Colegiul ,,Mihai Eminescu” din Soroca

SUPORT DE CURS

Didactica educației muzicale I

Autor:

Vișniovaia Tatiana, grad didactic superior, Colegiul ”Mihai Eminescu” din Soroca.
 Aprob: _______________

Director-adjunct pentru instruire și educație

Virgilia Celac

Discutat și aprobat la ședința catedrei de

Muzică instrumentală

Proces-verbal nr. ____ din__________________

Șef catedră _________________Pacatovici Elena

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I. DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREŞCOLAR

1. Importanţa şi competenţele disciplinei Didactica educaţiei muzicale

2. Competenţe-cheie / transversale
3. Competenţe transdisciplinare
4. Competenţe profesionale
5. Competenţele formării iniţiale a cadrului didactic
6. Competenţe specifice disciplinei didactica educaţiei muzicale
7. Contribuţia educaţiei muzicale la dezvoltarea armonioasă a copiilor
8. Particularităţile dezvoltării muzicale a copilului în diferite grupe de vârstă

CAPITOLUL II. CONŢINUTUL EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREŞCOLAR

1. Competenţele pe aria Arte

2. Competenţele educaţiei muzicale în învățământul preșcolar
3. Concordanţa repertoriului cu tipurile activităţilor muzicale

CAPITOLUL III. FORME DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI MUZICALE

A COPIILOR DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

1. Activităţile educaţiei muzicale. Conţinutul şi structura lor

2. Rolul educatorului în organizarea activităţii de educaţie muzicală în învățământul
preșcolar
3. Muzica în cadrul sărbătorilor şi al distracţiilor
4. Varietăţile distracţiilor în grădiniţa de copii

CAPITOLUL IV.PRINCIPII Şl STRATEGII SPECIFICE DE EDUCAŢIE MUZICALĂ A

COPIILOR

1. Principii didactice utilizate în educaţia muzicală

2. Strategii specifice de educaţie muzicală

Bibliografie

Anexe

3
 DIDACTICA EDUCAŢIEI MUZICALE
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

Importanţa şi competenţele disciplinei Didacticaca educaţiei muzicale

Realizarea educaţiei muzicale a copiilor fără cunoaşterea adecvată a didacticii de predare

a ei este de neconceput. Fiind o disciplină independentă, didactica precizează conţinutul şi
competenţele educaţiei muzicale şi are scopul de a forma priceperi şi deprinderi muzicale, de
a soluţiona multiplele probleme referitoare la cunoaşterea muzicii. Totodată, ea precizează
rolul şi importanţa educaţiei muzicale în formarea personalităţii, concretizează principiile şi
metodele didactice, mijloacele de realizare a predării-învăţării-evaluării muzicii.
Este de menţionat că didactica educaţiei muzicale nu conţine şabloane pentru orice
situaţie, ci explică, sugerează, demonstrează variate soluţii de însuşire a cunoştinţelor, ceea
ce permite înţelegerea esenţei şi a fenomenelor. Didactica educaţiei muzicale oferă procedee
de formare şi consolidare a deprinderilor practice de a percepe şi de a reproduce muzica.
Educaţia muzicală are valenţe reale în formarea personalităţii în baza valorilor general
umane şi specifice naţionale la două niveluri: informativ-teoretic şi formativ-aplicativ.
Nivelul informativ-teoretic vizează instruirea, dobândirea de cunoştinţe, formarea de
priceperi şi deprinderi reproductiv-interpretative. Ca rezultat al contactului cu realitatea
muzicală şi prin exerciţii se formează interpretări, noţiuni, categorii, judecăţi, capacităţi de
reproducere şi interpretare, se limpezesc criteriile de apreciere valorică, se înfiripă cultura
teoretică, deprinderea de a utiliza limbajul muzical şi de a descifra mesajul artistic.
Nivelul formativ-aplicativ se referă la atitudinea adecvată faţă de valorile estetice
muzicale şi se concretizează prin ideal estetic, sensibilitate, receptivitate la emoţiile estetice,
precum şi prin capacitatea de a audia, a reproduce şi a crea valori muzicale.

Realizarea educaţiei muzicale pe aceste două niveluri oferă condiţii reale de formare a
competenţelor muzicale specifice la elevi, cu extin deri în planul formării competenţelor
generale.
Componenta generală specifică ariei curiculare „Arte" este competenţa estetică, care
exprimă calitatea omului de a percepe, a trăi şi a iubi frumosul în corespundere cu
spiritualitatea şi cultura epocii în care trăieşte.
Prin îmbinarea armonioasă a modalităţii de realizare a educaţiei muzicale şi utilizarea
mijloacelor audio-vizuale se contribuie la conso lidarea cunoştinţelor, capacităţilor,
atitudinilor muzicale, care conduc spre formarea competenţelor muzicale.
Criteriile de prezenţă a competenţei formate sunt, conform Curriculumului şcolar pentru
clasele I-IV (2010):
• disponibilitate pentru muzică (interes, dorinţă, motivaţie);
• activism muzical (muncă, angajament, responsabilitate, rezultat, produs);
• cunoştinţe muzicale şi despre muzică.
Competenţele muzicale se pot forma doar în baza unor predispoziţii (înnăscute) şi
capacităţi senzoriale specifice domeniului, muzicalitatea reprezentînd un complex calitativ
de capacităţi ce asigură performanţa muzicală.

4
 Modernizarea Curriculumului în domeniu conturează competenţe le specifice disciplinei
în concordanţă cu modelul comunicativ-funcţional al muzicii, care presupune dezvoltarea
integrală a capacităţilor ce vizează cele patru standarde educaţionale, structurate pe
domeniile principale ale educaţiei muzicale: audiţia / receptarea muzicii; interpretarea vocală
/ corală / instrumentală; creaţia elementară muzicală în sinteză cu alte arte; analiza /
caracterizarea muzicii.
În acelaşi timp, competenţele specifice au fost racordate la competenţele transversale şi
corelate cu standardele de competenţă aflate la momentul dat în proces de dezvoltare. În
atenţia cadrului didactic vor fi preocupările didactice legate de receptarea mesajului muzical
în diferite situaţii; perceperea mesajului muzical prin receptarea muzicală ca tehnică
psihomotorică şi ca abilitate de exprimare a gîndurilor - aplicarea conceptelor şi
terminologiei muzicale în structura mesajelor muzicale; manifestarea interesului şi a
preferinţelor pentru muzică.

Competenţe-cheie / transversale

1.Competenţe de comunicare în limba română

2. Competenţe de învăţare / de a învăţa să înveţi
3. Competenţe de autocunoaştere şi autorealizare
4. Competenţe interpersonale, civice, morale
5. Competenţe culturale şi interculturale
6. Competenţe acţional-strategice
7. Competenţe de comunicare într-o limbă străină
8. Competenţe digitale în domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale
9. Competenţe antreprenoriale
10.Competenţe de bază în matematică, ştiinţe şi tehnologii

Competenţe transdisciplinare

Competenţe de comunicare în limba română

• Competenţa de realizare a unor contacte comunicative construc- live în limba română
(oral şi în scris);
• Competenţa de utilizare adecvată a terminologiei specifice disciplinei Metodica
educaţiei muzicale, studiate la colegiul pedagogic;
• Competenţa de a percepe şi a asimila noi unităţi de vocabular muzical;
• Competenţa de lectură şi comentare a unor texte din domeniul muzicii recomandate de
Curriculumul la disciplină;
• Competenţa de a recepta anumite valenţe ale frumosului artistic din operele muzicale
studiate, de a explica mesajul acestora şi de a lansa opinii cu un conţinut atitudinal.
Competenţa de învăţare / de a învăţa să înveţi
• Competenţa de a dobîndi, produce şi asimila noi cunoştinţe şi deprinderi de a le utiliza în
diverse situaţii de comunicare prin muzică;
• Competenţa de a planifica, de a organiza şi de a monitoriza învăţarea disciplinei de
specialitate (individual, în perechi, în grup), de a organiza procesul de cunoaştere a anumitor
valori ale culturii muzicale naţionale şi universale.

5
 Competenţe de autocunoaştere şi autorealizare
• Competenţe de a se adapta la condiţii şi situaţii noi de comunicare;
• Competenţa de gîndire diferenţiată asupra activităţii de receptor, in scopul
autodezvoltării.

