Fabricarea acetilenei

Pe scara industriala acetilena se obtine prin descompunerea

termica a gazului metan( 4 CH ) In acest scop se utilizeaza
doua procedee de fabricatie si anume:
-oxidarea partiala si
-descompunerea in arc electric.

a. Procedeul oxidarii partiale.

Problema principala este realizarea continua a unui amestec
omogen de:metan si oxigen care sa evite formarea
concentratiilor explozive.

Avand in vedere ca limita de explozie se atinge la un raport

oxigen/metan de 0,75, raportul cu care se lucreaza nu va fi mai
mare de 0,6. Pentru mentinerea constanta a acestui raport se
vor folosi regulatoare de debit.

Functionarea instalatiei cu asemenea dispozitive in stare

defecta este interzisa; de asemenea si reglarea manuala a
debitelor.

Pentru a evita exploziile in camera de amestec viteza de

curgere a amestecului metan-oxigen trebuie sa fie intotdeauna
mai mare decat viteza de propagare a flacarii.

In acest scop gazele se preincalzesc la circa 450°C, dupa care

trec cu o viteza de 124-140 m/s prin camera de amestec si apoi
prin arzator.
Gazele de reactie, avand o temperatura de 1600°C, sunt racite
rapid la 800°C cu o ploaie directa de apa imediat la iesirea din
arzator.

Cel mai mare pericol il prezinta descompunerea acetilenei. La

temperatura obisnuita (15-40°C) si presiune mica (sub 1,4 at)
explozia acetilenei este exclusa.
Prin incalzire peste 500°C si in special prin comprimare la
presiuni peste 2 at acetilena se descompune cu explozie.
In afara de temperatura si presiune, descompunerea acetilenei
este favorizata si de prezenta catalizatorilor:
-oxizi metalici (rugina),
-carbune activ etc.,
care pot cobori temperatura de explozie pana la 280-330°C.

Inlaturarea pericolului unei descompuneri explozive este strans

legata si de indepartarea carbunelui ce se depune uneori in
interiorul aparaturii.
Carbunele se formeaza ca rezultat al reactiei secundare de
descompunere in elemente (carbon si hidrogen) a gazului
metan.

Prezenta umiditatii este un factor important in prevenirea

initierii descompunerii acetilenei. Saturarea cu 4,5% apa, ridica
limita inferioara a presiunii la care are loc explozia la 2,5 at.
Pentru evitarea exploziilor si incendiilor la fabricarea acetilenei
prin oxidarea partiala a gazului metan se iau si alte masuri
speciale.
Inainte de punerea in functiune a instalatiei se controleaza
absenta oxigenului in conductele de:
-gaz metan,
-gaze de reactie,
-gaze reziduale etc.
Evacuarea aerului se face prin purjari cu azot pana cand
continutul de oxigen in azot scade sub 05,% vol.
Pentru siguranta,se va prevedea un sistem de automatizare
care sa nu permita trimiterea gazelor la reactoarele de piroliza
pana cand acestea nu au fost spalate in prealabil cu azot.

Azotul se va pastra in rezervoarele la presiunea de 6 at.

In cazuri in care apar defectiuni in instalatie,cum ar fi:

-intreruperea curentului electric
-intreruperi in alimentarea cu metan si oxigen
-scaderea presiunii azotului etc.,
instalatia se va opri automat din functiune, iar reactorul se va
inunda cu azot.
O atentie deosebita se va acorda continutului de oxigen in
gazele de reactie, care poate creste peste valoarea normala ca
urmare a unui raport gresit oxigen-metan, precum si din cauza
unei reactii incomplete in reactor.

Ca masura de prevenire este indicata montarea unui analizator

de oxigen in gazele de reactie care sa intrerupa alimentarea cu
metan si oxigen la cresterea concentratiei oxigenului in gaze la
iesirea din reactor, dand alarma in acest scop.
Toate lucrarile de curatire a utilajelor si conductelor vor fi
efectuate cu mare grija, deoarece se pot forma compusi care se
pot aprinde in contact cu aerul sau pot exploda prin
lovire,incalzire etc.
Pe toate conductele de acetilena spre consumatori, se vor
monta bariere de detonatie care au scopul de a opri propagarea
exploziilor. Aceste bariere sunt in general constituite din turnuri
umplute cu inele metalice si stropite cu apa.
Diametru acestor turnuri trebuie sa asigure o viteza a gazului de
0,60 m/s.
Debitul de apa de stropire va fi de 2,00-6,00 m3/h pe m² de
sectiune.
Gazele pot circula prin turn fie in contracurent, fie in echicurent
cu apa.
Inelele metalice,care datorita conductibilitatii termice asigura
dispersia caldurii,vor avea dimensiunile 35x35 mm.
La iesirea din barirele de detonatie se vor monta discuri de
explozie avand presiunea de rupere de 1,5 at.
Deoarece discurile de explozie au rol deosebit de important in
impiedicarea propagarii exploziei, ele se vor verifica periodic si
se vor inlocui imediat dupa rupere.

