Eeeeeeee 4455fgsotul Int

gianninajollys
KATHERINE GRANGER
|ntâlnirea
cu fostul so]
Traducerea [i adaptarea \n limba român` de
FLAVIA VOINEA
ALCRIS
Romance
gianninajollys
Capitolul 1
Suzanne se obi[nuise cu c`l`toriile cu avionul. Fusese \n

Damasc, Bahrein, Bombay [i Singapore, iar acum urma s`
aterizeze \n Hong Kong.
Nu o atr`sese ideea unei conversa]ii cu vecinul ei, un
b`rbat sl`bu], cu p`rul blond [i un chip ascu]it, accentuat de
ochelarii cu lentile negre. Suzanne se \ntrebase dac` era o
persoan` important`, pentru c` \nso]itoarea de bord fusese
foarte atent` cu el. Judecând dup` felul cum era \mbr`cat, nu
p`rea un om bogat.
Suzanne avea impresia c` e un personaj patetic – dar a[a
se sim]ea [i ea. Pentru a mia oar`, se \ntreb` de ce Hong
Kong? Ce era atât de special \n acest ora[? Cum putea s` spere
c` o s` reu[easc` s` uite trecutul aici, când e[uase \n atâtea
alte locuri? Cum de era atât de naiv`? mai mult, era o
adev`rat` nebunie faptul c` acceptase s` locuiasc` la m`tu[a
fostului ei so], când se str`duia din toate puterile s`-l uite pe
acest b`rbat.
6 KATHERINE GRANGER
Nu [tia s` se descurce singur` [i avea nevoie de timp ca s`

\nve]e acest lucru. Trecerea de la o adolescent` r`sf`]at` la o
persoan` adult` fusese dur` [i brusc` – prea dur`, prea
brusc`.
Suzanne se relax` \n scaun, cu ochii \nchi[i, \ncercând s`
opreasc` [uvoiul de lacrimi. Nu voia s` se fac` de râs fa]` de
vecinul sù [i poate c` el t`cea tocmai pentru c` \n]elesese
nevoia ei de intimitate.
Ce ghinion s` stea lâng` un b`rbat care \i amintea atât de
mult de fostul ei so]! Dup` ce se desp`r]iser` [i Raoul se
\ntorsese \n Fran]a, Suzanne [tiuse c` trebuie s`-[i continue
via]a f`r` el. Atunci, nu-i p`sase; crezuse c` o s`-l uite. Avea un
tat` grijuliu care avea s-o ajute s` treac` peste acest moment.
Dar nu se gândise nici o clip` c` tat`l ei va muri atât de repede
[i o va l`sa singur` pe lume.
{i lui \i lipsise Raoul de Brécourt, singurul b`rbat care
putea s`-l \ntreac` \n lumea finan]eleor. Suzanne se gândi cu
am`r`ciune c` erau pu]ine femei capabile s`-i reziste lui Raoul
– b`rbat atr`g`tor, cu o gra]ie non[alant`, cu sim]ul umorului
[i o sclipire inteligent` \n ochii negri. Rezistase farmecului sù
o perioad` lung` de timp.
Prima ei impresie fusese c` Raoul era extrem de chipe[,
avea o elegan]` \nn`scut`, cu care pu]ini b`rba]i se puteau
lùda. Costumele bine croite [i c`m`[ile scumpe de m`tase
c`deau perfect pe umerii sì la]i [i-i scoteau \n eviden]` chipul
m`sliniu. Ochi negri ca t`ciunele, nas ascu]it [i buzele frumos
conturate, mereu cu un zâmbet ironic \n col]ul gurii.
|NTÅLNIREA CU FOSTUL SO} 7
Tat`l ei \[i dorise s`-i vad` c`s`tori]i chiar din perioada

când ei erau simpli prieteni. |i spusese c` lui Raoul \i
pl`cuser` via]a [i femeile – dar c`rui francez chipe[ nu-i
pl`ceau? Ea, \ns`, nu era preg`tit` pentru c`s`torie [i nici
Raoul nu p`rea intersat de acest subiect. O trata ca pe o
adolescent`, a[a cum [i era, [i-i aducea ciocolat`, flori [i alte
cadouri de mic` importan]`, care o scoteau din s`rite.
|ntr-o zi, ma[inile lor se \ntâlnirser` fa]` \n fa]` pe aleea
\ngust` din fa]a casei ei. Ea accelerase, for]ându-l s` trag`
brusc de volan ca s` evite coliziunea. |ntorsese ma[ina [i o
urm`rise, obligând-o \n cele din urm` s` trag` pe dreapta.
S`rise nervos din ma[in` [i \ncepuse s` ]ipe la ea:
– Dac` mai faci o dat` a[a ceva, o s` regre]i amarnic! Acum,
pleac` de aici, \nainte s` fac ceva ce-o s` regret!
|n acel moment, ceva se \ntâmplase \n mintea lui Suzanne.
Faptul c` fusese atât de aproape de el \i declan[ase senza]ii
pân` atunci necunoscute. Dar nu fusese \n stare s` \[i dea
seama c` \ncepea s` se \ndr`gosteasc`. |n]elegea acest lucru
abia acum, când era prea târziu. Extrem de sl`bit` dup`
moartea tat`lui ei, se for]ase s` mearg` mai departe [i s` nu
permit` ca fantomele trecutului s-o dep`[easc`.
Feti]a lipsit` de griji [i chiar egoist` care fusese acum
disp`ruse. Nu-i venea s` cread` c` existase o perioad` \n care
avusese tot ce-i trecuse prin cap; dar chiar [i \n acele condi]ii,
f`cea o adev`rat` scen` dac` nu ob]inea ceea ce voia suficient
de repede.
Acum nu-i mai p`sa de nimic. Pe patul de moarte, tat`l ei
ceruse s`-l vad` pe Raoul, dar acest fusese plecat \n Orientul
8 KATHERINE GRANGER
Mijlociu. Secretara promisese s`-i transmit` mesajul, dar nu

primise nici un r`spuns. Oricum n-ar fi ajuns la timp...
Dup` divor], Suzanne primise o sum` considerabil` de
bani, dar nu cheltuise nici un penny. Nu ceruse nimic; voia
doar tandre]ea [i for]a lui, pe care alt`dat` le desconsiderase.
Ce mult \[i dorea s` simt` bra]ele lui \n jurul trupului! Cât de
greu \i era s` adoarm`, noapte dup` noapte, tânjind dup`
c`ldura buzelor lui! Ar fi vrut s` uite momentele \n care
\ncercase s`-l umileasc`, s` se r`zbune pe el; ar fi vrut s` uite
cât de insensibil` fusese când Raoul era al ei. |n cele din urm`,
s`tul de [ican`rile [i copil`riile ei, Raoul plecase.
Nu mai avea nici un rost s` se gândeasc` c` fusese o
pu[toaic` de nou`sprezece ani, lipsit` de experien]` atunci
când se c`s`torise cu Raoul. Pe perioada cât tat`l ei fusese
bolnav, Suzanne descoperise c` nu era centrul universului.
|ngrozit` de ideea c` \l va pierde, \l \ngrijise cu devotament.
Dup` moartea lui, devenise mai \n]eleapt`, mai matur` [i mai
trist`.
Vocea \nso]itoarei de bord o aten]ion` s`-[i pun` centura
de siguran]`, pentru c` avionul se apropia de aeroportul Kai
Tak.
Dup` aterizare, Suzanne observ` c` tân`rul de lâng` ea
scoate de sub scaun un baston alb. Era orb. Lacrimi de
compasiune \i umplur` ochii [i se gr`bi s` se \ndep`rteze, f`r`
s` ]in` cont c` el n-o putea vedea. O dat` \n plus, \n]elegea c`
trebuie s` fie recunosc`toare pentru tot ce avea.
C`ldura din aeroport o cople[i, ca [i multitudine de limbi
strìne care se vorbeau \n jurul ei. Dup` \ndeplinirea
formalit`]ilor, lu` un taxi [i se \ndrept` spre hotelul unde

urma s-o \ntâlneasc` pe Jeannette de Brécourt.
Femeia o a[tepta \n fa]a intr`rii principale. Când o v`zu,
Suzanne se \ntreb` cum de reu[eau fran]uzoaicele s` fie atât
de [ic [i de feminine. Era \nalt`, supl`, iar hainele elegante \i
scoteau \n eviden]` tr`s`turile frumoase. C`ldura nu p`rea
s-o deranjeze. Nici pe Raoul nu-l deranja, \[i aminti Suzanne.
Jeannette \i lu` palmele \n mâinile ei [i o privi cu un ochi
critic.
– Suzanne! E[ti mai slab`, dar \]i st` bine, chérie. Cum te
sim]i?
– Bine, mul]umesc, m`tu[` Jeannette. Pari mai tân`r` ca
niciodat`, spuse Suzanne cu sinceritate.
Femeia \n vârst` \ncepu s` râd`.
– S`-]i spun un secret, \i [opti ea. Nu-mi expun niciodat`
fa]a la prea mult soare. Dar tu e[ti tân`r` [i nu trebuie s`-]i faci
griji din pricina tenului.
|i ceru hamalului s` ia bagajul, apoi o lu` pe Suzanne de
bra].
– Mie imi place foarte mult plimbarea cu feribotul. Sper
s`-]i plac` [i ]ie.
– Sunt sigur`. Sper s` nu te incomodez [i te rog s`-mi spui
dac` abuzez de ospitalitatea dumitale.
– |n nici un caz! Te-ai schimbat mult, Suzanne.
– M-am maturizat.
Privi curioas` spre hamalul care c`ra valizele la feribot.
Jeannette \i urm`ri privirea [i se gr`bi s`-i explice:
10 KATHERINE GRANGER
– |]i duce bagajul la feribot, iar tu \l vei lua când ajungem

\n partea cealalt`. Ai un prieten?
– Nu, sunt singur`.
– Ai toat` via]a \nainte.
Zâmbetul Suzannei fu lipsit de str`lucire. Ar fi vrut s`
spun` ”Tocmai de asta m` tem! Ce-o s` m` fac de acum?”. De
când murise tat`l ei, lumea i se p`rea un loc strìn, indiferent
în ce ora[ s-ar fi aflat.
O urm` pe Jeannette [i se a[ez` pe o b`ncu]` de lemn pe
feribot. Privind-o cu coada ochiului, m`tu[a \[i spuse c`
Suzanne nu era atât de sigur` pe sine pe cât voia s` par`. Cu
p`rul blond strâns în coc, p`rea \ncânt`toare! Ar fi avut tot
dreptul s-o antipatizeze, dar n-o \ncercau astfel de
sentimente. |n trecut, Suzanne \l chinuise \ngrozitor pe
nepotul ei preferat, iar acesta era un motiv suficient ca s-o
urasc`. Raoul ar fi putut s-o \mblânzeasc`, dac` ar fi vrut.
Poate c` o iubise prea mult sau nu suficient... Oricum, ei se
desp`r]iser`, iar Jeannette voia s` se poarte cuviincios cu
musafira ei.
Bucuroas` s` simt` briza care \i mângâia chipul, Suzanne
\[i \n`l]` capul spre soare. Ochii ei, acum de un albastru-violet,
str`luceau, iar Jeannette nu se mira c` Raoul fusese fermecat
de ei. Spera din toat` inima c` luase o decizie bun` atunci
când o invitase s` stea la ea.
– M-a adus o prieten`, spuse ea pe un ton firesc. Ne
a[teapt` s` ne duc` acas`. Ma[ina e parcat` foarte aproape de
ponton, a[a c` n-o s` mergem prea mult prin c`ldur`.
Jeannette ceru unui hamal s` ia valizele [i s` le \nso]easc`

pân` la ma[in`. Str`b`tur` o str`du]` plin` de restaurante
din care se auzea muzic` chinezeasc`. Hamalul puse valizele
\n portbagaj, iar Suzanne \i d`du un bac[i[ generoas, \nainte
ca m`tu[a Jeannette s` fac` acest lucru. |n timp ce a[teptau
ca prietena m`tu[ii s`-[i termine cump`r`turile [i s` se
\ntoarc`, cele dou` femei se a[ezar` pe bancheta din spate a
ma[inii. Pe nea[teptate, un chinez se apropie de ele [i le
oferi câte o cea[c` de ceai aromat. Suzanne accept`
bucuroas`.
– Mul]umesc, Chin Lung, spuse Jeannette. Chiar sim]eam
nevoia s` beau un ceai [i sunt sigur` c` [i companioana mea
era \nsetat`. D`-mi voie s` ]i-o prezint pe doamna Suzanne de
Brécourt, care e \n vizit` la noi. Suzanne, dumnealui e bunul
meu prieten Chin Lung.
B`rbatul se \nclin` ceremonios [i \i zâmbi.
– M` bucur s` v` cunosc. Bun venit!
Dup` plecarea lui, Suzanne \i spuse m`tu[ii:
– Nu mai folosesc numele acesta, n-am mai f`cut-o de la
divor]. Prefer s` m` prezint ca Suzanne Dawson.
Jeannette lu` o \nghi]itur` de ceai [i privi semnificativ c`tre
mâna stâng` a Suzannei \nainte s` r`spund`:
– |mi cer scuze c` m` amestec, dar a[ fi crezut c` \n cazul
tù ai nevoie de protec]ia unei verighete, ma chere. O tân`r`
bogat`, frumoas` [i nec`s`torit` e saupus` oric`ror riscuri.
– Am \nv`]at asta \nainte s` m` c`s`toresc. {tiu s` am grij`
de mine. Am dou`zeci [i doi de ani [i am trecut de perioada
critic`.
Jeannette se gândi cu am`r`ciune c` tân`ra nu cunoscuse

nici o perioad` critic`. Mi[c`rile [i gesturile sale tr`dau
elegan]` [i naturale]e.
– Ai fost plecat` \n strìn`tate, nu? Te-am invitat la mine
acum aproape un an.
Suzanne aprob`.
– Am g`sit scrisoarea dumitale atunci când m-am \ntors
acas`. M` bucur s` te v`d din nou!
Decise s` nu-i spun` m`tu[ii Jeannette c`-[i petrecuse
ultimul an \n ]`ri subdezvoltate, unde f`cuse munc` de
voluntariat. La \ntoarcerea acas`, nevoia de a fi lâng` o
persoan` apropiat` fusese atât de puternic`, \ncât \i
r`spunsese m`tu[ii Jeannette f`r` s` stea pe gânduri.
– {i eu m` bucur s` te v`d! r`spunse cu sinceritate
Jeannette. Ai stat stat printre milionari, pe yacht-uri luxoase,
nu-i a[a? Nu te condamn!
Suzanne lu` o ultim` \nghi]itur` de ceai.
– Am trìt bine, r`spunse ea, f`r` s` se dea de gol. Ce mai
face unchiul Philippe?
Jeannette \ncepu s` râd`.
– E plecat \n Orientul Mijlociu, cu afacerile lui. Sunt din
nou singur`, a[a cum eram atunci când ]i-am scris. Mi-a p`rut
foarte rù când am aflat c` ]i-ai pierdut tat`l. Cred c` a fost o
lovitur` foarte puternic` pentru tine, ma pauvre enfant.
Suzanne schimb` repede subiectul.
– De ce ai ales Hong Kong, m`tu[` Jeannette? \ntreb` ea
curioas`. Locuie[ti aici de mult timp.
– Cred c` magia insulei m` ]ine aici. Am venit din cauza

afacerilor lui Philippe [i mi-a pl`cut noutatea oferit` de
oamenii [i locurile de aici. M` bucur c` ai putut veni \nainte
s` plec`m.
– Pleca]i?
– Poate, când se \ntoarce Philippe. Sunt sigur` c`, asemeni
mie, vrea s` se \ntoarc` \n dragul nostru Paris.
|nc` nu venise vorba de Raoul, iar Suzanne abia s`
st`pânea s` nu \ntrebe.
– |mi pare rù c` am \ntârziat.
U[a ma[inii se deschise. Cu ochii m`ri]i de curiozitate,
Suzanne privi c`tre tân`ra \mbr`cat` \n rochie alb`, cu p`rul
negru prins cu o e[arf` multicolor`. Avea ochii negrii, buze
pline [i tenul bronzat. Pe mâna stâng` str`lucea un safir
imens. Cât de potrivit` ar fi pentru Raoul!
Nu-[i putea explica de ce se gândise la a[a ceva.
– Suzanne, ea e prietena mea, doamna Sylvana Lapport.
Este din Italia, a fost c`s`torit` cu un englez [i acum e
divor]at`. Sylvana, domni[oara Suzanne Dawson.
– M` bucur s` te cunosc, Suzanne, \i r`spunse ea.
– {i eu m` bucur c` sunt aici, r`spunse foarte serioas`
Suzanne.
Sylvana chicoti.
– Suntem foarte diferite una de cealalt`. Eu brunet`, plin`
de verv` [i italianc`, tu supl`, blond`, palid` – tipic
englezoaic`. Nu e[ti de acord, Jeannette?
Aceasta \[i plimb` privirea de la una la alta.
– M`car ave]i un lucru un comun, se strâmb` ea. Sunte]i

amândou` divor]ate.
Sylvana nu gust` gluma.
– Nu cred c` \mi place situa]ia asta, cara Jeannette. Nu am
de gând s` r`mân nec`s`torit` [i ai s` vezi c` lucrurile se vor
schimba curând.
Porni ma[ina. Suzanne admir` priveli[tea care i se \nf`]i[a
\n fa]a ochilor – hoteluri \nalte, magazine pestri]e, oameni
veseli [i g`l`gio[i. Se bucura de primirea cald` oferit` de
Sylvana [i de m`tu[a Jeannette.
– Am o cas` minunat`, chiar \n inima ora[ului, spuse la un
moment dat Sylvana. Are ziduri \nalte [i o curte interioar`
absolut splendid`. O ador! Trebuie s` vii s-o vezi, Suzanne!
Faptul c` \[i spuneau pe numele mic o f`cea pe Suzanne s`
se simt` \n largul ei.
– Sigur, nu e atât de grandioas` ca a Jeannettei, continu`
Sylvana. Din casa ei se v`d portul, Kowloon [i Noile Teritorii.
|i zâmbi Jeannettei, care asculta amuzat` discu]ia celor
dou`. Avea cincizeci [i cinci de ani, dar nu p`rea s` aib` mai
mult de treizeci [i cinci [i p`rea s` pre]uiasc` foarte mult
prietenia Sylvanei.
Ma[ina \ncepu s` urce printre copaci. Curând intrar` în
curtea imens`, plin` de flori.
– O s` vezi un amestec de stiluri occidentale [i orientale,
dar predomin` cel occidental, explic` Jeannette.
Spre deosebire de casele chineze[ti, aceasta avea dou`
etaje, o verand` mare [i o teras` de pe care se puteau admira
mun]ii, dar [i portul.
Dup` plecarea Sylvanei, Jeannette îi prezent` casa

Suzannei. Aceasta admir` covoarele, mobila de bambus [i din
lemn negru. Casa era plin` de tapiserii, vase, sculpturi
abstracte, toate aranjate cu mult bun-gust.
– Vreau s` te odihne[ti, ma chére, îi spuse Jeannette când
o conduse în camera ei.
De fapt, era vorba de un dormitor spa]ios [i o baie în care
func]ionau aparate de aer condi]ionat.
– Majordomul, care se nume[te Sun Yu-Ren, o s`-]i aduc`
ceva de bùt, dup` care ar fi bine s` te întinzi pentru câteva
ore.
Suzanne privi în jurul ei, la patul imens cu plas` de ]ân]ari,
la m`su]a de toalet`, la dulap [i la draperiile de satin care se
asortau cu cuvertura de pe pat, pe care erau broda]i dragoni
minusculi.
– Toate camerele sunt la fel de frumoase precum aceasta?
\ntreb` ea.
Se apropie de fereastr` [i observ` c` d`dea spre gr`din` [i
spre port.
– Mai mult sau mai pu]in. Raoul a cump`rat casa, ca s` aib`
unde s` locuiasc` atunci când afacerile îi cereau s` vin` aici. E
greu s` g`se[ti un loc unde s` stai în Hong Kong. A[a îns`..
Casa e foarte potrivit` pentru întruniri, pentru c` are [i o sal`
de conferin]e.
Suzanne auzi numai jum`tate din ceea ce-i spusese
Jeannette. Simpla pomenire a numelui lui Raoul f`cu s`-i
accelereze pulsul.
Jeannette î[i scoase m`nu[ile [i o privi gânditoare.
– Raoul este în Hong Kong, spuse ea pe un ton foarte serios.

Suzanne p`li brusc [i se r`suci c`tre fereastr`. Încerc` s` se
st`pâneasc` [i vorbi f`r` s` se întoarc`:
– Ar fi trebuit s`-mi spui.
– }i-am spus.
– Nu acum...
– Îmi pare rù. Nu era aici acum un an, când ]i-am scris [i
te-am invitat s` stai o perioad` cu mine. {tiam c` încerci s`-]i
revii dup` pierderea tat`lui tù. Când mi-ai r`spuns [i m-ai
întrebat dac` mai po]i veni, am spus c` da. Nu m-am gândit c`
s-ar putea s` te deranjeze prezen]a lui Raoul. La urma urmei,
rela]ia voastr` e terminat`.
Jeannette vorbise pe un ton destul de categoric, iar
Suzanne f`cu efortul de a se întoarce c`tre ea. Culoarea
ochilor era mai închis` decât de obicei, accentuându-i
paloarea fe]ei.
– Ai dreptate, m`tu[` Jeannette, r`spunse ea abia auzit.
Poate c`, în timp, o s` m` obi[nuiesc s` m` întâlnesc cu fostul
meu so].
– Nu vorbi pe tonul `sta cinic. Nu m` po]i p`c`li! Poate
c`-l accept de la Raoul, dar de la tine nu!
Suzanne î[i ridic` b`rbia, mândr`.
– De ce nu-l accep]i de la mine? o provoc` ea. De ce m-ai
invitat aici?
Jeannette râse u[or.
– Draga mea, de ce invit` î[i oamenii rudele [i prietenii în
casele lor? Nu c` asta ar fi casa mea... Îmi face pl`cere
compania ta [i am crezut c` ]i-ar prinde bine s` te relaxezi pu]in.
Sezanne î[i mu[c` buza. S` te relaxeze? Nu mergea la

petreceri, nu ducea o via]` libertin`. Perioada petrecut` în
strìn`tate o schimbase foarte mult [i-i ar`tase ce însemna, cu
adev`rat, via]a. {i nu fusese singur`. Singur`tatea, îns`, o
a[tepta în luxoasa cas` din Londra pen care nu mai avea cu
cine s-o împart`. Invita]ia m`tu[ii Jeannette fusese o man`
cereasc`.
Acum, nu mai era sigur` de acest lucru... Nu se gândise nici
o clip` la posibilitatea de a-l reîntâlni pe Raoul. Înfierbântat`
[i obosit` dup` c`l`torie, hot`rî s` stea atât cât îi cereau
regulile de polite]e, dup` care s` plece. Trebuia s` se
dep`rteze cât mai mult [i cât mai repede de fostul ei so].
– Îmi pare rù, m`tu[` Jeannette. Am fost nepoliticoas` [i
te rog s` m` ier]i.
Un zâmbet slab îi ap`ru pe buze [i se aplec` s-o s`rute pe
obraz pe femeia mai în vârst`.
– Î]i mul]umesc c` m-ai invitat aici.
Jeannette îi lu` mâinile în ale ei.
– O s`-]i trimit ceva de mâncare, îi spuse ea pe un ton
blând. Dup` care vreau s` te culci! E[ti foarte sl`bit` [i cred c`
e momentul ca cineva s` se ocupe serios de tine.
F`r` s` vrea, Suzanne se înfior`. A[a îi spusese [i Raoul, cu
ani în urm`.
Dup` plecarea m`tu[ii, se întinse în pat, cu ochii în tavan.
La începuturile rela]iei lor, Suzanne fusese nevoit` s` se
ocupe singur` de organizarea unei petreceri. Tat`l ei fusese
plecat, cu afaceri, iar el o supraveghease în permanen]`, cu o
insisten]` care o enervase. Petrecerea fusese cu adev`rat
s`lbatic` – majoritatea invita]ilor bùser` prea mult. Dup`

miezul nop]ii, ie[ise în curte s` ia o gur` d eaer curat [i fusese
urm`rit` de unul dintre musafiri, un student cu idei socialiste,
hot`rât s` strice cheful tuturor.
– Bun`, Derek, îl salutase ea zâmbind. Cam cald înùntru,
nu-i a[a?
Cl`tinându-se pe picioare, el îi r`spunsese:
– Foarte! În plus, oamenii sunt de nesuportat! Atât de
boga]i...
– Ce e rù în a fi bogat? replicase ea.
– N-ai muncit nici o zi în via]a ta, [uierase el, apropiindu-
se amenin]`tor.
– A muncit tata [i a câ[tigat cinstit fiecare b`nu]!
– Foarte frumos din partea lui! {i acum prive[te cum îi
cheltuie[ti tu, nu-i a[a?
O prinsese cu putere de bra], dar ea încercase s` se opun`.
– Nu e chiar a[a! Cred c` ar fi mai bine s` pleci! Ai abuzat
de ospitalitatea mea...
El o prinsese cu brutalitate în bra]e, o s`rutase [i o
împinsese într-un tufi[. În]elegându-i inten]ia, Suzanne se
luptase cu el ca o pisic` s`lbatic`. Îl zgâriase, dar el reu[ise
s-o trânteasc` la p`mânt [i s`-i sfâ[ie rochia. La un moment
dat, sim]ise c` cineva o ia în bra]e [i o poart` pe bra]e în cas`.
– Totul e în regul`! auzise vocea lui Raoul.
O pusese pe pat [i o mângâiase, f`când tot posibilul s` o
lini[teasc`.
– Nu s-a întâmplat nimic. Din fericire, am intervenit la timp.
Tonul lui se asprise:
– Ce ]i-a venit s` te duci în curte cu unul ca el? Ai cùtat-o

cu lumânarea, s` [tii!
Mândria ei o f`cuse s` riposteze. Brusc, devenise
con[tient` de rochia rupt` care-i dezgolea umerii [i un sân.
– Da? A[a cum o caut [i acum, nu? Am sc`pat de un b`rbat
[i am dat peste altul!
Ochii i se umpluser` de lacrimi, iar el îi d`duse o batist`.
F`r` s`-[i dea seama, o acceptase [i-[i [terse lacrimile.
– Nu te mai purta la un copil! o certase el. Ai avut o
experien]` nepl`cut`, dar cred c` aveai nevoie de a[a ceva. Ai
crezut mereu c` tat`l tù extrem de indulgent [i banii lui de
protejeaz` de tot rùl din lume.
Suzanne aruncase cu batista în el.
– Parc` ai fi Derek! {i el a spus ceva asem`n`tor înainte s`...
– Bine, gata! Încearc` s` ui]i! Scoate-]i rochia [i hai la
culcare! O s`-]i aduc un pahar de lapte cald, bine? M` ocup eu
de petrecere.
Se ridicase de pe pat [i o privise insistent.
– Dac` nu e[ti în pat când m` întorc, promit c` te dezbrac
chiar eu!
– Tic`losule! strigase ea, ca un copil. To]i b`rba]ii sunt la
fel [i urm`resc un singur lucru!
Cu mâna pe clan]`, Raoul se întorsese c`tre ea.
– Ai început s` înve]i! Dar nu ne pune pe to]i în accea[i
oal`! În general, femeia g`se[te b`rbatul pe care-l merit`. O
fat` frumoas` [i bogat`, care st` într-un turn de filde[, scoate
ce e mai rù într-un b`rbat. Trebuie s`-[i arate superioritatea.
– {i se poart` ca un tic`los!
– Nu, ma chére. Se poart` ca un b`rbat!
O salutase în b`taie de joc, dar Suzanne îi luase în serios
amenin]area [i fusese deja în pat când el se întorsese.
– Bùtura dumneavoastr`, mademoiselle!
Spre uimirea ei, se a[ezase lâng` ea.
– Bea tot, ca o feti]` cuminte. S` nu-]i faci griji din pricina
petrecerii. Totul s-a rezolvat!
A[teptase pân` golise paharul. Suzanne \[i d`duse seama
c` nu s-ar fi descurcat f`r` el.
– Noapte bun`, [optise ea. {i \]i mul]umesc.
– Nici un zâmbet?
– Nu m` simt în stare s` zâmbesc.
– {tiu. În]eleg prin ce ai trecut, dar nu vreau s` adormi [i
s` ai co[maruri. Trebuie s`-]i [tergi din minte tot ce s-a
întâmplat. S`rutul pe care l-ai primit tu... B`rba]ii [tiu s`
s`rute [i altfel. Dac` î]i întorci capul c`tre mine, am s`-]i ar`t.
– Nu vreau s`-mi ar`]i. Te rog, pleac`!
– Dac` plec acum, îi spuse el foarte calm, am s` m`
întorc în câteva ore pentru c` ai co[maruri sau nu po]i s`
dormi. Pot s`-]i aplic tratamentul acum sau atunci. Cum
preferi? Nu cred c` e nevoie s`-]i atrag aten]ia c` atunci vei
fi pe jum`tate adormit`, iar oamenii nu mai sunt
responsabili pe faptele lor când sunt într-o asemenea stare.
Am fost destul de clar?
– De ce vrei s` m` s`ru]i? {tii c` nu pot s` te suf`r! Te
accept numai din pricina tat`lui meu!
– Poate c` [i eu insist tot din pricina tat`lui tù!

Suzanne î[i d`duse seama c` nu era în cea mai bun` pozi]ie
ca s` înceap` o nou` lupt`. Raoul se aplecase peste ea, iar ea
se încordase.
– Relaxeaz`-te, prostu]o!
Dar ea nu-l ascultase. Ar fi vrut s` r`mân` la fel de
încordat`, dar buzele lui fierbin]i o for]aser` s` r`spund`. Î[i
pusese bra]ele în jurul gâtului lui [i pierduse no]iunea
timpului. Nu fusese prima dat` când fusese s`rutat`, dar
fusese prima dat` când nu voise s` se termine. Nu [tiuse cât
durase, dar îi alungase complet din minte s`rutul lui Derek.
El fusese cel care puse cap`t s`rutului.
Privind înapoi, Suzanne [tia c` acela fusese un moment de
cotitur` în via]a ei. Totul era la fel... cu excep]ia ei.
Raoul ar fi trebuit s` r`mân` în trecut, dar iat` c` se
întorsese. Oare se rec`s`torise? Simpla idee o f`cu s` tremure.
Ca s` nu se mai gândeasc` la a[a ceva, se ridic` din pat [i
intr` în baie.
Capitolul 2
Diminea]a urm`toare o g`si pe Suzanne m`cinat` de

\ndoieli cu privire la [ederea \n Hong Kong, mai ales \ntr-o
cas` care apar]inea companiei Brécourt. Mai mult, o tulbura
prezen]a fostului ei so]. Trecuser` patru ani de când se
cunoscuser` [i doi de la divor]. C`s`torit` la nou`sprezece,
divor]at` la dou`zeci! Când sentin]a devenise definitiv`, \[i
luase o vacan]`. |n \nsorita Grecie, al`turi de prieteni, \[i
spusese c` \i era mai bine f`r` b`rbatul pe care \l considera un
c`pos arogant. Evident c` nu era, dar a[a \i venea mai u[or
s`-l iubeasc`.
F`cu un du[ [i se \mbr`c`, gândindu-se la ]`rile extrem de
s`race \n care oamenii aveau nevoie, ca [i ea, de dragoste.
De la desp`r]irea lor, Suzanne ajunsese s` aprecieze
atitudinea protectiv` pe care Raoul o avusese fa]` de ea.
Foarte pu]ini din oamenii din jurul ei \i fuseser` prieteni
adev`ra]i. Majoritatea fuseser` dornici de aventuri,
adolescen]i care refuzaser` s` se maturizese [i s`-[i asume
responsabilit`]ile. Raoul o \nv`]ase multe, iar ea \n]elesese \n

timp c` nimeni nu-[i alege jum`tatea. Nu putea s` precizeze
cu exactitate momentul \n care \[i d`duse seama c`-l iube[te
pe Raoul. Pur [i simplu, \l iubea.
Gata de o nou` zi, alese o rochie u[oar` de in de culoarea
untului [i-[i l`s` p`rul liber. |n timp ce-[i peria p`rul, se
gândea cum se va reac]iona \n momentul \n care \l va \ntâlni
pe Raoul. Oare cum va reac]iona el? Va mai fi posibil` o rela]ie
de prietenie, dup` tot ce se \ntâmplase \ntre ei? Ca [i când nu
era suficient c` Raoul era un b`rbat sofisticat, mai era [i
francez! De aceea era foarte posibil s` riddice nep`s`tor din
umeri [i s`-[i \ndrepte aten]ia spre altcineva. {i cum putea ea
s`-i cear` socoteal`?
|[i puse sandalele cu toc \nalt [i cobor\ la micul dejun.
Jeannette o a[tepta pe verand`, \ntr-o rochie de m`tase de un
verde pal.
– Bun` diminea]a, chérie! spuse ea. Tocmai voiam s`-l
trimit pe Sun Yu-Ren s`-]i aduc` ceaiul. Nu m` a[teptam s`
cobori a[a de devreme. Ai dormit bine?
Suzanne se a[ez` la mas`, \n fa]a m`tu[ii, [i \[i a[ez`
[ervetul \n poal`.
– Foarte bine, mul]umesc!
Sun Yu-Ren ap`ru din senin lâng` ea.
– Ce dori]i la micul dejun? \ntreb` el f`când o reveren]`.
Suzanne savur` pepenele [i delicioasele fructe specifice
zonei. Ceaiul verde servit \n ce[cu]e minuscule de por]elan \i
pl`cea din ce \n ce mai mult.
Mai z`bovir` la mas` pentru c` m`tu[a s`-[i verifice
coresponden]a.
– Dumnezeule! exclam` ea ridicându-[i privirea dintr-o

scrisoare b`tut` la ma[in`. A[ fi vrut s` s` te duc s` vezi
împrejurimile, dar o jurnalist` din Londra m-a convins s`-i
acord un interviu. Uite rezultatul! Vine în diminea]a asta,
împreun` cu fotoreporterul, s` fac` un articol pentru o revist`
lunar`.
Jeannette d`du din mân`, nep`s`toare.
– {tii genul... Poze din gr`din` [i din cele mai bune camere!
– E în regul`, r`spunse Suzanne. Sunt sigur` c` ai [i alte
angajamente [i nu trebuie s` le anulezi din cauza mea. Sper
ca vizita mea s` nu te deranjeze. Pot s` plec imediat, dac`
vrei.
– R`mâi aici! Nu mi s-a mai luat niciodat` un interviu [i am
nevoie de suport moral. Îl rugasem pe Raoul s` vin`, dar el a
refuzat. A râs de mine [i m-a sf`tuit s`-i las s` se plimbe prin
cas`, f`r` s` intervin.
Suzanne se relax` instinctiv la gândul c` Raoul nu va veni
în cursul dimine]ii. Cel pu]in va avea timp s` se preg`teasc`
pentru întâlnire. Cât despre momentul interviului, î[i propuse
s` r`mân` în planul doi în timpul discu]iei, pentru c` nu avea
nevoie de publicitate. Oricum, nu mai f`cea parte din
imperiul Brécourt. Era doar Suzanne Dawson [i prefera s`
r`mân` a[a.
– Sper s` nu stea prea mult.
Jeannette împ`turi scrisoarea [i o strecur` înapoi în plic.
– Presupun c` ar trebui s` le servim masa de prânz. Ai
poft` de mâncare chinezeasc`?
Se încrunt` brusc, dar încerc` s` zâmbeasc`.
– N-am nimic împotriv`.

