CURS 3 FARMACOLOGIE

VITAMINELE
Vitaminele și mineralele sunt indispensabile pentru buna funcționare a corpului nostru.
Majoritatea acestor substanțe pot fi livrate organismului nostru printr-o dietă variată și
echilibrată, dar în cazurile în care trebuie să stimulam imunitatea, să scapă, de o problemă, să
realizam detoxifierea organismului, să ajutăm digestia, să îmbunătățim dezvoltarea copilului
în timpul sarcinii, trebuie să administrăm în mod complex dozele zilnice recomandate de
vitamine individuale, utilizând o varietate de preparate special

Vitaminele pot fi clasificate in

 vitamine liposolubile - vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K, vitamina F
 vitamine hidrosolubile -complexul vitaminic B ,vitamina C si vitaminaPP

1.VITAMINE LIPOSOLUBILE
Vitamina A sau retinoL are rol în dezvoltarea:Ochilor, Pielii,Oaselor,Dinților și în general are
rol în dezvoltarea embrionului. un rol vital in functionarea retinei, cresterea si maturarea
celulelor epiteliale, cresterea oaselor si reproducere. De asemenea are rol antioxidant.

Vitamina D3 sau colecalciferol, crește absorbția Ca și fosforului din intestin și stimulează

mineralizarea oaselor. Vitamina D este, alaturi de parathormon, un reglator principal al
homeostaziei calciului si fosfatilor.
Vitaminele D (antirahitice) regleaza continutul în saruri minerale ale organismului si
conditioneaza în special depozitarea normala a calciului în tesutul osos. Se gaseste în "untura
de peste", grasimea obtinuta din ficatul unor pesti marini, si în ficatul mamiferelor si a
pasarilor sub forma denumita vitamina D2 sau calciferol.
Daca alimentele sunt sarace în aceastã vitamina, organismul este predispus la rahitism,
datorita decalcifierii organismului. La copii rahitici oasele ramân moi si astfel se deformeaza
usor, iar la adulti oasele devin fiabile, rupându-se la unele eforturi mai mari (osteomalacie).
Continutul în vitamina D din organism se mareste daca acesta este supus actiunii radiatiilor
ultraviolete, datorita faptului ca provitamina D (7 dihidro-colesterolul) din piele este
transformat în vitamina D. Asa se explica actiunea terapeutica a razelor solare asupra copiilor
bolnavi de rahitism.

Derivatii de vitamina D au indicatii variate:

- profilaxia si tratamentul rahitismului §i osteomalaciei. Acestea suntdatorate unui deficit de
vitamina D, manifestiindu-se prin scaderea mineralizarii osoase la copii (rahitism) sau la
adulti (osteomalacie).
Profilaxia rahitismuluila sugari se face prin suplimentarea a 400 u.i. vitamina D zilnic.
Curativ, In hipovitaminoze, se dau intre 4000 u.i./zi la copii si 2000 u.i./zi la adulti,
In asociere cu preparate de calciu si fosfati si cu o dieta hipercalcica. In urgente, se
pot utiliza preparate injectabile i.m. In doze mari (fntre 50 000 - 200 000 u.i./
zi) cateva zile, cu scaderea ulterioara a dozelor.
- hipoparatiroidism - se foloseste vitamina D (25 000 - 100 000 u.i.de 3 ori/saptamana) In
asociere cu preparate orale de calciu
- osteoporoza - vitamina D (400-800 u.i./zi) in asociatie cu suplimente orale de calciu pot fi
utilizate cu oarecare succes pentru a stimula absorbtia intestinala a calciului, deficitara
frecvent In caz de osteoporoza.
Vitamina E sau tocoferol este antioxidantă, are rol trofic mai ales pe aparatul genital, mușchi
striați, are rol de protectie al membranelor celulare, are rol antioxidant, imbunatateste functia
imuna la batrini, reduce riscul cataractei.