Competenţe interpersonale, civice, morale

• Competenţa de a colabora în grup / echipă, de a înţelege / de a percepe şi de a respecta
opiniile colegilor în diverse situaţii de comu nicare;
• Competenţa de a lua atitudine şi a promova anumite valori ale muzicii;
• Competenţa de a accepta şi de a respecta în procesul comunicării, analizei situaţiilor
reflectate în textele muzicale.
Competenţe culturale şi interculturale (de a recepta şi de a crea valori)
• Competenţa de receptare a muzicii, culturii naţionale şi europene;
• Competenţa de receptare şi angajare în comunicarea orală şi scris.i a anumitor valori
interculturale / muzicale.
Competenţe acţional-strategice
• Competenţa de a comunica adecvat în limba română în legăturii cu rezolvarea unor
probleme intervenite în procesul propriei formări;
• Competenţa de a-şi proiecta activitatea, de a-şi concretiza rezulta tul final în concordanţă
cu obiectivele de formare a viitorului specialist
Competenţe de comunicare într-o limbă străină
• Competenţa de a traduce din limba străină materialul metodic dr specialitate conform
oportunităţilor de învăţare la colegiul pedagogii
Competenţe digitale în domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale
(TIC)
• Competenţa de utilizare la nivel elementar a anumitor servii, ii electronice, inclusiv
reţeaua Internet, pentru documentare în dome niul muzicii, pentru rezolvarea unor sarcini on-
line, în conformitate cu unităţile de conţinut la disciplină, inclusiv realizarea unor asocia i cu
alte arte.
Competenţe antreprenoriale
• Competenţa de utilizare adecvată a strategiilor de realizare a unoi proiecte cu elemente
de antreprenoriat.
Competenţe de bază în matematică, ştiinţe şi tehnologii
• Competenţa de a-şi organiza activitatea personală utilizînd tehnologii adecvate în
permanentă schimbare, cu aplicarea la studiul disiciplinei Didactica educaţiei muzicale.

Realizarea competenţelor propuse va permite viitorului specialist să orienteze copilul spre

evaluarea propriei conduite şi aplicarea potenţialului său pentru a soluţiona probleme, spre
identificarea şi formarea verbală a emoţiilor proprii. Copilul va demonstra încredere în sine şi
autorespect. La sfârşitul vârstei preşcolare copilul va fi informat şi va aprecia teatrul, artele
plastice, literatura, muzica, dansul; va manifesta tendinţe de exprimare a gândurilor prin
mijloace artistice, creativitate si sentimente estetice.

6
 Competenţe profesionale

Metodologia de stabilire a competenţelor se află la intersecţia dintre domeniul didactic

(vizând pregătirea curriculară), domeniul socioeconomic (vizând pregătirea pentru piaţa
muncii) şi domeniul de cunoaştcre al disciplinei de studiu (descrise psihologic prin modul de
gândire specific profesorului). Se are în vedere nu dobândirea cunoştinţelor de care dispune
profesorul, ci utilizarea şi mobilizarea, în contexte adapt a t e vârstei şi nivelului de informaţii
ale elevului, a abilităţilor similare u n u i specialist. Este vorba despre manifestarea unui
comportament cognitiv specific domeniului nominalizat, şi nu despre acumularea in-
lormaţiilor din acest domeniu.
Pentru a asigura realizarea deplină a obiectivelor de studiu, s-a pornit de la o diferenţiere
cât mai fină a secvenţelor unui proces de învăţare, astfel evidenţiindu-se şase etape de
structurare a operaţiilor mintale:
1. percepţia,
2. interiorizarea,
3. construirea de structuri mintale,
4. transpunerea în limbaj,
5. acomodarea internă,
6. adaptarea externă.
Acestor etape le corespunde formarea iniţială a cadrului didactic.

Competenţele formării iniţiale a cadrului didactic

1. Identificarea conceptului disciplinei didactica educaţiei muzicale.

2. Demonstrarea abilităţilor didactice şi integrarea în activităţi cult u r a l - artistice.
3. Definirea competenţelor specifice disciplinei didactica educaţiei muzicale.
4. Optimizarea diverselor forme ale activităţilor instructiv-educative.
5. Elaborarea proiectelor didactice la disciplina didactica educaţiei muzicale.
6. Clasificarea strategiilor didactice necesare pentru realizarea obiectivelor.
7. Verificarea rezultatelor obţinute în cadrul lecţiilor la disciplina didactica educaţiei
muzicale.
8. Integrarea în relaţii / activităţi manageriale.

Competenţele profesionale / generale ce se urmăresc a fi formate la studenți au rolul de a

orienta demersul didactic spre achiziţiile finale ale elevului, precum şi spre competenţele
specifice perioadei de studiu.

7
 Competenţe specifice disciplinei didactica educaţiei muzicale

Modelul comunicativ-funcţional al muzicii presupune dezvoltarea plenară a capacităţilor

ce vizează cele patru standarde educaţionale structurate pe domeniile principale ale educaţiei
muzicale:

 audiţia / receptarea muzicii;

 interpretarea,
 creaţia,
 reflecţia.

Acestor domenii le corespund următoarele competenţe:

1. Competenţa de audiţie / receptare a muzicii ca imagine artisticii a vieţii (imaginea
naturii, istoriei societăţii umane, emoţiilor şi senti mentelor umane, culturii
naţionale şi universale)
2. Competenţa de interpretare vocală / corală / instrumentală a ere aţiilor muzicale
3. Competenţa de creaţie elementară muzicală în sinteză cu alte arte
4. Competenţa de reflecţie / analiză / caracterizare / apreciere artistică şi valorică a
muzicii.
Procesul de educaţie muzicală trebuie să fie atractiv şi emotiv, să se desfăşoare conform
următoarelor principii generale:
 educaţia axată pe copil (respectarea nevoilor acestuia);
 respectarea drepturilor copilului (dreptul la educaţie, la liberă ex primare etc.);
 învăţarea activă (copilul este autorul propriei formări);
 dezvoltarea integrată (abordarea transdisciplinară a activităţilor);
interculturalitatea (cunoaşterea, recunoaşterea şi respectarea va lorilor naţionale şi ale
altor etnii);
 echitatea şi nondiscriminarea (asigurarea oportunităţilor de dez voltare pentru toţi
copiii, indiferent de gen, etnie, religie etc.);
 interacţiunea dintre educator şi cel educat (dependenţa rezultate lor educaţiei de
ambele părţi implicate în acest proces).

Educaţia muzicală a copiilor în grădiniţă va urmări respectarea următoarelor cerinţe:

 trăirea emotivă a mesajului muzical;

 prezenţa pasiunii, a interesului viu, a dorinţei de a contacta cu muzica;
 colorarea „artistică" a metodelor, procedeelor de educaţie muzicală şi de formare a
deprinderilor în orice activitate muzical-didactică;
 existenţa unui contact viu, emoţional între educator şi copii;
 dezvoltarea aptitudinilor muzicale: auzul şi simţul muzical, sensibilitatea şi
receptivitatea interioară la muzică, gândirea muzicală şi imaginaţia artistică;
 prezenţa creativităţii în toate activităţile muzicale.

8
 Contribuţia educaţiei muzicale la dezvoltarea armonioasă a copiilor

Organizarea corectă a activităţilor de educaţie muzicală contribuie, în mare măsură, la

formarea unei personalităţi integre, care simte şi înţelege frumosul, observă binele şi răul, se
prezintă creator în diverse activităţi artistice.
Pentru a dezvolta la copii muzicalitatea generală, este necesar să cunoaştem semnele ei
distinctive:
- capacitatea de a simţi caracterul creaţiei muzicale, de a trăi conţinutl sonor, de a
manifesta atitudine emoţională faţă de mesajul muzical;
- capacitatea de a audia cu atenţie, de a compara şi de a aprecia fenomenele muzicale;
- manifestarea unei atitudini creatoare faţă de muzică. Micuţul îşi imaginează în modul
său personajul, redându-1 plastic prin cîntec, joc, dans, mişcări expresive caracteristice
conţinutului creaţiei muzicale.
Treptat la copii se formează atitudinea emoţională faţă de muzică, se perfecţionează auzul,
apare imaginea creatoare şi trăiri estetice originale.
Muzica formează chipul moral al copilului. Varietatea genurilor muzicale audiate
contribuie la perceperea chipului eroic şi a dispoziţiei lirice, umoristice, vesele. Senzaţiile ce
apar la perceperea muzicii îmbogăţesc trăirile şi lumea spirituală a copilului.
Cîntecele, dansurile, jocurile colective necesită din partea interpreţilor eforturi conjugate.
Emoţiile comune creează codiţii pentru dezvoltarea individuală. Exemplul colegilor, elanul
general, bucuria interpretării activizează şi pe cei mai timizi, nehotărîţi copii. Succesul unor
copii poate conduce la stoparea pornirilor negative ale celor răsfăţaţi, încrezuţi şi îngîmfaţi.

