Distribuţia se realizează după absorbţie şi este procesul în care are loc
transportul medicamentelor în sânge şi difuziunea în ţesuturi, îndiferitele compartimente lichidiene ale organismului. Se pot deosebi 3 compartimente sau spaţii în care are loc distribuţia medicamentelor: - intravascular (medicamentele se distribuie numai în sistemul vascular; are un volum de cca 3 litri sau 0,04 l/kgc); - extracelular (medicamentele de distribuie în sânge şi lichidulinterstiţial; are un volum de cca 12 litri sau 0,16-0,18 l/kgc); - intracelular (medicamentele se distribuie în toată apa organismului; volumul este de cca 42 litri sau 0,6 l/kgc). Distribuţia poate fi uniformă sau neuniformă. Puţine substanţe sedistribuie uniform în organism (de ex. alcoolul), dar majoritatea medicamentelor se distribuie inegal.
Factorii care influenţează distribuţia medicamentelor sunt:
a) circulaţia sangvină - organele cu o vascularizaţie bogată (ficat,muşchi, rinichi) captează o cantitate mare de substanţe, spre deosebire de organele slab irigate (oase, piele) care captează cantităţi reduse de medicamente. b) permeabilitatea capilară şi existenţa unor bariere fiziologice - pot determina o distribuţie inegală între diferite medicamente. Astfel, capilarele din ficat sunt foarte permeabile, sângele venind în contact aproape direct cu celulele parenchimatoase; în sistemul nervos central trecerea din sânge în ţesut se face cu greutatedeoarece la acest nivel se află bariera hematoencefalică (capilarele sangvine sunt înconjurate de celule gliale sau nevroglii cu rol de suport şi trofic al neuronilor). Astfel, medicamentele liposolubile pot trece cu uşurinţă în creier, iar difuzibilitatea moleculelorpolare, hidrosolubile este foarte mult limitată; bariera placentară este foarte permeabilă pentru substanţe medicamentoase, mai ales în cazul sarcinii la termen, unele medicamente distribuindu-se şi în organismul fetal, cu apariţia unor efecte toxice. c) raportul dintre solubilitatea în apă şi lipide (coeficientul departiţie) - medicamentele liposolubile pătrund uşor în ţesuturile bogate în lipide (creier, ţesut adipos). d) legarea de proteinele plasmatice este un factor important care poate modifica distribuţia în organism. Astfel, fracţiunea legată este inactivă, nu se elimină şi nu se transformă. Numai fracţiunea liberă este activă farmacodinamic. La nivelul proteinelor plasmatice au loc fenomene de interacţiune şi concurenţă cu deplasarea medicamentului legat de pe acest sediu, creşterea eficacităţii şi chiar apariţia de efecte toxice. De exemplu, în cazul administrării de antiinflamatoare nesteroidiene la bolnavi aflaţi sub tratament cu anticoagulante orale sau antidiabetice orale, din cauza legării puternice de proteinele plasmatice ele deplasează de pe acest sediu medicamentele menţionate, cu creşterea proporţiei formei libere şi apariţia de efecte adverse (hemoragii, respectiv hipoglicemie). e) legarea de proteinele tisulare poate duce la depozitarea unor medicamente în unele ţesuturi (de ex. tetraciclina se poate acumula în oase). La nivel tisular medicamentele pot constitui adevărate “situsuri silenţioase”, de unde în anumite condiţii se pot mobiliza, cu apariţia unor efecte toxice locale sau determinând fenomene de intoxicaţie cronică (ex. plumbul). Redistribuţia este procesul invers distribuţiei, când medicamentul,după distribuţia primară într-un ţesut, ajunge din nou în sânge şi de aici redistribuie în alt ţesut. Acest fenomen are loc în cazul narcoticelor intravenoase, substanţe liposolubile, care sunt captate de creier, organ bine vascularizat, bogat în lipide. Îşi produc efectul rapid, apoi trec în sânge şi de aici se redistribuie în ţesutul adipos. Însă, cu toate că efectul farmacodinamic (narcoza) dispare, ele rămân în organism şi o nouă administrare poate duce la depăşirea capacităţii organismului de a metaboliza şi elimina medicamentul. De aceea, este interzisă repetarea administării în decurs de 24 de ore.