UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI
ADMINISTRAREA
AFACERILOR

Student:

http://portal.feaa.uaic.ro/undergraduate/an3/fb/ecbanca/Documents/C
ap%2012%20Decontari%20inter%20si%20intra%20bancare
%20%28partea%20a%20doua%29.pdf
 CUPRINS

1. Istoricul apariţiei cardurilor……………………………………………

2. Caracteristici conceptuale şi tehnologice ale cardurilor………………

2.1. Definirea cardului……………………………………………………
2.2. Conceptul general al cardului………………………………………
2.3. Caracteristici tehnologice ale cardului.Tipuri……………………

3. Procesarea bancară a cardurilor……………………………………….

3.1. Emiterea cardurilor bancare……………………………………..
3.2. Acceptarea cardurilor bancare……………………………………

4. Activitatea bancară cu carduri în România…………………………..

5. Tendinţe noi în tehnologia cardurilor…………………………………..

2
 Cardul – instrument modern de plată
1.Istoricul apariţiei cardurilor

Iniţial cardul a avut forma unor bonuri valorice în schimbul cărora se puteau face
achiziţii de la comerciamţii care au acceptat să participe la acest plan de creditare.
Comercianţii care vindeau mărfuri, de rugulă de valori mici, în schimbul acestor bonuri
valorice, le depuneau periodic la bancă, iar banca factura cumpărătorilor contravaloarea
acestora.
Primul card a fost creat în anul 1950 ţi a fost un card de credit pentru plăţi în
restaurante, având marca DINERS CLUB CARD.
La sfârşitul anului 1950 existau deja 20.000 de posesori ai acestor cărţi de credit. După
încă un an cartea era acceptată în aproape toate marile oraşe ale Americii iar valoarea plăţilor
era de 325.000 USD, cu un profit net afferent de 60.000 USD. La începutul deceniului şase,
Diners Club trece oceanul şi înfiinţează prima reprezentanţă în Marea Britanie.
Diners Club devine prima carte de credit acceptată internaţional de oamenii de afaceri
din Marea Britanie, Canada, Cuba şi Mexic. Hotelurile şi restaurantele din ţări cu tradiţie
turistică încep să accepte cărţile de credit.
În anul 1957, după numai cinci ani de la înfiinţare, Diners Club avea deja 200.000 de
posesori de carduri.
Anul 1958 a fost remarcabil pentru dezvoltarea cardurilor universale. În acest an a fost
creat cardul Carte Blanche care iniţial, a fost un card particular al corporaţiei hoteliere Hilton.
Pe 1 octombrie a fost emis primul card American Express, iar peste un an această
companie deţinea 32 de mii de întreprinderi şi peste 475 de deţinători de carduri.
În anii ’50 peste 100 de bănci americane au demarat propriile programe privind
cardurile de credit. Cu toate acestea, perioada nouă în dezvoltarea businessului cu carduri a
început atunci când au intrat pe piaţă băncile americane: Bank of America şi Chase Manhattan
Bank.
Bank of America a lansat cardul BankAmericard.
Pe măsura creşterii programelor de card majoritatea băncilor s-au confruntat cu primul
obstacol- caracterul local al deservirii cardurilor sale. În 1966 Bank of America a început să
ofere licenţe de emitere a cardurilor BankAmericard altor bănci.
Ca răspuns la aceasta, câteva bănci mari concurente ale Bank of America au creat
propria Asociaţie interbancară de carduri- ICA (Interbank Card Association). În 1969 această
asociaţie a procurat drepturile asupra cardului Master Charge.
La rândul lor, băncile ce emiteau Bank Americard au insistat ca programul de carduri
să fie scos de sub controlul Bank of America, astfel în iulie 1970 a fost creată NBI (National
BankAmericard Incorporated).

3
 La începutul anilor ’70 îm SUA s-au creat doi concurenţi de bază pe piaţa cardurilor
universale: NBI şi ICA. Băncile care începuseră emiterea cardurilor s-au alăturat fie la NBI
fie la ICA.
Bank of America şi Chase Manhattan, în octombrie 1976 au depus cerere pentru a
deveni membri în Asociaţia interbancară de carduri pentru emiterea cardurilor Master Charge.
Paralel cu dezvoltarea pieţiii americane avea loc şi internaţionalizarea operaţiilor cu
carduri. Ea a început încă din 1951, când Diners Club a eliberat prima licenţă pentru utilizarea
numelui şi sistemului său în Marea Britanie.
Concurenţa asociaţiilor de carduri a continuat şi în Europa. În 1974 ICA a făcut un pas
însemnat în lupta de concurenţă cu BnakAmericard făcând o înţelegere cu sistemul britanic
Access Card care intră în Asociaţia Eurocard şi astfel începe colaborarea dintre Eurocard şi
Asociaţia intrebancară de carduri americane ce emitea Master Charge.
Aceasta a fost una din cauzele care au dus la faptul că în 1976 NBI a schimbat
denumirea cardului BankAmericard în cunoscuta VISA. La fel a procedat în 1980 şi ICA
redenumind cardul în MasterCard.
Eurocard de asemenea nu a staţionat. Lărgind colaborarea cu Mastercard, această
asociaţie, pe măsura apariţiei noilor tehnologii, a încheiat înţelegeri cu companiile Cirrus şi
Maestro, ceea ce a permis să extindă spectrul serviciilor oferite clienţilor datorită cardurilor
pentru ridicarea numerarului de la bancomate. La sfârşitul anului 1992 a avut loc unirea
Eurocard Interbational cu sitemul de plăţi Eurocheck. Organizaţia nouă a fost numită Europay
International.
Primele carduri erau din carton, pe care datele erau fie scrise, fie presate. Au început
apoi să folosească plastine metalice, pe care datele se embosau şi au apărut cardurile plastice.
Iniţial informaţia despre client pe card era numai în formă de date embosate. Pe măsura
dezvoltării ideilor ştiinţifice, cardul a căpătat o bandă magnetică. Pe care se păstrează
informaţia de bază despre client. Apariţia benzii magnetice a permis emiterea cardurilor fără a
embosa informaţia pe suprafaţa ei. Aceste carduri pot fi utilizate numai în utilaj electronic, ce
permite obţinerea infotmaţiei de pe banda magnetică.
Primele au apărut cardurile de credit, care nu erau nici bancare şi nici de plastic.
Destinaţia lor consta în confirmarea credibilitătii deţinătorului în afara băncii. Ele au aparut în
SUA, unde creditul de consum al persoanelor fizice se dezvolta vertiginos încă la sfârşitul
secolului XIX. Deja în anul 1914 unele magazine au început să elibereze clienţilor săi cei mai
bogaţi şi permanenţi carduri speciale pentru a-i păstra drept clienţi. În anul 1928 compania
Farrington Manufacturing din Boston a emis primele plăci de metal pe care se scria în relief
adresa şi care se eliberau clienţilor de încredere. Vânzătorul introducea placa într-o maşină
specială numită imprinter şi informaţia de pe placă se imprimau pe cec. În anii următori au
fost inventate categorii ale schemei creditar-financiare, ca rata minimă lunară de rambursare a
creditului, perioada aminării, adica creditarea fără dobândă, şi multe altele.