Alternarea diferitelor activităţi (cînt, audiţie, interpretare instru mentală, mişcări ritmice)
solicită atenţia copiilor, sensibilizează reacţia şi sporeşte spiritul de organizare, impune
eforturi volitive, spirit de ob servaţie şi isteţime.
Este necesar să fie susţinute manifestările creatoare ale copilului, care stimulează
perceperea, trezesc fantezia şi imaginaţia. De exemplu, cîntînd copilul improvizează, creează
noi variante ale melodiei, strădu indu-se ca cuvintele să corespundă intonaţiei expresive.
Dansul popuIar, pantomima, dramatizările muzicale îndeamnă copiii să reprezinte mici
tablouri din viaţă, să caracterizeze un personaj, să răspundă la sentimentele şi faptele bune,
să intensifice activitatea lor mintală, să-şi perfecţioneze permanent mişcările.

9
 Particularităţile dezvoltării muzicale a copilului în diferite grupe de vîrstă

Începînd de la cea mai fragedă vîrstă educatorul trebuie să dezvolte capacităţile copilului
în procesul de organizare şi dirijare a activităţii muzicale, cunoscînd şi ţinînd cont de
schimbările care se produc la fiecare etapă de dezvoltare. De exemplu, dacă nu îl vom învăţa
pe copilul mic să deosebească sunetele muzicale după înălţime, atunci la vîrstă de 6-7 ani el
nu va fi capabil să realizeze sarcinile pe care copiii mici le îndeplinesc cu uşurinţă.
Particularităţile principale ale dezvoltării muzicale sînt:
 senzaţiile auditive;
 auzul muzical;
 calitatea şi nivelul reacţiilor emoţionale la muzica cu caracter diferit;
 deprinderile elementare de interpretare vocală şi muzical-ritmică.
Tendinţele generale ale dezvoltării muzicale sînt prezentate în сеle се urmează.
în primul an de viaţă copilul începe să reacţioneze la sunete chiar la 10-12 zile după
naştere. în luna a doua de viaţă micuţul se linişteşte auzind vocea mamei. La 4-5 luni copilul
ascultă atent intonaţiile celui care cîntă. La sfîrşitul primului an de viaţă micuţul imită
intonaţiile auzite prin gînguritul său.
Pe parcursul perceperii muzicii în al doilea an de viaţă copiii ma nifestă emoţii contrastante:
disting sunetele înalte şi joase, sonoritatea puternică şi liniştită şi chiar instrumentul la care
se execută; reproduc conştient intonaţii vocale după cel adult (sfîrşiturile frazelor muzicale
ale cîntecului); bat din palme şi din picior, se rotesc după muzică.
În al treilea an de viaţă se observă năzuinţa spre independenţă, creşte sensibilitatea şi
posibilitatea de a deosebi cu mai mare precizie însuşirile fenomenelor muzicale. Unii copii
reproduc exact o melodie simplă.
La vîrsta de patru ani apare dorinţa de a se ocupa cu muzica activ, ele a cînta de sine
stătător un cîntec scurt (fiind ajutaţi de adulţi), de a dansa în mod independent.
Al cincilea an de viaţă este perioada întrebărilor, cînd copilul poate lace generalizări
elementare: muzica este veselă sau liniştită, sunetele sînt puternice sau domoale, piesa are
două părţi. Copilul ştie cum Irebuie să cînte cîntecul şi cum să se mişte dansînd o horă lină
sau un dans vioi. Intonaţiile vocale devin mai stabile, însă necesită sprijin permanent din
partea adulţilor. Fără a se imita unii pe alţii, copiii se străduiesc să interpreteze independent
rolul respectiv în funcţie de capacităţile individuale.
în baza cunoştinţelor şi a impresiilor obţinute despre muzică, copii la vîrsta de 6-7 ani nu
numai răspund la diverse întrebări, ci şi sînt capabili să caracterizeze în mod independent o
creaţie muzicală şi mijloacele ei de expresie, să perceapă dispoziţia redată de muzică. La
această vîrstă se măreşte întinderea (diapazonul) vocii, care devine mai melodioasă, stabilă şi
mai sonoră. Dansurile şi jocurile se interpretează de sine stătător şi expresiv.

10
 CONŢINUTUL EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL
PREŞCOLAR

Competenţele pe aria Arte

Competenţele sînt:
 valorificarea potenţialului fizic şi psihic al copilului, respectînil ritmul propriu de
dezvoltare integră/normală al acestuia şi nevoile spe cifice activităţii de bază-jocul;
 distingerea capacităţilor de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a
dobîndi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi con duite noi;
 încurajarea explorărilor, exerciţiilor şi experimentărilor practice/ autonome de
învăţare;
 descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a unei imagini pozitive despre
sine;
 sprijinirea activităţii necesare de cunoaştere, aplicarea atitudinii pozitive faţă de viaţa
preşcolară.
Realizarea competenţelor propuse va permite viitorului specialist să orienteze copilul spre
evaluarea propriei conduite şi aplicarea potenţialului său pentru a soluţiona diferite
probleme, identificarea şi exprimarea verbală a emoţiilor şi sentimentelor proprii. Copilul va
demonstra încredere în sine şi autorespect. La finele vîrstei preşcolare copilul va manifesta
tendinţe de apreciere a teatrului, artelor plastice, literaturii, muzicii, dansului; deprinderi de
exprimare a gîndurilor prin mijloace afective, creative şi artistice.

Competenţele educaţiei muzicale în învățământul preșcolar

Educaţia muzicală în grădiniţa de copii se organizează ţinîndu-se cont de particularităţile

şi posibilităţile de dezvoltare individuală a copilului.
În procesul activităţilor muzicale dezvoltarea se produce în domeniile:

1. emoţiilor - reacţionarea rapidă şi pronunţată;

2. auzului - diferenţierea sunetelor după înălţime, ritm, timbru şi dinamică;
3. atitudinii - manifestarea pasiunii, interesului şi cerinţelor din ce în ce mai stabile;
4. activităţii interpretative - executarea progresivă a acţiunilor imitative pînă la cîntarea
şi mişcarea de sine stătătoare expresivă şi creatoare.
Nivelul dezvoltării este determinat de comportarea copiilor la activităţile muzicale, de
manifestările lor creatoare în procesul activităţilor independente. Despre un nivel înalt al
dezvoltării muzicale se poate vorbi în prezenţa iniţiativei proprii a copilului de a cînta, a
dansa, a se juca, a crea, a executa la vreun instrument cu pasiune, expresiv şi corect.
Competenţele educaţiei muzicale derivă din competenţele curricu- lare şi din angajarea
principalelor categorii de cunoştinţe, capacităţi şi .ilitudini care se structurează prin
activităţile educaţiei muzicale.

11
Modificarea comportamentului copilului urmăreşte:
a) la nivel de cunoştinţe:
 intuirea caracterului variat al muzicii;
 distingerea trăsăturilor specifice ale sferelor principale de expresivitate muzicală
(marşul, cîntecul, dansul);
 perceperea semnificaţiilor emoţionale ale marşului, cîntecului, dansului;
 cunoaşterea elementelor de limbaj muzical:
 intuirea dezvoltării ascendente, descendente şi ondulatorii a melodiei, a nuanţelor de
intensitate: tare, moderat, încet;
 distingerea tempoului: rar, potrivit, repede;
 recunoaşterea timbrului instrumentelor muzicale şi al vocilor omeneşti;
 dezvoltarea aptitudinilor creatoare: recunoaşterea creaţiei în baza unui fragment
melodic;
 cunoaşterea formelor muzicale (monopartită, bipartită, tripartită) ca mijloace de redare
a mesajului muzical;
b) la nivel de capacităţi:
 cultivarea abilităţilor de interpretare expresivă în grup şi individual;
 dezvoltarea capacităţilor psihomotorice în conformitate cu conţinutul muzicii;
 formarea capacităţilor de pătrundere în sferele informaţională, imagistică şi de mesaje
ale muzicii

 teatralizarea şi înscenarea cîntecelor-jocuri;

 crearea combinaţiilor simple de dans;
 coordonarea sincronizată a mişcărilor în grup;
c) la nivel de atitudini:
 manifestarea interesului, a dorinţei şi a necesităţii de iniţiere permanentă în
activităţile muzicale;
 dezvoltarea sensibilităţii auzului muzical, care contribuie la simţirea şi înţelegerea
muzicii;
 cultivarea gustului muzical şi a capacităţilor de apreciere a operei muzicale;
 educarea dragostei faţă de muzică;
 motivarea atitudinii personale faţă de participarea la activităţile muzicale.

