii viitoarei reforme
Reforma agrară:
-s-a aplicat începând cu 1921; -au fost expropriate (a expropria – a trece un bun în proprietatea statului pentru necesităţi de interes obştesc)
toate moşiile mai mari de 100 ha cu excepţia pădurilor, păşunilor şi livezilor
-structura proprietăţii înainte de reformă era următoarea:- 1171 de mari familii de moşieri deţineau 42% din pământuri în timp ce peste 1
milion de familii ţărăneşti aveau 46% din pământuri.
Prin reformă s-a schimbat structura proprietăţii, în România predominând proprietatea mică şi mijlocie.
C) Legislaţia electorală
-în 1917 s-a promis înfăptuirea unei reforme electorale
-în 1918 s-a introdus votul universal egal, direct şi secret pentru toţi bărbaţii peste 21 de ani: erau excluşi de la vot magistraţii, militarii şi
femeile => -s-a desfiinţat astfel votul cenzitar => -a crescut considerabil numărul celor care participau activ la viaţa politică
În 1926 s-a adoptat o noua lege electorală prin care se urmărea eliminarea instabilităţii în plan politic.
Prevederi
-s-a introdus sistemul primei electorale
-partidul care obţinea cel puţin 40%din voturi era declarat partid câştigător în alegeri şi primea automat 50% din locurile di n parlament
-restul locurilor din parlament se împărţeau în mod proporţional tuturor partidelor care au depăşit pragul minim de 2%,inclusiv
partidului care obţinuse prima electorală
D)Unificarea administrativă şi judecătorească:
1)Legea administraţiei
-prin această lege România a primit o legislaţie unitară. Ţara era împărţită în:a) judeţe conduse de prefecţi
b) plăşi conduse de pretori
c) comune urbane, comune rurale şi sate conduse de primari
2)Legea învăţământului
-s-au pus bazele unui învăţământ unitar, iar durata învăţământului obligatoriu a crescut de la 4 la 7 ani
3)Legea de organizare judecătorească
-s-au stabilit organele puterii judecătoreşti: judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel. Instanţa supremă era Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
Judecătorii erau inamovibili (s-a asigurat astfel independenţa justiţiei).
4)Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe
-Biserica Ortodoxă română a fost ridicată la rang de patriarhie devenind autonomă
-în întreaga ţara, Biserica Ortodoxă a avut o organizare unitară fiind împărţită în mitropolii, episcopii şi parohii

Subiectul III
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre caracteristicile statului român în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în
prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere:
- prezentarea unei măsuri de politică internă adoptate pentru consolidarea statului român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
- precizarea unei acţiuni desfăşurate de România în „criza orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi menţionarea unei
consecinţe a acestei acţiuni;
- menţionarea a două acţiuni referitoare la atitudinea României faţă de una dintre marile alianţe de la începutul secolului al XX-lea;
- menţionarea a trei acţiuni prin care s-a constituit România Mare la începutul secolului al XX-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la importanţa constituirii României Mari pentru evoluţia democrației în statul român şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

ROMÂNIA ÎN POLITICA EXTERNĂ ÎN PRIMA JUMĂTATE A SEC. AL XX-LEA

A. Context - 1918-1932 - eforturi pentru menţinerea păcii
- 1933-1939 - Degradarea relaţiilor internaţionale
B. Relaţii internaţionale în perioada interbelică. Obiective
1. Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri
• Congresul de Pace de la Paris
• Tratatul de la Paris din 1920 - marile puteri recunosc unirea Basarabiei cu România
2. Păstrarea păcii
• Aderarea la Societatea Naţiunilor
• Participare la conferinţe internaţionale
3. Menţinerea statu-quo-ului
• Alianţele regionale: Mica Înţelegere-1921; Înţelegerea Balcanică-1934
• Convenţii şi tratate cu Franţa şi Polonia
Deşi avea la bază principii generoase, Societatea Naţiunilor nu a avut nici mijloacele şi nici forţa pentru a contracara politica

26
 LTAMG
revizionistă a statelor învinse în primul război mondial.
Principiul securităţii colective, lansat de Societatea naţiunilor, s-a concretizat prin încheierea unor alianţe cu caracter regional a
unor state mai mici care urmăreau astfel să contracareze și să descurajeze acțiunile revizioniste ale unor state.
1. Încă din 1921 s-a format „Mica Înţelegere” (România, Cehoslovacia şi Iugoslavia) – pt. descurajarea acțiunilor revizioniste ale
Ungariei.
2. În 1934 s-a constituit „Înţelegerea Balcanică” (România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia) – pentru descurajarea acțiunilor
revizioniste ale Bulgariei.
C. Pierderile teritoriale ale anului 1940
Statele revizioniste solicită cedări teritoriale România - pierderi teritoriale:
28 iunie 1940 - Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa (ultimatum sovietic) U.R.S.S.
30 august 1940 – Transilvania (Dictatul de la Viena) Ungaria.
7 septembrie 1940 – Cadrilaterul (Tratatul de la Craiova) Bulgaria
D. România în cel de Al Doilea Război Mondial
• 1940 - 1944 - De partea Axei.
• 1944 – 1945 - De partea Coaliţiei Naţiunilor Unite.

CONSTITUŢIA DIN 1923

CONSTITUȚIE = LEGE FUNDAMENTALĂ!!!
A) Necesitatea unei constituţii
-după Marea Unire se impunea adoptarea unei noi constituţii care să reflecte transformările petrecute în România
-toate forţele politice erau de acord cu ideea adoptării unei noi legi fundamentale
-1922 alegerile au fost câştigate de PNL condus de Ion I. C. Brătianu
Parlamentul dominat de liberali a devenit Adunare constituantă (avea ca scop unic adoptarea unei constituţii)
-partidele politice au redactat mai multe proiecte de constituţie
-în cele din urma s-a impus proiectul Partidului Liberal
-26 martie 1923 constituţia a fost votată în camera deputaţilor; -27 martie a fost votată în senat; -28 martie a fost promulgată de
rege, iar in -29 martie a fost publicata în Monitorul Oficial
-Constituţia din 1923 s-a mai numit Constituţia Unificării sau unirii
-avea 138 de articole împărţite în titluri referitoare la forma de guvernământ, puterile în stat, graniţele ţării, organizarea armatei,
drepturile şi libertăţile fundamentale
-Constituţia din 1923 avea la baza vechea constituţie din 1866 (76 de articole aveau aceeaşi forma şi acelaşi conţinut, iar restul au
fost modificate sau completate).
B) Prevederi
-conform Constituţiei România era un stat naţional, unitar, independent şi indivizibil
-forma de guvernământ era monarhia constituţională ereditară
-puterea emană de la naţiune prin reprezentanţii săi
Drepturi şi libertăţi:
-egalitate în drepturi fără deosebire de limbă, religie sau origine etnică
-libertatea presei şi a conştiinţei
-dreptul la asociere
-votul universal=direct şi secret pentru toţi bărbaţii peste 21 de ani
-proprietatea era garantată
Puterile în stat:
1)puterea executivă era exercitată de guvern şi de rege
Atribuţiile regelui:
-era şeful statului
-comandantul suprem al armatei
-numea funcţionarii superiori în stat
-putea să convoace parlamentarii în sesiuni extraordinare, sancţiona şi promulga legi, putea să încheie tratate cu alte state
2)puterea legislativă era exercitată de Parlament care şi-a menţinut structura bicamerală. Atribuţii:
-validarea mandatelor
-votarea bugetului
-discutarea legilor
-dreptul de interpelare a miniştrilor
3)puterea judecătorească-era exercitată de instanţele de judecată
Constituţia din 1923 a asigurat dezvoltarea României în limitele unui cadru democratic până în 1938 când regele Carol al II- lea
a introdus un regim autoritar de guvernare.
VEZI CERINȚELE DE LA CONSTITUȚIA DIN 1866
1. formularea unui punct de vedere referitor la rolul practicilor politice democratice în evoluţia României din prima jumătate a
secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
2. prezentarea unei caracteristici a unei constituții adoptate în România Mare;
3. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia practicile politice democratice sunt aplicate în statul
român, în prima jumătate a secolului al XX-lea.
4. formularea unui punct de vedere referitor la evoluția statului român în primele trei decenii ale secolului al XX-lea şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.