2. Caracteristici conceptuale şi tehnologice ale cardului

2.1. Definirea cardului

Cardul reprezintă un instrument de decontare prin intermediul căruia posesorul

autorizat poate achiziţiona bunuri sau servicii fără prezenţa efectivă a numerarului. Cardul
facilitează legătura financiară între comercianţi şi consumatori, fiind o simplă cheie de acces
la un cont bancar: acela al deţinătorului de card.
Având caracteristicile universale ale unui instrument de plată, cardul asigură şi
posibilitatea obţinerii necondiţionate de numerar fie de la automatele de bani (ATM) fie de la
ghişeele băncii (în cazul sumelor mari), înlăturându-se astfel orice barieră funcţională de

4
utilizare. Datorită acestor caracteristici, cardul este un instrument de plată universal aplicabil
şi global acceptabil.
Conform Regulamentului numărul 6 din 14 noiembrie 1995, capitolul l , articolul 2,
cartela de plată, care va fi denumită, conform practicii internaţionale, cardul, este definit ca
fiind „ un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care semnalează că
deţinătorul său ar putea avea succes la dreptul de a-l folosi pentru plată, conferit de emitent;
un card este acceptabil de către comerciant ca mijloc de plată, de către deţinător, a obligaţiilor
asumate de către utilizator la procurarea de mărfuri, consumul de servicii sau obţinerea de
avansuri în numerar de la comerciant, în termenele şi în condiţiile legii, a obligaţiilor
reciproce şi a altor reglementări aplicabile ."Un card va fi acceptat ca mijloc pentru plată
conform condiţiilor în care a fost emis, stipulate prin obligaţii reciproce”. Cardul are
caracteristicile universale ale unui instrument de plată, dar deţine şi o caracteristică proprie, şi
anume aceea de a permite obţinerea necondiţionată de numerar.
Cardul este o inovaţie revoluţionară care a putut fi aplicată datorită introducerii pe
scară largă a innoirilor tehnologice desfăşurate în ansamblul tehnicilor informatice,
electronice, telematice, în măsură să faciliteze schimbul de fonduri fără support de hârtie şi
implicând o relaţie principală tripartită între bănci, comercianţi şi consumatori.
Experimental, cardul a putut fi conceput şi aplicat pe măsura evoluţiei cercetărilor
ştiinţifice în domeniu. În fapt, cardul a intrat definitive în familia instrumentelor de plată,
atunci când aplicarea tuturor inovaţiilor componente ce putea fi dirijată la dimensiuni de masă
s-a dovedit eficientă, respectiv când s-a produs o scădere semnificativă a preţurilor producţiei
de masă a tehnologiei echipamentelor şi reţelelor care să fie convenabilă, atât la nivelul
băncilor, la nivelul comercianţilor şi a altor factori implicaţi, cât şi la nivelul utilizatorilor,
persoane fizice, primordial.

2.2. Conceptul general al cardului

Caracteristica primordială a cardului este dată de natura sa tehnologică. Cardul este un

ansamblu de tehnologii privind :
- Recepţia, prelucrarea şi stocarea informaţiilor în condiţii de
operativitate şi rapiditate maximă;
- Transmiterea la distanţă a informaţiilor în condiţii de operativitate,
oportunitate şi siguranţă, în măsură să permită un transfer de fonduri în mod efficient;
- Reflectarea operativă în situaţia contului beneficiarului a
transferurilor efectuate, astfel încât să permită acestuia accesul accelerat la resursele
transferate.
Cardul este operaţional prin existenţa unei reţele specifice cu multiple ramificaţii:
- Care leagă comunitatea deţinătorilor de carduri de propriile bănci;
- Care leagă comunitatea comercianţilor abilitaţi să primească fonduri prin
intermediul cardurilor, cu băncile lor;
- Care leagă băncile deţinătorilor de carduri cu băncile comercianţilor,
beneficiarii de plăţi prin card şi cu administratorii reţelelor, cu relaţii funcţionale impilicte.
De fapt, funcţionarea intensă a relaţiei implică existenţa unor multiple circuite în
măsură să asigure fluenţa şi corectitudinea operaţiilor.
Cardul este, prin natura sa, un instrument de plată specific cu caracteristici noi, radical
deosebite de lumea veche a instrumentelor de plată.
Prin card, instrumental de plată a încetat să aibă support de hârtie şi s-a eliberat de
limitele sale în această calitate.
Caracteristicile materiale de structură ale cardului imprimă utilizării cardului aceste
coordinate noi.
Principala caracteristică este construcţia sa specifică.

