TEMA 1

Inflamaţia este o reacţie locală vaso-mezenchimală a organismului la alterarea ţesuturilor de diferiţi factori patogeni.

Este o reacţie de apărare, îndreptată spre eliminarea (bacteriilor), inactivarea (fagocitoza) sau delimitarea (în granuloame de
corpi străini) agentului patogen şi restabilirea structurii şi funcţiei ţesutului lezat.
Inflamația poate fi acută sau cronică (de lungă durată).
1.Pericardită fibrinoasă

1 Depozite de fibrină pe suprafaţa epicardului.

2 Infiltraţia epicardului cu leucocite.
3 Vase hiperemiate.
4Miocardul.
Pe suprafața epicardului se observă depozite de fibrină,cu aspect neregulat, rugos datorită mișcărilor contractile ale inimii, în
țesutul subiacent hiperemia vaselor, edem, infiltrat inflamator cu leucocite neutrofile, limfocite, macrofage.
Inflamația fibrinoasă apare în cazul unor leziuni țesuturilor, care duc la creșterea permeabilităţii vasculare,ce favorizează
extravazarea fibrinogenului.
Fibrinogenul extravazat se coagulează în fibrină sub acţiunea tromboplastinei, care se elimină în urma necrozei ţesuturilor.
Se localizează mai frecvent pe mucoase şi seroase.
Consecinţele inflamaţiei fibrinoase:în unele cazuri are loc resorbţia completă a exsudatului, în alte cazuri fibrină nu se
resoarbe, se produce organizarea ei cu apariţia unor cicatrice pe mucoase .
Pericardita fibrinoasa este o inflamatie acuta exudativa fibrinoasa. Exudatul contine putin lichid, multa fibrina, leucocite
(predominant polimorfonucleare neutrofile - PMN), macrofage, etritrocite.
Pericardita fibrinoasa are drept cauze : febra reumatismala, infarctul de miocard, tuberculoza, uremia, carcinomatoza.
!! Este o inflamatie acuta(exsudativa).
Inflamatia acuta (exudativa) este raspunsul imediat de aparare al tesuturilor vii la agresiuni. Inflamatia exudativa cuprinde
mai multe tipuri de inflamatii acute a caror caracteristica este prezenta exudatului (edem inflamator), format in proportii
variabile din : lichid plasmatic, proteine plasmatice, elemente celulare fagocitare (integre si lizate), hematii si, uneori, agenti
infectiosi.
In functie de agentul etiologic, localizare si compozitie inflamatia exudativa se imparte in :
 seroasa
 fibrinoasa
 sero-fibrinoasa
 catarala (inflamatia bogata in mucus de la nivelul mucoasei tractului respirator sau digestiv)
 purulenta
Variantele inflamaţiei fibrinoase: crupoasă şi difteroidă.
În inflamaţia crupoasă membrana de fibrină este subţire,aderă slab la ţesutul subiacent şi se desprinde cu uşurinţă.Se
datorează că necroza mucoaselor şi seroaselor este
superficială.
În inflamaţia difteroidă, membrana de fibrină este mai
groasă, foarte aderentă de ţesutul subiacent şi se
detaşează cu greu, deoarece necroza în aceste cazuri
este mult mai profundă.
2. Leptomeningită purulentă
1 Infiltraţie cu neutrofile a leptomeningelui.
2 Puroi (neutrofile) în spaţiul subarahnoidan.
3 Ţesutul cerebral edemaţiat.
În micropreparat se observă leptomenigele îngroșat, intens bazofil, și țesutul cerebral colorat eozinofil. La obiectivul mic
leptomeningele este infiltrat difuz cu leucocite neutrofile, edemațiat, vasele sanguine dilatate, în spațiul subarahnoidian sunt
aglomerări leucocitare. În țesutul cerebral se constată edem perivascular,dilatarea și hiperemia vaselor sanguine, hemoragii
punctiforme, infiltrate focale cu leucocite neutrofile.
Leptomeningita purulentă este inflamație purulentă flegmonoasă – inflamație fără delimitare precisă, în care exsudatul se
extinde difuz printre elementele tisulare. Puroiul se răspândeşte de-a lungul spaţiilor intermusculare, ţesutului celuloadipos.Se
întâlneşte si în ţesutul celuloadipos, muşchi, pereţii organelor tubulare (stomacul, intestinul).
Factorul cauzal mai frecvent al leptomeningitei purulente este meningococul.
În consecinţă, poate avea loc resorbţia exsudatului şi rezoluţia completă sau poate surveni îngroşarea membranelor
meningeale şi formarea unor aderenţe între membrane,ce favorizează apariţia unor cavităţi chistice în grosimea
leptomeningelor sau chiar a hidrocefaliei interne cauzată de stenozarea orificiilor Magendie şi Luschka.
!!!! Inflamaţia purulentă-se caracterizează prin predominanţa în exsudat a leucocitelor neutrofile,necroza şi liza ţesuturilor.
Puroiul prezintă un lichid vâscos, tulbure,de culoare galbenă-verzuie, constituit din neutrofile,care suferă modificări
distrofice. Inflamaţia este o reacţie locală vaso-mezenchimală a organismului la alterarea ţesuturilor de diferiţi factori
patogeni.

3.Miocardită interstiţială
 1 Infiltrat celular inflamator în stroma
miocardului.
2 Fibre musculare.

În ţesutul interstiţial al miocardului se observă

aglomerări celulare,constituite din limfocite,
monocite, macrofage, plasmocite.Infiltraţia celulară este mai pronunţată în jurul vaselor,in special în zonele subendocardiale
şi subepicardiale. În sarcoplasma cardiomiocitelor au loc leziuni distrofice.
Se întâlneşte în infecţii virale (rujeolă, rubeolă), bacteriene (scarlatină,febra tifoidă, bruceloză)parazitare.
Clinic se poate manifesta prin semne de insuficienţă cardiacă, tulburări de ritm. Ca consecinţă :restabilirea completă a
miocardului sau dezvoltarea cardiosclerozei.
Inflamația interstițială este o variantă de inflamaţie cronică proliferativă,în care procesul inflamator se localizează în stroma
organelor parenchimatoase.
Localizarea mai frecventă: miocardul, rinichii, plămânii, ficatul .
Consecinţele inflamației proliferative: fibroza -proliferarea ţesutului conjunctiv fără induraţia organului, scleroza-
proliferarea ţesutului conjunctiv şi ciroza - proliferarea ţesutului conjunctiv cu deformarea organelor.
Inflamaţia este o reacţie locală vaso-mezenchimală a organismului la alterarea ţesuturilor de diferiţi factori patogeni.
Miocarditele pot fi :
 prin mecanism imun (ex: miocardita din febra reumatismala)
 infectioase (ex: miocardita interstitiala virala)
 cu etiologie necunoscuta (ex: miocardita de tip Fiedler)

4. Tuberculoza miliară renală

 1Granulom tuberculos:
a) focarul de necroză cazeoasă în centrul
granulomului;
b) stratul de celule epitelioide;
c) celule gigante polinucleate Langhans;
d) stratul de celule limfoide.
2 Ţesutul renal adiacent.
În țesutul renal se observă granuloame tuberculoase care au în centru o zonă de necroză cazeoasă eozinofilă, amorfă,lipsită de
nuclee, înconjurată de o coroană de celule:imediat în jurul necrozei sunt celule epitelioide cu nucleele alungite,palide,dispuse
radiar,care sunt macrofage de origine monocitară, printre acestea se observă celule gigante polinucleate Langhans eozinofile
şi nucleele aşezate sub formă de potcoavă.
Celulele Langhans sunt tipice pentru tuberculoză, în citoplasmă lor se găsesc bacili Koch fagocitaţi. La periferia
granulomului este brâu de celule limfoide.Este caracteristică lipsa capilarelor sanguine în granulomul tuberculos şi persistenţa
fibrelor de reticulină.
Nodulii tuberculoşi pot avea diferite dimensiuni, variind de la mărimea unui bob de mei în tuberculoza miliară până la
formaţiuni mai mari de câţiva cm în diametru.
Consecinţele pot fi diferite: în cazurile de evoluţie favorabilă poate avea loc resorbţia, organizarea, încapsularea sau
petrificarea şi osificarea focarului lezional, iar evoluţia nefavorabilă se poate manifesta prin necroza cazeoasă secundară şi
ramolirea granulomului. Tuberculoza miliară a rinichilor se întâlnește în cazurile de diseminare hematogenă a tuberculozei
primare sau secundare.
Tuberculoza miliara sau granulia este o tuberculoza acuta, caracterizata printr-o diseminare pe cale sanguina a
bacilului Koch, in plamani si aproape in toate organele.
Apare mai frecvent in continuarea primoinfectiei, de obiei la copii si tineri, dar exista si o granulie care complica
indeosebi tuberculoza secundara.
Se caracterizeaza prin noduli miliari, egal dispersati in ambii plamani si in alte organe.
Macropreparate
5. Pericardită fibrinoasă

