Magna Charta (12 iunie 1215)

(Din Cartele libertăţilor engleze (Chartes des libertes anglaises), ed. Charles
Bemont, Paris, 1892, p. 26-39.)

Ioan, ... regele Angliei, domn al Irlandei, duce al Normandiei şi Aquitaniei, comite
de Anjou, arhiepiscopilor, abaţilor, comiţilor, baronilor, judecătorilor, dregătorilor peste
păduri1, şerifilor, juzilor2, slujitorilor şi tuturor baililor3 şi credincioşilor săi, sănătate...
1. ... Prin charta noastră de faţă, în numele nostru şi al moştenitorilor noştri, am
confirmat pe veci libertatea bisericii engleze, ca ea să aibă drepturile sale întregi şi
libertăţile4 sale neştirbite... Am mai îngăduit tuturor oamenilor din regatul nostru... toate
libertăţile scrise mai jos, ca să le aibă şi să le ţină ei şi moştenitorii lor...
12. Să nu se stabilească răscumpărări de serviciul militar şi ajutoare5 în regatul
nostru decît cu sfatul comun al regatului nostru6, în afară de răscumpărarea persoanei
noastre7, de ridicarea la rangul de cavaler al fiului nostru întîi născut şi de măritişul, o
dată, al fiicei noastre mai mari, dar şi în aceste cazuri, ajutorul să nu depăşească măsura
chibzuită. Tot aşa, cu privire la ajutoarele oraşului Londra.
13. Şi oraşul Londra să-şi păstreze toate libertăţile vechi şi obiceiurile sale libere,
atât pe uscat, cât şi pe ape. În afară de acestea, vrem şi îngăduim ca toate celelalte oraşe,
tîrguri, sate şi porturi să-şi păstreze toate libertăţile şi obiceiurile lor libere...
39. Nici un om liber să nu fie prins sau închis sau lipsit de bunurile sale, sau pus în
afara legii sau exilat sau vătămat în vreun alt chip, nici nu vom merge împotriva lui, nici
nu vom trimite pe nimeni împotriva lui, decît în temeiul judecăţii legiuite a egalilor săi 8 şi
potrivit legii ţării
51. Toţi negustorii pot să iasă, fără nici o vătămare şi în siguranţă, din Anglia şi să
intre în Anglia...
61. ... Baronii să aleagă douăzeci şi cinci dintre baronii regatului nostru, pe cei ce
vor ; aceştia să fie datori şi să-şi dea toată silinţa de a păzi, a ţine şi a face să se păzească
pacea şi libertăţile ce le-am îngăduit lor şi pe care le întărim prin cartea noastră de faţă. Şi
anume în aşa fel că, dacă noi sau judecătorul nostru suprem ori baillii noştri sau vreunul
dintre slujitorii noştri ne-am face vinovaţi cu ceva faţă de cineva sau am călca vreun
articol al păcii şi chezăşiei9 şi dacă greşeala s-ar dovedi în faţa a patru dintre sus-zişii
douăzeci şi cinci de baroni, aceşti patru baroni să vină la noi sau la judecătorul nostru,
dacă am lipsi din regat, arătându-ne acea călcare de lege şi cerându-ne ca să punem a se
îndrepta fără zăbavă acea călcare. Iar dacă noi n-am îndrepta-o sau, în caz că am lipsi din
1
În Anglia, regalitatea avea păduri foarte numeroase şi întinse, care, împreună cu alte terenuri, alcătuiau rezervele ei de
vânătoare.
2
prepositi - slujbaşi din fruntea unor localităţi mai mici.
3
ballivi - slujbaş.
4
Privilegiile.
5
Ajutoare băneşti pe care putea să le ceară regele.
6
În realitate, după cum reiese din articolul 14, e vorba de adunarea marilor feudali.
7
Dacă regele ar cădea prizonier.
8
pares - egali în ceea ce priveşte condiţia socială. Nobilul feudal era judecat de „egalii" săi, adică de ceilalţi vasali ai
seniorului de care depindea la curţile de judecată prezidate de senior. Sentinţa se aducea de aceşti „egali pe baza
obiceiurilor feudale.
9
E vorba de cuprinsul prezentului act
regat, judecătorul nostru n-ar îndrepta-o, ... acei douăzeci şi cinci de baroni cu obştea
întregii ţări ne vor constrânge şi vor apăsa asupra noastră prin toate mijloacele la
îndemâna lor, şi anume prin cuprinderea cetăţilor, pământurilor, posesiunilor şi prin alte
mijloace pe care le vor putea întrebuinţa, până când, potrivit părerii lor, se va face
îndreptarea, fără a se atinge însă de fiinţa noastră, a reginei, soţia noastră, şi a copiilor
noştri...

Magna Charta (12 iunie 1215)

Cuvinte cheie: rege, nobili, privilegii, vechile libertăţi, lege, pacea.

Schimbările politice care s-au produs în Anglia începutului de secol al XIII-lea,

îndeosebi criza de autoritate traversată de puterea centrală, l-au determinat pe
regele Ioan al Angliei să emită un privilegiu către stările din regat.
Principalul mesaj al documentului privilegial este acela că regele trebuia să respecte
vechile libertăţi ale stărilor din regat, respectiv cele ale nobililor, ale bisericii şi ale
oamenilor liberi. Încălcarea drepturilor cuprinse în documentul privilegial atrăgea
după sine posibilitatea stărilor de-a se ridica împotriva regelui, fără să fie acuzate de
trădare, până la recîştigarea vechilor libertăţi.

Actul care a intrat în istorie sub numele de Magna Charta Libertatum se prezintă
formal ca o diplomă contractuală încheiată între rege şi baroni.