Procese de clorurare
Generalitati

Reactiile de clorurare pot avea loc in faza gazoasa sau in faza lichida.
Ca agent de clorurare se foloseste in general clor,dar se pot folosi si
compusi clorurati ca acid clorhidric sau acid hipocloros.

In general,reactiile de clorurare sunt exoterme degajand cantitati

insemnate de caldura (23-27 kcal/mol).Aditia clorului la etilena are
loc cu o degajare de caldura de 42 kcal/mol.Eliminarea caldurii din
mediul de reactie este o problema esentiala, deoarece prin acumularea
caldurii se poate ajunge la incendiu si explozie.

In cazul reactiilor de clorurare in faza gazoasa,controlul temperaturii

este mai greu de realizat din cauza dificultatilor de repartitie si
eliminare a caldurii de reactie.
De aceea,cand se lucreaza in faza gazoasa preluarea caldurii de reactie
se realizeaza folosind un diluant gazos cum ar fi:
-aburul,
-azotul
-acidul clorhidric.
Alteori se lucreaza cu un dizolvant lichid inert din punct de vedere
chimic ca:
-tetraclorura de carbon
-cloroform
-dicloretan etc.
Astfel, clorurarea directa a acetilenei nefiind posibila din cauza
pericolului de explozie (cu acetilena clorul formeaza amestecuri ce
explodeaza sub actiunea luminii) reactia se realizeaza prin barbotarea
acetilenei si a clorului intr-un dizolvant lichid cum este
tetracloretanul,care este continuu recirculat.
Clorurarea in faza lichida permite un control mai riguros al reactiei si
prezinta ca atare un pericol mai redus de explozie. In
schimb,lucrandu-se cu cantitati mari de lichide organice
inflamabile,eventualele explozii datorite patrunderii aerului peste
produsul incalzit sunt insotite de incendii.
Reactiile de clorurare au loc la temperaturi cuprinse intre 40 si 500°C.

In general,in faza de vapori se lucreaza la temperaturi

ridicate.Astfel,clorurarea benzenului in faza de vapori se realizeaza la
400°C,pe cand in faza lichida reactia are loc la 40°C in prezenta de
catalizatori (fier sau aluminiu).
In cazul reactiilor in faza gazoasa,prin acumularea caldurii de
reactie,se poate atinge usor temperatura de autoaprindere a substantei
organice supuse clorurarii (580°C pentru benzen).
Pentru scaderea temperaturii de clorurare se foloseste clorurarea
chimica sau actiunea catalizatorilor.Catalizatorii cei mai intrebunitati
sunt clorura ferica (FeCl3),clorura de cupru (CuCl2),carbunele,fierul.

Procedeele fotochimice se aplica in faza gazoasa,cat si in faza lichida.