Epicardul este opac, suprafaţa neregulată, acoperită cu

depozite albe-gălbui de fibrină sub formă de vilozităţi,care apar datorită mişcărilor contractile ale cordului. Inima capătă un
aspect păros.Depozitele de fibrină sunt flasce şi se desprind uşor.
Pericardita fibrinoasă se întâlneşte în reumatism, tuberculoză, infarct miocardic transmural. La auscultaţie se manifestă prin
zgomot de frecătură pericardică.
Consecințele: resorbția exsudatului fibrinos datorită acţiunii a enzimelor leucocitare sau organizarea lui cu formarea unor
aderenţe între foiţele pericardice.Cu timpul, în pericardul sclerozat se depun săruri de calciu și apare „inima în cuirasă", care
se manifestă clinic prin insuficienţă cardiacă cronică progresivă.
Pericardita fibrinoasa este o inflamatie acuta exudativa fibrinoasa. Exudatul contine putin lichid, multa fibrina, leucocite
(predominant polimorfonucleare neutrofile - PMN), macrofage, etritrocite

6. Pneumonie francă lobară (stadiul de hepatizaţie cenuşie).

 Lobul afectat este mărit în dimensiuni, neaerat,culoarea cenuşie datorită
depozitării în alveole a exsudatului fibrinos cu conţinut de leucocite
neutrofile și macrofage; pe pleură se observă depuneri fine de fibrină.
Hepatizația cenușie se instalează peste 4-5 zile de la debutul bolii.
In a 8-9 zi începe liza exsudatului prin acțiunea fibrinolitică a leucocitelor și macrofagelor și eliminarea lui prin drenaj
limfatic.
În final se produce purificarea plămânului afectat și restabilirea aerației. Exsudatul fibrinos pleural se resoarbe sau se
organizează cu formarea de aderenţe fibroase între foiţele pleurale.
Alte complicații pulmonare posibile sunt abcesul pulmonar .
Complicații extrapulmonare: pericardita purulentă, mediastinita, diseminarea hematogenă a infecției cu dezvoltarea otitei
medii,abcesului cerebral.
Pneumoniile sunt boli pulmonare inflamatorii acute, care prezintă o etiologie diversă
Pneumonia francă lobară este o afecțiune pulmonară întâlnită mai ales în rândul adulților de vârstă medie, poate determina
o afectare uniformă a mai multor segmente sau lobi pulmonari în întregime, cel mai frecvent poate fi localizată la nivelul 
plămânului drept și în lobii inferiori. În proporție de 90% este
determinată de Streptococcus pneumoniae, dar poate avea și alți
agenți etiologici la bază.
7. Pleurită fibrinoasă.
Foița viscerală a pleurei este acoperită cu o peliculă fină de fibrină,pe alocuri lipită de pleură,iar pe alocuri desprinsă.
Pleurita fibrinoasă se manifestă la auscultație prin zgomot de frecătură pleurală. Se întâlnește în tuberculoză, pneumonii,
infarct și abces pulmonar.
Consecinţele: resorbția exsudatului sau organizarea fibroasă cu apariția aderențelor între foițele pleurale. Formarea
aderenţelor în pleură reduce amplituda mişcărilor respiratorii ale plămânilor.
Pleurita reprezintă inflamația pleurei, membrana care învelește plămânul. Această inflamație poate să se manifeste fără
acumulare de fluid între cele două foițe pleurale, viscerală și parietală, în acest caz numindu-se pleurezie uscată(fibrinoasa)
8. Peritonită fibrinoasă

În preparat este un segment de intestin subțire,membrana

seroasă are aspect opac,suprafața rugoasă,ansele intestinale
aderă strâns una la alta. Peritonita fibrinoasă poate fi localizată
sau generalizată. Se întâlnește în apendicită, colecistită, pancreatită acută,gangrena intestinală. Consecințele: resorbția
exsudatului fibrinos sau organizarea lui cu instalarea unui proces aderențial în cavitatea abdominală, care se poate complica
cu ocluzie intestinală. Există și alte clasificări ale peritonitei.
CLASIFICAREA În funcție de agentul cauzal,- bacteriene. Provocat de microorganisme aerobe și anaerobe, de exemplu,
Escherichia coli, stafilococi, clostridie, etc. Cea mai frecventă cauză a peritonitei este introducerea în organism a mai multor
microorganisme dăunătoare. aseptic. Se dezvoltă în procesul de contact al peritoneului cu conținutul stomacului, intestinelor,
sângelui, bilei sau sucului pancreatic. Drept urmare, după câteva ore, pancreatita trece de la tipul aseptic la cel bacterian

9. Bronhopneumonie abcedantă.
 Pe secțiunea plămânului se observă multiple focare diseminate de pneumonie
de culoare albicioasă-cenușie,neaerate,separate de țesut pulmonar intact. În
unele din aceste focare sunt cavități,umplute cu puroi sau fără conținut-abcese.In cazul localizării subpleurale a focarelor de
pneumonie pot fi depozite de fibrină.
Abcesul apare în urma necrozei, distrucției și lizei țesutului necrozat. Necroza se datorează acţiunii lezante directe asupra
ţesuturilor a toxinelor bacteriilor piogene şi tulburărilor circulatorii legate cu tromboza vaselor.În urma lizei ţesuturilor
alterate şi necrozate apare o masă semilichidă vâscoasă, de culoare galbenă – puroiul.Abcesul pneumoniogen este una din
complicațiile pulmonare ale pneumoniilor,al pneumoniilor focale. Bronhopneumonia este cea mai frecventă formă de
pneumonii, care debutează prin inflamația inițială a bronhiilor și bronhiolelor cu extinderea ulterioară în alveolele adiacente.
Este cauzată de obicei de stafilococi și streptococi. Se întâlnește in insuficiența cardiacă congestivă, diabet zaharat.
Consecinţele abcesului pulmonar acut: organizarea, calcificarea, evoluția cronică .
10. Cardioscleroză difuză.
Pe secțiunea miocardului peretelui ventriculului stâng se observă fascicule subțiri de țesut fibroconjunctiv de culoare
albicioasă. Cardioscleroza difuză este un proces de proliferare excesivă difuză a țesutului conjunctiv în peretele inimii. Poate
fi consecință a miocarditelor interstițial, în reumatism,difterie,gripă,rujeolă. Se întâlnește la fel în cardiopatia ischemică
cronică, cauzată de ateroscleroza stenozantă a arterelor coronariene. Complicațiile posibile: insuficiență cardiacă congestivă,
tulburări de ritm și de conducere a inimii.

11. Echinococoza inimii.

În pereții inimii pe secțiune se observă multiple cavități chistice de formă

rotundă,limitate de o membrană mată,de culoare albicioasă–membrana
chitinică,miocardul adiacent este atrofiat și sclerozat,formează o capsulă
fibroasă.
Echinococoza sau boala hidatică este o helmintoză,cauzată de
echinococcus granulosus.Infectarea omului se produce pe cale
alimentară,sursa principală de infecție fiind câinii. Primar,se afectează ficatul.Din focarul primar echinococul se poate
răspândi pe cale hematogenă,afectând plămânii,creierul, rinichii, inima. Din cauza răspândirei hematogene și limfogene
echinococoza se manifestă ca o tumoare malignă. Chisturile echinococice elimină substanțe toxice, care provoacă inflamație
proliferativă perifocală cu infiltrat inflamator celular, constituit din limfocite, macrofage, eozinofile. În urma inflamației
proliferative în jurul chistului se formează capsulă fibroasă, uneori cu calcinoză, țesutul adiacent se atrofiază.
 TEMA 2

12. . Hiperplazia foliculilor limfatici lienali în stimulare antigenică.

1Folicul limfatic:
a. centrul germinativ mărit în dimensiuni;
b. zona periferică a foliculului.
În splină se constată hiperplazia foliculilor limfatici secundari, ei sunt măriți în dimensiuni,cu centri germinativi clari,cu
conținut bogat de limfoblaști și macrofage,la periferia foliculilor se observă proliferarea plasmoblaștilor și plasmocitelor.
Macroscopic, splina este mărită, are un aspect pestriț, cu multiple focare albicioase, care reprezintă foliculii limfatici
hiperplaziați. Apariția foliculilor secundari și amploarea dezvoltării lor, precum și plasmatizarea zonelor periferice, reflectă
gradul de intensitate a reacției imune umorale, nivelul elaborării anticorpilor de către plasmocite.
Reacția imună umorală se dezvoltă ca răspuns la pătrunderea în organism a diferitelor substanțe antigenice solubile,a
toxinelor microbiene.Are loc distrugerea antigenului de către anticorpul specific elaborat de plasmocite, precursorul cărora
este limfocitul B. Complexul antigen–anticorp este fagocitat de macrofage și eliminat din organism. HIPERPLAZÍE, Creștere
excesivă a unui țesut, datorită înmulțirii rapide a celulelor

13. Involuția accidentală a timusului

 1 Reducerea numărului de limfocite în corticala lobulului
timic.
2 Limfocitele stratului medular al lobulului.
3 Corpusculi Hassall cu leziuni distrofice şi necrotice:
a. depozite de calciu;
b. focare eozinofile omogene;
c. cavităţi chistice.
Lobulii timici sunt micșorați în dimensiuni,stratul cortical este subțiat și sărac în limfocite,stratul medular are un conținut de
limfocite egal sau chiar mai bogat decât în stratul cortical.Corpusculii Hassal sunt micșorați,prezintă mase omogene
eozinofile,unii - cavități chistice, focare de calcinoză. Reticuloepiteliul este colabat, traveele conjunctive interlobulare
îngroșate.
În involuția de stress a timusului are loc distrucția masivă a limfocitelor stratului cortical,cariorexis-ul
limfocitelor,calcinoza distrofică și apariția unor cavități chistice în corpusculii Hassal.
Macroscopic timusul se micșorează rapid în dimensiuni și masă.
Se întâlnește la copii în boli infecțioase grave,tumori maligne cu metastaze,leucoze,traumatisme,diferite stări de șoc,când
are loc eliberarea rapidă a corticosteroizilor de către suprarenale. Hormonii glucocorticoizi au capacitatea de a induce
apoptoza timocitelor.Procesul patologic poate fi reversibil,timusul posedă un potențial regenerativ remarcabil, dar în stări
grave poate surveni atrofia dobândită a timusului.Importanța involuției de stress a timusului constă în scăderea imunității
celulare și umorale.
14. Hipoplazia foliculilor limfatici lienali în sindromul imunodeficitar primar combinat.

