DEZVOLTAREA COMPONENTEI LUDICE

ȊN CADRUL ORELOR DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMȂNĂ

-JOCURI DE IERI, JOCURI DE AZI

MOTTO: „Timpul este un copil care se joacă”

(Heraclit)

Pe parcursul anilor şcolari 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016, am studiat valenţele

formative ale jocului didactic în speranţa că vor fi luminate feţele, dar şi minţile copiilor,
uneori plictisiţi, rutinaţi de o învăţare searbădă a unor cunoştinţe rigide, aride.
Am conceput în acest sens setul ,,Jocuri de ieri, jocuri de azi”, valorificând astfel
experienţa didactică. Portofoliile realizate de elevi sunt oglinda acestui proiect pentru care am
folosit această metodă alternativă de evaluare.
Am organizat jocuri didactice cu succes la orice tip de lecţie, ȋn orice moment al lecţiei
ṣi ȋn orice clasă a ciclului gimnazial. Am constatat faptul că el facilitează procesul de
asimilare, fixare ṣi consolidare a cunostinţelor, iar datorită caracterului său formativ
influenţează dezvoltarea personalităţii.
Prin folosirea jocurilor didactice, am antrenat operaţiile gândirii elevilor, s-a dezvoltat
spiritul de echipă, am asigurat astfel un climat favorabil pentru o însuşire mai rapidă şi
temeinică a cunoştinţelor.
Solomon Marcus apreciază în prefaţa cărţii sale, „Jocul ca libertate” că „eşecurile în
domeniul educaţiei se explică, în bună măsură, prin incapacitatea de a folosi în mod adecvat
componenta ludică”.1
Fiecare dascăl depune efort pentru a-i determina pe elevii săi să iubească frumusețile și
labirintul limbii romȃne. Mi-am propus să ȋncerc să-i fac pe copii să se bucure de prospețimea
graiului prin joc, deoarece acesta “este o dimensiune a existenţei, o realitate care debordează
graniţele copilăriei, invadȃnd întreaga fiinţă umană”.2
Interesul pentru activitatea ludică a declanşat un efort susţinut din partea tuturor
elevilor, indiferent de nivelul dezvoltării lor. Fiecare elev a simţit că pătrunde în miezul
noţiunilor, că trăieşte bucuria fiecărui succes, implicându-se efectiv si afectiv şi astfel au
prezentat interes si dragoste pentru învăţare.
 Motivaţia intrinsecă pentru învăţătură nu apare la comandă, iar implicarea obţinută
prin constrângere poate avea efecte secundare îngrijorătoare. Jucătorul este ȋnsă disciplinat
fără a fi constrâns, atȃt ȋn privinṭa desfăşurării acţiunilor obiective, cȃt şi sub raportul
comportamentului social.
Jocul trezeṣte dorinţa elevului, manifestată mai mult ori mai puţin în cadrul altor
activităţi, de a-şi proiecta forţa imaginativă şi creativă asupra operei literare. Dacă a citi
înseamnă a descifra mesaje, transpunând structuri grafice în structuri sonore şi mentale,
purtătoare de sensuri, scrierea înseamnă încifrarea unui mesaj, respectiv reprezentarea
gândurilor, ideilor, prin semne grafice. Jocul didactic este binevenit la toate etapele şi
nivelurile de receptare a creaţiei artistice: pregătirea prin lectură; exprimarea emoţiilor;
receptarea conţinutului imagistic al textului, formularea unor raţionamente,
exprimarea opiniilor personale şi aprecierea operei.
Prin joc didactic, elevii depăşesc fragmentarismul, identificându-se cu personajele sau
implicându-se în universul perceput, fiind solicitaṭi să argumenteze, să-şi motiveze alegerea
răspunsurilor. Acesta este mijlocul cel mai eficient în atingerea nivelului superior al receptării
operei artistice- cel creativ.                                                                                                      
Prin joc, se stimulează, în primul rând, emoţiile elevului, se pregăteşte trecerea de la
discernământul raţional, în funcţie de obiectivele urmărite, la ataşamentul afectiv pe care îl
generează acest procedeu didactic. La etapa iniţială, de propunere a sarcinii, predomină
emoţiile de bază de la uimire până la curiozitate. La etapa de activitate propriu – zisă, elevii
încearcă emoţii complexe, cum ar fi : curiozitatea, dorinţa de a afla, chiar pasiunea. Emoṭiile
derivate- bucurie, satisfacṭie, nedumerire, temere- reflectă succesul sau insuccesul elevilor.
 Jocul este o acţiune dezinteresată, închisă în timp şi spaţiu bazată pe o ordine proprie
şi pe asumarea liberă a unor reguli abolind, într-un cuvânt, realitatea vieţii obişnuite şi
evadând în alta, a reprezentării şi aparenţei, dincolo de raporturile naturale şi de cauzele lor
subînţelese. Literatura este arta cuvântului, având ca bază imaginea poetică. Faptul dat
impune cunoaşterea de către elevi a mai multor noţiuni de teorie literară, fără de care este
imposibilă interpretarea textului artistic, chiar şi din perspectiva didactică.
Cât priveşte predarea / studierea noţiunilor de teorie literară, în practica tradiţională
domina constrângerea, clişeul, ȋnsă nu numai competenţele acumulate în conversaţie sau
descoperire prin analogie sunt metodele cele mai eficiente.
Sunt mai multe căi şi procedee, pe cât de accesibile, pe atât de incitante pentru elevi,
pe care profesorul le poate utiliza cu succes în procesul de studiere a textului artistic.
SPAṬIUL FANTEZIEI”
 Ȋntr-una dintre primele noastre ore de creaṭie, am realizat spaṭii imaginare. Am
discutat despre dorul de casǎ ṣi am construit “case” din cuvinte: case de crengi, case de rocǎ,
case subterane etc. Le-am propus sǎ construim o casǎ, folosind numai elemente din naturǎ ṣi
iatǎ ce text a creat unul dintre elevi:
“Soarele privea cu ochiul sǎu mare/ Ferestrele de crengi de tei,/ Iar parfumul se
rǎspȃndea pe podele de ape./ Ziduri de curcubeu se ȋnǎlṭau/ Cu acoperiṣul lor de brad ṣi de
vȃsc./ Sǎrutǎ, soare, hornul de raze de lunǎ/ Ṣi copila cu inimǎ bunǎ!”
Am creat ṣi alte spaṭii imaginare:
 “Oraṣul-floare are clǎdiri din petale de trandafiri ṣi alei din lujere. Ȋn parc, o
magnolie cu formǎ de vioarǎ ṣi crinii cȃntǎ ca o fanfarǎ.”
 “Ṭara-bibliotecǎ are oraṣe-romane pline de viaṭǎ, iar pagini pline de poezie sunt
sate. Oamenii pǎṣesc cu grijǎ pe strǎzi de nuvele.”
 Am intervenit cu ȋntrebǎri suplimentare: Ce se vede pe cerul unui crin? Unde se
fabricǎ ciuboṭica-cucului? Unde este croitǎ rochiṭa rȃndunicii? Unde se aflǎ
herghelia calului-de mare? etc.
“MATRIOṢKA”

