Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DREPTUL EUROPEAN AL
FUNCŢIEI PUBLICE
1
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
CUPRINS
2
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
3
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Reconstrucţia ţărilor care au suferit pagube materiale şi umane în timpul celui de-al
doilea război mondial (1939 - 1945) a impus reglementarea unor norme de conduită în plan
internaţional (norme de natură politică, monetară, socială şi comercială). Aceste reglementări
s-au concretizat din punct de vedere juridic în negocierea şi semnarea unor convenţii
internaţionale.
În domeniul dreptului internaţional public, trebuie menţionate în special Planul
Marshall, Organizaţia Naţiunilor Unite, dar şi pe plan local, Organizaţia europeană de
cooperare economică (OECE, înfiinţată în anul 1948 şi înlocuită în anul 1961 cu Organizaţia
de cooperare şi dezvoltare economică, OCDE).
În domeniul monetar, au fost încheiate Acordurile de la Bretton Woods, din anul
1945, prin care s-au înfiinţat Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca internaţională
pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), care pun bazele unei noi ordini monetare
internaţionale.
Consiliul Europei vine să completeze, în plan politic, organizaţiile precedente,
reunind, în temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949, statele europene care beneficiau
de un regim democratic pluralist şi erau ataşate idealurilor de protecţie a drepturilor omului.
Cadru al dialogului politic, Consiliul Europei este de asemenea, un instrument de armonizare a
drepturilor omului la nivel naţional.(vezi Convenţia europenaă a drepturilor omului, semnată
al Roma la 4 noiembrie 1950 şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.)
Strict la nivel european, experienţa nefericită a războiului, imensele pagube materiale
şi omeneşti au impulsionat opinia politică a înalţilor demnitari europeni pentru a găsi soluţii
care să preîntâmpine declanşarea unei alte conflagraţii de dimensiunile celor două războaie
mondiale. Un rol important pentru apropierea statelor europene şi pentru demararea procesului
4
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
de integrare în accepţiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet, datorită căruia s-au făcut
primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene. Acesta, îndeplinind funcţia de
şef al Organizaţiei naţionale a planificării din Franţa, a propus ca producţia de cărbune şi oţel
din Franţa şi Germania să fie administrată de către un organism supranaţional.1 La 9 mai 1950,
Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franţei lansa declaraţia, inspirată de către Jean
Monnet, prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui şi oţelului, care să fie condusă
potrivit metodelor naţionale ce implică o ruptură de schemele tradiţionale ale relaţiilor dintre
state.realizarea acestei pieţe a fost un prim pas pe calea dezvoltării pe care o cunoaştem astăzi
pentru statele europene.
“Planul Schuman”, conceput pentru a evita un nou conflict armat de dimensiuni
majore a pus sub control internaţional ramurile de bază ale industriei de armament, prin
intermediul unui tratat inviolabil, acceptat de către Germania, Franţa, Belgia, Olanda,
Luxemburg şi Italia, în calitate de membrii fondatori. Tratatul asupra Comunităţii europene a
cărbunelui şi oţelului a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani.2
Încheierea tratatului s-a realizat mult prea devreme pentru ca părţile semnatare să afirme cu
convingere perenitatea acestuia, însă instituţiile constituite prin acest tratat au demonstrat o
viziune nouă asupra vieţii internaţionale, în sensul urmăririi avantajelor individuale în procesul
de realizare a interesului uropean comun. Negociatorii tratatului CECA au avut din partea
naţiunilor pe care le reprezentau, mandatul politic de a constitui o organizaţie total nouă, atât
din punct de vedere al obiectivelor, cât şi al metodelor sale de traspune în practică a misiunii
trasate. La cererea reprezentanţilor Olandei, a fost constituit un Consiliu de Miniştri, dar şi o
Adunare Parlamentară şi o Curte de Justiţie. Toate deciziile importante pentru viaţa economică
şi socială a ţărilor semnate se adoptau cu unanimitate de către Înalta Autoritate, organism a
cărui independenţă şi autonomie au fost avute în vedere drept principii pentru tratatul întreg,
ca reguli care nu pot fi încălcate în nici un fel.
1
Augustin Fuerea – Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 15
2
Tratatul instituind CECA a expirat la 23 iulie 2002. conform art. 1 din Protocolul asupra consecinţelor
financiare ale expirării tratatului CECA, adoptat la Nisa în anul 2000, „toate bunurile şi obligaţiile CECA, aşa
cum se găsesc ele la data de 23 iulie 2002, sunt transferate Comunităţii europene, începând cu data de 24 iulie
2002”
5
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Astfel, relaţiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediul
industriiilor de război (cărbune şi oţel) dar în scurt timp s-a evidenţiat nevoia unei mai strânse
colaborări între statele fondatoare ale CECA. Paul Henz Spaark, politician de origine belgiană,
a redactat raportul care îi poartă numele, raport prin care a propus şi argumentat nevoia creării
a încă două uniuni între statele europene: o uniune economică la nivel general, dar şi o uniune
particulară pentru gestionarea în comun a problemelor în legătură cu utilizarea paşnică a
energiei atomice.
Tratatele instituind CEEA şi CEE au fost semnate la 25 martie 1957 la Roma. Noile
comunităţi s-au inspirat din concepţiile cu privire la instituţiile comune puse deja în practică
prin tratatul CECA, pe calea unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene.3 În
aceeaşi zi cu semnarea tratatelor de la Roma, cele 6 state fondatoare au semnat şi Convenţia cu
privire la instituţiile comune, stabilind că tuturor celor 3 comunităţi, create prin statate diferite
şi cu misiuni distincte, li se alătură în sfera lor de competenţă aceeaşi Adunare parlamentară şi
aceeaşi Curte de justiţie. Deşi avută în vedere încă de la început, unitatea deplină a instituţiilor
celor trei comunităţi, CEE, CECA şi CEEA s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles
instituind o Comisie Unică şi un Consiliu unic (Tratatul de fuziune al executivelor comunitare,
semnat în 1965 şi intrat în vigoare în 1967).
Statele Unite ale Europei pe care le anticipa Winston Churcil în discursul ţinut în
septembrie 1944 nu mai sunt doar un concept demagogic care să stârnească atenţia studenţilor
auditori sau curiozitatea unor politicieni. De la cele trei comunităţi europene (a cărbunelui,
oţelului şi energiei atomice) şi până la Europa unită de astăzi, statele bătrânului continent au
parcurs un drum lung şi, uneori, anevoios. Este, aşadar, cu atât mai mare satisfacţia astăzi,
când Europa este în pragul înfăptuirii ultimilor paşi pentru integrarea politică, prin adoptarea şi
punerea în practică a constituţiei unice europene.
3
Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea – „Drept instituţional comunitar european”, Ediura Actami, Bucureşti, 2000,
p. 14
6
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcţiei comunitare, care a
început în anul 1952.4, o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Paris privind
Comunitatea Europeană, semnat la 18 aprilie 1951. Tratatul de la Maastricht, cel care a creat
Uniunea Europeană, a fost semnat la 7 februarie 1992, în localitatea al cărui nume îl poartă, şi
a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Uniunea Europeană, potrivit prevederilor tratatului său institutiv, este constituită pe
trei piloni: Comunităţile europene, Politica externă şi de securitate comună (PESC) şi
cooperarea poliţiei şi judiciară în materie penală. În momentul optării pentru această structură
susţinută pe trei piloni doar Comunităţile europene prezentau suficientă siguranţă pentru a
susţine existenţa Uniunii, ceilalţi piloni fiind în construcţie.
Intrarea în vigoare a Constituţiei europene şi desăvârşirea integrării la nivel politic va
înlătura împărţirea pe cei trei piloni, însă mai înainte de finalizarea procesului de adoptare a
constituţiei pentru Europa, Uniunea Europeană îşi bazează existenţa prevederile exprese ale
tratatului institutiv, adică exclusiv pe structura templieră indicată de tratat.
Participarea la relaţii sociale guvernate de norme de drept (raporturi juridice) are loc
doar pentru subiecţi de drept care au capacitatea recunoscută de lege pentru a-şi asuma
răspunderea pentru faptele lor. Persoanele fizice şi persoanele juridice dobândesc drepturi şi
îşi asumă obligaţiile în nume propriu în conformitate cu reguli stricte de drept, care
reglementează instituţia capacităţii juridice.
Capacitatea juridică generală reprezintă facultatea, posibilitatea, aptitudinea de a
participa ca titular de drepturi şi obligaţii juridice, de regulă, în orice raporturi juridice, legea
neprohibind această participare de nici o condiţie. Capacitatea juridică specială reprezintă
aptitudinea recunoscută de normele juridice de a participa, în calitate de subiect de drept în
raporturile juridice, numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.5
La nivelul vieţii economice şi sociale din interiorul unui stat, dobândirea capacităţii
juridice pentru persoanele fizice şi juridice este reglementată prin normele de drept ale statului
angajat în virtutea cetăţeniei sau naţionalităţii subiectului de drept implicat. Dimpotrivă,
4
Augustin Fuerea – “Manualul Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 183
5
Florin Oprea – “Teoria generală a statului şi dreptului”, suport de curs pentru învăţământul la distanţă,
Facultatea de Aconomie şi Administrarea Afacerilor, Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2004
7
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
pentru participarea la relaţii sociale din sfera dreptului internaţional, problema capacităţii
juridice se pune în mod diferit.
Astfel, persoanele juridice reprezintă subiecte colective de drept, pentru care
dobândirea capacităţii juridice are loc de la data înfiinţării lor potrivit legii naţionale. Acest
moment este bine delimitat în timp, pentru ca respectivul subiect colectiv de drept să se
implice efectiv în raporturile juridice, suportând consecinţele care decurg prin asumarea
obligaţiilor şi exercitarea drepturilor în nume propriu şi personal. Mai mult chiar, există unele
particularităţi pentru capacitatea de exerciţiu şi capacitatea de folosinţă.
