Sunteți pe pagina 1din 55

A.

SFÂNTA SPOVEDANIE

1. De ce merg la Spovedanie ?

- conştientizarea păcatelor;
- nevoia îndreptarii;
- împăcarea cu semenii şi cu Dumnezeu;
- iertarea păcatelor;
- primitorul Tainei Spovedaniei: orice membru al Bisericii (cleric, monah, mirean)
împovărat de păcate şi care doreşte iertarea de acestea şi împăcarea cu Dumnezeu;
- definiţie.

Păcatul a pus o distanţă între Dumnezeu şi om, dar nu Dumnezeu este Cel care se
îndepărtează de om, El având în continuare aceeaşi dragoste şi dorinţă ca omul să se mântuiască.
După cum o picătură de apă nu are puterea de a tulbura marea, la fel nici un păcat al omului nu
poate tulbura oceanul iubirii dumnezeieşti.
Taina Spovedanie este un prilej de conştientizare a păcatelor, un prilej să ne dăm seama
des gravitatea faptelor săvârşite. Cineva care nu simte că a greşit va considera că nu trebuie să
schimbe nimic în comportamentul său. Sf. Teofan Zăvorâtul subliniază că ,,a-ţi cunoaşte păcatele
înseamnă a spune: <<Am săvârşit cutare şi cutare păcat>>, iar a ţi le recunoaşte înseamnă a te
osândi pe tine însuţi pentru ele, zicând: <<Sunt vinovat>>, neîngăduindu-ţi nici un fel de
îndreptăţiri şi dezvinovăţiri”.

De asemenea, Taina Spovedaniei este momentul împăcării cu Dumnezeu şi cu ceilalţi


semeni. Cu această dispoziţie trebuie să ne apropiem şi noi, iertând celor care ne-au greşit după
cum arată Mântuitorul în ,,Pilda celor doi datornici” (Matei 18, 23-35).

Primitorul Tainei Spovedaniei este orice membru al Bisericii, fie cleric, monah sau
mirean. Cei din afara Bisericii nu pot participa la ea întrucât este o Taină în continuarea
Botezului. Botezul şterge păcatul strămoşesc şi orice alte păcate ar avea primitorul ei în acel
moment, pe când Spovedania are rolul să cureţe păcatele săvârşite după Botez. De aceea este
considerată şi al doilea botez.
Spovedania sau mărturisirea păcatelor în faţa preotului constituie partea principală a
tainei pocăinţei, taină prin care credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez şi
împăcarea cu Dumnezeu şi cu Biserica.

1
A.2. Ce ne spune Dumnezeu despre Spovedanei/ Pocăinţă?

- argumentare biblică (VT-NT);

2
- exemple de pocăinţă (VT-NT);
- instituire: Hristos a instituit şi a săvârşit Taina Spovedaniei;
- spovedanie şi pocăinţă.

In Vechiul Testament, pocainta este una din temele importante ale profetilor, care vestesc
nenorocirile ce urmeaza sa vina asupra poporului lui Israel pentru multimea si gravitatea
faradelegilor. Astfel, profetul Ieremia spune: ,,E cu putinţă să nu pedepsesc aceasta, zice
Domnul, şi Duhul Meu să nu se răzbune asupra unui popor ca acesta?” (Ieremia 5, 9). Pe langa
vadirea pacatelor - ,, Nu fac dreptate nimănui, nici chiar orfanului, nu dau dreptate săracului şi
huzuresc. E cu putinţă oare să nu pedepsesc acestea şi să nu Mă răzbun asupra unui popor ca
acesta? - zice Domnul.” (Ieremia 5, 29) el indeamna la indreptare - ,,Inţelepţeşte-te, Ierusalime,
ca să nu se depărteze sufletul Meu de la tine şi ca să nu te fac pustietate şi pământ nelocuit”
(Ieremia 6,8).
Profetul Iezechiel vorbeste despre bunavointa pe care o arata Dumnezeu pentru cei care
se intorc de la pacate: ,,Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut şi
păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept, el va trăi şi nu va muri. Nu se vor pomeni
deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea pe care va fi făcut-o.”
(Iezechiel 18, 21-22).
In Noul Testament, Sf. Ioan Botezatorul arata ca numai o pocainta adevarata indeparteaza
pedeapsa pentru pacate: ,,Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a
zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi, dar, roade vrednice de
pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu
poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Lc. 3, 7- 8), iar Sf. Ap. Iacov scrie
crestinilor ,,Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă
vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov, 5-16).

-Taina Spovedaniei a fost instituita de Mantuitorul Hristos prin aceea ca El a


savarsit-o, acordand cel dintâi iertarea pacatelor unor persoane

3
,,Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi
zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta.” (Lc. 5, 24)

,,Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului:
Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Mt. 9, 2)

,,Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale.’’ (Lc. 5, 20)

,,De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin
iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.” (Lc. 5, 47-48)

Puterea de a ierta păcatele a dat-o şi ucenicilor Săi şi urmaşilor acestora:


,,Si graind acestea, a suflate si le-a zis: Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, iertate vor fi;
si carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 22-23).

,,Adevar graiesc voua: oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe
pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Mt. 18, 18).

Pocăinţa este starea de conştientizare a păcatelor săvârşite însoţită de o sinceră părere de


rău. Păcatul este simţit ca o greutate ce apasă pe conştiinţă şi sufletul simte că nu îşi poate găsi
liniştea decât în momentul în care i se va ierta păcatul. Ea îndeamnă la rugăciune, dar o
rugăciune smerită, în care omul se simte nevrednic să ceară de la Dumnezeu milostivire şi mai
ales se vede pe sine nevrednic de a fi iertat.
Spovedania mai este numită şi Taina Pocăinţei, arătând chipul în care trebuie să
mărturisim păcatele, nu doar enumerădu-le în faţa duhovnicului, ci demonstrând că merităm
iertarea lor.

A. 3. Ce spovedesc?

- Ce este păcatul?

4
- Cum descoperim păcatul?

- Etapele păcatului;

- Consecinţele (urmările) păcatului.

Păcatul este o încălcare a voii lui Dumnezeu şi o împotrivire, o îndepărtare faţă de El.
Prin păcat omul urmează voii diavolului, care este începătorul răului. Păcatul este asemenea unei
boli, a unei otrave care răneşte sufletul omenesc.

Dumnezeu a dat cele 10 porunci în Vechiul Testament întrucât oamenii pierduseră


conştiinţa păcatului, astfel, cei care nu au simţământul propriilor greşeli din pricina împietririi
inimii îşi pot descoperi greşelile prin raportarea vieţii lor la poruncile Mântuitorului Hristos. Mai
mult decât atât, pot privi la viaţa Mântuitorului şi a Sfinţilor pentru a vedea dacă ei urmează cu
adevărat lui Hristos, iar nu păcatului.
O cale mai smerită este aceea de a ne ruga lui Dumnezeu pentru ca Dânsul să ne
lumineze pentru a putea vedea răutatea care este ascunsă în inimile noastre.

Etapele sau treptele păcatului sunt în număr de 4, după cum urmează:


 Atacul: când diavolul îndeamnă la săvârşirea unui păcat - omul fie respinge acest gând,
fie îl primeşte, fapt ce conduce la următoarea treaptă;
 Însoţirea: după ce a primit gândul, diavolul începe să-i arate omului fericirea pe care
păcatul i-o va aduce. Se foloseşte de imaginaţia omului. Celui orgolios îl înfăţişează pe
adversarul său învins, celui iubitor de bani, toate lucrurile pe care le va putea face cu
aceştia, celui iubitor de slavă îi înfăţişează pe ceilalţi onorându-l;
 Consimţirea: atunci când omul se hotărăşte să ducă la îndeplinire îndemnul diavolului.
Omul încă se mai poate întoarce de la păcat, dar în acest moment cu foarte mare greutate,
căci sufletul său a fost legat deja de diavol, voia şi libertatea sunt robite. Dar această
treptă nu trebuie să ducă în mod neapărat la următoarea;
 Păcatul propriu-zis, când gândul a fost pus în faptă.

Prima şi cea mai importantă urmare a păcatului este îndepărtarea şi înstrinarea de


Dumnezeu.

5
Apoi este şi o îndepărtare faţă de oameni, păcătosul trăind doar pentru el.
De asemenea, el este pricina a multor boli fizice, cât şi psihice.
În plus, viaţa păcătosului este una nefericită. Păcatul nu aduce niciodată fericirea promisă
sau cel puţin în măsura la care se aştepta păcătosul. La scurt timp după săvârşirea lui el se cere
din nou îndeplinit cu o şi mai mare putere.

A. 4. Când, unde şi cine mă spovedeşte?

- Timpul Spovedaniei: imediat după săvârşirea păcatului, cel puţin în cele patru posturi
sau ori de câte ori simţim nevoia;

6
- Locul spovedaniei: în biserică, în faţa icoanei Mântuitorului Hristos, Care primeşte
pocăinţa şi iartă păcatele, preotul fiind doar martor. În cazul bolnavilor şi a celor privaţi
de libertate, spovedania se oficiază în locurile în care se află aceştia (acasă, spital etc.);

- Săvârşitorul Tainei Spovedaniei: în chip nevăzut, Hristos Domnul, iar în chip văzut,
arhiereii, precum şi preoţii duhovnici, care au primit prin hirotesie puterea de a lega şi a
dezlega păcatele;

- practici necanonice (spovedania prin telefon, facebook, spovedania decedaţilor etc.)

În ceea ce priveşte timpul spovedaniei, nu există o limită sau un program strict după care
cineva trebuie să se ghideze. Pentru creştinii care simt în sufletele lor o greutate, o nelinişte din
pricina păcatelor săvârşite, acela este momentul la care trebuie să se mărturisească. Pocăinţa
trebuie făcută imediat după păcat, pentru că lăsând sâmânţa păcatului în suflet ea va înmulţi
fărădelegea. Totuşi, pentru cei cu inima şi conştiinţa împietrită, a fost introdusă rânduiala ca
fiecare creştin să se spovedească măcar în cele patru posturi din cursul anului bisericesc.

Locul potrivit săvârşirii Tainei Spovedaniei este în biserică, în faţa icoanei Mântuitorului
Hristos. Prezenţa lui Hristos nu este doar în icoană, ci El cu adevărat participă împreună cu
preotul şi penitentul la Taină, icoana întărind această participare. Pentru cei care din diverse
motive, precum boala ori privarea de libertate, nu au posibilitatea de a veni la biserică preotul îi
poate spovedi acolo unde se găsesc.

Hristos singur este Cap al Bisericii, Izvor şi Săvârşitor al tuturor Tainelor, inclusiv a
Tainei Spovedaniei, pe care o lucrează prin intermediul episcopului sau a preotului. De aceea se
spune că săvârşitorul Tainei Spovedaniei este în chip nevăzut Hristos Însuşi, iar în chip văzut
episcopii şi preoţii duhovnici. Preotul nu este un simplu mijlocitor între Hristos şi penitent,
fiindu-i încredinţată o putere pe care nici măcar îngerii nu au primit-o, aceea de a acorda iertarea
păcatelor.

De-a lungul timpului au apărut o serie de practici necanonice precum spovedania celor
decedaţi, spovedania în grup sau, mai recent, spovedania prin telefon, facebook care, departe de
a fi o îmbunătăţire şi o adaptare firească la situaţiile actuale ale vieţii, au apărut din cauza

7
necredinţei, a uşurătăţii cu care este privită mărturisirea păcatelor, a lipsei de respect faţă de
această Taină şi faţă de Dumnezeu.

A. 5. Cum ma pregatesc pentru Spovedanie si cum ma spovedesc?

- cercetarea de sine: cainta sincera unita cu hotararea de a nu mai gresi;


- rugaciunea personala inainte de Spovedanie;
- explicarea molitvei si Spovedaniei;
- spovedania sincera, completa si limitata la pacatele personale.

8
Pregatirea pentru Taina Spovedaniei incepe cu o cercetare a constiintei. Primele pacate pe care
trebuie sa le avem in vedere sunt acelea care savarsim mai des si vedem ca nu putem sa le depasim. In
aceesi masura, pacatele ce ne provoaca rusine, pe care avem impresia ca nu putem sa le impartasim
duhovnicului le vom pune in capul listei. Indrumarele de Spovedanie, in care sunt cuprinse toate pacatele
importante se dovedesc utile. Pornind de la aceste metode vom scrie lista cu propriile noastre pacate, fara
a intra prea mult in detalii, la Spovedanie contand gravitatea pacatului savarsit si nu circumstantele in care
s-a petrecut.
Aducerea aminte a pacatelor nu are nici o valoare daca nu este insotita de pocainta. Si aceasta nu
o gasim in noi, adevarata pocainta este un dar al lui Dumnezeu si se da celor care il cauta, care dovedesc
prin faptele lor ca il doresc. De aceea, inceputul pocaintei este cercetarea de sine si hotararea de a nu mai
pacatui la care va aduga Dumnezeu darul/ harul Sau.

Inainte de spovedanie putem cere prin rugaciune lui Dumnezeu sa ne lumineze mintea ca sa
facem o marturisire completa, sa aveam pocainta adevarata si sa daruiasca duhovnicului cuvant potrivit
pentru indrumarea noastra, sa ne descopere voia sa prin slujitorul Sau. Daca cererea va fi facuta din toata
inima cu siguranta rugaciunea nu va ramane fara raspuns.

Taina Spovedaniei este constituita din 3 elemente sau etape - marturisirea pacatelor, cainta si
dezlegarea. Daca e evident ce presupune marturisirea pacatelor, cainta ia forma epitimiei sau a
canonului a carui indeplinire demonstreaza dorinta noastra de indreptare; pocainta noastra nu este doar
una declarativa, ci este intarita prin fapte. Rugaciunea de dezlegare preotul o rosteste doar celor care nu
au pacate grave si pentru care considera ca e nevoie de o perioada indelungata de pocainta.

In Spovedanie vom cauta sa vorbim doar despre pacate, despre pacatele noastre si cu atat mai
putin de a le altora. Vom vorbi despre pacatele savarsite fara sa adaugam adaugam scuze ori circumstante
care sa ne micsoreze vinovatia. Incercarea de justificare, de indreptatire a noastra este rodul diavolului
care inca are putere in noi. Daca vrem sa ne eliberam de el trebuie sa marturisim cu tarie si hotarare
pacatele, fara crutare. Vom marturisi pacatele fara sa ezitam si fara sa ne pierdem in alte discutii cu
duhovnicul pentru care avem timp la sfarsit.

