Tema 3.

CONTROLUL FITOSANITAR AL CULTURILOR ȘI METODELE DE

OBȚINERE A INFORMAȚIEI DESPRE SISTEMUL AGROECOLOGIC
3.1. Metodele de control fitosanitar
3.2. Tipurile de dăunare
3.3. Estimarea daunelor și pagubelor cauzate de organismele dăunătoare

3.1. Metodele de control fitosanitar

Combaterea rațională a organismelor dăunătoare nu poate fi concepută fără o cunoaștere
exactă a locului unde se găsesc aceștia, stadiile de dezvoltare, arealul de răspândire, simptomele
de atac etc. Cunoașterea acestor elemente se poate realiza printr-un control fitosanitar periodic,
cu scopul punerii în evidență a prezenței organismelor dăunătoare, comune ori de carantină, să
stabilească densitatea numerică a lor, gradul de dăunare a plantelor, respectiv frecvența,
intensitatea și pagubele cauzate. După metodele utilizate în acest scop, controlul fitosanitar al
culturilor se poate realiza pe diferite căi:
Ø controlul vizual – ridicarea de probe pentru analiză (insecte, larve, organe atacate, plante) pe
una sau ambele diagonale ale parcelei sau în formă de șah ori în zig-zag;
Ø controlul prin frapaj – capturarea insectelor din pomi în pungi, saci sau umbrele, prin lovirea
ramurilor cu un baston din lemn sau cauciuc;
Ø controlul prin capcane aspiratoare – utilizarea unui aspirator electric cu care se aspiră insectele
din coroana pomilor;
Ø controlul prin curse luminoase – captarea insectelor pozitiv-fototropice, cu ajutorul lămpilor cu
lumină ultravioletă, fluorescentă sau cu diferite modele de curse cu lumină obișnuită;
Ø controlul prin curse adezive – captarea insectelor mici precum tripsul, musculița albă de seră
etc.;
Ø brâile - capcane – prin instalarea în jurul trunchiului pomilor pentru captarea larvelor de
lepidoptere și alte specii de insecte;
Ø controlul prin capcane de sol (cutii, pahare, butelii), care sunt îngropate până la marginea
superioară la nivelul solului sau puțin mai mică.
Ø controlul prin curse mecanice de diferite tipuri – frecvent din cele vânătorești, potrivite pentru
rozătoare;
Ø controlul prin curse sexuale – utilizarea unor modele de curse în care se instalează momeli
sexuale (feromoni) sau femele din speciile din care dorim să capturăm masculi;
Ø controlul prin momeli alimentare - răspândirea de momeli care atrag insectele.
După timpul când se execută, sondajele pot fi periodice sau de sezon. Sondajele
periodice se execută în tot cursul perioadei active sau numai într-un anumit moment din perioada
activă a insectelor. Sondajele de sezon se fac doar toamna, după retragerea insectelor pentru
hibernare ori primăvara devreme, înainte de reluarea activității lor.
Sondajele se fac în sol, pe sol, pe plantă sau în corpul plantei și în funcție de scopul
urmărit se caracterizează prin anumite elemente: formă, mărime, număr de probe și de organe la
fiecare probă, prin loc, dată, etc. Pe baza datelor obținute după efectuarea controlului se stabilesc
și măsurile de combatere.

