Sunteți pe pagina 1din 27

FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR AL COOPERA ŢIEI

MEŞTEŞUGĂREŞTI SPIRU HARET

COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI

MODULUL VII:ÎNTREȚINEREA
ECHIPAMENTELOR FOLOSITE ÎN CABINETUL DE
OPTICĂ MEDICALĂ
(SUPORT DE CURS )

ŞCOALA POSTLICEALĂ
CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST
 NIVEL 3 AVANSAT
ANUL II

PROF. ING. GORDIN STOICA ANCA

1
CUPRINS

CAPITOLUL 1 Pregătiri pentru examinarea aparatului vizual

CAPITOLUL 2 Examinarea coreei şi a sclerei

CAPITOLUL 3 Examinarea pupilelor

CAPITOLUL 4 Examinarea cristalinului

CAPITOLUL 5 Examinarea corpului vitros

CAPITOLUL 6 Exoftalmometrie
Exoftalmometrie

CAPITOLUL 7 Oftalmoscopie

CAPITOLUL 8 Examinarea mobilităţii ochilor şi a vederii binoculare

CAPITOLUL 9 Examinarea câmpului vizual

CAPITOLUL 10 Examinarea vederii culorilor

CAPITOLUL 11 Refractometrie subiectivă

CAPITOLUL 12 Refractometrie obiectivă

CAPITOLUL 13 Optometrie subiectivă

Aparate pentru diagnosticarea afecţiunilor oculare şi măsurarea parametrilor


sistemului oculo-motor

Aparate pentru vizualizare-mărire

BIBLIOGRAFIE

 SARCINI DE LUCRU:
- TESTE
- FIŞA INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ 

2
CAPITOLUL 1 PREGĂTIRI PENTRU EXAMINAREA
APARATULUI VIZUAL

Principiul de bază în ce priveşte testarea este cunoaşterea amănunţită  a echipamentelor, a


metodelor, a variaţ iilor normale ale caracteristicilor sistemelor controlate şi a anomaliilor posibile.
Instrumentele servesc pentru mă rirea (performanţelor) capacităţilor normale ale examinatorului,
care în final decide asupra rezultatelor obţ inute.

Spa ţ ii necesare pentru test ări optometrice


Modul de aranjare al cabinetul de testare trebuie s ă f ie plăcut şi confortabil pentru orice subiect cu
 probleme vizuale.
Ideal ar fi lungimea să lii să  fie de aproximativ 7 m. Spaţ iul aferent trebuie să  asigure
examinatorului posibilitatea de a se învârti în jurul scaunului subiectului şi s ă poată fi rabătut spătarul
scaunului, pentru anumite examene specifice. Trebuie să se asigure distanţa standard de la pacient la
tabloul de teste (5 m). Echipamentul din cabinet trebuie să fie complet pentru tipul testării şi aranjat
astfel încât, subiectul să  faca minimul de deplasări. Din motive optice, suprafeţele echipamentelor
trebuie să  fie de culoare închisă  sau mate, negre, gri închis. Astfel, se reduc reflexele pe suprafe ţe,
subiectul şi examinatorul nu sunt jenaţi.
Suprafeţele cromate şi culorile puternice este bine să se evite.
Iluminarea în cabinetul de testare trebuie să fie predominant artificială şi cu intensitate controlabilă.
Este esenţial ca în camer ă să se facă  suficient întuneric, pentru a se putea folosi tehnici de
oftalmoscopie indirectă, adaptometrie, perimetrie în întuneric. De dorit ca pentru astfel de teste s ă
existe camer ă  specială. Accesul pentru examinator şi subiect în cabinet trebuie să  se facă, dacă se
 poate, pe uşi diferite.
Din sala de aşteptare nu trebuie să se vadă interiorul cabinetului când uşa acestuia este deschisă; ar
fi necesar un coridor între sala de aşteptare şi cabinet.
În cabinet ar putea fi o canapea cu trei locuri pentru însoţitorii subiectului examinat sau chiar pentru
subiect între fazele unei test ări complexe.
În cabinet trebuie să existe şi o chiuvetă pentru spălarea mâinilor examinatorului.
Este necesar să existe şi o oglindă în cabinet, pentru ca subiecţii să -şi aranjeze părul şi hainele, după
terminarea testelor.
În cabinetele în care se fac adaptări de lentile de contact, oglinda serveşte ca subiectul să  înveţe
aplicarea acestor lentile pe ochi. În acest spaţ iu, trebuie să  fie create condiţ ii pentru aspectarea corneei
cu lampa cu fantă,  după ce s-a instilat fluoresceina, în lumină  ultravioletă sau violet.

Spa ţ ii adiacente
Sala de recepţ ie trebuie să aibe as pectul unei camere pentru oaspeţi, particular ă sau de club, decâ t al
unei camere profesionale. Mobilierul din această încăpere, este preferabil să   fie confecţionat din
materiale plastice deoarece: se evit ă  existenţa alergenilor, se poate spăla uşor, este mai ieftin. Ne se
recomandă  mobilier cu crom pentru că are aspect comercial şi este rece. În cameră  trebuie să  existe
scaune pentru o persoană, dar şi fotolii sau canepele. Pentru copii ar trebuie să existe un spaţ iu special
amenajat cu mese rotunde, scaune corespunză toare, jucării.

 Echipamentul de baz ă pentru testarea optometrică


În cabinet trebuie să  existe, în primul rând, echipamentul necasar pentru examenul ini ţ ial :
oftalmoscop de mână; oftalmoscop binocular indirect; disc Placido; prismă  variabilă; lampă stilou;
skiascop; cilindru încrucişat; lampă simplă.
3
Pentru examenul amănunţ it   este necesar un echipament complet , care în general se compune din:
unit oftalmologic, având în componenţă: biomicroscop cu lampă  cu fantă, oftalmometru, foropter,
 proiector de teste, oftalmoscop, skiascop, lampă pentru iluminat ; refractometru vizual sau
autorefractometru; polatest; tablouri cu teste pentru aproape si pentru departe; trusa de lentile pentru
testare subiectivă; echipament pentru campimetrie şi perimetrie; teste pentru vedere în culori;
echipament pentru adaptometrie; echipament pentru testarea sensibilităţ ii la contrast; sinoptofor,
ambliofor; teste de dislexie.

CAPITOLUL 2 EXAMINAREA CORNEEI ŞI A SCLEREI


 Inspec ţ ia preliminar ă
Se observă aspectul pleoapelor, textura, aşezarea pe glob, aspectul şi poziţ ia punctului lacrimal
şi sacului lacrimal, cantitatea şi felul secreţ iilor pleoapelor, debitul lacrimal, aspectul conjunctivei
 bulbare şi plapebrale, lipezimea corneei, vascularizarea.
Pentru inspectare se folosesc lampa stilou care colimeaz ă  fasciculul de lumină  pe cornee.
Observarea se face cu ochiul liber sau cu o lupă binocular ă purtată pe cap sau în lumină artificială.

 Examenul detaliat
Se face mai bine cu stereomicroscopul cu lampa cu fantă.
Stereomicroscopul poate fi compus din două  microscoape identice cu obiectivul lui, sau din
două microscoape cu un obiectiv comun
Toate biomicroscoapele cu destinaţ ie oftalmică, sunt dotate cu un dispozitiv de iluminat special
numit lampă  cu fantă şi un suport pentru capul subiectului. Suportul are un reazem pentru bărbie
reglabil în înălţ ime acoperit cu o foiţă de hârtie care se schimbă la fiecare subiect şi un reazem pentru
frunte. Lampa cu fantă ofer ă posibilitatea utiliză rii mai multor tehnici de iluminare a corneei: iluminare
difuză, iluminare direct ă, iluminare indirect ă, retroiluminare sau transiluminare (direct ă sau indirectă),
reflexie specular ă, difuzie sclerală, iluminare oscilatorie.
Cu ajutorul iluminării difuze, se pot localiza leziunile mai mari şi poziţ ia acestora.
 Metoda iluminării indirecte constă în a proiecta pe cornee un spot luminos liniar îngust. Se pun
în evidenţă eventualele leziuni şi adâncimea lor.
 Retroiluminarea (trasiluminarea)  este realizată  prin direcţ ionarea fasciculului luminos spre o
suprafaţă opacă sau reflectantă –  irisul, opacitate a crist alinului sau capsula posterioară  –   în timp ce se
 pune la punct microscopul pe tesutul în studiu, aflat mai în faţă. Reflexia difuză este avantajoasă pentru
a pune în evidenţă aspectele anormale ale suprafeţelor trasparente.
 Reflexia speculară consta în a observa corneea după direcţ ia fasciculului reflect at de suprafaţ a
acesteia, după  legile reflexiei pe oglinzi. Se pot pune în evidenţă  concavităţ i sau excrescenţe
(convexităţ i) pe suprafaţa anterioar ă, prea mici pentru a fi observate în lumină difuză.
 Iluminarea indirect ă  (lateral ă) se obţine prin focalizarea unui fascicul îngust de lumină, în
vecinătatea zonei de studiat, iar axa optică a microscopului face un unghi mare cu direcţ ia fasciculului
luminos, aşa că depuneri, aglomerări transparente, corpuri str ăine, leziuni ies în evidenţă  ca zone
întunecate umbrite cu zone înconjur ătoare str ălucitoare. Se pot pune în evidenţă  modificări marginale
timpurii ale corneei.
 Difuzia sclerală (iluminare tran sclerală): lumina dată de lampa cu fantă este focalizată pe limb.
Se pot observa modificări sau leziuni foarte mici ale corneei, ele obturând sau difractând lumina. Prin
acest mod de iluminare, leziunile corneene apar mai mari decât sunt.

4
Studiul topografiei corneene
● Examinarea din lateral , într-un plan paralel cu irisul, a profilului corneei şi de deasupra, câ nd
ochiul se roteşte în jos, pleoapa superioar ă fiind trasă în sus, permite evidenţierea unor abateri de formă
grosolane.
●  Dispozitivul Placido este un disc cu cercuri concentrice alternativ luminoase şi întunecate ş i
un număr de linii paralele. Imaginile prin reflexie pe suprafa ţa corneei ale acestor cercuri şi linii, sunt
examinate printr-un orificiu central practicat în disc, cu ochiul liber sau cu un sistem optic (lupă).
Deformări neregulate ale corneei duc la deformări ale imaginilor liniilor de pe disc.
Exist aparate, numite fotokeratografe construite după  metoda Placido, ce permit studiul
dimensional al abaterilor de formă, folosind fotografia.