Drept sursa luminoasa se folosesc lampi de mercur.
Substanta organica supusa clorurarii circula prin tevi de sticla pirex
sau cuart, dispuse in jurul sursei luminoase. Clorurarea fotochimica
prezinta avantajul unei initieri rapide fara a fi necesara preincalzirea
substantei organice organice. Orice defectiune poate constitui o sursa
de aprindere a substantei organice.
Din punct de vedere chimic reactiile de clorurare se impart in doua
categorii:
-de aditie
-de substitutie.
Etanseizarea aparaturii este o problema de mare importanta mai ales
cand se lucreaza la temperaturi inalte.Ori in multe cazuri pericolul de
incendiu si explozie este legat de neetanseitatile aparaturii,ca urmare a
coroziunii chimice.
Patrunderea aerului prin crearea unui vacuum in interiorul reactorului
sau scurgerii de vapori de substante organice, permite formarea de
amestecuri explozive.
Introducerea atomului de clor in molecula substantei organice are un
efect ignifug,ceea ce face ca produsul clorurat sa devina mai putin
inflamabil decat substanta organica supusa clorurarii. Astfel,benzenul
are temperatura de inflamabilitate -15°C,in timp ce produsul
clorurat,clorbenzenul, are temp. de inflamabilitate de 28,5°C.
O mare parte din produsii clorurati sunt substante inflamabile.
Astfel,clorura de vinil este un gaz care formeaza cu aerul amestecuri
explozive in limitele 4 - 22% volum,clorura de etil in limitele 7,5-55%
volum.
Un mare pericol de incendiu il constituie operatia de distilare a
solutiilor clorurate in scopul indepartarii substantelor organice
sau produselor de clorurare incompleta.
Astfel, la distilarea fractiei uleioase, obtinute la clorurarea alcoolului,
se separa alcool nereactionat si produsi clorurati inferiori care pot
forma cu aerul amestecuri explozive.De asemenea la condensarea
clorului cu clorbenzenul pentru obtinerea DTT-ului un pericol
important il constituie operatia de distilare a solutiei clorbenzenice
pentru indepartarea clorbenzenului nereactionat.
In scopul prevenirii incendiilor si exploziilor la procesele de
clorurare in faza gazoasa se impun o serie de masuri
-In primul rand pentru eliminarea caldurii de reactie se aplica diluarea
amestecurilor de reactie,folosind un execes mare de clor.Astfel,in
procesul de clorurare a metanului pentru obtinerea tetraclorurii de
carbon se foloseste un raport clor/metan de 8/l,in volume.In prima
faza la 500°C excesul de clor serverste ca diluant,iar in a doua faza,la
temperaturi mai joase,se introduce treptat o noua cantitate de metan
(corespunzator clorului ramas) utilizanduse drep dilaut acidul
clorhidric gazos format in prima faza.In cazul clorurarii etilenei la
clorura de vinil,diluarea amestecului gazos se face cu azot.
-Pentru eliminarea rapida a caldurii de reactie se folosesc reactoare de
tip multitubular cu suprafata mare de schimb de caldura.
In cazul mentinerii temperaturii de reactie cu ajutorul circulatie de ulei
cald, exista pericolul de aprindere al uleiului; ca urmare, se va cauta a
se inlocui,unde este posibil,sistemul de racire cu ulei,cu sistem de apa
sub presiune.
-Din cauza coroziunii puternice,instalatiile industriale de clorurare in
faza gazoasa se contruiesc din fonta silicioasa,plumb sau nichel.Cand
nu se poate evita umiditatea,se utilizeaza cuart,ceramica sau
tantal.Rezultate bune se obtin cu reactoare din nichel sau
tantal.Aparatura de reactie se prevede cu discuri de explozie
confectionate cu plumb.
-Inainte de introducerea reactantilor instalatia se sufla cu azot pentru
indepartarea aerului.Tot in scopul evitarii patrunderii aerului din
exterior se mentine o usoara suprapresiune in sistemul de reactie.
-Reactoarele de clorurare in faza gazoasa se amplaseaza de regula in
aer liber.
-Conducerea operatiei se faci din camera de comanda.
-Raportul dintre reactanti se regleaza automat.
-Mentinerea stricta a temperaturii se realizeaza cu regulatoare.
-Depasirile de temperatura se semnalizeaza.
-Daca la analiza gazelor de reactie se constata prezenta oxigenului
inseamna ca reactorul are neetansitati datorite coroziunii, in caz ca se
opreste instalatia si se inlatura defectiunile.
Pentru prevenirea pericolelor in procesele de clorurare in faza
lichida se impun de asemenea o serie de masuri.
-Sectiile de fabricatie se amplaseaza in cladiri corespunzatoare
gradului de explozie respectiv.
-Cloruratoarele,utilajele ce prezinta pericolul cel mai mare,se
amplaseaza in camere speciale,izolate,construite din materiale
rezistente la foc.
-Conducerea procesului se face dintr-o incapere izolata de restul
fabricatiei.
In zona de vapori a cloruratoarelor se introduce azot pentru
preintampinarea formarii vacuumului.
-Cloruratoarele si alte vase ce contin cantitati mari de substanta
organica se leaga un vas de avarie pentru golire rapida in caz de
incendiu.
-Cloruratoarele se prevad cu posibilitati de racire in exterior cu apa
sau soda.Mentinerea temperaturii de reactie se realizeaza cu ajutorul
unui regulator,ce actioneaza asupra debitului de clor.
O atentie deosebita se va acorda manipularii produsilor clorurati.
-Fractiunea clorurata uleioasa obtinuta in urma clorurarii alcoolului
este un produs inflamabil.Transvazarea ei in reactorul de distilare se
face numai sub presiune de azot.
-La distilarea clorbenzenului se va tine seama ca aceasta,pe langa
faptul ca este inflamabil, are si un efect narcotic.
Inaintea inceperii operatiei de distliare intreaga aparatura se sufla cu
azot.
Pentru stingerea incendiilor in procesele de clorurare in faza
gazoasa se foloseste azotul si aburul.
Nu se va folosi bioxidul de carbon, intrucat acesta formeaza cu
carbunele incandescent oxid de carbon, care cu clorul formeaza
fosgen – un gaz foarte toxic.
La clorurare se prevede posibilitatea inundarii cu azot. Ca masura
suplimentara se prevad conducte de abur cu racorduri si furtunuri
flexibile.
La procesele de clorurare in faza lichida se poate folosi ca agent de
stingere, spuma chimica.
Se recomanda instalatii fixe de stingere cu abur cu ajutorul carora se
creaza perdele de abur,ce impiedica propagarea flacarilor.
In timpul stingerii incendiilor in instalatiile de clorurare nu
trebuie uitat ca clorul este un gaz toxic.Se vor lua masuri
corespunzatoare de protectie a servantilor.

