Curs 01 (06.oct.

2000)

DEMOGRAFIA – STIINTA COMPLEXA A POPULATIEI

Originea termenului de demografie: demos = popor, logos = stiinta.

Deci demografia este stiinta despre populatie, prin populatie intelegindu-se
totalitatea indivizilor vii care ocupa un teritoriu dat. In mod obisnuit, cind vorbim
despre populatie, subintelegem populatia nationala.
Stiinta demografica este o stiinta recenta. Parintele ei este consi-derat
a fi A. Guillard. El a publicat in 1855 o lucrare intitulata “Elemente de statistica
umana sau demografie comparata”. In aceasta lucrare, autorul defineste
demografia, spunind ca ea reprezinta istoria naturala si sociala a fiintelor
umane. Insa, adevaratul intemeietor al demografiei este considerat a fi John
Yrount care la sfirsitul secolului XVIII realizeaza primele studii de demografie
consacrate mortalitatii si natalitatii, studii aplicate pe registrele nasterilor si
deceselor, registre existente la biserici.
Demografia poate fi inteleasa si definita intr-un sens mai restrins si in
alt sens mai larg. In sens restrins, demografia este o stiinta care studiaza
variabilele de baza de ordin demografic al populatiei, care sunt reprezentate de:
numarul populatiei, marimea ei, compozitia ei, dispunerea populatiei in teritoriu,
miscarea populatiei, schimbarea compozitiei si distributiei teritoriale a populatiei
a populatiei, ca urmare a jocului componentelor schimbarilor populatiei
(natalitatea, fertilitatea, mortalitatea, divortialitatea, migratia).
Demografia studiaza populatia in sine, facind abstractie de orice
determinari sociale, economice sau culturale ale fenomenelor demografice, cit
si de consecintele implicatiilor de ordin socio-economic sau cultural.
In sens larg, demografia ar putea fi acea stiinta care, pe linga studiul
acestor variabile de populatie, i-a in considerare atit determinarile cit si
implicatiile de ordin social, economic, cultural al fenomenelor demografice.
Demografia inteleasa in sens restrins se numeste demografie pura (formala)
sau matematica, iar cea in sens larg se numeste demografie sociala sau studiu
al populatiei (sociologia populatiei). Aceasta sociologie a populatiei este stiinta
care studiaza populatia in calitatea de subsistem al sistemului social global si
incearca sa identifice locul si rolul acestui subsistem in structura, organizarea si
functionarea sistemului social global.
Se poate spune ca dezvoltarea demografiei depinde de trei factori:
 cantitatea si calitatea datelor demografice, adica a acelor informatii ce
privesc variabilele demografice.
 nivelul de dezvoltare si rafinament al metodelor demografice (culegerea
si prelucrarea datelor).
 nivelul de evolutie al teoriei despre populatie.
Demografia are o dubla finalitate – cognitiva si practica, constind in
incercarea de utilizare a cunoasterii dobindite pentru influentarea ritmului si

1
directiei de evolutie a populatiei. Intre cunoastere si actiune este o lege
indisolubila, in sensul ca pe de o parte cunoasterea de sine, nefolosita pentru
actiune, este doar partial valorificata, iar pe de alta parte, actiunea nebazata pe
o cunoastere temeinica este sortita esecului.
Pentru a sublinia acest caracter complex in demografie, Emanuel
Socor aprecia ca demografia poate fi considerata ca avind trei parti:
 statistica populatiei in cadrul careia se realizeaza o descriere si o
analiza a diferitelor aspecte ale populatiei. Ea se subdivide in statistica
demografica, care are rolul de a studia starea populatiei si se ocupa de
numarul populatiei, compozitia ei, dispunerea ei in teritoriu.
 dinamica populatiei studiaza miscarea, schimbarea si se ocupa de
studiul natalitatii, mortalitatii, divortialitatii si al migratiei.
 politica de populatie consta in actiunea de schimbare a populatiei in
functie de interesele oamenilor.

Prin numarul populatiei se intelege totalitatea indivizilor care locuiesc

pe un teritoriu dat. Uneori numarul populatiei se identifica cu populatia. Atunci
cind stabilim numarul populatiei, acesta trebuie sa fie clar circumscris unor
coordonate temporale si spatiale clar definite.
Dispunerea in teritoriu a populatiei se refera la modul in care este
amplasata o populatie, tinind cont de dispersia in teritoriu si concentrarea ei.
Masura dispersiei populatiei in teritoriu este data de densitatea populatiei
(numarul mediu de populatie pe o anumita suprafata). Densitatea este de mai
multe feluri: densitate geografica (numarul populatiei pe km²), densitatea
agricola, densitatea organica.
Structura populatiei se refera la modul in care este structurata
populatia in functie de virsta si sex.
Miscarea populatiei reprezinta modificarea, transformarea,
schimbarea numarului, compozitiei si distributiei teritoriale a popula-tiei, ca
urmare a jocului unor fenomene demografice. Miscarea naturala inseamna
schimbarea numarului si compozitiei populatiei ca urmare a unor intrari naturale
ale populatiei, realizate prin nasteri si a unor iesiri naturale, realizate prin
decese.
Componentele miscarii naturale sunt natalitatea si mortalitatea. Prin
natalitate intelegem frecventa producerii la nivelul unei populatii date a
evenimentului demografic numit nastere. prin mortalitate se intelege frecventa
producerii fenomenului demografic numit deces. Daca natalitatea si mortalitatea
reprezinta baza, nuptialitatea si divortialitatea reprezinta componentele
secundare ale miscarii de populatie, pentru ca ele nu influenteaza direct
numarul si compozitia populatiei ci doar indirect prin influenta celor doua
componente – natalitatea si mortalitatea.

2
 Raportul dintre componentele de baza este reprezentat de soldul
cresterii naturale care reprezinta diferenta dintre natalitate si mortalitate.
Acesta poate fi:
 pozitiv – atunci cind numarul nasterilor depaseste numarul deceselor.
 nul – atunci cind numarul nasterilor este egal cu numarul deceselor.
 negativ – atunci cind numarul nasterior este mai mic decit numarul
deceselor.
Miscarea migratorie inseamna modificarea numarului, compo-zitiei si
distributiei populatiei, ca urmare a intrarilor intr-o arie data a unor persoane ce
provin dintr-o alta arie (imigratie) sau ca urmare a iesirii de persoane dintr-o
arie data, indreptindu-se spre alte arii (emi-gratie). Diferenta dintre numarul de
imigrari si de emigrari poarta numele de sold migratoriu, care si el poate fi
pozitiv sau negativ. Schimbarea totala a populatiei este rezultatul celor doua
combinatii.
Datele demografice pot fi clasificate in date directe si date indirecte.
Datele directe sunt date care vizeaza intreaga populatie si care sunt culese cu
o finalitate explicit demografica. Principalele surse de culegere a datelor directe
sunt:
 recensamintele de populatie.
 inregistrarile de populatie.
 registrele ce contin evenimente demografice (nasteri, decese, casatorii).
Datele indirecte sunt acele date care pe de o parte se refera la
anumite segmente ale populatiei si care sunt culese cu o alta finalitate explicit
demografica (numarul elevilor, registrul agricol, forte de munca). Principalele
surse de culegere a datelor indirecte sunt:
 recensamintele de populatie.
 inregistrarile de populatie.
 anchetele pe baza de esantioane, cele mai frecvente fiind cele care
vizeaza analiza.
Ratele demografice sunt masuratori ale intensitatii producerii unui
eveniment demografic in cadrul unei populatii date. Pentru a calcula o rata
demografica avem nevoie de cel putin doua elemente:
 numarul de evenimente demografice care se produc intr-o po-pulatie
data, intr-un interval de timp determinat (de obicei un an).
 populatia medie a intervalului la care ne referim. Aceasta populatie
medie poate fi stabilita in doua feluri:
- prin insumarea populatiei de la inceputul intervalului cu cea de la sfirsitul
lui si prin impartirea la 2 a rezultatului obtinut.
- se ia populatia existenta la jumatatea anului (1 iulie).
Se calculeaza trei tipuri de rate:
 rate generale (brute) – se calculeaza prin raportarea numarului de
evenimente demografice de un anumit tip la populatia totala. Aceste rate nu

3
sunt satisfacatoare pentru ca nu intreaga populatie este expusa riscului
producerii respectivului eveniment demo-grafic, sau daca se intimpla acest
lucru populatia nu este in mod egal expusa acestui risc.
 rate specifice – vizeaza grupuri de populatie expuse relativ egal riscului
producerii unui eveniment demografic. Cea mai importanta caracteristica a unei
rate specifice este virsta, indiferent de natura evenimentului demografic.
 ratele standardizate – sunt acele rate care incearca sa raspunda la
intrebarea “Care ar fi rata generala a unui eveniment demografic pentru doua
sau mai multe populatii, daca aceste populatii ar avea aceeasi compozitie pe
virsta?”. Ratele standardizate au rolul de a elimina efectul perturbator asupra
ratelor generale ale unui element nerelevant demografic, ale diferentelor in
privinta structurii pe virsta etc.

Curs 02 (20.oct.2000)

In analiza datelor demografice se folosesc si alte proceduri. Una este

reprezentata de metoda componentelor sau ecuatia de echilibrare sau ecuatia
intrari – iesiri sau ecuatia de estimare de baza. Aceasta metoda vrea sa
identifice modul in care numarul unei populatii oarecare se schimba de la un
moment la altul, ca rezultat al intrarilor sau iesirilor sau ca rezultat al jocului
componentelor schimbarii populatiei. Formula clasica a acestei ecuatii este:

Pt – Po = N – T + I – E
unde:
 Pt – populatia la momentul t.
 Po – populatia la momentul de referinta.
 N – totalul nascutilor vii in intervalul o-t.
 T – totalul decedatilor in intervalul o-t.
 I – totalul imigrantilor.
 E – totalul emigrantilor.

Aceasta ecuatie se mai numeste si ecuatia de estimare de baza pentru

ca este utilizata in estimarea sau calcularea populatiei la un moment dat, altul
decit timpul acoperit de un recensamint, Pt fiind in acest caz populatia estimata,
iar Po populatia la recensamintul anterior.
Demografia utilizeaza in analiza datelor demografice si raporturi.
Acestea pun in evidenta relatia dintre anumite categorii de populatie, aceasta
relatie fiind una numerica, cantitativa. Spre exemplu, raportul de masculinitate
evidentiaza numarul mediu de barbati ce revin la 100 de femei intr-o populatie
data, sau raportul de dependenta care evidentiaza numarul de dependenti
(persoane aflate sub si peste virsta legala de munca) in raport cu populatia

4
potential activa (populatia aflata intre limitele legale inferioare si superioare
legate de virsta).
Procentajele au rolul de a pune in evidenta ponderea relativa sau
procentuala a unei anumite subgrupe de populatie in cadrul unei populatii date.
Demografia utilizeaza si o serie intreaga de modele. Modelul este o
constructie teoretica care simplifica si esentializeaza anumite realitati. Cel mai
cunoscut model este reprezentat de tabela de viata sau de tabela de
mortalitate care reprezinta constructii teoretice sau modele care incearca sa
arate ce s-ar intimpla cu o cohorta reala sau fictiva de nasteri, daca o rata a
mortalitatii specifica pe virste existenta la un moment dat ar fi valabila,
constanta de-a lungul vietii intregii generatii.
O tabela de viata se construieste in ipoteza ca distributia speci-fica a
deceselor pe grupa de virsta existenta in momentul constructiei respectivei
tabele va ramine neschimbata timp de aproximativ 100 de ani, perioada in
cadrul careia ultimul membru al generatiei sau cohortei pe care s-a construit
tabela, ar deceda. O tabela de viata are mai multe functii sau valori. Cea mai
utilizata este speranta medie de viata, adica durata medie a vietii care
evidentiaza numarul mediu de ani pe care persoanele de o anumita virsta il mai
au de trait. Cea mai importanta speranta medie de viata este speranta de viata
la nastere care reprezinta un indicator de prima importanta al starii calitatii vietii
unei populatii date si in primul rind al starii de sanatate si al standardului
economic.
In afara de tabela, demografia utilizeaza ca modele populatiile stabile si
populatiile stationare. Modelul populatiei stabile incearca sa arate care ar fi
structura sau compozitia pe virste a unei populatii date in ipoteza ca distributia
pe virste a deceselor si rata natalitatii ar ramine neschimbate o lunga perioada
de timp. O asemenea populatie stabila s-ar caracteriza prin aceea ca pastreaza
o compozitie pe virste relativ neschimbata, inregistrind in acelasi timp un ritm de
crestere constant. Modelul populatiei stationare arata care ar fi compozitia
viitoare pe virste a unei populatii, presupunind ca rata natalitatii ar fi egala cu
rata mortalitatii, sporul fiind zero. O asemenea populatie statica se
caracterizeaza prin stationare, avind o distributie pe virste si un volum
neschimbat. Trebuie spus ca in realitate nu exista o populatie absolut stabila
sau statica, ci cel mult populatii cvasistabile sau cvasistatice.

NUMARUL SAU VOLUMUL POPULATIEI

Numarul populatiei este o variabila demografica fundamentala, fiind

primul fapt demografic ce trebuie stabilit. Aceasta variabila este importanta
pentru ca numarul populatiei isi pune amprenta decisiv asupra fortei economice
a unei populatii, asupra resurselor, mediului, cantitatii de bunuri si servicii
necesare etc.

5
 Numarul populatiei poate fi stabilit fie direct, prin numarare, fie indirect
prin calculare.
Recensamintul de populatie este cea mai importanta si mai demna
de incredere modalitate de stabilire a numarului unei popu-latii. Recensamintul
este de regula aplicat pe intreaga populatie nationala.
Recensamintul reprezinta o operatiune, organizata, condu-sa si
finantata de catre organizatiile guvernamentale si care urmaresc inregistrarea
totalitatii populatiei ce locuieste la un moment dat pe un teritoriu dat si a
principalelor caracteristici ale acesteia, in special a acelor caracteristici care au
relevanta din punct de vedere demografic.
Desi recensamintele sunt de data foarte veche, de un recen-samint
modern nu putem vorbi decit din a doua jumatate a secolului XIX.
Recensamintele mai vechi nu aveau o finalitate predominant demografica,
vizind de obicei scopuri militare sau fiscale. In aceste conditii, in cadrul
recensamintului erau inregistrate cu relativ mare exactitate persoane care
prezentau interes din perspectiva finalitatii recensamintului in cauza: barbatii
pentru forte militare sau cei platitori de taxe. Utilitatea demografica a unor astfel
de recensaminte este redusa pentru ca pentru a putea reconstitui o imagine cit
mai apropiata de situatia demografica a populatiei din acele timpuri suntem
nevoiti sa facem o serie de presupuneri de a caror validitate nu avem cum sa
fim siguri.
Un recensamint modern cu o finalitate explicit demografica este acela
care respecta citeva cerinte:
 in cadrul recensamintului, fiecare individ trebuie sa fie numarat si
inregistrat separat. De asemenea si caracteristicile fiecarei persoa-ne trebuiesc
inregistrate separat.
 un asemenea recensamint ar trebui sa acopere un teritoriu dat si sa
includa populatia totala a respectivului teritoriu.
 populatia ar trebui sa fie numarata si inregistrata in raport cu un moment
precis in timp si toate datele trebuiesc prezentate in functie de acest moment.
Recensamintul trebuie sa asigure o inregistrare simultana a populatiei la un
moment dat.
 recensamintele trebuiesc efectuate la intervale regulate (10 –15 ani) si
rezultatele acestora sa fie publicate cu promptitudine si in detalii adecvate.

Se pun citeva probleme:

1. ce se intelege prin populatia totala a unui teritoriu si cum trebuie ea
inregistrata?
2. ce inseamna si cum se asigura simultaneitatea inregistrarii?
3. care este gradul asteptat de acuratete si de completitudine a unui
recensamint si cum poate fi verificat acesta?
4. care sunt principalele surse de distorsiune ce pot apare in cadrul unui
recensamint?

