Sunteți pe pagina 1din 106

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”

ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
Program de studii: Drept

Drept procesual penal. Partea generală II

Prof. univ. dr. Mircea DAMASCHIN


Asist. univ. dr. Andrei Viorel IUGAN

EDITURA UNIVERSITĂȚII „NICOLAE TITULESCU”


2021

1
În elaborarea lucrării a fost folosit materialul legislativ, jurisprudenţial şi documentar
existent la data de 28 februarie 2021. A fost avută în vedere jurisprudența Înaltei Curți de
Casație și Justiție și a Curții Constituționale până la data de 28 februarie 2021.

2
DREPT PROCESUAL PENAL.
PARTEA GENERALĂ II
Introducere

Obiectivele cursului (modulului)


Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii „Nicolae Titulescu”, învăţământ la
distanţă (ID), având ca finalitate explicarea instituţiilor Dreptului procesual penal. Partea
generală II. Lucrarea este concepută în vederea tratării aspectelor fundamentale ale părţii
generale a Dreptului procesual penal, astfel încât studenţii să aibă posibilitatea de a-şi însuşi
noţiunile şi termenii de specialitate din cadrul acestei discipline universitare. La elaborarea
cursului a fost avut în vedere Codul de procedură penală din 2014, cu actualizările şi
completările legislative la zi. De asemenea, în considerarea caracterului de uniformizare a
practicii judiciare în materie, au fost prezentate deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în
soluționarea recursului în interesul legii (în modalitatea aplicațiilor practice de tip TO DO),
respectiv pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu relevanţă în ceea ce priveşte instituţiile
Părţii generale a Codului de procedură penală.
Cursul de faţă are ca obiective:
1. să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului procesual penal, partea generală şi
conexiunile existente între aceste instituţii;
2. să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legii
procesual penale;
3. să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de Drept procesual penal, partea generală,
care să le permită acestora să devină specialişti în domeniul juridic.

Competenţe conferite
Conform programei analitice, competenţele specifice conferite sunt următoarele:
1. Competenţe de cunoaştere şi înţelegere
▪ cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor procesual penale,
precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora
▪ înţelegerea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
▪ însuşirea unui mod de gândire logico-juridic corect
▪ înţelegerea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale şi cele ale Părţii
generale
2. Competenţe de explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,
procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
▪ explicarea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
▪ explicarea şi interpretarea normelor procesual penale
▪ explicarea corelaţiilor între Partea specială a Dreptului procesual penal şi instituţiile
cuprinse în Partea generală a Dreptului procesual penal
▪ explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică
▪ interpretarea corectă a normelor procesual penale
3. Competenţe instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor
practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi aplicare)
▪ analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie
▪ aspecte de drept comparat
▪ soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate
4. Competenţe atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de
domeniul ştiinţific/cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii
democratice/promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice/valorificarea optimă
şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice/implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice/angajarea în relaţii de parteneriat cu alte
persoane – instituţii cu responsabilităţi similare/participarea la propria dezvoltare

3
profesională)
▪ formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului procesual penal
▪ dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală
▪ incitarea pentru o abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului procesual penal,
partea generală
▪ obişnuinţa de a interpreta corect normele procesual penale şi aplicarea sistematică a
acestora
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept procesual penal. Partea generală II presupune, pe
lângă activităţile didactice programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce
priveşte studiul individual pe baza bibliografiei recomandate în suportul de curs.
De asemenea, fiecare student are posibilitatea de a întocmi referate, având ca obiect de studiu
instituţii ale Dreptului procesual penal, partea generală. Temele referatului vor fi propuse
studenților de către titularul disciplinei, în cadrul unor teme de control. Referatul trebuie să
analizeze problematica pentru care studentul a optat, sâ reflecte stadiul cunoașterii în materia
analizată, nu poate avea mai puţin de 3 pagini şi mai mult de 10.

Studentul are posibilitatea de a întocmi referate, având ca obiect de studiu instituţii ale
Dreptului procesual penal, partea generală. Temele referatului vor fi propuse studenților de
către titularul disciplinei, în cadrul unor teme de control. Referatul trebuie să analizeze
problematica pentru care studentul a optat, sâ reflecte stadiul cunoașterii în materia analizată,
nu poate avea mai puţin de 3 pagini şi mai mult de 10.

Resurse şi mijloace de lucru


Pentru studierea disciplinei Drept procesual penal. Partea generală II studenții vor avea în
vedere:
- legislaţia relevantă în domeniul Dreptului procesual penal. Partea generală la zi;
- culegeri de practică judiciară;
- pagina web a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pagina web a Curţii Constituţionale.

Structura cursului
Cursul Drept procesual penal. Partea generală II conţine 10 unităţi de învăţare şi trei teme de
control (constând în elaborarea de referate). Temele de control se vor transmite studenţilor
prin poşta electronică, respectiv prin intermediul platformei eLis.

Cerinţe preliminare
Nu sunt formulate în fișa disciplinei.

Durata medie de studiu individual


Fiecare unitate de învăţare se va parcurge, în medie, în 2-4 ore de studiu individual.

Evaluarea
La stabilirea notei finale se iau în considerare răspunsurile la examen (70%), testarea continuă
pe parcursul semestrului prin elaborarea referatelor (30%) și activitatea desfășurată în cadrul
întâlnirilor tutoriale. Examenul scris constă în rezolvarea unui test grilă, cu 30 de întrebări.
Fiecare răspuns corect valorează 0,3 puncte. Se acordă un punct din oficiu. Cerinţe minime
pentru nota 5: studentul trebuie să rezolve corect cel puţin 13 întrebări. Cerinţe minime pentru
nota 10: studentul trebuie să rezolve corect cel puţin 29 de întrebări.

4
CUPRINS

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1


Probele în procesul penal
1.1. Introducere.Obiective.
1.2. Noţiunea şi importanţa probelor
1.3. Clasificarea probelor
1.4. Obiectul probaţiunii
1.4.1. Noţiune şi clasificare
1.4.2. Fapte şi împrejurări care formează obiectul probaţiunii
1.4.3. Faptele şi împrejurările care nu trebuie dovedite
1.4.4. Alte fapte şi împrejurări care pot forma obiectul probaţiunii
1.4.5. Faptele şi împrejurările care nu pot forma obiectul probaţiunii
1.5. Cerinţele probelor
1.6. Sarcina probaţiunii
1.7. Administrarea probelor
1.8. Excluderea probelor
1.9. Aprecierea probelor
1.10. Test de evaluare a cunoștințelor
1.11. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2


Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal
2.1. Introducere. Obiective.
2.2. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii în procesul penal.
2.3. Declaraţiile părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali.
2.3.1. Declaraţiile suspectului sau ale inculpatului
2.3.2. Declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente
2.4. Test de evaluare a cunoștințelor
2.5. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3


Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal.
3.1. Introducere.Obiective.
3.2. Declaraţiile martorilor.
3.2.1. Dispoziţii generale
3.2.2.Dispoziţii speciale privind martorii
3.3. Identificarea obiectelor şi a persoanelor.
3.4. Metode speciale de supraveghere sau cercetare.
3.4.1. Supravegherea tehnică
3.4.2. Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane
3.4.3. Reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale
3.4.4. Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a
colaboratorilor
3.4.5. Participarea autorizată la anumite activităţi
3.4.6. Livrarea supravegheată
3.4.7. Obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice
de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
destinate publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, şi reţinute de către
aceştia
3.4.8. Obţinerea de date financiare privind situaţia financiară a unei persoane
3.5. Test de evaluare a cunoștințelor
3.6. Teme de control
3.7. Bibliografie

5
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4
Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal
4.1. Introducere. Obiective.
4.2. Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă
4.2.1. Înscrisurile
4.2.2. Mijloacele materiale de probă
4.3 Procedee de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă
4.3.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
4.3.2. Percheziţia
4.3.2.1. Percheziţia domiciliară
4.3.2.2. Percheziţia corporală
4.3.2.3. Percheziţia vehiculelor
4.3.2.4. Percheziţia informatică
4.3.3. Cercetarea la faţa locului
4.3.4. Reconstituirea
4.4. Constatarea şi expertiza
4.4.1. Constatarea
4.4.2. Expertizele
4.5. Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane
4.6. Alte instituţii legate de administrarea probelor în procesul penal
4.6.1. Comisia rogatorie
4.6.2. Delegarea
4.6.3. Martorii asistenţi
4.7. Test de evaluare a cunoștințelor
4.8. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 5


Măsurile procesuale
5.1. Introducere. Obiective.
5.2.Noţiunea, caracterizarea şi clasificarea măsurilor procesuale
5.2.1.Noţiunea şi caracterizarea măsurilor procesuale
5.2.2. Clasificarea măsurilor procesuale
5.3 Măsurile preventive
5.3.1. Consideraţii preliminare
5.3.2. Luarea măsurilor preventive
5.3.2. Înlocuirea măsurilor preventive
5.3.3. Revocarea măsurilor preventive
5.3.4. Încetarea de drept a măsurilor preventive
5.4. Măsurile preventive privite în special
5.4.1. Reţinerea
5.4.2. Controlul judiciar
5.4.3. Controlul judiciar pe cauţiune
5.4.4. Arestul la domiciliu
5.4.5.Arestarea preventivă
5.5. Test de evaluare a cunoștințelor
5.6. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6


Măsurile procesuale
6.1. Introducere. Obiective.
6.2. Măsurile preventive aplicabile minorului.

6
6.3. Măsurile preventive aplicabile persoanei juridice.
6.4. Măsurile de ocrotire.
6.5. Măsurile de siguranţă cu caracter medical.
6.5.1. Obligarea la tratament medical
6.5.2. Internarea medicală.
6.6. Test de evaluare a cunoștințelor
6.7. Teme de control
6.8. Bibliografie.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7


Măsurile procesuale
7.1. Introducere. Obiective.
7.2. Măsurile asigurătorii
7.2.1. Consideraţii preliminare
7.2.2. Sechestrul penal propriu-zis
7.2.3 Notarea ipotecară
7.2.4. Poprirea
7.2.5. Căi de atac
7.3. Restituirea lucrurilor
7.4. Restabilirea situaţiei anterioare
7.5. Test de evaluare a cunoștințelor
7.6. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 8


Acte procesuale și procedurale comune
8.1. Introducere. Obiective.
8.2.Noţiunea şi clasificarea actelor procesuale procedurale
8.2.1. Noţiunea de acte procesuale şi acte procedurale
8.2..2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale
8.3. Citarea.
8.4.Comunicarea actelor procedurale.
8.5.Mandatul de aducere
8.6. Accesul la baze electronice de date.
8.7. Test de evaluare a cunoștințelor
8.8. Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 9


Acte procesuale și procedurale comune
9.1. Introducere. Obiective.
9.2. Modificarea actelor procedurale
9.3. Îndreptarea erorilor materiale evidente
9.4. Înlăturarea unor omisiuni vădite
9.5. Termenele
9.5.1. Noţiunea şi importanţa termenelor
9.5.2. Clasificarea termenelor
9.5.3. Modul de calcul al termenelor
9.5.4. Acte considerate ca făcute în termen
9.6. Sancţiunile procedurale penale
9.6.1. Inexistenţa
9.6.2. Decăderea
9.6.3. Inadmisibilitatea
9.6.4. Excluderea probelor
9.6.5. Nulităţile
9.7. Test de evaluare a cunoștințelor
9.8. Teme de control

7
9.9. Bibliografie.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1


Acte procesuale și procedurale comune
10.1. Introducere. Obiective.
10.2. Cheltuielile judiciare.
10.3. Amenda judiciară.
10.4. Test de evaluare a cunoștinelor.
10.5. Bibliografie

8
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1
Probele în procesul penal

Cuprins
1.1. Introducere.Obiective.
1.2. Noţiunea şi importanţa probelor
1.3. Clasificarea probelor
1.4. Obiectul probaţiunii
1.4.1. Noţiune şi clasificare
1.4.2. Fapte şi împrejurări care formează obiectul probaţiunii
1.4.3. Faptele şi împrejurările care nu trebuie dovedite
1.4.4. Alte fapte şi împrejurări care pot forma obiectul probaţiunii
1.4.5. Faptele şi împrejurările care nu pot forma obiectul probaţiunii
1.5. Cerinţele probelor
1.6. Sarcina probaţiunii
1.7. Administrarea probelor
1.8. Excluderea probelor
1.9. Aprecierea probelor
1.10. Test de evaluare a cunoștințelor
1.11. Bibliografie

1.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ diferențiați noțiunile de probă, mijloc de
probă și probațiune. De asemenea, veți învăța care sunt aspectele care pot face obiectul
probațiunii în procesul penal și în ce condiții o probă poate fi administrată. Totodată, veți
înțelege în ce măsură nerespectarea dispozițiilor privind administrarea unei probe poate
conduce la excluderea acelei probe.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 4 ore.

1.2. Noţiunea şi importanţa probelor

Definiție Probele sunt elemente de fapt cu relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei
penale. Mai pot fi definite ca fiind elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei
sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit o şi la
cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la
aflarea adevărului în procesul penal.

Distincție ▪ mijloacele de probă sunt acele căi legale prin care se constată existenţa probelor (izvorul
probe- probelor)
mijloace de
probă

9
▪ probaţiunea reprezintă activitatea de strângere şi verificare a probelor, activitate care
constă, mai întâi, în stabilirea de fapte şi împrejurări legate de infracţiunea comisă, ca apoi,
Distincție prin coroborarea şi aprecierea acestora, să se dovedească existenţa infracţiunii şi vinovăţia
probe- infractorului
probațiune
▪ din momentul declanşării procesului penal şi până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor

1.3. Clasificarea probelor

Criteriul ▪ probe în acuzare: servesc la dovedirea vinovăţiei suspectului sau inculpatului, la dovedirea
funcției existenţei unor circumstanţe agravante sau a oricăror elemente de natură să conducă la
probelor agravarea răspunderii penale a inculpatului
▪ probe în apărare: servesc la dovedirea nevinovăţiei suspectului sau inculpatului, la
dovedirea existenţei unor circumstanţe atenuante sau a oricăror elemente de natură să
conducă la atenuarea răspunderii penale a inculpatului

Criteriul ▪ probe imediate (primare): obţinute din sursă originală (cuprinsul depoziţiei unui martor
surselor din ocular)
care provin ▪ probe mediate (secundare): obţinute din altă sursă decât cea original (cuprinsul declaraţiei
unui martor care relatează ceea ce i-a povestit un martor ocular despre o anumită
împrejurare)

Criteriul ▪ probe directe: dovedesc în mod direct, nemijlocit, fapta suspectului sau inculpatului
legăturii cu (conţinutul declaraţiei prin care făptuitorul recunoaşte săvârşirea infracţiunii)
obiectul ▪ probe indirecte (indiciile): nu dovedesc în mod direct fapta, dar, prin coroborarea cu alte probe,
probațiunii pot conduce la formularea anumitor concluzii în cauza respectivă (relaţiile de duşmănie
existente între părţi)

▪ vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane poate fi dovedită atât pe baza unor probe directe, cât şi
pe baza unor probe indirecte

1.4. Obiectul probaţiunii


1.4.1. Noţiune şi clasificare

Definiție Totalitatea faptelor şi împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite în scopul clarificării unei
cauze penale

Obiectul ▪ faptele sau împrejurările care trebuie dovedite în orice cauză


generic al ▪ poata consta în următoarele elemente:
probațiunii o împrejurările care confirmă sau înlătură caracterul penal al faptei
o împrejurările care-l acuză sau îl apără pe făptuitor de răspundere penală
o mobilul infracţiunii (acesta poate constitui un element de natură a evidenţia
periculozitatea sporită a făptuitorului)
o urmările infracţiunii
o împrejurările care duc la agravarea sau la atenuarea răspunderii penale a
făptuitorului (circumstanţe agravante sau atenuante)

▪ faptele sau împrejurările care trebuie dovedite într-o anumită cauză penală
o existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către inculpat

10
Obiectul o faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civile
concret al o faptele şi împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii
probațiunii o orice împrejurare necesară pentru justa soluţionare a cauzei

▪ doar faptele şi împrejurările de fapt pot constitui obiect al probaţiunii, nu şi normele


juridice
▪ prin excepţie, normele juridice (ale statului străin) constituie obiect al probaţiunii în cadrul
procedurii recunoaşterii şi executării hotărârilor străine

1.4.2. Fapte şi împrejurări care formează obiectul probaţiunii

Fapte sau ▪ faptele principale


împrejurări o faptele probatorii (indiciile)
care privesc o prin intermediul acestora se poate face dovada directă a existenţei sau inexistenţei
fondul cauzei faptei, a urmărilor ei socialmente periculoase, precum şi a vinovăţiei sau
nevinovăţiei făptuitorului
o sub aspectul clasificării probelor, sunt probe directe
▪ faptele probatorii
o conduc la stabilirea, pe cale indirectă, a faptelor principale (spre exemplu,
declaraţia unei persoane care relatează ceea ce i s-a povestit de către o altă
persoană)
o sub aspectul clasificării probelor, sunt probe indirecte

Fapte sau ▪ boala gravă a inculpatului poate reprezenta o împrejurare care să conducă la suspendarea
împrejurări procesului penal (art. 312 şi art. 367 C. pr. pen.)
care vizează
normala
desfășurare a
procesului
penal

1.4.3. Faptele şi împrejurările care nu trebuie dovedite

Prezumțiile
legale ▪ prezumţiile legale relative: pot fi înlăturate cu probe contrarii
o minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal dacă a săvârşit fapta cu
discernământ [art. 113 alin. (2) C. pen.] : legiuitorul instituie, aşadar, o prezumţie
relativă potrivit căreia minorul cu vârsta între 14 şi 16 nu are discernământ. O astfel
de prezumţie poate fi înlăturată dacă se dovedeşte că la momentul concret al
comiterii faptei minorul avea discernământ
▪ prezumţiile legale absolute nu admit proba contrară
o minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal [art. 113
alin. (1) C. pen.] : în ipoteza în care făptuitorul are vârsta de până la 14 ani, lipsa de
discernământ se prezumă, fiind inutilă efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice prin care să se dovedească lipsa discernământului

Fapte ▪ cunoștințe despre lume, dobândite prin experiența vieții: într-o cauză penală având ca
evidente obiect săvârşirea unei infracţiuni de furt, constând în sustragerea unor bunuri la ora 23.30,
nu se vor administra probe pentru a se reţine circumstanţa agravantă temporală „pe timpul
nopţii” (acest aspect fiind evident)

▪ aspecte cunoscute de aproape toată lumea sau de un cerc larg de persoane; notorietatea

11
Fapte notorii poate fi generală sau locală (București este capitala României)
▪ împrejurări cu privire la care părţile, de comun acord, nu ridică probleme, acceptându-le
Fapte existenţa sau inexistenţa, în măsura în care nu influenţează soluţionarea cauze
evidente ▪ în cazul în care faptele necontestate sunt esenţiale în soluţionarea cauzei, organele judiciare
au obligaţia de a face dovada lor

1.4.4. Alte fapte şi împrejurări care pot forma obiectul probaţiunii

Fapte ▪ deşi nu se referă la dovedirea împrejurărilor care privesc cauza, ajută la aprecierea unor
auxiliare probe administrate (spre exemplu, declaraţia unei persoane din care se desprinde
credibilitatea unui martor audiat în respectiva cauză)

Fapte similare ▪ se aseamănă cu faptele care formează obiectul probaţiunii, fără a se afla însă în raport de
cauzalitate cu acestea (spre exemplu, faptele de aceeaşi natură săvârşite anterior de către
aceeaşi persoană conduc la stabilirea unui fapt concret de operare – modus operandi)

Fapte ▪ faptele negative determinate pot forma obiect al probaţiunii deoarece există posibilitatea de a fi
negative dovedite prin fapte pozitive (spre exemplu, o persoană poate proba că, la data săvârşirii
infracţiunii, nu se afla la locul faptei, deoarece se afla în alt loc – alibiul).

1.4.5. Faptele şi împrejurările care nu pot forma obiectul probaţiunii

Limitări ▪ situaţii în care legea interzice expres administrarea de probe sau impune administrarea
legale numai a anumitor probe

▪ conform art. 139 alin. (4) C. pr. pen., înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe
care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă dacă din
cuprinsul acesteia nu rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea
sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni grave

Limitări ▪ faptele şi împrejurările care vin în contradicţie cu cunoştinţe ale ştiinţei sau cu normele
impuse de morale
principiile ▪ nu poate fi admisă proba că o persoană a săvârşit o anumită infracţiune din cauza faptului
generale că nu are suficiente mijloace de trai
despre lume și
societate

Fapte ▪ de regulă, nu se poate dovedi că o persoană nu a fost niciodată într-o localitate


negative
nedeterminate

1.5. Cerinţele probelor

▪ de regulă, orice probă este admisibilă


Admisibilitatea ▪ excepții
o raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma
obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori
pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. pr.
pen.

12
o nu se va putea cere administrarea unei probe prin care să se urmărească dovedirea
unei împrejurări care nu corespunde concepţiei noastre despre lume şi societate sau
care este contrazisă de regulile ştiinţei

Pertinența ▪ probele trebuie să aibă legătură cu soluţionarea procesului penal

Concludența ▪ probele trebuie să contribuie la aflarea adevărului


▪ orice probă concludentă este şi pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi
concludentă

Administrarea ▪ organele judiciare pot respinge cererea privind administrarea unei probe atunci când proba
probei să fie este imposibil de obţinut
posibilă

Utilitatea ▪ probele trebuie să fie necesare pentru soluţionarea cauzei penale şi să clarifice aspecte care
nu au fost dovedite prin alte probe (trebuie să contribuie la rezolvarea cazului prin
informaţii noi)
▪ orice probă utilă este pertinentă şi concludentă, însă nu orice probă pertinentă este şi
concludentă

1.6. Sarcina probaţiunii

Definiție Sarcina probaţiunii constă în obligaţia procesuală ce revine unui participant în procesul
penal de a dovedi împrejurările care formează obiectul probaţiunii

▪ sarcina probaţiunii revine în ceea ce priveşte acţiunea penală:


o procurorului (în principal) şi organelor de cercetare penală în faza de urmărire penală
o procurorului şi instanţei de judecată (în mod subsidiar) în faza de judecată
▪ în ceea ce priveşte exercitarea acţiunii civile, sarcina probaţiunii revine:
o părţii civile şi procurorului (în cazul în care acesta exercită acţiunea civilă) în faza de
urmărire penală
o părţii civile, procurorului şi instanţei (în mod subsidiar) în faza de judecată

1.7. Administrarea probelor

Definiție Administrarea probelor reprezintă activitatea procesuală desfăşurată de organele


judiciare, în colaborare cu subiecţii procesuali principali şi cu părţile, constând în
îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege cu privire la procurarea,
verificarea şi preluarea, ca piese ale dosarului, a dovezilor prin prisma cărora urmează să
fie elucidate faptele şi soluţionată cauza.

▪ în cursul urmăririi penale, organele de cercetare penală şi procurorul strâng şi


administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului şi a inculpatului,
din oficiu sau la cerere
▪ în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară
administrează probe la cerere sau din oficiu
o în cursul acestei proceduri obiectul probaţiunii este limitat la stabilirea legalităţii
actelor de urmărire penală şi a administrării probelor
▪ în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei
vătămate şi a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar

▪ este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum
şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe
▪ nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea persoanei

13
Principiul de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul
loialității probei
administrării o de exemplu: hipnoză, serul adevărului
probelor o interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă consimţământul la utilizarea
unei asemenea metode sau tehnici de ascultare
▪ este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru
acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte
penale, în scopul obţinerii unei probe
o această regulă nu se opune ca în cadrul procesului penal anumite persoane care au
calitatea de investigator sub acoperire sau colaborator să fie autorizate să comită
fapte similare laturii obiective a unei infracţiuni pentru dovedirea comiterii unei
infracţiuni

1.8. Excluderea probelor

Definiție Excluderea probelor este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care probele
au fost obţinute în procesul penal prin încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii
administrării probelor

▪ probele obţinute prin tortură, precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite
în cadrul procesului penal [art. 102 alin. (1) C. pr. pen.]
o sancţiunea excluderii va fi incidentă şi în cazul în care proba a fost obţinută prin
violenţă, chiar dacă violenţa, prin intensitatea ei, nu a reprezentat o formă de tortură
(în sensul art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului sau art. 282 C. pen.),
ci un tratament inuman sau degradant
▪ probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal [art. 102
alin. (2) C. pr. pen.]
o nu orice încălcare a dispoziţiilor legale ce reglementează probaţiunea în procesul
penal atrage excluderea probei astfel obţinute
o persoana care solicită excluderea probei trebuie să facă dovada unei încălcări
semnificative care să-i fi produs o vătămare pentru a obţine excluderea probei:
simplul fapt că martorul nu a depus jurământul înainte de a fi audiat nu reprezintă un
motiv ca declaraţia acestuia să fie exclusă, în lipsa vreunei vătămări
▪ nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin
care aceasta a fost administrată determină excluderea probei
o dacă încheierea prin care s-a încuviinţat supravegherea tehnică este nulă deoarece a
fost pronunţată de un judecător incompatibil, atunci toate probele obţinute ca urmare
a supravegherii tehnice (de exemplu, conţinutul interceptărilor telefonice, înregistrări
ambientale etc.) vor fi excluse
▪ probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în
mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod
o în cazul în care probele nu au fost obţinute direct dintr-o probă obţinută nelegal (sau
dintr-o probă derivată care la rândul ei este exclusă deoarece a fost obţinută dintr-o
probă nelegală) sau puteau fi obţinute prin alte mijloace legale, acestea nu vor fi
excluse
o dacă declaraţia lui X care arată unde a ascuns cadavrul victimei este exclusă
deoarece nu i-a fost adus la cunoştinţă dreptul la tăcere, atunci probele obţinute cu
ocazia descoperirii cadavrului nu vor fi excluse în cazul în care organele de urmărire
penală oricum efectuau căutări în locul respectiv ca urmare a declaraţiilor unor
martori
▪ excluderea unei probe nu împiedică readministrarea acesteia în condiţii de legalitate.
De exemplu, dacă declaraţia inculpatului dată în lipsa apărătorului său deşi asistenţa
juridică era obligatorie a fost exclusă, nimic nu împiedică reaudierea inculpatului cu
respectarea tuturor garanţiilor procesuale

14
Soluția legislativă cuprinsă în art.345 alin.(1) din Codul de procedură penală, care nu
permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor
formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în
afara „oricăror înscrisuri noi prezentate” este neconstituțională (Decizia C.C.R. nr.
802/2017 publicată în M.Of. nr. 116 din 6 februarie 2018)

Dispoziţiile art.102 alin.(3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în


măsura în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înţelege şi
eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Curtea a reţinut că accesul
permanent al judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei penale la mijloacele materiale
de probă declarate nule (nulitate absolută sau relativă) nu poate avea ca efect decât o
readucere în atenţia judecătorului, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu
informaţii care pot fi de natură a-i spori convingerile referitoare la vinovăţia/nevinovăţia
inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluţionarea cauzei. Aşa
fiind, excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal şi declarate nule în procesul
penal, în lipsa înlăturării acestora din dosarele penale, este insuficientă pentru o
garantare efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces
echitabil al acestuia.(Decizia C.C.R. nr. 22/2018 publicată în M.Of. nr 177 din 26
februarie 2018 )

1.9. Aprecierea probelor

Definiție Aprecierea probelor constă în operaţia finală a activităţii de probaţiune, prin intermediul
căreia organele judiciare determină măsura în care acestea le formează convingerea că
faptele şi împrejurările la care se referă au avut sau nu loc în realitate.

▪ probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a
organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză (principiul
liberei aprecieri a probelor)
▪ în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa
hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate
▪ condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost
dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă

1.10. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Care este diferența dintre probă și mijloc de probă?


2. Care sunt faptele sau împrejurările care constituie obiectul probațiunii în procesul penal?
3. Care sunt condițiile pentru ca o probă să poată fi administrată în procesul penal?
4. În ce condiții se poate dispune excluderea unei probe?

Sunt adevărate următoarele afirmaţii:


a. orice probă utilă este o probă legală;
b. orice probă concludentă este pertinentă;
c. orice probă pertinentă este o probă utilă.

Sarcina probaţiunii revine în principal în ceea ce priveşte acţiunea civilă:


a. procurorului;
b. persoanei vătămate care exercită acţiunea civilă;

15
c. procurorului şi instanţei de judecată.

Hotărârea de renunţare la aplicarea pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe:


a. declaraţia persoanei vătămate;
b. declaraţia unui coinculpat;
c. declaraţia unui martor protejat.

Probele în procesul penal:


a. pot fi administrate doar în cursul urmăririi penale;
b. trebuie să fie pertinente, concludente, utile şi admisibile;
c. pot fi propuse doar până la momentul trimiterii dosarului în instanţă prin rechizitoriu.

Principiul prezumţiei de nevinovăţie constă în aceea că persoana este considerată nevinovată:


a. până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale;
b. până la punerea în mişcare a acţiunii penale;
c. până la dispunerea arestării preventive pe 30 de zile.

1.11. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2020, p. 451-479
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 204-215

16
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2
Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal.