Clasificarea substantelor explozive.

Criterii folosite in clasificarea acestor substante:

A. Criteriul grupei functionale

B. Criteriul modului de descompunere
C. Criteriul utilizarilor
D. Criteriul nivelului de risc

Criteriul grupei functionale

Conform acestei clasificari exista grupari caracteristice care introduse

in molecula, confera acesteia un caracter exploziv.
Fiecare grupa corespunde unei clase de substante.

Clase semnificative:
-nitroderivati- se obtin prin substituirea unuia sau mai multor atomi
de hidrogen din molecula(molecula aromatica sau alifatica) cu una sau
mai multe grupari NO2(nitro).
-esterii nitrici- se obtin prin substituirea unuia sau mai multor grupari
OH in molecule de alcooli, cu una sau mai multe grupari O-NO2
-nitraminele- se obtin prin substituirea atomului de hidrogen legat la
cel de azot cu o grupare NO2 avand ca rezultat radicalul nitramina N-
NO2
-clorati si perclorati- sunt saruri ale acidului cloric HClO3 si ale
acidului percloric HClO4
-compusi cu legatura − N = N − si − N ≡ N − ; acestei clase ii apartin
derivatii diazoici, compusii care contin radicalul azida N3 si
substantele care contin un lant de 3-4 atomi de azot
-cloramidele- se obtin prin substituirea uneia sau mai multor atomi de
hidrogen legati direct de atomul de azot cu atomi de clor cu obtinerea
de grupari N-Cl.
-compusi cu legaturi C=N si C ≡ N − din acesta clasa fac parte
fulminatii
-compusi care contin mai multe grupari explozofore

Criteriul modului de descompunere

Functie de acest criteriu exista:

-explozivi sau High Explosives- acele substante explozive care isi
elibereaza cantitatea de energie in timpul descompunerii prin detonatie
-pulberi si propergoli sau explozivi slabi, Low Explosives- acele
substante care isi elibereaza cantitatea de energie, in timpul
descompunerii, prin deflagratie.
-compozitii pirotehnice- acele substante explozive a caror
transformare specifica este combustia.

Intre deflagratie si combustie nu exista diferente fundamentale,ambele

procese se propaga cu viteze subsonice, singura deosebire consta in
faptul ca presiunea la care se produce combustia este presiunea
atmosferica.

Criteriul utilizarilor

Conform acestui criteriu, explozivii se clasifica in:

-explozivi de initiere: sunt folositi pentru amorsarea transformarii
explozive a altor grupe de explozivi, deoarece initierea lor necesita
cantitati mici de energie.
Se mai numesc si explozivi primari.
Principala forma de transformare exploziva este detonatia.
In conditii normale si in cantitati mici ei pot produce si deflagratie.

Cei mai importanti din grupa sunt:

-fulminatii de metale grele: de mercur, de argint
-azotura de plumb, azotura de argint
-stifnatul de plumb si tetrazenul
-explozivi brizanti: se utilizeaza pentru realizarea incarcaturilor de
explozie in diferite munitii si mijloace explozive. Forma predominanta
de actionare este detonatia, determinata de o puternica actiune
exterioara care se realizeaza cu ajutorul unor substante explozive
folosite la initiere. Din acest motiv mai poarta denumirea de substante
explozive secundare.

