Analiza pietrei. Piatră. Tehnologie.

De la Paleolitic la Epoca Metalelor.

Apariția primelor unelte de piatră făurite de om, a avut loc în Perioada Veche
a Pietrei cu circa 2.6 milioane de ani în urmă.1 Evoluția omului este pusă în strânsă
legătură cu apariția și dezvoltarea utilajului litic. Interacțiunea omului cu uneltele
arată capacitatea omului de dezvoltare și eficientizare a utilajului litic, prin inventarea
unor noi tehnici de prelucrare a pietrei sau perfecționare a celor existente.2
Materia primă pe care omul a utilizat-o pentru prima dată la confecționarea
uneltelor sau armelor a fost piatra. Acest material diferă de la o zonă geografică la
alta, fie prin structura cristalină sau fie prin duritate, caracteristici ce se reflectă modul
cum reacționează la cioplire.3
Abundența materialului litic, datorată condițiilor bune de păstrare a materiei
prime, favorizează studiul asupra obiectelor din piatră, bazat pe înțelegerea procesului
tehnologic dar și a scopului pentru care au fost produse.4
Perioada corespunzătoare apariției primelor culturi litice este Paleoliticul. În
urma procesului tehnologic de prelucrare a pietrei vor rezulta piese de doua tipuri: pe
nucleu și așchii sau lame.5
Una dintre cele mai vechi tehnici folosite în producerea obiectelor de piatră
este cea a percuției directe sau abbevilliană. Aceasta se caracterizează prin lovirea
directă a pietrei menită prelucrării cu o altă bucată de piatră, os sau lemn, tip ciocan.
În urma lovirii cu o altă piatră vor rezulta lame mai groase(fig. 4:1), iar în urma
percuției cu os sau lemn vor rezulta lamele mai fine(fig. 4:2).6
Cioplirea bipolară include 3 elemente( nicovala, nucleul și percutorul), este
caracterizată prin așezarea nucleului între nicovală și percutor, fiind o tehnică de
prelucrare directă. Această tehnică presupune aplicarea unei lovituri cu percutorul,
nucleului așezat pe nicovală.7
1
Attila László, 2005, De la prima familie la primele state, Iași, Editura Demiurg, p. 75-76.
2
Martha Joukovsky, 1980, Field Archeology, New York, Editura Prentice Hall Press, p. 309.
3
Ibidem, p. 311-312.
4
Ibidem, p. 311.
5
Ibidem, p. 312-313.
6
Marie-Louise Inizan, Michèle Reduron-Ballinger, Hélène Roche, Jacques Tixier, 1995, La tehnologie
de la pierre taille, Paris, p. 30-32.
7
Alexandru Păunescu, 1970, Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul
României, București, Editura Academiei, p. 92.
 O altă tehnică utilizată la cioplire este percuția indirectă și constă folosirea
unui element intermediar, și anume o daltă. Tehnica presupune cioplirea nucleului cu
ajutorul unei dalte care să fie acționată de lovitura unei unelte tip ciocan (fig. 4:3).8
O tehnică asemănătoare percuției indirecte, este cioplirea pe nicovală sau bloc
contra bloc, caracterizată prin fixarea dălții și așezarea nucleului în poziția de dorită,
pentru ca apoi să fie lovită de o unealtă tip ciocan (fig. 4:4).9
În ceea ce privește pietrele care sunt greu de modelat prin cioplire, cum ar fi
obsidianul, s-a inventat o noua tehnică, cea a cioplirii prin presiune aplicată pietrei
(fig 4:5) fie cu un percutor, fie cu o unealtă acționată de presiunea pieptului.
În practică această tehnică se realizează prin ținerea pietrei (înfășurată în
piele), în mâna sprijinită în genunchiul stâng, iar în mâna dreaptă se ține percutorul,
cu care se va modela piatra (fig. 4:6).10
Tehnica cioplirii prin aplicare de presiune produsă de greutatea pieptului,
constă în fixarea unui percutor special în formă de ,,T” în zona pieptului, și
exercitarea de presiune prin lăsarea greutății corpului (figure 13-8, 2).11
O dată terminate, aceste unelte au început să fie retușate fie prin percuție, fie
prin presiune, cu scopul de a le eficientiza.
În perioada neolitică apare tehnica șlefuirii uneltelor. Aceasta constă în
frecarea obiectelor litice de o suprafață abrazivă ceea ce duce la finisarea lor și
inclusiv la ascuțirea tăișului.12

8
Marie-Louise Inizan, Michèle Reduron-Ballinger, Hélène Roche, Jacques Tixier, op. cit., p. 32.
9
Ibidem, p. 32.
10
Martha Joukovsky, op. cit., p. 315.
11
Ibidem, p. 321-322.
12