6
 1. Termenul de populatie totala a unui teritoriu poate fi inteles in doua
modalitati:
 populatie de drept (de jure) este acea populatie care isi are domiciliul
stabil in respectivul teritoriu si apartine acelui teritoriu in virtutea rezidentei sale
legale sau uzuale. In cazul in care recensamintul urmareste sa inregistreze
populatia de jure, recenzorul va trebui sa inregistreze toate persoanele care
apartin respectivului teritoriu, indiferent daca sunt sau nu prezente in teritoriu la
momentul recensamintului
 populatia de facto este acea populatie prezenta efectiv in teritoriu in
momentul recensamintului. Atunci cind se vrea a se inregistra populatia de
facto dintr-un anume teritoriu, recenzorul va trebui sa inregistreze toate
persoanele prezente efectiv in teritoriu la momentul recensamintului, indiferent
daca apartin sau nu respectivului teritoriu.
In mod obisnuit, in practica recensamintului national se inregistreaza
populatia de facto, dar se solicita si informatii privind domiciliul legal al
persoanelor, urmind ca ulterior sa fie reconstituita populatia de drept deoarece
intotdeauna rezultatele finale ale unui recensamint se dau in termeni de
populatie de drept.
2. Un recensamint trebuie sa surprinde si sa redea situatia unei populatii
sub aspectul numarului si compozitiei la un moment dat. Aceasta cerinta
sugereaza faptul ca nu este acceptabila proce-dura de recenzare in care
recensamintul ar fi efectuat de catre o singura echipa de recenzori, care ar
parcurge toate ariile unei tari intr-o perioada foarte lunga. Nu este acceptabila
nici situatia in care recensamintul realizat de echipe diferite ar incepe la
momente diferite in diverse parti ale tarii si ar avea durate diferite. Insa, este
evident ca un recensamint nu se poate realiza intr-o singura zi. Astfel, se
stabileste o perioada de maximum 10 –12 zile in care trebuie incheiata intreaga
operatiune de recenzare. Dar pentru a asigura simultaneitatea inregistrarii se
stabileste un moment al recensamintului, care de regula este ora 0 a primei zile
de recensamint, urmind ca recenzorii sa nu inregistreze situatia pe care o
gasesc in momentul inregistrarii, ci sa reconstituie situatia existenta la acest
moment al recensamintului. Toate datele recensamintului trebuie sa se refere
exact la acelasi moment, acest lucru fiind posibil doar in plan teoretic, nu si
practic.
3. In ceea ce priveste nivelul de acuratete, in mod obisnuit lumea are o
impresie exagerata privind acuratetea sau exactitatea datelor de recensamint.
Niciodata si in nici o tara, oricit de importanta ar fi ea, rezultatele
recensamintelor nu vor coincide absolut cu situatia demografica reala. O
acuratete perfecta nici nu este absolut necesara. Tot ce se poate dori si spera
este ca situatia rezultata din recensamint sa fie cit mai apropiata de situatia
demografica reala a unei populatii. Pentru a verifica gradul de acoperire a unui

7
recensamint sau gradul de concordanta dintre datele recensa-mintului si situatia
demografica reala s-au propus diferite metode:
 repetarea recensamintului – este o solutie extrema, aplicata atunci
cind sunt dovezi clare ca rezultatele din recensamint sunt total distorsionate. Se
cunoaste un singur caz – Rusia, 1930. In ipoteza in care s-ar recurge la aceasta
modalitate in compararea rezultatelor celor doua recensaminte trebuie sa se ia
in consideratie timpul scurs intre cele doua recensaminte succesive pentru a se
calcula schimbarile in numarul si compozitia populatiei, schimbari produse intre
cele doua recensaminte.
 calcularea populatiei asteptate la momentul recensamin-tului si
compararea acestei populatii cu rezultatele recensa-mintului respectiv. Pentru
calcularea acestei populatii se utilizeaza estimarea populatiei prin aplicarea
ecuatiei de estimare de baza (Pt = populatia asteptata, Po = populatia
recensamintului anterior). Pentru a putea utiliza aceasta estimare ca mijloc de
verificare a gradului de acoperire a unui recensamint este necesar ca sa pornim
de la cifrele unui recensamint cu un grad de acoperire verificat si dovedit a fi
rezonant bun (Po) si sa dispunem de informatii corecte, verificate privind
evolutia componentelor, schimbarea populatiei intre momentul “o” si momentul
pentru care facem estimarea sau calculam aceasta populatie asteptata.
 controlarea rezultatelor recensamintului si confruntarea acestora cu
ajutorul unor agregate independente. Este vorba de controlul rezultatelor in
recensamintele care au statut de date demografice directe cu o serie de date
demografice indirecte, dar care suntem siguri ca au un grad inalt de acuratete.
 analiza consistentei interne a datelor obtinute in urma recensamintului
pleaca de la ideea ca in mod obisnuit compozitia pe virste a unei populatii nu se
poate schimba substantial in intervalul dintre doua recensaminte. Daca
structura sau compozitia pe virste rezultata dintr-un recensamint este radical
diferita de cea inregistrata la recensamintul anterior avem motive sa credem ca
datele obtinute in urma recensamintului nu prezinta acuratete.
 verificarea rezultatelor unui recensamint cu ajutorul unor anchete
post-recensamint pe baza de esantion este o metoda universal utilizata.
Anumite intrebari esentiale din cadrul fisei de recensamint sunt aplicate pe un
esantion reprezentativ si se compara rezultatele anchetei cu rezultatele
recensamintului. In mod obisnuit, statisticile esantioanelor se abat fata de
parametrii populatiei intr-o masura calculabila care este evidentiata de asa
numita eroare de esantionare. Prin urmare, atunci cind comparam rezultatele
anchetei cu rezultatele recensamintului pentru a verifica gradul de acoperire al
acestuia din urma, este necesar sa tinem cont de doua elemente: timpul scurs
intre recensamint si ancheta post-recensamint si marimea erorii de esantionare
(gradul asteptat de abatere). In special in tarile cu o statistica demografica mai
putin dezvoltata, asemenea anchete post-recensamint pe baza de esantioane
sunt efectuate de experti ai unor organizatii stiintifice internationale si au

8
importanta deosebita, rezultatele lor putind fi utilizate pentru a ajusta, a corecta
rezultatele recensamintelor efectuate.
4. In categoria surselor de distorsiune amintim:
 cei care proiecteaza recensamintele pot produce distorsiuni prin
alcatuirea inadecvata a echipelor de recenzori prin instruirea
necorespunzatoare a acestora, prin erori in inlocuirea hartilor cu subariile de
acoperire in recensaminte sau erori in modul de alcatuire a fisei de
recensamint.
 pot exista si recenzori care fie nu au pregatirea necesara pentru a realiza
o inregistrare corecta, fie manifesta neglijenta, lipsa de interes in operatia de
inregistrare, fie recurg la frauda (inregistrari fictive). In mod normal fiecare
recenzor trebuie sa contacteze fiecare persoana sau cel putin un membru al
familiei.
 si subiectul care este inregistrat poate constitui sursa de distorsiune, el
necunoscind anumite date care i se cer, nu vrea sa furnizeze anumite informatii
sau furnizeaza inconstient sau constient informatii gresite. Cele mai multe date
gresite neintentionat se refera la virsta, etnie si apartenenta demo-grafica.
 surse de distorsiune pot fi si cei care realizeaza prelucrarea si
interpretarea datelor recensamintului. Pot de asemenea interveni erori in
programare sau in introducerea datelor in calculator.

Ideal ar fi ca sa se faca tot ceea ce se poate pentru a se reduce

distorsiunile.

Curs 03 (10.nov.2000)

ESTIMARILE DE POPULATIE

In cadrul estimarilor de populatie, avem urmatoarele formule:

Pt+1 = Pt + (N - M) + (I - E)
Pt+1 = Pt +  n +  m
unde:
Pt+1 = populatia la momentul cind dorim sa facem estimarea.
Pt = populatia la momentul ultimului recensamint.
I = imigrarile.
E = emigrarile.
  n = sporul natural.
  m = sporul migratoriu.
N = numarul de nou-nascuti.
M = numarul de decese.

9
 Estimarile reprezinta incercari de stabilire prin calculare a numarului si
compozitiei populatiei pentru momentele trecute, prezente sau viitoare, altele
decit cele acoperite de un recensamint.
Estimarile sunt necesare atit pentru satisfacerea nevoilor de informatie
demografica curenta, cit si pentru nevoile derivate din sarcini de planificare a
diferitelor compartimente ale vietii economico-sociale. Estimarile pot fi dupa:
1. momentul pentru care se face estimarea:
a) estimarile inter-recensaminte (inter-censitale) – sunt efectu-ate pentru un
moment plasat intre doua recensaminte succesive si care iau in considerare
cifrele furnizate de cele doua recensaminte si eventual de recensaminte mai
vechi, insa in nici un caz cifrele rezultate ale unor recensaminte ulterioare.
b) estimarile post - recensamint – este efectuata pentru un mo-ment trecut
sau prezent, ulterior unui recensamint si care ia in considerare rezultatele
recensamintului anterior si even-tual ale unor recensaminte mai vechi.
c) proiectiile de populatie – aceste proiectii de populatie sunt estimari
realizate pentru un moment plasat in viitor.
Tipurile de estimari precizate precizate ridica probleme deosebite, atit
in ceea ce priveste tehnica derivarii lor, cit si mai ales in ceea ce priveste gradul
lor de acuratete. Din punct de vedere al acuratetii, increderea in estimari este in
ordine: estimarile inter-recensaminte, estimarile post – recensamint si proiectiile
de populatie.
Aceasta se justifica prin aceea ca in general dinamica populatiilor
demografice este guvernata de “inertia demografica”, aceasta facind ca
tendintele de evolutie demografica sa ramina relativ con-stante o perioada mai
lunga de timp.
In acest caz, estimarile inter-recensaminte au avantajul ca cifrele
furnizate de recensamintul anterior si cel ulterior, ofera in mod normal limitele
minima si maxima intre care se poate plasa cifra rezultata din estimare.
In cazurile estimarilor post - recensamint si mai ales proiectiilor de
populatie nu este disponibila decit limita inferioara la care se poate plasa
valoarea estimarii, limita data de rezultatul recensamintului anterior estimarii.
Matematic se poate spune ca estimarile inter-recensaminte reprezinta o
interpolare, in timp ce estimarile post - recensamint si proiectiile de populatei
reprezinta extrapolari. Interpolarile sunt mai precise decit extrapolarile.

2. populatia estimata:
a) estimari ale populatiei totale.
b) estimari ale unor grupe specifice de populatie .
De regula prin populatie totala se intelege populatia nationala.
Subgrupele specifice de populatie sunt cele stabilita sau identificate pe baza
anumitor trasaturi sau caracteristici (sexul, starea civila, rezidenta, etc).
In elaborarea unor estimari de populatie avem nevoie de o cantitate
suficienta de informatie, de date demografice de acuratete ridicata, date vizind

10
atit numarul total al populatiei la unul sau mai multe momente (numarul furnizat
de recensaminte) cit si de date sau informatii privind dinamica sau evolutia
schimbarii componentelor populatiei (in deosebi evolutia natalitatii si a
mortalitatii).
In afara de date sunt necesare si metode specifice de prelucrare si de
analizare a acestora.
Uneori in absenta unor date se poate recurge la ipoteze sau
presupuneri plauzibile privind dinamica populatiei.

Datele demografice folosite la estimari:

- date demografice directe – acele date care, pe de o parte sunt culese
cu o finalitate explicit demografica si pe de alta parte se refera de regula la
intreaga populatie.
- date demografice indirecte - acele date care, pe de o parte sunt culese
cu o alta finalitate decit cea explicit demografica si pe de alta parte care se
refera la anumite grupe de populatie.

Principii care stau la baza elaborarii unei estimari de populatie:

I. De regula estimarile efectuate pe populatia nationala sunt mai usor de

facut si mai demne de incredere decit cele pe subarii (subgrupe) ale intregului
national.
Sunt doua argumente ce sustin acest principiu:
a) in mod obisnuit exista date mai complete si de mai buna calitate pentru
populatia nationala decit despre subgrupe ale acestei populatii.
b) populatia nationala este de regula o populatie denumita inchisa, adica o
populatie ale carei numar si structura nu sunt afectate in mod semnificativ de
migratii. Nu se poate spune acelasi lucru si despre subdiviziuni. Mai mult chiar,
atunci cind migratia externa are o amploare semnificativa, exista in mod
obisnuit o evidenta relativ clara si complexa a acesteia si ca atare ea poate fi
luata in consideratie in efectuarea estimarilor populatiei nationale. La nivelul
subdiviziunilor nu exista decit in mica masura o evidenta a miscarii migratorii
care afecteaza numarul si structura populatiei.
II. Sunt de preferat a se folosi datele directe in estimari, acestea
caracterizindu-se printr-un grad relativ ridicat de acuratete si completitudine
(cuprindere).
Cind datele disponibile au anumite deficiente in privinta acuratetii si
completitudinii este recomandata cu prioritate utilizarea datelor care au cea mai
mare acuratete si completitudine, indiferent ca ele sunt directe sau indirecte.
III. Rezultatele unei estimari, acuratetea acesteia sunt verificate si
validate prin comparatie cu rezultatele unei estimari independente care sa
utilizeze informatii diferite si eventual metode de estimare diferite.

11
 Daca rezultatele a doua estimari independente se aproprie foarte mult,
atunci acest lucru contribuie la confirmarea reciproca a celor doua estimari. Cea
mai de incredere estimare este data de media artimetica a rezultatelor mai
multor estimari independente.

PROIECTIILE DE POPULATIE

Proiectiile reprezinta incercari de a stabili care va fi numarul populatiei

in viitor, in ipoteza ca natalitatea si mortalitatea vor urma un anumit curs ipotetic
de evolutie.
Proiectiile de populatie nu se identifica cu prognozele sau predic-tiile
demografice. Ele nu sunt incercari de a ghici numarul populatiei viitoare ci
calculari ale acestei populatii in baza unor ipoteze privind evolutia viitoare a
natalitatii si mortalitatii.
Exista doua categorii de factori de care depinde acuratetea unei
proiectii de populatie:
1. corectitudinea ipotezelor privind evolutiile viitoare a ratei natalitatii si
mortalitatii.
2. orizontul de timp pentru care se construieste proiectia.

Se considera proiectii pe termen scurt, proiectiile care vizeaza o

perioada de 5 – 10 ani, proiectii pe termen mediu cele care vi-zeaza o
perioada de 10 – 20 de ani si proiectii pe termen lung cele care se refera la o
perioada mai mare de 20 de ani.
Acuratetea unei proiectii, sansele de confirmare ale acesteia sunt direct
proportionale cu gradul de corectitudine al ipotezelor si invers proportionale cu
orizontul de timp al respectivei proiectii.
La rindul lor, ipotezele isi datoreaza gradul de corectitudine:
a) cantitatii de date sau informatii pe baza carora au fost elaborate si
acuratetii acestar date.
b) lungimii perioadei trecute de timp, acoperita de respectivele date.
Pentru a putea surprinde tendintele de evolutie ale natalitatii si
mortalitatii trebuie ca analiza noastra sa cuprinda o perioada de timp cit mai
lunga. Numai asa extrapolarile privind respectivele tendinte au sanse reale de a
se confirma.

Asocierea la o proiectie de populatie a unei probabilitati

de confirmare a acesteia

Este nu numai indreptatit ci si necesar ca fiecarei proiectii sa i se

asocieze un anumit grad de probabilitate de confirmare. Se recomanda
elaborarea nu a unei variante unice de proiectie ci a unor variante multiple.
Metodologia ONU recomanda elaborarea a trei variante de proiectii:

12
 1. proiectia medie – proiectie care din perspectiva datelor dispo-nibile are
cele mai mari sanse de confirmare.
2. proiectia inalta.
3. proiectia joasa.

Proiectia inalta si proiectia joasa reprezinta limitele superioara si

inferioara intre care s-ar putea numarul populatiei la momentul proiectiei.
Orice proiectie necesita anumite revizuiri ulterioare, impuse de gradul
de abatere a evolutiilor demografice reale, fata de cele proiectate. Daca
abaterile sunt mici, atunci aceste revizuiri nu reprezinta decit simple ajustari ale
populatiei initiale. In cazul opus, revizuirea poate merge pina la modificarea
ipotezelor de baza ale unei proiectii de populatie.