Exemple de substante:
-nitroderivati din seria aromatica: trotil, acid picric, tetril,
dinitrobenzen
-nitratii sau esterii acidului azotic: nitroglicerina, nitratii de celuloza
-amestecurile explozive
-pulberile
Se utilizeaza ca si incarcaturi de propulsie pentru rachete.
Forma lor predominanta de transformare este deflagratia.
Se clasifica in:
a) pulberi negre
b) pulberi coloidale
c) pulberi compozite
-compozitii pirotehnice
Reprezinta amestecurile mecanice de cel putin 3 componenti:
a)carburant
b)oxidant
c)liant
care au ca principala forma de transformare exploziva combustia, a
carei viteza variaza functie de efectul pirotehnic.

Criteriul nivelului de risc

In fiecare tara exista reglementari cu privire la impartirea materialelor

periculoase pe clase de risc care corespund diferitelor grade de pericol.
O data cu cresterea schimburilor comerciale, a fost necesar sa se
elaboreze reglementari internationale care sa fie aplicate si respectate
de catre toate statele.

Conform acestor norme exista urmatoarele grupe:

-grupa 1.1: substante si articole care prezinta risc de explozie in masa.
-grupa 1.2: substante care prezinta pericol prin efectul de proiectare a
schijelor si daramaturilor, dar la care nu exista riscul unei explozii in
masa
-grupa 1.3: substante care prezinta pericol de incendiu si un risc redus
in ceea ce priveste efectele undei de soc si nu prezinta pericol de
explozie in masa.
-grupa 1.4; substante care nu prezinta risc semnificativ- substante
care prezinta risc moderat de incendiu, deci nu au o contributie
importanta la dezvoltarea unui incendiu.
-grupa 1.5: substante foarte putin sensibile care prezinta pericol de
explozie in masa; prezinta o probabilitate redusa de initiere sau de
tranzitare de la deflagratie la detonatie.
-grupa 1.6: substante deosebit de insensibile care nu prezinta pericol
de explozie in masa. Substantele sunt extrem de insensibile , iar
probabilitatea de initiere accidentala este neglijabila.

ARDEREA

In conditii obisnuite arderea reprezinta un process de oxidare sau de

asociere a substantelor combustibile cu oxigenul din aer, proces insotit
de caldura si lumina.

Arderea este o reactie de oxidare rapida a unui substante in prezenta

oxigenului din atmosfera cu dezvoltare de caldura,si in general,insotita
de lumina.
Se cunosc insa si substante care ard fara prezenta oxigenului din aer,
ca de exemplu acetilena comprimata, clorura de azot, precum si alte
substante compuse.

In anumite conditii aceste substante pot exploda cu degajare de

caldura si aparitie de flacari.

Procesul este posibil numai daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

-a)existenta substantelor si materialelor combustibile: prezenta
substantelor care intretin arderea (oxigen,substanta care cedeaza
oxigen);
-b)realizarea temperaturii de aprindere.
→Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora,care se formeaza dupa ce
se depaseste temperature de inflamabilitate.
→Materialele combustibile solide se aprind si ard in general,mult mai
greu decit lichidele si gazele combustibile,deoarece pentru aprinderea
lor este nevoie de un aport mare de caldura din exterior, degajarea
substantelor combustibile volatile prin distilare facindu-se mai incet.

Cel mai important efect fizic produs in urma arderii este temperatura
care creste pe masura ce arderea se intensifica. Deseori cresterea
temperaturii substantelor combustibile determina schimbarea starii de
agregare a acestora. Fara aceste schimbari nu este posibila arderea.De
aceea,inainte de ardere corpurile solide se transforma in stare lichida si
gazoasa sau numai gazoasa.

Procesul de ardere pentru materialele si substantele combustibile:

a)solide b)lichide si c)gazoase
se desfasoara la fel si se produce in “trei faze”:
-oxidarea
-aprinderea
-arderea propriu-zisa.
Datorita oxidarii gazelor si vaporilor,caldura se acumuleaza in mod
continuu, fapt care conduce la marirea vitezei reactiilor, la aprinderea
materialului si aparitia flacarilor.

La baza conceptelor actuale despre mecanismul reactiilor de ardere se

afla teoria reactiilor in lant.
Aceasta teorie presupune formarea in timpul reactiei de oxidare a
radicalilor liberi,care in urma reactiei cu alte molecule formeaza
radicali noi,ce reactioneaza la rindul lor cu moleculele neutre.

Temperatura de ardere se poate defini prin: temperatura minima la

care un combustibil solid sau lichid arde pina la epuizare.
Temperatura teoretica de ardere corespunde unei arderi fara pierderi
de caldura in exterior si este mai ridicata decit temperatura reala de
ardere.

Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor sunt direct influentate

de:
- puterea calorifica a materialului combustibil care arde
- cantitatea de caldura ramasa in spatiul incendiat
- de modul cum se produce arderea.

Viteza de ardere reprezinta cantitatea de combustibil care se consuma

prin ardere, in unitatea de timp si de suprafata.

Din punct de vedere al tipului de reactie se deosebesc:

- arderi complete
- arderi incomplete.
Detalii:
Arderea completa se produce numai atunci cind substanta arde
complet, existand o cantitate suficienta de oxigen pentru procesul de
oxidare. Ca produsi de ardere rezulta dioxid de carbon,vapori de apa si
bioxid de carbon.

Arderea incompleta are loc cand substanta combustibila nu arde in

intregime, deoarece nu are la dispozitie intreaga cantitate de oxigen.

Produsi ai arderii:
-oxid de carbon
-alcool
-vapori de apa
-compusi organici complecsi.
Din punct de vedere al posibilitatilor de percepere, arderile se poate
clasifica in:
1)Ardere cu flacara,care este o combustie in faza gazoasa cu emisie
de lumina – cea mai des intilnita.
2)Ardere cu incandescenta – combustia fara flacara a unui material
combustibil,cu emisie de lumina vizibila la suprafata acestuia.
3)Arderea mocnita – combustia unui material fara emisie de lumina
vizibila,adesea pusa in evidenta de fum si de cresterea temperaturii.

Din punct de vedere al propagarii flacarii, arderile poate fi:

1) Arderea uniforma (deflagratie) care se propaga cu viteza relativ
redusa (de la cativa centimetri/ sec la 1m/sec).
Se caracterizeaza printr-o transmitere de caldura in mod uniform, de la
stratul care arde la stratul vecin. Arderile uniforme au loc, in general,
in spatii deschise, unde accesul oxigenului spre zona de ardere se face
in mod constant.
2) Ardere rapida (detonatie) are loc, in general in spatii inchise, unde
se dezvolta cu viteze foarte mari (1 - 4 km/s), propagarea flacarilor
fiind insotita de o unda de compresiune care inainteaza, in functie de
substanta care arde, cu aceeasi viteza pe o distanta pina 1m, ca apoi
datorita arderii si dilatarii produselor de ardere, propagarea sa se
accelereze.

Clasificarea substantelor din punct de vedere al combustibilitatii lor

Combustibilitatea reprezinta proprietatea unui material de a se

aprinde si de a arde in prezenta aerului, contribuind la cresterea
cantitatii de caldura dezvoltata de incendiu.

Materialele si elementele de constructie se clasifica – conform STAS

11357 – 1990 – din punct de vedere al combustibilitatii in doua grupe:
- incompatibile – Co – cele care sub actiunea focului sau a
temperaturilor inalte:
a)nu se aprind, b)nu ard mocnit si c)nu se carbonizeaza;
- combustibile – care, functie de proprietatea lor de a se aprinde
usor sau greu si de capacitatea de a contribui la dezvoltarea
incendiului se clasifica in 4 clase de combustibilitate;
C1 – practic neinflamabile;
C2 – dificil neinflamabile;
C3 – mediu inflamabile;
C4 – usor inflamabile.
Materialele din grupele C1 – C2 sunt definite ca greu combustibile
arderea avand loc numai in cazul existentei unei surse exterioare de
foc sau de temperaturi inalte.

Substante care se aprind spontan in contact cu aerul la temperatura

normala (substante piroforice)

Sunt considerate substante piroforice:

-fosforul alb
-fosforul rosu
-metalele alcaline (sodiu, potasiu s.a.)
-hidruri de siliciu
-unii compusi organici ai anumitor metale
-sulfura de fier
-pulberile de aluminiu, de zinc, de titan, de zirconiu s.a.

Aceste substante reactioneaza puternic cu oxigenul din aer, cu degajari

importante de caldura, capabile sa initieze procesul de autoaprindere
in conditii normale de temperatura. Astfel, fosforul alb se autoaprinde
la circa 45ºC.
Cantitatea de caldura degajata este in unele cazuri atat de mare incat
provoaca aprinderea unor materiale din apropiere.
Pulberea de zirconiu cu particule avand diametrul sub 3 μm se poate
aprinde spontan la temperatura camerei. La diametre mai mari ale
particulelor sau in cazul spanului, zirconiul nu are tendinta de
autoaprindere, chiar la incalzire pana la incandescenta.
Si alte metale, in stare de dispersie avansata (suprafata specifica mai
mare), capata proprietati piroforice, dependente de gradul de macinare
sau faramitare, avand suprafata libera mai mare in contact cu oxigenul
din aer.
Prezenta umiditatii constituie un alt factor favorizant.

