Tema 5.

COMBATEREA ORGANISMELOR DĂUNĂTOARE PLANTELOR DE

CULTURĂ
5.1. Metode generale de prevenire a apariției în masă și de combatere a organismelor dăunătoare
5.2. Măsuri de carantină și legislația fitosanitară
5.3. Igienă culturală
5.4. Metoda agrofitotehnică

5.1. Metode generale de prevenire a apariției în masă și de combatere a organismelor

dăunătoare
Pentru ca lupta împotriva organismelor dăunătoare (OD) să se poată efectua în condiții
optime este mai întâi necesară identificarea cu exactitate a lor (diagnoză), întrucât, în funcție de
particularitățile morfologice și biologice ale acestora se aleg și se aplică măsurile adecvate de
combatere. Protecția culturilor împotriva OD se poate realiza numai prin aplicarea rațională a
unui întreg complex de măsuri, elaborate pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și practicii
agricole.
După caracterul lor, măsurile de combatere a OD pot fi preventive, indirecte, care
constituie profilaxia plantelor și curative, directe sau, terapeutice alcătuind terapia plantelor.
Din grupa măsurilor preventive fac parte măsurile de carantină fitosanitară,
agrotehnice sau de igienă culturală și utilizarea soiurilor rezistente sau tolerante atacului OD.
Aplicarea măsuriloe preventice de combatere are drept scop să preîntâmpine apariția, înmulțirea
în masă a OD și declanșarea unor atacuri puternice.
Din categoria măsurilor curative fac parte măsurile mecanice, fizice, biologice și
chimice. Aplicarea acestor măsuri de combatere are drept scop distrugerea dăunătorilor apăruți,
reducând sau limitând eventualele daune sau pagube pe care aceștea le-ar cauza plantelor
cultivate. În spiritul acestei concepții, accentul cade pe măsurile preventive de combatere, în
special pe selecția de soiuri rezistente și pe măsurile agrotehnice.
O combatere rațională a OD se poate realiza numai atunci când se aplică sincronizat toate
măsurile preventive și curative, unitar și în mod armonios, ținând cont în primul rând de biologia
dăunătorlui, de stadiul de dezvoltare a acestuia, de condițiile climatice și de eficiența economică
a trtamentelor aplicate.
Utilizarea unor măsuri sau altora de combatere trebuie concepută ca fiind în strânsă
legătură unele cu altele, în interdependență, toate împreună constituind un sistem unitar pe a
cărui eficiență se poate conta numai într-o asemenea viziune.