Este simplu, incitant, presǎrat cu descoperiri interesante. Este creat dupǎ modelul pǎpuṣii
ruseṣti Matrioṣka, o jucărie din lemn, o păpușă viu colorată, goală pe interior, în care sunt
introduse alte păpuși, mai mici, identice. Aceeași caracteristică o are și structura cepei. Dacă
învelișul exterior este îndepărtat, sub acesta vom găsi o ceapă similară. Această structură este
întrebuințată și de designeri, spre exemplu în stratificarea hainelor sau design-ul unor mese,
unde o masă mai mică este așezată pe alta mai mare.
Se spune că, la sfâşitul secolului al XIX-lea, pictorul rus Serghei Maliutin a venit cu
ideea de a realiza o jucărie nouă şi haioasă prin combinarea păpuşii japoneze cu oul de lemn,
de Paşte, rusesc. Pictorul l-a rugat pe Vasily Zvyozdochkin să cioplească un set de păpuşi de
lemn după indicaţiile sale, după care le-a pictat în culori vii, reprezentând o fetiţă îmbrăcată
în sarafan rusesc. Literar, numele “Matrioşka” se traduce prin “mică matroană” şi este un
diminutiv provenit de la prenumele unei fetiţe numită “Matryona”. Ȋmprumutȃnd ideea
“ruseascǎ”, se pot realiza mai multe jocuri creative:

 “MATRYONA”– se propune punctul de plecare (ex.: pǎmȃnt, inimǎ, copac, oglindă)

- se strǎbat mai multe straturi succesive;
 - trecerea de la mare la mic se realizeazǎ prin “distrugere”, prin efectul de
oglindǎ, prin metamorfozare sau prin toate acestea combinate
Spre exemplu, propunȃnd substantivul pǎmȃnt ca “Matryona”, unul dintre elevi a scris:
“Pǎmȃntul s-a spintecat,/ Iar ȋn adȃncul sǎu nu era lavǎ,/ Ci ȋn apa limpede din scoarṭǎ/ Ȋnota
o minunatǎ balenǎ albastrǎ,/ Ca un acvariu cu o grǎdinǎ de corali/ Ȋn care cȃnta o pasǎre
mǎiastrǎ/ A Pǎmȃntului mireasǎ.”
 “MATRIOṢKA”- se propune punctul de sosire
 MATRIOṢKA din VIS- se propune un enunṭ “Visat de o pasǎre”, iar elevii
continuǎ: “...visatǎ de un motan roṣcat, visat de o vulpe albǎ” etc.
 Se lasǎ libertate elevilor sǎ creeze, pornind din orice punct doresc, creând afereza;
ALCHIMISTUL
Alchimistul este persoana care ȋn Evul Mediu continuă și amplifică practicile
meșteșugărești ale Antichității, de obținere a unor produse, ca sticlă, coloranți, metale etc.,
adesea cu presupuse puteri miraculoase.
Le-am propus elevilor sǎ practice “alchimia” cuvintelor, preluȃnd o sintagmǎ uzualǎ,
un cliṣeu,o zicǎtoare, o maximǎ, un proverb etc., ȋn care sǎ schimbe un cuvȃnt sau mai multe,
schimbȃnd semnificaṭiile structurii ṣi obṭinȃnd sensuri surprinzǎtoare.
Prinṣi ȋn joc, elevii au obṭinut: “Unde ṭi-e gȃndul, acolo ȋṭi e ṣi ficṭiunea”; “Ṣi piatra
prinde muṣchi, dacǎ stǎ mult ȋn imaginaṭie”; “Ṣi ȋn colibǎ se nasc versuri mari” etc.
Au realizat ṣi transpoziṭii- inversarea locului determinaṭiilor ȋn maxime. “Puterea
caracterului stǎ ȋn dragoste.” (Simion Mehedinṭi) ˂ “Puterea dragostei stǎ ȋn caracter.”//
“Apele liniṣtite sunt cele mai periculoase!” ˂ “Pericolul este ȋn apele liniṣtite.” etc.
OGLINDA

Oglindă este un obiect a cărui suprafață este destul de lucioasă încât să formeze o

imagine. Oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conținutul inimii și al conștiinței. Pe o
oglindă chinezească dintr-un muzeu de la Hanai se poate citi: "Precum soarele, precum luna,
precum apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta".
Simbol lunar și feminin, oglinda mai este în China și emblema reginei. Este semnul armoniei,
pe când oglinda spartă înseamnă despărțire. Animalul numit poijing sau oglinda spartă este în
legătură cu fazele lunii; unirea regelui cu regina se înfăptuiește când este lună plină (este
oglinda reconstituită în întregul ei). Oglinda curată e simbol al purității și una din emblemele
Fecioarei Maria. În Japonia, oglinda, este un simbol al purității absolute a sufletului, al
sufletului neîntinat, al reflectării de sine în propria oglindă. Datorită analogiei dintre apă și
oglindă, aceasta este deseori folosită în scopuri magice.