Vitaminele din grupa K – fitomenadiona (antihemoragice). Lipsa acestor vitamine din hrana
provoaca sângerarea celulelor subcutanate si a traiectului stomacal intestinal. În organismul
omului si al animalelor, vitaminele K maresc cantitatea de protrombina în sânge, si prin
aceasta sângele se încheaga normal. Vitamina Kl, care se gaseste în foile verzi de lucerna,
spanac, castane, varza si de asemenea în ficat si muschi.
Vitamina K are rol în sinteza factorilor coagulării, se administrează în insuficiența hapatică,
boala hemolitica a nou-născutului si ajuta la calcifierea osoasa

Vitamina F
Rol:Vitamina F este un amestec de trei acizi grasinesaturati:linoleic,linolenic,arahidonic,c are
nu sunt sintetizati de om Lipsa Vitaminei F: provoaca afectiuni ale pielii,tulburari
digestive,oprirea cresterii ,migrene etc.Este intrebuintata in tratamentul eczemelor precum si
al unor forme de acnee.
Formele de prezentare sunt: tablete, drajeuri, fiole sau solutii.Adm. i.m, i.v, po.

2.VITAMINE HIDROSOLUBILE

Vitamina B1 - riboflovina intră în compoziția pigmentului retinian are rol în respiratie.

celulară, ,întârzierea creșterii la copii.

Vitamina B6 – piridoxina este folosită în sinteza hemului acționează pe ficat, SNC, piele,
organe hematopoietice, în alcoolism boala Parkinson, hipertomie muscul., gravide, crampe
musculare.

Vitamina B12 are rol în eritroporeza împreună cu acidul folic, covalescența, astenie, anorexie,
polinefrită boli hepatice cronice.
Vitamina Bl2 si acidul folic sunt substante neinrudite din punct de vedere chimic si care sunt
esentiale pentru sinteza normalii de ADN. Deficitul lor duce la sintezii defectuoasa a ADN,
inhibarea mitozei normale cu maturare si functionare celulara anormala.
Vitarnina B12, ca atare, poate corecta si anemiile prin deficit de acid folic, dar administrarea
acidului folic singur nu le poate corecta pe cele prin deficit de vitamin a B12.
Deficitul de vitamina B12 apare in general prin lipsa de aport: fie datorita incapacitatii
mucoasei gastrice de a secreta factor intrinsec, fie la bolnavii gastrectomizati sau cu rezectie
de ileon terminal, fie la persoanele strict vegetariene. Avitaminoza se manifesta prin anemie
megaloblastic a (hematii cu volum corpuscular mediu peste 11OfL) si leziuni neurologice de
tip nevrita periferica (datorate sintezei deficitare a lipidelor care alcatuiesc teaca de
mielina). Administrarea de vitamina Bl2 provoaca foarte repede (2-3 zile) ameliorare
spectaculoasa.
Leziunile neurologice se corecteazii in cateva saptamani, dar cele vechi pot uneori sa nu fie
influentate. Vitamina BI2 seadministreaza injectabil intramuscular sau subcutanat, 1oomg
zilnic 1-2 saptamani, apoi intervalul se poate creste, dar este necesar ca pacientul sa
primeasca 2000mg In primele 6 saptamani. Nu exista rise de intoxicatie deoarece surplusul se
elimina urinar. Tratamentul se continua toata viata, cu cate IOO~g lunar. Exista si preparate
orale de vitamina B12, complexate cu factor intrinsec, dar s-a observat ca bolnavii tratati
astfel dezvolta rapid anticorpi anti factor intrinsec, si tratamentul devine ineficient.
Acidul folic se gaseste In legume (este distrus Insa prin fierbere), oua, came, care asigura la
om un aport zilnic de O,05-2mg, cantitate ce acopera necesarul (O,05-0,2mg) si contribuie la
formarea depozitelor (5-20mg In ficat si alte tesuturi). Carenta de folati apare de obicei prin
deficit de aport si se manifesta prin anemie megaloblastica. Corectarea ei dupa administrarea
de acid folic este prompta (incepe dupa 2 zile); criza reticulocitara apare dupa 5-7 zile;
deficitul neurologic nu este coreetat de simpla administrare de acid folic. Acidul folic se
administreaza oral 1-5mg/zi. Nu exista risc de intoxicatie deoarece surplusul se elimina
urinar.
Formele de prezentare sunt: tablete, drajeuri, fiole .Adm. i.m, iv.

Vitamina PP (vitamina antipelagroasa). Lipsa ei din alimentatie produce boala numita

pelagra. Pelagra, care se manifesta prin eczeme, slabiciune, tulburari nervoase, apare mai ales
în regiunile unde alimentatia se bazeaza în cea mai mare parte pe malai.