1 Hipoplazia foliculilor limfatici (reducerea numărului de

limfocite).
2Pulpa roşie cu hemosideroză.
Foliculii limfoizi sunt micșorați în dimensiuni,slab
conturați, centrii germinativi lipsesc,numărul de limfocite este redus, pulpa roșie adiacentă este hiperemiata.
Hipoplazia foliculilor limfoizi lienali este o manifestare a hipoplaziei țesutului limfoid periferic,care se observă în
sindroamele imunodeficitare primare. Aceste sindroame sunt congenitale,determinate genetic,se transmit pe cale autozomal-
dominantă.Procesul de hipoplazie implică zonele timodependente ale foliculilor lienali și zonele burso-dependente (periferia
foliculilor). La acești copii limfocitele sunt nefuncționale sau chiar absente,se dezvoltă insuficiență imunitară combinată
umorală și celulară cu o frecvență înaltă a infecțiilor grave, cauzate de bacterii, virusuri, fungi, protozoare.
HIPOPLAZÍE Dezvoltare incompletă sau insuficientă a unui organ sau a unui țesut.

TEMA 3
15. Periarterită (poliarterita) nodoasă

1Peretele arterial îngroşat.

2 Infiltraţia limfo-macrofagală difuză localizată preponderent
în adventiţie.
3Lumenul stenozat al arterei.
În micropreparat sunt ramuri ale arterelor coronariene cu pereții îngroșați,lumenul stenozat.Pereții arteriali sunt
edemațiați,infiltrați cu limfocite,plasmocite și macrofage.Procesul inflamator are caracter focal, nodular și este mai pronunțat
în adventiție. În cardiomiocitele adiacente distrofie granulară și hialină.
Poliarterita nodoasă este o vasculită sistemică,cu afectarea arterelor de calibru mic și mediu, fiind implicate mai frecvent
arterele renale, coronariene.
Morfologic se manifestă prin modificări predominant alterativ exsudative în media vaselor și predominant proliferative – în
adventiție. Poate fi acută, subacută și cronică. În perioadele de exacerbare acută poate să fie necroza fibrinoidă a pereților
arterelor, tromboze și infarcte. Se soldează cu scleroza nodulară și stenoza neuniformă a arterelor, atrofia parenchimului și
scleroză.
 Este o boală imună, mediată de complexele imune circulante sau formate in situ.

16. Tiroidita Hashimoto

1 Infiltraţia limfocitară a ţesutului glandei tiroide.

2 Foliculi limfatici.
3Foliculi tiroidieni atrofiaţi cu coloid palid.
4 Foliculi tiroidieni nemodificaţi.
În glanda tiroidă se constată infiltraţia difuză a stromei cu limfocite și plasmocite,pe alocuri cu formarea de foliculi
limfoizi cu centri germinativi clari.Aceste infiltrate substituie parenchimul glandular, foliculii tiroidieni sunt atrofiaţi,conţin
coloid slab colorat sau vacuolizat, sunt focare de fibroză. În unii foliculi celulele epiteliale devin intens
eozinofile,transformându-se în celule Hurthle sau oncocite.
Macroscopic la etapa inițială glanda tiroidă este mărită difuz în dimensiuni,iar cu timpul se atrofiază progresiv,parenchimul
fiind înlocuit cu țesut conjunctiv. Clinic se manifestă prin hipotiroidism şi evoluează spre mixedem.Tiroidita autoimună
Hashimoto este o boală autoimună cu specificitate de organ.
Mecanismul patogenetic constă în dereglarea toleranței imunologice față de antigenele tiroidiene. În organism apar
autoanticorpi contra tiroglobulinei,contra peroxidazei tiroidiene, anti-receptori TSH (hormonul tireostimulator) care
reacționează cu componentele autoantigenice ale foliculilor tiroidieni, provocând inflamație autoimună, distrugerea treptată a
tireocitelor prin apoptoză. Factorii etiopatogenetici principali sunt infecția virotică, radiația și predispoziția genetică.
17. Amiloidoza nodulară a splinei (splină sago)

1 Depozite focale de amiloid în centrul foliculilor limfoizi.

2 Pulpa roșie adiacentă intactă.
În splină se observă depozite focale de amiloid,colorate omogen în roșu cu roșu de Congo,localizate în centrul foliculilor
limfatici; depunerea maselor de amiloid debutează în pereții arterelor centrofoliculare, iar ulterior se extind pe întreg
foliculul, ceea ce-i redă splinei macroscopic un aspect pestriț de „splină sago”
Amiloidoza splinei este o manifestare a amiloidozei generalizate, fiind mai frecvent întâlnită în amiloidoza secundară,
reactivă.Se întâlnește în tuberculoză,osteomielita cronică, artrita reumatoidă. În această formă de amiloidoză se afectează și
alte organe ale cavității abdominale,rinichii, ficatul,intestinul. În unele cazuri în splină depozitele amiloidice pot fi difuze,
extinzându-se pe toată pulpa roșie, iar macroscopic ea capătă aspect slăninos.
Consecințele amiloidozei splinei pot fi progresarea depozitelor amiloidice și atrofia ireversibilă a parenchimului organului.
Amiloidoza este, în sine, o tulburare sistemică care este clasificată în mai multe tipuri: amiloidoze primare, secundare
sau familiale (ereditare).
18. Amiloidoza rinichiului

1 Depozite de amiloid:
a. în capilarele glomerulare;
b. în peretele arterelor;
c. pe membrana bazală a tubilor renali.
2 Cilindri proteici în lumenul tubilor.
În rinichi se observă depunerea selectivă a unor mase omogene, colorate în roșu,în capilarele glomerulare,sub endoteliu,în
tubii contorți pe membrana bazală.În celulele epiteliale ale tubilor contorţi distrofie granulară, în lumenul unor tubi - cilindri
hialini.
Amiloidoza rinichilor este o manifestare a amiloidozei generalizate. Indiferent de organ depozitele de amiloid se depistează
histologic în:
a) pereții vaselor sanguine și limfatice
b) în structurile glandulare(tubi, ducturi, canale)
c) în stromă, de-a lungul fibrelor reticulare și colagenice.
Principalele metode de identificare a substanței amiloide în preparatele histologice sunt roșu de Congo și microscopia
polarizantă (se colorează în galben-verzui). Macroscopic amiloidul poate fi identificat cu ajutorul reacției specifice Virchow:
la aplicarea succesivă pe suprafaţa de secţiune a iodului sau a sol. Lugol şi a acidului sulfuric (10%) amiloidul se colorează în
albastruviolet sau verde-închis .
Amiloidoza este un proces ireversibil,în rinichi evoluează progresiv spre înlocuirea completă a glomerulilor și piramidelor
cu mase amiloidice.
Amiloidoza este, în sine, o tulburare sistemică care este clasificată în mai multe tipuri: amiloidoze primare, secundare sau
familiale (ereditare).
Macropreparate:

19. Amiloidoză renală.

Rinichiul este mărit în dimensiuni,suprafața ușor ondulată,

consistența densă,culoarea cenușie-gălbuie, aspect slăninos sau
de ceară.
Amiloidoza renală se întâlnește în amiloidoza primară, de ex., în mielomul multiplu și în amiloidoza secundară, de
ex.tuberculoză,artrita reumatoidă.
 Clinic se manifestă prin sindrom nefrotic: proteinurie masivă (edeme generalizate, hiperlipidemie și lipidurie, azotemie,
hipertensiune arterială).
Complicații: insuficiența renală,insuficiență cardiovasculară, predispoziție la tromboza vaselor din cauza pierderii cu urina a
imunoglobulinelor .

TEMA4
20.Papilom cutanat. (ColoraţieH-E).

