Europa: în cãutarea unei identitãţi

Criza identitãţilor în lumea contemporanã

Toma Cristina Ioana

S.E., an 3, grupa 4

Prof.: Diaconescu
Carmen

Universitatea din Bucureşti

2011
 Europa: în cãutarea unei identitãţi

Fără amintiri şi semnificaţii împărtăşite, fără simboluri şi

mituri comune, fără sanctuare, ceremonii şi monumente, în
afara celor legate de memoria amară a Holocaustului
recent şi a războaielor, cine se va simţi european până în
adâncurile fiinţei şi cine va fi dispus să se sacrifice pentru
un ideal atât de abstract? Pe scurt, cine va fi gata să
moară pentru Europa?1
Dupã al Doilea Rãzboi Mondial planurile de uniune continental prind contur prin
înfiinţarea Comunitãţii Economice a Cãrbunelui şi Oţelului. Iniţial, acest proiect ambiţios a
fost gândit de pãrinţii fondatori ca unul economic, asumându- şi ulterior dimensiunea
politicã şi cea culturalã , însã încã se confruntã cu o crizã a identitãţii, o identitate care,
deşi nu o substituie pe cea naţionalã, ci vine în completarea ei, pare a se lovi de cea statalã,
cea din urmã fiind mult mai puternic conturatã şi înrãdãcinatã.
In contextul integrãrii statelor naţionale în Comunitatea Europeanã, abordarea dificultãţii
fundamentãrii unei veritabile identitãţi europene în condiţiile diversitãţii culturale,
lingvistice caracteristicã statelor europene prezintã o neîndoielnicã actualitate.
Instituţionalizarea cetãţeniei europene în Tratatul Uniunii Europene a reprezentat,
neîndoielnic, un mare efort de a crea o punte între instituţiile Uniunii şi cetãţenii acesteia,
de a încuraja europenii sã simtã construcţia europeanã ca un fapt ce îi preocupã, dincolo de
reglementãrile economice şi administrative din sediile centrale, ca o realitate ce scoate la
luminã identitatea, conştiinţa europeanã. In ciuda acestor fapte, astãzi este discutabil dacã
sentimentul de identitate europeanã s-a dezvoltat sau nu. Motivele acestui relativ eşec
variazã în funcţie de poziţiile ce se ridicã în faţa procesului de construcţie europeanã.
Astfel, apar nemulţumiri privitoare la statutul insuficient, confuz de cetãţenie europeanã
la care se adaugã constatarea unei puternic dezechilibru între succesul economic pe de-o
parte şi progresul politic şi conceptul de identitate europeanã, pe de altã parte. In acest
context, a început sã circule ideea conform cãreia Europa avanseazã numai pe direcţia
integrãrii economice, în timp ce identitatea europeanã este deseori pusã sub semnul

1
Smith, Anthony, Identitate naţionalã şi unitate europeanã, apud.
http://www.strategikon.ro/files/studii/EU_deficit.pdf , accesat la 09.04.2011
 întrebãrii. Totodatã, se poate afirma cã viitorul identitãţii europene va depinde de evoluţia
opiniei publice a statelor membre cu privire la asumarea conştiinţei europene fondatã pe un
puternic sentiment al apartenenţei faţã de valorile Comunitãţii Europene la care se adaugã
dezvoltarea caracterulului concret şi autentic al identitãţii europene, evitându-se sã fie
menţinutã la un nivel, în marea mãsurã , teoretic.
Unificarea europeanã implicã construirea unei identitãţi europene, însã aceasta de loveşte
lipsa unei omogenitãţi lingvistice şi culturale. Totuşi, eforturile Uniunii de a diminua
aceste diferenţe s-au concretizat în promovarea dialogului intercultural şi a impãrtãşirii
unor principii fundamentale care au stat la baza statului modern European: drepturile şi
libertãţile umane, individualismul, idealul democratic. Astfel, în cadrul spaţiului
european, cetãţenii trebuie sã se identifice nu cu o identitate culturalã comunã, ci cu
valorile constiţionale care garanteazã în întregime drepturile şi libertãţile, valori ce
reprezintã temelia tradiţiei liberale şi tolerante europene şi care se ridicã împotriva
naţionalismului etnic.
In viziunea lui Robert Frank, conştiinţa europeanã “nu se reduce numai la sentimentul de
apartenenţã sau de similitudine. Ea nu reprezintã numai conştiinţa de a fi european, ea este
conştiinţa necesitãţii de a construi Europa, (…), conştiinţa a ceea ce e de fãcut”2.
Ca urmare a acestei crize identitare, proiectul european riscã sã ducã lipsã de sprijinul
cetãţenesc şi totodatã sã se confrunte cu un deficit al legitimitãţii. Fãrã capacitatea de a
construi o coeziune în cadrul unui colectiv, fapt de care depinde cultura, nu se poate
dezvolta o comunitate socialã şi politicã. In consecinţã, identitatea culturalã poate asigura
legitimitatea unui proiect politic cu atât mai mult cu cât, ca în cazul european, acesta are
un deficit de adeziune cetãţeneascã. O altã dificultate ce intervine este data de ascensiunea
multiculturalismului ca urmare a valurilor de imigranţi care au pãtruns în spaţiul european;
din aceastã cauzã, abordarea unei identitãţi europene în termini de identitate etno-culturalã
reprezintã, probabil, cea mai mare ameninţare pentru proiectul uropean.
De asemenea, amploarea pe care a atins-o atât procesul de globalizare, cât şi
competitivitatea impusã de piaţa mondialã a influenţat conştinetizãrii unei necesitãţi de
gãsire a unui loc propriu în lume, ca europeni prin intermediul unei identitãţi culturale.
Acest fapt presupune, însã cã acest loc poate fi identificat prin distingerea lui faţã de altele

