Sӑrbӑtori, tradiții și obiceiuri

Nicolae Ceaușescu a schimbat mai multe tradiții și obiceiuri în timpul

regimului comunist, în încercarea de a șterge din conștiința colectivă sărbătorile
creștine. Așa s-a ajuns ca vreme de câteva decenii Moș Crăciun să fie Moș Gerilă,
iar bradul de Crăciun să fie pomul de iarnă.

La jumătatea secolului XX, comuniștii l-au transformat pe Moș Crăciun în

Moș Gerilă, întrucât își doreau ca poporul român să devină ateu și să nu mai
păstreze tradițiile și obiceiurile creștine. Astfel, timp de câteva decenii, zilele de
Crăciun au fost lucrătoare, iar Moș Gerilă a venit în noaptea de Revelion. Ziarele
vremii au contribuit din plin la demersul comuniștilor, astfel că sărbătorile de
Crăciun au deveni sărbători de iarnă.
Sărbătorile de iarnă începeau abia după 27 decembrie, iar Moș Gerilă venea în
casele copiilor fie în noaptea de 30 spre 31 decembrie, fie în noaptea de Revelion.
Amuzant este că Moșul nu doar aducea cadouri copiilor cuminți, dar primise și
trăsăturile unui activist de partid.
Serbările pomului de iarnă se țineau în fabrici și uzine. Copiii erau chemați
în fața moșului, recitau poezii, fredonau cântece și primeau pungi pline cu dulciuri.
Până și versurile melodiilor cântate în perioada sărbătorilor de iarnă aveau tentă
socialistă. Pentru că darurile erau produsul socialismului, recunoștința copiilor
trebuia îndreptat către partid.
Colindele au fost și ele schimbate, iar Plugușorul nu a mai fost auzit ani
buni. Acesta a fost înlocuit cu o variantă care a primit, cum era de așteptat,
acceptul partidului. Așa s-a ajuns ca, la un moment dat, copiii care mergeau să
colinde să spună poezii în care își arătau recunoștința față de partid și de Nicolae
Ceaușescu.
Lucrurile au revenit la normal abia după căderea regimului comunist, în urma
Revoluției din decembrie 1989.

În perioada comunistă, Paştele nu era interzis în mod explicit, dar nici nu era
recunoscut oficial, iar credinţa românilor a trecut prin grele încercări din cauza
faptului că regimul încerca deseori să împiedice sărbătoarea Învierii.
Comunismul lupta cu orice arme împotriva religiei şi a sărbătorilor religioase.
Regimul ceauşist făcea tot posibilul să îi ţină ocupaţi pe credincioşii care de multe
ori erau chemaţi la lucru în Duminica Paştelui. Cu tinerii se încerca ademenirea de
la slujba de Înviere cu organizarea în acelaşi timp a unor evenimente sportive,
culturale sau distractive, sau cu discoteci cu program prelungit şi cercuri artistice.

Deşi în număr mai mic decât astăzi, cei mai mulţi oameni mergeau la biserică în
noaptea de Înviere, preparau cozonaci şi ouă roşii şi îşi urau tradiţionalele „Hristos
a înviat! Adevărat a Înviat". Procurarea bucatelor tradiţionale de Paşti era o
problemă la vremea aceea - cei mai norocoşi fiind cei care locuiau sau aveau rude
în zonele rurale; carnea de miel sau ouăle de Paşti erau astfel mai uşor de procurat.
Ceilalţi stăteau la cozi şi se declarau mulţumiţi dacă reuşeau „să prindă" pui sau să
procure un kilogram în plus de zahăr sau făină. Cel mai greu de cumpărat de Paşte
era carnea de miel, deoarece în anii '80 era interzis transportul alimentelor dintr-un
judeţ în altul. Românii erau, însă, creativi: îşi procurau un sicriu, îl puneau pe
maşină şi astfel nu îi oprea nimeni şi nici nu li se cereau documente. Aşa
călătoreau cu acel sicriu, cumpărau miei şi împărţeau după aceea între ei.

  Manifestările legate de aniversarea zilei de 26 ianuarie constituie punctul

culminant, apogeul cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, un cult care
îmbracă două forme principale: a) cea a discursului propagandistic oficial,
manipulator, cu rol de legitimare a poziției exceptionale a liderului român și care
constă în prezentarea diferitelor ipostaze ale lui Nicolae Ceaușescu (cea a tânărului
revoluționar, cea de arhitect al României moderne, erou/strateg al independenței
naționale, cea de campion al păcii), caracterului național al acestui demers
discursiv legitimator adăugându-i-se unul extern, internațional prin publicarea de
mesaje de felicitări, de aprecieri laudative privind personalitatea și activitatea
politică, externă și internă, a lui Nicolae Ceaușescu în dubla sa calitate de lider al
partidului și statului, din partea unor șefi de stat și de partid sau ziariști străini; b)
cea a manifestărilor concrete, oficiale, interne și externe (conferirea de decorații,
mesaje de felicitare din partea unor instituții politico-culturale naționale și
internaționale, organizarea de expoziții naționale omagiale, de sesiuni științifice,
lansări de volume omagiale, publicarea de lucrări teoretice ale lui Nicolae
Ceaușescu privind diferite aspecte ale construirii socialismului în România, ale
asigurării, protejării păcii, securității în lume etc.). 26 ianuarie a fost insinuată
treptat drept sărbătoare națională, dar i s-a imprimat, uneori, și un caracter
internațional, în scopul popularizării figurii de lider comunist a lui Ceaușescu. Ea
ocupa un rol principal în seria românească de sărbători comuniste, sărbători care
erau legate fie de date importante din istoria mișcării muncitorești și comuniste
internaționale, cum ar fi de exemplu sărbătorirea zilei de 1 mai sau ziua Revoluției
din Octombrie, fie de evenimente cu caracter național, chiar istoric, de exemplu,
sărbătorirea unui număr de ani de la ținerea Congresului al IX-lea, de la numirea
lui Nicolae Ceaușescu în funcția de președinte al Republicii Socialiste România,
aniversarea Unirii Principatelor Române, a zilei de 1 decembrie, de 23 august etc.
Elementele comune ale acestui șir de sărbători, inclusiv ale serbării zilei de naștere
a liderului comunist, sunt legate, în primul rând, de faptul că ele ritmau scurgerea
timpului, însă nu atât în sens clasic, adică din punct de vedere cantitativ, cât mai
ales dintr-o perspectivă calitativă, a înaintării și realizărilor obținute de România pe
calea construcției comunismului. În al doilea rând, ele îndeplineau funcția
strategică de legitimare a ordinii politice existente, creând un sentiment al
apartenenței individului la un grup, al grupului la structura organică a națiunii
socialiste, cu o identitate socio-politică proprie, cimentându-se astfel un sentiment
de solidaritate națională în jurul partidului, dar mai ales al liderului său, Nicolae
Ceaușescu