Cuvântul de pelagra provine din limba italiana pelle agra, care înseamna piele aspra. Cele mai
bogate alimente în vitamina PP sunt: carnea, ficatul, laptele sucul de rosii (tomate), spanacul
si drojdia de bere.

Vitamina C are rol în sinteza colagenului facial, absorbția Fe, efect antioxid, crește
rezistenta. capilarelor, favorizează dependența de Ca în vase, crește rezistenta. la infecție, se
indică în stări febrile pelungite, infecții, fragilitate capilara. sarcina, profilaxia gripei, în
gingivite, paradontoze.

MINERALELE

Calciu deficitul determină tulburările neuromucul de tip spasmofilie, convulsii,

demineralizarea vaselor, este indicat în sarcină, perioadele de creștere rapidă, osteoporoză,
ralutism, hipoparatiroidism. Calciul Si fosfatii, constituenti minerali majori ai osului ~i care
prezinta de asemenea roluri importante pentru functionarea celulara in ansamblu, sunt
elemente esentiale in remodelarea osoasa.
Peste 95% din cantitatea totala de calciu (1-2 kg) din organismul unuimadult si 85% din cea
de fosfati (1 kg) se afla in oase, principalul rezervor al acestor minerale. Restul se gase~te in
sange, in lichidul extra- si intracelular, fiind in echilibru cu cel osos.
Calciul si fosfatii sunt absorbiti la nivel intestinal (duoden si jejunul proximal) intr-un procent
de aproximativ 30% din cantitatea ingerata. Sunt excretate renal si in mare parte (peste 85%)
reabsorbite in tubii contorti distali.
Concentratia serica normal a a calciului este de 8,5 -10,4 mg/dl, din care aproximativ 50% 0
reprezintii calciul ionizat, responsabil de activitatea biologica (reaqii enzimatice, functia
mitocondriilor, comunicare intracelularii, transmisie sinaptica, contraqie musculara,
coagularea sangelui).
Dinamica osoasa este complexa, suferind remodeliiri constante in timpul vietii, sub influenta
diferitilor factori umorali ~i hormonali, dintre acestia hormonii sexuali fiind cei esentiali.
Remodelarea fiziologica a osului este un proces de reglare locala si se realizeaza prin
interventia principalelor tipuri de celule osoase: osteoblastele, raspunzatoare de formarea
osului si osteoclastele, responsabile de resorbtia osoasa. Secventa continua sinteza-distruqie
(remodel area osoasii) evolueaza sub forma de cic1uri de 6 luni si este influentata
de diver~i stimuli (dieta, hormoni, medicamente) care influenteaza astfel masa
totala a osului.
Hipocalcemia de multiple cauze (hipoparatiroidism, hipovitaminoza D, sindroame de
malabsorbtie, insuficienta renal a) se manifesta prin tetanie cu hiperexcitabilitate musculara,
parestezii, convulsii, confuzie mintalii. Este o indicatie majora de administrare de saruri de
calciu, pe cale parenterala sau orala.
Preparatele parenterale de calciu (Ca) sunt gluconatul de calciu, glubionatul de calciu,
levulinatul de calciu ~i clorura de calciu; ultima, datorita efectului iritant, nu se injecteaza
deeat pe eale intravenoasa.
Dintre formele orale, exista carbonatul de calciu (40% Ca), lactatul de calciu (13% Ca),
glubionatul de calciu (6,5% Ca), gluconatul de calciu (9% Ca), levulinatul de calciu, citratul
de calciu (17% Ca).
In esenta, pentru tratamentul injectabil se prefera gluconatul de calciu, deoarece are cel mai
redus efect iritant asupra venelor, iar pentru tratamentuloral se prefera carbonatul de calciu,
datorita con!inutului crescut in calciu (40%), a efectelor antiacide suplimentare ~i a unui pre!
scazut. Are dezavanta jul efectului constipant la doze de peste 2 g Ca/zi. Alaturi de indicatia
majora in hipocalcemii, sarurile de calciu pot fi indicate si in osteoporoza, definita ca o
distruqie osoasa anormalai, cu predispozi!ie la fracturi, pre cum si in hiperkaliemie, caz in
care care calciul combate unele efecte miocardice ale concentratiilor serice mari de potasiu.