27
 LTAMG
MONARHIA, CENTRU DE PUTERE
A)Ferdinand (1914-1927)
-instituţia monarhică s-a aflat în centrul vieţii politice, Regele a domnit în conformitate cu prevederile constituţionale => prestigiul regelui a
crescut după I război mondial şi după Marea Unire. În oct.1922 Ferdinand a fost încoronat la Alba-Iulia ca rege al României Mari
-Dpv. pol., regele a fost dominat de liderul liberal Ion I.C. Brătianu.
-în 1927 regele Ferdinand a decedat => -regenţa a funcţionat între 1927-1930. -Era formată din 3 persoane: 1.Patriarhul Miron Cristea
2.Prinţul Nicolae, 3.Gheorghe Buzdugan (Preşedintele Curţii de Casaţie)
-în cei 3 ani opoziţia şi în principal, PNŢ a lansat ideea revenirii lui Carol în ţară, prezentându-l ca salvator al României.
-la 6 iun. 1930,Carol revine în ţară, iar la 8 iun. a fost încoronat sub numele de Carol al II-lea (eveniment cunoscut sub numele de Restauraţia
carlistă)
B) Criza dinastică - a afectat prestigiul monarhiei
- s-a declanşat în dec. 1925 când prinţul Carol a declarat că renunţă la dreptul său de moştenitor al tronului (ulterior şi-a luat numele civil de
Carol Caraiman şi-a trăit cu amanta sa, Elena Lupescu)
- Consiliul de coroană a acceptat hotărârea lui Carol, iar la 4 Ianuarie 1926 parlamentul a ratificat (a aprobat) actul proclamându-l ca
succesor la tron, pe Mihai, fiul lui Carol
- pe timpul cât Mihai era minor s-a format o Regenţă care prelua atribuţiile monarhiei
C)Carol al 2-lea (1930-1940)
- a urmărit în permanenţă instaurarea unui regim autoritar de guvernare
În acest scop, a luat o serie de măsuri: - a denigrat partidele politice, a încurajat sciziunile în cadrul partidelor, a încălcat uzanţele parlamentare,
a guvernat prin decrete-legi, a întărit poziţiile camarilei regale (=un grup de oameni influenţi din jurul regelui care urmăreau interese proprii şi l-
au sprijinit pe Carol în acţiunea de instaurare a unui regim autoritar)
Prin aceasta a urmărit:
- impunerea camarilei ca centru de putere
- subminarea regimului democratic
- sprijinirea organizaţiilor prodictatoriale
Alegerile din 1937 au demonstrat deruta electoratului
- nici un partid nu a obţinut minimum 40% din voturi
- extrema dreaptă (legionari)au ieşit pe locul 3
- rezultatul alegerilor a favorizat acţiunile lui Carol al 2-lea de impunere a unui regim autoritar
- la 28 decembrie 1937 regele l-a numit pe Octavian Goga ca prim-ministru (era preşedinte al Partidului Naţional Creştin)
- Carol a pregătit astfel instaurarea unui regim autoritar
D)Monarhia - centrul de putere
- cauze care au dus la instaurarea monarhiei autoritare ;
a)cauze interne – situaţia economică dificilă din anii crizei economice (1929-1933); - divergenţele şi sciziunile dintre partide
- guvernarea prin decrete –legi,- ignorarea parlamentului ca for legislativ; - rezultatele campaniei electorale din 1937
b)cauze externe – ascensiunea fascismului în Europa; creşterea tensiunii în relaţiile internaţionale; politica conciliatoristă a Angliei şi Franţei
faţă de Germania
La 10 februarie 1938 guvernul Goga a fost demis şi s-a format un guvern condus de patriarhul Miron Cristea.
-astfel s-au pus bazele regimului monarhic autoritar
Masuri pentru întărirea regimului
- militarizarea administraţiei (prefecţi numiţi din rândul ofiţerilor superiori)
- introducerea cenzurii şi a stării de asediu
- consiliul de coroană a devenit organ permanent
- dizolvarea partidelor politice
- crearea unui partid unic: Frontul Renaşterii Naţionale, a devenit ulterior Partidul Naţiunii
- desfiinţarea sindicatelor şi crearea breslelor de lucrătorii
- o nouă reforma administrativă (România era împărţită în 10 ţinuturi conduse de un rezident regal)
- publicarea unei noi constituţii
Constituţia din 1938 – adoptată TOT în România Mare sau în statul național unitar!!!
- a fost redactată de juristul Istrate Micescu
- a consacrat lovitura de stat a lui Carol
- a înlăturat principiile democraţiei parlamentare
- s-au restrâns drepturile şi libertăţile fundamentale
- atribuţiile regelui au crescut foarte mult
- a împrumutat dispoziţii din legislaţia fascistă italiană
- VEZI CERINȚELE DE LA CONSTITUȚIA DIN 1866
1. menţionarea a două constituții adoptate în statul român, în prima jumătate a secolului al XX-lea şi precizarea unei asemănări
între acestea;

F) Pierderile teritoriale din vara lui 1940

- la 1 septembrie 1939 a început al 2-lea război mondial, iar în iunie 1940, Franţa, un aliat tradiţional al României a capitulat
- în august 1939 se încheiase pactul Ribbentrop-Molotov, care conţinea şi clauze secrete referitoare la România
- în acest context România a rămas total izolată pe plan diplomatic european
La 26 iunie guvernul sovietic a dat un ultimatum României înmânând o notã diplomatică ambasadorului C-tin Davidescu de la Moscova.
- în ultimatum s-a cerut cedarea Basarabiei şi a N Bucovinei =>- consiliul a acceptat cererea în urma ameninţărilor ruse.
- astfel cele 2 teritorii (50000 km pătraţi cu 3,6 mil. loc.) au fost cedate URSS.
La 1 iulie 1940, România a renunţat la garanţiile de securitate franco-engleze, astfel s-a reorientat politica externã a tãrii în sensul unei
apropieri de Germania => Carol i-a cerut lui Hitler să trimită o misiune în România.
În acest context, Ungaria şi Bulgaria au emis pretenţii teritoriale asupra României.
-tratativele cu Ungaria au avut loc în 16-26 august 1940 la Turnu-Severin. Ungaria a susţinut principiul teritorial iar România principiul etnic
cu mici rectificări de graniţă. Tratativele au eşuat şi s-a impus soluţia arbitrajului Germaniei şi Italiei.
-la 30 august 1940 României i s-a impus Dictatul de la Viena
-astfel România a cedat Ungariei N-V Tranislvaniei (43000 km pătraţi cu 2,6 mil loc.).