Cuprins
2.1. Introducere. Obiective.
2.2. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii în procesul penal.
2.3. Declaraţiile părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali.
2.3.1. Declaraţiile suspectului sau ale inculpatului
2.3.2. Declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente
2.4. Test de evaluare a cunoștințelor
2.5. Bibliografie

2.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ diferențiați noțiunile de mijloc de probă și
procedeu probatoriu și veți afla care sunt mijloacele de probă reglementate de legislația
procesual penală din țara noastră. De asemenea, veți învăța care este procedura audierii părților
și a subiecților procesusli principali și care sunt caracteristicile declarațiilor acestor persoane.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

2.2. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii în procesul penal.

Definiție Mijloacele de probă sunt mijloace legale prin care se constată elementele de fapt ce pot
servi ca probe

Distincție ▪ procedeele probatorii sunt modurile de administrare, de obţinere a mijloacelor de probă


mijloc de (spre exemplu, declaraţiile martorilor, ca mijloace de probă în procesul penal, pot fi
probă- obţinute prin ascultare sau confruntare)
procedeu
probatoriu
▪ mijloacele de probă nu mai sunt enumerate strict şi limitativ în Codul de procedură
penală, ci exemplificativ
Mijloace de ▪ mijloacele de probă reglementate în legislaţia procesual penală din România sunt,
probă- potrivit art. 97 C. pr. pen.
enumerare o declaraţiile suspectului sau ale inculpatului
o declaraţiile persoanei vătămate
o declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente
o declaraţiile martorilor
o înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese verbale, fotografii, mijloace
materiale de probă
o orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege

17
2.3. Declaraţiile părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali.

Sunt subiecți procesuali principali: suspectul și persoana vătămată.


Sunt părți: inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.

2.3.1. Declaraţiile suspectului sau ale inculpatului

▪ constituie un drept al acestuia, şi nu o obligaţie, reprezentând, totodată, o modalitate de


exercitare a dreptului la apărare
▪ declaraţiile suspectului sau ale inculpatului pot fi obţinute prin intermediul audierii
(ascultării) sau al confruntării
▪ luarea declaraţiei suspectului sau inculpatului poate avea loc doar dacă acesta nu
uzează de dreptul la tăcere, nu lipseşte nejustificat, nu se sustrage sau nu este dispărut
▪ luarea declaraţiei suspectului sau inculpatului presupune parcurgerea unei proceduri
reglementate în lege

Stabilirea ▪ la începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări suspectului sau
situaţiei inculpatului cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, codul numeric
personale a personal, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenia, starea civilă, situaţia militară,
suspectului studiile, profesia ori ocupaţia, locul de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte
sau a efectiv şi adresa la care doreşte să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele
inculpatului penale sau dacă împotriva sa se desfăşoară un alt proces penal, dacă solicită un
interpret în cazul în care nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate
exprima, precum şi cu privire la orice alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale
▪ întrebările mai sus menţionate se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul
judiciar consideră necesar
▪ suspectul sau inculpatul nu poate să-şi exercite dreptul la tăcere cu privire la datele
privind stabilirea situaţiei sale
▪ organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat,
fapta prevăzută de legea penală pentru săvârşirea căreia este suspectat sau pentru care a
Comunicarea fost pusă în mişcare acţiunea penală şi încadrarea juridică a acesteia
drepturilor și ▪ suspectului sau inculpatului i se aduc la cunoştinţă drepturile prevăzute la art. 83,
a obligațiilor precum şi
o obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenţia că,
în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de aducere împotriva
sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă
o obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei,
atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, citaţiile şi orice alte
acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se consideră că a luat cunoştinţă
de ele
▪ aceste drepturi şi obligaţii i se comunică şi în scris, sub semnătură, iar în cazul în care
nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal

▪ cunoaşte trei subetape


o relatarea liberă de către suspect sau inculpat
Audierea o adresarea de întrebări
propriu-zisă o consemnarea declaraţiei
▪ suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce doreşte referitor la fapta
prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări
▪ suspectul sau inculpatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât şi în
cursul audierii, iar organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestuia să

18
utilizeze însemnări şi notiţe proprii
▪ în cursul audierii, suspectul sau inculpatul îşi poate exercita dreptul la tăcere cu privire
la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat
▪ după ce a declarat tot ce avea de spus, inculpatului i se pot pune întrebări în mod
nemijlocit (şi nu prin intermediul instanţei) de către procuror, de persoana vătămată, de
partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi, precum şi de
avocaţii acestora şi de avocatul inculpatului a cărui audiere se face
▪ preşedintele completului şi ceilalţi membri ai completului pot, de asemenea, pune
întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluţionare a cauzei
▪ instanţa (sau organele de urmărire penală, dacă audierea are loc în cursul urmăririi
penale) poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei
▪ când inculpatul nu îşi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări ori când există
contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date anterior,
preşedintele îi cere acestuia explicaţii şi poate da citire, în întregime sau în parte,
declaraţiilor anterioare
▪ când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor pe care
acesta le-a dat anterior
▪ în cursul urmăririi penale, dacă sunt mai mulţi inculpaţi, aceştia sunt audiaţi separat
▪ în faza de judecată, dacă sunt mai mulţi inculpaţi, audierea fiecăruia dintre ei se face în
prezenţa celorlalţi inculpaţi
o când interesul aflării adevărului o cere, instanţa poate dispune audierea vreunuia
dintre inculpaţi fără ca ceilalţi să fie de faţă
o declaraţiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi, după
audierea lor
o inculpatul poate fi din nou audiat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora dintre ei
▪ declaraţiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris
▪ în declaraţie se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării,
menţionându-se cine le-a formulat, şi se menţionează de fiecare dată ora începerii şi ora
încheierii ascultării
▪ dacă este de acord cu conţinutul declaraţiei scrise, suspectul sau inculpatul o semnează
▪ dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea
sunt indicate în finalul declaraţiei, fiind urmate de semnătura suspectului sau a
inculpatului
▪ când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar
consemnează acest lucru în declaraţia scrisă
▪ declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la
audierea suspectului sau a inculpatului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de
preşedintele completului de judecată şi de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului,
al persoanei vătămate, părţii civile sau părţii responsabile civilmente, dacă aceştia au
fost prezenţi, precum şi de interpret, când declaraţia a fost luată printr-un interpret (nu
şi de celelalte părţi şi nu şi de către procuror în faza de judecată)
▪ dacă, în timpul audierii suspectului sau inculpatului, aceasta prezintă semne vizibile de
oboseală excesivă sau simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori
psihică de a participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării şi,
dacă este cazul, ia măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic
▪ suspectul sau inculpatul aflat în detenţie poate fi audiat la locul de deţinere prin
videoconferinţă, în cazuri excepţionale şi dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu
aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor
o ascultarea nu poate avea loc decât în prezenţa avocatului la locul de deţinere
▪ declaraţiile suspectului sau inculpatului sunt supuse principiului liberei aprecieri a
Valoare probelor
probatorie
▪ declaraţia dată de suspect sau inculpat este retractabilă
Caracteristici ▪ declaraţia suspectului sau inculpatului este divizibilă (se va reţine de către organele

19
ale declarației judiciare numai ceea ce se confirmă prin coroborarea cu alte probe)
▪ nu există o ordine de preferinţă în ceea ce priveşte declaraţiile suspectului şi
inculpatului, raportat la faza procesuală în care au fost date (urmărire penală sau
judecată)

2.3.2. Declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente

▪ de regulă, declaraţiile persoanei vătămate ori ale părţii civile reprezintă prima sursă de
informare a organelor judiciare
▪ procedura de obţinere a declaraţiei este similară celei de luare a declaraţiei suspectului
sau inculpatului

Stabilirea ▪ la începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări acestora cu privire la
situaţiei nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, codul numeric personal, numele şi
personale prenumele părinţilor, cetăţenia, starea civilă, situaţia militară, studiile, profesia ori
ocupaţia, locul de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte efectiv şi adresa la care
doreşte să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă
împotriva sa se desfăşoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care
nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate exprima, precum şi cu privire
la orice alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale
▪ întrebările mai sus menţionate se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul
judiciar consideră necesar
▪ persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente i se aduc la cunoştinţă
următoarele drepturi şi obligaţii
Comunicarea o dreptul de a fi asistată de avocat, iar în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a
drepturilor și i se desemna un avocat din oficiu
a obligațiilor o dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
o dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune
concluzii, în condiţiile prevăzute de lege
o dreptul de a fi încunoştinţată cu privire la desfăşurarea procedurii, dreptul de a
formula plângere prealabilă, precum şi dreptul de a se constitui parte civilă
o obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare
o obligaţia de a comunica orice schimbare de adresă
▪ persoanei vătămate i se aduce la cunoştinţă, cu ocazia primei audieri, faptul că, în cazul
în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă
de libertate, poate să fie informată cu privire la punerea în libertate în orice mod sau
evadarea acestuia
▪ înainte de începerea cercetării judecătoreşti, preşedintele completului pune în vedere
persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă

20
▪ cunoaşte trei subetape
Audierea o relatarea liberă
propriu-zisă o adresarea de întrebări
o consemnarea declaraţiei
▪ persoanele menţionate sunt lăsate să arate tot ce ştiu despre fapta care face obiectul
judecăţii
▪ ele au dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât şi în cursul audierii, iar
organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acestora să utilizeze însemnări
şi notiţe proprii
▪ după ce au terminat de declarat tot ce au considerat necesar, li se pot pune în mod
nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana
vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi avocaţii acestor
▪ preşedintele completului şi ceilalţi membri ai completului pot, de asemenea, pune
întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluţionare a cauzei
▪ instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările
respinse se consemnează în încheierea de şedinţă
▪ persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot fi reascultate ori
de câte ori este necesar
▪ declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente se
consemnează în scris
▪ în declaraţie se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării,
menţionându-se cine le-a formulat, şi se menţionează de fiecare dată ora începerii şi ora
încheierii ascultării
▪ dacă sunt de acord cu conţinutul declaraţiei scrise, acestea o semnează. Dacă au
completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declaraţiei, fiind
urmate de semnătura persoanei în cauză
▪ când acestea nu pot sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în
declaraţia scrisă
▪ declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la
audierea lor, de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de preşedintele completului de
judecată şi de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate,
părţii civile sau părţii responsabile civilmente, dacă aceştia au fost prezenţi, precum şi
de interpret, când declaraţia a fost luată printr-un interpret

▪ declaraţiile acestor persoane sunt supuse principiului liberei aprecieri a probelor


Valoare
probatorie
▪ declaraţia dată de aceste persoane este retractabilă
Caracteristici ▪ declaraţia dată de aceste persoane este divizibilă (se va reţine de către organele
ale declarației judiciare numai ceea ce se confirmă prin coroborarea cu alte probe)

2.4. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Care este diferența dintre mijloc de probă și procedeu probatoriu?


2. Care sunt mijloacele de probă care pot fi folosite în procesul penal?
3. Care sunt etapele audierii inculpatului?
4. Poate persoana vătămată să refuze să dea declarații?

În faţa organelor de cercetare penală, inculpatul refuză să dea declaraţii. Atitudinea sa procesuală:
a. va fi sancţionată de către procuror prin aplicarea unei amenzi judiciare;

21
b. nu atrage nicio sancţiune; inculpatul nu poate fi obligat să dea declaraţii, darea declaraţiilor reprezentând un drept al
său, şi nu o obligaţie;
c. reprezintă o probă directă care conduce la reţinerea vinovăţiei penale a inculpatului.

Există pentru organele judiciare obligaţia de a chema spre a fi ascultate persoanele care au suferit o pagubă
materială sau o daună morală prin săvârşirea infracţiunii?
a. organele judiciare sunt obligate să cheme, spre a fi ascultate, persoanele care au suferit o vătămare materială prin
infracţiune;
b. nu, deoarece repararea prejudiciului în procesul penal este guvernată de principiul disponibilităţii, trebuind să existe
o manifestare de voinţă din partea persoanei vătămate;
c. da, numai în ipoteza în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă.

În ceea ce priveşte declaraţia inculpatului:


a. acesta trebuie să depună jurământ;
b. este permisă citirea declaraţiilor date de către acesta în cursul urmăririi penale în cazul în care acesta refuză să dea
declaraţii în faţa instanţei de judecată;
c. acesta este audiat în cursul judecăţii fără ca ceilalţi inculpaţi să fie prezenţi.

Declaraţia inculpatului dată în cursul fazei de judecată se semnează de către


a. procuror;
b. parte civilă;
c. avocatul persoanei vătămate.

Declaraţia inculpatului:
a. este indivizibilă;
b. este retractabilă;
c. nu are o valoare probatorie probatorie prestabilită.

2.5. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 479-500
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 215-223

22
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.3
Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal.

Cuprins
3.1. Introducere.Obiective.
3.2. Declaraţiile martorilor.
3.2.1. Dispoziţii generale
3.2.2.Dispoziţii speciale privind martorii
3.3. Identificarea obiectelor şi a persoanelor.
3.4. Metode speciale de supraveghere sau cercetare.
3.4.1. Supravegherea tehnică
3.4.2. Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane
3.4.3. Reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale
3.4.4. Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor
3.4.5. Participarea autorizată la anumite activităţi
3.4.6. Livrarea supravegheată
3.4.7. Obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de
comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate
publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, şi reţinute de către aceştia
3.4.8. Obţinerea de date financiare privind situaţia financiară a unei persoane
3.5. Test de evaluare a cunoștințelor
3.6. Teme de control
3.7. Bibliografie

3.1. Introducere. Obiective

La sfârșitul acestei unităţi de învăţare veţi afla care sunt persoanele care pot fi audiate ca
martor în procesul penal și care sunt etapele audierii martorului. De asemenea, veți învăța care
sunt metodele de supraveghere și cercetare prin intermediul cărora pot fi obținute probe în
procesul penal. Veți cunoaște în ce condiții se poate dispune interceptarea unei persoane
precum și condițiile pentru reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale și pentru
obținerea datelor privind tranzacțiile financiare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

3.2. Declaraţiile martorilor.

3.2.1. Dispoziţii generale

Definiție Martorul reprezintă persoana care, având cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt
care constituie probă, este ascultată de organele judiciare în această calitate.

▪ în principiu, orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor


▪ pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în

23
calitate de organe de constatare (potrivit art. 61 C. pr. pen.), precum şi comandanţii de
nave sau de aeronave (potrivit art. 62 C. pr. pen.)
▪ calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de expert sau de avocat, de mediator
ori de reprezentant al uneia dintre părţi sau al unui subiect procesual principal, cu
privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a
dobândi această calitate
▪ persoana care a suferit o vătămare materială, morală sau fizică prin comiterea
infracţiunii şi care înştiinţează organele judiciare că nu doreşte să participe la proces
poate fi audiată ca martor
▪ pot fi audiaţi ca martori investigatorul sub acoperire, investigatorul cu identitate reală şi
colaboratorul
▪ o persoană fizică poate fi audiată ca martor şi dacă anterior a fost condamnată pentru
mărturie mincinoasă
▪ pot fi audiate ca martori şi persoanele care au participat alături de suspect şi inculpat la
comiterea infracţiunii şi faţă de care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată sau
faţă de care s-a pronunţat o hotărâre anterioară
▪ o persoană juridică nu poate fi audiată ca martor

▪ părţile şi subiecţii procesuali principali din aceeaşi cauză


▪ persoana incapabilă să relateze în mod conştient fapte sau împrejurări de fapt conforme
Persoane care cu realitatea
nu pot fi o potrivit art. 115 alin. (2)-(3) C. pr. pen., persoanele care se află într-o situaţie ce
audiate ca pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar
martor atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod
conştient fapte şi împrejurări de fapt conforme cu realitatea
o pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul
judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele
prevăzute de lege
▪ persoanele obligate să păstreze secretul profesional cu privire la faptele şi împrejurările
de care au luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, dacă secretul sau confidenţialitatea pot
fi opuse organelor judiciare
o aceste fapte sau împrejurări pot face obiectul declaraţiei martorului atunci când
autoritatea competentă sau persoana îndreptăţită îşi exprimă acordul în acest sens
sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligaţiei de a păstra
secretul sau confidenţialitatea
▪ soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului
Persoane care sau inculpatului
pot refuza să ▪ persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului
dea declarații o în ipoteza în care persoana în cauză este de acord să depună în calitate de martor,
aceasta va putea fi audiată

Soluția legislativă cuprinsă în art.117 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură


penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor
persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este
neconstituțională. Dreptul la „viaţa de familie”, în cazul persoanelor care au relaţii
asemănătoare acelora dintre soţi ori au avut relaţii asemănătoare acelora dintre soţi
cu suspectul sau inculpatul este necesar a fi protejat, în materie penală, într-un mod
similar cuplurilor legal constituite, având în vedere identitatea de raţiune a
reglementării normei procesual penale criticate (Decizia C.C.R. nr. 562/2017,
publicată în M.Of. nr. 837 din 23 octombrie 2017)

▪ martorul are următoarele drepturi


Drepturile și o dreptul de a i se aduce la cunoştinţă calitatea în care este audiat şi faptele şi
obligațiile împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor

24
martorului o dreptul de a nu se autoincrimina :declaraţia de martor dată de o persoană care, în
aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de
suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa
o dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie
o dreptul de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea în faţa
organelor judiciare, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
o soluția legislativă cuprinsă în art.118 C.pr.pen., care nu reglementează dreptul
martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională (Decizia nr.
236/2020, publicată în M.Of. nr. 597 din 8 iulie 2020)
▪ martorul are următoarele obligații
o obligaţia de a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat-o, la locul, ziua şi
ora arătate în citaţie
o obligaţia de a depune jurământ sau declaraţie solemnă în faţa instanţei
o obligaţia de a spune adevărul
▪ audierea martorului pacurge următoarele etape

▪ la începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări acestora cu privire la


Stabilirea nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, codul numeric personal, numele şi
situației prenumele părinţilor, cetăţenia, starea civilă, situaţia militară, studiile, profesia ori
personale a ocupaţia, locul de muncă, domiciliul şi adresa unde locuieşte efectiv şi adresa la care
martorului doreşte să îi fie comunicate actele de procedură, antecedentele penale sau dacă
împotriva sa se desfăşoară un alt proces penal, dacă solicită un interpret în cazul în care
nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate exprima, precum şi cu privire
la orice alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale
▪ întrebările mai sus menţionate se repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul
judiciar consideră necesar
▪ martorului i se comunică obiectul cauzei şi apoi este întrebat dacă este membru de
familie sau fost soţ al suspectului, inculpatului, persoanei vătămate ori al celorlalte
părţi din procesul penal, dacă se află în relaţii de prietenie sau de duşmănie cu aceste
persoane, precum şi dacă a suferit vreo pagubă în urma săvârşirii infracţiunii

Comunicarea ▪ se aduc la cunoştinţa martorului drepturile şi obligaţiile menţionate


drepturilor și
a obligațiilor
▪ în cursul urmăririi penale şi judecăţii, organul de urmărire penală şi preşedintele
completului solicită martorului depunerea jurământului sau a declaraţiei solemne
Depunerea ▪ organul de urmărire penală şi preşedintele completului îl întreabă pe martor dacă
jurământului doreşte să depună jurământ religios sau declaraţie solemnă
sau a ▪ textul jurământului este următorul: „Jur că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic
declarației din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Referirea la divinitate din formula
solemne jurământului se schimba în funcţie de credinţa religioasă a martorului
▪ în timpul depunerii jurământului, cu excepţiile impuse de credinţa religioasă, martorul
ţine mâna dreaptă pe cruce sau pe Biblie
▪ în cazul în care martorul alege să facă o declaraţie solemnă, textul acesteia este
următorul: „Mă oblig că voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”
▪ cunoaşte trei subetape
o relatarea liberă de către suspect sau inculpat
Audierea o adresarea de întrebări
propriu-zisă o consemnarea declaraţiei
▪ fiecare martor este audiat separat şi fără prezenţa altor martori
▪ martorul este lăsat să declare tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările de
fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări
▪ martorului nu i se pot adresa întrebări privind opţiunile politice, ideologice sau
religioase ori alte circumstanţe personale şi de familie, cu excepţia cazului în care

25
acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea
credibilităţii martorului
▪ dacă martorul a fost propus de către procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit
întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente
▪ dacă martorul a fost propus de către una dintre părţi, i se pot pune întrebări de către
aceasta, de către procuror, persoana vătămată şi de către celelalte părţi
▪ preşedintele şi ceilalţi membri ai completului pot adresa întrebări martorului ori de câte
ori consideră necesar, pentru justa soluţionare a cauzei
▪ instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările
respinse se consemnează în încheierea de şedinţă
▪ martorul care posedă un înscris în legătură cu depoziţia făcută poate să îl citească în
instanţă
▪ procurorul şi părţile au dreptul să examineze înscrisul, iar instanţa poate dispune
reţinerea înscrisului la dosar, în original sau în copie
▪ când martorul nu îşi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări ori când există
contraziceri între declaraţiile făcute în instanţă şi cele date anterior, după ce martorul a
fost lăsat să declare tot ceea ce ştie, preşedintele poate da citire, în întregime sau în
parte, declaraţiilor anterioare
▪ dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire
penală acesta a dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de
către judecătorul de drepturi şi libertăţi în cadrul procedurii audierii anticipate, instanţa
dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi ţine seama de ea la
judecarea cauzei
▪ declaraţia martorului se consemnează în scris
▪ în declaraţie se consemnează întrebările adresate pe parcursul ascultării,
menţionându-se cine le-a formulat, şi se menţionează de fiecare dată ora începerii şi ora
încheierii ascultării
▪ dacă este de acord cu conţinutul declaraţiei scrise, acesta o semnează; dacă are
completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declaraţiei, fiind
urmate de semnătura persoanei în cauză
▪ când martorul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest
lucru în declaraţia scrisă
▪ declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la
audierea suspectului sau a inculpatului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de
preşedintele completului de judecată şi de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului,
al persoanei vătămate, părţii civile sau părţii responsabile civilmente, dacă aceştia au
fost prezenţi, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret

3.2.2. Dispoziţii speciale privind martorii

▪ audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani are loc în prezenţa unuia dintre
Martorul părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este
minor care nu încredinţat minorul spre creştere şi educare
a împlinit ▪ dacă persoanele menţionate nu pot fi prezente sau au calitatea de suspect, inculpat,
vârsta de 14 persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză ori
ani există suspiciunea rezonabilă că pot influenţa declaraţia minorului, audierea acestuia
are loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare sau a unei rude cu capacitate
deplină de exerciţiu, stabilite de organul judiciar
▪ dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de urmărire penală sau
instanţa dispune ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog
▪ audierea martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra
stării psihice a acestuia
▪ martorului minor care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14 ani nu i se comunică

26
faptul că în cazul în care nu dă declaraţii conforme cu realitatea săvârşeşte infracţiunea
de mărturie mincinoasă, dar i se atrage atenţia să spună adevărul
▪ martorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ
▪ în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea,
bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al
Martor acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor
amenințat judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de
martor ameninţat şi dispune una ori mai multe măsuri de protecţie
▪ în cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor ameninţat, procurorul
dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri
o supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare
o însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în
cursul deplasărilor
o protecţia datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va
semna declaraţia sa
o audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor
audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte
măsuri nu sunt suficiente
▪ procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecţie din oficiu sau la cererea
martorului, a uneia dintre părţi sau a unui subiect procesual principal
▪ procurorul dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de
protecţie prin ordonanţă motivată, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate

Dispozițiile art.126 alin.(6) din C.pr.pen. sunt neconstituționale. Este necesar ca


legiuitorul să reglementeze, în mod expres, care este organul judiciar competent să
verifice necesitatea menținerii sau încetării acestor măsuri și procedura prin care se
realizează această verificare (C.C.R., dec. nr. 248/2019, publicată în M.Of. nr. 494 din
19 iunie 2019)

▪ în cursul judecăţii, odată cu acordarea statutului de martor ameninţat, instanţa dispune


aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri
o supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare
o însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în
cursul deplasărilor
o nepublicitatea şedinţei de judecată pe durata ascultării martorului
o ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin
intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea
distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente
o protecţia datelor de identitate ale martorului şi acordarea unui pseudonim sub care
acesta va depune mărturie
▪ instanţa dispune aplicarea unei măsuri de protecţie din oficiu, la cererea procurorului, a
martorului, a părţilor sau a persoanei vătămate
▪ procurorul sau, după caz, instanţa poate decide acordarea statutului de martor
Martor vulnerabil următoarelor categorii de persoane
vulnerabil o martorului care a suferit o traumă ca urmare a săvârşirii infracţiunii ori ca urmare
a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului
o martorului minor
▪ hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
Valoare pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului,
probatorie ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi (adică a martorilor ameninţaţi şi
vulnerabili)

27
3.3. Identificarea obiectelor şi a persoanelor.

▪ identificarea persoanelor sau obiectelor se poate dispune dacă este necesară în scopul
clarificării împrejurărilor cauzei
▪ identificarea persoanelor sau obiectelor poate fi dispusă:
o de procuror ori de organele de cercetare penală, în cursul urmăririi penale prin
ordonanţă
o de instanţă, în cursul judecăţii prin încheiere în timpul judecăţii sau prin sentinţă ori
decizie dacă cauza e soluţionată la acelaşi termen de judecată
▪ după dispunerea măsurii şi înainte ca identificarea să fie realizată, persoana care face
identificarea trebuie audiată cu privire la persoana sau obiectul pe care urmează să îl
identifice
▪ audierea constă în descrierea tuturor caracteristicilor persoanei sau ale obiectului,
precum şi a împrejurărilor în care au fost văzute
▪ persoana care face identificarea este întrebată dacă a mai participat anterior la o altă
procedură de identificare privind aceeaşi persoană sau acelaşi obiect ori dacă persoana
sau obiectul de identificat i-au fost indicate ori descrise anterior
▪ persoana care urmează să fie identificată este prezentată împreună cu alte 4-6 persoane
necunoscute, cu trăsături asemănătoare celor descrise de persoana care face
Identificarea identificarea. Aceste dispoziţii sunt aplicabile în mod corespunzător şi în situaţia
persoanelor identificării persoanelor după fotografii
▪ identificarea se desfăşoară astfel încât persoanele care urmează să fie identificate să nu
o vadă pe cea care le identifică
▪ desfăşurarea activităţii de identificare a persoanelor, precum şi declaraţiile persoanei
care face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal
▪ procesul-verbal trebuie să cuprindă numele, prenumele şi adresa persoanelor care au
fost introduse în grupul de identificare sau ale căror fotografii au fost prezentate
persoanei care face identificarea, numele şi prenumele persoanei identificate, precum şi
ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus efectuarea identificării de persoane
▪ în cursul urmăririi penale, în situaţia în care organul de urmărire penală consideră
necesar, activitatea de identificare este înregistrată audiovideo. Înregistrarea
identificării este anexată procesului-verbal ca parte integrantă a acestuia şi poate fi
folosită ca mijloc de probă

▪ obiectele despre care se presupune că pot contribui la aflarea adevărului în legătură cu


Identificarea săvârşirea unei infracţiuni sunt prezentate în vederea identificării, după ce persoana
obiectelor care face identificarea le-a descris în prealabil
▪ dacă aceste obiecte nu pot fi aduse pentru a fi prezentate, persoana care face
identificarea poate fi condusă la locul unde se află obiectele
▪ desfăşurarea activităţii de identificare a obiectelor, precum şi declaraţiile persoanei care
face identificarea sunt consemnate într-un proces-verbal ce trebuie să cuprindă
menţiuni cu privire la: ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus măsura, locul unde
a fost încheiat, data, ora la care a început şi ora la care s-a terminat activitatea, cu
menţionarea oricărui moment de întrerupere, numele, prenumele persoanelor prezente
şi calitatea în care acestea participă, numele şi prenumele persoanei care face
identificarea, descrierea amănunţită a obiectelor identificate
▪ în cursul urmăririi penale, în situaţia în care organul de urmărire consideră necesar,
activitatea de identificare şi declaraţia persoanei care face identificarea sunt înregistrate
audiovideo. Înregistrarea identificării este anexată procesului-verbal ca parte integrantă
a acestuia şi poate fi folosită ca mijloc de probă

3.4. Metode speciale de supraveghere sau cercetare

▪ constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare:

28
o interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă
o accesul la un sistem informatic
o supravegherea video, audio sau prin fotografiere
o localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice
o obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane
o reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale
o utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor
o participarea autorizată la anumite activităţi
o livrarea supravegheată
o obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele
publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii
electronice destinate publicului

3.4.1. Supravegherea tehnică

Definiție Prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin.
(1) lit. a)-d), şi anume:
o interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă:
interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comuni-
cărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de
comunicare
o accesul la un sistem informatic: pătrunderea într-un sistem informatic sau
mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanţă, prin inter-
mediul unor programe specializate ori prin intermediul unei reţele, în scopul
de a identifica probe
o supravegherea video, audio sau prin fotografiere: fotografierea persoanelor,
observarea sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi ale
acestora
o localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice: folosirea unor dispozitive
care determină locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt ataşate

Competență ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat
cererea
▪ în mod excepțional procurorul
▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi penale
Condiții faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni
contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în
cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori
sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiuni privind
nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor
explozive, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare
a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de
instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme
informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de
viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de
corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva
intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare
o prin excepţie, la cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita

29
judecătorului autorizarea interceptării comunicaţiilor ori înregistrării acestora,
precum şi a oricăror tipuri de comunicări efectuate de aceasta prin orice mijloc de
comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării (în
acest caz se poate autoriza, independent de natura infracțiunii, doar interceptarea
convorvirilor, nu și a altei metode de supraveghere tehnică)
▪ măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date
fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi
obţinute sau gravitatea infracţiunii
▪ probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau
a unor bunuri de valoare
▪ supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel
Procedura mult 30 de zile, la cererea procurorului (nu şi a persoanei vătămate, aceasta putând însă
formula o cerere în acest sens la procuror care, dacă va aprecia necesar, va sesiza
judecătorul de drepturi şi libertăţi), de judecătorul de drepturi şi libertăţi
▪ cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă
o indicarea măsurilor de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse
o numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura,
dacă sunt cunoscute
o indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la
săvârşirea unei infracţiuni pentru care se poate dispune măsura
o indicarea faptei şi a încadrării juridice
o în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită şi
încuviinţarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spaţii private indicate
pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru
executarea măsurii supravegherii tehnice
o motivarea caracterului proporţional şi subsidiar al măsurii
▪ cererea prin care se solicită încuviinţarea supravegherii tehnice se soluţionează în
aceeaşi zi, în camera de consiliu, fără citarea părţilor
▪ participarea procurorului este obligatorie
▪ în cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi
dispune, prin încheiere, admiterea cererii procurorului şi emite de îndată mandatul de
supraveghere tehnică. Întocmirea minutei este obligatorie
▪ încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi mandatul trebuie să cuprindă
o denumirea instanţei
o data, ora şi locul emiterii
o numele, prenumele şi calitatea persoanei care a dat încheierea şi a emis mandatul
o indicarea măsurii concrete încuviinţate
o perioada şi scopul pentru care s-a autorizat măsura
o numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare
ale acesteia, dacă sunt cunoscute
o indicarea, în cazul în care este necesar faţă de natura măsurii încuviinţate, a
elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem
informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a
numărului de cont
o în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spaţii private,
menţiunea privind încuviinţarea solicitării ca organele de urmărire penală să
pătrundă în spaţii private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce
urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice
o semnătura judecătorului şi ştampila instanţei
▪ în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de încuviinţare
a măsurii supravegherii tehnice
▪ încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor de

30
supraveghere tehnică nu este supusă căilor de atac
▪ o nouă cerere de încuviinţare a aceleiaşi măsuri poate fi formulată numai dacă au apărut
ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării
cererii anterioare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi
▪ procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de
Autorizarea supraveghere tehnică atunci când
provizorie de o există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile mai
către sus menţionate ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea,
procuror alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei
vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora
o sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru autorizarea supravegherii
tehnice de către judecătorul de drepturi şi libertăţi
▪ ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie
să cuprindă menţiunile pe care trebuie să le conţină şi încheierea judecătorului de
drepturi şi libertăţi
▪ procurorul are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore (termen legal
imperativ) de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din
care face parte procurorul care a emis ordonanţa, în vederea confirmării măsurii,
înaintând, totodată, un proces-verbal de redare rezumativă a activităţilor de
supraveghere tehnică efectuate (nu este necesar, aşadar, redarea tuturor convorbirilor
obţinute) şi dosarul cauzei
▪ în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că au fost îndeplinite
condiţiile necesare, confirmă, în termen de 24 de ore, măsura dispusă de procuror, prin
încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor
▪ procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare
Consemnarea activitate de supraveghere tehnică
activităților ▪ la procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine rezultatul
de activităţilor de supraveghere tehnică
supraveghere ▪ convorbirile, comunicările sau conversaţiile purtate într-o altă limbă decât cea română
tehnică sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret, care are obligaţia de a
păstra confidenţialitatea
▪ convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc
fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea
persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un
proces-verbal
▪ datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză
penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile
privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele pentru care se
poate solicita supravegherea tehnică

▪ măsura supravegherii tehnice poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate,


Prelungirea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, la cererea
supravegherii motivată a procurorului, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile
tehnice ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea
părţilor, prin încheiere, care nu este supusă căilor de atac
▪ durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică cu privire la aceeaşi persoană şi
aceeaşi faptă nu poate depăşi, în aceeaşi cauză, 6 luni, cu excepţia măsurii de
supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi
120 de zile
▪ după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel
Informarea mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică
persoanei ce a fost luată în privinţa sa

31
supravegheate ▪ după momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la
cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de
supraveghere tehnică efectuate
▪ procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau
conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere
tehnică
▪ termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data la care persoanei în cauză i
s-a comunicat că a fost supravegheată
▪ procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor
pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de
redare, dacă aceasta ar putea conduce la:
o perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale în cauză
o punerea în pericol a siguranţei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor
acestora
o dificultăţi în supravegherea tehnică asupra altor persoane implicate în cauză
▪ amânarea se poate dispune cel mai târziu până la terminarea urmăririi penale sau până
la clasarea cauzei
▪ soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.145 din Codul de procedură penală, care
nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana
vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională (Decizia
Curții Constituționale din 6.04.2017, pe www.ccr.ro)
▪ înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane constituie mijloace de probă când
privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii

Dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală C.pr.pen. sunt constituționale în măsura în
care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice
culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau
libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale,
autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 (C.C.R., decizia nr. 55/2020, publicată în M.Of.
nr. 517 din 17 iunie 2020).

3.4.2. Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane

Definiție Tehnică de supraveghere și cercetare prin care se asigură cunoașterea conținutului


tranzacțiilor financiare și al altor operațiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate
(așadar, atât operațiunile care au fost efectuate, cât și cele care urmează a se efectua pe
parcursul supravegherii) prin intermediul unei instituții de credit ori al altei entități
financiare, precum și obținerea de la o instituție de credit sau de la altă entitate financiară
de înscrisuri ori informații aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacțiile sau
operațiunile unei persoane

Competență ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat
cererea
▪ în mod excepțional procurorul
▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi penale
Condiții faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni
o spre deosebire de supravegherea tehnică, obținerea datelor privind tranzacțiile
financiare ale unei persoane poate fi dispusă în cazul oricărei infracțiuni

32
▪ măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date
fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi
obţinute sau gravitatea infracţiunii
▪ probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau
a unor bunuri de valoare
▪ măsura se dispune pe o durată de cel mult 30 de zile
Procedura ▪ în cazul obținerii datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, vor putea fi
obținute datele privind toate operațiunile efectuate de o persoană în trecut (fără vreo
limită temporară), precum și cele efectuate ulterior obținerii autorizației până la cel
mult 30 de zile
▪ procedura de obținere este identică cu procedura existentă în cazul mandatului de
supraveghere tehnică
▪ mandatul prin care este autorizată obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ce
urmează a fi efectuate poate fi prelungit în aceleași condiții ca și supravegherea
tehnică, durata totală a măsurii neputând depăşi, în aceeaşi cauză (nu cu privire la
aceeași faptă) şi cu privire la aceeaşi persoană, 6 luni
▪ procurorul poate dispune obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare efectuate sau
Autorizarea care urmează a fi efectuate atunci când
provizorie de o există urgență, iar obținerea mandatului privind tranzacțiile financiare ale unei
către persoane în condițiile mai sus menționate ar conduce la o întârziere substanțială a
procuror cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol
siguranța victimei sau a altei persoane
o sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea obținerii datelor
privind tranzacțiile financiare ale unei persoane de către judecătorul de drepturi și
libertăți
▪ ordonanța procurorului prin care se dispune obţinerea datelor privind tranzacţiile
financiare efectuate sau care urmează a fi efectuate trebuie să cuprindă mențiunile pe
care trebuie să le conțină și încheierea judecătorului de drepturi și libertăți
▪ procurorul are obligația de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore (termen legal
imperativ), judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni
competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care a emis ordonanța, în vederea confirmării măsurii, înaintând, totodată,
un proces-verbal de redare rezumativă a activităților efectuate și dosarul cauzei
▪ în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că au fost îndeplinite
condițiile necesare, confirmă, în termen de 24 de ore, măsura dispusă de procuror, prin
încheiere, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților
▪ este interzisă obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare dintre avocat şi suspect,
inculpat sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia situaţiilor în care
există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele
pentru care se poate încuviința supravegherea tehnică

Soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 1461 C.pr.pen., care nu permite


contestarea legalităţii măsurii referitoare la obţinerea datelor privind tranzacţiile
financiare ale unei persoane de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea
de inculpat, este neconstituţională (C.C.R., Decizia nr. 421/2020, publicată în M.Of.
nr. 661 din 27 iulie 2020)

3.4.3. Reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale

Competență ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei

33
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat
cererea
▪ în mod excepțional procurorul
▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi penale
Condiții faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni
o spre deosebire de supravegherea tehnică, reținerea, predarea și percheziționarea
trimiterilor poștale poate fi dispusă în cazul oricărei infracțiuni
▪ măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date
fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi
obţinute sau gravitatea infracţiunii
▪ probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau
a unor bunuri de valoare
▪ este interzisă reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei sau a trimiterilor
Procedura poştale trimise ori primite în raporturile dintre avocat şi suspectul, inculpatul sau orice
altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia situaţiilor în care există date că
avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele pentru care
poate fi încuviinţată supravegherea tehnică
▪ măsura poate fi autorizată şi prelungită după aceeaşi procedură ca şi în cazul
supravegherii tehnice
▪ în cazurile în care există urgenţă, iar obţinerea mandatului de reţinere, predare şi
Autorizarea percheziţionare a trimiterilor poştale ca urmare a formulării unei cereri la judecătorul
provizorie de de drepturi şi libertăţi ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea,
către alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa victimei sau a altor
procuror persoane şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, procurorul poate dispune, pe o
durată de maximum 48 de ore, reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei
sau a trimiterilor poştale
▪ ulterior, în termen de 24 de ore (termen imperativ, maxim), el este obligat să solicite
judecătorului de drepturi şi libertăţi confirmarea măsurii, în aceleaşi condiţii ca la
supravegherea tehnică

3.4.4. Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor

Distincție investigator ▪ investigatorii sub acoperire sunt:


sub o lucrători operativi din cadrul poliţiei judiciare
acoperire/investigator o în cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de
cu identitate terorism, pot fi folosiţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din
reală/colaborator cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în
vederea asigurării securităţii naţionale
▪ investigatori cu identitate reală: spre deosebire de investigatorii sub acoperire,
investigatorilor cu identitate reală nu li se atribuie o altă identitate
▪ colaborator poate fi orice persoană care oferă informaţii organelor de urmărire
penală (de exemplu, un denunţător care oferă informaţii privind o infracţiune de
corupţie sau de trafic de droguri)

Competență ▪ procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală


▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi
Condiții penale faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în
cauză
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni
contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum

34
şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu
precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiuni
privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al
materiilor explozive, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism
sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de
monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, în
cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de
comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în
cazul infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie,
al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul
altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai
mare (spre deosebire de supravegherea tehnică, unde este prevăzut un termen
maxim de 5 ani) ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în
activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai sus
▪ măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează
a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii
▪ probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor
sau a unor bunuri de valoare
▪ măsura se dispune de procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare
Procedura penală, prin ordonanţă, care trebuie să cuprindă:
o indicarea activităţilor pe care investigatorul sub acoperire este autorizat să le
desfăşoare
o perioada pentru care s-a autorizat măsura
o identitatea atribuită investigatorului sub acoperire
▪ investigatorii sub acoperire pot fi audiaţi ca martori în cadrul procesului penal în
aceleaşi condiţii ca şi martorii ameninţaţi
▪ activitatea investigatorilor sub acoperire poate fi autorizată pe o perioadă de cel
mult 60 de zile
o durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, fiecare
prelungire neputând depăşi 60 de zile
o durata totală a măsurii, în aceeaşi cauză (nu cu privire la aceeași faptă) şi cu
privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an (termen substanţial)
o în cazul infracţiunilor contra vieţii, securităţii naţionale, infracţiunilor de trafic
de droguri, nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi
al materiilor explozive, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de
terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, spălare a banilor,
precum şi infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene,
folosirea investigatorilor poate fi autorizată pe o perioadă nedeterminată

3.4.5. Participarea autorizată la anumite activităţi

Definiție Prin participarea autorizată la anumite activităţi se înţelege


o comiterea unei fapte similare laturii obiective a unei infracţiuni de corupţie,
o efectuarea de tranzacţii, operaţiuni sau orice fel de înţelegeri privind un bun
sau privind o persoană despre care se bănuieşte că ar fi dispărută, că este
victima traficului de persoane ori a unei răpiri
o efectuarea de operaţiuni privind droguri, precum şi prestarea unui serviciu,
desfăşurate cu autorizarea organului judiciar competent, în scopul obţinerii
de mijloace de probă
o o persoană este autorizată să promită ca mită o sumă de bani sau este
autorizată să cumpere droguri pentru a proba activitatea infracţională a

35
unei alte persoane

Competență ▪ procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală


▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi
Condiții penale faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în
cauză
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni
de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte
produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiuni privind nerespectarea
regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, trafic
şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de
finanţare a terorismului spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte
valori, a unei infracţiuni care se săvârşeşte prin sisteme informatice sau mijloace de
comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în
cazul infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie
şi al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau în
cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau
mai mare (spre deosebire de supravegherea tehnică, unde este prevăzut un
termen maxim de 5 ani) ori dacă există o suspiciune rezonabilă că o persoană este
implicată în activităţi infracţionale care au legătură cu infracţiunile enumerate mai
sus
▪ măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează
a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii
▪ probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor
sau a unor bunuri de valoare
▪ măsura se dispune de către procuror, din oficiu sau la cererea organului de cercetare
Procedura penală, prin ordonanţă, care trebuie să cuprindă:
o indicarea activităţilor autorizate
o perioada pentru care s-a autorizat măsura
o persoana care desfăşoară activităţile autorizate
▪ activităţile autorizate pot fi desfăşurate de un organ de cercetare penală, de un
investigator cu identitate reală, de un investigator sub acoperire sau de un colabo-
rator
▪ desfăşurarea activităţilor autorizate de către aceste persoane nu constituie
contravenţie sau infracţiune
▪ activitatea poate fi autorizată pe o perioadă de cel mult 60 de zile
o durata măsurii poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, fiecare
prelungire neputând depăşi 60 de zile
o durata totală a măsurii, cu privire la aceeași faptă şi cu privire la aceeaşi
persoană, nu poate depăşi un an (termen substanţial)

3.4.6. Livrarea supravegheată

Definiție Tehnică de supraveghere şi cercetare prin care se permit intrarea, circulaţia sau
ieşirea de pe teritoriul ţării a unor bunuri în privinţa cărora există o suspiciune cu
privire la caracterul ilicit al deţinerii sau obţinerii acestora, sub supravegherea ori cu
autorizarea autorităţilor competente, în scopul investigării unei infracţiuni sau al
identificării persoanelor implicate în săvârşirea acesteia

36
Competență ▪ procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală
▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi
Condiții penale faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în
cauză
▪ dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de
droguri, arme, obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale
radioactive, sume de bani şi alte obiecte care rezultă din activităţi ilicite ori obiecte
utilizate în scopul comiterii de infracţiuni nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar
presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori un pericol pentru
siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare
▪ dacă descoperirea ori dovedirea infracţiunilor săvârşite în legătură cu livrarea de
transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte dificilă în alt mod

3.4.7. Obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de
comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
destinate publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, şi reţinute de către
aceştia

Conținut ▪ pot fi solicitate pe calea acestei proceduri date privind numerele de telefon care au
fost apelate sau care au apelat un anumit număr, ora şi durata convorbirii, numărul
de telefon al tuturor cartelelor SIM care au fost introduse într-un anumit telefon
mobil cu o serie IMEI, seriile IMEI ale tuturor telefoanelor în care a fost introdusă
o anumită cartelă SIM, localizarea locului de unde a fost efectuat un apel etc

Competență ▪ organele de urmărire penală cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și


libertăți
▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi
Condiții penale faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale în
cauză
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni pentru care se
poate încuviința supravegherea tehnică sau a unei infracţiuni de concurenţă
neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, infracţiuni privind nerespectarea
regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, a
unei infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de
deşeuri şi reziduuri, a unei infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor
de noroc ori a unei infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri şi
infracţiuni referitoare la operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte
psihoactive asemănătoare celor determinate de substanţele şi produsele stupefiante
sau psihotrope
▪ există temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe
▪ probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor
sau a unor bunuri de valoare
▪ măsura este proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează
a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii

3.4.8. Obţinerea de date financiare privind situaţia financiară a unei persoane

Conținut ▪ procurorul poate solicita unei instituţii de credit sau oricărei alte instituţii care
deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind

37
existenţa şi conţinutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii
temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se
crede că datele solicitate constituie probe

Competență ▪ procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală


▪ acest procedeu probatoriu nu trebuie confundat cu obţinerea datelor privind
tranzacţiile financiare ale unei persoane
Distincție față ▪ în aceste condiţii, prin intermediul procedeului probatoriu prevăzut la art. 153 C. pr.
de obținerea pen. (care nu este o metodă de supraveghere tehnică), pot fi obţinute orice fel de
datelor date, mai puţin extrasele de cont care atestă operaţiunile financiare ale unei
privind persoane
tranzacțiile
unei persoane

3.5. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Care sunt persoanele care pot refuza să depună mărturie?


2. Ce persoane pot fi audiate ca martor în procesul penal?
3. Ce este supravegherea tehnică?
4. Care sunt condițiile pentru autorizarea supravegherii tehnice?
5. Pe ce perioadă poate fi autorizată supravegherea tehnică?Poate fi prelungită măsura?

Durata pentru care se autorizează supravegherea tehnică:


a. 15 zile; pentru motive temeinic justificate şi în aceleaşi condiţii, autorizarea poate fi prelungită, fiecare prelungire
neputând depăşi 15 zile;
b. 30 zile; pentru motive temeinic justificate şi în aceleaşi condiţii, autorizarea poate fi prelungită, fiecare prelungire
neputând depăşi 30 zile; durata maximă a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate este de 6 luni, cu excepţia măsurii
de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile;
c. în faza de urmărire penală, 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, iar în faza de judecată, până la soluţionarea
definitivă a cauzei.

Poate fi audiat/audiată ca martor într-o cauză procesual penală:


a. o persoană condamnată pentru mărturie mincinoasă;
b. parte;
c. persoană cu discernământul diminuat.

Poate fi audiat/audiată ca martor în procesul penal:


a. o persoană juridică;
b. concubina inculpatului;
c. o persoană condamnată pentru mărturie mincinoasă, dar doar în cazul în care s-a împlinit termenul de reabilitare.

În ceea ce priveşte audierea martorului care nu a împlinit 14 ani:


a. declaraţia acestuia are valoare probatorie prestabilită;
b. audierea acestuia nu poate avea loc decât în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a
reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul;
c. minorului i se aduce la cunoştinţă că în cazul în care nu spune adevărul săvârşeşte infracţiunea de mărturie
mincinoasă.

Supravegherea tehnică:
a. poate fi dispusă şi în cazul unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani;

38
b. poate fi dispusă şi în cazul unei tentative la o infracţiune, dacă legea prevede că pentru forma consumată a
infracţiunii respective pedeapsa este între unu şi 5 ani;
c. poate dura cu privire la aceeaşi persoană cel mult 6 luni, cu excepţia supravegherii video, audio sau prin fotografiere
în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile.

3.6. Teme de control

1. Obiectul probațiunii în procesul penal.


2. Administrarea probelor în procesul penal.
3. Principiul loialității administrării probelor.
4. Excluderea probelor.
5. Audierea inculpatului în procesul penal.
6. Capacitatea de a fi martor în procesul penal
7. Protecția martorilor.
8. Valoarea probatorie a declarațiilor martorilor.
9. Interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță.
10. Supravegherea video, audio sau prin fotografiere.
11. Reținerea, predarea și percheziționarea trimiterilor poștale.
12. Investigatorii sub acoperire.
13. Livrarea supravegheată.

3.7 Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 20200, p. 500-563
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 224-252

39
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4
Mijloacele de probă și procedeele probatorii în procesul penal.

Cuprins
4.1. Introducere. Obiective.
4.2. Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă
4.2.1. Înscrisurile
4.2.2. Mijloacele materiale de probă
4.3 Procedee de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă
4.3.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
4.3.2. Percheziţia
4.3.2.1. Percheziţia domiciliară
4.3.2.2. Percheziţia corporală
4.3.2.3. Percheziţia vehiculelor
4.3.2.4. Percheziţia informatică
4.3.3. Cercetarea la faţa locului
4.3.4. Reconstituirea
4.4. Constatarea şi expertiza
4.4.1. Constatarea
4.4.2. Expertizele
4.5. Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane
4.6. Alte instituţii legate de administrarea probelor în procesul penal
4.6.1. Comisia rogatorie
4.6.2. Delegarea
4.6.3. Martorii asistenţi
4.7. Test de evaluare a cunoștințelor
4.8. Bibliografie

4.1. Introducere. Obiective

După ce ați parcurs această unitate de învăţare veţi cunoaște ce înscrisuri pot fi folosite ca
mijloace de probă în procesul penal și ce sunt mijloacele materiale de probă. Totodată, veți știi
în ce condiții poate fi autorizată și cum se desfășoară o percheziție domiciliară. Parcurgerea
acestei unități vă va conferi și competențele necesare pentru a înțelege diferența dintre o
constatare și o expertiză.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

4.2. Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă


4.2.1. Înscrisurile

Definiție În sens larg, prin înscris se înţelege orice act scris, inclusiv formele scrise în care se
consemnează celelalte mijloace de probă (de exemplu, declaraţiile părţilor sau ale
martorilor, raportul de expertiză medico-legală etc.).

40
În sens restrâns, prin înscris se înţelege numai actul care, prin conţinutul său, contribuie la
aflarea adevărului în cauză, fără să reprezinte forma scrisă de exprimare a celorlalte
mijloace de probă (corespondenţa, chitanţele, registrele, actele sub semnătură privată sau
emanând de la diverse instituţii etc.).

▪ cel mai important înscris întâlnit pe parcursul soluţionării unei cauze penale este
procesul-verbal
Procesul-verbal reprezintă acel mijloc scriptic prin care organele prevăzute de lege
Definiție constată direct fapte sau împrejurări ce pot servi la aflarea adevărului într-o cauză penală.
▪ în cazul în care în procesul-verbal sunt consemnate relatările unei alte persoane
(martor, persoană vătămată etc.), acesta nu mai este un mijloc de probă ca înscris,
proba rezultând din declaraţia făcută de acest participant
▪ în principiu, sunt întocmite de instanţa de judecată, de judecătorul de cameră
preliminară, de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi de organele de urmărire penală
▪ procesele-verbale întocmite de organele de constatare prevăzute la art. 61
alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au
valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal (de asemenea, acestea nu
constituie mijloace de probă)
▪ procesele-verbale pot fi întocmite şi de alte organe sau participanţi la procesul penal
decât organele judiciare: de exemplu, procesele-verbale încheiate de investigatorul sub
acoperire, de organul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului de arestare
preventivă prin care constată că persoana respectivă nu a fost găsită, de persoana
însărcinată să comunice citaţia etc.
▪ pot fi împărţite în două categorii
o procese-verbale care au funcţie probatorie pe fondul cauzei (procesul-verbal întocmit
de investigatorul sub acoperire)
o procese-verbale prin care se dovedeşte efectuarea unor acte procedurale (citaţia,
mandatul de aducere)

▪ înscrisurile nu au o valoare probatorie preferenţială faţă de celelalte mijloace de probă,


Valoare principiul libertăţii de apreciere a mijloacelor de probă fiind aplicabil şi în această
probatorie materie

4.2.2. Mijloacele materiale de probă

Definiție Mijloacele materiale de probă sunt obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite
sau care pot servi la aflarea adevărului, precum şi obiectele ce reprezintă mijloace de săvârşire
a infracţiunii ori obiectele care sunt produsul acesteia
▪ obiecte care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite
Clasificare o înscrisuri care poartă impresiuni digitale şi care se folosesc în procesul penal nu în
calitate de înscrisuri, ci în calitate de mijloace materiale de probă, ele interesând nu
prin conţinutul lor, ci prin urmele pe care le poartă
▪ orice obiecte care pot servi la aflarea adevărului
o spre exemplu, un act de identitate al infractorului uitat la locul infracţiunii
▪ obiecte folosite sau destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni
o cheile false folosite pentru pătrunderea fără drept în locuinţe în vederea sustragerii de
bunuri
▪ obiecte care sunt produsul infracţiunii
o monedele false, bilete la ordin contrafăcute, băuturi falsificate etc.

41
4.3 Procedee de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă
4.3.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri

Conținut ▪ organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi
înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal (art. 169 C. pr. pen.)
▪ organul de urmărire penală (prin ordonanţă) sau instanţa de judecată (prin încheiere)
poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află un înscris sau un
obiect să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă
▪ organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune ca:
o orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice anumite date
informatice aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem
informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice
o orice furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizor de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la
abonaţi, utilizatori şi la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său,
altele decât conţinutul comunicaţiilor şi decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit.
j) C. pr. pen.
▪ dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire
penală, prin ordonanţă, sau instanţa de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită
▪ în cursul judecăţii, dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică
procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală
▪ împotriva măsurii de ridicare silită dispuse sau a modului de aducere la îndeplinire a
acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată
▪ dacă bunul care trebuie ridicat silit se află în interiorul unui domiciliu, iar persoana în
cauză nu-l predă, este necesară efectuarea unei percheziţii
▪ să fi fost începută urmărirea penală in rem
Condiții o nu este necesar să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o
persoană sau punerea în mişcare a acţiunii penale
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni
▪ sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în
cauză

4.3.2. Percheziţia

Definiție Percheziția reprezintă un procedeu probator care constă în cercetarea efectuată asupra
îmbrăcămintei unei persoane, asupra corpului acesteia, la locuinţa ori asupra vehiculelor
acesteia, precum şi asupra unui sistem informatic cu scopul de a găsi şi ridica obiecte sau
înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar nepredate de bunăvoie, precum şi în vederea
eventualei descoperiri a unor alte mijloace de probă necesare soluţionării cauzei penale.

4.3.2.1. Percheziţia domiciliară

Organ ▪ în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi


competent ▪ în faza de judecată, instanţa de judecată

Condiții ▪ să se fi început urmărirea penală in rem


o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi penale
faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare acţiunii penale în cauză
o percheziţia domiciliară poate fi efectuată şi la locuinţa altor persoane decât suspectul

42
sau inculpatul (de exemplu, un martor)
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni
o acest procedeu probatoriu poate fi folosit în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au
legătură cu o infracţiune
▪ se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu
privire la această infracţiune, la conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau la
prinderea suspectului ori inculpatului

▪ cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă


Emiterea o descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia, iar dacă sunt suspiciuni
mandatului rezonabile privind existenţa sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau
de perchezișie persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri
domiciliară o indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la
săvârşirea unei infracţiuni sau cu privire la deţinerea obiectelor ori înscrisurilor ce au
legătură cu o infracţiune
o indicarea infracţiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se
solicită efectuarea percheziţiei se află suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite
probe cu privire la săvârşirea infracţiunii ori urme ale săvârşirii infracţiunii
o numele, prenumele şi, dacă este necesar, descrierea suspectului sau inculpatului
despre care se bănuieşte că se află în locul unde se efectuează percheziţia
o indicarea urmelor săvârşirii infracţiunii ori a altor obiecte despre care se presupune că
există în locul ce urmează a fi percheziţionat
▪ în cazul în care, în timpul efectuării percheziţiei, se constată că au fost transferate
probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de
percheziţie este valabil, în condiţiile legii, şi pentru aceste locuri
▪ continuarea efectuării percheziţiei în această situaţie se încuviinţează de către procuror
▪ procurorul înaintează cererea împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi şi
libertăţi
▪ cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare se
soluţionează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părţilor
▪ participarea procurorului este obligatorie
▪ judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii, atunci când este întemeiată, şi
încuviinţarea efectuării percheziţiei şi emite de îndată mandatul de percheziţie.
▪ încheierea instanţei şi mandatul de percheziţie trebuie să cuprindă:
o denumirea instanţei
o data, ora şi locul emiterii
o numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziţie
o perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăşi 15 zile
o scopul pentru care a fost emis
o descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia sau, dacă este cazul, şi a
locurilor învecinate acestuia
o numele sau denumirea persoanei la domiciliul, reşedinţa ori sediul căreia se
efectuează percheziţia, dacă este cunoscută
o numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut
o descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului despre care se bănuieşte că se
află în locul unde se efectuează percheziţia, indicarea urmelor săvârşirii infracţiunii
sau a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi
percheziţionat
o menţiunea că mandatul de percheziţie poate fi folosit o singură dată
o semnătura judecătorului şi ştampila instanţei
▪ în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a

43
percheziţiei domiciliare
▪ încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra cererii de
încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare nu este supusă căilor de atac
▪ o nouă cerere de efectuare a unei percheziţii domiciliare în acelaşi loc poate fi
formulată dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la
momentul soluţionării cererii anterioare de către judecător
▪ nu se poate solicita autorizarea efectuării unei percheziții domiciliare în cursul
procedurii de cameră preliminară
▪ în cursul judecăţii, din oficiu sau la cererea procurorului, instanţa de judecată poate
dispune efectuarea unei percheziţii în vederea punerii în executare a mandatului de
arestare preventivă a inculpatului, precum şi în cazul în care există suspiciuni
rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziţiei există mijloace materiale
de probă ce au legătură cu infracţiunea ce face obiectul cauzei

▪ mandatul de percheziţie se comunică procurorului, care ia măsuri pentru executarea


Efectuarea acestuia
percheziției ▪ percheziţia se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după
domiciliare caz, de lucrători operativi
▪ percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00, cu
excepţia
o infracţiunii flagrante
o când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră
▪ percheziția începută în acest interval orar poate fi continuată și după ora 20.00
▪ în cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricţiona libertatea de mişcare a
persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziţia,
pe durata efectuării acesteia
▪ înainte de începerea percheziţiei, organul judiciar se legitimează şi înmânează o copie a
mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziţia,
reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte
persoane cu capacitate deplină de exerciţiu care cunoaşte persoana la care se va efectua
percheziţia şi, dacă este cazul, custodelui
▪ în cazul percheziţiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziţie
se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte
persoane cu capacitate deplină de exerciţiu care se află în sediu ori este angajat al
persoanei juridice respective
▪ în cazul în care efectuarea percheziţiei este extinsă în locuinţele învecinate, persoanele
din aceste spaţii vor fi înştiinţate cu privire la extinderea efectuării percheziţiei
▪ persoanei la care urmează a se efectua percheziţia i se aduce la cunoştinţă că are dreptul
ca la efectuarea percheziţiei să participe un avocat
▪ dacă se solicită prezenţa unui avocat, începerea percheziţiei este amânată până la
sosirea acestuia, dar nu mai mult de 2 ore de la momentul la care acest drept este
comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziţionat
▪ în cazuri excepţionale, ce impun efectuarea percheziţiei de urgenţă, sau în cazul în care
avocatul nu poate fi contactat, percheziţia poate începe şi înainte de expirarea
termenului de 2 ore
▪ de asemenea, persoanei percheziţionate i se va permite să fie asistată ori reprezentată
de o persoană de încredere
▪ când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la
percheziţie
▪ prezența unui apărător este obligatorie în cazurile de asistență juridică obligatorie
prevăzute de art. 90 C.pr.pen.