5
 Cardul este, în speţă, un dreptunghi de plastic de o anumită dimensiune şi
conformaţie, care permite poziţionarea sa în locaşele special construite şi conţinute de
aparatajul poziţionat la punctele de vânzare sau la automatele bancare.
Cardurile sunt diferite din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplinesc, însă au o
serie de trăsături comune în ceea ce priveşte construcţia lor, trăsături care dau posibilitate
cardurilor de a se deosebi de celelalte instrumente de plată.Trăsăturile comune sunt:
a) ca suport fizic, cardul bancar este realizat din material plastic, comparabil ca formă
şi dimensiune cu o carte de vizită.Are formă dreptunghiulară şi dimensiuni standard ( 86 mm
K r>4 mm \ 0.54 mm grosime ) şi comportă diferite menţiuni pe recto ( fata ) şi verso(spate).
b) pe faţa cardului sunt menţionate: numele băncii emitente, numărul de cardformat din
16 sau 13 cifre, numele deţinătorului de card, data expirăriicardului, sigla organizaţiei
internaţionale sub egida căreia este emis cardul, holograma specifică, numărul de control
tipărit deasupra numărului de card (este format din 4 cifre identice cu cele ale numărului de
card).
c) pe verso-ul cardului se găsesc: o bandă magnetică pe care sunt codate datele
standard referitoare la deţinătorul de card şi anume: număr de cont, număr de cont
confidenţial, fonduri disponibile, nulitatea titlului un spaţiu destinat semnăturii autorizate a
deţinătorului de card. Substanţa şi structura cardului prezintă caracteristici semnificative.
Prin aceasta, cardul poate fi pus în poziţia de intercomunicare cu reţeaua emitentului
de card şi devine apt să facă cunoscute deciziile deţinătorului privind utilizarea sa ca
instrument de plată.
Cardul este purtător activ de informaţii, ceea ce permite posesorului cardului să-şi
exercite deciziile de plată în cadrul reţelei cu care are contact.
De regulă, în carcasa cardului se află imprimat un microprocesor care acţionează:
- Ca deposit de informaţii privind deţinătorul de card şi factorii implicaţi în
reţea;
- Ca purtător de informaţii accesibile (în condiţii bine stabilite şi cu reguli
precise de accesare);
- Ca receptor de informaţii, în principal privind mesajele de plată decise de
deţinător şi înregistrate ca atare în reţea, potrivit consimţământului expres al titularului de
card.
Cu ajutorul cardului deţinătorul poate procesa în sistem, decizie de plată după decizie
de plată, toate aspectele caracteristice fiecărei plăţi fiind înregistrate ca atare în reţea şi pe
card.
În aceste condiţii cardul devine baza de date privind plăţile procesate; fiecare plată
este înregistrată în dimensiunile şi caracteristicile sale, înregistrarea aflată pe card are, în
condiţiile date, valoarea unei dovezi materiale care poate fi exprimată, cu privire la elementele
esenţiale ale mesajului de plată, procesat ca atare de către titularul cardului.
Astfel, în temeiul cardului şi al deciziilor formulate de titular şi reţinute electronic în
memoria calculatorului, prin intermediul diferitelor reţele informatice implicite, se
consemnează electronic decizia privind efectuarea plăţii cu toate elementele caracteristice
privind identitatea partenerilor, suma de referinţă etc. care sunt transmise prin canalele
specifice pentru a fi luate în considerare pentru înregistrările implicite în conturile bancare.
Specificul cardului este, expresia unei calităţi noi, şi anume aceea că transmiterea
mesajului privind dispoziţia de plată are loc prin fluxul de informaţii, direcţionat prin reţele
specifice şi nu prin transmiterea documentelor suport-hârtie.
Pe de altă parte, cardul acţionează ca un instrument de plată multiplu, cu utilizarea
succesivă şi permanentă asigurând înalte facilităţi utilizatorilor plătitori, precum şi
beneficiarilor plăţilor, cu care utilizatorii se află în raporturi contractuale.
Pe această bază, dispunerea plăţilor devine mai operativă, mai accelerată, aspect
favorabil pentru toţi participanţii. Sub alt aspect, mecanismul plăţii pe card implică, într-o
mare măsură, exercitarea deciziei de plată în fieful beneficiarului plăţii.

6
 Exercitarea deciziei de plată de către deţinătorul cardului înseamnă, implicit,
înregistrarea sumei în contul bancar al beneficiarului de sumă şi producerea pe moment a
creşterii disponibilităţilor din contul acestuia. Aceasta poate însemna, mai departe,
posibilitatea de a dispune imediat de aceste încasări, şi implicit, dirijarea disponibilităţilor
spre satisfacerea nevoilor curente ale beneficiarului de sumă.
Se manifestă astfel, o altă calitate deosebită a cardului, accelerarea la maximum a
plăţii în favoarea beneficiarului de sumă, de aşa manieră încât schimbul între parteneri ajunge
efectiv la soluţia: marfă contra bani.
Derularea plăţilor prin card implică o siguranţă sporită pentru toţi participanţii, dar în
special pentru beneficiarii de sume.
Desfăşurarea relaţiilor de plăţi prin reţele bine organizate, potrivit normelor stavilote
de către fiecare din aceste reţele, în cardul cărora acţionează multiple forme de control,
înseamnă verificări de conformitate care asigură corectitudinea tuturor operaţiunilor în cadrul
filierei.
Pe ansamblu, derularea operaţiunilor de plată prin card, prin intermediul reţelelor,
asigură un climat de siguranţă specific, condiţie a regularităţii şi accelerării procesului de
plaţi.

2.3. Caracteristicile tehnologice ale cardurilor. Tipuri

Pentru clasificarea cardurilor se utilizează mai multe criterii, după cum urmează:

1)După modul de stocare al informaţiei:

• Carduri cu bandă magnetică;
• Carduri cu microprocesor;
Cardurile cu bandă magnetică conţin toate informaţiile esenţiale despre deţinătorul
de card. Acestea sunt emise de bănci, comercianţi, prezintă caracteristici comune pentru toate
sistemele naţionale de plată, şi anume:
- sunt confecţionate din material plastic şi au aceleaşi dimensiuni tipizate
şi standardizate de ISO;
- prezintă pe recto denumirea şi simbolul emitentului şi o hologramă
tridimensională vizibilă la lumina ultravioletelor, numărul cardului, data expirării, numele
posesorului autorizat;
- pe verso-ul cardului prezintă o bandă magnetică şi un panel de
semnatură.
Culorile de fundal şi desenul hologramei se aleg de fiecare emitent. În afara numelui
posesorului imprimat în relief, apar cuvinte marcă pentru identificarea tipului cardului şi
simboluri ce indică tipul de posesor.
Cărţile cu microprocesor
În ultima perioadă (cu începere din anul 1992) a apărut o generaţie de carduri care
conţin încorporate un microprocesor şi o componentă de memorie (chip). Acestea se numesc
chip-carduri şi prezintă un grad de securitate ridicat, fiind promovate pe scară largă de
societăţile emitente: VISA Internaţional şi MASTER CARD.
Cărţile au fost dotate progresiv cu microprocesoare încorporate („chips" ). Aceste
instrumente, standardizate pe plan internaţional, integrează date informatice susceptibile unei
lecturi optice în cadrul aparatelor de distribuit bilete, facilitându-se astfel evidenţa şi
verificarea ordinelor primite de la clienţi. De asemenea, se economisesc hârtia şi timpul
pentru verificarea autenticităţii semnăturilor (spre deosebire de cec). Cardurile cu
microprocesor se mai numesc şi SMART CARDURI. SMART-CARD-urile au o serie de
caracteristici, printre care se numară:

7
 - sunt rezistente la încercările de spargere şi protejează
informaţia personală;
- izolează calculele sensibile, legate de securitate (mai ales cele legate
de autentificare sau semnături digitale), de alte parţi ale sistemului care „nu trebuie să stie";
- asigură portabilitatea informaţiilor incluse între calculatoare şi
sisteme, independent de arhitectura de bază ale acestor sisteme.