– Mai mult decât am spus eu, atunci când am venit aici!
Nimeni nu reu[ise s` m` conving` s` intru într-un restaurant
chinezesc, nici m`car pentru o cea[c` de ceai. Acum ador
mânc`rurile chineze[ti! Dar aici po]i s` alegi între buc`t`ria
american`, fran]uzeasc`, indian`, indonesian`, italian`,
suedez`, japonez`, malaezian`, coreean`, ruseasc` [i
chinezeasc`.
Suzanne izbucni în râs.
– Pare interesant!
Discutar` despre mânc`ruri pân` când sunetul unei ma[ini
care se apropia le înterupse.
– Cred c` e prietena noastr`, ziarista! [opti Jeannette.
Peste câteva minute, un cuplu tân`r travers` camera. Ea
purta o fust` lung` [i o bluz` de m`tase [i era tuns` bìe]e[te.
B`rbatul, care nu avea mai mult de dou`zeci [i cinci de ani,
avea barb` [i musta]`.
– Bun` diminea]a! salut` femeia. Sper c` n-am venit \ntr-un
moment nepotrivit.
Zâmbi larg c`tre cele dou` gazde, iar Suzanne se gândi c`
avea \n jur de treizeci de ani.
– Deloc, \i asigur` Jeannette. B`nuiesc c` sunte]i
domni[oara Norma Reagan [i domnul Neil Killbride. Sper c`
n-o s` v` par` rù c` a]i f`cut aceast` c`l`torie.
– Cu siguran]` n-o s` ne par` rù. Ave]i o cas` foarte
frumoas`. {i mare, nu-i a[a?
Privirea ei z`bovi asupra Suzannei.
– V-am mai v`zut undeva, nu-i a[a?

Jeannette interveni:
– Tân`ra mea prieten` Suzanne s-a \ntors recent din
strìn`tate. Chiar asear`, ca s` fiu mai precis`.
Norma se \ntoarse c`tre colegul ei.
– Neil, unde am mai v`zut-o pe domni[oara... Suzanne?
Neil zâmbi larg.
– Nici o [ans`! r`spunse el, privind-o admirativ pe
Suzanne. Cu siguran]` mi-a[ fi amintit dac` a[ mai fi v`zut-o.
Suzanne st`tea nemi[cat`. P`rul ei blond \i \ncadra chipul
micu], acum extrem de palid. Nu-[i mai amintea nimic din
ziua nun]ii, cu atât mai pu]in invita]ii. Era foarte posibil ca
aceast` tân`r` s` fi fost prezent`, dar nu voia s`-[i aminteasc`
trecutul. Era prea dureros.
– |ncepem? interveni Jeannette. Unde vrei s` st`m?
Ea privi peste cei doi musafiri, c`tre persoana care intrase
\n curte [i se apropia cu pa[i mari. Inima Suzannei \ncepu s`
bat` mai tare [i se \mbujor` brusc. Observ` c` nu se schimbase
deloc. Era la fel de suplu [i de atr`g`tor, dar acum p`rea [i mai
tulbur`tor pentru c` privirea ei era plin` de dragoste.
– Fii dr`gu]`, Suzanne. Du-te \n buc`t`rie [i roag`-l pe Sun
Yu-Ren s` preg`teasc` ceaiul.
O privi câteva secunde pe femeia \n vârst`, apoi se ridic` [i
se gr`bi s` intre \n cas`.
– Fii binecuvântat`, m`tu[`!
Se purtase minunat când ascunsese numele ei de familie
fa]` de ziarist` [i acum, când \i d`dea timp s` se preg`teasc`
de sosirea nea[teptat` a lui Raoul. Dup` ce-i transmise
mesajul majordomului, sim]i c` o p`r`se[te curajul. Nu era \n

stare s` dea ochii cu el! Urc` \n fug` sc`rile pân` \n camera ei
[i \ncerc` s`-[i pun` ordine \n gânduri.
Un lucru era sigur – nu putea s` stea \n dormitorul ei,
pentru c` m`tu[a Jeannette urma s-o conduc` pe Norma
Reagan \n turul casei. |[i aranj` rochia, \[i d`du cu pu]in ruj [i
se piept`n` rapid. Nu se auzea nici un zgomot [i-[i imagin` c`
beau ceaiul servit de Sun Yu-Ren. Ce-ar fi s` ias` prin
buc`t`rie?
– Ca de obicei, ai gre[it drumul, Suzanne.
Vocea groas`, familiar` o lu` prin surprindere. Se r`suci pe
c`lcâie [i-l v`zu pe Raoul în spatele ei. P`rul lui negru p`rea
mai bogat, iar tenul pu]in mai palid decât î[i amintea ea. O
privea, îns`, în acela[i fel ironic, ca [i când n-o lua în serios.
Întotdeauna o enervase acest lucru!
– Bun`, Raoul. Ce mai faci?
Tonul ei rece îl f`cu s` se încrunte pentru o frac]iune de
secund`. Suzanne f`cu un pas înapoi – o m`sur` instinctiv` de
precau]ie, absolut necesar` de vreme ce dragostea ei pentru
Raoul era mai puternic` decât niciodat` [i mai presus de
puterile ei.
– Bine. De ce nu te-ai întors pe teras`. Toat` lumea te
a[teapt`.
Privirea lui deveni mai insistent`.
– Ce s-a întâmplat cu tine? Ai fost bolnav`?
– Nu.
– Atunci? C`l`toria din strìn`tate nu a fost a[a cum ai
sperat sau suferi dup` un iubit l`sat acas`?
– Nu e vorba de a[a ceva. Dar de unde ai aflat?

– De unde a[ fi putut s` aflu? Iar \]i umbl` mintea aiurea?
Tonul lui dominator, complet nejustificat de vreme ce nu
avea nici un drept asupra ei, o irit`.
– Poate c` am avut nevoie de timp, ca s`-mi limpezesc
gândurile.
– {i... ]i-ai limpezit gândurile?
– Într-un fel.
În ciuda hot`rârii ei de a-[i men]ine cump`tul, prezen]a lui
o tulbura, iar Raoul observ` acest lucru. Vru s`-[i dea p`rul de
pe frunte, iar mâna îi tremura vizibil.
– Acum, dac` ai terminat interogatoriul, putem s` ne
întoarcem la ceilal]i?
– Musafirii no[tri nu mai stau mult, a[a c` fruntea sus!
O conduse înapoi pe teras`, iar Suzanne observ` c` vocea
[i purtarea lui se schimbaser`. Cât de amabil [i galant putea fi,
atunci când voia! Dar ea nu avea nevoie de bun`tatea [i
generozitatea lui, pentru c` îi era greu s` fac` fa]` acestor calit`]i.
Aproape ajunseser` pe teras`, când Raoul rupse t`cerea:
– Îmi pare rù pentru tat`l tù. Am ]inut foarte mult la el.
Suzanne nu-[i ridic` privirea. Î[i mu[c` buza, încercând s`
nu r`bufneasc` [i s` nu-i strige: „{i atunci de ce nu ai venit
s`-l vezi \nainte s` moar`?”. Dar nu-i spuse nimic.
Ar fi vrut s` plece acas`. Întânirea cu el fusese mai
tulbur`toare [i mai dificil` decât î[i imaginase; nu se sim]ea în
stare nici s` stea de vorb` cu micul grup de persoane care o
a[teptau la ceai.
M`tu[a Jeannette îi întâmpin` cu c`ldur`.
– Suzanne, Raoul! În sfâr[it, a]i venit! V` rog s` lua]i loc [i

s` servi]i o cea[c` de ceai.
Neil Kilbride trase un scaun pentru Suzanne, iar Raoul se
a[ez` lâng` ea.
– Ave]i o proprietate foarte frumoas`, domnule de
Brécourt! spuse Norma Reagan. Poate o s` ne face]i o favoare
[i o s` poza]i pentru revista noastr`...
Raoul cl`tin` din cap [i-[i termin` ceaiul.
– Îmi pare rù, dar am o întâlnire de afaceri. Sunt sigur c`
o s` m` scuza]i.
Norma Reagan nu-[i ascunse dezam`girea.
– Nici m`car într-un singur instantaneu? \ncerc` ea s`-l
lingu[easc`.
El cl`tin` hot`rât din cap [i refuz` o alt` cea[c` de ceai.
Întinse cea[ca m`tu[ii sale, aplecându-se pu]in c`tre Suzanne.
Ea tres`ri din pricina distan]ei mult prea mici dintre ei [i f`cu
o mi[care brusc`, trântind cea[ca din mâna lui. Amândoi se
repezir` s-o prind`, iar degetele lor se \mpreunar`.
– Îmi pare rù, spuse el.
– E vina mea.
Suzanne î[i trase mâna [i-i d`du cea[ca Jeannettei. Era
furioas` din pricina ne\ndemân`rii de care d`duse dovad` [i a
faptului c` ro[ise puternic. Ce p`cat c` cea[ca fusese goal`!
Dac` ar fi avut ceai în ea, ar fi putut s` se retrag`, profitând de
pata de pe rochie!
Norma Reagan o privi insistent, f`când-o pe Suzanne s` se
întrebe dac` [tia c` fusese c`s`torit` cu Raoul. Oare va râde,
împreun` cu Neil Kilbride, pe seama faptului c` era
îndr`gostit` de fostul ei so]?
Ca [i când n-ar fi observat nimic, el se scuz` [i intr` în cas`.

Cei doi ziari[ti se ridicar` [i deciser` s` înceap` cu
fotografierea gr`dinii.
– Am s`-i înso]esc pe invita]ii no[tri, s` le explic câteva
lucruri prin cas`, a[a c` tu po]i face tot ce dore[ti pân` la
prânz, Suzanne.
Era sc`parea pe care tân`ra o a[tepta cu disperare. Cu toate
acestea, ezita pentru c` era într-o ]ar` strìn`.
Jeannette \n]elese ezitarea ei:
– Îmi pare rù c` nu pot s`-]i pun la dispozi]ie ma[ina, dar
suntem foarte aproape de drumul principal, iar tramvaiele
circul` la intervale regulate. Sunt foarte eficiente!
Era foarte clar c` nu voia ca Suzanne s` mai z`boveasc` \n
preajma lor. N-o învinov`]ea pentru c` nu voia ca fosta so]ie a
nepotului sù s` intre din nou în familia lor. {tia, îns`, c`
Jeannette ar fi fost de-a dreptul îngrijorat` dac` ar fi [tiut efectul
pe care-l avusese strângerea de mân` a lui Raoul asupra ei.
Mergând spre camera ei, se gândi cu mai mult calm la toate
senza]iile [i trìrile care o încercaser`. Problema era c` trebuia
s`-[i \nfrâng` pornirile inimii.
|[i lu` po[eta [i cobor\ \n hol unde, spre uimirea ei, se
\ntâlni cu Jeannette, \nso]it` de cei doi ziari[ti.
– Ce-ar fi s` ne poza]i pentru câteva fotografii? o \ntreb`
Norma Reagan, zâmbind dulce.
Neil Killbride \[i sus]inu colega, entuziast.
– V` rog, domni[oar` Suzanne! Nimic nu \nsufle]e[te mai
bine o fotografie decât o fat` frumoas`!
Degetele Suzannei se \ncle[tar` pe bareta po[etei. Era clar
c` m`tu[a Jeannette nu aproba aceast` idee. Nu era singura...
– M` scuza]i c` intervin. Trebuie s` mergem, Suzanne,

dac` vrei s` te duc \n ora[.
Vocea lui Raoul se auzi foarte clar. Oricât ar fi fost de
ciudat, prezen]a lui o calm` brusc.
– Sunt gata, r`spunse ea reu[ind s` zâmbeasc`.
– Conduce]i cu grij`! se auzi vocea Normei Reagan, \n
spatele lor.
Dup` ce se dep`rtar` de acas` [i ie[ir` \n [oseaua
aglomerat`, Raoul rupse t`cerea:
– Nu voiai s` apari \n fotografiile lor, nu-i a[a?
– Sigur c` nu! Nici ca fost` so]ie a ta, nici ca Suzanne
Dawson, a[a cum prefer s` mi se spun` acum.
El \[i arcui o sprâncean`.
– V`d c` nu regre]i divor]ul nostru.
Remarca lui o lu` prin surprindere. Ce bine c` purta
ochelari de soare!
– |mi pl`ceau mai mul]i b`rba]i atunci când m-am c`s`torit
cu tine, dar [tiam foarte sigur c` nu sunt \ndr`gostit` de nici
unul. Nici de tine...
– Dragostea e un lucru foarte ciudat, replic` el. Uneori, e
suficient ca doi oameni s` trìasc` împreun` mai mult timp.
Poate nu se îndr`gostesc, dar ajung s` se obi[nuiasc` unul cu
altul [i s` aib` sentimente extrem de apropiate de dragostea
adev`rat`.
Suzanne sim]ea c` se afl` pe un teren nesigur.
– Nu e cazul tù, sunt sigur`. Tu [tii exact ce vrei [i ce-]i
place [i iei, pur [i simplu.
– Ai dreptate, dar chiar [i eu mai fac gre[eli. Spre marele

meu noroc, pe majoritatea le v`d la timp [i fac tot posibilul s`
le îndrept.
Privirea ei era fixat` pe mâna lui.
– Felicit`ri pentru c` ai o viziune atât de clar` asupra vie]ii.
Probabil c` e foarte confortabil ca, din pozi]ia ta, s` urm`re[ti
gre[elile altor muritori.
El îi zâmbi larg, apoi î[i concentr` aten]ia asupra drumului.
– Nu crezi c` ar trebui s` îngrop`m securea r`zboiului? \i
suger` el, pe un ton suav.
Îi arunc` o privire piezi[` [i adùg`:
– N-o s` avem nici un avantaj dac` o s` l`s`m impresia c`
suntem în continuare so] [i so]ie. Nu e[ti de aceea[i p`rere?
Suzanne \ncerc` s`-[i spun` c` nu era \ndr`gostit` de el.
Era doar atras` de faptul c` era francez [i, prin urmare, atât de
diferit de ea – p`rul negru, tenul m`sliniu, ochii aproape
negri care str`luceau. Primise o lec]ie de la via]` [i reu[ise s`
mearg` mai departe f`r` s`-i fi r`mas nici o urm`. Ea nu putea
s` spun` acela[i lucru... Raoul o alungase din amintirile lui ca
[i când nu f`cuse niciodat` parte din via]a lui. Ea de ce nu
putea s` fac` acela[i lucru?
O ]ar` strìn` [i foarte interesant` îi st`tea la dispozi]ie ca
s-o exploreze. P`rea ciudat c` f`cea acest lucru împreun` cu
Raoul! Ca [i când i-ar fi sim]it privirea, el se întoarse [i-i zâmbi.
Î[i d`du seama c`, pentru moment, nu conta decât c` Raoul
era lâng` ea. Poate c` nu erau sorti]i unul altuia, dar nimeni [i
nimic nu-i putea lua senza]ia pe care o sim]ea în acele
momente [i care-i aducea pl`cere [i durere în acela[i timp.
Când se apropie de centrul ora[ului, Raoul încetini.

– Trebuie s` te las aici, pentru c` am ni[te treburi de
rezolvat. Î[i sugerez s` r`mâi în zona central` [i s` dai o rait`
prin magazine. Po[ta este în apropiere, a[a c` po]i s` cumperi
timbre [i plicuri, ca s` le scrii celor de acas`. Ne întâlnim aici
peste o or` [i mergem s` lu`m prânzul.
Suzanne îl privi uimit`. Înc` nu-i venea s` cread` c` se
ocupa de ea exact a[a cum f`cuse odinioar`. Nu trebuia s`-i
permit` acest lucru!
Avusese nevoie de doi ani ca s`-[i dea seama c` el era
b`rbatul vie]ii ei, iar acum trebuia s` fac` tot posibilul s` scape
de aceast` idee.
Nu [tia cât va dura acest lucru, dar nu conta! Important era
ca, pentru binele ei, rela]ia lor s` nu devin` [i mai apropiat`.
Leg`tura dintre ei trebuia rupt`, chiar dac` avea s` se chinuie
tot restul vie]ii ca s` reu[easc` asta!
– M` tem c` va trebui s`-]i spun „la revedere”, pentru c`
m`tu[a Jeannette m` a[teapt` acas` la prânz, spuse ea pe un
ton defensiv. O s` m` plimb prin magazine, apoi o s` m`
întorc acas`. Pot s` m` descurc singur`!
– Am spus c` ne vedem aici, peste o or`! Te afli într-o ]ar`
strìn`, nu la Londra! M`tu[a Jeannette se a[teapt` s` am grij`
de tine [i s` te invit la mas`, insist` el.
Se aplec` peste ea ca s`-i deschid` portiera. Suzanne trase
aer în piept, tulburat` de distan]a prea mic` dintre ei. Mirosul
slab de s`pun [i de parfum, atât de cunoscute, îi amintea de
atingerile lui, de momentele petrecute în intimitate.
{tia c` furia era singura ei arm` împotriva lui Raoul.
– Nu accept s`-]i strici programul pentru mine! strig` ea.

I-am spus [i m`tu[ei Jeannette asta! Nu [tiu dac` [tii c` ea
m-a invitat s` vin în vizit` acum un an. În mod clar, nu m`
a[teptam s` te întâlnesc aici!
El se r`suci spre ea [i expir` scurt, înfuriat.
– Ce faci tu mereu, de-mi vine s` te pleznesc? {tiu c` n-ai
timp de pierdut cu mine, dar te cunosc prea bine [i [tiu c` ai
încredere în to]i oamenii pe care-i cuno[ti [i nu crezi c` sunt
în stare s`-]i fac` rù. Cineva trebuie s` te protejeze de tine
\ns`]i! O dat` ce ai venit aici, trebuie s` accep]i consecin]ele.
Apropo, de ce ai venit?
– Pentru c` nu suportam s` mai locuiesc în Londra, dup`
moartea tat`lui meu. Aveam nevoie de... o schimbare, dac`
vrei. În anul pe care l-am petrecut în strìn`tate am înv`]at
multe despre independen]`, dar totul a fost altfel atunci când
m-am întors acas`. Nu m` \n]elege gre[it – sunt o fat`
independent` [i-mi place asta. Dar mi-e greu s` accept lumea
f`r` p`rin]i mei [i am nevoie de timp ca s` m` obi[nuiesc.
Tonul lui Raoul fu dur:
– Nu te ajut` cu nimic s` stai dup` fusta m`tu[ii Jeannette!
Tu ai nevoie de un b`rbat!
– Am \ncercat odat` [i a fost un dezastru, dup` cum prea
bine [tii. Când cineva î]i \ntinde o mân` de ajutor atunci când
ai mai mult` nevoie, e normal s` o accep]i.
Î[i plec` privirea, iar vocea ei deveni din ce în ce mai
[optit`.
– M`tu[a Jeannette mi-a oferit un refugiu de care nu am de
gând s` abuzez. O s` m` întorc la Londra...
– {i nu vrei s` fii sigur` c` o s` te întorci întreag` [i

nev`t`mat`? te a[tept peste o or` la po[t`. S` nu cumva s` nu vii!
Ca s` l`murim lucrurile, trebuie s` [tii c` nu-mi strici programul.
Trebuia s` iau masa cu cineva, a[a c` n-o s` fim singuri.
Suzanne ridic` privirea [i descoperi c` el era periculos de
aproape. Inima îi b`tea mai tare, iar picioarele îi tremurau
atunci când coborî din ma[in`.
Raoul o f`cea s` simt` o gam` întreag` de senza]ii [i trìri,
inclusiv dragostea neîmp`rt`[it`. Dup` discu]ia avut` cu el,
Suzannei îi era clar c` fostul ei so] o considera o gre[eal` a
tinere]ii, una de care se debarasase f`r` nici o strângere de inim`.
Cum îndr`znise s` spun` c` avea nevoie de protec]ie? {i de
un so]! Îl privi dep`rtându-se în ma[ina mare, opulent` [i
decise s` nu se mai gândeasc` la el. Intr` în magazine [i
admir` ceasurile, bijuteriile, por]elanurile, m`t`surile [i
broderiile de cea mai bun` calitate. Spre deosebire de Statele
Unite, magazinele erau deschise tot timpul [i p`reau pline de
minun`]ii, precum celebra pe[ter` a lui Ali-Baba. Nu mai
v`zuse niciodat` a[a ceva [i era absolut încântat` de tot ce era
în jurul ei.
Într-un magazin de bijuterii v`zu o br`]ar` [i o pereche de
cercei în fa]a c`rora i se p`rea imposibil s` reziste. Decise s` le
cumpere pentru m`tu[a Jeannette [i tocmai se preg`tea s`-i
cear` vânz`torului s` le împacheteze când auzi un zgomot
puternic. Se întoarse spre u[` [i-l recunoscu pe tân`rul orb
al`turi de care st`tuse în avion. Sc`pase ceva din mân` [i
încercat disperat s`-[i recupereze obiectul.
Suzanne se gr`bi s`-l ajute.
– Poftim! E[ti singur?

Tân`rul se uit` în direc]ia ei, f`r` s-o vad`. Cât de fragil [i
vulnerabil p`rea!
– Te sim]i bine? \l întreb` ea.
El p`rea s` n-o aud`. Era încruntat, ca [i când s-ar fi chinuit
s`-[i aminteasc` ceva. Apoi zâmbi brusc.
– Sunte]i domni[oara dr`gu]` care a stat lâng` mine în
avion, nu-i a[a?
– Cum po]i s`-]i aduci aminte de mine? {i de unde [tii cum
ar`t, dac` nu vezi?
– Deslu[esc umbre [i lumini, iar parfumul dumneavoastr`
mi-a dezv`luit multe. Pute]i s`-mi spune]i cum v` numi]i?
– Suzanne – Suzanne Dawson. Dar tu?
– Alan Edge. V` mul]umesc, domni[oar` Dawson.
P`rea sup`rat [i chinuit de un anume lucru, iar Suzanne
regret` c` nu fusese mai prietenoas` cu el în timpul c`l`toriei
cu avionul.
– F`ceam ni[te cump`r`turi, spuse ea precaut`. Pot s` te
mai ajut cu ceva? Cred c` dai dovad` de mult curaj, s` te
plimbi prin ora[ singur.
El d`du din mân`.
– M` duceam la docuri, nu vreau s` v` re]in.
– Nu e nici o problem`. Am destul timp, pân` m` întâlnesc
cu un prieten vechi. Pot s` te înso]esc... De[i nu [tiu în ce
direc]ie trebuie s` mergem, râse ea.
El ezit` [i p`ru gata s-o refuze, apoi accept` zâmbind
compania ei. Suzanne uit` de bijuteriile pe care voia s` le
cumpere. Str`b`tur` împreun` câteva sute de metri.
– B`nuiesc c` acas` ai un câine înso]itor, spuse ea la un

moment dat.
– Nu. Sunt în situa]ia asta din cauza unui accident care s-a
petrecut aici, când nava mea era ancorat` în port. În camera
motoarelor a avut loc o explozie minor`, dar eu am fost foarte
aproape de locul respectiv. Logodnica mea Jane se afla în
Singapore, cu trupa ei de dans, [i a plecat încoace de îndat`
ce a aflat de accident. Eu am fost trimis în Marea Britanie, la
spital, a[a c` nu ne-am întâlnit.
– Ce ghinion! spuse ea, cu simpatie. Jane mai este aici?
– Nu [tiu. Explozia nu a fost puternic`, a[a c` nava mea a
plecat repede, dup` repara]ii. Am întrebat în stânga [i-n
dreapta, dar n-am aflat nimic de ea. Am fost [i la poli]ie, dar
f`r` nici un rezultat. Oamenii dispar de aici într-un ritm
incredibil!
Se apropiau de docuri, iar Alan o asigur` c` putea s` se
descurce singur.
– Nu e nevoie s` vii mai departe, îi spuse el. Mul]umesc
pentru ajutor. Mul]umesc mult!
Capitolul 3
Când ajunse la oficiul po[tal, îl g`si pe Raoul a[teptând-o.

– Îmi pare rù, spuse ea, u[or stânjenit`. Nu mi-am dat
seama când a trecut timpul.
– Acum am ajuns [i eu. Pari cam îmbujorat`.
Îi deschise portiera, iar Suzanne intr` rapid. Trânti u[a
dup` ea, ca s`-l împiedice pe Raoul s` se aplece peste ea [i,
astfel, s-o ating`.
– Îmi place atât de mult c`ldura soarelui! zâmbi ea, oftând
de pl`cere. M` simt ca un fruct care se coace. Ce senza]ie
minunat`!
Privirea lui z`bovi câteva secunde pe chipul ei str`lucitor,
f`când-o s` ro[easc` [i mai mult.
– Un fruct cu inim` de piatr`! complet` el, ironic. Asta vrei
s` cred despre tine?
Privirea lui batjocoritoare o intimid` [i \[i d`du seama c`
Raoul în]elesese adev`ratul motiv pentru care se gr`bise s`
închid` u[a.
– Nu m` intereseaz` ce crezi despre mine.

– Nu?
Porni ma[ina [i intr` în trafic.
– Cum de ai venit singur` la Hong Kong? Nu te-am
considerat niciodat` o persoan` singuratic` [i cred c` nici tu
nu te-ai caracteriza astfel. Nu-i a[a?
Suzanne privea fix prin parbriz.
– Conteaz` cum m` caracterizez eu? Oricum, nu e
treaba ta!
– S` spunem c`, a[a cum fac to]i b`rba]ii cu experien]`, am
o sl`biciune pentru persoanele mai neajutorate. Mai ales
pentru tine! Faptul c` ai avut un tat` bogat, care te-a iubit la
nebunie [i te-a protejat întotdeauna, te-a obligat s` înve]i
multe lucruri când ai r`mas singur`. {i n-a fost deloc u[or,
nu-i a[a? Pauvre enfant...
Suzanne î[i ridic` b`rbia cu un gest mândru, a[a cum f`cea
mereu atunci când Raoul \i vorbea în b`taie de joc. Dar el n-o
observ`, pentru c` era atent la drumul aglomerat. Î[i mu[c`
buza, [tiind c` nu putea egala cinismul lui. Dar asta n-o opri
s` încerce.
– Am \nv`]at repede, pentru c` am avut un profesor bun –
pe tine!
– {i eu am înv`]at ceva de la tine, replic` el. Te mir`?
– Sigur c` da. Te-am \nv`]at ceva ce nu [tiai deja? Cum se
poate a[a ceva? \ntreb` ea, cu pref`cut` modestie.
– Mai bine spus, am înv`]at ceva despre tine.
– Serios? Spune-mi ce!
Privirea ei ironic` îl amuz`.
– O s` încep cu lucrurile frumoase pe care le [tiu despre

tine. Am aflat, în timp, c` chipul tù e absolut perfect, iar
genele incredibil de lungi sunt la fel de m`t`soase ca p`rul tù
blond. Totu[i, trebuie s` spun c` acum e[ti pu]in cam slab`,
draga mea.
– Mul]umesc! exclam` ea, indignat`.
– Dar tocmai `sta e necazul, continu` el, imperturbabil.
Înf`]i[area ta delicat` este în[el`toare. Tenul tù alb ca laptele,
buzele pline [i ro[ii sunt rezultatul unei s`n`t`]i de fier. Chiar
dac` ai încheieturi [i glezne sub]iri, e[ti exagerat de puternic`
[i s`n`toas`.
Ca un copil, Suzanne se r`sti la el:
– Îmi cer scuze c` nu zac într-un spital!
Din nou, Raoul nu p`rea s-o asculte. Vir` la dreapta [i opri
ma[ina în fa]a unui zid înalt, apoi coborâr` amândoi. Suzanne
se uit` nedumerit` în jurul ei, iar Raoul o lu` de bra] [i o
conduse c`tre o u[` de lemn. O deschise [i intr` într-o curte
foarte frumoas` [i colorat`, plin` de flori.
Îmbr`cat` într-o rochie albastr`, de m`tase, Sylvana
Lapport veni c`tre ei cu bra]ele deschise, iar Suzanne îl v`zu
pe Raoul f`când un pas înapoi, stânjenit.
– Ai venit, Raoul! {i ai adus-o [i pe Suzanne, a[a cum ai
promis! Ce bine c` a]i venit când masa e gata!
Întinse mâinile c`tre ei cu ochi str`lucitori. Înc` surprins`
de întâlnire, Suzanne avea impresia c` Sylvana joac` teatru.
Îi conduse în cas`, într-o înc`pere foarte r`coroas`.
– Te rog s` iei loc, cara Suzanne. Sper c`-]i place mâncarea
italian`. Raoul, torni ceva de bùt? V` rog s` m` scuza]i pu]in.
O îndemn` pe Suzanne s` se a[eze la masa pe care fuseser`

a[ezate tacâmuri de argint, pahare de cristal [i un foarte
frumos aranjament floral, apoi ie[i din camer`.
Raoul turn` bùturile cu gesturi sigure, ca [i când era
foarte familiarizat cu acea locuin]`. Suzanne se întreb` dac`
Sylvana nu era deranjat` pentru c` nu era singur` cu Raoul. Se
bucur` c` fostul ei so] î[i aminti c` nu consuma bùturi
alcoolice [i-i mul]umi pentru sucul de ro[ii.
Se p`rea c` Sylvana preg`tise singur` masa, pentru c`
aduse mâncarea în camera de zi f`r` ajutorul nici unui
servitor. Ar`ta foarte bine [i se dovedi gustoas`, dar Suzanne
\nghi]ea cu greu pentru c` se sim]ea în plus la mas`.
– Î]i place ora[ul, Suzanne? o întreb` la un moment dat
Sylvana.
– Îmi place foarte mult, r`spunse ea automat.
– Eu îl ador! Nu m` plictisesc deloc. Sunt atât de multe
lucruri de f`cut... Mâncarea e foarte variat`, o adev`rat`
aventur`! {i oamenii, desigur!
Sylvana ridic` paharul de vin ro[ul [i-l bù cu înghi]ituri
mici, cu ochii la Raoul. Suzanne surprinse schimbul lor de
priviri [i sim]i c` i se strânge inima.
Care era rela]ia dintre cei doi? se întreb` ea. Ce însemnau
unul pentru altul? De fapt, nu era cazul s`-[i pun` aceste
întreb`ri pentru c` nu mai era treaba ei.
Raoul îi zâmbi gazdei [i ridic` paharul în semn de salut.
– Fie s` stai aici cât mai mult! Mi-ar fi greu s` g`sesc o
buc`t`reas` mai bun` [i o gazd` mai frumoas` în tot Hong
Kong-ul!
– Asta sunt eu pentru tine? se bosumfl` ea.

– Mai discut`m, zâmbi el [i se ridic`. M` duc s` fac cafeaua.
Adun` vasele de pe mas`, le puse pe tav` [i le duse la
buc`t`rie. Suzanne avea din nou impresia c` locul lui era în
acea cas` micu]`, tipic chinezeasc`. Oare Sylvana nu avea
servitori pentru c` nu voia s` fie deranjat` de nimeni? Alung`
repede acest gând.
– |n fiecare zi vine o femeie la cur`]enie, se auzi explica]ia
Sylvanei, ca [i când i-ar fi citit gândurile. Asta \n cazul \n care
te-ai fi oferit s` speli vasele...
|i zâmbi cu c`ldur`.
– De mult` vreme \mi doresc s` te cunosc.
Suzanne o fix` cu privirea.
– Adic`, [tiai de mine?
– Sigur c` da. Hai s` mergem pe teras`, s` bem cafeaua
acolo.
Sylvana o conduse printr-un hol lung [i o invit` s` se a[eze
pe un [ezlong alb, foarte confortabil. Suzanne reac]ion`
mecanic, \ntrebându-se ce anume [tia despre ea aceast`
f`ptur` fascinant`. |i era foarte greu s` poarte un dialog cu ea,
când era posibil s` cunoasc` am`nunte intime din via]a ei. Ce
anume \i spuseser` Raoul [i m`tu[a lui? Era sigur` c` el nu-i
f`cuse prea multe m`rturisiri, dar \n privin]a m`tu[ii nu era
sigur`.
– Nu e[ti deloc a[a cum mi-o imaginam pe fosta so]ie a lui
Raoul. E[ti atât de... englezoaic`, supl`, cu un ten minunat.
Parc` e[ti o p`pu[`! {i pari foarte tân`r`. M` a[teptam la
cineva mai \n vârst`.
– Am dou`zeci [i doi de ani.