Capacitatea de folosinţă, definită ca aptitudinea generală şi abstractă de a avea
drepturi şi obligaţii este dominată în cazul persoanelor juridice de principiul specialităţii.
Aplicarea acestui principiu ne conduce la ideea că un subiect colectiv de drept poate avea doar
acele responsabilităţi care se circumscriu obiectului său de activitate declarat. Activităţile care
se situează în afara obiectului de activitate nu corespund scopului înfiinţării subiectului
colectiv de drept şi nu au caracter legal.
Capacitatea de exerciţiu, cea de-a doua componentă a capacităţii juridice în general,
desemnează aptitudinea subiecţilor de drept de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii personal. Pentru persoanele juridice, momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu
coincide cu desemnarea organelor de conducere, care îndeplinesc sarcinile executive ale
subiectelor de drept. Subiectele colective de drept nu au posibilitatea de a-şi exercita drepturile
şi asuma obligaţiile decât prin intermediul organelor de conducere, care să execute efectiv
toate operaţiunile inerente activităţii curente. Investirea unor persoane cu funcţie executivă
coincide aşadar cu momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice.
Analizând capacitatea juridică a Uniunii Europene, se pot naşte o serie de
neconcordanţe. Astfel, Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht, 1993) nu a recunoscut în
mod expres personalitatea juridică pentru uniune, dar nici nu a exclus ideea că Uniunea are
personalitate juridică proprie şi se manifestă ca un subiect de drept colectiv distinct de
personalitatea juridică a membrilor săi. Prin prisma regulilor de drept, participarea ca subiect
distinct la relaţiile internaţionale presupune existenţa elementelor necesare pentru
recunoaşterea capacităţii juridice, sub ambele forme ale sale, respectiv capacitatea de de
folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
8
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
6
Augustin Fuerea – “Manualul Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, p. 186
9
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Figura 1
Privire de ansamblu asupra principalelor entităţi ce formează cadrul instituţional comunitar
CONSILIUL EUROPEAN
- entitate politică
- şefi de stat şi/sau de guvern
- preşedintele Comisiei Europene
COMISIA EUROPEANĂ
- instituţie executivă
Consiliul
Economic şi Social Comitetul Regiunilor
Consiliul Economic
Comitetul Regiunilor şi Social
- organ consultativ - organ consultativ
Sursa: Roxana Mariana Popescu, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Augustin Fuerea (coordonator) –
“Drept comunitar european – caiet de seminar”, Editura PROUNIVERSALIS, Bucureşti, 2005, p. 33
10
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
7
Augustin Fuerea – “Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 32
8
Jean Paul Jacque - “Droit institutionnel de l’Union Europeenne”, Dalloz, Paris, 2004, p. 177
11
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Naţiunilor Unite deoarece drepturile şi obligaţiile largi de care beneficiază această organizaţie
nu se pot exercita înafara unei capacităţi juridice proprii. În consecinţa şi persoanlitatea
Uniunii Europene se argumentează în aceeaşi manieră, Uniunea acTionând ca subiect distrinct
de drept atât în plan intern cât şi în viaţa internaţională. Uniunea dispune de o structură
instituţională autonomă faţă de instituţiile statelor membre.
Personalitatea juridică a Uniunii europene există de fapt, iar recunoaşterea ei expresă
în cuprinsul Constituţiei europene va elimina orice suspiciuni şi discuţii cu privire la
capcacitatea de subiect de drept autonom a uniunii.
Principiile dreptului funcţiei publice europene sunt acele idei călăuzitoare care
guvernează întreaga activitate a funcţionarilor europeni şi care trebuiesc avute în vedere în
momentul interpretării oricărei reguli normative adoptate de o instituţie sau un organism
european. Aceste principii sunt, pe de o parte, comune cu celelalte ramuri ale dreptului
comunitar în general (cum ar fi principiul subsidiarităţii, principiul egalităţii, non-discriminării
etc.) dar şi principii specifice reglementării funcţiei publice europene (de exemplu principiul
concursului public şi principiul disperisiei teritoriale).
În democraţiile europene, recrutarea funcţionarilor publici, imparţiali şi cu o înaltă
calificare, este unul dintre rolurile esenţiale ale instituţiilor, recrutarea făcându-se, în general,
pe baza următoarelor principii:
funcţii publice în ţara lor”. Sunt interzise în acest fel restricţii şi discriminări fondate pe sex,
religie, rasă, opinii. Singurele limitări acceptate sunt cele referitoare la naţionalitate,
moralitate, condiţii de vârstă şi aptitudini psihice.
Toate constituţiile scrise ale ţărilor Uniunii Europene consacră principiul egalităţii în
faţa legii şi, cu excepţia constituţiilor Danemarcei şi a Republicii Irlanda, toate prevăd
principiul accesului egal la funcţiile publice. În situaţia celor două excepţii principiul nu este
neglijat însă de întreaga legislaţie statală, el fiind inserat în acte normative speciale care
completează sfera normelor constituţionale.
Egalitatea accesului la funcţiile publice trebuie înţeleasă ca o egalitate de tratament a
aspiranţilor la funcţia publică, faptul că fiecare stat impune o serie de condiţii speciale pentru a
accede la funcţia publică nu are semnificaţia încălcării principiului general al liberului acces.
Esenţa principiului general este respectată, căci toţi cei care îndeplineasc criterii iniţiale de
selecţie sunt supuţi la o competiţie ce va determina cât mai obiectiv cu putiinţă pe ocupantul
funcţiei în joc.
Principiul egalităţii în accesul la funcţia publică a fost reglementat ca o reacţie
împotriva promovării pe criteriul rangului de nobleţe. Se consideră că între ţările uniunii
Germania este prima care a reglementat acest sIstem al promovării şi accesului la funcţia
publică pe criteriul merituozităţii. Reglementarea din dreptul german oferă chiar şansa celui
respins în competiţia pentru ocuparea funcţiei publice de a uza de dreptul de recurs.
Dacă ar fi să ne oprim la o Constituţie care conţine una dintre cele mai reuşite
reglementări a principiului liberului acces la funcţia publică, aceasta ar fi Constituţia Spaniei.
În lumea specialiştilor se consideră că Spania a avut cea mai reuşită constituţia a momentului,
pentru că aceasta a avut ca mamă Constituţia Franţei din 1958 şi ca bunică pe Constituţia
Germaniei din 1949.9
Principiul liberului acces la funcţia publică şi principiul concursului sau al meritului
pentru ocuparea funcţiei sunt în acelaşi timp principii complementare, dar şi contradictorii.
Toate constituţiile ţărilor membre ale Uniunii Europene consacră principiul egalităţii în faţa
legii şi majoritatea consacră principiul accesului egal la funcţiile publice. Cele două excepţii,
9
se opinează chiar că Spania are una dintre cele mai reuşite constituţii din lume, vezi în acest sens Antonie
Iorgovan, op. cit., p. 574
13
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Damenarca şi Republica Irlanda, consacră acest principiu prin lege specială. De asemenea,
toate legislaţiile naţionale din Europa Unită consacră, fie prin constituţie fie prin alte acte
normative, principiul ocupării funcţiilor publice prin concurs, precum şi o serie de condiţii
prealabile înscrierii, ceea ce face ca ideea egalităţii accesului să aibă mai mult o semnificaţie
politico-morală decât tehnico-juridică.
Egalitatea accesului sub aspect juridic trebuie înţeleasă mai mult ca o egalitate de
tratament din partea legiuitorului şi a autorităţilor, ca o egalitate a şanselor şi a condiţiilor. În
competiţie pot intra toţi cei care îndeplinesc condiţiile, urmând a fi ales dintre toţi ocupantul
cel mai merituos.
Pentru ţara nostră, principiul egalităţii de acces la funcţia publică derivă din principiul
egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor şi este consacrat expres de prevederile statutare ale
funcţiei publice.
14
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Italia admite de asemenea acest principiu, dar acesta se aplică într-un număr redus de
domenii, printre care diplomaţia şi magistratura. În Marea Britanie şi Belgia, evaluarea
capacităţii candidaţilor se face prin organisme indepedente. În Germania, candidaţii trebuie să
urmeze un curs de formare înainte de a solicita un post în funcţii publice. În Franţa şi
Germania, funcţia publică este văzută ca o forţă independentă care asigură “continuitatea
statului”. Aceasta acţionează ca mediator între stat şi societate şi garantează respectul
interesului public.
În Marea Britanie, funcţionarii publici sunt consideraţi ajutoare credincioase ale
guvernului, ales în mod democratic. Desigur, miniştrii au o oarecare putere discreţionară în
numirea înalţilor funcţionari direct subordonaţi lor, iar modalitatea concursului combină
probele teoretice cu probe practice, care constau adesea în perioade de exercitare efectivă a
sarcinilor aferente postului respective, cu titlu de perioadă de probă.
În România, recrutarea şi promovarea funcţionarilor publici face obiectul de
reglementare a Statutului funcţionarului public, legea reglementând în art. 4 atât principiul
accesului liber cât şi principiul ocupării funcţiei publice şi selectării funcţionarilor exclusiv pe
criteriul competenţei.
După cum se arată în doctrina comparată, modalităţile de examinare a candidaţilor,
deci de desfăşurare a concursurilor, diferă de la teste teoretice până la testele practice sau chiar
teste de personalitate.
Pentru dreptul român, Hotărârea de Guvern nr. 1098/2001 prevede că organizarea
concursului pentru ocuparea unei funcţii publice trebuie să aibă în vedere susţinerea unei
probe scrise şi a unui interviu, nota finală fiind dată de media aritmetică a notelor finale
acordate la cele două probe. Pentru ocuparea funcţiei respective este necesară măcar nota 7.
