Depresia

Depresia clinică sau depresia majoră este o tulburare afectivă caracterizată de cel puțin
două săptămâni de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită
de stimă de sine scăzută, pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie
redusă și durere emoțională fără o cauză clară.
Depresia este o stare mentală de tristețe persistentă care poate afecta gândurile,
comportamentul, emoțiile și starea de bine a individului. Persoanele depresive trăiesc emoții
de tristețe, anxietate, lipsă de speranță, îngrijorare, neajutorare, lipsă de valoare, vinovăție,
iritabilitate sau agitație. Ele își pierd interesul pentru activități care înainte erau plăcute, le
scade pofta de mâncare sau mănâncă excesiv, întâmpină probleme de concentrare a atenției
sau de luare a deciziilor. Adesea, persoanele depresive au probleme cu somnul (insomnie sau
dormit excesiv), se simt obosite, sunt lipsite de energie sau foarte agitate și pot avea acuze
somatice. Când întensitatea simtomelor trece de o anumită limită, aceste persoane se pot gândi
la sinucidere. Dacă simptomele durează mai mult de două săptămâni și împiedică persoana să
își desfășoare normal activităților zilnice înseamnă că depresia are o intensitate clinică.
Depresia a fost cunoscută încă din Antichitate. Date care atestă preocuparea oamenilor
pentru această tulburare datează încă din 1650 î.e.n., papirusul lui Eber conținând cea mai
veche descriere clinică a bolii de o mare acurateţe. Hipocrat a folosit termenul de
„melancolie”, desemnând prin acesta bila neagră, umoare a cărei proeminență ar fi
responsabilă de specificitatea anumitor trăsături temperamentale. Teoria humorală a lui
Hipocrat a fost eclipsată în Evul Mediu, când sub influența inchiziției, depresia şi alte boli
mintale erau suspectate de posedare a trupului de către demoni, iar tratamentul bolilor psihice
respectă mai degrabă un ritual de exorcizare decât o cură medicamentoasă. De asemenea,
rămânând pe tărâmul de dinainte de era noastră, Saul, personaj al Vechiului Testament, ne
este prezentat ca prezentând episoade depresive severe. Kraepelin (1922)' sintetizează datele
de până la el şi elaborează noţiunea de psihoză maniaco-depresivă, prezentând totodată câteva
criterii după care poate fi recunoscută boala. Au existat de-a lungul timpului diferite
divergente legate de nosografia lui Kraepelin, însă în ciuda acestora, termenul de psihoză
maniaco-depresivă este utilizat şi astăzi de majoritatea psihiatrilor şi psihologilor lumii. Deşi
depresia a fost cunoscută de aproape 3655 de ani, nici până acum cercetătorii nu au ajuns la
un consens privind etiologia bolii, fapt pentru care orice sinteză care poate aduce o subliniere
relevantă în plus, orice pas oricât de mic poate avea un rol completiv la cunoaşterea acestei
tulburări psihice.
Dicționarul de psihologie defineşte depresia ca fiind o stare morbidă, mult sau mai
puțin durabilă, caracterizată îndeosebi de tristețe şi de o scădere a tonusului și a energiei
(Sillamy, 2000).
DSM IV include depresia în sectiunea tulburărilor depresive, tulburări al căror element
predominant îl constituie o perturbare de dispoziție.

Clasificare
În categoria tulburărilor afective din DSM IV, sunt tulburarea depresivă majoră (depresia
unipolară), tulburările bipolare şi două tulburări bazate pe etiologie: tulburarea afectivă
datorată unei condiții medicale generale şi tulburarea afectivă indusă de o substanță.

Tulburărilor depresive:

 Tulburarea depresivă majoră

 Tulburarea distimică
 Tulburarea depresivă fără altă specificație

În cazul tulburărilor depresive, există câteva sindroame psihopatologice care se mai numesc şi
episoade afective:

 Episodul depresiv major

 Episodul maniacal
 Episodul mixt

Tulburările bipolare (psihoza maniaco-depresivă sau depresie bipolară)

 Tulburarea bipolară I
 Tulburarea bipolară II
 Tulburarea ciclotimică
 Tulburarea bipolară fără altă specificație

Caracteristici specifice de manifestare

Cele mai obișnuite manifestări ale episodului depresiv sunt dispoziția depresiva, reducerea
interesului si a bucuriilor trăite înaintea instalării afecțiunii. Energia scade si persoana
respectivă simte o oboseala permanentă. Odată declanșata depresia, capacitatea de
concentrare scade, încrederea in sine dispare si se instalează o viziune negativa, pesimistă
asupra viitorului. Apar insomnii, pofta de mâncare diminuata care poate duce la o
scăderea semnificativa in greutate și in cele mai severe cazuri apar idei sau acte de
autovătămare sau suicid.