5.2. Măsuri de carantină și legislația fitosanitară

Pentru a preîntâmpina pătrunderea unor organisme dăunătoare deosebit de periculoase, în
majoritatea țărilor s-a instituit un serviciu de carantină fitosanitară. Aceasta reprezintă un
complex de măsuri care se aplică pentru a preîntâmpina pătrunderea în țară a unor organisme
dăunătoare nesemnalați încă, pentru limitarea arealului de răspândire a unor specii existente sau
pentru lichidarea unor focare izolate.
Problema carantinei fitosanitare a apărut în a doua jumătate a secolului XIX, după
depistarea în Europa a ciupercilor Oidium tuckeri (1845) şi Plasmopara viticola (1878), dar și a
filoxerei (Phylloxera vastatrix) în 1863.
Carantina fitosanitară reprezintă un sistem de principii juridice, organizatorice,
administrative, reglementări şi măsuri fitosanitare adoptate de stat, care vizează prevenirea
introducerii şi răspândirii organismelor de carantină, precum şi combaterea acestora.
Măsurile de carantină sunt destinate să prevină răspândirea uror boli şi dăunători periculoşi dintr-
o ţară în alta (carantina externă) sau dintr-o zonă în alta a ţării (carantina internă).
Carantina fitosanitară externă are ca sarcină preîntâmpinarea pătrunderii organismelor
nocive, care încă nu sunt semnalate în ţară. Măsurile de carantină externă se realizează prin
inspectoratele vamale de carantină de la frontieră şi cele mobile, care verifică certificatele
fitosanitare a produselor importate sau aflate în tranzit şi realizează controlul produselor în
vederea depistării obiectelor de carantină. În cazul în care la punctele vamale sunt depistate
obiecte de carantină, produsul vegetal se returnează, se gazează sau se distruge prin ardere.
Carantina fitosanitară internă se referă la controlul produselor agricole – infestate sau
nu de specii dăunătoare, care se găsesc în țară, dar pentru care se iau măsuri de limitare a
răspândirii lor în alte zone sau de lichidare a focarelor existente.
Conform Legii cu privire la carantina fitosanitară şi protecţia plantelor sistemul
măsurilor de protecţie în cadrul regimului de carantină fitosanitară include:
a) elaborarea şi aplicarea acţiunilor de protecţie a teritoriului ţării împotriva pătrunderii sau
aducerii din alte state a obiectelor de carantină;
b) depistarea, localizarea şi organizarea lichidării la timp a obiectelor de carantină;
c) exercitarea supravegherii şi controlului de stat privind carantina fitosanitară la
producerea, achiziţionarea, transportarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea şi folosirea
producţiei supuse carantinei fitosanitare;
d) aprobarea şi respectarea regulilor şi instrucţiunilor în domeniul carantinei fitosanitare şi
al dezinfectării materialelor şi obiectelor supuse carantinei;
e) aprobarea listelor obiectelor de carantină, precizarea nomenclatorului speciilor de
dăunători, agenţi patogeni ai plantelor sau a căror arie de răspîndire pe teritoriul ţării este
limitată;
f) exercitarea supravegherii şi controlului de carantină fitosanitară a producţiei supuse
carantinei, importate în şi exportate din ţară, inclusiv a conţinutului vegetal al coletelor poştale,
bagajelor de mînă, altor bagaje, precum şi a ambalajului, materialelor pentru ambalare,
mijloacelor de transport;
g) organizarea şi efectuarea dezinfestării producţiei agricole, seminţelor, materialului
săditor, ambalajului, materialelor pentru ambalare, mijloacelor de transport, altor materiale şi
obiecte de carantină în conformitate cu regimul de carantină fitosanitară stabilit;
h) exercitarea controlului asupra activităţii pepinierelor, parcelelor experimentale pentru
încercarea soiurilor, serelor care colectează seminţe, material săditor, alt material importat,
precum şi asupra îndeplinirii măsurilor de carantină fitosanitară de către autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, persoanele juridice şi fizice implicate în asemenea
activităţi;
i) eliberarea certificatelor fitosanitare şi permiselor de carantină pentru importul de
seminţe, material săditor, alte materiale şi obiecte supuse carantinei;
î) reprezentarea şi apărarea intereselor Republicii Moldova privind carantina fitosanitară în
organizaţiile de profil regionale şi internaţionale;
j) aplicarea măsurilor fitosanitare în comun cu alte ţări în baza acordurilor internaţionale la
care Republica Moldova este parte.
 5.3. Igienă culturală
Igienă culturală include un complex de factori care asigură sănătatea plantelor şi are drept
scop lichidarea focarelor de infecţie, prevenirea transmiterii agenţilor patogeni și dăunătorilor la
cultura următoare, precum şi răspândirea acestora de la o plantă la alta.
Măsurile de igienă culturală au un rol important în combaterea integrată, deoarece scăzând
“presiunea de infecţie”, ele determină reducerea numărului de tratamente. O importanţă
deosebită are:
Ø distrugerea resturilor infectate rămase după terminarea vegetaţiei, deoarece pe ele iernează
diferite obiecte nocive (Plasmpara viticola, Venturia inaequalis, Thrips tabaci ș.a.);
Ø detaşarea şi nimicirea frunzelor bazale, uscate sau infectate cu ciupercile Phytophthora
infestans, Botrytis cinerea, Fulvia fulvia, sau chiar eliminarea plantei întregi în cazul unui
atac de Clavibacter michiganense, Nicotiana virus 1 etc. ;
Ø dezinfectarea uneltelor de muncă cu fosfat trisodic 3% previne răspândirea VMT la tomate.
Ø curăţarea şi dezinfectarea maşinilor folosite la semănat, plantat, recoltat;
Ø tăierea lăstarilor atacaţi şi a ramurilor uscate, extragerea din plantaţii a pomilor pieriţi din
cauza bolilor contribuie la reducerea infecției de Sphaeropsis malorum, Cytospora
leucostoma, Venturia pirina, Monilinia laxa, Podosphaera leucotricha, Erwinia amylovora;
Ø adunarea şi distrugerea sau încorporarea în sol a resturilor vegetale, în care iernează agenţii
patogeni și dăunătorii, reduce rezerva de infecție primară (Plasmopara viticola, Venturia
inaequalis, Phoma mcdonaldi, Phomopsis helianthi, Thrips tabaci etc.);
Ø tăierea lăstarilor atacaţi şi a ramurilor uscate, extragerea din plantaţii a pomilor pieriţi din
cauza bolilor contribuie la reducerea rezervei de infecţie a agenţilor patogeni (Sphaeropsis
malorum, Uncinula necator, Podosphaera leucotricha, Monilia laxa, Cydia molesta etc.);