Proba scrisă constă în redactarea, în prezenţa Comisiei de concurs, a unei lucrări
scrise sau completarea unor teste-grilă, iar interviul constă în răspunsuri la întrebările
membrilor Comisiei, atât întrebările cât şi răspunsurile se consemnează întocmai în procesul
verbal întocmit de secretarul Comisiei de concurs şi semnat de toţi membrii acestei comisii.
Normele metodologice cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea unei
funcţii publice în ţara noastră interzic întrebările referitoare la opiniile politice ale canditatului,
activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială, origine socială, dar îngăduie ca în
15
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
cadrul interviului să se poată testa, dacă este cazul, cunoştinţele de limbă străină şi cele de
operare (programare) pe calculator.
În baza principiilor generale ale dreptului cu privire la apărare, dreptul la contestaţie
şi principiul contradictorialităţii, rezultatul deliberării Comisiei de examinare poate fi contestat
în termen de 5 zile de la data afişării rezultatelor. Comisia de contestaţii trebuie să se pronunţe
în trei zile cu privire la plângerea candidatului nemulţumit de rezultatul concursului pentru
ocuparea funcţiei publice iar în cazul respingerii contestaţiei, candidatul se poate adresa
instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
După cum se arată în doctrina comparată, modalităţile de examinare a candidaţilor
înscrişi la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice diferă de la o ţară europeană la alta.
În unele state predomină testele teoretice, pe motiv că funcţionarul urmează să fie învăţat
realităţile practice ale funcţiei la care aspiră. Pentru altele, dimpotrivă, predomină probele
practice, pentru a se testa mai curând eficienţa persoanei respective şi capacitatea de a se
descurca în situaţii concrete, avându-se în vedere şi faptul că prezentarea diplomelor de studii
obţinute este o garanţie a cunoştinţelor teoretice.
În Franţa noţiunea de concurs pentru ocuparea posturilor publice se aplică ori de câte
ori sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- existenţa unui post sau a unor posturi vacante;
- un juriu independent atât de puterea politică cât şi de şefii serviciilor în
cadrul cărora s-a creat vacanţa;
- un clasament al candidaţilor admişi, după rezultateleobţinute;
- obligaţia autorităţii de a respecta clasamentul juriuliu cu prilejul numirii.10
În Germania, examenul teoretic este combinat cu stagii de activitate pe când în Marea
Britanie sau Irlanda jurisprudenţa asupra concursurilor este inexistentă. Spania, Luxemburg,
Belgia utilizează concursul pe baze exclusiv teoretice, pe când Italia şi Portugalia acordă
prioritate părţii practice.
Cu titlu de exemplu, prezentăm în anexă un material despre cariera funcţionarilor
publici francezi şi despre situaţiile concrete de promovare.
16
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
3. Principiul independenţei
Acest principiu este reglementat expres în expunerea de motive pentru adoptarea
Regulamentului nr. 259/1968 al Consiliului CEE, EURATOM şi CECA şi reiterat în
numeroase dintre regulamentele de organizare şi funcţionare ale instituţiilor comunitare.
În concret, principiul independenţei are în vedere faptul că un funcţionar comunitar
nu este în slujba statului a cărui cetăţenie o poartă, ci trebuie să acţioneze doar în vederea
atingerii idealurilor comunitare, în calitate de cetăţean european. Astfel, spre exemplu,
membrii Consiliului Guvernatorilor Băncii Centrale Europene trebuie să acţioneze
independent şi nu ca reprentanţi ai ţărilor din care provin, în toate deciziile pe care le iau cu
privire la politica monetară în zona euro. Acest principiu trebuie respectat în ciuda faptului că
din 18 membri ai Consiliului, 12 sunt reprezentanţii băncilor centrale naţionale şi, prin urmare,
ar putea fi înclinaţi să decidă în conformitate cu interesele statului din care provin.
Independenţa funcţionarului nu înlătură însă elementele raportului de autoritate în
care el se găseşte faţă de instituţia sau autoritatea pestru care desfăţoară activitate.
4. Principiul competenţei
Principiul competenţei poate fi analizat dintr-o perspectivă dublă:
- mai întâi, compentenţa poate fi privită drept element component al funcţiei publice,
adică drept îndrituire recunoscută prin norme juridice funcţionarului de a avea o
anumită misiune şi de a dispune de puterea de-şi îndeplini sarcinile
- iar în al doilea rând, principiul competenţei se referă la obligaţia funcţionarului de a
proba înalte calităţi profesionale şi morale, conforme cu postul ocupat şi cu misiunile
atribuite acestuia.
Apreciem că principiul competenţei se aplică în dreptul european în ambele
accepţiuni atribuite termenului de competenţă, activitatea funcţionarilor europeni fiind
determinată de limitele descrise de cadrul normativ aferent funcţiei respective dar şi de
obligaţia de a proba înalte competenţe morale şi profesionale.
10
Antonie Iorgovan, op. cit., p. 588
17
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
5. Principiul randamentului
Pentru activitatea funcţionarilor publici acest principiu are o conotaţie practică
puternic reliefată de evaluarea periodică la care este supusă activitatea funcţionarilor.
Misiunea concretă pe care o are de îndeplinit funcţionarul public în general, şi funcţionarul
european în particular, presupune asumarea unei cariere profesionale, în sensul obligaţiei
funcţionarului de a se perfecţiona, de a îndeplini sarcinile de serviciu într-o manieră cât mai
corectă şi de a realiza anumiţi parametri de calitate şi de rentabilitate a lui pe postul pe care îl
ocupă.
Recunoaşterea realizării sarcinilor de serviciu la un nivel corespunzător are loc prin
dezvoltarea carierei funcţionarului, prin avansarea lui într-un eşalon superior, gradaţie
superiorară, grad sau categorie mai bine cotată.
6. Principiul integrităţii
Integritatea funcţionarului este strâns legată de moralitatea acestuia, adică de
respectarea regulilor de conduită care se situeză mai curând în registrul etic şi al buncei
cuviinţe decât în latura strict normativă a relaţiilor de serviciu. Calitatea de funcţionar
presupune în acelaşi timp investirea individului cu putere sau autoritate publică, dar şi
obligaţia acestuia a de respecta pe cei în slujba cărora lucrează.
Tocmai pentru a se contura mai bine obligaţia de integritate a funcţionarilor europeni,
a fost adoptat relativ recent un cod de conduită etică a funcţionarilor Comisiei Europene, cod
transpus şi în legislaţia internă română (vezi în acest sens prevederile Legii nr. 7/2004).
Integritatea funcţionarilor este privită în primul rând ca o obligaţie generală a acestora
de a se abţine de la orice conduită contrară valorilor etice şi morale, dar şi ca obligaţie
particulară a lor de a nu săvârşi fapte incriminate de legea penală drept infracţiuni de corupţie.
18
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
19
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
aparat de stat au generat metode foarte inventive pentru ocolirea prevederilor legale care
sprijină stabilitatea în funcţie. Astfel, pentru a se putea înlocui funcţionarii publici din
posturile cheie pentru îndeplinirea promisiunilor electorale dar şi pentru ocuparea tuturor
punctelor de interes din administraţie de către oamenii celor noi veniţi la guvernare, s-a ajuns
până la modificarea denumirii instituţiei publice în care existau aceste posturi vizate.
Rezultatul a fost crearea artificială a unor posturi vacante, urmată de ocuparea lor prin
concursuri “obiectiv” desfăşurate de către cei meniţi.
Cu toate aceste disfuncţionalităţi în aplicarea legii, cadrul reglementativ român nu
este străin de noţiunea de carieră a funcţionarului public. Statutul funcţionarului cuprinde
reglementări de natură a face o ierarhizare a funcţiilor publice şi stabileşte chiar posibilitatea
de a promova în structurile instituţiei la care un funcţionar este iniţial încadrat. Mai mult,
modificările de dată recentă asupra reglementării instituţiei prefectului, transformarea acestei
funcţii într-o funcţie de carieră iar corpul prefecţilor într-un corp professional sunt alţi paşi pe
calea conferirii garanţiilor legale necesare pentru transpunerea în practică a principiului
stabilităţii în funcţia publică.
Se remarcă sub aspectul garantării stabilităţii pe funcţia ocupată a funcţionarilor
legislaţia italiană, care face ca fluctuaţiile de personal la schimbarea de mandat să afecteze
doar funcţiile elective şi nu şi pe cele ocupate prin concurs.
21
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
22
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
11
Antonie Iorgovan: op. cit., p. 530
12
Hauptlandespragmatik fur die Dienstverhaltnisse des Staatsdiener
23
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
24
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
13
Antonie Iorgovan, op. cit., p. 542 şi urm.
25
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
regulament, modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor europene este cunoscut sub
denumirea de STATUT, cu subtitlul “Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi
altor agenţi ai Comunitătilor Europene.”14
Definiţia noţiunii de funcţionar european în sens restrâns este cuprinsă în art. 1 din
Statut, potrivit căruia “este funcţionar al comunităţilor, în sensul prezentului statut, orice
persoană care a fost numită în condiţiile prevăzute de acest statut, într-o funcţie permanentă
dintr-una din instituţiile Comunităţii, printr-un act scris al autorităţii investite cu puterea de
numire de această instituţie.”