Curs 04 (17.nov.2000)

Structura sau compozitia populatiei

Populatia umana nu reprezinta un tot amorf, un ansamblu de indivizi

nediferentiati. Dimpotriva, ea este structurata dupa o serie de tipuri de
caracteristici ale membrilor, intr-o serie de clase sau categorii de populatie.
Studiul structurii sau al compozitiei populatiei reprezinta o preocupare de baza
a demografiei.
Dupa aprecierea a doi demografi americani, Warren Thompson si
Davis Lewis, una din intrebarile la care trebuie sa raspunda demografia este
‘’Ce fel de oameni traiesc in grupul de populatie dat si cum difera ei de oamenii
din alt grup?”. Problema care se pune este de a distinge din foarte numeroasele
trasaturi care grupeaza si diferentiaza membrii unei populatii, pe acelea care
pot fi retinute drept caracteristici ce determina compozitia unei populatii. Dupa
opinia celor doi, pentru a fi retinute ca determinind compozitia unei populatii,
aceste trasaturi trebuie sa indeplineasca doua cerinte:
 sa fie efectiv legate cu procesele demografice.
 sa fie relevante pentru incercarea de a intelege anumite aspecte
specifice ale comunitatii sau ale vietii nationale.
Caracteristicile populatiei, considerate relevante din punct de vedere
demografic, se impart in trei mari categorii, ele fiind inregistrate in cadrul
recensamintului populatiei:
 caracteristici geografice: locul de nastere si locul rezidentei uzuale.
 caracteristici personale sau ale menajului: sexul, virsta, statusul
marital, numarul de copii nascuti vii, cetatenia, limba materna etc.
 caracteristici economice: tipul de activitate, ramura economica,
statusul ocupational.
Daca analizam caracteristicile unei populatii retinute in cadrul
recensamintului vom constata ca unele dintre acestea nu se pot schimba, ele

13
insotind fiecare persoana de-a lungul intregii sale vieti (ex: data si locul nasterii,
sexul, nationalitatea, limba materna), in timp ce alte caracteristici se pot
schimba si de cele mai multe ori se si schimba in cursul vietii. Drept urmare,
structura populatiei bazata pe prima categorie de caracteristici va fi
caracterizata printr-un grad mai scazut de mobilitate, ea putind fi afectata
exclusiv de urmatoarele procesele demografice: natalitate, mortalitate si
migratie, in timp ce structurile generate de cea de a doua categorie de
caracteristici sunt foarte mobile, determinate fiind de mobilitatea caracteristicilor
insesi. Acest lucru este pus cu deosebire in evidenta intr-o societate care
parcurge un proces de profunde schimbari socio-economice si politice.
Pornind de la natura caracteristicilor populatiei, putem distinge doua
tipuri fundamentale de structuri ale populatiei:
 structura biologica sau naturala ce consta in structura pe sexe si pe
virste a populatiei.
 structura socio-economica este constituita din structura ocupationala
si profesionala, rezidentiala, cultural-educationala, matrimoniala.
Ambele tipuri de structuri pot fi considerate ca fiind structuri
demografice ale populatiei. Totusi, se poate afirma ca structurile demografice,
in sensul cel mai strict, pot fi considerate doar structu-rile pe virsta si pe sexe si
doar intr-o anumita masura structura rezidentiala. Este vorba de structurile
determinate de acele caracteristici ale populatiei care sunt cel mai direct si
nemijlocit legate de procesele demografice: virsta si sexul.
Structura pe virste si pe sexe a populatiei are multiple implicatii
importante, cea mai fundamentala fiind aceea ca ea defineste limitele
potentialului reproductiv al unei populatii date. Aceasta structura este
determinantul principal al rezervelor de forta de munca ale societatii,
influenteaza decisiv cererile de bunuri si servicii si-si pune practic amprenta
asupra cvasitotalitatii aspectelor vietii social-economice, politice sau culturale a
unei societati.
Structura pe virste si pe sexe a populatiei este, la orice moment dat,
rezultatul evolutiilor trecute ale componentelor de baza ale schimbarii
populatiei, respectiv ale natalitatii, mortalitatii si migratiei. La rindul sau, aceasta
structura structura pe virste si pe sexe influenteaza puternic nivelurile curente si
de perspectiva ale ratelor vitale brute si ale ratei cresterii populatiei, intrucit
nasterile, decesele si migratiile se produc cu o frecventa inegala la diferite
virste, precum si diferentiat pe cele doua sexe. Datorita implicatiilor demografice
importante ca si datorita implicatiilor social-economice si culturale, dinamica
structurii pe virste si pe sexe constituie un subiect central al oricarei analize
demografice.
Structura pe sexe a populatiei este apreciata ca reprezentind cea mai
de baza dintre toate caracteristicile demografice, ea afectind in mod direct
incidenta nasterilor, a casatoriilor si a divorturilor. In plus, ratele migratiei,
structura ocupationala a populatiei, ca si alte caracteristici ale unei populatii

14
date, pot fi influentate in mod semnificativ de structura populatiei pe sexe intr-o
populatie data. In mod conventional, compozitia pe sexe este descrisa de o
serie de sex-ratio, fie pe totalul populatiei, fie pe diferite virste, cel mai adesea
fiind descrisa prin indicele de masculinitate (numarul mediu de barbati ce
revin la 100 de femei din totalul populatiei sau la anumite grupe de virsta ). Se
poate calcula si indicele de feminitate, care este numarul mediu de femei ce
revin la 100 de barbati.
Indicele de masculinitate, sau sex-ratio la nastere este, in mod normal
de 105 – 107, asta insemnind ca in medie la 100 de copii de sex feminin se
nasc 105 – 107 copii de sex masculin. Diferentele de la o tara la alta sunt foarte
mici. Pe ansamblul populatiei, valoarea indicelui de masculinitate este de sub
100, tendinta fiind ca aceasta valoare sa scada pe masura inaintarii in virsta.
Aceasta dinamica a valorii indicelui de masculinitate se datoreaza
supramortalitatii masculine la absolut toate grupele de virste. Asa se explica de
ce in toate populatiile speranta medie de viata la nastere este mai ridicata
pentru femei comparativ cu barbatii. Aceasta evolutie sugereaza o mai mare
fragilitate biologica a barbatilor comparativ cu femeile, dupa cum aceasta
supramortalitate masculina, indeosebi la virste tinar-adulte poate fi atribuita si
faptului ca, de regula, barbatii desfasoara activitati care induc un risc mai mare
de deces. Valoarea acestui risc demografic este de 100 intre 30 – 40 ani, dupa
care aceasta valoare scade sub 100, ajungind la valoarea de 50 – 60 la virste
foarte inaintate.
Analiza compozitiei pe sexe a populatiei se realizeaza utilizind trei
masuratori numerice:
 proportia de masculinitate sau procentajul barbatilor in totalul
populatiei. Acesta se calculeaza cu formula:
Pm
100
Pt
S-a constatat ca din totalul populatiei, procentul barbatilor este mai mic de
50%. Se apreciaza ca aceasta masuratoare este cea mai frecvent utilizata in
discutiile nontehnice asupra structurii populatiei.
 indicele de masculinitate sau sex ratio – se calculeaza cu urmatoarea
formula:
Pm
 100
Pf
Indicele de masculinitate este calculat fie pe totalul populatiei, fie pe grupuri
specifice de populatie (Pmi / Pfi * 100, unde i = grupa de virsta). Este
masuratoarea cea mai utilizata in discutiile tehnice asupra structurii populatiei.
Se poate calcula si indicele de feminitate.
 indicele excedentului sau deficitului masculin intr-o populatie data –
se calculeaza cu urmatoarea formula:
Pm  Pf
100
Pt

15
 Daca rezultatul este negativ sugereaza existenta unui deficit de barbati. In
caz contrar, atunci cind rezultatul este pozitiv, exista un surplus de barbati.

Structura pe virste a populatiei. Se apreciaza ca datele privind

structura pe virste a populatiei in combinatie cu cele care vizeaza distributia pe
sexe furnizeaza baza pentru cele mai multe analize demografice.
Este de mentionat ca, desi termenul de virsta cronologica este precis si
lipsit de ambiguitate, raportarile virstei in cadrul recensamintelor sunt subiect de
erori datorate unor cauze variate: afirmatii deliberat gresite, tendinta de a
raporta virste sfirsind cu anumite cifre preferate, evitind in schimb alte cifre,
precum si exagerarea virstei (fapt intilnit in special la persoane cu virste
inaintate). La acestea se mai adauga si lipsa de atentie in raportarea virstei sau
chiar ignoranta. Raportarea gresita a virstei este intilnita in toate populatiile, dar
ea este mai frecventa in cazul populatiilor cu un nivel de scolarizare mai scazut,
unde este de asteptat ca o buna parte a populatiei sa nu-si cunoasca virsta.
Pentru analiza combinata a structurii pe virste si pe sexe a populatiei se
foloseste piramida virstelor. Aceasta este o histograma care ilustreaza
ponderea diferitelor grupe de virsta-sex in totalul populatiei. O piramida a
virstelor este calculata fie pe baza marimii efective a diferitelor grupe de virsta-
sex, fie in functie de ponderea relativa sau procentuala a diferitelor grupe de
virsta-sex din totalul populatiei. O piramida a virstelor se poate construi fie pe
intervale anuale, fie pe perioade mai mari de un an, spre exemplu 5 sau 10 ani.

Orice piramida a virstelor este constituita din:

 baza, a carei largime este determinata de rata natalitatii.
 inaltime, care este in functie de longevitatea populatiei, adica de virsta
maxima pe care o poate atinge cel mai in virsta membru al populatiei.
 doua laturi care dau forma piramidei: in partea dreapta este trecuta
populatia de sex feminin, iar in stinga cea de sex masculin.
Orice piramida prezinta intrari si iesiri. Acestea sunt de mai multe feluri:
 intrari naturale – se realizeaza prin nasteri si se produc prin baza
piramidei.
 intrari migratorii – sunt imigrari care se produc pe toata lungimea
laturilor piramidei, fiind concentrate la partea din mijloc.
 iesiri naturale – sunt reprezentate de decese si sunt distribuite pe toata
lungimea laturilor, fiind concentrate puternic la baza.
 iesiri migratorii – sunt emigrari care se produc pe toata lungimea
laturilor fiind concentrate median.
Forma piramidei virstelor este determinata de trei elemente:
 dinamica in timp a ratelor natalitatii.
 marimea distributiei pe virste si dinamica in timp a ratelor mortalitatii.

16
  marimea si dinamica in timp a sporului migratoriu (I – E) si distri-butia lui
pe virste.
Se poate afirma ca o piramida a virstelor reprezinta o oglinda foarte
fidela a istoriei demografice a unei populatii. Orice eveniment demografic
neobisnuit, care influenteaza semnificativ ratele natalitatii si mortalitatii, se va
putea identifica pe piramida virstelor si se va putea urmari pe parcursul istoriei
populatiei respective.
O alta modalitate de analiza este calcularea virstei medii si virstei
mediane a unei populatii. Aceste metode sunt utilizate in special pentru
caracterizarea structurii pe virste a raportului de dependenta demografica.
Acest raport pune in evidenta relatia dintre doua categorii de populatie si
anume: populatia aflata sub si peste limitele legale ale virstei de munca si
populatia aflata intre limitele legale ale virstei de munca. Raportul de
dependenta demografica se calculeaza cu formula:
P0 14  P60  65 
P1559  64 
Acest calcul evidentiaza numarul mediu de potential dependenti ce
revin la 100 de persoane potential active. Aceasta masuratoare reliefeaza ca,
pe de o parte nu toti cei care se afla intre limitele de virsta legala de munca sunt
persoane economic active si nici toate persoanele aflate sub sau peste limitele
legale ale virstei de munca sunt persoane inactive.
Din punct de vedere demografic si economic o populatie poate fi
impartita in trei mari grupe de virsta:
 populatia aflata sub virsta legala de munca.
 populatia aflata la virsta legala de munca.
 populatia aflata peste virsta legala de munca.
Factorii care determina compozitia pe virste si pe sexe sunt factori de
ordin demografic si extrademografic. In privinta compozitiei pe sexe, factorii
principali sunt:
 marimea indicelui de masculinitate la nastere.
 diferentele in privinta mortalitatii intre cele doua sexe.
 migratia selectiva pe sexe.
 compozitia pe virste a populatiei. Se stie ca populatia mai tinara este
caracterizata printr-un indice de masculinitate mai ridicat, in timp ce populatia
virstnica este caracterizata printr-un indice de masculinitate mai scazut.
 eventualele evenimente extrademografice care determina o accentuata
supramortalitate a populatiei pe un anumit sex. Spre exemplu, razboiul duce la
imputinarea populatiei masculine.
In privinta structurii pe virste distingem urmatorii factori:
 evolutia si distributia pe virsta a ratelor mortalitatii.
 marimea si evolutia ratelor de natalitate.
 caracterul selectiv pe virste a migratiei.

17
  evenimentele extrademografice care induc supramortalitatea la anumite
virste (razboi, epidemii).
Efectele de ordin demografic ale structurii pe virste si pe sexe
influenteaza puternic:
 rata natalitatii.
 rata mortalitatii.
 rata nuptialitatii.
 rata migratiei.
Aceasta compozitie pe virste si pe sexe influenteaza semnificativ
intreaga viata social-economica a unei societati prin determinarea structurii
potentiale a fortei de munca, volumul si structura cerintei de bunuri si servicii,
marimea inrolarii scolare.

Curs 05 (08.dec.2000)

SCHIMBAREA (MISCAREA) POPULATIEI

Prin schimbarea populatiei intelegem procesul in cadrul caruia se

modifica numarul, compozitia si distributia teritoriala a populatiei. In functie de
fenomenele demografice ce determina miscarea distingem o componenta
importanta si anume miscarea naturala.
Miscarea naturala se realizeaza in urma intrarilor si iesirilor natu-rale
dintr-o populatie, adica nasterilor si deceselor. Din acest lucru reies
componentele de baza ale miscarii naturale: natalitatea si mortalitatea.
Natalitatea este fenomenul demografic care evidentiaza frecventa
producerii evenimentului demografic numit nastere, in cadrul unei populatii date.
Intensitatea sa se masoara prin rata natalitatii care este numarul mediu de
nascuti vii intr-un interval determinat (de regula un an) la 1000 de persoane din
populatia respectiva. Rata natalitatii se calculeaza cu formula:
N
1000
P
 N = totalul nascutilor vii intr-un interval determinat in cadrul populatiei
unui anumit teritoriu.
 P = populatia medie a teritoriului respectiv in acel interval.
Rata natalitatii nu reprezinta o masura suficient de precisa a intensitatii
producerii evenimentului numit nastere pentru ca numarul nascutilor vii se
reporteaza nu la populatia expusa riscului producerii evenimentului numit
nastere ci la intreaga populatie. Ori, este evident ca expusa riscului demografic
al nasterii este doar populatia feminina de virsta fertila, adica populatia feminina
cuprinsa intre 15 si 45 – 49 de ani.
Fenomenul demografic care i-a in considerare doar populatia feminina
de virsta fertila se numeste fertilitate. Masurarea acestui fenomen se face cu
ajutorul ratelor fertilitatii.

18
 N
Rata generala a fertilitatii = 1000
Pf 15  45 ( 49 )
Ni
Rate specifice pe grupe de virsta =  1000
Pfi
i = grupa de virsta

Fertilitatea este acel fenomen demografic ce pune in evidenta

frecventa producerii evenimentului demografic numit nastere in cadrul populatiei
expuse riscului acestui eveniment demografic, adica incadrul populatiei
feminine de virsta fertila.
Fecunditatea este capacitatea biologica a femeilor de a participa la
procesul de reproducere, fertilitatea fiind performanta reproductiva reala. In
limba franceza fertilité = fecunditate, iar fecundité = fertilitate. Nivelul fertilitatii
este influentat de trei mari categorii de variabile:
 variabile biologice (fiziologice) – influenteaza nivelul fertilitatii prin
influenta exercitata asupra fecunditatii.
 variabile intermediare – afecteaza si fertilitatea si fecunditatea.
 variabile socio-economice si culturale – sunt determinanti in ultima
instanta ai nivelului si evolutiei fertilitatii (ai comportamentului reproductiv al
populatiei).

Variabile fiziologice:
 Potentialul reproductiv al femeilor – nivelul fecunditatii nu poate fi
stabilit direct si cu precizie ci doar estimat cu aproximatie. Nivelul fertilitatii atins
in cadrul populatiilor care incep viata sexuala foarte devreme, care practica
relatii sexuale neingradite si nu exercita nici un fel de control al fertilitatii
reprezinta o estimare rezonabil buna a nivelului minim al fecunditatii feminine.
Cercetarile pe astfel de populatii au aratat ca acel nivel minim al fecunditatii
este de cca 10 copii.
 Virsta sau limitele de virsta ale perioadei reproductive – exista o
virsta ce marcheaza inceputul fecunditatii, ca si virsta la care aceasta
inceteaza. Limita de jos este reprezentata de virsta la care se instaleaza ciclul
ovulatoriu regulat (in jurul virstei de 15 ani), iar virsta maxima se situeaza la
instaurarea menopauzei (in jurul virstei de 45 – 49 de ani). La populatia
masculina sunt greu de stabilit aceste limite de virsta. Intre aceste limite de
virsta capacitatea reproductiva nu este aceeasi, ci exista o evolutie a ei,
putindu-se identifica trei grupe de virsta:
1. 15-19 ani in care se inregistreaza o subfecunditate.
2. 20-24 ani sau 25-29 – fecunditatea este maxima.
3. dupa 30 de ani capacitatea reproductiva se diminueaza pina cind
inceteaza in jurul virstei de 45-49 de ani.

19
  Sterilitatea postnatala – s-a constatat ca dupa ce are loc o nastere vie
se instaureaza o perioada de sterilitate a carei lungime variaza, depinzind de
lungimea perioadei in care fatul este alaptat la sin.
 Anumite boli (tifos, boli venerice) pot determina fie o scadere, fie
disparitia capacitatii de reproducere. De asemenea stresul vietii moderne, mai
ales in marile aglomeratii urbane, diminueaza capacitatea reproducerii.
Practicarea excesiva a sportului de catre femei poate avea acelasi efect. Si
dieta alimentara poate influenta capacitatea de reproducere. Spre exemplu, un
consum sub cel normal de proteine de origine animala duce la o crestere a
fecunditatii.
 Exista anumite legi naturale ce determina o anumita evolutie a nivelului
fecunditatii. Vico si Spengler considerau ca in evolutia societatii putem distinge
o perioada de progres, caracterizata printr-o fertilitate inalta, o perioada de
relativa stagnare in care si fertilitatea ramine constanta si o perioada de
decadere, caracte-rizata de declinul fertilitatii.

Variabilele intermediare au fost identificate de catre doi demografi

americani: K. Davis si J. Blake. Acestia au elaborat cadrul teoretic de referinta
al variabilelor intermediare. Ei considera ca aceste variabile sunt factori
fiziologici combinati cu anumite obiceiuri si practici relevante pentru fertilitate.
Acestea sunt variabile prin intermediul carora opereaza orice factor social care
influenteaza fertilitatea.
In acest cadru teoretic, cei doi autori pleaca de la ipoteza ca fertilitatea
este integral o fertilitate legitima, adica toate nasterile se produc exclusiv in
interiorul casatoriilor denumite de ei “uniuni sexuale stabile”. Cei doi autori
impart variabilele intermediare in trei categorii:
 Factori ce afecteaza expunerea la relatii sexuale:
1. factori care guverneaza formarea si disolutia uniunilor sexuale stabile in
perioada reproductiva:
- virsta intrarii in uniuni sexuale stabile (virsta femeii la casatorie).
- celibatul permanent al femeilor se refera la proportia femeilor care nu
intra niciodata in uniuni sexuale stabile.
- partea din perioada reproductiva petrecuta dupa ce o uniune sexuala
stabila a incetat sau intre doua asemenea uniuni succesive.
2. factori care guverneaza expunerea la relatii sexuale in interiorul
uniunilor:
- abstinenta voluntara.
- abstinenta involuntara.
- frecventa relatiilor sexuale, excluzind perioadele de abstinenta.
 Factori ce afecteaza expunerea la conceptie:
1. fecunditatea sau infecunditatea asa cum sunt ele determinate de cauze
involuntare.

20
 2. folosirea sau nefolosirea contraceptivelor sau a altor metode de control
al fertilitatii.
3. fecunditatea sau infecunditatea asa cum sunt determinate de cauze
voluntare (tratamente medicale pentru a induce fecundi-tatea sau
infecunditatea).
 Factori ce afecteaza gestatia si realizarea cu succes a nasterii:
1. mortalitatea fetala din cauze involuntare (avort spontan).
2. mortalitatea fetala din cauze voluntare (avort provocat).
Acest cadru de referinta divide aceste variabile in trei mari categorii
corespunzind celor trei etape ale procesului reproductiv:
 contact sexual.
 conceptia.
 nasterea.
Cei doi autori mai sus mentionati considera ca fiecare din acesti factori
reprezinta o variabila, putind actiona fie in directia cresterii fertilitatii, fie in
directia diminuarii ei. Ca atare, fiecare variabila inter-mediara va avea o valoare
de fertilitate ce poate fi pozitiva (atunci cind determina cresterea fertilitatii) sau
negativa (atunci cind determina scaderea fertilitatii). De exemplu, virsta la
casatorie va avea valoare de fertilitate pozitiva cind ea este scazuta si invers.
Nivelul general final al fertilitatii unei populatii date este rezultatul
cumularii valorilor de fertilitate foarte diferite la diferite variabile. Pentru a
determina ce anume determina un anumit nivel al fertilitatii, trebuiesc analizate
toate aceste variabile si trebuie identificata valoarea de fertilitate a fiecarei
variabile in parte.
Aceste variabile stabilite de cei doi cercetatori mai pot fi clasi-ficate si in
functie de masura in care ele depind de vointa celor implicati. Astfel putem
distinge trei tipuri de variabile:
 variabile voluntare – constituie un comportament deliberat ce
intentioneaza sa exercite un control asupra fertilitatii (ex: folosirea
prezervativelor sau nu, avortul provocat)
 variabilele involuntare – descriu un comportament involuntar sau situat
dincolo de posibilitatile de control ale individului (ex: avortul spontan, abstinenta
din cauze involuntare)
 variabile ce nu pot fi clasificate in voluntare sau involuntare pentru
ca nu sunt in principal directionate spre reglarea sau nereglarea fertilitatii (ex:
virsta la casatorie, celibatul permanent).
Dintre variabilele mentionate o influenta deosebita o au virsta la
casatorie si celibatul permanent. Intre virsta la casatorie si rata fertilitatii ar
trebui sa existe o relatie invers proportionala, deoarece o virsta mai mica se
asociaza cu un timp mai indelungat din perioada reproductiva petrecuta in
interiorul uniunilor sexuale stabile. Aceasta relatie invers proportionala ar fi insa
pe deplin valabila doar in situatia in care populatia respectiva nu ar utiliza nici

21
un fel de mijloc de control al fertilitatii. In cazul cind se practica pe scara larga
controlul fertilitatii, aceasta relatie este mai putin clara.
Intre celibatul permanent al femeilor si rata fertilitatii exista o relatie
invers proportionala mai certa.
O problema controversata este cea a efectului divortului asupra
fertilitatii. S-ar parea ca o frecventa ridicata a divortului intr-o populatie data ar
trebui sa duca la diminuarea ratei fertilitatii. Se poate insa intimpla ca divortul sa
aiba o influenta pozitiva asupra fertilitatii, asta in cazul in care divorturile sunt
urmate de recasatorii si in masura in care perioada scursa intre divort si
recasatorie nu este prea mare. Divortul poate avea ca efect o crestere a
fertilitatii datorita efectului urmatorilor factori:
 prin divort este posibil sa se desfaca un cuplu steril iar prin casatoria ce
urmeaza sa se formeze un cuplu fertil.
 divortul urmat de recasatorire permite casatoria unor femei care altfel ar
ramine in situatii de celibat definitiv.
 divortul poate influenta pozitiv fertilitatea in acele societati in care
fertilitatea este foarte inalt valorizata, amenintarea cu divortul in cazul in care
femeia este infertila putind constitui un stimulent pentru femeie pentru a aduce
pe lume copii.

Curs 06

Variabile socio-economice ce influenteaza fertilitatea: analiza

acestor factori socio-economici si culturali este dificila, iar incercarea de
identificare a lor s-a facut in contextul analizei experientei istorice a tarilor unde
s-a produs un declin accentuat al fertilitatii. Multi autori considera ca declinul
istoric al fertilitatii poate fi atribuit unui complex de factori legati de procesul de
dezvoltare economica, modernizare si industrializare. Daca exista un mic acord
in privinta factorilor ce determina reducerea fertilitatii, exista multe neclaritati
referitoare la importanta fiecaruia si la modul de interactiune reciproca a acestor
factori in calitate de variabile cu rol in influentarea nivelului fertilitatii. De la
nivele inalte la nivele scazute s-au conturat doua abordari teoretice:
 fertilitatea diferentiala – se bazeaza pe observatia ca declinul fertilitatii
nu s-a petrecut in mod uniform la toate sectoarele populatiei. Aceasta abordare
identifica caracteristicile ce diferentiaza acele sectoare ale populatiei situate in
avangarda schimbarilor fertilitatii, presupunind ca aceste sectoare au avut o
expunere diferentiala la efectele factorilor determinanti ai declinului fertilitatii.
 a doua abordare teoretica studiaza intreaga gama de schimbari din
organizarea economica si sociala a societatii ce par a fi asociate cu dezvoltarea
economica, pentru a selecta acele schimbari despre care se poate spune ca au
afectat fertilitatea.
Aceste doua abordari au dus la rezultate diferite pentru ca lipseau date
dinaintea inceputului declinului fertilitatii si din primele stadii ale acesteia.

22
 Se apreciaza ca prima abordare, predominant cantitativa si inductiva, a
fost fortata sa restringa analiza doar la datele disponibile din recensamint, care
adesea erau doar indirect legate de fertilitate. Rezultatele obtinute au fost
folosite in diferite moduri. Unii au tratat caracteristicile diferentiale surprinse
drept factori cauzali ai declinului fertilitatii, altii, drept indici si indicatori ai unor
factori adevarati dar necunoscuti inca. Altii s-au concentrat asupra diferentelor
de status socio-economic in diferitele sectoare ale populatiei si au formulat
teoria decalajului cultural, dupa care declinul in dimensiunea familiei a
inceput cu o populatie mai bogata, cu cea din mediul urban si cu cei mai
educati, care au adoptat primii o atitudine rationala fata de fertilitate, utilizind
mijloace de control a le fertilitatii. Populatia mai saraca, mai putin educata si
urbanizata a urmat aceasta avangarda, dar dupa un decalaj considerabil in
timp.
Unii autori considera ca aceasta teorie, desi interesanta, nu este o
teorie propriu-zisa caci se limiteaza la a descrie cum s-a produs declinul
fertilitatii intr-o populatie data si nu explica de ce s-a produs aceasta.
A doua abordare, cea deductiva, in actiunea de cautare a factorilor ce
influenteaza fertilitatea a fost fortata sa se limiteze la o analiza calitativa si
speculativa, in lipsa unor date relevante. Acest fapt a dus la o recolta bogata de
ipoteze, convingator plauzibile, dar a caror verificare poate fi rareori facuta cu
un grad satisfacator de precizie.
Schimbarile cele mai importante cu efecte asupra fertilitatii sunt cele
care au generat dinamica structurii si a functiilor familiei de-a lungul tranzitiei de
la societatea preindustriala la cea industriala. Desi exista controverse legate de
factorii socio-economici ce afecteaza fertilitatea si orice selectie a acestor
factori este oarecum arbitrata, totusi sunt o serie de factori ce apar cu o mare
frecventa la diversi autori drept variabile socio-economice ce influenteaza
fertilitatea.
1. Schimbarile petrecute in functiile si structura familiei – multi autori
au atribuit declinul fertilitatii, in mod explicit sau implicit, familiei datorita rolului
social unic al acesteia in nasterea si cresterea copiilor si datorita semnificatiei
sociale aparte a acesteia, comparativ cu alti factori socio-economici.
 In cursul procesului de urbanizare si industrializare, familia isi pierde
functia de unitate economica de productie. Acest fapt, asociat cu legislatia ce
interzice folosirea abuziva a muncii copiilor si prelungirea educatiei copiilor a
dus la scaderea drastica a utilitatii economice a copiilor pentru parinti, in
calitatea lor de forta de munca ieftina, rezultind o tendinta scazuta pentru
descendenta numeroasa.
 Pe masura urbanizarii si industrializarii se produce o diversi-ficare a
rolurilor extrafamiliale a ambilor membrii ai cuplului conjugal, roluri ce tind sa
intre in conflict cu rolurile parentale traditionale, deci si cu rolul de a creste si a
educa copiii, rezultind astfel propensiunea scazuta spre o descendenta
numeroasa.

23
  Pe masura ce societatea devine impersonala datorita prevalentei
grupurilor secundare asupra celor primare, familia devine unul din putinele
refugii pentru relatiile personale afective. Pe masura ce sotul isi pierde
autoritatea traditionala si creste emanciparea femeii, aspectul de camaraderie
al casatoriei devine mai accentuat decit cel productiv, scazind astfel numarul de
copii.
 Schimbarea relatiei parinte – copil, trecind de la o relatie de exploatare in
cantitate la o relatie de cultivare in calitate.
 In procesul de urbanizare si industrializare s-a trecut treptat de la
predominanta familiei largi, extinse la cea a familiei restrinse, nucleale,
conjugale. Acest fapt scoate in evidenta tendinta de declin a fertilitatii, pentru ca
familia nucleala este fortata sa-si reduca talia. Ea trebuind sa-si asume singura
responsabilitatea ingrijirii copilului, nu-si poate permite o descendenta a carei
dimensiune i-ar depasi posibilitatile de intretinere.
2. Reducerea nivelului mortalitatii infantile – dezvoltarea economica si
modernizarea societatii se caracterizeaza si prin reducerea nivelului mortalitatii
infantile, deci printr-o crestere a sanselor ca un numar sporit de nascuti vii sa
ajunga maturi. Intr-o societate in care nivelul mortalitatii infantile este foarte
ridicat, pentru a se obtine un numar dezirabil de supravietuitori adulti, era
necesar un numar sporit de nasteri.
In acest sens, Alfred Sauvy considera ca intr-o societate
caracterizata printr-o mortalitate infantila inalta, o fertilitate ridicata reprezinta o
adevarata masura sociala. Pe masura ce mortalitatea infantila scade, va fi
necesar un numar mai redus de nasteri pentru a obtine acelasi numar dezirabil
de supravietuitori adulti. Se observa si o schimbare de atitudine a populatiei – in
loc sa se recurga la un numar mai mare de nasteri pentru a se obtine numarul
dorit de supravietuitori adulti, se recurge tot mai frecvent la practica inlocuirii
unui copil decedat cu unul nou-nascut.
3. Nivelul scazut de trai corelat cu costul crescut al educatiei copiilor
– in perioada de declin a fertilitatii s-a constatat ca se produce o diferentiere a
nivelului fertilitatii in functie de nivelul veniturilor. Persoanele cu venituri medii
au, de regula, un numar sensibil mai mic de copii decit cei foarte saraci sau
foarte bogati. Orice parinte doreste sa asigure copiilor sai un standard
economic egal sau cit mai apropiat de propriul sau standard. Pentru a nu risca
ca prin impartirea averii parintilor la prea multi copii sa scada inacceptabil
standardul economic al acesteia, familiile cu venituri medii vor fi tentate sa
reduca drastic nivelul descendentei. Aceasta problema se pune mai putin la cei
foarte bogati ce pot asigura un standard ridicat la mai multi copii. Si mai putin la
cei saraci se pune aceasta problema.
Relatia dintre nivelul veniturilor si fertilitate are forma de “U”, adica
este foarte ridicata la cei foarte saraci si foarte bogati si scazuta la cei cu
venituri medii.

24
 In societatea moderna educatia copiilor este din ce in ce mai
costisitoare. Ca atare, pentru a asigura sanse egale de educare a copiilor, fara
a risca reducerea standardului economic al acestora, o familie, mai ales cu
venituri medii, va fi obligata sa-si reduca dimensiunea. O societate
industrializata se caracterizeaza printr-o pondere crescuta a fertilitatii.
4. Nivelul crescut de educatie al populatiei, in general, si al femeilor in
special. Se observa o corelatie inversa intre nivelul educatiei si al fertilitatii. O
educatie ridicata confera celor ce o poseda sanse sporite de a accede la roluri
sociale diverse, roluri ce intra in competitie cu rolurile parentale traditionale. O
educatie sporita are drept efect asteptari mai inalte, altele decit acelea de a fi
mama si gospodina. O educatie ridicata implica o capacitate sporita a femeilor
de a recurge la un control eficient al fertilitatii.
5. Mobilitatea sociala. Pentru orice familie normala exista o dorinta
accentuata de a asigura o ascensiune sociala cit mai inalta descendentilor sai.
Insa, intr-o societate normala ascensiunea e legata de nivelul de educatie, iar
educatia costa foarte mult, o familie va fi silita deci sa-si reduca dimensiunea
sa.
Teoria capilaritatii sociale – asa cum o coloana de lichid trebuie sa
fie suficient de ingusta pentru a se putea ridica intr-un recipient prin forta
capilaritatii, tot asa si o familie trebuie sa fie redusa suficient pentru a avea
sanse la ascensiune sociala.
6. Urbanizarea – (factor indirect prin efectele sale) presupune
predominanta familiei nucleale (conjugale), reducerea posibili-tatilor locative ale
populatiei, reducerea posibilitatilor de asigurare a unor conditii de locuit,
ocuparea crescinda a femeilor in activitati extrafamiliale (deci timp mai putin
pentru copii), alt tip de relatii intre oameni, un control social mai scazut,
atomizarea accentuata a societatii – toate acestea tind spre o descendenta
redusa.
Declinul istoric al fertilitatii si dimensiunea acestuia sunt legate nu
atit de marimea populatiei urbane, cit de extensiunea mentalitatilor de tip urban.
Astfel, declinul fertilitatii a inceput mai devreme si a avut o mai mare amploare
in Anglia fata de Franta, desi populatia urbana era mai numeroasa in Franta. De
altfel, cresterea populatiei urbane se face prin migrarea celor din mediul rural,
aceasta (populatia) devenind rapid urbana ca rezidenta. Ca mentalitate insa,
timpul este mai indelungat. Putem vorbi de trei grade de urbanizare, definite de
H. Stahl:
 populatia nascuta in mediul rural ce emigreaza in mediul urban.
 copii nascuti in mediul urban dar ai caror parinti s-au nascut in mediul
rural.
 atit copiii, cit si parintii acestora sunt nascuti in mediul urban (adevaratii
urbani).
7. Industrializarea este tot un factor indirect si este indisolubil legat de
urbanizare, avind aceleasi efecte. Industrializarea presupune ocuparea

25
crescinda a populatiei si a femeilor mai ales in activitati extrafamiliale. Nu
trebuie uitat faptul ca industrializarea asigura mijloace din ce in ce mai
perfectionate de cantrol al nasterii.

Toti acesti factori pot fi considerati ca determinind in modalitati specifice

dinamica si nivelul fertilitatii.

Variabile culturale ce influenteaza fertilitatea: sunt reprezen-tate de

factori motivatori ai unui anumit comportament reproductiv. Se considera ca un
asemenea comportament este rezultatul modului specific in care fiecare individ
percepe si valorizeaza factorii de mai sus. Alfred Sauvy spunea ca putem
distinge trei faze in modificarea comportamentului reproductiv:
 faza dorintei pozitive a cuplurilor de a avea un numar mare de copii
 dorinta pozitiva de a avea un numar limitat de copii si absenta unei
motivatii suficiente pentru satisfacerea acestei dorinte
 motivatie suficienta pentru a avea un numar redus de copii asociata unor
mijloace eficace in acest sens.

Dinamica fertilitatii in Romania in perioada postbelica

In Romania tendinta generala este aceea de declin, Romania

inscriindu-se in procesul mai larg de tranzitie democratica la niveluri mai
scazute ale fertilitatii. Aceasta tendinta s-a conturat in contextul unei evolutii
foarte sinuase si contradictorie a natalitatii si fertilitatii. Putem distinge patru
etape:
 sfirsitul razboiului – 1956 – este perioada in care natalitatea se
mentine la cote relativ ridicate, in jurul valorii de 25 de nascuti vii la 1000 de
locuitori. Acesta este efectul “baby-boom” postbelic, ce reprezinta incercarea
neconstientizata a deficitului major de nasteri din perioada razboiului. In
Romania inca nu incepusera sa actioneze in suficienta masura factorii de
industrializare mentionati de noi.
 1957 – 1966 este o perioada marcata conventional de decretul din 1957
prin care se legaliza avortul si in 1966 prin alt decret ce interzicea legal avortul.
Nivelul natalitatii ajunge in 1966 la doar 14, 1 nascuti vii la 1000 de locuitori,
ceea ce reprezinta aproape nivelul de inlocuire a generatiilor, cu un spor de
doar 0, 4‰. In realitate, acest declin al natalitatii nu este determinat exclusiv de
decret, fiind implicati aici si alti factori, cum ar fi:
- factori demografici – ajunge la maturitate generatia nascuta in perioada
razboiului, generatie mult redusa.
- se produc schimbari de natura celor mentionate mai sus in structura si
functionarea familiei, schimbari ce duc la declinul fertilitatii.

26
  1967 – 1989 – in primii doi ani (’67 – ’68) rata natalitatii aproape s-a
dublat, dupa care a inceput sa scada, ajungind in 1984 la nivelul din 1966. Se
observa ca un curs de evolutie demografica nu poate fi modificat decit cel mult
temporar, prin masuri de politica demografica luate abuziv.
 1989 – prezent – asistam la o prabusire a natalitatii si a fertilitatii.

Curs 07 (23.feb.2001)

MORTALITATEA

Prin mortalitate intelegem fenomenul demografic ce exprima

intensitatea producerii in cadrul unei populatii date a evenimentului demografic
denumit deces. In analiza mortalitatii este necesar sa luam in consideratie o
serie de factori ce tin de persoana implicata in evenimentul deces, imprejurarile
in care a trait persoana si in care s-a produs decesul si de anumite caracteristici
ale decesului.
Este necesar sa luam in considerare acesti factori pentru simplul motiv
ca acestia sunt in masura sa expuna diferentiat diferite persoane riscului
producerii evenimentului numit deces. Cele mai semnificative caracteristici ale
unei persoane, privind decesul, sunt:
- Virsta – in mod evident persoanele de virste diferite vor fi expuse in mod
diferit riscului decesului. Daca analizam raportul dintre virsta si riscul de deces
se constata ca aceasta relatie poate fi reprezentata grafic in felul urmator:

Se observa ca riscul de deces este destul de ridicat in primul an de viata si

in urmatorii 2-3 ani, dupa care scade puternic, urmind sa creasca exponential la
virste mai inaintate.
- Sexul – populatia masculina este caracterizata printr-o supramor-talitate
comparativ cu populatia feminina, la absolut toate grupele de virsta. Acest lucru
este ilustrat de faptul ca indicele de masculinitate, numarul mediu de barbati ce
revin la 100 de femei scade de la 105 – 107% la nastere pina la 70% sau chiar
mai putin la virste mai inaintate.
- Profesia detinuta si ocupatia practicata de persoana in cauza
influenteaza foarte mult deoarece sunt profesii si ocupatii care prin natura lor,
prin solicitarile fizice si psihice presupuse ori prin conditiile in care sunt

27
practicate prezinta un risc de deces mai ridicat decit altul (ex: riscul de deces al
unui miner este mai mare decit cel al unui functionar).
- Nivelul veniturilor – veniturile mai ridicate faciliteaza accesul mai usor
si mai larg la ingrijirile medicale de calitate, permite o hranire mai buna, conditii
de locuit mai bune etc.
- Imprejurarile in care traieste persoana – se constata un nivel mai
ridicat al mortalitatii in marile aglomerari urbane (datorita poluarii, stresului etc)
decit in mediul rural.
- Conditiile climaterice existente in aria de domiciliu influenteaza si ele,
deoarece exista zone mai sanatoase si mai putin sanatoase din punct de
vedere climatic.

Putem distinge doua tipuri de cauze de deces:

- cauze endogene sunt acele cauze care tin de constitutia organismului
uman, de factorii genetici. Cauzele endogene au cea mai mare pondere in
producerea deceselor, ele fiind greu de anihilat si de inlaturat.
- cauze exogene (externe) sunt acele cauze care tin de imprejura-rile
externe, de conditiile de viata ale individului.

Intensitatea mortalitatii poate fi masurata cu ajutorul ratei mortalitatii:

D
 1000
P

Aceasta rata indica numarul mediu de decedati care se produc la 1000

de persoane din populatia de la jumatatea intervalului. Aceasta este rata
generala (bruta) a mortalitatii. Se pune in relatie numarul total al deceselor
produse in intervalul de timp determinat cu populatia totala existenta la
jumatatea respectivului interval. Aceasta rata nu este suficienta pentru a descrie
intensitatea mortalitatii pentru simplul motiv ca luind in considerara intreaga
populatie nu tine cont de faptul ca aceasta populatie nu este in mod egal
expusa riscului decesului, fiind expusa in mod diferentiat in functie de
caracteristici ca cele mentionate anterior.
Pentru a evita neajunsul ratei generale, se calculeaza ratele specifice
ale mortalitatii, adaugindu-se un subscript “i” care desem-neaza grupa de
populatie stabilita conform unor caracteristici (virsta, sex, arie de rezidenta etc).
Caracteristica ce diferentiaza cel mai mult oamenii in privinta riscului de deces
este virsta. In mod obisnuit prin rate specifice de deces se subintelege rate
specifice de deces in functie de virsta.
Rata generala (bruta) de deces este determinata de doi factori: ratele
de deces specifice pe virsta si compozitia pe virste a populatiei respective.
Acest lucru va fi mai clar pus in evidenta atunci cind vom calcula ratele
standardizate ale mortalitatii. O rata standardizata are rolul de a elimina efectul
perturbator al compozitiei pe virste a populatiei asupra ratei generale de

28
mortalitate. O rata standard de deces raspunde la urmatoarea intrebare: “Care
ar fi ratele generale de mortalitate pentru doua populatii diferite, daca acele
populatii ar avea aceeasi compozitie pe virste sau o compozitie standard si-ar
diferi doar in privinta a ceea ce este realmente semnificativ pentru mortalitate,
respectiv doar in ceea ce priveste ratele de mortalitate specifice pe virsta?”

Calcularea ratei standardizate: Presupunem doua populatii A si B.

A B
Nr. de persoane in grupa de
virsta i Pi pi
Total populatie P=  ipi p=  ipi
Numarul de decese in grupa
de virsta i Di di
Rata deceselor in grupa de
virsta i RDi rdi
Numarul de decese in D=  iDi=  i d=  idi=  ipi
populatia totala PiRDi rdi
Rata generala (bruta) a D

 iDi   iPiRDi d

 idi   ipirdi
deceselor P  iPi  iPi p  ipi  ipi
Daca luam drept standard compozitia de virsta a populatiei A, atunci
rata standardizata a mortalitatii pentru populatia A este rata generala. In schimb
pentru populatia B ea va fi:
 iPirdi
 iPi
Daca luam drept standard compozitia de virsta a populatiei B, atunci
rata standard a mortalitatii pentru populatia B va fi egala cu rata bruta a
mortalitatii pentru respectiva populatie. In schimb pentru populatia A rata
standard va fi:
 ipiRDi
 ipi
Prin standardizare se urmareste eliminarea efectului perturbator al
diferentelor in privinta compozitiei pe virsta.
Asa cum am mai afirmat exista o strinsa legatura intre virsta si riscul de
deces. Exista doua virste critice in privinta riscului de deces: virsta de pina la un
an si grupa de virsta de peste 60 de ani. Deoarece decesele la virste inaintate
sunt, mai mult sau mai putin inevitabile – ele fiind datorate procesului de
imbatrinire a organismului uman, aceste decese nu prezinta prea mare interes
studiului demografic.
Se acorda deosebita atentie deceselor din primul an de viata,
urmarindu-se o reducere cit mai puterica posibila a numarului acestora.
Fenomenul demografic care reprezinta expresia statistica la nivel de
masa a frecventei deceselor intervenite in primul an de viata, poarta numele de
mortalitate infantila. Aceasta se poate imparti in doua subclase, avind in
vedere ca numarul deceselor infantile nu este egal distribuit pe parcursul

29
primului an de viata. Aceasta inegala distributie este rezultatul riscului de deces
inegal, existent in cursul primului an de viata.
Ca si mortalitatea in general, mortalitatea infantila poate fi determinata
atit de cauze endogene, cit si de cauze exogene. Mortalitatea infantila
provocata de cauze endogene este cea determinata de malformatii congenitale,
de anumite accidente de la nastere sau datorita imaturitatii (nasterii premature).
Aceste decese se produc in cea mai mare parte in prima perioada a primului an
de viata. Decesele din cauze exogene sunt, de regula, mai putine nume-ric si
ele se produc cu ceva mai multa intensitate in partea a doua a primului an de
viata.
Mortalitatea infantila se va imparti in functie de aceste riscuri
diferentiate de deces in:
- mortalitate neonatala, ce vizeaza primele 4 saptamini de viata.
- mortalitate postneonatala, care cuprinde decesele produse in
urmatoarele 11 luni de viata.
Rata mortalitatii infantile se calculeaza dupa formula:
Do
Mi  1000
N
Do  4 sapta min i
M neonatala  1000
N
Do  52 sapta min i
N postneonatala  1000
N
Do – decedati sub un an.
N – numarul de nascuti vii.
Unii autori considera ca nici in prima luna de viata riscurile de deces nu
sunt egal distribuite si ca atare apreciaza ca mortalitatea neonatala trebuie
impartita in mortalitate antenoenatala (cuprinzind decesele produse in prima
saptamina de viata) si mortalitate post-anteneonatala (se refera la decesele
produse in urmatoarele trei saptamini de viata).
Rata observata a mortalitatii infantile se apreciaza ca nu este o rata in
sensul strict al termenului pentru ca pune in relatie 2 marimi care nu au o
legatura foarte strinsa intre ele, in sensul ca pe de o parte nu toti decedatii in
virsta de sub 1 an provin din cei nascuti in anul respectiv. In acelasi timp nu toti
nascutii vii intr-un an sunt supusi riscului de deces infantil doar in anul respectiv.

Din acest motiv, pe linga aceasta rata conventionala a mortalitatii infantile, se

calculeaza si ratele ajustate:

30
 N = numarul de nascuti vii, y = anul

Rata ajustata se calculeaza dupa urmatoarele formule:

f’ si f’’ sunt ponderi sau factori de separatie, calculindu-se cu

urmatoarele formule: f’ = D’y / D’y + D’’y, iar f’’ = 1 - f’. In mod obisnuit marimea
acestor ponderi nu este cunoscuta, numai ca s-a constatat existenta unei relatii
directe intre factorii de separare si nivelul mortalitatii infantile:

Rata
f’ f’’
Mi
200 ‰ 0,60 0,40
150 ‰ 0,67 0,33
100 ‰ 0,75 0,25
50 ‰ 0,80 0,20
25 ‰ 0,85 0,15
15 ‰ 0,95 0,05

f’ este ponderea deceselor din cei nascuti in anul respectiv din totalul
deceselor infantile din anul respectiv, iar f’’ este ponderea detinuta a decedatilor
provenind din nascutii in anul anterior.
Se observa din tabel ca pe masura ce rata mortalitatii infantile scade,
creste ponderea lui f’ si scade ponderea lui f’’. Aceasta se explica prin faptul ca
in general diferentele intre mai multe rate ale mortalitatii infantile se datoreaza
diferentelor existente in privinta ponderii deceselor infantile din cauze exogene,
decese care se produc indeosebi in a doua parte a primului an de viata. Ca
atare, cu cit o rata a mortalitatii infantile va fi mai redusa, cu atit ponderea
deceselor din cauze exogene va fi mai mica. Cu cit o cota a mortalitatii infantile
va fi mai mare, cu atit ponderea deceselor exogene va fi mai mare.
In consecinta, reducerea mortalitatii infantile se poate face aproape
exclusiv pe seama reducerii cauzelor exogene. Insa rata mortalitatii infantile nu
poate scadea sub 7 – 8 ‰, ceea ce reprezinta decese inevitabile, datorate unor
cauze ce nu pot fi inlaturate.
Reducerea deceselor provocate de cauze exogene se poate face doar
pe masura ce se diminueaza riscurile de deces ce tin de mediul de viata al
copilului (conditii de locuit etc).

Curs 08 (02.mar.2001)

31
 MISCAREA MIGRATORIE

Prin miscare migratorie intelegem acea miscare a populatiei in teritoriu

prin care se modifica numarul si compozitia pe virste si pe sexe a unei populatii,
ca urmare a intrarilor in respectiva populatie a unui numar de persoane
apartinind altor arii administrativ teritoriale si ca urmare a iesirii din populatia
respectiva a unui numar de persoane spre alte arii administrativ teritoriale.
Putem defini migratia ca fiind acea deplasare in teritoriu a populatiei,
deplasare in cursul careia este depasita o granita administrativ teritoriala.
Migratia inseamna deplasarea dintr-o anumita arie administrativ teritoriala spre
alta arie administrativ teritoriala, indiferent de distanta parcursa si indiferent de
implicatiile pe care respectiva miscare in teritoriu le are asupra celor implicati in
aceasta miscare.
Migratia este compusa din doua componente:
emigratia – miscarea spre exterior, migratia in afara.
imigratia – migratia spre o unitate sau migratia in respectiva unitate.
De mentionat ca migratia presupune trei elemente de baza:
o arie de origine (de plecare).
o arie de sosire (de destinatie).
o anumita distanta intre respectivele arii.
Una si aceeasi miscare a populatiei in teritoriu va fi simultan, pentru arii
teritoriale diferite, imigratie si emigratie – emigratie pentru aria de origine (de
plecare) si imigratie pentru aria de sosire (de destinatie). Una si aceeasi arie
administrativ teritoriala va fi in acelasi timp subiect, atit de emigratie cit si de
emigratie.
Masurarea intensitatii migratiei pentru o anumita arie administrativ
teritoriala se poate face prin calcularea ratelor acestei migratii.

RATA FORMULA
I
 1000
Imigratie P

E
1000
Emigratie P

IE
Migratie bruta  1000
P
(totala)
I E
Migratia neta 1000
P
(sold migratoriu)

32
 Rata migratiei brute evidentiaza amploarea miscarii migratorii produse
in cadrul unei unitati administrativ teritoriale date. Rata migratiei nete (soldul
migratoriu) evidentiaza forta de atractie pe care o anumita arie administrativ
teritoriala o exercita asupra populatiilor din alte arii administrativ teritoriale.
Un sold migratoriu pozitiv (situatia in care numarul imigrantilor este mai
mare decit cel al emigrantilor) semnifica faptul ca respectiva unitate
administrativ teritoriala exercita atractie pentru populatiile altor arii. Cu cit acest
sold e mai mare, cu atit forta de atractie e mai ridicata.
Un sold migratoriu negativ (atunci cind numarul emigrantilor il
depaseste pe cel al imigrantilor) evidentiaza lipsa de atractivitate a respectivei
arii, lipsa cu atit mai accentuata cu cit acest sold migratoriu negativ este mai
mare.
Intelegind migratia ca schimb de populatii intre diferite arii, in cazul unui
sold migratoriu pozitiv, aria respectiva cistiga populatie in acest schimb cu alte
arii in timp ce un sold migratoriu negativ indica faptul ca respectiva arie pierde
populatie in schimbul realizat cu alte arii.
Se pot distinge mai multe tipuri de migratie in functie de mai multe
criterii:
 natura granitei administrativ teritoriale depasite prin migratie –
conform acestui criteriu se disting doua mari tipuri de migratii: migratia interna
(migratia care se realizeaza in limitele granitelor nationale) si migratia externa
(migratia care presupune depasirea unor granite nationale). De mentionat ca
asupra populatiei nationale, asupra numarului si compozitiei acesteia pe virste
si pe sexe are efect doar migratia externa. Migratia interna inseamna, in fapt
redistribuirea in teritoriul national a populatiei respectivei tari. Migratia interna se
subdivide in mai multe tipuri in functie de structura administrativ teritoriala a tarii
respective. Putem vorbi astfel de migratie interjudeteana, de migratie rural –
urbana sau urban – rurala. La rindul sau, migratia externa se poate subdivide in
migratie intracontinentala, migratie intercontinentala si migratie
transcontinentala.
 durata migratiei – conform acestui criteriu vom distinge trei tipuri
principale de migratie:
a) migratia definitiva – este migratia care implica schimbarea domiciliului
legal dintr-o arie administrativ teritoriala in alta.
b) migratia temporara – este migratia care presupune schimbarea pe o
perioada de timp delimitata a rezidentei uzuale.
c) migratia pendulatorie (tip suveica sau navetism) – este migratia ce
consta in deplasarea cu o anumita regularitate intre doua arii administrativ
teritoriale, dintre care, de regula, una e unitatea unde se afla domiciliul legal si
cealalta e aria cu locul de munca. Astfel, cea mai frecvent intilnita migratie
pendulatorie este migratia pentru munca.
In afara de aceste trei tipuri, se mai poate vorbi si de alte tipuri atipice:
migratia sezoniera, migratia turistica, transhumanta.

33
 Obs 1: Cea care are efecte asupra populatiei de drept a unei arii este
migratia definitiva. Intrucit recensamintele de populatie prezinta situatia
demografica a unei populatii date in termeni de populatie de drept, in mod
frecvent migratia este redusa din perspectiva strict demografica la migratia
definitiva. Toate celelalte tipuri de migratie afecteaza doar populatia de fapt a
unei arii.
Obs 2: Nu se poate trage totdeauna o linie de demarcatie foarte precisa
intre migratia definitiva si cea temporara pentru simplul motiv ca ceea ce se
intentioneaza la un moment dat a fi migratie definitiva se poate dovedi in final
ca fiind doar temporara, migratia initiala fiind urmata de o premigrare, de o
revenire la aria de origine, dupa cum migratia ce s-a intentioant a fi initial
temporara, se poate transforma in migratie definitiva.
 modul in care se recurge la migratie – conform acestui criteriu vom
distinge: migratia voluntara (migratia la care se recurge ca rezultat al deciziei
liber adoptate de catre cel sau cei implicati in aceasta) si migratia fortata
(migratia care este fie impusa, fie la care se recurge ca rezultat al actiunii unor
factori repulsivi, de respingere, din aria de origine. Forma extrema a migratiei
fortate o reprezinta deportarea sau expulzarea).
Obs: Nici o migratie nu este absolut voluntara, intotdeauna decizia de
migrare are o anumita determinare care este dincolo de liberul arbitru al celor
implicati. In mod similar, dar in mai mica masura, exceptind formele extreme,
nici migratia fortata nu e obligatorie, inevitabila, in sensul ca in ultima instanta
decizia de migrare e luata de cei implicati in aceasta.
 numarul de persoane implicate in migratie - conform acestui criteriu
vom distinge in principal trei tipuri de migratie:
a) migratia individuala.
b) migratia colectiva (de grup) – este implicat un numar relativ redus de
persoane: familii, grupuri de prieteni sau de rude.
c) migratia de masa – imbraca formele exodului de populatie sau a
hemoragiei demografice. Acestea sunt deplasari masive de oameni, realizate
ca urmare a unor pericole majore, efective, reale sau iminente.

Migratia ca fenomen demografic este un insotitor cvasipermanent al

istoriei generale a societatii omenesti. Ea capata insa o amploare mai deosebita
si un caracter mai sistematic in perioada moderna, in perioada aparitiei si
dezvoltarii societatii capitaliste, indeosebi in a doua jumatate a secolului XIX.
Data fiind importanta, amploarea si complexitatea acestui fenomen, nu
este intimplator ca o serie intreaga de demografi au incercat sa elaboreze teorii
explicative cu functie predictiva asupra migratiei si sa incerce in acelasi timp sa
identifice anumite legi sau regularitati ale acestui fenomen demografic.
Primul care realizeaza o incercare mai consistenta in acest sens este
statisticianul George Ravenstein, care publica in anul 1885 si ulterior in 1889
un studiu intitulat “Legile migratiei”. El identifica sapte legi ale migratiei. Facem

34
precizarea ca George Ravenstein in analiza migratiei pornea de la ideea ca
directia majora de migratie, desi nu singura, e cea dinspre rural spre urban. De
fapt era pur si simplu o constatare a specificului miscarii migratorii produse in
Anglia in cea de-a doua jumatate a secolului XIX. Aceste legi sunt:
1) exista o relatie directa intre migratie si distanta – in esenta G.
Ravenstein aprecia ca intre migratie si distanta este o relatie invers
proportionala in sensul ca pe masura ce ne departam de o anumita arie vom
intilni tot mai putini migranti proveniti din respectiva arie.
2) migratia se realizeaza pe stadii – conform acestei legi, atunci cind intr-
un oras se creaza posibilitatea absorbtiei de populatie din aria rurala care il
inconjoara, cei care vor migra in primul rind vor fi cei din imediata vecinatate a
respectivului oras. Locul lasat liber de cei migrati in urban va fi ocupat de o
populatie rurala din arii mai indepartate. In acest fel, populatia de la
extremitatea urbanului va migra in acesta, nu dintr-o data ci parcurgind mai
multe stadii, apropiindu-se din ce in ce mai mult de urban.
3) exista unele curente si contracurente de migratie – conform opiniei
lui G. Ravenstein, unui curent migratoriu, indreptat intr-o anumita directie ii va
corespunde intotdeauna un contracurent format atit din cei care remigreaza cit
si din persoane care se indreapta in sens invers fara sa fie din aria respectiva.
4) intre mediul urban si cel rural exista diferente semnificative in
privinta propensiunii (inclinatie, tendinta) spre migratie – dupa opinia lui G.
Ravenstein populatia rurala manifesta de regula o tendinta mai accentuata
spre migratie decit populatia urbana.
5) femeile sunt predominante printre migrantii la distanta scurta, mica.
6) exista o relatie foarte strinsa intre progresul tehnologic, dezvoltarea
economica, industrializare si migratie – in esenta, G. Ravenstein aprecia ca
pe masura ce se accentueaza procesul de industrializare se amplifica si
migratia.
7) factorul economic predomina printre motivatorii migratiei – dupa
parerea lui G. Ravenstein, ceea ce determina in principal migratia este factorul
economic si in special dorinta oamenilor de a-si imbunatati prin migratie
standardul economic.
In legatura cu aceste legi ale migratiei s-au exprimat pozitii pro si contra.
In primul rind, acestea nu pot fi considerate legi propriu-zise, ci doar
generalizari empirice cu un grad mai mare sau mai mic de validitate. Se pare ca
o anumita confirmare ar putea fi considerata ca au legile care stabilesc:
 existenta unei relatii intre industrie si migratie.
 existenta unor diferente intre rural si urban in privinta propensiunii pentru
migratie.
 predominanta factorului economic printre factorii motivatori ai migratiei.

O alta contributie la studiul migratiei este cea adusa de sociologul

american Samuel Stouffer. Acesta contesta orice relevanta a distantei pentru

35
migratie. El considera ca migratia este dependenta de doi factori: in primul rind
de numarul factorilor de atractie existenti in aria de destinatie si de importanta
acestor factori si in al doilea rind de oportunitatile care intervin pe parcursul
dintre aria de origine si aria de destinatie.
Ideea lui Stouffer era aceea ca oamenii decid sa migreze in speranta
ca in acest fel isi vor putea satisface mai bine, mai concret anumite trebuinte:
locul de munca, venituri, locuinta, scolarizare pentru copii etc. In masura in care
pe parcursul dintre aria de origine si cea de destinatie ei vor intilni oportunitati
pentru satisfacerea acestei trebuinte, ei se vor opri acolo si vor renunta la
destinatia finala. Altfel spus, probabilitatea ca un individ care pleaca din aria de
origine sa ajunga in aria de destinatie este direct proportionala cu numarul
factorilor de atractie existenti in aria de destinatie si invers proportionala cu
numarul oportunitatilor care intervin pe acest parcurs.
Un al treilea autor semnificativ este demograful si sociologul american
Donald Bogue. Acesta are in analiza migratiei citeva contributii importante. El
considera ca decizia de a migra este in principal rezultatul dorintei oamenilor de
a-si imbunatati standardul de viata. In al doilea rind, migratia are asupra
individului unele consecinte subiective, dureroase, neimplicind intotdeauna o
anumita reticenta datorita faptului ca ea presupune despartirea de un mediu
familiar, de rude, de prieteni si indreptarea spre un mediu necunoscut.
Insa, decizia de migrare este in ultima instanta rezultatul actiunii a doua
categorii de factori: a factorilor de respingere / impingere (push factors) si a
factorilor de atractie (pull factors). Factorii de impinge-re / respingere sunt acei
factori care tin de aria de origine si care fac pentru respectivul individ viata in
comunitatea in cauza dificila sau chiar imposibila. Factorii de atractie sunt
factorii perceputi a exista in aria de destinatie. Acestia sunt in principal aceia
care promit individului scaparea de situatia neplacuta in care se afla si satis-
facerea unor trebuinte vitale pentru el.
A treia contributie a lui Bogue presupune ca in mod obisnuit orice
migratie concreta, reala, efectiva este rezultatul actiunii unei foarte mari varietati
de factori, natura si importanta acestora variind de la un caz la altul, ei putind fi
evidentiati doar in urma unor investigatii complexe de factura psiho-sociologica
efectuate in ariile din care se produce migratia respectiva.

Curs 09 (09.mar.2001)

O alta contributie importanta ii apartine lui E. Lee. Aceasta contributie

a fost concretizata in studiul “O teorie asupra migratiei”,
aparut in 1965. Dupa opinia lui E. Lee, migratia dintr-o arie in alta este
dependenta de trei categorii de factori:
 factorii de atractie si de respingere existenti in ariile de origine si de
destinatie.
 distanta dintre cele doua arii.

36
  obstacolele ce intervin pe parcursul dintre aria de origine si cea de
destinatie.
Dupa parerea lui E. Lee, intensitatea migratiei dinspre aria de origine
spre aria de destinatie este direct proportionala cu numarul factorilor de
respingere existenti in aria de origine si invers proportionala cu numarul si
dificultatea obstacolelor care se ridica in fata migrantilor si care trebuiesc
depasite pentru ca migratia sa se poata realiza.
Obstacolele intervenitoare actioneaza ca frina in calea migratiei si ele
pot fi usor de depasit de catre unii din cei care vor sa migreze sau dimpotriva
pot fi insurmontabile pentru altii. Printre asemenea obstacole enumeram:
marimea familiei, nivelul de instructie, nivelul de calificare profesionala, starea
de sanatate, mijloacele materiale disponibile etc. Este evident ca o familie avind
mai multi copii va intimpina mai mari greutati in realizarea migratiei decit o
familie fara copii.
Remarcabil la E. Lee este faptul ca, dupa parerea sa, migratia si
sansele de migratie sunt dependente, nu atit de factori obiectivi (factori de
atractie sau de respingere) cit mai ales de modul de percepere psihica si de
valorizare de catre diferite persoane a factorilor de respingere din aria de
origine si a celor de atractie din aria de destinatie. In functie de aceasta
percepere si valorizare depinde atit decizia de migrare cit si hotarirea cu care
actioneaza cei implicati pentru depasirea obstacolelor ce intervin si insasi
capacitatea de depasire a acestor obstacole.
Consideram ca aceasta opinie a lui E. Lee este o contributie importanta
pentru ca ea explica de ce oamenii aflati in exact aceleasi situatii si
confruntindu-se cu aceleasi dificultati se vor comporta foarte diferit – unii vor
decide sa migreze, altii vor decide sa ramina pe loc. Dintre cei ce decid sa
migreze, unii vor renunta la primul obstacol intilnit in timp ce altii vor depasi
toate obstacolele care le stau in cale pentru a realiza cu succes migratia spre
care au decis.
Astfel, pentru ca analiza a migratiei sa fie corecta si sa duca la o
imagine adecvata a fenomenului migrational in toata complexitatea lui, este
necesar sa se ia in consideratie nu numai factorii obiectivi care in principiu sunt
generatori de migratie ci si acei factori subiectivi care ii fac pe oameni sa
reactioneze total diferit la asemenea factori obiectivi. Problema este aceea de a
identifica ce anume determina ca unii si aceeasi factori obiectivi pentru unii
oameni sa devina motivatori puternici ai deciziei de a migra, capabili sa
potenteze o asemenea decizie, in timp ce pentru altii nu vor deveni factori
motivatori ai migratiei.
Se poate spune deci ca in cercetarea fenomenului migrational este
necesara o abordare deopotriva sociologica, cit si una de ordin socio –
psihologic.

37
 Migratia interna din Romania – analizind migratia interna din
Romania in perioada postbelica si indeosebi in perioada 1950 – 1990 vom
constata citeva caracteristici definitorii ale acesteia:
1. In primul rind vom constata ca in aceasta perioada s-a produs o migratie
interna foarte puternica, lucrul evidentiat de faptul ca la recensamintul populatiei
din 1992 aproape 40% din populatia tarii se constituia in migranti definitiv,
respectiv din persoane care-si aveau domiciliul legal in alta localitate decit locul
de nastere.
2. In al doilea rind directia majora de migratie a fost dinspre mediul rural
spre mediul urban, in asa fel incit aproape 75% din cresterea populatiei urbane
este datorata acestei migratii dinspre rural, acestui schimb neechivalent de
populatie intre mediul urban si mediul rural. Masivitatea migratiei si directia
prioritara dinspre rural spre urban sunt datorate actiunii conjugate in principal a
doi factori:
 procesul de cooperativizare a agriculturii care a generat un surplus
relativ de forta de munca in mediul rural comparativ cu nevoia de forta de
munca ale acestui mediu.
 procesul de industrializare care a facut posibila absorbirea unei bune
parti ale acestui surplus de forta de munca si implicit migratia spre urban pentru
simplul motiv ca imensa majoritate a societatilor industriale s-a construit in
orase.
3. Ca o a treia caracteristica poate fi considerat caracterul in mare masura
haotic si necontrolat al acestei migratii. Aceasta afirmatie poate fi sustinuta prin
doua argumente:
 in mod normal migratia interna ar trebui sa fie un proces de redistribuire
a populatiei in teritoriu in functie de balanta existenta intre necesarul si oferta de
forta de munca din diferite arii ale tarii. Ca atare, o migratie nationala ar fi
trebuit sa se reduca la deplasarea surplusului de forta de munca din anumite
arii, zone ale tarii pentru a satisface necesarul de forta de munca din alte arii. In
realitate in foarte multe situatii, din ariile de origine au plecat mai multe
persoane decit surplusul efectiv de forta de munca, iar in ariile de destinatie au
sosit mai multe persoane decit necesarul de forta de munca. In consecinta s-a
produs o desertificare demografica a unor arii si o supraaglomerare a altor arii.
 in mod firesc migratia ar fi trebuit sa se realizeze la distante cit mai
scurte. In realitate migratia s-a produs foarte frecvent la distante foarte mari,
inregistrindu-se in acelasi timp numeroase intersectari ale liniilor (directiilor) de
migratie.
4. O alta caracteristica ar reprezenta-o selectivitatea puternica a acestei
migratii pe virste si pe sexe. Au migrat indeosebi barbatii in virsta tinara –
adulta, ceea ce a generat puternice dezechilibre in structura pe virste si pe sexe
in cele doua medii de rezidenta. Datorita acestei selectivitati, populatia urbana a
devenit crescind masculinizata, respectiv cu ponderi mai mari de sex masculin
comparativ cu populatia rurala care devine tot mai feminina. La fel se modifica

38
si compozitia pe virste, in sensul ca se produce un proces de accentuata
imbatrinire demografica a populatiei rurale si de relativa intinerire a populatiei
urbane. Aceste modificari ale compozitiei pe virste si pe sexe au implicatiile
cunoscute asupra componentelor miscarilor naturale asupra populatiei si in
principal asupra natalitatii si mortalitatii.
Alaturi de aceste efecte de ordin demografic, migratia interna din
Romania, avind caracteristicile mentionate, a avut si o serie de implicatii de
ordin socio – economic, cultural etc.

TEORII ASUPRA POPULATIEI

Dupa opinia lui E. Socor, demografia este alcatuita din trei segmente:
statistica, teoria si politica de populatie. Referindu-ne la teorii asupra populatiei,
constatam ca inca din antichitate si pe tot parcursul evolutiei societatii omenesti
vom gasi o serie intreaga de idei, de reflexii asupra problemelor populatiei. Nu
putem vorbi totusi de o teorie propriu-zisa asupra populatiei decit in epoca
moderna, spre sfirsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX. Ideile despre
populatie formulate de diversi autori in diverse contexte istorice vizeaza in
esenta doua mari probleme:
 problema asa numitei “populatii optime”, adica problema celui mai potrivit
numar pe care ar trebui sa-l aiba populatia.
 problema modalitatilor in care se poate realiza si mentine acest numar
dezirabil sau optimal al populatiei.
Analizind aceste idei vom constata ca preocuparile existente in teoriile
moderne despre populatie sunt comune – intr-un fel sau altul, tuturor celor care
de-a lungul istoriei s-au aplecat asupra problemelor populatiei. Este vorba de
probleme cum ar fi:
 raportul populatie – resurse.
 raportul populatie – alimentatie.
 raportul populatie – dezvoltare.
 raportul populatie – forte de munca etc.
Mentionam ca toate ideile si teoriile despre populatie reprezinta in
esenta lor o reflectare teoretica a unor probleme reale sau presupuse cu care
se confrunta societatea in momentul in care aceste idei au fost elaborate. De
asemenea, retinem faptul ca in general continutul acestor idei, esenta lor, sunt
dependente de doi factori:
 de cantitatea si calitatea informatiilor demografice disponibile si de
gradul de rafinament al metodelor de analiza a acestor informatii.
 de orientarea filosofica si pozitia de clasa a autorului respectivelor idei si
conceptii.

39
 In Grecia antica ideile despre populatie sunt expuse si dezvoltate
indeosebi in lucrarile filosofice si politice ale celor doi mari reprezen-tanti ai
filosofiei clasice grecesti: Platon (in lucrarea “Republica”) si Aristotel.
Ideile despre populatie formulate indeosebi de catre Platon, sunt
influentate de specificul organizarii statale a Greciei antice, respectiv de
specificul statului cetate de tip grecesc de mici dimensiuni confruntat cu riscul
unei suprapopulari si deci a imposibilitatii de a asigura mijloacele de subzistenta
a unei populatii prea numeroase. Ca atare, Platon era preocupat de gasirea
modalitatilor pentru a evita riscul suprapopularii. El recomanda adoptarea unor
masuri ca: limitarea numarului copiilor si a familiilor, extinderea celibatului,
interdictia recasatoririi vaduvilor si in caz extrem mutarea prin colonizare a
excedentului de populatie in afara statelor cetate. Platon mai era preocupat si
de alte lucruri, cum ar fi:
 asigurarea unei calitati biologice adecvate a populatiei, el fiind primul
care pledeaza pentru adoptarea unor masuri eugenice, masuri ce au ca efect
nasterea de calitate biologica adecvata. El recomanda in acest sens ca sa se
organizeze periodic sarbatori populare in care sa se procedeze la tragerea la
sorti a celor care urmau a se casatori, pentru ca vointa divina sa aleaga, insa –
spunea Platon, nimeni nu ne impiedica sa masluim tragerea.
 perpetuarea structurii sociale a populatiei, impartirea acesteia in clase,
considerind ca aceasta este de asemenea rezultatul vointei divine.
Mentionam ca ironia soartei a facut ca statele cetate grecesti sa piara nu
ca urmare a suprapopularii ci ca urmare a subpopularii.
In Roma antica ideile despre populatie apartin indeosebi unor juristi si
ele sunt elaborate de pe pozitii cu totul diferite decit cele ale Greciei antice,
ideile au fost elaborate de pe pozitia unui mare imperiu ce era confruntat cu
pericolul depopularii. Ca atare, juristii Romei antice propuneau solutii de ordin
pro-natalist care sa incurajeze cresterea demografica. Prin masuri legislative se
urmarea in special stimularea natalitatii si asta in rindurile claselor avute din
metropola, din Roma. Masurile discutate erau primordial masuri de ordin fiscal
si vizau stimularea natalitatii si combaterea situatiei in care familiile nu aveau
copii prin excluderea lor de la mosteniri si prin obligarea de a plati impozite,
taxe masive etc.
Datorita faptului ca asemenea masuri legislative au fost incoeren-te si
mai ales prost si inconsecvent aplicate, rezultatele au fost practic nule. Situatia
demografica a Romei a continuat sa se deterioreze, ca si cea a Imperiului
roman care s-a prabusit ca urmare a invaziei barbarilor.
In perioada evului mediu ideile despre populatie au avut un caracter
predominant pro-natalist, ele fiind in deplina concordanta cu preceptele
religioase si cu morala crestina al carui dicton este: “Cresteti si va inmultiti”.
Mentionam ca aceste idei pro-nataliste aveau, dincolo de fundamentarea moral
– religioasa si o determinare socio – economica foarte clara.

40
 Datorita in principal precaritatii mijloacelor si cailor de comunicatie, ca
si al asistentei medico – sanitare, populatia tarilor evului mediu era permanent
confruntata cu riscul unei depopulari masive, ca urmare a unor calamitati
naturale sau a unor epidemii distrugatoare.
De precizat ca atunci cind se inregistrau surplusuri ingrijoratoare de
populatie se organizau faimoasele cruciade si expeditii organizate de papalitate.
Intrucit o buna parte din cruciati nu se mai intorceau, aceste cruciade erau
supranumite si “expeditii spre lumea de apoi”.
In perioada renasterii, adica intre secolele XIV – XVI se promova
reafirmarea increderii in om si in redescoperirea omului, fapt ce are ca efect pe
planul ideilor demografice sustinerea necesitatii unei cresteri demografice
continue pe baza argumentului ca pe de o parte oamenii au dreptul sa se
inmulteasca atit cit vor, iar pe de alta parte populatia reprezinta factor de putere
si factor de progres. Ideile in aceasta perioada sunt elaborate indeosebi de
reprezentantii a doua scoli economice: orientarea mercantilista si orientarea
fiziocrata.
Perioada capitalismului – tara clasica este considerata a fi Anglia. In
faza capitalismului incipient, adica a acumularii capitalului, se produc modificari
in structura social – economica a societatii, schimbari care au printre altele ca
efect semnificativ aparitia unui mare numar de populatie aflata in stare de
pauperism, saracie endemica (permanenta) si care reprezenta un pericol real
pentru rinduielile in curs de constituire.
Reactia la aceasta situatie demografica foarte grava a fost dubla, in
functie de orientarea filosofica si de pozitia de clasa a celor care sustin
asemenea idei. Reprezentantii comunismului utopic (Goodwin si Condoncet)
apreciau ca starea de saracie endemica a populatiei este rezultatul unor
rinduieli sociale nedrepte si unor gresite si inechitabile impartiri a resurselor si
ca, prin urmare, o asemenea stare poate fi depasita doar prin schimbarea
profunda a acestei rinduieli.
Unor asemenea idei, care reprezinta un pericol real pentru rinduielile
sociale existente li se va opune cel care va marca un punct de cotitura in
evolutia gindirii demografice – Thomas Robert Malthus.

Curs 10 (16.mar.2001)

Momentul Malthus – Th. Malthus a cochetat in tinerete cu socialismul

utopic, pentru ca mai apoi la virsta matura, sa devina poate cel mai fervent
adversar al acestei orientari.
Malthus este rezultatul unor conditii concret istorice, interne si
internationale. In anul 1798 el publica prima sa lucrare intitulata “Primul eseu
asupra principiilor populatiei”, lucrare nesemnata insa.
Acest moment se plaseaza istoric in contextul procesului general de
acumulare primitiva a capitalului, proces desfasurat cu cea mai mare forta

41
pentru inceput in Anglia, considerata tara clasica a capitalismului. Acest proces
de acumulare primitiva a capitalului are citeva efecte de ordin social care
justifica intr-un fel luarea de pozitie a lui Malthus, ca punct de vedere opus
reprezentantilor comunis-mului utopic din epoca.
Acest proces de acumulare primitiva a capitalului are ca prim efect
dislocarea masiva a unei bune parti a populatiei din mediul rural devenita
excedentara pentru nevoile agriculturii. Este perioada in care intinse terenuri
agricole sunt scoase din circuitul productiei agricole si transformate in pasuni
pentru ca prin cresterea oilor sa se asigure lina necesara manufacturilor.
Aceasta perioada s-a caracterizat prin ceea ce s-ar putea numi “mincarea
oamenilor de catre oi”. Drept rezultat, o buna parte a acestei populatii
excedentare migreaza in orase fiind doar partial absorbita de industria care
incepea sa se dezvolte puternic. Dar cea mai mare parte a acestei populatii
ajunge intr-o stare avansata de pauperism, creindu-se astfel o problema sociala
foarte grava ce se constituia intr-o amenintare pentru rinduielile sociale in curs
de constituire. O parte a acestei populatii dezradacinate ajunge sa
vagabondeze prin toata Anglia, recurgind frecvent la cersit si tilharie.
La o asemenea situatie socialistii utopici raspund, considerind-o ca fiind
rezultatul unor rinduieli sociale nedrepte si a unei inechitati in impartirea
bogatiilor societatii. Conform opiniei lor, solutia era una singura – schimbarea
rinduielilor sociale si realizarea unei impartiri echitabile a bogatiilor sociale.
Reprezentantii socialismului utopic considerau in plus ca folosindu-se de
cuceririle stiintei se pot asigura mijloacele de subzistenta suficiente sustinerii
unei populatii oricit de numeroase.
La asemenea afirmatii Malthus raspunde ca aceasta suprapo-pulatie
este rezultatul actiunii unor legi naturale, aparitia ei fiind inevitabila. Malthus
crede ca vinovatii principali ai starii de saracie generalizata sunt tocmai cei ce
se afla in mizerie pentru ca sunt prea multi, impunindu-se deci reducerea
drastica a numarului acestora. Malthus se pronunta categoric impotriva oricaror
reforme sociale si a oricaror actiuni caritabile in favoarea saracilor. Pozitia lui
Malthus e justificata si de un factor extern – se stie ca in anul 1789 a avut loc
revolutia din Franta, desfasurata sub faimoasa lozinca: “Libertate, egalitate,
fraternitate”. Ideile promovate de reprezentantii revolutiei franceze capatau
audienta si in Anglia, constituind o amenintare in plus pentru orinduielile sociale
existente, pentru clasa conducatoare.
In esenta, in lucrarea mentionata, Malthus sustine doua idei de baza:
 daca nu intimpina obstacole puternice, preventive si restrictive atunci
populatia tinde sa se dubleze la fiecare 25 de ani, aceasta fiind o lege naturala.
 in timp ce populatia creste in progresie geometrica (se dubleaza la
fiecare 25 de ani), resursele alimentare cresc doar in progresie aritmetica, deci
cu o unitate in aceeasi unitate de timp. Astfel rezulta o crestere progresiva a
discrepantei dintre numarul populatiei si mijloacele de subzistenta disponibile.

42
 In consecinta se impun masuri de stopare sau de reducere a cresterii
populatiei, masuri care sa duca la scaderea populatiei aflate in mizerie, care
fiind prea numeroasa, este cauza propriei sale stari materiale deplorabile. Fiind
insa un reprezentant al bisericii, Malthus nu putea propune masuri care sa
insemne limitarea brutala a cresterii populatiei, nu putea recomanda avortul
precum si nici alte masuri de acest gen. El considera ca ritmul de crestere a
populatiei se poate reduce prin utilizarea unor metode preventive, de tipul:
aminarea casatoriei sau chiar evitarea acesteia, glorificind in schimb castitatea
si celibatul.
Mentionam ca Malthus insusi a fost surprins de ecoul produs de
aceasta lucrare, el publicind mai multe editii ulterioare (sub nume propriu de
data aceasta) in care dezvolta ideile mentionate anterior, aducind o
argumentatie faptica suplimentara.
Trebuie spus ca evolutiile ulterioare au infirmat ambele idei ale lui
Malthus. Pe de o parte, nicaieri populatia nu s-a dublat cu regularitate la fiecare
25 de ani, dupa cum – pe de alta parte, nicaieri nu s-a inregistrat acea
disproportie catastrofala intre cresterea demografica si cresterea mijloacelor de
subzistenta. Dimpotriva, s-au inregistrat perioade in care ritmul de crestere al
producerii mijloacelor de subzistenta a fost egal sau chiar mai mare decit ritmul
de crestere demografica.
Se poate spune insa ca dincolo de caracterul discutabil al ideilor
enuntate si dincolo de faptul ca evolutiile ulterioare au infirmat previziunile lui
Malthus, acesta ramine un moment de referinta din doua motive:
 el este primul care a constientizat si afirmat deschis ecuatia demo –
economica, punind problema raportului dintre crestere demografica si
dezvoltare economica.
 prin reactiile pe care le-au trezit ideile lui, Malthus a contribuit implicit la
dezvoltarea ulterioara a ideilor despre populatie.
In perioada ulterioara lui Malthus s-au conturat in principal doua tendinte:
 incorporarea ideilor lui Malthus in lucrarile reprezentantilor scolii
economice clasice, reprezentata indeosebi de Smith si Ricardo. Acestia au tins
sa accepte si sa sustina ideea lui Malthus, idee ce viza posibila discrepanta
dintre cresterea demografica si cea economica si implicit necesitatea frinarii
cresterii demografice pina la nivelul atingerii unei stari stationare sau cel putin
semista-tionare.
 tendinta opusa celei anterioare, caracterizindu-se prin respingerea
categorica a ideilor sustinute de Malthus, respingerea atribuita unor economisti
si mai ales unor reprezentanti ai orientarii socialiste.
Cele mai vehemente critici au fost aduse de catre Marx si Engels in
lucrarile “Capitalul” si “Scrisori despre capital”. Acestia ii reprosau lui Malthus
citeva lucruri:

43
  caracterul reactionar al ideilor sustinute de el si faptul ca intreaga
conceptie a lui Malthus era orientata impotriva paturilor sarace si in favoarea
claselor avute.
 Marx ii reprosa lui Malthus lipsa de originalitate a ideilor sustinute,
acuzindu-l chiar de plagiat, considerind ca Malthus si-ar fi insusit idei sustinute
anterior de diversi autori englezi si americani. Si romanul Emanuel Socor
considera ca lucrarea nu-i apartine lui Malthus ci unui calugar venetian.
 lui Malthus i se mai reproseaza faptul ca el recurge la generalizari pripite
dispunind de o baza de date destul de redusa si de o calitate indoielnica. Acest
repros este unul indreptatit, intrucit Malthus isi bazeaza teoria in mare masura
pe cresterea demografica inregistrata in America de Nord, crestere care insa nu
era rezultatul unei cresteri naturale ci provenea ca urmare a marilor migratii din
Europa.
Cea mai importanta obiectie a lui Marx este aceea ca nu se poate
afirma ca exista o lege naturala absoluta a populatiei care sa guverneze
evolutia acesteia in orice conditii. El apreciaza ca o lege naturala nu poate
exista decit in cazul animalelor si al plantelor – si aici doar in situatia in care nu
s-a produs o interferenta a omului. In consecinta, fiecare mod de productie are
propria sa lege a populatiei. Ca atare, situatia vizata de Malthus asupra
populatiei este specifica modului de productie capitalist.
Suprapopulatia despre care vorbea Malthus nu este o suprapopulatie
absoluta ci una relativa, relativa la nevoile medii de valorificare a capitalului.
Aparitia acestei suprapopulatii este rezultatul mecanismului acumularii
capitalului sau a mecanismului productiei capitaliste fiind un rezultat al acestui
mod de productie si in acelasi timp o conditie a functionarii acesteia.
Aparitia acestei suprapopulatii relative se datoreaza, spunea Marx,
evolutiei diferentiate a celor doua componente ale capitalului: rezultatul unei
cresteri mai putin rapide a capitalului variabil, comparativ cu cea a capitalului
constant. Din acest fapt rezulta ca o parte a fortei de munca potentiala ramine
neutilizata.
Marx aprecia ca putem vorbi de trei tipuri de suprapopulatie:
 suprapopulatia flotanta – este cel mai important tip. Este acea parte a
fortei de munca care este atrasa in circuitul productiv sau scoasa din acesta in
functie de ciclul dezvoltarii economice. Aceasta suprapopulatie flotanta este
generata desomaj, somerii constituind armata industriala de rezerva care are
rolul de a satisface eventualele tendinte de crestere economica, dar mai ales
are rolul de a functiona ca factor de presiune.
 suprapopulatia latenta este reprezentata de excedentul de forta de
munca rurala care este permanent gata sa migreze in urban la cel mai mic
semn de expansiune economica. O buna parte a suprapopulatiei latente devine
suprapopulatie importanta atunci cind migreaza in urban pentru ca doar o mica
parte a acesteia va fi efectiv si permanent ocupata in activitati economice.

