Sunteți pe pagina 1din 3

Imperiul Roman 

(latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod convențional,


pentru a descrie statul roman post-republican caracterizat de o formă de guvernământ autocratică și de
stăpânirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane cu capitala la Roma. Ca civilizație a Epocii de
Fier, deținea teritorii din jurul Mării Mediterane în Europa, Africa de Nord și vestul Asiei. După reformele
constituționale ale lui Augustus din secolul I i.Hr., la anarhia militară din secolul al III-lea d.Hr., imperiul
a fost un principat condus de la orașul Romei (27 i.Hr.-285 d.Hr.). Imperiul Roman a fost mai târziu
divizat între Imperiul Roman de Apus, cu capitala la Milano și apoi la Ravenna, și Imperiul Roman de
Răsărit, cu capitala la Nicomedia și apoi la Constantinopol, condus de împărați multipli.
Anterior, era Republica Romană care a înlocuit monarhia de la Roma în secolul al VI-lea i.Hr,
guvernată de doi consuli cu puteri executive cu mandate limitate la un an și condusă de o adunare
legislativă numită Senat. Republica era însă totodată un imperiu, deținând teritorii cucerite. Fiind
destabilizată de o serie de războaie civile și conflicte politice dintre generali ambițioși, în secolul I i.Hr.,
generalul Iulius Cezar a fost numit drept dictator pe viață, dar a fost asasinat în anul 44 i.Hr. în urma unui
complot senatorial. Au reizbucnit astfel războaiele civile care au culminat cu victoria lui Octavian
Augustus, nepotul și fiul adoptiv al lui Cezar, care l-a învins pe generalul Marcus Antonius în Bătălia de la
Actium din anul 31 i.Hr. După anexarea Egiptului Ptolemaic, s-a încheiat oficial epoca elenistică marcată
cu cuceririle lui Alexandru cel Mare în Orient. Octavian și-a asigurat controlul total asupra imperiului, iar
Senatul Roman i-a garantat puteri executive nelimitate, titlul de Imperator (comandant suprem al armatei)
și titlul de Augustus, devenind astfel primul împărat al Imperiului Roman.
În primele două secole, imperiul a cunoscut o perioada de stabilitate și prosperitate fără precedent,
cunoscută în istorie ca "Pax Romana" (Pacea Romană). Maximul teritorial a fost atins în timpul domniei
împăratului Traian. A urmat apoi o perioada instabilă și astfel, declinul imperiului a început sub domnia
împăratului Commodus. În secolul al III-lea, imperiul a traversat o perioada de criză ce i-a amenințat
existența și integritatea teritorială, dar a fost reunificat de împăratul Aurelian. În efortul de a stabiliza
imperiul, Dioclețian a împărțit imperiul în două curți imperiale diferite în estul grecesc și vestul latin.
Creștinismul a luat amploare în secolul al IV-lea, devenind religia oficială imperială în urma edictului de
la Milano din 313 sub domnia lui Constantin cel Mare și cel de la Tesalonica din 380. După moartea
împăratului Teodosius din 395, imperiul a fost împărțit definitiv între fii săi Arcadius și Honorius, în
Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit. Perioada Migrației , ce a presupus invazii masive
din partea populațiilor germanice și hunice au dus la declinul final al Imperiului Roman de Apus. Odată cu
cucerirea Ravennei de către ostrogoti și înlăturarea ultimului împărat roman, Romulus Augustus în 476,
Odoacru s-a proclamat drept rege al Italiei și astfel Imperiul Roman de Apus a colapsat și a fost desființat
oficial de împăratul Zeno în 480. Imperiul Roman de Răsărit a continuat să existe ca Imperiul
Bizantin, cu capitala la Constantinopol, până la cucerirea otomană din 1453.
Imperiul Roman a lăsat în urma sa o moștenire grandioasă asupra dezvoltării Europei în aspecte
privind instituțiile, cultura, limbile, religia, arta, arhitectura, filosofia, dreptul și știință. Ulterior,
moștenirea romană a influențat debutul Renașterii, arhitectură neoclasică, codul legislativ modern și
formarea republicilor moderne precum Franța și Statele Unite ale Americii. Limba latină răspândită în
teritoriile cucerite de romani, precum și creștinarea, a dus la crearea regatelor medievale și a statelor
moderne de azi precum Franța, Spania, Italia, Portugalia și România. Adoptarea creștinismului a condus la
formarea bisericii creștine care a dominat Europa pe durata evului mediu.
Imperiul Roman se situează pe locul 25 în topul celor mai mari imperii, având 5 milioane de
kilometri pătrați în anul 117 sub domnia împăratului Traian, cuprinzând 3,36% din suprafață lumii. Fraza
latină "imperium sine fine" (imperiul fără de sfârșit) exprimă ideologia că nu există timp și spațiu limitat
pentru imperiul roman.
Limba oficială a imperiului era limba latină. Toți cetățenii romani erau obligați să aibă certificatele scrise
în limba latină. Latina a fost limba curților de justiție . Totuși, vorbitorii de limba latină coexistau în pace
cu vorbitorii de greacă din estul Mediteranei și Asia Minor.
Romanii care primeau o educație studiau greacă că limba literară și mulți bărbați din clasele de elită
vorbeau greacă. În partea estică a imperiului, legile și documentele oficiale erau traduse din greacă în
latină. După anul 212, toți locuitorii imperiului au devenit cetățeni universali ai imperiului, chiar dacă nu
cunoșteau limba latină.
După reformele lui Dioclețian, latină a continuat să fie limba conducerii.
Limba latină a influențat apariția limbiilor romanice precum spaniolă, franceză, portugheză,
italiană și română. În prezent, peste 900 de milioane de oameni sunt vorbitori de limbi romanice.

 Prima limba romanică vorbita la nivel mondial este cea spaniolă, vorbită în țări precum Spania,
Mexic, Venezuela, Argentina, Bolivia, Columbia, Chile, precum și în Statele Unite ale Americii,
predominant în Texas și California.
 Este urmată de limba franceză, vorbită în Franța, Canada, Congo, Madagascar, Cameroon, Coasta
de Azur, Nigeria, Chad, Rwanda, Haiti etc.
 Limba portugheză e vorbită în Portugalia, Brazilia, Angola, Mozambic,
 Limba italiană e vorbită în Italia, Libia, Etiopia și Somalia.
 Limba română e vorbită în România și Moldova.

Ca limbă internațională a educației și literaturii, latina a continuat să devină limba diplomației,


științei și culturii în evul mediu de-a lungul renașterii și până în secolul al XVII-lea. Continuă să fie
folosită ca limba ritualică în Vatican și lăcașele de cult ce aparțin Bisericii Romano-Catolice din
antichitate pana in prezent. Ca si greaca, a fost principala limba prin care s-a raspandit crestinismul.
Evangheliile Noului Testament au fost scrise in limba greaca. Limba greacă a rămas după declinul
imperiului roman drept limba oficială a Imperiului Bizantin.