Sunteți pe pagina 1din 1

Cantarea cantarilor este o carte cu un profund substrat

educativ de initiere în tainile iubirei absolute.


,,Cântarea cântărilor” reprezintă o culegere de cantece din limba ebraica incluse
in canonul Vechiului Testament. Acest poem al cărui subiect e iubirea curată şi sublimă,
care nu se poate confunda cu realitatea unei iubiri pământeşti. Cântarea Cântărilor este
apreciată ca cel mai ales produs al înţelepciunii sacre inspirate sau ca o excepţională
scriere poetică mistică, în care este preaslăvit Dumnezeu şi sunt evidenţiate relaţiile
umane de adorare, fidelitate şi profundă evlavie faţă de El” si prezintă un profund
substrat educativ de initiere in tainile iubirei absolute.

Prezintă ,,un profun substrat educativ” deoarece, chiar prin însăşi denumirea
poemului, aceea de,, Cântarea Cântărilor”, se înţelege o cântare ideală, superioară, în
care autorul prezintă iubirea desăvârşită,graţioasa poveste de iubire dintre regele
Solomon şi Sulamita, este una din cele mai vechi pastorale din istoria literaturii
universale, păstrând în străvechea ei structură toată prospeţimea şi spontaneitatea
mişcării unor suflete care se cheamă, se găsesc, se pierd şi se regăsesc, după înaltele
legi nescrise ale dragostei.

Tema centrala a culegerii este dragostea înflăcărată, ,,puternica precum


moartea”.In cantece domină atmosfera bucuriei și împlinirii în dragoste,pasiunea vie si
inaltatoare.In calitate de personaje principale figureaza Sulamita,o tanara mireasa si un
pastor,numit ,,mire-rege”asociat cu Solomon,fiul lui David. Cîntării cîntărilor rezidă în
faptul că neglijarea dragostei senzuale, pe care se bazeză relațiile matrimoniale, ar
însemna și neglijarea legilor divine, una dintre care binecuvîntează căsătoria dintre
bărbat și femeie.

Dragostea din ,,Cîntarea cîntărilor” este un sentiment viu, înălţător și pasional .


Ea creează impresia legăturii şi chiar a posesiunii reciproce între îndrăgostiți:,, Eu sînt
pentru iubitul meu / Și el după mine tînjește”. Totodată, în această carte apare și una
dintre cele mai expresive interpretări poetice ale dragostei din întreaga Biblie: ,,Căci
puternică precum moartea este iubirea... / Ape mari / Nu pot stinge iubirea / Și fluvii nu
o pot îneca.” Cartea glorifică și căsătoria moment culminant al iubirii pămîntene. Anume
această dragoste oferă sens poruncii divine: ,,De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe
mama sa și se va uni cu femeia sa, și vor fi amîndoi un trup “ .

Totuși ,,Cântarea cântărilor” este o carte cu un substrat profund educativ de


initiere în tainile iubirei absolute si lauda virtuțile dragostei dintre un soț și
soție,deoarece poemul reprezintă în mod clar căsătoria, așa cum a gândit-o Dumnezeu.
Un bărbat și o femeie vor trăi împreună în contextul căsătoriei, iubindu-se unul pe
celălalt la nivel spiritual, emoțional și fizic.

„Mâncați, prieteni, beți și îmbătați-vă de dragoste!”

S-ar putea să vă placă și