Indicaţii:
Epiteliul pluristratificat pavimentos îngroşatneuniform.
Proliferări epiteliale, care pătrund în ţesutul fibroconjunctiv subiacent(acantoză).
Hiperkeratoza epidermului.
 Membrana bazală nealterată (integră).
Stroma fibroconjunctivă.
La examenul microscopic se observă multiple proliferări papilifere ale epiteliului scuamocelular, care este îngroșat
neuniform, stratul spinos proliferat formează alungiri ale crestelor epidermice, care pătrund în țesutul fibroconjunctiv
subiacent (acantoză), stratul cornos la fel este îngroșat, hiperplaziat, cu exces de keratină (hiperkeratoză), membrana bazală
este bine conturată, integră; țesutul fibroconjunctiv subepitelial (stroma tumorii) este bine vascularizat, conține un infiltrat
limfoid slab pronunțat.
Papilomul se dezvoltă din epiteliul pavimentos pluristratificat (scuamocelular)şi de tip tranziţional (urotelial). Se întâlneşte
pe piele şi pe mucoasele acoperite cu epiteliile respective: cavitatea bucală, faringe, laringe, esofag, căile urinare, colul
uterin, se observă şi în ducturile excretoare ale glandelor exocrine, glandeimamare.
Macroscopic se constată o formaţiune tumorală de formă sferică, cu suprafaţa rugoasă (amintește fructul de zmeură),
consistenţa densă, având baza de implantare largă, sesilă sau pedunculată, dimensiunile pot fi de la microscopice până la
câțiva cm. Leziunile histologice constau în proliferarea excesivă, neuniformă a epiteliului scuamocelular, care proeminează
pe suprafața pielii sau a mucoaselor; concomitent proliferează și stroma fibroconjunctivă subepitelială. Aceste modificări
reflectă atipia tisulară în papilom. Celulele epiteliale au structură normală, sunt bine diferențiate, este păstrată integritatea
membranei bazale, ceea ce este caracteristic pentru tumorile benigne. Manifestările clinice şi evoluţia depind de localizare,
se poate complica cu exulceraţii şi inflamaţie secundară. Papiloamele pot fi unice sau multiple (papilomatoză). Uneori după
extirpare ele recidivează (îndeosebi papilomul plicelor vocale şi al vezicii urinare). În cazurile de excitaţie mecanică
îndelungată papilomul se poate maligniza (apare cancer scuamos). Papiloamele ducturilor excretoare, ale laringelui şi ale
căilor urinare se apreciază ca leziuni potenţialprecanceroase.
TUMOÁRE, Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule
Neoformaţie tisulară constituită printr –o proliferare celulară cu trei caracteristici 1 creştere persistentă - 2creştere nelimitată – 3grad
mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice:
- tumori benigne – nu invadează local şi nu dau metastaze la distanţă
– tumori maligne - invadează local şi dau metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc - aspectele macroscopice –
21. . Carcinom pavimentos cu cornificare. (Coloraţie H-E).

Indicaţii:
Aglomerări focale de celule canceroase, care infiltrează stratul subepitelial.
„Perle carcinomatoase” (aglomerări de substanţa cornoasă).
Stroma tumorii.
Tumoarea este constituită din cordoane de celule scuamoase atipice, polimorfe, membrana bazală este alterată, proliferările
canceroase infiltrează în profunzime ţesutul subepitelial, formând cuiburi, aglomerări de celule neoplazice, în centrul cărora
se acumulează mase de keratină, formând aşanumitele „perle carcinomatoase sau keratozice " - semnul caracteristic al
cancerului scuamos (epidermoid) cu cornificare; în stromă se relevă infiltrație limfoidă moderată, edem, hemoragii.
-Cancerul epidermoid se întâlneşte pe piele şi pe mucoasele acoperite cu epiteliu pavimentos pluristratificat sau pe
mucoasele acoperite cu epiteliu glandular, care în prealabil a suferit o metaplazie pavimentoasă
--Forma de creștere poate fi exofită și endofită.
-Histologic are 2 variante: keratinizat și nekeratinizat.
-În tumoare apar de obicei leziuni distrofice, necrotice, circulatorii, inflamație secundară, ulcerații, care determină în
mare măsură evoluția și manifestările clinice. Creșterea invazivă în țesuturile și organele adiacente depind de localizarea
tumorii și pot avea un rol important în evoluția clinică. Metastazează mai frecvent pe cale limfatică, primele metastaze fiind
localizate în nodulii limfatici regionali

. TUMOÁRE, Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule
Neoformaţie tisulară constituită printr –o proliferare celulară cu trei caracteristici 1 creştere persistentă - 2creştere
nelimitată – 3grad mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice:
- tumori benigne – nu invadează local şi nu dau metastaze la distanţă
– tumori maligne - invadează local şi dau metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc - aspectele macroscopice –
- caracterele citologice şi histologice –
- gradul de influenţare al organismului
SINGURA POSIBILITATE DE DIFERENŢIERE – DIAGNOSTICUL
Carcinomul este un tip tumoare malignacare se dezvoltă din celulele epiteliale.În mod specific, un carcinom este un
cancer care începe în țesutul care căptușește partea interioară sau exterioară a corpului și care se dezvoltă, în general, din
celule provenind din endoderm, mezoderm sau ectoderm. [2] Carcinoamele apar atunci cand ADNul unei celule este
deteriorat sau modificat și celula începe să crească incontrolabil și să devină malignă. CLASIFICAREAtumorile maligne
Celule epiteliale ⇨ carcinoma
Celule mezenchimale non-hematopoietice ⇨ sarcom
Celule hematopoietice
celule derivate din măduva osoasă care se maturizează în mod normal în sânge ⇨ Leucemie
celule derivate din măduva osoasă care se maturizează în mod normal în sistemul limfatic ⇨ Limfom
Celule germinale ⇨ Germinom

22. Adenocarcinom de colon. (Coloraţie H-E). Indicaţii:

2,3 1
Epiteliul normal al mucoasei intestinale.
Structuri glandulare atipice, care pătrund în grosimea peretelui intestinal.
Celule canceroase atipice şi polimorfe.
Secțiune din colon, sunt zone de mucoasă normală și zone cu structuri glandulare atipice, polimorfe, de forme și
dimensiuni variate, care infiltrează difuz peretele colonic, extinzându-se inclusiv sub mucoasa normală, celulele
canceroase polimorfe, se deosebesc semnificativ de epiteliul normal, pe alocuri dispuse în mai multe rânduri, nucleele
intens bazofile, figuri de mitoză, în lumenul glandelor mucus, detritus tisular, leucocite, membrana bazală este absentă; în
stromă edem, hemoragii, infiltrat inflamator limfohistiocitar.
Adenocarcinomul sau carcinomul glandular se dezvoltă din epiteliile prismatic, cilindric și cubic al mucoaselor și organelor
glandulare. Este localizat mai frecvent în stomac, colon, uter, plămâni, căile biliare, pancreas, prostată, glanda mamară, etc.
Variantele histologice: tubular, papilar, acinos. După gradul de diferenţiere adenocarcinomul poate fi înalt diferenţiat,
moderat diferenţiat şi cu diferenţiere joasă.
- În tumorile slab diferenţiate capacitatea de formare a glandelor scade considerabil şi la examenul microscopic este dificil
de a depista structuri glandulare (adenocarcinom nediferențiat). Este precedat adesea de displazii ale epiteliului glandular.
Metastazează în primul rând pe cale limfogenă în nodulii limfatici sateliți (regionali), dar pe măsura progresării tumorii
apar metastaze hematogene şi prin implantare.
Neoformaţie tisulară constituită printr-o proliferare celulară cu trei caracteristici: creştere persistentă - creştere nelimitată
- grad mare de autonomie biologică Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice: tumori benigne – nu invadează local şi nu dau
metastaze la distanţă – tumori maligne - invadează local şi dau
metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc
- aspectele macroscopice
- - caracterele citologice şi histologice
- - gradul de influenţare al organismului
SINGURA POSIBILITATE DE DIFERENŢIERE – DIAGNOSTICUL
 CANCER=TUMOARE MALIGNA
Adenocarcinomul este un tip de cancer care se formează în glande, cele care secretă substanțe în
interiorul sau în afara corpului.
Adenocarcinomul poate sa apara in mai multe regiuni corporale,
- Cancerul pulmonar 80% din cazuri sunt adenocarcinoame;
- Cancerul de prostata 99% din cazuri sunt adenocarcinoame;
- Cancerul pancreatic tumorile canceroase exocrine pancreatice se numesc adenocarcinoame;
- Cancerul esofagian tumora instalata in tesutul glandular al esofagului este, de cele mai multe ori,
adenocarcinom;
- Cancerul colorectal 95% din cancerele colonului si ale rectului sunt adenocarcinoame. Alte organe care pot fi
afectate de
adenocarcinom sunt
- colul uterin;stomacul; - glanda tiroida; - sani

23. Metastază de carcinom glandular în ficat. (Coloraţie H-E).

Indicaţii:

2
1

1Nodul tumoral metastatic (structuri glandulare atipice).

2Parenchimul hepatic adiacent.