Exemple:
-autoaprindere pulberii de aluminiu, a sulfurii de fier s.a..
-un exemplu semnificativ il reprezinta autoaprinderea sulfurii de fier
FeS2 (pirita), fenomen observat in fabrici de acid sulfuric sau depozite
chimice.
Reactiile de oxidare a piritei in contact cu oxigenul atmosferic au loc
cu degajarea unor cantitati importante de caldura:
FeS2 + O2 → FeS + SO2 222, 27 kJ
FeS + 3/2 O2 → FeO + SO2 49 kJ
In prezenta umiditatii are loc reactia:
2 FeS2 + 7 O2 + 2 H2O → 2 FeSO4 + 2 H2SO4
Sulfatul de fier care se formeaza, marind volumul, provoaca fisurarea
si faramitarea piritei, fapt care favorizeaza procesul de autoaprindere
al piritei, asa cum s-a aratat mai sus.
Actiunea de oxidare a fierului este puternic exoterma, putand duce la
atingerea incandescentei unor conducte, rezervoare sau elemente de
instalatii, la contactul cu aerul (revizii dupa o perioada indelungata de
functionare).
Metalele piroforice reactioneaza cu intensitati variate cu clorul si alti
halogeni, precum si cu substante halogenate de origine organica.
Foarte violente sunt si reactiile metalelor piroforice cu substante
organice si anorganice oxidante.
Metalele piroforice alcaline intra in reactii energice cu:
-sulful
-fosforul
-arseniul.
Pulberile de aluminiu si de magneziu se autoaprind in contact cu
tetraclorura de carbon si cu hidrocarburile clorurate. Fenomenul se
explica prin formarea unor compusi intermediari metaloorganici foarte
susceptibili la autoaprindere.
Pulberea de titatn se autoaprinde in contact cu acidul azotic fumans.

Substante care se aprind spontan in contact cu apa

In aceasta categorie sunt incluse:

-oxidul de calciu
-carbura de calciu (carbidul)
-fosfura de calciu si de sodiu
-pulberea de aluminiu
-metalele alcaline.
Prin reactia acestor substante cu apa se eliberea o cantitate mare de
caldura, care poate provoca aprinderea materialelor combustibile din
apropiere prin aducerea lor la temperatura de autoaprindere.
La contactul metalelor alcaline sau a pulberii de aluminiu cu apa se
formeaza hidrogen, caldura de reactie degajata fiind suficienta pentru
aprinderea acestuia. De exemplu in cazul sodiului:
2 Na + 2 H2O → 2 NaOH + H2
Metalele alcaline se autoaprind la temperaturi care depasesc cu putin
punctul lor de topire. Temperatura de autoaprindere depinde si in acest
caz de suprafata specifica, deci de raportul intre suprafata libera si
volum.
Un exemplu tipic pentru „stingerea varului”. Varul nestins este un praf
alb, amorf, puternic higroscopic. Umezit cu apa degaja o mare
cantitate de caldura, trecand in hidroxid de calciu. Acest proces
(stingerea varului) este insotit de o crestere brusca de temperatura,
pana la 300 – 450ºC.
Disiparea caldurii poate provoca arsuri, dar si incendierea materialelor
combustibile din apropiere. Reactia care are loc este:
CaO + H2O → Ca (OH)2 1155 kJ/kg
In unele conditii avantajoase pentru acumularea caldurii, temperatura
poate creste pana la valoarea de 700 – 800ºC, superioara temperaturii
de autoaprindere a majoritatii materialelor uzualte (fan, paie 200 –
220ºC, hartie 180 – 230ºC, lemn 225 – 300ºC etc.). Unele din aceste
(paie, saci, hartie, bucati de lemn s.a.) se pot afla in apropierea sau
deasupra gropii de var, conditii ce pot favoriza autoaprinderea
(deshidratate, preincalzite s.a.).