2)După funcţiile îndeplinite (respectiv modul de acoperire a cheltuielilor), cardurile

se împart în:
• carduri de credit;
• carduri de debit;
• card multifuncţional.1
Cardul de credit: ca instrument de plată dă dreptul posesorului de a utiliza o linie de
credit pe o anumită perioadă de timp, egală de regulă cu termenul de valabilitate al cardului.
Pe baza acestei linii de credit titularul poate face plăţi şi retrageri de numerar până la un
plafon prestabilit. Banca poate să modifice acest plafon în funcţie de solvabilitatea clientului.
Plafonul de creditare constituie o împuternicire dată de banca emitentă centrului de autorizare
pentru a autoriza orice operaţie în limita acestuia în cazul lipsei disponibilului.
Cardul de debit: asigură utilizatorului posibilitatea achiziţionării de bunuri sau
servicii, sau retragere de numerar în limita soldului disponibil în contul aferent cardului.
Conditia esentială de funcţionare a acestui tip de card o reprezintă existenţa disponibilului în
contul dedicat cardului. Aceste carduri pot fi emise sub restricţia unei utilizări doar în mediul
electronic, caz în care va apărea menţiunea „Use only electronic” iar elementele de
identificare nu sunt realizate în relief. Tot aici se încadrează şi cardurile pentru retragere de
numerar care permit deţinătorului să retragă numerar prin automatele bancare de distribuire a
numerarului sau să depună numerar, precum şi consultarea soldului contului.
Card multifuncţional: este un debit card care poate îndeplini şi alte funcţii: retrageri
de numerar de la ATM-uri, garantarea unor cecuri emise de deţinătorul cardului.

3)După calitatea emitentului, se realizează distincţia între:

• cardurile emise de bănci;
• cardurile emise de societăţile nebancare.
Cardurile emise de bănci se încadrează în domeniul preocupărilor multiple ale
băncilor de a identifica şi de a lansa pe piaţă instrumente de plată attractive, utile, facil de
obţinut, sigure şi profitabile. Sistemul bancar american a reuşit lansarea cardurilor pe piaţa
mondială a instrumentelor de plată cu începere din anul 1960, când Bank of America a lansat
un instrument de plată, denumit Bank Americard (în prezent VISA Internaţional). La început
cardul a fost utilizat de foarte puţini consumatori, pentru ca numai după 10 ani statisticile să
indice prelucrarea a peste 170 milioane de bonuri de vânzări (realizate pe baza acestui tip de
card).
În 1966 un grup de 17 bancheri din diferite instituţii financiare şi-au creat propria reţea
prin care să-şi accepte reciproc cardurile locale. Astfel s-a creat Asociaţia Interbancară de
Carduri, care se ocupa de producerile de autorizare, clearing şi decontare. În anul 1979, ca
urmare a dezvoltării pe plan internaţional a acestei organizaţii, numele s-a schimbat în
Mastercard, care a înregistrat o dezvoltare rapidă, ca şi Visa Internaţional, existând, în 1990
peste 90 milioane de Mastercard în circulaţie.
Carduri emise de societăţi nonbancare

1
Stoica Victor, Deaconu Petre – Bani şi credit, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag.349

8
 Urmând exemplul cardurilor bancare, societăţile nonbancare, lanţurile de magazine şi
cluburi private au lansat propriile carduri. Acestea asigurau posibilitatea efectuării de
cheltuieli în timp real, fără a se mai pune problema dimensionării la un moment dat a
disponibilităţilor proprii.
În această categorie se încadrează cardul de comerciant, care poate fi utilizat numai la
punctele de vânzare controlate de către emitentul de card (magazine, benzinării).

4)După momentul în care se utilizează tranzacţia:

• Carduri cu plata înainte (prealimentate) – carduri care au o reală putere de
cumpărare, întrucât utilizatorul a realizat o plată în avans. Cele mai frecvente
carduri prealimentate sunt cardurile telefonice.
• Cu plata acum (carduri de debit);
• Cu plata mai târziu (carduri de credit);
• Carduri de comerciant (retaiter card);
• Carduri de cheltuieli (charge card) – cunoscute sub denumirea de carduri de
călătorie şi petrecere a timpului liber (travel card).

3. Procesarea bancară a cardurilor

3.1. Emiterea cardurilor bancare
La cererea solicitanţilor de carduri, care pot fi persoane fizice sau juridice, după
semnarea contractelor de emitere a cardurilor, banca deschide acestora conturile aferente
operaţiunilor cu carduri.
Emiterea cardurilor solicitanţilor presupune parcurgerea următoarelor etape:
 Completarea cererii de emitere a cardului şi depunerea documentelor necesare
aprobării acestei cereri;
 Verificarea de către bancă a cererilor de emitere de card şi, după caz, a celei de
deschidere de cont;
 Determinarea de către bancă a elementelor de personalizare, necesare emiterii
cardului şi codificarea datelor personale;
 Eliberarea cardurilor se face numai după depunerea sumelor reprezentând faza
de emitere, taxa anuală de utilizare a cardului, precum şi suma minimă
necesară a fi depusă lunar în conmt;
 După caz, solicitantul poate beneficia de o linie de credit, pusă la dispoziţie de
către bancă, după efectuarea analizei de creditare.
Deschiderea conturilor personale are loc după semnarea contractului de emitere a
cardului. Titularii de cont, posesori ai cardurilor, trebuie să efectueze cu regularitate depuneri
în cont la termene stabilite de comun accord cu banca, astfel încât să fie asigurate cu
anticipaţie disponibilităţile necesare operaţiunilor, nu mai puţin decât valoarea unui plafon
minim detreminat de emitent, în funcţie, de exemplu, de veniturile lunare nete ale titularului.
Titularii pot efectua operaţiuni de plăţi în limita disponibilităţilor existente în cont sau pot fi
creditaţi pentru o perioadă şi cu o sumă stabilită prin contractul de emitere al cardului, în care
se specifică şi condiţiile de rambursare. Închiderea conturilor se face la cererea posesorului de
card sau din iniţiativa băncii, în caz de nerespectare a clauzelor prevăzute în contractul de
emitere.
Deschiderea conturilor persoanelor juridice se face la cererea acestora după ce au
semnat contractul de acceptare a cardurilor. Operaţiunile de încasări şi plăţi, în şi din contul
comercianţilor acceptanţi de carduri, se fac de către bancă cu consimţământul prealabil al
clienţilor şi potrivit cu clauzele contractuale.
Banca creditează contul comerciantului cu contravaloarea tuturor documentelor de
vânzare-cumpărare primate spre decontare, după deducerea comisioanelor şi spezelor bancare.