12
 Concordanţa repertoriului cu tipurile activităţilor muzicale
Repertoriul muzical pentru activităţile muzicale se selectează în conformitate cu
competenţele curriculare, respectînd următoarele cerinţe:
 unitatea conţinutului şi a formei muzicale;
 conjugarea (anticiparea şi revenirea) activităţilor de realizare a educaţiei muzicale;
 accesibilitatea perceperii şi interpretării pentru toţi copiii din diferite grupe de vîrstă.
Conţinutul creaţiilor muzicale selectate trebuie să fie viu, plastic, s.i stimuleze interesul şi
trăirile copilului, să-1 îmbogăţească emoţional. Forma muzicală a pieselor nu trebuie să fie
prea complicată sau de proporţii mari. Unitatea formei şi a conţinutului constituie criteriul
principal la alegerea creaţiilor muzicale pentru copiii de vîrstă preşcolară.
Repertoriul selectat trebuie să corespundă curriculumului la educaţia muzicală, ce
prevede audiţia muzicii, cîntul, mişcări muzical-ritmice, interpretarea instrumentală.
Analizînd repertoriul trebuie să se stabilească procedeele, metodele de muncă asupra
cultivării şi dezvol tării anumitor deprinderi.
Creaţiile muzicale selectate trebuie să fie accesibile pentru percepere şi interpretare de
către copii. Tematica muzicii trebuie să fie pe înţelesul copiilor şi să corespundă imaginilor
despre fenomenele vieţii de care dispun aceştia la diferite vîrste.
Comparînd creaţiile din repertoriul diferitelor grupe ale grădiniţei de copii, observăm
complexitatea lor crescîndă. De aceea, la elaborareа repertoriului pentru copiii de diferite
vîrste trebuie să se ţină cont de cerinţele curriculare, pentru a-i ajuta să însuşească
deprinderile de percepere şi interpretare a muzicii.
Repertoriul anual este repartizat pe trimestre. Creaţiile se selectează conform complexităţii
şi specificul fiecărei activităţi muzicale (cînt, joc, audiţie, creaţie, interpretare). Tematica
repertoriului oglindeşte viaţa curentă a preşcolarului, evenimentele sociale şi cultural-
educative locale şi calendaristice.

13
 FORME DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI MUZICALE
A COPIILOR DE VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

Activităţile educaţiei muzicale. Conţinutul şi structura lor

În funcţie de obiectivele urmărite, activităţile educaţiei muzicale pot fi clasificate

în următoarele tipuri:
 activităţi educative;
 activităţi tematice;
 activităţi tradiţionale;
 activităţi complexe.
Indiferent de tipul lor, educatorul va include în structura activităţi lor de educaţie
muzicală toate formele de activitate muzical-practică a copiilor. Îmbinarea lor va
avea loc în funcţie de competenţele urmările de specificul de vîrstă a copiilor.
Realizarea cu succes a competenţelor educaţiei muzicale poate avea loc în cazul
cînd copiilor li se va propune un conţinut muzical familiar vîrstei respective.
Forma principală de organizare a educaţiei muzicale şi a dezvoltării copiilor în
grădiniţă - activităţile de educaţie muzicală - se bazează pe cerinţele curriculare de
respectare a particularităţilor de vîrstă ale preşcolarilor.
Activitatea de educaţie muzicală presupune diferite activităţi de realizare a
educaţiei muzicale - cîntul vocal-coral, audierea muzicii, însuşirea cunoştinţelor
muzicale şi despre muzică, activitatea muzical-ritmică şi instrumentală, jocul
muzical, creaţia muzicală indi viduală. Toate activităţile poartă un caracter
interdependent şi sînt condiţionate de obiectivele comune de aprofundare în
cunoaşterea muzicii.
Activitatea de educaţie muzicală este o creaţie originală a educatorului şi a
copiilor, de fiecare dată concepută şi plăsmuită din nou. Conceptul, structura,
dramaturgia, dinamica, materialul muzical se află în mîinile educatorului şi depinde
de competenţa, experienţa și imaginaţia fiecăruia. Luînd drept reper curriculumul la
educaţia muzicală, educatorul are posibilitatea să modeleze conţinutul activităţii
conform viziunii sale. Structura activităţii de educaţie muzicailă trebuie să fie
adaptabilă în funcţie nu numai de vîrsta copilului, ci şi de conţinutul materiei. în
grupele timpurii şi inferioare activităţile poartă un caracter degajat, de joc. Cîntul şi
audierea muzicii trebuie însoţite de elemente de joc. Mişcările sînt secundate de
cîntece scurte, zicale rimate, care vin în continuarea acţiunilor de joc. Însuşirea
deprinderilor de percepere muzicală şi de interpretare (cînt, joc, ritmică, execuţie
instrumentală, creaţie individuală) se realizează prin exerciţii specifice efectuate
sistematic, repetarea icpertoriului studiat pentru a perfecţiona expresivitatea redării
mesajului muzical.
Structura activităţii de educaţie muzicală prevede alternarea diver selor activităţi
de realizare a educaţiei muzicale şi este determinată de programul educativ în
fiecare grupă de vârstă. Educatorul, în conlucrare cu conducătorul muzical,
repartizează materialul pentru câteva ore în aşa fel încît fiecare activitate să prezinte

14
o continuare a activităţilor precedente şi o legătură cu următoarele activităţi de
educaţie muzicală.
Având în vedere faptul că proiectul didactic se elaborează săptămînal, propunem
o structură ce cuprinde două ore (o săptămînă) de educație muzicală în grupa
pregătitoare.
1) Activităţi introductive
 Intrarea şi aranjarea copiilor în coloană în sunetele muzicii cu ca racter de
marş
 Exerciţii ritmice conform frazelor muzicale
 Exerciţii de respiraţie pentru formarea sunetului (sonor, melodi os, mobil,
prelung)
 Exerciţii pentru dezvoltarea dicţiei (pronunţarea cuvintelor în şoaptă, în ritmul
cîntecului, cu sau fără acompaniament)
 Exerciţii melodice în diferite tonalităţi
2) Stimularea reprezentărilor auditive
 Procedee-jocuri de ilustrare a conţinutului creaţiei noi pentru in terpretare prin:
 demonstrare (educatorul cîntă, iar conducătorul muzical acom paniază);
 semnale convenţionale (păsărica-mamă cîntă cu sunete mai grave, iar
puişorii - cu sunete mai acute).

3) Dirijarea învăţării/acţiunilor copiilor

 Exerciţii de analiză prin joc a corelaţiei ritmice şi de înălţime în creaţia nouă

 Utilizarea jucăriilor la învăţarea creaţiilor noi
 Însărcinări creatoare (mişcări ritmice şi de dans, teatralizare) în procesul studierii
creaţiei
 Învăţarea în continuare a creaţiei studiate anterior
4) Obţinerea rezultatelor şi evaluarea
 Consolidarea fragmentului învăţat în formă de joc (cînt coral, în grup, solistic cu sau
fară susţinerea vocală sau instrumentală a educatorului şi a conducătorului muzical)
 Aprofundarea reprezentărilor auditive şi creative prin:
 utilizarea fonogesticii în timpul cîntării;
 audierea unei creaţii vocale şi compunerea de sine stătătoare a unei noi melodii pe
versurile învăţate;
 interpretarea la instrumente muzicale (în grup, colectiv, individual)
 Interpretarea integrală a creaţiei studiate anterior în diferite variante (educatoarea
cîntă, iar copiii bat metrul sau ritmul din palme; un grup cîntă cupletul, iar alt grup -
refrenul; cupletul este interpre tat de 1-2 solişti, iar refrenul - de toată grupa; cîntecul
este cîntal de toţi copiii care se acompaniază la diferite instrumente sau merg cadenţat
etc.)
Repetarea repertoriului studiat utilizînd înscenarea teatralizată, mişcări ritmice şi de
dans

15
 Rolul educatorului în organizarea activităţii de educaţie muzicală
în învățământul preșcolar

Educatorul are o pregătire muzicală generală în domeniile teoriei muzicii, solfegierii,

cîntului vocal-coral, interpretării la un instrument muzical, metodicii de predare-învăţare. De
aceea el este persoana care, în colaborare cu conducătorul muzical, organizează activităţile
de edu caţie muzicală în grădiniţa de copii. La activitatea de educaţie muzicalii educatorul
susţine activitatea de muncă a conducătorului muzical: cîn tă, explică, demonstrează
mişcările, participă la dansuri, jocuri, scene te, cînd este cazul, activizîndu-i astfel pe micuţi;
organizează activitu tea muzicală individuală a copiilor; utilizează muzica la desfăşurarea
înviorării de dimineaţă, la organizarea plimbărilor, excursiilor etc.; participă la selectarea
repertoriului muzical pentru activităţile de artă plastică, de dezvoltare a vorbirii, de
familiarizare cu lumea înconjurătoare.
Educatorul desfăşoară o muncă considerabilă, pentru că zilnic contactează cu copiii,
cunoscînd cel mai bine interesele şi capacităţile muzicale ale fiecărui copil, dispune de
posibilitatea de a crea condiţiile necesare pentru dezvoltarea activităţii de creaţie în grupă,
coordonînd acţiunile sale cu ale conducătorului muzical.
Pe baza observărilor sale educatorul creează condiţii optime pentru a trezi interesul
fiecărui copil faţă de activitatea muzicală. Participînd la conducerea activităţii muzicale
independente, educatorul pregăteşte materialele didactice necesare (instrumente, jucării con-
lecţionate etc.), cunoaşte metodologia utilizării lor, elaborează planul de realizare a
observărilor pentru a descoperi capacităţile copiilor şi preferinţele lor.
Educatorul trebuie să respecte cerinţele actuale ale educaţiei formativ-dezvoltative,
demonstrînd atitudine tacticoasă faţă de activitatea independentă a copiilor, intonaţie blajină
şi degajată în conducerea activităţii.
Eiind responsabilul principal pentru organizarea activităţii muzi- i ale independente a
copiilor în grădiniţă, educatorul dispune de toate posibilităţile de realizare calitativă a
obiectivelor înaintate.