28
 LTAMG
În septembrie au avut loc tratativele cu Bulgaria la Craiova. România a cedat Bulgariei S Dobrogei (7000 km pătraţi cu 400.000 loc.).
Urmări:
-România a pierdut cca 100.000 km pătraţi cu aproximativ 6,6 mil locuitori
-a slăbit capacitatea de apărare a ţãrii.
-pierderile teritoriale au grăbit căderea lui Carol.

REGIMUL ANTONESCU: ROMÂNIA - „STAT NAŢIONAL LEGIONAR”

a)Contextul intern şi internaţional
Pierderile teritoriale din vara lui 1940 şi izolarea diplomatică a României au favorizat ascensiunea politică a Gărzii de Fier
- la 4 septembrie 1940 generalul Antonescu a fost însărcinat cu formarea noului guvern
- la 6 septembrie, Carol al II-lea a abdicat şi a părăsit România
Generalul Antonescu a încercat să-şi subordoneze monarhia, nu a colaborat cu partidele istorice şi a acceptat 6 miniştrii legionari în
guvern
- la 14 septembrie România s-a proclamat “stat naţional legionar”
- în octombrie în România se aflau cca. 22.000 de militari germani
- în 23 mai 1940 România a aderat la “Pactul Tripartit”(alianţa formată din Germania, Japonia, Italia)
b ) Antonescu şi legionarii
- legionarii au urmărit să-şi consolideze şi să-şi sporească puterea în stat
- Antonescu a considerat alianţa cu legionarii ca fiind una temporară
- Garda de fier era condusă de Horia Sima (s-a aflat în slujba intereselor Germaniei naziste şi a promovat “teoria purificării vieţii politice
“ printr-o revoluţie naţională )
Statul naţional legionar era o dictatură evidentă
- s-au anulat drepturi şi libertăţi democratice
- au fost anchetaţi foştii demnitari ai lui Carol al II-lea
- s-a creat poliţia legionară
- Legionarii urmăreau să preia controlul prefecturilor şi primăriilor ; au recurs la crime şi răfuieli cu adversari politici (în 26-27 noiembrie
au fost asasinaţi la închisoarea Jilava 65 de deţinuţi politici şi foşti colaboratori al lui Carol al II-lea )victime ale legionarilor au fost istoricul
Nicolae Iorga şi economistul Virgil Madgearu
Antonescu a fost un adept al ordinii şi era nemulţumit de crimele legionarilor. Prin alianţă cu Germania a urmărit refacerea integrităţii
teritoriale şi garantarea graniţelor ţării.
c)Rebeliunea legionară
În decembrie 1940 s-a ajuns la un conflict deschis între Antonescu şi legionarii.
Generalul a desfiinţat poliţia legionară şi a introdus pedeapsa capitală pentru instigarea la rebeliune
- la 14 ianuarie 1941 Antonescu i-a cerut lui Hitler acordul de a-i înlătura pe legionari
- la 16 ianuarie legionarii au declanşat ruptura totală de Antonescu şi au trecut la organizarea unor detaşamente paramilitare
În 21-23 ianuarie a avut loc rebeliunea legionară => au fost devastate mii de imobile, au fost atacate instituţiile statului, au fost ucişi peste
1000 de oameni.
Această acţiune i-a compromis pe legionari în ochii lui Hitler care a fost de acord ca Antonescu să intervină cu armata (rebeliunea a fost
înfrântă, cca. 8000 de legionari au fost arestaţi şi închişi, Horia Sima s-a refugiat în Germania, iar mişcarea legionară a fost interzisă)
d)Regimul autoritar; România între 1941-1944
- la 28 ianuarie 1941 s-a format un nou guvern (25 de militari şi 8 civili)
- la 15 februarie s-a desfiinţat denumirea de “stat naţional legionar”
- la 28 februarie s-a format un nou guvern care a fost remaniat de mai multe ori
- Antonescu deţinea puterea deplină şi guverna prin decrete–legi. Măsuri luate pe plan intern :
- militarizarea intreprinderilor şi instituţiilor
- s-au interzis adunările publice
- s-a introdus pedeapsa capitală pentru trădare şi spionaj
- prefecţii şi primarii erau renumiţi
- s-au înfiinţat închisori şi lagăre de muncă
- economia a fost pusă în slujba războiului
- s-a decretat mobilizarea agricolă

Prin alianţa cu Germania, în 23 noiembrie 1940 România a aderat la “Pactul Tripartit” - alianţa formată din Germania, Japonia,
Italia. Antonescu a urmărit menţinerea independenţei ţãrii, recuperarea teritoriilor pierdute în 1940 şi a asigurat României statutul de
ţară neocupată (întreţinerea trupelor germane a costat statul român cca. 67 mid. lei) România şi-a păstrat o relativã independenţã faţă
de Germania
-legile şi administraţia au rămas aceleaşi
-a crescut influenţa economică a Germaniei în România
-existau cca. 325 de firme care controlau în 1943 60% din exporturi şi 85% din exporturile României. În 1940 s-a semnat un acord
pe 10 ani între România şi Germania
-între 1940-1944 Germania a luat din România cca 10 mil. tone de produse petroliere
Pe plan politic Antonescu a tolerat activitatea conducătorilor PNL & PNȚ
-liderii celor 2 partide au alcătuit mai multe memorii prin care au protestat faţă de creşterea influenţei germane, faţã de pãrãsirea
alianţelor tradiţionale şi faţã de continuarea războiului contra URSS dincolo de Nistru.
Problema evreiascã
-Antonescu s-a opus politicii de exterminare a evreilor din România
-mai mult decât atât România a permis emigrarea evreilor în Palestina.
-totuşi au avut loc câteva acţiuni anti-evreieşti (un pogrom la Iaşi în iulie 1941 şi masacrele de la Mãrculeşti şi Floreşti din Basarabia.

29
 LTAMG

UN MODEL IMPUS: DEMOCRAŢIA POPULARÃ

A)România în perioada 1944-1947
-la 23 august 1944 a avut loc lovitura de stat iar Antonescu a fost arestat
-în 12 septembrie la Moscova s-a semnat armistiţiul între România şi Naţiunile Unite.
-regele Mihai l-a numit ca premier pe generalul Sãnãtescu care a format un guvern din militari în care au intrat şi membrii ai
Blocului Naţional Democrat ca miniştrii fãrã portofoliu (Iuliu Maniu din PNT; C-tin Brătianu PNL; Titel Petrescu PSD; Lucreţiu
Pãtrãşcanu PCR)
Urmările actului de la 23 august 1944:
-în 24 august a intervenit starea de război între România şi Germania
-armata română a participat la războiul antihitlerist alături de URSS (cca 3800 de oameni au luptat pe un front de 1700 km
eliberând cca 2800 de localităţi dintre care 53 de oraşe).
-la 25 octombrie 1944 a fost eliberat întregul teritoriu al României
-a început aservirea politicã şi economicã a ţãrii faţă de URSS cu acordul tacit al SUA şi Marii Britanii
-Stalin a început acţiunea de impunere a unor regimuri comuniste în tãrile E-Europene.
Etapele instaurării comunismului în România au fost similare cu cele din celelalte ţări Est-Europene.
1)Etapa coaliţiei reale
-în guvernul Sãnãtescu şi apoi în guvernul generalului Rădescu reprezentanţii BND au fost asociaţi la guvernare
2)Etapa coaliţiei false
-comuniştii au preluat puterea sprijiniţi de URSS
-la 6 martie au fost impus guvernul Petru Groza sprijinit de sovietici
-în acest guvern au intrat şi disidenţi ai partidelor democrate
-regele a protestat faţă de acest guvern prin greva regală august 1945-inauarie 1946
3)Etapa finală
-a adus la instaurarea unui regim totalitar(s-au falsificat alegerile din mai 1946, au fost eliminate din viaţa politică partidele
istorice iar regele a fost nevoit să abdice.)

B)Mijloace folosite pentru impunerea comunismului în România

1)Manevrele diplomatice
-la conferinţele interaliate din timpului războiului, Stalin a obţinut din partea aliaţilor controlul asupra estului Europei
-la 9 octombrie 1944 la Moscova a avut loc acordul dintre Churchill şi Stalin prin care România rămânea în proporţie de 90%
sub influenţa URSS
2)Sprijinul membrilor Cominternului
-Moscova a pregătit comunişti care să preia conducerea unor guverne prosovietice(Ana Pauker,Vasile Luca, Emil Bodnăraş.)

3)Prezenta Armatei Roşii

-a fost principalul mijloc prin care Stalin şi-a impus voinţa în statele ocupate
-ministrul adjunct de externe al URSS Andrei Vîşinski a cerut regelui Mihai demiterea guvernului Rădescu şi formarea unui
guvern al FND
-armata sovietică din România a interzis legătura cu armata română de pe front, presa şi radioul au trecut sub controlul sovietic
4)Folosirea PCR pt. acapararea puterii
-România a fost supusă unui proces de precomunizare
-s-au format guverne de coaliţie provenite din fronturi (în octombrie 1944 PCR+PSD a format FND)
-comuniştii au intrat în guvern şi au controlat sectoare ca armata, justiţia, internele
-în martie 1945 a fost impus guvernul Petru Groza (s-au numit prefecţi comunişti în judeţe, s-au creat tribunalele populare,
au avut loc “epurări”, condamnări, deportări, a fost anihilată clasa politică, au fost judecaţi membrii guvernului Antonescu)
-în guvernul Groza au fost aduşi dizidenţi PNŢ şi PNL
-lichidarea oricărei opoziţii din partea unor partide sau oameni politici (dizolvarea PNŢ şi înscenarea unui proces al liderilor,
campania împotriva PNL)
5)Manipulare opiniei publice
-s-a încercat păstrarea aparenţelor de legalitate a principatelor acţiuni
-legea electorală din iunie 1946 excludea de la vot orice persoană suspectă de a fi colaborat cu fascismul
-alegerile din noiembrie 1946 au fost falsificate(FND „a câştigat” 70% din voturi)
6) Încheierea procesului s-a petrecut în 1947
-comuniştii se pregăteau să preia monopolul asupra puterii politice şi se temeau de prestigiul monarhiei (greva regală,
manifestaţii promonarhiste şi anticomuniste)
30 dec 1947, Mihai a fost obligat să abdice iar România a devenit Republică Populară.

30
 LTAMG
REGIMUL COMUNIST ÎN ROMÂNIA

A. Etapele instaurării comunismului în România

- 23 august 1944 s-a deschis calea comunizării țării
- 6 martie 1945 instaurarea unui guvern procomunist, condus de Petru Groza
- fraudarea alegerilor de la 19 noiembrie 1946, câştigate de Blocul Partidelor Democratice (BPD), alianţă condusă de PCR.
- regele Mihai a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947 şi apoi să părăsească România. Chiar în seara înlăturării forţate a
regelui a fost data publicităţii Legea nr. 363, prin care era abolită monarhia şi se proclama Republica Populară Română.
-a fost un regim politic totalitar
-baza politico-juridică a noului regim a fost asigurată de constituţia din 1948 şi cea din 1952 = constituții staliniste!

B. Constituţia din 1948 = baza juridică a noului regim

- în condiţiile ocupării ţarii de către sovietici, a cuceririi puterii politice de către comunişti şi a înlăturării monarhiei, s-a pus
problema adoptării unei noi Constituţii. în martie 1948
- după autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ reprezentativ, numit de acum înainte
Marea Adunare Naţională.
- se consfinţea noua titulatură a statului, de Republica Populară Română
Aparent, legea fundamentală consfinţea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul universal: „întreaga putere de stat
emană de la popor şi aparţine poporului”, care „îşi exercită puterea prin organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct şi secret".
De asemenea, statua egalitatea în faţa legii pentru toţi cetăţenii Republicii Populare Române, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă,
religie sau grad de cultură. Aceştia puteau fi aleşi (la 23 de ani) şi puteau alege (participau la vot d e la 18 ani) toate organele statului.
Teoretic, prin Constituţie erau afirmate libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă; libertatea individuală a cetăţeanului; libertatea
presei, a cuvântului, a întrunirilor, mitingurilor, cortegiilor şi manifestaţiilor. Practic însă, toate afirmaţiile aparent democratice nu
erau acoperite de garantarea acestor drepturi, care au fost, în marea lor majoritate, încălcate sistematic în timpul regimului comunist.
Constituţia din 1948 nu mai prevedea principiul separării puterilor în stat, întrucât Marea Adunare Naţională (MAN) devenea
„organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române", deci legislativul şi executivul se confundau. Prerogativele MAN
erau: alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale; formarea guvernului Republicii Populare Române; modificarea Constituţiei;
stabilirea numărului, atribuţiilor şi denumirilor ministerelor şi desfiinţarea, contopirea sau redenumirea celor existente; votarea
bugetului, fixarea impozitelor şi a modului de percepere a lor; deciderea consultării poporului prin referendum; acordarea amnistiei.
Puterea executivă (în fapt, singura putere reală în stat) aparţinea Consiliului de Miniştri, compus din preşedintele Consiliului de
Miniştri, din unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi din miniştri.
Organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale.
Puterea judecătorească era reprezentată de instanţele de judecată şi de Curtea Supremă, dar independenţa justiţiei era practic
desfiinţată prin intervenţia factorului politic.
VEZI CERINȚELE DE LA CONSTITUȚIA DIN 1866
1. prezentarea unei caracteristici a Constituției din 1948/1965;
2. menţionarea a două cauze ale adoptării Constituției din 1948;
3. precizarea constituției din perioada stalinismului adoptată în România, în a doua jumătate a secolului al XX-lea și
menționarea a două caracteristici ale acesteia;

C. Perioada Gheorghe-Gheorghiu Dej (1947-1965) – perioada stalinismului comunist

Etapa 1947-1960
-1948 PCR a devenit PMR
-1948 incepe procesul de nationalizare - Prin Legea din 11 iunie 1948 privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, au
fost confiscate, într-o primă etapă, peste 1 000 de întreprinderi industriale şi miniere, cu capital românesc sau străin.
-1949 incepe procesul de colectivizare, lichidarea completă a micii proprietăţi rurale - La 27 aprilie 1962, Gheorghiu-Dej anunţa
oficial încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, 3 201 000 de familii din mediul rural fiind încadrate în struc turi
colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafaţa agricolă a ţării.
-Gh.Gheorgiu-Dej era secretar general al PMR
-în 1952 a lichidat “linia moscovită” (Vasile Luca, Emil Bodnăraş)
-în 1954 l-a lichidat pe Lucrețiu Pătrășcanu
- Constituția din 1952 – se copia Constituţia stalinistă din 1936
- se definitiva trecerea la modelul comunist de tip stalinist;
- pune la baza existenţei statului român dependenţa faţă de Uniunea Sovietică.
Politica externă
- Crearea Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER), în 1949, a constituit iniţial o ripostă imediată la aplicarea Planului Marshall
-perioada a insemnat o supunere totală faţă de Moscova
-a condamnat regimul lui Tito din Iugoslavia
- La 14 mai 1955, statele aflate în sfera de influenţă sovietică (mai puţin Iugoslavia) semnează în capitala Poloniei un tratat de
alianţă militară, cunoscut sub numele de Tratatul de la Varşovia
- Evenimentele desfăşurate la Budapesta, în toamna anului 1956 (”Revolta de la Budapesta”), au arătat cu prisosinţă că Moscova
nu accepta desprinderea din sfera sa de influenţă, astfel că intervenţia militară pentru înăbuşirea revoltei a reprezentat doar o chestiune
de decizie politică. Înfrângerea revoluţiei anticomuniste maghiare prin intervenţia Armatei Roşii, acordarea azilului politic unor
membri ai guvernului de la Budapesta şi apoi extrădarea lor, pentru a fi condamnaţi şi executaţi, au permis lui Gheorghiu-Dej să-şi
consolideze prestigiul în cadrul blocului comunist.
-la 24 mai 1958, era anunţată decizia Kremlinului de retragere a trupelor sovietice din România, retragere ce a fost încheiată,
practic, în luna august. Plecarea Armatei Roşii a însemnat pe plan extern primul pas al unei desprinderi relative de Moscova

31
 LTAMG
Etapa 1960-1965
-a marcat depărtarea faţă de URSS
-s-a liberalizat viaţa culturală
-s-au eliberat detinutii politici
-s-au reluat legăturile cu Iugoslavia
- a respins ”planul Valev”
-“Declaraţia din aprilie 1964” marcheaza tendințele de independenta faţă de Moscova

D. Regimul Ceauşescu(1965-1989) - perioada național comunismului

Constituția din 1965
În condiţiile în care începuse procesul de destalinizare şi venise la conducerea partidului unic Nicolae Ceauşescu, odată cu
schimbarea denumirii ţării în Republica Socialistă România, la 21 august 1965, a fost adoptată o nouă Constituţie. PMR devenea
PCR. Constituţia din 1965 nu aducea modificări importante ale atribuţiilor Marii Adunări Naţionale, care reprezenta în continuare
„organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste România" (art. 42).
Guvernul îşi păstra numele de Consiliu de Miniştri şi era definit ca organul suprem al administraţiei de stat. Tribunalele şi
procuratura rămâneau subordonate factorului politic, reprezentat de Partidul Comunist.
Conform noii legi fundamentale P.C.R. a devenit „forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă România”.
În economie s-a introdus dirijismul, societatea civilă era practic distrusă, iar cenzura a atins noi cote.
Cerințe:
1. prezentarea unei trăsături a constituției adoptate în perioada național-comunismului;

Etapa 1965-1971 -a continuat politica independentei faţă de Moscova

-PMR a devenit PCR
-s-a adoptat o noua Consitutie România devenind Republică socialistă – 1965
Etapa 1971-1989-s-a pus capat liberalizarii după vizitele în China şi Coreea de Nord
-a lansat ”revoluţia culturală” prin care trebuiau ideologizate toate sectoarele vieții sociale
-a pus bazele dictaturii personale (1974 devine primul preşedinte al Republicii, şi-a promovat rudele în funcţii, s-a dezvoltat cultul
personalității)
-în anii ’80 a debutat criza regimului Ceaușescu (a scăzut continuu nivelul de trai, a respins politica de reforme a lui Gorbaciov,
România era izolată pe plan extern)
Politica externa
-1967 s-au reluat legaturile diplomatice cu RFG
-1968 s-a opus invaziei sovietice în Cehoslovacia (”Primăvara de la Praga”) => acestea au adus la creşterea prestigiului pe plan
intern și extern (Ceaușescu avea relații bune cu statele occidentale – Franța, SUA, Anglia - şi cu organismele economice internaţionale
– Fondul Monetar International)

E. Cultura și monopolul ideologic communist

-ideologia în tarile comuniste a fost Marxism-Leninismul
-se urmăreau impunerea controlul în toate sectoarele şi construirea omului nou
-s-a dus o politică de rusificare
Mijloacele de impunere a acestei directii în cultura Românească:
-întreruperea legaturilor cu Occidentul
-desfiinţarea Academiei române şi înfiinţarea uneia noi subordonate PCR
-s-a organizat învăţământul după model sovietic
-s-a impus controlul statului asupra bisericii
-s-a inrodus cenzura(s-au interzis 8000 de titluri şi reviste)
Etapa1948-1965 -campania activă de rusificare
-s-au infiinţat edituri biblioteci şi muzee cu profil româno-rus
-lb rusă era obligatorie în şcoli
- cultura Rom. a devenit o anexa a culturii sovietice
Etapa 1965-1974 -a scazut importanta Marxismului
-a crescut ponderea disciplinelor exacte şi tehnice
-istoria a fost rescrisă
-învăţământul a cunoscut o perioada de relativă modernizare
Etapa 1974-1989 -perioada nefastă pentru cultura română
-istoria a fost aservită cultului personalităţii lui Ceauşescu (el avea o geneologie până la Burebista)
-simbolul acestei perioade a devenit Academia de partid Stefan Gheorghiu
-apar primele disidențe culturale românești: Paul Goma, Dinu Giurescu, Vlad Georgescu, Mircea Dinescu, Doina Cornea

DEJ/CEAUȘESCU - denumirea/caracteristicile fiecărei perioade; elemente de continuitate/discontinuitate

(asemănări/deosebiri); pdv+argument despre fiecare perioadă; acțiuni interne/externe la fiecare; tipuri de represiune
și forme de disidență la fiecare perioadă!!!

32
 LTAMG
SECURITATEA ŞI REPRESIUNEA POLTITICĂ
-vechile elite politice şi culturale au fost înlăturate încă din 1948
-autoritatile comuniste au desfiinţat vechile organe de ordine şi informatii (sigurantă publică, poliţia, jandarmeria, Serviciul
Special de Informatii) care au fost inlocuite cu organizatii represive de tip sovietic (Secutitatea şi Miliţia)
-în august 1948 a fost creata Direcţia Generală a Securitatii Poporului – SECURITATEA - în structura Ministerului de
Interne
- în martie 1951 DGSP a devenit DGSS
- în 1952 DGSS a devenit Min. Securităţii Statului care în 1955 a reintrat în componenţa Ministerului de Interne
- în 1956 securitate avea cca. 25.000 de cadre (C.I.A. 18.000 de cadre) majoritatea fiind muncitori, ţărani, funcţionari (83 %
români 10% maghiari şi 6% evrei)
-forta Securitatii a fost data de metodele folosite, efectivele umane şi utilizarea informatiilor

1. Regimul Dej
-arestarea, anchetarea, tortura fizică şi politică, privarea de libertate, executarea opozanţilor - spatiul concentrationar era format
din inchisori (Gherla, Aiud, Sighet, Pitești), lagare de munca fortată (Canalul Dunăre-Marea Neagră), domicilii obligatorii
- deportarea minoritatilor germane din România (deportarea în Bărăgan a vizat aproximativ 40 000 de persoane, care nu erau pe
placul noului regim)
-lichidarea liderilor PNT, PNL, PSD şi a fruntaşilor bisericii greco-catolice – membri marcanţi ai partidelor istorice interbelice
(luliu Maniu, Ion Mihalache, C.I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu etc.), oameni de cultura (Anton
Golopenţia, Mircea Vulcănescu)
- peste 400.000 de oameni au fost inchisi
- verificarea şi epurarea membrilor PNR
- represiunea contra ţăranilor care se opuneau colectivizării
- represiunea contra sârbilor din Banat
- represiune contra studenţilor şi intelectualilor după evenimentele din Ungaria şi Polonia

2. Regimul Ceausescu
-internarea opozanţilor în azile şi spitale psihiatrice
-ascultarea convorbilor telefonice
-alcatuirea de dosare penale
-interzicerea legaturilor cu strainii
- închisori comuniste – Sighet, Aiud, Gherla, Pitești

3. Disidența comunistă
Perioada Dej - rezistenţa anticomunistă în România o reprezintă lupta armată din munţi - Cele mai importante grupuri de
rezistenţă armată au fost Haiducii Muscelului, Sumanele Negre, Mişcarea Naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram lancu, Graiul
Sângelui etc. In zona Muscelului (grupurile conduse de fraţii Arnăuţoiu şi de colonelul Gheorghe Arsenescu) şi în zona Munţilor
Făgăraş (grupul condus de Ion Gavrilă-Ogoranu), au avut loc puternice ciocniri cu trupele de Securitate.
Perioada Ceaușescu - 1977 - revolta minerilor din Valea Jiului.
- noiembrie 1987 - manifestaţie a muncitorilor de la Uzina "Steagul Roşu" din Braşov
- 1989 ”Scrisoarea celor 6” – vechi lideri ai PCR care au criticat regimul lui Ceaușescu
- după 1974 apar și disidențe culturale românesti: Paul Goma, Dinu Giurescu, Vlad Georgescu, Mircea Dinescu, Doina Cornea

Cerințe
1. -precizarea unui regim politic din România postbelicã şi prezentarea unui fapt istoric desfãşurat, în plan intern, în aceastã
perioadã;
2. -menţionarea a douã fapte istorice internaţionale, din perioada postbelicã, în care este implicatã şi România, respectiv, a câte
unei consecinţe a fiecãreia pentru statul român;
3. -formularea unui punct de vedere cu privire la evoluţia României postbelice şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
4. -2 fapte istorice internationale din a 2 jumatate a sec XX si precizarea atitudini Romaniei fata de una dintre acestea
5. -2 atitudini pe care le-a adoptat Romania in cadrul pliticii sale de aliante in a 2-a jumatate a sec XX si a cate unei actiuni care
sa ilustreze fiecare atitudine
6. -o actiune la care participa Romania in cadrul “Razboiul rece” pe plan extern dupa 1950 si o consecinta

Razboiul rece = perioada comunistă

1. -secolul in care se desfasoara razboiul rece
2. -2 caracteristici ale regimului politic in Romania in timpul “Razboiului rece”
3. -2 actiuni desfasurate pe plan intern in timpul regimului Stalinist/national-comunist in Romania si precizarea unei consecinte
a uneia dintre ele
4. -un regim de tip comunist existent in Romania in timpul “Razboiului rece” si mentionarea a 4 fapte istorice desfasurate pe
plan intern intre 1964-1989
5. -un fapt istoric prin care Romania se implica in “Razboiul rece” pe plan extern si 2 consecinte ale faptului istoric precizat pt
statul roman
6. -un element de continuitate in implicarea Romaniei in evenimentele din “Razboiul rece”
7. -2 evenimente desfasurate in Romania in preioada “Razboiul rece” si precizarea unei consecinte dintre acestea
8. -un punct de vedere referitor la situatia/pozitia/evolutia/implicarea Romaniei in cadrul “Razboiul rece” / un argument istoric
9. -un fapt istoric la care Romania participa pe plan international in a 2-a jumatate a sec XX, o consecinta a acestuia

33
 LTAMG
Stalinism, comunism, national-comunism, disidenta comunista
1. -secolul si epoca instaurarii stalinismului in Romania si 2 cauze
2. -un fapt istoric desfasurat in perioada stalinismului/national-comunismului si o consecinta pt statul roman
3. -2 fapte istorice desfasurate pe plan international la care Romania participa in perioada stalinismului
4. -un factor intern si extern favorabil instaurarii stalinismului in Romania
5. -precizarea regimului de tip comunist instaurat in Romania dupa regimul stalinist
6. -3 elemente de continuitate intre Stalinism si national-comunism
7. -un punct de vedere cu privire la rolul stalinsimului si national-comunismului in Romania /un argument istoric
8. -un punct de vedere cu privire la instaurarea stalinismului in Romania /un argument istoric
9. -un punct de vedere cu privire la regimul stalinist in Romania /un argument istoric
10. -un punct de vedere referitor la consecintele stalinismului in Romania /un argument istoric
11. -precizarea regimului de tip comunist existent in Romania anterior national-comunismului si 2 fapte istorice desfasurate pe
plan intern intre 1948-1965
12. -un fapt istoric din timpul perioadei national comuniste si 2 consecinte alea acestuia
13. -4 fapte istorice intiate pe plan politic si/sau idiologic de regimul national comunist
14. -o atutudine adoptata de Romania fata de “Razboiul rece” in timpul regimului national comunist
15. -un punct de vedere cu privire la instaurarea national comunismului in Romania /un argument istoric
16. -un punct de vedere cu privire la rolul regimului national communist in istoria Romaniei /un argument istoric
17. -secolul si cauza instaurarii comunismului
18. -4 actiuni initiate de regimul communist
19. -un punct de vedere referitor la rolul regimului comunist in Romania /un argument istoric
20. -secolul si cauza aparitiei disidentei comuniste
21. -o forma de manifestare anticomunista
22. -2 actiuni si 2 consecinte ale manifestarii disidentei comuniste in Romania
23. -precizarea unei forme de disidenta comunista si prezentarea unei actiuni desfasurate in regimul national communist
24. -un punct de vedere cu privire la disidenta comunista /un argument istoric
25. Menţionaţi o caracteristică a disidenţei comuniste din România.
26. Menţionaţi o caracteristică a disidenţei comuniste din România în perioada naţional-comunismului.
27. -mentionare a 2 fapte istorice desfasurate pe plan intern intre 1965-1989
28. - câte 2 fapte istorice desfasurate pe plan intern în fiecare tip de regim comunist în România
29. prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania in cadrul razboiului rece pe plan extern
30. -2 tipuri de regim comunist in Romania postbelica si a cate unui fapt istoric desfasurat in timpul fiecaruia dintre aceste tipuri
de regim politic pe plan intern
31. -un punct de vedere referitor la evolutia Romaniei postbelice /un argument istoric
32. prezentarea unei practici politice din România, în perioada stalinismului;
33. menţionarea a două practici politice aplicate în perioada stalinismului în România;
34. prezentarea unui fapt istoric desfăşurat de regimul naţional – comunist în România;
35. menţionarea a doi factori care au favorizat instaurarea regimului de tip totalitar în România;
36. prezentarea unei acţiuni desfăşurate de regimul politic din perioada stalinismului în România;
37. menţionarea a două practici politice din perioada naţional-comunismului aplicate în România şi precizarea unei consecinţe
pe plan intern a uneia dintre ele;
38. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în a doua jumătate a secolului al XX-lea în România
sunt utilizate practici politice totalitare.
39. -2 evenimente interne la care participa Romania in cadrul razboiului rece pe plan extern si o consecinta in urma acestuia
40. menţionarea a două acţiuni din perioada „Războiului rece” la care participă România şi precizarea unei asemănări între acestea;
41. menţionarea a două acţiuni prin care România se implică în relaţiile internaţionale din a doua jumătate a sec XX;
42. formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele „Războiului Rece” asupra relaţiilor internaţionale desfăşurate de
România postbelică şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
43. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni din perioada naţional-comunismului, desfăşurate de România în relaţiile
internaţionale din cadrul „Războiului Rece”.
44. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România se implică în relațiile internaționale din a doua
jumătate a secolului al XX-lea.
45. formularea unui punct de vedere referitor la influența național-comunismului asupra acțiunilor desfășurate de România în
relațiile internaționale şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
46. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia practicile politice totalitare sunt o caracteristică a vieții
politice din România postbelică.
47. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România se implică în relațiile internaționale, în
perioada „Războiului Rece‟.
48. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o practică politică adoptată în România în perioada
național-comunismului reflectă regimul totalitar.
49. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia regimul totalitar din România influențează politica
promovată de aceasta în relațiile internaționale din perioada postbelică.
50. Menţionaţi o caracteristică a acțiunilor desfășurate de regimul național-comunist din România în relațiile internaționale din
perioada „Războiului Rece“.

34
 LTAMG
STATUL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ DUPĂ 1989
Anul 1989 la români
- în anii `80 au avut loc importante transformări în statele comuniste din Europa Centrală şi de Răsărit
- tonul schimbărilor a fost dat de revenirea la putere în U.R.S.S. a lui Mihail Gorbaciov
- acesta a promovat o politică reprezentată de expresiile “glasnost”(transparenţă) şi “perestroika”(reformă)
- anul 1989 a însemnat căderea regimurilor comuniste:
- în Polonia s-au organizat alegeri libere, în Ungaria s-a reintrodus sistemul pluripartit, în Cehoslovacia a avut loc “revoluţia de catifea”
(un transfer paşnic de putere )
Cele mai conservatoare state comuniste s-au dovedit a fi RDG, Bulgaria şi România. În dec. 1989 s-au desfăşurat evenimentele revoluţionare
în România care au dus la înlăturarea regimului comunist
Etape : 16-20 dec. Evenimentele de la Timişoara
- au avut loc manifestaţii generate de evacuarea pastorului reformat Laszlo Tokeş; s-au strigat lozinci anticeauşiste şi anticomuniste
- din ordinul lui Ceauşescu, armata a reprimat mişcarea
- în 20 dec. Bucureşti : - discursul televizat a lui Ceauşescu în care i-a numit pe manifestanţi fascişti şi huligani. În 21 dec. la
Bucureşti s-a organizat un miting de susţinere a regimului comunist care s-a transformat într-o mişcare de protest
- în 21 - 22 dec. în Bucureşti: s-au luat măsuri împotriva manifestanţilor, ulterior cuplul Ceauşescu a fugit din capitală
- s-a format un nou organ politic numit “FSN” în care au intrat dizidenţi şi lideri ai revoluţiei
- alte mişcări de protest anti-comuniste au avut loc în Arad, Cluj, Braşov, Sibiu
- 25 dec. la Târgovişte a avut loc judecarea şi executarea soţilor Ceauşescu
Urmări ale evenimentelor din dec. :
- s-a instaurat un regim democratic
- s-a înlăturat monopolul politic al unui singur partid
- s-a introdus pluralismul politic
- s-a introdus supremaţia legii
- s-a inaugurat o perioadă de importante transformări în plan politic, social-economic mental şi cultural

REVENIREA LA DEMOCRAȚIE.
STATUL DE DREPT ŞI INSTITUŢIILE SALE (ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ)
- toate acțiunile României postdecembriste au urmărit revenirea la democrație, reinstaurarea statului de drept, ieșirea din
izolarea diplomatică, revenirea la economia de piață liberă
- un stat de drept se defineşte prin instituţii, reguli de guvernare şi principii cuprinse într-o constituţie.
- statul de drept are la bază următoarele: supremaţia legii, regim democratic şi sistem pluripartit, separarea puterilor în stat,
instituţii alese democratic la nivel local.
- după 1989 s-a creat FSN
- au reapărut partidele vechi, s-au înființat altele noi, s-au anunţat măsuri de reforme de privatizare, de liberalizare. La baza
statului de drept se afla Constituţia din 1991:
1.) Parlamentul (vezi constituţia din 1923).
2.) Preşedintele: -este garantul independenţei şi unităţii statului
- este ales prin vot universal pentru cel mult 2 mandate
- promulgă legile, este şeful armatei
3.) Guvernul: - realizează politica internă şi externă; conduce administraţia publică
- prezintă rapoarte parlamentului
- miniştrii răspund la interpelări
4.) Administraţia publică:- cuprinde autorităţile publice centrale şi locale
- prefecţii sunt reprezentanţi ai guvernului în judeţe
5.) Avocatul poporului:- este numit pe 4 ani
- apără drepturile şi libertăţile cetăţeanului
6.) Puterea judecătorească - exercitată de Curtea supremă de justiţie şi instanţele de judecată
- judecătorii sunt independenţi d.pd.v. politic
7.) Curtea constituţională:- verifică constituţionalitatea legilor
Guvernarea 1990-1992:
- a arătat fragilitatea instituţiilor statului
- mineriadele au încălcat principiile democratice, au afectat stabilitatea internă şi imaginea externă a României Guvernarea 1993-1996:
- parlamentul a avut o altă configuraţie politică FDSN,CDR,FSN (Român),PUNR,UDMR,PRM.
- Guvernul Văcăroiu a anunţat un program de stabilizare, de restructurare şi de protecţie socială.
- În 1996 alegerile au fost câştigate de CDR şi Emil Constantinescu
Cerințe
1. formularea unui punct de vedere referitor la regimul politic democratic din România în a doua jumătate a sec al XXlea şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
2. formularea unui punct de vedere referitor la practicile politice democratice din România în a doua jumătate a secolului al XX-
lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
3. formularea unui punct de vedere referitor la rolul constituției în construcția democrației postdecembriste din România, în a
doua jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
4. Menţionaţi o asemănare între acţiunile desfășurate în România, în perioada postdecembristă.
5. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în România postbelică se utilizează practici politice
democratice/totalitare.
6. formularea unui punct de vedere referitor la evoluția politică a României la sfârșitul secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia viața politică din România se caracterizează prin
democrație în ultimul deceniu al secolului al XX-lea.
35
 LTAMG
REGIMURI TOTALITARE INTERBELICE

Totalitarismul este un regim politic care are la bază o ideologie ”unică și adevărată” și în care puterea aparține unei persoane,
unui grup de persoane sau unui partid care detine toate pârghiile puterii și controlează TOATĂ activitatea în stat.

