Sunteți pe pagina 1din 3

Cdsavgdsvd swsbdv425yhvs

Prin pericolul social pe care îl prezintă,valorile afectate şi prejudiciul produs,

infracţionalitatea generează ovsrethsvsstare acută şipermanentă de îngrijorare cu
privire la sentimentul de siguranţă.

În faţa riscurilor şi ameninţărilor cu componentă infracţională, sunt chemate

să răspundă agenţiile de aplicare a legii, organele specializate în activitatea

judiciară, organele de ordine şi siguranţă publică, serviciile cu atribuţii

informative, toate acestea alcătuind sistemul de luptă al statului împotriva

fenomenului criminalităţii. Componenta reactivă a intervenţiei instituţiilor statului

trebuie susţinută de cea proactivă, ce întregeşte sistemul de consolidare şi

protecţie împotriva riscurilor şi ameninţărilor cu potenţial infracţional.

Criminalitatea este studiată şi analizată din perspectivă juridică,

sociologică, criminologică, psihologică, medicală, economică etc., având drept

obiect de studiu atât infracţiunea (fapta în sine) cât şi principalii subiecţi implicaţi

în acest proces (cei doi actori – autorul şi victima), în ipoteza existenţei

Prin pericolul social pe care îl prezintă,valorile afectate şi prejudiciul produs,

infracţionalitatea generează o stare acută şipermanentă de îngrijorare cu privire la
sentimentul de siguranţă.

1

2

infracţionalitatea generează osvdsbRedcaszs stare acută şipermanentă de îngrijorare
cu privire la sentimentul de siguranţă.

În faţa riscurilor şi ameninţărilor cu componentă infracţională, sunt chemate

să răspundă agenţiile de aplicare a legii, organele specializate în activitatea

judiciară, organele de ordine şi siguranţă publică, serviciile cu atribuţii

informative, toate acestea alcătuind sistemul de luptă al statului împotriva

fenomenului criminalităţii. Componenta reactivă a intervenţiei instituţiilor statului

trebuie susţinută de cea proactivă, ce întregeşte sistemul de consolidare şi

protecţie împotriva riscurilor şi ameninţărilor cu potenţial infracţional.

Criminalitatea este studiată şi analizată din perspectivă juridică,

sociologică, criminologică, psihologică, medicală, economică etc., având drept

obiect de studiu atât infracţiunea (fapta în sine) cât şi principalii subiecţi implicaţi

în acest proces (cei doi actori – autorul şi victima), în ipoteza existenţei

S-ar putea să vă placă și