16
 Muzica în cadrul sărbătorilor şi al distracţiilor

Matineele consacrate sărbătorilor sînt o parte componentă a muncii educative desfăşurate

în grădiniţă. în cadrul matineelor se realizează obiectivele educaţiei morale, intelectuale,
fizice şi estetice. De aceea un rol deosebit în pregătirea şi desfăşurarea sărbătorilor îl are arta
muzicală. Acţionînd cu o mare putere asupra emoţiilor, muzica creează copiilor dispoziţie
solemnă, veselă sau îi linişteşte. La început trebuie sa creăm o stare de exaltare generală,
pentru ca ideea principală a sărbătorii să ajungă la conştiinţa fiecărui copil. De aceea în prima
parte a matineului răsună creaţii solemne, de sărbătoare, interpretate nu numai de copii, ci şi
de adulţi.
În continuare copiii interpretează cîntece, jocuri, dansuri, poezii, inscenări, pe care le-au
studiat la activităţile de educaţie muzicală. (Copiilor li se oferă posibilitatea de a se distra, de
a-şi manifesta capacităţile în jocuri atractive, competiţii, spectacole teatralizate de păpuşi etc.
Atenţia copiilor se concentrează din nou asupra ideii principale a serbării în partea finală a
matineului. Prezentatorul programului felicită încă o dată pe cei prezenţi cu prilejul
sărbătorii. Copiii pleacă din sală în sunetele muzicii de marş.
Sala de festivităţi şi sălile de grupă frumos amenajate creează o atmosferă solemnă, le
ridică copiilor dispoziţia, le trezeşte sentimente estetice.
Utilizarea cu pricepere a distracţiilor contribuie la manifestarea calităţilor pozitive ale
copilului, lărgeşte sfera de influenţă pedagogică asupra dezvoltării multilaterale a
preşcolarilor.
Distracţiile au legătură cu arta plastică, muzica, literatura, teatrul etc. Conţinutul
distracţiilor reuneşte materialul artistic, muzical-literar într-un tot întreg potrivit tematicii.
În cadrul distracţiilor copiii sînt interpreţi şi spectatori. Unele forme îmbină acţiunile
copiilor şi ale adulţilor.
În unele cazuri (jocuri muzicale, concerte, miniaturi coregrafice, dansuri) muzica poate
constitui principalul conţinut al distracţiilor. în alte cazuri muzica este utilizată parţial
(spectacole, jocuri-dramatizări, compoziţii).
Important este de a selecta cu pricepere creaţiile muzicale pentru distracţii, conform
valorii pedagogice.
Pentru interpretare de către copii se selectează piesele cu muzică expresivă, melodii
simple, bogate în imagini uşor memorabile, cunoscute pentru copii, pe care le-au învăţat la
activităţile de educaţie muzicală. Fiind utilizate într-o nouă formă atrăgătoare, acestea le
produc satisfacţie şi voie bună.

17
 Varietăţile distracţiilor în grădiniţa de copii

Jucăria nouă. Educatorul pune în mişcare jucăria, explică copiilor cum trebuie să se joace
cu ea, caracterizează chipul artistic respectiv. Copiii îndrăgesc jucăria doar dacă ea este
mînuită cu pricepere de către educator.
Această distracţie poate fi utilizată în grupele inferioare. în joc pot fi folosite diferite
jucării (păpuşi, maşini, animale domestice şi sălbatice etc.), angajîndu-le în variate acţiuni.
Muzica selectată va contribui la sporirea atractivităţii jucăriei.
Jocurile umoristice. Îmbinînd muzica cu acţiuni distractive de joc, educatorul creează o
atmosferă degajată pentru jocul copiilor.
În grupele medie şi superioară jocurile umoristice contribuie la concentrarea atenţiei,
creează o anumită destindere, însufleţire, dimi- iniiază oboseala. Diferite zicale rimate
însoţite de bătăi din palme şi picior pot fi interpretate cu educatorul sau independent. în
majoritatea i .izurilor jocurile umoristice se organizează cu copiii cei mai mici. De exemplu,
de-a ascunselea în diferite variante: educatorul caută copiii sau se ascunde etc.
Concerte/spectacole se pot organiza cu copiii din grupele superioare şi pregătitoare sub
diferite forme: cor, dans, ansambluri vocale şi instrumentale, solo, poezii, scenete mici.
Demonstrîndu-şi capacităţile, copiii participă la diferite activităţi din iniţiativă proprie.
Educătorul ajută şi susţine ingeniozitatea copiilor la alcătuirea programului de concert. O
importanţă deosebită se atribuie activizării Iactorilor motivaţionali în procesul pregătirii
concertelor. Aceasta poate avea loc atunci cînd activitatea copiilor se axează pe dorinţele şi
interesele lor.
În atenţia cadrelor didactice trebuie să fie nu doar teme cu prilejul amumitor sărbători şi
aniversări, ci şi zilele de naştere ale copiilor sau zilele semnificative pentru grădiniţă. Cu
ocazia lor adulţii au deosebita posibilitate de a cultiva în sufletul celor mici dragostea,
admiraţia faţă de Om, faţă de munca şi faptele lui.
Programul concertului/spectacolului poate include: poezii recitate, poveşti, povestiri
dramatizate, scenete, cîntece interpretate cu sau fară acompaniament muzical, dansuri etc.
Tema concertului/spectacolului se anunţă din timp. Copiilor li se propune să participe
binevoi, respectînd anumite condiţii: să-şi amintească şi să se pregătească/înveţe acasă,
împreună cu părinţii sau cu fraţii mai mari. Lucrînd independent sau în subgrupe copiii îi
selectează, la propria apreciere, pe interpreţii cei mai talentaţi. Această
repetare/antrenare/învăţare nedirijată îi aproprie pe copii, le dezvoltă capacităţile de
comunicare, competenţele de analiză şi autoanaliză. Pe parcursul desfăşurării spectacolului
are loc o adevărată întrecere la activizarea capacităţilor muzicale şi teatrale, literare şi de
dans etc.
Jocurile-dramatizări se organizează, de obicei, la dorinţa copiilor din grupele inferioare şi
superioare. Copiilor le place să se includă în acţiunea poveştilor, să le modeleze conform
dorinţei proprii, să interpreteze rolurile îndrăgite. De aceea li se propune să aleagă textul pen-
tru dramatizare, să distribuie rolurile analizînd evenimentele din text.

Este necesar să se permită copiilor să modeleze independent scenariile, introducînd la dorinţă

modificări în conţinut.