44
▪ în cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi
percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori martor asistent
▪ organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă, prin folosirea
forţei, încăperile, spaţiile, mobilierul şi alte obiecte în care s-ar putea găsi obiectele,
înscrisurile, urmele infracţiunii sau persoanele căutate, în cazul în care posesorul
acestora nu este prezent sau nu doreşte să le deschidă de bunăvoie
▪ la deschiderea acestora, organele judiciare ce efectuează percheziţia trebuie să evite
daunele nejustificate
▪ organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi
înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală
▪ obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie ori deţinere este interzisă sau în privinţa
cărora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârşirea unei infracţiuni pentru
care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu se ridică întotdeauna
▪ în mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de
percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum
şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a
unei persoane de încredere, în următoarele cazuri
o când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea
probelor ori a elementelor ce prezintă importanţă pentru cauză
o dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o
persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol
o dacă există suspiciunea că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii
▪ în cazul în care în spaţiul unde urmează a fi efectuată percheziţia nu se află nicio
persoană, aceasta se efectuează în prezenţa unui martor asistent
▪ organele judiciare care efectuează percheziţia pot folosi forţa, în mod adecvat şi
proporţional, pentru a pătrunde într-un domiciliu
o dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistenţă armată sau alte tipuri de
violenţă ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor
o în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările organelor
judiciare de a pătrunde în domiciliu
▪ este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în
aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să
participe la efectuarea acesteia, cu excepţia situaţiei în care se desfăşoară, în aceeaşi
cauză, simultan mai multe percheziţii
▪ locul în care se desfăşoară percheziţia, precum şi persoanele sau obiectele găsite pe
parcursul percheziţionării pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo
▪ înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului-verbal de
percheziţie şi fac parte integrantă din acesta
Procesul ▪ activităţile desfăşurate cu ocazia efectuării percheziţiei sunt consemnate într-un
verbal de proces-verbal
percheziție ▪ procesul-verbal trebuie să cuprindă
domiciliară
o numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie
o numărul şi data mandatului de percheziţie
o locul unde este încheiat
o data şi ora la care a început şi ora la care s-a terminat efectuarea percheziţiei, cu
menţionarea oricărei întreruperi intervenite
o numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea
percheziţiei, cu menţionarea calităţii acestora
o efectuarea informării persoanei la care se va efectua percheziţia cu privire la dreptul
de a contacta un avocat care să participe la percheziţie
o descrierea amănunţită a locului şi condiţiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele

45
infracţiunii au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită,
pentru a putea fi recunoscute; menţiuni cu privire la locul şi condiţiile în care
suspectul sau inculpatul a fost prins
o obiecţiile şi explicaţiile persoanelor care au participat la efectuarea percheziţiei,
precum şi menţiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate
o menţiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lăsate în păstrare
o menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale
o procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl încheie, de
persoana la care s-a făcut percheziţia, de avocatul acesteia, dacă a fost prezent,
precum şi de persoanele prezente la efectuarea percheziţiei
o dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune
despre aceasta, precum şi despre motivele imposibilităţii sau refuzului de a semna
o o copie a procesului-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la
care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, iar în lipsa acestuia, reprezentantului,
membrului de familie sau oricărei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu care
locuieşte cu acesta şi care a participat la percheziţie

4.3.2.2. Percheziţia corporală

Definiție Percheziţia corporală presupune examinarea corporală externă a unei persoane, a cavităţii
bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a îmbrăcămintei, a obiectelor pe care o persoană le
are asupra sa sau sub controlul său, la momentul efectuării percheziţiei
Condiții. ▪ în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziţii
Competență corporale vor fi descoperite urme ale infracţiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce
prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, organele judiciare sau orice
autoritate cu atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice procedează la
efectuarea acesteia

Procedură ▪ nu este necesar ca în cauză să se fi început urmărirea penală şi nici emiterea vreunei
ordonanţe sau mandat de percheziţie
▪ persoana prinsă în flagrant nu poate solicita ca efectuarea percheziţiei corporale să se
efectueze doar după sosirea unui avocat, aceasta având caracter urgent
▪ organul judiciar trebuie să ia măsuri ca percheziţia să fie efectuată cu respectarea
demnităţii umane
▪ percheziţia se efectuează de o persoană de acelaşi sex cu persoana percheziţionată
▪ înainte de începerea percheziţiei, persoanei percheziţionate i se solicită predarea de
bunăvoie a obiectelor căutate
▪ dacă obiectele căutate sunt predate, nu se mai efectuează percheziţia, cu excepţia
cazului în care se consideră util să se procedeze la aceasta, pentru căutarea altor obiecte
sau urme
▪ activitatea este consemnată într-un proces verbal

4.3.2.3. Percheziţia vehiculelor

Definiție Percheziţia unui vehicul constă în examinarea exteriorului ori interiorului unui vehicul sau a
altui mijloc de transport ori a componentelor acestora
▪ se aplică regulile de la percheziția corporală

4.3.2.4. Percheziţia informatică

Definiție Percheziţia informatică reprezintă procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi


strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor

46
informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de
natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea.
Condiții ▪ să se fi început urmărirea penală in rem
o nu este necesar să se fi dispus în prealabil efectuarea în continuare a urmăririi penale
faţă de o anumită persoană sau punerea în mişcare acţiunii penale în cauză
o percheziţia informatică poate fi efectuată şi asupra unor sisteme informatice care
aparţin altor persoane decât suspectul sau inculpatul
▪ există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni
▪ există temeiuri a se crede că în sistemul informatic respectiv există probe

Organ ▪ în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar
competent reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare
în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, la cererea procurorului
▪ în cursul judecăţii, percheziţia informatică se dispune de către instanţă, din oficiu sau la
cererea procurorului, a părţilor ori a persoanei vătămate

4.3.3. Cercetarea la faţa locului

Definiție Cercetarea la faţa locului reprezintă un procedeu probator care constă în deplasarea
organului judiciar la locul unde s-a săvârşit infracţiunea, unde s-a produs rezultatul ori
unde au rămas urme ale faptei cu privire la care se efectuează cercetări în vederea
constatării situaţiei locului săvârşirii infracţiunii, a descoperirii şi fixării urmelor
infracţiunii şi a stabilirii poziţiei şi a stării mijloacelor materiale de probă şi a
împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea
Condiții ▪ se dispune atunci când este necesară constatarea directă a locului comiterii faptei în
scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă
pentru stabilirea adevărului, precum şi ori de câte ori există suspiciuni cu privire la
decesul unei persoane

Organ ▪ în cursul urmăririi penale, organele de urmărire penală, prin ordonanță


competent ▪ în cursul judecăţii, instanța de judecată prin încheiere
▪ în faza de urmărire penală, organele de urmărire penală trebuie să încunoştinţeze
Procedura subiecţii procesuali principali, părţile şi avocaţii acestora care au solicitat să fie prezenţi
la efectuarea actelor de urmărire penală
▪ lipsa acestora nu împiedică efectuarea cercetării
▪ în faza de judecată, cercetarea la faţa locului se efectuează prin citarea părţilor (chiar
dacă acestea aveau termen în cunoştinţă) şi cu participarea procurorului
▪ organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pot dispune prezenţa medicului
legist sau a oricăror persoane a căror prezenţă o consideră necesară
▪ rezultatele activităţii probatorii se consemnează în cuprinsul unui proces-verbal

4.3.4. Reconstituirea

Definiție Reconstituirea reprezintă un procedeu probator care constă în reproducerea în întregime


sau în parte a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta, în scopul de a verifica
şi preciza anumite date strânse de organele judiciare
Importanță ▪ cunoaşterea posibilităţilor reale de săvârşire a infracţiunii
▪ verificarea declaraţiilor date de părţi ori de către martori
▪ verificarea condiţiilor de audiţie şi vizibilitate în împrejurările concrete în care s-a
săvârşit fapta
▪ determinarea modului de funcţionare a armei considerate drept arma crimei
Organ ▪ în cursul urmăririi penale, organele de urmărire penală, prin ordonanță

47
competent ▪ în cursul judecăţii, instanța de judecată prin încheiere
▪ în faza de urmărire penală, organele de urmărire penală trebuie să încunoştinţeze
Procedura subiecţii procesuali principali, părţile şi avocaţii acestora care au solicitat să fie prezenţi
la efectuarea actelor de urmărire penală; lipsa acestora nu împiedică efectuarea
reconstituirii
▪ în faza de judecată, reconstituirea se efectuează prin citarea părţilor (chiar dacă acestea
aveau termen în cunoştinţă) şi cu participarea procurorului
▪ organele judiciare procedează la reconstituirea activităţilor sau a situaţiilor, având în
vedere împrejurările în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate
▪ în cazul în care declaraţiile martorilor, ale părţilor sau ale subiecţilor procesuali
principali cu privire la activităţile sau situaţiile ce trebuie reconstituite sunt diferite,
reconstituirea trebuie efectuată separat pentru fiecare variantă a desfăşurării faptei
descrise de aceştia
▪ când suspectul sau inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile de asistenţă juridică
obligatorie, reconstituirea se face în prezenţa acestuia, asistat de apărător
▪ atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să participe la reconstituire,
aceasta se efectuează cu participarea altei persoane
▪ nu se poate proceda la reconstituire în următoarele ipoteze:
o dacă prin reconstituire s-ar aduce atingere moralităţii publice (nu se va reconstitui
modul de săvârşire a unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală)
o dacă prin reconstituire s-ar crea o stare de pericol pentru alte persoane, pentru
integritatea unor bunuri etc. (nu se desfăşoară o atare activitate în ipoteza unei
infracţiuni de distrugere prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea
mijloc)
o dacă prin reconstituire ar putea apărea pericolul ca suspectul sau inculpatul să
evadeze din starea de deţinere
▪ organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune prezenţa medicului
legist sau a oricăror persoane a căror prezenţă o consideră necesară
▪ rezultatele activităţii probatorii se consemnează în cuprinsul unui proces-verbal

4.4. Constatarea şi expertiza

▪ atât expertizele, cât şi constatările presupun o activitate de investigaţie desfăşurată de


Aspecte comune specialişti din diferite domenii de activitate
constare/expertiză ▪ finalitatea acestor activităţi constă în furnizarea de probe în vederea soluţionării
cauzelor penale
▪ obiectul lor este fixat de organele judiciare
▪ rezultatele expertizelor şi ale constatărilor sunt administrate în procesul penal prin
consemnarea lor în rapoarte etc.
Distincții ▪ constatările prezintă un caracter de urgenţă, în timp ce expertizele pot fi dispuse şi
constatare/expertiză efectuate şi la intervale mai îndepărtate faţă de momentul comiterii faptei
▪ constatările pot fi dispuse numai în faza de urmărire penală, pe când expertizele pot fi
efectuate şi în faza de judecată
▪ în cazul constatărilor, specialiştii se rezumă la consemnarea şi cercetarea mai puţin
aprofundată a situaţiilor care fac obiectul constatării, pe când în cazul expertizelor are
loc o investigare amănunţită a elementelor analizate

48
4.4.1. Constatarea

Definiție Constatările reprezintă un procedeu probator prin care se folosesc în faza de urmărire
penală cunoştinţele unui specialist atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace
de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt sau este necesară lămurirea urgentă a
unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Organ ▪ în faza de urmărire penală, organul de urmărire penală, prin ordonanţă
competent ▪ în faza de judecată, instanţa nu poate dispune efectuarea vreunei constatări şi nici
refacerea sau completarea constatării iniţiale, putând dispune doar o expertiză
Organul care ▪ specialişti care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organului
efectuează de urmărire penală (de exemplu, experţi criminalişti care lucrează în cadrul Institutului
constatarea Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei sau specialişti
din cadrul DIICOT etc.)
▪ alţi specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe (specialişti din
cadrul INML)

Exemple
▪ constatările tehnico-ştiinţifice în cazul accidentelor rutiere
▪ constatările tehnico-ştiinţifice în cazul infracţiunilor contra protecţiei muncii

▪ organul de urmărire penală are obligaţia de a-i comunica specialistului datele cunoscute
Procedura şi de a-i pune la dispoziţie materialele în cauză asupra cărora urmează a se face
constatarea
▪ specialistul:
o poate solicita completarea datelor şi a materialelor, dacă socoteşte că cele
comunicate sau puse la dispoziţie sunt insuficiente pentru a ajunge la o concluzie
o are obligaţia de a nu-şi însuşi atribuţiile organului judiciar
o tehnicianul, în baza constatării efectuate, nu poate pune concluzii cu privire la
vinovăţia făptuitorului
o are obligaţia de a întocmi raportul de constatare
▪ subiecţii procesuali şi părţile nu pot solicita, cu ocazia dispunerii constatării,
desemnarea unui specialist parte care să participe la constatare
▪ în noul Cod de procedură penală nu este prevăzut niciun caz în care constarea să fie
obligatorie
▪ raportul de constatare cuprinde descrierea operaţiilor efectuate de specialist, a
metodelor, programelor şi echipamentelor utilizate şi concluziile constatării
▪ certificatul medico-legal are valoarea unui raport de constatare
▪ după finalizarea raportului de constatare, organul judiciar poate dispune efectuarea unei
expertize
o când apreciază că este necesară opinia unui expert
o când concluziile raportului de constatare sunt contestate
o simpla contestare nemotivată a raportului de constatare nu impune organului
judiciar să dispună efectuarea unei expertize. Acesta urmează a dispune o
expertiză doar dacă apreciază că argumentele invocate dovedesc necesitatea
clarificării aspectelor contestate

Soluția legislativă cuprinsă de dispozițiile art.174 alin. (1) C.pr.pen, care nu prevede
aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art.64 din același act normativ și
în ceea ce îl privește pe specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare
sau din afara acestora, care efectuează constatarea potrivit art.172 alin.(10) C.pr.pen.,
este neconstituțională (C.C.R., decizia nr. 87/2019, publicată în M.Of. nr. 498 din 19
iunie 2019)

49
4.4.2. Expertizele

Definiție Expertiza este acel mijloc de probă utilizat în procesul penal atunci când complexitatea
expertiză aspectelor cauzei necesită prezenţa unor specialişti din cele mai diverse domenii de activitate
Definiție Expert este aceea persoană fizică având cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu
expert al ştiinţei, tehnicii sau artei, abilitată oficial în calitate de expert, chemată pentru
lămurirea în procesul penal a chestiunilor care implică asemenea cunoştinţe.
Organ ▪ în faza de urmărire penală, organul de urmărire penală, prin ordonanţă
competent ▪ în faza de judecată, instanţa de judecată prin încheiere
Clasificare în ▪ expertiza criminalistică, împărţită, la rândul ei, în: expertiza dactiloscopică,
funcţie de traseologică, balistică, tehnică a actelor, grafică, biocriminalistică etc.;
natura ▪ expertiza medico-legală, prin care sunt lămurite probleme privind asfixia mecanică,
problemelor violul, moartea subită etc.;
care urmează ▪ expertiza psihiatrică, prin care pot fi clarificate aspecte privind tulburările psihice,
a fi lămurite schizofrenia, oligofrenia etc.;
▪ expertiza contabilă, cu ajutorul căreia se lămuresc aspecte privind controlul şi revizia
contabilă;
▪ expertiza tehnică, prin care pot fi lămurite unele probleme în cazul accidentelor de
circulaţie, al infracţiunilor contra protecţiei muncii etc.;

▪ expertiză obligatorie
Clasificare în o în cazul infracţiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani este obligatorie
funcție de expertiza medico-legală psihiatrică
necesitatea o în cazul uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă,
efectuării este obligatorie expertiza medico-legală psihiatrică
expertizei
o atunci când organul de urmărire penală sau instanţa are o îndoială asupra
discernământului suspectului ori inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii ce
face obiectul acuzaţiei, este obligatorie expertiza medico-legală psihiatrică
o pentru luarea măsurilor de siguranţă a obligării provizorii la tratament medical şi a
internării medicale provizorii este obligatorie efectuarea unei expertize
medico-legale
o în cazul unei cereri de suspendare a urmăririi penale ori a procesului penal,
expertiza medico-legală este obligatorie pentru a se putea dispune în acest sens
o în ipoteza în care instanţa de judecată este sesizată cu o cerere de amânare ori de
întrerupere a executării pedepsei închisorii pe motive medicale, instanţa va
dispune, în mod obligatoriu, efectuarea unei expertize medico-legale
▪ expertiză facultativă

Clasificare în ▪ expertiza oficială (expertul este numit de organul judiciar);


funcție de ▪ expertiza contradictorie (experţii sunt numiţi şi aleşi de către organele judiciare ori de
modalitatea către părţi);
de desemnare ▪ expertiza supravegheată (părţile pot desemna un specialist cu atribuţii de control asupra
a expertului
modului de efectuare a expertizei)

Dispunerea ▪ conţinutul actului prin care se dispune efectuarea expertizei


expertizei o obiectul expertizei;
o întrebările la care urmează să răspundă expertul;
o termenul de efectuare
o organul de urmărire penală sau instanţa de judecată fixează un termen la care sunt
chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de

50
urmărire penală sau de instanţă; la termenul fixat se aduce la cunoştinţa părţilor şi
expertului obiectul expertizei, întrebările la care trebuie să răspundă expertul,
dreptul de a face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea
sau completarea lor, dreptul de a cere să ceară numirea şi a câte unui expert
recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei,
încunoştiinţarea expertului despre termenul în care urmează a fi efectuată expertiza

În practica judiciară s-a stabilit că pentru termenul fixat de instanţă pentru a se da lămuriri
expertului, şedinţa trebuie să fie publică, contradictorie, să fie adus inculpatul arestat,
completul să fie compus în acelaşi mod şi la celelalte termene şi cu participarea procurorului
atunci când aceasta este obligatorie; nerespectarea acestor reguli atrage nulitatea absolută a
hotărârii. Atunci când expertiza este dispusă de către instanța de judecată, procurorul are și el
dreptul de a cere desemnarea unui expert parte.
Raportul de ▪ raportul de expertiză cuprinde:
expertiză o partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea
expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului,
obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care a fost efectuată,
materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoştinţării părţilor,
dacă au participat la aceasta şi au dat explicaţii în cursul expertizei, data întocmirii
raportului de expertiză
o partea expozitivă prin care sunt descrise operaţiile de efectuare a expertizei,
metodele, programele şi echipamentele utilizate
o concluziile, prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare,
precum şi orice alte precizări şi constatări rezultate din efectuarea expertizei, în
legătură cu obiectivele expertizei

Audierea ▪ în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de
expertului urmărire penală sau de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor
procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este
necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului
o dacă expertiza a fost efectuată de o instituţie medico-legală, institut sau laborator de
specialitate, instituţia va desemna un expert dintre persoanele care au participat la
efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau
de instanţă
o audierea expertului se efectuează potrivit dispoziţiilor privitoare la audierea
martorilor

Supliment de ▪ când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că
expertiză expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea
expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert
o când nu este posibilă desemnarea aceluiaşi expert, se dispune efectuarea unei alte
expertize de către un alt expert
o astfel, suplimentul nu poate fi efectuat de un alt expert
o în cazul în care expertiza a fost efectuată în cadrul instituţiei medico-legale, unui
institut sau laborator de specialitate, organul de urmărire penală sau instanţa se
adresează instituţiei respective în vederea efectuării suplimentului de expertiză
Efectuarea ▪ organul de urmărire penală sau instanţa dispune efectuarea unei noi expertize atunci
unei noi când:
expertize o concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii
o între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste
deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului
▪ când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unei noi
expertize de către o instituţie medico-legală, aceasta este efectuată de o comisie, în
condiţiile legii

51
▪ după cum am arătat mai sus, un alt caz în care se dispune o nouă expertiză o reprezintă
situaţia în care este necesar un supliment de expertiză, dar expertul iniţial se află în
imposibilitate de a-l efectua
Valoare ▪ expertizele nu au o valoare preferenţială, fiind egale, ca forţă probantă, cu celelalte
probatorie mijloace de probă (principiul liberei aprecieri a probelor).

În practica judiciară s-a apreciat că în ipoteza în care la dosarul cauzei se găsesc două
expertize medico-legale privind cauza decesului victimei infracţiunii de omor, sau două
exemplare ale aceluiaşi raport de expertiză, din care unul prezintă ştersături, modificări şi
adăugiri care duc la concluzii contradictorii, instanţa trebuie să stabilească autenticitatea
actului pe care se întemeiază sau să dispună efectuarea unei noi expertize, în vederea
stabilirii cauzei reale a morţii.

4.5. Fotografierea şi luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane

▪ organele de urmărire penală pot dispune fotografierea şi luarea amprentelor


suspectului, inculpatului sau ale altor persoane cu privire la care există o suspiciune
că au legătură cu fapta comisă sau că au fost prezente la locul faptei, chiar şi în lipsa
consimţământului acestora
▪ organul de urmărire penală poate autoriza să se dea publicităţii fotografia unei
persoane, când această măsură este necesară pentru stabilirea identităţii persoanei sau
în alte cazuri în care publicarea fotografiei prezintă importanţă pentru buna
desfăşurare a urmăririi penale
▪ dacă este necesară identificarea amprentelor ce au fost găsite pe anumite obiecte sau a
persoanelor care pot fi puse în legătură cu fapta ori locul comiterii faptei, organele de
urmărire penală pot dispune luarea amprentelor persoanelor despre care se presupune
că au intrat în contact cu acele obiecte, respectiv fotografierea acelora despre care se
presupune că au avut legătură cu fapta comisă sau au fost prezente la locul faptei

4.6. Alte instituţii legate de administrarea probelor în procesul penal


4.6.1. Comisia rogatorie

Definiție Comisia rogatorie reprezintă un procedeu de probaţiune auxiliar cu ajutorul căruia


organele de urmărire penală sau instanţa de judecată efectuează acte procedurale, prin
intermediul altor organe judiciare, privind anumite mijloace de probă pe care nu au
posibilitatea să le îndeplinească în mod nemijlocit
▪ nu pot forma obiect al comisiei rogatorii:
o actele procesuale (spre exemplu, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea
măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii etc.);
▪ se dispune de organul de urmărire penală prin ordonanță sau de instanţa de judecată
prin încheiere şi se poate adresa numai unui organ de urmărire penală sau unei
instanţe egale în grad;
▪ actul de dispoziţie trebuie să cuprindă
o lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul comisiei rogatorii;
o în cazul în care urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta întrebările ce
trebuie să i se pună;
▪ în cazul în care inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia
rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

4.6.2. Delegarea

Definiție Delegarea este un procedeu de probaţiune auxiliar care are ca finalitate efectuarea unor
acte procedurale de către un organ judiciar inferior în grad celui care are cauza spre

52
soluţionare.
▪ dispoziţiile privitoare la comisia rogatorie (cu privire la actele care nu pot forma
obiectul comisiei rogatorii şi procedura de urmat) se aplică în mod corespunzător şi
în ipoteza delegării

4.6.3. Martorii asistenţi

Definiție Martorii asistenţi sunt persoane care nu au cunoştinţă despre faptele şi împrejurările
cauzei, chemate să participe la efectuarea anumitor acte procedurale în scopul de a
garanta faptul că procedura urmată este cea legală, iar rezultatul corespunde celor
consemnate.

▪ în noul Cod de procedură penală nu se mai regăseşte o reglementare distinctă a


instituţiei martorilor asistenţi
▪ necesitatea desfăşurării unei activităţi procesuale în prezenţa unui martor asistent
apare doar în cazul percheziţiei în două situaţii:
o dacă persoana la care se face percheziţia este reţinută sau arestată şi nu poate fi adusă la
percheziţie, aceasta nu poate fi efectuată decât în prezenţa unui reprezentant sau martor
asistent
o dacă în spaţiul unde urmează a se efectua percheziţia nu se află nicio persoană, aceasta
nu poate avea loc decât în prezenţa unui martor asistent
▪ numărul martorilor asistenţi: cel puţin unul
▪ deşi în noul Cod de procedură penală nu există nicio dispoziţie în acest sens,
considerăm că ar trebui să se aplice dispoziţiile vechii legislaţii, potrivit căreia nu pot
fi martori asistenţi:
o minorii sub 14 ani
o cei interesaţi în cauză
o cei care fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural
procesul-verbal încheiat de organele judiciare, în care este consemnat modul de
efectuare a actului procedural, va cuprinde datele de identificare ale martorilor asistenţi,
eventualele observaţii ale martorilor asistenţi, semnăturile martorilor asistenţi

4.7. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Ce sunt mijloacele de probă?


2.Cât timp este valabil mandatul de percheziție domiciliară? De câte ori poate fi folosit acesta?
3. Care sunt principalele asemănări și diferențe dintre constatare și expertiză?
4. Când este obligatorie efectuarea unei expertize?

Percheziţia domiciliară:
a. se dispune numai de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţa de judecată prin încheiere motivată;
b. se dispune de procuror, în cursul fazei de urmărire penală, şi de judecător, în cursul judecăţii;
c. se dispune numai de judecătorul de drepturi şi libertăţi; în cazuri urgente şi temeinic justificate, şi procurorul poate
dispune, în scris şi motivat, efectuarea percheziţiei, fiind obligat să informeze de îndată instanţa.

Constatarea medico-legală este obligatorie:


a. în cazul infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului ori a fătului de către mamă;
b. în niciun caz;
c. în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

53
În cadrul procesului penal, expertul depune jurământ?
a. nu; jurământul este un aspect specific procedurii de audiere a martorilor;
b. da, în ipoteza în care expertul este recomandat de către părţi;
c. da, în ipoteza în care se dispune chemarea expertului spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză.

Comisia rogatorie se dispune:


a. de către instanţa de judecată, prin încheiere;
b. de către instanţa de judecată, prin sentinţă de dezînvestire;
c. de către organul de urmărire penală, prin rechizitoriu.

4.8. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 565-636
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 252-285

54
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 5
Măsurile procesuale

Cuprins
5.1. Introducere. Obiective.
5.2.Noţiunea, caracterizarea şi clasificarea măsurilor procesuale
5.2.1.Noţiunea şi caracterizarea măsurilor procesuale
5.2.2. Clasificarea măsurilor procesuale
5.3 Măsurile preventive
5.3.1. Consideraţii preliminare
5.3.2. Luarea măsurilor preventive
5.3.2. Înlocuirea măsurilor preventive
5.3.3. Revocarea măsurilor preventive
5.3.4. Încetarea de drept a măsurilor preventive
5.4. Măsurile preventive privite în special
5.4.1. Reţinerea
5.4.2. Controlul judiciar
5.4.3. Controlul judiciar pe cauţiune
5.4.4. Arestul la domiciliu
5.4.5.Arestarea preventivă
5.5. Test de evaluare a cunoștințelor
5.6. Bibliografie

5.1. Introducere. Obiective

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare veţi putea delimita măsurile procesuale de
măsurile preventive. De asemenea, veți învăța care care sunt măsurile preventive care se pot
dispune în cadrul procesului penal și în ce constau acestea. Veți cunoaște care sunt organele
judiciare care pot dispune aceste măsuri și cât pot dura acestea

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 4 ore.