– Da, dar erai mai tân`r` când te-ai c`s`torit cu Raoul. El
e un b`rbat de lume [i a cunoscut foarte multe femei
frumoase.
Discu]ia o deranja pe Suzanne. Nu venise \n vizit` ca s`
discute despre fostul ei mariaj [i nici n-o interesa p`rerea
Sylvanei, chiar dac` aceasta p`rea hot`rât` s` [i-o exprime.
– Le-am cunoscut [i eu pe acele femei, cu adev`rat
frumoase, dar Raoul m-a ales pe mine. Oricum, totul face
parte din trecut [i nu vreau s` mai vorbesc despre acest
subiect. S` nu m` \n]elegi gre[it! Apreciez sinceritatea ta, dar...
Discutând ca \ntre dou` femei divor]ate, nu cred c` are rost s`
vorbim despre ce a fost.
Sylvana se \ncrunt`, apoi izbucni \n râs.
– Noi dou` o s` fim bune prietene, sunt convins`!
O b`tu u[or pe mân` pe Suzanne, iar safirul de pe inelul
sù str`luci \n razele soarelui.
– Ce-am pierdut?
Raoul ap`ru \n cadrul u[ii, cu o tav` \n mân`. Un b`rbat
atr`g`tor, lipsit de griji, care revenise \n via]a Suzannei de
parc` n-ar fi plecat niciodat`. De ce oare o f`cea s`-[i
aminteasc` de toate lucrurile pe care le voia uitate?
– Nimic, dragule, r`spunse Sylvana. Vorbeam [i noi, ca
fetele.
Modul de adresare p`rea foarte natural. Privindu-l \n timp
ce-[i aprindea o ]igar`, Suzanne regret` c` nu era mai \n
vârst`. Avea impresia c` nu face parte din aceea[i lume cu cei
doi. P`reau mai sofistica]i, mai elegan]i, mai maturi.
Cafeaua era delicioas`, a[a cum numai Raoul [tia s-o prepare.
Suzanne sim]i nevoia s` rup` t`cerea stânjenitoare:
– Mul]umesc pentru invita]ia la mas`. A fost delicioas` [i
m-am sim]it foarte bine.
Sylvana zâmbi satisf`cut`.
– }i-a pl`cut mâncarea preg`tit` de mine? |ncerc s`-l \nv`]
[i pe Raoul s` g`teasc` mâncare din ]ara mea, dar are foarte
mult de lucru [i n-are timp de lec]ii.
Raoul privi c`tre Suzanne, impasibil. Oare Sylvana \l mai
\nva]` [i altceva? se \ntreb` ea. {tia, \ns`, c` Raoul nu mai avea
nevoie de nici o lec]ie.
– Dar pot s` m` bucur de rezultatele muncii tale, nu?
Fii atent`, eu tot mai cred c` numai francezii [tiu s`
g`teasc`!
Sylvana se strâmb` la el, amuzat`.
– Tic`losule! O s` te pun s`-mi g`te[ti ceva \ntr-o zi, ca
s`-mi demonstrezi acest lucru.
Raoul râse u[or.
– Când va veni acel moment, madame, sunt convins c` o
s` fac fa]` situa]iei.
Suzanne sim]i un cu]it \n inim`. Farmecul lui era
incredibil! |i spusese mai devreme c` era puternic`, dar
acum nu mai credea acest lucru. Privind la Sylvana,
\n]elese c` aceasta se sim]ea atras` de Raoul. Era normal,
având \n vedere calit`]ile evidente ale celor doi. |n mintea
ei chinuit` putea s` [i-o imagineze pe Sylvana \n bra]ele lui
Raoul.
Va cuno[te vreodat` senza]ia de libertate, de eliberare de

Raoul? {tia c` nu va fi fericit` dac` nu va reu[i s`-l scoat` din
mintea ei.
Raoul \[i privi ceasul.
– Trebuie s` plec`m.
Se ridic` [i se \ntoarse c`tre Suzanne.
– Putem merge?
Pe drumul c`tre cas`, Suzanne \[i d`du seama c` nu putea
s` n-o plac` pe Sylvana. Nu [tia dac` purtarea [i gesturile ei
erau teatrale sau nu, dar b`rba]ii erau cu siguran]` \ncânta]i
de o femeie atât de frumoas`, care g`tea [i era o gazd`
perfect`. Raoul era unul din acei b`rba]i, \n ciuda experien]ei
lui cu femeile.
|[i aminti ce-i spusese odat` tat`l ei:
– Raoul este genul de b`rbat dup` care se \nnebunesc
femeile. Dar nu e prostul nim`nui. De aceea nu am nici o
ezitare \n privin]a c`s`toriei voastre. Va trebui s` ai grij` cu
femeile care pot ap`rea \n via]a lui. Dar \n via]a fiec`rui b`rbat
exist` numai o singur` dragoste adev`rat` [i sunt sigur c` asta
vei fi tu pentru Raoul!
Suzanne \nchise ochii, rememorând cuvintele tat`lui ei.
Dac` exista o asemenea femeie \n via]a lui Raoul, cu siguran]`
aceea nu era Suzanne Dawson.
– E[ti foarte t`cut`, spuse el. Sper c` nu e[ti dezam`git` c`
nu te-am dus la un restaurant.
Suzanne deschise ochii.
– Nu, sigur c` nu. Masa a fost delicioas`, iar Sylvana e o
gazd` perfect`.
– Asta cred [i eu. Ca [i tine, are nevoie de un so]. E mult

prea feminin` [i mult prea vulnerabil ca s` locuiasc` singur`.
– E divor]at`, nu-i a[a?
– Da, dar biserica ei nu recunoa[te divor]ul. Sylvana e o
persoan` foarte religioas`, \i explic` el.
– Vrei s` spui c` nu are de gând s` se rec`s`toreasc`?
El zâmbi.
– Nu am spus asta. Pentru c` e o persoan` foarte pasional`,
probabil c` o va face.
– Fostul ei so] era mai \n vârst`?
Pe buzele lui ap`ru un zâmbet.
– Vrei s` [tii dac` exist` posibilitatea ca el s` fi murit?
– Eram curioas`, atâta tot.
– M` \ntreb de ce, murmur` el. Adev`rul e c` nu este cu
mult mai \n vârst` decât Sylvana.
Suzanne nu coment`.
– N-ai de gând s` m` \ntrebi dac` sunt interesat de ea?
|ntrebarea o lu` prin surprindere, cu atât mai mult cu cât
se gândea exact la acest lucru.
– De ce s` te \ntreb? ridic` ea tonul. Sper c` nu-]i imaginezi
c` m` mai intereseaz` ce faci tu. Te flatezi! E[ti liber s` faci ce
\]i place, nu-i a[a?
– Am crezut c` nu te intereseaz` subiectul, coment` el
ironic.
Acesta era Raoul pe care Suzanne \l ura [i pe care se ruga
s`-l scoat` din gândul [i inima ei. Dar \[i f`cuse din nou loc \n
via]a ei [i nu p`rea s` se fi schimbat.
Ce nebunie! \[i spuse ea \n gând. Am ucis dragostea lui

pentru mine, iar acum sunt eu \ndr`gostit` nebune[te! Cum o
s` suport? Cum o s` procedez?
– Tu ai deschis subiectul, \i aminti ea. Cât o s` stai \n Hong
kong?
– Adev`rul e c`, pentru moment, de aici \mi conduc
afacerile. E[ti dezam`git`?
– De ce a[ fi? Nu m` intereseaz` ce faci.
Suzanne [tia c` tonul ei nu era conving`tor. Nu [tia s`
mint`, dar acum era important ca Raoul s` nu [tie cât de mult
\l iubea.
– M`tu[a Jeannette nu va mai sta mult aici. Când se
\ntoarce unchiul Philippe, au de gând s` se duc` \napoi la
Paris.
– Mi-a spus ceva m`tu[a. Sper s`-l v`d, \nainte s` m` \ntorc
la Londra.
– Cu siguran]` o s` ai ocazia. Unchiul Philippe ]ine foarte
mult la tine. Am ajuns!
Apoi se \ntoarse c`tre ea:
– Ai planuri pentru seara asta?
– O s` mi-o petrec cu m`tu[a Jeannette, b`nuiesc.
Voia s` ias` din ma[in` cât mai repede. Fusese un adev`rat
chin s`-[i petreac` dup` amiaza cu el [i nu voia s` repete
experien]a \n cursul serii.
– Mi-ar pl`cea s` te invit la cin` \n seara aceasta, \i spuse el,
deschizându-i portiera. M`tu[a Jeannette a[teapt` un telefon
de la unchiul Philippe \n jurul orei nou`, a[a c` n-o s` se
supere dac` lipse[ti. Vin s` te iau la [apte.
Se urc` \n ma[in` [i plec`, f`r` s` a[tepte r`spunsul ei.

Furioas` c` nu fusese mai \ndr`znea]`, Suzanne se \ndrept`
spre cas`. Nu se va duce nicìeri! Cât` neobr`zare, s` cread`
c` abia a[tepta invita]ia lui [i c` \i f`cea pl`cere.
M`tu[a Jeannette o \ntâmpin` zâmbind.
– Te-ai sim]it bine \n ora[, chérie? O \ntreb` ea. Hai,
a[eaz`-te [i poveste[te-mi tot! Raoul n-a avut timp s` intre?
Suzanne se a[az` \ntr-un fotoliu [i se \ntreb` dac` putea s`
aib` \ncredere \n m`tu[a Jeannette.
– Cred c` avea o \ntâlnire. O s` vin` s` m` ia \n ora[ \n
seara asta. Nu m-a \ntrebat – m-a anun]at c` vine la ora [apte.
Nu s-a schimbat prea mult. E la fel de arogant [i dominator ca
\ntotdeauna!
M`tu[a cl`tin` din cap, cu triste]e.
– N-a[ spune c` nu s-a schimbat. Eu cred c` a f`cut-o... Nu
[tiu cum, dar e mult mai retras. }in foarte mult la el [i \mi fac
griji pentru el. Mi-ar pl`cea s`-l v`d c` se a[eaz` la casa lui. La
urma urmei, un b`rbat de treizeci de ani are nevoie de lini[te
[i stabilitate \n via]a lui.
Cu ochii \n podea, Suzanne spuse \ncet:
– Cred c` e momentul s` te \ntreb care este adev`ratul
motiv pentru care m-ai invitat aici. Nu prea ai mai avut timp
pentru mine... de la divor].
|[i ridic` privirea c`tre femeia mai \n vârst`.
– Ai tot dreptul s` ai o p`rere proast` despre mine.
– Dup` felul cum se comport` tinerii ast`zi, n-am dreptul
s` te judec sau s` am o p`rere proast` despre tine, spuse
Jeannette cu am`r`ciune. Lucrurile care alt`dat` contau se

pare c` nu mai au nici o importan]` acum. Nu sunt de acord
cu divor]ul, dar îmi dau seama c` în anumite cazuri este
inevitabil. Dar nu m-am gândit niciodat` c` Raoul o s` ajung`
s` divor]eze.
– Nici eu n-am crezut c` eu o s` fac a[a ceva. Dar s-a
întâmplat... Poate c` nu sunt potrivit` pentru c`s`torie, nu
[tiu. Dumneata ce crezi?
Suzanne înfrunt` privirea m`tu[ii, cu mult curaj. Ce rost
avea s`-i spun` c` Raoul se însurase cu ea ca urmare a
în]elegeri de afaceri puse la cale de tat`l ei? {i cum ar fi putut
s` explice c` se îndr`gostise de el abia dup` ce mariajul lor se
încheiase?
Jeannette o privi cu blânde]e [i-i zâmbi.
– Via]a a fost foarte generoas` cu tine, petite. Ai foarte
multe calit`]i care, sunt convins`, vor deveni [i mai evidente
dup` c`s`torie. E[ti înc` tân`r` pentru o nou` experien]` de
acest fel [i te sf`tuiesc s` nu cau]i ad`post în bra]ele unui
b`rbat doar pentru a-]i proteja sentimentele sau a te r`zbuna.
Trebuie s` vii la Paris, cu mine [i Philippe. O s`-]i ar`t toate
frumuse]ile acelui ora[ cu adev`rat romantic! Cine [tie, poate
o s`-]i g`se[ti fericirea acolo!
Suzanne zâmbi.
– Tot nu mi-ai spus de ce m-ai chemat la Hong Kong.
Jeannette ridic` din umeri.
– Poate c` am vrut s` te v`d din nou, nimic mai mult. Se
spune c` englezii au caractere puternice [i am vrut s` m`
conving de acest lucru.
– Crezi c` e posibil, într-o singur` vizit`? râse ea.

– Po]i s` descoperi foarte multe doar într-o or` petrecut`
cu cineva, la o cea[c` de ceai. C` veni vorba, nu crezi c` e
momentul s` cerem s` serveasc` ceaiul? Po]i s`-mi spui cu ce
ai de gând s` te îmbraci disear`, când ie[i cu Raoul.
Suzanne f`cu ochii mari.
– Cine a spus c` o s` ies cu Raoul? În nici un caz eu!
– Ba da, dac` te gânde[ti mai bine. Ce fat` întreag` la
minte ar refuza s` ia masa la un restaurant elegant într-unul
din cele mai grozave ora[e din lume? În plus, amândoi ave]i
nevoie s` v` convinge]i c` a]i l`sat trecutul în urm`. Definitiv,
nu-i a[a?
O întrebare se ivi în mintea Suzannei.
– Raoul de ce nu locuie[te aici atunci când st` în Hong
Kong? Ai spus c` aceast` cas` a fost cump`rat` de companie
pentru angaja]i, nu?
Jeannette avu un aer stânjenit.
– Raoul s-a mutat de aici pentru c` nu a vrut s` te
deranjeze cât timp stai la noi. Acum locuie[te la club. E un
club englezesc foarte bun!
Suzanne î[i duse mâna la obraz, îngrozit`.
– Doamne! Ar fi trebuit s`-mi spui, m`tu[` Jeannette! M`
simt îngrozitor la gândul c` a plecat din cauza mea.
– Vrei s` spui c` n-ai fi venit dac` ai fi [tiut c` este aici?
Ea cl`tin` din cap.
– Nu, sigur c` nu! spuse ea, hot`rât`. Nu vreau ca Raoul
s`-mi fac` vreun favor! Nu m-am atins de banii lui [i sunt
complet independent`!
– Poate c` [i Raoul vrea ca aceast` situa]ie s` r`mân`

neschimbat`. Poate c` nici el nu vrea s` locuiasc` acum aici,
sub acela[i acoperi[ cu tine.
Suzanne ro[i violent [i o privi cu neîncredere pe Jeannette.
– Nu cred c` vrei s` spui a[a ceva! E incredibil!
Izbucni în râs.
– Adic` Raoul nu are încredere în mine [i se gânde[te c`
vreau s` ne împ`c`m?
Sosirea lui Sun Yu-Ren o împiedic` pe m`tu[a Jeannette s`
r`spund`.
Suzanne era extrem de uimit`. Era îngrozitor! Nici o clip`
nu se gândise c` Raoul putea s` priveasc` venirea ei ca pe
încercare de reconciliere. Era nedrept!
Î[i aminti discu]ia din ma[in` [i-[i d`du seama c` era de
datoria ei s`-i explice c`-[i f`cuse o impresie gre[it`. Hot`rî s`
se duc` la întâlnire, dar î[i promise în gând s` fie ultima
întâlnire cu Raoul.
Capitolul 4
Suzanne era mult prea furioas` din cauza celor aflate,

pentru ca \ntâlnirea cu Raoul s-o mai tulbure. |n timp ce se
\mbr`ca, \[i preg`ti rolul pe care urma s`-l joace. Cine se
credea? O s`-i arate ea!
Situa]ia impunea o ]inut` deosebit`, a[a c` alese o rochie
de culoarea [ampaniei, cu mâneci largi [i decolteu \ndr`zne]
care \i scotea \n eviden]` gâtul delicat. Alese un colier de aur
[i cercei asorta]i. Raoul \i spusese c` era prea slab`? Foarte
bine, asta \nsemna c` i se potrivea rolul de femeie fatal`!
|[i prinse p`rul cu un piept`n auriu [i se machie cu aten]ie.
Când auzi ma[ina lui Raoul, tocmai \[i lega bretelele
sandalelor aurii, cu toc \nalt.
– Distrac]ie pl`cut`! strig` m`tu[a Jeannette \n urma lor.
Privindu-i \mpreun`, m`tu[a se \ntreb` dac` f`cuse bine
când o invitase pe Suzanne \n Hong Kong. Timpul va decide!
Raoul nu f`cu nici un comentariu referitor la \nf`]i[area ei,
dar nu-[i ascunse uimirea c` fusese gata la timp. Acest lucru o
\nfurie [i mai mult pe Suzanne. |[i aminti de câteva ocazii, din
timpul c`s`toriei, când \ntârziase inten]ionat, numai ca s`-l

enerveze. Nu reu[ise niciodat`, pentru c` el \ntotdeauna o
min]ise referitor la ora de \ncepere a petrecerilor.
Acum era hot`rât` s` \l seduc`, numai pentru pl`cerea de
a-l refuza apoi. Spera, \ns`, ca el s` n-o ating`.
– Unde mergem? \ntreb` ea la un moment dat.
– O s` lu`m masa la unul din restaurantele plutitoare. O s`
l`s`m ma[ina \ntr-o parcare lâng` chei, apoi o s` mergem cu
o barc` cu motor care se nume[te Mystic Dragon. C`l`toria o
s` dureze o or`.
Raoul o ]inu aproape de el pe tot parcursul plimb`rii cu
barca. P`rea un vis din care Suzanne n-ar fi vrut s` se
trezeasc`, dar era hot`rât` s`-[i joace rolul. |i zâmbea
fermec`tor ori de câte ori sim]ea c` o prive[te.
Bra]ul lui, care \i \nconjura protector umerii, o tulbura, dar
\ncerc` s` se st`pâneasc`. Nu era b`rbatul potrivit pentru ea,
a[a cum nici ea nu era femeia potrivit` pentru el.
Dar aceasta era seara ei. Urma s` aib` parte de mult`
durere, dar ea singur` hot`râse acest lucru. Ar fi vrut s` fie
altfel, dar o oprea bunul sim].
Când se a[ezar` la mas`, Suzanne era st`pân` pe sine.
– M` surprinzi, Raoul, spuse ea. Cum de n-ai ales un
restaurant fran]uzesc, de vreme ce crezi c` buc`t`ria
fran]uzeasc` este inegalabil`?
|i sus]inu privirea cu mult curaj, zâmbindu-i seduc`tor.
– Te-ai schimbat!
– Serios? replic` ea cu un calm de invidiat.
– Te-ai calmat. Nu mai e[ti atât de agitat` [i te-ai
transformat \ntr-o femeie frumoas`.
– Mul]umesc!
– |]i place mâncarea chinezeasc`?
– N-am prea avut ocazia s-o \ncerc.
– Atunci, preg`te[te-te de festin.
Suzanne se relax` pe deplin dup` ce mânc` delicioasa sup`
de porumb. Savur` toate celelalte feluri de mâncare [i ascult`,
cu pref`cut interes, povestirile lui Raoul despre club.
– Ce p`rere mai ai acum despre buc`t`ria fran]uzeasc`? \l
provoc` ea la finalul mesei.
|l privea insistent, pe sub gene. {tia c` el condamn` acest
tip de comportament, dar continu`, ignorând privirile lui
uimite. Chiar \[i imagina c` o s`-i cear` s`-i acorde \nc` o
[ans`? chiar \[i imagina c`-i fusese dor de el?
Se \ntoarser` la ]`rm cu aceea[i Mystic Dragon. Suzanne
continu` s`-[i joace rolul: râdea la glumele lui, \l atingea u[or
pe bra], \l privea pe sub gene.
|n ma[in`, Suzanne se relax` \n scaun, cu ochii \nchi[i. Se
apropia momentul cel mai important. Dac` Raoul nu-i cerea
explica]ii pentru comportamentul ei ciudat \n urm`toarele
cinci minute, \nsemna c` pierduse partida.
La un moment dat, Raoul opri \nt-un punct din care puteau
admira tot ora[ul.
– Ce priveli[te minunat`! murmur` el, r`sucindu-se spre
ea. O noapte perfect` pentru îndr`gosti]i, nu-i a[a?
Suzanne \[i \ncle[t` degetele \n poal`. Lini[te[te-te, \[i
spuse ea \n gând.
Raoul \i \nconjur` talia cu bra]ul [i o trase mai aproape, dar
ea \l respinse.
– Nu, nu! Nu m` atinge, nu pot s` suport! Cum

\ndr`zne[ti?
– Cum \ndr`znesc, ce? \ntreb` el cu sarcasm.
Ea se zb`tu \n bra]ele lui, \ncercând s` se elibereze, dar nu
reu[i.
– Cum \ndr`zne[ti s` crezi c` am venit \n Hong Kong ca s`
m` \mpac cu tine?
Raoul nu f`cu nici o mi[care, dar deveni mai tensionat.
– Am crezut eu a[a ceva?
– Sigur c` da! strig` ea. Acesta e motivul pentru care te-ai
mutat din cas` atunci când ai aflat c` o s` vin!
– Draga mea, nu dau socoteal` nim`nui pentru deciziile
mele, cu atât mai pu]in ]ie. Dac` asta crezi [i dac` asta te-a
determinat s` te por]i a[a \n seara aceasta, atunci s` auzim tot!
– Nu mai e nimic de spus, decât c` m-am purtat exact a[a
cum te a[teptai s` m` port.
El izbucni \n râs.
– {i cum anume m` a[teptam s` te por]i?
– {tii ce vreau s` spun! Te a[teptai... s` m` port frumos cu
tine, s`-]i fac avansuri, s` te conving s` ne \mp`c`m.
Privirea lui o cercet` cu insisten]`.
– {i s` ne rec`s`torim? Draga mea, e[ti o fat` remarcabil`,
cu o imagina]ie fabuloas`.
– Ca [i tine, se r`sti ea. Cum \ndr`zne[ti s` tragi asemenea
concluzii absurde?! N-a[ fi venit niciodat` dac` a[ fi [tiut c` te
g`sesc aici. Am venit... ca s` fiu cât mai departe de tine, de
Londra... Aveam nevoie de timp ca s`-mi pun gândurile \n
ordine.
– Asta pot s` \n]eleg foarte bine, spuse el \ncet. Dup`

pierderea tat`lui tù, probabil c` ai \nceput cùt`rile dup` un
b`rbat la fel de iubitor [i protector.
Palma ei r`sun` sec pe obrazul lui. Suzanne tres`ri când
v`zu mânia din ochii lui [i reu[i \n cele din urm` s` se
elibereze din \mbr`]i[are. |ncerc` s` deschid` portiera, dar
Raoul o \mpiedic`. O lu` din nou \n bra]e [i o ]inu strâns pân`
când ea \ncet` s` se mai zbat`.
– Acum e mai bine, chérie, coment` el pe un ton
amenin]`tor. Nu [tiu cum ai \nceput s` gânde[ti de când nu
ne-am mai v`zut, dar o s`-]i ar`t ce p`]e[ti când te joci cu un
b`rbat ca mine.
{i \i ar`t`.
O s`rut` cu for]`, iar ea \ncerc` din toate puterile s` nu se
lase cople[it` de pasiunea pe care i-o stârnea.
– Nu te vreau! strig` ea. Am jucat un rol \n seara asta, atâta
tot. S` nu crezi c` am ]inut la tine... c` te vreau \napoi. Rela]ia
noastr` n-a fost adev`rat`, eu n-am fost genul tù, a[a cum nici
tu n-ai fost genul meu. Nu m-ai iubit niciodat`, iar eu te-am
tratat \ngrozitor. Sunt recunosc`toare Cerului c` nu mai avem
nimic de \mp`r]it. Scoate-]i din cap ideea absurd` c` te vreau
\napoi!
Privirea lui z`bovi asupra Suzannei câteva secunde.
– Am \n]eles, e foarte clar, spuse el pe un ton glacial. S` nu
crezi c` o s` vin eu dup` tine. E[ti u[or de citit, iar eu am o
memorie excelent`. Nu sunt nici prost, a[a c` nu mai \ncerca
asemenea jocuri! S-ar putea s` se \ntoarc` \mpotriva ta.
Porni ma[ina [i demar` \n tromb`.
Suzanne se sim]ea r`nit` [i umilit`. Buzele ei ardeau din

pricina s`rut`rilor lui fierbin]i [i o durea tot corpul. |[i
exprimase foarte clar sentimentele. Nu voia s` [tie de ea!
Ce avea de f`cut acum? se \ntreb` ea disperat`. Oare ar fi
mai bine s`-[i fac` bagajele [i s` plece cât mai repede? Din
fericire, drumul pân` acas` fu scurt [i nu avur` timp de
conversa]ii.
Spre surprinderea ei, Raoul \i deschise portiera [i o \nso]i
\n cas`. |i \ntâmpin` Sun Yu-Ren, care \i anun]` c` m`tu[a
Jeannette avea un musafir.
M`tu[a ie[i din salon [i se apropie de ei.
– V-a]i \ntors devreme! Sylvana e aici, Raoul. Vrea s`-]i
cear` sfatul \n leg`tur` cu ni[te ac]iuni pe care le de]ine.
|n ciuda obrajilor \mbujora]i, Suzanne \ncerc` s`-[i
p`streze cump`tul.
– Cred c` o s` m` duc la culcare, m`tu[` Jeannette. Sunt
pu]in cam obosit`.
– Sper c` nu te sim]i rù!
– Nu.
Se \ntoarse c`tre Raoul [i-i zâmbi:
– |]i mul]umesc pentru aceast` sear`. Am l`murit multe
lucruri.
Capitolul 5
Toat` noaptea o chinui o \ntrebare – oare trebuia s`

inventeze o scuz` [i s` plece din Hong Kong? {i-ar fi dorit s`
nu-l vad` pe Raoul m`car câteva zile, dar [tia c`, de fapt, acest
lucru nu avea importan]`. |nc` sim]ea pe buze s`rutul lui [i
avea s` treac` mult timp pân` s` [i-l [tearg` din memorie.
Cobor\ devreme la micul dejun, dar descoperi c` m`tu[a
Jeannette i-o luase \nainte. Femeia era pe teras` [i turna ceaiul
aromat \n ce[ti.
– Bun` diminea]a, draga mea! Ai dormit bine? \ntreb` ea
oferindu-i o cea[c` de ceai.
– Surprinz`tor de bine, dup` o cin` atât de bogat`. Sper c`
nu te-ai sup`rat c` m-am dus direct la culcare.
– Deloc. P`reai obosit`. Voi, tinerii, ave]i un regim de via]`
foarte dezordonat.
Suzanne lu` o \nghi]itur` de ceai.
– Nu spune [i dumneata c` sunt prea slab`. Mi-a mai spus
cineva acest lucru, de curând.
– Raoul?!
Cu obrajii \n fl`c`ri, Suzanne \ncuviin]`. Privirile celor
dou` femei se \ntâlnir`, iar Jeannette avu impresia c` afl`
r`spunsurile pe care le dorea.
– Flori pentru domni[oar`, se auzi vocea lui Sun Yu-Ren. E
un bilet \nùntru.
Servitorul \i \nmân` un buchet imens de trandafiri ro[ii,
abia \mboboci]i. Când desf`cu biletul, Suzanne recunoscu
scrisul masculin, familiar: Bucur`-te de vizit`! Raoul.
|mp`turi biletul [i-l puse pe farfurie, apoi \l rug` pe servitor
s` pun` florile \ntr-o vaz`.
– Raoul, r`spunse ea \ntreb`rii nerostite din privirea
m`tu[ii.
Jeannette observase reac]ia fetei la primirea pachetului [i
era nel`murit`. Nu se putea ca Suzanne s` fie \ndr`gostit` de
el, \n condi]iile \n care ea era de vin` pentru divor]! Raoul
nu-i povestise nimic, dar ea \[i cuno[tea foarte bine nepotul [i
era convins` c` nu el era vinovat.
– Un cadou de r`mas-bun, presupun, spuse m`tu[a.
– De r`mas-bun? repet` Suzanne, nel`murit`. Vrei s` spui
c` Raoul pleac`?
– Da, nu te-a anun]at?
Suzanne se sim]i brusc trist`. Cu câteva minute \n urm`, \[i
dorise s` nu-l mai vad` pe Raoul, dar acum inima ei \i spunea
cu totul altceva.
Mâncar` \n lini[te. Suzanne tânjea s` afle unde plecase
Raoul [i se st`pânea cu greu. Nu avea nici un drept s` pun`
aceast` \ntrebare [i nici s`-i spun` m`tu[ii Jeannette ce sim]ea
pentru el. Oare ce atitudine ar avea dac` ar [tii? se \ntreb` ea.

Dispre]? |ngrijorare? |n nici un caz aprobare!
– Probabil c` s-a gândit c` nu m` intereseaz` unde [i când
pleac`, spuse ea la un moment dat.
M`tu[a \[i ridic` privirea din scrisoarea pe care o citea.
– {i te intereseaz`?
Suzanne sus]inu privirea insistent` a m`tu[ii.
– Pu]in, recunoscu ea. Dac` doi oameni au divor]at, asta
nu \nseamn` c` nu trebuie s` mai [tie nimic unul de altul.
Jeannette aprob`, zâmbind \n]eleg`tor.
– Raoul seam`n` foarte mult cu Philippe. Niciodat` nu [tiu
unde \i duc afacerile. |ntotdeauna am crezut c` secretarele
[tiu mai mult decât familiile lor! Slav` Domnului c`, foarte
curând, Philippe o s` lase responsaabilitatea firmei pe umerii
altcuiva. Abia a[tept s` fiu din nou o so]ie adev`rat`!
– Dar asta nu \nseamn` c` Raoul va munci mai mult?
– Raoul e incorigibil. Sper s` \n]eleag` de la mine [i
unchiul lui cât de important` e familia [i s` se \nsoare cât mai
repede.
– {tiai c` Sylvana \l \nva]` s` g`teasc` \n stil italian?
Jeannette zâmbi.
– Sylvana încearc` s`-l transforme \ntr-un italian din prima
zi în care l-a cunoscut. Eu le-am f`cut cuno[tin]`, cam acum
un an. Ea venise în Hong Kong ca s`-[i revin` dup` divor], mie
îmi era foarte dor de Philippe, a[a c` ne-am împrietenit.
Suzanne \[i \n`bu[i un impuls de gelozie.
– Dumneata crezi c` ar fi ideeal pentru Sylvana s` se m`rite
cu Raoul?
– Nu cred c` urm`toarea lui so]ie va fi italianc`. Mai

degrab` fran]uzoaic`! Raoul are un castel la periferia Parisului
[i sper c` va locui acolo \n viitorul apropiat. Poate atunci când
[i noi vom fi la Paris.
– Ar fi foarte bine pentru voi. Nu vreau s` te re]in, m`tu[`
Jeannette, dac` ]i-ai f`cut planuri pentru azi. A[ vrea s` m`
plimb pu]in prin ora[, s` cutreier magazinele.
Suzanne sim]ea nevoia s` r`mân` singur`. Venise la Hong
Kong cu gândul s` fie al`turi de cineva care f`cuse parte din
trecutul ei, dar acum acest lucru i se p`rea greu de suportat.
M`tu[a Jeannette o f`cuse s` \n]eleag` c` nu mai f`cea parte
din familia lor. De luni, poate ani de zile, o obsedase gândul
la Raoul. Acum \ncepea s` priceap` c` nu trebuia s` se mai
lase influen]at` de emo]iile trecutului.
Chiar trebuise s` bat` atâta drum ca s` vad` adev`rul? Mai
bine a[a, dacât s`-[i fac` speran]e de[arte.
– Am câteva \ntâlniri, inclusiv o programare la coafor. Pot
s` te duc eu \n ora[, dar n-a[ vrea s` fii prea mult timp singur`.
Po]i s` vii acas` la prânz, chiar a[ prefera s-o faci.
Pe Suzanne n-o \ncânta gândul c` urma s` fie singur` la
prânz, \ntr-o cas` goal`.
– Mul]umesc. Mi-ar pl`cea s` m` duci \n ora[, dar a[
prefera s` iau prânzul acolo. Te deranjaz`?
Jeannette era gata s` se opun`, dar \n cele din urm` ced`.
– Numai s` nu stai prea mult. Aici se \ntâmpl` multe
lucruri ciudate [i trebuie s` ai grij`. M` simt responsabil` de
soarta ta [i i-am promis lui Raoul c` o s` veghez asupra ta.
Suzanne privi biletul din farfurie [i-[i spuse c` \ngrijorarea
lui nu era real`.
– Sunt obi[nuit` s`-mi port singur` de grij`.