9
A.6. Cum se schimba viata mea dupa Spovedanie?

- efectele Tainei Spovedaniei/ roadele duhovnicesti ale Spovedaniei: redobandirea starii


de curatie primite prin Botez; eliberarea de pedeapsa pentru pacat si redarea nadejdii in
viata vesnica; sprijin si calauzire pe calea sporirii in virtute; redescoperirea dreptei
vietuiri prin pocainta; mijloc vindecator de pacat; mijloc de innoire sufleteasca si de
integrare in comuniunea Bisericii, de sfintire a vietii si dobandirea bucuriei Invierii;
impacarea si refacerea comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul bucuriei;
- epitimii si canoane: indeplinirea canonului de pocainta (a epitimiilor) primit de la
duhovnic;

10
- relatia duhovnic-fiu duhovnicesc dupa Spovedanie (convorbiri duhovnicesti);
- vietile sfintilor ca model pentru crestin.

Taina Spovedaniei aduce cu adevarat iertarea pacatelor. Sufletul omului este fara de pacat
din momentul in care preotul citeste rugaciunea de dezlegare. Acum avem prilejul unui nou
inceput, pacatele sunt sterse pentru a ne da sansa la o schimbare a vietii. Cu toate ca nu mai
purtam in suflet greutatea pacatelor, ispitele, indemnurile spre pacat revin cu aceeasi putere, iar
aceasta se intampla intrucat ele au fost adanc inradacinate in noi, au facut parte din viata nostra
de zi cu zi. Daca am fost maniosi cu cei din jur, sa incercam sa ne comportam cu rabdare si
blandete; daca am fost necumpatati in cheltuieli, sa avem grija ca in viitor banii sa ii folosim
pentru ceea ce este cu adevarat necesar. Adaugand si straduinta noastra personala vom infaptui
cu adevarat o innoire a vietii.
Atunci cand nu mai simtim ca pacatul ne apasa putem sta fara teama in fata lui
Dumnezeu, ne putem apropia fara retineri in rugaciunile si cererile noastre, stiind ca ne-am
impacat cu El.

Epitimiile/ canoanele pe care le primim de la preot sunt mijloace de pocainta. Ele au


valoarea de ispasire a pacatelor, dar nu urmaresc pedepsirea, ci vindecarea noastra. Nu sunt niste
greutati care se pun asupra noastra, iar noi sa le purtam asemenea unui animal de povara.
Duhovnicul intotdeauna va da epitimii, fie rugaciuni, fie post, fie citirea unor carti duhovnicesti
care sa ne conduca la eliberarea de pacat si sa fie un imbold spre viata in Hristos. Epitimia cea
mai aspra este oprirea de la impartasire pentru o anumita perioada de timp, fiind data pentru
pacate grave.

Taina Spovedaniei este urmata, si e bine ca acest lucru sa se intample de fiecare data, de
sfatuirea penitentului din partea preotului, ce ia forma unei discutii. In aceasta putem sa cerem
clarificari despre modul in care sa ne corectam comportamentul, sa ne pazim de ispite ori despre
alte lucruri din viata nostra care prezinta o problema la acel moment- probleme de la seviciu, din
familie, chiar si de sanatate, lucruri pe care ne-am propus sa le intreprindem etc. Indemnurile
primite nu sunt obligatorii de indeplinit, asemenea epitimiilor, dar putem considera ca in ele se se
descopera voia lui Dumnezeu pentru noi.

Vietile Sfintilor sunt un model dupa care ne putem indrepta viata. Vedem dragostea cu
care au raspuns celor care i-au prigonit, vedem rabdarea indelunga de care au dat dovada in boli,

11
in suferinte, in ispitele din partea diavolilor, vedem pocainta sincera si lacrimile pe care le-au
varsat pentru pacate ce pentru noi par lipsite de gravitate. Exemplele lor nu doar ne inspira, ci ne
si inflacareaza spre a schimba modul in care traim, de a parasi pacatele si a ravni la Imparatia lui
Dumnezeu. In acelasi timp, ceea ce se potriveste unuia poate sa nu fie bun pentru altul. Atunci
cand citim carti duhovnicesti si incercam sa ajungem la masura prezentata in ele , cu siguranta
vom esua. Calea noastra este aceea a ascultarii de duhovnic, de indeplinire a sfaturilor lui,
pastrand zelul insuflat de exemplele Sfintilor. Fiecare om este o alta mantuire, un alt drum catre
Hristos.

Taina Spovedaniei ne reda curatia primita prin Botez. Portile Imparatiei s-au deschise, iar
Hristos ne asteapta sa venim. Adaugand hotararea si nevointa innoirii vietii noastre stim ca
Hristos se va pogori in sufletele noastre, intarindu-ne si povatuindu-ne pe aceasta cale.

B. 1. Mă împărtăşesc doar în timpul Sfintei Liturghii!

- despre instituirea Sfintei Liturghii;


- despre Proscomidie;
- momentul sfânt al Prefacerii Darurilor;
- momentul împărtăşirii preotului şi credincioşilor;
- Sfânta Liturghie în ritul ortodox: Despre Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte
Sfinţite - rânduiala pentru cei iubitori de împărtăşanie deasă;
-zilele aliturgice – rolul lor în viaţa creştinului.

Sfânta Liturghie a fost instituită de către Mântuitorul Hristos. Ea este cea mai importantă
slujbă a Bisericii, în timpul ei având loc pregătirea, sfinţirea şi prefacerea darurilor de pâine şi
vin în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, adică Taina Euharistiei. Aşadar, amândouă au fost
înstituite în acelaşi moment şi între dânsele există o legătură de nedesfăcut – nici una din ele nu
poate fi săvârşită separat de cealaltă.

12
Sfânta Liturghie este alcătuită din trei părţi: Proscomidia, Liturghia catehumenilor şi
Liturghia credincioşilor.
Încă de la începutul creştinismului darurile de pâine şi vin erau aduse de către credincioşi
la altar, iar numele lor erau scrise pentru a fi pomenite (astăzi numele sunt aduse chiar de către
credincioşi în forma pomelnicelor). Importanţa aducerii şi folosirii darurilor credincioşilor este
dată de faptul că prin jertfa materială adusă, ei se alătură, participă la Jertfa Mântuitorului.
Proscomidia este, astfel, ritualul sau rânduiala pregătirii şi binecuvântării (afierosirii)
darurilor de pâine şi de vin, care alcătuiesc materia jertfei. Ea se săvârşeşete timpul slujbelor ce
preced Sfânta Liturghie (Utrenia sau Ceasurile) de către preot, în taină, în altar, în latura dinspre
miază-noapte, pe o masă sau o scobitură făcută special în perete ce poartă numele de
proscomidiar. Din darurile de pâine (astăzi prescuri) preotul scoate Sfântul Agneţ (prima
prescură) şi miride sau părticele (din alte 4 prescuri) pentru Maica Domnului, pe Îngeri, pe
Sfinţi, dar şi pentru episcopul locului, pentru arhiereul care l-a hirotonit şi pentru credincioşii vii
şi adormiţi trecuţi îm pomelnice. Aceste Daruri sunt aşezate pe Sfântul Disc în aşteptarea
momentului Epiclezei.

A doua parte a Sfintei Liturghii o reprezintă Liturghia catehumenilor, adică a celor care se
pregăteau să devină creştini, dar nu primiseră încă Botezul. Ea avea un caracter didactic, în
centrul ei fiind citirile din Scriptura Noului Testament (din Apostol şi Sfânta Evanghelie) şi
predica, ce preceda Liturghia credincioşilor la care participau doar cei încreştinaţi.
Odată cu intrarea în ultima parte a Liturghiei preotul ia Cinstitele Daruri de la
proscomidiar şi le duce în procesiune prin mijlocul bisericii, în altar, aşezându-le pe Sfânta Masă.
Momentul cel mai important al sfintei Liturghii este prefacerea darurilor de pâine şi de
vin în Trupul şi Sângele lui Hristos. Aceasta are loc prin chemarea de către preot a Duhului Sfânt
–numită epicleză - spre a preface darurile aduse de credincioşi în adevăratul Trup şi Sânge a lui
Hristos. Cinstitele Daruri devin Sfintele Daruri.
Următorul moment important împărtăşirea – mai întâi clericii în altar, apoi credincioşii în
faţa uşilor împărăteşti. Prin Jertfa lui Hristos de la epicleză iartă păcatele celor pomeniţi la Sfânta
Liturghie, împărtăşirea cu Sfintele Daruri se face spre sfinţirea lor şi spre unirea cu Hristos, ca
pregătire şi pregustare a unirii din Împărăţia lui Dumnezeu. După împărtăşirea credincioşilor

13
preotul va duce ceea ce rămâne din Sfintele Daruri la proscomidiar, unde vor fi consumate de el
sau de diacon la sfârşitul slujbei.
Din cauza dependenţei Sfintei Împărtăşanii de Sfânta Liturghie, ea nu se poate face în
afara acestei slujbe. Dar în perioada Postului Mare Sfânta Liturghie, potrivit hotărârii Sinodului
din Laodiceea (ţinut între anii 364-383), se săvârşeşte numai în zilele de sâmbătă (Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur) şi duminică (Liturghia SfântuluiVasile cel Mare) întrucât caracterul
festiv al slujbei nu se potriveşte atmosferei de post şi pocăinţă. Pentru creştinii care vroiau să se
împărtăşească şi în celelalte zile ale săptămânii a fost alcătuită o rânduială specială - Liturghia
Darurilor mai înainte Sfinţite – atribuită lui Grigorie cel Mare sau Dialogul, episcop al Romei.
O parte din Darurile sfinţite la Liturghia din zilele de sâmbătă şi duminică erau oprite pentru a
fi folosite la împărtăşirea credincioşilor în cursul săptămânii. Slujba este o sinteză între Vecernie
şi Liturghie.
În primele două zile ale Postului Paştelui, precum şi în Vinerea Patimilor a fost oprită
săvârşirea oricăreia din cele trei Liturghii, fiind prilej pentru pocăinţă şi rugăciune.

B. 2. Cum este prezent Hristos în Sfânta Liturghie?

- explicarea unor momente din cadrul Sfintei Liturghii vizibile credincioşilor;

- explicarea simbolismului liturgic potrivit particularităţilor de vârstă ale credincioşilor.

În toată Sfânta Liturghie Hristos este prezent în diferite grade şi moduri. Chiar dacă are în
centru jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, ea cuprinde întreaga lucrare mântuitoare cu toate
momentele ei importante. Acestea sunt aduse sub ochii noştri prin anumite acte ale preotului.
Ieşirea preotului cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic) înseamnă arătarea lui Hristos, care
s-a făcut mai întâi prin Botezul de la Iordan şi mai apoi prin începerea activităţii publice de
propovăduire. Sfânta Evanghelia întruchipează pe Hristos Însuşi. Luminile care sunt purtate
înaintea ei lumina spirituală adusă de Mântuitorul, iar purtătorii acestora închipuie pe proorocii
Vechiului Testament care au vestit venirea lui Mesia şi în special pe Sfântul Ioan Botezătorul şi
Înaintemărgătorul.

14
Citirea Sfintei Evanghelii închipuie arătarea deplină a lui Hristos în lume, pe Mântuitorul
Însuşi propovăduind mulţimilor.
Ieşirea cu Cinstitele Daruri înfăţişează ultimul drum al Domnului înainte de Patima şi
moartea Sa, dar mai poate fi văzută drept alaiul ce a însoţit pe Mântuitorul de la locul rătignirii la
locul unde era pregătit mormântul.
Înălţarea Sfântului Potir în văzul credincioşilor la cuvintele ,,Cu frica lui Dumnezeu…”
simbolizează arătările Mântuitorului după Înviere. Ultima înălţare a Sfântului Potir atunci când
preotul rosteşte ,,…totdeauna, acum şi pururea…” simbolizează ultima arătare a Domnului către
Sfinţii Apostoli şi binecuvântarea dată acestora pe Muntele Măslinilor. Intrarea în altar şi
depunerea Sfintelor Daruri la proscomidiar închipuieşte înălţarea Domnului la ceruri.
Unii au considerat că ele sunt doar un mod de a rememora evenimentele din viaţa
Mântuitorului, dar e mai mult decât atât.
Sfântul Ioan Damaschin spune că peste trupurile, icoanele Sfinţilor, obiectele care
amintesc de ei se revarsă sfinţenia acelora pe care îi reprezintă. În virtutea acestui fapt cinstim
icoanele în ortodoxie. La fel se întâmplă cu toate cele care amintesc de Hristos în Sfânta
Liturghie.
Sfântul Agneţ, adică acea parte care se scoate din prima prescură şi se va preface în
Trupul Domnului, simbolizează pe Hristos. Proscomodiarul simbolizează peştera în care S-a
născut. La prima vedere putem crede că este ceva care nu are valoare, un simplu joc de cuvinte.
Dar avem mărturia unor Sfinţi care au văzut un prunc în locul Sfântului Agneţ, pe pruncul
Hristos. Sfântul Agneţ nu s-a prefăcut încă, acest lucru se va petrece mai târziu, dar din
momentul în care a fost ales şă închipuie pe Hristos a devenit mai mult decât prescură, decât
pâine.
Prezenţa cea mai însemnată a Mântuitorului în Sfânta Liturghie este prin Trupul şi
Sângele Său. Pentru noi Jertfa de pe Cruce nu mai este ceva petrecut în urmă cu aproape două
mii de ani, e ceva care se petrece sub privirea noastră, la care luăm parte.
De aceea, Sfânta Liturghie nu este pentru noi rememorarea unor evenimente din viaţa lui
Hristos, noi le retrăim împreună cun Hristos.

