ROMANUL REALIST DE TIP OBIECTIV

ION
de Liviu Rebreanu

Publicat in 1920,romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu,o capodopera care
infatiseaza universal rural in mod realist,fara idilizarea din proza semanatorista.Nucleul romanului se afla in
nuvelele anterioare:Zestrea,Rusinea.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei
interbelice.De asemenea este roman social,cu tematica rurala.Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu (din
lucrarea Arca lui Noe)este roman doric.
Avand ca trasaturi amploarea actiunii,desfasurata pe mai multe planuri,conflictul complex,prezenta unor
personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii,opera literara Ion apartine speciai literarea
romanul.
Este roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narrator-personaj si al naratorului
(omniscient,omnipresent).Se observa obiectivitatea/impersonalitatea naratorului,naratiunea la persoana a III-
a,atitudinea detasata in descriere,veridicitatea.
In romanul doric, “iluzia vietii este mai presus de iluzia artei” .Fiind roman realist de tip obiectiv,are
trasaturile mentionate de critical Nicolae Manolescu: “romanele realiste si naturaliste sunt mai de graba
imagini ale destinului decat ale vietii.Naratorul omniscient este divinitatea central a unui system teocentric.In
raport insa cu personajele,se afla pe o pozitie indepartata.[…]Si aproape nimic nu exista in sine,ci in vederea
unui scop stiut de autor.Semnele predestinarii sunt pretutindeni in jurul eroului…”
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a,nonfocalizata.Viziunea
“dindarat” presupune un narrator obiectiv,detasatcare nu se implica in faptele prezentate,lasa viata sa
curga.Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale,si omniprezent,dirijeaza evolutia lor ca un
regizor universal.El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor,conform unui destin prestabilit si legii
cauzalitatii.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului,in conditiile satului ardelean de la
inceputul sec XX.Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor
sale.Caracterul monographic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspect ale lumii
rurale:obiceiurile legate de marile momente din viata omului (nasterea,nunta,inmormantarea),relatii sociale
generate de diferentele economice (stratificarea sociala) sau culturale (universal taranilor,universal
intelectualitatii rurale),relatii de familie.Tema central,posesiunea pamantului,este dublata de tema iubirii.
Conceptia autorului despre roman,inteles ca un corp geometric perfect “corp sferoid”,se reflecta artistic
in structura circular a romanului.Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care
intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ.Descrierea initiala are,pe
langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale,functie simbolica si de
anticipare.Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor
subiectivitatii,prin “stilul cenusiu” (Tudor Vianu).Alaturi de functia existentiala de reprezentrare,in roman apare
si functia epica de interpretare/semnificare.Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.
Romanul este alcatuit din doua parti opuses i complementare,coordinate ale evolutiei interioare a
personajului principal:Glasul pamantului si Glasul iubirii.Titlurile celor 13 capitole (numar symbolic,nefast)
1
sunt semnificative,discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea,
Rusinea, Nunta (prima parte); Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul (partea a
doua).
In roman exista secvente narative semnificative pentru destinul personajelor.O astfel de scena
simbolica este hora de la inceputul romanului “o hora a soartei” (N.Manolescu).
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica,in care locuitorii satului Pripas se afla la hora,in curtea
Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea.In expozitiune,sunt prezentate principalele personaje,timpul si spatiulceea
ce confera veridicitatea romanului realist.
Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale.Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea
economica.Fruntasii satului,primarul si chiaburii,discuta separate de taranii mijlocasi,asezati pe prispa.In satul
traditional,lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii umane,fapt redat de atitudinea lui
Alexandru Glanetasu.
Fetele ramase nepoftite privesc la hora,iar mamele sib abele,mai retrase,vorbesc despre gospodarie.Copii
se amesteca in joaca printer adulti.Este prezentata si Savista,oloaga satului,piazza rea,colpoltoare a vestilor rele
in sat,infatisata cu un portret grotesc.
Intelectualii satului,preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea,vin sa priveasca “petrecerea
poporului”,fara a se amesteca in joc.
Rolul horei in viata comunitatii satesti este Acela de a-I asigura coeziunea si de a facilita intemeierea
noilor familii,dar cu respectarea principiului economic.De aceea in joc sunt numai flacai si fete.Hotararea lui
Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc,desi o place ape Florica cea saraca,marcheaza inceputul conflictului.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul tradititional,unde posesiunea averii
conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.Drama lui Ion este drama taranului
sarac.Mandru si orgolios,constient de calitatile sale,nu isi accepta conditia si este pus in situatia de a allege intre
iubirea pentru Florica si averea Anei.Conflictul exterior,scoail,intr eIon al Glanestasului si Vasile Baciu,este
dublat de conflictul interior,intre glasul pamantului si glasul iubirii.Insa cele doua chemari launtrice nu il
arunca intr-o situatie limita,pentru ca forta lor se manifesta succesiv,nu simultan.Se poate si de conflicte
secundare,intre Ion si George Bulbuc,mai intai pentru Ana,apoi pentru Florica.