5.4. Metoda agrofitotehnică

Metoda agrofitotehnică presupune utilizarea unui complex de procedee agrotehnice,
incluse în tehnologiile de cultivare a plantelor agricole, care fiind aplicate corect pot menţine
majoritatea organismelor nocive sub pragul economic de dăunare, mai ales în cazul culturilor de
câmp.
Măsurile agrotehnice pot modifica esenţial condiţiile ecologice în favoarea plantelor şi în
defavoarea fitopatogenilor. Principalele măsuri agrofitotehnice cu rol important în protecţia
plantelor sunt:
Ø alegerea terenului;
Ø utilizarea însuşirii de rezistenţă a plantelor la boli;
Ø rotaţia culturilor în asolament;
Ø lucrările solului;
Ø administrarea îngrășămintelor;
Ø folosirea materialului de plantat şi semincer liber de boli și dăunători;
Ø epoca de semănat și desimea plantelor;
Ø lucrările de întreţinere a culturilor, irigarea.
Alegerea terenului prezintă importanță în cazul înființării noilor plantații de culturi
multianuale. Se știe că filoxera (Phylloxera vastatrix) se dezvoltă foarte bine în terenurile grele,
argiloase și nu se dezvoltă în cele cu un conținut de peste 60% siliciu. Din această cauza,
plantarea viței de vie europene se recomandă terenuri ușoare, nisipoase. De asemenea, înființarea
pepinierelor pomicole și viticole în terenuri puternic infestate de viermi albi ori viermi sârmă,
fără a lua măsurile corespunzătoare de dezinfectare a solului, se soldează cu pierderi însemnate.
 Utilizarea însuşirii de rezistenţă a plantelor la boli - constituie o metodă radicală de
protecţie a plantelor, care determină reducerea esenţială a pierderilor şi micşorarea considerabilă
a riscului de poluare a mediului ambiant cu pesticide. Cultivarea soiurilor şi hibrizilor rezistenţi
constituie o metodă radicală de protecţie a plantelor, care determină reducerea pierderilor de
recoltă şi micşorarea riscului de poluare a mediului ambiant cu pesticide.
Rotaţia culturilor în asolament – împiedică înmulțirea în masă a dăunătorilor și
infestarea într-un grad intens al culturilor. Astfel gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides) produce
mari pagube atunci când cerealele sunt semănate mai mulți ani la rând pe aceleași sole. Rotația
rațională a culturilor în cadrul unui asolament întrerupe ciclurile biologice ale bolilor la care
agenţii patogeni rezistă în sol şi în resturile vegetale, cum ar fi: Sclerotinia sclerotiorum,
Verticillium albo-atrum, Fusarium oxysporum.
Lucrările solului – influențează nefavorabil dezvoltarea ouălor, larvelor și pupelor unor
specii de insecte ca viermi sârmă (Agriotes sp.), viermi albi (Melolontha melolontha) ș.a. a căror
existente este legată de sol. Stadiile de dezvoltare imobile (ou și pupă) sunt supuse mai mult
acțiunii distructive a factorilor abiotici și biotici. Prin arături aceste stadii sunt scoase la suprafață
și expuse acțiunii temperaturii, umidității, păsărilor și mamiferelor insectivore.
Administrarea îngrășămintelor – influențează mult activitatea dăunătorilor ori
rezistența plantelor la atacul acestora. Îngrășămintele azotoase măresc sensibilitatea plantelor la
atacul dăunătorilor, cele potasice determină o dezvoltare mai puternică a sclerenchimului și
epidermei plantelor, iar cele fosfatice o îngroșare a cuticulei favorizând dezvoltarea țesutului
mecanic al plantelor. Prin aplicarea îngrășămintelor se schimbă structura anatomo-morfologică a
plantelor și este accelerată creșterea și dezvoltarea lor, devenind astfel mai rezistente la atacul
dăunătorilor.
Folosirea materialului de plantat şi semincer liber de boli și dăunători - este o