Atunci când suntem în situaţia de a vorbi copiilor despre însemnătatea simbolismului din
Sfânta Liturghie trebuie să avem în vedere abilităţile individuale de înţelegere, nivelul de

15
cunoştinţe pe care îl posedă, dar mai ales de vârsta lor pentru a înţelege mecanismele prin care
receptează şi folosesc informaţiile noi potrivit stadiului de dezvoltare a intelectului.
J. Piaget vorbeşte despre diferite stadii de dezvoltare a inteligenţei care, la rândul lor se
divizează, în substadii:
 stadiul inteligenţei senzorio – motorii (0-18 luni/2 ani) în care inteligenţa
copilului îşi are originea în percepţie şi acţiune; îşi dezvoltă capacitatea de a-şi
reprezenta obiectele şi în absenţa lor;
 stadiul inteligenţei preoperatorii (2-7/8 ani) care cuprinde:
-substadiul gândirii simbolice şi preconceptuale (2-4 ani)când se instalează o
funcţie ce constă în posibilitatea reprezentării unui lucru (semnificat) printr-un
semnificant diferenţiat care nu serveşte decât pentruaceastă reprezentare; copilul
are un raţionament intuitiv, bazat pe analogii imediate şi nu pe deducţie;
-substadiul gândirii intuitive este cel în care asistăm la coordonarea treptată a
raporturilor reprezentative, la o conceptualizare în creştere, care va vconduce de
la faza simbolică până în pragul operaţiilor;
 stadiul operaţiilor concrete (7-8/11-12) caracterizat de reversibilitatea gândirii,
copilul poate concepe că fiecărei acţiuni îi corespunde o acţiune inversă, care
permite revenirea la starea anterioară; va putea surprinde şi invariaţia, astfel va
sesiza treptat conservarea substanţei, a greutăţii ţi a volumului;
 stadiul operaţiilor formale (11-12/15-16) în care gândirea se va elibera de
concret, dezvoltă o gândire ipotetico-deductivă care permiteexaminarea
consecinţelor ce decurg în mod necesar din ipoteze.
Ca metode de transmitere a învăţăturii cu privire la Sfânta Liturghie putem recurge la
cele folosite în practica pedagogică, fiind la îndemâna noastră.
Metoda expunerii - constă în prezentarea unor cunoştinţe noi, pe cale orală, în structuri
bine închegate ce garantează o eficienţă sporită, prin transmiterea unui volum mare de informaţii
într-o unitate de timp determinată. Accentul cade pe receptarea cunoştinţelor şi mai puţin pe
interpretare ei. Oferind cunoştinţele de-a gata ea predispune la pasivism şi absenţa spiritului
critic. Alte dezavantaje sunt formalismul şi superficialitatea în învăţare atunci când metoda este
supralicitată.

Conversaţia euristică - este o metodă dialogală, de incitare a elevilor prin întrebări, şi are la
bază maieutica socratică, arta aflării adevărurilor ărintr-un şir de întrebări oportun puse. Copii

16
sunt invitaţi să realizeze o incursiune în propriul univers cognitiv şi să facă o serie de conexiuni
care să faciliteze dezvăluirea de noi aspecte ale realităţii. Trebuie evitate întrebările care să îi
determine pe elevi să spună ceea ce am fi spus noi înşine, fiind un învăţământ expozitiv
camuflat.

 Întrebări de tip reproductiv - ce?, unde?, când?;


 Întrebări de tip productiv – de ce?, cum?;
 Întrebări ipotetice – dar dacă?;
 Întrebări de evaluare – ce este mai bun, mai drept, mai frumos?;
 Întrebări divergente – care orientează gândirea pe traiecte inedite;
 Întrebări convergente – ce îmbie la analize, sinteze, comparaţii.

Demonstraţia didactică – nu se identifică cu demonstraţia deductivă, teoretică utilizată de


pildă la matematică. A demonstra înseamnă a arăta, a prezenta obiecte, procese, acţiuni în
vederea inducerii teoretice la copii a unor proprietăţi, constante, legităţi care constituie
elementele vfundamentale ale cunoaşterii. La baza demonstraţiei se află un suport material
(natural, figurativ sau simbolic) de la care se pleacă şi se construiesc reprezentări, constatări,
interpretări.
În funcţie de materialul intuitiv avut la dispoziţie se pot defini – demonstraţia pe viu a unor
obiecte şi fenomene sau acţiuni, demonstraţia cu ajutorul imaginilor audiovizuale, demonstraţia
prin exemple etc.

Metoda cazului - constă în etalarea unor situaţii tipice, reprezentative, semnificative, ale
căror trăsături sunt cercetate profund, din mai multe puncte de vedere. Un caz poate servi atât
pentru cunoaşterea inductivă, în sensul că de la premise particulare se trece la concluzii
particulare (reguli, principii, legi) cât şi pentru cunoaşterea deductivă, prin particularizări şi
concretizări ale unor aspecte generale.

Alte metode didactice sunt observaţia didactică, exerciţiul didactic, descoperirea


didactică, problematizarea, modelarea didactică, algoritmizarea, brainstorming-ul, jocul de
rol, instruirea programată (programarea lineară sau de tip Skinner; programarea ramificată
sau de tip Crowder).

17
B. 3. Cum partricip eu la Sfânta Liturghie!

- rugăciunea interioară/ rugăciunea rostită/ rugăciunea cântată la strană;

- despre rânduielile canonice care privesc participarea credincioşilor la Sfânta Liturghie.

Una din numirile Sfintei Liturghii este şi aceea de sinaxa. Acest termen de originea
greacă se traduce în limba română prin adunare. Toate slujbele bisericeşti au caracter de sinaxă,
aducându-i pe credincioşi împreună, dar Sfintei Liturghii se potriveşte cel mai bine denumirea de
sinaxă. Ea nu doar reuneşte pe credincioşi în acelaşi loc ci îi şi uneşte în acelaşi cuget.
Având în vedere aceasta putem înţelege modul în care ar trebui să se desfăşoare
participarea noastră la Sfânta Liturghie. Rugăciunea interioară ne poate oferi mai multă trăire,
dar atunci nu putem urmări slujba. Arhim. Emilianos Simonopetritul vorbeşte despre cazurile
celor care consideră că rugăciunea proprie este o formă superioară de participare la slujbă: ,,sunt
unele (monahii) care nu vor să meargă la strană, pentru că li se pare că pierd din slujbă. Ele cred
că sunt făcute de Dumnezeu ca să fie îngeri mai duhovniceşti (…) descoperă că au o chemare
aparte de la Dumnezeu şi că este mai duhovniceşte să şadă rugându-se cu numele lui Iisus”1.
Dar am venit să ne adunăm în aceeaşi rugăciune, în acelaşi cuget în Hristos. În primul
rând trebuie să urmărim slujba, înţelesul ei. Cântările de la strană sunt în fapt tot rugăciuni, cu
atât mai mult cele rostite de preot. Rugăciunea din biserică trebuie să fie şi rugăciunea noastră,
chiar dacă pare să nu ne ofere aceeaşi satisfacţie precum cea personală. Să urmărim înţelesul
1
Arhim. Emilianos Simonopetritul Tâlcuiri la Sfintele slujbe, în colecţia Tâlcuiri şi cateheze, vol. 2, traducerea din
limba greacă de Ierom. Agapie (Corbu), Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2010, p. 76.

18
cuvintelor, să lăsăm alte griji, preocupări ori probleme care ne dezbină de ceilalţi pentru ca să
devenim o singură minte şi o singură inimă înălţată spre Hristos.

În biserică la Sfânta Liturghie credincioşii înfăptuiesc aceeaşi slujire ca şi îngerii din


ceruri, care pururea aduc cântare de laudă lui Dumnezeu. În cer Dumnezeu e pe ,,Tronul slavei”,
pe pământ - pe Sfânta Masă. În Sfânta Liturghie cerul şi pământul se unesc. Sf. Ioan Gură de Aur
spune: ,, Atunci şi îngerii stau împrejurul preotului. Tot altarul şi locul din jurul jertfelnicului se
umple de puterile cereşti în cinstea Celui ce Se află pe jertfelnic. Cele ce se săvârşesc atunci pe
Sf. Altar sunt îndestulătoare să ne încredinţeze de acestea (…) un bătrân, bărbat minunat care
avea adeseori descoperiri (…) a fost învrednicit de o vedenie ca aceasta: în timpul săvârşirii
Sfintei jertfe a văzut dintr-o dată, atât cât i-a fost cu putinţă, mulţime de îngeri, îmbrăcaţi în
veştminte strălucitoare, stând în jurul altarului, cu ochii plecaţi în jos, aşa cum stau soldaţii când
împăratul este de faţă”2.
Sf. Serghie Rusul întotdeauna slujea ajutat de un înger, iar o dată când liturghisea
împreună cu doi dintre ucenicii săi aceştia la un anumit moment dat şi-au dat seama că nu sunt
doar ei trei în biserică, ci şi un al patrulea - Sfântul Înger trimis de Dumnezeu 3. Noi venim în
biserică dar nu simţim, nu vedem acestea, însă nu înseamnă că acestea nu se petrec. În biserică
trebuie să venim cu evlavie, cunoscând măreţia celor ce se săvârşesc, să lăsăm afară orice
gânduri. Şi trebuie să ne bucurăm, pentru că ne alăturăm îngerilor în cântarea lor de slăvire.
Mai trebuie adăugat, în ceea ce priveşte participarea noastră la Sfânta Liturghie, câteva
regului simple pe care e bine să le urmăm. Atunci când intrăm în biserică să ne închinăm mai
întâi în faţa Sfintei Evanghelii şi a icoanei de pe tetrapod, apoi în faţa iconostasului. Icoanele de
pe catapeteasmă le vom săruta începând cu icoanele de lângă uşile împărăteşti de pe fiecare
latură - icoana Mântuitorului în dreapta, apoi cele ale Sfinţilor, iar în partea stângă pornind de la
icoana Maicii Domnului. Niciodată nu vom sărută chipul celor reprezentaţi în icoane. Dacă
Sfânta Liturghie a început deja, ne vom închina la sfârşit, ca să nu tulburăm slujba.
După ce ne-am închinat, am aprins lumânările şi am dat preotului prescura, vinul şi
pomelnicul vom merge la locul cuvenit - bărbaţii în partea dreaptă, femeile în stânga - fără a face
gălăgie sau a ne mişca prin biserică. Vom sta în picioare pe parcursul slujbei, iar în genunchi ne
vom aşeza la citirea din Sfânta Evanghelie şi la momentul epiclezei (când la strană se cântă ,,Pe
2
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Cartea a 6-a, cap. 4, pp. 177-178.
3
Arhim. Emilianos Simonopetritul, op. cit., pp. 203-204.

19
Tine te lăudăm…”). De asemenea, în genunchi putem sta la ieşirea cu Sfintele Daruri şi la Axion
(adică la cântarea ,,Cuvine-se cu adevărat…”).

C.1. De ce mă împărtăşesc?

-necesitatea Sfintei Împărtăşanii: tămăduirea sufletului şi a trupului, unirea cu Hristos,


viaţa veşnică.

Dacă toată strădania vieţii duhovniceşti are drept scop apropierea şi întâlnirea cu
Dumnezeu, atunci împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este fără nici o îndoială piscul
ei. A existat o discuţie în sec al XIV-lea între Sfinţii care ajunseseră la cele mai înalte trăiri
duhovniceşti - precum răpirea la cer şi vederea slavei dumnezeieşti - despre necesitatea
Împărtăşaniei, iar concluzia la care au ajuns a fost aceea că nimic din acestea nu depăşeşte
măreţia ei.
Prin Sfânta Împărtăşanie primim pe Hristos înăuntrul nostru, Trupul şi Sângele Său intră
în alcătuirea trupului şi sângelui nostru, ne unim în chip tainic cu Hristos, după cum Însuşi
mărturiseşte: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el”
(In 6, 56) împărtăşindu-ne viaţa de veci: ,, Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are
viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 54).
De asemenea, Sfânta Împărtăşanie are puterea vindecării neputinţelor trupeşti şi sufleteşti ale
omului într-o măsură mult mai mare decât oricare altă Taină. Dacă prin celelalte Taine primeam
doar harul dumnezeiesc, prin Sfânta Împărtăşanie primim chiar pe Domnul Hristos, Care
înnoieşte şi tămăduieşte fiinţa noastră - trup şi suflet

20
C. 2. Ce este Sfânta Împărtăşanie?

- Taina Sfintei Împărtăşanii în Sfânta Scriptură – prefigurarea în Vechiul Testament:


jertfa de pâine şi vin a lui Melchisedec (Facerea 14, 8); Isaac adus spre jertfă de Avraam
(Facerea 22, 7-14); mielul pascal (Ieşirea 12, 1-13); jertfa lui Moise (Ieşirea 24, 8-11);
pâinile punerii înainte (Ieşirea 5, 30);
- Taina Sfintei Împărtăşanii în Sfânta Scriptură – realitate în Noul Testament:Hristos
Domnul, Jertfă şi Jertfitor (Cina cea de Taină, Jertfa de pe Cruce, Cina din Emaus);
frângerea pâinii de către Sfinţii Apostoli; Sfânta Împărtăşanie în predica şi slujirea
Sfinţilor Apostoli;
- prezenţa reală a lui Hristos în elementele euharistice;
- izvor al unităţii şi sfinţirii credincioşilor în comuniune cu Hristos (Ioan cap. 6; I
Corinteni, cap. 11).

Jertfele aduse în vechiul Testament sunt considerate a fi o pregătire şi o prefigurare a


Jertfei Mântuitorului Hristos. Aceste jertfe, potrivit materiei folosite, erau sângeroase (sacrificii
animale) şi nesângeroase (de natură vegetală), în majoritatea cazurilor fiind arse pe jertfelnic.
Sacrificiile vechitestamentare aduse pentru păcat nu ofereau decât o iertare provizorie şi
nu aveau puterea de a aduce adevărata curăţie sufletească, purificarea mijlocită de ele fiind
ritualică, exterioară şi trecătoare. Insuficienţa lor este amintită şi de către Sf. Ap. Pavel: ,,Pentru
că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele” (Ev. 10, 4).