Valorificȃnd aceste semnificaṭii, am utilizat metoda “OGLINDA”, pentru a obṭine

autoportrete ale creativilor. Au cǎlǎtorit spre ei ȋnṣiṣi ca spre niṣte insule din marea timpului.
S-au identificat cu obiecte diverse, au cǎutat rǎspuns la ȋntrebarea “CINE EṢTI?”, privindu-se
ȋn oglinda sufletului planǎ sau curbatǎ, cu vizualizare mărită sau scăzută a imaginilor.

Autorul textului cautǎ ȋncǎ rǎspunsul la ȋntrebare:

“ EU?// Un zȃmbet fugar/ M-am nǎscut pe buzele unui ȋnger./ Dar am cǎzut din ȋnalt/ La
rǎdǎcina unui tei./ Ṣi-acum mǎ agǎṭ de fiecare creangǎ,/ Sǎ ȋmi gǎsesc ȋngerul. ”
EVANTAIUL
Evantaiul este un obiect pliabil (de obicei în formă de semicerc), utilizat de obicei de
femei. Poate fi realizat din hârtie, mătase, pene, etc. Pliindu-se în moduri diverse, ne-a
sugerat să combinăm litere, cuvinte, figuri de stil, versuri. Spre exemplu, pe fiecare parte se
noteazǎ litere, silabe, cuvinte, figuri de stil, versuri etc. pe care elevii sǎ le combine pentru a
obṭine scurte texte sau stihuri.
Una dintre provocǎri a fost sǎ descrie literele, personificȃndu-le. Astfel, l-au descris
pe “I- un domn galant, suplu ṣi-nalt, / E diplomat de rang ȋnalt”, pe «  A- un stȃngace
eficace », iar « O- un dolofan aerian ». Alte propuneri au fost sǎ ataṣeze epitete, sǎ realizeze
comparaṭii, hiperbole, metafore sau sǎ construiascǎ texte cu unul dintre cuvintele de pe
evantai, sǎ foloseascǎ versul gǎsit ca refren ȋntr-o poezie.
VERDE//Cu sufletul verde/ Am pornit pe cȃmpul ars /De soare./ /Iar apa verde/ Clipocea
strident / Ȋn univers. / Ȋmi creṣte iarbǎ verde / Pe ultimul vers.
Astfel, ȋn joc elevul învaţă să se raporteze adecvat faţă de lume, însuşindu-şi o atitudine
caracterizată prin dinamism, curiozitate intelectuală, plăcerea invenţiei, voinţa de victorie,
nonconformism în sensul pozitiv de evadare din rutină şi comoditate.
Cât priveşte procedeele descrise, având caracter de joc, îl ajută pe elev să-şi descopere
resursele interioare, să producă şi să fie fascinat de miracolul creaţiei, să înţeleagă şi să
îndrăgească imaginea artistică şi, în ultima instanţă, literatura. Jocul “este locul în care ia
naştere eul.”3

Bibliografie
Cornea, Paul - Introducere în teoria lecturii, Editura Minerva, București, 1988;
Jauss, Hans Robert- Experienţa estetică şi hermeneutică literară, Editura Univers,
 Bucureşti, 1983
Liiceanu, Gabriel - Despre demnitatea jocului în lumea culturii. Momentul Huizinga,
(Gabriel Liiceanu „Om şi simbol”) Editura Humanitas, Bucureşti,
2005
Marcus, Solomon - Jocul ca libertate, Colecţia „Ludica”, Editura Scripta, Bucureşti,
2005;
Parfene, Constantin- Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura
Polirom, Iași, 1999;
Petean, Ana & Mircea - Ocolul lumii în 50 de jocuri creative, Editura Limes, Cluj-
Napoca, 2010
1
Marcus, Solomon, „Jocul ca libertate”, Colecţia „Ludica”, Editura Scripta, Bucureşti, 2005, pag. 288;
2
Liiceanu, Gabriel, „Despre demnitatea jocului în lumea culturii. Momentul Huizinga”, (Gabriel Liiceanu „Om şi
simbol”) Humanitas, Bucureşti, 2005, pag.113
3
Jauss, Hans Robert, „Experienţa estetică şi hermeneutică literară”, Bucureşti, Univers, 1983, pag. 7