1930 BALTAGUL – Mihail Sadoveanu

"Baltagul" este capodopera lui Mihail Sadoveanu care apare în 1930 și

impune autorul în seria scriitorilor celebrii. Sadoveanu este unul dintre cei mai
prolifici autori cu peste 100 de volume publicate. Critica literară a interpretat
"Baltagul" ca fiind un roman tradițional, realist, obiectiv, mitic, care descrie amplu
lumea satului tradițional.
Realismul este curentul literar apărut în secolul XIX, care creează iluzia vieții,
conferind textului caracter de mimesis. Întâmplările se relatează obiectiv din prisma
unui narator extradiegetic, omniscient și omniprezent, neimplicat în lumea textului.
Pentru a obține verosimilitate, relațiile spațio-temporale sunt foarte bine prezentate
și creionate folosind tehnica detaliului semnificativ. Vocea auctorială prezintă o lume
străveche ce se guvernează după legi nescrise, iar protagoniștii sunt personaje tipice,
exponenți ai mediului social din mijlocul cărora se ridică.
Un prim argument care demonstrează apartenența textului la realism este
prezentarea detaliată a cronotopului. Acțiunea debutează toamna târziu în satul
Măgura Tarcăului, spațiu fictiv, și se va derula până primăvara în postul mare
perioada în care protagoniștii vor străbate un spațiu amplu până la Dorna (Călugăreni,
Farcașa, Borca, Cruci, Broșteni, Suha, Sabasa – toponime reale).
Un alt argument care demonstrează apartenența la realism este perspectiva
narativă. Discursul este susținut de un narator omniscient, omniprezent și
extradiegetic care cunoaște totul despre evoluția personajelor sale, asemenea unui
Dumnezeu al textului literar. Cu toate acestea, asistăm la o focalizare internă,
deoarece naratorul cunoaște gândurile Vitoriei, pătrunde în conștiința ei și oferă
posibilitatea cititorilor de a cunoaște gândurile abisale ale eroinei.
În ceea ce privește sursa de inspirație, criticul Alexandru Paleologul consideră
că "Baltagul" este o continuare inedită a baladei populare "Miorița". Există mai multe
asemănări între cele două opere: motivul transhumanței, originea pastorală a
poporului român, motivul câinelui credincios (Lupul devine animal psihopomp,
călăuză a mortului în lumea de dincolo). Îi însoțește pe Victoria și pe Gheorghiță, iar
în final se răzbună. Tot preluat din balada populară este motivul atitudinii senine în
fața morții: Victoria nu se pierde cu firea, nu își găsește liniștea până nu îndeplinește
toate riturile necesare și îi pedepsește pe criminali.
Pe de altă parte, Sadoveanu utilizează și mitul egiptean al zeului Osiris.
Acesta este zeitatea supremă, zeul Soarelui, despre care se spune că a fost ucis de
fratele său, Seth. Soția Isis coboară în infern și își caută soțul, însoțită de fiul Horus,
asemenea Vitoriei, care reconstituie drumul împreună cu Gheorghiță. Dacă fiul zeului
ține în mână o toporiște și un bețișor, Gheorghiță are un băț și un baltag. Există
nenumărate asocieri cu mitologia egipteană care elogiază cultul soarelui. Nechifor
este ucis la apusul soarelui și prin simetrie tot atunci este identificat cadavrul, la
plecare cei doi se întorc spre soare și își fac semnul crucii.
D.p.d.v. tematic, romanul se încadrează în mai multe tipologii și pornește de
la întrepătrunderea elementelor realiste cu cele mitologice. Opera este o amplă
monografie a satului românesc la început de secol XX, roman social care surprinde
colectivitatea muntenilor, relațiile din cadrul familiei, obiceiuri și tradiții. De
asemenea, Baltagul este roman mitic prin cele 2 surse de inspirație, dar și
bildungsroman având în vedere drumul labirintic al tânărului Gherghiță. În altă ordine
de idei, romanul se axează pe tema iubirii, văzută în dublă ipostază (neîmplinită și
matură, cosmică, adolescentină), dar și roman polițist prin drumul labirintic străbătut
de cei doi și intuiția de detectiv de care dă dovadă Victoria în identificarea celor doi
criminali. Conform viziunii de viață Sadoveniene, granița între real și mitic este
inexistentă, omul trăiește la confluența dintre cele două spații și mentalități.