condiţie de bază în cazul agenţilor patogeni care se transmit prin sămânţă (Peronospora
destructor, Colletotrichum lagenarium, Pseudomonas lachrymans, Clavibacter michiganense,
Xanthomonas vesicatoria). La plantele cu înmulţite vegetativă (pomi, viţă de vie) o problemă
importantă este folosirea materialului iniţial liber de infecţia cu patogeni ultramicroscopici şi
cancer bacterian (Agrobacterium tumefaciens).
Epoca de semănat și desimea plantelor - asigură o creştere şi dezvoltare normală a
plantelor. Data semănatului pentru fiecare zonă şi plantă de cultură se stabileşte în funcţie de
momentele optime ale apariţiei şi evoluţiei bolilor cheie ale culturii respective. Desimea
plantelor poate influenţa comportarea lor faţă de agenţii patogeni. În culturile prea dese, agenţii
patogeni găsesc condiţii bune pentru dezvoltare, favorabile pentru boli deosebit de grave, cum ar
fi mana viţei de vie (Plasmopara viticola), fuzarioza spicelor (Fusarium graminearum), datorită
menţinerii picăturilor pe frunze şi a umidităţii relative crescute în cadrul plantaţiei.
Lucrările de întreţinere a culturilor - creează condiţii bune pentru dezvoltarea
plantelor. Efectuate la timp prăşitul, distrugerea buruienilor, operaţiile în verde au un rol
important în defavorizarea atacului agenţilor patogen. Irigarea determină crearea unui
microclimat favorabil pentru infecţiile cu ciuperci care produc mana (Phytophthora infestans),
putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), precum şi cu
bacterii (Xanthomonas vesicatoria).
BIBLIOGRAFIE
Obligatorie
1. Busuioc, M. Entomologia agricolă. Centrul editorial al UASM, Chişinău, 2006. ISBN 978-
9975-64-020-6.
 2. Bădărău, S. Bivol, A. Fitopatologia agricolă. Centrul Editorial al UASM, Chişinău, 2007.
ISBN 978-9975-64-086-2
3. Bădărău, S. Fitopatologia. Ch.: Centru Editorial al UASM, 2009.
4. Gulii, V., Pamujac, N. Protecţia integrată a plantelor. Editura ”Universitas, Chişinău, 1994.
ISBN 5-362-00973-7
5. Hatman, M. și colab. Protecţia plantelor cultivate. Editura CERES, Bucureşti, 1986.
6. Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, permise pentru utilizare în
Republica Moldova. Editura „Print-Caro”, Chișinău, 2016. 424 p. ISBN 978-9975-56-306-2
Suplimentară
1. Busuioc, M. Dăunătorii principali ai culturilor agricole din Republica Moldova. Editura
Tipografia Centrală, Chişinău, 2002.
ISBN 9975-78-191-8
1. Bădărău, S. și colab. Fitopatologie agricolă: Practicum. Editura „Print-Caro”, Chișinău,
2013. 260 p. ISBN 978-9975-56-118-1
2. Îndrumări metodice pentru testarea prodselor chimice și biologice de protecție a
plantelor de dăunători, boli și buruieni în Republica Moldova. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2002. 286 p. ISBN 9975-9597-3-3
3. Lazari, I. și colab. Migrația, invazia și combaterea integrată a buruienilor, bolilor și
dăunătorilor culturilor agricole. Tipografia Centrală, Chișinău, 2014. 304 p. ISBN 978-9975-53-
375-1
4. Perju, T. Entomologia agricolă componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor.
Editura CERES, Bucureşti, 1995. ISBN 973-40-0312-7.
5. Petanec, D. I. și colab. Acarieni și nematozi dăunători ai agroecosistemelor. Editura Mirton,
Timișoara, 2009. 222 p. ISBN 978-973-52-0572-0
6. Roșca, I. și colab. Combaterea integrată a bolilor, buruienilor și dăunătorilor culturilor
agricole. Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 2000. 302 p.
7. Timuș, A., Toderaș, I., Croitoru, N. Entomofauna alogenă invazivă din Republica Moldova
(fișe fitosanitare entomologice). Editura Print-Caro, Chișinău, 2015. ISBN 978-9975-56-322