În majoritatea preparatelor nodulul metastatic se vede cu ochiul liber,

- la examenul microscopic în ficat se relevă un nodul, constituit din structuri glandulare atipice, polimorfe, celulele
canceroase la fel polimorfe, atipice, cu nuclee intens bazofile, sunt prezente focare de necroză, hemoragii și infiltrație
leucocitară; în parenchimul hepatic adiacent modificări distrofice, steatoza hepatocitelor, inflamație cronică.
 Metastazele de cancer în ficat se dezvoltă pe cale hematogenă, cu sângele venei porta, tumoarea primară fiind localizată în
orice organ intraabdominal, de obicei sunt multiple.
În dinamică celulele canceroase din ficat ajung prin vena cavă inferioară în inima dreaptă, plămâni, inima stângă, aortă și
ramurile ei.
Metastaze hematogene în ficat pot fi și din alte tumori maligne intraabdominale, de ex., sarcoame, melanoame,
coriocarcinoame, dar și din tumori maligne cu localizare primară extraabdominală.
TUMOÁRE, Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule
Neoformaţie tisulară constituită printr –o proliferare celulară cu trei caracteristici 1 creştere persistentă - 2creştere
nelimitată – 3grad mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice:
- tumori benigne – nu invadează local şi nu dau metastaze la distanţă
– tumori maligne - invadează local şi dau metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc - aspectele macroscopice –
- caracterele citologice şi histologice – - gradul de influenţare al organismului CANCER=TUMOARE MALIGNA
Carcinomul este un tip tumoare malignacare se dezvoltă din celulele epiteliale.În mod specific, un carcinom este un cancer
care începe în țesutul care căptușește partea interioară sau exterioară a corpului și care se dezvoltă, în general, din celule
provenind din endoderm, mezoderm sau ectoderm. Carcinoamele apar atunci cand ADNul unei celule este deteriorat sau
modificat și celula începe să crească incontrolabil și să devină malignă.
24. Hemangiom cavernos în ficat. (Coloraţie H-E).

Indicaţii:
Cavităţi cavernoase, umplute cu sânge.
Capsula fibroconjunctivă a tumorii.
Parenchimul hepatic adiacent.

Nodul tumoral în micropreparat se vede cu ochiul liber, la examenul microscopic tumoarea prezintă cavităţi vasculare
mari, dilatate (caverne), de dimensiuni diferite, intercomunicante, umplute cu sânge, tapetate de celule endoteliale, cu
pereţii subţiri, formaţi din ţesut conjunctiv fibros, este bine delimitată de țesutul hepatic adiacent, în care se relevă
modificări distrofice, steatoză.
Macroscopic nodul tumoral poate avea forme și dimensiuni variabile, este bine delimitat de ţesutul adiacent, are
culoare roşie-închisă, consistenţă flască, structură spongioasă. Hemangiomul cavernos al ficatului este o tumoare
benignă de origine vasculară, localizată de obicei subcapsular. În afară de ficat se întâlneşte în piele, oasele spongioase,
muşchii scheletici ş.a. În majoritatea cazurilor hemangiomul hepatic evoluează clinic asimptomatic și se depistează
accidental. Foarte rar se produce ruptura hemangiomului cu hemoragie în cavitatea peritoneală. În multe cazuri nodul
tumoral se fibrozează, iar ulterior se calcifică.
Un hemangiom reprezintă o rețea densă de vase de sânge anormale, Tumora benignă ce rezultă din
proliferarea celulelor endoteliale debutează cu mici pete roșii înconjurate de un halou. În timp, se mărește
și devine o excrescență moale, de culoare roșu intens.
Neoformaţie tisulară constituită printr-o proliferare
celulară cu trei caracteristici: creştere persistentă - creştere
nelimitată - grad mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice: tumori benigne – nu invadează
local şi nu dau
metastaze la distanţă – tumori maligne -
invadează local şi dau
metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc
- aspectele macroscopice
- - caracterele citologice şi histologice
- - gradul de influenţare al organismului
SINGURA POSIBILITATE DE DIFERENŢIERE – DIAGNOSTICUL
 25.Carcinom pulmonarcentro-hilar.

În bronhia principală este un nod tumoral, dimensiunile ~4-5 cm, care crește exofit, stenozând lumenul, cu suprafața
rugoasă, consistenţă densă, culoarea alb-gălbuie, țesutul tumoral infiltrează parenchimul pulmonar peribronhial adiacent.

Se dezvoltă din epiteliul bronhiilor principale și a ramurilor lor, mai des din dreapta. Se complică frecvent cu atelectazie
prin obturaţie, hemoragie, abces, pleurită fibrino-hemoragică sau purulentă. Creșterea infiltrativă poate avea loc în țesutul
pulmonar peribronhial, bronhiile și plămânul contralaterale, pleură, pericard și miocard. Metastaze limfogene au loc în
nodulii limfatici mediastinali, cervicali, supraclaviculari, para-aortali, metastaze hematogene - în diferite organe, mai
frecvent în ficat, suprarenale, oase, pancreas, creier ș.a. Apare de obicei pe fond de bronşită cronică, în special în bronșita
fumătorilor, boala bronşiectatică, abces cronic, pneumoconioze. Forma histologică cea mai frecventă este cancerul
scuamocelular keratinizant sau nekeratinizant, fiind precedat de metaplazia scuamoasă a epiteliului respirator.
26.Carcinom laringian.

În cavitatea laringelui este prezent un nodul tumoral, care creşte exofit, proeminând pe suprafaţa mucoasei, de consistenţă

densă, culoare alb-surie, având în centru o zonă de necroză şi exulceraţie.

 Se poate complica cu asfixie mecanică, hemoragie, inflamaţie secundară, infecţie supraadăugată, metastaze, îndeosebi
în nodulii limfatici regionali. În majoritatea cazurilor se dezvoltă la nivelul plicelor vocale. Cea mai frecventă formă
histologică – în 99% de cazuri - este cancerul scuamocelular (epidermoid) cu/sau fără cornificare. Apare frecvent pe fond de
inflamaţie cronică, leucoplazie şi displazie a mucoasei laringiene ş.a. Complicații: infiltrația organelor vitale, adiacente –
traheea, artera carotidă, infecții intercurente, pneumonie aspirativă, metastaze diseminate, cașexie.

TUMOÁRE, Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea
exagerată, patologică a unor celule
Neoformaţie tisulară constituită printr –o proliferare celulară cu trei caracteristici 1 creştere
persistentă - 2creştere nelimitată – 3grad mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice:
- tumori benigne – nu invadează local şi nu dau metastaze la distanţă
– tumori maligne - invadează local şi dau metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc - aspectele macroscopice –
- caracterele citologice şi histologice –
- gradul de influenţare al organismului
Carcinomul este un tip tumoare malignacare se dezvoltă din celulele epiteliale.În mod
specific, un carcinom este un cancer care începe în țesutul care căptușește partea interioară
sau exterioară a corpului și care se dezvoltă, în general, din celule provenind din endoderm,
mezoderm sau ectoderm. Carcinoamele apar atunci cand ADNul unei celule este deteriorat
sau modificat și celula începe să crească incontrolabil și să devină malignă.
CLASIFICAREAtumorile maligne
Celule epiteliale ⇨ carcinoma
Celule mezenchimale non-hematopoietice ⇨ sarcom
 Celule hematopoietice
celule derivate din măduva osoasă care se maturizează în mod normal în sânge ⇨ Leucemie
celule derivate din măduva osoasă care se maturizează în mod normal în sistemul limfatic ⇨
Limfom
Celule germinale ⇨ Germinom

27. Carcinomgastric.

În stomac este o tumoare voluminoasă cu creştere exofită, suprafaţa neregulată, focare hemoragice, consistenţa dens-
elastică, culoarea alb-surie, aspect de ciupercă (fungoid). Se localizează mai frecvent în regiunea curburii mici şi a canalului
piloric.
Cancerul gastric este precedat cel mai frecvent de stări de precancer ca ulcerul gastric cronic
(ulcer-cancer), gastrita cronică atrofică cu metaplazia intestinală a epiteliului, displazia epiteliului, polipii adenomatoși,
infecția Helicobacter pylori . Localizarea mai frecventă este în regiunea curburii mici, pilorusului, antrumului piloric.
Varianta histologică cea mai frecventă este adenocarcinomul cu diferit grad de diferențiere. Cancerul gastric se poate
propaga prin continuitate în esofag, peritoneu (carcinomatoza peritoneală), omentul mare, pancreas, ficat, colonul
transvers, iar prin implantare – în ovare mono- sau bilateral – tumoarea Krukenberg. Local se poate complica cu
hemoragie, perforaţie, inflamaţia peretelui gastric (flegmon). Metastazează în primul rând în nodulii limfatici regionali din
regiunea curburii mici, cardiei, suaprapancreatici. Un semn patognomonic este metastaza în nodulii limfatici
supraclaviculari din stânga – semnul Virchow sau Troisier. Metastazele hematogene apar în primul rând în ficat, ulterior –
în plămâni, creier, oase, rinichi.
28. Metastaze de carcinom în ficat.