21
Ca prefigurări a Jertfei Mântuitorului şi a Sfintei Împărtăşanii în Vechiul Testament
amintim jertfa de pâine şi vin a lui Melchisedec (Facerea 14, 8), mielul pascal (Ieşirea 12, 1-13),
jertfa lui Moise (Ieşirea 24, 8-11), pâinile punerii înainte (Ieşirea 5, 30), sacrificiul vacii roşii
etc .
Jertfa lui Moise a fost înfăptuită pe Muntele Sinai ca să întărească şi să pecetluiască
legământul încheiat între Dumnezeu (Yahveh) şi poporul evreu. Pâinile punerii înainte erau
aduse în fiecare zi de Sabbat în amintirea acestui legământ. Sf. Ap. Pavel arată corespondenţa
dintre acest moment şi Jertfa Mântuitorului, care prilejuieşte începutul unui nou legământ - ,,Şi
pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre
răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii
veşnice” (Evrei 9, 15).
De asemenea, sacrificiile erau aduse pe jertfelnic, în incinta templului, singura excepţie
fiind în cazurile în care acestea se efectuau pentru iertarea păcatului întrgeii obşti, caz în care
arderea de tot se făcea în afara sanctuarului, în locul în care se arunca cenuşa. Sf. Ap. Pavel
aminteşte despre acest ritual - ,,Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de
arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor sunt arse afară din tabără” (Evrei 13, 11) - pentru a
sublinia că Mântuitorul S-a jertfit pentru păcatele întregii lumi -,,Pentru aceea şi Iisus, ca să
sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii” (Evrei 13, 12).

Jertfa lui Hristos a adus iertarea reală a păcatelor, punând capăt sacrificiilor Vechiului
Testament care nu aveau decât un caracter provizoriu, până la venirea lui Mesia. Locul lor a fost
luat în Noul Legământ de jertfa cea nesângeroasă a Euharistiei.
Cina cea de Taină este în mod propriu şi principal prima Euharistie. Instituirea ei de către
Hristos Domnul este arătată în Sf. Evanghelie:
,,Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a
zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi
dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre
iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28)
,,Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care
se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat,

22
zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22,
19-20).
Moartea tainică de la Cina cea de Taină este o pregătire pentru moartea reală de pe Cruce.
Mântuitorul Hristos apare atât în calitate de Jertfă cât şi de Jertfitor. Sf. Ap. Pavel îl numeşte
,,Arhiereu Mare” (Evrei 2, 14), ,,Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare” (Evrei 9, 11) care ,,S-a
adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană” (Evrei 9, 11). El Se aduce pe Sine Jertfă
înaintea Tatălui, căci nimeni altcineva nu este vrednic să o ofere lui Dumnezeu.
După Înviere Mântuitorul săvârşeşte Taina Euharistiei de faţă cu apostolii întâlniţi pe
drumul spre Emaus: ,,Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi,
frângând, le-a dat lor” (Luca 24, 30).
Cartea Faptele Apostolilor arată că Euharistia şi împărtăşirea erau nelipsite din viaţa
primilor creştini: ,,Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în
rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2, 42).
,,Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau
împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii” (Faptele Apostolilor 2, 46).

În cadrul Euharistiei pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului prin lucrarea
Duhului Sfânt. Hristos este prezent cu Trupul Său cel jertfit, nu doar simbolic, căci fiecare
Liturghie este o continuare a jertfei de pe Cruce şi nu o rememorare a ei. Între trupul lui Hristos
de pe Golgota şi darurile de pâine şi vin (sfinţite şi prefăcute prin lucrarea Sfântului Duh) cu care
se împărtăşesc credincioşii nu este nici o diferenţă.

Euharistia este Taina unităţii. Prin Sfânta Împărtăşanie ne unim în chip tainic cu Hristos,
după cum Însuşi mărturiseşte: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru
Mine şi Eu întru el” (In 6, 56). Dar cei care se împărtăşesc nu se unesc numai cu Hristos, ci şi
între dânşii, devenind părţi ale aceluiaşi singur Trup.

23
C. 3. Ce ne învaţă Sfinţii Părinţi despre sfânta Împărtăşanie?

Sf. Chiril al Ierusalimului (sec. al IV-lea)

,,Pentru aceea suntem pe deplin încredinţaţi că ne împărtăşim cu trupul şi sângele lui


Hristos. În chipul păinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele ca să ajungi prin
împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos unit într-un singur trup şi sânge cu El. Astfel
ajungem şi purtători de Hristos, pentru că trupul şi sângele lui se împărtăşesc mădularelor
noastre”4.

,,Nu te uita deci la pâine şi la vin ca la pâine şi la vin obişnuite. Ele, potrivit hotărârii
Stăpânului, sunt trup şi sânge a lui Hristos. Chiar dacă simţirea te îndeamnă să gândeşti aşa,
totuşi credinţa să-ţi dea certitudinea faptului”.

Sf. Ioan Gură de Aur (sec. III-IV)

,,Mai socoteşti, oare, că eşti printre oameni şi că mai stai pe pământ că vezi că Domnul
slavei stă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă rugându-se, când vezi că toţi se înroşesc
cu împărtăşirea cu cinstitul Sânge al lui Hristos. Mai socoteşti că eşti printre oameni şi că stai pe

4
S Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a IV-a mistagogică..., p. 356.

24
pământ? Nu socoteşti, oare, că te-ai mutat dintr-odată în cer, că ai scos din suflet orice gând
trupesc şi că priveşti numai cu sufletul gol şi cu mintea curată cele din ceruri?”5.

,,Pentru tine am fost scuipat, pentru tine am fost lovit, am fost lipsit de slava, pe Parintele
Meu L-am lasat, si am venit la tine, care Ma urai si Ma dispretuiai, ba înca nici nu voiai sa auzi
de numele Meu. Te-am urmarit si am alergat dupa tine, ca sa te am în stapânirea Mea. Te-am unit
si M-am lipit de tine. Manânca trupul Meu, am zis, si bea sângele Meu, ca sa te am si Sus, dar si
jos sa Ma unesc în totul cu tine. Nu-ti este de-ajuns ca pârga ta o am Sus? Oare nu te mângâie
acest fapt? Si jos iarasi M-am pogorât, si nu oricum Ma împreunez cu tine, ci Ma amestec, sunt
mâncat, sunt farâmat în parti mici, ca astfel unirea sa se faca întru totul, caci cele unite stau
pentru totdeauna unite; astfel ca Eu sunt întru totul legat cu tine. Nu vreau câtusi de putin sa fie
între noi vreo rupere cât de mica, ci doresc sa fim împreuna unul si acelasi”6.

Sf. Simeon Noul Teolog (sec. X-XI)

,,Căci unde se pune înainte pâine şi se varsă vin întru Numele Trupului şi al Sângelui Tău,
Cuvinte, acolo eşti Tu Însuţi, Dumnezeul Meu Cuvântul, şi prin venirea Duhului şi Puterea Celui
Preaînalt (Lc 1, 35) acestea se faccu adevărat Trupul şi Sângele Tău; şi îndraznind ne atingem de
Dumnezeu Cel neapropiat, sau, mai bine zis, de Cel ce locuieste intr-o lumina neapropiata (I
Tim. 6, 16) nu numai pentru această fire omenească stricăcioasă, ci pentru toate oştirile gândite
cu mintea ale îngerilor”7.

Preotul ajunge ,,sa atinga cu mainile si sa manance cu gura pe Cel in fata caruia stau
ingerii tremurand de frica”8.

Sf. Grigorie Palama (sec. al XIV-lea)

5
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, Cartea a 3-a, cap. 4, traducere din limba greacă, introducere şi note de
Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
2007, p. 82.
6
TALCUIRI LA EPISTOLA INTAI CATRE TIMOTEI A SFANTULUI APOSTOL PAVEL, omilia XV.
7
Sf. Simeon Noul Teolog, Erosurile imnelor dumnezeiesti.14, in Imne, Epistole si Capitole. Scrieri III…, p. 88
8
Sf. Simeon Noul Teolog, Erosurile imnelor dumnezeiesti.14, in Imne, Epistole si Capitole. Scrieri III…, p. 89.

25
Fiindca Painea aceasta e ca o perdea care ascunde inauntru dumnezeirea; acest lucru
aratandu-l dumnezeiescul Pavel spunea ca El “ne-a innoit o cale noua si vie prin perdea, adica
prin trupul Sau” (Evr. 10, 20) si prin el urca la ceruri cetatenia noastra – caci acolo e Painea
aceasta – si intram in Sfanta Sfintelor cea adevarata prin ofranda in curatie a trupului lui Hristos:
“Sa ne apropiem deci, fratilor, cu inima adevarata in certitudinea credintei“ (Evr. 10, 22). Caci
de aceea se numesc Taine, pentru ca nu este pur si simplu ceea ce se vede, ci ceva
duhovnicesc si de nespus; si daca, precum spunea Domnul, “Duhul e ceea ce face viu, carnea
nu foloseste la nimic” (In. 6, 63), daca te uiti numai la ceea ce apare, nu te vei folosi cu nimic,
dar daca te uiti la Duhul, adica daca vezi insasi Painea care sta inainte in chip duhovnicesc,
atunci te vei face viu impartasindu-te din ea9”.

De aceea, sa ne amestecam sangele cu Sangele lui Dumnezeu, ca sa stergem


stricaciunea din el, fiindca mult si negrait folos e in acest Sange. El ne face noi in loc de
vechi, si vesnici in loc de vremelnici; ne face nemuritori si vesnic infloritori, ca niste pomi
saditi langa curgerile apelor (Ps 1, 3) dumnezeiescului Duh, din care se aduna rod spre viata
vesnica”10.

Sf. Nicolae Cabasila (sec. al XIV-lea)

,,Cu atât e mai adevărat că Taina Împărtăşaniei e mai presus de oricare alta şi rodeşte un
şir întreg de bunătăţi, cu cât ea formează şi ţinta cea mai înaltă spre care se poate îndrepta
strădania omenească. Căci prin ea ajungem să ne întâlnim chiar cu Dumnezeu, care se uneşte cu
noi mai desăvârşit în iubire. Iar dacă ajungi să fii un duh cu însuşi Dumnezeu, ar putea exista
oare vreo unire mai deplină?”11.

,,Pentru aceea Euharistia şi este desăvârşirea celorlalte Taine. Ea ajută drept aceea la
împlinirea a ceea ce nu sunt în stare celelalte Taine să facă, după cum tot ea este aceea care face
să strălucească şi mai tare darul primit primit prin celelalte Taine şi întunecat de umbra păcatului.

9
Sf. Grigorie Palama, Impartasirea continua cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse – marturiile Traditiei ,
Editura Deisis, Sibiu, 2006.
10
Ibidem.
11
Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos..., p. 110.

26
Pentru că a aduce la viaţă pe cei ce au murit din cauza păcatelor, aşa ceva numai Împărtăşania o
poate face”12.

C. 4. Când, unde şi cine mă împărtăşeşte?

- Timpul/ frecvenţa Sfintei Împărtăşanii: cel puţin în cele patru mari posturi de peste an,
la 40 de zile (Sf. Simeon al Tesalonicului) sau ori de câte ori credinciosul este pregătit şi
a primit dezlegarea duhovniculuide a se împărtăşi; despre practicile greşite ale
Împărtăşaniei în alte momente decât cel tipiconal;

- Locul primirii Sfintei Împărtăşanii: în biserică, la momentul cuvenit din Sfânta


Liturghie, în faţa uşilor împărăteşti. Credincioşii bătrâni sau bolnavi se împărtăşesc la
locurile în care se află (acasă, spital etc.), cu pregătirea cuvenită, din Agneţul pregătit în
Joia Mare pentru împărtăşirea grabnică;

- Săvârşitorul Tainei Sfintei Împărtăşanii: Hristos Domnul, în chip nevăzut, iar arhiereul
sau preotul, ca slujitor văzut şi ca reprezentant al Bisericii;

- Primitorul Sfintei Împărtăşanii cu Trupul şi Sângele lui Hristos: orice membru al


Bisericii şi vrednic, care aprimit dezlegare de la duhovnic, cu exepţia celor fără
discernământ, a celor scoşi din Biserică pentru motive de erezie şi schismă, precum şi a
apostaţilor;

- cum ne purtăm în situaţii speciale:


-dacă ne dăm seama că ne-am împărtăşit cu nevrednicie;
- dacă ni s-a făcut rău şi am vomitat împărtăşania;
- dacă avem un bolnav pe patul de moarte;
- dacă am sfătuit pe cineva să nu se împărtăţească;

12
Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos..., p. 110.

27
- dacă am auzit pe cineva că nu se împărtăşeşte pentru că trebuie să folosească
aceeaşi linguriţă.

Ne putem împărtăşi, în mod practic, în fiecare zi, dar nu de doua sau mai multe ori în
aceeaşi zi. Această rânduială era obişnuită pentru primii creştini, iar Sf. Vasile cel Mare spune că
în vremea sa Împărtăşania era primită de 4 ori pe săptămână. Mai târziu, Sf. Simeon al
Tesalonicului îndemna pe creştini să se împărtăşească măcar o dată la 40 de zile, iar pe cei care
îşi păstrau curăţia sufletească şi primeau acordul duhovnicului să o facă şi mai des.
Astăzi îndemnul Bisericii este ca să primim Sf. Împărtăşanie îndeosebi în posturile de
peste an, adică de patru ori - în Postul Crăciunului, al Paştelui (Postul Mare), al Sfinţilor Apostoli
Petru şi Pavel, şi celui premergător sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Desigur, în măsura în
care avem râvnă şi ne pregătim cum se cuvine ne putem împărtăşii mai frecvent, dar aceasta cu
sfatul şi permisiunea duhovnicului.

Împărtăşirea credincioşilor se face în Biserică, în faţa uşilor împărăteşti, în cadrul Sfintei


Liturghii, în momentul în care preotul cheamă: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste să vă apropiaţi”.
Motivul pentru care împărtăşirea are loc în timpul acestei slujbe este că desfăşurarea
Tainei Euharistiei se suprapune peste desfăşurarea Sfintei Liturghii. Taina aceasta se săvârşeşte
doar în cadrul acestei slujbe. Euharistia începe la Proscomidie prin pregătirea darurilor ce
urmează a fi sfinţite şi prefăcute în Trupul şi Sângele lui Hristos la Epicleză (momentul cel mai
mai însemnat al Sfintei Liturghii) şi se încheie la momentul împărtăşirii credincioşilor cu aceste
Sfinte Taine.
În cazul credincioşii bătrâni sau bolnavi, Împărtăşania se poate acorda în locurile în care
se află (acasă, spital etc.), cu pregătirea cuvenită, din Agneţul pregătit în Joia Mare pentru
împărtăşirea grabnică, care este ţinut în altar pe Sfânta Masă.

Săvârşitorul nevăzut al Tainei Sfintei Împărtăşanii/ Euharistiei este Hristos (prin Duhul
Sfânt), iar cel văzut este episcopul sau preotul. Ceea ce Hristos săvărşeşte în chip nevăzut ni se

28
face cunoscut, ni se înfăţişează prin rugăciunile şi gesturile preotului. De aceea se spune că
Hristos împrumută mâna preotului pentru a duce la îndeplinire Taina.