9
Comercianţii pot efectua, de asemenea, plăţi în favoarea unor terţi din contul pentru operaţiuni
cu carduri, dar numai în limita disponibilităţilor existente. Închiderea conturilor se face la
cererea titularului sau a lichidatorilor şi pentru încălcarea prevederilor contractuale.

3.2. Acceptarea cardurilor bancare

Pentru a putea deţine calitatea de acceptanţi, comercianţii încheie cu banca contracte
de acceptare la plată a cardurilor. Contractele cuprind clauze referitoare la condiţiile de
acceptare, termenii de acceptare, drepturile şi obligaţiile părţilor contractante. Clauza de
acceptare este obligatorie şi necondiţionată.
Băncile emitente pun la dispoziţia comercianţilor acceptanţi: citiroare de carduri
(magnetice sau electronice); formulare de documente de vânzare ( de exemplu, chitanţe de
vânzare); centralizatoare; liste cu carduri interzise la acceptare. În schimb, băncile pretend
comisionul pentru operaţiunea de acceptare, stabilit pe categorii de comercianţi şi de comun
accord cu ei. De asemenea, fiecărui comerciant i se atribuie un cod unic, care conţine şi codul
băncii emitente, precum şi o limită de autorizare, reprezentând valoarea maximă a unei
operaţiuni pentru care nu este necesară obţinerea aprobării afectuării ei de la centrul de
autorizare al băncii.
Emitenţii, respectiv băncile, trebuie să asigure servicii de autorizare a efectuării de
operaţiuni cu carduri pentru comercianţii acceptanţi. Autorizarea constă în atestarea validităţii
operaţiunii între un posesor autorizat şi un comerciant acceptant şi se face de Centrul de
autorizare, organizat în cadrul biroului specializat al fiecărei bănci. În funcţie de nivelul
limitei de autorizare sunt evidenţiate următoarele categorii de operaşiuni:
a) Operaţiuni cu o valoare mai mică decât limita de autorizare;
b) Operaţiuni cu o valoare mai mare decât limita de autorizare;
c) Operaţiuni pentru care limita de autorizare este zero.
În toate aceste trei cazuri, comerciantul acceptant verifică atât identitatea posesorului
cardului şi caracteristicile de securitate ale acesteia, cât şi ultima listă a cardurilor interzise la
acceptare şi care-i sunt furmizate de banca emitentă. Dincolo de aceste caracteristici
commune, el procedează diferit de la un caz la altul.
În primul caz comerciantul acceptă cardul şi completeză documentele de vînzare-
cumpărare aferente întrucât nu are nevoie de autorizare.
În al doilea caz transmite băncii o cerere de autorizare a operaţiunii. Centrul de
autorizare verifică disponibilităţile existente în contul posesorului cardului şi aprobă sau
respinge cererea. În cazul aprobării, comerciantul primeşte un cod ed autorizare al operaţiunii,
pe care-l înscrie pe documentele de decontare, după care procedează la realizarea efectivă a
operaţiunii.
În ultimul caz pentru toate operaţiunile privind eliberarea de numerar, limita de
autorizare atribuită unităţilor băncii este zero. Drept urmare, ele trebuie să solicite autorizarea
pentru toate operaţiunile cu carduri pentru retrageri de numerar, după care înscriu codul de
autorizare pe chitanţele tip de eliberare de numerar.
Băncile emitente au dreptul de a refuza la plată contravaloarea documentelor de
decontare. Refuzul se face:
o Fie prin iniţiativă proprie, în cazul în care se constată nerespectarea
cerinţelor procedurii de acceptare a acrdurilor, acelei de autorizare a
operaţiunilor sau a modului de completare a documentelor;
o Fie din iniţiativa posesorului, pe baza unei notificări în scris prin care
se contestă valabilitatea documentelor.
În funcţie de motivele prezentate, refuzurile se pot clasifica astfel:
a) Refuzuri de plată datorate nevalabilităţii operaţiunilor din
următoarele motive: bunurile, serviciile sau numerarul care constituie obiectul operaţiunii nu
au fost primate de posesorul cardului după ce acesta a semnat documentele (chitanţele tip);
operaţiunea de vânzare-cumpărare nu a fost finalizată efectiv, iar chitanţa tip aferantă

10
operaţiunii nu a fost anulată sau nu s- a întocmit o chitanţă de stornare; comercianţii au
modificat suma contarvalorii operaţiunii fără acordul posesorului de card;
b) Refuzuri de plată datorate nerespectării procedurii de autorizare
a operaţiunilor din următoarele motive: cardul era înscris pe lista celor interzise la acceptare;
cardul a fost utilizat pentru efectuarea mai multor operaţiuni de vânzare la aceeaşi unitate a
comerciantului şi la aceeaşi dată îm scopul evitării solicitării de autorizare atribuită
comerciantului etc;
c) Refuzuri de plată datorate erorilor de completare sau de
procesare a chitanţelor tip;
d) Refuzuri de plată datorate acceptării unui card expirat,
contrafăcut sau a unor operaţiuni frauduloase.