Dincolo de aceste aspect,se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om(nu intamplator taran) si o forta
mai persus de calitatile individului:pamantul-stihie.In fond, destinul personajului principal nu este marcat numai
de confruntarile cu semeni de-ai lui,pe care ii domina,cat mai ales in relatie cu pamantul.Dorinta obsesiva a
personajului de a avea pamant,iubirea lui patimasa il fac monumental,dar se incheie omeneste,prin intoarcerea
in aceasta matrice universal.Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul.
In relatie cu omul,elemental primordial este perceput de trepte de manifestare distincte:pamantul-mama
(“Iubirea pamantului l-astapanit de mic copil[…].De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o
mama.”),pamantul-ibovnica,pamantul-stihie.
Dorind sa obtina repede mult pamant,Ion ii face curte Anei,fata unui bocotan,o seduce si il forteaza pe
Vasile Baciu sa accepte casatoria.Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul-zestre,simtindu-se
inselat,incep bataile si drumurile Anei de la Ionla Vasile.Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi
tarani,in care “biata Ana nu este decat o victim tragica”.Sinuciderea Anei nu-I trezeste lui Ion regret sau
constiinta vinovatiei,pentru ca in Ana,iar apoi in Petrisor,fiul lor,nu vede decat granite proprietatii asupra
pamanturilor.Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica,maritata intre timp cu
George.Astfel ca deznodamantul este previzibil,iar George care-l loveste nu este decat un instrument al
destinului.George este arestat,Florica ramane singura,iar averea lui Ion revine bisericii.
2
 Ion este personajul principal ,un personaj monumental,realizat prin tehnica basoreliefului.Nimeni nu
sta in calea acestui personaj a carui existent este guvernata de verbele a ravni si a poseda.Exponent al taranimii
prin dorinta de a avea pamant,el este o individualitate prin modul in care il obtine.Singulara in satul Pripas nu
este casatoria sarantocului cu o fata cu zester,pentru ca Vasile Baciu si Ion Pop al Glanetasului dobandisera
averea in acelasi fel,ci comportamentul sau:o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta,iar apoi umbla
dupa nevasta lui George.Initial dotat cu o serie de calitati,in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza
treptat,iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.
Cele doua femei,conturate antitetic si comportamentar,Ana si Florica,reprezinta cele doua obsesii ale
personajului principal:averea si iubirea.In incordarea lui de a le obtine,se confrunta,in plan individual-concret,cu
Vasile Baciu si cu George Bulbuc,iar in plan general-simbolic,cu pamantul-stihie,respective,cu comunitatea ca
instant morala.De aceea conflictul social este dublat de conflictul tragic.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trsaturile in momente de incordare,consemnandu-
le gesturile,limbajul,prezentand relatiile dintre ele (caracterizarea indirecta).Fiind omniscient si
omniprezent,naratorul realizeaza portretul sau biografia personajelor (caracterizare directa).
Naratiunea la persoana a III-a si obiectivitatea naratorului se realizeaza intr-un stil
neutru,impersonal:”metoda fara stralucire artistica,fara stil”(E.Lovinescu).Stilul direct alterneaza cu stilul
indirect liber:”Isi zicea din ce in ce mai des ca,robotind oricat,nu va ajunge niciodata sa aiba si el ceva.Va sa
zica va trebui sa fie vesnic sluga pentru altii?Toata istetimea lui nu plasteste o ceapa degerata,daca n-are si el
pamant mult,mult…”.
G. Calinescu constata autenticitatea limbajului regional:”observarea limbajului ardelenesc e facuta cu
foarte multa exactitate.”Tudor Vianu observa utilizarea registrelor lexicale diverse in limbaju personajelor,in
functie de conditia lor sociala:”variatiile de vocabulary in trecerea de la mediul rural la Acela orasenesc sau la
Acela intellectual”.In ciuda sintagmei emblematice associate de critic caracterului impersonal,anticalofil
naratiunii-“stilu cenusiu”-si a impresiei de limbaj dur,colturos,la o lectura mai atenta se observa diversitatea
procedeelor artistice,utilizate pentru plasticizarea ideilor. Personificarea, epitetul, comparatia si hiperbola se
regasesc intr-o fraza oarecare.
Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trsaturi:specificul relatiei
narrator-personaj,obiectivitatea/impersonalitatea naratorului omniscient care intretine “iluzia realitatii”
(viziunea realista),utilizarea naratiunii la persoana a III-a,cu focalizare zero (viziunea “dindarat”),atitudinea
detasata in descriere,verosimilul intamplarilor.