Jeannette o duse \n ora[ [i o l`s` \n centrul comercial.
Suzanne se plimb` f`r` nici o ]int`, nevenindu-i s` cread` c`
atât Raoul, cât [i Jeannette nu o mai considerau parte din
via]a lor. Singurul motiv pentru care m`tu[a \i f`cuse invita]ia
era c` \i sim]ea prea mult lipsa so]ului ei [i avea nevoie de
companie.
Faptul c` Raoul acceptase f`r` s` comenteze cererea ei de
divor] distrusese complet fragila leg`tur` dintre ei. Imediat ce
redevenise o femeie liber`, via]a ei social` devenise extrem de
plin` [i de interesant`. Apoi tat`l ei se \mboln`vise – revenise
o afec]iune mai veche, de care ea nu [tiuse nimic. Pentru c`
deja \ncepuse s`-i fie dor de Raoul, folosise boala tat`lui ei ca
pretext pentru a refuza numeroasele invita]ii la petreceri. |n
cele din urm`, invita]iile \ncetaser` s` mai soseasc`.
Splendoarea magazinelor o f`cu s` uite de toate
problemele. Intr` \n câteva, cùtând cadouri sau bucurându-se,
pur [i simplu de frumuse]ea produselor.
|n timp ce cùta magazinul de bijuterii \n care intrase cu o
zi \n urm`, \[i aduse aminte de Alan. Bietul bìat care \[i cùta
iubita... Oare o g`sise? Spera c` da.
Nu g`si magazinul, dar f`cu alte cump`r`turi, inclusiv o
frumoas` e[arf` pentru m`tu[a Jeannette. Ar fi vrut s`-i
cumpere [i setul de bijuterii, poate drept cadou de r`mas-
bun.
Vru s` intre \ntr-un restaurant când auzi un cioc`nit de
baston pe asfalt. Se \ntoarse brusc [i se pomeni fa]` \n fa]` cu
b`rbatul blond, cu ochelari negri.
– Alan! Cât m` bucur s` te v`d! Ce mai faci?

El se \ncrunt` u[or.
– Suzanne... domni[oar` Dawson! Dumneavoastr` sunte]i,
nu-i a[a?
|ntinse o mân`, iar ea i-o strânse.
– Da. Ai g`sit-o pe prietena ta, Jane?
El cl`tin` din cap.
– |nc` o mai caut.
|[i scoase o batist` din buzunar [i tampon` fruntea
transpirat`.
– C`ldura e \ngrozitoare [i n-am avut prea mult noroc.
– Bietul Alan! |ntr-adev`r, pari foarte obosit. N-ai vrea s` iei
prânzul cu mine? Tocmai voiam s` intru \ntr-un restaurant. Te
rog, spune c` accep]i!
El zâmbi.
– Nici prin gând nu-mi trece s` refuz! M-am gândit foarte
mult la tine [i m` bucur` compania ta.
Suzanne \l lu` de bra].
– M` bucur. Sper c` te ajut` faptul c` nu e[ti singur aici.
Unde stai? E un loc pl`cut?
– La hotelul Seaman. Nu e rù deloc.
|n timpul mesei Suzanne \i ascult` povestea trist` – bìatul
\[i pierduse p`rin]ii la vârsta de [ase ani [i fusese crescut de
bunici. Jane, fata pe care o cùta, fusese prietena lui de o via]`.
Dup` plecarea lui pe mare, fata se al`turase unei trupe de
dansatoare.
– E foarte frumoas`, spuse Alan. Picioare lungi, p`r negru
[i un chip minunat. Ar fi putut avea orice b`rbat dorea, dar
m-a ales pe mine. A venit \n Orientul |ndep`rtat cu trupa ei

pentru c` [tia c` vaporul meu va sta mai mult timp \n zona
Hong Kong – Singapore. Dar eu am stat \n spital din pricina
acccidentului [i nu am ajuns la timp.
– {i ochii tì? \ntreb` Suzanne cu blânde]e. Ce ]i-au spus
doctorii?
– Sunt foarte sceptici. Mi-au spus c` exist` totu[i o
speran]`, de vreme ce nu sunt complet orb. Pot s` v`d umbre
[i s` disting contururi, dar asta e tot.
Ea \ncerc` s`-l \ncurajeze.
– Poate c` vederea o s` se \mbun`t`]easc` odat` cu starea
ta de s`n`tate. Ai nevoie de mâncare bun` [i de mult` odihn`.
– |ntotdeauna am fost a[a slab. S`n`tatea mea e \n regul`,
altfel nu m-ar fi primit \n Marin`. {tii ce e ciudat? M` gândesc
numai la Jane, [i nu la posibilitatea de a mai vedea vreodat`.
Nu pot s`-i cer s`-[i petreac` restul vie]ii lâng` un orb.
– Nu crezi c` ar trebui s-o la[i pe ea s` hot`rasc` asta? Dac`
te iube[te...
– Nu m-a[ c`s`tori cu ea decât dac` mi-a[ rec`p`ta complet
vederea!
– Nu te da b`tut! Nu [tii ce se poate întâmpla. A[teapt`
pân` o g`se[ti pe Jane, ai s` vezi c` atunci te vei sim]i mai
bine. Nu [tii când o s` fie în Hong Kong? N-ai idee unde ar
putea fi?
– Nu.
– Ce ghinion! Cred c` ai nevoie de cineva care s` te duc`
prin cluburi de noapte sau teatre unde ai putea s-o g`se[ti.
Chipul lui se lumin`.
– E o idee foarte bun`, dar.. Cine s` fac` asta? Taxiul cost`

enorm!
– Ai putea s` m` la[i pe mine s`-l pl`tesc, suger` ea.
El p`ru uimit.
– Uite ce e! N-am nevoie de mila nim`nui, mai ales a unei
fete. O s` m` descurc singur. Nu vreau s` par nerecunosc`tor,
dar un b`rbat are mândria lui!
– Asta o s` spui [i dac` Jane o s` accepte s` se m`rite
cu tine?
– Nu [tiu. Sunt nebun dup` ea... Nu [tiu ce o s` fac.
Î[i trecu mâna prin p`r.
– Nu vreau decât s` [tiu unde s-o caut. Unde o fi?
Suzanne sim]i c` i se rupe inima.
– Ai încercat s` mergi la poli]ie sau la Consulatul Marii
Britanii?
Se gândea c` o fat` atât de frumoas` ca Jane ar putea fi în
pericol, dar nu voia s`-l alarmeze pe Alan.
– Am încercat. Dar...
– Te superi dac` ajut [i eu?
– N-ar fi corect s` te plimbi cu mine pe str`zi, prin c`ldura
asta. Oferta ta este tentant`, dar nu ai venit aici în vizit` la
cineva? Nu v`d alt motiv pentru care ai fi putut s` vii aici.
Apropo, nu ai un prieten sau un iubit? Te rog s` nu te superi
c` te întreb, dar nu vreau s` apar` probleme.
Suzanne decise s` fie sincer`.
– Sunt complet singur` acum. Adev`rul este c` sunt
divor]at`.
– Serios? se mir` el, ridicând sprâncenele. Curios, nu mi-a[

fi imaginat a[a ceva despre tine.
– Deci? M` la[i s` te ajut sau nu?
El zâmbi.
– Mi-ar pl`cea, r`spunse el.
Dup` prânz, merser` împreun` prin locurile unde ar fi
putut afla ceva despre fetele care dansau în cluburi de noapte,
restaurante sau teatre. Întrebar` în stânga [i-n dreapta despre
ea, îns` totul fu în zadar.
Alan îi ar`t` o fotografie, iar Suzanne o pl`cu pe loc pe
tân`ra frumoas`, brunet`, cu ochii calzi, c`prui. Nu p`rea
genul care s`-[i p`r`seasc` iubitul aflat la necaz.
Ar`tar` tuturor fotografia, dar nimeni n-o recunoscu.
Dup` câteva ore în care c`ldura îi toropise pe amândoi, ea
îi suger` s` intre într-un restaurant, s` bea un ceai. Nu atât
pentru ea, cât pentru Alan. P`rea foarte sl`bit [i era sigur` c`
nu avea destui bani ca s`-[i permit` s` m`nânce bine, a[a cum
avea nevoie.
G`sir` un restaurant foarte cochet, cu o teras` umbroas` [i
plin` de flori. Suzanne insist` s` pl`teasc`, dar Alan nu voi s`
aud`. Petrecur` o or` lini[tit`, iar Alan era mai relaxat dup`
masa copioas`. În plus, p`rea mai lini[tit pentru c` nu mai era
singur.
În timp ce savura ceaiul, Suzanne privi în jurul ei. La câteva
mese dep`rtare, se afla un cuplu în vârst`, pe care îi servea o
tân`r` brunet`, supl`. La un moment dat, aceasta se întoarse
[i privi direct spre masa lor.
Cu ochii m`ri]i de uimire, tân`ra privi c`tre Alan, apoi c`tre

Suzanne, dup` care se gr`bi s` intre în restaurant. Era iubita
lui Alan, Jane.
Primul impuls al Suzannei fu s`-i spun` lui Alan. Dar n-o
f`cu, pentru c` era clar c` fata nu voia s` discute cu el. Ce s`
fac`? Îi spuse lui Alan c` trebuia s` mearg` la toalet` [i plec`
în cùtarea fetei. G`si intrarea în buc`t`rie, dar nu îndr`zni
s` intre. Tân`ra care-i servise pe ei se apropie [i o privi
curioas`.
– A[ vrea s` vorbesc cu Jane. E foarte important!
Fata ezit` câteva clipe, apoi disp`ru în buc`t`rie. Reveni
dup` câteva minute.
– Aici nu este nici o Jane! V` rog s` m` scuza]i!
Nel`murit`, Suzanne se duse la baie, î[i piept`n` p`rul
[i-[i ref`cu machiajul. Era sigur` c` nu se în[elase. Fata era
Jane! Iar expresia uimit` de pe chipul ei atunci când îl v`zuse
pe Alan era o dovad` suficient`...
Scoase din geant` o hârtie [i un stilou [i scrise numele [i
adresa m`tu[ii Jeannette. O cùt` din nou pe osp`t`ri]` [i-i
d`du hârtia.
– Te rog, d`-i asta lui Jane. Trebuie s-o v`d! Spune-i c` n-o
s`-i spun lui Alan unde este. Am scris acolo adresa mea.
Se îndrept` spre masa lui Alan [i se preg`tir` de plecare.
– {tii, parfumul florilor de aici \mi aminte[te de Jane. Sunt
sigur c` se afl` undeva în apropiere.
Ea înghi]i cu greu.
– S` sper`m c` ai dreptate. }i-ai f`cut un plan pentru
mâine?
– Am cunoscut pe cineva la hotel care s-a oferit s` m` duc`

în Kowloon [i \n Noile Teritorii. Poate c` Jane e acolo...
– A[adar, nu ne vedem mâine? Eu o s` continuu cùt`rile.
Nu se [tie de unde poate s` sar` iepurele. O s`-]i spun
num`rul de telefon unde po]i s` m` g`se[ti, dac` ai nout`]i.
Po]i s`-l ]ii minte, nu-i a[a? Eu o s` g`sesc num`rul de la hotel
în cartea de telefoane.
Dup` ce memor` num`rul ei de telefon, Alan o strânse
u[or de mân`.
– Î]i sunt foarte recunosc`tor, Suzanne. Eram foarte
deprimat azi diminea]`, \nainte s` te întâlnesc. Acum sunt
mult mai optimist, mul]umit` ]ie.
Spre surprinderea ei, [i Suzanne se sim]ea mult mai bine,
în compara]ie cu starea din acea diminea]`. Se hot`rî s` mear`
pe jos pân` la casa m`tu[ii Jeannette, chiar dac` era foarte
cald.
Capitolul 6
Poate c` Suzanne fusese prea optimist` atunci când

fusese sigur` c` Jane va veni la ea sau m`car \i va telefona.
R`mase pe lâng` cas` toat` ziua urm`toare, în speran]a c` va
primi un semn de la ea. Citi, scrise scrisori c`tre cei din
Anglia [i cin` singur`, pentru c` m`tu[a Jeannette plecase la
ni[te prieteni.
În cele din urm`, se decise s` mearg` la restaurant [i s-o
caute pe Jane. Trebuia s` îndrepte lucrurile între ea [i Alan,
de[i nu era sigur` cum s` fac` acest lucru.
Lu` tramvaiul [i se a[ez` în fa]a unei femei în vârst`, foarte
elegante.
– Frumoas` sear`, coment` aceasta. Sunte]i în vacan]`?
Suzanne îi zâmbi.
– Se poate spune a[a. Dumneavoastr` locui]i aici?
– Da. Am venit aici dup` ce so]ul meu s-a pensionat. A
lucrat în armat`. Acum e internat în spital [i m` duc la el.
Un zâmbet slab îi ap`ru pe buze.
– Curios, când te c`s`tore[ti nu te gânde[ti c` într-o bun`

zi unul o s` moar` [i o s`-l lase pe cel`lalt singur.
– Sper c` nu e cazul so]ului dumneavoastr`!
– Nu [tiu, e foarte bolnav. A suferit o opera]ie complicat`...
– Dar o s` se vindece, spuse Suzanne, pe un ton
încurajator. Dac` a fost soldat, înseamn` c` [tie s` lupte.
Voin]a de a trì poate face minuni, doamn`!
Chipul femeii se lumin`.
– Nu m-am gândit niciodat` la asta. V` mul]umesc c` mi-a]i
redat speran]a!
Restul drumului, femeia \i povesti despre c`snicia ei
fericit`. Când se desp`r]ir`, Suzanne î[i d`du seama c` o
invidia. Ce bine ar fi fost dac` [i mariajul ei ar fi fost la fel!
Coborî din tramvai, dar î[i d`du seama c` nu mai [tia
drumul pân` la cochetul restaurant. Hoin`ri câteva minute
pe str`zi, cùtând puncte de reper pe care nu le g`sea. Se
sperie de doi marinari înal]i care o priveau cu interes [i o lu`
la fug`. Ajunse pe o strad` care i se p`rea cunoscut` [i se uit`
cu aten]ie la u[i. La un moment dat, crezu c` recunoa[te u[a
[i intr`. Nu era restaurantul! Câ]iva b`rba]i c`rau ni[te
pachete mari, iar unul dintre ei se apropie gesticulând larg.
Suzanne se r`suci rapid pe c`lcâie [i ie[i în fug` în strad`.
{oferul unei furgonete care se apropia n-o putu evita, iar ea
se pr`bu[i pe asfalt.
***
Suzanne ar fi vrut s` uite urm`toarele trei zile. Se trezise în

spital, iar asistenta îi spusese c` avusese mare noroc pentru c`
nu fusese r`nit` grav – câteva contuzii, un um`r discolcat [i
dou` coaste fisurate, dar nimic grav. Din fericire, furgoneta
care o lovise tocmai plecase de la semafor. Dac` ar fi avut
vitez`, lucrurile ar fi stat mult mai rù.
M`tu[a Jeannette o dusese acas` dup` trei zile de
spitalizare. Se purta foarte frumos, iar Suzanne se sim]ea
teribil de vinovat` pentru c`-i d`dea atâtea b`tì de cap. N-o
întrebase nimic despre faptul c` fusese singur`, la o asemenea
or` târzie, pe str`zile ora[ului.
Acum, c` era din nou în camera ei r`coroas`, se sim]ea mai
bine.
A doua zi descoperi c` durerea de cap disp`ruse aproape
complet. Sun Yu-Ren îi aduse un mic-dejun frugal, dup` care
primi vizita doctorului. Era foarte mul]umit de evolu]ia ei [i o
asigur` pe m`tu[a Jeannette c` nu avea de ce s` fie îngrijorat`.
Înainte s` plece, îi atrase aten]ia Suzannei c` era foarte
important s`-l anun]e dac` mai avea dureri de cap.
Dup` plecarea doctorului, sosi primul musafir. Din pricina
fustei largi, Sylvana p`rea un imens fluture galben.
– Suzanne! Cât de mult m` bucur c` e[ti bine! Biata
Jeannette [i cu mine am tremurat de fric` în zilele cât ai stat
în spital. Bine c` s-a terminat! Important este c` ai venit acas`
[i ar`]i la fel de bine ca întotdeauna.
O s`rut` pe obraji, apoi se a[ez` pe marginea patului. Îi
zâmbea cu c`ldur`, iar ea Suzanne se pomeni întrebându-se
dac` Raoul o considera irezistibil`. Era imposbil s` nu fii

prieten cu aceast` femeie!
– M` bucur c` m-am întors acas`, dar m` simt teribil de
vinovat` c` am provocat atâta agita]ie. Mul]umesc pentru flori.
Sylvana d`du din mâna, cu un gest nep`s`tor.
– E de \n]eles c` te-ai pierdut [i n-ai mai g`sit casa mea.
Erai destul de aproape... Data viitoare când te hot`r`[ti s`-mi
faci o vizit`, te rog s` m` anun]i [i vin eu s` te iau. Cum te
sim]i?
Suzanne se încrunt` u[or. A[adar, to]i credeau c` plecase
c`tre Sylvana [i se r`t`cise. Vru s` le m`rturiseasc` adev`rul,
dar se r`zgândi în ultima clip`. Ce rost avea?
– M` simt bine, mul]umesc.
– Într-adev`r, florile sunt foarte frumoase, spuse m`tu[a
Jeannette. Ca întotdeauna, [tii s` le alegi [i s` faci ni[te
aranjamente minunate.
Sylvana râse larg, cu capul pe spate, iar Suzanne îi admir`
profilul puternic, frumse]ea p`rului [i a buzelor. Era u[or de
în]eles de ce Raoul se sim]ea atras de ea. Dar oare ea [tia cât
de pl`cute erau atingerile, mâgâierile [i s`ruturile lui Raoul?
Suzanne încerc` s` nu se mai gândeasc` la aceste lucruri.
Ce dac` Sylvana [i Raoul erau iubi]i? Nu era treaba ei!
– Mul]umesc, spuse Sylvana. Cuvintele tale de laud`
înseamn` mult pentru mine. Din punctul acesta de vedere, îi
simt lipsa lui Raoul. El are darul de a face o femeie s` se simt`
special`. Mi se pare c` a plecat de un an! {i când m` gândesc
c` mai st` plecat cel pu]in o s`pt`mân`...
Suzanne în]elese c` Sylvana avea o leg`tur` strâns` cu

Raoul [i c` aceasta [tia totul despre el. Oare îi spusese [i
m`tu[ii Jeannette unde era [i cât urma s` fie plecat? Nu [tia,
dar [tia c` era normal s-o informeze despre faptele sale pe
femeia pe care o iubea. Adic` pe Sylvana...
În]elese c` era momentul ca rela]ia ei cu Raoul, de orice
natur` ar fi fost, s` se încheie. Asta însemna c` trebuia s` rup`
leg`turile [i cu m`tu[a Jeannette. Era normal ca femeia s` fie
de partea nepotului ei [i nu voia s-o pun` într-o pozi]ie
delicat`. Aceasta urma s` fie ultima vizit` la Madame de
Brécourt, iar se va prezenta din acel moment ca Suzanne
Dawson.
Se ridic` din pat [i se schimb` ca s` coboare la mas`, unde
o a[teptau Sylvana [i m`tu[a Jeannette. Sun Yu-Ren preg`tise
o mas` special`, iar ea nu putuse s` rezista minun`]iilor
culinare care i se puneau în fa]` – sup` rece, carne de vit` cu
bambus [i orez, ra]` cu cire[e [i ananas.
Dup` mas`, Suzanne se relax` în fotoliu [i admir`
priveli[tea care i se def`[ura în fa]a ochilor. Începea s`-i plac`
ora[ul. Oricine se putea sim]i bine aici, cu condi]ia s` nu
tânjeasc` dup` altceva. A[a cum f`cea m`tu[a Jeannette, de
pild`, care visa s` se întoarc` la Paris împreun` cu so]ul ei.
Sylvana, pe de alt` parte, se hot`râse s` se rec`s`toreasc` [i
pusese ochii pe Raoul. Ea... nu [tia ce voia de la via]`.
Doctorul cu care lucrase când f`cuse munc` de voluntariat
îi spusese la un moment dat:
– E timpul s` te duci acas`. Ai f`cut lucruri minunate aici,

dar te consumi prea mult. {tiu c` asta e firea ta [i ]i-e foarte
greu s` te schimbi. Du-te acas` [i g`se[te-]i un b`rbat care s`
te ia de nevast` [i s` aib` grij` de tine. E timpul s` pleci de aici.
Suzanne [tia c` era timpul s` plece din nou, de aceast` dat`
din Hong Kong.
Refuz` s` se mai gândeasc` la aceste lucruri [i se hot`rî s`
fie atent` la femeile care o înconjurau cu atâta bun`tate.
Discut` cu ele câteva minute dup` care, din pricina mânc`rii
consistente [i a oboselii, pleoapele i se închiser` [i adormi.
O trezi o voce groas`, pe care o auzea departe, ca într-un
vis. Deschise ochii [i descoperi c` m`tu[a Jeannette [i Sylvana
nu mai erau la locurile lor. Le auzea vorbind în cas`, iar vocea
masculin` era a lui... Raoul! Ce cùta acas`, când era a[teptat
s` se întoarc` peste o s`pt`mân`?
Nu voia s`-l vad`! Avea nevoie de timp ca s` se obi[nuiasc`
cu gândul c` nu mai f`cea parte din via]a lui [i a m`tu[ii
Jeannette, dar [tia c` nu avea cum s` evite întâlnirea cu el.
Se ridic` din scaun, dar era ame]it` din cauza
medicamentelor pe care le lua. Se prinse repede de sp`tarul
unui scaun.
Din senin, Raoul ap`ru lâng` ea. O privi f`r` nici un cuvânt
[i p`rea sincer îngrijorat.
– Suzanne, chérie! Te sim]i bine?
O lu` în bra]e. Ame]eala îi trecuse, dar era înlocuit` cu o
durere de inim` care nu avea nici o leg`tur` cu accidentul.
Cele dou` femei venir` repede.
– Sunt sigur` c` s-a ridicat prea repede din fotoliu, spuse

m`tu[a Jeannette, agitat`. Sylvana [i cu mine o s-o ajut`m s`
urce în dormitorul ei.
– Nu, nu! strig` ea, împingându-l pe Raoul deoparte. Am
ame]it pu]in, dar acum m` simt bine.
Încerc` s` râd`.
– Nu [tiu ce-i cu mine, nu obi[nuiam s` dorm dup` masa
de prânz! Îmi cer scuze.
Raoul îi privi chipul vulnerabil [i micile broboane de
transpira]ie care-i ap`ruser` pe tâmple. O lu` \n bra]e, f`r` s`
]in` cont de privirile uimite ale Sylvanei [i ale m`tu[ii sale.
– O duc în camera ei.
Suzanne î[i sprijini capul pe pieptul lui, con[tient` de
puterea [i în acela[i timp tandre]ea atingerii sale. O puse cu
blânde]e pe pat.
– Te doare capul? {tiu c` doctorul ]i-a spus s`-l anun]i când
ai dureri de cap, pentru c` s-ar putea s` fie vorba de o
contuzie. Spune-mi adev`rul!
Suzanne se for]` s`-l priveasc`.
– Nu m` doare nimic, protest` ea. M` simt bine, pe cuvânt.
M-am ridicat prea repede [i am ame]it, atâta tot.
– Crezi c` e[ti în stare s` faci o plimbare de cincisprezece
kilometri? \ntreb` el cu severitate.
Îi puse mâna pe frunte.
– Cred c` ai temperatur`.
Suzanne nu-l contrazise. Normal c` avea temperatur`!
Inima îi b`tea nebune[te, dar acest lucru se întâmpla din
pricin` c` o purtase în bra]e pân` în dormitor. {i nu se putea

lini[ti cât` vreme el continua s` stea lâng` ea – suplu,
atr`g`tor, cu o privire de foc.
– Mi-e cald, dar m` simt bine.
– Acum cinci minute era s` le[ini, îi aminti el. Î]i sugerez s`
stai în pat restul zilei. Poate ar fi bine s` chem`m doctorul...
– Nu! se gr`bi ea s` intervin`. Te rog, n-are nici un rost
s`-l punem pe drumuri degeaba. Nu [tiu de ce faci atâta caz!
– Raoul face cum e mai bine pentru tine, Suzanne, se auzi
vocea m`tu[ii Jeannette.
Cele dou` femei intrar` în camer`. În mod ciudat, femeia îi
vorbise pe un ton foarte dur.
Sylvana str`b`tu camera [i veni lâng` Raoul, luându-l
posesiv de bra].
– Trebuie s` ne permi]i s` avem grij` de tine, îi zâmbi ea.
Remarca o deranj` pe Suzanne. Ar fi vrut s` r`spund` c` nu
avea nevoie de ajutor, dar c`ldura din vocea Sylvanei o
dezarm`.
– M` simt bine, Sylvana, [i pot s`-mi port singur` de grij`.
Am avut o u[oar` ame]eal`, dar nu e cazul s` v` agita]i din
cauza asta.
Le zâmbi tuturor, încercând s` nu le arate adev`ratele
sentimente.
– Totu[i, chérie, cred c` ar fi bine s` r`mâi în pat.
M`tu[a Jeannette vorbea din nou pe un ton blând [i p`rea
mul]umit` s`-i vad` pe Raoul [i Sylvana împreun`.
Normal c` vrea s` stau în pat tot restul zilei! se gândi
Suzanne, cu am`r`ciune.
– O s` chem doctorul, hot`rî Raoul. Loviturile la cap

trebuie luate în serios!
Suzanne se sim]ea extrem de vinovat` pentru c` le f`cea
atâtea probleme [i nu mai îndr`znea s` protesteze.
Cea care f`cu acest lucru fu Sylvana:
– Dar n-ai auzit-o când a spus c` se simte bine? N-ar fi mai
bine s` a[tept`m pu]in, s` vedem cum se simte dup` ce se
odihne[te?
– Nu, n-ar fi, afirm` Raoul, hot`rât. O s`-l sun chiar
acum!
Ie[ti din camer`, iar m`tu[a Jeannette veni lâng` pat.
– Nu te sup`ra din cauza lui Raoul. Se simte responsabil
pentru tine, deoarece stai în casa lui. Vrei s` te ajut`m s` te
dezbraci?
– Nu, mul]umesc. O s` r`mân a[a pân` vine doctorul. Cred
c` o s` se mire c` e chemat din nou, dar...
M`tu[a Jeannette îi f`cu semn Sylvanei c` era momentul s`
se retrag` [i o l`sar` singur`. Suzanne nu se putea relaxa,
penrtu c` avea prea multe gânduri.
În primul rând, era îngrijorat` din pricina lui Alan [i a
prietenei sale. Acum regreta c` nu-i spusese c` Jane lucra în
acel restaurant. Dar ce ar fi rezolvat asta? Exista un motiv
pentru care fata nu voia s`-l vad`. Dac` ar fi aflat de ce se
ascundea Jane, poate ar fi reu[it s`-i ajute s` fie din nou
împreun`. Acum, îns`, s-ar fi putut ca lucrurile s` se fi
agravat.
Aproape adormise când sim]i c` cineva st`tea lâng`

marginea patului. Deschise ochii [i-l v`zu pe doctorul care-i
zâmbea amabil. Raoul, înalt [i cu o privire de o]el, st`tea la
marginea patului.
– Îmi pare rù c` a]i fost nevoit s` reveni]i, se scuz` ea fa]`
de doctor. M` simt bine!
– Spune-mi ce s-a întâmplat, îi ceru el.
Suzanne îi povesti scena de pe teras`, dup` care o consult`
cu aten]ie. Prezen]a lui Raoul o deranja, iar el [tia acest lucru,
dar continua s-o priveasc` impasibil [i insistent.
– Sper c` n-o s`-mi spune]i s` stau în pat restul zilei. A]i fi
a patra persoan` care îmi d` acest sfat!
– Bun sfat! Ave]i noroc c` sunte]i înconjurat` de atâ]ia
oameni care v` vor binele. Domnul de Brécourt a f`cut bine
c` m-a chemat. Înc` o zi în pat o s` fac` minuni, o s` vede]i!
O privi câteva secunde cu interes, ca [i când s-ar fi întrebat
care este rela]ia dintre cei doi.
– V` mul]umesc c` a]i venit, domnule doctor, interveni
Raoul. Vrei s` be]i ceva înainte s` pleca]i?
Doctorul refuz` politicos, spunând c` se gr`bea s` ajung`
la un alt pacient.
Suzanne r`mase singur` în camera ei. Din când în când,
m`tu[a Jeannette urca s` vad` dac` totul era în regul` [i dac`
avea nevoie de ceva. La un moment dat, Sylvana îi aduse o
cea[c` de cafea [i câteva pr`jiturele [i-i spuse c` urma s`
r`mân` la cin`. Vestea o deranj`, dar \[i spuse c` cei doi
luaser` cin` împreun` [i înainte ca ea s` vin` în Hong Kong.
La l`sarea serii, m`tu[a Jeannette îi aduse un buchet mare

de trandafiri ro[ii, frumos aranja]i într-o vaz` chinezeasc`.
Suzanne î[i aminti c` primise acest tip de buchet [i când
fusese în spital. Raoul îi aducea mereu trandafiri ro[ii, î[i
aminti ea cu am`r`ciune.
– Mul]umesc, m`tu[`. Sunt minuna]i.
– Nu-i a[a? B`nuiesc c` sunt florile tale preferate.
– A[a e, dar de unde ai [tiut? Nu-mi amintesc s`-]i fi spus.
– Raoul i-a trimis. Dup` ce a aflat de accident, ]i-a trimis
flori în fiecare zi. De aceea am presupus c` sunt florile tale
preferate.
– Trandafirii ro[ii simbolizeaz` dragostea, spuse ea,
încercând s` zâmbeasc`. Dar nu-]i face griji, Raoul nu s-a
gândit la a[a ceva atunci când le-a trimis.
M`tu[a Jeannette p`rea stânjenit`.
– Pot s` te întreb ceva?
– Sigur.
– Ce sim]i acum pentru Raoul? {tiu c` nu l-ai iubit
niciodat`. Dac` l-ai fi iubit, nu l-ai fi tratat a[a cum ai f`cut-o.
Te rog s`-mi scuzi îndr`zneala, dar a[ vrea s` [tiu.
Suzanne era mul]umit` c` obrajii îmbujora]i din cauza
febrei îi ascundeau ro[ea]a violent`.
– A trecut mult timp de atunci, spuse ea pe un ton care se
voia nep`s`tor. Acum suntem divor]a]i [i e cam târziu s`
discut`m despre asemenea lucruri, nu crezi?
M`tu[a se apropie de pat.
– Nu e[ti fericit`, nu-i a[a, Suzanne? {tiu c` ai suferit mult

dup` moartea tat`lui tù, dar sunt convins` c` e vorba de
altceva.
P`rea c` o invit` la confiden]e, dar Suzanne [tia c` nu
poate s` aib` încredere în ea, a[a cum ar fi vrut. Nimeni nu
trebuia s` [tie despre dragostea ei pentru Raoul! Cu siguran]`,
m`tu[a Jeannette ar fi foarte sup`rat` dac` ar afla.
– Nu e vorba de vreo poveste de dragoste, m`tu[`, dac` la
asta te gânde[ti. Dac` te deranjeaz` c` stau la dumneata, pot
s` plec.
Femeia p`ru [ocat` de cuvintele ei.
– Te rog s` stai! Î]i place aici, nu-i a[a, petite?
– Cui nu i-ar pl`cea? r`spunse ea, cu sinceritate. Hong
Kong-ul este un ora[ foarte frumos, iar dumneata te-ai purtat
minunat. Sper c` nu regre]i... eu sigur nu regret! M-a ajutat
foarte mult faptul c` am venit aici.
– M` bucur s` aud asta. S` nu uit! Te-a cùtat un b`rbat pe
nume Alan Edge. A sunat diminea]` [i l-am rugat s` revin` în
timpul serii. A spus c` o s` sune la ora [apte.
Suzanne se învior` brusc.
– A l`sat vreun mesaj?
– Nu. S` [tii c` nu i-am spus de accident.
M`tu[a f`cu o pauz`.
– Sper c` nu e[ti nefericit` din cauza acestui b`rbat, ma
chere?
– Nu e vorba de ceea ce crezi, m`tu[`. L-am cunoscut în
avion, când veneam încoace, [i are o problem` foarte serioas`.
– În]eleg! spuse ea, pe un ton care ar`ta clar c` nu pricepea

nimic. Sunn Yu-Ren o s`-]i aduc` cina. A preg`tit ceva special
pentru tine. O s` m`nânci, nu-i a[a? Sper c` n-o s`-l
dezam`ge[ti. }ine mult la tine – ca noi to]i, de altfel.
Suzanne [i-ar fi dorit ca acest lucru s` fie adev`rat.
– O s` încerc. V` mul]umesc, to]i a]i fost foarte amabili cu
mine.
Mult timp dup` plecarea m`tu[ii, Suzanne nu-[i lu`
privirea de la florile trimise de Raoul. Trandafiri ro[ii, când el
n-o iubise niciodat`... Oare de ce îi trimisese toate buchetele
de la spital f`r` nici o carte de vizit`? Ca [i acesta... Sau poate
c` acum îi trimisese un bilet, dar îl p`strase m`tu[a Jeannette.
Biata m`tu[a Jeannette! Î[i p`zea nepotul de femeia fatal` pe
nume Suzanne Dawson!
La ora [apte, telefonul sun`.
– Ce faci, Suzanne? \ntreb` Alan. Te sun de la hotel, dup`
înc` o zi de cùt`ri zadarnice. Te-am cùtat diminea]` s` te
întreb dac` nu po]i s` vii cu mine dar mi s-a spus c` nu po]i
s` vorbe[ti.
– Îmi pare rù, se scuz` ea, hot`rând s` nu-l împov`reze cu
detaliile accidentului ei.
Era cât pe ce s`-i spun` c` o v`zuse pe Jane la restaurant,
dar nu voia s`-i dea speran]e de[arte. Hot`r\ s` mai fac` o
încercare de a afla care era secretul fetei. Poate chiar în ziua
urm`toare... Era ocazia potrivit`, pentru c` Alan mergea din
nou în Noile Teritorii, cu prietenul de la hotel.
Sun Yu-Ren îi aduse cina în camer` [i zâmbi mul]umit atunci