4. Activitatea bancară cu carduri în România

În România utilizarea cardurilor a început în anul 1970, când persoanele străine

nerezidente, care vizitau ţara puteau folosi la anumite hoteluri, restaurante, magazine ca
mijloc de plată, cardul . Dar, abia după decembrie 1989 s-a putut discuta despre emiterea
propriilor carduri de către băncile comerciale din România.
In 1992, cinci societăţi bancare (Banca Comercială Romînă, Banca Agricola, Banca
Română pentru Dezvoltare, Banca Română de Comerţ Exterior-BANCOREX, Banca Ion
Ţiriac) au pus bazele unei societăţi comerciale numită ROMCARD şi au emis carduri proprii
pe piaţa românească.
Această societate comună, numită Romcard, cu un capital social de aproximativ 350
milioane lei, are drept scop principal mijlocirea tranzacţiilor cu carduri.
Primul card în lei a fost emis în România de către BRD în decembrie 1995. El se
numea PRIMA şi avea o serie de caracteristici care nu au mai fost prezente la nici un card
landat pe piaţă în anii care au urmat. Astfel Prima era un card cu funcţii duale respectiv
debit/credit pentru persoane fizice şi debit pentru persoane juridice. Dar principala
particularitate era că prima era un card proprietar, el nefiind emis sub licenţă AMERICANM
EXPRESS, DINERS CLUB, EUROPAY sau VISA. Această experienţă nu a mai fost
repetată, toate cardurile emise ulterior de sistemul bancar romîn fiind lansate sub o marcă
internaţională.
Astăzi există în circulaţie peste 53 de tipuri diferite de carduri active, dintre care 26 au
licenţă VISA, 21 sub EUROPAY şi 6 sub AMERICAN EXPRESS.
Cu excepţia cardurilor BRD Visa Clasic ( lei), BCR Eurocard/Mastercard (lei şi USD)
şi RIB Eurocard/ Mastercard (lai şi USD), toate celelalte carduri puse în circulaţie sunt de
debit, iar statisticile băncilor arată că gradul de utilizare a acestora este în proporţie de peste
97% numai la ATM-uri pentru eliberarea de numerar.
Pe piaţa românească există, în present, 12 emitenţi de carduri:
 Banca Comercială Română;
 BRD-GSG;
 Banc Post;
 Banca Agricolă-Reifeissen;
 Banca Transilvania;
 BCIT;

11
  Citybank;
 Alpha Bank;
 ABN AMRO Bank;
 ING Bank.
Cultura cardurilor în România este încă în dezvoltare. Tot mai mulţi români se conving
că a cumpăra cu plata prin card bancar este mai sigur şi mai convenabil decât a cumpăra cu
numerar, semn că piaţa este foarte activă şi că oamenii înţeleg necesitatea diminuării plăţilor
cash. Potrivit studiului realizat de GIK ROMÂNIA referitor la piaţa de carduri, 64 % dintre
români au declarat că nu cunosc nici un nume de card bancar şi numai 11 % posedă un astfel
de instrument financiar.
Statisticile băncilor arată că 95 % dintre deţinătorii de carduri le folosesc pentru
retragerea numerarului din bancomate şi numai 5 % efectuează plăţi în magazine. În
momentul de faţă, cea mai frecventă utilizare pe care românii o dau cardurilor bancare este
aceea de retragere de numerar de la bancomat. În anul 2002 s-a produs o creştere fără
precedent a numărului utilizatorilor de carduri, ca urmare a punerii în practică a prevederilor
referitoare la obligativitatea ca toate instituţiile, regiile autonome, agenţii economici cu capital
parţial sau majoritar de stat să-şi plătească salariaţii prin carduri (cardurile emise pentru plata
salariilor reprezintă 80 % din total). În contextul aderării României la Uniunea Europeană este
foarte importantă evoluţia în procesarea, utilizarea şi reaşezarea structurală a instrumentelor
de plată fără numerar electronice pentru a satisface clientela în corelaţie cu cerinţele
viitorului. S-au făcut şi se fac eforturi concertate pentru a avansa în acest domeniu fiind
implicate în acest demers Guvernul, Banca Naţională a României, Ministerul Comunicaţiei şi
Tehnologiei Informaţiilor, băncile, comercianţii, organizaţiile care pun la dispoziţie carduri şi
tehnologia necesară, firmele de IT & C.
În ţara noastră numai un sfert dintre comercianţi pot accepta plata prin card (din cei
7.000 de comercianţi acceptanţi sunt activi numai 3.000), faţă de Polonia unde sunt 70.000
sau Ungaria unde sunt 65.000 de astfel de comercianţi. Cardul este folosit ca instrument de
plată mai mult la restaurante şi hoteluri. Sondajele de piaţă din ultima vreme demonstrează că
numai 5-6 % dintre români îşi fac cumpărături pe card. Se fac eforturi ca, până la sfârşitul
anului, să se instaleze circa 6.000 de POS-uri la comercianţi, sediile sucursalelor bancare fiind
deja acoperite. În această operaţiune se mizează pe faptul că în ţară există peste 20.000 de
locaţii comerciale care acceptă tichete de masă, deci condiţii ar exista. Legea nr. 250/2003
stabileşte că de la 01.07.2003 toţi comercianţii cu amănuntul, care au o cifră de afaceri mai
mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, trebuie să accepte carduri de plată.
Legea nu prevede, însă, sancţiuni clare pentru cei care nu se încadrează în acest termen. De
altfel nici comercianţii nu se grăbesc să respecte această lege, deoarece consideră prea mare
comisionul de 2 % aplicat la valoarea vânzărilor achitate prin intermediul cardului. Pe viitor,
în momentul în care acest sistem se va generaliza, băncile promit să mai reducă acest
comision pe măsura creşterii volumului de vânzări achitate cu card. România este, aşadar,
încă o ţară de numerar. Explicaţiile situaţiei menţionate ar fi:
 românii nu au încă o cultură a cardului, adică “situaţia” şi “obişnuinţa” de a-l
folosi;
 veniturile românilor nu au permis expansiunea pieţei cardurilor;
 bancomatele sunt prea puţine şi se blochează relativ frecvent;
 comercianţii nu acceptă carduri la plată invocând comisioanele mari pe
operaţiune;
 slaba extindere teritorială a emitenţilor de carduri;
 accesul greu al oamenilor din oraşele mici şi din zonele rurale la structurile
bancare.
În România sunt la ora actuală 19 bănci emitente de carduri, ceea ce înseamnă aproape
jumătate din sistem. B.C.R., Banc Post şi B.R.D. Groupe Societe Generale deţin 82 % din