18
 Pentru jocurile-dramatizări trebuie să se ofere copiilor materialele necesare: jucării,
elemente de costume, obiecte necesare dramatizărilor teatrale. Aceste materiale stimulează
imaginaţia copiilor şi spiritul lor inventiv, le dezvoltă creativitatea.
Teatrul cu păpuşi este o adevărată sărbătoare pentru copii. Adulţii, împreună cu copiii
din grupele superioară şi pregătitoare prezintă pentru cei micuţi spectacole cu păpuşi.
Educatorul ajută copiilor să însuşească anumite roluri. În cadrul analizei elementare a
textului, educatorul va evidenţia împreună cu copiii personajele principale, acţiunile lor,
personajele pozitive şi cele negative, mesajul pe care a dorit autorul să-1 transmită prin
aceste personaje etc. Paralel se va lucra şi la formarea competenţelor de reproducere
expresivă a textului. Cadrul didactic va îndemna copiii să stabilească intonaţia, să respecte
pauzele, să recurgă la gesturi (cînd este cazul), să utilizeze mimica şi pantomima.
Decorul este ales împreună cu copiii, acordîndu-i-se o mare atenţie. La repartizarea
rolurilor participă şi copiii. Ei vor propune cele mai reuşite candidaturi pentru interpretarea
rolurilor.
Discuţiile despre roluri, interpreţi, costume sînt pe placul copiilor şi participarea activă la
aceste discuţii contribuie la sporirea încrederii în forţele proprii şi ale colegilor; la formarea
competenţelor de anali ză, autoanaliză şi autocontrol; la dezvoltarea vorbirii şi a
aptitudinilor artistice; la formarea comportamentului socioafectiv, verbal, cognitiv şi motor.
Muzica se utilizează pentru a crea o anumită atmosferă şi a caracteriza personajele.
Rezultatele activităţilor independente ale copiilor pot servi pentru cadrele didactice şi
pentru părinţi ca o sursă şi o posibilitate inedită de evaluare individual-diferenţiată a
cunoştinţelor, competenţelor şi ati tudinilor formate. Astfel adulţii se pot convinge cît de
autentice, lipsite de orice influenţă pot fi manifestările copiilor atunci cînd energia şi spiritul
creator nu sînt limitate sau temperate.
Distracţiile reprezintă o formă importantă de organizare a educaţiei muzicale, ce
contribuie la cultivarea emoţiilor pozitive şi optimiste, aprofundează sentimentele şi trăirile
colective, dezvoltă iniţiativa şi gîndirea creatoare.

Fiind o formă de manifestare a autoinstruirii, activitatea muzicală independentă a

preşcolarilor are un caracter creator, de iniţiativă, se bazează pe experienţa acumulată şi se
deosebeşte prin diversitatea formelor de organizare. Forma şi conţinutul activităţii muzicale
independente sînt determinate de educator conform proiectului zilnic. Este important ca
activităţile organizate (cîntul, jocul, dansul, interpretarea la instrumente) să fie captivante, să
stimuleze activitatea muzicală independentă (dorinţa de a repeta creaţiile învăţate).
Exersările individuale ale copiilor reprezintă forme de consolidare a cunoştinţelor şi a
deprinderilor obţinute la acţiunile muzicale nu numai din cadrul activităţilor educative, ci şi
din cadrul celor distractive. Copiii organizează jocuri cu subiect, create în baza impresiilor
vii obţinute la desfăşurarea serbărilor, distracţiilor, vizionării emisiunilor televizate. Din
proprie iniţiativă ei improvizează „concertul", „teatrul", „spectacolul", „orchestra" etc.
Utilizînd jocurile muzical-didactice, copiii îşi dezvoltă capacitatea de a percepe şi de a
distinge calităţile principale ale sunetului muzical. De exemplu: „Bate toba tare şi încet",
„Ghiceşte cine cîntă", „Numeşte cîntecul" etc.

19
 Jocurile-creaţie ocupă un loc important în activitatea de sine stătătoare a copiilor. Ei
compun scurte melodii, dansuri, mişcări ritmice, execută la diferite instrumente (metalofon,
xilofon, fluier, pian pentru copii, tamburină, tobiţă, trianglu etc.).
Copiii manifestă permanent tendinţa spre activitatea independentă, propun cele mai
diverse iniţiative de acţiuni muzicale.
Urmărind jocurile copiilor, educatorul orientează şi susţine activitatea lor de sine
stătătoare în conformitate cu interesele şi capacităţile fiecăruia. Este necesar să se creeze
condiţii necesare în sala de grupă: rezervarea unui spaţiu special unde copiii ar putea
interpreta la un instrument muzical, acţiona liber, selecta materiale ilustrative/muzical-
didactice, confecţiona jucării pentru utilizarea independentă etc.

PRINCIPII Şl STRATEGII SPECIFICE

DE EDUCAŢIE MUZICALĂ A COPIILOR

Principii didactice utilizate în educaţia muzicală

Principiile didactice sînt idei călăuzitoare, norme, direcţii de activi tate care dirijează
activitatea educativă într-un anumit domeniu.
Aplicarea principiilor didactice în educaţie garantează sporirea ran damentului muncii
educatorului, optimizarea relaţiei dintre copil şi educator, realizarea procesului de
modernizare a educaţiei şi, totodată, asigură diminuarea efortului depus şi a oboselii,
însuşirea optimă a cu noştinţelor şi formarea personalităţii copilului.
Educaţia preşcolară trebuie să aibă un caracter deschis, flexibil, formativ-dezvoltativ, să
se axeze pe valorile culturii naţionale şi universale şi să se realizeze conform următoarelor
principii generale:
 educaţia axată pe copil (respectarea şi valorizarea personalităţii copilului, a
necesităţilor şi a caracteristicilor acestuia);
 respectarea drepturilor copilului (dreptul la educaţie, la libera ex primare etc.);
 învăţarea activă (crearea experienţelor de învăţare în care copilul este autorul propriei
formări);
dezvoltarea integrată (printr-o abordare integrată şi transdiscipli nară a activităţilor);
 interculturalitatea (cunoaşterea, recunoaşterea şi respectarea va lorilor naţionale şi
ale altor etnii);
 echitatea şi nondiscriminarea (asigurarea oportunităţilor de de/, voltare pentru toţi
copiii, indiferent de gen, etnie, religie sau statut so cioeconomic);
 educaţia ca interacţiune între educator şi cel educat (dependenţa rezultatelor educaţiei
de ambele părţi participante la proces, atît de in dividualitatea copilului, cît şi de
personalitatea educatorului).

20
 Aplicarea principiilor didactice în educaţia muzicală asigură unita tea dintre educare şi
asimilare, optimizarea eforturilor din partea со piilor pentru a favoriza participarea lor la
activităţile individuale şi în procesul de recepţionare a mesajului muzical conform cerinţelor
auto rducării continue.
Principiile didactice se aplică la educaţia muzicală într-un mod specific, potrivit
metodologiei acestui domeniu.
Principiul pasiunii are o semnificaţie prioritară, determinînd re- lişila activităţilor. Prin
forţa de acţiune magică şi prin conţinutul ei, muzica contribuie la crearea unei atmosfere vii,
emoţionale, captivanţi Emoţia artistică în afara interesului şi a pasiunii nu se produce.
Deaceea educatorul va crea condiţii adecvate pentru perceperea materialului la un înalt
nivel emoţional, prin interesarea copilului sub orice Inrmă - audiţie, interpretare, discuţie,
creaţie.

Principiul intuiţiei. După simţul care predomină la o anumită peruană, intuiţia poate fi de
mai multe tipuri:
 auditivă,
 motrică,
 vizuală,
 mixtă.
Nu se poate concepe nici o activitate de cunoaştere prin intermediul muzicii fară a face
apel la intuiţia auditivă, care stă la baza înţelegerii şi aprecierii tuturor fenomenelor
muzicale.
Muzica poate fi însuşită numai pe cale intuitivă, adică prin simţire și trăire nemijlocită,
cînd ne aflăm direct sub acţiunea ei. Principiul intuiţiei stă la baza tuturor activităţilor
muzicale, deoarece arta nu poate li percepută decît prin simţ. Reflecţia este precedată de
emoţie, iar dis- t uţia despre muzică se sprijină doar pe cele auzite şi trăite.
Intuiţia motrică se realizează prin executarea de mişcări sau de gesturi legate de subiectul
propus şi pe obiectivele preconizate. Cu ajutoul mişcărilor se formează deprinderi de a
recunoaşte şi de a reproduce recitative combinate din diferite durate, sunete înalte şi joase,
sunete cu timbru şi intensităţi diferite, contrastante. Copiii redau diferite mişcări, merg
uniform, bat din palme, ciocănesc în masă, balansează braţele sau interpretează la
instrumente de percuţie.
Intuiţia vizuală se acţionează prin expunerea şi analiza unor tablouri care ilustrează
conţinutul cîntecelor.
Intuiţia mixtă îmbină intuiţia vizuală, auditivă şi motrică, prin corelarea centrului auditiv,
vizual şi fonator - vibraţia corzilor vocale. Ca exemplu de intuiţie mixtă poate servi intonarea
melodiei şi punctarea ci prin gesturi ascendente sau descendente.
Principiul corelaţiei educaţiei muzicale cu viaţa. Muzica reflectă viaţa în toată
diversitatea ei, îmbogăţind-o şi transformînd-o. Prin inii uenţa ei edificatoare, muzica, în
calitate de fenomen artistic şi estetic, înfrumuseţează şi perfecţionează omul, cultivîndu-i şi
desăvîrşindu i spiritul.