3.2. Tipurile de dăunare

Atacul cauzat plantelor de către un organism dăunător sau altul oglindește gradul de
agresivitate al acestuia în urma căruia plantele suferă dăunări sau pagube.
Dăunarea sau vătămarea este rezultatul acțiunii agresive a organismelor dăunătoare și
indică o periclicitate în structura organelor plantelor atacate, indiferent dacă aceasta apare în
urma hrănirii sau în urma altor activități, cum sunt construirea adăposturilor pentru hibernare, a
cuiburilor pentru depunerea ouălor etc. Dăunarea are caracter fiziologic. Majoritatea daunelor
apar ca rezultat al activității de hrănire a dăunătorilor. Daunele pot fi cauzate de dăunători având
aparatul bucal adaptat pentru rupt și masticat (de tip rozător) sau pentru înțepat și supt (de tip
sugător). Agenții fitopatogeni (viruși, bacterii, ciuperci etc.) produc daune la plante care se
 manifestă prin deformări, ciuruiri, ofiliri, necrozări, putregai etc. Buruienile dăunează plantelor
de cultură, în primul rând, prin concurența pentru hrană, apă și lumină.
Dăunările cauzate de dăunători având aparatul bucal conformat pentru rupt și masticat
apar fie la exteriorul organelor atacate (având aspect deschis), fie în interiorul acestor organe
(având aspect ascuns), în funcție de localizarea acestora. În ambele cazuri integritatea organelor
atacate este distrusă.
La exteriorul organelor atacate pot fi întâlnite:
Ø roaderea rădăcinilor de către viermi albi sau șobolanul de apă;
Ø roaderea tulpinilor de către iepuri;
Ø roaderea neselectivă a frunzelor de către omizile defoliatoare, cărăbuși, gândacul din Colorado
etc.;
Ø roaderea frunzelor în formă de figuri de către gărgărițele cenușii ale leguminoaselor;
Ø scheletuirea frunzelor de către omizile tinere ale nălbarului, ale fluturelui alb american al
dudului etc.;
Ø ciuruirea frunzelor de către insecte (purici de pământ), bacterii și ciuperci;
Ø încrețirea și deformarea frunzelor (bășicarea frunzelor de piersic).
În interiorul organelor atacate pot apăre:
Ø galerii în tulpini, cauzare de sfredelitori (sfredelitorul porumbului, sfredelitorul ramurilor);
Ø minarea frunzelor de către specii miniere de diptere și lepidoptere;
Ø necroze și putregaiuri, cauzate de bacterii și ciuperci.
Dăunările cauzate de insecte, acarieni și nematozi cu aparatul bucal conformat pentru
înțepat și supt apar în urma faptului că pentru hrănire ei întroduc în țesuturile plantelor salivă,
care conține enzime și care determină modificări morfologice și biochimice ale acestora. În urma
acestui mod de hrănire întegritatea organului atacat nu este distrusă, dar iau naștere așa tipuri de
dăunări caracteristice:
Ø gale pe rădăcini, frunze și alte organe;
Ø zoocecidii sau tuberozități pe rădăcini, tulpinim frunze și ovarele florilor (filoxera viței de vie,
nematodul rădăcinilor, nematodul grăului, păduchele lânos etc.);
Ø decolorarea organelor, mai frcevent al frunzelor (acarieni, tripși, afide și ploșnițe);
Ø pigmentarea organelor (tripși, afide și ploșnițe);
Ø încrețirea și răsucirea frunzelor (păduchii de frunze, larve ale unor specii de lepidoptere
tortricide).

3.3. Estimarea daunelor și pagubelor cauzate de organismele dăunătoare

În protecția plantelor o deosebită importanță se acordă organizării sistemului de observări
în scopul obținerii operative a informației despre starea fitosanitară a semănăturilor și plantațiilor
de culturi agricole. Tehnica evidenței prevede aprecierea generală a stării plantelor în proba
aleasă. În unele cazuri, din probe se compune un snop, în altele sunt studiate plantele la locul lor
de creștere în câmp. Atunci când culturile sunt atacate în formă de vetre aparte, proba prezintă o
suprafață de evidență, iar la răspândirea difuză a bolii în calitate de probă se ia o grupă de plante.
Densitatea numerică a populațiie (DN), ca și gradul de dăunare sau de infectare (GD) se
pot estima cu ajutorul unor scări de estimare. Prin scări de estimare se înțelege gradația densității
numerice, a gradului de dăunare sau a pagubelor, pe intervale de clasă, în funcție de limitele
critice de densitate, respectiv de dăunare cauzată.
Scările de estimare a daunelor se subdivid în intervale de clase, a căror limite au valori
ale densității numerice, ale gradului de atac sau ale pagubelor și care sunt specifice fiecărui
dăunător. Valorile acestora depind de gradul de dăunare și de particularitățile culturii. Practic se
intervine numai atunci când DN a dăunătorului depășește limita critică minimă, respectiv pragul
economic de dăunare.
Când densitatea numerică (DN), gradul de dăunare sau paguba (GD) se exprimă prin 4
intervale de clase, acestea au următoarele semnificații: DN = 0, atacul lipsește; DN = mică,
atacul este slab, dar se poate agrava; DN = mijlocie, atacul este mijlociu, se intervine pentru că
densitatea poate crește; DN = mare, atacul este puternic, riscul este foarte mare, se intervine
energic.
Pragul economic de dăunare (PED) – densitatea populației organismelor nocive, la care
se produc pagube, pentru evitarea cărora necesită să fie aplicate unele măsuri economice și
ecologice active de protecție a plantelor.
Pragurile economice de dăunare se stabilesc pe cale experimentală și sunt mărimi
orientative. Pentru unul și acelaș dăunător pragul economic de dăunare se poate schimba în
funcție de cultura atacată. De exemplu, pentru cărăbușul de mai PED constituie: la culturile
legumicole 5 – larve la 1 m2, la culturile prășitoare – 10 larve la 1 m2, la cereale – 30 larve la 1
m2, la plantele furagere – 40 – 50 larve la 1 m2.
Pragul economic de dăunare constituie un indicator important în aplicarea metodelor de
protecție a plantelor.
Ca urmare a infecțiilor și invaziilor de agenți patogeni și dăunători la plantele de cultură
se disting două momente principale: atacul și dauna (paguba).
Atacul este reprezentat valoric prin frecvență (F %), intensitate (I %) și grad de atac
(GA %).
Frecvența atacului este valoarea relativă a numărului de plante sau organe ale plantei
atacate (n) raportate la numărul de plante sau organe observate (N). Valoare frecvenței atacului
se realizează prin observații directe asupra unui număr de plante sau organe, în funcție de cazuri
și condiții existând diverse metode de luare a probelor sau de efectuare a observațiilor. În urma
observațiilor, datele brute se generalizează prin relația:

Intensitatea atacului este valoarea relativă prin care este dat gradul de acoperire sau de
extindere a atacului pe plantă, raportând suprafața atacată la suprafața totală observată. Drept
criteriu pentru redarea intensității se folosesc scări ce pot avea un număr diferit de clase de
notare (cu 4 – 5 – 6 – 10 clase).
Expresia relativă a intensității atacului este dată de relația:
, în care
I% – intensitatea atacului;
i – nota sau procentul de acoperire cu atac;
f – numărul de cazuri cu atac la fiecare notă;
n – numărul total de cazuri cu atac.
Gradul de atac (GA %) este expresia extinderii gravității atacului asupra culturii sau numărului
total de plante la care efectuăm observații. Expresia valorică a GA est edată de relația:

Dauna sau paguba este exprimată prin noțiunea „grad de dăunare” (GD %) și este
reprezentată valoric prin pierderea relativă a cantității de recoltă la o plantă sau la o cultură în
raport cu recolta obținută de la o plantă sau cultură neatacată. Dauna poate fi redată prin relația:
, în care
s = producția plantei sau culturii neatacate (sănătoase);
b = producția plantei sau culturii atacate.
Aprecierea gradului de îmburuienare a semănăturilor și a plantațiilor de culturi agricole
se efectuează prin evidență vizuală, cât și cu ajutorul metodelor instrumentale.
Gradul de îmburuienare – exprimarea în procente a numărului de buruieni la m2 de pe o
variantă (solă) sau a greutății lor uscate la m2 față de numărul maxim sau greutatea maximă a
buruienilor, față de varianta care nu a primit nici un tratament.
 BIBLIOGRAFIE
Obligatorie
1. Busuioc, M. Entomologia agricolă. Centrul editorial al UASM, Chişinău, 2006. ISBN 978-
9975-64-020-6.
2. Bădărău, S. Bivol, A. Fitopatologia agricolă. Centrul Editorial al UASM, Chişinău, 2007.
ISBN 978-9975-64-086-2
3. Bădărău, S. Fitopatologia. Ch.: Centru Editorial al UASM, 2009.
4. Gulii, V., Pamujac, N. Protecţia integrată a plantelor. Editura ”Universitas, Chişinău, 1994.
ISBN 5-362-00973-7
5. Hatman, M. și colab. Protecţia plantelor cultivate. Editura CERES, Bucureşti, 1986.
Suplimentară
1. Busuioc, M. Dăunătorii principali ai culturilor agricole din Republica Moldova. Editura
Tipografia Centrală, Chişinău, 2002.
ISBN 9975-78-191-8
1. Bădărău, S. și colab. Fitopatologie agricolă: Practicum. Editura „Print-Caro”, Chișinău,
2013. 260 p. ISBN 978-9975-56-118-1
2. Îndrumări metodice pentru testarea prodselor chimice și biologice de protecție a
plantelor de dăunători, boli și buruieni în Republica Moldova. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2002. 286 p. ISBN 9975-9597-3-3
3. Lazari, I. și colab. Migrația, invazia și combaterea integrată a buruienilor, bolilor și
dăunătorilor culturilor agricole. Tipografia Centrală, Chișinău, 2014. 304 p. ISBN 978-9975-53-
375-1
4. Perju, T. Entomologia agricolă componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor.
Editura CERES, Bucureşti, 1995. ISBN 973-40-0312-7.
5. Petanec, D. I. și colab. Acarieni și nematozi dăunători ai agroecosistemelor. Editura Mirton,
Timișoara, 2009. 222 p. ISBN 978-973-52-0572-0
6. Roșca, I. și colab. Combaterea integrată a bolilor, buruienilor și dăunătorilor culturilor
agricole. Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 2000. 302 p.
7. Timuș, A., Toderaș, I., Croitoru, N. Entomofauna alogenă invazivă din Republica Moldova
(fișe fitosanitare entomologice). Editura Print-Caro, Chișinău, 2015. ISBN 978-9975-56-322