când reveni [i v`zuse cât mâncase. Nu se putu opri s` se
gândeasc` la cele trei persoane care cinau în salon, f`r` ea.
Probabil c`, dup` mas`, Raoul va pleca la club [i o va conduce
pe Sylvana acas`. Nu-i era greu s` [i-i imagineze împreun`.
Era clar pentru toat` lumea c` Sylvana î[i cùta un so]. Cine
era mai potrivit decât Raoul de Brécourt, un b`rbat bogat,
chipe[, atr`g`tor [i amuzant?
Chinuit` de asemenea gânduri, Suzanne nu reu[i s`
adoarm`. Kla ora unsprezece [i jum`tate, întreaga cas` era
cufundat` în lini[te. Dup` minute în [ir în care se r`sucise în
pat, decise s` se ridice din pat. Î[i puse un halat de m`tase
care se asorta cu c`ma[a de noapte [i ie[i pe teras`.
Era o noapte frumoas`, cald`, cu cerul înstelat. La un
moment dat, î[i d`du seama c` nu era singur` pe teras`.
Ascuns în întuneric din pricina faptului c` purta haine negre,
Raoul se apropie de ea cu pa[i mici, f`r` s` se gr`beasc`.
– Ce fantom` frumoas`! {i nici m`car nu e miezul nop]ii...
Privirea lui insist` pe chipul ei delicat, apoi cobor\,
mângâindu-i parc` silueta delicat`, talia \ngust`, coapsele
sub]iri. O mângâie pe p`r, apoi pe obraz.
Suzanne era incapabil` s` se mi[te, nevenindu-i s` cread` c`
Raoul st`tea în fa]a ei, îmbr`cat în pijama. Acum st`tea în cas`?
– Am crezut c` stai la club, reu[i ea s` îngaime.
– A[a era, dar acum sunt aici. Te deranjeaz`? o ironiz` el.
– Ce s-a întâmplat? Te-au dat afar`?
El râse u[or, dezvelindu-[i din]ii albi.
– Nu. Te mir`?
Îi prinse din nou o [uvi]` de p`r între degete.
– De ce a[ fi? {tiu c` întotdeauna faci ceea ce-]i place, asta
nu e o noutate.
– Nu? Atunci ce e nou? O blond` foarte dr`gu]`, pe nume
Suzanne Dawson?
Nu era sigur` dac` râdea de ea. F`cu un pas înapoi, ca s`
se \ndep`rteze de el.
– Stai jos, o invit` Raoul. Cum te sim]i?
Îi trase un scaun, iar ea se a[ez`, sprijinindu-se cu spatele
pe tocul u[ii.
– M` simt bine, r`spunse ea. Unde este Sylvana? Am crezut
c` a luat masa aici, în seara asta.
– A[a e, dar acum e acas`.
F`cu o scurt` pauz`, apoi o întreb`:
– Cine e b`rbatul care ]i-a telefonat mai devreme?
Ea îi sus]inu privirea, încruntat`, apoi se relax`.
– Un b`rbat pe care l-am cunoscut în avion. De ce?
El ridic` din umeri, un gest tipic pentru el, [i vorbi pe un
ton dur:
– Aici nu e Londra! Hong Kong nu e un ora[ potrivit
pentru fetele frumoase, tinere [i, mai ales, singure. Cine e
tipul acesta? Are rude aici?
Ochii ei alba[tri str`luceau.
– N-ai nici un drept s`-mi ceri socoteal` despre prietenii
mei! Nu e treaba ta ce fac, unde [i cu cine!
El continu`, imperturbabil:
– Acest ora[ nu e deloc potrivit pentru cuno[tin]ele

ocazionale. Cât` vreme locuie[ti în casa mea, m` simt
responsabil pentru tine.
– Am crezut c` aici sunt musafir, nu prizonier` într-o
închisoare!
– Nu fi naiv`! \i spuse el printre din]i. E spre bine tù. În
viitor, o s` aduci acas` to]i prietenii pe care ]i-i faci aici. Clar?
Trebuie s` fii protejat` împotriva propriei persoane.
Suzanne strânse cu putere bra]ele scaunului.
– Dar ce te intereseaz` pe tine? Nici m`car nu mai port
numele tù! Vezi-]i de treaba ta [i las`-m` în pace!
– Poate c` m` simt dator fa]` de tat`l tù s` am grij` de tine.
Se aplec` asupra ei [i-[i puse palmele peste palmele ei.
– În plus, nu uita ce ]i-am spus! }i-am promis c` o s` te
întorci întreag` [i nev`t`mat` la Londra [i am de gând s` m`
]in de promisiune.
Inima ei începu s` bat` mai repede [i sim]ea c` palmele ei
o frigeau. Nu putea s`-i reziste, dar încerca din toate puterile
s` nu-i arate ce efect avea asupra ei apropierea lui.
– Nu fi atât de [ocat`, draga mea. În cele din urm`, o s`-mi
fii recunosc`toare.
Suzanne se l`s` pe spate, încercând s` se dep`rteze de el [i
s`-[i elibereze mâinile. El se ridic`, î[i îndrept` trupul [i-[i vârî
mâinile în buzunare.
– Mul]umesc. Presupun c` ar trebui s` m` simt extrem de
onorat` c`-]i faci timp pentru mine.
El zâmbi.
– Vreau s` clarific ceva ce am spus mai devreme. Am spus

c` sunt liber s` fac ce vreau, dar acest lucru nu e în întregime
adev`rat. În ultimii doi ani, am în]eles c` devenisem
prizonierul muncii mele. Din acest motiv, nu puteam s`-mi
trìesc via]a a[a cum voiam, nu puteam s`-mi împlinesc
visurile. Acum, când [tiu care-mi sunt priorit`]ile, am decis s`
fac schimb`ri majore. Am de gând s` fac toate acele lucruri
pentru care merit` s` trìe[ti. N-ar rost s`-]i explic despre ce e
vorba, pentru c` nu te intereseaz`!
Ea ar fi vrut s` strige c` voia s` afle, c` o interesa, dar [tia
c` nu putea face acest lucru.
– Are vreo leg`tur` cu decizia unchiului Philippe de a se
pensiona? {tiu c` m`tu[a \[i dore[te foarte mult ca unchiul s`
renun]e la companie. Îi e foarte greu f`r` el.
– Am discutat despre asta [i cred c` am ajuns la un rezultat
mul]umitor pentru ambele p`r]i.
– Adic` o s` renun]a]i amândoi la companie?!
– Nu chiar. O s` supraveghem afacerea, dar o s` ne
concentr`m mai mult asupra familiei. În momentul `sta, nu
are cine s` duc` numele familiei mai departe [i vreau s`
remediez aceast` problem` cât mai repede.
– Adic`... vrei s` întemeiezi o familie?
Ar fi vrut s` întrebe dac` se gândea la Sylvana, dar nu îndr`znea.
– Sigur c` da. Tu ce planuri ai pentru vitor?
– Înv`] s` trìesc momentul [i s` nu-mi fac prea multe
planuri, se gr`bi ea s` r`spund`.
El izbucni în râs.
– Acesta e un r`spuns de oameni b`trâni! Te-ai gândit s` te

rec`s`tore[ti?
Cu un calm incredibil, ea r`spunse:
– Nu.
El o privi insistent, a[teptând s` continue.
– Nu vreau s` discut despre acest subiect, încerc` ea s`
pun` punct.
– S` în]eleg c` nu vrei s` discu]i cu mine? Are vreo leg`tur`
cu b`rbatul pe care l-ai întâlnit în avion?
Suzanne sim]i c` era pe cale s` se dea de gol.
– Te rog s` m` scuzi, a[ vrea s` m` duc la culcare.
– Te sim]i bine? Te mai doare capul?
Degetele lui lungi se odihnir` câteva clipe pe fruntea ei,
încercând s`-[i dea seama dac` avea temperatur`. Se ridic` [i
încerc` s` intre în cas`, dar el se a[ez` în cadrul u[ii.
– Te sim]i bine? repet` Raoul.
O lu` de mân`.
– E[ti rece. Ai grij` s` nu r`ce[ti!
– Înceteaz`! Nu sunt un copil! {tiu s`-mi port [i singur` de
grij`!
Înghi]i cu greu [i-[i st`pâni impulsul de a se cuib`ri la
pieptul lui lat.
– Te rog s` m` la[i în pace! Nu suport s` m` atingi!
El f`cu un pas în lateral, iar Suzanne fugi c`tre camera ei.
Se pr`bu[i pe pat suspinând. Raoul avea de gând s` se însoare
cu Sylvana [i s` întemeieze o familie.
Via]a ei avea s` fie foarte goal` f`r` el.
gianninajollys
Capitolul 7
Suzanne nu mai fu nevoit` s` caute restaurantul unde lucra

Jane.
A doua zi, Sun Yu-Ren îi aduse micul dejun în camer`.
Pofta de mâncare îi revenise [i se sim]ea mult mai bine. Se
îmbr`c`, î[i perie p`rul [i se machie abia vizibil, apoi coborî.
Ie[i pe teras`, unde îl g`si pe Raoul vorbind cu o tân`r`
brunet`, supl`, cu picioare lungi. Jane!
Cei doi discutau [i râdeau, ca [i când ar fi fost cuno[tin]e
vechi, iar Suzanne se gândi c` Raoul ar`ta foarte bine în acea
diminea]`.
– Ai un musafir, îi spuse Raoul f`r` nici o alt` introducere.
Domni[oara Jane Owen. O s` v` las singure.
– Bun` diminea]a.
Suzanne se a[ez` într-un scaun, în fa]a tinerei, [i a[tept`.
– Probabil te întrebi ce caut aici, zâmbi Jane. Te rog s`
m` scuzi c` am venit atât de devreme, dar trebuia s` vorbesc
cu tine.
– M` bucur c` ai venit. Am \ncercat s` te caut la restaurant,

dar n-am re]inut drumul pân` acolo [i nici numele localului.
– Te rog s` m` ier]i, dar... n-am [tiut ce leg`tur` aveai cu
Alan.
Jane î[i aprinse o ]igar`, iar Suzanne observ` br`]ara de aur
de pe mâna stâng`. Era o bijuterie scump`, a[a cum nu s-ar fi
a[teptat s` vad` la o dansatoare. La fel ca [i parfumul pe
care-l sim]ise de când ie[ise pe teras`.
– Ce te-a f`cut s` vii s` m` vezi? \ntreb` Suzanne, intrigat`
de tân`ra din fa]a ei.
– V-am urm`rit când a]i plecat de la restaurant, în acea zi.
Era cât pe ce s` m` dau de gol! Am vrut s` vin de mai multe
ori, dar n-am avut curaj. Problema era c` nu [tiam dac` pot s`
am încredere în tine.
– Po]i s` ai încredere, zâmbi ea.
Jane oft` u[urat`.
– Mul]umesc. P`reai atât de dr`gu]` [i amabil`, încât...
eram sigur` c` pot s` discut deschis cu tine. Nu [tiu cât de
multe ]i-a spus Alan, dar am venit în Hong Kong ca s`-l v`d.
Presupun c` [tii c` n-am reu[it s` ne întâlnim.
Suzanne încuviin]`.
– Lucrurile s-au precipitat. Prietena mea Carol s-a c`s`torit
cu un asiatic foarte bogat, iar eu am r`mas cu ei, chiar dac`
fetele din trup` au plecat. Am stat în casa lor cât au fost pleca]i
în luna de miere. Cât am stat acolo, m-am obi[nuit cu traiul
luxos [i comfortabil. Br`]ara aceasta am primit-o în dar de la
Carol, iar ceasul l-am primit la nunta lor, când am fost
domni[oar` de onoare. Tot de la ea am [i foarte multe haine.
Când s-au întors din luna de miere, m-am angajat la

restaurantul unde m-ai v`zut. Î]i sunt foarte recunosc`toare
c` nu i-ai spus nimic lui Alan. Aveam nevoie de timp, ca s` m`
gândesc bine la ce aveam de f`cut.
Suzanne se gândi câteva clipe.
– Dup` p`rerea mea, nu este nici o problem`, spuse ea sec. Îl
iube[ti pe Alan suficient de mult ca s` te c`s`tore[ti cu el sau nu?
Jane î[i stinse ]igara în scrumier`.
– Judecând dup` modul în care ar`]i [i vorbe[ti, e foarte
clar c` n-ai fost niciodat` s`rac`. Cu adev`rat s`rac`! Eu am
fost [i te rog s` m` crezi c` nu e u[or. Acum am v`zut ce
înseamn` s` fii bogat, dar nu pot s` neg c` înc` ]in la Alan.
Poate am fi avut o via]` bun` împreun`, dar acum m` întreb
dac` mai avem.
– Dar Alan ar putea s`-[i recapete vederea, insist` Suzanne.
Te-ai c`s`tori cu el, dac` [i-ar reveni complet?
– Nu [tiu. Sincer, nu [tiu!
Jane î[i acoperi fa]a cu palmele, dezn`d`jduit`. Suzanne o
privi neputincioas`. Oare îl ajuta pe Alan dac` juca rolul lui
Cupidon sau ar fi fost mai bine s` nu se amestece? Jane era cu
adev`rat o materialist`, a[a cum l`sa s` se în]eleag`?
Suzanne se decise s` se conving`.
– Spune-mi, prietena ta s-a c`s`torit pentru bani?
Jane fu [ocat` de întrebare.
– Dumnezeule, nu! So]ul lui Carol e un b`rbat minunat [i
se iubesc foarte mult. E chipe[, plin de farmec... Într-un fel,
seam`n` cu b`rbatul care tocmai a plecat. E francez?
Suzanne zâmbi.
– Raoul? Pe jum`tate.
– Arat` foarte bine, râse Jane. M-a[ putea îndr`gosti de el
foarte u[or [i nici m`car nu [tiu cum îl cheam`. M-a v`zut când
am venit [i m-a întrebat pe cine caut. I-am spus c` vreau s`
vorbesc cu o tân`r` blond` foarte dr`gu]`. E[ti fran]uzoaic`?
Am auzit c` ]i-a spus Suzanne.
Ea cl`tin` din cap.
– De fapt, m` numesc Susan. Dar mamei îi pl`cea mai mult
Suzanne.
– {i numele de familie?
– Dawson.
– {i pe tipul acela, Raoul?
– Raoul de Brécourt.
Jane p`ru impresionat`.
– E c`s`torit?
– Nu.
Tân`ra era de-a dreptul încântat`.
– Pun pariu c` e bogat. Are aerul unui b`rbat plin de bani.
Nu vreau s` par indiscret`, dar recunosc c` sunt curioas`.
Sunte]i logodi]i?
– Nu, [i nici nu exist` pericolul s` se întâmple a[a ceva. Am
venit aici la invita]ia m`tu[ii lui.
– Ce norocoas` e[ti! oft` Jane. Doar n-o s` fii fraier` s`-l
la[i s`-]i scape!
Suzanne izbucni în râs.
– Nu m-ai întrebat cum l-am cunoscut pe Alan. Am venit în
Hong Kong cu acela[i avion, dup` care ne-am întâlnit
întâmpl`tor în ora[. Cred c` eu un tân`r foarte cumsecade. {i
foarte curajos, dac` a venit pân` aici, în situa]ia lui. E foarte

îngrijorat din cauza ta. Te iube[te foarte mult [i o s` sufere
atunci când o s`-i spui adev`rul.
– Dar nu trebuie s`-i spun.
– Ba da, Jane! spuse Suzanne, pe un ton sever. {tii unde
este ast`zi? A plecat cu un prieten s` te caute. Te-a cùtat în
fiecare zi, f`r` încetare.
– Trebuie s` fiu sigur` de sentimentele mele înainte s`
vorbesc cu el! spuse Jane, ridicând tonul. M` în]elegi, nu?
– Cred c` da, îi zâmbi Suzanne. E o situa]ie complicat`, dar
nu uita c` Alan te iube[te.
Tân`ra oft`.
– {tiu. Tocmai de aceea e atât de dificil. {tiai c` a plecat din
spital înainte de a-[i face o opera]ie la ochi, ca s` vin` dup`
mine?
– Vrei s` spui c` putea s` se opereze [i a plecat înainte de
a face acest lucru?
– Da.
– În cazul `sta, de ce nu-i faci jocul? \i suger` Suzanne.
A[teapt` pân` se opereaz`, dup` care po]i s`-i spui c` nu crezi
c` vrei s` te m`ri]i cu el.
– {i ce fac dac` opera]ia nu reu[e[te?
Suzanne zâmbi.
– Nu cred c` trebuie s`-]i faci griji din pricina asta. Alan e
un b`rbat mândru. Crezi c` ar accepta s` faci un asemenea
sacrificiu [i s` stai tot restul vie]ii lâng` un b`rbat orb?
Jane se gândi câteva clipe.
– Mul]umesc. Cred c` a[a e cel mai bine... Alan e un b`rbat

foarte mândru [i foarte înc`p`]ânat. Pân` va face opera]ia, o
s`-mi dau seama ce vreau s` fac.
Brusc, tensiunea dintre ele se risipi [i schimbar` subiectul.
Începur` s` vorbeasc` despre Hong Kong, un ora[ pe care
amândou` îl considerau minunat.
Jane tocmai se preg`tea s` plece, când Raoul ie[i din cas`
cu o serviet` în mân`.
– Pot s` te conduc în ora[? se oferi el, zâmbindu-i tinerei
musafire.
– Sigur, accept` ea, \ncântat`. Dac` nu v` abate]i prea mult
de la drumul dumneavoastr`...
Se întoarse c`tre Suzanne [i, sub impulsul momentului, o
s`rut` pe obraz.
– La revedere [i mul]umesc pentru tot!
Suzanne o urm`ri intrând în ma[in` [i zâmbi amar. Ce o
determina pe Jane s` aib` un asemenea comportament? Oare
o invidia pe prietena ei [i voia s` aib` parte de o c`snicie
asem`n`toare? Era in stare s` fac` orice pentru bani? Poate c`
era interesat` de Raoul [i credea c` banii aduc fericirea.
Suzanne l-ar fi urmat pe Raoul oriunde în lume, chiar dac`
nu ar fi avut nici o para chioar`. Important era s-o iubeasc`!
Dar el n-o iubea... {i dac` ar fi iubit-o vreodat`, ea fusese cea
care ucisese acea dragoste. Nu va [ti niciodat` care era
adev`rul.
M`tu[a Jeannette ie[i pe teras`.
– Cum te sim]i în diminea]a asta? Te mai doare capul?
– Mai bine, mul]umesc. Raoul tocmai a plecat
– {tiu. M-am trezit cam târziu în diminea]a asta, recunoscu

m`tu[a.
Suzanne observ` c` era cam palid` [i se alarm`.
– Nu te sim]i bine?
Se apropie de Jeannette [i o conduse c`tre un scaun.
– Am impresia c` e[ti cam palid`.
– Probabil din cauza c`ldurii, spuse m`tu[a. Mi se întâmpl`
foarte rar s` am dureri de cap [i atunci apelez la doctoria
minune pe care o face Sun Yu-Ren. Poate ar fi bine s`-i spun
s-o prepare, dar mai târziu.
– De ce nu acum? Sau poate preferi s` chem`m doctorul!
Dac` Raoul ar fi aici, ar telefona imediat medicului!
– E[ti la fel de pr`p`stioas` ca el, zâmbi m`tu[a [i o b`tu
u[or pe mân`. O s` vorbesc cu Sun Yu-Ren, dup` care o s` m`
duc înapoi în camera mea.
Suzanne st`tu al`turi de ea, având grij` s` nu-i lipseasc`
nimic. La un moment dat, Jeannette se ridic` brusc în capul
oaselor, cu ochii m`ri]i.
– Dumnezeule! Am uitat c` trebuie s` lu`m prânzul cu
Sylvana! Întotdeauna iau masa la ea în aceast` zi a s`pt`mânii
[i i-am promis c` ast`zi te iau [i pe tine.
Suzanne îi suger` s`-i telefonzeze Sylvanei [i s`-i explice c`
nu se sim]ea bine, dar m`tu[a refuz`.
– Probabil c` acum este la coafor, ca în fiecare diminea]`.
În plus, sunt sigur` c` s-a chinuit foarte mult ca s` prepare
masa [i nu putem s-o dezam`gim.
– Adic`, ar trebui s` m` duc eu?! Dar nu pot s` te las
singur` când e[ti bolnav`!
– Nu sunt bolnav`, protest` m`tu[a. Du-te [i prezint`-i

scuzele mele.
Suzanne nu avu de ales [i, exact la ora dou`sprezece,
sun` la u[a Sylvanei, dar descoperi c` nu era nimeni acas`.
Menajera tocmai pleca atunci când ea intr` în curte [i-i
spuse c` Sylvana plecase în ora[ [i avea s` se întoarc` spre
sear`.
Suzannei nu-i venea s` cread` c` cineva putea uita de o
întâlnire stabilit` cu un prieten foarte apropiat. Se hot`rî s`
mai r`mân` în ora[ câteva ore [i s` fac` ni[te cump`r`turi.
M`tu[a Jeannette o rugase s`-i aduc` anumite lucruri [i avea
nevoie de câte ceva [i pentru ea.
Lu` prânzul în ora[, f`cu toate cump`r`turile [i se \ndrepta
spre sta]ia de tramvai când o ma[in` elegant` opri lâng` ea.
– Urc`! auzi vocea lui Raoul.
O ajut` s` pun` pachetele pe bancheta din spate, apoi o
cercet` cu interes. Privirea lui îi mângâie genele lungi, obrajii
albi, acum u[or îmbujora]i, bra]ele sub]iri [i talia de viespe,
apoi se fix` pe ochii ei alba[tri.
– Uitasem cât de alba[tri sunt ochii tì, îi spuse el. Iar
rochia asta î]i vine foarte bine [i-]i scoate în eviden]` p`rul
auriu. Cum te mai sim]i?
– Bine, mul]umesc.
Nu era în largul ei [i ar fi vrut ca Raoul s` renun]e la tonul
superior [i u[or ironic cu care i se adresa.
– Nu ]i-ar fi stricat înc` o zi de odihn`. De ce a fost cazul s`
umbli prin ora[, cu bra]ele pline de cump`r`turi? Nu mai
puteai a[tepta o zi? {i de ce e[ti singur`?
Porni ma[ina [i-[i îndrept` aten]ia asupra traficului.

Suzanne îi privi profilul dur [i fu gata s`-i spun` c` majoritatea
pachetelor erau pentru m`tu[a Jeannette.
Dar se auzi spunând:
– {tii cum sunt fetele! M` simt norocoas` c` pot s`-mi
cump`r singur` ce vreau [i când vreau!
– Vrei s` spui c` eu te-am ]inut din scurt în privin]a
banilor? De ce n-ai folosit banii care ]i-au revenit dup` divor]?
– }i-am spus de la început c` n-o s`-i folosesc.
El oft` prelung.
– Dac` m` gândesc bine, îmi dau seama c` am fost prea
îng`duitor cu tine. Ar fi trebuit s`-]i trag o mam` de b`taie, cel
pu]in de dou` ori pe zi. A[a îmi trebuie dac` am fost un b`rbat
bine crescut!
Suzanne se sufoc` de indignare.
– Ce mai conteaz`? Acum o s` [tii cum s` te por]i cu
viitoarea ta so]ie, dac` nu se ridic` la nivelul a[tept`rilor tale.
Dar nu uita c` tu ai avut un avantaj fa]` de mine – [tiai mai
multe despre femei decât [tiam eu despre b`rba]i.
– Dar ai avut timp s` înve]i, spuse el, sec.
Suzanne ar fi vrut s`-i spun` c` înv`]ase prea târziu, dar nu
voia c` continue acea discu]ie. Consider` c` era mai sigur s`
schimbe subiectul:
– M`tu[a Jeannette nu a ie[it azi din cas`. Cred c` e
nefericit` din cauz` c` unchiul Philippe st` prea mult timp
departe de cas`.
– }i-a spus ea asta?
– Nu explicit, dar pot s` citesc printre rânduri.
– Serios? {i despre mine ce ai aflat? Dac`-mi amintesc bine,

aveai instincte foarte bune.
Suzanne se înfior`.
– Pentru cineva care uitase ce culoare au ochii mei, ai o
memorie de admirat! se r`sti ea.
– A[a e, recunoscu Raoul. E uimitor cât de multe lucruri î]i
aminte[ti atunci când te gânde[ti la o dragoste apus`.
Ea sim]i c` îi împlântase un cu]it în inim`.
– S`... revenim... la m`tu[a Jeannette.
– Nu e cazul s`-]i faci griji din pricina asta. Pân` la sfâr[itul
anului, în familia noastr` vor avea loc câteva schimb`ri
importante.
Suzanne t`cu, în]elegând c` i se cerea foarte clar s` nu avea
de ce s` se amestece în problemele familiei de Brécourt. Nu
mai f`cea parte din acea familie!
Spre u[urarea ei, m`tu[a Jeannette veni s`-i întâmpine
atunci când ajunser` acas`. Nu mai era cazul s-o întrebe
dac`-i disp`ruse durerea de cap, pentru c` ar`ta foarte bine [i
nu mai era palid`.
– Am f`cut toate cump`r`turile [i m-am \ntâlnit cu Raoul
care m-a adus acas`, spuse suzanne. V`d c` te sim]i mai bine.
– Mult mai bine. Cum a fost în ora[?
– Foarte bine. Ne vedem mai târziu!
Suzanne urc` în camera ei cu mintea plin` de întreb`ri.
Dac` Raoul se hot`râse s` se însoare pân` la sfâr[itul anului,
era evident c` o alesese pe Sylvana. Ar fi vrut s` fie ferici]i, dar
nu putea s` ignore durerea care o încerca atunci când se
gândea la cei doi.
Când coborî la cin`, Suzanne era mult mai calm`. {tia c`

trebuie s` se opun` tuturor emo]iilor pe care simpla prezen]`
a lui Raoul le declan[a. Îl iubea, dar dragostea ei nu era
împ`rt`[it` [i nu putea s` schimbe aceast` stare de fapt.
Coborî în salon [i descoperi cu team` c` m`tu[a Jeannette
nu coborâse înc`. Raoul era la bar [i o ]intui cu privirea.
– Suzanne sose[te la timp! Nu-mi vine s` cred. Ia loc, d`-mi
voie s`-]i torn ceva de bùt.
– Mul]umesc.
– Cum te sim]i? Când te-am v`zut în ora[, am avut impresia
c` e[ti gata s` explodezi.
Veni lâng` ea [i-i d`du un pahar. Mâna ei tremura, dar fu
mul]umit` c` nu v`rs` nici o pic`tur`.
– Bine. Mul]umesc c` m-ai adus acas`.
Tonul ei nep`s`tor sugera c` s-ar fi descurcat [i f`r`
ajutorul lui, iar Raoul ridic` o sprâncean`, întreb`tor.
– Via]a la Hong Kong î]i prie[te, spuse el, privind-o într-un
fel care o înnebunea. Ar`]i mult mai bine!
Suzanne privi insistent paharul de cristal, ca [i când acolo
erau ascunse toate r`spunsurile la \ntreb`rile din inima ei.
– Mul]umesc.
Raoul se a[ez` pe un scaun lâng` ea [i-[i întinse picioarele
lungi.
– Te-ai mai gândit la propunerea mea de a-l invita pe
prietenul tù aici?
– Nu, r`spunse ea scurt.
– De ce?
Suzanne deveni [i mai încordat`.
– În]eleg c` te referi la Alan.

– Da. Mai exist` [i al]ii?
– Al]i b`rba]i? Zeci!
El nu p`ru impresionat.
– Atunci, invit`-i pe to]i. Cu cât mai mul]i, cu atât mai bine!
Îi arunc` o privire dur`. Spre norocul ei, m`tu[a Jeannette
intr` în camer`. Era foarte elegant`, într-o rochie gri de
m`tase. În compara]ie cu ea, Suzanne se sim]ea o copil` [i-[i
dori s` ajung` la fel de sofisticat`.
M`tu[a accept` un pahar de la Raoul, apoi se întoarse c`tre
Suzanne.
– Ei, draga mea? Cum a fost prânzul cu Sylvana? Recunosc
c` am fost dezam`git` c` nu mi-a telefonat.
Ea se mi[c` nelini[tit` în scaun.
– Nu am luat prânzul cu Sylvana.
Jeannette ridic` sprâncenele, mirat`, în vreme ce Raoul se
l`s` pe spate în scaun [i zâmbi dr`ce[te.
– O faci s` se simt` prost! Probabil c` a luat masa cu
prietenul ei...
Ea îi arunc` o privire tìoas`, apoi explic`:
– Nu era nimeni acas`. Menajera tocmai pleca [i mi-a spus
c` Sylvana ie[ise deja \n ora[.
M`tu[ei nu-i venea s` cread` ce auzea.
– Nu în]eleg nimic! Întotdeauna lu`m prânzul împreun` în
aceast` zi a s`pt`mânii. Cum a putut s` uite?
Raoul interveni pe un ton netru:
– Sylvana a luat prânzul cu mine ast`zi. Tocmai m` duceam
la mas` când m-am întâlnit cu ea. Am avut impresia c` era
singur`, a[a c` am invitat-o s` stea cu mine. Îmi pare rù dac`

v-am stricat planurile, dar asta e. Sunt sigur c` Sylvana are o
explica]ie.
Suzanne putea s` [i-o imagineze foarte u[or pe Sylvana
plutind prin camer` [i zâmbindu-i cu c`ldur` m`tu[ii: „Am
uitat complet ce zi a s`pt`mânii este. Te rog s` m` ier]i, cara
Jeannette!”.
Sylvana î[i schimbase planurile din motive doar de ea
[tiute. Poate fusese doar o toan`... Dar era clar c` m`tu[a
Jeannette era foarte nemul]umit`.
Seara trecu într-un mod foarte pl`cut. La un moment dat,
Suzanne [i Raoul r`maser` singuri, deoarece Jeannette se
duse în birou pentru a vorbi la telefon, ca în fiecare sear`, cu
so]ul ei.
Raoul fu cel care rupse t`cerea:
– De ce nu mi-ai spus despre starea m`tu[ii, atunci când
ne-am întâlnit în ora[?
– Pentru c` n-a vrut s` ne agit`m din cauza asta, r`spunse
ea, distant. {i eu am fost îngrijorat`, dac`-]i aduci aminte.
Eram sigur` c` durerea ei de cap are un motiv clar.
– Bine, accept explica]ia asta. Dar de ce n-ai spus c` n-ai
g`sit-o acas` pe Sylvana? Dac` m`tu[a nu te-ar fi întrebat
direct, ai fi p`strat t`cerea. De ce?
– Poate am crezut c` Sylvana are un motiv foarte bun
pentru care procedeaz` a[a.
– Nu te-ai gândit s` te întorci imediat acas`, în loc s`
cutreieri singur` prin ora[?
– Aveam câteva cump`r`turi de f`cut.

Tonul lui deveni mai dur.
– Aha! Majoritatea pentru altcineva, nu? De ce nu m-ai
corectat atunci când te-am acuzat c` ]i-ai cump`rat prea multe
lucruri de care nu aveai nep`rat` nevoie?
– De ce a[ fi f`cut-o, de vreme ce tu erai hot`rât s` crezi ce
e mai rù despre mine?
– M` bazez pe ceea ce [tiu personal! preciz` el, tìos.
Ea ezit` o clip`.
– Cred c` meritam s` spui asta. Dar nu m` intereseaz` ce
crezi despre mine! Am venit aici la invita]ia m`tu[ii Jeannette.
Dac` a[ fi [tiut c` e[ti aici, n-a[ fi venit nici într-un milion de
ani!
– Dar ai venit, iar acum sunt responsabil pentru tine.
– Spui întruna asta, dar te în[eli. Nimeni nu e responsabil
pentru mine.
El deveni extrem de serios.
– Umbli prea mult prin Hong Kong de una singur`.
Ea îl ]intui cu o privire albastr` ca seninul cerului.
– Dac`-i spui ceva m`tu[ii, jur c` plec de aici cu primul
avion! \l amenin]` ea.
– S` \n]eleg c` nu vrei s-o superi? o ironiz` el.
– Sigur c` nu vreau. Dar, dac` m` gândesc bine, s-ar putea
ca [i prezen]a mea aici s-o supere.
El se încrunt`.
– De ce spui asta?
Suzanne \[i feri privirea.
– Din cauza... din cauza c`s`toriei tale.