 Incapacitatea de a simți plăcere

 Retragere sociala sau chiar socio-profesionala
 Lipsa motivației
 Toleranta redusa la frustrare
 Sentimente de devalorizare sau de vinovăție excesiva
 Lipsa speranței
 capacitate da gândire sau de concentrare mult diminuata
 idei recurente de moarte
 Lipsa de somn sau prea mult somn
 Lipsa de energie
 Pierderea poftei de mâncare sau pofta de mâncare exagerata
 Capacitate reduse de concentrare
 Tendința de a plânge cu ușurință
  Tristețe
 Gânduri negative, senzația ca „nu are nici un rost sa trăiți”
 Sentiment de vinovăție
 Reacții încetinite

Depresia pare sa fie o problemă de lungă durată, recurentă pentru unii oameni. Un studiu
efectuat pe 423 de bolnavi diagnosticati cu depresie majoră evidentiază că 20% dintre ei sunt
tot depresivi, la un an după stabilirea diagnosticului. Femeile cu o educație sub nivel liceal şi
o istorie maritală chiar mai mult predispuse la depresie persistentă: 30% dintre ele erau încă
depresive la un an de la stabilirea diagnosticului. Acest studiu a fost unul natural în sensul că
cercetătorii nu au controlat dacă participanții au urmat tratament de specialitate pentru
depresia lor. In schimb, ei pur şi simplu au urmărit cursul natural al episoadelor depresive.
Însă odată ce bolnavii au început tratamentul pentru depresie, ei se vor vindeca mult mai
repede. Din nefericire, aproape jumătate dintre cei care au un episod depresiv major vor
experimenta un altul, la un moment dat, de-a lungul vieții lor. Cei mai mulți dintre oamenii
care recad într-un al doilea episod de depresie, tind să facă acest lucru în mai puțin de 2 ani de
la momentul în care şi-au revenit dună primul episod. Cu cât au avut mai multe episoade
depresive, cu atât au şanse mai mari să recadă în altele. În plus, oamenii cu un suport social
inadecvat din partea familiei şi a prietenilor sunt şi mai predispuşi la recăderi în depresie
(Belsher & Costello, 1988, apud Hoeksema, S.N., 1998).
Chiar dacă nu recad în alte episoade depresive majore, oamenii care au avut în trecut episoade
de depresie majoră tind să aibă probleme de lungă durată în ceea ce priveşte mai multe dintre
aspectele vieții lor. Performantele lor la locul de muncă tind să rămână slabe, chiar şi după ce
depresia a trecut, iar relațiile lor interpersonale tind să fie conflictuale. Ei declară că nu sunt
interesați de sex sau că nu se bucură de sex cum obişnuiau altădată și că există un conflict
permanent şi insatisfacție în relația lor intimă (McCabe & Gotlib 1993)- însă în urma
intervenţiilor psihoterapeutice riscul recăderilor este tot mai mic.

Cauzele depresiei

 Model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie atât perturbări

biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice (personalități fragile) sau sociale
(stresul cotidian, evenimente de viața negative, ostilitatea mediului etc.). In aproape un
sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reacție la un eveniment de viața
negativ. Ulterior însă, episoadele se pot repeta fără nicio cauza aparenta.
 Medicamente pot si ele sa inducă fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive
orale si hormonii, stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si
antiinflamatoarele, antibacterienele si antimicoticele.
 Dintre afecțiunile medicale generale care pot cauza unele stari de depresie, cele mai
frecvente sunt cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice
(tulburările tiroidiene si ale altor glande endocrine), cele infecțioase (infecția HIV,
mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si inflamatorii.
 In cazul femeilor, menopauza, sindromul premenstrual si nașterea recenta reprezintă cauze
posibile suplimentare pentru depresie.
 Riscul este mai mare in cazul persoanelor care au antecedente de tulburări afective sau un
istoric de afecțiuni psihice in familie, de consum de alcool sau substanțe psihoactive.