Ficatul este mărit în dimensiuni, pe secțiune și sub capsulă sunt prezenți multipli noduli tumorali cu diametrul de la 0,5-1
până la 4-5 cm, de formă rotundă sau ovalară, bine delimitați, culoarea albicioasă, repartizați relativ uniform pe suprafața
organului, parenchimul hepatic între noduli cu semne de steatoză
TUMOÁRE, Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule
 Neoformaţie tisulară constituită printr –o proliferare celulară cu trei caracteristici 1 creştere persistentă - 2creştere
nelimitată – 3grad mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice:
- tumori benigne – nu invadează local şi nu dau metastaze la distanţă
– tumori maligne - invadează local şi dau metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc - aspectele macroscopice –
- caracterele citologice şi histologice –
- gradul de influenţare al organismului
Carcinomul este un tip tumoare malignacare se dezvoltă din celulele epiteliale.În mod specific, un carcinom este un cancer
care începe în țesutul care căptușește partea interioară sau exterioară a corpului și care se dezvoltă, în general, din celule
provenind din endoderm, mezoderm sau ectoderm. Carcinoamele apar atunci cand ADNul unei celule este deteriorat sau
modificat și celula începe să crească incontrolabil și să devină malignă. CLASIFICAREAtumorile maligne
Celule epiteliale ⇨ carcinoma
Celule mezenchimale non-hematopoietice ⇨ sarcom
Celule hematopoietice
celule derivate din măduva osoasă care se maturizează în mod normal în sânge ⇨ Leucemie celule derivate din măduva
osoasă care se maturizează în mod normal în sistemul limfatic ⇨ Limfom
Celule germinale ⇨ Germinom
29.Meta staze de carcinom în plămân.

În plămân, sub pleura viscerală şi pe secţiune, se observă multipli noduli tumorali de culoare albă-cenuşie, de formă
rotundă sau ovalară, cu diametrul până la 3-5 cm, bine delimitaţi de ţesutul adiacent.
Metastazele pulmonare sunt mai frecvente decât tumorile pulmonare primare. Localizarea preferențială este în zonele
periferice ale plămânilor. Mai frecvent în plămâni apar metastaze de cancer de colon, glandă mamară, tiroidă, rinichi,
pancreas.

30.Carcinom esofagian.
 Esofagul este secționat longitudinal, în treimea medie se relevă un nod tumoral, care
crește circular, proeminând și stenozând lumenul, cu suprafața neregulată, ulcerată,
acoperită cu mase necrotice.

Majoritatea cancerelor de esofag se localizează în 1/3 medie. Histologic cea mai

frecventă formă - 90% din numărul total este cancer scuamos keratinizat sau
nekeratinizat. Complicații: infiltrația în stomac, hipofaringe, traheee cu formarea fistulei
esofago-traheale, laringe, mediastin, plămâni, pleură, aortă. Metastazele limfogene – în
nodulii cervicali, para-esofagieni, traheo-bronhiali, subdiafragmali. Metastazele
hematogene sunt rare.

TUMOÁRE, Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea
exagerată, patologică a unor celule
Neoformaţie tisulară constituită printr –o proliferare celulară cu trei caracteristici 1
creştere persistentă - 2creştere nelimitată – 3grad mare de autonomie biologică
Clasificarea tumorilor *
Criteriul evoluţiei biologice:
- tumori benigne – nu invadează local şi nu dau metastaze la distanţă
– tumori maligne - invadează local şi dau metastaze la distanţă *
Pentru departajare se folosesc - aspectele macroscopice –
- caracterele citologice şi histologice –
- gradul de influenţare al organismului
 Carcinomul este un tip tumoare malignacare se dezvoltă din celulele epiteliale.În mod specific, un carcinom este un cancer
care începe în țesutul care căptușește partea interioară sau exterioară a corpului și care se dezvoltă, în general, din celule
provenind din endoderm, mezoderm sau ectoderm. Carcinoamele apar atunci cand ADNul unei celule este deteriorat sau
modificat și celula începe să crească incontrolabil și să devină malignă. CLASIFICAREAtumorile maligne
Celule epiteliale ⇨ carcinoma
Celule mezenchimale non-hematopoietice ⇨ sarcom
Celule hematopoietice
celule derivate din măduva osoasă care se maturizează în mod normal în sânge ⇨ Leucemie celule derivate din măduva
osoasă care se maturizează în mod normal în sistemul limfatic ⇨ Limfom
Celule germinale ⇨ Germinom
TEMA5

31.Ficatul în leucoza mieloidă cronică. (Coloraţie H-E).

Indicaţii:
Proliferarea celulelor tumorale de origine mieloidă pe traiectul capilarelor sinusoidale intralobulare.
Cordoane hepatice.

În parenchimul hepatic se relevă infiltrația difuză a capilarelor sinusoidale cu celule leucemice din seria mieloidă,
predominant mielocite și metamielocite, în celulele hepatice modificări distrofice, steatoză.
-Leucemia mieloidă cronică reprezintă ~20% din numărul total al leucemiilor la adulți, vârful fiind în perioada de vârstă
30-40 ani. Substratul morfologic principal constă în hematopoieza excesivă a seriei granulocitare, care poate să ajungă
până la 100000 de leucocite/µl în sângele periferic.
 -Celulele circulante sunt reprezentate de leucocite neutrofile mature, metamielocite și mielocite. Măduva osoasă este
hipercelulară, substituită cu celule mieloide proliferante, celularitatea măduvei atinge 100%. –
-Leucemia mieloidă cronică evoluează în 3 stadii: stabilă, accelerată și criza blastică. Faza stabilă are o evoluție lentă,
la pacienți se înregistrează anemie, scădere ponderală, hemoragii.
. Ficatul este mărit, uneori considerabil, datorită infiltrării difuze a sinusoidelor cu celule leucemice. Poate fi
limfadenopatie generalizată. Faza stabilă în decurs de câțiva ani trece în faza accelerată cu progresarea anemiei și
trmobocitopeniei și ulterior în criză blastică terminală cu creșterea conținutului de mieloblaști în măduvă și sângele
periferic și tablou clinico- morfologic asemănător cu leucemia mieloidă acută.
Leucemia mieloida cronica • Persoanele de risc Vîrsta medie • Cauza Philadelphia cromosom, t(9:22) Caracteristici•
Anemie, Febră & hemoragii • Leucocitoză pronunţată – >50,000 (anormal) • Splenomegalie(6-9Kg), Hepatomegalie
pronunţata
Leucemia-Reprezintă o proliferare sistemică, difuză şi autonomă a unui tip de celule hematopoietice, cu revărsarea acestora
în sângele periferic –celule leucemice.În leucemii ţesutul tumoral primar concreşte pe teritoriul măduvei soase şi treptat
substituie celulele normale hematopoietice.

Clasificare Leucoze acute – proliferarea sistemică, difuză a celulelor hematopoietice nediferenţiate şi slab diferenţiate
(blastice) = leucoze blastice. Leucoze cronice – proliferarea difuză a celulelor hematopoietice diferenţiate, mature = leucoze
citare; ele au o evoluiţie relativ benignă. Etiologia leucemiilor • Cronice • Mai frecvent la adulti •Acute • Prioritar la copii si
tineri •2-6 ani • Leucemia la adulti se asociaza cu viroze, substante chimice si radioactive • S-a determinat asocierea cu
unele dereglari cromozomiale
Clasificarea leucozelor acute:
1) nediferenţiată;
2) mieloblastică;
3) limfoblastică;
4) monoblastică;
5) eritro-mieloblastică;
 6) plasmoblastică;
7) megacarioblastică
Leucoze cronice
1. de geneză mielocitară
- mieloidă cronică, eritromieloza cronică,
eritremie, policetimia vera( Osler)
2. de geneză limfocitară
- limfoleucoza cronică
- limfomatoza pielii ( boala Sezary)
- leucozele paraproteinemice
a) mielom multiplu
b) macroglobulinemia primara
c) boala lanțurilor grele
3. de geneză monocitară
- leucoza monocitară, histiocitozele

32.Ficatul în leucoza limfoidă cronică. (Coloraţie H-E)

. Indicaţii:
Focare de proliferare a celulelor tumorale de origine limfoidă pe traiectul tractelor portale (triadelor).
Țesut hepatic adiacent.
-Cu ochiul liber în micropreparat se observă aspectul pestriț al secțiunii,
-La examenul microscopic se relevă multiple aglomerări celulare focale,a. constituite din limfocite mici, cu nucleul de
formă rotundă cu puțină citoplasmă b., localizate de-a lungul septurilor fibroconjunctive interlobulare, pe alocuri în
regiunea triadelor, c. hepatocitele cu modificări distrofice, steatoză;d. infiltrația leucemică nu se extinde in capilarele
sinusoidale.
-Leucemia limfoidă cronică (LLC) este cea mai frecventă formă de leucemie la adulți și este identică cu limfomul
limfocitar cu celule mici (LLCM).