 Keratometrie (oftalmometrie)
Metoda măsoara razele de curbur ă ale supraf eţei anterioare ale corneei.
a)  Keratometrul (oftalmometrul) Javal
- aparatul se compune dintr-un microscop special, un ghidaj în arc de cerc solidar cu microscopul
şi două mire care culisează pe ghidaj, iluminate din spate de lămpi electrice. Centrul arcului de cerc al
ghidajului se aduce în centrul de curbur ă al ochiului. Cele două  mire sunt geamuri mătuite, pe care sunt
gravate repere speciale.
Acest aparat măsoar ă puterea corneei şi astigmatismul corneean.
b)  Keratometrul Bausch-Lomb
- are în componenţă  o oglindă  parabolică, ce formează imaginea filamentului lă mpii la infinit.
Fasciculul emergent este apoi reflectat de o oglindă plană şi apoi concentrat de o lentilă condensor pe
corneea subiectului. Pe faţa plană a condensorului este realizat ă o mir ă  sub forma unui cerc decupat
într-un strat metalic opac şi două semne ‘’+’’ ş i două semne ‘’-‘’, dispuse diametral. Imaginea mirei
reflectată de suprafaţa anterioar ă a corneei este observată printr-un sistem optic, ce permite punerea la
 punct a imaginilor mirei în planul reticulului ocularului.
c) Topogometre
- sunt instrumente pentru măsurarea razelor de curbur ă ale corneei în zonele sale periferice. S-a
realizat un topogometru, ataşând la keratometrul Bausch and Lomb sau Topcon în partea sa anterioar ă,
un dispozitiv cu o ţintă  luminoasă care trebuie fixate de subiect. Această ţintă se deplasează radial ş i
circular faţă  de axa optică  a aparatului, astfel încât să vină în faţa keratometrului diverse zone ale
corneei.
Se măsoar ă razele corespunzătoare fiecarei pozitii de fixare şi se înregistrează  valorile,
realizându-se în final o hartă.
d)  Keratometrul Zeiss-Opton
- sistemul său optic cuprinde două colimatoare care realizează imaginile mirelor aşezate exact în
 planele focale ale suprafeţei anterioare a corneei, considerată oglindă.
e)  Keratometrul Zeiss-Jena
- este alcătuit din d ouă  colimatoare care realizează  imaginile testelor la infinit (testele sunt
diferite la cele două colimatoare); microscop cu obiectiv cu tub la infinit.
Imaginile testelor prin suprafaţ a anterioar ă  a cor neei se formează  în planul focal al acesteia.
Cele două imagini trebuie să fie în planul focal obiect al obiectivului microscopului.

 Examinarea sclerei   se poate face cu lupe de control, oftalmoscop electric, dar este de
 preferat biomicroscopul cu grosisment variabil şi cu sistem de iluminat cu lampă cu fantă.

5
CAPITOLUL 3 EXAMINAREA PUPILELOR
Examinarea reflexelor pupilare ajută la diagnosticul neuro-oftalmic.
Fiecare ochi are o putere pupilomotoare. Dimensiunile ambelor pupile, cu subiect în stare de
repaus fiziologic, sunt determinate de ochiul care are cea mai mare  putere pupilomotoare, cu condiţ ia
ca elementele motoare şi căile nervoase aferente, să fie intacte.
Testarea preliminar ă se face în cameră iluminată normal, cu subiectul în stare de repaus privind
o ţintă îndepărtată. Se observă mărimea pupilelor, egalitatea lor, regularitatea conturului, culoarea
irisului.
Se observă  rapiditatea r ăspunsului pupilar, mă rimea contracţiei şi capacitatea de a menţ ine
contracţia.
Oboseala la contracţie, sub excitaţ ie luminoasă, este un semn al scăderii puterii pupilomotoare.

 Reflexul pupilar la apropierea  ţ intei


Acomodarea este probabil stimulul iniţ iator. Subiectul fixează  binocular un obiect aflat în
 planul îndepărtat şi se notează diametrul pupilar, apoi fixează o ţintă la 150 – 200 mm şi se notează din
nou diametrul pupilar, egalitatea diametrelor şi capacitatea de a păstra miozisul.
În mod normal miozisul trebuie să fie aproximativ egal cu cel datorat excitării luminoase sau
 puţin mai mic.

CAPITOLUL 4 EXAMINAREA CRISTALINULUI


Se poate face astfel: folosind iluminarea naturală  sau artificială ambientală şi observând cu
ochii liberi sau printr-o lupă; folosind iluminarea cu fascicul dirijat din lateral şi observâ nd cu ochii
liberi sau cu lupa; folosind un oftalmoscop; folosind biomicroscopul cu lampa cu fant ă; cu facometrul;
cu ultrasonograful.
Cu primele două metode se pun în evidenţă opacifieri şi deplasări ale cristalinului.
La exemenul cu oftalmoscopul, cristalinul normal nu se vede. Dacă însă este opacifiat par ţial,
zonele respective apar de culoare neagr ă pe fond roş u. Se pot depista de asemenea deplasari ale
cristalinului. Pentru observare se foloseşte lentila de + 20 dpt de pe discul Recos.
Examinarea cu biomicroscopul este mai eficientă. Folosind iluminarea difuză  directă  sau
iluminarea laterală cu fanta îngustă se pot vizualiza straturile marginale şi cele interne ale cristalinului.
Cu facometrul se pot măsura distanţa de la cornee la cristalin şi grosimea cristalinului.
Ultrasonografia se utilizează pentru măsurarea grosimii cristalinului.

CAPITOLUL 5 EXAMINAREA CORPULUI VITROS


 Inspec ţ ia preliminar ă se realizează cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fantă.
Folosind oftalmoscopia directă şi iluminarea cu fascicul intens de lumin ă,  se depistează
opacităţi din vitros. Utilizarea unei lentile cu putere mare, permite studierea dimensiunilor şi
distribu ţ iei opacităţilor.
Biomicroscopul cu lampa cu fantă  permite focalizarea fasciculului lămpii în vitros şi deci
observarea preliminar ă a trasparenţei vitrosului, a opacit ăţilor, a eventualelor hemoragii etc.
Oftalmoscopia directă şi lampa cu fantă permit studierea treimii anterioare a vitrosului.
Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumin ă, un
câmp obiect mărit şi stereoscopie.
6
 Examenul detaliat   se realizează cel mai bine cu biomicroscop cu lampă  cu fantă şi diferite
sisteme optice ajutătoare.
 Lentila Hruby este o lentilă de  –   55 dpt, specific ă examinării corpului vitros şi retinei, folosind
iluminarea cu lampa cu fantă şi observarea cu microscopul. Pentru miopii mari, se utilizează  lentile
intercalate convexe. Pentru eliminarea influenţ ei curburii corneei se folosesc, ca anexe la lampa cu
fant ă, lentile de contact de diagnostic.
În varianta mai simplă, lentila permite observarea retinei şi vitrosului într-un câmp unghiular de
30°.
Există lentile de contact de diagnostic cu una, două , trei sau patru oglinzi cu diferite înclinaţ ii.
Astfel de dispozitive se numesc lentile Goldmann. Aceste lentile se livreaz ă de către producători, cu
diametre şi raze de curbur ă  specifice adulţ ilor sau copiilor. Cu aceste dispozitive se pot vizualiza
unghiul camerei anterioare, corpul ciliar, corpul vitros, retina în zona serrata. Se depistează  dezlipiri ale
vitrosului, opacit ăţi vitreene de diverse feluri etc.
Examinarea ultrasonică a vitrosului  –   traductorul ultrasonic este pus în contact cu corneea şi se
analizează ecourile provocate de trecerea prin medii. Astfel, se pot depista tumori, dezlipiri de retin ă,
corpuri str ăine etc.

CAPITOLUL 6 EXOFTALMOMETRIE
 Exoftalmometria  pune în evidenţă poziţ iile ochilor faţă de repere faciale determinate.
Examinatorul experimentat poate sesiza decalajele de poziţ ie antero  –   posterioare ale marginilor
laterale ale orbitelor, plapându-le cu degetele ar ătătoare. Degetele trebuie ţinute perpendicular pe planul
de simetrie al capului şi privite de deasupra capului subiectului. La fel se procedează  pentru
 proeminenţele zigomatice.
Cel mai simplu exoftalmometru este rigla lui Luedde . Aceasta este realizată din material plastic
trasparent şi are o scar ă  milimetrică. Examinatorul aşează capătul rotunjit al riglei, în contact cu
marginea laterală a orbitei şi citeşte pe scara gradată,  poziţ ia vârfului corneei, privind din lateral.
 Exoftalmometrul Rodenstock   are în componenţă două prisme rectangulare din sticlă, fixate în
monturi. Acestea sunt prinse într-o bară şi se poate regla distanţa dintre ele. Pe suprafeţele faţă în faţă
ale prismelor sunt trasate sc ări milimetrice. Proeminenţele speciale ale monturilor se reazemă de
marginile orbitelor. Privind frontal, se evaluează poziţ iile vârfurilor corneelor.

CAPITOLUL 7 OFTALMOSCOPIE
Oftalmoscopia este o metodă  de examinare, bazată  pe principiul optic al focarelor conjugate,
care permit prin transparenţa mediilor oculare, observarea directă a retinei, a papilei nervului optic ş i
 par ţial a coroidei (putându-se face şi aprecierea trasparenţ ei mediilor).
Pentru ca observarea retinei subiectului să  fie posibilă, trebuie să  fie îndeplinite următoarele
condiţ ii:
- retina subiectului să fie iluminată convenabil: câmpul observat să coincidă cu câmpul iluminat;
- câmpul cercetat din retina subiectului să corespundă cu câmpul vizual al observatorului;
- atât ochii subiectului, cât şi ai observatorului să fie compensaţi cu lentile, astfel încât retinele lor
să fie conjugate.
Iluminarea retinei subiectului se poate face prin pupilă  sau transcleral. Cel mai des se folose şte
iluminarea prin pupilă.
7
 Metode de oftalmoscopie
● Oftalmoscopia direct ă constă în observarea imaginii retinei subiectului, direct prin sistemul s ău
optic. În cazul ochiului emetrop, imaginea este dreaptă.
Observatorul examinează  retina subiectului, folosind sistemul optic al ochiului acestuia nemijlocit,
în calitate de lupă, cu puterea de 60 dpt. Pentru ca zona din retina observată să f ie mare, trebuie ca
distanţ a dintre aceştia să fie mică.
Câm pul retinian iluminat trebuie să fie cel puţ in egal cu câmpul mediu observabil. Pentru aceasta
izvorul de lumină constă  într-un geam mat cu diametrul de 60 mm, iluminat din spate de o lamp ă
electrică. Oglinda formează imaginea sursei la aproximativ 500 mm de ochiul subiectului. Oglinda are
un orificiu sau o zonă  centrală f ăr ă strat reflectant, care trebuie să aibă un diametru mai mic decâ t
diametrul pupilei subiectului, pentru a nu apărea umbre.
Su biectul şi observatorul trebuie să fie simultan compensaţi cu ajutorul unei lentile cu putere egală
cu suma puterilor lentilelor care ar compensa ame tropiile celor doi ochi. Această  lentilă se aşează în
 principiu în focarul obiect comun al ochilor observatorului şi subiectului.
Se aşează oglinda cât mai aproape posibil de subiect . Observatorul lipe şte ochiul său de oglindă.
Subiectul priveşte departe şi în jos pentru ca pupila să fie în câmpul de observare (ea serve şte ca reper).
Ochiul drept al subiectului priveşte prin ochiul drept al observatorului, iar ochiul stâng prin ochiul
stâng. Lentila compensatoare poate fi aş ezată  în faţa sau în spatele oglinzii. Dispozitivul de iluminat
este aşezat la înălţimea subiectului şi puţ in în spate.

● Oftalmoscopia indirect ă asigur ă un grosisment mare, dar câmp mic. Pentru a avea un câmp
mare, ar trebui ca pupila obsevatorului să fie mare sau mai aproape. Pupila observatorului nu poate fi
marit ă, dar poate fi înlocuită prin lentila convergentă care va putea culege fasciculele mai înclinate şi
va da un câmp mai mare, cu condiţ ia ca fasciculele refractate de ea, să intre în pupila observatorului.
Se utilizează o lentil ă  oftalmoscopică, plasată  la aproximativ 100 mm de ochiul subiectului.
Observatorul priveşte imaginea retinei subiectului de la distanţa vederii optime (250 mm). Pupilele
subiectului şi observatorului trebuie să fie conjugate în raport cu lentila oftalmoscopică. Puterea
dipotric ă  a acestei lentile este de 13 dpt. Câmpul retinian observat este de aproximativ 6,7 mm, iar
grosismentul de aproximativ 4,6x.