Aşadar, dobândirea calităţii de funcţionar comunitar este condiţionată de existenţa
actului de numire emis de autoritatea competentă. Ca regim juridic, actul de numire prezintă
următoarele trăsături:
- este un act unilateral, ceea ce semnifică faptul că, în momentul emiterii sale,
singura parte care îşi asumă obligaţii este emitentul însuşi; destinatarul sau
beneficiarul actului de numire dobândeşte obligaţii doar după exprimarea
acceptului cu privire la funcţia sau demnitatea publică pentru care beneficiază
de actul de numire;
- trebuie emis doar în consideraţia unui post vacant, care a fost ocupat prin
concurs sau prin obţinerea unui mandat electiv;
- este un act de autoritate, care produce efecte numai dacă a fost emis de
organul sau instituţia competentă conform normelor de drept comunitar
aplicabile;
- conferă beneficiarului sau destinatarului calitatea de funcţionar, fiind un act
juridic constitutiv de drepturi;
- este un act juridic formal, în sensul că trebuie să se prezinte în mod obligatoriu
sub formă materială, un înscris sau un document trebuie să cuprindă
prevederile concrete ale actului de numire;
- trebuie să arate în mod obligatoriu emitentul, data emiterii, funcţia vacantă,
beneficiarul actului de numire, data numirii pe funcţie şi motivele investirii.
14
Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş – “Teoria funcţiei publice comunitare”, Editura Lumina Lex, Bucureşti
1999, p. 12
26
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
27
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
personalul din această categorie este de studii primare, eventual completate cu o serie de
cunoştinţe tehnice, impuse de particularităţile activităţii vizate de postul respectiv. În această
categorie se regăsesc de obicei, funcţionarii pentru activităţi de pază, curierat, personalul de
serviciu etc.
Pe lângă personalul care lucrează pentru organisme sau instituţii comunitare având
calitatea de funcţionari publici, mai lucrează şi persoane cu contract de muncă sau cu contract
de colaborare, desemnaţi cu titulatura de agenţi contractuali.
Calitatea de agent contractual este diferită de cea de funcţionar deoarece agentul
nu beneficiază de dreptul la carieră, nu este stabil în postul ocupat şi nici nu dobândeşte mare
parte din drepturile cuprinse în STATUT. Agenţii contractuali pot beneficia de prevederile
STATUTULUI numai dacă îi vizează expres, altfel situaţia lor este guvernată de regulile
aplicabile contractului prin care au devenit agenţi contractuali comunitari. Aceşti angajaţi pe
bază de contract de drept privat nu participă direct la prestarea serviciului public şi nu sunt
investiţi cu autoritatea publică în desfăşurarea activităţii lor, prin urmare nu beneficiază de
aceeaşi ocrotire a drepturilor ca şi funcţionarii comunitari.
În rândul agenţilor comunitari care lucrează pe bază de contract se disting două
categorii: agenţii contractuali care deservesc diferite instituţii sau organisme comunitare
situate la nivelul Uniunii Europene şi agenţii contractuali de drept privat local. Se includ în
această categorie angajaţii pe bază de contract pentru a deservi un reprezentant al Comunităţii
într-un stat membru sau nemembru al Uniunii, sau personalul angajat pentru a duce la
îndeplinire anumite sarcini ale Uniunii pe plan local.
Aceste persoane beneficiază doar de remuneraţie din surse comunitare, dar
întreaga lor activitate se desfăşoară funcţie de regulile de drept ale statului în care îşi
desfăşoară activitatea. Mai mult, dacă pentru litigiile apărute cu privire la activitatea agenţilor
contractuali comunitari sunt competente să se pronunţe instanţele comunitare (Curtea
Europeană de Justiţie sau Tribunalul de Primă Instanţă, după caz), pentru soluţionarea
proceselor în care sunt implicaţi agenţi contractuali de drept local sunt competente instanţele
locale.
15
Conatanta Călinoiu, Verginia Vedinaş – op. cit., p. 25
28
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
29
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Figura 2
categoria A
Funcţionari europeni categoria B
(sens restrâns) categoria C
categoria D
La nivelul instituţiilor interpreţi LA
comunitare
drept temporari
comunitar auxiliari
Agenţi consilieri
contractuali
drept privat local
Funcţionar
european (sens larg)
funcţionari publici
de drept public local
agenţi contractuali
30
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
1. Condiţii generale
a) Naţionalitatea
Orice aspirant la o funcţie europeană trebuie să fie cetăţean european în
accepţiunea conferită acestei noţiuni prin prevederile Tratatului de la Maastrich. Fiecare
funcţionar european este mai întâi cetăţean al unei ţări membre a Uniunii Europene iar
cetăţenii statelor membre ale uniunii sunt în mod automat consideraţi cetăţeni europeni. Art.
27 din STATUT prevede că funcţionarii sunt recrutaţi pe o cât mai mare posibilă bază
geografică, dintre cetăţenii statelor membre ale Comunităţii. În acelaşi timp, nici o funcţie nu
trebuie să fie rezervată cetăţenilor dintr-un anume stat membru.
De remarcat că după semnarea Tratatului de aderare al României şi Bulgariei, pe
marea majoritate a formularelor de solicitare on-line pentru a deveni funcţionar comunitar au
fost activate rubrici speciale pentru cetăţenii care provin din România şi Bulgaria, tocmai
pentru a se asigura o reprezentare cât mai largă din punct de vedere geografic.16
16
Condiţiile cerute de legea română unei persoane pentru a putea ocupa o funcţie publică sunt cuprinse
în art. 6 din Statutul funcţionarului public, modificat şi completat cu prevederile art. 49 din Legea 161/2003.
Astfel că:
„Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
31
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de
examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de
corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu
excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
32
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
judiciar este obligatoriu dacă funcţia publică vizată presupune ca ocupantul ei să primească în
pază o anumită gestiune, un anumit patrimoniu pe care trebuie să îl folosească şi să îl conserve
sau administreze.
Pentru funcţiile care nu include în mod obligatoriu o gestiune materială, condiţia
verificării moralităţii persoanei se poate considera îndeplinită prin prezentarea unor
recomandări de la precedentul loc de muncă sau de la persoane de notorietate cu care
candidatul a intrat în contact..
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.”
33
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Pentru fiecare concurs este numit un juriu de către autoritatea investită cu puterea
de numire iar acest juriu va decide, în urma desfăşurării concursului, cine va ocupa poatul
vacant. Procedura pentru organizarea concursurilor este reglementată expres în Anexa III la
STATUT şi este diferită funcţie de tipul de concurs organizat.
- concurs pe bază de probe
- concurs pe baza titlurilor obţinute conform nivelului de
instrucţie sau funcţie de pregătirea ştiinţifică.
f) aptitudinile fizice
Art. 28 lit. e din STATUT impune condiţia ca viitorul funcţionar să îndeplinească
condiţiile de aptitudine fizică cerute pentru exerciţiul funcţiilor sale. Este o regulă obişnuită şi
în dreptul naţional al fiecăruia dintre statele membre, fiecare dintre viitorii salariaţi sau viitorii
functionari trebuie să prezinte în vederea inceperii activităţii un certificat medical care să
ateste starea de sănătate.
Această regulă nu are conotaţie discriminatorie, accesul la funcţia publică nefiind
interzis celor care prezintă infirmităţi sau diverse forme de handicap. Condiţia certificatului
medical este oportună deoarece justifică posibilitatea angajării persoanei respective la efortul
pe care funcţia vizată îl presupune. Individul nu trebuie să prezinte infirmităţi sau maladii care
pot stânjeni exerciţiul funcţiei publice, însă poate suferi de orice altă afecţiune, care însă nu
afectează randamentul şi competenţa profesională a funcţionarului.
g) situaţia militară
Textul art. 28 din STATUT impune ca persoana candidată la o funcţie europeană
să aibă reglementată situaţia militară. Coroborând această prevedere cu prevederile art. 42
din STATUT “concediul pentru serviciul militar” se deduce faptul că neefectuarea stagiului
militar nu impune îngrădirea accesului la funcţia publică.
Condiţia reglementării situaţiei militare impune funcţionarului obligaţia de a
prezenta un document care să evidenţieze în mod obiectiv situaţia funcţionarului respectiv,
34
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
17
Antonie Iorgovan: „Tratat de drept administrativ”, Editura Allbeck, Bucureşti, 2001, ediţia a III-a, vol I, p. 525
35
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
36
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
18
Antonie Iorgovan, op. cit., p. 532
37
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
1923, iar în 1940 a fost adoptat Codul funcţionarilor publici, pentru ca în 1946 să intre în
vigoare un nou statut al funcţionarilor publici.
Din 1950, o dată cu adoptarea primului Cod al muncii, şi pînă în 1999 nu a existat o
lege-cadru a funcţiei publice, manifestându-se o schimbare fundamentală de concepţie în
sensul că funcţionarul public avea acelaşi regim juridic cu salariatul (regim de drept al
muncii).
Potrivit Statutului funcţionarului public, modificat şi completat prin Legea 161/2003,
„funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul
legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică
centrală şi administraţia publică locală” (art. 2 alin. 1), iar funcţionarul public este „persoana
numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică.”
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt în deplină concordanţă cu
misiunile fundamentale ale administraţiei publice, de a servi cu devotament interesului
cetăţeanului, liber de orice constrângere politică, prejudecăţi, corupţie, abuz de putere.
Recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici trebuie să se facă exclusiv pe criteriul competenţei,
astfel încât funcţia publică să fie una profesionistă, caracterizată de eficienţă şi eficacitate.
Adoptarea de către Parlament a Legii nr. 188 la 8 decembrie 1999 privind Statutul
funcţionarilor publici se înscrie în concepţia firescă a statutului legal, corespunzător sistemului
de carieră a funcţiei publice.
