Tema: Sistemul de autoreglare a comportamentului etic

Analiza sistemului de principii ale eticii profesionale

Principiile generale ale eticii. Principiile reprezintă norme cu valoare
strategică şi operaţională, care trebuie respectate în vederea asgurării eficienţei
activităţilor proiectate la nivel organizational.
1. Principiul egalităţii în faţa normelor. Morala există nu pentru eroi şi
sfinţi, nici pentru genii, ci pentru oamenii obişnuiţi. Aceasta nu înseamnă
că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se supună normelor morale, ci
subliniază doar faptul că morala este regula şi nu excepţia.
2. Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor). Intr-o
socictate deschisă, pluralistă, oamenii pot sa-şi enunţe clar poziţia faţă de
o problemă morală şi, în consecinţă, să acţioneze. De exemplu, dacă un
medic este de părerea că avortul este imoral (e crimă), nu are decât să
lucreze într-o clinică în care nu se fac avorturi sau să rămână doar
obstetrician. Dacă o persoană nu este interesată să acţioneze pentru binele
public, moral ar fi să nu se implice în politică sau în administraţia
publică. In aceste cazuri este evidentă şi atitudinea diferită faţă de
anumite poziţii fundamentaliste: o religie este impusă ca morală de stat şi
transferată integral, sau aproape integral, în legislaţie.
3. Principiul relativismului şi absolutismului. Problemele din care derivă
relativismul şi absolutismul, obiectivismul şi subiectivismul, sunt de
tipul: Cine sunt eu (sau oricare om) să-i judec pe alţii? Ce îmi dă mie
dreptul să impun propriile standarde altor oameni? Ce le dă altor oameni
dreptul să îmi impună principiile lor despre bine sau rău, dreptate sau
nedreptate?

Principiile educaţiei morale

1. Caracterul activ al educaţiei morale. Se impune, în cadrul educaţiei
morale, să valorificăm experienţa de viaţă a copilului şi, în acelaşi timp,
să-i oferim posibilităţi pentru îmbogăţirea ei prin antrenarea la diferite
acţiuni practice. In virtutea acestui principiu, educatorul va trebui să
urmărească cu predicţie acumularea experienţei morale prin trăirea unor
fapte şi împrejurări de viaţă bogată în semnificaţii şi manifestări morale.

2. Educaţia personalităţii în grup şi pentru grup. Pedagogul trebuie să

organizeze viaţa colectivă a copiilor insistând asupra integrării lor în
sistemul relaţiilor interpersonal ce se constituie în cadrul acestui colectiv.
Numai muncind şi trăind în colectiv, copiii vor ajunge să înţeleagă
dinamica relaţiei dintre dorinţele personale şi exigenţele Colectivului, să
 simtă sentimentul de responsabilitate pentru colectiv, pentru fiecare
membru al său, să se identifice cu năzuinţele, perspectivele şi bucuriile
colective.

3. Îmbinarea exigenţei faţă de copii cu respectul pentru ei.

Respectarea acestui principiu impune pedagogului o preocupare
permanentă în vederea dozării sistemului de cerinţe, concomitent cu
eliminarea oricăror manifestări de bănuială, neîncredere, suspiciune,
subapreciere. Exigenţa izvorăşte din umanismul educatorului, din
respectarea demnităţii umane şi este incompatibilă cu aşa-zisul liberalism
pedagogic.

4. Sprijinirea pe calităţile pozitive ale personalităţii copilului în vederea

înlăturării celor negative. Sensul acestui principiu rezultă din postularea
existenţei la fiecare personalitate umana a unor componente, trăsături sau
calităţi pozitive, de ordin intelectual, afectiv, moral. Se impune, să
îmbinăm încurajarea elementelor pozitive cu dezaprobarea manifestărilor
negative, accentul punându-se pe prima. Pedagogul trebuie să cunoască
bine personalitatea copilului, pentru a face distincţie între ceea ce este
pozitiv şi ceea ce este negativ în comportamentul copilului.

5. Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia

morală. Potrivit acestui principiu, procesul instructiv-educativ trebuie să
se desfăşoare în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale
ale copiilor, adică cu profilul psihologic al vârstei şi profilul psihologic
individual. Cunoaşterea profilului psihologic al vârstei şi al celui
individual este indispensabilă pentru tot ceea ce întreprinde pedagogul în
cadrul educaţiei morale: formularea cerinţelor, alegerea metodelor şi
procedeelor, imprimarea unui stil în relaţia educativă, folosirea diverselor
procedee ale aprobării şi dezaprobării.

6. Continuitatea, consecvenţa şi unitatea în educaţia morală. Acest

principiu indică necesitatea de a urmări şi adopta, pe parcursul timpului,
o atitudine consecventă în exercitarea acţiunilor educative, pe fondul
realizării unui consens între diferiţi factori educativi. Continuitatea este
impusă de însăşi evoluţia psihică şi morală a copilului, de particularităţile
pedagogice ale formării conştiinţei, pe de o parte, şi a conduitei morale,
pe de altă parte. Consecvenţa în educaţia morală înseamnă fermitate în
îndeplinirea cerinţelor formulate, în realizarea unei concordanţe între
cerinţă şi faptă, între acţiune şi aprecierea acesteia.
 Tipuri de principii ale eticii pedagogice