Primitorul Sfintei Împărtăşanii cu Trupul şi Sângele lui Hristos este orice creştin, membru
al Bisericii, care s-a pregătit prin spovedanie şi pocăinţă, primind dezlegare de la duhovnic şi
care poartă în suflet dorinţa apropierii de Dumnezeu. Nu se pot împărtăşi cei fără discernământ,
cei despărţiţi de Biserică prin schismă şi erezie sau apostaţii.

Atunci când ne dăm seama că ne-am împărtăşit cu nevrednicie trebuie să mergem la


duhovnic şi să punem înaintea lui greşeala noastră, aşteptând de la el sfatul şi canonul potrivit.
Dar până atunci, chiar din momentul în care am conştientizat nevrednicia noastră, să cădem cu
pocăinţă sinceră, din toată inima înaintea lui Dumnezeu cerând să ne ierte şi să fie milostiv faţă
de noi.

Pentru cei care au vomat după primirea Sf. Împărtăşanii, Sf. Ioan Postitorul / Ajunătorul
spune ,,să se înlăture 40 de zile de la dumnezeiasca cuminecătura , rostind cincizeci de psalmi în
fiecare zi şi făcând cincizeci de metanii” indiferent dacă s-a întâmplat sau nu din cauza sa (Can.
48).

Bolnavii aflaţi pe patul de moarte pot fi împărtăşiţi fără îndeplinirea epitimiei, chiar fără
spovedanie sau ajunare în cazul în care situaţia nu ar permite îndeplinirea acestor condiţii.

A sfătui pe cineva spre a nu se împărtăşi înseamnă a ne pune pe noi în poziţia de


duhovnic, a ne considera mai buni, mai presus decât ceilalţi. Trebuie să ne mărturisim păcatul
mândriei şi al desconsiderării aproapelui la spovedanie şi pe viitor să nu repetăm această
greşeală. Trebuie să părăsim logica noastră care ne îndeamnă că cineva nu este vrednic şi că prin
intervenţia noastră am evita o greşeală. Sf. Siluan Athonitul fiind acuzat că nu a luat poziţie faţă
de un călugăr care adusese prejudicii mânăstirii prin nechibzuinţa sa, a spus că, după cum mai
bine de 30 de ani nu a osândit pe nimeni, nu avea să înceapă atunci. Această logica
duhovnicească să ne-o însuşim.

29
C. 5. Cum mă pregătesc pentru primirea Sfintei Împărtăşanii?

- pregătirea trupească: postul;


- pregătirea sufletească:
- spovedania
- rugăciunea – Canonul înaintea Sfintei Împărtăşanii
- participarea la Sf. Liturghie;
- gesturi şi mişcări.

Pregătirea pentru primirea Sf. Împărtăşanii este una atât trupească cât şi sufletească.
Pregătirea trupească o reprezintă postul, cel care doreşte să se împărtăşească în afara
celor 4 posturi de peste an trebuie să postească cu o săptămână înainte, măcar 3 zile sau cel puţin
o zi, iar în ziua respectivă trebuie să se abţină complet de la mâncare şi băutură. Excepţie de la
toate acestea fac bolnavii aflaţi pe patul de moarte, cărora li se poate da Sfânta Împărtăşanie pe
mâncate. Postul este parte şi a pregătirii sufleteşti, căci nu se rezumă la abţinerea de la alimente,
el fiind şi o înfrânare de la gândurile, de la pornirile păcătoase.
O parte importantă a pregătirii sufleteşti o reprezintă Taina Spovedaniei, în care cei ce s-
au nevoit prin post să se îndepărteze păcate, dobândesc iertarea lor. Spovedania are rolul de a-l
aduce pe om la starea de curăţie sufletească şi numai în această condiţie este cineva vrednic de a
se apropia de Împărtăşanie. Important este să iertăm pe toţi cei care am greşit, căci nu putem
avea părtăşea cu Dumnezeu purtând răutate în suflet. Se pot împărtăşi fără mărturisire numai
copii cu vârsta de până la 7 ani împliniţi şi bolnavii în primejdie de moarte.

30
De asemenea, Canonul Sfintei Împărtăşanii, ce cuprinde o serie de 12 rugăciuni
aparţinând Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. Simeon Noul
Teolog şi alţi Sfinţi importanţi ai Bisericii, este o etapă importantă în pregătirea pentru
Împărtăşanie. Are scopul de a aduce sufletul la umilinţă, la smerenie, de a-l umple de harul lui
Dumnezeu şi a-l ridica din starea de împitrire şi nesimţire faţă de această mare Taină.
Participarea la Sf. Liturghie este o condiţie implicită, Împărtăşania având loc doar în
cadrul acestei slujbe şi la momentul la care a fost rânduit. Se face excepţie de la aceasta atunci
când avem în vedere cazurile celor care din motive întemeiate nu se pot deplasa la biserică, cum
sunt bolnavii aflaţi în stare gravă.

Clericii se împărtăşesc înaintea laicilor,în altar, în vreme ce împărtăşirea credincioşilor se


face în faţa uşilor împărăteşti la momentul în care preotul cheamă Cu frica lui Dumnezeu, cu
credinţă şi cu dragostesî vă apropiaţi”, aceştia se apropie cu cuviinţă şi evlavie, mai întâi bărbaţii,
în frunte cu cei mai în vârstă, apoi femeile şi copii, ţinând în mână câte o lumânare. Înainte de
împărtăşire preotul citeşte cu glas tare rugăciunile pe care sfinţiţii slujitori le zic în timpul
împărtăşirii lor în altar- ,,Cred, Doamne, şi mărturisesc…” ,,Cinei Tale celei de taină…”, ,,Nu
spre judecată…”- dar acum le rostesc în numele credincioţilor.
Există obiceiul în unele locuri ca, pentru a evita accidentele, credincioşii să ţină ambele
mâini aproape de corp, împreunate pe piept, din cauza emoţiilor şi a grabei existând riscul ca să
răstoarne potirul cu Sfintele Taine din mâna preotului.

31
C. 6. Care sunt roadele Sfintei Împărtăşanii în viaţa mea?

- primirea iubirii jertfelnice şi iertătoare a lui Hristos pentru dobândirea vieţii de veci;
- izvor de lumină şi credinţă pentru a înţelege rostul vieţii noastre pe pământ;
- izvor de iubire curată şi sfinţenie în familie şi în societate;
- izvor de curaj şi dreptate pentru a lupta împotriva păcatului şi a răutăţilor de tot felul;
- izvor de tărie şi speranţă pentru a birui în ispite, în suferinţă şi durere;
- izvor de iubire milostivă pentru a ajuta pe cei bolnavi şi în lipsuri;
- intensificare vieţii duhovniceşti personale şi a vieţii comunitare în Biserică.

Odată cu împărtăşirea de Trupul şi Sângele Domnului în chipul pâinii şi a vinului,


Hristos pătrunde în adâncul fiinţei noastre - ,,umple sufletul, străbătându-ne toate adâncurile şi
toate tainele, învăluindu-ne din toate părţile” după cum spune Sf. Nicolae Cabasila.
Sfânta Împărtăşanie ne dă iertarea păcatelor şi se face izvor de credinţă şi lumină
descoperindu-ne sensul vieţii noastre pământeşti, izvor de dreptate şi de curaj în lupta împotriva
păcatului şi a tuturor răutăţilor, izvor de nădejde, de răbdare şi de tărie în ispite, în suferinţă şi
durere, fiind în general o putere ce înflăcărează sufletul spre intensificare vieţii duhovniceşti.
Dar Euharistia este expresia iubirii jertfelnice ,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe
Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In

32
3, 16) şi sădeşte în noi aceeaşi dragoste sinceră şi putere de a ne jertfi aproapelui - faţă de
membrii familiei, de cei aflaţi în nevoi, faţă de cei ce ne vrăjmăşesc.

Cand, unde si cine ma spovedeste

I. Pregatirea aperceptiva

Dumnezeu l-a creat pe om „După chipul şi asemănarea Sa“ (Facerea 1:27). L-a creat cu suflet
nemuritor, aşa cum El, Dumnezeu, este nemuritor. Prin căderea sa, Adam nu a pierdut tot harul
lui Dumnezeu, căci, a căzut prin ispita diavolului. Astfel că, harul şi arvuna mântuirii au rămas în
om şi numai celui ce se leapădă de Dumnezeu, i se ia harul Duhului Sfânt. Pentru a ne curati
haina sufletului este nevoie de o lucrare si o pregatire deosebita.

II. Anuntarea temei

Aceasta pregatire deosebita consta in Taina Spovedaniei. Vom arata in continuare cand, unde
si cine ne spovedeste.

III. Tratarea

33
Spovedania sau Mărturisirea păcatelor este una din cele şapte Sfinte Taine din Biserica
Ortodoxă. Prin spovedanie, credinciosul primeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez şi
împăcarea cu Dumnezeu şi cu comunitatea liturgică al cărei membru este. Dumnezeu a cerut
spovedanie lui Adam şi Evei în Rai, după ce au greşit, mancand din pomul oprit : „Adame, unde
eşti?“; „Cine ţi-a spus că eşti gol?“; „Eva, pentru ce ai făcut aceasta?“. Şi pe Cain îl întreabă
Dumnezeu dupa crima comisa: „Unde este fratele tău?“, „Ce ai făcut?“. Dumnezeu voia, după
cum uşor se poate vedea, să-i facă să-şi mărturisească păcatul.

Preotul şi episcopul sunt singurii slujitori îndreptăţiţi de a spovedi sau a primi mărturisirea
păcatelor, deoarece numai lor li s-a conferit harul şi puterea de “a lega şi dezlega cele ce se
întâmplă în poporul” Domnului.

Tot creştinul trebuie să se spovedească, chiar şi acela care crede că nu greşeşte şi nu păcătuieşte
cu nimic. Căci spune Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: “De vom zice
că păcat nu avem, pre noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este întru noi. De vom mărturisi
păcatele noastre credincios este şi drept ca să ni se ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe
noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1, 8-9).

Bolnavii îndeosebi să poarte grijă să se spovedească şi să se împărtăşească; mai întâi pentru ca


sfârşitul să nu-i prindă fără de veste şi nepregătiţi, adică nespovediţi şi negrijiţi (neîmpărtăşiţi);
mai apoi ţinând seamă că Sfânta Împărtăşanie, care este Însuşi Sfântul Trup şi Însuşi Sfântul
Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, nu este spre moarte, ci spre sănătatea trupului, a
sufletului, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.

Mărturisirea păcatelor trebuie să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele făcute de la
ultima spovedanie (sau care nu au fost mărturisite niciodată) şi să nu ascundă nimic din cele
făptuite; Spovedania să fie sinceră, şi făcută de bunăvoie, să fie secretă, adică făcută în taină, să
fie făcută cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi
cu dorinţa sinceră de a nu le mai face.

34
Nu este suficientă “simpla mărturisire sau înşirare a păcatelor fără pocăinţă adevărată şi
fără hotărâre de îndreptare.” Spovedania făcută formal nu aduce iertarea păcatelor, căci zice
Domnul Hristos: “De nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri” (Luca 13, 5). Hristos aşteaptă ca, de la
o mărturisire până la cealaltă, creştinul să se ostenească a-şi îndrepta cât mai mult viaţa (să se
aibă sub controlulul propriu), desăvârşindu-se în virtute.

1. Cand ma spovedesc?
Putem alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de
povara păcatelor sau de a primi mângâierea harului şi nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai
des, cu atât este mai bine.
De obicei, spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învaţă
să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paştelui, al
Crăciunului, al Adormirii Maicii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel.

2. Unde ma spovedesc?
Locul spovedaniei este biserica, şi anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos.
Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică pot fi spovediţi acasă.
Biserica Ortodoxă nu îngăduie spovedania publică (colectivă, formală şi impersonală), şi nici
prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon, conferinţă - video, internet.
După ce duhovnicul a citit molitfele, în care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se
spovedeşte, urmează mărturisirea păcatelor, făcute de cel ce se spovedeşte, - fie că acesta
răspunde la întrebările puse de duhovnic, fie că mărturiseşte singur păcatele sale.

Ca Sfântă Taină, Pocăinţa are trei faze: Mărturisirea păcatelor, rugăciunea de


dezlegare şi canonul. Mărturisirea păcatelor cuprinde în sine trei aspecte duhovniceşti:
recunoaşterea stării de păcătoşenie, regretul sau căinţa pentru păcatul săvârşit şi
hotărârea de a nu mai săvârşi păcatul.

35
3. Cine ma spovedeste?
Pocăinţa a fost practicată la început de către Mântuitorul în cadrul activităţii Sale
mesianice, prilejuită de acordarea vindecărilor prin iertarea păcatelor. A fost apoi
făgăduită ca un lăsământ divin Sfinţilor Apostoli în calitatea lor de continuatori ai
activităţii Sale în lume, când le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe
pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în
cer (Matei 18, 18; 16, 19). Puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor a fost
acordată însă de către Mântuitorul Sfinţilor Apostoli abia după ce a câştigat harul
sfinţitor. Şi aceasta se întâmplă după învierea Sa, când adresându-se Sfinţilor Apostoli,
„a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate,
şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23). De atunci Taina Pocăinţei a fost
neîntrerupt aplicată în viaţa credincioşilor de către Biserică, prin urmaşii autorizaţi ai
Sfinţilor Apostoli, adică prin episcopi şi preoţi.
Din cele de mai sus putem stabili că săvârşitorul Tainei este episcopul sau preotul
duhovnic, ca succesori direcţi şi autorizaţi ai Sfinţilor Apostoli.

IV. Recapitularea
Cand ma spovedesc? - ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de
povara păcatelor sau de a primi mângâierea harului şi nădejdea iertării; obligatoriu -de patru ori
pe an, adică în cele patru posturi: al Paştelui, al Crăciunului, al Adormirii Maicii Domnului şi
al Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel.
Cine ma spovedeste? -episcopul sau preotul duhovnic, ca succesori direcţi şi autorizaţi
ai Sfinţilor Apostoli.

Unde ma spovedesc?- Locul spovedaniei este biserica, şi anume înaintea icoanei


Mântuitorului Hristos; numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică pot fi spovediţi
acasă.

