Sunteți pe pagina 1din 3

LECTURĂ

CLASA PREGATITOARE

Familia mea

Acesta e tata,
Bun si serios.
Aceasta e mama,
Exemplu frumos.
Fratele cel mare
Merge la scoala,
Sora cea mare
Cu papusa in poala.
Sora cea mica
La mama alearga.
Acestia formeaza
Familia intreaga.
LECTURĂ-CLASA A II-A
Oul misterios

A fost odata... o soricica, careia toata lumea ii spunea Brunetica deoarece avea doua pete
negre in jurul ochilor. Casa ei era modesta, dar primitoare, si in cele mai mici unghere ale
sale era plina de bunatati. Intr-o zi intorcandu-se acasa, Brunetica vazu un ou mare
abandonat in iarba. "Ce o fi cu oul asta?" se intreba ea, foarte uimita. Privi in jurul ei, dar
nu vazu pe nimeni care sa o poata lamuri. Intre timp, incepusera sa cada fulgi mari de
zapada. Deodata, Brunetica auzi ciocanituri usoare din gaoace. "Din acest ou va iesi in
curand un pui, asa ca nu il pot abandona in zapada!", isi spuse buna soricica si il duse la
ea acasa. Aplecata deasupra caminului, tocmai cand se pregatea sa aprinda focul, auzi un
"trosc" puternic ce o facu sa tresara. Se intoarse si se trezi fata in fata cu o fiinta care
parea a fi un pui de rata! 

Pasarica, infometata, incepu sa piuie foarte zgomotos, iar Brunetica fu cuprinsa de un val
de tandrete. "Te voi numi Fulguta!", ii zise ea, turnandu-i in ciocul deschis ciorba calduta.
O adoptase. A doua zi dimineata, cand Brunetica se trezi, peste tot era o tacere de
mormant. Noaptea ninsese mult si o furtuna invaluise casa cu o mantie grea de zapada,
astfel incat nici nu se mai putea deschide usa! "Cum o sa-i mai caut eu acum pe parintii
Fulgutei?" se intreba Brunetica, necajita. Vazand un cintezoi pe fereastra, ii veni o idee si
il chema in ajutor: "Ai putea, impreuna cu prieteni tai, sa duceti mesajul meu?" 

Pasarea accepta. Curand, o multime de pasarele isi luara zborul in toate directiile, pentru
a duce scrisorile Bruneticii. Insa timpul trecu si nimeni nu-i raspunse. 

Pana in primavara cel pe care il credea un mic ratoi se transforma intr-o lebada
maiestuoasa. Brunetica isi facu obiceiul de a se plimba cu ea, ducand-o de lesa. Era tare
mandra de pasarea sa mare si frumoasa, care ii ducea in cioc sacosa cu cumparaturi.
Brunetica trezi invidia prietenelor sale; unele ii cerura chiar sa le-o lase pe Fulguta in
gazda. Dar soricica si minunata ei lebada erau de nedespartit. Lebada, foarte atasata de
binefacatoarea ei, o urma peste tot si o ajuta cum putea mai bine. In tot acest timp,
Brunetica era ingrijorata: Fulguta avea o pofta de mancare grozava. Toate merindele din
casa disparusera in stomacul ei; camara era goala si nimic nu scapase lacomiei acestei
mancacioase, care crestea vazand cu ochii. Ii trecu atunci prin minte ca, mai devreme sau
mai tarziu, va trebui sa se desparta de prietena ei. Insa ii venea greu sa o fac pentru ca se
iubeau tare mult. In luna aprilie, o ploaie torentiala transforma toate gropile in baltoace si
helesteul inghetat redeveni un lac. Intr-o zi, Brunetica o lua pe Fulguta la o plimbare pe
malul lacului. 

Observand aceasta mare intindere de apa, pasarea batu din aripi, plonja in lac si incepu sa
inoate foarte fericita. Vazand ca se indeparteaza, Brunetica, ingrijorata, o striga. Dupa ce
inota putin, lebada se intoarse la ea si-i oferi un smoc mare de iarba, pe care il smulsese
din apa. Atunci Brunetica intelese ca Fulguta era intr-adevar in elementul ei. In acest lac
mare putea, in sfarsit, sa manance pe saturate! Cu lacrimi in ochi, o saluta de pe tarm,
fluturandu-si batista in semn de ramas bun. 

Fulguta n-o uita insa niciodata pe cea care ii salvase viata, iar Brunetica venea s-o vada in
fiecare dimineata. De fiecare data, Fulguta o lua pe spatele ei alb si pufos si o ducea de
partea cealalta a lacului, pentru a-i culege cele mai frumoase flori.