Magneziu în AP, profil I.M.A., crampe musculare, spasnofilie.

Fierul
Metabolismul fierului este "inchis", in sensul ca, practic, nu exista mecanisme pentru excretia
fierului din organism; metalul este recirculat si refolosit in cea mai mare parte. Cantitatea
totala de fier din organism este de 2-4g, din care aproximativ 70% este continut in
hemoglobina, 10-20% este cuprins in depozite, sub forma de feritina si hemosiderina, si
aproximativ 10% este continut in mioglobina. Aportul zilnic de fier alimentar este intre
8-20mg, din care se absorb mai putin de 10% la individul normal, dar cantitatea
acopera necesarul zilnic de fier, care se situeaza intre l-l,5mg. Absorbtia se face la nivelul
duodenului si jejunului proximal, sub forma feroasa (Fe2+) printr-un mecanism transportor
specific, care are si functie reglatoare a procesului. Ionul feros absorbit este transformat in
celulele intestinale in ion feric (Fe3+). Fierul neabsorbit se depoziteaza la nivelul celulei
intestinale, de unde se va elimina odata cu exfolierea fiziologica a mucoasei intestinale.
Fierul feric circula in sange legat de o globulina, transferina, catre maduva
hematoformatoare, care il incorporeazii in hemoglobina.
Fierul medicamentos este indicat pentru tratamentul anemiilor feriprive care sunt datorate, de
cele mai multe ori, pierderilor patologice, prin sangerare.
Rareori deficitul de fier apare in urma sindroamelor de malabsorbtie sau prin deficit de aport.
De asemeni, fierul medicamentos este indicat profilactic, in trimestrele II - III de sarcina si la
copiii aflati in perioada de crestere, cand necesarul este sporit. La bolnavul anemic rata de
absorbtie a fierului de la nivel intestinal este sporita, in conformitate cu necesarul
organismului.
De obicei administrarea fierului se face oral. Se utilizeaza saruri feroase, care se absorb mai
bine decat cele ferice.
Doza optimala pentru adult este de 180-200mg de fier zilnic, fractionat in 3 prize (pentru a
evita saturarea procesului de absorbtie si transport plasmatic) si administrat pe stomacul gol,
pentru o absorbtie cat mai buna.
Dintre preparatele pentru administrare orala sulfatul feros contine 20% fier, iar glutamatul
feros (glubifer) 21-22%fier.
Preparatele orale de fier pot provoca fenomene de iritatie gastrointestinala, cu greata si dureri
epigastrice, cu atat mai frecvente ~i mai importante cu cat dozele administrate sunt mai mari.
Fierul oral poate determina constipatie deoarece fixeaza hidrogenul sulfurat, care este un
stimulant fiziologic al peristaltismului.Scaunul devine foarte inchis la culoare, pretand
la diagnostic diferential cu melena. Uneori poate surveni diaree, dar ea semnaleaza iritatia
mucoasei intestinale in conditiile acoperirii nevoilor de fier
sau ale unui sindrom de malabsorbtie.
Potasiu are rol în menținerea echilibrului acido-hazic produce contracția mușchilor netezi și
striați stimul SNC și este în de ajuns pentru funcția miocardului – clorură de potasiu, sare fără
sodiu, aspardin, indicat în aritmii, angină pectorală, I.C., diaree severă.
Sodiu are un rol important de cation monovalent, este cel mai bine reprezentat în sânge, fiind asociat
cu procesele metabolice şi enzimatice ca activator de celule, este asociat cu membrana funcţiei
celulelor, apare in :
- În geneza şi transmiterea potentialului de actiune in sinaptice
- Activarea funcţiei de proteine în reacţii enzimatice..
- În procesul de coagulare a sângelui.
Cea mai mare parte de sodiu din organism (aproximativ 85%) se găseşte în sânge şi în lichidul
limfatic, nivelul de sodiu din organism este parţial controlat de un hormon numit aldosteron, excretat
de către glandele suprarenale