21
 Educatorul trebuie să evidenţieze, împreună cu copiii, corelaţia strînsă, organică dintre
muzica studiată şi viaţă, să demonstreze că muzica este creată de om şi pentru om. Marea
muzică este veşnică, pentru că abordează problemele fundamentale ale vieţii, scopul ei fiind
valorile eterne ale omului. Ea trezeşte sentimente profunde, specifice tuturoi epocilor. Deci,
legătura cu viaţa este baza şi condiţia existenţei muzicii
Principiul unităţii educaţiei, instruirii şi dezvoltării muzicale Creaţia muzicală
acţionează asupra universului spiritual al omului, îmbogăţindu-1 şi înălţîndu-1. Mesajul
muzical-artistic produce anumite emoţii, dispoziţii, stări sufleteşti, sugerează idei, gînduri,
viziuni asupra fenomenelor, adică formează anumite atitudini faţă de acestea şi, în general,
faţă de viaţă, cultivă calităţi etico-morale. Deci, muzica educă Omul.
Dar pentru a percepe adecvat semnificaţia lucrării muzicale, pentru a pătrunde în tainele
ei, trebuie să dispunem de cunoştinţe muzicale, de priceperi şi deprinderi, cu alte cuvinte este
necesară o instruire muzicală.
Aptitudinile muzicale - auzul muzical melodic, dinamic, timbral, simţul ritmic - trebuie
dezvoltate, fără ele fiind imposibilă executarea şi audierea muzicii, pătrunderea în sensul ei.
Deci, dezvoltarea muzi cală este o condiţie obligatorie a instruirii şi a educaţiei.
Principiul accesibilităţii derivă din cerinţa obiectivă de a adapta cunoştinţele, priceperile,
deprinderile şi formele de transmitere a aces tora la nivelul de dezvoltare a copiilor.
Principiul accesibilităţii presupune respectarea următoarelor condiţii:
 luarea în considerare a capacităţilor copiilor de a înţelege muzica, precum şi a
capacităţii de muncă;
 trecerea de la cunoscut la necunoscut;
 trecerea de la uşor la complicat;
 trecerea de la simplu la compus.
Condiţiile principiului accesibilităţii se împletesc şi se întrepătrund în cadrul educaţiei
muzicale. Limitele acestora este relativă, pentru că ceea ce la început este necunoscut ulterior
se transformă în cunoscut, ceea cr la început este greu şi complex ulterior se transformă în
simplu şi uşor.
Principiul însuşirii conştiente şi active.
Învăţarea muzicii în mod practic obligă copilul să lucreze individual, activ şi conştient. Prin
participarea activă şi conştientă la activităţile educaţiei muzicale copiii îşi formează
deprinderi de însuşire temeinică a materiei.

Principiul sistematizării.Pentru realizarea acestui principiu sînt necesare următoarele

condiţii:
 transmiterea unui sistem de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de buză, expuse în mod
logic;
 expunerea sistematică a materiei.
Principiul sistematizării (conform curriculumului) formează gîndi- ica logică a copiilor.
Principiul realizării estetice. Acest principiu trebuie să ocupe un Im de bază în sistemul
de principii al educaţiei preşcolare. Explicaţia i demonstrarea educatorului trebuie să fie
realizate estetic, pentru a influenţa pozitiv asupra copiilor în demonstrarea cunoştinţelor şi
deprinderilor lor practice. Este necesar ca educatorul să fie exigent faţă de realizările practice
ale copiilor, precum şi faţă de sine în expunerea conţinutului.

22
 Principiul realizării estetice se referă la comportarea corectă a educatorului care
influenţează pozitiv asupra comportamentului copiilor la grădiniţă şi în afara ei; la ţinuta
vestimentară şi corporală atît a educatorului cît şi a copiilor.
În cadrul educaţiei muzicale acest principiu se materializează prin realizarea estetică a
tuturor activităţilor, copiii fiind cuprinşi şi de dorința de a cînta şi audia cît mai multe creaţii
muzicale; prin participarea activă şi emoţională a copiilor la activităţile muzicale.

Strategii specifice de educaţie muzicală

Metoda reprezintă o modalitate de a plasa copilul într-o situaţie de învăţare şi de

descoperire a adevărului, de raportare a acestuia la aspectele practice ale vieţii.
Metodele se utilizează în scopuri de cunoaştere (stăpînirea normelor de gîndire), de
instruire (asimilarea unor priceperi şi deprinderi de muncă), de formare (perfecţionarea
trăsăturilor de personalitate).
Valoarea metodei este condiţionată de aspectele subiective sau obiecv e ale modului de
aplicare. În anumite împrejurări ea poate fi foarte eficientă, iar în altele - lipsită de randament
sau chiar inaplicabilă. Este necesar ca educatorul să stăpînească diverse metode, să cunoască
principiile ce reglementează utilizarea acestora şi sfera lor de aplicare.
Metodele de iniţiere a copiilor în cunoaşterea muzicii trebuie să .isigure finalitatea
educaţională şi să corespundă conţinutului propus, să posede calităţi formativ-educative, să
acopere necesităţile copiilor. De exemplu, să dezvolte calităţile volitive (de autoinstruire, de
autoeducaţi, de autocontrol), să activizeze procesele de gîndire, să dezvolte spiritul de
cooperare între copii, între copii şi educator, să-i ajute să se adapteze în viaţă.
În educaţia muzicală se utilizează metode clasice (conversaţia, demonstrarea, expunerea)
şi metode moderne (modelarea, cooperarea, problematizarea, descoperirea, simularea,
exerciţiul, brainstormingul).
În funcţie de sfera de aplicare, predominarea procedeelor ce le completează, utilizarea
mijloacelor tehnice şi specifice de educaţie în domeniul muzical-artistic, combinarea şi
remodelarea situaţiilor educaţionale permit să calificăm metodele propuse ca metode
specifice educaţiei muzicale.
Pentru a realiza în conştiinţa copilului continuitatea logică în materia studiată, a crea o
imagine integrală despre arta muzicală, educatorul utilizează metoda anticipării şi revenirii.
Unele lucrări sînt propuse pentru învăţare pe parcursul mai multor ore. Principiul concentric
de organizare a materiei de studiu impune utilizarea acestei metode. Anticipările şi revenirile
se realizează prin actualizarea materiei din perspectiva noilor informaţii: trăsături specifice
ale creaţiilor muzicale, din punctul de vedere al sentimentelor, dispoziţiilor, imaginilor ere
ate de muzică - toate regîndite la variate activităţi din diferite grupe de vîrstă. Anticiparea
este o limpezire a orizontului copilului, căruia îi devine clară direcţia în care va avea lor
aprofundarea cunoaşterii. Revenirea nu este o simplă repetare, ci o aprofundare, o reţinere a
informaţiei care nu a fost în cîmpul de vedere anterior. Utilizînd această metodă, educatorul

23
cercetează, sondează conştiinţa copilului pentru a-i trezi interesul în legătură cu ceea ce va fi
studiat, în acelaşi timp verifică dacă copilul este pregătit pentru a asimila noul.
Metoda modelării artistice a muzicii (crearea ambianţei artistice) este orientată spre
organizarea unei atmosfere creatoare de căutări, de creativitate artistică. Modelarea este o
metodă, o strategie de cunoaş tere a realităţii în baza analogiei dintre model şi sistemul pe
care îl re prezintă, o operaţie de cunoaştere a fenomenelor muzicale prin inter mediul
modelelor reale, pentru a uşura înţelegerea muzicii. Modelarea artistică reprezintă o viziune
asupra muzicii de pe poziţiile altor genuri de artă. Muzica se înrudeşte cu alte arte prin
modalitatea de reflectare a lumii în imagini artistice. Modelarea mesajului sonor în limbajul
al tor arte contribuie la perceperea profundă a sensului artistic al lucrării muzicale.
Educatorul poate aplica diferite forme de utilizare a acestei metode: modelarea muzicii în
limbajul culorilor (pictarea muzicii audiate), artei coregrafice (mişcări ritmice, pantomimă,
gesturi plastice), artei cuvîntului (expresii verbale).
Metoda elaborării compoziţiilor muzicale este o valorificare a diferitelor forme de
interpretare creativă la instrumente muzicale sau cu vocea (individual, în grup sau în
colectiv: copil-copil, copil-educator, copil-colectiv, educator-grup).
Anticipînd improvizarea ritmico-melodică, a recitativelor, copilul trebuie să înveţe un
repertoriu de creaţii muzicale care va deschide universul creativităţii.
Potenţialul creator al copilului poate fi utilizat pentru a organiza o „orchestră"
(interpretarea la tobiţe, zurgălăi, trianglu, tamburină, zornă- iloare etc.). Educatorul va crea o
atmosferă de bucurie, plăcere, libertate, pentru ca fiecare copil să-şi găsească rolul potrivit,
simţindu-se util în măsura posibilităţilor lui muzicale, spirituale şi afective, a capacităţii lui
de cooperare. Se va dirija procesul de dezvoltare a aptitudinilor, a simţul ritmic, melodic, a
memoriei muzicale, a gustului estetic, a muzicalităţii.
Metoda elaborării compoziţiilor muzicale permite a combina diferite forme şi modalităţi:
realizarea scenariilor (participarea mai multor arte - literatură, muzică, coregrafie, teatru),
jocuri (muzical-ritmice, muzical-plastice), interpretare (la pian, acordeon, xilofon, metalofon
etc.), declamări muzicalizate ale viersurilor. Utilizarea acestei metode dezvoltă interesul şi
respectul pentru muzică, stimulează creativitatea.
Metoda caracterizării (analizei, reflecţiei) poetice a muzicii reprezintă o cale eficientă
de formare a gîndirii muzicale şi imaginative a copiilor. Cuvîntul artistic despre muzică
contribuie la perceperea aprofundată a lucrării muzicale, la înţelegerea sensului şi a valorii ei
artistice. Cuvîntul trebuie să fie intonaţie vibrantă, expresie vie, plastică, emotivă, să conţină
căldură, pulsaţie, dinamism, tonalitate, ritm, ca şi muzica. Educatorul va îndruma copiii să
reflecteze (să cugete, să ^îndească, să chibzuiască, să judece, să mediteze) asupra mesajului
lucrării muzicale, asupra sentimentelor, imaginilor, asociaţiilor ce apar în procesul audierii,
asupra a ceea ce simte ascultătorul.
Metoda caracterizării poetice a muzicii, utilizată corect, dozat şi competent, contribuie
considerabil la educarea artistică generală a copiilor.
Metoda stimulării imaginaţiei. în procesul audiţiei muzicii educatorul trebuie să
concentreze receptivitatea auzului copilului la mijloacele de expresivitate muzicală (ritm,
mod, tempou, dinamică, structură melodică); să-1 ajute să pătrundă în sensul lor, să
descopere imaginea sonoră; să formeze la copil capacitatea de a urmări auditiv discursul

