Ce este?

Petrolul este un amestec uleios de hidrocarburi (compuşi chimici ale

căror molecule sunt formate doar din atomi de carbon şi hidrogen), de
culoare galben-deschis până la negru-verzui, de consistenţă fluidă până
la vâscoasă. Pe lângă hidrogen şi carbon, petrolul mai conţine oxigen,
sulf, azot, precum şi urme ale altor elemente chimice.
Denumirea latină a petrolului, „petroleum”, provine din cuvintele latine „petra”,
adică „piatră” şi „oleum”, adică „ulei”, ceea ce înseamnă „ulei de piatră”. După
cum arată această denumire, petrolul se găseşte în roci, dar uneori, zăcămintele
ajung la suprafaţă şi formează puţuri. În asemenea cazuri, o parte dintre
elementele componente se evaporă, lăsând în urmă un strat de material uleios,
foarte gros, cunoscut sub numele de gudron.
Uneori, petrolul este numit „aur negru” şi se spune despre el că este „prea bun
pentru a fi ars”.
Cum s-a format?

Petrolul şi gazele naturale, ca şi cărbunii, sunt

consideraţi combustibili fosili, deoarece s-au
format din materie vie odinioară, respectiv din
mici plante şi animale marine.
 Dacă ați înțeles ...

... enumerați factorii care au determinat

transformarea resturilor de plante și
animale marine în petrol și gaze
naturale.
 Prospecţiunea zăcămintelor
sau ce trebuie făcut pentru a descoperi zăcămintele de petrol?

 implică găsirea unui teren în care solul conţine roci impermeabile

(neporoase), având dedesubt roci sedimentare. Stratul sedimentar
(nisip, gresie, calcar sau dolomit) poate servi drept rezervor de
petrol, care nu se poate ridica la suprafaţă din cauza rocii
impermeabile de deasupra.
 începe cu evaluarea datelor geologice existente, la
care se adaugă studii ale straturilor accesibile de
roci. Dacă aceste analize indică faptul că ar putea
exista petrol dedesubt, atunci geologii încep să
studieze straturile din acel teren până la o adâncime
de mai mulţi kilometri. Ei fac acest lucru folosind
tehnici de prospecţiune geofizice, precum:
• prospecţiuni magnetice,
• prospecţiuni gravitaţionale şi
• prospecţiuni seismometrice.
 Prospecţiuni magnetice
 Intensitatea câmpului magnetic al Pământului variază în funcţie de structura
geologică a scoarţei. Rocile sedimentare sunt practic nemagnetice, însă
rocile de sub nivelul sedimentar sunt magnetice. Această structură are ca
rezultat mici variaţii în câmpul magnetic al Pământului.
 Măsurând intensitatea câmpului magnetic pot fi localizate bazinele
sedimentare şi, de asemenea, poate fi estimată grosimea acestora.
 Prospecţiunile magnetice prezintă marele avantaj că permit cercetarea
rapidă şi economică a oricărui tip de teren, inclusiv a rocilor submarine.

 Intensitatea câmpului magnetic al

Pământului se măsoară cu un
instrument numit magnetometru.
Acesta este, de obicei, instalat pe o
aeronavă. Citirile magnetice sunt
înregistrate continuu, în timp ce
aeronava de prospecţiune zboară la
o altitudine constantă.
 Prospecţiuni gravitaţionale
 Intensitatea câmpului gravitaţional al Pământului – asemenea
câmpului magnetic – variază în funcţie de structura straturilor de roci.
 Determinarea exactă a gravitaţiei poate ajuta la localizarea şi
măsurarea bazinelor sedimentare. Rocile de bază aflate dedesubt
sunt mai dense, deci au o valoare gravitaţională mai mare decât
stratul sedimentare de deasupra.
 Valorile gravitaţionale se măsoară cu un instrument numit
gravimetru. Acesta poate fi transportat prin aer, pe uscat sau pe
mare. Pe mare, instrumentul trebuie montat pe o platformă stabilă,
pentru a asigura citiri exacte.
 Prospecţiuni seismometrice
 folosesc unde de şoc şi unde sonore de frecvenţe joase care sunt
produse artificial cu scopul de a determina tipul straturilor de roci;
 se bazează pe descoperirea făcută la sfârşitul anilor 1800, anume că
intensitatea oscilaţiilor locale ale solului poate fi redusă de straturi de
roci dense aflate sub suprafaţă;
 sunt efectuate de oameni de ştiinţă numiţi geofizicieni care folosesc în
acest scop:
• unde de şoc provocate de explozii sau de greutăţi în cădere sau
• unde sonore produse de generatoare acustice puternice.