SOLUTII PERFUZABILE
Perfuzii pentru restabilirea echilibrului hidroelectrolitic

Între lichidul celular extracelular au loc schimburi de lichide determinate de obicei de modificarea în
compoziţie a lichidului extracelular.
De exemplu scăderea sodiului extracelular va produce hidratare celulară iar creşterea sodiului
extracelular va produce deshidratare celulară.
Pierderile de potasiu produc perturbări şi mai serioase deoarece potasiul are rol în procesele de
excitabilitate a fibrelor musculare ale inimii.
În stări normale organismul printr-un mecanism complex de reglare reţine elementele necesare şi
elimină surplusul, mecanism cunoscut sub numele de homeostazia apei şi electroliţilor.
În anumite stări patologice sau accidente este necesară corectarea deficitului de electroliţilor, adică
refacerea homeostaziei prin aport exogen.
1. perfuzii izotonice – în categoria soluţii izotonice se folosesc:
- ser fiziologic,
- soluţie Ringer,
- soluţie Ringer lactat
Se folosesc pentru corectarea deficitului de apă şi electroliţi extracelulari în caz de pierderi de sânge.
2. În categoria soluţiilor hipotonice avem:
- soluţie de clorură de sodiu 0,45% şi se foloseşte pentru corectarea iniţială a stărilor hiporos-molare
severe cum este cetoacidoza diabetică.
- soluţie de clorură de sodiu 0,45% în glucoză 5% care se administrează la nou născut pentru refacerea
şi menţinerea volumului plasmatic fără riscul suprahidratării prin retenţie de sodiu.
3. soluţii hipertonice
- clorură de sodiu cu carbonat acid de sodiu care se administrează în practica chirurgicală pentru
corectarea urgentă a acidozei metabolice.

Perfuzii cu electroliţi pentru modificarea echilibrului acidobazic.

În stare normală pH-ul plasmei şi în general al lichidelor biologice este cuprins între 7,35 - 7,45 iar
limitele compatibile cu viaţa sunt 6,7 şi 7,9 . Compensarea variaţiilor mici de pH este asigurată de
sistemele tampon ale organismului.
- sistemele tampon care reprezintă un mecanism de reglare fizico-chimică,
 - funcţia compensatorie a plămânilor,
- funcţia compensatorie a rinichilor.
Aceste două ultime sunt mecanisme fiziologice. Cel mai bogat reprezentat sistem tampon în organism
care acţionează în apa extracelulară este sistemul acid carbonic (H2CO3) -bicarbonat (HCO3), iar
raportul lor este egal cu 20 şi un pH =7,4.
Dacă:
1. creşte valoarea acidului carbonic sau scade ionul bicarbonat avem o scădere de pH sub 7,4, rezultă o
acidoză.
2. scade acidul carbonic sau creşte ionul bicarbonat avem o creştere de pH numită alcaloză.
Perturbările echilibrului acidobazic cauzate de modificări ale conţinutului de acid carbonic al sângelui
sunt de origine respiratorie.
Acidoza respiratorie survine la acumularea de acid carbonic în sânge ca urmare a perturbării eliminării
CO2 prin alveolele pulmonare.
Alcaloza respiratorie se întâlneşte când viteza de eliminare a CO2 este excesivă şi scade proporţia de
acid carbonic în raport cu bicarbonatul.
Când perturbările echilibrului acido bazic sunt cauzate de o modificare iniţială a bicarbonatului apare
acidoza sau alcaloza metabolică.
Dereglările (acidoză, alcaloză) pot fi compensate de organism iar pH-ul se menţine la valori normale.
Dacă mecanismele de compensare sunt insuficiente sau depăşite pH-ul suferă modificări şi avem de-a
face cu acidoze sau alcaloze decompensate cu manifestări clinice. În aceste cazuri se intervine cu
soluţii perfuzabile de modificare a echilibrului acidobazic.
În acidoze se pot administra soluţii perfuzabile de:
- bicarbonat de sodiu,
- lactat de sodiu,
- acetat de sodiu,
- cloruri de sodiu şi potasiu.
În alcaloze se pot administra perfuzii cu clorură de amoniu sau clorhidrat de arginin.

Perfuzii cu înlocuitori coloidali de plasmă.