● Oftalmoscopie intermediar ă  –   folosind un ocular de 8 dpt, grosismentul metodei se


dublează. Dacă ocularul are aceeaşi putere ca lentila oftalmoscopică, se obţine un grosisment de 15x.

Oftalmoscoape
Oftalmoscopul este un instrument care permite să  se aplice comod una din metodele expuse
anterior. Se disting trei tipuri de oftalmoscoape:
1) oftalmoscoape simple  –   sunt simple oglinzi concave pentru observarea directa ş i
cu o lentilă oftalmoscopică pentru observare indirectă;
2) oftalmoscoape mici  –  au acelaşi rol ca cele simple, dar au o serie de accesorii
(oftalmoscopul electric);
3) oftalmoscopul portabil stereoscopic  –  foloseşte metoda indirectă, oftalmoscoape
mari ce f olosesc metoda indirectă  cu sistem afocal.

Oftalmoscopul electric  pentru oftalmoscopie direct ă este un oftalmoscop cu refracţ ie, la care s-a
adăugat un sistem de iluminat. Este alcătuit din sursa de lumină, condensor, reticule cu teste, obiectiv,
lentilă co mpensatoare, lentilă specială  de compensare, sistem pentru devierea fasciculului. Dacă
subiectul şi observatorul sunt emetropi, imaginea reticulului este formată de obiectiv la infinit şi nu este

8
nevoie de lentila compensatoare. Imaginea pe retina subiectului este observată   de examinator. Dacă
examinatorul este ametrop el poate fi compensat cu lentil ă  specială. Dacă  subiectul este ametrop, el
este compensat cu lentilele compensatoare aşezate pe două  discuri numite discurile Recos. Cu
oftalmoscopul se pot examina şi mediile din faţa retinei, lentilele din discurile Recos având rolul de
lupă.
Testele ce pot fi proiectate pe retină  sunt: caroiaj  –   pentru evaluarea leziunilor; testul Parent  – 
 pentru evaluarea refracţiei şi astigmatismului; punct luminos central pe fond negru; punct negru central
 pe fond luminos; cruce centrală neagr ă înconjurată de cercuri concentrice negre pe fond luminos.

Oftalmoscoape mari  –  acestea folosesc metoda indirectă cu sistem afocal sau metoda intermediar ă.
Sunt alcatuite din: sistem de iluminat, sistem de observare sau un sistem care să permită  succesiv
observarea şi fotografierea. Unul din avantajele sale, este acela că elimină reflexul corneean. Mijloacele
de eliminare a reflexului corneean sunt: iluminarea transclerală, iluminarea cu lumină   polarizată,
folosirea unei lentile de contact speciale, iluminare aplicată  printr-o regiune a pupilei şi ieşirea
fasciculului pentru observare prin alt ă regiune.

 Retinofot  –   serveşte la fotografierea retinei. Schema lui poate deriva din cea a unui oftalmoscop
indirect cu adaptările corespunzătoare.
Oftalmoscoape indirecte binoculare portabile –  sunt realizate diferite variante de oftalmoscoape cu
fixare directă  pe cap sau pe rama ochelarului. Cu ajutorul lor se obţ ine o imagine stereoscopică a
retinei. Dilatarea pupilei este foarte important ă pentru oftalmoscopia indirect ă stereoscopică  deoarece:
oferă o  bază stereoscopică mai mare, elimină efectele neplăcute ale reflexiei luminii pe cornee, ofer ă un
câmp mai mare şi centrare mai rapid ă.
Exist ă  oftalmoscop stereoscopic portabil care poate lucra şi cu pupilă mică, dar cu scăderea
efectului stereoscopic. Pentru a micşora încălzirea retinei se folosesc filtre, care re ţin radiaţ iile
infraro şii.

CAPITOLUL 8 EXAMINAREA MOBILIT ĂŢII OCHILOR ŞI A VEDERII


BINOCULARE
● Inspec ţia preliminară generală
Se observă şi se consemnează: modelul de activitate al subiectului (hiper sau hipocinetic); poziţ ii
normale ale corpului şi coloanei vertebrale; aprecierea grosier ă a poziţ iei ochilor; prezenţa unor miş cări
oculare cronice; poziţ ia pleoapelor.

●  Inspec ţia oculară preliminar ă
Se observă şi se notează: poziţia uzuală a feţei şi capului; caracteristici anatomice ale orbitelor care
influenţează aparenţa strabică (asimetrii faciale sau orbitare, deformaţ ii traumatice, boli tumorale etc).

 Estimarea fixării  –   estimarea grosier ă a fixării pentru fiecare ochi, se face pe un stimul alc ătuit
dintr-un bec sau pentru copii o jucărie mică animată, dispozitive proiectate pe ecran ş i altele. Evaluarea
grosier ă a deviaţ iei ochilor, de la paralelism, se face în funcţie de poziţ ia reflexului corneean. Fixarea
 poate fi: normală , foveală şi binocular ă; normală, dar influenţ ată de unghiul dintre linia principală de
vizare şi centrul pupilei, semnificativ pozitiv sau negativ; unilaterală; excentrică (cauzată de ambliopie
strabică , leziune macular ă, maculă deplasată); alternantă; absentă.

9
Testul cu acoperirea ochiului (ocluzie) pentru depistarea heterotropiei  –   subiectul fixează o ţintă
luminoasă, aflată  în faţa sa, ţinută  de observator. Acesta cu cealaltă mână,  acoper ă  unul din ochi şi
observă  reflexul corneean. Dacă ochiul neacoperit face o mişcare de corectare sau realiniere pe lumina
fixată, acesta este deviat în direcţ ia opusă mişcării de realiniere. Dacă este acoperit ochiul deviat, ochiul
care fixează  nu se mişcă. Testul se repetă. Dacă  oricare ar f i ochiul acoperit, nu se observă   deviaţia
ochiului neacoperit, înseamnă că există echilibru binocular bun sau corespondenţă retiniană normalaăde
tip armonic. Ţinta luminoasă  fixată  trebuie să fie la cel puţin 500 de mm de subiect. Testul trebuie
realizat în fiecare din cele opt linii de privire specifice ochiului uman.

Testul acoperit-descoperit  –   în cazul acestui test, se acordă atenţ ie ochiului acoperit, dacă se
deplasează. Acoperirea serveşte pentru ruperea fuziunii. Dacă ochiul se mişcă spre exterior  ca să fixeze
când este descoperit, există  esoforie. Echipamentul pentru testare se compune din ţinta luminoasă ,
ocluzor şi tablou de teste (sau obiecte) pentru acomodare în plan apropiat.
Valoarea unghiului de rotire al ochiului se obţ ine prin: aproximare vizuală  bazată  pe deplasarea
reflexului corneean; măsurare cu perimetrul cu arc; metoda neutralizării cu prismă.
Poziţ iile cardinale de diagnostic ale liniei de privire, afar ă de poziţia primară  sunt: dreapta, stânga,
sus, jos, dreapta sus, dreapta jos, stânga sus, stânga jos.

Testarea versiunilor  –   se realizează  cerând subiectului să urmărească ţinta în cele opt direcţ ii cu
ochiul director mai întâi şi apoi cu celălalt. Se urmăreşte mişcarea reflexului pupilar.
O atenţie specială  trebuie acordată  versiunilor sus 25°, jos 35° fa ţă de poziţ ia primar ă. Normal
există o uşoar ă  tendinţă  de creştere a convergenţ ei în infraversiune ş i puţ in mai mare tendinţa de
creştere a divergenţei în supraversiune. Testul se realizează înclinând capul în jos şi în sus, păstrând
fixarea pe o ţintă luminoasă aşezată la aproximativ 500 mm.

● Controlul vederii binoculare


Dacă un subiect vede dublu câ nd vrea să fixeze un obiect cu ambii ochi, are strabism paralitic.
Un subiect care se uită cruciş şi nu se plânge de diplopie, are strabism concomitent. Lipsa diplopiei
se poate explica, fie ca o consecinţă a unei neutralizări complete a imaginii ochiului strabic, fie prin
fixare anormală. Neutralizarea poat fi alternantă (50% din cazuri).

Testarea vederii simultane


Separatorul Remy  –   subiectul priveşte două  teste optotip, situate într-un plan perpendicular pe
 planul meridian al capului, în faţa ochilor. Cele două teste optotip sunt văzute separat de fiecare ochi,
separarea fiind realizată de un perete aflat în planul meridian. Dacă subiectul are senzaţ ia că vede cele
două teste, înseamnă că are vedere simultană.

Diploscopul –  pe un panou sunt desenate literele D, O ş i S pe aceeaşi linie orizontală. În ecran sunt
două orificii în acelaşi plan cu literele şi linia de bază a ochilor subiectului. Ochiul drept vede literele D
şi O, ochiul stâng literele O şi G.
Sunt posibile urmă toarele situaţii: dacă  subiectul vede literele D şi S, ar e vedere simultană f ăr ă
fuziune; dacă vede litera O, are vedere simultană cu fuziune; starea de emetropie când subiectul vede
trei găuri şi în fiecare gaur ă este câte o liter ă; vederea monocular ă, când subiectul vede fie D, O fie O,
S; subiect strabic orizontal, deneutralizat are vedere simultană,  dar nu fuzionează, el vede patru găuri în
care sunt D, S, O, O.

Rigla Javal –  o riglă este pusă între un text şi ochi, la egală distanţă de cei doi ochi. O parte din text
este ascunsă unui ochi, dar este văzută  de celălalt. În vedere monocular ă, textul este văzut întrerupt; în

10
vedere simultană f ăr ă fuziune, textul este văzut dublu în părţile văzute simultan; dacă  există  fuziune,
testul este văzut simplu (f ără întrerupere).

Testarea cu bagheta Maddox  –  subiectul observă   un izvor de lumină de mici dimensiuni (Φ 10
mm). În faţa unuia din ochi se aşează o baghetă Maddox. Dacă vederea este monocular ă, subiectul vede
sau izvorul sau o dreaptă. Dacă le vede pe amândouă, are vedere binocular ă simultană.

●  Aparatul de control Polatest  – serveşte la determinarea subiectivă a valorilor refracţ iei în vedere


monocular ă şi binocular ă, pentru controlul funcţiilor vizuale şi a acuităţ ii vizuale, în cadrul unui
diagnostic oficial.
Testele combinate sunt destinate controlului monocular, în timp ce testele polarizate se folosesc
 pentru controlul binocular, după metoda separ ării simultane.

CAPITOLUL 9 EXAMINAREA CÂMPULUI VIZUAL


Câmpul vizual central , este porţiunea din spaţ iul obiect, a cărui imagine se formează în fovee şi în
aria retiniană din jurul ei. Este de aproximativ 50°.
Câmpul vizual relativ  este câmpul vizual perceptibil, când ochiul şi capul r ămân ficşi; limitele
normale ale acestui câmp sunt: în sus 50°, spre nas 60°, în jos 70°, spre tâmplă 90°.
Câmpul vizual absolut   este câmpul vizual total, când ochiul r ămâne fix şi obstrucţiile paraorbitale
sunt eliminate prin miş cările posibile ale capului.
Câmpul vizual se măsoar ă  în următoarele situaţii: la persoane în vârst ă, cănd se presupune un
glaucom, în caz de ambliopie, în caz de hemeralopie, când se presupun probleme neurologice, când
studierea câmpului vizual este cerută de profesie.
Tehnicile de examinare pot fi împă r ţite în cinetice (ţinta luminoasă se deplasează) şi statice (ţinta îşi
modific ă str ălucirea). În funcţie de precizia rezultatelor, testele pot fi clasificate în calitative ş i
cantitative.