12
piaţă. Alte trei bănci au un cuvânt de spus: Raiffeisen Bank, Banca Ţiriac şi Banca
Transilvania. Recent au intrat pe piaţă Carpatica, Romexterra, Unicredit România şi
Finansbank. Băncile româneşti, la ora actuală, oferă clienţilor o mare varietate de carduri în
lei şi în valută sub sigla celor două mari organizaţii emitente respectiv MasterCard şi Visa
International. Accent se pune din ce în ce mai mult pe emiterea cardurilor utilizate exclusiv
pentru cumpărături şi plăţi pe Internet. B.C.R şi Banca Românească au lansat în acest an
carduri virtuale de debit, în USD, destinate numai plăţii mărfurilor şi serviciilor pe Internet.
La finele anului 2003 în România 5 milioane de persoane deţineau un card valid. Cu
această cifră România este încă departe de a atinge masa critică necesară, apreciată de
specialişti la 7-8 milioane. Nedezvoltarea cardurilor în România comparativ cu ţările
dezvoltate este determinată pe de o parte de decalajul de peste patru decenii, iar pe de altă
parte de costul mare al aparaturii în acest domeniu de activitate, aparatură pe care ţara noastră
o importă în totalitate (1 ATM costă între 15.000-45.000 USD, iar soft-ul 2.000 USD la care
se adaugă cheltuieli de instalare, service, închirierea liniilor de comunicaţii). România se află
însă şi în urma ţărilor vecine. Acest decalaj se datorează faptului că organizarea activităţilor şi
cadrul legislativ au demarat cu întârziere, iar managementul bancar românesc a fost
necorespunzător orientându-se spre acordarea creditelor de valoare mare şi uitând retail
banking-ul din care fac parte emiterea şi circulaţia cardurilor.
Băncile fac eforturi susţinute pentru creşterea numărului de carduri de credit deoarece
acestea deţin numai 7 % din totalul cardurilor emise. Pe piaţa românească există numai 5
credit-carduri emise de patru bănci: Banc Post, cardul Briliant; B.R.D.-G.S.G., cardul Visa
Classic; B.C.R., cardul Eurocard/Mastercard şi R.I.B., cardurile Eurocard/Mastercard Classic
şi Gold. Valoarea creditului pe card este diferenţiată în funcţie de veniturile lunare nete şi de
capacitatea de rambursare; de regulă creditul maxim este dublul salariului net.
În general, băncile iau în considerare doar venitul solicitantului, doar B.R.D.-G.S.G. ia
în calcul venitul net al familiei. B.C.R. şi B.R.D.-G.S.G. nu solicită garanţii speciale la
acordarea creditului pe card. R.I.B. solicită drept garanţie un depozit colateral, purtător de
dobândă, din care titularul nu va putea retrage bani pe perioada valabilităţii creditului. Banc
Post lasă la alegerea clientului modul de garantare oferindu-I următoarele variante: veniturile
nete lunare ale unuia sau doi giranţi; depozit colateral; poliţă de risc de neplată sau poliţă de
asigurare de viaţă cesionată în favoarea băncii emitente a cardului. Pentru un credit pe card
vechimea minimă la locul de muncă este de 3 luni faţa de 6 luni cât se solicită pentru
acordarea unui credit de nevoi personale. În acelaşi timp creditele pe card au o valoare mai
redusă decât alte tipuri de credite şi trebuie rambursate în timp mai scurt. Dobânda la creditele
pe card este mai mare decât la creditele tradiţionale (Banc Post – 29 %; B.R.D.-G.S.G. – 32
%, R.I.B. – 27 %), B.C.R. fiind singura bancă unde se practică aceeaşi dobândă: 23 %. B.C.R.
a mai lansat, în luna martie 2003, şi un card de credit destinat I.M.M.-urilor, care poate fi
utilizat atât în ţară cât şi în străinătate pentru plata mărfurilor şi serviciilor în mediu electronic.
Plafonul de creditate este de maximum 800 milioane de lei, iar dobânda este de 27 %.
În zonă numai România şi Bulgaria nu au încă programe pentru smart carduri. Europa
este cea mai avansată din punct de vedere al cardurilor “inteligente”. Poşta Română şi Banc
Post se preocupă să lanseze un program pilot de plată a pensiilor prin smart carduri, care le va
da posibilitatea deţinătorilor să achite la ATM-uri facturile de telefon, curent electric, gaz, apă
şi taxele locale.
Derularea afacerilor on-line şi efectuarea transferurilor electronice de fonduri impun în
mod stringent asigurarea unei depline securităţi a tranzacţiilor, autentificarea corectă a
participanţilor la tranzacţii, precum şi posibilitatea repudierii tranzacţiilor iniţiate. Experţii în
securitatea reţelelor definesc trei metode de bază pentru autentificarea identităţii persoanelor
ce accesează o reţea: ceva ce se cunoaşte – în general o parolă, ceva ce se deţine – o cheie, un
transmiţător de semnale sau un smart card care deţine o cheie de identificare unică, ceva ce
este persoana respectivă – dispozitiv de identificare a vocii pentru calculatoare sau, în cazul
cardurilor, imaginea irisului. Câteva soluţii de securitate asociate plăţilor electronice ar fi:

13
  sistemul SSL (Secure Socket Layer) – în care datele transmise sunt criptate
astfel încât ele nu pot fi citite sau modificate în timpul transmisiei. Transferul
fondurilor se realizează fără autentificarea clientului, ceea ce reprezintă un
inconvenient pentru comerciant având în vedere că transferul fondurilor de la
banca clientului nu este garantat
 sistemul SET (Secure Electronic Transaction) – care asigură confidenţialitatea
informaţiei prin împiedicarea interceptării numerelor de cont. SET foloseşte
perechi de chei RSA pentru a crea semnături digitale: cheia privată este folosită
pentru criptare (semnare), iar cea publică este folosită pentru decriptare
(verificarea semnăturii). Cel mai adesea, transmisia securizată a cheilor se
realizează prin intermediul unui terţ, numit autoritate de certificare (AC). Se
garantează astfel că nu este posibilă alterarea conţinutului mesajelor (datele
trimise de cumpărător către vânzător, date de identificare, instrucţiuni de plată)
în timpul transmisiei acestora prin reţea. În cadrul acestui sistem plăţile sunt
garantate de către bancă, dar sunt necesare investiţii suplimentare atât ale
băncilor cât şi ale comercianţilor.
 camuflajul criptografic – care oferă acelaşi sistem de securitate ca şi un smart
card dar este mai puţin costisitor. Utilizatorii sunt autentificaţi foarte solid prin
utilizarea unui ATM unde PIN-ul utilizatorului nu este niciodată stocat şi este
cunoscut doar de deţinătorul său.
Pentru următorii doi trei ani se va înregistra o creştere semnificativă a cardurilor de
debit, însă o rată mai mare de creştere vor cunoaşte cardurile de credit. Pentru aceasta se
impune un sprijin real din partea statului, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria, unde POS-urile
au fost subvenţionate încă din anul 1997, şi în Coreea de Sud, unde, între altele, au fost reduse
taxele cu până 20 % pentru familiile care au cheltuit pe card mai mult de 10 % din venitul
anual. Banca cu cea mai bună poziţie pentru cardurile de credit este în momentul actual BRD
Societe Generale, care consideră că neperformanţa creditelor acordate pe card este inferioară
celei generale.
Este absolut necesară instalarea mai multor ATM-uri, în localităţi din întreaga ţară, nu
numai la sucursale şi agenţii bancare, ci în special acolo unde românii locuiesc.
Trebuie făcute eforturi pentru creşterea reţelei de comercianţi acceptanţi, care în
România ar trebui să fie în jur de 50.000. Comercianţii trebuie convinşi de faptul că acel
comision de 2 % din valoarea unei tranzacţii, pe care trebuie să-l plătească băncii, nu
reprezintă o pierdere, ci aduce şi un beneficiu: mai mulţi clienţi şi mai multă marfă vândută.
Până în anul 2006 , conform mandatului Visa, toate băncile Europei Centrale şi de Est
vor migra către emiterea şi acceptarea smart cardurilor. Pentru Uniunea Europeană mandatul
este până în 2005.
În concluzie, în viitor, se are în vedere trecerea de la o creştere cantitativă la una
calitativă, de la debit şi overdraft la credit, de la carduri de salarii la carduri cu pachete de
servicii, de la retrageri de numerar la tranzacţii la comercianţi.