Documentul supus analizei este un document oficial, este redactat în cancelaria

regală engleză şi conţine trei părţi, respectiv protocolul iniţial, textul propriu-zis şi
protocolul final. Cel mai important este textul propriu-zis, unde apar prevederile
regale.

Actul se deschide cu invocaţia şi intitulaţia, respectiv cu recunoaşterea esenţei

divine a puterii centrale, „Ioan, din mila lui Dumnezeu“, precum şi cu ţările şi
provinciile asupra cărora Ioan îşi exercită autoritatea, respectiv Ioan este „regele al
Angliei, domn al Irlandei, duce al Normandiei şi Aqvitanie şi comite de Anjou“. Cu alte
cuvinte, regele englez stăpâneşte trei provincii importante din Europa continentală:
Normandia, Aqvitania şi comitatul de Anjou. De asemenea, regele potrivit formulei
oficiale se adresează tuturor oficialilor din regatul englez, care apar în formula
„arhiepiscopilor, abaţilor, comiţilor, baronilor, judecătorilor, dregătorilor peste păduri,
şerifilor, juzilor, slujitorilor şi tuturor baililor şi credincioşilor săi“.
Cu articolul 1 intrăm în textul propriu-zis al documentului. Potrivit acestei
prime prevederi, regele recunoaşte libertatea bisericii engleze. Mult mai importantă
în acest punct este prevederea prin care regele „îngăduie tuturor oamenilor din regatul
nostru... toate libertăţile scrise mai jos, ca să le aibă şi să le ţină ei şi moştenitorii lor“. Cu
alte cuvinte, regele conferă şi se face garantul unor libertăţi conferite supuşilor săi.
Care sunt acele libertăţi la care face documentul referire? Sunt câteva prevederi de
ordin general, respectiv „să nu se stabilească răscumpărări de serviciul militar şi aju-
toare în regatul nostru decît cu sfatul comun al regatului nostru“, cu alte cuvinte, nimeni
să nu aibă posibilitatea de-a răscumpăra obligaţiile datorate regelui în baza
raporturilor de suzeranitate-vasalitate. Supuşii aveau obligaţia de-al însoţi pe rege
în campaniile militare din ţară şi din afara regatului. Excepţiile trebuia discutate cu
sfetnicii regelui şi trebuiau acceptate pe motive întemeiate. Cu timpul, numeroşi
slujitori, în special cei care se ocupau de comerţ şi meşteşuguri, preferau să-şi
continue afacerile, iar obligaţiile militare faţă de rege să le răscumpere cu bani.
În aceeaşi categorie intră şi următoarele prevederi: „Şi oraşul Londra să-şi
păstreze toate libertăţile vechi şi obiceiurile sale libere, atât pe uscat, cât şi pe ape. În
afară de acestea, vrem şi îngăduim ca toate celelalte oraşe, tîrguri, sate şi porturi să-şi
păstreze toate libertăţile şi obiceiurile lor libere... Toţi negustorii pot să iasă, fără nici o
vătămare şi în siguranţă, din Anglia şi să intre în Anglia...“
De asemenea regele stabilea ca nici un supus, om liber, „nici un om liber să nu fie
prins sau închis sau lipsit de bunurile sale, sau pus în afara legii sau exilat sau vătămat în
vreun alt chip, nici nu vom merge împotriva lui, nici nu vom trimite pe nimeni împotriva
lui, decît în temeiul judecăţii legiuite a egalilor săi şi potrivit legii ţării“. Cu alte cuvinte,
nici un supus nu putea să fie arestat, iar bunurile sale să fie confiscate fără temei
legal. Această prevedere reducea abuzurile făcute de puterea centrală împotriva
supuşilor.
Dar prevederea cea mai importantă era aceea prin care era aceea prin care se
stabilea un organism ce trebuia să vegheze ca regele să-şi respecte angajamentele
luate în faţa stărilor, respectiv „Baronii să aleagă douăzeci şi cinci dintre baronii
regatului nostru, pe cei ce vor ; aceştia să fie datori şi să-şi dea toată silinţa de a păzi, a
ţine şi a face să se păzească pacea şi libertăţile ce le-am îngăduit lor şi pe care le întărim
prin cartea noastră de faţă“.
Dacă se constata că regele şi-a încălcat obligaţiile stările puteau să se ridice
împotriva regelui până când se înlăturau abuzurile „acei douăzeci şi cinci de baroni
cu obştea întregii ţări ne vor constrânge şi vor apăsa asupra noastră prin toate mijloacele
la îndemâna lor, şi anume prin cuprinderea cetăţilor, pământurilor, posesiunilor şi prin
alte mijloace pe care le vor putea întrebuinţa, până când, potrivit părerii lor, se va face
îndreptarea, fără a se atinge însă de fiinţa noastră, a reginei, soţia noastră, şi a copiilor
noştri“

Acestea erau prevederile principale ale Magnei Charta Libertatum, program

conservator, în sensul politic al cuvântului, care, în unele privinţe, depăşea sistemul
feudal al epocii.
Documentul este fundamental pentru funcţionarea sistemului politic în Anglia,
respectiv în apariţia unei separaţii incipiente a puterii politice. Stările engleze doresc
să-i supravegheze regelui acţiunile. Acest lucru s-a realizat prin constituirea unui
consiliu de nobili care putea să acţioneze împotriva regelui. Funcţionarea sistemului
politic din Anglia a fost influenţată pozitiv de apariţia acestui act politic. Putem
conchide, fără teama de a greşi, că documentul semnat de Ioan-fără-Ţară, conţine
bazele dreptului constituţional englez. Până în secolul al XV-lea, fiecare rege era
obligat să jure ca va respecta prevederile Chartei.