– Nu sunt sigur c` în]eleg.
– Ce anume nu \n]elegi? se auzi vocea m`tu[ii Jeannette,
intrat` pe nesim]ite în camer`.
Se uit` c`tre Suzanne [i-i zâmbi.
– Te caut` cineva la telefon, chérie. Din câte am în]eles, se
nume[te Alan Edge.
– Mul]umesc.
Se gr`bi s` ias` din salon, bucuroas` c` putea s` scape de
întreb`rile sâcâietoare ale lui Raoul.
Extrem de fericit, Alan îi povesti c` o g`sise pe Jane. Era
clar c` nu [tia c` cele dou` femei se întâlniser`, a[a c` nu
men]ion` nici ea acest am`nunt. O invit` la cin` în seara
urm`toare, împreun` cu prietenul de la hotel care-i fusese de
mare ajutor, iar ea accept` bucuroas`. Stabilir` s` vin` s-o ia la
ora [apte, dup` care Suzanne puse receptorul în furc` [i vru
s` se întoarc` în salon.
Raoul se întrept` spre ea cu pa[i mari.
– E[ti pur [i simplu radioas`! coment` el cu ironie. Ce s`
în]eleg c` se întâmpl` cu voi? Î]i face curte [i e pe cale s` te
cear` în c`s`torie?
Ea încerc` s` scape de privirea lui insistent`.
– Spune-mi tu, de vreme ce pari s` [tii atâtea despre
mine!
Dup` o scurt` pauz`, el continu`:
– Ar trebui s`-mi cer scuze pentru modul în care ]i-am
vorbit. La urma urmei, fiecare are via]a lui! Vrei s` ne plimb`m
pu]in prin gr`din`?
Suzanne se sperie, [tiind c` i va fi imposibil s` stea lâng` el

în acea noapte cald`, sub lumina stelelor.
– M`tu[a Jeannette..., începu ea timid.
– S-a retras în camera ei, complet` Raoul.
Accept` inevitabilul [i ie[i al`turi de el în gr`din`. În minte
îi reveneau imagini frumoase din trecut, din perioada în care
fuseser` c`s`tori]i [i [tiu c`, dac` o va lua în bra]e, nu-i va
putea rezista.
– B`rbatul acesta, Alan... E[ti îndr`gostit` de el?
– E treaba mea, nu crezi? Oricum, abia l-am cunoscut.
– Nu asta te-am întrebat, punct` el. Timpul nu are nici o
importan]` atunci când e vorba de dragoste. Când doi
oameni se întâlnesc, apare atrac]ia fizic`, iubirea... spune-i
cum vrei.
– Vorbe[ti din experien]`?
– M` întrebi dac` am fost îndr`gostit? \ntreb` el pe un ton
grav. Sunt anumite lucruri pe care un b`rbat nu le dezv`luie
în fa]a nim`nui. Poate doar în fa]a celei pe care o iube[te cel
mai mult pe lume. Vreau s` fii fericit`. Asta nu-i destul?
Ra]iunea îi spunea c` era bine s` cread` c`-l iubea pe
Alan, dar inima ei... Mai bine s` nu afle niciodat` ce-i spunea
inima! Brusc, din pricina tensiunii prea mari, începu s` râd`
isteric.
– E[ti foarte amuzant în seara asta! Ai uitat c` suntem
divor]a]i?
– Nu pot s` uit a[a ceva când e[ti lâng` mine, r`spunse el
[optit. Te-am rugat s` ie[im în gr`din` pentru c` voiam s`
discut`m.
– Despre ce? Nu avem despre ce s` vorbim Raoul!

– Eu sunt de alt` p`rere. E[ti o femeie tân`r`, care-[i
petrece mare parte a timpului singur` prin Hong Kong, [i te
a[tep]i ca eu s` nu fac nimic? Chiar dac` nu-]i vine s` crezi, s`
[tii c` viitorul tù e important pentru... noi.
Suzanne se încord`. Ultimul cuvânt o includea [i pe
Sylvana? {i de ce ezitase înainte s`-l rosteasc`? Îl privi cu
aten]ie [i avu impresia c` era îngrijorat, dar nu [tia care ar fi
putut s` fie cauza. M`tu[a Jeannette? Nu, urma s` îndrepte
lucrurile în acea direc]ie,. Atunci nu r`mânea decât Sylvana.
– Nu [tiu de ce î]i faci atâtea griji pentru mine. Pot s`-mi
port de grij` [i singur`.
– {tii de ce mi-am dorit foarte mult s` vii în vizit` la m`tu[a
Jeannette?
Continu` f`r` s`-i a[tepte r`spunsul:
– Pentru c` am dorit ca noi doi s` fim mai apropia]i. Am
crezut c` o s` sim]i cu adev`rat c` faci parte din familia asta.
Dar nu înseamn` nimic pentru tine, nu-i a[a?
– Sper c` nu crezi c` a[tept ceva de la tine pentru simplul
motiv c` am fost c`s`tori]i la un moment dat. Rela]ia noastr`
s-a terminat, Raoul. Amândoi [tim acest lucru. Întoarce-te la
Parisul tù [i la buc`t`ria fran]uzeasc`. Sau poate te
intereseaz` mai mult Sylvana [i mâncarea italieneasc`...
Era pe cale s`-[i piard` cump`tul [i [tiu c`, dac` nu va pleca
din gr`din` cât mai repede, se va pr`bu[i suspinând la pieptul lui.
Se r`suci pe c`lcâie [i intr` în fug` în cas`.
Capitolul 8
Suzanne coborî la micul dejun [i descoperi c` Raoul

plecase deja. Lâng` farfuria ei erau dou` scrisori din Anglia.
Prima era de la avocatul ei, care o anun]a c` trimisese, în
numele ei, un cec c`tre o organiza]ie umanitar`. Cea de-a
doua fusese scris` de unchiul Philippe. Pe plic erau [tampile
din mai multe ]`ri, semn c` scrisoarea str`b`tuse cale lung`
pân` ajunsese la destinatar. Când o deschise, î[i d`du seama
c` scrisoarea fusese scris` în urm` cu un an, când se aflase în
Londra cu afaceri. Unchiul î[i exprima regretul fa]` de
moartea tat`lui ei [i o asigura de tot ajutorul lui, pe viitor.
Spera c` m`tu[a Jeannette o invitase deja la ea [i o încuraj` pe
Suzanne s` accepte acea invita]ie.
Ea \[i d`du seama c`, în tot timpul cât fusese în strìn`tate,
sim]ise lipsa unor astfel de mesaje din partea unchiului
Philippe [i a m`tu[ii Jeannette.
– Philippe ]ine foarte mult la tine, draga mea, spuse

m`tu[a dup` ce v`zu scrisoarea. Ar fi trebuit s` ne anun]i c`
pleci în strìn`tate [i s` ne dai adresa. Nimeni n-a [tiut unde
erai dup` moartea tat`lui tù.
Suzanne sim]i nevoia s`-[i descarce sufletul, a[a încât îi
povesti m`tu[ii despre boala tat`lui sù, despre greut`]ile pe
care fusese obligat` s` le înfrunte când r`m`sese singur`,
despre dorin]a de a pleca cât mai departe, ca s`-[i pun`
gândurile în ordine. Nu îndr`zni s` mearg` mai departe cu
dezv`luirile, pentru c` nu era sigur` c` nu-i va spune lui
Raoul.
Jeannette o ascult` cu compasiune [i-[i d`du seama c`
Suzanne trecuse prin cea mai grea perioad` a vie]ii ei f`r` s`
aib` pe nimeni al`turi. Ar fi avut nevoie de cineva care s`-i
alunge temerile [i îndoielile, care s-o încurajeze [i s`-i spun`
c` totul va fi bine.
Acum, îns`, voia c` Suzanne s`-[i urmeze propriul drum în
via]`, departe de Raoul. }inea la Suzanne [i o aprecia foarte
mult pentru evolu]ia ei din ultimii ani, dar v`zuse cât de mult
suferise Raoul din pricina divor]ului [i nu voia ca acea
experien]` nefercit` s` se repete.
– }i-ai f`cut planuri pentru viitor? \ntreb` ea, pe un ton
blând.
Pe Suzanne o duru aceast` întrebare. Oare m`tu[a
Jeannette voia s` scape atât de repede de ea? Nu apuc` s`
r`spund`, pentru c` se auzi o ma[in` oprind în fa]a casei.
Sylvana se apropie de ele, surâz`toare ca de obicei.
– Cara Jeannette! Te rog s` m` scuzi c` te deranjez atât de

devreme, dar trebuia s`-mi cer scuze pentru purtarea mea de
ieri. Nu-mi vine s` cred c` am uitat tocmai de ziua în care
trebuia s` ne vedem! Dac` ai [ti cu cât` ner`bdare a[tept
întâlnirea noastr`... Dar uite c` am uitat [i numai Raoul e de
vin` pentru asta!
Râse larg, ca [i când ar fi spus un lucru extrem de amuzant.
– N-am putut s` refuz invita]ia lui la mas`!
– De ce nu? se pomeni Suzanne întrebând.
– De ce nu?! repet` Sylvana extrem de uimit`, întorcându-se
spre ea. Înc` n-am întâlnit nici o femeie capabil` s` reziste
farmecului lui Raoul!
Zâmbetul ei deveni sfios.
– În plus, aveam ceva de discutat. Raoul m` ajut` s` iau
câteva decizii de afaceri.
– Te scuz, Sylvana, zâmbi Jeannette. Cea care a avut de
suferit din pricina omisiunii tale a fost Suzanne. Eu n-am mers
cu ea pentru c` nu m-am sim]it prea bine.
– Jeannette! {i eu n-am [tiut nimic? Cum î]i e acum, mia
cara? Sper c` nu e[ti bolnav`!
Suzanne sim]i nevoia s` intervin`.
– M`tu[a Jeannette a avut o migren`, nimic mai mult. Eu
trebuia s` ies oricum în ora[, s` fac ni[te cump`r`turi. Nu-]i
face griji! Te iert [i eu.
Sylvana zâmbi [i se întoarse c`tre Jeannette.
– Nu-i a[a c` e o scump`? Ce norocoas` sunt c` am dou`
prietene absolut grozave!
– Suzanne nu e genul care s` ]in` sup`rare, spuse
Jeannette.
– M` bucur s` aflu asta. M-ar fi durut foarte mult dac` n-am

fi fost prietene!
Se aplec` [i o s`rut` pe obraz.
– Trebuie s` m` revan[ez.
Jeannette zâmbi.
– Pentru început, ai putea s` ie[i \n ora[ cu Suzanne. Eu
am câteva întâlniri foarte importante.
Sylvana p`ru încântat`, iar Jeannette adùg`:
– Raoul a insistat ca micu]a s` nu ias` în ora[ singur`. Te
rog s` ai grij` de ea [i s-o aduci înapoi!
În acel moment, Suzanne în]elese c` Raoul [i m`tu[a
discutaser` despre ea. Acum, întrebarea referitoare la
planurile ei de viitor avea o importan]` [i mai mare.
– S` mergem, Suzanne, o îndemn` Sylvana. N-o s` mai
bem ceai chinezesc, ci cafea! O s` bârfim, o s` mergem prin
magazine, o s` mânc`m \ntr-un restaurant elegant...
– Cu specific italian? \ntreb` Suzanne.
– Sigur!
Suzanne petrecu o zi minunat` [i-[i d`du seama c` orice
b`rbat ar fi fost captivat de tân`ra exuberant`, mereu cu
zâmbetul pe buze. Raoul n-avusese nici o [ans`!
Ajunse acas` în cursul dup`-amiezii [i începu s` se
preg`teasc` pentru întâlnirea cu Jane, Alan [i prietenul
acestuia. Sylvana o convinsese s` cumpere o rochie
neagr`, cu dungi gri [i albe, iar m`tu[a era ner`bd`toare
s-o vad`.
– Abia a[tept s` te îmbraci cu ea! Cred c` î]i vine grozav!
Culoarea este foarte potrivit` pentru p`rul tù blond.
Jeannette se gândi c`, dac` Raoul ar vedea-o pe fosta lui

so]ie îmbr`cat` a[a, i-ar fi greu s` n-o ia în bra]e [i s` n-o
s`rute. P`rul, buzele, talia... Era cu adev`rat o femeie fatal`, iar
el – un b`rbat adev`rat!
Când Suzanne plec`, m`tu[a privi în urma ei cu un
amestec de u[urare [i nelini[te.
Suzanne, în schimb, era suficient de tân`r` ca s` dea deoparte
toate grijile [i gândurile depresive [i se hot`rî s` se distreze.
Prietenul lui Alan, un tân`r ro[covan foarte atr`g`tor, o
pl`cu din prima clip`.
– Alan, trebuia s` m` avertizezi! exclam` el când o v`zu.
De ce nu mi-ai spus c` ascunzi o asemenea comoar`? eu sunt
Leroy Stone. Prietenii îmi spun Lee.
– Eu sunt Suzanne Dawson. Prietenii îmi spun Suzanne.
R`mase cu ochii la ea pre] de câteva secunde, pân` când se
auzi vocea lui Jane, de pe bancheta din spate:
– Nu crezi c` ar trebui s` porne[ti, Lee?
To]i izbucnir` în râs. Seara se dovedi un succes, cu toate
ingredientele necesare – cin`, dans, bun`-dispozi]ie. Era
prima [i ultima dat` când ie[eau împreun`, pentru c` a doua
zi permisia lui Lee se încheia [i se întorcea pe vas, iar Alan [i
Jane plecau acas`.
La întoarcere, Lee ie[i din ma[in` [i o conduse pân` la u[a
de la intrare. F`r` s`-[i dea seama, Suzanne compar` mersul
greoi al lui Lee cu pa[ii elegan]i, u[ori ai lui Raoul. Avea un
farmec înn`scut, iar ea [tia c` nu va mai cunoa[te pe nimeni
care s` poat` s`-l egaleze.
În cas` era lumin`, dar nu p`rea s` fie cineva în gr`din` sau
pe teras`.
– A fost una din cele mai frumoase seri din via]a mea.
M-am distrat de minune!
– {i eu, recunoscu Suzanne. Dar s` nu-mi faci propuneri la
lumina lunii!
Începu s` râd` [i-l atinse u[or pe bra].
– Ar`]i de parc` te preg`te[ti s` m` ceri de nevast`!
Suzanne sim]ise c` Lee era extrem de atras de ea, poate
chiar se îndr`gostise.
– Cum de ai ghicit? Nu po]i s` te superi pe mine c` \ncerc,
nu-i a[a? {tiu c` nu e[ti de nasul meu, dar m-am îndr`gostit
pân` peste cap. Poate ai vrea s` ne scriem...
Suzanne cl`tin` din cap.
– Îmi pare rù. Cred c` ar fi mai bine s` ne oprim aici [i s`
p`str`m amintirea acestei seri.
Era atât de ab`tut, încât ea se ridic` pe vârfuri [i-l s`rut` pe
obraz.
Intr` în vârful picioarelor în cas` [i v`zu c` u[a dinspre
teras` era deschis`. Oare era cineva acolo? Î[i adun` tot
curajul [i intr` în salonul întunecat. Brusc, se sim]i prins`
într-o strânsoare de o]el.
– D`-mi drumul! strig` ea.
– U[urel! auzi ea vocea binecunoscut` a lui Raoul. Nu-]i fac
nimic!
O r`suci cu fa]a la el, iar Suzanne î[i ridic` privirea c`tre el.
– Cum îndr`zne[ti?! M-ai speriat de moarte! D`-mi drumul
imediat!
– Cred c` ar fi mai bine s` te a[ezi, \i suger` Raoul. Am

s`-]i aduc ceva de bùt.
– Nu... nu vreau s`... s` stau jos, se bâlbâi ea. Vreau s` m`
duc la culcare.
Strânsoarea lui deveni mai puternic`.
– Stai jos!
O împinse într-un scaun, iar ea nu putu s` se opun`.
– Am crezut c` e[ti plecat, încerc` ea s` l`mureasc`
lucrurile.
– M-am întors acum o or`.
Îi turn` o bùtur` într-o cea[c`, apoi i-o d`du.
– Bea asta. Ai grij`, e fierbinte.
Ea îl privi cu neîncredere.
– Hai, o bùtur` fierbine o s`-]i fac` bine. Sunt sigur c` e
bun... Devotatul tù servitor Sun Yu-Ren a preg`tit-o special
pentru tine.
Mâna îi tremura pe cea[c`, a[a c` Raoul o ajut` s-o ]in` mai
bine. Era aproape de ea, periculos de aproape!
– Hai! o tachin` el. Nu e prima oar` când te ajut s` bei ceva.
Îngenunche lâng` ea. Suzanne bù câteva înghi]ituri, apoi
el se ridic` [i puse cea[ca pe m`su]`.
– Numai tu e[ti de vin` pentru ce s-a întâmplat, îi spuse el.
Dac` n-ai fi fost atât de atent` la \nso]itorul tù, m-ai fi v`zut
pe teras`! Puteai, m`car, s` vezi ]igara aprins`!
Tonul lui deveni sever:
– Tu [i Jane a]i schimbat partenerii între voi?
Ea îl privi uimit`.
– Ce te face s` spui a[a ceva?

Ridic` din umeri, indiferent.
– Jane se afla printre cei care au venit în seara asta, s` te ia
în ora[, nu-i a[a?
– Da. Ai luat-o la întreb`ri atunci când ai dus-o în ora[,
nu-i a[a? La fel cum ai întrebat-o [i pe m`tu[a Jeannette tot
felul de lucruri!
– N-am întrebat nimic pe nimeni. Mai mult, Jane nu mi-a
spus decât c` e dansatoare, dar c` acum lucreaz` într-un
restaurant. M-am oferit s-o duc în ora[ pentru simplul motiv
c` mergeam în aceea[i direc]ie.
– Atunci de ce ai întrebat dac` am schimbat partenerii?
– Pentru c` am auzit când ai vorbit cu b`rbatul care te-a
condus la u[`. I-ai spus „Lee”.
Ea se strâmb` în direc]ia lui.
– Cât de mult î]i place s` m` spionezi!
– Înceteaz` cu acuza]iile astea absurde! \i ceru el, furios.
M-am întors acum o or` [i am g`sit-o pe m`tu[a Jeannette
a[teptându-te. Sun Yu-Ren voia s`-]i preg`teasc` un ceai [i
ceva de mâncare. I-am trimis pe amândoi la culcare, pentru c`
m`tu[a i-a spus c` ai ie[it cu ni[te prieteni la cin` [i eram sigur
c` o s` vii târziu.
– {i l-ai trimis la culcare pe Sun Yu-Ren ca s` m` a[tep]i tu?
E[ti... e[ti îngrozitor!
Respira rapid, agitat`.
– Po]i s` te lini[te[ti, pentru c` o s` plec cu primul
avion!
Raoul nu p`rea s-o ia în serios [i zâmbi în col]ul gurii.

– Nu cred c-o s` faci asta, atunci când o s` auzi c` cineva
care ]ine foarte mult la tine va veni aici foarte curând.
Suzanne se încrunt`, apoi zâmbi larg.
– Unchiul Philippe?
– Chiar el! Nu vreau s` spun mai mult, pentru c` vrem ca
m`tu[a s` aib` o surpriz`.
Se duse la ferestrele mari, înalte din tavan pân` în podea,
[i le închise.
– Apropo, cine e b`rbatul care te-a condus pân` la
u[`?
Furia ei reveni.
– Ce-]i pas`? E un b`rbat perfect respectabil!
– Ai ag`]at un marinar în Hong Kong [i spui c` e un b`rbat
respectabil? Ce [tii despre el? Nu fii a[a naiv`!
– Dar... de unde [tiai c` e marinar?
– Cum s` nu [tiu? \ntreb` el, pe un ton dispre]uitor. N-am
nimic împotriva marinarilor, dar ora[ul `sta nu e locul cel mai
indicat ca s`-]i faci cuno[tin]e ocazionale.
Se plimba prin camer` cu pa[i mari, furios.
– Trebuie s` ]ii minte tot timpul s` insula asta e plin` de
trafican]i de droguri [i al]i infractori periculo[i! Puteai s`-l
invi]i înùntru, nu? Cred c` ar fi apreciat ospitalitatea ta!
– Se pare c` ui]i c` asta nu e casa mea! Eu sunt un simplu
oaspete, venit aici la invita]ia m`tu[ii Jeannette! Dac` avea
invita]i la cin`? [i apoi, erai tu aici...
El î[i vârî mâinile adânc în buzunare.
– {i ce?! Nu supor]i s` dai ochii cu mine? Spune-mi, când

l-ai s`rutat pe marinar, [tiai c` sunt pe teras`?
Suzannne sim]i c` sângele i se scurge din obraji.
– Cum adic`?
– Mi s-a p`rut c` m-ai v`zut [i c` l-ai s`rutat pe marinar
doar ca s` v`d eu. Dac` lucrurile nu stau a[a, \nseamn` c` e[ti
mult mai libertin` decât [tiam eu!
Dou` pete ro[ii \i ap`rur` pe obraji [i s`ri brusc de pe scaun.
– Cum îndr`zne[ti? Nu e destul c` sugerezi c` prezen]a ta
conteaz` pentru mine, acum mai spui c` sunt o persoan`
promiscu`? E prea de tot! Dac` a[ fi [tiut c` e[ti aici, a[ fi urcat
direct în camera mea!
El vorbi printre din]i:
– Continui s` m` tretezi ca pe un du[man. M` întreb de ce.
Doar nu ]i-e team` de mine!
Suzanne \ncerc` s` râd`, dar se dep`rt` de el.
– Din nou, ai impresia c` persoana ta m` intereseaz`!
Î[i d`du p`rul pe spate cu mândrie. Mâinile, îns`, \i
tremurau [i le ascunse repede la spate, de team` s` nu-[i
tr`deze emo]ia.
– De ce te îndep`rtezi de mine, dac` nu te temi? o
ironiz` el.
Suzanne [tia c` umbla pe nisipuri mi[c`toare.
– Nu v`d ce rost are s` continu`m discu]ia. M` duc la culcare.
O fix` cu ochii lui negri câteva secunde, apoi se a[ez` în
cadrul u[ii, blocându-i trecerea.
Suzanne nu era preg`tit` s` simt` mâna lui pe încheietura

ei fin`. Atingerea lui o ardea [i nu avea nici dorin]a, nici for]a
s`-i reziste.
– Nu mi-ai r`spuns la întrebare, insist` el, foarte serios.
}i-e fric` de mine? Dumnezeu mi-e martor c` nu ]i-am dat
niciodat` vreun motiv!
Ea ar fi vrut s`-i spun` c` nici o femeie nu se temea de
b`rbatul pe care-l iubea, dar cum putea s`-i m`rturiseasc`
dragostea când [tia c` lui nu-i p`sa?
– Nu, nu mi-e fric`.
Vorbise atât de încet, încât el abia o auzi.
– Am impresia, nu [tiu de ce, c` tu crezi c` eu nu te-am iubit
niciodat`. Crezi ce vrei, draga mea. Nu vreau s`-]i m`rturisesc
nimic, dar nu accept s` m` tratezi ca pe un lepros. E clar?
Suzanne privea în podea.
– Nu m` simt în largul meu lâng` tine.. Nu îndr`znesc s`
te întreb nimic. M` simt vinovat`... Cum s` fiu prieten` cu o
persoan` fa]` de care m` simt vinovat`? Îmi pare rù, Raoul,
sincer! N-ar fi trebuit s` vin aici.
– Ba din contr`! M` bucur c` ai venit, pentru c` vreau s`-]i
spun un lucru – ai încredere în mine.
Îi prinse b`rbia cu dou` degete [i o sili s`-[i ridice privirea.
Gura lui coborî u[or peste a ei [i o s`rut` cu tandre]e.
– Ca s` pecetluim prietenia noastr`, bine? Ce rost are s` ne
du[m`nim?
Suzanne nu îndr`zni s` se uite la el înainte s` ias` din
camer`.
***
A doua zi, m`tu[a Jeannette intr` în camera ei ca s-o

trezeasc`.
– E ora unsprezece, cherie! Te-am l`sat s` dormi mai mult
pentru c` [tiu c` te-ai culcat târziu.
– Doamne! Nu se poate s` fie unsprezece! Mul]umesc c`
m-ai trezit. Nu-mi vine s` cred c` am dormit atât...
– Am venit s`-]i spun c` te caut` un b`rbat. Cred c` este
unul din prietenii cu care ai ie[it asear`.
Probabil c` era Lee, î[i spuse ea. Venise s`-[i ia r`mas bun.
– Nu te gr`bi, ai timp s` te speli [i s` te schimbi.
Se încrunt` când observ` cearc`nele Suzannei.
– Nu ai dormit bine sau te-ai distrat prea mult asear`?
Ea reu[i s` zâmbeasc`.
– Cred c` am dormit prea mult!
– Te-am a[teptat asear`. Raoul a venit pe nea[teptate [i
m-a trimis la culcare. A vrut s` [tie cu cine ai ie[it [i era
îngrijorat c` întârzii atât de mult.
– Îmi pare rù c` v` îngrijora]i din pricina mea.
M`tu[a Jeannette o b`tu u[or pe mân`.
– Nu, nu, draga mea! Oricum, Raoul trebuia s` a[tepte un
telefon interna]ional.
– M` bucur s` aflu c` n-a stat treaz din cauza mea!
– Ai prefera s`-i spun prietenului tù c` nu e[ti disponibil`?
Poate c` ar fi mai bine s` te odihne[ti pân` la masa de prânz...
– Nu! Pleac` ast`zi, a[a c` trebuie s` vorbesc cu el.

Î[i lu` halatul [i se îndrept` spre teras`.
B`rbatul care o a[tepta nu era Lee, ci Alan. Dar era un Alan
complet diferit – p`rea mai înalt, mai seme] [i nu mai avea
bastonul alb.
Într-o clip`, \[i d`du seama ce se întâmpla.
– Alan!
Alerg` c`tre el [i-l prinse de mâini.
– Po]i s` vezi! Minunat!
Începu s` râd`.
– {tii, abia acum \mi dau seama c` e[ti chipe[!
– Mul]umesc, zâmbi el.
Îi s`rut` mâna, politicos.
– {i tu ar`]i minunat.
– Cum s-a întâmplat? Te rog, ia loc [i poveste[te-mi!
Se a[ezar` la o m`su]` de lemn.
– Pur [i simplu, am deschis ochii în aceast` diminea]` [i am
descoperit c` puteam s` v`d. Chirurgul m-a avertizat c`,
într-o bun` zi, vederea s-ar putea s`-mi revin`, dar nu l-am
crezut. Am fost sigur c`-mi spune asta ca s`-mi ridice moralul.
– Ce a spus Jane?
– Înc` nu [tie. Tu e[ti prima persoan` c`reia i-am spus, cu
excep]ia doctorului din Londra pe care l-am sunat imediat.
– Dar de ce sunt eu prima persoan`, Alan? N-am f`cut chiar
atât de multe pentru tine.
El îi lu` mâna [i-i zâmbi cu c`ldur`.
– Ai f`cut foarte multe pentru mine. M-ai \ncurajat s` merg

mai departe atunci când eram pe punctul de a renun]a. Am
vrut s` te v`d înainte s` m` întorc acas` [i ca s` m` conving
dac` înf`]i[area ta corespunde cu ceea ce-mi imaginasem eu.
Suzanne izbucni în râs, mul]umit` c` venirea ei la Hong
Kong avusese [i un rezultat bun.
– {i? \l tachin` ea.
– Exact a[a, cu excep]ia p`rul tù auriu. Iar ochii sunt mult
mai alba[tri decât mi-a[ fi putut imagina.
– Abia m-am trezit [i primesc complimente? \ntreb` ea,
râzând u[or.
În acel moment, Raoul intr` în salon [i se opri când îi v`zu
pe cei doi pe teras`.
– A[ putea s`-]i fac complimente toat` ziua. Nici nu [tii cât
de frumoas` mi se pare lumea acum!
– {i eu m` bucur nespus! Cred c` abia a[tep]i s`-i dai
vestea lui Jane. Dar cu Lee ai vorbit?
– A plecat dis-de-diminea]`, r`spunse el. S-a îndr`gostit
nebune[te de tine, s` [tii.
Destul de timid, Alan continu`:
– Nu e genul tù. Nu-l intereseaz` c`s`toria, dar cred c` ar
fi fost dispus s` ri[te cu tine. Trebuie s` plec. Avionul nostru
decoleaz` la ora patru.
– Bun` diminea]a, salut` Raoul, ap`rând brusc lâng` ei. Nu
m` prezin]i prietenului tù, Suzanne?
Alan se ridic` \n picioare iar ea \i urm` exemplul.
– Alan, el e Raoul de Brécourt. Raoul, el este Alan Edge, un

prieten de-al meu din Londra.
– |n]eleg c` pleca]i din Hong Kong? \ntreb` el, extrem de
politicos. V` urez c`l`torie pl`cut`!
Suzanne se gr`bi s` intervin`:
– Te conduc pân` la poart`, Alan.
– Mi se pare un tip foarte interesant, coment` Alan, dup`
ce se \ndep`rtar`. Chipe[, cu bani... Dar nu cred c` m` place
prea mult.
– Nu te l`sa afectat de asta, nici pe mine nu m` place. Eu
stau aici la invita]ia m`tu[ii lui. Nu [tie nimic despre tine [i ar
dura prea mult s`-i explic.
|n fa]a por]ii, Suzanne se opri.
– N-o s` te uit niciodat`, \i spuse Alan. Sper s` ne revedem
curând. Dumnezeu s` te binecuvânteze pentru tot ce-ai f`cut
pentru mine.
Cu ochii \n lacrimi, ea \l s`rut` pe obraz.
– Ai grij` de tine! Sunt sigur` c` totul va fi bine.
Suzanne se \ntoarse \n cas`, gândindu-se la Alan [i la iubita
lui. {tia c` Jane n-o va cùta \nainte s` plece de pe insul`; n-ar
fi vrut ca Alan s` afle c` fusese gata s`-l p`r`seasc` atunci când
avusese mai mult` nevoie de ajutor. Dar, dac` va fi o so]ie
bun` pentru el, nici nu mai conta.
Când ajunse \n salon, Suzanne o g`si pe m`tu[a Jeannette
aranjând un buchet de flori \ntr-o vaz`.
– A plecat prietenul tù? Florile astea sunt de la Philippe.
Mi le-a trimis \n fiecare zi \n care a fost plecat.
Cu gândul la Alan [i la propriile ei necazuri, Suzanne se

pomeni gândind cu voce tare:
– Raoul o s` se \nsoare cu Sylvana?
M`tu[a ridic` o sprâncean`, mirat` de \ntrebarea direct`,
dar \i zâmbi:
– Nu [tiu ce planuri are Raoul. Dar dac` are de gând s` se
\nsoare cu ea, nu pot decât s` spun c` e o fat` foarte
norocoas`.
– Ai vrea s` fac` parte din familie?
Jeannette ridic` din umeri.
– Am ajuns s-o cunosc destul de bine. E destul de
imprevizibil`, dar cred c` ne-am \n]elege. Tu ]i-ai f`cut planuri
de viitor?
– Nu.
– S` [tii c` invita]ia de a ne vizita la Paris r`mâne \n
picioare. Pân` atunci, te invit la petrecerea pe care o dau \n
seara aceasta, râse ea. Am chemat câ]iva prieteni [i a[ avea
nevoie de ajutorul tù.
Suzanne aprob` cu o mi[care a capului [i se \ntreb` cât va
mai putea suporta situa]ia actual`. De-ar veni unchiul Philippe
cât mai repede! Dup` sosirea lui, va putea pleca f`r` s` mai
creeze suspiciuni.
Capitolul 9
|n camera ei, \n lumina slab` a serii, Suzanne se gândea din

nou la Raoul. Nu-l v`zuse toat` ziua, dar [tia c` urmeaz` s`
vin` la cin` \nso]it de doi prieteni.
Era \ndr`gostit de Sylvana?
Sylvana... Suzanne [tia c` trebuia s`-i fie recunosc`toare
rivalei ei. Din cauza ei, se str`duia [i mai mult s`-[i
st`pâneasc` sentimentele fa]` de Raoul. |n pu]inele momente
cu adev`rat semnificative din timpul c`s`toriei lor, ea \n]elesese
c` Raoul era un b`rbat minunat. Mai mult, era genul de b`rbat
pe care nu-l puteai uita; era centrul universului ei.
Zgomotul produs de o ma[in` care se apropia o readuse la
realitate. |n secunda urm`toare o v`zu pe Sylvana traversând
curtea, \mbracat` \ntr-o rochie de sear` de un ro[u aprins,
foarte elegant`.
Suzanne era sigur` c`, din punctul de vedere al fostului ei
so], ea reprezenta trecutul, \n vreme ce Sylvana era viitorul.
Cobor\ \n salon, f`r` inten]ia de a atrage aten]ia asupra ei.