Utilizarea soluţiilor coloidale se face în scopul înlocuirii volumului plasmatic în perioada de pre
transfuzie în urma pierderilor masive de sânge. Obiectivul este refacerea volumului plasmatic fără o
încărcare excesivă cu lichid şi sodiu a compartimentului extravascular.
Administrarea numai de soluţii aşa zise fiziologice ca serul fiziologic sau glucoza are un efect
temporar de circa 30 minute, necesitând administrări frecvente, de aceea se folosesc produse coloidale:
- derivate din plasma umană – ex – plasma umană liofilizată, albumină serică umană,
- înlocuitori pe bază de coloizi naturali – ex – dextrani şi unele gelatine modificate,
- derivaţi sintetici – ex – polivinil pirolidona, hidroxietil amidon.

Albuminenele serice umane reprezintă fracţiunea proteică cea mai abundentă a plasmei . Au rol în
refacerea volemiei prin solicitarea apei extracelulare, se administrează în arsuri grave , în şoc sau
colaps.
Dextranii sunt polizaharide cu greutate moleculară mare care se obţin prin fermentaţia unor medii de
cultură cu zaharoză de către bacteria Leuconostoc mesenteroides, se folosesc două fracţiuni.
- dextranul 70 cu masa moleculară de 70 mii
- dextranul 40 cu masa moleculară de 40 mii.
Se prezintă ca o pulbere albă solubilă în apă, stabilă, sterilizabilă prin autoclavare. Se folosesc sub
formă de soluţii 10% fie de dextrani 40 fie de dextrani 70 în soluţii de clorură de sodiu 0,9% sau în
soluţie de glucoză 5%.
Dextrani 70 se administrează în hipovolemii, hipoproteinemii, are efect pentru o perioadă mai mare de
24h şi se elimină în două săptămâni aproximativ (eliminare totală).
Dextrani 40 au acţiune mai rapidă dar pentru o durată scurtă de timp de aproximativ 12h şi
ameliorează microcirculaţia. Se administrează în tulburări microcirculatorii şi în tromboze.

Perfuzii pentru alimentare parenterală

În cazul unor pacienţi care nu sunt în măsură să se poată hrăni pe cale orală,
 pacienţi cu carcinom esofagian sau gastric,
 pacienţi cu ulcer peptic obstructiv,
 pacienţi cu sindrom de malabsorbţie ,
 pacienţi cu colite ulceroase sau pacienţi în comă,
Sau la care nu trebuie să se administreze alimente:
 pacienţi cu fistule traumatice,
 pancreatite sau enterite,
se recurge la administrarea de factori nutritivi, glucide, aminoacizi, lipide, săruri minerale, vitamine,
pe cale parenterală sub formă de soluţii perfuzabile. Aceste soluţii se pot administra în vena cavă
superioară prin intermediul unui cateter timp de până la sute de zile. O soluţie ideală pentru
alimentarea intravenoasă ar trebui să conţină aceeaşi balanţă a elementelor nutritive ca şi în cazul unei
diete orale.
Alcătuirea unei formule alimentare corespunzătoare se bazează pe principiile fiziologice şi biochimice
ale alimentării, recunoaşterea căilor de metabolizare a glucidelor, proteinelor, lipidelor.
Există perfuzii cu glucide: soluţii hipertonice de glucoză, soluţii de fructoză, soluţii de sorbitol, soluţii
de xilitol.
Se mai folosesc şi perfuzii cu lipide. Administrarea lor IV se face sub formă de emulsii U/A, au un
conţinut caloric ridicat 9cal./gram fiind posibilă administrarea până la 30% din necesarul zilnic caloric
într-un volum redus de lichid.

Perfuzii cu aminoacizi .
Sunt 8 aminoacizi esenţiali, adică nu pot fi sintetizaţi în organism:
- izoleucina,
- leucina,
- lizina,
- metionina,
- fenilalanina,
- treonina,
- triptofan,
- valina.
La nou născuţi se mai adaugă doi aminoacizi esenţiali:
- histidină,
- cisteină.
Aminoacizi neesenţiali:
- alanina, - glicina, - tirozina,
- arginina, - histidina,
- acidul aspartic, - ornitina,
- cistina, - prolina,
- acidul glutamic, - serina,
Administrarea aminoacizilor se face concomitent cu surse de energie. Pentru utilizare optimă este
necesară administrarea simultană a celor două categorii de aminoacizi. În unele afecţiuni ca:
insuficienţa hepatică este necesar un aport crescut de aminoacizi ramificaţi; ex. izolucina, leucina,
valina şi o cantitate mai scăzută de aminoacizi aromatici fenilalanină şi tirozina.