5. Tendinţe noi în tehnologia cardurilor

Până în present, în activitatea de transfer electronic al fondurilor a apărut o serie de

alternative la cardurile deja existente pe bază de bandă magnetică sau microprocessor.
Acestea sunt rezultatul introducerii unor tehnologii electronice deosebit de înalte ale unor
firme specializate în domeniu. Au luat naştere ca urmare a dorinţei continue de perfecţionare,
precum şi datorită dorinţei de stopare a fraudelor . deoarece costurile lor sunt ridicate, se
utilizează experimental pe scară relative restrînsă.
CRYPT CARD se bazează pe sistem electronic computerizat care asigură prelucrarea
foarte rapidă a datelor. Acest tip de card este complet independent de un calculator, având
încorporat un procesor şi un ceas. Are la bază un procedeu de codificare ce se poate efectua la

14
întâmplare fără a i se micşora performanţele. De asemenea, se asigură o viteză de prelucrare a
datelor deosebit de ridicată (15 Mb/secundă), mai mare decât cea a sistemelor obişnuite.
Ceasul cu afişaj electronic asigură şi posibilitatea de codificare, utilizând caractere ce nu pot fi
falsificate. Protecţia este realizată prin intermediul unui dispozitiv electronic deosebit de
sofisticat ce are la bază o tehnologie specială de cifrare. Cifrarea se realizează prin
intermediul unui computer, având forme imposibil de descifrat, ceea ce-i conferă utilizatorului
o siguranţă ridicată. Numai când computerul cifrului arată că cifrul cardului este valabil, iar
când cardul recunoaşte răspunsul computerului, se va permite accesul la informaţii. Aceste
două căi de autentificare stopează atât utilizarea defectuoasă a dispozitivului electronic, cât şi
a cardului ce poate fi pierdut sau furat.
Dacă o companie are mai multe probleme de rezolvat, utilizând acest sistem, cardul
poate fi programat să aibă acces la mai multe dispozitive electronice.
LASER CARD, sub formă nonmagnetică, cu o mare densitate a înregistrărilor, are o
înaltă capacitate de memorie. Este realizat dintr-un material special, de dimensiuni reduse
care permite o conmcentrare foarte mare de informaţii. Capacitatea de socare a LASER
CARD este cuprinsă între 4 şi 6.6 Mega Byţi, fiind de 500 de ori mai mare decât a cardurilor
cu microprocessor şi de 20.000 de ori mai mare decât a celor cu bandă magnetică, şi poate
cuprinde câteva sute de mii de caractere.
DIGITAL CREDIT este noul sitem de plăţi introdus de VISA INTERNATIONAL.
Acest nou sistem electronic permite codificări care sunt deja programate la nivelul benzii
magnetice, ceea ce a dus la reducerea pierderilor, ca urmare a fraudelor. Este compatibil la
sistemul PS 2000 (PAYEMENT SERVICE), care constă în faptul că pentru fiecare
tranzacţie, efectuată cu oricare comerciant, de oriunde, se atribuie un număr unic. Astfel,
identificarea se poate face direct prin aflarea terminalului POS de la care s-a iniţiat
operaţiunea.
CARDURILE BANCARE CU FOTOGRAFIA posesorului presupun o tehnologie
de imprimare cu ajutorul laserului. Tehnologia este cunoscută sub numele de difuzia culorii
bazându-se pe transferal de căldură.
Prin intermediul acestei tehnici a fost creată posibilitatea imprimării pe faţa sau pe
spatele cărţilor de plată a fotografiei, semnăturii deţinătorului, fapt ce va contribui active la
reducerea fenomenului infracţional.
CARDUL OPTIC este una din cele mai recente afirmări, poate fructifica multe din
inovaţiile propuse pentru perfecţionarea cardului, fiind bazat pe un alt vârf al tehnologiei-fibra
optică.
Cardul optic presupune includerea în structura cardului a unei benzi optice utilizate în
sistemul CD-ROM care coexistă cu o bandă magnetică.
Prin aceasta, pe de o parte, se majorează memoria până la 4.1. mega byţi, iar pe de altă
parte, se abilitează cardul cu calităţi superioare privind siguranţa informaţiilor întrucât banda
optică şi informaţiile înregistrate nu pot fi alterate.
Cardul optic va putea folosi posibilităţi de indentificare şi recunoaştere multiple;
fotografiere, fişier de informaţii privind datele personale, imagini ale amprentei sau ale
irisului posesorului înlăturând definitive pericolul falsurilor şi, în general, al furturilor de
identiatate.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. Alina Bratu – Monedă. Credit. Bănci, Editura Ex

Ponto, Constanţa, 2005
2. Cezar Basno, Nicolae Dardac – Sisteme de plăţi,
compensări şi decontări, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003
3. Dumitru Tudorache, Toader Pîrjol – Monedă, Banci,
Credit, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
4. Iulian Aştefanei – Promovarea mijloacelor moderne
de decontare în contextual internaţionalizării serviciilor bancare, Editura Sedcom Libris,
Iaşi, 2002

16