Totu[i, reu[i din plin acest lucru. De \ndat` ce intr`, v`zu un
b`rbat mai \n vârst` [i mai scund care st`tea lâng` Raoul.
– Unchiul Philippe? Unchiul Philippe?!
Privirile tuturor se \ntoarser` asupra ei. Emo]ia \i color`
obrajii. Suzanne nu era con[tient` de efectul pe care \l avea,
\mbr`cat` \ntr-o rochie simpl`, f`r` podoabe inutile.
– Unchiul Philippe! strig` ea, fericit`.
Alerg` spre el.
– |mi pare rù c` nu ]i-am r`spuns la scrisoare, dar am
primit-o abia acum câteva zile.
– Suzanne, micu]a mea!
Philippe o \mbr`]i[` [i o s`rut` pe obrajii \mbujora]i.
– E[ti mai frumoas` ca niciodat`!
Ea f`cu un pas \napoi [i \l privi cu aten]ie. Era exact a[a
cum [i-l amintea, distins ca \ntotdeauna, dar mai obosit.
– D`-mi voie s` fac prezent`rile, interveni Raoul. Miles
Payne, Suzanne.
– Dawson, adùg` ea repede.
Zâmbi [i-i \ntinse mâna b`rbatului brunet, cu ochi c`prui.
Avea o privire direct` [i o expresie blajin` \ntip`rit` pe chip.
Instinctiv, Suzanne sim]i c` [i-a f`cut un nou prieten.
– Fran]uzoaic`? \ntreb` Miles.
– Englezoaic`, zâmbi ea.
|l v`zu privind insistent mâna ei stâng` [i se sim]i datoare
s`-i explice:
– Sunt div...
– |mi dai voie?
Raoul ap`ru din senin lâng` ea cu un pahar de vin. P`rea

sup`rat, dar ea nu reu[ea s` \n]eleag` de ce o prive[te cu atâta
duritate. Apoi, Raoul \[i \ndrept` \ntreaga aten]ie asupra
Sylvanei.
Cina fu delicioas`, pe m`sura imensului talent al lui Sun
Yu-Ren. Totu[i, ea nu putu savura pe deplin mânc`rurile,
pentru c` nu reu[ea s` fac` abstrac]ie de prezen]a lui Raoul [i
a Sylvanei, care st`teau la mas` chiar \n fa]a ei. Se \ntreb` dac`
fostul ei so] \l adusese pe Miles tocmai ca s` nu se simt`
singur`, mai ales dup` ce afl` c` acesta avea s` r`mân` \n casa
lor câteva zile.
Unchiul Philippe [i m`tu[a Jeannette p`reau foarte ferici]i
[i mul]umi]i, iar Suzanne \[i spuse c` putea s` plece lini[tit`.
Cu siguran]`, cei doi voiau s` fie singuri, f`r` persoane strìne
prin preajm`. Mai ales dac` acea persoan` era fosta so]ie a lui
Raoul!
Nepotul lor era acum fericit al`turi de Sylvana, o femeie
tân`r`, elegant` [i epatant`. Cine era mai potrivit` s`-l
\nso]easc` pe Raoul \n Fran]a dac` nu Sylvana, prietena
Jeannettei?
|nainte s` se retrag` \n camerele lor, Miles o prinse u[or de
mân` pe Suzanne.
– Vrei s` ie[im mâine \mpreun`, \n ora[?
– Chiar speram s` m` invi]i, \i r`spunse ea cu sinceritate.
Am v`zut pu]in din ora[ [i m` bucur c` voi ie[i cu cineva care
cunoa[te locurile. Ca [i tine, nici eu nu voi sta mult aici. Am
de gând s` m` \ntorc la Londra destul de curând.
– Bun, spuse el \ncântat. Am pu]in` treab` cu Raoul \n

cursul dimine]ii, dup` care sunt liber. Putem s` ne vedem la
ora unsprezece?
– Da.
|l privi dep`rtându-se [i se gândi cu pl`cere la urm`toarea
zi pe care avea s` [i-o petreac` departe de Raoul. |n plus,
m`tu[a putea s` fie singur` cu dragul ei so].
Ajuns` \n camera ei, Suzanne refuz` s` se mai gândeasc` la
Raoul. |ncepuse s` se dezbrace, când auzi o b`taie \n u[`.
Sigur` c` era m`tu[a Jeannette, r`spunse:
– Intr`.
Nu apuc` s`-[i ia halatul, când auzi vocea lui Raoul:
– Nu-i nevoie s` te acoperi. Nu e prima oar` când te v`d \n
lenjerie intim`. Am locuit \mpreun`, \]i mai aduci aminte?
|i era greu s` suporte privirea insistent`, zeflemitoare.
– D`-mi voie!
Lu` halatul de pe pat [i o ajut` s` se \mbrace.
– M-am gândit s` vin s` te \ntreb ce faci mâine. Miles o s`
r`mân` aici câteva zile [i m-am gândit s` ie[im \n ora[ to]i
patru – Miles, tu, Sylvana [i cu mine.
Zâmbi când o v`zu cu cât` hot`râre strânge cordonul
halatului.
– |]i promit c` o s` te distrezi.
Suzanne nu se sim]ea \n stare s`-l priveasc`. Tenta]ia de a
ie[i \n ora[ cu el, fie [i \n compania lui Miles [i a Sylvanei, era
foarte mare. {tia \ns`, c` sper` la ceva ce nu va avea niciodat`.
Raoul era \ndr`gostit de Sylvana [i ar fi fost un chin s`-i vad`
\mpreun`.
– Mâine ies \n ora[ cu Miles, [opti ea.

El ridic` o sprâncean`.
– V`d c` n-a pierdut timpul! }i-a spus despre prietena lui
din Jersey? A sunat-o de la aeroport, dup` ce a aterizat.
Suzanne \[i mu[c` buza, f`r` s` ridice privirea.
– N-a avut timp s`-mi spun` nimic, nu crezi? Oricum, st`
aici numai câteva zile [i nici eu n-o s` mai z`bovesc mult.
Raoul se \ncrunt`.
– De ce pleci atât de repede? Nici m`car n-ai vizitat toat`
insula! Ce te-a f`cut s` iei decizia asta pripit`?
– Nu e deloc pripit`. Acum, c` unchiul Philippe a venit
acas`, nu vreau s` deranjez.
– Prostii! Amândoi ]in foarte mult la tine [i s-ar sup`ra dac`
ai pleca mai devreme decât era programat. Parc` trebuia s`
stai cel pu]in o lun`, nu?
Ea \i sus]inu privirea.
– M-am r`zgândit. Sunt sigur` c` m`tu[a o s` \n]eleag`. Nu
uita c` invita]ia a fost f`cut` acum un an, când eram \n
strìn`tate.
– {tiu foarte bine acest lucru. Dar cred c` altceva te face s`
pleci.
– Nu cred c` te privesc pe tine hot`rârile mele.
– Pleci din cauza mea?
Inima ei \ncepu s` bat` mai tare.
– De ce spui asta? De vreme ce n-am venit pentru tine, nu
v`d de ce-a[ pleca din cauza ta.
Privirea lui intens` o f`cu s`-[i plece capul. Gândul c` era

posibil ca el s`-i fi ghicit adev`ratele sentimente o f`cea s` se
\nfioare. Dar nu! refuz` ea ideea. Nu era posibil ca el s` [tie
c`-l iubea.
– Ba ai putea, o contrazise el. N-ai ascuns faptul c` m`
antipatizezi, dar sper c` vei putea s` ui]i asta pentru o zi. O s`
ne distr`m de minune! Sunt sigur c` Sylvanei o s`-i plac` la
nebunie.
Sylvana, se gândi ea cu am`r`ciune. Numai Sylvana conta
pentru el! Dar Sylvana era amuzant` [i plin` de via]`, spre
deosebire de ea. Ea se schimbase, dar Raoul nu – era la fel de
puternic [i de ne\mblânzit.
– Nu cred c` ar trebui s` fii aici... \n dormitorul meu. E...
târziu.
El izbucni \n râs.
– Chiar te-ai schimbat, Suzanne. Acum un an mi-ai fi
ordonat s` ies!
– Poate c` am \nv`]at c` nu folose[te la nimic s`-]i ordon s`
faci ceva. N-ai fi plecat acum un an [i cred c` nici acum n-o s`
pleci, decât dac` vrei tu.
– Da, cu siguran]` te-ai schimbat.
|ntinse mâna [i o mângâie u[or pe obraz. V`zând c` se
fere[te, Raoul se \ncrunt`.
– {i totu[i... nu te-ai schimbat \n ceea ce m` prive[te. |nc`
m` antipatizezi, nu-i a[a?
Suzanne se r`suci pe c`lcâie [i se \ntoarse cu spatele la el.
– Are vreo importan]`?

– Sigur c` are. Vreau s` [tiu ce-ai f`cut \n ultimul an [i cum
po]i s` ai asemenea sentimente fa]` de mine, \n condi]iile \n
care nu ne-am v`zut. N-am avut timp s` l`murim lucrurile,
pân` acum.
Ea se \nfior` [i se gândi c` urma s`-i spun` c` se va \nsura
cu Sylvana. Profund nefericit`, se \ntoarse c`tre el [i privirile
lor se \ntâlnir`.
– {tii la fel de bine ca [i mine c` nu avem ce s` discut`m,
spuse ea, ferindu-[i privirea.
– Ce-ai de gând s` faci dup` ce te \ntorci la Londra? S`-]i
faci un prieten?
Ea \[i \ncle[t` pumnii.
– Dac` vreau, sunt liber` s-o fac!
– {tii ce cred eu? C` o s` continui s` cau]i un b`rbat care
s` ]in` locul tat`lui tù [i care s` te r`sfe]e a[a cum o f`cea el.
}i-e fric` s` te \ndr`goste[ti. {i mai [tii ceva? |mi pl`ceai mai
mult a[a cum erai \nainte. Cel pu]in nu m` plictiseai!
Suzanne ripost`:
– Ce noroc pe tine c` ne-am desp`r]it!
El izbucni \n râs:
– Ne cert`m ca pe vremuri, doar c` acum nu mai \mp`r]im
acela[i pat.
Dac` ar fi [tiut el cât de mult \[i dorea Suzanne s` dea
timpul \napoi! Dac` f`cea un singur pas, putea fi din nou \n
bra]ele lui.
Ea sim]i nevoia s` schimbe subiectul.
– Cât ai de gând s` r`mâi \n Hong Kong?

– Depinde, r`spunse el laconic.
– De Sylvana?
– Poate...
Raoul vorbea deta[at, ca [i când discu]ia nu-l privea
personal.
Deranjat` de faptul c` nu voia s`-i vorbeasc` despre via]a
lui, Suzanne ridic` tonul:
– Pentru numele lui Dumnezeu, tu ai \nceput! Eu n-am
voie s` \ntreb nimic despre tine?
– De ce te agi]i atât de mult? E normal s` fiu \ngrijorat din
pricina ta. Nu po]i s` te descurci singur`, pentru c` ai fost tot
timpul r`sf`]at` de tat`l tù.
– O s` te ]in la curent, bine? Acum te rog s` ie[i, sunt
obosit`.
F`r` s` se uite \napoi, intr` \n baie [i \nchise u[a. Lacrimile
\ncepur` s` i se preling` pe obraji.
***
|n diminea]a urm`toare, cobor\ la micul dejun [i \i g`si pe

unchiul Philippe [i pe m`tu[a Jeannette pe verand`. Raoul [i
Miles mâncaser` mai devreme [i erau acum \n birou.
Oricât de amabili erau unchiul [i m`tu[a, Suzanne se
sim]ea \n plus [i abia a[tepta ca cei doi b`rba]i s` fie gata de
plecare.
Spre surprinderea ei, Raoul insist` ca ea s` stea pe scaunul

din dreapta [oferului [i-l trimise pe Miles pe bancheta din
spate. |n timp ce se \ndreptau spre casa Sylvanei, \l auzi pe
Raoul râzând. Nu fusese atent` la discu]ia celor doi, dar era
convins` c` veselia lui avea o strâns` leg`tur` cu frumoasa
italianc`.
Sylvana purta o rochie multicolor`, cu bretele, care \i
scotea \n eviden]` bra]ele bronzate. Chiar dac` nu-i pl`cea c`
nu st`tea lâng` Raoul, ea nu ar`ta acest lucru. Oprir` la câteva
magazine, la rug`mintea Sylvanei.
La un moment dat, Suzanne v`zu magazinul de bijuterii pe
care \l g`sise \n prima zi petrecut` \n ora[, de unde voia s`-i
cumpere un cadou m`tu[ii Jeannette. |n entuziasmul ei, \l
prinse de bra] pe Raoul.
– Vreau s` merg \n magazinul acela!
Sylvana intrase \ntr-o farmacie al`turat`.
– Atunci, s` mergem. Cau]i ceva anume?
O lu` de bra] [i merser` \mpreun` \n magazin.
– Am v`zut un set foarte frumos de jad [i cred c` ar fi un
cadou excelent pentru m`tu[a Jeannette. S-a purtat foarte
frumos cu mine [i vreau s`-i d`ruiesc ceva.
– Ai ales bine. Acesta e unul din pu]inele magazine care
vând jad [i nu imita]ii ieftine.
Raoul \i zâmbi b`rbatului \nalt de dup` tejghea.
– Bun` diminea]a, domnule Yee Lee.
– Bun` diminea]a.
– Am v`zut \n vitrin`, acum câteva zile, o br`]ar` [i o
pereche de cercei. |i mai ave]i?
– Dac` nu-i mai avem, sunt sigur c` o s` g`sim altceva pe

placul dumneavoastr`.
Bijutierul \i ar`t` setul din vitrin`, dar [i \nc` unul, mult
mai sofisticat. Suzanne \l admir` pe cel de-al doilea, vizibil
\ncântat`.
– E minunat!
Raoul o privea zâmbind [i-i atrase aten]ia asupra unui inel
micu].
– E semnul tù zodiacal.
|i lu` mâna [i \i strecur` inelul pe deget.
– Foarte frumos, spuse bijutierul. |l am de mult, dar e o
m`sur` prea mic` [i nu s-a potrivit nim`nui. V` fac un pre]
special!
Suzanne scoase inelul. |n timp ce Raoul complet` cecul,
bijutierul \mpachet` cele trei produse.
Capitolul 10
În acea sear`, Suzanne g`si pachetul cu bijuteriile pe

m`su]a ei de toalet`. Se a[teptase la acest lucru [i completase
un cec cu suma pe care i-o datora lui Raoul, hot`rât` s` i-l
trimit` prin Sun Yu-Ren.
Setul elegant era perfect pentru m`tu[a Jeannette; br`]ara
simpl`, cerceii [i inelul urma s` le d`ruiasc` prietenelor ei din
Londra. Nu voia s` p`streze nimic care s`-i aminteasc` de
Raoul.
Petrecuse o zi foarte pl`cut` împreun` cu Sylvana, Miles [i
Raoul. Vizitaser` locuri interesante, atrac]ii turistice [i
magazine originale. Încercase s` ignore pe cât putuse
momentele în care Sylvana se apropiase de el [i-l luase de
mân` – iar pe el nu-l deranjase acest lucru.
Hot`rî s` fie cât mai atr`g`toare în acea sear` [i se îmbr`c`
în aceea[i rochie pe care o purtase atunci când ie[ise în ora[
cu Jane, Alan [i Lee. Bijuteriile de jad s-ar fi potrivit de
minune, dar nimic n-o putea convinge s` poarte un cadou de

la Raoul. Totu[i, nu putea rezista tenta]iei de a le \ncerca, fie
[i numai pentru a se admira în oglind`.
Un fluierat admirativ o f`cu s` se întoarc`. Raoul intrase pe
nesim]ite în camer`. Închise u[a [i se sprijini de ea, f`r` s`-[i
ia privirea de la Suzanne. Era îmbr`cat elegant, iar ea î[i aminti
de primul moment în care-l v`zuse. Se tulbur` [i sc`p` din
mân` br`]ara.
– Nu po]i s-o închizi? \ntreb` el, înaintând spre mijlocul
camerei.
Se opri la doi pa[i de ea [i o privi insistent:
– Ce înseamn` asta?\ntreb` el, ridicând cecul pe care i-l
adusese Sun Yu-Ren.
– Pentru plata bijuteriilor, spuse ea, pref`cându-se mirat`.
Doar nu credeai c` am vrut s` mergi cu mine în magazin ca s`
pl`te[ti tu cadoul pentru m`tu[a Jeannette! N-am vrut s` ne
cert`m în fa]a bijutierului, dar eram hot`rât` s`-]i restitui
banii.
– Ar trebui s` ]i-l bag pe gât! spuse el, furios.
Rupse cecul în buc`]i mici [i-l arunc` la co[.
– {i de ce n-o faci? \ntreb` ea, pe un ton mieros. A[ putea
s` fac [i eu acela[i lucru, dar cu bijuteriile!
Un zâmbet ironic îi ap`ru în col]ul gurii.
– Nu întinde coarda! Hai s` termin`m cu prostiile!
Lu` br`]ara de pe mas` [i i-o prinse la mân`.
– Poftim! Nici nu meri]i s` ar`]i atât de bine!
Spre nemul]umirea ei, Raoul o privi insistent câteva
secunde.
– E[ti mul]umit? \l întreb` ea, în cele din urm`.

El o studie încruntat, ca [i când nu-[i putea da seama de
ceva anume, apoi zâmbi.
– Înc` nu.
Lu` inelul de jad, apoi îi ridic` mâna stâng` [i, f`r` s` ]in`
cont de împotrivirea ei, i-l vârî pe deget.
– Consider`-l un cadou pentru împlinirea a dou`zeci [i
unu de ani. Uit` c` e din partea mea [i bucur`-te de el.
Îi re]inu degetele \n mâna lui.
– Degete sub]iri, perfecte pentru bijuterii fine!
Suzanne î[i trase mâna, sup`rat` c` atingerea lui avea un
asemenea efect asupra ei.
– Nu m` mai trata ca pe una din prietenele tale!
Raoul ridic` o sprâncean`.
– E ultimul lucru care-mi trece prin minte! Prietenele mele
m-ar fi r`spl`tit cu un s`rut, dac` le-a[ fi f`cut un asemenea
cadou! De la tine nu a[tept a[a ceva...
V`zu sclipirea din ochii lui [i se înfior`.
– De ce trebuia s` fii în Hong Kong?
– Draga mea, marea parte a afacerii noastre are loc aici. De
ce te deranjeaz` prezen]a mea?
– E... nu e vorba de prezen]a ta.
Ea î[i feri privirea.
– Atunci? insist` el. E vorba de faptul c` ]i-am f`cut cadou
bijuterii de jad?
– Nu. E vorba de tine, r`spunse ea cu sinceritate. E[ti...
Cùt` cuvântul potrivit, dar inspira]ia p`rea c-o p`r`sise.
– Continu`, îi ceru el, pe un ton ironic.

– M` înnebune[ti! E[ti prea sigur pe tine, prea...
– Masculin? Vrei s` spui c` atunci când m` vezi î]i aminte[ti
exact de ceea ce ai pierdut? Nu sunt atât de insensibil încât s`
nu în]eleg c` tat`l tù a fost foarte important pentru tine [i-i
sim]i lipsa. Pe de alt` parte, nu pot s` concep c` rela]ia noastr`
ar putea fi considerat` vreodat` „patern`”. Ce anume î]i
lipse[te ]ie – dragostera unui tat` sau a unui b`rbat?
– Nu mi-am analizat sentimentele. Nu sunt genul tù de
femeie, altfel nu mi-ai pune asemenea întreb`ri personale.
B`nuiesc c` pe Sylvana n-o întrebi a[a ceva! Dar, dac` m`
gândesc mai bine... ea ar [ti r`spunsul la întrebare, nu? Ea e
mult mai ra]ional`, mai cu picioarele pe p`mânt, nu ca
mine.
Raoul fu de acord.
– Da, Sylvana nu seam`n` deloc cu tine. Dar nu discut`m
despre ea, nu-i a[a? S` revenim... De vreme ce tat`l tù este
persoana care-]i lipse[te cel mai mult, s` presupunem c` el
]i-a dat br`]ara [i inelul.
Se apropie de ea [i, înainte ca ea s`-[i dea seama, \i ridic`
b`rbia. Imit` foarte bine vocea tat`lui ei:
– Iat` cadoul de ziua ta, cu toat` dragostea!
În secunda urm`toare, o prinse în bra]e [i puse st`pânire
pe gura ei. Buzele lui erau dure [i fierbin]i, iar Suzanne
tremura de încântare. Totu[i, panica puse st`pânire pe ea [i
se încord`.
– Foarte amuzant!
Privirea lui era extrem de serioas`.
– Atât de mult m` ur`[ti, Suzanne?

Ochii ei se umplur` de lacrimi.
– Iar îmi pui întreb`ri personale, spuse ea, încercând s`
destind` atmosfera. O simpl` cuno[tin]` n-are voie s` pun`
întreb`ri atât de intime!
– Ai dreptate, desigur.
F`cu o scurt` pauz`.
– Dar noi nu suntem simple cuno[tin]e. Noi ne cunoa[tem
în intimitate.
Înc` o pauz`.
– Sau ai uitat?
Ea ro[i violent.
– Tipic pentru tine s`-mi aminte[ti a[a ceva! Acum sunt o
alt` femeie, mai matur`. El o privi insistent, din cap pân`-n
picioare.
– Da, nu pot s` m` opun. Te-ai maturizat [i-mi place ce
v`d. Po]i s`-]i spun cât de bine î]i vine aceast` rochie?
– Mul]umesc, Raoul, [opti ea. Î]i mul]umesc [i pentru
cadou, dar insist s` pl`tesc bijuteriile pentru m`tu[a
Jeannette.
– Nu renun]i niciodat`, nu?
Î[i privi ceasul.
– Doamne, ce târziu e! Trebuie s` m` duc s-o iau pe
Sylvana, pentru c` ma[ina ei e la service. Ne vedem mai
târziu!
În cadrul u[ii, se întoarse:
– }i s-a întins rujul. N-a[ vrea s` te vad` Sylvana a[a [i s`-[i
fac` o impresie gre[it`.
Plec`, l`sând-o pe Suzanne plin` de îndoieli [i... gelozie. Î[i

ref`cu machiajul, gândindu-se c` era din ce în ce mai clar c`
Raoul era îndr`gostit de Sylvana. O durea acest lucru, dar [tia
c` era un lucru perfect normal [i justificat.
S`rutul lui nu avusese nici o urm` de pasiune [i afec]iune.
Pentru el nu conta nici dac` începea o rela]ie cu Miles, nici
dac` pleca din Hong Hong. De aceea, se hot`rî s` plece cât
mai curând. Puse setul pentru m`tu[a Jeannette în po[et` [i
ie[i din camer`.
Jeannette, Philippe [i Miles erau deja în salon.
– Ce frumoas` e[ti, ma chere! o compliment` m`tu[a
Jeannette. Îmi plac inelul [i br`]ara ta, se potrivesc de min-
une cu rochia. Hai, vino lâng` mine [i poveste[te-mi ce-a]i
f`cut ast`zi. Sper c` Raoul nu te-a plimbat prea mult [i n-ai
obosit!
Suzanne se a[ez` [i accept` paharul oferit de unchiul
Philippe.
– M-am sim]it foarte bine, rezum` ea. Am un cadou pentru
dumneata [i sper c` o s`-l accept]i, ca semn pentru bun`tatea
pe care mi-ai ar`tat-o de când stau aici.
– Un cadou? b`tu ea din palme, încântat`. Nu se poate!
R`mase f`r` cuvinte când v`zu br`]ara [i cerceii. Când toat`
lumea admira cadoul, intr` Sylvana înso]it` de Raoul.
Tân`ra se îmbr`case extrem de elegant [i era la fel de
volubil` ca întotdeauna.
La mas`, m`tu[a îi a[ez` pe Sylvana [i Raoul fa]` \n fa]` cu
Suzanne [i Miles. Oricât ar fi încercat, Suzannei îi fu imposibil
s` n-o priveasc` pe cea pe care o considera iubita [i viitoarea
so]ie a lui Raoul. Suferea ori de câte ori Raoul o atingea sau îi
[optea ceva la ureche. Avea impresia c` Sylvana ascundea ceva
[i se întreba insistent despre ce era vorba.
Dup` cin`, Raoul fu chemat la telefon, dup` care veni [i-i
rug` pe m`tu[a Jeannette, unchiul Philippe [i Miles s`-l
înso]easc` în birou. În felul acesta, Suzanne [i Sylvana
r`maser` singure.
– {tiai c` Jeannette [i Philippe vor s` se mute la Paris?
\ntreb` Sylvana, dup` ce ie[ir` pe teras`.
– Da. {i eu o s` plec cât de curând. Dar tu?
Sylvana f`cu o scurt` pauz`.
– {i eu am s` plec la Paris.
– Cu Raoul?
Suzanne a[tepta \ncordat` r`spunsul.
– Probabil c` o s` plec`m cu to]ii.
Dup` înc` o pauz`, Sylvana întreb`:
– E[ti îndr`gostit` de Raoul, nu-i a[a, Suzanne?
Galben` ca ceara, ea nu îndr`zni s` r`spund`.
– E[ti îndr`gostit` de el, nu? insist` Sylvana.
– Da! Îl iubesc, dar a[ muri dac` ar afla! Te rog, promite-mi
c` nu-i spui!
– De ce a trebuit s` vii aici? strig` Sylvana. De ce? Nu ]i-ai
dat seama c` \ntâlnirea cu Raoul o s`-]i aduc` numai suferin]`?
Raoul m` iube[te pe mine! Amândoi am trecut printr-un
divor]... O s` fie fericit cu mine! De ce n-ar fi?! Ne iubim, Raoul
m` iube[te... a[a cred. Altfel, de ce ar vrea s` fim atât de mult
împreun`? Ai v`zut cât de bine ne sim]im împreun`!
Suzanne aprob`.
– Ai dreptate, desigur. Dar vreau s` [tii c` sunt îndr`gostit`

de Raoul de mult [i n-am venit aici ca s`-l recuceresc.
– Nu m` intereseaz`, cara Suzanne. Jeannette [i cu mine
suntem foarte apropiate, iar c`s`toria cu Raoul va \nt`ri
aceast` prietenie. Raoul o s` fie foarte încântat din acest
motiv... Îmi pare rù c` lucrurile nu sunt în favoarea ta, dar nu
putem s` d`m timpul înapoi. Sper c` \n]elegi c` acum, dup`
ce so]ul Jeannettei s-a întors acas`, nu mai ai nici un motiv s`
stai aici. Mi-am dat seama de mai mult timp c` e[ti îndr`gostit`
de Raoul.
– E chiar atât de evident? \ntreb` ea, nelini[tit`.
– Numai pentru mine, pentru c` sunt în aceea[i situa]ie. {i
s` fim sincere – nu numai c` e[ti foarte dr`gu]`, dar e[ti [i mai
tân`r` decât mine. Recunosc c` am f`cut multe nop]i albe din
cauza ta.
Suzanne o privi sp`[it`.
– Îmi pare rù, Sylvana. N-am vrut s` sup`r pe nimeni. {tii,
nu m-am a[teptat ca Raoul s` fie în Hong Kong. A fost un [oc
pentru mine... Eu venisem doar ca s`-i ]in companie m`tu[ii
pân` se întorcea unchiul Philippe.
– Nu te consuma din cauza a ceea ce s-a întâmplat. M-am
sim]it bine în compania ta [i cred c` am fi putut fi prietene,
dac` ne-am fi cunoscut în alte circumstan]e. Dar, spre binele
tù, te sf`tuiesc s`-l ui]i pe Raoul a[a cum [i el te-a uitat pe
tine. N-ai nici o [ans`, cara Suzanne. O s` m` c`s`toresc cu el,
pentru c` bariera pe care eu îns`mi am ridicat-o nu mai este
valabil`. În sfâr[it, am acceptat c` dragostea pentru Raoul este
mai puternic` decât convingerile mele religioase.
Suzanne trase adânc aer în piept. Tot ce spusese Sylvana

era adev`rat – Raoul înv`]ase s` trìasc` f`r` ea! Era hot`r`t`
s`-l fac` s` accepte s`-i restituie banii pentru cadoul m`tu[ii
Jeannette, pe care nici nu observase c` i-l d`duse. Cât despre
br`]ara [i inelul ei, cel mai bine era s` i dea Sylvanei.
Brusc, Sylvana redeveni vesel`.
– Nu-i a[a c` e frumos aici? O s`-mi lipseasc` ora[ul acesta
atunci când voi pleca.
– {i mie, fu de acord Suzanne.
Discu]ia despre un subiect neutru, cum ar fi Hong Kong, îi
f`cea bine Suzannei. La un moment dat, cei patru revenir`, iar
Raoul [i Miles sugerar` s` mearg` la Peak, s` danseze.
– Duce]i-v` voi, tinerii! \i îndemn` m`tu[a Jeannette.
– Hai, Suzanne! insist` [i Sylvana. Ai nevoie de un [al, s`
[tii! Eu mi-am adus!
Suzanne se duse \n camera ei. {tia c`-i va fi greu s`-[i
petreac` restul serii împreun` cu cei doi îndr`gosti]i. Cât de
norocoas` era Sylvana!
Când ajunse la ma[in`, v`zu c` Sylvana st`tea pe locul din
fa]`. Cu o polite]e exagerat`, Raoul o ajut` s` urce lâng` Miles,
zâmbindu-i tot timpul.
De îndat` ce ajunser`, Sylvana \l invit` pe Raoul la dans. La
rândul lui, Miles o lu` pe Suzanne pe ringul de dans. Era un
dansator bun [i, în alte condi]ii, ea s-ar fi relaxat [i s-ar fi sim]it
bine. Acum, îns`...
La un moment dat, Raoul se apropie de ei.
– Hai s` schimb`m partenerele, îi spuse el lui Miles.
Înainte s`-[i dea seama, Suzanne se pomeni în bra]ele lui.
– Te sim]i bine?
– Nemaipomenit! Te-ai schimbat... Din câte ]ineam eu
minte, nu prea-]i pl`cea s` ie[i \n ora[, ci preferai s` stai acas`.
– E adev`rat, dar oamenii se schimb`.
– A[a e.
Parfumul lui, atât de familiar, o tulbura peste m`sur`.
– E[ti obosit`? o \ntreb` el la un moment dat.
– Nu chiar. De ce m` întrebi?
– Pentru c`-mi pl`cea s` te privesc cum str`luce[ti pe
ringul de dans. Nu te-am v`zut a[a în seara asta.
– Gre[e[ti. Înc` îmi place s` dansez.
– Dar nu cu mine, nu-i a[a?
Ea râse u[or.
– De ce spui asta? E[ti unul din cei mai buni dansatori pe
care-i cunosc, spuse ea cu sinceritate. {i n-am cunoscut pu]ini!
Era o remarc` adev`rat`, pentru c` întotdeauna îi admirase
farmecul \nn`scut
– Merci, mumur` el. Sper c` acest compliment înseamn`
c` n-o s` mai fii atât de dur` cu mine. Pot s` pun un punct în
favoarea mea?
Ea nu-[i putu re]inu un zâmbet.
– N-am [tiut c` ]inem scorul!
– Uneori e necesar. Cherie, v`d c` am avut dreptate când
]i-am spus c` e[ti prea slab`. Trebuie s` m`nânci mai mult!
Înc` mai cred c` suferi dup` o dragoste pierdut`.
Suzanne gre[i pasul, se scuz` [i se corect`. Mâna lui se
plimb` pe spatele ei, iar Suzanne se str`dui s`-[i p`streze
cump`tul.
– Te-ai schimbat, Raoul. Ai devenit un adev`rat romantic,

nu? Sylvana trebuie s` fie o fat` remarcabil`! Cinicul Raoul de
Brécourt, transformat \n romantic!
Degetele lui se încle[tar` pe ale ei.
– Ce leg`tur` are Sylvana?
– Ea te-a îmblânzit. Cred c` ]ii foarte mult la ea.
– E o fat` minunat`, recunoscu el. Mai devreme am vorbit
cu ea despre tine.
Ea sim]i un fior rece pe [ira spin`rii.
– Ai discutat despre mine? Ce anume?
– I-am spus c` în curând o s` ne întoarcem cu to]ii la Paris,
iar tu o s` vii cu noi.
– {i Sylvana? \ntreb` ea abia auzit.
– Da, r`spunse el, f`r` o alt` explica]ie. To]i, cu excep]ia
lui Miles, care se duce la Londra.
Melodia era pe terminate, a[a c` Suzanne se gr`bi s`
spun`:
– Nu merg la Paris! Prefer s` m` întorc la Londra.
El î[i bo]i buzele.
– M` a[teptam s` ne faci greut`]i! Sper c` nu mai crezi c`
o s` ne încurci. Toat` lumea vrea s` vii!
Raoul se \ndrepta spre u[`, iar ea sim]i acest lucru.
– E foarte frumos din partea voastr`, dar am alte planuri.
Muzica se termin`, dar el o lu` de mân` [i o conduse
afar`.
– Pot s` te întreb ce planuri ai?
O invit` s` se a[eze la o mas` de unde aveau o perspectiv`
minunat` asupra Kolonului.
– Miles are vreo leg`tur` cu planurile tale?