V. Asocierea: - cu Taina Sfântului Botez. După cum prin baia Botezului se iartă toate
păcatele (cel „strămoşesc” la copii, plus toate celelalte la adulţi), tot aşa şi prin Spovedanie
(numită şi „al doilea Botez”) – dacă este completă şi însoţită de căinţă, împlinirea canonului etc.,

36
se dobândeşte curăţire de pacate, orecum si vrednicia necesară pentru a primi Sfânta
Împărtăşanie;

VI. Generalizarea
Toţi trebuie să ne spovedim, chiar dacă ni se pare că nu am greşit cu nimic. Aşa ne învaţă Sf.
Ioan Evanghelistul: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este
întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi
să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.” (I In 1, 8-9).

VII. Aplicarea

Taina Pocăinţei poate fi primită ori de câte ori un credincios simte nevoia, dar mai
ales, şi cu regularitate înaintea Tainei Euharistiei.
Mărturisirea păcatelor se face în sfânta biserică, la icoana Mântuitorului, fapt
pentru care se cuvine să împlinim rânduielile Bisericii, de a citi canonul Spovedaniei,
de a ajuna şi de a ne împăca cu semenii, pentru ca acordând iertare celor ce ne-au
greşit, să ne învrednicim şi noi de iertarea Părintelui ceresc.

37
Când, unde și cine mă spovedește?
1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:

- dintre cele şapte Sfinte Taine rânduite de Biserică pentru mântuirea omului (Botezul,
Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Căsătoria, Preoţia, Maslul) unele sunt irepetabile
(Botezul, Mirungerea, Preoţia), altele se repetă în funcţie de solicitările creştinilor (Spovedania,
Împărtăşania, Maslul); o excepţie face Taina Căsătoriei, irepetabilă în sine, dar îngăduit a se
administra „a doua” şi „a treia” oară, prin pogorământ, în cazuri excepţionale;

- dintre Tainele repetabile, cea mai mare frecvenţă o are Spovedania, credincioşii solicitând
administrarea ei din ce în ce mai des, într-un număr crescător. Nu de puţine ori, însă, preoţii
constată, pe de o parte, că mulţi creştini nu au nici măcar noţiunile elementare despre această
Taină, iar pe de alta, că la fel de mulţi sunt influenţaţi (şi derutaţi) de anumite „îndrumare”
voluminoase, tipărite fără acordul oficial al Bisericii.

2. ANUNŢAREA TEMEI: vom dialoga astăzi despre importanţa unor îndrumări practice cu
privire la Taina Spovedaniei, încercând să răspundem întrebării Când, unde și cine mă
spovedește?

3. TRATAREA:

- cateheza de faţă nu va prezenta aspectele doctrinare, biblice, canonice şi liturgice ale Tainei,
despre care vorbim adesea, ori se poate învăţa din Catehism. Mai importante, d.p.v. practic, ni
se par anumite îndrumări concrete, în urma cărora credincioşii să aibă folos. Altfel spus: să aibă
toate datele legate de momentul propice mărturisirii păcatelor, să găsească locul și persoana
potrivite înaintea căreia să-și deschidă sufletul, astfel încât să reușească să facă o spovedanie
sinceră şi completă, pentru a primi cum se cuvine, apoi, Sfânta Împărtăşanie;

38
- cea dintâi întrebare pusăde credincioşi legată de Taina Spovedaniei este când trebuie să mă
spovedesc? sau de câte ori pe an trebuie să mă spovedesc?

 Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem merge la
duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a uşura sufletul de povara păcatelor. În
unele mănăstiri se mai păstrează o veche rânduială ca fiecare monah să meargă seara la
duhovnic să-şi mărturisească păcatele sau gândurile pătimaşe de peste zi şi să ia dezlegarea.
Acest obicei ne ajută să ne facem o idee asupra momentului în care trebuie să mergem să ne
spovedim – atunci când ne simţim sufletul încărcat sau când simţim povara păcatelor. Nu trebuie
să aşteptăm să vină postul cel mai apropiat.
 De obicei, însă, spovedania este legată de posturi. A patra poruncă bisericească ne îndeamnă să
ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paştilor, al Crăciunului,
al Maicii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli. Această rânduială, însă, a fost aşezată pentru ca cei
mai puţin râvnitori să nu uite sau să nu amâne mărturisirea păcatelor. În timpul posturilor ea nu
trebuie lăsată spre finalul acestora, atunci când preotul este ocupat cu săvârşirea slujbelor
Deniilor, spre exemplu, şi nu mai are timpul necesar pentru a spovedi, pentru că astfel
spovedania va fi făcută în grabă sau nu vom mai avea timp pentru împlinirea canonului primit în
vederea împărtăşirii cu vrednicie cu Sfintele Taine.
 Postul este rânduit ca timp de pocăinţă şi îndreptare, de aceea şi suntem chemaţi să ne
spovedim cu precădere în timpul posturilor de peste an. Taina Spovedaniei este numită şi Taina
Pocăinţei şi face parte din paşii îndreptării omului păcătos.
 Spovedania este o etapă pregătitoare pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, de aceea ea este
pusă în strânsă legătură cu Împărtăşirea. Creştinii râvnitori, iubitori de Hristos cu adevărat,
doresc să se împărtăşească mai des, nu doar în cele patru posturi de peste an. Cu
binecuvântarea duhovnicului ei se împărtăşesc la un interval de 40 de zile sau de o lună şi atunci
se spovedesc înaintea împărtăşirii.

-unde mă spovedesc? sau care este locul cel mai potrivit pentru a mă spovedi?

 Locul în care trebuie să ne spovedim este biserica. În cazuri excepţionale, cei bolnavi sau cei care
nu pot veni la biserică pot fi spovediţi la ei acasă.
 Locul din biserică în care ne spovedim este, de obicei, înaintea icoanei Mântuitorului Hristos,
stând înaintea Lui ca înaintea Celui Care ştie toate cele ascunse ale noastre. Preotul duhovnic
este un simplu mijlocitor şi nu lui îi mărturisim păcatele noastre, ci Mântuitorului, după cum se
spune într-una din rugăciunile Slujbei Mărturisirii: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind
mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun
păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos.
Iată şi sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc
înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie.”

-cine mă spovedeşte?

 Săvârşitorul văzut al Tainei Spovedaniei este episcopul sau preotul duhovnic, ca succesori direcţi
ai Sfinţilor Apostoli, cărora Mântuitorul Hristos le-a încredinţat puterea de a lega şi dezlega

39
păcatele oamenilor: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi
ţine, ţinute vor fi.”(Ioan 20, 22-23) Numai apostolilor şi urmaşilor acestora, episcopii şi preoţii, le-
a dat Hristos puterea şi porunca de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. Aceştia deţin această
putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această
putere îl au prin hirotesia în duhovnic. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea în acest sens: „Câte fac
preoţii jos, le întăreşte Hristos sus, şi Judecata robilor o confirmă Stăpânul.”
 Preotul dezleagă penitentul de păcate cu puterea ce-i este dată, nu cu a sa putere, rostind
cuvintele: „Cu puterea ce-mi este dată mie te iert şi te dezleg în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh. Amin.”
 Cea mai sensibilă întrebare pusă de credincioşi, cu deosebire de către tineri, este legată
de alegerea duhovnicului. Prima persoană la care trebuie să ne gândim în acest caz este
preotul paroh al parohiei de care aparţinem. De cele mai multe ori unii credincioşii se
ruşinează de acesta pentru că el este cel mai aproape de ei şi pentru că îi cunoaşte cel
mai bine atât pe ei, cât şi pe membrii familiilor lor. Ruşinea este, deci, motivul pentru
care unii nu-şi aleg ca duhovnic pe preotul de parohie. Dar ruşinea nu trebuie
amestecată cu viclenia. E mult mai uşor să mergi la alt preot care nu te cunoaşte atât de
bine, care nu ştie cât de des mergi la biserică sau cum te comporţi în cadrul comunităţii
şi să te prezinţi altfel de cât eşti.
 Dacă totuşi penitentul simte că nu se poate destăinui preotului paroh, atunci trebuie să-
şi caute ca duhovnic un alt preot. Părintele arhimandrit Ioanichie Bălan recomanda
credincioşilor să meargă la duhovnicul la care îi îndrumă Duhul Sfânt. Dar pentru a primi
îndrumarea Duhului Sfânt este nevoie de rugăciune. Deci în urma rugăciunii, Dumnezeu
văzând căutarea sinceră a credinciosului, îi arată persoana spre care să se îndrepte
pentru a şi-o alege ca duhovnic. Comunicarea mai întâi cu Dumnezeu prin rugăciune este
esenţială pentru alegerea duhovnicului. Nu comunicarea cu oamenii, nu părerile lor, nu
reputaţia unor duhovnici, ci deschiderea sufletului spre Dumnezeu în taina rugăciunii.

4. RECAPITULAREA: - vom răspunde întrebărilor ce ni se vor adresa de către participanţii la


cateheză (dialog) sau vom relua noi întrebările tratate: 1.când trebuie să mă spovedesc? sau
de câte ori pe an trebuie să mă spovedesc?; 2.unde mă spovedesc? sau care este locul cel mai
potrivit pentru a mă spovedi?; 3.cine mă spovedeşte?sau cum să-mi aleg duhovnicul?

5. ASOCIEREA: - cu Taina Sfântului Botez. Părinţii Bisericii pun Taina Pocăinţei în legătură cu
Taina Botezului şi arată că precum prin apa curăţitoare a Botezului se iartă toate păcatele
(cel „strămoşesc” la copii, plus toate celelalte la catehumenii adulţi), tot aşa şi prin
Spovedanie (numită şi „al doilea Botez”), dacă este completă şi însoţită de căinţă, împlinirea
canonului şi îndreptarea vieţii, se dobândeşte curăţie de „nou născut”, totodată vrednicia
necesară pentru a primi Sfânta Împărtăşanie.

40
- cu Pilda Fiului Risipitor. După cum acela, venindu-şi în fire, s-a ridicat, a părăsit ţara cea
îndepărtată şi s-a întors la tatăl său pentru a-şi cere iertare, tot aşa fiecare om păcătos,
venindu-şi în fire după căderea în păcat, trebuie să se ridice, să părăsească „ţara
îndepărtată” de Dumnezeu a păcatului, să se întoarcă la Dumnezeu, la casa Lui, Biserica, şi
să-şi ceară iertare în Taina Pocăinţei, prin mijlocirea duhovnicului.

6. GENERALIZAREA: Toţi trebuie să ne spovedim, chiar dacă ni se pare că nu am greşit cu


nimic. Aşa ne învaţă Sfântul Ioan Evanghelistul: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim
pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este
credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.”
(I Ioan 1, 8-9) Trebuie să alegem fără viclenie locul, timpul şi duhovnicul unde să ne
mărturisim păcatele.

7. APLICAREA: - suntem întrebaţi adesea: „Cum este bine să ne spovedim: mai des sau mai
rar?” Răspunsul l-am primit în discuţia de azi: Spovedania nu este legată de termene sau
soroace anumite din cursul anului. Putem merge la duhovnic ori de câte ori şi oricând
simţim nevoia de a uşura sufletul de povara păcatelor. În unele mănăstiri se mai păstrează o
veche rânduială ca fiecare monah să meargă în fiecare seară la duhovnic să-şi mărturisească
păcatele sau gândurile pătimaşe de peste zi şi să ia dezlegarea. Acest obicei ne ajută să ne
facem o idee asupra momentului în care trebuie să mergem să ne spovedim şi asupra nevoii
de a ne spovedi mai des – atunci când ne simţim sufletul încărcat sau când simţim povara
păcatelor. Nu trebuie să aşteptăm să vină postul cel mai apropiat.

Cerc 3

41
Cateheză (adulţi) – De ce mă împărtăşesc?

1. Pregătirea aperceptivă:
-în strânsă legătura cu Taina Sfintei Spovedanii despre care am vorbit până acum şi una dintre
cele şapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Căsătoria, Preoţia,
Maslul) esenţială vieţii creştinului şi rânduită de Biserică pentru mântuirea omului este Sfânta
Taină a Euharistiei sau Împărtaşania.
-referitor la Împărtăşanie există multe informaţii eronate raspândite printre credincioşi, unii
însuşindu-şi cunoştinte greşite. Deasemenea mulţi creştini au întrebări şi nelămuriri despre
Împărtăşanie şi ar dori să afle într-un mod cât mai clar raăspunsuri la ele.
2. Anunţarea temei: astăzi vom dialoga despre Sfânta Euharistie şi vom încerca să
răspundem la întrebarea: De ce mă împărtăşesc?.
3. Tratarea:
- în această cateheza vom privi spre Sfânta Scriptură şi spre învăţătura Sfinţilor Părinţi ca să
aflăm raspuns la întrebarea de astăzi şi să înţelegem necesitatea şi roadele împărtăşirii cu Sfântul
Trup şi Scumpul Sânge al lui Hristos, Dumnezeu nostru.

De ce mă împărtăşesc? Argmente etimologice:


- etimologic vorbind, euharistie şi verbul euharisto (ευχαριστώ), a mulţumi, vin din
adjectivul euharistos (ευχάριστος) care, în greaca apostolică, însemna mai ales „recunoscător”.

42
Astfel ne împărtăşim ca să fim multumitori recunoscători pentru toate binefacerile lui Dumnezeu
dar mai ales pentru Jertfa sa cea mântuitoare.
- în Dicţionarul Explicativ Român la cuvântul a împărtăşi se spune „a împărţi cu cineva
ceva; a avea parte de acelaşi lucru ca şi altcineva”, deci ne împărtăşim ca să avem parte de
Hristos şi tot ceea ce presupune unirea cu El.

De ce mă împărtăşesc? Argumente scripturistice:


- am primit poruncă de la Hristos: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).
- pentru că de aceasta depinde viaţa noastră veşnică: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea
Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).
- dacă nu ne împărtăşim suntem în primejdie de moarte, căci Domnul a spus foarte
limpede: „Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea
viaţă în voi” (Ioan 6, 53).
- ca să primim pe Însuşi Hristos, şi astfel uniţi cu El, avem viaţă veşnică, după cuvintele
Lui: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,
56) „Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6, 57).
- pentru că trupurile noastre sunt din pământ şi se hrănesc cu hrană pământească, iar
sufletele noastre sunt de esenţă cerească şi de aceea trebuie să se hrănească cu hrană cerească. Şi
Hristos a spus despre Sine: „Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer” (Ioan 6, 58).
- împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în Care „locuieşte, trupeşte, toată
plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), omul Îl primeşte pe Însuşi Dumnezeu în sufletul şi în
trupul său.
- Trupul şi Sângele lui Hristos se răspândesc în toate mădularele noastre, şi noi devenim
hristofori, după cuvântul Sfântului Apostol Petru: „Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase
făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei
celei din lume” (Petru 1, 4).