O primă secvență reprezentativă care demonstrează caracterul de
bildungsroman al operei este scena coborârii în prăpastie. Plecat pe acest drum,
neinițiat și tânăr, la granița dintre adolescență și maturitate, Gheorghiță va avea
alături de el în drumul labirintic spre cunoaștere sfatul mamei. Tânărul de 18 ani
începe inițierea odată cu plecarea spre Dorna și se va maturiza după noaptea
petrecută alături de rămășițele tatălui său. Coboară în râpă la îndemnul mamei și
este nevoit să rămână peste noapte în prăpastie. Se confruntă cu o priveliște
îngrozitoare a rămășițelor lui Nechifor, înfruntă pericolul nopții și al sălbăticiilor
pădurii, dar iese din prăpastie ca o format și pregătit pentru următoarele etape
esențiale. Drept dovadă a maturizării lui Gheorghiță este deznodământul. Odată
conștient de rolul său, preia frâiele familiei și îl pedepsește pe criminalul tatălui său.
 O altă secvență reprezentativă pentru tema iubirii este mărturisirea iubirii de
către Vitoria. Cu toate că este trecută de 40 de ani îl iubește încă din tinerețe "este
dragostea mea de 20 de ani și mai bine", deși au dus o viață încărcată cu vorbe iuți și
certuri dese, femeia își iubește soțul și știe că este iubită. Chiar dacă baba Maranda îi
spune că soțul ei este oprit în casa uneia cu ochii verzi, această sugestie i se pare de
necrezut Vitoriei "mai bine într-o pivniță, să-l știe mort, decât părăsit de casa lui în
brațele alteia". În drumul ei spre Dorna, își mărturisește deseori iubirea față de
Nechifor, dar și traiul avut împreună "am trăit pe lumea asta numai pentru omul
acela al meu".
Pe de altă parte, un prim element de structură pentru romanul realist-obiectiv
este acțiunea operei. Acțiunea este derulată pe un singur fir narativ și centrată pe
căutarea lui Nechifor de către Vitoria. Romanul are 16 capitole în care acțiunea
lineară și cronologică evoluează pe momentele subiectului literar. Primele 4 capitole
reprezintă îngrijorarea Vitoriei din pricina întârzierii soțului. Semnele rău-
prevestitoare (visul și cocoșul) o îndeamnă să se gândească la plecarea spre Dorna.
Capitolele 5-8 prezintă seria acțiunilor săvârșite de Vitoria înainte de a pleca cu
Gheorghiță. Capitolele 9-12 prezintă drumul Vitoriei spre Dorna, prin intermediul
căreia află tradițiile specifice poporului român, cunoaștem țnutul Moldovei și luăm
contact cu oameni și tipologii specifice. Ultimele 4 capitole prezintă latura de detectiv
a Vitoriei care realizează o adevărată anchetă, descoperind criminalul și complicele
lui. Bogza este pedepsit, lovit cu același baltag ca și Nechifor , iar Ilie Cuțui își
mărturisește complicitatea. Finalul este închis și se soluționează cu pedepsirea rău-
făcătorilor.
În altă ordine de idei, conflictul este un alt element de structură spcific
romanului realist. Pe de o parte, regăsim conflictul exterior dezvoltat între Vitoria și
criminali, respectiv Vitoria și autorități sau Vitoria și copiii ei. Fire autoritară,
tradiționalistă, munteanca respinge orice încercare a copiilor de a se moderniza.
Iubirea Minodorei nu este privită cu ochi buni de către mamă, care decide ca fata să-i
urmeze drumul "Și să știi că pe Minodora n-o dau după fiul dăscăliței Topor". Pe de
altă parte, regăsim un conflict interior puternic, trăit la nivelul conștiinței
protagonistei care încearcă să găsească adevărata cale spre Nechifor.
În concluzie, romanul "Baltagul" se încadrează în seria operelor mitice, realist-
obiective, este o scriere despre vechile norme de civilizație, despre confruntarea
dintre modern și arhaic și descrie o atmosferă specifică operelor sadoveniene.