● Testele calitative sau preliminare sunt :


a) autoperimetrie: grătarul Amsler, proiecţia de post-imagini, perimetrie auto –  oftalmoscopică;
 b) teste oficiale: testul Harrington  –   Flocks, analizorul de câmp vizual Friedmann, perimetria
automată sau auto –  dirijat ă şi campimetria petei oarbe;
c) teste conduse de examinator: teste de confruntare sau comparare  –   confruntare dublă simultană
(extincţ ie, neatenţ ie sau câmpuri suprimate), teste cu ecranul tangent Bjerrum.

● Teste cantitative sau de detaliu: perimetria cu arc; perimetria cu proiec ţie pe sferă –   Goldmann;
 perimetria în culori; câmpul vizual determinat de frecvenţa critică  de palpare; perimetria adaptării la
întuneric; stereocampimetria; angioscotometria.

● Trasarea câmpului vizual


 Autoperimetria – este observaţ ia subiectului sau schiţa informativă a propriei sale pierderi de câmp.
Anomaliile se descoperă  de obicei în cazul unei pierderi bruş te de câmp şi uneori nu se observă când
sunt minore sau cu evoluţ ie progresivă. Descrierile realizate de subiect, privind deficien ţele de câmp
vizual, pot explica unele handicapuri.
 Re ţ eaua Amsler  informează  asupra câmpului vizual central la 20° ş i constă dintr-o placă conţ inând
linii albe şi negre, intervalul dintre ele fiind de 1° când sunt privite de la 30 cm. Distorsiunile liniilor
observate denotă anomalii maculare.

11
 Aparatul Harrington  –   Flocks: constă  dintr-o placă  de bază pe care se gă sesc un reazem pentru
 bărbia subiectului, o lampă pentru ultraviolet aşezată sub bărbie şi un panou pe care se pun imprimatele
cu teste. Sunt 10 imprimate care sunt prinse de partea de sus a panoului, astfel încât pot fi rab ătute.
Ţintele test sunt imprimate cu cerneal ă fluorescentă albă pe foi albe, aşa încât pentru iluminare normală
subiectul vede numai un punct central negru. Foile au dimensiunile de 300 x 42 mm şi se văd de la 330
mm, sub un unghi de aproximativ 25°. Pe foi sunt înscrise 3 sau 4 puncte ş i cruci. Testele sunt
iluminate timp 0,25 secunde cu lampa fulger care emite în ultraviolet, ceea ce este convenabil pentru
vizualizarea şi înregistrarea stimulilor, dar prea scurt ă pentru a permite schimbarea fixării.

 Primetrul cu arc  –   are anumite avantaje operaţionale faţă de perimetria sferic ă: echipamentul este
simplu şi ieftin; este u şor de manevrat ş i permite observarea directă a subiectului în timpul test ării; nu
ocupă spaţiu mare şi se poate fixa de perete sau de unitul oftalmologic; ţ intele pot fi schimbate în
funcţie de nevoi ş i controlate normal: ele sunt bile, discuri, puncte luminoase. Ca dezavantaje putem
aminti: neuniformitatea ilumină rii fondului; control dificil al preadapt ării; stimuli exteriori deranjanţ i.

CAPITOLUL 10 EXAMINAREA VEDERII CULORILOR


Culoarea este definită   prin următoarele mărimi fizice: lungimea de undă  dominantă, puritatea de
excitaţie şi luminanţa sau factorul de luminanţă, c ărora le corespund atributele psihologice: tonalitatea,
saturaţia şi luminozitatea.
Exemple de dispozitive de testare a vederii culorilor:
Testele pseudoizocromatice  –   sunt planşe ce reprezint ă  semne diverse, a căror tonalitate ş i
tonalitatea fondului sunt pe aceeaşi linie de confuzie. Ele sunt recunoscute de subiecţii emetropi şi nu
de ametropi. Astfel de teste sunt planşele Ishidara şi  planşele Hardy –  Rand –  Ritter.
Testele Farnsworth  –   sunt alcătuite din pastille colorate astfel încât să  aibe o luminozitate şi
saturaţie constante şi difer ă prin tonalitate. Se cere subiectului să claseze pastilele care sunt numerotate
 pe dos, după tonalitate.
 Anomaloscoapele  –   sunt aparate ce au structura unui spectroscop cu vizare directă. Măsoar ă
sensibilitatea cromatică a ochiului uman. Aceste aparate folosesc culorile spectrale şi pun în evidenţă
anomaliile vederii culorilor.

CAPITOLUL 11 REFRACTOMETRIE SUBIECTIV Ă


Skiascopia –   este o metodă pentru determinarea valorii de refracţ ie a dioptrului ocular, metodă ce
constă în proiectarea unui fascicul de lumin ă prin aria pupilar ă, către retina ce apare ro şie. La mişcarea
oglinzii de proiecţ ie, va apărea o umbr ă mobilă al c ărei sens de mişcare poate fi inversat prin plasarea
în faţa ochiului unor lentile de valori cunoscute. Valoarea lentilei care schimbă  sensul umbrei dă
valoarea refractivă  a ochiului examinat. În cazul hipermetropiei, umbra se mişcă  în acelaşi sens cu
oglinda, iar în cazul miopiei mişcarea este în sens contrar.
Pentru a proiecta pe retina subiectului punctul luminos mobil, se utilizează o oglindă   plană  sau
concavă găurita în centru. Prin gaur ă,  observatorul priveşte ochiul subiectului (dacă  gaura este mai
mică  decât pupila observatorului, ea va juca rolul acesteia). Oglinda reflectă   imaginea unui izvor
luminos aşezat de exemplu, puţin în spatele subiectului.
Schema de principiu a skiascopului este: o lampă  cu filament rectiliniu, perpendicular pe axă,
iluminează  ochiul subiectului prin intermediul unei lentile şi a unei oglinzi semireflectante (oglinda

12
 plană găurită). Prin deplasarea lă mpii faţă  de lentilă,  se obţ ine imaginea lămpii într-o poziţ ie
convenabilă pentru skiascopie. Filamentul poate fi rotit într-un plan perpendicular pe axa optică .
Observatorul se aşează la 667 mm (de exemplu) şi se face o primă încercare f ăr ă lentila corectoare,
cerând subiectului să fixeze un obiect cât mai îndepărtat într-o direcţ ie trecând la 200 mm la dreapta
capului observatorului dacă  se examinează  ochiul stâng, la 200 mm la stânga dacă  se examinează
ochiul drept. În acest fel este iluminată papilă şi se evit ă orbirea foveei.
 Nesiguranţa rezultatului acestei tehnici, se datorează acomodării, culorii luminii oftalmoscopice ş i
altor cauze. Urmează examen subiectiv după ce ochii se adaptează din nou la lumina naturală obişnuită.
Skiascopia permite o corecţie subiectivă rapidă sau confirmă rezultatele acesteia.

CAPITOLUL 12 REFRACTOMETRIE OBIECTIV Ă


Refractometrul este un aparat care permite, printr-o metodă oftalmoscopică, măsurarea ametropiilor
sferice şi astigmatismului, f ăr ă intervenţia subiectului, prin simpla punere la punct pe retină.
Pot fi cu aprecierea netităţii imaginii pe retină, a unui test sau cu utilizarea efectului de paralaxă.
Pentru o astfel de examinare trebuie îndeplinite următoarele condiţ ii:
- subiectul să nu acomodeze. Dacă  se foloseşte un cicloplegic acesta dilată pupila şi actionează
asupra tonusului muşchiului ciliar;
- ochiul trebuie să fie imobil şi pentru aceasta vizează un test aşezat în punctul remotum;
- ar trebui utilizat ă întreaga arie pupilar ă, ori ochiul privind în aparat este în general diafragmat,
ceea ce poate modifica rezultatele.
Cea mai simplă schemă a unui refractometru este alcatuit ă din: test iluminat de un sistem lamp ă
condensor, o lentilă   care realizează  imaginea testului în planul remotum al ochiului. Oglinda reflect ă
lumina spre ochiul subiectului şi se obţ ine imaginea testului pe retina. Oglinda este perforată pe centru ş i
 prin acest orificiu se observă  retina subiectului, de obicei cu ajutorul unui sistem optic. Testul
translatează de-a lungul axei optice şi se citeşte pe o scară gradată în dioptrii refracţ ia. Focarul imagine al
lentilei este în vârful corneei.

 Examinarea automat ă a refrac ţ iei


Examinatorul are sarcina de a aşeza subiectul în faţa aparatului, a-l instrui să fixeze o ţintă şi apoi
să apese pe un buton. Aparatul este obiectiv atât pentru subiect cât ş i pentru examinator.

● Oftalmetronul Bausch-Lomb –  principiul de bază este cel al skiascopiei, dar pupila observatorului


este înlocuită de montura unei lentile. Baleiajul retinei este obţinut cu ajutorul unui tambur rotitor, ale
cărui fante lasă să scape un fascicul subţire în infraro şu. Dispozitivul se roteşte în jurul axei sale şi astfel
se explorează  succesiv toate meridianele ochiului, refracţ iile fiind înregistrate. Centrajul iniţ ial este
asigurat de o telelupă. Pentru a fixa poziţ ia ochiului şi acomodarea, acesta priveşte un test vizibil.

●  Dioptronul   este un autorefractometru în infraroşu a cărui funcţ ionare se bazează pe netitatea


imaginii pe retină   a unui test (metoda Badal). Aparatul calculează dipotriile oculare prin măsurarea
automată a razei de curbur ă a corneei, diametrului corneei, profunzimii camerei anterioare, diametrului
antero-posterior al cristalinului şi mărimii axului globului ocular. Focarul imagine al lentilei aparatului
este aşezat în planul pupilei ochiului testat. Izvorul de lumină   poate fi o lampă convenţ ională cu
ioncandescenţă, a cărui radiaţ ie este filtrat ă de un filtru special sau o diodă.
Aparatul poate executa şase măsur ători pentru şase meridiane diferite (în timpul m ăsur ării fantele
de lumină  sunt poziţionate perpendicular pe orientarea meridianului studiat). Teoretic sunt suficiente trei
măsur ători. Dioptronul face şase măsur ători pentru a ameliora precizia. Ansamblul ordinator al aparatului
analizează rezultatele şi le tip ăreşte pe o hârtie.
13
Rezultatele pot fi eronate din următoarele motive: trasparenţa precar ă a mediilor oculare; afecţ iuni
corneene sau retiniene; fixare instabilă; pupilă mai mică  de 2 mm diametru; ametropii superioare
 posibilităţ ilor de măsurare ale aparatului; poziţ ia necorespunzătoare a subiectului în timpul mă sur ării;
acomodare instrumentală.

●  Autorefractometrul Nikon 7000  –   în skiascopie un fascicul de lumin ă  baleiază  planul pupilei
subiectului. Imaginea (lumina) reflectat ă  de retină  se deplasează  trasversal în acelaşi sens sau în sens
contrar faţă de spotul proiectat de pupilă şi cu viteza dependentă de ametropie. La acest aparat şi chiar ş i
la altele, evaluarea refracţiei se bazează pe măsurarea vitezei.

Problemele ref ractometrelor automate cu radiaţ ii active în domeniul infraroşu


Oricare ar fi principiul metodei de mă surare, se folosesc radiaţii din domeniul infraro şu apropiat (λ
= 800…..900 nm), deoarece transmisia ş i reflexia pe dioptrii ochiului uman sunt mari.
Cantitatea de radiaţ ii care intr ă şi ies din ochi, depinde de diametrul pupilei subiectului. Dacă pupila
este mică, cantitatea de radiaţ ii care ajunge pe fotodiode, poate fi nedetectabilă.
O clipire a pleoapelor produce un semnal în infraroşu suprasaturat şi falsific ă rezultatul.
Ma joritatea aparatelor fabricate acoperă următoarele domenii: sferic + / - 15 dpt, cilindric + / -6 dpt.
Erori de determinare a direcţ iilor secţ iuniilor principale sunt cuprinse în intervalul + / - 1°.
Pentru a rezolva problema acomodării când subiectul priveşte ţinta, care trebuie să  fixeze poziţia
ochiului în timpul măsurării, aceasta este intenţ ionat neclar ă. Ţinta are de obicei forma unui obiect ca o
stea difuză, dar există autorefractoare la care subiectul priveşte o scenă interesantă.
Optometristul trebuie s ă  aibe în vedere următoarele considerente, pentru ca testare să   decurgă în
condiţ ii optime:
- schimbarea rapidă  a mediului de reflexie a luminii, datorită  spasmului de acomodare în
hiperopia latentă;
- mişcarea de forfecare a reflexului atunci când subiectul are pupila în stare midriatică;
- aspectul de despicare a reflexului care apare la subiectul strabic, avertizează   examinatorul că
determinările subiective ş i obiective sunt suspecte;
-  prezenţa unor modificări corticale timpurii ale cristalinului pot fi omise în pratica
oftalmoscopică şi biomicroscopică  de rutină, dar observate în retinoscopie, datorită  unei
distanţe mai mari şi unei pupile mai mari;
-  prezenţa unei importante anizocorii (inegalitate dintre cele dou ă  pupile) ce poate fi omis ă în
testele de funcţionare a pupilelor.

 Keratometre automate
Keratometria (sinonim oftalmometrie) este o metod ă  prin care se studiază  refracţ ia corneei,
elementul principal al dipotrului ocular. Cea mai utilizat ă  variantă  constructivă  este varianta Javal  – 
Schötz.

● Refracţ ia subiectivă automatizată
Pentru a îmbunătăţi  precizia şi credibilitatea mă sur ătorilor, cei mai mulţ i dintre fabricanţii de
autorefractometre au adăugat acestora opţiunea unui control subiectiv al acuităţii vizuale. În acest scop,
i se prezintă subiectului teste de acuitate pe care le observă după un traseu optic, în care se introduce
suplimentar compensarea diferenţ ei de refracţ ie dintre vizibil şi infraro şu. Acesta optimizează
componenta sferică prin schimbarea lentilelor optometrului sau a poziţiei unei oglinzi. Rezultatul este
înregistrat în computer şi poate fi comparat cu cel găsit obiectiv. Se trece apoi la modificarea
componentei cilindrice. Controlul compensă rii se face cu cilindrul în cruce sau test bicolor.
Abaterea standard a diferitelor metode subiective de testare este aproximativ de 0,3 dpt. Eroarea se
 poate datora acomodării.
14
 Analizorul Humprey Vision  –   aparatul are aspectul unui pupitru de comandă. În componenţa sa
intră două proiectoare de teste, câte unul pentru fiecare ochi, compuse din lampă , condensor, obiectiv
de proiecţ ie fix, sistem optic cu putere variabilă, oglinzi plane pentru devierea fascicului luminos. O
oglindă sferică mare este folosit ă în comun de cele două proiectoare şi are raza de 3 m.

CAPITOLUL 13 OPTOMETRIE SUBIECTIV Ă


Vederea în planul îndepărtat
Optometria oftalmică   se ocupă  cu determinarea performanţelor optice ale sistmului vizual ş i
recomandarea mijloacelor de ameliorare a acestora, la nivel convenabil confortului vizual.
Metodele utilizate se pot clasifica în subiective şi obiective. Î n metodele subiective, lumina
 pătrunde în ochi, realizând pe retină imagini a căror calitate este apreciat ă chiar de subiect. În metodele
obiective, se utilizează lumina difuzată de retină, în afara ochiului, care este recepţionată cu ajutorul a
diverse aparate, iar observatorul evaluează, f ăr ă  participarea subiectului, unele caracteristici ale
sistemului optic al acestuia.
În metodele subiective, subiectul apreciază  netitatea imaginilor de pe retină, evaluată prin limita
unghiulară  de separare şi mai practic prin acuitate.
În practica optometriei oftalmice se utilizează obiecte test, pentru aprecierea acuit ăţ ii, numite teste
optotip.
Pentru copii şi analfabeţ i se folosesc optotipi speciali.
Optotipul  este un dispozitiv standardizat, ce are un fond luminat uniform, pe care sunt dispuse în
rânduri litere, cifre, semne, figuri, ce trebuie vă zute de subiecţ ii examinaţ i de la o anumit ă distanţă (de
obicei 5 m, distanţă la care ochiul emetrop nu este nevoit să facă efort acomodativ). Există optotipi cu
ajutorul cărora se măsoar ă acuitatea la distanţă şi optotipi pentru mă surarea acuităţii la aproape.
- optotipul Monoyer  foloseşte o notaţie zecimală  calculată  la un unghi vizual sub care se
 proiectează detaliul semnificativ al fiecarui test, de la distanţa de examinare;
- optotipul Snellen, foloseşte litera E în diverse poziţii, putând fi examinaţ i şi analfabeţ ii;
- optotipul Landolt  este ilustrat cu inele întrerupte a că ror deschidere este egală  cu grosimea
inelului, diametrul exterior reprezint ă de 5 ori deschiderea, iar cel interior de 3 ori. Inelul este
 prezentat în opt poziţii de bază;
- optotipul Lebensohn are literele în a şa fel încât nu pot fi memorate; se utilizeaz ă numai literele
D, E, F, H, K, N, O, P, R, T, U, X, Z şi cifrele 0, 2, 3, 4, 6, 7, 9.
Fiecare optotip este gradat pe margine cu o cifr ă (50, 30, 20 etc), cu o fracţ ie ordinar ă (1 / 10, 1 / 8,
1 / 6 etc) sau cu o fracţ ie zecimală (0,1 , 0,2 , 0,3 etc) raportat ă la cea normală. Testele Parinaud  sunt
folosite pentru determinarea acuităţii vizuale la aproape (25 cm sub un unghi de 15 sec).
Iluminarea testelor optotip este standard.
Trebuie ca cel puţin patru semne să  fie disponibile pentru fiecare acuitate.
 Acuitatea vizuală este expresia valorii funcţ ionale a maculei, privind capacitatea ochiului de a
aprecia forma, conturul şi detaliile spaţ iale.
Se numeşte ‘’minimum vizibil’’ punctul cel mai mic, a că rui prezenţă  se poate recunoaşte pe un
fond luminat uniform. ‘’Minimum separabil’’ este unghiul cel mai mic sub care se pot distinge două
linii sau două puncte. Aceasta trebuie să   stimuleze două conuri, între care se interpune un con
nestimulat. Acuitatea vizuală normală   corespunde capacităţii de a separa două   puncte văzute sub un
unghi de un minut. Acuitatea vizuală (care este prin excelenţă un examen subiectiv) se determină prin
testele optotip. Semnele acestor teste pot fi v ăzute de la o distanţă de 5 m, sub un unghi de 5 min, iar
grosimea unei litere, de exemplu, corespunde unei deschideri angulare de 1 min. Exprimarea acuităţ ii
vizuale la acest sistem de teste, se face sub forma unei fracţ ii, în care d  exprimă distanţ a de la care

15
subiectul citeste optotipul, iar  D exprimă distanţa de la care ar trebui citit ă litera rândului respectiv de
un ochi emetrop (AV = d / D). Exemplificând, dac ă un subiect vede de la 5 m, numai literele mari, care
în mod normal pot fi vazute de la 50 m, se noteaz ă o AV = 5 / 50, respectiv 1 / 10. În cazul în care
 primul rând de semne, vizibile în mod normal de la 50 m, nu se vede de la 5 m, subiectul se apropie de
optotip până recunoaşte literele. Dacă d = 2 m (D = 50 m), AV = 2/ 50 = 1 / 25. În cazul unui subiect
care nu vede nici una din figurile testului, oricât de aproape le-ar privi, se spune despre acesta că
 percepe mişcarea mâinilor (p.m.m.) sau că  are percepţie luminoasă  (p.l.), ceea ce atest ă că nervul optic
este încă  capabil de a transmite incitaţia luminoasă. În cazurile cele mai severe, ochiul este f ăr ă
 percepţie luminoasă  (f.p.l.). Nervul optic şi-a pierdut complet funcţ ia.
 Acuitatea vizual ă de aproape –  pentru determinarea acuităţii vizuale la apropiere, se utilizează teste
a căror caractere minime să fie văzute la distanţa de 25 cm, sub un unghi de 15 sec. Examinarea se face
 pentru fiecare ochi în parte, începându-se cu ochii liberi şi apoi cu corecţie (dacă este cazul).
Un alt aspect important îl reprezint ă contrasul testelor. Acesta influenţează acuitatea care depinde
deasemenea de acomodare şi adaptare. Subiectul tinde să suprapună noţiunea de acuitate cu cea de
netitate. În cursul examenului, trebuie insistat ca subiectul să vadă literele cele mai mici, chiar dacă le
vede neclare. Se micşorează astfel incertitudinea rezultatului măsur ătorii.

● Determinarea ametropiei sferic e


 Netitatea imaginii pe retină poate fi evaluată   prin acuitatea vizuală  brută. Măsurarea acuităţii
vizuale brute cu ajutorul testelor optotip, informează asupra valorii probabile a ametropiei ochiului. Se
încearcă ameliorarea acuităţ ii cu lentile de compensare, la început, pentru fiecare ochi în parte. Ochiul
care nu este testat se acoper ă cu ecranul negru, mat.
În  cazul miopiei se creşte prudent puterea lentilei de testare; ne oprim la lentila divergent ă  care
asigur ă acuitate vizuală maximă, astfel subiectul testat acomodează fă r ă  ca examinatorul să-şi dea
seama şi există  riscul de a prescrie o lentilă  prea puternică,  care produce în timp spasm acomodativ
(contracţia tonică a muşchiului ciliar). Se recomandă   ca miopiile mici până la  –   1,50 dpt să se
compenseze exact, miopiile mai mari se subcompensează  mai întâi cu  –   0,25 dpt, iar pentru valori
dioptrice negative mari chiar mai mult.
În  cazul hipermetropiei, dacă  acuitatea brută  este slabă, înseamnă că acomodând la maxim, nu
 poate compensa ametropia în vederea departe. Se adaugă lentila de compensare convexă,   mai slabă
care asigur ă acuitatea maximă. Hipermetropia compensată de această lentilă, se numeşte hipermetropie
absolută. Dacă se măreşte puterea lentilei, acuitatea se menţ ine micşorându-se acomodarea, până la o
limită  dincolo de care acuitatea începe să  scadă. Se numeşte hipermetropie manifest ă, hipermetropia
compensată  de lentila de ochelari de putere maximă. Diferenţa între hipermetropia manifest ă şi cea
absolută se numeşte hipermetopie facultativă şi ea corespunde amplitudinii de acomodare care o poate
compensa.
Subiecţ ii tineri nu pot relaxa complet acomodarea, deci hipermetropia manifest ă  nu corespunde
ametropiei reale. Hipermetropia totală corespunzătoare acomodării nule (refracţ ie static ă), nu poate fi
evaluată  la aceşti subiecţ i, decât prin paralizia acomodării, cu ajutorul medicamentelor. Această
hipermetropie se numeşte cicloplegică şi poate depăşi cu + 1,00 dpt pe cea totală.
O hipermetropie mai mică de + 0,50 dpt poate r ămâne necompensată. Până la + 2,00 dpt subiectul
tânăr se subcorectează + 0,50 dpt, iar cel î n vârstă  0,25 dpt. La dioptrii mai mari, subcorecţia poate
creşte. Un adult care foloseşte ochelarii când priveşte televizuorul, sau un adult la limita prezbiţei când
 priveşte în planul depărtat şi în cel apropiat, se compensează exact.
După compensarea fiecarui ochi separat, se verific ă rezultatul în vederea binocular ă. Dacă acuitatea
finală r ămâne mică  se verific ă dacă, prin micşorarea petei de difuzie, ca urmare a privirii printr-un
orificiu circular d 1- 2 mm, acuitatea se ameliorează. Dacă acuitatea nu creşte înseamnă că ochiul este
ambliop sau astigmat cu astigmatism mare. Dacă după cor ectarea asigmatismului nu se obţ ine AV = 1
 pentru adult sau AV = 1,25 pentru tineri, se recomandă consultul un medic oftalmolog.
16
● Determinarea astigmatismului regulat
Metodele de punere în evidenţă a astigmatismului regulat sunt: metoda fantei (Donders); metoda
ceţei; utilizarea cilindrului încrucişat.
Testele pentru astigmatism sunt: cadranul Parent, testul Raubitschek, mira Foucault şi că priori.
 Metoda fantei (Donders)  –   se izolează  printr-o fant ă  de 1 mm lăţ ime aşezată  diametral, în faţa
 pupilei subiectului, un fascicul plan de raze. Pentru două poziţ ii ale acestui plan, fasciculul se refract ă
ca şi cum ochiul ar avea numai suprafeţe sferice de revoluţ ie. Se caută prin tatonare meridianele ş i se
determină  puterile lentilelor sferice care le fac emetroape. Diferen ţa acestor puteri, este diferenţa
astigmatică. Testele de astigmatism folosesc proprietatea: dreapta perpendicular ă pe meridianul cel mai
 puţin ametrop, va fi vazută mai clar.
Subiectul este aşezat la 5 m şi i se cere să spună dacă vede razele cadranului Parent la fel de nete
(miopul va trebui să poarte ochelari).
Dacă razele nu sunt vă zute toate la fel de clar, se caută să  se facă  clare, privind printr-o lentilă
cilindrică cu axa îndreptată în direcţ ia meridianului principal de putere minimă .
 Metoda ceţei  –   se transformă astigmatismul de orice fel în astigmatism miopic cu o lentilă  sferic ă
(+ 4,00 dpt, + 8,00 dpt). Tot testul apare neclar; se micşorează progresiv puterea lentilei şi se atenuează
ceaţa, până se obţine aproape un astigmatism simplu. Practic schimbarea lentilelor se opre şte când se
obţine o acuitate vizuală de 0,5 (5 / 10). În acest moment, distanţa focală posterioar ă este aproape de
retină şi cu testul de astigmatism se recunoa şte directia dreptelor , care se văd mai clar, ceea ce
determină meridianele principale.
Dacă subiectul are astigmatism miopic compus, o lentilă divergentă îl va aduce în stadiul dorit, dar
nu trebuie să se producă astigmatism mixt, c ăci acomodarea ar falsifica rezultatele.
Se aşează apoi în faţa ochiului, pe lângă lentila sferic ă, un cilindru concav cu axa perpendicular ă pe
direcţ ia de claritate maximă; distanţa focală  anterioar ă se apropie de retină, cealaltă r ămânând fixă. Se
mareşte progresiv puterea cilindrului, până  la identitate de aspect a testului în toate direcţiile.
Astigmatismul este corectat şi subiectul trasformat în miop simplu fă r ă astigmatism. Se modific ă uşor
corecţia sferică pentru a transforma miopul î n emetrop, căutând să se obţ ină  acuitate maximă. Se
verific ă din nou astigmatismul şi la nevoie se aduc modificări cilindrilor  (în timpul desf ăşur ării acestor
etape de testare, capul subiectului trebuie să fie drept).
Testul cu mire  şi că priori, în cazul când este orientat după  meridianul cel mai puţin miop, pare cu
liniile unei mire mai negre ca liniile celeilalte perpendicular ă pe prima, liniile că priorilor apar la fel de
cenuşii. Puterea cilindrului corector va fi aceea care face ca mirle să apar ă identice ca înnegrire.
Testul Raubitschok   apare cu liniile la fel de negre, dacă  axa de simetrie a testului coincide cu o
secţ iune principală a ochiului astigmat. Pentru a controla puterea cilindrului, se adaugă o lentilă sferic ă
de  –   0,25 dpt. Liniile testelor trebuie să se păstreze la fel de nete. Dac ă  puterea sferică  este bine
aleasă, ad ăugând + 0,12 dpt sau + 0,25 dpt, acuitatea trebuie să scadă uşor , dacă se adaugă –   0,25 dpt
acuitatea trebuie să r ămână neschimbată. Urmează verificarea binocular ă.
Cilindrul încruci şat  –  este o lentilă cu puteri în cele două secţiuni principale ce + 0,25 dpt şi –  0,25
dpt (sau + / - 0,50 dpt). Lentila trebuie să   poată  fi rotit ă în jurul unei axe aş ezată în planul axelor
cilindrului, f ăcând 45° cu acestea. Cu cilindrul încruciş at, un ametrop este transformat în atigmat mixt
de 0,50 dpt sau 1,00 dpt, prin simpla rotaţie a dispozitivului, f ără să  se schimbe orientarea axelor.
Pentru a verifica dacă cilindrul prescris are putere exact ă, se suprapune cilindrul încrucişat f ăcând să
coincidă axa sa concavă, cu axa concavă   a corecţiei. Privind tabloul cu teste optotip, se compar ă
acuitatea obţinută  în această poziţ ie şi după ce cilindrul a fost rotit. Literele trebuie s ă apară  la fel de
clare (neclare). Dacă erau mai neclare în prima poziţ ie, trebuie micşorată puterea cilindrului concav, în
caz contrar trebuie mărită. Pentru verificarea poziţiei axei cilindrului, se aşează cilindrul încrucişat la
45° faţă de orientarea ce o avea în încercarea precedentă. Testele trebuie să apar ă la fel de neclare în
cele două poziţii ale cilindrului încrucişat.
17
Testele bicolore  –   se bazează pe faptul că un ochi care este emetrop în lumină albă,  devine uşor
hipermetrop în roşu şi miop în albastru.
O suprafaţă translucidă  iluminată  din spate, este acoperită  de două  filtre alăturate: ro şu şi verde.
Cele două zone trebuie să aibe luminanţ e egale. Linia de separaţie este verticală. Pe fiecare jumătate,
sunt câte o pereche de cercuri concentrice negre. Un emetrop vede cercurile de la 5 m, la fel de nete pe
roşu şi verde. Miopul vede cercurile pe roşu mai nete ş i hipermetropul pe verde. Se caută corecţia care
face ca ochiul să vadă la fel de net cercurile de pe cele două jumătăţi.

Trusa de testare subiectivă  (oftalmotest)  –   cuprinde un număr de lentile de încercare şi ochelari
suport pentru lentilelele de încercare. Conţine următoarele:
- lentile axosimetrice cu puteri de la  –  0,25 la –  6, 00 dpt din 0,25 în 0,25 dpt. Peste 6,00 la -8,00
trepte de 0,50 dpt, peste -8,00 la -16,00 dpt trepte de 1,00 dpt, analog pentru lentile peste -16,00
dpt. La fel pentru lentile convergente (de preferat lentile de tip punktal);
- lentile cilindrice de la  –   0 25 la  –   4,00 dpt trepte de 0,25 dpt, de la -4,50 dpt la -6,00 dpt trepte
de 0,50 dpt. La fel pentru lentile convergente (de preferat lentile de tip punktal);
- lentile prismatice de la –  1,00 dptp la + 10,00 dptp (de preferat lentile de tip punktal);
- ochelarul de proba poate fi reglat pentru diferite distanţ e interpupilare şi diferite conformaţ ii ale
capului;
- diafragme cu orificiu de Φ  1,5 mm şi Φ  3 mm, necesare pentru a micşora influenţ a
astigmatismului indus în vederea periferică asupra rezultatului încercării de compensare.
Examenul subiectiv al unor cazuri (nistagmus, ambiopi etc) nu se poate face cu lentile diafragmate.
În practică, obturarea este jenat ă când se doreşte de exemplu, să se testeze echilibrul oculomotor al
subiectului, după principalele direcţ ii de privire sau când se dore şte informarea asupra impresiilor
spaţiale percepute de un subiect înzestrat cu compensarea sa.
Ar trebui să   existe două  truse de lentile pentru testarea subiectiv ă. Una să conţ ină  lentile
diafragmate pentru a măsura repede cantitativ ametropia. A doua trusă,  ar trebui să cuprindă   lentile
 punktal, sferice, torice cu diametru mare, pentru a putea aprecia calitatea vederii subiectului cu
compensarea stabilită.

 Foropterul (refractor) este un dispozitiv ce înlocuieşte trusa de testare subiectivă clasică, pentru a


micşora timpul de evaluare. Există numeroase variante constructive cu acţ ionare manuală directă sau la
distanţă, de la un pupitru de comandă. Se montează de regulă, fie pe un suport special fixat în perete,
fie pe coloana unui unit oftalmologic. Domeniul de măsurare al acestui aparat este:

Sfera - 19,00 dpt până la + 16,75 dpt, cu trepte de 0,25 dpt


Cilindru 0,00 la + / - 6,00 dpt, cu trepte de 0,25 dpt
Axa 0° la 180°
Cilindru încricişat + / - 0,25 dpt (sau + / - 0,50 dpt)
Prisma - 20 cm / m → 0 cm / m → + 20 cm / m
Distanţa interpupilară 50…………80 mm, diviziune 1 mm

Unitul oftalmologic   este un complex de testare a vederii, care are de obicei în componenţă
următoarele aparate: biomicroscop cu lampa cu fantă, oftalmometru, foropter, proiector de teste, lamp ă
 pentru iluminarea subiectului, scaun reglabil pentru subiect. Unele modele sunt înzestrate cu
oftalmoscop electric de mână, skiascop, trusă  de testare oftalmologică.

18
Vederea în planul apropiat
Atât din punct de vedere al dioptricii oculare, cât şi în vederea binocular ă, trebuie verificate
formulele gă site în vederea departe, dacă corespund unei vederi confortabile şi eficace şi în vederea
aproape.
Este necesar sa se caute: rezervele de acomodare, să  se controleze convergenţa, să se propună o
adiţ ie în vederea aproape, dacă este necesar şi uneori să modifice vederea departe pentru a face lucrul
aproape mai convenabil. În acest scop, au fost concepute un numă r de teste.

Determinarea amplitudinii aparente totale de acomodare


 Acomodarea este un act reflex de o mare rapiditate, prin care aparatul optic se regleaz ă instantaneu
de la vederea departe la cea de aproape şi invers, fără efort conştient. Sau altfel definit, modificarea
curburilor cristalinului prin bombarea sa, datorită  elasticit ăţii (sale), sub acţ iunea muşchiului ciliar,
realizând astfel focalizarea razelor de lumină ce pătrund în ochi pe o zona retiniană, unde se va forma o
imagine clar ă. Elasticitatea cristalinului diminueaz ă, o dată cu înainterea în vârstă, ceea ce atrage după
sine scăderea ‘’rezervei de acomodare’’.
Caracteristic pentru acest act reflex, este că el nu se produce independent, ci este însoţit de alte trei
mecanisme reflexe ajutătoare, miozisul, midriaza ş i convergenţa.
Miozisul (restrângerea pupilei) are ca efect micşorarea diametrului pupilar, ceea ce înlătur ă
aberaţ iile sferice şi cromatice şi scade cantitatea de lumina care ar jena retina. Mioza se produce şi în
afara acomodaţiei, la simpla atingere a ochiului cu un fascicul luminos.
Midriaza este denumirea pentru pupila cu diametrul mărit. Este un fenomen fiziologic al actului
vederii, pupila fiind în permanentă adaptare la cantitatea de lumina care pătrunde în ochi.
Convergenţa înseamnă mişcarea celor doi ochi, pentru a privi acelaşi punct. Cu cât punctul este mai
apropiat de ochi, cu atât efortul de convergenţă este mai mare (ca şi efortul de acomodare). Efortul de
convergenţă se măsoar ă în unghi metrici. Pentru a vedea clar un obiect la distanţ a de 1 m, ochii fac un
efort de acomodare + 1,00 dpt şi un efort de convergenţă de 1 unghi metric. Legătura dintre acomodare
şi convergenţă nu este fixă, acomodarea poate să varieze şi convergenţa să r ămână aceeaşi, în acest caz
este vorba despre acomodarea relativă.
Aceste trei mecanisme constituie sinergiile acomodative (asociere de func ţii). Actul acomodării se
 produce datorită unei acţ iuni armonioase, la care participă musculatura intrinsecă (muşchiul ciliar care
 bombează cristalinul şi muşchiul irian care contractă  irisul) şi musculatura extrinsecă (muşchii drepţ i
interni care produc convergenţa).
Acomodaţia are următorii parametrii caracteristici:
-  punctul remotum este punctul cel mai îndepărtat care poate fi vazut clar, f ăr ă ca ochiul să facă
vreun efort de acomodare;
-  punctul proxim este punctul cel mai apropiat ce poate fi văzut clar cu maximum de acomodare;
- Parcursul acomodatiei este distanţa ce separă  aceste două  puncte; variază  cu ametropia (este
scăzut la miop, la care punctul remotum este apropiat de ochi);
- Amplitudinea acomodaţiei este schimbarea maximă  de refracţie, pe care o poate efectua un
ochi, acomodând la maxim; este independentă de ametropie.
Acomodaţia se măsoar ă în dioptrii ca şi refracţ ia. Ea variază cu vârsta.
Concluzionând, putem spune ca actul acomodă rii este cel care confer ă  ochiului caracteristica de
organ viu, cu puter e de adaptare la diferite condiţ ii de mediu.

Pentru determinarea amplitudinii aparente totale de acomodare se pot utiliza urmă toarele:
 Proxotipul  –  măsurarea se face în monocular sau binocular, dacă există anisometropie importantă,
 purtând compensarea pentru departe. Subiectul ţ ine testul în mână cât mai departat posibil şi îl apropie
încet de ochi. I se cere să  avertizeze când caracterele devin neclare. În acel moment, testul este la

19
‘’proxim aparent’’. Inversul distanţ ei cornee  –   proxim aparent este amplitudinea aparentă  totalp de
acomodare.

 Metoda lentilei negative  –   testarea se face în vederea monocular ă. Ochiul este compensat pentru
departe. Se încearcă lentile negative cu puteri î n valoare absolută  crescătoare, până  se observă o
scădere netă  de acuitate, când ochiul observă  tabloul de acuitate aşezat la 5 m. Valoarea absolut ă a
lentilei negative cea mai puternică, ce ofer ă ochiului acuitatea maximă , este egală cu amplitudinea de
acomodare aparentă totală.
Acomodarea monocular ă  nu este egală cu acomodarea binoculară, deci se va face o verificare î n
vederea binocular ă. Adesea este nevoie să se micşoreze adiţ ia dedusă prin aceată metodă.
O varianta constructivă de ‘’aparat proxotip’’, permite observarea pe o faţă, a urmă toarelor teste:
- scala de acuitate cu optotipi litere corespunzătoare acuităţilor de la 0,16 la 1,25;
- testul cu cifre în culorile ro şu şi verde pentru evaluarea semnului ametropiei;
- testul de echilibru binocular care conţine două teste verde –  ro şu simetric pe jumatatea superioar ă
şi inferioar ă;
- testul pentru echilibru binocular care constă din două r ânduri de litere corespunză toare unei game
identice de acuităţ i;
- crucea Maddox constituită  din două scări reciproc perpendiculare, la intersecţ ia lor fiind un punct
luminos alb;
- testul polarizat constituit dintr- un pătrat cu linii î ntrerupte şi un punct luminos central folosit
 pentru evaluarea anizeiconiei (anizeiconia este inegalitatea imaginilor obţinute de cei doi ochi; exist ă o
anizeiconie fiziologică datorită distanţelor diferite de la obiect la cele dou ă retine, de mică valoare ce
nu se sesizează, dar care are un rol important în vederea stereoscopică );
- testul pentru evaluarea vederii stereoscopice.
Cealalt ă faţă cuprinde:
- teste corespunzătoare acuităţ ilor 0,25 ; 0,3 ; 0,4 ; 0,5 ; 0,6 ;
- teste pentru astigmatism: cadranul Parent şi crucea cu linii paralele.

Controlul vederii binoculare în planul apropiat


Verificarea adiţ iei
Se aşează  testul ro şu-verde pentru vederea aproape, la distanţa cea mai scurtă şi se întreabă
subiectul dacă vede cercurile negre la fel de negre pe fond verde ca pe fond roşu.
Chiar în caz afirmativ, se apropie sensibil testul care este atunci v ăzut mai net pe verde, apoi se
departează mult; va fi văzut mai net pe fond roşu. Se dă pătratul subiectului şi i se cere să-l apropie,
 până la egalitate de ro şu şi verde.
Dacă distanţa astfel obţ inută, este prea scurt ă se micşorează adiţia.
Dacă distanţa este prea mare se mă reşte adiţ ia.
Se aşează proxotipul î n punctul remotum al ochiului compensat pentru aproape. În acest moment,
trebuie să se poata citi prin compensarea pentru departe. Dacă acest lucru nu este posibil, se încearc ă
micşorarea adiţiei, sau se recomandă o lentilă trifocală sau progresivă.

Verificarea echilibrului binocular


Crucea Maddox: se face analog ca la vederea în plan depărtat folosind cilidrul Maddox.
Comportament normal înseamnă 4…6 pdpt exoforie fiziologică . Peste această  valoare, rezultă
insuficienţa de convegenţă în vederea departe.

Testul polarizat (cu pătrate) pune în evidenţă anizeiconia. Rezultă anizeiconie, dacă subiectul nu


reconstituie exact pătratul. În ochelarul de testare, se a şează filtrele polarizate, astfel încât un ochi să
vadă numai colţurile pătratului, celălalt mijloacele laturilor.
20
Stereotestul  –  subiectulpriveş te stereotestul, folosind compensarea determinată ş i având filtre
 polarizate, cu planele de polarizare la 90°, în faţa celor doi ochi.

APARATE PENTRU DIAGNOSTICAREA AFECŢIUNILOR OCULARE ŞI


MĂSURAREA PARAMETRILOR SISTEMULUI OCULO-MOTOR
Aparatele de diagnosticare oftalmologice fac parte dintr-o categorie de aparate de relativ dat ă
recentă, având la bază  contribuţ ia mai multor domenii: aparatura optică, fizica, mecanica fină,
electronica şi biologia .
Apariţia şi dezvoltarea lor a avut loc ca o consecinţă  a nevoii de identificare a anumitor afecţ iuni
oculare, obţinerea unor parametrii corespunzători şi standardizarea lor, totul pentru o calitate superioar ă
a diagnosticului şi tratamentului, fie medicamentos, chirurgical sau de alt ă natur ă.

 Autorefractometru - este un aparat utilizat la masurarea parametrilor unor boli de tipul: glaucomului,
 pupilelor asimetrice şi, mai general, ai orică rui tip de afecţiune ocular ă, întâlnită  în special la
 persoanele mai în vârstă. Tehnologia de bază, utilizată  la construcţia şi funcţ ionarea
autorefractometrului, este cea opto - electronică şi se bazează, la generaţiile mai noi de  aparate, pe
 principiul prismei rotitoare, iar ca sursă de lumină  se foloseşte LED-ul (dioda) - alegere care vizeaza
înlocuirea

Camera retinal ă
Aparatul este utilizat pentru aplicaţ ii fotografice în domeniul oftalmologiei ş i este dotat cu mecanism
de poziţ ionare pe trei axe

a b
Caracteristici: poate capta imagini fluorescente şi color; are în dotare blitz; ocularul are o construcţie

21
‘’largă’’ce asigură o aliniere uş oar ă şi confortabilă; montura sistemului optic este proiectat ă pentru a
suporta uşor tremurul sau alte şocuri şi pentru a oferii imagini de calitate.

 Lensmetrul   este un aparat care este utilizat la măsurarea, în principal, a dioptriei lentilelor şi a altor
 parametrii legaţ i de acestea. Foloseşte ca sursă  de lumină  un LED (Light Emitting Diode), fapt ce a
înlăturat neajunsurile create de o sursă de lumină  clasică  (bec sau lampă). Noile dimensiuni reduc
modul de grupare a celorlalte instrumente în jurul sistemului optic şi reduc consumul de energie. În
acest context, alimentarea se poate face fie prin adaptor, fie prin acumulatori. Există dou ă variante - cu
ocular (fig. a) şi cu monitor (fig.b). Caracteristici comune: planja de măsurare: lentile sferice  25 dpt;
increment:  pentru mă surarea puterilor mai mici de 3 dpt : 0.125 dpt şi  pentru măsurarea puterilor mai
mari de 3 dpt : 0.25 dpt; unghiul de rotaţ ie al platformei este cuprins între 25 şi 90 ; diametrul maxim
0 0

 pentru lentilele măsurate 90 mm; gabarit 3.6 kg; sursa de lumină LED.

a b

În cazul lensmetrului cu monitor (fig.b) sunt eliminate o serie de neajunsuri: permite operatorului ca,
în locul unui ocular incomod, să utilizeze un monitor cu un diametru de 102 mm; erorile cauzate de
ajustarea ocularului sunt eliminate; sunt eliminate oboseala ochiului, dificultatea de citire a datelor şi
adaptarea întregului aparat la mediul didactic. Alte avanataje, pe lângă  cele enumerate: în cazul
lentilelor cilindrice, poate măsura puterea şi lungimea axelor; plaja de masurare este de ± 25 dpt.

Optester  - este un aparat construit pentru mă sur ători în cazul testelor monoculare şi binoculare.
Cel mai reprezentativ aparat din această  categorie, este construit de firma  Nikon şi este singurul
dotat cu refractor electronic ş i dispozitiv de comandă de la distanţă, f ăr ă cablu.
Caracteristici :
- cu a jutorul tehnologiei informaţ iei, este programat pentru trei
secvenţe de examinare diferite: primul şi al treilea program sunt
utilizate pentru examinări generale monoculare, iar cel de-al
treilea este utilizat pentru examină ri binoculare;
- pate fi cuplat cu un Retinomax;
- este capabil să execute toate procedurile specifice refracţ iei;
- ofer ă libertate operatorului ş i minimizează discomfortul pentru
subiect;
- datele pot fi procesate de aparat şi pot fi transmise la distanţă,
scurtând timpul de examinare de 2,75 ori faţă  de modelele

22
anterioare construirii acestuia;
- foloseşte ca sursă de lumină un LED, iar sistemul optic ofer ă un câamp unghiular de examinare de
360 şi claritate ridicat ă;
- plaja de măsurare - putere sferică -29 dpt … + 26.75 dpt, în paşi secvenţ iali de 0,25 dpt;
- putere de alimentare 150VA;
- gabarit 6.4 kg.
Programele pot fi modificate şi adaptate, pentru a fi utilizate cu teste hart ă. Mai este dotat
cu markere, lentile auxiliare, întrerupă tor manual stânga / dreapta. Poate fi alimentat şi prin
acumulatori.

Tonometru - este un aparat care măsoara presiunea intraoculară prin metoda’’Goldmann’’(fig.a).


Parametrii afecţ iunilor sunt obtinuţ i, în concordanţă cu alte măsur ători de rutină, prin aşezarea
subiectului în faţa unei fante de lumină .
Deviaţ ia medie la o singur ă  examinare, nu
depăşeste   0,5 mm HG.
În cazul procedurilor, în care au loc mă sur ători
repetate, nu apar efecte secundare sau o scădere a
 presiunii intraoculare.
Aparatul mai ofer ă posibilitatea de a standardiza
 parametrii afecţ iunilor şi poate fi calibrat uşor,
înaintea începerii operaţiunilor. De asemeni poate fi
cuplat şi cu alte aparate. Aparatul este utilizat
împreună  cu un braţ (fig.b), având mai
a b
multe articulaţ ii, pentru o poziţionare tridimensională şi este dotat cu o masă plată pentru fixarea
aparatului.

 Aparat pentru mă sur ători refractometrice  şi keratometrice - este un aparat


utilizat la obţinerea simultană  a unor parametrii refractometrici (indici de
refracţie şi alte propriet ăţi ale ţesutului ocular, care depind de valorile acestor
indici) şi keratometrice (parametrii ai curburii corneii). Aparatul prezentat în
figura alăturată, este produs de firma « Nikon » şi este suficient de
reprezentativ la aceasta categorie. Caracteristici: iluminarea se bazeaz ă pe pe
 principiul de iluminare al unui retroproiector; timpul de analiză ş i obţinere a
 parametrilor, în cazul unei singure proceduri, este de 0,35 s; plaja de valori
măsurabile, în cazul keratometriei, este 5 … 11mm; puterea în cazul
lentilelor sferice -18 dpt ÷ +23 dpt; puterea în cazul lentilelor cilindrice ± 12
dpt; increment de măsurare în două  variante 0,25 dpt şi 012 dpt;
- dotare cu echipament video pentru dublarea monitorizării
vizuale;
- posibilitatea de a se regla iluminarea funcţie de de sensibilitatea subiectului;
- mod de măsurare: manual, automat şi continuu;
- are posibilitatea de a memora datele de analiză a 100 de subiecţi;
- greutate 17 kg.

 Aberometrul   - este considerat ca fiind primul aparat topografic, dintr-un şir de aparate de
diagnosticare a aberaţ iilor care, pe lângă identificarea aberaţ iilor corneene, mai identifică şi ofer ă
 parametrii neregularităţilor aflate în profunzime şi nedectabile cu alte metode.
23
Acest tip de aparat este utilizat în cazul aplic ării tehnologiilor PRK ş i LASIK, pentru care sunt
necesare o confirmare şi/sau identificare, cu mare precizie a diagnosticului şi măsurarea parametrilor
utilizaţ i de către instalaţ ia laser.
Principiul de măsurare are la bază posibilitatea de a percepe şi măsura câmpul de undă, unic, pe care
orice fiinţă umană îl produce şi-l emite.
Aparatul, o simbioză  a mai multor tehnologii, din domenii precum
informatica, microelectronica, optica fizic ă, biosenzori, mecatronica etc,
 poate capta acest câmp de undă, măsura şi-l poate transfera sub forma unui
 profil ablaţionist, pentru a fi ‘’contabilizat’’ de o instalaţ ie laser, specific ă
tehnologiilor PRK si LASIK.

 Ă  RIRE
 APARATE PENTRU VIZUALIZARE - M 

Mijloacele de vizualizare nu sunt la fel de diverse ca cele de diagnosticare - măsurare, existând


totuşi nenumărate modele, cu performanţe mai mult sau mai puţ in deosebite, dar nu excepţionale, de la
o firmă la alta.
Pentru edificare, descrierea unor microscoape consacrate în lumea microscopiei oftalmologice, este
suficientă, ştiind că, în ultimile decenii, domenii ca aparatura optică sau fizică, nu au mai putut oferi
surprize, astfel încât tot ceea ce s-a mai putut face a fost doar o îmbunătăţire a anumitor parametri.

 Microscop
Caracteristici:
 Cap dotat cu câte două binoculare - unul pentru operatorul principal şi al doilea pentru asistent;
 Capul este demontabil;
 Este realizat în două  variante: cele două  binoculare au axa optică comună sau
cele două binoculare au axe optice separate;
 Puterea optică este reglată manual;
 Intensitatea luminoasă este generată prin fibr ă optică;
 Poziţionarea ‘’capului’’cu binoculare ( în 3D) se realizează cu ajutorul motoarelor electrice;
 Alimentare 120/240V şi 60/50Hz;
 Greutate 204,117kg.

a b c d e f

fig.a - cap cu două binoculare ş i axe optice independente;

24
fig.b,c,d - braţ susţinător pentru cap, reglabil şi contrabalansat pentru echilibrarea tensiunilor;
fig.e, f . - dispozitiv mecanic, inelar şi manual de reglare a măririi;

(fig.g, h)
fig.g, h - cap cu două binoculare şi axă  optică comună. De asemeni, binocularul asistentului poate
fi îndepărtat şi înlocuit cu un tub-suport pentru camera video.
Caracteristici optice oferite de firma constructoare: putere ocular 0 13X; câmp unghiular  450

ajustabil; focală variabilă obiectiv 125  175mm; putere obiectiv 0.8  4X.

 Microscopul oftalmologic MIKO


Microscopul Miko-Of-2 face parte dintr-o gama mai larga de microscoape, create de către firma
LOMO AMERICA.INC şi este totodat ă unul din microscoapele la care pot exista, montate la nivel de
‘’cap’’pentru binoculare, un aparat fotografic şi o cameră  video.
Caracteristici:
 Manipularea obiectivului se face în coordonate, iar obţ inerea
 puterii de mărire, în câmpul operator, se face cu ajutorul unui
servo-coordonator;
 Pentru obţinerea unei imagini de î nalt ă  calitate, a unui contrast
 bun, rezoluţie ridicată şi cromatică largă, sunt utilizate: un sistem
optic original ş i piese optice de cea mai bună calitate.
 Pentru o imagine stereo de calitate sunt utilizate binoculare;
 La obţinerea unei mobilităţ i şi a unei precizii ridicate (rotiri şi
translaţ ii) sunt utilizate: un design modular ş i coordonate de
orientare la rotirea componentelor;
 Suportul de fixare este montat pe tavanul spaţ iului operator;
Instalaţ ia microscopică  este dotată  cu servocontrol pentru acţionare
manuală sau la picior;
 Câmp unghiular operator şi de lucru   25 mm;
 Rotaţia pe axe X   300, Y   300;
 Focale specifice obiectivului 200, 250, 275, 300, 350, 400, 450;
 Iluminare prin fibr ă optică.

BIBLIOGRAFIE
- Metode şi mijoace de tetare în optometria oftalmică, autor N. Dumitrescu UPB Bucureşti 1998
- Utilajul şi tehnologia mecanicii fine şi a opticii , autori Prof. ing. Danescu F., prof. ing. Grosu M.,
 prof. ing. Rotaru T., prof. ing. Stoian G, prof.ing. Vertan E., manuale pentru clasa a XI a si a XII a,
licee industriale cu profil de mecanică, calificarea mecanic de mecanica fină şi optică şi şcoli
 profesionale, EDP Bucureşti 1989;
- Bazele opticii fiziologice, autor N Dumitescu, UPB 1994;
- ECCO  European Diploma Optometry  (candidate guidelines)  –   Zentralverband der Augenoptiker,
Dűsseldorf 2008

25
Calificarea Tehnician optometrist
 Anul II 
 Modulul VII: Întreținerea echipamentelor folosite în cabinetul de optică medicală

TESTUL NR.1

1) Specificaţi echipamentele necesare pentru examenul iniţ ial al ochiului uman.


2) Descrieti studiul topografiei corneei.
3) Cum se poate face examinarea cristalinului?
4) Care sunt aspectele pe care tehnicianul optometrist trebuie să le aibă în vedere pentru ca testarea
să decurgă în condiţii optime?
5) Ce metode de lucru folosesc oftalomoscoapele mari si care sunt elementele componente ale
acestora?

TESTUL NR. 2

1) Specificaţi echipamentul complet pentru examenul detaliat al ochiului uman.


2) Ce este keratometria?
3) Care este rolul diploscopului?
4) Descrieţi trusa de testare subiectivă.
5) Dioptronul face trei până la şase măsur ători, pentru a ameliora precizia de măsurare a refracţiei
oculare. Care sunt motivele ce duc la rezultate eronate

TESTUL NR.3

1. Din ce este alcătuit sistemul optic al keratometrului Zeiss Opton?


2. Poziţiile ochilor faţă de repere faciale determinate, se pot determina cu ajutorul anumitor
dispozitive. Dinte acestea, caracterizaţi rigla Leude.
3. Descrieţi testele optotip.
4. Explicaţi modul de funcţionare al oftalmoscop ului electric.
5. În ce constă controlul vederii binocul are?

TESTUL NR.4

1. În ce constă estimarea fixării ?


2. Descrieţi testul acoperit-descoperit.
3. Pentru controlarea vederii binoculare se folosesc o serie de dispozitive. Dintre acestea,
descrieţi bagheta Maddox.
4. Care este rolul perimetrului cu arc?
5. Daţi exemple de dispozitive specifice examinării vederii culorilor.

26
COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI
ŞCOALA POSTLICEALĂ, CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST
ANUL II, 2013-2014
 NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI______________________________________ 
MODULUL VII: ÎNTREȚINEREA ECHIPAMENTELOR FOLOSITE ÎN CABINETUL DE OPTICĂ
MEDICALĂ
LOCUL DE PRACTICĂ:___________________________________________________ 
SEMNĂTURA REPREZENTANTULUI AGENTULUI ECONOMIC________________
DATA EFECTUĂRII TEMELOR:____________________________________________ 

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ

 Descrieți următoarele teme:

1) Refracţia subiectivă automată.

2) Problemele refractometrelor automate în domeniul infraroşu.

3) Modul de amenajare al unui cabinet de testări optometrice.

27