24
muzicii, de a căuta sensul conţinutului sonor; să stimuleze imaginaţia lui pentru a aprofunda
percepţia (ascultarea şi auzirea, înţelegerea, simţirea, trăirea, aprecierea) muzicii.
Metoda acţiunii emoţionale. Emotivitatea atmosferei de întîlnire a copiilor cu muzica le
cucereşte inimile, le înnobilează sufletele, le trezeşte curiozitatea, le mobilizează atenţia, le
sensibilizează emoţiile, îi îndeamnă să o execute sub diferite forme. Interpretînd creaţia
muzicală, rezolvînd obiectivele artistice, educatorul trebuie să posede şi priceperi de captare
a atenţiei copiilor, pentru formarea unei percepţii mai aprofundate a conţinutului creaţiei
muzicale. O importanţă deosebită are priceperea de a descoperi metode raţionale de lucru
asupra creaţiei: interpretare vie, expresivă, emoţională, accesibilă, păstrînd contactul
permanent cu copiii. La interpretarea pieselor muzicale educatorul trebuie să fie deosebit de
exigent faţă de sine şi să ţină minte că muzica este chemată să trezească imaginaţia creatoare
a copiilor, să contribuie la formarea gîndirii lor asociativ-imaginative şi, ulterior, a celei
logice. în acest proces un rol deosebit îl are dezvoltarea atenţiei auditive şi a autocontrolului.
Pe parcursul interpretării atenţia auditivă conduce dezvoltarea gîndirii muzicale la încheierea
ei logică - audierea şi aprecierea calităţii sonore. Atenţia se află în legătură directă cu
gîndirea: acolo unde lipseşte atenţia nu poate exista o atitudine conştientă faţă de creaţie. în
orice proces de creaţie este absolut necesară priceperea de a se concentra, de a-şi fixa atenţia
asupra unei anumite sarcini. Concentrarea se manifestă atunci cînd în procesul însuşirii
materiei noi conştiinţa se completează cu noi cunoştinţe, care stimulează activitatea de
cunoaştere ce activează gîndirea. în continuare are loc formarea integrală a imaginii artistice
la un nivel mai înalt, apropierea în activitatea muzical-intelectuală a emoţiei şi logicii,
contopirea lor într-o imagine emoţională.
Metoda percepţiei asociate - în urma receptării creaţiei muzicale atenţia copilului se
orientează spre imaginile literare, video sau coregrafice.
Metoda arhitectonică - cunoaşterea aprofundată a compoziţiei muzicale prin evaluare,
clasificare, modelare (intonaţionale, ritmică, modală).
Metoda hermeneutică - reflectă procesele de explicare a fenomenelor muzicale:
dejmaţlgr (duioşie, tragism, comism), de conţinut (muzică de dans, cantabilă, de marş),
deforma (intonaţie, motiv, frază, perioadă), d^influenţă_j2Sihkă (activă, pasivă, plăcută,
îngrozitoare, respingătoare), de influejjţă^pintiMM curată, spirituală, limpede).

25
Bibliografie obligatorie:

1. Alexandra Stici ~Educaţia mizicală și metodica predării~Chișinău, 2009, 2012

2. Delion Pavel, Metodica educaţiei muzicale, Iaşi, Editura Hyperion, 1993.
3. Curriculum preşcolar Educaţia şi instruirea copiilor de 5 – 7 ani în grupele
pregătitoare, Chişinău , 2000
4. Cemortan Stela, Curricumul–ul educaţiei copiilor in instituţiile preşcolare de diferite
tipuri”, Lyceum, Chişinău 1997
5. Ghidul cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi preşcolară, UNICEF 2008.
6. Dolgoşev Maria; Marinescu Elisabeta, Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de
7. copii, Bucureşti, Editura Aramis, 2004.
8. Vetlughina Natalia „Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii”, Lumina,
9. Chişinău 1997.
10. Florea Avram, Metodica educaţiei muzicale în grădiniţă şi în învăţământul primar,
11. Timişoara, Editura Eurostampa, 2006.
12. I.Gagim „Ştiinţa şi arta educaţiei muzicale”, Editura ARC Chişinău 1996.

Bibliografie suplimentară:

1. Stoica Maria, Muzica, Metodica pentru clasa 11 a şcolii normale, Bucureşti 1992
2. Balan Gheorghe Arta de înțelege muzica,Editura muzicală, Bucureșt, 1970
3. N. Cononova „ Jocuri muzical – didactice” Moscova 1988.

26
4. O. Radînova „ Ascultăm muzică” Moscova, 1990.
5. S.Bechina „Sărbători în grădiniţa de copii”, Moscova 1990.
6. S.Cemortan „Matinee Literare”, Editura Stelpart 2005.
7. A.Manole, V.Osoianu, I.Osoianu „Spicuţa” Editura Prut Internaţional, Chişinău 1998.
8. A.Manole, V. Osoianu, I. Osoianu „Streaşina cu rîndunici”, Editura Lumina, Chişinău
1999.
9. J.Lupu, M.Stăneci „Jocuri muzicale pentru copii mari şi mici”, Bucureşti Sigma
Primex, 1999.
10. E. Coroi, N. Şevciuc „Mişcări muzical – ritmice jocuri şi dansuri pentru
preşcolari”,Chişinău 1988.
11. A-M Fusu „Soare în fereastră”, Chişinău 1989.
12. T.Sobolevschi – Corj „Copiii Moldovei mele”, Ungheni Î.M.”ASPECT” 1992.
13. E.Coroi „ Muzica în grădiniţa de copii”, Chişinău 1999.
14. D. Radu „ Clopoţelul de argint”, Chişinău 1994.
15. D. Radu, I. Ţurcanu „Cîntec de – nceput”, Editura IULIAN, Chişinău 1997.
16. Zaporojanu, A. Manole „ Deschide – ţi uşa”, colecţia „Rămurele”, Chişinău 2002.
17. M. Ungureanu „ Voie bună la cei mici”, Chişinău LUMINA 1989.
18. M. Ungureanu „ Lăngă mama, lăngă tata”, Editura Arc, 2006.
19. M.Mardare, M.Neagu, A.Zaporojanu „Toamna”, Chişinău 2003-
20. A.Doxan „Bucurii pe portativ”, Editura „METAFORA”, Constanţa 1999.
21. S.Ene „Dialog muzical - cîntece pentru preşcolari” Editura Aramis Print 2001.
22. G.Vieru, Ş.Andronic „Vino,mirare”, Chişinău 1989.
23. G.Vieru, Ş.Andronic „Dreptatea izvorului”, Chişinău 1990.
24. G.Vieru „Să creşti mare” Chişinău 1980.
25. T.Zgureanu „Bună dimineaţa”, Chişinău 1981.
26. C.Dragomir „Copii şi păpădii”, Chişinău Hyperion 1992.

27
28
29
30