Aceste unde trec prin rocile solide, dar o

parte din energia lor este reflectată spre
suprafaţă; detectoarele numite geofoane,
răspândite în zona de interes, captează
undele reflectate, iar un calculator stabileşte
natura structurii de roci, în funcție de timpul
de sosire și de intensitatea acestor unde.
 Prin urmare ...
Pentru recepționarea undelor acustice reflectate, prospecțiunile
seismometrice utilizează detectoare numite _ _ _ _ _ _ _ _ _ _.
Valorile gravitaționale ale rocilor din scoarța terestră se determină cu
ajutorul unor instrumente numite _ _ _ _ _ _ _ _ _ _.
Pentru a localiza rapid și economic bazinele sedimentare, prospecțiunile
magnetice utilizează instrumente numite _ _ _ _ _ _ _ _ _ _.
 Cum se ajunge la zăcăminte?
Pe măsură ce se formează, petrolul tinde să se infiltreze prin roca
poroasă spre suprafaţa Pământului. Dacă întâlneşte un „acoperiş” de roci
neporoase, rămâne prins sub ele şi formează un zăcământ petrolifer.
Majoritatea celor mai bogate zăcăminte de petrol se află la o mare
adâncime sub roci şi pentru a ajunge la ele, sunt necesare operaţii de
foraj masive şi costisitoare. Chinezii forau după petrol încă din anul 320
î.Hr., însă puţurile lor nu au fost niciodată prea adânci.

Prima încercare reuşită de a fora după petrol

a avut loc în 1859, când Edwin Drake a forat
un puţ de aproximativ 30 metri adâncime în
statul Pennsylvania, SUA.
 Cum se ajunge la zăcăminte?

 operaţia de foraj se realizează cu ajutorul unei maşini numită foreză

(sapă de foraj) din oţel, fixată la capătul unei ţevi cu pereţii groşi,
căreia un motor, îi imprimă o mişcare de rotaţie; tot acest ansamblu
este menţinut la suprafaţa solului de o construcţie metalică numită
schelă, înaltă de câţiva zeci de metri;
 pe măsură ce foreza pătrunde în sol, se adaugă treptat ţevi, pentru a
acoperi adâncimea la care a ajuns aceasta; concomitent, se introduc
şi nişte tuburi mai largi care alcătuiesc o structură asemănătoare unei
fântâni (puţ de foraj), prin care se împiedică prăbuşirea pereţilor;
 Cum se ajunge la zăcăminte?
 prin spaţiul din interiorul ţevii port-foreză este pompat un lichid sub
presiune; acesta are rolul:
• de a răci şi de a lubrifia (unge) vârful perforant;
• de a antrena spre suprafaţă fragmentele de rocă şi de pământ;
• de a împiedica gazele din zăcământ şi petrolul să se ridice prin
interiorul ţevii şi să se aprindă accidental (datorită frecării cu pereţii
acesteia).
 lichidul iese prin celălalt capăt al sondei şi se întoarce spre suprafaţă
datorită presiunii cu care este circulat.