Psihoterapia în depresie

Terapia cognitiv-comportamentală
Există două scopuri generale în această teorie. În primul rând îşi propune să schimbe
schemele cognitive negative şi lipsa de speranță descrise de modelele cognitive ale depresiei.
În al doilea rând îşi propune să ajute oamenii depresivi să îşi rezolve problemele concrete din
viață și să-şi dezvolte abilități pentru a fi mai eficienți în activități.
Terapia cognitiv-comportamentală este concepută a fi concisă și scurtă. Terapeutul şi clientul
vor stabili un set de scopuri pe care doresc să le îndeplinească în 6 până la 12 săptămâni.
Aceste obiective se concentrează asupra unor probleme specifice pe care clientul le crede a fi
declanşatoare în depresia sa, precum probleme în căsnicie sau insatisfacția față de locul de
muncă. De la începutul terapiei, terapeutul îl încurajează pe client să „preia conducerea”
terapiei cât mai mult posibil, stabilind obiective şi luând decizii el însuşi fără a se baza pe
terapeut să îşi găsească cât mai multe soluții .
Primul pas în terapia cognitiv-comportamentală este de a ajuta clientul să descopere gândurile
negative automate pe care le are de obicei, și să înțeleagă legătura dintre aceste gânduri şi
depresia sa. Deseori, terapeutul îi va specifica clientului tema de casă, să îşi monitorizeze
momentele în care se simte trist sau depresiv şi să noteze pe hârtie gândurile care îi trec prin
minte în acele momente. Adesea clienții declară că nu îşi conştientizau genul de gânduri care
le treceau prin cap când anumite evenimente aveau loc.
Al doilea pas în terapia cognitiv-comportamentală este de a ajuta clientul să îşi confrunte
gândurile negative. Oamenii depresivii gândesc de cele mai multe ori că există un singur mod
de a interpreta o situaţie şi anume în mod negativ. Terapeuţii vor folosi o serie de întrebări
pentru a ajuta clientul să ia în considerare moduri alternative de gândire asupra unei situații şi
sa conştien tizeze punctele pozitive și negative ale acestor alternative.

Terapie interpersonală
Această terapie pune accent pe problemele din relațiile interpersonale ale clientului,
relații ce ar putea contribui la declanșarea depresie. (Klerman, Markovitz& Weissman, 1995)'.
Terapia e focalizată asupra oamenilor deprimați, și urmăreşte sa conştientizeze tipurile de
probleme interpersonale care contribuie la simptomatologia depresivă explorând atât relațiile
curente cât şi cele trecute. Apoi terapeutul ajută clienţii să ia decizii referitoare la schimbările
pe care vor să le facă în relațiile curente. Există patru tipuri de probleme pe care terapeutul
interpersonal le va căuta la pacienţii deprimati. Majoritatea pacienților deprimați suferă după
pierderea unei persoane dragi, poate nu neapărat datorată morții ci din cauza pierderii unei
relații importante. Terapeutul interpersonal ajută clienţii să facă față unei asemenea pierderi și
să își conștientizeze sentimentele legate de această pierdere. De cele mai multe ori clienții
idealizează persoanele pe care le-au pierdut, având impresia că nu vor mai avea o asemenea
relație. Terapeutul ajută clienţii să reconstruiască relația cu persoana iubită pierdută, şi să
înțeleagă atât părțile bune cât şi părțile rele ale relației, pentru a dezvolta puncte de vedere mai
echilibrate asupra relației. De asemenea, terapeuţii ajută clienţii să se elibereze de vechile
relații pentru a investi în altele noi.
Aproape un sfert din adulții tineri prezinta un episod depresiv major pana la vârsta de
24 de ani, acest grup populațional fiind mai expus decât oricare altul riscului de declanșare a
depresiei. Depresia instalata in aceasta perioada critica a vieții poate avea consecințe nefaste
de mare amploare pe termen scurt - cuprinzând aici deteriorarea relațiilor interpersonale,
funcționarea deficitara socioprofesionale si riscul de adicție sau consum de substanțe
psihoactive dar si pe termen lung afectând întreaga dezvoltare neuropsihica.

Cuvintele cheie si înțelesul lor

- PSIHOZĂ-Boală psihică manifestată prin tulburări ale comportamentului, gândirii sau
afectivității de care bolnavul nu este conștient și care necesită izolarea acestuia
- TERAPIE- Metodă folosită pentru vindecarea unei boli, terapeutică. Îngrijire
medicală; tratament.
- TULBURARE- a-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se)
îngrijora, a (se) neliniști.
- PSIHOTERAPEUT- Medic specialist în psihoterapeutică.
- TRISTEȚE- Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune;