Totalitarism și democrație în Europa și în

România secolului al XX-lea

Secolul al XX-lea se caracterizează în plan european prin afirmarea principiilor

democratice şi apariţia regimurilor totalitare, care vor avea o puternică influenţă
în dezvoltarea ulterioară a statelor estice si centrale ale Europei de-a lungul
veacului. Regimurile internaţionale îşi fac loc în Europa după Primul Război
Mondial, când state nemulţumite vor acţiona în consecință. Astfel, Germania este
nemulţumită de Tratatul de la Versailles pe care îl consideră un dictat pentru
naţiunea germană. Italia, deşi se afla de partea învingătorilor, considera că a
pierdut pacea.

O ideologie totalitară din Europa este cea comunistă. Primul stat comunist din
lume este Rusia, unde este instaurat după revoluţia bolşevică regimul totalitar de
tip comunist, o caracteristică a acestuia fiind faptul că este un regim de extremă
stânga, antidemocratic, caracterizat de concentrarea puterii în mâinile unei
singure persoane, care este şi conducătorul statului şi care o exercită în mod
despotic. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu mai sunt respectate, cetăţenii
fiind dominaţi de teroare. Partidele politice din opoziţie sunt desfiinţate, fiind
instaurat monopartidismul.

Acest regim totalitar de tip comunist va fi instaurat după Al Doilea Război Mondial
în statele centrale şi estice ale Europei, când cade „cortina de fier” peste această
parte a continentului. România se regăseşte printre aceste state, care pentru
aproximativ jumătate de secol va cunoaşte regimul comunist, acesta punându-și
amprenta asupra evoluţiei statului. O cauză a instaurării regimului comunist în
România este aranjamentele diplomatice care au loc între Marile Puteri
învingătoare în Al Doilea Război Mondial, ceea ce determină crearea sferei de
influenţă sovietică. Astfel, pe 9 octombrie 1944, la Moscova, se semnează acordul
procentajelor între Stalin şi Churchill, efectul asupra României fiind integrarea
acesteia în sfera de influenţă sovietică într-o proporţie de 90%. România este
sacrificată în favoarea Greciei, iar conferinţele de la Yalta şi Postdam au confirmat
acordul occidentalilor privind sfera de influenţă. Acesta reprezintă factorul extern
care permite instaurarea regimului comunist în România.

Aşadar, în perioada cuprinsă între 1948 şi 1989 România este sub regimul
comunist, care cunoaşte două etape: perioada stalinismului în România, când se
preia modelul sovietic în toate domeniile de activitate (1948-1965) şi perioada
naţional-comunismului (1965-1989). În prima parte a regimului stalinist Româna
este deplin subordonată Moscovei. După retragerea Armatei Roşii în 1958 de pe
teritoriul României, conducătorul politic acţionează în sensul distanţării de
Kremlin, politică ce va fi continuată de Nicolae Ceauşescu după moartea subită a
lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. O practică politică din perioada stalinismului este
crearea unui gulag. În fapt, în 1948 ia naştere Securitatea, al cărei scop declarat
era apărarea cuceririlor democratice, fapt neadevărat, întrucât aceasta fusese
înfiinţată pentru a distruge opozanţii regimului. Astfel, începând cu 1948 sunt
înfiinţate locuri de detenţie pentru opozanţi la Râmnicu Sărat, Aiud, Succeava,
Piteşti unde sunt închişi miniştri din perioada interbelică, preoţi greco-catolici
(după ce are loc desfiinţarea bisericii greco-catolice), studenţi, politicieni etc. În
aceste închisori opozanţii regimului erau supuşi reeducării sau direct exterminării
în chinuri groaznice. Acest lucru a avut loc până la mijlocul anilor 1960, cand
supravieţuitorii sunt eliberaţi, iar în perioada lui Nicolae Ceauşescu are loc chiar
reabilitarea victimelor regimului Dej. Activitatea Securităţii a fost completată de
cea a Miliţiei, înfiinţată în 1949.

In perioada comunismului, relaţiile internaţionale sunt caracterizate de „Războiul

rece” – confruntarea ideologică între democraţie (SUA) şi totalitarism (URSS).
Astfel, aflată în sfera de influenţă sovietică, România va participa la intervenţia din
Ungaria revoluţionară în anul 1956, alături de ţările membre ale Pactului de la
Varşovia – bloc militar constituit de URSS, ca replică dată NATO. Pe de altă parte,
în contextul distanţării de Moscova şi apropierii de Occident, în 1968 România
refuză să participe la intervenţia din Cehoslovacia, fapt care va determina
creşterea prestigiului lui Ceauşescu în plan extern şi vizitele a numeroşi
conducători occidentali în România. Aşadar, două fapte istorice desfăşurate de
România în cadrul „Războiului rece” sunt participarea la înăbuşirea revoluţiei din
Ungaria şi refuzul de a participa la înăbuşirea revoluţiei din Cehoslovacia, intrată
în istorie sub denumirea de „Primăvara de la Praga”.

Regimul comunist, în ciuda întinderii sale, a cunoscut însă unele fisuri, fapt care va
duce la prăbuşirea sa la sfârşitul anilor ”80. Consider că practicile democratice din
Europa în a doua jumătate a secolului al XX-lea au acaparat şi statele aflate sub
dominaţie comunistă, care cunoşteau la sfârşitul veacului o profundă perioadă de
criză, caracterizată de nenumărate nemulţumiri sociale, argument în acest sens
fiind prăbuşirea zidului berlinului, simbol al „Războiului rece”. În concluzie, secolul
al XX-lea a fost un secol al luptei purtate de democraţie împotriva totalitarismului,
care cunoaşte apogeul în preajma anilor ”30 şi persistă până la sfârşitul anilor ”80,
însă numai în varianta comunismului. Acest regim va stopa pentru jumătate de
secol evoluţia statelor estice şi centrale ale Europei, care vor fi supuse interesului
partidului conducător.