2
 -În LCC celulele leucemice predomină în sângele periferic.. Majoritatea dintre ele sunt de origine Blimfocitară. În LLC în
sângele periferic se depistează limfocitoză absolută până la 200000 de celule/µl, limfocitele mici mature constituind mai
mult de 90% din leucocite.
Leziunile morfologice: 1) în măduva osoasă are loc proliferarea difuză a limfocitelor mici, care substituie țesutul
hematopoietic normal, provocând anemie, neutropenie, trombocitopenie; 2) limfadenopatie generalizată; 3) splenomegalie,
uneori masivă, cu proliferarea limfocitelor mici în pulpa albă; 4) hepatomegalie, care poate fi la fel masivă. La pacienții cu
LLC se întâlnesc reacțiii autoimune cu autoanticorpi contra eritrocitelor și trombocitelor proprii, hemoragii, denaturarea
răspunsului imun și susceptibilitate crescută la infecții.
Leucemia-Reprezintă o proliferare sistemică, difuză şi autonomă a unui tip de celule hematopoietice, cu revărsarea
acestora în sângele periferic –celule leucemice.În leucemii ţesutul tumoral primar concreşte pe teritoriul măduvei soase şi
treptat substituie celulele normale hematopoietice.
Clasificare Leucoze acute – proliferarea sistemică, difuză a celulelor hematopoietice nediferenţiate şi slab diferenţiate
(blastice) = leucoze blastice. Leucoze cronice – proliferarea difuză a celulelor hematopoietice diferenţiate, mature = leucoze
citare; ele au o evoluiţie relativ benignă. Etiologia leucemiilor • Cronice • Mai frecvent la adulti •Acute • Prioritar la copii si
tineri •2-6 ani • Leucemia la adulti se asociaza cu viroze, substante chimice si radioactive • S-a determinat asocierea cu
unele dereglari cromozomiale
Clasificarea leucozelor acute:
1) nediferenţiată;
2) mieloblastică;
3) limfoblastică;
4) monoblastică;
5) eritro-mieloblastică;
6) plasmoblastică;
7) megacarioblastică
Leucoze cronice
1. de geneză mielocitară
- mieloidă cronică, eritromieloza cronică,
eritremie, policetimia vera( Osler)
2. de geneză limfocitară
- limfoleucoza cronică
- limfomatoza pielii ( boala Sezary)
- leucozele paraproteinemice
a) mielom multiplu
b) macroglobulinemia primara
c) boala lanțurilor grele
3. de geneză monocitară
- leucoza monocitară, histiocitozele

33. Plasmocitom. (Coloraţie H-E).

Indicaţii:
Celule tumorale polimorfe de origine plasmocitară.
Stroma tumorii cu vase sanguine.

2
3
1
 1.Plasm
№ (ColHE
4 ocito oraţ )
5 m. ie .
Focare hemoragice.

Biopsia a fost prelevată dintr-un nod tumoral solitar din regiunea boltei craniului.
Microscopic este prezentă o masă celulară, alcătuită predominant din plasmocite tumorale, majoritatea dintre ele
asemănătoare cu plasmocitele normale, cu nucleul excentric, hipercrom, cromatina dispusă „în spițe de roată”,
citoplasma bogată, bazofilă, cu halou perinuclear, nucleolii absenți, pe alocuri se observă plasmoblaști de dimensiuni
mai mari, nucleul cu nucleol bine conturat, stroma tumorii este săracă, sunt focare de plasmo- și hemoragie.

Plasmocitomul solitar (localizat) și mielomul multiplu sunt principalele afecțiuni din grupul neoplasmelor plasmocitare,
substratul morfologic al cărora îl constituie proliferarea excesivă, neoplazică a plasmocitelor. Leziunile debutează în 95%
de cazuri în cavitatea medulară a oaselor și erodează treptat țesutul osos spongios, iar ulterior și cel compact, cauzând
fracturi patologice. În plasmocitomul solitar se afectează un singur os, iar în mielomul multiplu leziunile sunt multifocale,
fiind implicate oasele cu hematopoieză activă: coloana vertebrală, coastele, craniul, oasele pelviene. Plasmocitomul
solitar este un stadiu incipient al mielomului multiplu, progresând în decurs de 5-10 ani de la leziuni monoosale la
poliosale. Oasele afectate capătă aspect „mâncat de molii”, defectele având diametrul de 1-4 cm. Celularitatea măduvei
este crescută, peste 30% constituind plasmocitele. Celulele tumorale secretă o imunoglobulină, de obicei IgG (secreție
monoclonală) sau lanțuri ușoare ale imunoglobulinelor, care sunt excretate în urină – proteina Bence-Jonce. Foarte
importantă este nefropatia mielomatoasă, care se manifestă prin depuneri de cilindri proteici în tubii distali și ducturile
colectoare, necroza epiteliului tubilor contorți, calcinoză metastatică, pielonefrită bacteriană, amiloidoză AL. În stadiul
terminal plasmocitomul/mielomul multiplu capătă aspect leucemic.
Complicații: fracturi osoase, anemii. Cauzele de deces: insuficiența renală, complicații infecțioase.
Plasmacitomul se referă la tumori maligne constând din celule plasmatice care cresc în țesuturi moi sau
în scheletul axial.
Cauze plasmocitom
Doctorii încă nu și-au dat seama exact ce determină mutația limfocitelor B în celulele mielomului.
Factori de risc
Principalii factori de risc pentru această boală au fost identificați:
1Bărbații vârstnici și bărbații de vârstă mijlocie - plamocitomul începe să se dezvolte atunc când cantitatea de
hormon masculin testosteron din organism scade.
2Ereditate - aproximativ 15% dintre pacienții cu plasmacitom s-au dezvoltat în familii în care au fost
înregistrate rudele cazurilor de mutații ale limfocitelor B. 3Oamenii cu greutate în exces -

Clasificare 1Plasmocitomul solitary

2Plasmacitomul extramedular
3 Plasmocitomul plămânilor
4 Plasmocitomul coloanei vertebrale
 1
2
3

34.Nodul limfatic în boala Hodgkin (varianta cu scleroză nodulară). (Coloraţie H-E).

Indicaţii:
Celule gigante polinucleate Reed-Sternberg.
Limfocite.
Fascicule de ţesut fibroconjunctiv neoformat.
În micropreparat se relevă noduli tumorali, constituiți din diferite elemente celulare: 1) celule ReedSternberg gigante,
binucleate, cu 2 nuclee dispuse simetric ca în oglindă, cu nucleoli proeminenți cu un halou perinucleolar clar „în ochi de
bufniță”, 2) celule Hodgkin mari mononucleate, 3) celule lacunare (celule mononucleate, cu nucleul multilobat, multipli
nucleoli și citoplasma abundentă, palidă), 4) infiltrat inflamator netumoral cu limfocite, histiocite, eozinofile, neutrofile,
plasmocite în varia proporții; nodulii tumorali sunt separați de fascicule colagenice de diferită grosime.
LH este un neoplasm, care se dezvoltă din limfocitele B din centrii germinativi. Constituie în medie ~30% din numărul
total al limfoamelor.
Sunt 4 forme (subtipuri) histologice clasice de LH: 1) cu scleroză nodulară, 2) cu celularitate mixtă, 3) cu predominanță
limfocitară și 4) cu depleție limfocitară. Cele mai frecvente sunt primele 2 – cu scleroză nodulară ~65-75% și cu
celularitate mixtă ~25%.
 Substratul morfologic constă în proliferarea celulelor tumorale patognomonice – celulelor Reed-Sternberg (RS) și
derivatelor lor: celulele lacunare, care sunt o formă particulară de celule RS și celule Hodgkin, care sunt precursorii
celulelor RS. Aceste celule tumorale reprezintă doar 1-5% din toată masa celulară, celelalte elemente celulare sunt de
origine reactivă, inflamatorie.
Studiile imunohistochimice au demonstrat cu certitudine originea limfocitară B a celulelor RS. Deși numărul celulelor
tumorale specifice este atât de mic, diagnosticul cert de LH se stabilește doar în baza identificării celulelor RS sau a
variantelor acestora în materialul biopsic sau necropsic.
Limfoame -Neoplasm malign caracterizat prin proliferarea limfocitelor in ganglionii limfatici

Limfomul Hodgkin Mai frecvent la tineri de ~ 30 ani, clinic

– febră şi intoxicaţie. În toate cazurile se afectează primar
l/g (cervicali, supraclaviculari, axilari, mediastinali,
inghinali), iar ulterior – splina (65-80%), ficatul, măduva
osoasă. Formele clinico-anatomice: - forma izolată – un
singur grup de l/g; - forma generalizată – câteva grupuri de
l/g şi splina.

Exista si Limfomul nonHodgkin

II. Macropreparate:

35.Măduva osoasă în leucemie.

 Secțiune longitudinală a osului femural, țesutul osteomedular este omogen, suculent, divizarea în măduvă roșie și galbenă
absentă, țesutul adipos din regiunea diafizei este substituit cu țesut hematopoietic activ, culoarea este surie-gălbuie, are

aspect purulent („măduvă osoasă pioidă”).