– Sylvana are vreo leg`tur` cu planurile tale?
Pusese întrebarea cu o voce [optit`, f`r` s`-l priveasc` în ochi.
– Sylvana o s` fie în Paris. }ine foarte mult la tine [i sper`
c` ve]i putea deveni prietene. Toat` lumea a observat c` nu te
sim]i bine, e[ti deprimat` [i sl`bit`. Cine [tie? Poate c` Parisul
este exact ceea ce-]i trebuie.
Suzanne sim]i c` i se strânge inima. I se p`rea o adev`rat`
tortur` s` se întoarc` în ora[ul în care-[i petrecuse luna de
miere [i care era plin de amintiri pl`cute. S` vad` cum Raoul
o ducea pe Sylvana s` vad` locurile pe care cândva le vizitaser`
ei doi, mân`-n mân`? Atunci o tratase ca pe un copil, iar el
preluase rolului tat`lui. Acum, îns`, trebuia s` fac` tot ce-i
st`tea în puteri pentru ca trecutul s` n-o mai chinuie.
Mâinile lor erau pe mas`, la mic` distan]` una de alta. Oare
ce s-a întâmpla dac` Raoul [i-ar pune mâna peste a ei, a[a cum
f`cuse mai devreme cu Sylvana? Se înfior`, iar el îi lu` mâna
între palmele lui [i începu s` i-o fric]ioneze u[or.
– E[ti rece, observ` el. M` duc s`-]i aduc [alul din ma[in`.
La câteva minute dup` ce r`mase singur`, auzi vocea
Sylvanei:
– Unde e Raoul?
Suzanne sim]i c` nu mai putea suporta [i se ridic`, ]inând
mâinile la tâmple.
– S-a dus s`-mi aduc` [alul din ma[in`.
– Nu te sim]i bine? interveni Miles, îngrijorat. Vrei s` te duc
acas`?
Ea încerc` s` zâmbeasc`.
gianninajollys
– Nu e nimic serios. O migren`, atâta tot. Cred c` ar fi mai

bine s` m` \ntorc acas`, dar pot s` iau un taxi. Nu vreau s` v`
stric seara.
– Biata Suzanne! o comp`timi Sylvana, mângâind-o pe
bra]. Miles o s` te duc` acas`, bine? Îmi pare tare rù pentru
tine.
Când ap`ru Raoul, Sylvana se \ndep`rt` de Suzanne. El îi
puse [alul pe umeri, apoi suger`:
– Ce-ar fi s` bem ceva, s` ne mai înc`lzim?
Când v`zu c` nu prime[te nici un r`spuns, se \ncrunt`.
– S-a întâmplat ceva?
– O duc pe Suzanne acas`, r`spunse Miles. Nu se simte
bine [i o s` lu`m un taxi.
– Nu se simte bine?!
Raoul cercet` rapid chipul palid al Suzannei.
– Nu mi-ai spus c` nu te sim]i bine.
Trase adânc aer în piept [i încerc` s` se lini[teasc`.
– O s` mai st`m c`teva minute s` bem ceva, dup` care
mergem to]i acas`. V` rog, sta]i jos!
Trase scaune pentru to]i, dup` care se duse s` aduc` ceva
de bùt.
– Raoul are dreptate, spuse Miles. }i-ar prinde bine ceva de
bùt. Eu, unul, nu refuz. Tu ce spui, Sylvana?
Ea ridic` din umeri.
– Nu m` deranjeaz`.
Suzanne nu r`spunse, dar î[i d`du seama c` regret` c`
venise cu ei la dans. În primul rând, îi p`rea rù c` stricase
seara prietenilor ei.
Raoul veni destul de repede cu patru coctailuri, pe care le

împ`r]i tuturor. Suzanne bù din paharul ei [i descoperi c`
alcoolul \i d`dea o senza]ie pl`cut`.
– Po]i s`-mi dai o ]igar`, Raoul? \i ceru la un moment dat
Sylvana.
El îi oferi una [i i-o aprinse.
– Ia [i tu una, Suzanne, îi suger` ea. O s` te calmeze.
Suzanne nu r`spunse, dup` cum nici Raoul nu f`cu nici o
mi[care.
– Cum te mai sim]i, Suzanne? \ntreb` Miles.
– Mai întâi termin` bùtura, dup` care po]i s` ne spui cum
te sim]i, îi ceru Raoul.
Sim]i c`, încet-încet, începe s`-[i revin`, dar nu putea
spune dac` era din cauza bùturii sau a distan]ei mici
dintre ei.
– M` simt bine, îi asigur` ea.
Culoarea \i reveni în obraji, dar nu avea curaj s`-l priveasc`
pe Raoul în ochi. În sala de dans începu din nou muzica, iar
Sylvana începu s` bat` cu degetele în mas`, ner`bd`toare.
– Hai s` mai dans`m pu]in, Raoul! îl rug` ea. E înc`
devreme [i sunt sigur` c` Miles nu se sup`r` dac` o duce pe
Suzanne acas`.
– Duce]i-v`, îi îndemn` Suzanne.
Ar fi spus orice, numai s` [tie c` Raoul nu e sup`rat pe ea
pentru c` \i stric` seara pe care ar fi trebuit s` [i-o petreac`
al`turi pe Sylvana.
– Eu o s` m` plimb pu]in. Cred c` aerul curat o s`-mi fac`
bine.
– Te înso]esc, se oferi Miles. Oricum, nu mai am chef de

dansat.
Sylvana îl trase pe Raoul în sala de dans.
– E foarte frumos aici! spuse Suzanne, dup` ce f`cur`
câ]iva pa[i.
– De ce ai venit în Hong Kong? o întreb` brusc Miles.
Ea se r`suci pe c`lcâie [i-l ]intui cu privirea.
– {tii, nu-i a[a? {tii care este rela]ia dintre mine [i Raoul.
El aprob`.
– Da. {tiu c` înc` \l iube[ti. Nu-i a[a?
Ea cl`tin` din cap.
– Nu, nu „înc`”. Abia acum îl iubesc. Mai precis, de la
divor].
Dintr-o dat`, \[i d`du seama de pericolul în care se afla.
– Doamne! Dac` tu ai ghicit, b`nuiesc c` [i Raoul [i-a dat
seama!
Miles zâmbi.
– Pot s` pun pariu c` el o s` fie ultimul care o s` în]eleag`.
Te st`pâne[ti destul de bine în prezen]a lui. Cred c` [i Sylvana
[tie.
– Da, [tie, recunoscu Suzanne. Dar n-o s`-i spun` nimic
pentru c` vrea s` se m`rite cu el.
– {i el vrea s` se însoare cu ea?
– Cred c` da. Pleac` la Paris cu el.
– În]eleg. Dar nu crezi c` ar trebui s` te convingi c` Raoul
vrea s` se rec`s`toreasc`?
– {tiu c` vrea. N-a trecut mult de când mi-a spus c` [i-a
f`cut planuri pentru perioada urm`toare. Te rog... s` nu-i spui
ce am discutat. A[ muri dac` ar afla c`-l iubesc! Nu pot s`-mi

pierd [i mândria! Te rog, nu-i spune nimic!
Miles îi privi chipul copil`ros [i-i zâmbi.
– Draga mea, nici prin cap nu mi-ar trece s` fac a[a ceva!
Raoul e genul de b`rbat care nu ezit` s`-i spune unei femei c`
o iube[te, a[a c` s-ar putea s` ai dreptate în leg`tur` cu el [i
cu Sylvana. Dar nu cred c` e femeia potrivit` pentru el... E
mult prea exploziv`, prea nestatornic` [i nu cred c` ar fi o
so]ie de cas`.
– Spui toate astea ca s` m` simt eu bine, îi repro[`
Suzanne. S` [tii c` nu e adev`rat. Nu vreau s` cred c` Raoul ar
putea s` fie nefericit!
– E foarte frumos din partea ta. Dar de ce nu vrei s` fii
sigur` c-o s` fie fericit [i nu încerci s` te împaci cu el?
Ea cl`tin` din cap.
– Nu se poate... Nimeni nu poate s`-i comande inimii.
Raoul e îndr`gostit de Sylvana [i cu asta basta! M-a durut
foarte mult atunci când am în]eles c` l-am pierdut definitiv,
dar trebuie s` înv`] s` m` resemnez.
– L-am cunoscut pe tat`l tù, spuse Miles, pe nea[teptate.
El mi-a dat [ansa s` fiu ceea ce sunt ast`zi, pentru c` m-a ajutat
atunci când eram la început.
– L-ai cunoscut pe tata? repet` ea, cu ochii str`lucitori.
El zâmbi.
– A fost un om minunat. Am s`-i fiu recunosc`tor toat`
via]a pentru ceea ce m-am înv`]at – [i Raoul la fel. Dac` era în
locul tù, nu cred c` tat`l tù ar fi renun]at la fel de u[or.
– Te referi la Raoul? Dar ce rost are? Nu m` iube[te [i nu

m-a iubit niciodat`.
El o privi neîncrez`tor.
– Dac` îl cuno[ti cât de pu]in pe Raoul, ar trebui s` [tii c`
nu s-ar c`s`tori niciodat` pentru bani!
– Compania tat`lui meu [i cea a lui Raoul au fuzionat în
urma c`s`toriei. Nu crezi c` este suficient?
– Tu nu e[ti con[tient` de farmecul tù, nu-i a[a? Nici un
b`rbat nu poate s` stea lâng` tine f`r` s` descopere
minunatele tale calit`]i.
– De ce e[ti a[a de bun cu mine? Ai uitat c` ]i-am stricat seara?
– Din contr`, zâmbi el. Am petrecut o sear` foarte
frumoas`.
Dup` o scurt` pauz`, Miles adùg`:
– Mâine dup`-amiaz` plec la Londra.
– Atât de curând?!
– M` tem c` da.
Suzanne începu s` se bâlbâie, pentru c` nu [tia cum s`-i
spun` ceea ce voia.
– Crezi c`... nu [tiu dac` pot... s` vin [i eu cu tine. Vreau s`
spun, cu acela[i avion. M`tu[a Jeannette m-a invitat s`-i ]in
companie pân` vine unchiul Philippe. Acum, c` el a venit,
b`nuiesc c` abia a[teapt` s` scape de mine.
– Sim]i c` e[ti în plus? Dar ai fost invitat` la ei! Ce ai fi f`cut
dac` nu ap`ream eu?
– Tot a[ fi plecat. Numai c` o s`-mi fie mai u[or dac` n-o s`
fiu singur`. Nu [tiu exact de ce, dar Raoul crede c` am nevoie
de cineva care s` m` supravegheze.
– Mi se pare corect. Raoul mi-a f`cut rezervarea la zborul

de mâine. Întreab`-l dac` mai poate ob]ine un bilet. N-ai de ce
s` ]ii secretul cu privire la plecare, nu-i a[a? Dac` el e de acord,
mi-ar face pl`cere s` plec`m împreun`.
– O s`-l întreb, promise Suzanne. Dar, te rog... nu-i spune
nimic din ce am discutat. Nici m`car m`tu[a Jeannette nu [tie
nimic despre sentimentele mele pentru Raoul. El nu trebuie
s` afle!
– Am în]eles, r`spunse el serios. Î]i dau cuvântul meu.
Pe drumul spre cas`, Suzanne se gândi foarte serios la ce
avea de f`cut în perioada imediat urm`toare.
Ajunser` acas` dup` miezul nop]ii. Jeannette [i Philippe se
culcaser`, iar Sun Yu-Ren le l`sase o tav` cu bùturi [i pr`jituri
în salon. Suzanne [i Miles se duser` la culcare, dar Sylvana
accept` invita]ia lui Raoul de a mai bea un pahar, înainte ca el
s-o duc` acas`.
În camera ei, Suzanne începu s` se dezbrace [i vru s`-[i
scoat` bijuteriile. Spre disperarea ei, descoperi c` nu mai avea
la mân` br`]ara de la Raoul. La început, se hot`râse s-o
d`ruiasc` [i s` scape de ea cât mai repede, dar acum \[i d`duse
seama c` era ultimul cadou de la fostul ei so]. O cùt` prin
camer`, apoi se hot`rî s` afle num`rul de telefon de la
restaurantul unde fuseser` la dans.
În hol se \ntâlni cu Sun Yu-Ren, care strângea paharele
r`mase \n salon dup` plecarea lui Raoul [i a Sylvanei.
Servitorul îi d`du num`rul de telefon, dar nimeni de la
restaurant nu g`sise o br`]ar` de jad. Promiser`, îns`, s-o
caute [i s-o anun]e în cazul în care aveau un r`spuns favorabil.
V`zu ma[ina lui Raoul în curte [i-[i d`du seama c` se

întorsese din ora[. Dac` br`]ara era în ma[in`? Cùt` pe
bancheta din spate, dar în zadar.
Când se întoarse în cas`, îl v`zu pe Raoul stând lâng`
intrare, cu mâinile încruci[ate la piept. Suzanne încerc` s`
uite c` el abia se desp`r]ise de Sylvana, dar era foarte
greu, de vreme ce sim]ise foarte clar parfumul ei în
ma[in`.
– Am crezut c` te plimbi prin somn, îi spuse el. Îmi pare
rù dac` te-am speriat. Nu ]i-e frig? E cam rece ca s` te plimbi
îmbr`cat` numai în halat.
– Tocmai voiam s` intru.
– E cam periculos s` umbli prin curte la ora asta.
– A[a e. În plus, sunt foarte obosit`.
– {i eu, care te-am a[teptat aici, [tiind sigur c` ai s`
apari...
– Poftim? strig` ea, indignat`. M-ai spionat?!
– Nu, dar [tiam exact ce cau]i.
Scoase din buzunar br`]ara de jad care str`luci în lumina
lunii.
– Dar... Unde ai g`sit-o? De ce nu mi-o dai?
– Asta aveam de gând, îi r`spunse el, foarte calm. Dar dup`
ce vom sta de vorb`.
– S` st`m de vorb`? Dar ce avem noi s` ne spunem?
– Am putea s` ie[im în ora[ mâine, dup` prânz. Putem
s`-l conducem pe Miles la aeroport, dup` care mergem
într-un loc lini[tit. Dup` cum probabil [tii, ne întoarcem cu
to]ii la Paris [i l`s`m pe altcineva s` se ocupe de afacere.
– {i ce leg`tur` are asta cu mine?

– De]ii destule ac]iuni în companie, îi aminti el.
– {i vrei s` le vând? Despre asta e vorba?
– Nu neap`rat.
– Atunci?
– A[ vrea s` nu m` mai consideri un inamic. Hai s` facem
pace [i s` discut`m mâine, vrei?
Era convins` c` Sylvana \l convinsese s` rup` orice leg`tur`
cu fosta lui so]ie [i s` cumpere de la ea [i ultimele ac]iuni pe
care le avea în companie. Adev`rul era c` Suzanne uitase cu
totul de acele ac]iuni.
– Nu-]i face griji. O s` discut cu avocatul meu atunci când
m` întorc la Londra [i o s`-]i dau ac]iunile. Gratis! O s` fie
cadoul meu de nunt` pentru Sylvana!
Intr` în fug` în cas`, cu ochii în lacrimi. Îl auzi strigând-o
[i-[i d`du seama c` nu-i d`duse br`]ara. N-avea decât s-o
p`streze! O s`-i dea [i inelul, tot pentru viitoarea lui so]ie!
Cum putuse s` discute despre ea cu Sylvana? Era cel mai
urât lucru pe care l-ar fi putut face Raoul!
Capitolul 11
În diminea]a urm`toare, Suzanne se trezi foarte deprimat`.

Avusese un somn nelini[tit, era foarte obosit` [i nu putuse
sc`pa de gândurile despre Raoul [i Sylvana.
Se ridic` din pat, hot`rât ca aceea s` fie ziua \n care s`
ac]ioneze. Trebuia s` fac` bagajele, dup` care s` telefoneze la
aeroport. Se apuc` s`-[i strâng` lucrurile dup` ce Sun Yu-Ren
îi aduse ceaiul. Avu noroc [i descoperi c` cineva tocmai
anulase o rezervase la zborul cu care voia ea s` ajung` la
Londra. Urma s` ia biletul de la agen]ie, cel mai probabil dup`
micul dejun.
Servitorul îi spuse c` Raoul [i Miles lucrau în birou, iar
Jeannette [i Philippe nu coborâser` înc`.
Afar` ploua m`runt, dar pentru ea nu conta decât c` trebuia
s` ias` [i s`-[i ia biletul. Tocmai când voia s` ias` din cas`, se
întâlni cu Raoul care cobora sc`rile cu un teanc de hârtii în mân`.
– Te duci la plimbare pe ploaia asta? \ntreb` el, ridicând o
sprâncean`.
– Da. Face bine la ten.

– Te duci departe?
Suzanne încerc` s` nu par` surprins` sau uimit`, pentru c`
\ntotdeauna Raoul o prinsese cu minciuna.
– Doar s` iau pu]in aer.
El o privi insistent pre] de câteva secunde.
– Poate ar fi bine s` m` a[tep]i în ma[ina mea. O s` vin în
cinci minute [i te duc oriunde vrei s` mergi.
Lu` t`cerea ei drept încuviin]are [i reveni la treburile lui.
Suzanne, îns`, ajunse la aeroport dup` ce f`cu autostopul.
– Avionul pleac` la ora trei a dup`-amiezii, o inform`
func]ionara care-i eliber` biletul.
Se întoarse în centrul ora[ului, \[i consult` ceasul [i v`zu c`
mai avea timp s`-[i ia r`mas-bun de la Sylvana [i s`-i dea cadoul
– br`]ara simpl` de jad [i cerceii. Dar descoperi c` Sylvana nu
era acas`. L`s` cadoul menajerei [i se îndrept` spre sta]ia de
tramvai. Pe drum, observ` c` ma[ina lui Raoul opri lâng` ea.
– În sfâr[it te-am g`sit! spuse el, deschizând portiera. Hai, urc`.
Suzanne urc` pe scaunul din fa]`. Îi v`zu pe bancheta din
spate pe Miles [i Sylvana [i abia atunci deveni con[tient` de
înf`]i[area ei: p`rul ud, lipit de cap, hainele ude.
– De ce nu ne-ai a[teptat? Miles mai avea de f`cut câteva
cump`r`turi [i ai fi putut s` vii cu noi!
– Aveam treab` la aeroport. Trebuia s` ajung cât mai
repede ca s`-mi iau biletul. Plec la Londra în dup`-amiaza asta,
cu acela[i avion cu care pleac` Miles. Am avut noroc c` cineva
[i-a anulat rezervarea.
Se l`s` o t`cere ap`s`toare.
– Miles o s` se bucure c` va avea cu cine s` c`l`toreasc`,

spuse la un moment dat Sylvana. Decizie brusc`, nu-i a[a?
– Când te-ai hot`rât s` pleci? \ntreb` Raoul. {i de ce?
Spune-ne, suntem curio[i!
Suzanne î[i umezi buzele.
– N-a fost o decizie brusc`. M` gândesc la posibilitatea
aceasta de când a venit unchiul Philippe. Nu mai are nici un
rost s` r`mân aici, de vreme ce to]i v` duce]i la Paris.
– Ar fi trebuit s` ne anun]i, spuse Raoul tìos. Sau eu m`
num`r printre cei c`rora ai decis s` nu le spui?
Suzanne reu[i s` zâmbeasc`.
– Sigur c` nu. Numai c` m-am gr`bit, pentru c` n-am vrut
s` ratez ocazia de a c`l`tori cu cineva cunoscut. Sunt sigur` c`
m`tu[a Jeannette o s` în]eleag`.
Îi spuse Sylvanei c` fusese la ea acas`, dar nu spuse nimic
de cadou, ci doar \i mul]umi pentru bun`tatea pe care i-o
ar`tase în perioada pe care o petrecuser` împreun`.
Raoul goni ca un nebun pân` acas`, iar Suzanne se întrist`
la gândul c` el abia a[tepta s-o vad` plecat`. Termin` de
împachetat [i ultimele bagaje, dup` care îi scrise un bilet lui
Raoul. Îi mul]umi pentru tot ce f`cuse pentru ea [i-i urm`
mult` fericire al`turi de Sylvana. Împreun` cu cecul pentru
bijuterii, puse biletul pe m`su]a de toalet`, ca s` fie u[or de
g`sit.
M`tu[a Jeannette primi cu mult calm vestea plec`rii ei. O
puse s`-i promit` c` o va vizita la Paris, dar amândou` [tiau c`
nu se va ]ine de cuvânt.
Dup` masa de prânz, Raoul îi duse pe Suzanne [i pe Miles

la aeroport. Tot drumul nu scoase nici o vorb` [i nu-[i descre]i
fruntea.
– Mai stai pu]in în ma[in`, îi ceru el când opri în parcarea
aeroportului. Dau valizele jos, dup` care vreau s` discut ceva
cu tine.
Dup` ce d`du jos bagajele, Raoul se urc` \napoi \n ma[in`
[i porni într-o direc]ie necunoscut`.
– Unde mergem?
– Undeva unde putem vorbim, r`spunse el încruntat.
Suzanne decise s` nu i se împotriveasc`. Se uit` pe geam [i
v`zu c` se îndreptau spre locul unde fuseser` la dans cu o
sear` în urm`.
– Nu vreau s` pierd avionul, îi aminti ea.
Opri într-un crâng [i se a[ezar` pe iarb`. Când o invit` s`
ias` din ma[in`, Raoul o trase mai tare de bra], iar ea se
înfior`.
– N-o s`-]i fac nici un rù. Lini[te[te-te!
Oare se referea doar la violen]a fizic`? se întreb` ea. Nu [tia
c` [i cuvintele pot r`ni?
Î[i d`du seama c` peste câteva ore va fi în drum spre
Londra [i va face tot ce-i st`tea \n putere ca s` uite Hong Kong-ul.
– De ce mai adus aici? Nu puteai s` spui ce aveai de spus
în aeroport? Sau acas`, \nainte s` plec`m? De ce m-ai adus aici,
Raoul? repet` ea, f`r` s` aib` curajul s`-l priveasc` în ochi.
– Pentru c` am vrut s`-mi r`spunzi sincer la câteva
întreb`ri. E[ti fericit`, Suzanne?
– E cineva cu adev`rat fericit? Lumea e un loc foarte rece [i

dur, dup` ce ]i-ai pierdut familia.
– Dar familia pe care o câ[tigi atunci când te c`s`tore[ti?
Ea trase aer în piept.
– Te referi la m`tu[a Jeannette? A fost foarte bun` cu mine
[i ]in mult la ea.
– Atunci, de ce nu ai acceptat s` vii la Paris cu noi?
Vocea lui tr`da curiozitate, nu îngrijorare.
– Pentru c` am alte planuri.
– Planuri pe care le-ai f`cut dup` ce ai fost invitat` la Paris.
Nu-i a[a?
Întrebarea o irit` pe Suzanne.
– Sunt liber` s` fac ce vreau! N-ai nici un drept s`-mi pui la
socoteal` ac]iunile!
– Încerc doar s` aflu adev`rul.
Din tonul lui superior, în]elese c` nu-i p`sa de ea, dar voia
s` fie sigur c` fantomele trecutului nu-i amenin]au cea de-a
doua c`s`torie.
– Ce adev`r? ridic` ea tonul. Ce-ar fi s` dezv`lui tu câteva
adev`ruri?
El f`cu o scurt` pauz`.
– De pild`?
– Ce mai conteaz`? A trecut prea mult timp... Eu trebuie s`
prind avionul, iar tu trebuie s` ajungi la întâlnirea ta de
afaceri.
– Hai, spune ce te fr`mânt`! insist` el.
Suzanne era pe punctul de a-[i pierde cump`tul.
– Las-o balt`! Amândoi ne-am c`s`torit din motive gre[ite

– eu am f`cut-o pentru c` a[a a vrut tata, iar tu ai fost interesat
de fuziunea companiei tale cu cea a tat`lui meu.
El f`cu ochii mari.
– Serios? N-am [tiut! Dar nu mai conteaz`... Ce p`rere ai
acum despre c`s`torie? Atunci eram amândoi mai tineri, poate
prea tineri... M-ai p`c`lit!
Ea pufni neîncrez`toare:
– Raoul de Brécourt p`c`lit de o femeie? N-a[ prea crede!
– Nu de o femeie, ma chére. De o copil`!
Acesta era Raoul cel sarcastic, pe care credea c`-l
ur`[te.
– A[adar, ar trebui s` ne cerem scuze, continu` el. Eu
pentru c` m-am c`s`torit cu tine, tu pentru c` te-ai c`s`torit
cu mine! Nu e[ti de acord?
– Eu... eu nu pot s`-mi cer scuze, [opti ea, gata s`-i
m`rturiseasc` marea ei dragoste. M-a[ fi c`s`torit cu tine...
oricum.
– Ai dreptate, admise el cu un zâmbet. Dar motivul tù nu
sem`na cu al meu. Eu te iubeam! Am crezut c`, \n timp, vei fi
atras` de mine [i m` vei iubi [i tu. Am fost un adev`rat domn
[i m-am purtat frumos cu tine, dar am pierdut din vedere
faptul c` nu erai decât o copil` lipsit` de experien]`. {i
r`sf`]at`, în plus!
Dar Suzanne nu mai asculta. Pentru ea, nu conta decât
c`-i spusese c` o iubise. Iar ea... ea ucisese acea dragoste! Nu
mai avea rost s`-i spun` c` planul lui reu[ise, c` pentru ea

c`s`toria fusese adev`rat` [i ajunsese s`-l iubeasc` din toat`
inima.
Nu reu[i s` spun` decât:
– Îmi pare rù c` lucrurile n-au mers a[a cum ]i-ai dorit.
Acum poate ar fi bine s` plec`m, ca s` nu pierd avionul.
În secunda urm`toare, Raoul o prinse de umeri.
– Sper c` nu te gânde[ti s` pleci \nainte s` m` s`ru]i de
r`mas-bun.
S`rutul lui pasional o f`cu s` uite de mândrie, de ru[ine,
de regrete. Nu mai conta decât Raoul, b`rbatul pe care-l iubea
[i care o ]inea \n bra]e.
– Chiar te-ai schimbat, îi spuse el.
Suzanne [tia, instinctiv, c` ochii îi str`luceau ca dou` stele.
– În ce fel?
– {tii foarte bine.
Ro[i violent, dar continu` s`-i sus]in` privirea.
– Ar trebui s` plec`m, nu crezi?
– Cum vrei.
O ajut` s` se ridice, apoi o conduse la ma[in` [i-i deschise
portiera. Nu scoase nici un cuvânt pân` nu ajunse la o cl`dire
în care func]ionau mai multe institu]ii publice.
– Hai, o îndemn` el zâmbindu-i pentru prima oar`. Am
ajuns la timp.
Ea fu sigur` c` o adusese ca s` semneze actul prin care
renun]a la ac]iunile de la firm`. Nu voia s`-[i asume nici un
risc!
– Vrei s` semnez ceva, presupun.

– Exact.
Se l`s` condus` pe coridoarele lungi [i îl salut` mecanic pe
b`rbatul care le ie[i în întâmpinare când intrar` într-o
\nc`pere anume.
– Doamn` [i domnule de Brécourt, este o mare pl`cere.
Putem începe?
Nedumerit`, Suzanne ridic` privirea c`tre Raoul [i-l v`zu
zâmbind mul]umit.
– Da, draga mea. O s` devenim din nou so] [i so]ie.
Urm`toarele minute trecur` ca prin vis pentru Suzanne.
Ap`rur` doi martori, se ivi un buchet de flori, începu
ceremonia. Dar ea nu crezu c` totul se întâmpla aievea decât
atunci când sim]i inelul pe deget.
În ma[in`, Suzanne îl întreb` cu ochii în lacrimi:
– Era atât de clar c` te iubesc?
El izbucni în râs.
– Dac` am avut vreo îndoial`, a disp`rut când te-am
s`rutat! M` iube[ti, nu-i a[a?
– Mai mult decât orice pe lume. Drumul pân` la aeroport
mi s-a p`rut un calvar, pentru c` am crezut c` te voi pierde
pentru totdeauna. O s` m` revan[ez pentru toate rùt`]ile pe
care ]i le-am f`cut \nainte s` moar` tata.
– O s` ai ceva de lucru!
– Sunt atât de multe lucruri pe care nu le în]eleg... Sylvana,
de pild`. N-o s` fie sup`rat`?
– Din cauza noastr`? De ce ar fi? N-a fost niciodat` mai

mult decât o foarte bun prieten`. {tiai c` se duce la Paris s`
studieze Artele Frumoase?
– {i m`tu[a Jeannette?
– Eu am rugat-o s` te invite la Hong Kong. N-am [tiut
niciodat` c` voi fi nevoit s` te a[tept un an! A fost o
eternitate... Nu [tiam unde e[ti, ce faci, dac` ai cunoscut pe
altcineva...
Î[i îngrop` fa]a \n p`rul ei, dar Suzanne mai avea întreb`ri
la care voia s` afle r`spunsurile.
– Dar acum doi ani ai fost de acord cu divor]ul. De ce?
– Venisem s` discut cu tine despre asta, dar plecasei în
vacan]` cu prietenii, în strìn`tate. Nu te-am cùtat, pentru c`
am crezut c` o separare te va face s` vezi altfel lucrurile.
Începusei s` ]ii la mine, chiar dac` nu-]i d`deai seama. Pân`
acum am umblat cu m`nu[i. Dar de acum... p`zea!
– E[ti sigur în privin]a Sylvanei? P`rea foarte îndr`gostit`
de tine.
Raoul zâmbi larg.
– Ai fost geloas`? Foarte bine, pe asta mizam! Nu s-a pus
nici o clip` problema s` m` \nsor cu ea.
Fu rândul lui Raoul s` cear` l`muriri despre Alan, iar ea îi
explic` totul, cu am`nunte.
Mult mai târziu, î[i aminti c` trecuse de mult ora la care
decolase avionul. Dar el îi f`cu [treng`re[te cu ochiul [i-i
spuse c` anulase rezervarea. Mai mult, unchiul [i m`tu[a
plecaser` în acea dup`-amiaz` la Paris.
– Asta înseamn`... \ncepu ea.

– Exact! Avem casa la dispozi]ie cât timp vrem. O
s`pt`mân`, dou`... poate o a doua lun` de miere... Sau poate
c` aceasta e prima, cu adev`rat?
– Te iubesc atât de mult, Raoul! Singurul meu regret este
c` tata nu [tie cât sunt de fericit`.
– Poate c` [tie, micu]a mea...
Sfâr[it
gianninajollys

Limbă

Eeeeeeee 4455fgsotul Int

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eeeeeeee 4455fgsotul Int

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

gianninajollys

Suzanne se obi[nuise cu c`l`toriile cu avionul. Fusese \n

Nu [tia s` se descurce singur` [i avea nevoie de timp ca s`

Tat`l ei \[i dorise s`-i vad` c`s`tori]i chiar din perioada

Mijlociu. Secretara promisese s`-i transmit` mesajul, dar nu

formalit`]ilor, lu` un taxi [i se \ndrept` spre hotelul unde

– |]i duce bagajul la feribot, iar tu \l vei lua când ajungem

Jeannette ceru unui hamal s` ia valizele [i s` le \nso]easc`

Jeannette se gândi cu am`r`ciune c` tân`ra nu cunoscuse

– Cred c` magia insulei m` ]ine aici. Am venit din cauza

– M`car ave]i un lucru un comun, se strâmb` ea. Sunte]i

Dup` plecarea Sylvanei, Jeannette îi prezent` casa

– Raoul este în Hong Kong, spuse ea pe un ton foarte serios.

Sezanne î[i mu[c` buza. S` te relaxeze? Nu mergea la

s`lbatic` – majoritatea invita]ilor b`user` prea mult. Dup`

– Ce ]i-a venit s` te duci în curte cu unul ca el? Ai c`utat-o

– Poate c` [i eu insist tot din pricina tat`lui t`u!

Diminea]a urm`toare o g`si pe Suzanne m`cinat` de

responsabilit`]ile. Raoul o \nv`]ase multe, iar ea \n]elesese \n

– Dumnezeule! exclam` ea ridicându-[i privirea dintr-o

– N-am nimic împotriv`.

– V-am mai v`zut undeva, nu-i a[a?

mesajul majordomului, sim]i c` o p`r`se[te curajul. Nu era \n

– Nu e vorba de a[a ceva. Dar de unde ai aflat?

– Suzanne, Raoul! În sfâr[it, a]i venit! V` rog s` lua]i loc [i

Ca [i când n-ar fi observat nimic, el se scuz` [i intr` în cas`.

– M` scuza]i c` intervin. Trebuie s` mergem, Suzanne,

– Ai dreptate, dar chiar [i eu mai fac gre[eli. Spre marele

Când se apropie de centrul ora[ului, Raoul încetini.

– Nu accept s`-]i strici programul pentru mine! strig` ea.

– {i nu vrei s` fii sigur` c` o s` te întorci întreag` [i

– Poftim! E[ti singur?

– B`nuiesc c` acas` ai un câine înso]itor, spuse ea la un

Când ajunse la oficiul po[tal, îl g`si pe Raoul a[teptând-o.

– Nu m` intereseaz` ce crezi despre mine.

– O s` încep cu lucrurile frumoase pe care le [tiu despre

O îndemn` pe Suzanne s` se a[eze la masa pe care fuseser`

– Asta sunt eu pentru tine? se bosumfl` ea.

– Am dou`zeci [i doi de ani.

Va cuno[te vreodat` senza]ia de libertate, de eliberare de

– Asta cred [i eu. Ca [i tine, are nevoie de un so]. E mult

Ce nebunie! \[i spuse ea \n gând. Am ucis dragostea lui

Se urc` \n ma[in` [i plec`, f`r` s` a[tepte r`spunsul ei.

Jeannette cu am`r`ciune. Lucrurile care alt`dat` contau se

– Crezi c` e posibil, într-o singur` vizit`? râse ea.

– Poate c` [i Raoul vrea ca aceast` situa]ie s` r`mân`

Suzanne era mult prea furioas` din cauza celor aflate,

timpul c`s`toriei, când \ntârziase inten]ionat, numai ca s`-l

– Nu, nu! Nu m` atinge, nu pot s` suport! Cum

– Asta pot s` \n]eleg foarte bine, spuse el \ncet. Dup`

Suzanne se sim]ea r`nit` [i umilit`. Buzele ei ardeau din

Toat` noaptea o chinui o \ntrebare – oare trebuia s`

pentru el. Oare ce atitudine ar avea dac` ar [tii? se \ntreb` ea.

– Nu cred c` urm`toarea lui so]ie va fi italianc`. Mai

– Sunt obi[nuit` s`-mi port singur` de grij`.

– Alan! Cât m` bucur s` te v`d! Ce mai faci?

m-a ales pe mine. A venit \n Orientul |ndep`rtat cu trupa ei

– E o idee foarte bun`, dar.. Cine s` fac` asta? Taxiul cost`

– Serios? se mir` el, ridicând sprâncenele. Curios, nu mi-a[

Cu ochii m`ri]i de uimire, tân`ra privi c`tre Alan, apoi c`tre

– Am cunoscut pe cineva la hotel care s-a oferit s` m` duc`

Poate c` Suzanne fusese prea optimist` atunci când

– Curios, când te c`s`tore[ti nu te gânde[ti c` într-o bun`