Fișa tehnică

Administrarea insulinei

Definiție – Administrarea insulinei se realizează pentru controlul glicemiei la pacienții cu diabet

zaharat tip 1.
Obiective:
✓ Promovarea și menținerea stării de bine, clinic și psihologic a pacienților;
✓ Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice și a cetoacidozei.

Indicații:
✓ Diabet zaharat tip 1 (indicație absolută);
✓ Diabet zaharat tip 2:
• atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale

combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice;

• episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate sau severe);
• pre - și intra - și postoperator când se suspendă medicaţia orală;
• în cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficiența hepatică și renală);
• reacţii adverse ale unor preparate orale;

✓ Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă;

✓ Urgențe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară);

Tipuri de insulină:
1. Insuline prandiale:

❖ Analogi de insulină cu acțiune rapidă:

• Insulina Lispro (Humalog);
• Insulina Aspart (Fiasp. Novorapid);
• Insulina Glulisine (Apidra).

Analogii de insulină cu acțiune rapidă au absorbție rapidă (10-15 minute) și se

administrează cu 15-20 minute preprandial, însă pot fi administrați și în timpul mesei sau
postprandial.
❖ Insulină cu durată scurtă de acțiune (regular) - se pot administra subcutanat și

intravenos, intramuscular și utilizând pompele de insulină.

Insulinele cu durată scurtă de acțiune intră în acțiune în 30-60 minute din momentul

injectării și de aceea se administrează cu 30 minute înainte de masă.

Tipuri de insuline cu durată scurtă de acțiune: Humulin R, Insuman Rapid.
❖ Insuline cu acțiune intermediară (NPH): Monotard, Insulatard, Humulin N, Insuman basal

prezintă vârf de acțiune la 5-8 ore și variabilitate crescută a acțiunii;

❖ Analogi de insuline cu acțiune lungă (insuline bazale) au durata de acțiune între 18 -24h.

Tipuri de analogi de insuline cu acțiune lungă:

• Insulina Glargine (Lantus, Toujeo);
• Insulina Detemir (Levemir);
• Insulina Abasaglar – medicament biosimilar (medicamentul de referință este insulina glargine).
2. Amestecurile de insulină se realizează între insuline prandiale și insuline bazale.

Formele premixate conțin, în proporții variabile (25/75, 30/70, 50/50), insulină cu durată
scurtă de acțiune și insuline NPH (Mixtard 30, Insuman Comb 25, Insuman Comb 50, Humulin
M3). Există și insuline premixate cu analog rapid lispro și insulină NPH modificată în proporții
25/75 și 50/50 (Humamix 25, Humamix 50), cât și cu analogul rapid aspart și insulină NPH
(Novomix 30).
Forme de prezentare:
Insulina se prezintă în țara noastră astfel, în:

- Flacoane de 5 ml sau 10 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Din flacon

insulina se administrează cu seringa;

- Cartușe de 3 ml ce conțin insulină în concentrație de 100UI/1 ml. Insulina se administrează

cu ajutorul penului sau se poate folosi seringa;

- Sisteme preumplute (optiset, novolet, solostar) care conțin insulină în concentrații diferite
100 UI/1 ml, 200 UI/1ml, 300 UI/1 ml. în acest caz nu se poate folosi seringa pentru
administrare.
Administrarea insulinei se mai poate face și utilizând pompa de insulină care asigură

substituția bazală de insulină (rata bazală) și substituția prandială de insulină (bolus prandial).
Insulina administrată prin pompa de insulină poate fi insulină cu durată scurtă de acțiune sau
analogi rapizi de insulină.
Păstrarea insulinei:
✓ Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta;
✓ în vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se

încălzeşte înainte de administrare;

✓ Flaconul integru și/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la

întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
Stabilirea dozei și tipului de insulină:
✓ Se face de către medic, individualizat;
✓ Medicul instruieşte pacientul cum să-și ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de

hidrocarbonaţi din dietă;

✓ Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului;
✓ Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic;
✓ Asistentul medical administrează insulina conform indicațiilor, instruiește pacientul cum

să-și administreze injecția de insulină și îl asistă asigurându-se că acesta și-a însușit corect
modul de administrare și de păstrare a insulinei; instruiește de asemenea pacientul pentru
recunoașterea semnelor de hipoglicemie (transpirații, piele rece și umedă, palpitații,
tremur, greață, neliniște, paloare, creșterea tensiunii arteriale).

Pregătirea materialelor:
- Insulină în flacoane, cartușe sau pen-uri preumplute;
- Seringi pentru insulină;
- Mănuși de unică utilizare;
- Tăviță renală.

Pregătirea pacientului – vezi injecția subcutanată.

Efectuarea administrării insulinei:
✓ Se verifică identitatea pacientului;
✓ Se verifică concentrația insulinei ce urmează a fi administrată;
✓ Administrarea insulinei se face prin injecție subcutanată în mod uzual (vezi injecția

subcutanată);
✓ Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au

aspect limpede, clar; insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără
flocoane. Prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului;

✓ Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie

orizontală și rulare blândă între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală
produce bule și imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se administrează;

✓ Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite și nici tipuri diferite de insulină în aceeași

seringă. Dacă este necesară administrarea unor tipuri diferite se folosesc seringi separate.

Educația pacientului – informarea acestuia:

✓ Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgență metabolică,

în stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale. Se pot administra pe

cale i.v. intrând în acțiune în mai puțin de 10 minute. De asemenea se pot administra pe
cale S.C. și I.M.;

✓ Alegerea locului de elecție este în funcţie de tipul de insulină:

• Pentru insulinele rapide – regiunea abdominală - cu excepţia a 5 cm în jurul

ombilicului, zonă în care absorbţia e cea mai rapidă;

• Insuline intermediare: coapsă, fesă;
• Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană și

coapsă, într-un unghi de 45°;

• în regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înțepând sub un unghi de 90°;

✓ Exercițiul fizic creşte rata absorbţiei prin creșterea fluxului sanguin;

✓ De asemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbţia

mai rapidă și glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme;

✓ Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate mai târziu;
✓ Rotaţia locului de injecție (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbție al insulinei)

este importantă pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrofia - depunere excesivă de

grăsime sau lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat;
✓ Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze
pentru a nu grăbi absorbţia insulinei;

✓ Reducerea durerii este posibilă dacă:

• soluția se injectează la temperatura camerei;
• aerul se elimină corect;
• zona se spală sau se dezinfectează cu alcool și se aşteaptă evaporarea;
• pătrunderea în piele se face rapid;
• nu se schimă direcţia acului;
• se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune.

Supravegherea pacientului:
Pot apărea complicaţii:

• Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăți de zahăr);

• Edemul insulinic - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la

începutul iniţierii tratamentului cu insulina;

• Lipodistrofia hipertrofică - creșterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce

încetineşte mult absorbţia insulinei;

• Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării
insulinei, mai frecventă la femeile tinere;
• Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros;
• Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic.
Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează pacientul, celelalte vor fi interpretate și
evaluate de medicul specialist.