1. Patriotismul şi conştiinţa civică. A fi patriot înseamnă a munci

conştiincios la locul de muncă, cu tragere de mimă şi dăruire de sine.
Pedagogul se conduce, în special, de acelaşi principiu, şi are datoria
de a cultiva această atitudine conştiincioasă şi responsabilă faţă de
îndatoririle sale şi faţă de elevi/studenţi - viitori profesionişti. Prin
controlul sistematic al îndeplinirii obligaţiilor sale de către
elev/student, aceste capacităţi devin o obişnuinţă pentru toată viaţa.
Patriotismul profesionistului se manifestă şi prin dragostea de ţară,
neam, când prin ceea ce el produce contribuie la sporirea nivelului de
trai al cetăţenilor, lund, totodată, demn de a reprezenta ţara la diferite
foruri. Pedagogul va căuta modalităţi de a-i familiariza pe
elevi/studenţi cu trecutul ţării, cu personalităţile neamului, trezindu-le
interesul de a afla cât mai multe despre ţara noastră, le va educa
mândria faţă de acest popor, mândria că vorbeşte limba maternă,
convingându-1 pe fiecare că are anumite obligaţii faţă de ţară, neam şi
de a o iubi aşa cum este. Totodată, pedagogul îi va educa şi instrui cu
grijă şi responsabilitate pe toţi elevii, atât dotaţi, cât şi mai puţin
dotaţi, îndeplinind, astfel, porunca marelui pedagog Comenius, care
considera că cei mai puţin inteligenţi trebuie instruiţi, pentru a scăpa
de acest viciu, iar cei deştepţi - pentru a-i feri de vicii, deoarece
mintea lor este ca un lan mănos, dacă nu-1 îngrijiţi, cresc buruiene.
Pedagogul patriot este devotat muncii sale, adică este ataşat sincer de
profesie şi o serveşte cu dăruirede sine în orice împrejurare.

2. Devotament. Acest principiu trebuie respectat de toţi care sunt

implicaţi în formarea viitorului cetăţean. Pedagogul trebuie să activeze
creativ, educaţia nu este un şablon, reproducere neschimbată sau
mecanică a recomandaţiei metodice şi a conţinutului manualului sau
lecţiilor profesorului, ci permanent creează, fiind în căutare îşi
sacrifică timpul pentru perfecţionarea activităţii profesionale. În
relaţia cu elevii, pedagogul devotat profesiei este ca un părinte, un
model de pedagog devotat. Pestalozzi mărturiseşte următoarele: din
zori şi până în noapte eram singur printre ei, inima mea era în inima
lor, ochii mei priveau în ochii lor, lacrimile mele ajungeau împreună
cu lacrimile lor și zâmbetul lor însoţea zâmbetul meu, eu nu aveam
nimic: nici casă, nici prieteni - îi aveam pe ei. Pedagogul devotat
profesiei va ţine la onoarea şi demnitatea profesiei ca la propria
onoare şi demnitate, ţinând la colectivul în care lucrează ca la propria
 sa familie, succesele mele vor fi şi succesele elevilor/studenţilor,
colectivului şi invers.

3. Solidaritate şi colectivism profesional. Profesorul care dă dovadă

de solidaritate profesională va ţine cont de observaţiile
elevilor/studenţilor, va interveni când va observa nereguli în
activitatea lor, le va da sfaturi utile acelor tineri, împărtăşindu-le
experienţa sa de lucru, se va bucura de succesul fiecărui membru sau
se va nelinişti de insuccese, căutând soluţii pentru situaţiile create.

4. Umanism şi democratism. Pedagogul umanist în relaţie cu

elevii/studenţii va da dovadă de demnitate, de respect a drepturilor şi
libertăţii elevului, va contribui la lărgirea orizontului intelectual, îi va
ajuta elevilor să pătrundă în tainele ştiinţelor şi să înţeleagă frumosul:
în relaţiile dintre oameni. Astfel, elevul/studentul va avea un model,
care îi va trezi dorinţa de a se comporta uman în viaţă, adică va fi
capabil să aibă o atitudine pozitivă faţă de sine, să iubească şi să
respecte oamenii, să rămână om, indiferent de atitudinea celor din jur,
să colaboreze cu colegii învăţând de la ei, va fi capabil să înţeleagă că
pentru obţinerea succesului trebuie să depună mari eforturi.

5. Principiul optimismului şi pozitivismului. Acest principiu prevede o

atitudine de încredere în ceva bun. Optimismul dă putere de a munci
cu elan, cu entuziasm, deşi rezultatele nu se văd imediat, deoarece ele
se văd doar atunci când elevii s-au format ca personalitate.
Recunoştinţa elevilor/studenţilor pentru munca depusă ajunge la
pedagog târziu sau poate niciodată. Optimismul îl susţine pe învăţător,
El trăieşte cu speranţa şi încrederea că discipolii lui vor deveni oameni
demni, iar cele învăţate le va ajuta să se orienteze în viaţă. Optimismul
conduce la formarea încrederii în propriile forţe, trezind interesul
pedagogului faţă de activităţile şcolare, astfel el descoperă aptitudinile
elevilor, calităţile lor, pe baza cărora îi va antrena în activităţi în care
se vor putea afirma, insuflându-le încredere în forţele proprii.

6. Principiul toleranţei. Acest principiu este relativ nou pentru cei

care au fost educaţi într-un regim totalitar. Sensul cuvântului a tolera
este „a îngădui, a admite o situaţie neplăcută, a permite, a suporta, şi a
îndura". Toleranţa este unitatea de măsură a disponibilităţii unor
membri ai societăţii de a accepta persoane, grupuri, idei sau activităţi
pe care le dezaprobă din motive morale, estetice, spirituale, religioase
etc.