5.2.Noţiunea, caracterizarea şi clasificarea măsurilor procesuale

5.2.1.Noţiunea şi caracterizarea măsurilor procesuale

Definiție Măsurile procesuale sunt mijloacele prevăzute de legea procesual penală de care pot uza
organele judiciare penale pentru a asigura desfăşurarea normală a procesului penal,
executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi pentru a
preveni săvârşirea de fapte antisociale.

55
Caracterizare ▪ dispoziţiile privitoare la comisia rogatorie (cu privire la actele care nu pot forma
măsuri obiectul comisiei rogatorii şi procedura de urmat) se aplică în mod corespunzător şi în
procesuale ipoteza delegării
▪ caracter provizoriu
o durează atâta timp cât subzistă situaţiile de fapt care au condus la luarea lor
▪ caracter facultativ
o luarea măsurilor procesuale este lăsată la aprecierea organelor judiciare, în vederea
unei normale desfăşurări a procesului penal
o cu titlu de excepţie, sunt reglementate ipoteze în care luarea anumitor măsuri
procesuale este obligatorie (spre exemplu, luarea măsurilor asigurătorii în cazul
infracțiunii de evaziune fiscală);
▪ caracterul unor activităţi adiacente celei principale a procesului penal
o organele judiciare dispun luarea măsurilor procesuale în raport de circumstanţele
concrete ale fiecărei cauze penale

5.2.2. Clasificarea măsurilor procesuale

Criteriul legal ▪ măsurile preventive (măsurile procesuale cele mai drastice, prin prisma faptului că se
referă la restrângerea libertăţii persoanei, în condiţiile legii)
▪ alte măsuri procesuale (măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă etc.)

Criteriul ▪ măsuri procesuale personale – privesc persoanele participante în procesul penal


valorii sociale (măsurile preventive, măsurile de siguranţă etc.)
asupra căreia ▪ măsuri procesuale reale – privesc anumite bunuri sau relaţiile faţă de ele (măsurile
se îndreaptă asigurătorii, restituirea lucrurilor etc.)

Criteriul ▪ măsuri procesuale de constrângere (măsurile preventive, măsurile asigurătorii etc.)


scopului ▪ măsuri procesuale de ocrotire (măsurile de ocrotire etc.)
urmărit

5.3 Măsurile preventive


5.3.1. Consideraţii preliminare

Definiție Măsurile preventive sunt acele măsuri procesuale, prevăzute de lege, cu caracter de
constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau
restrângerea libertăţii de mişcare a suspectului sau inculpatului, în scopul de a asigura buna
desfăşurare a procesului penal ori de a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de
la urmărirea penală sau de la judecată ori pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni

▪ măsurile preventive prevăzute în Codul de procedură penală sunt


o reţinerea
o controlul judiciar
o controlul judiciar pe cauţiune
o arestul la domiciliu
o arestarea preventivă

5.3.2. Luarea măsurii preventive

Condiții ▪ să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârşit o infracţiune
▪ măsura preventivă să fie necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului
penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală
sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni

56
▪ măsura preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei
faţă de care este luată
▪ măsura preventivă trebuie să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia
▪ nu trebuie să existe o cauză care să împiedice punerea în mişcare sau exercitarea
acţiunii penale
▪ suspectul sau inculpatul să fie audiat în prealabil în prezenţa apărătorului ales sau
desemnat din oficiu
▪ în cazul controlului judiciar pe cauţiune, arestului la domiciliu şi arestării preventive, pe
lângă condițiile mai sus-menționate trebuie sămai existe cel puțin una dintre condițiile
prevăzute de art. 223 C.pr.pen., respectiv
o inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau
de la judecată ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte
o inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace
materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de
comportament
o inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o
înţelegere frauduloasă cu aceasta
o există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte
săvârşirea unei noi infracţiuni
o dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiune
intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală
sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de
Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de
operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte
psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor,
materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi
restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism,
spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, act
sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, lipsire de libertate în
mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra bunelor
moravuri, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme
informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării
gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a
anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor
împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate
este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea public

57
▪ reţinerea poate fi dispusă de către organul de cercetare penală şi de procuror (poate fi
Organ luată doar în cursul urmăririi penale)
competent ▪ controlul judiciar poate fi luat de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi (în faza de urmărire penală), judecătorul de cameră preliminară (în procedura
de cameră preliminară) şi de instanţa de judecată (atât în cursul judecăţii în primă
instanţă, cât şi în apel)
▪ controlul judiciar pe cauţiune poate fi luat de către procuror sau de către judecătorul de
drepturi şi libertăţi (în faza de urmărire penală), judecătorul de cameră preliminară (în
procedura de cameră preliminară) şi de instanţa de judecată (atât în cursul judecăţii în
primă instanţă, cât şi în apel)
▪ arestul la domiciliu poate fi luat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi (în faza de
urmărire penală), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră
preliminară) şi de instanţa de judecată (atât în cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi
în apel)
▪ arestul preventiv poate fi luat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi (în faza de
urmărire penală), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră
preliminară) şi de instanţa de judecată (atât în cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi
în apel)
Actele prin ▪ ordonanţa organului de cercetare penală
care pot fi ▪ ordonanţa procurorului
luate măsurile ▪ încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară
preventive sau a instanţei de judecată
▪ prin excepţie, măsurile preventive pot fi luate şi prin sentinţă sau decizie de instanţa de
judecată

5.3.2. Înlocuirea măsurilor preventive

Înlocuirea ▪ măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă:


măsurilor o fie mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea
preventive acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei
procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă respectivă este
suficientă
o fie mai gravă, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea
acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei
procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă respectivă este
necesară
▪ cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată de inculpat se adresează, în scris,
Procedura judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei
de judecată, după caz
▪ în cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi
dosarul cauzei sau copie a acesteia certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de
ore de la solicitarea acestuia de către judecător
▪ în vederea soluţionării cererii, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră
preliminară sau instanţa de judecată fixează data de soluţionare a acesteia şi dispune
citarea inculpatului
▪ când inculpatul este prezent, soluţionarea cererii se face numai după ascultarea acestuia
asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezenţa unui avocat ales sau
numit din oficiu
▪ cererea se soluţionează şi în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a
fost legal citat sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forţă majoră ori stare
de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din
oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii

58
▪ hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară şi a
instanţei de judecată prin care se înlocuieşte o măsură preventivă nu este executorie,
contestaţia suspendând executarea
▪ prin excepţie, dacă instanţa de judecată dispune înlocuirea măsurii preventive prin
sentinţa de condamnare, această dispoziţie este executorie
▪ sunt executorii (deoarece au caracter definitiv) încheierea sau decizia instanței de apel
prin care se dispune înlocuirea unei măsuri preventive

5.3.3. Revocarea măsurilor preventive

Revocarea ▪ revocarea măsurii preventive se dispune în următoarele ipoteze:


măsurilor o au încetat temeiurile care au determinat-o
preventive o au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii

▪ cererea de revocare a măsurii preventive formulată de inculpat se adresează, în scris,


Procedura judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei
de judecată, după caz
▪ în cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi
dosarul cauzei sau copie a acestuia certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de
ore de la solicitarea acestuia de către judecător
▪ în vederea soluţionării cererii, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră
preliminară sau instanţa de judecată fixează data de soluţionare a acesteia şi dispune
citarea inculpatului
▪ când inculpatul este prezent, soluţionarea cererii se face numai după ascultarea acestuia
asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezenţa unui avocat ales sau
numit din oficiu
▪ cererea se soluţionează şi în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a
fost legal citat sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forţă majoră ori stare
de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din
oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii
▪ hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară şi a
instanţei de judecată prin care se revocă o măsură preventivă nu este executorie,
contestaţia suspendând executarea
▪ prin excepţie, dacă instanţa de judecată dispune revocarea măsurii preventive prin
sentinţa de condamnare, această dispoziţie este executorie
▪ sunt executorii (deoarece au caracter definitiv) încheierea sau decizia instanței de apel
prin care se dispune revocarea unei măsuri preventive

5.3.4. Încetarea de drept a măsurilor preventive

Încetarea de ▪ la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare


drept a ▪ în cazul în care judecătorul de cameră preliminară nu a verificat în cursul procedurii de
măsurilor cameră preliminară legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive existente în cauză
preventive înainte de împlinirea duratei de 30 de zile (în cazul arestului preventiv sau arestului la
domiciliu) sau de 60 de zile (în cazul controlului judiciar sau controlului judiciar pe
cauţiune)
▪ în cazul în care instanţa de judecată nu a verificat în faza de judecată legalitatea şi
temeinicia măsurilor preventive existente în cauză înainte de împlinirea duratei de 60
de zile
▪ neverificarea de către instanţă, în cursul judecăţii, a legalităţii şi temeiniciei arestării
preventive a inculpatului major înainte de împlinirea duratei de 60 de zile, la care se
referă art. 160b alin. (1) [în prezent art. 208 alin. (4) C. pr. pen.], atrage încetarea de
drept a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat şi punerea sa de îndată în
libertate (ICCJ, Decizia nr. 7/2006, publicată în M. Of. nr. 475 din 1 iunie 2006)

59
▪ în cazul în care procurorul dispune o soluţie de netrimitere în judecată (clasare sau
renunţare la urmărirea penală)
▪ dacă instanţa de judecată pronunţă o hotărâre de achitare, de încetare a procesului
penal, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori o
pedeapsă cu amenda, chiar nedefinitivă
▪ la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus condamnarea inculpatului
▪ în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei
maxime prevăzute de lege
o pentru nicio măsură preventivă nu este prevăzută o durată maximă în cursul judecăţii
apelului
o în ceea ce priveşte controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune
- în cursul urmăririi penale, durata totală rezultată prin însumarea prelungirilor
succesive nu va putea depăşi un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda
sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de
lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani
- în cursul judecății durata totală nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate
cazurile, nu va putea depăşi 5 ani
- sintagma „în primă instanță” cuprinsă în art.2151 alin.(8) din Codul de
procedură penală este neconstituțională. Legiuitorul nu a reglementat o durată
maximă a măsurii preventive a controlului judiciar pentru etapa procesuală a
apelului. În acest context, Curtea a constatat că legiuitorul nu și-a îndeplinit
obligația constituțională de a reglementa durata maximă a măsurii controlului
judiciar pentru toate etapele procesuale în care aceasta se poate dispune
(Decizia C.C.R.nr. 79/2018, publicată în M.Of. nr. 399 din 9 mai 2015)
- ca urmare a deciziei Curții Constituționale, termenul de 5 ani va include durata
controlului judiciar din procedura de cameră preliminară, judecata în primă
instanță și judecata în apel
o în ceea ce priveşte arestul la domiciliu şi arestul preventiv
- în cursul urmăririi penale durata maximă a arestului la domiciliu şi a arestului
preventiv rezultată prin însumarea prelungirilor succesive nu va putea depăşi 180
de zile (în cele 180 de zile este inclusă atât perioada în care inculpatul a fost
arestat preventiv, cât şi perioada în care a fost arestat la domiciliu)
- în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestului la domiciliu şi a
arestării preventive a inculpatului (perioadele urmând a fi cumulate) nu poate
depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului
special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei
de judecată. În toate cazurile, durata arestului la domiciliu sau a arestării
preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani
▪ prevederile art. 222 alin. (10) C. pr. pen., care nu permit luarea în considerare a
duratei privării de libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu pentru calculul
duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi
penale, sunt neconstituţionale (Decizia C.C.R. nr. 740/2015, publicată în M. Of. nr.
927 din 15 decembrie 2015)
▪ arestarea preventivă și arestul la domiciliu încetează de drept și în următoarele situații:
o la pronunţarea în primă instanţă a unei hotărâri de condamnare cu suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere
o dacă inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu
durata reţinerii, arestului la domiciliu şi arestării preventive
o dacă instanța a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate
o în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunţate în hotărârea de
condamnare

▪ în cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi


Procedura dosarul cauzei sau copie a acestuia certificată de grefa parchetului, în termen de 24 de
ore de la solicitarea acestuia de către judecător

60
▪ în vederea soluţionării cererii, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră
preliminară sau instanţa de judecată fixează data de soluţionare a acesteia şi dispune
citarea inculpatului
▪ când inculpatul este prezent, soluţionarea cererii se face numai după ascultarea acestuia
asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezenţa unui avocat ales sau
numit din oficiu
▪ cererea se soluţionează şi în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a
fost legal citat sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forţă majoră ori stare
de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din
oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii
▪ hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară şi a
instanţei de judecată prin care constată încetată de drept o măsură preventivă este
executorie, contestația nesuspendând executarea

5.4. Măsurile preventive privite în special


5.4.1. Reţinerea

Definiție Reţinerea este singura măsură preventivă privativă de libertate care poate fi luată atât de
procuror, cât şi de organul de cercetare penală pe o durată de cel mult 24 de ore.
Organ ▪ organul de cercetare penală (acesta va încunoştinţa de îndată pe procuror) prin
competent ordonanță
▪ procuror prin ordonanță
▪ nu poate fi dispusă niciodată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de
cameră preliminară sau de către instanţa de judecată

Procedura ▪ înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la
cunoştinţa suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori
numit din oficiu şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, cu excepţia furnizării de
informaţii referitoare la identitatea sa, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi
folosit împotriva sa
▪ suspectul sau inculpatul reţinut are dreptul de a-şi încunoştinţa personal avocatul ales
sau de a solicita organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoştinţeze pe
acesta
▪ avocatul ales are obligaţia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel
mult 2 ore de la încunoştinţare
▪ în caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare penală sau procurorul
numeşte un avocat din oficiu
▪ este singura măsură preventivă care poate fi dispusă față de suspect
▪ reţinerea se dispune prin ordonanţă; nu se întocmeşte un mandat de reţinere
▪ ordonanţa de reţinere va cuprinde:
o motivele care au determinat luarea măsurii
o ziua şi ora la care reţinerea începe, precum şi ziua şi ora la care reţinerea se sfârşeşte
▪ suspectului sau inculpatului reţinut i se înmânează un exemplar al ordonanţei de
reţinere
▪ pe perioada reţinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală sau
procurorul care a dispus măsura are dreptul de a proceda la fotografierea şi luarea
amprentelor acestuia
▪ reţinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore, neputând fi prelungită
Cale de atac ▪ împotriva ordonanței de reținere poate fi formulată pângere la procurorul care
supraveghează urmărirea penală (când reținerea a fost dispusă de către organele de
cercetare penală) sau la procurorul ierarhic superior (când reținerea a fost dispusă de
către procuror)

61
5.4.2. Controlul judiciar

Definiție Controlul judiciar reprezintă o măsură preventivă restrictivă de libertate care constă în
îndatorirea impusă inculpatului de a respecta o serie de obligaţii impuse de organul
judiciar care a luat măsura în scopul unei bune desfăşurări a procesului penal.
Organ ▪ procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale
competent ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere, în cursul urmăririi penale, însă numai
în cazul în care:
o dispune respingerea propunerii de arestare preventivă/arest la domiciliu şi ia faţă de
inculpat măsura controlului judiciar
o dispune înlocuirea arestării preventive/arestului la domiciliu cu controlul judiciar
(fie cu ocazia respingerii propunerii de prelungire a aretării preventive/arestului la
domiciliu, fie cu ocazia soluţionării unei cereri distincte de înlocuire)
o admite plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus controlul
judiciar pe cauțiune și înlocuiește această măsură cu controlul judiciar
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi nu va fi sesizat niciodată de procuror cu o propunere
de luare a măsurii controlului judiciar
▪ judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, în procedura de cameră preliminară
▪ instanţa de judecată, prin încheiere (şi în caz excepţional prin sentinţă sau decizie), în
cursul judecăţii

Obligații care ▪ să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la
se dispun față instanţa de judecată ori de câte ori este chemat
de inculpat ▪ să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află
cauza cu privire la schimbarea locuinţei
▪ să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul
judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de
organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat

Obligații care ▪ să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu
se pot dispune încuviinţarea prealabilă a acestuia
față de ▪ să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar
inculpat în locurile stabilite de acesta
▪ să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere
▪ să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii
familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau
de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea
direct sau indirect, pe nicio cale
▪ să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a
săvârşit fapta
▪ să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă
▪ să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în
scopul dezintoxicării
▪ să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice
▪ să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar
▪ să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme
▪ să nu emită cecuri
Durată ▪ măsura se dispune pe o perioadă de cel mult 60 de zile
▪ în cursul urmăririi penale măsura poate fi prelungită din 60 în 60 de zile, fără a depăși
în total 1 an sau 2 ani ( a se vedea aspectele menționate la încetarea de drept a
măsurilor preventive)
▪ în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată, controlul judiciar nu se
prelungește ci se menține

62
Cale de atac ▪ împotriva ordonanței prin care procurorul dispune controlul judiciar poate fi formulată
plângere de către inculpat la judecătorul de drepturi și libertăți în termen de 48 de ore
de la comunicare
o încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează plângerea formulată
de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat ori s-a prelungit măsura
preventivă a controlului judiciar este definitivă (I.C.C.J., decizia nr. 25/2015, publicată în M.
Of. nr. 46 din 20 ianuarie 2016)
▪ împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau prima instanța se
pronunță asupra controlului judiciar, inculpatul sau procurorul pot formula contestație
în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare
▪ încheierea prin care instanța de apel se pronunță asupra controlului judiciar este
definitivă

5.4.3. Controlul judiciar pe cauţiune

Definiție Controlul judiciar pe cauțiune reprezintă o măsură preventivă restrictivă de libertate, care
constă în îndatorirea impusă inculpatului de a respecta o serie de obligaţii impuse de
organul judiciar care a luat măsura şi de a consemna o sumă de bani la dispoziţia
organului judiciar în scopul unei bune desfăşurări a procesului penal
Cauțiunea ▪ consemnarea cauţiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de
bani determinate la dispoziţia organului judiciar ori prin constituirea unei garanţii reale,
mobiliare ori imobiliare, în limita unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiaşi
organ judiciar
▪ valoarea cauţiunii este de cel puţin 1.000 lei şi se determină în raport cu gravitatea
acuzaţiei aduse inculpatului, situaţia materială şi obligaţiile legale ale acestuia
▪ cauţiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către
acesta a obligaţiilor stabilite de organul judiciar care a luat măsura

▪ în ceea ce privește organul competent să dispună această măsură, procedura privind


luarea controlului judiciar pe cauțiune și căile de atac ce pot fi exercitate, se aplică
dispozițiile de la controlul judiciar

5.4.4. Arestul la domiciliu

Definiție Arestul la domiciliu reprezintă o măsură preventivă privativă de libertate care constă în
obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde
locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se
află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta, în scopul unei bune
desfăşurări a procesului penal.

Condiții ▪ sunt necesare îndeplinirea condițiilor prezentate în capitolul referitor la luarea măsurilor
preventive la care se mai adaugă două condiții
o inculpatul să nu fi fost condamnat definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de
evadare
o să nu existe o suspiciune rezonabilă că inculpatul a comis o infracţiune împotriva
unui membru de familie (chiar şi în altă cauză)
Organ ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere, în cursul urmăririi penale
competent ▪ judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, în procedura de cameră preliminară
▪ instanţa de judecată, prin încheiere, în cursul judecăţii
o prin excepţie, arestul la domiciliu poate fi luat şi prin sentinţă sau decizie de
instanţa de judecată
Obligații care ▪ măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă
se dispun față determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar
de inculpat care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii

63
stabilite de acesta
▪ prin imobil în care se execută arestul la domiciliu se înţelege locuinţa inculpatului,
încăperea, dependinţa sau locul împrejmuit ţinând de acestea
▪ pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii:
o să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi
libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de
câte ori este chemat
o să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi
participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte
persoane stabilite de organul judiciar
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de
judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte
permanent un sistem electronic de supraveghere
▪ în cuprinsul încheierii prin care se dispune măsura sunt prevăzute în mod expres
obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte şi i se atrage atenţia că, în caz de
încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la
domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive
▪ pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul în care execută măsura preventivă
pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora
▪ la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate
permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri
de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru
procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic
justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru
realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului
▪ în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără
permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară
sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre
aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul
judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza

o se află în această situaţie inculpatul care a părăsit imobilul pentru a salva de la un


pericol imediat viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau
un bun important al sau ori al altei persoane sau un interes general

Durată ▪ măsura se dispune pe o perioadă de cel mult 30 de de zile


▪ în cursul urmăririi penale măsura poate fi prelungită din 30 în 30 de zile, fără a depăși
în total 180 de zile
▪ în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată, arestul la domiciliu nu se
prelungește ci se menține
▪ în ceea ce privește durata maximă în procedura de cameră preliminară și în faza de
judecată, a se vedea capitolul referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive
o este neconstituțională soluția legislativă reglementată de dispozițiile art.220 alin.(1) din
Codul de procedură penală, care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în
condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași
cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate (CCR, Decizia
nr. 22/2017, publicată în M.Of. 159 din 03 martie 2017)

Cale de atac ▪ împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau prima instanța se pronunță asupra arestului la domiciliu, inculpatul sau
procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la
comunicare
▪ încheierea prin care instanța de apel se pronunță asupra arestului la domiciliu este
definitivă

64
5.4.5.Arestarea preventivă

Definiție Arestarea preventivă este acea măsură preventivă privativă de libertate, prin care organul
judiciar competent dispune deţinerea inculpatului pe durata şi în condiţiile prevăzute de
lege, în locuri special destinate acestui scop, în interesul urmăririi penale sau al judecăţii

Organ ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere, în cursul urmăririi penale


competent ▪ judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, în procedura de cameră preliminară
▪ instanţa de judecată, prin încheiere, în cursul judecăţii
o prin excepţie, arestul preventiv poate fi luat şi prin sentinţă sau decizie de instanţa
de judecată
Luarea și ▪ competenţa: judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni
prelungirea competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad
măsurii în acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat
cursul săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a
urmăririi întocmit propunerea
penale ▪ procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o
propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea
temeiului de drept
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de
arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc
▪ în cazul în care în cursul soluţionării propunerii de arestare expiră reţinerea, inculpatul
va fi pus în stare de libertate, putând părăsi sala de judecată
▪ ziua şi ora se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura prezenţa
inculpatului în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi
▪ de asemenea, ziua şi ora se aduc la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere,
i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu
▪ inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat
▪ termenul se aduce la cunoştinţa procurorului şi avocatului inculpatului, acestuia din
urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei
▪ soluţionarea propunerii de arestare preventivă se face numai în prezenţa inculpatului, în
afară de cazul în care acesta:
o lipseşte nejustificat
o este dispărut
o se sustrage
o din cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu se
prezintă sau nu poate fi adus în faţa judecătorului
▪ în toate cazurile, este obligatorie asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat,
ales sau numit din oficiu
▪ participarea procurorului este obligatorie
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi îl audiază pe inculpatul prezent despre fapta de care
este acuzat şi despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă
formulată de procuror
▪ înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi îi
aduce la cunoştinţă infracţiunea de care este acuzat şi dreptul de a nu face nicio
declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute
de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului,
prin încheiere motivată
▪ arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile
▪ durata reţinerii nu se deduce din durata arestării preventive
▪ încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă este executorie, contestaţia
nesuspendând executarea

65
▪ după luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o
înţelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere
motivată, propunerea procurorului
▪ dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate
dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit.
b)-d), respectiv controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune sau arestul la domiciliu
▪ după luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o
înţelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă
▪ persoanei faţă de care s-a dispus măsura arestării preventive i se comunică, sub
semnătură, în scris, drepturile prevăzute la art. 83, precum şi dreptul de acces la
asistenţă medicală de urgenţă, dreptul de a contesta măsura şi dreptul de a solicita
revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, iar în cazul în care nu
poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal
▪ imediat după luarea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la
prima instanţă sau de la instanţa ierarhic superioară, care a dispus măsura,
încunoştinţează despre aceasta un membru al familiei inculpatului ori o altă persoană
desemnată de acesta
▪ în baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de
drepturi şi libertăţi de la prima instanţă sau, după caz, de la instanţa ierarhic superioară
(dacă arestarea preventivă a fost dispusă de către acesta în urma soluţionării
contestaţiei) emite de îndată mandatul de arestare preventivă
▪ când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a
emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate şi organului de
poliţie
▪ mandatul de arestare poate fi transmis organelor de poliţie şi prin fax, poştă electronică
sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiţii care să permită
autorităţilor destinatare să îi stabilească autenticitatea
▪ organul de poliţie predă exemplarul original al mandatului de arestare preventivă şi
procesul-verbal privitor la încunoştinţarea persoanei vătămate administraţiei locului de
deţinere
▪ când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare
originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliţie de la domiciliul sau
reşedinţa inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are
domiciliul sau reşedinţa în România, exemplarele se înaintează organului de poliţie în
raza teritorială unde se află instanţa de judecată
▪ în vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie poate
pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia,
precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al
acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că
persoana din mandat se află în domiciliul sau reşedinţa respectivă
▪ organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un
exemplar al acestuia, după care o conduce la locul de detenţie, unde se predă un
exemplar al mandatului de arestare preventivă
▪ dacă arestarea preventivă a fost dispusă fără ascultarea inculpatului, în cel mult 24 de
ore de la prinderea sa el este condus la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus
măsura arestării preventive sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori
completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei
▪ când persoana menţionată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul
de poliţie însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces-verbal prin care
constată aceasta şi înştiinţează judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura
arestării preventive, precum şi organele competente pentru darea în urmărire şi în
consemn la punctele de trecere a frontierei

66
▪ arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă
temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate
a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii
▪ prelungirea arestării preventive se poate dispune numai la propunerea motivată a
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală
▪ organul competent de a dispune prelungirea: judecătorul de drepturi şi libertăţi de la
instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la
instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de
deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care
face parte procurorul care a întocmit propunerea
▪ propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la
judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile (termen imperativ de regresiune,
nerespectarea lui atrăgând decăderea procurorului din dreptul de a solicita prelungirea)
înainte de expirarea duratei arestării preventive

▪ dispoziţiile art. 235 alin. (1) C. pr. pen. sunt constituţionale în măsura în care
nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării
preventive” atrage incidenţa art. 268 alin. (1) C. pr. pen. (C.C.R., Decizia nr.
336/2015, publicată în M. Of. nr. 342 din 19 mai 2015)

▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de


prelungire a arestării preventive înainte de expirarea măsurii
▪ ziua şi ora stabilite se comunică procurorului, care are obligaţia de a asigura prezenţa în
faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi a inculpatului arestat preventiv
▪ avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia
dosarul cauzei
▪ inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi şi libertăţi asupra tuturor motivelor pe
care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezenţa unui
avocat, ales sau numit din oficiu
▪ în cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital şi din cauza stării
sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi sau când, din
cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea
va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa avocatului acestuia, căruia i
se dă cuvântul pentru a pune concluzii
▪ ascultarea inculpatului se poate face cu acordul acestuia şi în prezenţa unui apărător
ales sau numit din oficiu şi, după caz, şi a unui interpret, şi prin videoconferinţă, la
locul de deţinere
▪ participarea procurorului este obligatorie
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra propunerii de prelungire a
arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia
▪ dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, acesta admite propunerea
procurorului şi dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului, prin încheiere
motivată
▪ prelungirea arestării preventive a inculpatului se poate dispune pentru o durată de cel
mult 30 de zile
▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile
prevăzute de lege pentru prelungirea arestării preventive a inculpatului, respinge, prin
încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a
inculpatului la expirarea duratei acesteia, dacă nu este arestat în altă cauză
▪ dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate
dispune înlocuirea arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prevăzute la
art. 202 alin. (4) lit. b)-d), şi anume controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune sau
arestul la domiciliu
▪ încheierea prin care se dispune prelungirea este executorie.