În leucoze măduva osoasă se afectează primar, anume în măduvă debutează procesul tumoral, iar sângele periferic și
alte organe sunt implicate în mod secundar. În măduvă are loc proliferarea neoplazică a unei serii celulare, care treptat
înlocuiește celelalte componente ale țesutului hematopoietic, iar din măduvă celulele leucemice pătrund în sânge și
infiltrează alte organe, în primul rând organele/țesuturile sistemului limfoid, dar și organele parenchimatoase, sistemul
nervos central, pielea, etc. Microscopic în măduvă se relevă creșterea celularității, care poate să atingă nivelul de 100%,
norma fiind de 50% țesut hematopoietic/50% țesut adipos. Aceste modificări ale măduvei hematopoietice se observă atât în
leucozele acue, cât și în leucozele cronice în faza lor accelerată și crize blastice.

36.Rinichi în leucemie.
 Rinichiul este mărit în dimensiuni, capsula destinsă, consistența densă, pe secțiune desenul straturilor șters, culoarea
albicioasă-surie, cu hemoragii punctiforme.
Afectarea rinichilor poate avea loc în orice formă de leucoză și este cauzată de infiltrarea organului cu elemente
neoplastice din măduvă, care se localizează inițial perivascular, iar ulterior infiltratele leucemice pot deveni mai mult sau
mai puțin extinse. Datorită acestui fapt și a tulburărilor circulatorii cauzate de infiltrația leucemică a pereților vasculari și
a creșterii viscozității sângelui apar modificări distrofice ale parenchimului renal, pot fi focare de necroză și hemoragii.
Leucemia-Reprezintă o proliferare sistemică, difuză şi autonomă a unui tip de celule hematopoietice, cu revărsarea
acestora în sângele periferic –celule leucemice.În leucemii ţesutul tumoral primar concreşte pe teritoriul măduvei
soase şi treptat substituie celulele normale hematopoietice.
Clasificare Leucoze acute – proliferarea sistemică, difuză a celulelor hematopoietice nediferenţiate şi slab
diferenţiate (blastice) = leucoze blastice. Leucoze cronice – proliferarea difuză a celulelor hematopoietice
diferenţiate, mature = leucoze citare; ele au o evoluiţie relativ benignă. Etiologia leucemiilor • Cronice • Mai
frecvent la adulti •Acute • Prioritar la copii si tineri •2-6 ani • Leucemia la adulti se asociaza cu viroze, substante
chimice si radioactive • S-a determinat asocierea cu unele dereglari cromozomiale
Clasificarea leucozelor acute:
1) nediferenţiată;
2) mieloblastică;
3) limfoblastică;
4) monoblastică;
5) eritro-mieloblastică;
6) plasmoblastică;
7) megacarioblastică
Leucoze cronice
1. de geneză mielocitară
- mieloidă cronică, eritromieloza cronică,
eritremie, policetimia vera( Osler)
2. de geneză limfocitară
- limfoleucoza cronică
- limfomatoza pielii ( boala Sezary) -
leucozele paraproteinemice a) mielom
multiplu
b) macroglobulinemia primara
c) boala lanțurilor grele (boala
Franklin)
3. de geneză monocitară
- leucoza monocitară, histiocitozele
 infarct

30cm

37.Splina în leucoza mieloidă cronică.

Splina este mărită considerabil în dimensiuni, uneori de 20-30 de ori, masa atingând câteva kg (norma ~180 gr), pe
secțiune culoarea surie-roșietică, omogenă, consistența densă, pot fi focare de infarct ischemic și hemoragii.

Splenomegalia masivă, care se relevă în leucoza mieloidă cronică este cauzată de infiltrația leucemică intensă, difuză cu
celule din seria mieloidă, predominant cu mielocite și metamielocite; focarele de infarct sunt cauzate de creșterea
viscozității sângelui, care uneori poate să ducă și la trombi leucemici. Pe capsula splinei pot fi depozite de fibrină

(perisplenită), fisuri, este posibilă ruptura capsulei cu hemoragie intraperitoneală letală.

38.Noduli limfatici mezenteriali în leucoza limfoidă cronică.

Nodulii limfatici sunt uniform măriți în dimensiuni, consistența dens-elastică, culoarea albicioasă, formează conglomerate
tumorale, care comprimă organele adiacente.

Limfadenopatia generalizată este semnul clinico-morfologic predominant al leucozei limfoide cronice. Nodulii limfatici
sunt simetric măriți în dimensiuni, microscopic se relevă infiltrație difuză cu limfocite mici mature, uniforme, fără atipie;
se observă la fel focare de proliferare cu limfocite mai mari, mitotic active, fără limite precise. 80% din leucozele limfoide
cronice provin din limfocite-B. Deși numărul de limfocite neoplastice este considerabil mărit, ele sunt imunologic neactive,
ceea ce duce la hipogamaglobulinemie, scăderea imunității umorale cu complicații infecțioase, precum și la reacții
autoimune, în primul rând anemii hemolitice și trombocitopenii autoimune.
 Leucemia-Reprezintă o proliferare sistemică, difuză şi autonomă a unui tip de celule hematopoietice, cu revărsarea
acestora în sângele periferic –celule leucemice.În leucemii ţesutul tumoral primar concreşte pe teritoriul măduvei
soase şi treptat substituie celulele normale hematopoietice.
Clasificare Leucoze acute – proliferarea sistemică, difuză a celulelor hematopoietice nediferenţiate şi slab
diferenţiate (blastice) = leucoze blastice. Leucoze cronice – proliferarea difuză a celulelor hematopoietice
diferenţiate, mature = leucoze citare; ele au o evoluiţie relativ benignă. Etiologia leucemiilor • Cronice • Mai
frecvent la adulti •Acute • Prioritar la copii si tineri •2-6 ani • Leucemia la adulti se asociaza cu viroze, substante
chimice si radioactive • S-a determinat asocierea cu unele dereglari cromozomiale
b) macroglobulinemia primara
( boala Waldenstrom)
c) boala lanțurilor grele (boala Franklin)
3. de geneză monocitară
- leucoza monocitară, histiocitozele
 Limfomul Hodgkin debutează într-un singur nodul limfatic sau într-un grup de noduli limfatici, de obicei, cervicali,
supraclaviculari sau axilari. Ulterior procesul tumoral progresează, implicând treptat alte grupuri de limfonoduli de
aceeași parte a diafragmului, de ambele părți ale diafragmului sau țesuturi/organe extralimfatice (extranodale). La
început nodulii limfatici sunt separați, iar ulterior devin aderenți, formând conglomerate tumorale, care comprimă
țesuturilor/organele adiacente.

40.Splină porfir în boala Hodgkin.

 №14. Splin
porfir înHodgk
7 ă boala in.

Splina este mărită în dimensiuni de 3-5 ori, masa atingând până la 1 kg, consistența densă, pe secțiune cu aspect pestriț
datorită alternanței focarelor proliferative și de necroză de culoare alb- gălbuie cu focare de scleroză de culoare albicioasă
pe fundalul pulpei roșii, ceea ce-i redă țesutului lienal aspect asemănător cu granitul porfiric („splină porfir”) [aspectul
pestriț este slab pronunțat datorită acțiunii formalinei].

Splenomegalia în limfomul Hodgkin este o expresie a progresării tumorii, la prima etapă fiind afectați nodulii limfatici,
iar ulterior și alte organe extranodale, în primul rând splina. Afectarea splinei se observă la aproximativ o jumătate de
pacienți, fiind un proces de metastazare din focarul primar din nodulii limfatici. Histologic se relevă noduli tumorali
constituiți dintr-un amestec de celule Reed-Sternberg și celule reactive (eozinofile, plasmocite, leucocite neutrofile,
macrofage), focare de necroză, uneori cazeoasă, și de fibroză.

Limfoame -Neoplasm malign caracterizat prin proliferarea limfocitelor

in ganglionii limfaticiLimfomul Hodgkin Mai frecvent la tineri de ~ 30
ani, clinic – febră şi intoxicaţie. În toate cazurile se afectează primar l/g
(cervicali, supraclaviculari, axilari, mediastinali, inghinali), iar ulterior –
splina (65-80%), ficatul, măduva osoasă. Formele clinico-anatomice: -
forma izolată – un singur grup de l/g; - forma generalizată – câteva
grupuri de l/g şi splina.

Leucemia-Reprezintă o proliferare sistemică, difuză şi autonomă a

unui tip de celule hematopoietice, cu revărsarea acestora în sângele
periferic –celule leucemice.În leucemii ţesutul tumoral primar
concreşte pe teritoriul măduvei soase şi treptat substituie celulele
normale hematopoietice.
• ANEMIA Reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin scăderea cantității generale de hemoglobină,manifestată
prin scăderea conținutului ei într-o unitate de volum sanguin.
Numărului hematiilor în sângele circulant este diminuat (excepție - stări
asiderotice)
Clasificarea anemiilor in conformitatecu mecanismul de producere
Anemie hemolitica Anemie dishematopoietică Anemie posthemoragica

Microcitara:
•Feripriva
•Talasemia
•Anemia patologiilor cronice Normocitara:
•Aplasica
•Anemia patologiilor cronice
•Hemoragii acute si cronice Macrocitara:
•Patologii hepatice,
•Insuficienta de vit B12 si acid folic