Recomandari preventive

- Cunoasterea si respectarea stricta a regulilor de depozitare, transport,

manipulare si utilizare a substantelor cu actiune reciproca;
- Evidenta precisa a materialelor si substantelor depozitate si a
proprietatilor fizico-chimice ale acestora; notificarea cantitatilor
periculoase conform prevederilor legale, inclusiv cele ale Comunitatii
Europene;
- Depozitarea acizilor in incaperi separate, rezistente la foc, cu rafturi
antiseismice pentru evitarea deteriorarii ambalajelor si a deversarilor,
fara prezenta materialelor combustibile (lemn, talas etc.), cu ventilarea
spatiului de depozitare, cu protejarea fata de actiunea razelor solare (in
special in aer liber);
- Transportarea si depozitarea acizilor cu o puternica actiune oxidanta
in recipiente metalice;
- Ambalarea corespunzatoare a produselor chimice; substantele care
reactioneaza chimic nu vor fi ambalate niciodata impreune, iar in
timpul transportului si depozitarii nu trebuie sa intre in contact;
- Masurarea periodica a temperaturii si gradului de umiditate a
produselor cu tendinta la autoaprindere din depozite (carbuni, produse
vegetale, azotat de amoniu etc.);
- Ventilarea corecta a spatiilor de depozitate;
- Stivuirea corecta a produselor si materialelor in depozite; evitarea
unor inaltimi periculoase din punct de vedere al favorizarii
fenomenului de autoaprindere;
- Inlaturarea diverselor impuritati (hartie, paie, crengi, frunze) din
produsele depozitate in vrac sau sub diverse forme;
- Nepozarea conductelor de abur sau altor tevi incalzite in apropierea
materialelor depozitate;
- Mentinerea unei temperaturi scazute in depozite;
- Asigurarea unei distante suficiente fata de diferite surse de caldura a
elementelor de constructie din lemn;

Detectoarele de fum se clasifica din punct de vedere functional in:

- detectoare de fum optice,pe pricipiul dispersiei luminii
- detectoare de fum optice,pe principiul absortiei luminii
Ele sunt sensibile la praful din atmosfera,motiv pentru care se
deregleaza

Realizarea unui detector optic,cit mai sensibil,impune:

- folosirea unei surse de radiatii cu o lungime de unda cit mai mica
posibil a luminii masurate
- utilizarea unei surse de radiatii cu lumina puternica la detectoare cu
lumina difuza,folosirea unui unghi de dispersie cit mai mare posibil

Detector de flacara realizat in tara; depisteaza si semnalizeaza aparitia

unui inceput de incendiu in timp
de 2,5 s

Caracteristici:
- tensiunea de alimentare 24 V ± 10%
- curentul absorbit in repaus 10 mA,iar la actiune 80 mA
- timpul de raspuns 1,5± 1 s
- dimensiuni de gabarit Ø 205 mm; h=175 mm
- distanta maxima la care sesizeaza 7,00 mm
- capacitatea contactelor: releul 220 V si 5 A si curent alternativ si 220
V si 3 A curent continuu
- poate fi montat in medii cu temperatura de la -10 pina la +45°C si cu
umiditate maxima de 85%

Atmosfera in care se monteaza trebuie sa fie fara gaze sau agenti care
ar putea sa perturbe buna functionare
Este construit dintr-o carcasa,un capac alb si un soclu.In carcasa de
forma rotunda se gaseste montat sistemul optic,format dintr-un
obiectiv,un filtru inflarosu,elementul fotosensibil,un fototranzistor si
un amplificator.
Principiul de functionare are in baza transformarea energiei luminoase
in semnale electrice.
Detectoarele de acest tip nu trebuie sa reactioneze la lumina
solara,lampi incandescente,suprafete metalice calde.Trebuie insa sa
functioneze in cazul vibratiilor,socurilor,murdaririi cu
uleiuri,praf,umiditate etc.
Se utilizeaza acolo unde este posibil sa izbucneasca de la inceput o
flacara,incendii de lichide combustibile,la supravegherea haitelor
inalte cu vizibilitate redusa,depozite de cherestea,depozite de marfuri
etc.
Un detector poate supraveghea eficient o suprafata de 500 pina la
1000 m² care trebuie micsorata in cazul materialelor depozitate in
rafturi,vizibilitatea fiind redusa.

Detector de incendiu cu bimetal

Detector termostatic,al carui principiu constructiv se bazeaza pe

comprimarea,sub presiune mare a doua benzi de metal cu coeficienti
de dilatare termica diferiti.
Detectorul bimetalic poate fi reglat pentru o temperatura de
aproximativ 20 pina la 100°C,cu valoare uzuala de 60°C sau de la 40
pina la 90°C.
Detectorul termostatic cu aliaj eutetic este construit in mod obisnuit
pentru a detecta si semnaliza atingerea unei temperaturi de 65; 75; 95;
130 sau 280°C,corespunzator punctului de topire al aliajului
respectiv.Avind inertia termica mica este indicat a se folosi pentru
detectarea incendiilor cu viteze mari de propagare
(transformatoare,intrerupatoare in ulei etc.)