67
Luarea ▪ se aplică regulile prevăzute cu ocazia luării măsurii în faza de urmărire penală cu
măsurii în următoarele excepții
cursul o propunerea poate fi formulată și din oficiu de judecătorul de cameră preliminară și de
procedurii de instanța de judecată
cameră o în cursul fazei de judecată propunerea se soluționează în ședință publică
preliminară și
în faza de
judecată

▪ când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus
Verificarea arestarea preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei se înaintează
legalității și judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile
temeiniciei înainte de expirarea duratei acestuia (termen imperativ)
arestului ▪ în termen de 3 zile (termen de recomandare) de la înregistrarea dosarului, judecătorul
preventiv în de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive,
cursul
înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului
procedurii de
cameră ▪ pe tot parcursul tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră
preliminară și preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă
în faza de temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu
judecată ▪ judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, a cărui
încheiere prin care s-a dispus începerea judecăţii a fost atacată cu contestaţie, are
competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive, conform dispoziţiilor legale
ce reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la
soluţionarea contestaţiei prevăzute în art. 347 C. pr. pen. (Decizia I.C.C.J. nr. 5/2014
publicată în M. Of. nr. 80 din 30 ianuarie 2015)
▪ judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanţei de judecată cu cel puţin
5 zile înainte de expirarea măsurii preventive
▪ instanţa de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat
luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei
acesteia, cu citarea inculpatului
▪ pe tot parcursul fazei de judecată, instanţa de judecată, din oficiu, verifică periodic, dar
nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea
măsurii arestării preventive

▪ dacă instanţa care a soluţionat contestaţia a dispus menţinerea arestării preventive,


desfiinţând încheierea prin care prima instanţă a revocat arestarea preventivă la un
termen de judecată anterior împlinirii celui de 60 de zile prevăzut pentru verificarea
legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, termenul de 60 de zile pentru o nouă
verificare a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se calculează de la data
deciziei instanţei care a soluţionat contestaţia, iar nu de la data la care prima a dispus
menţinerea arestării preventive anterior revocării acestei măsuri (ICCJ, decizia nr.
7333 din 18 decembrie 2006)

▪ atât în cazul în care legalitatea şi temeinicia arestării preventive sunt verificate de către
judecătorul de cameră preliminară, cât şi în cazul în care legalitatea şi temeinicia sunt
analizate de instanţa de judecată, se va dispune citarea inculpatului, participarea
procurorului fiind obligatorie
▪ audierea inculpatului nu este obligatorie
▪ asistenţa juridică este obligatorie în temeiul art. 90 lit. a) C. pr. pen.
▪ şedinţa de judecată se desfăşoară în camera de consiliu, în procedura de cameră
preliminară, şi este publică în faza de judecată
▪ judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată pot dispune prin încheiere

68
o menţinerea arestării preventive (când constată că temeiurile care au determinat
luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică măsura)
o revocarea acesteia
o înlocuirea cu o altă măsură preventivă
o pot constata încetarea de drept a acesteia
Durată ▪ măsura se dispune pe o perioadă de cel mult 30 de de zile
▪ în cursul urmăririi penale măsura poate fi prelungită din 30 în 30 de zile, fără a depăși
în total 180 de zile
▪ în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată, arestarea preventivă nu se
prelungește ci se menține
▪ în ceea ce privește durata maximă în procedura de cameră preliminară și în faza de
judecată, a se vedea capitolul referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive
o este neconstituțională soluția legislativă reglementată de dispozițiile art.220 alin.(1) din
Codul de procedură penală, care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în
condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași
cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate (CCR, decizia
nr. 22/2017, publicată în M.Of. din 03 martie 2017)

Cale de atac ▪ împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră
preliminară sau prima instanța se pronunță asupra arestării preventive, inculpatul sau
procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau de la
comunicare
▪ încheierea prin care instanța de apel se pronunță asupra arestării preventive este
definitivă

5.5. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Cum se clasifică măsurile procesuale?


2.Care sunt caracteristicile măsurilor procesuale?
3. Care sunt cazurile în care încetează de drept o măsură preventivă?
4. Care sunt organele judiciare competente să dispună arestul la domiciliu?
5. Ce măsuri preventive pot fi dispuse față de suspect? Dar față de inculpat?

Revocarea măsurii arestării preventive implică:


a. constatarea de către judecător că nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive;
b. constatarea faptului că, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins
jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii;
c. schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii.

Reţinerea poate fi dispusă de către:


a. organele de cercetare penală;
b. agenţii poliţiei de frontieră, în ipoteza constatării săvârşirii unor infracţiuni la regimul juridic al frontierei de stat;
c. comandanţii de nave şi aeronave, în ipoteza constatării săvârşirii unor infracţiuni la bordul navelor sau aeronavelor.

Arestarea preventivă:
a. poate fi luată şi în cazul comiterii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani;
b. poate fi prelungită în procedura camerei preliminare doar de către judecătorul de cameră preliminară;
c. se dispune în cursul judecăţii pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

Arestul la domiciliu:
a. poate fi dispusă dacă anterior inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de înlesnire a evadării;

69
b. poate fi dispus pe o perioadă de cel mult 180 de zile în cursul urmăririi penale, chiar dacă anterior inculpatul fusese
arestat preventiv alte 180 de zile;
c. nu poate fi dispus de instanţa de apel.

5.6. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 636-708
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 299-350

70
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6
Măsurile procesuale

Cuprins
6.1. Introducere. Obiective.
6.2. Măsurile preventive aplicabile minorului.
6.3. Măsurile preventive aplicabile persoanei juridice.
6.4. Măsurile de ocrotire.
6.5. Măsurile de siguranţă cu caracter medical.
6.5.1. Obligarea la tratament medical
6.5.2. Internarea medicală.
6.6. Test de evaluare a cunoștințelor
6.7. Teme de control
6.8. Bibliografie.

6.1. Introducere. Obiective

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare veţi afla în ce condiții pot fi aplicate măsuri
preventive minorilor și care sunt măsurile preventive ce pot fi aplicate persoanei juridice . De
asemenea, veți cunoaște care sunt măsurile de siguranță cu caracter provizoriu care pot fi
dispuse până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.

6.2. Măsurile preventive aplicabile minorului

▪ reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse faţă de un minor, în mod excepţional,


numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi
dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii
▪ la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta
inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii acestei
măsuri
▪ în afară de aceste două dispoziţii, legiuitorul nu prevede nicio altă prevedere
derogatorie privind condiţiile luării măsurilor preventive faţă de minori, procedura
aplicabilă, termenele pentru care se dispun sau durata maximă
▪ în raport cu particularităţile vârstei, minorii sunt supuși uni regim de detenție special,
astfel încât măsurile preventive luate faţă de aceştia să nu prejudicieze dezvoltarea lor
fizică, psihică sau morală.
▪ odată cu informarea prevăzută în cazul celor față de care se dispune reținerea sau
arestarea preventivă, minorului i se comunică şi dreptul la condiţii speciale de
executare
▪ informarea se face şi către părinţi sau, după caz, tutore, curator ori persoana în
îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul.
▪ dacă părinţii sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află temporar minorul nu au putut fi găsiţi ori informarea

71
acestora ar afecta interesul superior al minorului sau desfăşurarea procesului penal,
informarea se va face către un alt adult care este desemnat de minor şi acceptat în
această calitate de organul judiciar.
▪ în cazul în care minorul nu desemnează un alt adult sau adultul desemnat nu este
acceptat de organul judiciar, informarea se va face către o altă persoană aleasă de
organul judiciar, ţinând seama de interesul superior al minorului.
▪ în cazul în care circumstanţele prevăzute în ultimele două ipotze încetează, informarea
se va face către părinţi sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau
supravegherea căreia se află temporar minorul

6.3. Măsurile preventive aplicabile persoanei juridice.

Măsuri ▪ interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a
preventive persoanei juridice
care pot fi ▪ interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii
aplicate capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale
persoanei ▪ interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului
juridice
patrimonial sau insolvenţă persoanei juridice
▪ interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar
▪ interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă
infracţiunea

Organ ▪ judecătorul de drepturi şi libertăţi, în faza de urmărire penală


competent ▪ judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară
▪ instanţa de judecată, în faza de judecată

▪ măsurile preventive pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea


prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de cameră
preliminară şi al judecăţii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora,
fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile
▪ faţă de persoana juridică pot fi luate în mod concomitent două sau mai multe măsuri
preventive
▪ se poate dispune luarea oricărei măsuri preventive faţă de persoana juridică şi anterior
punerii în mişcare a acţiunii penale, dacă persoana juridică a dobândit calitatea de
suspect

6.4. Măsurile de ocrotire

Definiție Măsurile de ocrotire sunt măsuri procesuale care se iau în cadrul procesului penal în
vederea ocrotirii persoanelor ce ar avea de suferit în urma luării împotriva suspectului sau
inculpatului a unor măsuri preventive privative de libertate ori a unor măsuri de siguranţă
ce implică restrângerea libertăţii

Condiții ▪ să se fi luat măsura arestării preventive (doar faţă de inculpat) ori o măsură de siguranţă
a internării medicale provizorie (atât faţă de suspect, cât şi faţă de inculpat)
▪ în îngrijirea suspectului sau inculpatului să se afle una dintre următoarele persoane,
care are nevoie de ocrotire: un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia
i s-a instituit curatela sau o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are
nevoie de ajutor
▪ în lipsa suspectului sau inculpatului, aceste persoane să rămână fără ocrotire

72
▪ organul judiciar care a dispus luarea măsurii preventive ori a internării medicale
încunoştinţează autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire

6.5. Măsurile de siguranţă cu caracter medical

Definiție Măsurile de siguranţă sunt măsuri procesuale care pot fi luate, în mod provizoriu, în faza
de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară, precum şi în faza de judecată
faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, pentru a înlătura starea
de pericol generată de acele fapte şi pentru prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni.

6.5.1. Obligarea la tratament medical

Definiție Obligarea la tratament medical este o măsură de siguranță care constă în obligarea
suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un
medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să
înlăture starea de pericol
Condiții ▪ există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată
o nu se va putea dispune obligarea provizorie la tratament medical dacă probele
dovedesc că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală, nu a fost săvârşită
de persoana faţă de care se solicită luarea măsurii de siguranţă sau există o cauză
justificativă
▪ să se fi dispus efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană
▪ dacă suspectul sau inculpatul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul
cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate
▪ audierea prealabilă a suspectului sau inculpatului, cu excepţia situaţiei în care, deşi
acesta a fost legal citat, nu se prezintă
▪ asigurarea asistenţei juridice obligatorii
Procedura ▪ în cursul urmăririi penale, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege,
procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de
suspect sau inculpat a măsurii obligării provizorii la tratament medical
▪ propunerea va fi însoţită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea
aplicării măsurii obligării la tratament medical. În cazuri urgente, măsura va putea fi
dispusă şi în lipsa unei expertize, dar doar pe baza unor documente medicale relevante şi
recente
▪ judecătorul se pronunţă asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în
5 zile de la pronunţare (şi nu de la comunicare)
▪ măsura nu se ia pe o perioadă determinată, ci până la însănătoșire
▪ în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată se aplică aceeași procedură ca
în faza de urmărire penală
▪ în cazul în care dispune o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul sesizează judecătorul
de cameră preliminară pentru luarea, confirmarea ori, după caz, înlocuirea sau încetarea
măsurii

6.5.2. Internarea medicală

Definiție Internarea medicală provizorie este o măsură de siguranță care constă în internarea
medicală nevoluntară a suspectului sau inculpatului într o unitate specializată de asistenţă
medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a
determinat luarea măsurii

73
Condiții ▪ există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată
o nu se va putea dispune internarea medicală provizorie dacă probele dovedesc că
fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală, nu a fost săvârşită de persoana
faţă de care se solicită luarea măsurii de siguranţă sau există o cauză justificativă
▪ să se fi dispus efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană
▪ dacă suspectul sau inculpatul, care este bolnav mintal ori consumator cronic de
substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate
▪ audierea prealabilă a suspectului sau inculpatului
▪ asigurarea asistenţei juridice obligatorii
Procedura ▪ în cursul urmăririi penale, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege,
procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de
suspect sau inculpat a măsurii internării medicale provizorii
▪ propunerea va fi însoţită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea
aplicării măsurii internării medicale provizorii. În cazuri urgente, măsura va putea fi
dispusă şi în lipsa unei expertize, dar doar pe baza unor documente medicale relevante şi
recente
▪ judecătorul se pronunţă asupra propunerii printr-o încheiere, care poate fi contestată în
5 zile de la pronunţare (şi nu de la comunicare)
▪ măsura nu se ia pe o perioadă determinată, ci până la însănătoșire
▪ în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată se aplică aceeași procedură ca
în faza de urmărire penală
▪ în cazul în care dispune o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul sesizează judecătorul
de cameră preliminară pentru luarea, confirmarea ori, după caz, înlocuirea sau încetarea
măsurii

6.6. Test de evaluare a cunoștințelor

1. În ce condiții pot fi aplicate măsuri preventive minorilor?


2. Care sunt măsurile preventive care pot fi aplicate persoanei juridice?
3. În ce constau măsurile de ocrotire?
4. Care sunt condițiile pentru dispunerea internării medicale provizorii?

Măsurile de ocrotire în cadrul procesului penal:


a. vizează punerea sub protecţie a bunurilor de patrimoniu care ar putea fi distruse ori deteriorate prin săvârşirea
infracţiunii;
b. se pot dispune faţă de minorii aflaţi în ocrotirea unui inculpat arestat preventiv;
c. se pot dispune faţă de persoanele prejudiciate grav prin săvârşirea infracţiunii.

Internarea medicală provizorie:


a. nu poate fi luată împotriva suspectului;
b. se dispune pe o perioadă nedeterminată;
c. poate fi dispusă în mod provizoriu şi de procuror.

Internarea medicală provizorie:


a. poate fi solicitată de procuror şi prin rechizitoriu;
b. trebuie verificată periodic, la cel mult 60 de zile;
c. nu mai poate fi dispusă dacă procurorul a dispus în cauză clasarea pentru că inculpatul este iresponsabil.

74
Obligarea provizorie la tratament medical:
a. se dispune prin încheiere executorie;
b. se dispune în mod obligatoriu, întotdeauna, numai după audierea suspectului sau a inculpatului;
c. poate fi prelungită la cererea procurorului, dacă măsura este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

6.7. Teme de control

1. Procedura percheziției domiciliare.


2. Constatarea.
3. Expertiza medico legală-psihiatrică.
4. Expertiza criminalistică.
5. Procedura efectuării expertizei.
6. Înlocuirea măsurilor preventive..
7. Controlul judiciar pe cauțiune
8. Arestul la domiciliu.
9. Condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea arestării preventive.
10. Procedura luării arestării preventive.
11. Aplicarea măsurilor preventive față de persoana juridică.
12. Internarea medicală provizorie.

6.8 Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 708-720
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 350-357

75
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7
Măsurile procesuale
Cuprins
7.1. Introducere. Obiective.
7.2. Măsurile asigurătorii
7.2.1. Consideraţii preliminare
7.2.2. Sechestrul penal propriu-zis
7.2.3 Notarea ipotecară
7.2.4. Poprirea
7.2.5. Căi de atac
7.3. Restituirea lucrurilor
7.4. Restabilirea situaţiei anterioare
7.5. Test de evaluare a cunoștințelor
7.6. Bibliografie

7.1. Introducere. Obiective

În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare veţi afla ce sunt măsurile asigurătorii și în ce
condiții pot fi acestea luate pe parcursul procesului penal. Veți cunoaște care sunt modalitățile
în care acestea pot fi contestate și veţi conceptualiza restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei
anterioare săvârşirii infracţiunii.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

7.2. Măsurile asigurătorii


7.2.1. Consideraţii preliminare

Definiție Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real ce se iau în cursul
procesului penal de către procuror, judecătorul de cameră preliminară sau de către
instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea anumitor bunuri mobile şi imobile,
prin instituirea unui sechestru, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau
sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al
confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a
cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Bunuri ▪ bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept
asupra cărora public
nu pot fi luate ▪ bunurile exceptate de lege, arătate în dispoziţiile art. 727-729 C. pr. civ. (bunurile de uz
măsuri personal sau casnic strict necesare debitorului şi familiei sale, obiectele de uz religios,
asigurătorii
dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel, alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe
timp de 2 luni etc.)

76
Caracter ▪ luarea măsurilor asigurătorii, în principiu, este facultativă (cu excepţia ipotezei în care
facultativ/ cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
obligatoriu exerciţiu restrânsă, cazul unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 privind
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sau al unei infracţiuni de
spălare a banilor, caz în care măsurile asigurătorii se dispun în mod obligatoriu)
▪ de asemenea, în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al
confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita
ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri
este obligatorie

Organ ▪ procuror, în faza de urmărire penală, prin ordonanţă, din oficiu sau la cererea părţii
competent civile
▪ judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară prin încheiere,
din oficiu, la cererea procurorului sau a părţii civile
▪ instanţa de judecată, în faza judecăţii, prin încheiere, sentinţă sau decizie, din oficiu, la
cererea procurorului sau a părţii civile
▪ atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se
indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se
înfiinţează măsura asigurătorie.(Decizia I.C.C.J. nr. 19/2017, publicată în M.Of. nr.
953 din 4 decembrie 2017)
▪ se iau pe o perioadă nedeterminată
▪ în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după
caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi
penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat
luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea,
restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

7.2.2. Sechestrul penal propriu-zis

Definiție Sechestrul penal reprezintă măsura asigurătorie cu cea mai frecventă aplicare în
practică; constă în indisponibilizarea anumitor bunuri mobile aparţinând suspectului
sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente (în ipoteza reparării pagubei produse
prin infracţiune ori a acoperirii cheltuielilor judiciare), aparţinând suspectului sau
inculpatului ori ale altor persoane (în ipoteza confiscării speciale sau confiscării
extinse) ori aparţinând numai suspectului sau inculpatului (în ipoteza garantării
executării pedepsei amenzii).

▪ instituirea sechestrului presupune efectuarea următoarelor operaţiuni:


o identificarea, constând în individualizarea şi enumerarea bunurilor sechestrate
o evaluarea, constând în stabilirea valorii bunurilor, fie pe bază de acte, fie prin
folosirea experţilor
o declararea ca sechestrate a bunurilor care formează obiectul măsurii asigură-
torii, în totul sau în parte

7.2.3 Notarea ipotecară

Definiție Notarea ipotecară reprezintă o formă specială a sechestrului, aplicabilă în cazul


bunurilor imobile şi bunurilor mobile care pot fi ipotecate

▪ notarea ipotecară are ca efect indisponibilizarea bunului imobil sau mobil în vederea
garantării reparării pagubei produse prin infracţiune, plăţii cheltuielilor judiciare,

77
executării pedepsei amenzii sau executării confiscării speciale şi a confiscării
extinse
▪ organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea
ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copii ale actului prin care s-a dispus
sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru
▪ notarea ipotecară nu conferă niciun drept de preferinţă asupra bunului

Cu referire la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală şi art. 2.345 din
Codul civil, existența unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei
persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor
ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra acelorași bunuri a devenit opozabil terților
anterior înființării măsurii asigurătorii din procesul penal și nu determină nulitatea
actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal
asupra acelorași bunuri (Decizia I.C.C.J. nr. 2/2018, publicată în M.Of. nr. 463 din 5
iunie 2018)

7.2.4. Poprirea

Definiție Poprirea reprezintă o formă specială a sechestrului, folosită pentru urmărirea sumelor
de bani

▪ sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului sau părţii respon-
sabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit sunt poprite în
mâinile acestora şi în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care
se înfiinţează sechestrul
▪ la instituirea unei popriri vor participa următorii subiecţi:
o creditorul popritor – persoana fizică sau juridică prejudiciată prin săvârşirea
unei infracţiuni
o debitorul poprit – suspectul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente
o terţul poprit – persoana fizică sau juridică ce datorează debitorului poprit o sumă
de bani
▪ procedura popririi cuprinde două momente:
o primul moment îl constituie înfiinţarea popririi prin ordinul dat terţului, debitor
al suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, să nu plătească
suma datorată şi să o ţină la dispoziţia organului judiciar care a înfiinţat
poprirea
o al doilea moment îl constituie plata sumei, care va fi consemnată de debitor,
după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau a organului de
executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate
aceluiaşi organ în 24 de ore de la consemnare
▪ în ipoteza în care sunt indisponibilizate sume de bani găsite asupra suspectului
sau inculpatului, măsura asigurătorie aplicată va fi sechestrul și nu poprirea

7.2.5. Căi de atac

Cale de atac. ▪ împotriva măsurilor asigurătorii luate pe parcursul procesului penal, precum şi a
Organ modului de aducere la îndeplinire a acestora, poate formula contestaţie
competent o suspectul sau inculpatul ori partea responsabilă civilmente
o orice altă persoană interesată (spre exemplu, persoana care locuieşte în baza
unui contract de sublocaţiune la inculpatul ale cărui bunuri au fost sechestrate
contestă măsura asigurătorie în privinţa unor bunuri care-i aparţin şi care au fost
prinse în masa bunurilor indisponibilizate prin măsura luată)
▪ contestaţia se poate adresa
o în cursul urmăririi penale, până la sesizarea instanţei de judecată, judecătorului

78
de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond
(nu şi de la instanţa în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală)
- contestaţia poate viza atât luarea măsurii, cât şi modalitatea de aducere la
îndeplinire a acestei măsuri (de exemplu, s-a instituit sechestru asigurător şi
asupra unor bunuri care nu pot fi urmărite)
- contestaţia nu este suspensivă de executare
- contestația poate fi formulată în termen de 3 zile care curge de la data
comunicării ordonanţei de luare a măsurii – dacă contestația vizează luarea
măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia- dacă contestația vizează
modul de aducere la îndeplinire a măsurii
- dacă până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva ordonanței
procurorului prin care s-au dispus măsuri asigurătorii a fost sesizată instanţa prin
rechizitoriu, contestaţia se înaintează, spre competentă soluţionare, judecătorului
de cameră preliminară
o în cursul procedurii de cameră preliminară și a judecății, până la soluționarea
definitivă a cauzei, contestația împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea
măsurilor asigurătorii (o eventuală contestație împotriva încheierii prin care s-a
respins solicitarea de a fi luate măsuri asigurătorii fiind inadmisibilă) se
soluționează de judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic
superioară sau de instanța ierarhic superioară
- contestația poate fi formulată atât în cazul în care măsurile asigurătorii au fost
dispuse de prima instanță de judecată, cât și în cazul în care acestea au fost
dispuse de instanța de apel
- dacă prima instanță a dispus luarea măsurilor asigurătorii prin sentința prin care
a fost soluționată cauza, această măsură poate fi atacată prin intermediul apelului
și nu separat cu contestație
- poate fi formulată contestație și împotriva dispoziției de luare a măsurilor
asigurătorii prin decizia instanței de apel
- contestația poate fi formulată de inculpat, procuror sau orice altă persoană
interesată în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la
comunicare
o în cursul procedurii de cameră preliminară și a judecății, până la soluționarea
definitivă a cauzei, contestația cu privire la modalitatea de aducere la
îndeplinire a măsurilor asigurătorii se soluționează de judecătorul de cameră
preliminară sau de instanța de judecată, în fața cărora se află cauza

7.3. Restituirea lucrurilor

Definiție Restituirea lucrurilor reprezintă o măsură procesuală care se ia în cursul procesului


penal (până la soluţionarea definitivă a cauzei), în scopul reparării în natură a pagubei
pricinuite prin infracţiune şi asigurării lucrurilor împotriva riscului unor înstrăinări
viitoare de către învinuit sau inculpat.

▪ restituirea lucrurilor are caracter provizoriu; ea va avea efecte definitive şi depline


în momentul rezolvării definitive a acţiunii civile în procesul penal
▪ cel în favoarea căruia s-a dispus măsura restituirii lucrurilor are obligaţia de a le
păstra până la rămânerea definitivă a hotărârii
▪ restituirea lucrurilor
Organ
o se dispune de
competent
- procuror sau judecătorul de drepturi şi libertăţi (în cazul în care s-a solicitat
procurorului restituirea lucrurilor, iar acesta a respins cererea prin ordonanţă,
împotriva acesteia introducându-se contestaţie la judecătorul de drepturi şi
libertăţi), în cursul urmăririi penale
- judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară

79
- instanţa de judecată, în cursul judecăţii
o se dispune prin
- ordonanţă (în cazul în care este dispusă de procuror)
- încheiere (în cazul în care este dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, aceasta din urmă
doar pe parcursul procesului)
- sentinţă sau decizie (în cazul în care este dispusă de instanţa de judecată prin
hotărârea finală)

Condiții ▪ lucrurile sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia
sau detenţia sa
▪ lucrurile au fost ridicate de la suspect sau inculpat ori de la persoana care le avea în
păstrare
▪ restituirea lucrurilor nu stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei

7.4. Restabilirea situaţiei anterioare

Definiție Restabilirea situaţiei anterioare constituie o măsură procesuală prin care se urmăreşte
repararea în natură a pagubelor provocate prin infracţiune.

▪ restabilirea situaţiei anterioare va fi dispusă doar de către instanţa de judecată (nu şi


Organ de către procuror, judecător de drepturi şi libertăţi sau judecător de cameră
competent preliminară)

Condiții ▪ schimbarea situaţiei rezultate în mod vădit din comiterea infracţiunii


▪ restabilirea să fie posibilă
o în caz de bigamie, instanţa va restabili situaţia anterioară prin anularea
căsătoriei anterioare

7.5. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Asupra căror bunuri pot fi instituite măsuri asigurătorii?


2. În ce cazuri este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii?
3. Cum se numește calea de atac prevăzută de lege împotriva ordonanței procurorului de luare a măsurilor de
asigurătorii, în ce termen poate fi formulată și cine o soluționează?
4. Care sunt organele competente să dispună restituirea lucrurilor?

Organele competente să dispună luarea măsurilor asigurătorii sunt:


a. în faza de urmărire penală, procurorul sau organul de cercetare penală, prin ordonanţă;
b. în faza de urmărire penală, procurorul, prin ordonanţă (când acţiunea penală este pusă în mişcare) sau prin rezoluţie
(când nu s-a pus în mişcare acţiunea penală);
c. în faza de judecată, instanţa de judecată, prin încheiere.

Restituirea lucrurilor:
a. este dispusă, în faza de urmărire penală, de către procuror sau de către organul de cercetare penală prin ordonanţă;
b. se dispune de către organele de cercetare ale poliţiei judiciare prin ordonanţă;
c. se dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul fazei de urmărire penală,
judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, ori de către instanţă, în cursul fazei de
judecată.

Măsurile asigurătorii dispuse de către procuror sunt aduse la îndeplinire de către:


a. instanţa de judecată;

80
b. organele de cercetare penală;
c. procurorul ierarhic inferior.

Restabilirea situaţiei anterioare se poate dispune:


a. în ipoteza în care schimbarea situaţiei a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii;
b. dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal;
c. şi pe parcursul fazei de urmărire penală.

Măsurile asigurătorii:
a. pot fi dispuse şi asupra bunurilor unor terţe persoane care nu au calitatea de parte sau subiect procesual principal;
b. pot fi luate în vederea executării pedepsei amenzii şi asupra bunurilor părţii responsabile civilmente;
c. pot fi luate de instanţa de judecată, din oficiu, oricând pe parcursul fazei de judecată.

7.6. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 720-740
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 357-367

81
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 8
Acte procesuale și procedurale comune
Cuprins
8.1. Introducere. Obiective.
8.2.Noţiunea şi clasificarea actelor procesuale procedurale
8.2.1. Noţiunea de acte procesuale şi acte procedurale
8.2..2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale
8.3. Citarea.
8.4.Comunicarea actelor procedurale.
8.5.Mandatul de aducere
8.6. Accesul la baze electronice de date.
8.7. Test de evaluare a cunoștințelor
8.8. Bibliografie

8.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţiactele procesuale şi procedurale
comune (concept, distincţii). De asemenea, veţi parcurge aspectele teoretice şi practice ale
procedurii citării, comunicării altor acte procedurale şi ale mandatului de aducere.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

8.2.Noţiunea şi clasificarea actelor procesuale procedurale


8.2.1. Noţiunea de acte procesuale şi acte procedurale

Definiție Actele procesuale: manifestări de voinţă ale organelor judicare şi ale părţilor de care
depinde desfăşurarea procesului penal până la punerea în executare a hotărârii penale
definitive

Exemple acte procesuale


Sunt acte procesuale următoarele manifestări de voinţă: începerea urmăririi penale, punerea
în mişcare a acţiunii penale, trimiterea în judecată, luarea măsurilor preventive sau a
măsurilor asigurătorii, dispoziţia de citare a unor anumite persoane, introducerea plângerii
prealabile de către persoana vătămată, împăcarea etc.

Definiție Actele procedurale: mijloacele juridice prin care se aduc la îndeplinire sarcinile ce
decurg din actele procesuale.
Exemple acte procedurale
▪ sunt acte procedurale, spre exemplu, înmânarea citaţiei, executarea unui mandat de
aducere sau de arestare, efectuarea unei percheziţii, ascultarea unui martor,
cercetarea la faţa locului.
Definiție Actele procedurale: mijloacele juridice prin care se aduc la îndeplinire sarcinile ce
decurg din actele procesuale.

82
Exemple acte de documentare procedurală
sunt considerate acte de documentare procedurală, spre exemplu, ordonanța de începere a
urmăririi penale, ordonanța de clasare, ordonanţa de renunțare la urmărire penală, ordonanţa de
punere în mişcare a acţiunii penale, rechizitoriul, încheierile instanţei, etc.

8.2..2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale

Criteriul
momentului ▪ acte comune, care pot fi îndeplinite în orice fază a procesului penal (spre exemplu,
îndeplinirii asistenţa juridică, emiterea şi executarea mandatului de aducere faţă de martorul
actelor care nu răspunde la citaţia primită)
▪ acte speciale, care pot fi îndeplinite numai în anumite momente ale procesului penal
(spre exemplu, declanşarea procesului penal, trimiterea în judecată, exercitarea unei
căi de atac etc.)

▪ acte oficiale, care pot fi îndeplinite numai de către organele judiciare (spre exemplu,
Criteriul începerea urmăririi penale, suspendarea procesului penal etc.)
persoanei ▪ acte neoficiale, care pot fi îndeplinite de părţi şi de celelalte persoane (spre exemplu,
care le poate constituirea de parte civilă, sesizarea organelor judiciare prin plângere sau denunţ
îndeplini etc.)
▪ acte neoficiale care pot avea şi caracter oficial (spre exemplu, exercitarea acţiunii
civile până la începerea cercetării judecătoreşti – act neoficial – de către procuror
atunci când persoana vătămată nu are capacitate de exerciţiu sau capacitate de
exerciţiu restrânsă – act oficial)

Criteriul ▪ acte obligatorii (spre exemplu, pronunţarea hotărârii judecătoreşti, suspendarea


obligativității urmăririi penale dacă inculpatul este grav bolnav etc.)
actelor ▪ acte facultative (spre exemplu, formularea unei cereri de recuzare, exercitarea unei
căi de atac, constituirea ca parte civilă etc.)

Criteriul
modalității de ▪ acte materiale (spre exemplu, percheziţia, ridicarea de obiecte sau înscrisuri,
realizare expertiza etc.)
▪ acte orale (spre exemplu, punerea de concluzii în cadrul dezbaterilor, ascultarea
părţilor etc.)
▪ acte scrise (spre exemplu, ordonanţele organului de urmărire penală, cererea de
strămutare, minuta etc.)

8.3. Citarea

Definiție
Citarea reprezintă instituţia prin intermediul căreia organele judiciare asigură prezenţa
părţilor sau a altor persoane la activitatea procesuală.

▪ în cazul citării
Noțiuni o actul procesual îl reprezintă dispoziţia de citare
introductive o actul procedural este citaţia însoţită de procedura de înştiinţare a persoanei citate
▪ citarea se face în scris, dar poate fi realizată şi prin notă telefonică sau telegrafică,
încheindu-se în acest sens un proces-verbal
▪ în cazul în care există un număr mare de persoane vătămate sau părţi civile, acestea
pot fi citate prin reprezentantul legal desemnat de acestea sau de către organul

83
judiciar sau printr-o publicaţie de circulaţie naţională
▪ citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt
sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate
o citarea, în acest caz, se face la adresa electronică ori la coordonatele care au fost
indicate în acest scop organului judiciar de către persoana citată sau de către
reprezentantul ei
▪ organul judiciar poate comunica şi oral persoanei prezente termenul următor,
aducându-i la cunoştinţă consecinţele neprezentării
o în cursul urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a termenului se menţionează
într-un proces-verbal, care se semnează de către persoana astfel citată
▪ citarea şi comunicarea actelor procedurale se fac în plic închis, care va purta
menţiunea „Pentru justiţie. A se înmâna cu prioritate”
▪ citarea are loc din oficiu, fiind obligatorie

Distincție ▪ prezenţa părţilor sau a altor persoane poate fi asigurată şi prin intermediul
citarea/încunoștințare încunoştinţării
o încunoştinţarea despre introducerea şi termenul fixat pentru soluţionarea cererii
de strămutare [art. 73 alin. (2) C. pr. pen.]
o încunoştinţarea avocatului suspectului sau inculpatului despre efectuarea
oricărui act de urmărire penală [art. 92 alin. (2) C. pr. pen.]
▪ neprezentarea în cazul încunoştinţării nu este sancţionată de lege, pe când nepre-
zentarea în urma citării poate determina aplicarea unei amenzi sau aducerea silită

Conținutul
citației ▪ denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite
citaţia, sediul său, data emiterii şi numărul dosarului
▪ numele şi prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului
cauzei
▪ adresa celui citat
▪ ora, ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi invitarea celui citat să se
prezinte la data şi locul indicate
▪ menţiunea că partea citată are dreptul la un avocat cu care să se prezinte la termenul
fixat
▪ dacă este cazul, menţiunea că apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu
îşi alege un avocat, care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat
din oficiu
▪ menţiunea că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să
consulte dosarul aflat la arhiva instanţei sau a parchetului
▪ consecinţele neprezentării în faţa organului judiciar
▪ citaţia transmisă suspectului sau inculpatului trebuie să cuprindă încadrarea juridică
şi denumirea infracţiunii de care este acuzat, atenţionarea că, în caz de
neprezentare, poate fi adus cu mandat de aducere
▪ semnătura emitentului

Locul unde se ▪ adresa unde locuieşte persoana citată (adresa unde locuieşte efectiv persoana în
realizează cauză poate fi aflată pe baza declaraţiei acesteia, în urma investigaţiilor organelor
citarea de urmărire penală sau ca urmare a investigaţiilor agentului procedural)
▪ adresa locului de muncă (în ipoteza în care nu se cunoaşte adresa unde locuieşte
persoana citată; procedura se îndeplineşte prin intermediul funcţionarului de la
registratură însărcinat cu primirea corespondenţei)
▪ adresa indicată de persoana în cauză (în ipoteza în care subiecţii procesuali
principali, părţile sau martorul indică o altă adresă la care să fie citaţi)
▪ sediul avocatului ales (partea sau subiectul procesual principal pot fi citaţi la sediul
avocatului ales, dacă nu s-a prezentat după prima citare legală îndeplinită)

84
▪ dacă nu se cunosc nici adresa unde locuieşte suspectul sau inculpatul şi nici locul
său de muncă, la sediul organului judiciar se afişează o înştiinţare, care trebuie să
cuprindă:
o anul, luna, ziua şi ora când a fost făcută
o numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia
o numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui
citat
o numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului
judiciar pe rolul căruia se află dosarul
o menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei
o menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care
destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica
citaţia
o menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea
citaţiei în interiorul termenului menţionat, citaţia se consideră comunicată la
împlinirea acestui termen
o semnătura celui care a afişat înştiinţarea
▪ administraţia unităţii sanitare sau a aşezămintelor de asistenţă socială (în ipoteza
în care persoanele citate sunt internate în spital, aşezăminte medicale sau de
asistenţă socială, de ex.: sanatorii, centre de plasament pentru minori, cămine de
bătrâni etc.
▪ administraţia locului de deţinere (în ipoteza în care persoanele citate se află în stare
de deţinere)
▪ unitatea militară (în ipoteza în care persoanele citate au calitatea de militari;
procedura se îndeplineşte prin comandantul unităţii militare. Dispoziţia se referă
doar la militarii încazarmaţi)
▪ căpitănia portului unde este înregistrată nava (în ipoteza în care persoana care
urmează a fi citată face parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, aflate în
cursă)
▪ instituţiile, autorităţile publice şi alte persoane juridice se citează astfel:
o la sediul acesteia
o prin afişarea unei înştiinţări la sediul organului judiciar, înştiinţare care are
conţinut identic cu cea care se afişează în cazul persoanelor fizice, în cazul în
care la sediul declarat persoana juridică nu-şi mai desfăşoară activitatea
▪ persoana citată locuieşte în străinătate
o citarea se face potrivit normelor de drept penal internaţional aplicabile în relaţia
cu statul solicitat, în condiţiile legii
o în absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic
internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată; în
acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau
refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă de îndeplinire a procedurii de
citare
o pentru primul termen de judecată, suspectul sau inculpatul va fi înştiinţat prin
citaţie că are obligaţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de
poştă electronică sau mesagerie electronică, unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul
o în cazul în care nu se conformează, comunicările i se vor face prin scrisoare
recomandată, recipisa de predare la Poşta Română a scrisorii, în cuprinsul căreia
vor fi menţionate actele care se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a
procedurii
o în acest caz, procedura va fi considerată îndeplinită prin simpla existenţă la
dosar a recipisei de predare a scrisorii care conţine citaţia, nefiind nevoie să
existe şi dovezi din care să reiasă că citaţia i-a fost şi efectiv comunicată
o instituţia, unitatea sau persoana juridică care a trimis în străinătate persoana

85
citată sau membrii de familie a acesteia
o personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetăţenii români
trimişi să lucreze în cadrul organizaţiilor internaţionale, membrii de familie care
locuiesc cu ei, cât timp se află în străinătate, precum şi cetăţenii români aflaţi în
străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc se
citează prin intermediul unităţilor care i-au trimis în străinătate
În practica judiciară s-a stabilit că citarea este considerată neîndeplinită dacă s-a făcut la
adresa indicată de partea vătămată şi nu la cea indicată de inculpat. De asemenea, s-a stabilit
că în ipoteza în care există probabilitatea ca inculpatul să poată fi găsit la una dintre adresele
indicate, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a-l cita la ambele adrese. În consecinţă,
procedând la a-l cita numai la adresa la care, conform declaraţiilor sale, locuieşte fără forme
legale, instanţa a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate absolută.
Comunicarea ▪ comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face prin agenţii
citației procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin
intermediul poliţiei locale ori prin serviciul poştal sau de curierat
▪ aceste persoane sunt obligate să îndeplinească procedura de citare şi să comunice
dovezile de îndeplinire a acesteia înainte de termenul de citare stabilit de organul
judiciar
▪ înmânarea citaţiei persoanei care urmează să se prezinte în faţa organelor judiciare
▪ persoana citată primeşte citaţia şi semnează dovada de primire, care se înaintează
organului emitent. Citaţia poate fi înmânată oriunde destinatarul este găsit
▪ dacă persoana citată primeşte citaţia, dar nu vrea sau nu poate să semneze dovada
de primire, agentul procedural lasă citaţia celui în cauză şi menţionează acest aspect
într-un proces-verbal
▪ dacă persoana citată refuză să primească citaţia, persoana însărcinată să comunice
citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu
privire la împrejurările constatate
▪ pe baza înștiințării persoana citată se poate prezenta într-un anumit număr de zile
pentru a ridica citația
▪ la împlinirea termenului, procedura va fi considerată îndeplinită
▪ în cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat
care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată, precum şi în cazul în care statul
destinatarului nu permite citarea prin poştă, citaţia se va afişa la sediul parchetului
sau al instanţei, după caz. Citarea se poate realiza şi prin intermediul autorităţilor
competente ale statului străin dacă:
o adresa celui citat este necunoscută sau inexactă
o nu a fost posibilă trimiterea citaţiei prin intermediul poştei
o dacă citarea prin poştă a fost ineficientă sau necorespunzătoare
▪ când citarea are loc prin administraţia spitalului, prin comandantul unităţii sau la
căpitănia portului unde este înregistrată nava, unităţile acolo arătate sunt obligate a
înmâna de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i
semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia
▪ dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia
▪ citaţia destinată unei instituţii sau autorităţi publice ori altei persoane juridice se
predă la registratură sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei
▪ dacă funcţionarul refuză să primească citaţia, la sediul organului judiciar se va afişa
o înştiinţare, cu un conţinut identic cu cel al înştiinţării care se afişează în cazul
persoanei fizice care refuză primirea citaţiei
▪ când citarea se realizează prin intermediul poştei electronice, persoana care
realizează citarea întocmeşte un proces-verbal

86
În practica judiciară s-a stabilit că prin omisiunea menţionării în dovada de îndeplinire a
procedurii a numărului scării şi a etajului la care se află apartamentul în care locuieşte
inculpatul, nu există certitudinea că citaţia s-a afişat la locuinţa celui în cauză şi nu la o
altă adresă, astfel că inculpatul, neavând cunostinţă de proces nu s-a prezentat în instanţă
pentru a-şi exercita dreptul la apărare, suferind o vătămare a drepturilor sale ce nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului.
Înmânarea ▪ citaţia poate fi înmânată altor persoane dacă:
citației unei o persoana citată nu este acasă (în acest caz, citaţia poate fi înmânată soţului, unei
alte persoane rude, oricărei persoane care locuieşte cu ea, persoanei care, în mod obişnuit, îi
primeşte corespondenţa – chiar dacă aceasta din urmă nu locuieşte cu ea; citaţia
nu va fi înmânată unui minor sub 14 ani, unei persoane lipsite de discernământ)
o persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un
hotel, iar persoanele care pot primi citaţia lipsesc (citaţia se predă administra-
torului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte)
o persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certifi-
când identitatea şi semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta refuză sau nu
poate semna dovada de primire, agentul afişează citaţia (de fapt înştiinţarea) pe
uşa locuinţei, încheind proces-verbal
▪ în lipsa persoanelor mai sus arătate, agentul este obligat să se intereseze când poate
găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. Când persoana citată nu poate fi
găsită, agentul afişează pe uşa locuinţei persoanei citate o înştiinţare
▪ dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un
hotel, iar în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul
procedural face investigaţii în vederea descoperirii apartamentului sau camerei
(dacă s-a descoperit adresa completă, agentul procedural îndeplineşte procedura
potrivit dispoziţiilor mai sus menţionate); dacă adresa nu este descoperită, citaţia
(de fapt înştiinţarea) se afişează pe uşa principală a clădirii, încheindu-se
proces-verbal şi făcându-se menţiune despre împrejurările care au făcut imposibilă
înmânarea citaţiei)
▪ când comunicarea citaţiei nu se poate face deoarece imobilul nu există, este nelocuit
ori destinatarul nu mai locuieşte în imobilul respectiv sau atunci când comunicarea
nu poate fi făcută din alte motive asemănătoare, agentul întocmeşte un
proces-verbal în care menţionează situaţiile constatate, pe care îl trimite organului
judiciar care a dispus citarea
Dovada de ▪ îndeplinirea procedurii de citare presupune redactarea dovezii de primire şi a
citare procesului-verbal de predare a citării sau afişare a înștiințării

8.4. Comunicarea actelor procedurale

Definiție Comunicarea altor acte procedurale: mijlocul prin care sunt aduse la cunoştinţa
persoanelor care participă la desfăşurarea procesului penal actele procedurale sau
evenimentele procesuale care au avut loc ori urmează să aibă loc
▪ transmiterea unei copii a actului procedural
Modalități ▪ înştiinţarea despre îndeplinirea unui act procedural care s-a produs ori despre data la
care urmează să se producă un asemenea act
Terminologia o comunicare (spre exemplu, persoanei vătămate şi părţilor li se comunică o copie
folosită de a minutei)
C.pr.pen. o înştiinţare (spre exemplu, în cazul în care persoana citată nu este găsită, ea este
înştiinţată că trebuie să se prezinte pentru a ridica citaţia)
o încunoştinţare (spre exemplu, potrivit art. 73 C. pr. pen., preşedintele instanţei
ierarhic superioare celei de la care se strămută cauza încunoştinţează părţile
despre introducerea cererii de strămutare)
o aducerea la cunoştinţă [spre exemplu, potrivit art. 111 alin. (5) C. pr. pen.,
persoanei vătămate i se aduce la cunoştinţă cu ocazia primei audieri faptul că, în

87
cazul în care inculpatul va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o
pedeapsă privativă de libertate, aceasta poate să fie informată cu privire la
punerea acestuia în libertate]
▪ sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la citare privind locul unde se face comu-
nicarea, modul de înmânare sau predarea actului comunicat şi dovada de îndeplinire
a procedurii comunicării
▪ în cazul persoanelor private de libertate, comunicarea celorlalte acte de procedură
se face prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare electronică disponibil la
locul de detenţie

8.5. Mandatul de aducere

Definiție Mandatul de aducere: actul procedural prin care se ordonă aducerea unei persoane în
faţa organului judiciar, în situaţia în care persoana citată nu s-a prezentat şi prezenţa
ei este necesară sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi
împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei.

▪ mandatul de aducere reprezintă actul procesual prin care se ordonă conducerea unei
persoane în faţa organului judiciar
▪ aducerea propriu-zisă (actul de executare al mandatului) constituie un act
procedural cu caracter de constrângere

Emiterea ▪ suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat
mandatului prin citaţie, dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată motivat că în
de aducere interesul rezolvării cauzei se impune această măsură
▪ pentru celelate persoane, mandatul de aducere se emite dacă, persoana respectivă,
fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa
ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei
şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei
▪ în cursul urmăririi penale, mandatul de aducere se emite de către organul de
urmărire penală (prin ordonanţă), iar în cursul judecăţii, de către instanţă (prin
încheiere)
▪ poate fi adus cu mandat orice subiect procesual principal, orice parte, precum şi alţi
participanţi (de ex., martori, experţi)
▪ mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală nu conferă dreptul ca
organele care-l execută să pătrundă fără consimţământ în domiciliul unei persoane
fizice sau în sediul unei persoane juridice pentru a-l lua cu forţa pe cel în cauză
▪ în cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea
fără consimţământ într-un domiciliu sau sediu, în cursul urmăririi penale mandatul
de aducere poate fi dispus, la cererea motivată a procurorului, de judecătorul de
drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul
▪ cererea prin care se solicită, în cursul urmăririi penale, emiterea unui mandat de
aducere se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor
▪ în cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, judecătorul de drepturi şi
libertăţi dispune motivat, prin încheiere definitivă, admiterea solicitării parchetului
şi încuviinţarea aducerii persoanei solicitate, emiţând de îndată mandatul de
aducere
▪ în cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu sunt satisfăcute
condiţiile impuse de lege, dispune, prin încheiere definitivă, respingerea cererii, ca

88
neîntemeiată
▪ mandatul de aducere emis de organul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale,
sau de instanţă, în cursul judecăţii, trebuie să cuprindă, în mod corespunzător,
menţiunile prevăzute pentru mandatul de aducere emis de judecătorul de drepturi şi
libertăţi

Executarea ▪ mandatul de aducere se execută prin organele de cercetare penală ale poliţiei
mandatului judiciare şi organele de ordine publică
de aducere ▪ persoana căreia i se încredinţează executarea mandatului transmite mandatul
persoanei pentru care acesta a fost emis şi îi solicită să o însoţească
▪ în cazul în care persoana indicată în mandat refuză să însoţească persoana care
execută mandatul sau încearcă să fugă, aceasta va fi adusă prin constrângere
▪ în vederea executării mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de
instanţa de judecată, organele care execută mandatul pot pătrunde în locuinţa sau
sediul oricărei persoane în care există indicii că se află cel căutat, în cazul în care
acesta refuză să coopereze, împiedică executarea mandatului sau pentru orice alt
motiv temeinic justificat şi proporţional cu scopul urmărit
▪ dacă persoana arătată în mandatul de aducere nu poate fi adusă din motive de boală,
cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta într-un proces-verbal, care
se înaintează de îndată organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de
judecată
▪ dacă cel însărcinat cu executarea mandatului de aducere nu găseşte persoana
prevăzută în mandat la adresa indicată, face cercetări şi, dacă acestea au rămas fără
rezultat, încheie un proces-verbal care va cuprinde menţiuni despre cercetările
făcute
▪ procesul-verbal se înaintează, de îndată, organului de urmărire penală sau, după caz,
instanţei de judecată
▪ executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul
unităţii militare sau prin poliţia militară
▪ activităţile desfăşurate cu ocazia executării mandatului de aducere sunt consemnate
într-un proces-verbal
▪ organul judiciar ascultă de îndată persoana adusă cu mandat de aducere sau, după
caz, efectuează de îndată actul care a necesitat prezenţa acesteia
▪ persoanele aduse cu mandat rămân la dispoziţia organului judiciar numai pe durata
impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară
prezenţa lor, dar nu mai mult de 8 ore, în afară de cazul în care s-a dispus reţinerea
ori arestarea preventivă a acestora
o în intervalul de 8 ore nu este inclusă perioada necesară deplasării la sediul
organului judiciar: de exemplu, dacă o persoană este adusă cu mandat de
aducere de la Oradea la Bucureşti, cele 8 ore se vor calcula de la momentul
introducerii în sediul organului judiciar, chiar dacă drumul a durat 10 ore

8.6. Accesul la baze electronice de date.

▪ în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a


aducerii cu mandat la desfăşurarea procedurilor, procurorul sau instanţa are drept de
acces direct la bazele electronice de date deţinute de organele administraţiei de stat
o organele administraţiei publice care deţin baze electronice de date sunt obligate
să colaboreze cu procurorul sau cu instanţa de judecată, în vederea asigurării
accesului direct al acestora la informaţiile existente în bazele electronice de date

89
8.7. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Menționați 5 acte procesuale


2. Menționați 5 acte procedurale
3. Cum se comuniă citația unei persoane care locuiește în străinătate?
4. Care sunt organele judiciare care pot emite un mandat de aducere?

Mandatul de aducere se poate executa prin:


a. agenţii procedurali;
b. secretarul parchetului, când aducerea a fost dispusă de procuror;
c. poliţia locală.

Părţile pot îndeplini, în cadrul procesului penal, acte procesuale?


a. nu, deoarece actele procesuale sunt definite ca fiind manifestări de voinţă ale organelor judiciare;
b. da, în ipoteza în care instanţa de judecată este sesizată direct prin plângere prealabilă de către persoana vătămată, iar
procurorul nu participă la şedinţa de judecată;
c. da; de exemplu, introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, declaraţia de participare a persoanei
vătămate ca parte civilă etc.

Reprezintă acte procedurale:


a. punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. executarea unui mandat de aducere;
c. declararea apelului.

În ipoteza în care suspectul sau inculpatul locuieşte în străinătate, procedura de citare se desfăşoară conform
următoarelor reguli:
a. citarea se face numai de către reprezentanţii Ministerului Public;
b. citarea se face prin scrisoare cu valoare declarată, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel; recipisa de
predare a scrisorii ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare;
c. citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat; în absenţa unei
asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin
scrisoare recomandată.

Suspectul sau inculpatul poate fi adus în faţa organelor judiciare pe baza unui mandat de aducere înainte de a
fi fost chemat prin citaţie?
a. da, dacă organele judiciare constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură;
b. nu, deoarece mandatul de aducere se dispune numai în ipoteza în care persoana citată anterior nu s-a prezentat, iar
ascultarea ori prezenţa ei este necesară;
c. da, numai în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

8.8. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 740-760
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 385-397

90
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 9
Acte procesuale și procedurale comune

Cuprins
9.1. Introducere. Obiective.
9.2. Modificarea actelor procedurale
9.3. Îndreptarea erorilor materiale evidente
9.4. Înlăturarea unor omisiuni vădite
9.5. Termenele
9.5.1. Noţiunea şi importanţa termenelor
9.5.2. Clasificarea termenelor
9.5.3. Modul de calcul al termenelor
9.5.4. Acte considerate ca făcute în termen
9.6. Sancţiunile procedurale penale
9.6.1. Inexistenţa
9.6.2. Decăderea
9.6.3. Inadmisibilitatea
9.6.4. Excluderea probelor
9.6.5. Nulităţile
9.7. Test de evaluare a cunoștințelor
9.8. Teme de control
9.9. Bibliografie.

9.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi modificarea actelor
procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite. De asemenea,
veţi putea aborda, din perspectivă conceptuală şi jurisprudenţială, termenele în procesul penal şi
sancţiunile care devin incidente in ipoteza nesocotirii acestora.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

9.2. Modificarea actelor procedurale

Obiectul ▪ din conţinutul unui act procedural lipsesc unele date, constatări ori menţiuni;
modificării ▪ în conţinutul unui act procedural sunt consemnate în mod greşit unele date, constatări ori
menţiuni;
▪ în conţinutul unui act procedural există date, constatări ori menţiuni care nu au fost voite
ori care nu corespund realităţii
Procedura ▪ actele procedurale vor fi modificate în cursul întocmirii sau imediat după întocmire,
modificării dar anterior semnării; dacă actul a fost semnat, nu se mai pot opera modificări, ci
numai semnalări prin act separat asupra defectelor de conţinut;
▪ modificările sunt confirmate în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul actului de către cei
care l-au semnat;

91
▪ modificările neconfirmate, dar care nu schimbă înţelesul frazei, rămân valabile;
▪ locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii trebuie barate, astfel încât să nu se poată
face adăugiri.

9.3. Îndreptarea erorilor materiale evidente

Definiție Erorile materiale evidente sunt greşeli scriptice asupra unor nume sau prenume,
asupra unor date caracteristice la care se referă actul, asupra unor indicaţii numerice,
calităţi procesuale care rezultă fără dubiu din compararea cu datele dosarului sau cu
ceea ce cuprinde însuşi actul în care s-a produs eroarea
Procedura
îndrepării ▪ îndreptarea erorilor materiale evidente se realizează astfel:
erorilor o erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de
materiale însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit
actul, la cererea celui interesat ori din oficiu;
o pentru îndreptarea erorii, părţile pot fi chemate pentru a da unele lămuriri;
o despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
întocmeşte un proces-verbal sau încheiere, făcând menţiune şi la sfârşitul actului
corectat;
o îndreptarea erorilor materiale nu este posibilă în situaţia în care greşelile
cuprinse în actul procedural scris pot avea consecinţe asupra desfăşurării
procesului penal sau asupra răspunderii penale sau civile (citarea sub nume sau
prenume greşite, care a avut ca urmare desfăşurarea judecăţii în lipsa celui greşit
citat, nu constituie eroare materială).

9.4. Înlăturarea unor omisiuni vădite

Definiție Omisiunile vădite presupun absenţa unor menţiuni pe care actul procedural trebuia să
le cuprindă

Procedura
îndrepării ▪ sunt considerate omisiuni vădite situaţiile în care organul de urmărire penală sau
erorilor instanţa de judecată nu s-au pronunţat cu privire la
materiale o sumele pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători;
o restituirea lucrurilor;
o ridicarea măsurilor asigurătorii

9.5. Termenele
9.5.1. Noţiunea şi importanţa termenelor

Definiție Termenele sunt intervale de timp înăuntrul cărora sau după epuizarea cărora pot fi
îndeplinite acte şi măsuri procesuale sau procedurale.

9.5.2. Clasificarea termenelor

▪ criteriul naturii drepturilor şi intereselor ocrotite


Clasificare o termene substanţiale - intervale de timp determinate de lege pentru ocrotirea unor
- substanţiale drepturi sau interese extraprocesuale, ele stabilind sau disciplinând în timp măsurile pe
- procedurale care organele judiciare le pot lua în ceea ce priveşte privarea sau restrângerea drepturilor
persoanei, drepturi conferite în afara procesului penal

92
Exemple termene substanţiale
▪ termenele care privesc durata măsurilor preventive, termenele aplicate în domeniul liberării
condiţionate, termenele de prescripţie a răspunderii penale etc.

o termenele procedurale - au în vedere intervale de timp fixate pentru a ocroti drepturi şi


interese ale persoanei, conferite în cadrul procesului penal

Exemple termene procedurale


▪ termenul de apel şi termenul de contestație, termenul de rezolvare de către procuror a
plângerilor îndreptate împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală etc.

▪ criteriul efectelor pe care le produc


Clasificare o termene peremptorii sau imperative - intervale de timp în interiorul cărora trebuie
- peremptorii îndeplinite anumite acte (termenul de 10 de zile pentru declararea apelului, termenul
- dilatorii de 20 de zile în care se poate face plângerea împotriva ordonanței de clasare);
- de recomandare o termene dilatorii - intervalele de timp după a căror expirare poate fi realizat un anumit
act (dacă într-o cauză penală nu s-a făcut apel de către inculpatul condamnat, până la
expirarea termenului de apel, nu se poate trece la punerea în executare a hotărârii);
o termene de recomandare - intervalele de timp înăuntrul cărora este recomandat a se
efectua un anumit act procesual sau procedural (termenul de 30 de zile pentru
motivarea hotărârilor judecătorești)
▪ criteriul unităţii de timp în funcţie de care se calculează
Clasificare o termenele pe ore (termenul de 48 de ore, în care organul de cercetare penală are
- pe ore obligaţia să înainteze procurorului plângerea împotriva măsurilor şi actelor de
- pe zile urmărire penală, conform art. 337 C.pr.pen.);
- pe luni o termenele pe zile (termenul general, de apel, de 10 zile);
- pe ani o termenele pe luni (termenul de 3 luni pentru depunerea recipisei de plată a amenzii,
conformart. 559 C.pr.pen.);
o termenele pe ani (termenul de 2 ani pentru eșalonarea plății amenzii).

