DISTRIBUŢIA MEDICAMENTELOR

Distribuţia se realizează după absorbţie şi este procesul în care are loc

transportul medicamentelor în sânge şi difuziunea în ţesuturi, îndiferitele
compartimente lichidiene ale organismului.
Se pot deosebi 3 compartimente sau spaţii în care are loc distribuţia
medicamentelor:
- intravascular (medicamentele se distribuie numai în sistemul vascular; are un
volum de cca 3 litri sau 0,04 l/kgc);
- extracelular (medicamentele de distribuie în sânge şi lichidulinterstiţial; are
un volum de cca 12 litri sau 0,16-0,18 l/kgc);
- intracelular (medicamentele se distribuie în toată apa organismului; volumul este
de cca 42 litri sau 0,6 l/kgc).
Distribuţia poate fi uniformă sau neuniformă.
Puţine substanţe sedistribuie uniform în organism (de ex. alcoolul), dar
majoritatea medicamentelor se distribuie inegal.

Factorii care influenţează distribuţia medicamentelor sunt:

a) circulaţia sangvină - organele cu o vascularizaţie bogată (ficat,muşchi,
rinichi) captează o cantitate mare de substanţe, spre deosebire de organele slab
irigate (oase, piele) care captează
cantităţi reduse de medicamente.
b) permeabilitatea capilară şi existenţa unor bariere fiziologice - pot determina o
distribuţie inegală între diferite medicamente. Astfel,
capilarele din ficat sunt foarte permeabile, sângele venind în contact aproape
direct cu celulele parenchimatoase; în sistemul nervos central trecerea din sânge
în ţesut se face cu greutatedeoarece la acest nivel se află bariera
hematoencefalică (capilarele sangvine sunt înconjurate de celule gliale sau
nevroglii cu rol de suport şi trofic al neuronilor). Astfel, medicamentele
liposolubile
pot trece cu uşurinţă în creier, iar difuzibilitatea moleculelorpolare,
hidrosolubile este foarte mult limitată; bariera placentară este foarte permeabilă
pentru substanţe medicamentoase, mai ales
în cazul sarcinii la termen, unele medicamente distribuindu-se şi în organismul
fetal, cu apariţia unor efecte toxice.
c) raportul dintre solubilitatea în apă şi lipide (coeficientul departiţie) -
medicamentele liposolubile pătrund uşor în ţesuturile bogate în lipide (creier,
ţesut adipos).
d) legarea de proteinele plasmatice este un factor important care poate modifica
distribuţia în organism. Astfel, fracţiunea legată este inactivă, nu se elimină şi
nu se transformă. Numai fracţiunea liberă este activă farmacodinamic. La nivelul
proteinelor
plasmatice au loc fenomene de interacţiune şi concurenţă cu deplasarea
medicamentului legat de pe acest sediu, creşterea eficacităţii şi chiar apariţia de
efecte toxice. De exemplu, în cazul administrării de antiinflamatoare nesteroidiene
la bolnavi aflaţi sub tratament cu anticoagulante orale sau antidiabetice orale,
din
cauza legării puternice de proteinele plasmatice ele deplasează de pe acest sediu
medicamentele menţionate, cu creşterea proporţiei formei libere şi apariţia de
efecte adverse (hemoragii, respectiv hipoglicemie).
e) legarea de proteinele tisulare poate duce la depozitarea unor medicamente în
unele ţesuturi (de ex. tetraciclina se poate acumula în oase). La nivel tisular
medicamentele pot constitui adevărate “situsuri silenţioase”, de unde în anumite
condiţii se pot mobiliza, cu apariţia unor efecte toxice locale sau determinând
fenomene de intoxicaţie cronică (ex. plumbul).
Redistribuţia este procesul invers distribuţiei, când medicamentul,după distribuţia
primară într-un ţesut, ajunge din nou în sânge şi de aici redistribuie în alt
ţesut. Acest fenomen are loc în cazul narcoticelor
intravenoase, substanţe liposolubile, care sunt captate de creier, organ bine
vascularizat, bogat în lipide. Îşi produc efectul rapid, apoi trec în sânge şi de
aici se redistribuie în ţesutul adipos. Însă, cu toate că efectul farmacodinamic
(narcoza) dispare, ele rămân în organism şi o nouă administrare poate duce la
depăşirea capacităţii organismului de a metaboliza şi elimina
medicamentul. De aceea, este interzisă repetarea administării în decurs de 24 de
ore.