De ce mă împărtăşesc? Argumente patristice:


- ca să biruim pe diavolul şi toată lucrarea lui „Sârguiţi-vă dar să vă adunaţi mai des
pentru Euharistia lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Când vă adunaţi des, sunt nimicite puterile

43
satanei, iar prin unirea credinţei voastre se risipeşte prăpădul lui. Nimic nu-i mai bun ca pacea,
în care încetează orice război al celor cereşti şi pământeşti” (Sf. Ignatie Teoforul)
- Împărtăşania alungă moartea, bolile şi patimile „Aşa să te împărtăşeşti din Euharistie:
crezând că ea alungă nu numai moartea, ci bolile din noi; căci, ajungând în noi, Hristos
adoarme legea sălbatică din mădularele trupului, aprinde evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară
patimile” (Sf. Chiril al Alexandriei)
- „Sfânta Euharistie este începutul îndumnezeirii noastre” (Sf. Grigorie de Nyssa)
- prin Împărtăşire primim sfinţenie „Trupul şi Sângele lui Iisus reprezintă Taina lăsată
nouă de însuşi Hristos pentru sfinţirea noastră. Cine n-ar dori să se împărtăşească de o astfel de
Sfinţenie? Aşa că nu te lenevi ca să te apropii de Sfântul Potir al vieţii, al nemuririi, al iubirii şi
al Sfinţeniei, dar apropie-te de el cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă” (Sf. Inokentie de
Kamceatka)
- Trupul şi Sângele Mântuitorului dăruieşte tuturor daruri după nevoile fiecăruia
„Preasfântul Trup al lui Hristos, armă pentru cei ce luptă şi o întoarcere acasă pentru cei
plecaţi; pe cei neputincioşi îi întăreşte, pe cei sănătoşi îi veseleşte, pe cei bolnavi îi tămăduieşte,
sănătatea o păzeşte; prin el ne facem mai blânzi spre îndreptare, mai îndelung-răbdători spre
osteneli, mai fierbinţi spre iubire, mai sprinteni spre cunoaştere, mai râvnitori spre ascultare,
mai ageri spre lucrarea darurilor harului” (Sf. Grigorie Teologul)
- prin Sfânta Împărtăşanie scăpăm de moartea sufletească şi devenim vii „Aşa cum
pruncul când se naşte şi caută cu multă râvnă hrana şi laptele, iar atunci când este alăptat, dar
n-are poftă de mâncare, e semn că e bolnav şi e în primejdie de moarte, tot aşa şi noi se cade să
avem râvnă spre a ne alăpta cu Sfânta împărtăşanie, hrana cea duhovnicească, ca să ne facem
vii, iar dacă nu vom face aceasta, vom fi în primejdie să murim de moartea sufletească” (Sf.
Nicodim Aghioritul)
- Împărtăşirea deasă aduce sănătate şi este hrană pentru Împărăţie „Din dragoste pentru
Hristos, împărtăşeşte-te, creştine, cu Sfântul Trup şi Scump Sângele Său cel puţin o dată pe an;
Trupul şi Sângele lui Hristos sunt o adevărată vindecare, tămăduire a tuturor bolilor şi
neputinţelor sufleteşti şi trupeşti. Şi cine se considera cu adevărat sănătos? Trupul şi Sângele lui
Hristos sunt hrana pentru calea spre împărăţie. Este, oare, posibil să străbati o cale atat de
lungă şi de grea fară hrană?” (Sf. Inokentie de Kamceatka)

44
- prin Sfânta Euharistie omul devine biserică „Ce mare vrednicie are omul şi sufletul
omului când Domnul îl învredniceşte de împărtăşirea preacuratului Său Trup şi preacuratului
Său Sânge şi-1 face biserică a Sa, biserică a Sfintei Treimi! Gândiţi-vă la asta, oameni muritori,
şi cugetaţi la nemurirea dăruită vouă de Biruitorul morţii” (Sf. Ioan de Kronstadt)
Acestea sunt doar unele dintre argumentele scripturistice şi patristice ce se constituie într-
un răspuns al întrebării De ce mă împărtăşesc?. Despre Sfânta Euharistie au scris numeroşi
teologi de-a lungul timpului, răspunsuri ai întrebării din cateheza de astăzi putând găsi în multe
lucrări, tema neputând fi epuizată. Important pentru noi ca şi creştini este ca aceste învăţături să
aducă roadă în viaţa noastră şi să ne apropie tot mai mult de Hristos prin Sfântul Potir.
4. Recapitularea: - vom răspunde la întrebările ce ni se vor adresa de către participanţii la
cateheză (dialog).
5. Asocierea: - în vederea unirii cu Hristos prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului
creştinul trebuie să se pregătească atât trupeşte cât şi sufleteşte/duhovniceşte. Este necesar ca
înainte de a primi Sfânta Euharistie omul să ţină post câteva zile, să-şi mărturisească păcatele
primind iertarea prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Prin Împărtăşanie şi prin celelalte Sfinte Taine
primim harul sfinţitor şi mântuitor al lui Dumnezeu şi ne apropiem tot mai mult de Împărăţia
Cerească.
6. Generalizarea: Sfânta Împărtăşanie, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi,
este cea prin care primim viaţa veşnică, ne unim cu Hristos, primim binefaceri chiar din viaţa
aceasta pentru că Euharistia alungă boala, moartea, patimile, diavolul şi lucrarea lui şi aduce
blândeţe, îndelungă-răbdare, sfinţenie şi multe altele.
7. Aplicarea: Dacă suntem membri ai Bisericii, mădulare ale trupului tainic al lui Hristos şi
dorim să moştenim viaţa veşnică, atunci trebuie să ne apropiem „Cu frică de Dumnezeu, cu
credinţă şi cu dragoste” de Sfântul Potir şi să ne unim cu Hristos împărtăşindu-ne cu Trupul şi
Sângele Lui.
Redactat de Pr. Emanuel Gabriel Maftei

Cateheză (adulţi) - De ce mă împărtăşesc?

 pentru că am primit poruncă de la Hristos: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca
22, 19)

45
 pentru că de aceasta depinde viaţa mea veşnică: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea
Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54)
 pentru ca să primesc pe Însuşi Hristos, şi să mă unesc cu El: „Cel ce mănâncă Trupul
Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56)
 ca să biruiesc pe diavolul şi toată lucrarea lui (Sf. Ignatie Teoforul)
 pentru că Împărtăşania alungă moartea, bolile şi patimile (Sf. Chiril al Alexandriei)
 pentru că „Sfânta Euharistie este începutul îndumnezeirii noastre” (Sf. Grigorie de
Nyssa)
 pentru că prin Împărtăşire primesc sfinţenie (Sf. Inokentie de Kamceatka)
 pentru că Trupul şi Sângele Mântuitorului dăruieşte tuturor daruri după nevoile fiecăruia
(Sf. Grigorie Teologul)
 pentru că prin Sfânta Împărtăşanie ca şi hrană duhovnicească scap de moartea sufletească
şi devin viu (Sf. Nicodim Aghioritul)
 pentru că Împărtăşirea deasă aduce sănătate şi este hrană pentru Împărăţie (Sf. Inokentie
de Kamceatka)
 pentru că prin Sfânta Euharistie omul devine biserică (Sf. Ioan de Kronstadt)

Dacă suntem membri ai Bisericii, mădulare ale trupului tainic al lui Hristos şi dorim să
moştenim viaţa veşnică, atunci trebuie să ne apropiem „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste” de Sfântul Potir şi să ne unim cu Hristos împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Lui.

Redactat de Pr. Emanuel Gabriel Maftei

46
Ce este Sfânta Împărtăşanie?
(Cateheză pentru adulţi)

Ortodoxia este taina vindecării omului întreg, suflet şi trup, este chemarea omului la a trăi
în iubirea dăruitoare a Sfintei Treimi, la a trăi viaţa în Hristos. De aceea, cel ce doreşte să fie
mădular viu al Bisericii lui Hristos şi să se bucure de roadele mântuirii, trebuie să se
împărtăşească din Jertfa Domnului Hristos, Care s-a dat pe Sine „preţ de răscumpărare pentru
toţi” (I Tim 2,5-6). De aici înţelegem, că una din condiţiile necesare pentru viabilitatea noastră în
trupul tainic al Bisericii, dar cu atât mai mult pentru mântuirea noastră, este împărtăşirea cu
Sfintele şi dumnezeieşti Taine, cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului Hristos.

Ce este Sfânta Împărtăşanie?

Sfânta Împărtăşanie sau Sfânta Euharistie ( Sfânta Jertfă sau Cuminecătură) este semnul
iubirii desăvârşite, a iubirii răstignite a Fiului lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Ea este
Sfânta Taină prin care credinciosul, după o înainte pregătire duhovnicească prin nevoinţă
ascetică, rugăciune, post şi mărturisire a păcatelor, primeşte în mod real, întreg şi desăvârşit
Însuşi Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului Iisus Hristos.

Preînchipuiri ale Sfintei Împărtăşanii în Vechiul Testament

Sfânta Împărtăşanie, ca de altfel toate lucrările sfinte săvârşite de Domnul Hristos, este
prefigurată, preînchipuită în special, în jertfele Vechiului Testament. Fapt pentru care amintim:

 Jertfa dreptului Abel (Fac. 4,4)


 Jertfa lui Noe (Fac. 8,20-21)

47
 Jertfa lui Avraam, când a dorit să-l aducă jertfă pe fiul său Isaac (Fac. 22, 7-14; 18-20)
 Jertfa de pâine şi de vin a lui Melchisedec (Fac. 14, 18-20)
 Vinderea şi robia lui Iosif (Fac. 37, 39-41)
 Mielul pascal- jertfa pentru Paştile Domnului (Ieş. 12, 1-28; Num. 9)
 Lovirea de către Moise cu toiagul în stâncă din care a izvorât apă (Ieş. 17, 1-7)
 Mana din pustie, adică pâinea ce s-a coborât din cer (Ieş. 16,32)
 Jertfa lui Moise (Ieş. 24,8,11)
 Pâinile punerii înainte (Ieş. 5,30)
 Jertfele de pace, jertfa neîncetată, prinosul de pâine, arderea de tot sau jertfele pentru
păcate (Lev. 1,4,7; Num. 28;29); jertfele de împăcare (Lev. 16) sau jertfa lui Zaharia
(Lc. 1,5-20)

Sfânta Împărtăşanie în Noul Testament

În Scriptura Noului Testament, cuvântul Domnului rostit prin gura Sfinţilor Apostoli ne
cheamă la împărtăşirea cu Hristos (Ev. 3, 14) şi Duhul Sfânt (Filip. 2,1) în lumina şi slava
dumnezeieştii firi (II Cor. 6,14; I Pt. 5,1; II Pt. 1,4; I In. 1,3,7).
Sfânta Taină a Împărtăşaniei este întemeiată de Domnul Iisus Hristos la Cina cea de
Taină, care este istorisită de Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu şi Luca astfel: „ Iar pe când
mâncau ucenicii, Iisus luând pâinea, a binecuvântat, a frânt şi dând ucenucilor, a zis: luaţi,
mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând şi paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: beţi dintru
acesta toţi; acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă, spre
iertarea păcatelor” (Mt. 26,26-28; Mc.14,22-24; Lc. 22, 17-20). Trebuie precizat că pentru
relatarea precisă şi incontestabilă a instituirii Sfintei Taine a Împărtăşaniei, ea este recunoscută
în mod tacit şi de cultele protestante şi neo-protestante, bineînţeles la ei, împărtăşirea având
doar valoare şi caracter de simbol şi comemorare, nicidecum de Taină.
Însă, Mântuitorul a pregătit pe oameni şi pe Sfinţii Apostoli pentru instituirea Tainei în
cuvântarea despre pâinea cea cerească, după ce a săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi
copii, zicându-le: „ Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cine crede în
Mine nu va înseta niciodată…Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine are viaţă
veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care
se coboară din cer este aceea, din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea
vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe
care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu…Adevărat, adevărat, zic vouă, dacă nu

48
veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce
mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de
apoi. Căci Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce
mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.”(In. 6,35; 47-51;
53-56). Din acest cuvânt, înţelegem limpede şi lămurit, că pentru a ne face părtaşi vieţii
veşnice, trebuie să fim în comuniune desăvârşită cu Domnul Hristos prin împărtăşirea cu
Sfântul lui Trup şi Scumpul lui Sânge.
De asemeni, referitor la instituirea Sfintei Taine a Împărtăşaniei, Sf. Ap. Pavel zice: „ De
la Domnul am primit ceea ce am dat vouă: cum că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost
vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a zis: luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu, care
se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină,
zicând: Acest pahar este Legea cea Nouă întru Sângele Meu. Acesta să faceţi ori de câte ori
veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest
pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.” ( I Cor. 11, 23-26). Subliniind astfel,
realitatea întemeierii Sfintei Împărtăşanii din însăşi cuvintele Domnului Hristos, cu porunca de
a o împlini şi săvârşi întru pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor noastre, până la Parusie. Fapt
pentru care, dintru început creştinii erau „ neobosiţi în învăţătura apostolilor, în împărtăşire, în
frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (FA 2,42; 46; 20,7).
Sfânta Împărtăşanie reactualizează Jertfa unică şi sângeroasă a Domnului Hristos de pe
Sfânta Cruce şi implică jertfa nesângeroasă a Bisericii, săvârşită în cadrul Sfintei şi
Dumnezeieştii Liturghii, care este în acelaşi timp „jertfă de laudă” ( Ev. 13,15), „jertfă
duhovnicească” (I Pt. 2,5), jertfă curată şi sfântă.
Împărtăşirea cu Hristos este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, sub chipul pâinii şi al
vinului, este împărtăşire din Jertfa Sa de pe Golgota, care ni se dăruieşte nouă în două moduri:
în primul rând, ca jertfă vie, prin Trupul răstignit şi Sângele vărsat pe Sfânta Cruce, prin care
avem „ răscumpărare şi iertarea păcatelor”( Ef. 1,7,14; Col. 1,14; Ev. 9,12). Iar, în al doilea
rând, ca jertfă tainică, tot cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Său, dar nu pe Cruce, în chip
sângeros, ci sub chipul pâinii şi al vinului la Cina cea de Taină, actualizată, săvârşită şi împlinită
la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Astfel, şi noi, creştinii de astăzi, ca şi cei de demult, suntem chemaţi la împărtăşirea cu
Fiul lui Dumnezeu ( I Cor. 1,9), care nu se manifestă numai prin credinţa în El, ci prin gustarea

49
din bunurile pe care ni le dăruieşte la Cinacea de Taină, „ din masa Domnului” şi„ din paharul
Domnului.” ( I Cor. 10,20-21)
Pr. Zvorăşte Mihai, parohia Hărpăşeşti

Cum ma pregatesc pentru spovedanie si cum ma spovedesc?