▪ criteriul factorului care le stabilește durata


Clasificare o termenele legale – stabilite de lege [termenul de apel de 10 zile, prevăzut de art. 410
- legale alin. (1) C. pr. pen.]
- judiciare o termenele judiciare – stabilite de organele de urmărire penală sau de instanţa de
- judecată (organul de urmărire penală sau instanţa, când dispune efectuarea unei
expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile şi expertul; judecătorul de
cameră preliminară fixează termenul în care părţile şi persoana vătămată pot formula
cereri sau excepţii, termen care nu poate fi mai mic de 20 de zile)

▪ criteriul modului de calcul


Clasificare o termenele de succesiune – se calculează în sensul normal al curgerii timpului
- succesiune (termenul de apel se calculează de la comunicarea copiei minutei)
- regresiune o termenele de regresiune – se calculează în sensul invers al curgerii timpului, adică de
- la un anumit moment înapoi (citaţia trebuie înmânată suspectului sau inculpatului aflat
în străinătate cu cel puţin 30 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare,
propunerea de prelungire a arestării preventive trebuie formulată cu cel puţin 5 zile
înainte de expirarea măsurii)

9.5.3. Modul de calcul al termenelor

▪ modul de calcul al termenelor are în vederea clasificarea termenelor în termene


procedurale, respectiv termene substanţiale;
▪ la calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în
Modul de calcul actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel
pentru termenele
procedurale

93
▪ se folosesc două sisteme de calcul diferite, sistemul pe unităţi de timp libere şi sistemul
calendaristic
▪ sistemul pe unităţi de timp libere; la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte
ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se
împlineşte (spre exemplu, un termen de 24 de ore care începe să curgă joi la ora 10 se
împlineşte vineri la ora 12)
▪ În acelaşi mod se calculează şi termenele de regresiune; de exemplu, dacă arestarea
preventivă expiră pe data de 16 iunie, ultima zi în care procurorul poate formula propunere
de prelungire a măsurii preventive, pentru a fi respectat termenul de 5 zile reglementat de
art. 235 C. pr. pen., este 10 iunie; dacă ziua de 10 iunie pică într-o zi de sâmbătă,
propunerea va trebui făcută cel mai târziu pe 9 iunie (prima zi lucrătoare raportat la ordinea
de calcul al termenului)

Termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează
potrivit art. 269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală (I.C.C.J., R.I.L., decizia nr.
20/2017, publicată în M. Of. nr. 904 din 17 noiembrie 2017)

▪ sistemul calendaristic; termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârşitul zilei
corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii corespunzătoare din ultimul an
(spre exemplu, un termen de o lună început la 15 mai expiră la 15 iunie); dacă ultima zi a
termenului pe luni sau pe ani cade într-o lună ce nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în
ultima zi a acelei luni; când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul
expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează

Prorogarea legală nu intervine în cazul termenelor pe ore (de exemplu, dacă un termen de 48
de ore se împlineşte sâmbăta, el nu se va proroga până luni)

▪ în calcularea termenelor privind luarea, menţinerea ori revocarea măsurilor preventive, ora
Modul de calcul sau ziua de la care începe şi la care sfârşeşte termenul intră în durata acestuia
pentru termenele ▪ sistemul unităţilor pline de timp ( spre exemplu, în cazul reţinerii, termenul de 24 de ore care
substanţiale a început să curgă pe 16 mai la ora 9 se împlineşte pe 17 mai ora 9);
▪ calcularea termenelor substanţiale pe luni şi pe ani: luna şi anul se socotesc împlinite cu o
zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care a început să curgă termenul.

În practica judiciară s-a apreciat că dispoziţiile legale incidente în materie nu permit ca la


calcularea unui termen stabilit pe zile să se ţină seama, concomitent, şi de ora la care a
început curgerea termenului, căci în acest fel se ajunge, în mod inevitabil, la prelungirea cu o
zi a termenului pe care legea l-a stabilit pe zile. Astfel, este nelegală procedura instanţei de a
dispune arestarea preventivă a inculpatului pe 30 zile de la data de 28.07.2017. ora 14.00 la
data de 2,707.2017, ora 14.00, având în vedere că, luând în calcul numai zilele, termenul ar fi
expirat la sfârşitul zilei de 26.07.2017

9.5.4. Acte considerate ca făcute în termen

▪ actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de


deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este
considerat făcut în termen
o dovada depunerii actului se poate face prin înregistrarea sau atestarea făcută de

94
administraţia locului de deţinere ori de unitatea militară pe actul depus sau cu
recipisa oficiului poştal
o actul trebuie depus la oficiul poştal sau la registratura organului judiciar în
timpul programului de lucru normal al acestuia (de ex., inculpatul nu va putea
solicita să se constate că hotărârea nu este definitivă dacă s-a prezentat la oficiul
poştal pentru a depunerea apelului în ultima zi la ora 18, dar programul de lucru
se termina la ora 17)
Dacă actul de procedură care trebuie făcut într-un anumit termen, este trimis prin
e-mail sau fax, în ultima zi a termenului care se calculează pe zile, este socotit a fi
făcut în termen, chiar dacă actul de procedură se înregistrează la organul judiciar
după expirarea termenului (I.C.C.J., HP, decizia nr.12/2020, publicată în M.Of. nr.
554 din 26 iunie 2020).

▪ în cazul în care actul a fost depus prin scrisoare simplă, se consideră că el a fost
depus în termen în funcţie de data ştampilei poştei aplicate pe plic
▪ în cazul în care actul a fost transmis prin poştă electronică, el va fi considerat a fi în
termen, raportat la momentul înregistrării la organul judiciar
▪ dacă un act care trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau transmis,
din necunoaştere ori dintr-o greşeală vădită a expeditorului, înainte de expirarea
termenului, unui organ judiciar care nu are competenţă, se consideră că a fost depus
în termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent după expirarea
termenului fixat
o dispoziţiile se aplică doar în cazul în care actul a fost transmis unui organ
judiciar (organe de cercetare penală, parchet, instanţe judecătoreşti), nu şi unor
instituţii (Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea
Constituţională); de exemplu, dacă o persoană solicită tragerea la răspundere
penală a unui magistrat pentru o infracţiune de ameninţare printr-un memoriu
adresat CSM-ului, plângerea prealabilă va fi considerată a fi făcută în termen
dacă este înregistrată la organul judiciar competent în termen de 3 luni de la
data comiterii faptei, independent de momentul formulării memoriului la CSM
▪ actele efectuate de procuror (cu excepţia căilor de atac) sunt considerate ca făcute
în termen dacă data la care actul a fost trecut în registrul de ieşire al parchetului este
înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului

9.6. Sancţiunile procedurale penale

Definiţie Sancţiunile procedurale penale sunt remedii procedurale prin intermediul cărora actele
procesuale şi procedurale îndeplinite în mod nelegal devin lipsite de valabilitate.

▪ în sens larg, sancţiunile procedurale penale sunt următoarele: inexistenţa, decăderea,


inadmisibilitatea, excluderea respectiv nulităţile;
▪ în sens restrâns, prin sancţiuni procedurale penale se înţeleg nulităţile.

9.6.1. Inexistenţa

▪ actele inexistente sunt socotite simple realităţi de fapt, ele având numai aparenţa unor
Inexistenţa existenţe juridice;
▪ actul procesual care nu a luat fiinţă juridică, respectiv nu s-a produs în condiţiile necesare pentru
a se naşte, nu este imperfect sau greşit realizat, ci pur şi simplu nu există (poate fi socotită ca
inexistentă, spre exemplu, o hotărâre judecătorească redactată de un student aflat în
practică).

95
9.6.2. Decăderea

▪ pierderea unui drept procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut în
Decăderea lege
▪ distincţie decădere/nulitate
o nulitatea se referă la acte procesuale; în aces caz, se impune refacerea actului sau
activităţii anulate;
o decăderea se referă la exercitarea drepturilor procesuale; se are în vedere un act care
nu mai poate lua fiinţă, deoarece a expirat termenul prevăzut de lege;

Exemple
▪ este decăzut din exerciţiul dreptului procesual de a apela hotărârea, cel ce nu a declarat
apel în termenul prevăzut de lege; de asemenea, nerespectarea termenului până la care
persoana vătămată se poate constitui parte civilă duce, pentru cel vătămat, la
decăderea din dreptul de a avea această calitate în cadrul procesului penal.

9.6.3. Inadmisibilitatea

Definiţie Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine ca urmare a exercitării de


către părţile în proces a unor drepturi care nu le sunt conferite sau a unor drepturi procesuale
epuizate.

▪ distincţie inadmisibilitate/nulitate
o inadmisibilitatea poate privi numai actele părţilor în proces, nu şi pe acelea ale
organelor judiciare; în cazul în care acestea îşi depăşesc limitele competenţei stabilite
prin lege, va interveni sancţiunea nulităţii
o spre exemplu, va fi incidentă sancţiunea inadmisibilităţii în ipoteza declararii unui apel
împotriva unei hotărâri de declinare a competenţei, deoarece o asemenea hotărâre nu
poate fi supusă căilor de atac.

9.6.4. Excluderea probelor

Definiție Excluderea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care probele au fost
obţinute în procesul penal prin încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii
administrării probelor

9.6.5. Nulitățile

Definiție Nulităţile sunt sancţiuni procedurale care intervin ori de cîte ori un act procesual sau
procedural, ori o activitate procesuală s-a realizat fără respectarea legii, având drept
urmare apariţia unei vătămări procesuale
Condiții
pentru a ▪ dispoziţiile legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal au fost încălcate
opera ▪ încălcarea dispoziţiilor legale să aibă drept efect producerea unei vătămări
nulitatea ▪ vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv

96
Clasificare ▪ criteriul modului de exprimare, nulităţile se clasifică în:
-exprese o nulităţi exprese: în textul de lege se menţionează expres că încălcarea dispo-
-virtuale ziţiei respective atrage nulitatea
▪ exemple: nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată,
competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci
când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente,
publicitatea şedinţei de judecată, neconfirmarea de către judecătorul de cameră
preliminară a ordonanţei de redeschidere a procesului penal etc.
o nulităţi virtuale: în textul de lege nu se menţionează expres că încălcarea
dispoziţiei respective atrage nulitatea, dar acest lucru rezultă fie din moda-
litatea de reglementare a dispoziţiei încălcate, fie din cauza producerii unei
vătămări
▪ exemple: nerespectarea dispoziţiilor privind citarea, omisiunea aducerii la
cunoştinţa suspectului a dreptului la tăcere etc.

▪ în funcţie de efectelor produse, nulităţile se clasifică în:


o nulităţi totale – de exemplu, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa
Clasificare personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o
-totale instanţă inferioară celei legal competente, determină nulitatea tuturor actelor
-parțiale
efectuate de instanţa necompetentă
o nulităţi parţiale – judecătorul care admite cererea de recuzare stabileşte care
acte efectuate de judecătorul incompatibil se menţin

Clasificare în funcţie de criteriul modului de aplicare şi al efectelor produse, nulităţile se


-absolută clasifică în:
-relativă ▪ nulităţi absolute – prezintă următoarele trăsături
o vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, persoana sau organul care
o invocă nefiind nevoiţi să facă dovada acesteia
o pot fi invocate în următoarele condiţii
- dacă se invocă nerespectarea dispoziţiilor privind competența materială sau
personală a organelor de urmărire penală
✓ până la încheierea procedurii în camera preliminară (inclusiv în faţa
judecătorului de drepturi şi libertăţi)
✓ în orice stare a procesului când instanţa a fost sesizată cu un acord de
recunoaştere a vinovăţiei
- soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.281 alin.(1) lit.b) din Codul de
procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute
încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea
persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională (decizia CCR
nr. 302 din 4.05.2017 publicată în M.Of. 566 din 17.07.2017)
- dacă se invocă nerespectarea dispoziţiilor privind prezenţa suspectului sau a
inculpatului (atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii), precum
şi nerespectarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau
a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie
✓ până la încheierea procedurii în camera preliminară (inclusiv în faţa
judecătorului de drepturi şi libertăţi), dacă încălcarea a intervenit în cursul
urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare
✓ în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii
✓ în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit
încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei
- în orice stare a procesului, pentru celelalte cazuri de nulitate absolută (inclusiv
în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi)

97
Cu privire la nerespectarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a
suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, Curtea
Constituțională a arătat că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se
poate ridica excepția nulității absolute în cazul neasistării de către un apărător
în faza procedurii camerei preliminare, deși legea prevedea obligativitatea
acestui lucru, legiuitorul golește de conținut însuși dreptul fundamental la
apărare (C.C.R., Decizia nr. 88/2019, publicată în M.Of. nr. 499 din 20 iunie
2019); în aceste condiții, nerespectarea dispoziţiilor privind asistarea de către
avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi pe
parcursul procedurii de cameră preliminară va putea fi invocată până la
soluționarea definitivă a cauzei

o pot fi invocate de procuror, subiecţi procesuali principali şi de orice parte din


proces, indiferent de existenţa sau inexistenţa unui interes procesual propriu,
precum şi de instanţă din oficiu
o în principiu nu pot fi acoperite

▪ cazuri de nulitate absolută


o compunerea completului de judecată
o competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci
când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente
o competenţa materială şi competenţa personală a organelor de urmărire penală
o publicitatea şedinţei de judecată
o participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit
legii
o prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este
obligatorie potrivit legii
o asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte
părţi (precum şi a persoanei vătămate), atunci când asistenţa este obligatorie

o nulităţile relative se caracterizează prin aceea că


- pot fi invocate de către procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana
vătămată, însă cel care invocă nulitatea relativă trebuie să aibă un interes
propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Cu alte cuvinte, doar cel care
a suferit o vătămare procesuală poate invoca nulitatea relativă; de ex.,
inculpatul nu poate invoca drept motiv de apel nelegala citare a părţii civile
- poate fi invocată și din oficiu de către instanța de judecată
o soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art.282 alin.(2) din Codul de procedură
penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este
neconstituțională (Decizia C.C.R. nr. 554/2017, publicată în M.Of. nr. 1013 din
21 decembrie 2017)
- se acoperă dacă:
✓ persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege (practic, ea
este decăzută din dreptul de a invoca nulitatea relativă)
✓ persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea nulităţii
- nulităţile relative pot fi invocate numai într-un anumit moment al procesului,
astfel:
✓ până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a
intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură
✓ până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă
încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost
sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei
✓ până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă

98
încălcarea a intervenit în cursul judecăţii
- intervin doar în cazul în care nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează
procesul penal a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin
anularea actului, vătămare care însă nu este prezumată, ci trebuie dovedită
- pot fi invocate de către procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana
vătămată, însă cel care invocă nulitatea relativă trebuie să aibă un interes
propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Cu alte cuvinte, doar cel care
a suferit o vătămare procesuală poate invoca nulitatea relativă; de ex.,
inculpatul nu poate invoca drept motiv de apel nelegala citare a părţii civile

Efectele ▪ anularea actului (lipsirea actului de efecte juridice; actul este considerat nul din
nulității momentul în care a fost efectuat cu încălcarea legii, şi nu din momentul în care s-a
declarat nulitatea lui)
▪ refacerea actului
o în faţa acelui organ judiciar (nulitatea dispoziţiei de schimbare a încadrării
juridice rezultată din nepunerea acesteia în discuţia contradictorie a părţilor de
către prima instanţă va fi remediată de instanţa de apel prin acordarea tuturor
părţilor a dreptului de a pune concluzii)
o de către organul judiciar care a comis neregularitatea (de exemplu, actele
întocmite la ultimul termen de judecată, nule deoarece o parte nu a fost citată,
vor fi refăcute de prima instanţă ca urmare a dispoziţiei instanţei de apel de
rejudecare a cauzei)
o de către organul judiciar competent (de exemplu, curtea de apel constată că o
cauză de competenţa tribunalului a fost judecată de judecătorie, actele
procesuale sau procedurale nule efectuate de către judecătorie vor fi refăcute de
către tribunal)
o actul procesual sau procedural va fi refăcut doar dacă acest lucru este necesar și
posibil
▪ actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de
nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul (de
exemplu, nulitatea tuturor actelor efectuate în cursul judecăţii rezultată din
necitarea unei părţi pe tot parcursul procesului se răsfrânge asupra actului ulterior
care este hotărârea judecătorească)

9.7. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Ce este inexistența?
2. Care sunt diferențele dintre decădere și nulitate?
3. Care sunt cazurile de nulitate absolută reglementate de C.pr.pen.?
4. Care sunt trăsăturile nulității relative?
5. Care sunt efectele nulității?

În procedura de calcul al termenului privind arestarea preventivă:


a. nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte;
b. nu se iau în considerare sărbătorile legale;
c. ziua la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata termenului.

99
Pentru fiecare parte, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. În această ipoteză, la
calcularea termenului:
a. ziua de la care a început să curgă termenul intră în durata termenului;
b. ziua de la care începe să curgă termenul şi ziua în care acesta se împlineşte nu se socotesc în durata termenului;
c. dacă ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul acelei zile.

Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural:


a. au drept rezultat anularea actului procedural respectiv;
b. reprezintă un caz de încetare a urmăririi penale ori încetare a procesului penal;
c. se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui
interesat sau din oficiu.

Este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute:


a. încălcarea dispoziţiilor relative la asistarea obligatorie a suspectului de către apărător;
b. încălcarea dispoziţiilor relative la efectuarea expertizei psihiatrice în cauzele cu infractori minori;
c. încălcarea dispoziţiilor relative la luarea declaraţiei persoanei vătămate.

Sancţiunea nulităţii absolute poate fi invocată dacă se constată:


a. încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa teritorială;
b. încălcarea dispoziţiilor relative la asistarea părţii civile de către apărător, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
c. nerespectarea dispoziţiilor relative la compunerea instanţei de judecată.

9.8. Teme de control

1. Poprirea
2. Contestarea măsurilor asigurătorii.
3. Citarea.
4. Mandatul de aducere.
5. Clasificarea termenelor.
6. Modalitatea de calcul a termenelor.
7. Decăderea.
8. Trăsăturile nulității absolute.
9. Cazurile de nulitate absolută.
10. Trăsăturile nulității relative.

9.9 Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 760-789
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 397-409

100
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.10
Acte procesuale și procedurale comune

Cuprins
10.1. Introducere. Obiective.
10.2. Cheltuielile judiciare.
10.3. Amenda judiciară.
10.4. Test de evaluare a cunoștinelor.
10.5. Bibliografie

10.1. Introducere. Obiective

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi afla în ce constau cheltuielile judiciare și cine are
sarcina suportării acestora. Totodată, veți învăța ce fapte pot atrage aplicarea unei amenzi
judiciare.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

10.2. Cheltuielile judiciare

Definiţie Prin cheltuieli judiciare se înţeleg acele cheltuielile făcute, potrivit legii, pentru buna
desfăşurare a procesului penal (efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor,
conservarea mijloacelor materiale de probă, valorificarea în cursul procesului penal a
bunurilor indisponibilizate, retribuirea apărătorilor şi alte cheltuieli ocazionate de
desfăşurarea activităţii judiciare).

▪ cheltuieli de procedură (avansate de stat);


Clasificare ▪ cheltuieli de judecată (avansate de părţi)

▪ plata cheltuielilor avansate de stat în caz de condamnare, amânare a aplicării pedepsei,


Plata renunțare la aplicarea pedepsei sau renunțare la urmărire penală:
cheltuielilor o inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat;
avansate de stat o când sunt mai mulţi inculpaţi, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de
în caz de fiecare; la stabilirea acestei părţi se ţine seama, pentru fiecare dintre inculpaţi, de măsura în
condamnare care a provocat cheltuielile judiciare
o poate fi obligat la cheltuieli judiciare și inculpatul față de care s-a dispus o măsură
educativă
o cheltuielile de procedură pot fi suportate şi de către partea responsabilă civilmente, în
măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la suportarea pagubei

101
În caz de pluralitate de inculpaţi, instanţa de judecată va stabili partea de cheltuieli judiciare
datorate statului de fiecare dintre aceştia. La stabilirea acestei părţi se ţine seama, pentru
fiecare dintre inculpaţi, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare. Rezultă că
obligaţia inculpatului de a plăti cheltuielile judiciare avansate de către stat este personală, ea
decurgând din împrejurarea că prin încălcarea legii penale a provocat declanşarea procesului
penal şi alocarea unor sume din bugetul statului pentru desfăşurarea acestuia, deci dintr-o
culpă procesuală.

▪ plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri


Plata o în caz de achitare de către persoana vătămată (dacă i se reține o culpă procesuală),
cheltuielilor partea civilă (dacă i s-au respins pretenţiile civile şi numai în măsura în care i se reține
avansate de stat o culpă procesuală) sau inculpat (în cazul în care, deşi achitat, a fost totuşi obligat la
în celelalte cazuri repararea pagubei);
o în caz de încetare a procesului penal, de către inculpat (dacă există o cauză de
nepedepsire), persoana vătămată (în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul
în care plângerea a fost tardiv introdusă), respectiv, inculpatul și persoana vătămată, în
caz de împăcare;
o în cazul în care inculpatul cere continuarea procesului penal, de către persoana
vătămată [când aceasta şi-a retras plângerea prealabilă ori s-a dispus clasarea în
temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a)-c) sau achitarea inculpatului, bineînţeles, şi
în acest caz dacă se reţine o culpă procesuală în sarcina sa] sau inculpat [atunci când
se dispune clasarea pentru alte situaţii decât cele prevăzute în dispoziţiile art. 16 alin.
(1) lit. a)-c) ori încetarea procesului penal]
o dispoziţiile mai sus menţionate se aplică şi în caz de clasare
o în caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile
judiciare sunt suportate de către stat
o în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau
oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a
respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea
o cheltuielile privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare,
potrivit legii, rămân în sarcina statului
o în situaţia contestaţiilor formulate de către administraţia penitenciarului în cazurile
prevăzute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările şi completările ulterioare, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
o în toate celelalte cazuri, statul suportă cheltuielile de procedură

În ipoteza în care acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu şi instanţa penală este
sesizată prin rechizitoriu, în principiu, persoanei vătămate nu i se poate imputa nici o culpă
procesuală ce ar putea justifica suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat. Numai
dacă s-ar face dovada că persoana vătămată a determinat sau a provocat anumite cheltuieli
care nu erau necasare cauzei, numai atunci ea va putea fi obligată la plata acestor cheltuieli şi
numai în raport cu contribuţia sa la efectuarea lor.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţiile Unite a statuat că în cazul respingerii plângerii
formulate împotriva ordonanţei procurorului de clasare ori a dispoziţiei de clasare cuprinse
în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către
persoana căreia i s-a respins plângerea

▪ plata cheltuielilor făcute de părţi în caz de condamnare amânare a aplicării pedepsei sau
Plata renunțare la aplicarea pedepsei:
cheltuielilor
făcute de părţi
în caz de
condamnare 102
o dacă acţiunea civilă este admisă în totalitate, inculpatul este obligat să plătească
cheltuielile judiciare făcute de persoana vătămată şi parteaea civilă;
o dacă acţiunea civilă este admisă în parte, instanţa poate obliga pe inculpat la plata
totală sau numai a unei cote din cheltuielile făcute de partea civilă;
o în caz de renunţare la pretenţiile civile, precum şi în caz de tranzacţie, mediere ori
recunoaştere a pretenţiilor civile, instanţa dispune asupra cheltuielilor conform
înţelegerii părţilor
o dacă sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, instanţa stabileşte partea din cheltuieli
datorată de fiecare
o dacă în cauză a fost şi parte responsabilă civilmente, care a fost obligată în solidar cu
inculpatul la suportarea pagubei, aceasta va fi obligată, tot în solidar, şi la plata
cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă
▪ plata cheltuielilor făcute de părţi în caz de achitare:
Plata o persoana vătămată este obligată să plătească inculpatului şi părţii responsabile
cheltuielilor civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate
făcute de părţi de ea;
în caz de o în celelalte cazuri privind restituirea cheltuielitor judiciare făcute de părţi, instanţa
achitare stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile;

10.4 Amenda judiciară

Definiţie Amenda judiciară reprezintă acea sancţiune procesuală, aplicată în cazul săvârşirii unei abateri
judiciare prevăzute de Codul de procedură penală.

▪ abateri judiciare sancţionate cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:


100 lei - 1000 lei o neîndeplinirea în mod nejustificat sau îndeplinirea greşită ori cu întârziere a lucrărilor de
citare sau de comunicare a actelor procedurale, de transmitere a dosarelor, precum şi a
oricăror alte lucrări, dacă prin aceasta s-au provocat întârzieri în desfăşurarea procesului
penal
o neîndeplinirea ori îndeplinirea greşită a îndatoririlor de înmânare a citaţiilor sau a celorlalte
acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere
o
▪ abateri judiciare sancţionate cu amendă judiciară de la 250 lei la 5.000 lei
250 lei - 5000 lei
o lipsa nejustificată a martorului, precum şi a persoanei vătămate, părţii civile sau părţii
civilmente responsabile chemate să dea declaraţii sau părăsirea, fără permisiune ori
fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiate
o

▪ abateri judiciare sancţionate cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei


500 lei - 5000 lei o lipsa nejustificată a avocatului ales sau desemnat din oficiu, fără a asigura substituirea,
în condiţiile legii, sau refuzul nejustificat al acestuia de a asigura apărarea, în
condiţiile în care s-a asigurat exercitarea deplină a tuturor drepturilor procesuale.
Baroul de avocaţi este informat cu privire la amendarea unui membru al baroului
o împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin
organelor judiciare, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi
al parchetelor, experţilor desemnaţi de organul judiciar în condiţiile legii, agenţilor
procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţelor şi parchetelor
o lipsa nejustificată a expertului sau interpretului legal citat
o tergiversarea de către expert sau interpret a îndeplinirii însărcinărilor primite
o neîndeplinirea de către orice persoană a obligaţiei de prezentare, la cererea organului
de urmărire penală sau a instanţei de judecată, a obiectelor ori înscrisurilor cerute de
acestea, precum şi neîndeplinirea aceleiaşi obligaţii de către reprezentantul legal al
persoanei juridice sau de cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii

103
o nerespectarea obligaţiei de păstrare a bunurilor descoperite la percheziţie şi care nu au
fost păstrate
o neluarea de către reprezentantul legal al persoanei juridice în cadrul căreia urmează a
se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru
efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de către orice persoană a
efectuării expertizei în condiţiile legii
o nerespectarea de către părţi, avocaţii acestora, martori, experţi, interpreţi sau orice alte
persoane a măsurilor luate de către preşedintele completului de judecată privind
publicarea şi difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene,
fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părţii
civile, a părţii responsabile civilmente sau a martorilor în cazul în care şedinţa de
judecată a fost declarată nepublică, precum şi a măsurilor de natură a asigura ordinea
şi solemnitatea şedinţei de judecată
o nerespectarea de către avocaţii părţilor a măsurilor luate de către preşedintele
completului de judecată de natură a asigura ordinea şi solemnitatea şedinţei de
judecată, cu excepţia situaţiilor în care aceştia susţin cereri, excepţii, concluzii pe
fondul cauzei, precum şi atunci când procedează la audierea părţilor, martorilor şi
experţilor
o manifestările ireverenţioase ale părţilor, martorilor, experţilor, interpreţilor sau ale
oricăror alte persoane faţă de judecător sau procuror
o nerespectarea de către suspect sau inculpat a obligaţiei de a încunoştinţa în scris, în
termen de cel mult 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuinţei pe
parcursul procesului penal
o neîndeplinirea de către martor a obligaţiei de a încunoştinţa organele judiciare, în
termen de cel mult 5 zile, despre schimbarea locuinţei pe parcursul procesului penal
o neîndeplinirea în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispoziţiilor
scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta
o abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi
procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici
o neîndeplinirea obligaţiei de a colabora cu organele de urmărire penală pentru punerea
în executare a mandatului de supraveghere tehnică sau a obligaţiei de a furniza datele
generate sau prelucrate de către furnizorii de servicii de telecomunicaţii informatice
sau financiare, precum şi de a păstra secretul operaţiunii desfăşurate
o neîndeplinirea obligaţiei de a reţine şi a preda corespondenţa de către unităţile poştale
ori de transport sau orice alte persoane fizice ori juridice care efectuează activităţi de
transport sau transfer de informaţii
o neîndeplinirea obligaţiei de a furniza datele privind situaţia financiară a unei persoane
de către furnizorul de servicii sau de persoana în posesia căreia sunt sau care are sub
control aceste date
▪ aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie
Procedura aplicării infracţiune
amenzii judiciare ▪ amenda se aplică, după caz, de organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar de instanţa
de judecată, prin încheiere;
▪ persoana amendată poate cere scutirea de amendă sau reducerea amenzii; cererea de scutire sau
de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea dispoziţiei de amendare,
justificând în cerere şi motivul pentru care nu a putut îndeplini obligaţia;
▪ organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pot dispune scutirea sau reducerea
amenzii.
▪ cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanţă va fi soluţionată de
judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere
▪ cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluţionată de un
alt judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv de un alt judecător de cameră preliminară ori
de un alt complet, prin încheiere

104
▪ în cazul în care amenda judiciară a fost aplicată de prima instanţă prin sentinţă, martorul,
expertul, interpretul şi avocatul vor putea contesta amenda pe calea apelului

10.5. Test de evaluare a cunoștințelor

1. Cine suportă cheltuielile judiciare efectuate de către stat în caz de achitare ?


2. Cine suportă cheltuielile judiciare efectuate de către stat în caz de încetare a procesului penal ?
3. În ce condiții poate fi obligată partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către
stat?
4. Menționați 5 situații care sunt sancționate cu amendă judiciară
5. Instanța a aplicat martorului o amendă în cuantum de 1000 de lei prin sentința prin care a dispus condamnarea
inculpatului.Care este calea de atac pe care o poate folosi acesta ?

Amenda judiciară se aplică:


a. numai de către instanţa de judecată;
b. de organul de urmărire penală;
c. de instanţa ierarhic superioară celei competente în fond.

Cererea de anulare sau de reducere a amenzii judiciare se poate face:


a. în termen de 15 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare;
b. în termen de 15 zile de la pronunţarea ordonanţei ori a încheierii de amendare;
c. în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat sunt suportate, în caz de achitare:


a. de către inculpat, în cazul în care a fost achitat, dar a fost obligat la repararea prejudiciului;
b. de către persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile;
c. de către partea civilă, în ipoteza constatării existenţei autorităţii de lucru judecat.

Se sancţionează cu amendă judiciară:


a. lipsa nejustificată a martorului, expertului sau interpretului legal citat;
b. faptele penale ce prezintă un grad redus de pericol social;
c. abaterile de natură contravenţională, precum şi faptele în privinţa cărora instanţa de judecată a dispus renunţarea la
aplicarea pedepsei.

10.6. Bibliografie

01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020, p. 789-800
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 410-414

Bibliografie generală

105
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2020
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018
03. Codul de procedură penală, ediția 28 februarie 2021

106

S-ar putea să vă placă și