1. FASCISMUL ITALIAN - Benito Mussolini „Fascism, doctrină şi instituţii”

„…Totul se află in stat, nimic uman sau spiritual nu se află in afara statului. …..statul nu este altceva decât sinteză si
unitate a tuturor valorilor” --- Benito Mussolini „Fascism, doctrină şi instituţii”
♣ Interesele statului italian sunt mai presus de orice
♣ ”Conducătorul” (Il Duce) este cel care cunoaşte şi defineşte interesele statului italian.
♣ Cultul Conducătorului: ”IL DUCE HA SEMPRE RAGIONE!” – ”Conducătorul” are întotdeauna dreptate!
♣ „ITALIA À NOI! – Noi suntem Italia!; - Unitatea perfectă între Fascism şi Italia
♣ Ideologia fascistă - refacerea gloriei Imperiului Roman;
Noua Ordine Mondială: Marea Mediterană trebuie să devină un lac italian – cucerirea Greciei, Albaniei, Africii de Nord
(Egiptul britanic, coloniile franceze Maroc, Tunisia, Algeria, Etiopia, insulele mediteraneene)

2. NAZISMUL GERMAN – Adolf Hitler „Mein Kampf” – Lupta mea

„Alterarea sângelui şi deteriorarea rasei reprezintă singurele cauze care explică declinul civilizaţiilor…. Niciodată
războiul nu a ruinat naţiunile. În această lume oricine nu este de origine sănătoasă poate fi considerat sclav”. Adolf Hitler
„Mein Kampf”
Ideologia nazistă - ♣ Teoria rasială - poporul german – rasa de stăpâni (Herrenvolk), supraoameni (Ubermensch), arieni – rasa
pură (alături de germanici)/ ♣ Rase sclave – latinii, slavii, asiaticii, negrii / ♣ Rasele de suboameni (Üntermensch) – evreii/tiganii –
lichidate (Antisemitism – ură împotriva evreilor)
♣ „EIN REICH-EIN VOLK-EIN FÜHRER!” - Un Stat, un Popor, un Conducător!
♣ Cultul conducătorului: Fuhrerul garantează ordinea si disciplina
Noua Ordine Mondială – impusă prin război definită prin conceptele
„LEBENSRAUM” – Spatiul Vital (anexarea Austriei, prov. Alsacia+Lorena dar şi Poloniei)
„DEUTSCHLAND, DEUTSCHLAND, ÜBER ALLES!” – Germania, Germania, peste toti! - (cucerirea planetei)

3. COMUNISMUL SOVIETIC – KARL MARX „Capitalul”; „Manifestul Partidului Comunist”

♣ Teoretician – K. Marx, Fondator –Vladimir Ilici Lenin (comunism = marxim-leninism)
Ideologia comunistă - ♣ Doctrina egalitaristă - lichidarea claselor exploatatoarea si crearea unei societăţi fară clase ( doar
poporul muncitor)/ ♣ Desfiintarea proprietăţii private – totul in proprietatea statului (nationalizare/colectivizare) + lupta impotriva
religiei / ♣ Economie planificată/ ♣ Cultul conducătorului: Conducătorul este „Tătuca” popoarelor (părintele protector plin de grijă
şi afectiune) / ♣ Egalitatea deplină a membrilor poporului muncitor
Noua Ordine Mondială – impusă prin revoluții proletare/comuniste şi definită prin conceptele:
„ PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ!” – comunistii din intreaga lume se subordonează total URSS
„ REVOLUTIA MONDIALĂ” – URSS sprijină preluarea puterii de către comunisti în intreaga lume – cucerirea planetei

CARACTERISTICI COMUNE 1. FASCISMUL 2. NAZISMUL 3. COMUNISMUL

1. Se declară ideologii științifice → susțin

că teoriile lor sunt un adevăr absolut
2. Unitatea perfectă între:
Popor/stat-Conducător-Partid →
Cel care se opune partidului sau/si
conducătorului devine dușman al poporului și
tradător de tară
3. Vor să creeze „omul nou” – cel educat
în spiritul ideologiei totalitare Fascia Svastica
4. Vor să modifice viitorul şi să creeze prin Culoarea neagră Secera şi ciocanul
Culoarea brună Culoarea roşie
război o Nouă Ordine Mondială
5.Fuhrerprinzip: Puterea absolută aparține
Conducatorului
6. Cultul personalităţii Conducătorului
ITALIA GERMANIA
7. Politie politică atotputernică Il Duce Führer
U.R.S.S.
8. Lichidarea adversarilor politici Secretar general
Benito MUSSOLINI Adolf HITLER Vl. I. LENIN, I.V. STALIN
9. Au simboluri/culori specifice P.N.F. P. NAZIST/ N.S.D.A.P. P.C.U.S.
10. Încălcarea flagrantă a drepturilor și Partidul Naţional Partidul National Partidul Comunist
Fascist Socialist
libertăților fundamentale. al Uniunii Sovietice

TEMĂ - Raportează urmatorii termeni la comunism sau/si nazism (C; N; C/N): monopartidism, politie politica, dirijism
economic, ateism, rasism, revolutia mondială, dusmanul de clasa, dusmanul de rasa, antisemitism, dictatura proletariatului, svastica,
ubermensch, cultul personalitatii dictatorului, economie etatizată, monopolul informatiilor, părintele popoarelor, spatiul vital.

36
 LTAMG
Cerințe
1. Prezentaţi douã practici politice totalitare şi/ sau democratice din secolul al XX-lea.
2. Prezentaţi câte o caracteristicã a totalitarismului, respectiv, a democraţiei, în Europa secoluluial XX-lea.
3. Prezentaţi o caracteristicã a unei ideologii totalitare, din secolul al XX-lea, numind şi un stat care a promovat-o.
4. Prezentaţi o caracteristicã a unei democraţii contemporane în Europa, precizând şi secolul în care a fost promovatã.
5. Prezentaţi douã caracteristici ale unei ideologii totalitare din epoca contemporanã.
6. Prezentaţi douã caracteristici ale democraţiei în Europa în secolul al XX-lea.
7. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în Europa secolului al XX-lea există practici politice
totalitare. (Se punctează pertinența argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
8. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia existența unei ideologii totalitare este o caracteristică
a Europei, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
9. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia secolul al XX-lea se caracterizează în Europa prin
democrație.

37