(Categoria ,, tinerii,,/ 16-30 de ani)
Intocmit de pr. Curteanu Ioan/ Parohia Bogdanesti

1.Pregatirea aperceptiva.
In cateheza anterioara s-a vorbitdespre pregatirea pentru spov. A copiilor (7-16 ani).
,,Ritmul schimbarii in societate aumana actuala devine, pe zi ce trece, tot mai infernal. Totul se
modifica. De la sisteme economice, politice si militare pana la infrastructura sufleteasca, totul
intra intr-un vartej care face deja numeroase victime.
Aces tmecanism, care nu arata in acelasi mod de la o zi la alta, cuprinde si domenii care,
pana daunezi, se infatisa ca definitiv stabile. Repere morale, altadata de necontestat in
durabilitatea lor, dispar rapid, sunt inlocuite de altele al caror viata este extrem de scurta.
In acest context al schimbarilor, tinerii, cel putin o parte dintre ei, cauta poli de stabilitate,
elemente de continuitate, coloane de neclatinat intr-o realitate guvernata de haos, deriva si
confuzie.
Ne aflam, asadar, in situatia paradoxala a unei Biserici ancorata in neschimbabilitatea
Adevarului- Hristos si lumea din ju raflata in continua schimbare. Acest lucru nu trebuie sa ne
mire. Intotdeauna a fost asa. In zilele noastre, doar ritmul schimbarii s-a accelerat in mod
inferior, nu principiul unei lumi care, din cauza pacatului originar si a consecintelor sale, este
supusa constant schimbarii.
Adevarul-Hristos constituie, asadar, stanca de cremenea ,, largimii si lungimii si inaltimii
si adancimii,, (Efeseni 3,18) Bisericiidreptslavitoare.

2. Anuntarea temei.
Astazi vom vorbi, cu ajutorul lu iDumnezeu, despre cum trebuie sa se pregateasca si cum
trebuiesa se spovedeasca tinerii.

50
3.Tratarea temei.
,,Iisus Hristos ieri si azi si in veci, este Acelasi,, (EVREI 13,8) spune Sf. Ap. Pavel. Cu
alte cuvinte, totul in lume este supus schimbarii, in afara lui Hristos, unde ,,nu exista schimbare
sau umbra de mutare (Iacov 1, 17). Biserica fiind continuarea prezentei lui Hristos in lume,
elemental schimbarii, instabilitatii si clatinarii nu-si poate gasi loc decat in realitatea crestina
autentica. In atmosfera tot mai nestatornica a societatii actuale, Biserica este chemata sa
ramanafidelamesajuluiEvanghelieiluiHristos. Acestmesaj a fostpreluat de Sf. Apostoli, a
fostmarturisit, uneori cu pretulvietii, de maribarbatisi de femeisfintesicontinuat in
BisericaOrtodoxapanaastazi.
UrmandranduielilorSfinteinoastreBisericitineriiortodocsiiaucunostinta de
cuvantulluiDumnezeu din Sf. Scriptura si din Sf. Traditie, pedeo parte din
ascultareacitirilorsicantarilorsolemne care se fac in biserica, in fiecareduminicasisarbatoare, in
cadrulslujbelorbisericesti, precumsi in caselelorpropriii, candsolicitapreotilorsavarsirea Sf. Taine,
a ierurgiilorsau a altorrugaciunipentrunevoilelorsufletesti. Iar o alta parte a tinerilorlectureaza
individual Sf. Scipturasau din cartileaparute in mass media.
Cu toateacesteareligiaocupaunlocneinsemnat in viatatinerilor nostril. Acestfapt duce la
scadereaidentitatii spiritual crestinortodoxesicalitateaintelectuala a tinerilor. Multi
dintreeiasteaptasaplece in srtainatate in jurulvarstei de 20 de ani, pentru a ,,vedealumea,, si a
castiga cat maiusor, cat mai multi bani. In general, majoritatea se maiintorc, insa cu un gust amar,
sidorescsincermangaiereainimilorsitamaduireasufletelor.
<<Faraformatiareligioasaesentiala, oricat de pregatit in filosofie, stiinte, arte silitere,
omulramanesemidoct, adica, in sens literal, pejumatatestiiitor, iardupa DEX, (om) care are
cunostinteputinesisuperficiale– dar se crede cult>>.

4. Recapitulareatemei.
Esentialpentrunoi in calitate de crestini, estesaavem un duhovnic care sa ne cunoasca
bine, la care sa ne spovedim cat mai des, atuncicandnesintimincarcatisufleteste, si ale
caruisfaturisa le ascultamasa cum ascultacopiibuni de propriiiparinti.

5. Asocierea.

51
In pregatireapentru Sf. SpovedanietrebuiesacunoastemCrezul care este o sinteza a
doctrineiBisericiiOrtodoxe, formulate de Sf. Parinti la primeledouaSinoadeEcumenice: la Niceea
in 325 si in Constantinopol in 381. La articolul X: ,,Marturisesc un
botezspreiertareapacatelor… ,, aflamasociereadintreTaina Sf. Spov. siTaina Sf. Botez.
Sf. GrigorieTeologulzicecaScriptiraunestetreifeluri de nasteri: ceatrupeasca, cea din
botezsicea din Inviere. Mantuitorul ne invat: ,, De nu se vanastecineva din apasi din Duh, nu
vaputeasaintre in ImparatialuiDumnezeu,, (Ioan 3-5). Tocmaiprinaceastainnoire a vietii (Romani
6,4; Tit 3,5) capatam in mod lamurit ,, iertareapacatelor,, (FapteleApostolilor 2,38) de la
Botezsau de la ultimamarturisire. Asadar, marturisireatrebuiesa fie complete siinsotita de
caintasincera, caprinimplinireacanonuluitineriisadobandeascacuratia de nounascut in
ImparatialuiDumnezeu.

6. Generalizarea.
Totitrebuiesa ne spovedim, chiardacani se pare ca nu am gresit cu nimic. Asa ne invata
Sf. IoanEvanghelistul: ,, Dacazicemca nu avempacat, ne amagimpenoiinsinesiadevarul nu este in
noi. Dacamarturisimpacatelenoastre, El estecredinciossidrept, casa ne iertepacatele sis a
necurateascapenoi de toatanedreptatea,, (I Ioan 1, 8-9).

7. Aplicarea.
Suntemintrebatiadesea de tineri: Cum este bine sa ne spovedim, mai des saumairar?
Raspunsulilaflam formulated Invatatura de credintaortodoxa: Spovedania nu estelegata de
termenesausoroaceanumite din cursulanului. Putemalerga la duhovnicori de cateorisimtimnevoia
de a aneusurasufletul de povarapacatelor, sau de a primimangaiereaHaruluisinadejdeaiertarii,,,
.Cu cat ne spovedimmai des cu atatmai bine.

Bibliografie:
- Biblia sau Sfanta Scriptura – EIBSDMOB, 2008;
- Invatatura de CredintaOrtodoxa – Doxologia, Iasi 2009;
- Dictionar de cunostinereligioase – EdituraAndreiana- Sibiu, 2010;
- Eliade, Dictionar al religiilor – Buc. 1993;
- PF Teoctist, PatriarhulBisericiiOrtodoxeRomane, Petrepteleslujiriicrestine, vol.I, Edit.
Inst. Biblic, Buc., 1976;
- Prof. Pr. Dr. Vasile Gordon- Introducere in CateheticaOrtodoxa.

52
Cateheza
De ce ne impartasim ?
(Preot Ghiba Teodor, Parohia Cosiţeni, Protopopiatul Iaşi 3)

Pregătire aperceptivă
Una din modalităţile cele mai concrete prin care Mântuitorul Iisus Hristos rămâne cu
noi până la sfârşitul veacului (Mt. 28, 20 „Învătându-le să păzească toate câte v-am porunci
vouă, şi iată Eu cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin”), este prezenţa Sa în
Sfânta Taină a Împărtăşaniei.
Cea dintâi poruncă bisericească ne îndeamnă să participăm la Sfânta Liturghie, slujbă
în cadrul căreia pâinea şi vinul aduse de credincioşi la Sfântul Altar se prefac în Trupul şi
Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru o adevărată, reală împreunare cu El, şi deci,
pentru primirea vieţii veşnice.

Anunţarea temei
Vom vorbi astăzi despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei, despre importanţa şi efectul pe
care îl are asupra noastră, a celor care ne împărtăşim cu însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului
Iisus Hristos.

Tratarea
Sfânta Euharistie, (numită şi Sfânta Împărtăşanie, Cina Domnului, Cuminecătură), este
cea mai mare şi importantă Taină a Bisericii. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica le
transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se transmite însuşi Trupul şi
Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Iisus Hristos a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii la Cina cea de Taină, înaintea
Patimilor Sale: „Şi pe când mâncau ei, Iisus luând pâinea şi binecuvântând a frânt şi a dat
ucenicilor Săi zicând: „Luaţi mâncaţi, Acesta este Trupul Meu”; apoi luând paharul şi
binecuvântând le-a dat zicând: „Beţi dintru acesta toţi; Acesta este Sângele Meu al Legii celei
noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. (Mt. 26,26-28). Din aceste cuvinte se

53
vede că Taina Sfintei Euharistii sub chipul pâinii şi a vinului se dă celor credincioşi după cum ne
învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare
împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare, împărtăşirea cu
trupul lui Hristos? (I Cor. 10,16). „De aceea, orice va mânca aeastă pâine sau va bea acest
pahar cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului (I Cor. 11, 27).
Taina Sfintei Împărtăşanii are o importanţă foarte mare pentru că:
 În Euharistie credincioşii sub chipul pâinii şi a vinului mănâncă şi beau
adevăratul trup şi sânge al lui Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci;
 Euharistia se săvârşeşte spre a ne aduce aminte de viaţa, patimile şi moartea lui
Iisus Hristos pentru noi păcătoşii: „Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea”(Lc. 22,10);
 Euharistia este jertfa de pe Golgota cotinuată şi aplicată, întrucât Mântuitorul
ca Jertfitor şi ca Jertfă în acelaşi timp, aduce Tatălui trupul şi sângele Său sub chipul pâinii şi a
vinului. Prin jertfa de pe Cruce a realizat Domnul răscumpărarea neamului omenesc împăcând pe
om cu Dumnezeu.
De aceea pentru împărtăşire se cere şi o pregătire deeosebită din partea noastră.
Trebuie să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie „cu vrednicie”, adică pocăindu-ne şi
mărturisindu-ne păcatele şi împăcându-ne cu cei pe care i-am necăjit. În acest sens Sfîntul Ioan
Gură de Aur ne spune: „Gândeşte-te, creştine, de ce fel de cinste ai fost învrednicit! La ce masă
te îndulceşti! Noi ne hrănim, ne cuminecăm şi ne facem un singur trup şi un singur corp cu
Hristos la care Îngerii se uită cu cutremur şi la care nu îndrăznesc să se uite fără frică din
pricina strălucirii ce izvorăşte de aici”.
Primitorii Tainei Sfintei Împărtăşanii sunt toţi credincioşii Bisericii: copii, tineri, adulţi
şi bătrâni, care au primit dezleegare de la preotul duhovnic pentru a se uni tainic şi real cu
Mântuitorul Iisus Hristos.

Recapitulare
1. Prin ce se deosebeşte Sfânta Euharistie de celelalte Sfinte Taine? (R: Prin
celelalte Sfinte Taine ni se dă harul sfinţitor, iar rin Taina Sfintei Euharistii ni se dă Trupul şi
Sângele Mântuitorului Iisus Hristos).
2. Cine şi când a instituit Sfânta Euharistie? (R: Sfânta Euharistie a fost instituită
de Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină);
3. De ce ne împărtăşim? (R: Ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului
Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci; pentru a ne aduce aminte de viaţa,
patimile şi moartea Domnului Hristos; pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu);

54
4. Cum trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie? (R. Trebuie să ne
mărturisim păcatele şi să ne căim pentru ele şi să ne împăcăm cu cei pe care i-am necăjit);
5. Cine primeşte Sfânta Împărtăşanie? (R. Toţi credincioşii Bisericii, de la cel mai
mic până la cel mai în vârstă, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic).

Asocierea
Aşa cum ne pregătim să primim un oaspete în casa noastră, la fel trebuie să ne
pregătim cu întreaga noastră fiinţă pentru a-L primi „în cămara” sufletului nostru pe Mântuitorul
Iisus Hristos, prin Sfânta Euharistie. Această pregătire a noastră se face prin Sfânta Spovedanie,
după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din
pâine şi să bea din pahar” (I Cor. 11,28).

Generalizare
Sfânta Euharistie este foarte însemnată şi binefăcătoare pentru toţi cei care o primesc.
De aceea, ea a fost recunoscută de către Sfinţii Părinţi ca fiind necesară credincioşilor care se
împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur şi
Fericitul Augustin spun: „Cel ce nu mănâncă Trupul şi nu bea Sângele Domnului, se lipseşte de
viaţa veşnică”.

Aplicarea
Sfântul Nicodim Aghioritul, în lucrarea intitulată „Deasa Împărtăşire cu Preacuratele
lui Hristos Taine”, ne dă următorul sfat: „Este necesară şi folositoare de suflet deasa împărtăşire
cu Preacuratele Taine şi că fără de aceasta este cu neputinţă să ne suim la dragostea
Dumnezeului nostru”.

55

S-ar putea să vă placă și