Prevederile Statutului funcţionarilor publici se completează cu numeroase alte act
normative, adoptate pentru perfecţionarea sau completarea cadrului noramtiv existent. Funcţie
de forţa juridică a acestor acte normative ele pot fi ierarhizate astefel:
- legi
• Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii;
• Legea nr. 154/1998 cu privire la salarizarea funcţionarilor publici;
• Legea nr. 35/1997 şi Legea nr. 154/1998 cu privire la personalul instituţiei Avocatul
Poporului, ocupare funcţii, condiţii, salarizare precum şi răspundere disciplinară;
38
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
- ordonanţe de guvern
• Orgonanţa de guvern nr. 81/2001 cu privire la cursanţii Institutului Naţional al
Administraţiei şi ai centrelor regionale de formare continuă pentru administraţia publică;
• Orgonanţa de guvern nr. 59/2000 cu privire la activitatea personalului silvic;
• Orgonanţa de guvern nr. 24/2000, Orgonanţa de guvern nr. 33/2001, Orgonanţa de guvern
nr. 42/2001 şi Orgonanţa de guvern nr. 187/2001 cu privire la salarizarea funcţionarilor
publici;
• Orgonanţa de guvern nr. 94/1999 privind răspunderea civilă a funcţionarului public şi
dreptul de regres al statului;
- hotărâri de guvern
• Hotărârea de guvern nr. 1086/2001 privind condiţiile de muncă, sănătate şi securitatea
muncii precum şi cu privire la activitatea comisiilor paritare, rolul şi atribuţiile acestora;
• Hotărârea de guvern nr. 1083/2001 privind abaterile disciplinare, dreptul de apărare şi
dreptul la un apărător în faţa comisiei de disciplină, precum şi căile de atac;
• Hotărârea de guvern nr. 1084/2001 privind avansarea în grad şi clase;
• Hotărârea de guvern nr. 299/2001 privind înfiinţarea, reorganizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
• Hotărârea de guvern nr. 1085/2001 cu privire la activitatea funcţionarilor publici debutanţi,
perioada de stagiu, evaluarea lor, cursurile de pregătire şi raportul de stagiu;
• Hotărârea de guvern nr. 1084/2001 privind evaluarea performanţelor profesionale
individuale a funcţionarilor publici;
39
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
40
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
41
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
19
Simona Cristea – “Consideraţii privind statutul legal al funcţiei publice”, în Revista de drept public (nr. 2/1999), revistă
editată de Institutul de ştiinte administrative al României .
42
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
1. Dreptul la opinie
Dreptul la liberă opinie al functionarului public se apreciază diferit in timpul
exercitării sarcinilor aferente funcţiei ocupate faţa de conotaţiile pe care le poate primi în afara
timpului oficial de muncă.
În timpul serviciului, funcţionarii sunt ţinuţi de obligaţia de neutralitate, care îi
impune să dea dovadă de loialitate faţă de instituţia pentru care lucrează.
În afara serviciului, dreptul la liberă opinie este în principiu exercitat funcţie de
prorpiile păreri şi afinităţi. Dreptul la opinie este circumstantiat de obligaţia de rezervă, şi de
măsura în exprimarea opiniilor21. Doctrina occindentală recunoaşte că una din îndatoririle
funcţionarului public pe cea de rezervă şi de discreţie, prevăzute expres în art. 17 din Statut.
Textul vorbeşte expres desrpre obligaţia de a da dovadă de cea mai mare discreţie. Astfel,
funcţionarului comunitar îi este recunoscut un drept de opinie şi de exprimare, care trebuie
însă exercitat cu respectarea obligaţiei de loialitate faţă de instituţia comunitară căreia îi
aparţine, precum şi de obligaţia de rezervă şi discreţie.
Libertatea de expresie este prevăzută şi în art. 10 din Convenţia Europeană a
drepturilor omului, conform căruia “orice persoană are libertatea de expresie. Acest drept
cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără
amestecul autorităţilor publice şi fără considerarea frontierei…”
Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice,
sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materială, origine socială sau de orice altă natură.
20
Antonie Iorgovan, op. cit., p. 591
21
Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş – op. cit, p. 58
43
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
44
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
paşnică (art. 11 alin 1) şi de articolul 5 din Carta Socială Europeană intitulat chiar “dreptul
sindical”.
22
idem, p. 60
45
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
când în ţări ca Belgia, Danemarca, Germania şi Portugalia dreptul la grevă este interzis tuturor
funcţionarilor, în sensul strict al termenului.
Dreptul la grevă nu este singurul drept constituţional care în cazul funcţionarilor
cunoaşte o serie de restricţii. În aceeaşi categorie intră şi dreptul al liberă exprimare cu privire
la exprimarea opiniilor politice şi dreptul la libertate economică, cu privire la interdicţia de a
deveni comerciant.
Se face trimitere directă la legea cu privire la soluţionarea conflictelor collective de
muncă, care distinge între conflictele de interese şi conflictele de drepturi, şi care
reglementează o întreagă procedură pentru exercitarea legală a dreptului la grevă.
4. dreptul la concediu
Statutul recunoaşte dreptul la concediul de odihnă anual cu o durată de 24 de zile
lucrătoare, la care se adaugă un număr de zile suplimentare, funcţie de vărsta şi vechimea
funcţionarului respectiv.
Dreptul la concediul se mai poate manifesta şi sub forma concediului pe perioada
cand functionarul îndeplineşte o funcţie electivă şi concediul pentru creşterea unui copil mai
mic de 5 ani sau cu handicap; în acest din urmă caz, durata este stabilită la un an şi este
reînnoibilă anual timp de încă 4 ani.
Pentru statele în care mai este reglementată obligatia de efectuare a stagiului
militar, statutul prevede posibilitatea de a formula o cerere pentru acordarea unui concediulin
acest scop. Regimul juridic al functionarului aflat în concediu pentru satisfacerea stagiului
militar diferă de regimul juridic al functionarului în concediu de odihnă, doarece în prima
situaţie retribuntai nu se mai achită pe durata concediului. Durata concediului pentru
satisfacerea stagiului militar obligatoriu este prevăzută de legea natională cu privire la
obligaţia de a satifcare serviciul militar.
46
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
6. dreptul la carieră
Cariera reprezintă dezvoltarea în timp, a situaţiei profesionale a unui funcţionar de
la recrutare şi pană la momentul în care îşi încetează activitatea profesională.
Dreptul la carieră permite funcţionarilor să avanseze în interiorul aceleaşi categorii,
cu aspecte specifice pentru fiecare dintre ele. Titlul III al Statutului contine un capitol distinct
care tratează problema avansării în eşalon şi promovării funcţionarilor.
Avansare funtionarilor publici nu poate fi apreciată decat în urma notării
funcţionarului respectiv. Functionarii sunt supuşi la evaluări periodice, care se finalizează cu
întocmirea unui raport/referat de evaluare. Notare trebuie să aibă în vedere competenţă
respectivei persoane, randamentul ei pe funcţia ocupată dar şi conduita generală la serviciu.
Evaluarea trebuie să aibă în vedere meritele, formaţia şi performanţele profesionale ale
funcţionarilor selectaţi pentru promovare. Din punct de vedere al retribuţiei, funcţionarul
promovat nu poate primi o remuneratie inferioară plafonului postului de pe care s-a făcut
promovare, dar nici nu are garantia unei indemnizaţii superioare.
Fiecare instituţie are competenţa de a-şi stabili modul concret în care se realizează
evaluare, prin regulamente interne, cu respectarea următoarelor norme minimale impuse de
statut:
- evaluarea se desfăşoară periodic, cel puţin o dată la 2 ani (exceptand
funcţionarii din catagoria A1 şi A2);
- functionarul are posibilitatea de a-si formula punctul de vedere personal cu
privire la evoluţia carierei sale de la precedenta evaluare sau de la data
investirii pe funcţie;
- raportul/referatul de evatuale se comunică în mod obligatoriu şi funcţionarului
în cauză, pentru ca acesta să îşi poate susţine punctul de vedere şi să poată face
eventual completări;
47
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Conform art. 44 din statut, functionarul care a împlinit 2 ani vechime trece în mod
automat în eşalonul superior, afară de cazul in care a săvarşit abateri grave pentru care a primit
sancţiunea suspendării pe o anumităperioadăa drepului de a promova.
Promovarea înainte de împlinirea termenului de 2 ani are loc în baza unei selecţii,
adicăîn baza unui concurs. Promovarea poate avea loc şi fără concurs, în ipoteza unei mutări
dintr-o instituţie în altă instituţie şi schimbarea categoriei de la A la LA sau invers.
7. Dreptul la pensie
Pensionarea poate avea loc atat la cerere cat şi pentru limita de varsta. Pensionarea
la cerere presupune acordarea drepturilor băneşti de 70% din retribuţia de bază. Pensionarea
pentru limită de varstă se realizează din oficiu la împlinirea a 65 de ani, indiferent dacă
subiectul este bărbat sau femeie.
49
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
23
Constanta Călinoiu, Verginia Vedinaş – op. cit., p. 73
50
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
24
Antonie Iorgovan – op. cit., p. 591
52
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
25
In asemenea cazuri functionarul public are obligatia sa motiveze in scris refuzul indeplinirii dispozitiei primite.
Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie in executarea acesteia, va trebui sa o formuleze in scris. In
aceasta situatie dispozitia va fi executata de cel care a primit-o.
53
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
54
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Statutul vorbeşte nu doar de discreţie, ci de cea mai mare discreţie, ceea ce ne prezintăo nuanţa
mai acută a acesteo obligatii. Mai mult, această obligaţie nu există doar pe perioada exercitării
funcţiei respective, ci chiar şi după încetarea raportului de funcţiei publică comunitară.
Prin art. 17 din Statut, funcţionarului îi este interzis să publice sau să facă să fie
publicat orice text al cărui obiect vizează activitatea sau interesele comunitare, exceptănd
situaţia în care are autorizare expresă a autorităţii competente.
Obligatia de a nu divulga informatii despre care functionarul a luat cunoştiinţa în
timpul sau cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu îmbracă şi o formă penală, sub aspectul
săvarşirii infracţiunii de divulgare a secretului profesional. Acest concept nu se contrazice cu
idea de transparanţă în administratia publică deoarece dreptul de a avea acces la docuemnte
publice este prevăzut prin legi speciale şi poate fi exercitat în mod liber, în condiţiile şi cu
respectarea legii cadru în domeniu. Transparenţa trebuie privită ca un mod în care publicul se
poate apropia de actul decizional, iar aflarea informaţiilor este un proces necesar şi obligatoriu
pentru ca publicul să poată participa activ la luarea de decizii.
4. Obligaţia de rezidenţă
Funcţionarii sunt obligaţi să îşi stabilească rezidenţa sau domiciliul în localitatea în
care îşi are sediul autoritatea sau instituţia pentru care desfăşoară activitate. Este posibil chiar
ca prin actul de numire funcţionarul să fie informat despre faptul că locul pentru desfăşurarea
competenţelor aferente funcţiei sale este o altă localitate. În această ipoteză, funcţionarul este
obligat să îşi schimbe rezidenţa în localitatea din care îşi poate aduce cel mai bine la
îndeplinire sarcinile postului ocupat.
Bineînţeles că aceste schimbări de rezidenţă sau domiciliu angajează o serie de
cheltuieli pentru funcţionarul în cauză şi familia sa. Statutul funcţionarilor europenei stabileşte
însă expres că aceste cheltuieli vor fi suportate integral de instituţia sau autoritatea în favoarea
căreia sau pentru folosul căreia sunt avansate.
În concluzie, în vederea îndeplinirii obligaţiei de rezidenţă, funcţionarii se văd
obligaţi să îsi organizeze astfel viaţa profesională şi privată încât să nu afecteze în nici un fel
nivelul maxim de randament pe care îl poata da pe postul sau în funcţia respectivă.
Funcţionarul este obligat să locuiască nu doar în localitatea unde lucreză, ci poate
opta pentru stabilirea domiciliului la o distanţa faţă de locul exercitării sarcinilor care să nu
afecteze exerciţiul optim al atribuţiilor sale.
6. obligaţia de fidelitate
Relatia care se creează prin actul de numire între un funcţionar şi instituţia sau
autoritate pentru care lucrează acesta este una bazată pe resptect şi consideraţiune reciprocă.
Autoritatea investită cu putere de numire a funcţionarilor respectă drepturile prevăzute de lege
şi ocroteşte persoanele care desfăşoară un serviciu în folos public. E aşadar corect ca şi
funcţionarul să fie legat prin obligatia de fidelitate faţă de instituţia in cauză.
Obligaţia de fidelitate îmbracă forma obligatiei de a se abţine de la orice act care ar
putea aduce atingere demnităţii functiei sau care este de natură să prejudicieze, moral sau
material, instituţia unde lucrează.
Fidelitatea mai este tratată drept obligatie de loialitate faţa de instituţia pentru care
se desfăşoară activitatea respectivă.
58
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
8. îndatoririle de moralitate
Atat în timpul îndeplinirii atribuţiilor funcţiei cat şi în afara timpului de serviciu,
funcţionarul trebuie să aibă o conduită politicoasă şi morală, fără a aduce atingere prestigiului
functei şi funcţionarului public în general. Viaţă funcţionarului nu trebuie să presupună
scandaluri şi nici orice de alte aspecte care afectează reputaţia persoanei respetcive sau atrage
o notă nefavorabilă asupra nivelului de moralitate al unei instituţii sau autorităţi publice.
La nivel euroepan sa fost adoptat un cod de conduită profesională, care face
obiectul unei analize pa parcusrul capitolului următor din prezenta lucrare.
repare aceste pagube. Dacă între instituţia în cauză şi functionarul respectiv apar neînţelegeri,
atunci, acoperirea pagubelor, cuantumul sumelor pretinse şi datorate efectiv de funcţionar şi
modalităţile de plată sunt de competenţa Tribunalului de Primă Instanţă.
Este un principiu universal de drept conform căruia nu poţi fi pedepsit de două ori
pentru aceeaşi faptă. Reglementarea din statut, respectiv art. 83, evidenţiază faptul că aceeaşi
faptă nu poate da loc decât la o singură sancţiune disciplinară
Sancţiunile disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) mustrarea sau blamul;
c) diminuarea drepturilor prin reducerea treptei de salarizare, cu caracter temporar;
d) suspendarea temporară a dreptului de avansare pe linie ierarhică;
e) retrogradarea;
f) suspendarea din funcţie;
g) destituirea din funcţie.
h) revocarea din funcţie
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de următoarele elemente:
- cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare;
- împrejurarile în care aceasta a fost săvârşită;
- gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii;
- comportarea generală în serviciu a funcţionarului public;
- existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare.
61
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
62
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
63
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Blamul sau mustrarea poate fi aplicată atât în scris cât şi verbal, ipoteză în care
apreciem că efectele mustrării sunt strict morale şi cu rol preventiv pentru activitatea viitoare a
functionarului. Mustrarea sau blamul se aplică pentru abateri care nu au o gravitate mare, dar
care pot avea efecte grave dacă se repetă.
Suspendarea din funcţie este trandiţională pentru funcţii sau demnităţi publice la
nivel naţional, dar are un caracter excepţional pentru funcţionarii europeni. Abaterea care
atrage aşa o sacnţiune trebuie să fie foarte gravă, de tipul săvârşirii unor fapte penale.
64
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
66
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
69
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
26
Ioan Ceterchi, Ion Craiovan – „Introducere în teoria generală a dreptului”, Editura Allbeck, Bucureşti, 1998, p.
39 şi urm.
70
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
spontan în apariţia lor, pe când normele dreptului sunt rezultatul unei creaţii conştiente şi
organizate. Este de notat legătura strânsă între normele de morală şi religie.
Din punct de vedere al sancţiunii se remarcă cele mai mari diferenţe, deoarece normal
de drept pot fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului, pe când normele de
morală au drept sancţiune oprobiul public, desconsiderarea, marginalizarea, regretul,
mustrarea de conştiinţă.nu se poate spune însă că normale morale sunt lipsite de valoare;
eficienţa lor depinde de profilul moral al persoanei respective, care resimte mai profund sau
mai puţin profund efectele sancţiunii.
O înaltă morală în .societate este un sprijin şi o garanţie a elaborării şi respectării
normelor de drept, contribuind la o ordine juridică raţională şi cu un puternic spirit etic.
Uniunea Europeană, dacă se va reuşi punerea în aplicare a noii legi, deplin şi corect, rapid şi
cu hotărâre.
Obiectivele explicite ale parlamentului legate de aceasta lege sunt de a reforma
administraţia publică din România prin:
- promovarea unor standarde de conduită şi integritate în rândul
funcţionarilor publici;
- informarea cetăţenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să
se aştepte din partea acestor funcţionari;
- schimbarea mentalităţilor;
- alinierea la standardele europene;
- şi (v) adoptarea Codului de Conduita ("Codul") - cerinta expresa a Uniunii
Europene.
Codul stabileşte normele esenţiale de conduită, obligatorii pentru toţi funcţionarii
publici, evidenţiind un mod de comportament care nu a fost, până în prezent, instituţionalizat
sau respectat, cum ar fi evitarea conflictului de interese şi a utilizării funcţiei pentru propriul
interes.
Codul reprezintă atăt un instrument de informare cu privire la conduita profesională
la care sunt indreptăţiţi cetăţenii să se aştepte din partea funcţionarilor publici, cât şi un mijloc
de creare a unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii publici pe
de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte. Din
perspectiva funcţionarilor publici, Codul reprezintă o colecţie clară de norme de conduită, prin
care se cere funcţionarilor publici să asigure un tratament egal a cetăţenilor în faţa autorităţilor
şi instituţiilor publice, profesionalism, imparţialitate şi independenţă, cinste şi corectitudine.
Codul stabileşte în Capitolul II, în mod detaliat drepturile şi obligaţiile (interdicţiile)
funcţionarilor publici în exercitarea funcţiei publice, printre care interdicţia funcţionarilor
publici "de a solicita ori accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care
le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii
de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor
publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii". Încălcarea acestui
72
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
principiu este ceea ce Codul Penal reglementează ca infracţiune sub denumirea de "luare de
mită".
Codul prevede că încălcarea prevederilor sale de către funcţionarii publici poate
atrage atrage răspunderea disciplinară, atunci când prin faptele săvârşite cu încşlcarea
normelor de conduitî profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice. Atribuţia
de coordonare a aplicării, precum şi de control al aplicării normelor prevăzute în Cod revine
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP).
ANFP poate fi sesizată cu privire la încălcarea normelor Codului de către orice
persoană interesată. Comisiile de disciplină au dreptul de a examina asemenea fapte şi de a
propune măsuri administrative. În cazul în care actele unui funcţionar public sunt prevăzute de
Codul Penal, acestea vor fi supuse spre cercetare autorităţii competente.
Fără a trece cu vederea aspectele positive ale legii, se impune totuşi să ne referim şi la
elementele lipsă. Până în prezent, aplicarea Codului este lentă, parţial deoarece lipsesc
prevederile legislative suficient de clare, care să stabilească sancţiunile în cazul încălcării
prevederilor sale. In lipsa unei astfel de clarificări, motivaţia funcţionarilor publici de a adopta
şi aplica profesionalismul, integritatea şi impartialitatea cerute de lege este deficientă.
Obiectivele declarate din art. 2 al Codului de conduită sunt:
- creşterea calităşii serviciului public;
- o bună administrare în realizarea interesului public;
- precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie
din administraţia publică, prin:
a) reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi
sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a prestigiului
instituţiei funcţiei publice şi funcţionarilor publici;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesionalã la care este îndreptăţit să
se aştepte din partea funcţionarilor publici în exercitarea funcţiilor publice;
c) crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii
publici, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte.
Codul precizează din art. 3 care sunt principiile generale care guvernează conduita
profesională a funcţionarilor publici, şi anume:
73
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
75
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public respectiv
îşî desfăşoarã activitatea.
Prevederile Codului de conduită nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligaţia
legală a funcţionarilor publici de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în
condiţiile legii.
Codul mai cuprinde prevederi cu privire la libertatea opiniilor, menţinând obligatia
funcţionarului ca, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să respecte demnitatea funcţiei
publice deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoarã activitatea.
Conform legii, relaţiile cu mijloacele de informare în masã se asigură de către
funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Funcţionarii publici desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate
oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoară activitatea. În cazul în care nu sunt
desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri publice,
având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere
oficial al autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.
Cu privire la activitatea politică a funcţionarilor publici, codul prevede că acestora le
este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c) să colaboreze, în afara relaţiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice
care fac donaţii sau sponsorizări partidelor politice;
d) să afişeze, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, însemne sau obiecte
inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor
acestora.
În considerarea funcţiei publice deţinute, funcţionarilor publici le este interzis să
permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei
activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
76
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
imparţial. Funcţionarilor publici le este interzis să promitã luarea unei decizii de către
autoritatea sau instituţia publică, de către alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea
atribuţiilor în mod privilegiat.
Codul prevedere că în exercitarea acestor atribuţii, funcţionarii trebuie să dea dovadă
de obiectivitate. Funcţionarii publici de conducere au obligaţia să examineze şi să aplice cu
obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine,
atunci când propun sau aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din
funcţii, ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formã de favoritism
ori discriminare. Se interzice funcţionarilor publici de conducere să favorizeze sau să
defavorizeze accesul sau promovarea în funcţia publicã pe criterii discriminatorii, de rudenie,
afinitate etc.
timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii sau instituţiei publice, numai pentru
desfãşurarea activităţilor aferente funcţiei publice deţinute. Funcţionarii publici trebuie să
propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor
publici, în conformitate cu prevederile legale. Funcţionarilor publici care desfăşoarã activităţi
publicistice în interes personal sau activităţi didactice, le este interzis să folosească timpul de
lucru sau logistica autorităţii sau a instituţiei publice pentru realizarea acestora.
Orice funcţionar public poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului
sau a unităţilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în condţþiile legii, cu excepţia
următoarelor cazuri:
a) când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre
valoarea sau calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzãrii bunului
respectiv;
c) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care
persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.
79
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Prin activitatea sa, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu poate influenţa derularea
procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul autorităţilor şi instituţiilor.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate fi sesizată de orice persoană cu
privire la:
a) încălcarea prevederilor prezentului Cod de conduită de către un funcţionar public;
b) constrângerea sau ameninţarea exercitată asupra unui funcţionar public, pentru a-l
determina să încalce dispoziţii legale în vigoare sau să le aplice necorespunzãtor.
Sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nu exclude sesizarea comisiei
de disciplinã competente potrivit legii. Funcţionarii publici nu pot fi sancţionaţi sau
prejudiciaţi în nici un fel pentru sesizarea cu bună-credinţă a Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici sau a comisiei de disciplinã competente, în condiţiile legii.
Agenþia Naţionalã a Funcţionarilor Publici va verifica actele şi faptele pentru care a
fost sesizată, cu respectarea confidenţialităţii privind identitatea persoanei care a făcut
sesizarea. Sesizările înaintate Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici vor fi centralizate
într-o bazã de date necesarã pentru:
a) identificarea cauzelor care determină încălcarea normelor de conduită profesională;
b) identificarea modalitătilor de prevenire a încălcării normelor de conduită profesională;
c) adoptarea măsurilor privind reducerea şi eliminarea cazurilor de nerespectare a
prevederilor legale.
Rezultatele activităţii de cercetare se consemnează într-un raport, pe baza căruia
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va formula o recomandare către autoritatea sau
instituţia publică respectivă cu privire la modul de soluţionare a situaţiei cu care a fost
sesizată. Recomandarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici va fi comunicată:
a) funcţionarului public sau persoanei care a formulat sesizarea;
b) funcţionarului public care face obiectul sesizării;
c) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public care face
obiectul sesizării îşi desfăşoarã activitatea.
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data soluţionării, autoritãţile şi instituţiile
publice au obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici modul de
soluţionare a mãsurilor prevãzute în recomandare. În cazul în care, în situaţia sesizată sunt
80
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
implicaţi conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ori adjuncţii acestuia, recomandarea
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici va fi transmisã şi structurii ierarhic superioare
instituţiei sau autorităţii publice, sau, după caz, primului-ministru.
Raportul anual cu privire la managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor
publici, care se întocmeşte de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi se prezintã
Guvernului, trebuie să cuprindă şi urmãtoarele date:
a) numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduitã
profesională;
b) categoriile şi numărul de funcţionari publici care au încălcat normele de conduită morală şi
profesională;
c) cauzele şi consecinţele nerespectării prevederilor Codui de conduită;
d) evidenţierea cazurilor în care funcţionarilor publici li s-a cerut să acţioneze sub presiunea
factorului politic;
e) recomandãri propuse;
f) autoritãţile sau instituþiile publice care nu au respectat recomandãrile.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate să prezinte în raportul anual, în mod
detaliat, unele cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică.
Pentru a nu fi lipsit de finalitate, codul de conduită con’ine începând cu art. 24
sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor sale. Se stabileşte expres că încãlcarea dispoziţiilor
Codului de conduitã atrage rãspunderea disciplinarã a funcţionarilor publici, în condiţiile legii.
Comisiile de disciplinã au competenţa de a cerceta încălcarea prevederilor Codului de
conduitã şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare.
În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor
infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii.
Funcţionarii publici rãspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu
încãlcarea normelor de conduitã profesionalã creeazã prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
81
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
BIBLIOGRAFIE
82
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
o
ANEXA I
CODE OF GOOD ADMINISTRATIVE BEHAVIOUR
Relations with the public
EUROPEAN COMMISSION
The White Paper on Administrative Reform that was adopted by the Commission on 1
March 2000 stressed the key principles of a European public administration which
focuses on service, independence, responsibility, accountability, efficiency and
transparency.
The Commission took an important practical step towards advancing those principles
by adopting a code of good administrative behaviour on 13 September 2000. It
provides a useful guide for Commission staff in their relations with the public.
Of course, many Commission officials already strive to provide good service in their
contacts with the public. The aim of this code therefore is to add to those efforts by
guaranteeing a high-quality service in all circumstances and informing the public of
the standards of conduct that they have a right to expect in their dealings with the
Commission.
To do this, the Code lays down the principles on which relations between the
Commission and the public should be based: lawfulness, non-discrimination,
proportionality of measures to the aim pursued, and consistency in administrative
behaviour.
The correct application of the code by the Commission's staff has been continuously
monitored since 1 November 2000 when the code came into force. Any citizens who
consider that they have not been treated according to these rules can lodge a
complaint.
The Commission will also draw up regular monitoring reports highlighting both
successes and shortcomings in the application of the code.
83
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Quality service
The Commission and its staff have a duty to serve the Community interest and, in so
doing, the public interest.
The public legitimately expects quality service and an administration that is open,
accessible and properly run.
Quality service calls for the Commission and its staff to be courteous, objective and
impartial.
84
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Purpose
In order to enable the Commission to meet its obligations of good administrative
behaviour and in particular in the dealings that the Commission has with the public,
the Commission undertakes to observe the standards of good administrative
behaviour set out in this Code and to be guided by these in its daily work.
Scope
The Code is binding on all staff covered by the Staff Regulations and the other legal
provisions on relations between the Commission and its staff that are applicable to
officials and other servants of the European Communities. However, persons
employed under private law contracts, experts on secondment from national civil
services and trainees etc. working for the Commission should also be guided by it in
their daily work.
Relations between the Commission and its staff are governed exclusively by the Staff
Regulations and the Rules applicable to other servants of the European Communities.
1. GENERAL PRINCIPLES OF GOOD ADMINISTRATION
The Commission respects the following general principles in its relations with the
public.
- Lawfulness -
The Commission acts in accordance with the law and applies the rules and
procedures laid down in Community legislation.
- Non-discrimination and equal treatment–
The Commission respects the principle of non-discrimination and in particular,
guarantees equal treatment for members of the public irrespective of nationality,
gender, racial or ethnic origin, religion or beliefs, disability, age or sexual orientation.
Thus, differences in treatment of similar cases must be specifically warranted by the
relevant features of the particular case in hand.
- Proportionality –
85
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
The Commission ensures that the measures taken are proportional to the aim
pursued.
In particular, the Commission will ensure that the application of this Code never leads
to the imposition of administrative or budgetary burdens out of proportion to the
benefit expected.
-Consistency –
The Commission shall be consistent in its administrative behaviour and shall follow its
normal practice. Any exceptions to this principle must be duly justified.
2 GUIDELINES FOR GOOD ADMINISTRATIVE BEHAVIOUR
- Objectivity and impartiality –
Staff shall always act objectively and impartially, in the Community interest and for
the public good. They shall act independently within the framework of the policy fixed
by the Commission and their conduct shall never be guided by personal or national
interest or political pressure.
- Information on administrative procedures -
Where a member of the public requires information relating to a Commission
administrative procedure, staff shall ensure that this information is provided within
the deadline fixed for the procedure in question.
3 INFORMATION ON THE RIGHTS OF INTERESTED PARTIES
- Listening to all parties with a direct interest –
Where Community law provides that interested parties should be heard, staff shall
ensure that an opportunity is given to them to make their views known.
- Duty to justify decisions -
A Commission decision should clearly state the reasons on which it is based and
should be communicated to the persons and parties concerned. As a general rule full
justification for decisions should be given. However, where it may not be possible, for
example because of the large number of persons concerned by similar decisions, to
communicate
86
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
in detail the grounds of individual decisions, standard replies may be given. These
standard replies should include the principal reasons justifying the decision taken.
Furthermore, an interested party who expressly requests a detailed justification shall
be provided with it.
- Duty to state arrangements for appeals –
Where Community law so provides, measures notified to an interested party should
clearly state that an appeal is possible and describe how to submit it, (the name and
office address of the person or department with whom the appeal must be lodged
and the deadline for lodging it).
Where appropriate, decisions should refer to the possibility of starting judicial
proceedings and/or of lodging a complaint with the European Ombudsman in
accordance with Article 230 or 195 of the Treaty establishing the European
Community.
4 DEALING WITH ENQUIRIES
The Commission is committed to answering enquiries in the most appropriate manner
and as quickly as possible.
- Requests for documents -
If a document has already been published, the person making the enquiry will be
directed to the Publications Office’s (OPOCE) sales agents or to the documentation or
information centres which provide free access to documents such as Info-points,
European documentation centres, etc. Many documents are also easily accessible in
electronic form.
The rules on access to documents are laid down in a specific measure.
- Correspondence -
In accordance with Article 21 of the Treaty establishing the European Community,
members of the public who write to the Commission shall receive a reply in the
language of their initial letter, provided that it was written in one of the official
languages of the European Union.
87
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
A reply to a letter addressed to the Commission shall be sent within fifteen working
days from the date of receipt of the letter by the responsible Commission
department. The reply should identify the person responsible for the matter and state
how he or she may be contacted.
If a reply cannot be sent within the deadline mentioned above, and in all cases where
the reply requires other work on it, such as interdepartmental consultation or
translation, the member of staff responsible should send a holding reply, indicating a
date by which the addressee may expect to be sent a reply in the light of this
additional work, taking into account the relative urgency and complexity of the
matter.
If the reply is to be drawn up by a department other than the one to which the initial
correspondence is addressed, the person making the enquiry should be informed of
the name and address of the person to whom the letter has been passed.
These rules do not apply to correspondence which can reasonably be regarded as
improper, for example, because it is repetitive, abusive and/or pointless. Then the
Commission reserves the right to discontinue any such exchanges of correspondence.
- Telephone communication -
When answering the telephone, staff shall identify themselves or their department.
They shall return telephone calls as promptly as possible.
Staff replying to enquiries shall provide information on subjects for which they have
direct responsibility and should direct the caller to the specific appropriate source in
other cases. If necessary, they should refer callers to their superior or consult him or
her before giving the information.
Where enquiries concern areas for which staff are directly responsible, they shall
establish the identity of the caller and check whether the information has already
been made public before giving it out. If this is not the case, the member of staff
may consider that it is not in the Community interest for the information to be
disclosed. In this case he
88
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
or she should explain why they are unable to disclose it and refer in appropriate
cases to the obligation to exercise discretion as laid down in Article 17 of the Staff
Regulations.
When appropriate, staff should request confirmation in writing of the enquiries made
by telephone.
- Electronic mail -
Staff shall reply to e-mail messages promptly following the guidelines described in the
section on telephone communication.
However, where the e-mail message is, by its nature, the equivalent of a letter, it
shall be handled according to the guidelines for handling correspondence and shall be
subject to the same deadlines.
- Requests from the media -
The Press and Communication Service, is responsible for contacts with the media.
However, when requests for information concern technical subjects falling within their
specific areas of responsibility, staff may answer them.
5 PROTECTION OF PERSONAL DATA AND CONFIDENTIAL INFORMATION
The Commission and its staff shall respect, in particular:
• the rules on the protection of personal privacy and personal data;
• the obligations set out in Article 287 of the Treaty and in particular
those which relate to the protection of professional secrecy;
• the rules on the protection of secrecy of criminal investigations;
• the confidentiality of matters falling within the ambit of the various committees
provided for in Article 9 and Annexes II and III of the Staff Regulations.
6 COMPLAINTS
- The European Commission -
Members of the public may lodge complaints concerning a possible breach of the
principles set out in this Code directly with the Secretariat-General1 of the European
Commission, which will forward it to the relevant department.
89
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
90
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
ANEXA II
(Acts whose publication is obligatory)
Article 1
With effect from 1 July 2004, the date ‘1 July 2003’ in the second subparagraph of Article 63
of the Staff Regulations shall be replaced by ‘1 July 2004’.
91
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Article 2
With effect from 1 July 2004, the table of basic monthly salaries in Article 66 of the Staff
Regulations shall be replaced by the following:
Article 3
With effect from 1 July 2004, the weightings applicable under Article 64 of the Staff
Regulations to the remuneration of officials and other servants shall be as indicated in column
2 of the following table.
With effect from 1 January 2005, the correction coefficients applicable under Article 17(3) of
Annex VII to the Staff Regulations to transfers by officials and other servants shall be as
indicated in column 3 of the following table.
With effect from 1 July 2004, the correction coefficients applicable to pensions under Article
20(2) of Annex XIII to the Staff Regulations shall be as indicated in column 4 of the following
table.
92
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
With effect from 1 May 2005, the correction coefficients applicable to pensions under Article
20(2) of Annex XIII to the Staff Regulations shall be as indicated in column 5 of the following
table:
Article 4
With effect from 1 July 2004, the amount of the parental leave allowance referred to in Article
42a of the Staff Regulations shall be EUR 804,36 and EUR 1 072,48 for single parents.
Article 5
With effect from 1 July 2004, the basic amount of the household allowance referred to in
Article 1(1) of Annex VII to the Staff Regulations shall be EUR 150,44.
93
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
With effect from 1 July 2004, the amount of the dependent child allowance referred to in
Article 2(1) of Annex VII to the Staff Regulations shall be EUR 328,73.
With effect from 1 July 2004, the amount of the education allowance referred to in Article
3(1) of Annex VII to the Staff Regulations shall be EUR 223,05.
With effect from 1 July 2004, the amount of the education allowance referred to in Article
3(2) of Annex VII to the Staff Regulations shall be EUR 80,30.
With effect from 1 July 2004, the minimum amount of the expatriation allowance referred to
in Article 69 of the Staff Regulations and in the second subparagraph of Article 4(1) of Annex
VII thereto shall be EUR 445,88.
Article 6
With effect from 1 January 2005, the kilometric allowance referred to in Article 8 of Annex
VII to the Staff
Regulations shall be adjusted as follows:
EUR 0 for every km from 0 to 200 km
EUR 0,3343 for every km from 201 to 1 000 km
EUR 0,5572 for every km from 1 001 to 2 000 km
EUR 0,3343 for every km from 2 001 to 3 000 km
EUR 0,1114 for every km from 3 001 to 4 000 km
EUR 0,0536 for every km from 4 001 to 10 000 km
EUR 0 for every km over 10 000 km.
To the above kilometric allowance a flat-rate supplement shall be added, amounting to:
— EUR 167,16 if the distance by train between the place of employment and the place of
origin is between
725 km and 1 450 km,
— EUR 334,31 if the distance by train between the place of employment and the place of
origin is greater
than 1 450 km.
Article 7
With effect from 1 July 2004, the daily subsistence allowance referred to in Article 10 of
Annex VII to the
94
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
95
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Article 11
With effect from 1 July 2004, the table of basic monthly salaries in Article 93 of the
Conditions of
employment of other servants shall be replaced by the following:
96
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Article 12
With effect from 1 July 2004, the lower limit for the installation allowance referred to in
Article 94 of the
Conditions of employment of other servants shall be:
EUR 739,90 for a servant who is entitled to the household allowance,
EUR 438,67 for a servant who is not entitled to the household
allowance.
Article 13
With effect from 1 July 2004, for the unemployment allowance referred to in the second
subparagraph of
Article 96(3) of the Conditions of employment of other servants, the lower limit shall be EUR
884,79, the
upper limit shall be EUR 1 769,58 and the standard allowance shall be EUR 804,36.
Article 14
With effect from 1 July 2004, the allowances for shiftwork laid down in Article 1 of
Regulation (ECSC, EEC,
Euratom) No 300/76 (1) shall be EUR 337,16, EUR 508,90, EUR 556,42 and EUR 758,58.
Article 15
With effect from 1 July 2004, the amounts in Article 4 of Regulation (EEC, Euratom, ECSC)
No 260/68 (2)
shall be subject to a coefficient of 4,867097.
Article 16
With effect from 1 July 2004, the table in Article 8(1) of Annex XIII to the Staff Regulations
shall be
replaced by the following:
97
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
Article 17
With effect from 1 July 2004, the amount of the dependent child allowance referred to in
Article 14 of
Annex XIII to the Staff Regulations shall be as follows:
1.7.2004-31.12.2004: 262,79
1.1.2005-31.12.2005: 275,97
1.1.2006-31.12.2006: 289,16
1.1.2007-31.12.2007: 302,35
1.1.2008-31.12.2008: 315,53.
Article 18
With effect from 1 July 2004, the amount of the education allowance referred to in Article
15(1) of Annex
XIII to the Staff Regulations shall be as follows:
1.7.2004-31.8.2005: 16,06
1.9.2005-31.8.2006: 32,12
98
MIHAELA TOFAN – DREPTUL EUROPEAN AL FUNCŢIEI PUBLICE
1.9.2006-31.8.2007: 48,17
1.9.2007-31.8.2008: 64,24.
Article 19
With effect from 1 July 2004, for the purposes of applying Article 18 of Annex XIII to the
Staff Regulations,
the amount of the fixed allowance mentioned in the former Article 4a of Annex VII to the
Staff
Regulations in force before 1 May 2004 shall be:
EUR 116,32 per month for officials in Grade C4 or C5,
EUR 178,34 per month for officials in Grade C1, C2 or C3.
Article 20
This Regulation shall enter into force on the day following that of its publication in the
Official Journal of the
European Union.
This Regulation shall be binding in its entirety and directly applicable in all Member States.
Done at Brussels, 20 December 2004.
For the Council
The President
P. VAN GEEL
EN L 8/6 Official Journal of the European Union 12.1.2005
99