44
  suprapopulatia stagnanta reprezinta acea parte a populatiei care este
accidental si neregulat ocupata in activitati economice. Este vorba de persoane
handicapate, bolnavi cronici etc.
Asemenea fenomene de suprapopulatie sunt specifice modului de
productie capitalist si determinate de acesta. Marx isi exprima speranta ca intr-
un nou mod de productie socialist sa nu mai fie posibila aparitia suprapopulatiei.
Doua teorii mai recente despre populatie:

Optimul demografic (populatia optima). Ideea unui optim demo-grafic

este intr-un fel o permanenta a istoriei ideilor despre populatie. Toti cei care s-
au ocupat de problemele populatiei si-au pus intrebarea “Care ar fi numarul
optim al populatiei?”. Raspunsurile au fost foarte diferite, insa nu s-a putut
argumenta nici unul.
Cel care abordeaza cel mai realist aceasta problema a populatiei
optime este demograful francez A. Sauvy, autorul lucrarii “Teoria generala a
populatiei”. El considera ca acest concept de “populatie optima” trebuie privit
mai mult ca un concept operational, ca instrument de lucru. Ca atare, orice
incercare de stabilire a acestui optim demografic, valabil oriunde si oricind, este
inutila pentru ca in fond populatia optima nu este altceva decit acea populatie
care asigura atingerea in cele mai bune conditii a unui obiectiv predeterminat.
Aceasta inseamna ca o populatie optima poate fi stabilita si definita doar in
raport cu un anumit obiectiv de natura economica, medicala, politica etc. Ca
atare, trebuie stabilit in functie de conditii concrete care poate fi considerat
numarul cel mai potrivit al populatiei si compozitia pe virste si pe sexe cea mai
potrivita a acesteia.
Cel mai frecvent se vorbeste de optimul demografic economic,
intelegindu-se situatia in care populatia disponibila, apta de munca poate fi
absorbita in activitati economice, in conditii care asigura in acelasi timp cea mai
eficienta utilizare a acestei forte de munca.

Teoria tranzitiei demografice este cea mai recenta teorie. Ceea ce

particularizeaza aceasta teorie este faptul ca este prima teorie care are la baza
o experienta demografica reala. Este teoria care se bazeaza pe procesul real al
tranzitiei demografice, respectiv al tranzitiei de la rate inalte si oscilante ale
natalitatii si mortalitatii spre rate scazute ale acestor fenomene demografice.
Aceasta teorie se bazeaza pe declinul tranzitional al fertilitatii si al mortalitatii
produs in tarile mai dezvoltate economic, tari caracterizate in prezent prin rate
foarte scazute ale fertilitatii, ca si ale mortalitatii.
Aceasta teorie sustine ca in evolutia unei populatii putem identifica mai
multe faze (stagii):
 stadiul pretranzitional – ratele natalitatii si mortalitatii sunt foarte
ridicate, sporul natural al populatiei este foarte scazut, nivelul acestor rate este
determinat de presiunile exercitate asupra populatiei, de conditiile economice si

45
cele de mediu. In aceasta faza fertilitatea este naturala si nu se exercita nici un
fel de control asupra ei.
 stadiul tranzitional – datorita dezvoltarii economice si a progreselor in
medicina se produce un declin puternic al mortalitatii. Mortalitatea, ca si
fertilitatea, are o forta inertiala mai mare si de aceea raspunde mai greu acestor
schimbari socio – economice. Ca atare ea continua un timp sa aiba un nivel
foarte inalt dupa care incepe sa scada.
 stadiul tranzitiei incheiate – nivelul fertilitatii este foarte scazut ca
urmare a controlului constient al acesteia, nivelul mortalitatii si sporului natural
este de asemenea scazut.
Dupa parerea unor autori, parere confirmata de realitate, se poate vorbi
de o a patra faza – faza post-tranzitie in cursul careia fertilitatea continua sa
scada in timp ce mortalitatea are o tendinta usoara de crestere. Acest lucru are
ca rezultat scaderea nivelului natalitatii sub cel al mortalitatii, sporul natural
devine negativ, numarul populatiei scazind astfel in mod absolut.
Fata de aceasta teorie sunt exprimate doua pozitii radical deosebite:
 sunt autori care accepta fara rezerve aceasta teorie pe care o considera
ca avind o valoare explicativa absoluta cit si o valoare predictiva. Sustinatorii
acestei teorii considera ca in mod obligatoriu populatia tuturor tarilor din lume va
urma mai devreme sau mai tirziu acest curs de evolutie si ca deci e inevitabila
producerea acestei tranzitii demografice in toate zonele lumii fara exceptie.
 a doua pozitie fata de aceasta teorie este sustinuta de cei care contesta
teoria prin statutul ei. Acestia apreciaza ca teoria repre-zinta cel mult o
generalizare empirica a unor experiente demogra-fice reale, teoria descriind
deci cum s-a produs tranzitia fara a explica ce a determinat aceasta evolutie.
Mai exista o categorie de adversari ai acestei teorii, respectiv cei care-i contesta
orice valoare predictiva. Ei sustin ca nimic nu ne indreptateste sa afirmam cu
certitudine ca evolutiile demografice din tarile mai dezvoltate in anumite
contexte social – istorice vor fi regasite si in tarile in prezent mai putin
dezvoltate. Mai mult decit atit se pune si problema daca asemenea evolutii ar fi
realmente dezirabile pentru tarile slab dezvoltate economic. Altfel spus, se pune
sub semnul intrebarii nu numai posibilitatea ci si dezirabilitatea repetarii
experientei nu fericita a tarilor dezvoltate, avind in vedere ca modul de
dezvoltare a acestora a generat multe necazuri pentru omenire (ex: consumul
exagerat de resurse sau lipsa oricarei griji pentru protectia mediului).
In concluzie, aceasta teorie este interesanta dar nu are valoarea si forta
explicativa pe care o acorda sustinatorii ei.

Curs 11 (23.mar.2001)

POLITICA DEMOGRAFICA

46
 Demografia are o dubla finalitate:
 finalitate cognitiva – vizeaza cunoasterea amanuntita a fenomenelor si
proceselor demografice, precum si determinarile si consecintele acestora.
 finalitate practica – consta in utilizarea ansamblului de cunostiinte
dobindite in vederea intreprinderii unor actiuni practice menite sa influenteze
cursul evolutiei demografice in sensul dorit de noi. Aceasta finalitate practica
evidentiaza ca niciodata cunoasterea nu este si nu poate fi considerata scop in
sine.
Cunostiintele sunt deci asimilate in vederea utilizarii practice.
Finalitatea practica a demografiei isi gaseste concretizarea in politica
demografica sau politica de populatie. Daca putem defini politica drept un
ansamblu de principii, de obiective si de mijloace utilizate in vederea atingerii
acestor obiective, atunci politica demografica va consta in ansamblul de principii
care sa ghideze actiunea in domeniul populatiei, un ansamblu de obiective de
ordin cantitativ si calitativ, stabilite pentru a fi atinse si un ansamblu de metode
si tehnici utilizate.
Intre politica demografica si stiinta demografiei propriu zisa ar trebui sa
existe o foarte strinsa legatura si conditionare reciproca, deoarece stiinta
demografiei nu se poate considera implinita decit in masura in care ea poatea
sa potenteze actiunea umana in domeniul populatiei. Pe de alta parte nu este
conceputa o politica demografica cu sanse de reusita decit daca ea se bazeaza
pe o cunoastere stiintifica a domeniului asupra caruia urmeaza sa se actioneze.
Politica demografica, ca si demografia, poate fi definita intr-un sens mai
restrins si intr-unul mai larg. In sens restrins, politica demografica se rezuma la
ansamblul de actiuni indreptate exclusiv asupra componenetelor schimbarii
populatiei, incercind modificari in sensul dorit a nivelului si a cursului de
evolutie. In sens larg, politica demografica vizeaza actiunea asupra conditiilor
social-economice sau de alta factura care se presupune ca au o anumita
influenta asupra fenomenelor si proceselor demografice.
In mod obisnuit, despre politica demografica se discuta facindu-se apel
la definitia in sens restrins a ei, politica demografica fiind considerata si
abordata ca parte componenta a politicii generale de dezvoltare socio-
economica.
Politica demografica inseamna in esenta actiune menita sa influenteze
cursul evolutiei demografice in sensul dorit de noi. In principiu acest curs de
evolutie poate fi modificat prin actiunea asupra oricarei componente a
schimbarii populatiei: asupra natalitatii, mortalitatii si migratiei. Exista anumite
deosebiri de esenta in privinta posibilitatii de actiune asupra acestor
componente cit si in ceea ce priveste efectul acestei actiuni asupra evolutiei de
ansamblu a populatiei.
In legatura cu mortalitatea, singura solutie si directie de actiune
socialmente acceptata este aceea de reducere a acesteia. In consecinta

47
actiunea asupra mortalitatii are efect chiar atunci cind se consolideaza o politica
demografica care sa determine cresterea populatiei si in nici un caz o politica
de reducere a populatiei. Se apreciaza ca politica in domeniul mortalitatii este
mai curind o componenta a politicii medico-sanitare decit o politica demografica.
In legatura cu migratia, trebuie afirmat ca singura migratie ce conteaza
in modificarea numarului populatiei nationale este migratia externa. In mod
obisnuit, migratia externa are un nivel suficient de scazut pentru a nu influenta
decisiv asupra numarului populatiei. Mai mult, incurajarea sau descurajarea
migratiei externe se face de obicei nu din considerente pur demografice, nu
pentru a influenta numarul populatiei ci din considerente de ordin economic.
Rezulta ca influentarea cursului de evolutie demografica se poate face,
daca nu exclusiv, totusi in cea mai mare parte prin actiune asupra natalitatii.
Din acest motiv politica demografica se reduce la politica de incurajare sau de
descurajare a natalitatii.
In legatura cu politica demografica se pun citeva probleme:
 este posibila promovarea unei politici demografice?
 care sunt principalele tipuri de politica demografica?
 ce anume determina optiunea pentru un anume tip de politica
demografica?
 ce metode si mijloace pot fi utilizate pentru promovarea unei politici
demografice?
La prima intrebare, raspunsul este un dat conditionat. Este posibila
promovarea unei politici demografice, dar exista o limita in promovarea unei
asemenea politici. Posibilitatea promovarii unei politici demografice poate fi
sustinuta prin urmatorul argument: se constata cu usurinta ca exista diferente,
uneori semnificative, intre nivelul natalitatii inregistrat in diferite tari sau chiar in
diferite regiuni ale aceleiasi tari. Se constata schimbari importante in nivelul
natalitatii in una si aceeasi tara de-a lungul timpului. Este greu de presupus ca
ar exista diferente notabile in privinta fecunditatii sau capacitatii reproductive
intre femeile din diferite tari, cum este greu de acceptat ca se pot produce
modificari semnificative ale acestei activitati in cadrul populatiei aceleiasi tari.
Din aceste lucruri rezulta ca trebuie sa existe o serie intreaga de factori care
diferentiaza diferite tari sau diferite etape din evolutia aceleiasi tari. In momentul
in care putem identifica factorii care influenteaza nivelul natalitatii si putem gasi
modalitatile de actiune asupra acestor factori, vom putea actiona eficient si
asupra nivelului natalitatii.
Exista si anumite limitari in promovarea unei politici demografice:
 limitari de ordin cognitiv – nimeni nu poate afirma cu certitudine ca
dispune de cunostiinte sigure privind factorii care au influenta asupra natalitatii,
privind modul in care acesti factori actioneaza si interactioneaza, ca si modul in
care se poate actiona asupra factorilor presupusi ca fiind determinanti ai
nivelului natalitatii. Putem spune ca se poate vorbi cu greu in prezent in orice
tara de o politica demografica absolut stiintific fundamentata.

48
  limitari de ordin economic – chiar presupunind ca am cunoaste
adecvat factorii determinanti ai natalitatii, ca si modalitatile de manipulare a lor,
este foarte posibil ca acele tari care au cea mai mare nevoie de influentare a
natalitatii sa nu dispuna de mijloace economice, de resurse financiare – uneori
considerabile, care sunt necesare punerii in practica a unei astfel de politici.
 limitari de ordin etic – orice actiune in domeniul populatiei, in cazul de
fata orice actiune in directia modificarii comportamentului reproductiv al
acesteia nu este admisibila decit in conditiile respectarii stricte a demnitatii
umane, a libertatii de decizie a omului. Este total inacceptabil faimosul principiu
machiavelic “Scopul scuza mijloacele”. O politica demografica este din acest
motiv foarte greu de promovat in conditii acceptabile din punct de vedere moral,
intrucit ea trebuie sa incerce sa satisfaca doua cerinte de multe ori
incompatibile: sa satisfaca nevoia societatii de un anumit numar de populatie si
libertatea cuplului si a femeii de a stabilii descendenta la nivelul dorit.
In functie de ceea ce se urmareste, incurajarea natalitatii si accelerarea
cresterii demografice sau dimpotriva de descurajare a natalitatii si temperare a
cresterii populatiei, politica demografica poate fi o politica pronatalista sau,
dimpotriva – o politica antina-talista. Uneori cele doua tipuri de politica mai
sunt numite politica populationista si politica antipopulationista. Daca
politica pronatalista ar putea fi definita ca politica populationista, o politica
antinatalista, promovata cu mijloace adecvate nu poate fi considerata
antipopulationista, deoarece in acest caz reducerea natalitatii nu reprezinta un
scop in sine ci vizeaza solutionarea unor probleme economice serioase cu care
se confrunta populatia si vizeaza imbunatatirea standardului economic sau a
vietii populatiei respective.
Se poate spune ca desi deseori nu se constientizeaza si nu se
recunoaste in mod explicit orientarea pro- sau antinatalista a unei politici
demografice, este determinata de raportul existent intre marimea unei populatii
date si perspectivele de populatie si intre marimea considerata optima si
tendintele de evolutie considerate a fi optime sau dezirabile.
Nevoia unei politici demografice apare indeosebi atunci cind se
constata discrepante intre o situatie optima si situatia reala a unei populatii. In
cazul in care marimea unei populatii si tendintele de evolutie se plaseaza
deasupra nivelului optim, va fi adoptata o politica antinatalista iar cind marimea
populatiei este sub nivelul optim se va adopta o politica pronatalista.
Mijloacele folosite in promovarea unei politici demografice sunt:
 mijloace de ordin juridic administrativ – constau in legislatia privind
avortul, contraceptia, divortul, prin acestea putindu-se incuraja sau descuraja
natalitatea.
 mijloace de ordin medico-sanitar – pot fi utilizate fie in directia cresterii
sau reducerii natalitatii.
 mijloace economice – constau in stimulente economice de diferite
tipuri, utilizate fie pentru cresterea natalitatii fie pentru diminuarea acesteia.

49
Aceste stimulente economice pot fi pozitive (ajutoare, alocatii) sau negative
(penalizari).
 mijloace cultural – educative – consatu in esenta in propaganda pro-
sau antinatalista, apelindu-se la sentimentul mindriei nationale, la spiritul de
datorie etc. Aceste mijloace educationale propagandistice au de obicei eficienta
mai mare in acele tari care au un standard de viata mai ridicat si in care este
mai puternic inradacinat sentimentul mindriei nationale.
Exista deosebiri substantiale in privinta mijloacelor utilizate pentru
promovarea unei politici demografice in functie de regimul politic existent intr-o
tara. De obicei in regimurile dictatoriale se utilizeaza cu precadere mijloace
juridico-administrative sau mijloace economice cu caracter de sanctiune. In
regimurile democratice accentul este pus pe mijloacele economice, educational-
propagandistice si medico-sanitare, iar in cadrul mijloacelor economice si partial
juridice predomina cele cu caracter stimulatoriu.
Indiferent de tipul de politica demografica abordat si de regimul politic
existent intr-o tara, eficacitatea unei politici demografice este dependenta de:
 adaptarea mijloacelor utilizate la obiectivele propuse si la specificul
populatiei vizate
 coerenta si continuitatea acestor mijloace
 utilizarea pe cit posibil a unor game variate de metode si mijloace
complementare.
S-a constatat ca niciodata o politica demografica nu a avut succesul
scontat. Orice politica demografica pentru a avea sanse de reusita trebuie sa
stabileasca obiective realiste, posibil de atins si sa puna in practica o gama
variata de metode si tehnici adecvate obiectivelor stabilite

50