Tradiții și obiceiuri de Crăciun

Încă din cele mai vechi timpuri, Crăciunul a fost pentru români, ca și pentru celelalte popoare
vecine, o sărbătoare a bucuriei mult asteptată, atât pentru valoarea sa religioasă, ca fundament al
creștinismului, cât și pentru minunatele tradiții ce s-au dezvoltat de-a lungul secolelor în jurul
Pruncului Sfânt.
Așadar, de la încreștinarea strămoșilor noștri daco-romani, în primele secole ale acestei ere,
până în prezent, Romania a creat, pe plaiurile ei mioritice, din bogația populară a graiului și cântului,
frumoasele „strigături” și „Cântece de Stea”, specifice perioadei Nasterii Domnului, Anului Nou și a
Sfăntului Andrei. Pe lângă acestea, care au evoluat în timp, ajungând astăzi la creațiile artistice numite
colinde, exista o seamă de obiceiuri, reminiscențe ale vechilor tradiții păgâne, superstiții și datini
străvechi, respectate și îndeplinite încă cu sfințenie în unele zone ale țării.
Astăzi, deși influențele din afară țării sunt puternice, nimic nu a putut suprima sau umbri încă
bucuria petrecerii praznicelor de iarnă în căldura căminului, în mijlocul familiei adunată la masa
încărcată cu bucate tradiționale, răsunând de pretutindeni „O, ce veste minunata!” și alte colinde
interpretate de frumoși urători în portul nostru popular.
Gospodinele pregătesc cu pricepere rețete rămase din „bunica în bunica”, aducând mirosul de
cozonac și sarmale la locul cuvenit după lungul post de patruzeci de zile.
Mai cu seama în Bucovina, dar și în restul țării, ritualul sacrificării porcului de Crăciun este
unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri. Teoretic, acesta ar trebui sa aibă loc în ziua Sfantului Ignatie,
și anume, de „Ignat”, în 20 decembrie, dar astăzi această dată nu mai este neparat respectată. După
„Pomana porcului”, o masa data în cinstea celor care au făcut sacrificarea, la care participa toată
familia, cât și rudele și vecinii, carnea care va fi consumata de sărbători este pusă la afumat, unde sta
până în ziua Praznicului, atunci când bucatele sunt binecuvântate de preot la biserica, și se da
dezlegarea pentru mâncarea „de frupt”.
În Banat și în unele zone din Moldova, în Ajunul Craciunului, copiii din sate pleacă în „Pițărăi”,
o tradiție despre care se crede ca aduce prosperitate și belșug la casele acelor gospodari care îi primesc
pe cei mici, dându-le câte ceva din recolta lor din acel an (bucăți de cartofi, porumb, mere, semințe,
cârnați, brânză, colăcei, bomboane, nuci, etc). În unele locuri, gazdele trebuie sa asculte mai întâi o
„strigătură”, iar în alte părți, produsele sunt aruncate direct în zăpada, micii urători având datoria de a le
culege, așa cum țăranii culeg graul de pe câmp.
În ziua de Crăciun, băieții pornesc cu Steaua, colindând și vestind Nașterea Domnului din casa
în casa, fiind rasplatiți cu bani, covrigi, cozonac și vin fiert.
 În case, gospodinele pregăteau din Ajun costumele populare ale familiei, și atârnau mănunchiuri
de busuioc, lavanda, crenguțe de brad, sau alte plante aromatice, care sa aducă noroc și sa curațeasca
casa de spiritele rele pentru a putea primii cu „inima buna” Nașterea Domnului. Acest obicei însă s-a
pierdut, fiind înlocuit de bradul împodobit.
Toate aceste obiceiuri de Crăciun care mai sunt încă păstrate în satele românesti, se completeaza
cu cele de Anul Nou, dintre care pot fi amintite celebra plimbare a „caprei și ursului”, Plugușorul,
Sorcova și Ignatul. Însă, cea mai mare parte dintre acestea s-au pierdut pe firul istoriei, îngropând odată
cu ele și o parte din identitatea noastră naționala.
Toate acestea au constituit și constituie, atât cât s-au mai păstrat, o bogata moștenire rămasă de
la înaintașii noștrii, un tezaur ce a ținut în trecut laolaltă poporul roman în fața invaziilor
multiculturalităților etnice și a valului de migranți ce ne-au străbatut teritoriul de-a lungul vremii.
Astăzi, într-o lume secularizata, în care apărarea valorilor naționale și tradiționale devine tot
mai dificilaă ne punem întrebarea: Cât vor mai dăinui aceste obiceiuri?

Prof. Isac Rusalin