2
http://www.scribd.com/doc/13721509/Identitate-Poliidentitate-Criza-identitilor , accesat la 08.04.2011
 şi în acest fel intervine întoarcerea la identitãţile primare3 întrucât acele identitãţi esenţiale
s-au construit printr-o relaţie de diferenţiere. Identitatea culturalã europeanã se bazeazã pe
o istorie care în viziunea unr teoreticieni, a încetat a mai fi specific europeanã întrucât o
impartãşim cu toţi aceia care au decis sã incorporeze, reformuleze sau perfecţioneze acele
principii universale pe care Europa le-a oferit lumii întregi şi anume: idealul democratic,
drepturile umane, toleranţa, laicizare, etc. In consecinţã, proiectarea acestor elemente
devenite commune nu servesc specificãţii europene.
In plus, tocmai acele valori care stau la originea identitãţilor naţionale europene sunt cele
care impart şi înfruntã Europa, de aceea identitatea europeanã nu poate fi înţeleasã ca una
care le substituie complet pe celelalte, ci ca una care vine în completarea lor.
Astãzi, într-o conjuncturã a respingerii sociale a minoritãţilor etno-culturale, unii sociologi,
printre care şi Michel Giraud, nu ezitã sã afirme cã “discriminarea creeazã identitatea” 4.
Procesul de integrare a minoritãţilor este strâns legat de armonizarea şi cooperarea dintre
identiatea comunitãţii-gazdã şi identitatea minoritãţii. Cultura, trecutul dau naştere unei
suprapuneri de valori, dâns astfel naştere unei dimensiuni colective a identitãţii comune
sau a posibilitãţii de aderare a identitãţii minoritare la cea deja existente. Totuşi, un set de
valori reprezintã o condiţie primordialã , dar totodatã este insuficientã în procesul de
construire a unei identiãţi. Conform Cristinei Sâmboan, “singura modalitate de a crea
adeziune la respectivul set de valori nu este pertinenţa, credibilitatea , autenticitatea sau
vocaţia universal a acestora, ci capacitatea lor de a crea ataşament emoţional” 5, astfel încât
demersul de elaborare a identitãţii europene sã fie capabil de cuprindã atât cultura
dominantã, cât şi minoritãţile etno-culturale. Astfel, o identitate bine clãditã şi conturatã
este una capabilã sã ofere protecţie, sã transmitã sentimentul de apartenenţã şi sã fie
durabilã.
Identitatea europeanã trebuie sã facã faţã unei gestionãri eficiente a realitãţii multiculturale
din spaţiul european, sã rãspundã provocãrilor recunoaşterii acelor manifestãri specifice ale
diversitãţii, pluralitãţii şi mai ales sã se dezvolte fãrã a afecta principiile de bazã ale
legitimitãţii democratice- drepturile umane şi normele şi instituţiile proprii Statului de

3
Villoro,L., Pluralitatea culturilor, editura FCE, 1998, pag.100
4
http://www.strategikon.ro/files/studii/EU_deficit.pdf , accesat la 09.04.2011
5
Ibidem
Drept. Aceastã identitate europeanã pluralistã este consdieratã a fi nu în armonie, ci
dificilã, chiar contradictorie a cãrei expresie potrivitã este însãşi idea de crizã.
In dezbaterile care au în centru prioritãţile pe care trebuie sã le aibã în vedere proiectul
european trebuie sã fie prezentã idea conform cãreia nu poate exista societate acolo nu
existã cel puţin elemente de bazã ale comunitãţii. Mai presus decât exigenţa unui spaţiu
economic comun, prioritatea continua sã fie dimensiunea politico- culturalã .
In concluzie, posibilitatea unui spaţiu politic nu depinde numai de durabilitatea unui
proiect structurat care sã rãspundã exigenţelor legitimitãţii-Constituţie, separarea puterilor,
controlul eficient al puterii de cãtre cetãţeni, participarea cetãţenilor la procesul decisional-
ci mai ales de posibilitãţile de a gãsi legãtura prepoliticã, cultural care permite crearea unei
comunitãţi ca o bazã fundamentalã pentru spaţiul identitar european.