Primele exploatări petroliere au

folosit drept lichid de forare,
nămolul. În prezent, se folosesc
diverse amestecuri de lichide prin
care se realizează aceleaşi funcţii.
În ce constă exploatarea petrolului?
Pentru exploatarea petrolului brut sunt necesare două operaţii succesive:
• forajul sondelor, adică procesul de săpare a sondelor
• extracţia petrolului.
 Forajul cuprinde trei operaţii principale:
• măcinarea rocilor prin izbire sau prin sfredelire
• evacuarea materialului măcinat
• tubarea găurii de sondă.
 Sistemele de extracţie a petrolului sunt foarte
diferite şi ele depind de adâncimea, poziţia şi
presiunea petrolului ori a gazelor pe care le
conţine. Astfel, din zăcămintele de petrol cu
presiune mare, petrolul poate ieşi singur la
suprafaţă, pe când din zăcămintele fără
presiune, el trebuie extras cu dispozitive
corespunzătoare.
 Cum se realizează extracția?
 prin erupţie naturală, dacă în zăcământ, petrolul este însoţit de o
cantitate mare de gaze naturale; presiunea acestora asupra
petrolului poate fi destul de mare pentru a ridica petrolul la suprafaţă;
 prin erupţie artificială sau gaz-lift, dacă presiunea gazelor este
scăzută şi erupţia naturală nu se poate produce; în acest caz, se
provoacă sifonarea forţată a petrolului la suprafaţă, prin introducerea, în
gaura sondei, a gazelor sub presiune, cu ajutorul compresoarelor;
 prin pompare, cu ajutorul
pompelor de adâncime; se aplică
sondelor neeruptive, izolate şi
puţin adânci (până la 1 000 metri).
 Este posibilă extracția marină?
 da, dar forarea pe mare este mai riscantă şi mai costisitoare decât
forarea pe uscat; principiile de bază sunt aceleaşi, însă lucrătorii
trebuie transportați, pe calea aerului, la platforma petrolieră, unde li
se asigură adăpost, hrană, servicii medicale şi alte servicii necesare
timp de mai multe luni.
 construcţia unei platforme de
petrol durează aproximativ doi ani.
 cele mai avansate tipuri de
platforme marine sunt prevăzute cu
sisteme de poziţionare dinamică:
o baliză aflată pe fundul mării
trimite semnale la platformă; dacă
platforma începe să devieze din
poziţie, schimbările din semnalele
balizei determină unităţile de
propulsie să o mute automat la loc.
Ce urmează după extracția petrolului?
Petrolul extras prin unul dintre sistemele descrise anterior este amestecat
cu apă sărată şi nisip:
• nisipul se separă prin sedimentare;
• apa sărată se separă folosind substanţe cu acţiune dezemulsionantă.
După extragere, petrolul este transportat în nave-cisternă sau este pompat
prin conducte la rafinării.

Acestea sunt instalaţii de prelucrare în care

petrolul este supus unor tratamente
speciale: prin încălzirea progresivă, la
presiune atmosferică sau la presiune joasă,
componentele petrolului se separă în funcţie
de temperatura de fierbere a fiecăreia.
Această operaţie se numeşte distilare
fracţionată, iar hidrocarburile, care se
separă în intervale diferite de temperatură,
se numesc fracţiuni de distilare.
 Unde se utilizează?
Petrolul a fost puţin utilizat până la mijlocul anilor 1800. La început, din
petrol se obţineau uleiurile necesare iluminării şi încălzirii gospodăriilor.
 Unde se găsește?
 pe toate continentele şi sub toate platformele continentale;
 rezervele mondiale de petrol sunt repartizate astfel:
• 65 %, în Orientul Mijlociu
• 13 %, în America Latină
• 9 %, în Europa
• 6 %, în Africa,
• 4 %, în restul Asiei
• 4 %, în Statele Unite ale Americii.

Arabia Saudită deţine cele mari rezerve de

petrol (22,9%), Iranul se află pe poziţia a doua
(11,4%), urmat de Irak (10%).
În anul 2011, consumul mondial de petrol a fost
de 83,576 milioane barili pe zi. Barilul este o
unitate de măsură utilizată pentru a defini
producţia şi consumul de petrol, egală cu 159 litri.
 Ce efecte are asupra mediului?
 poluarea mărilor și oceanelor
Apare atunci când:
• se curăţă tancurile petroliere;
• au loc accidente pe platformele de forare;
• se produce avarierea tancurilor unor petroliere uriaşe
sau scufundarea acestora.

Petele de petrol produc moartea păsărilor şi a celorlalte

vietăţi marine.
 poluarea masivă a aerului,
mai ales în marile orașe. Gazele de eşapament
evacuate de autoturisme şi de alte maşini cu combustie
internă conţin gaze otrăvitoare (monoxid de carbon,
hidrocarburi nearse, oxizi de azot) şi plumb. Unii dintre
aceşti agenţi de poluare reacţionează cu lumina soarelui
producând acel smog neplăcut, fotochimic, care pluteşte
deasupra multor oraşe, cum ar fi Los Angeles sau
Mexico City. Atunci când oxizii de azot se combină cu
apa din nori, ia naştere ploaia acidă care poluează
lacurile şi râurile, distrugând şi pădurile.
 Vrei să știi mai mult?
 Unele varietăţi de petrol devin fosforescente în prezenţa luminii
ultraviolete.
 În anul 1857, România a fost prima ţară din lume cu o producţie de
petrol, oficial înregistrată în statisticile internaţionale, de 275 tone.
Au urmat Statele Unite ale Americii în 1859, Italia în 1860, Canada
în 1862, Rusia în 1863.
 Prima rafinărie din lume s-a înfiinţat la Ploieşti, construită de fraţii
Mehedinţeanu la marginea oraşului, în apropierea Gării de Sud.
 Bucureştiul a fost primul oraş din lume
iluminat public cu petrol lampant.
 Petrolul era folosit şi în medicina veche,
fiind vândut ca leac miraculos universal.
 Constituţia iraniană interzice dreptul la
proprietate privată în industria petrolieră.
Verificați-vă cunoștințele! A. Scrieţi litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Producţia şi consumul de petrol se exprimă în:
a) tone b) litri c) barili d) kilograme
2. Distilarea fracţionată a petrolului brut are loc în instalaţii numite:
a) cisterne b) rafinării c) sonde d) tancuri
3. Separarea componentelor petrolului în funcție de temperatura de
fierbere a fiecăreia se numește distilare:
a) forțată b) simplă c) fracționată d) repetată
4. Primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant a fost:
a) Bucureşti b) Ploiești c) Timișoara d) Iași

B. Notaţi în dreptul fiecărui enunţ, litera A, dacă apreciaţi că enunţul

este adevărat sau litera F, dacă apreciaţi că enunţul este fals:
1. Benzina fără plumb se produce pentru a micşora efectul dăunător al
gazelor de eşapament.
2. Nisipul se separă din petrol prin sedimentare.
3. Tubarea găurii de sondă are rolul de a uşura evacuarea materialului
rezultat în urma măcinării rocilor.
4. Cea mai mare parte a rezervei mondiale de petrol se află în Orientul
Apropiat.
 Autoevaluare

Marcați picătura de petrol care vi se potrivește, dacă:

• ați răspuns corect la toate întrebările;
• ați răspuns corect la majoritatea întrebărilor;
• mai aveți încă lucruri pe care nu le-ați înțeles;
• ați răspuns corect doar la câteva întrebări.
 Bibliografie
[1] * * *, Știința, Enciclopedie pentru întreaga familie, Editura Teora,
București, 2004
[2] * * *, Colecția „Arborele lumii”, Revistă de cultură generală pentru
întreaga familie
[3] www.shutterstock.com
[4] www.fossil.energy.gov
[5] www.globalization101.org
[6] letslearngeology.com